Cand fiicei mele celei mari i se pune in minte ceva, e mai bine sa n-o contrazici. Oricum nu ai nici o sansa s-o intorci din drum. Si pentru ca nimic nu e mai sfant in Olanda, locul temporar de pornire al expeditiei, decat alergarea si mersul pe bicicleta, initial m-am temut sa nu se lase antrenata de neprevazut sa-si lase masina parcata   la Zwole,   in custodia Claudiaei sub motivul ca pentru Albion n-are volanul la locul lui stiut si nu risca. Iar noi cinci statui   sa ne aliniem in dispozitivul de start dis de dimineata pe pista cu mic cu mare cap compas   directia Calais, cu Nordul spre Mare.
Nu ca ne-ar fi speriat distanta, o aruncatura de bat de doua ori   Bucuresti Constanta, dar daca tot trebuia sa traversam Canalul Manecii, ar fi fost mai original sa-l lasam dracului de feribot ancorat la mal, ca nu-mi place sa fiu clatinat in burta monstrului, si sa trecem canalul inot!...
Nu e totdeauna cum socoti ca ar trebui sa fie! Am plecat tot pe roti pe o ploaie de credeam ca are sa se-nmoaie astfaltul pe drum. Oricare, dar nu cel din Olanda, ca n-are cum!
Iar pe feribot ne-am clatinat   intr-o veselie.
Continuare link