A fost sâmbătă în Merişani, la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Curtea de Argeş unde se dădea jos din tren Carol cel iubitor de Lupeasca, o întămplare de pomină desfăşurată din drag de oameni, din drag de muzică rock şi rătăcit s-a nimerit pe-acolo şi un drag de Guştere, întors la vatră cu noroc din paginile unui roman să-şi salute neamurile. Toate meritele desigur sunt ale celui care a ţinut cu tot dinadinsul să-şi împlinească visul, pofta ce-a poftit-o insul, Alin Voica, filozof de profesie, un frumos nebun şi el un Tobârlan, chiar dacă lui îi place să-şi zică Dogar, după străbunicul din partea bunicii Aurica, nevasta pe care şi-a luat-o Nilă din neam de Dogar, ca să-i ţină soarele-n beci şi să i-l verse din butoaie în oale de pământ reci. Degeaba a risipit el, Alin într-o frumoasă ogradă, butoaiele cu horincă şi vin – horinca adusă de la   Vişeu (m-am plimbat şi eu cu mocăniţa prin zonă, ca-n poveşti, dar n-am avut noroc s-o găsesc pe Maria din carte, să am parte pe stoc de butoiul plin cu o tonă de tărie de foc, adus de departe!). Am găsit-o pe Ioana, mai aproape, la Rădeşti, cu ţuica-ntre ape. Iar vinul vechi roşu sânge de taur şi galben ca spicul de aur a fost adus din ţinutul „sărac” de la Huşi, special să le fie pe plac celor din Ogradă. Să-l fi ştiut Nadia lui Lisac? Acolo soarele Ştefan, când răsarea luna, spăla în vin coastele de draci ale Mariei de Mangop, sau ale Mariei Vochiţa, sau ale Mariei din Hârlău, sau ale Mariei nebuna şi ursitoarele coceau cozonaci... Spiritul liber al lui Alin tot de la Tobârlan se trage! Continuare link