Eu cred cǎ s-a pus când s-a pus, mai la început, în gena fiecǎruia un hard. Ceva, un organ invizibil, imaterial între inimǎ și minte. Un fel de martor  care înregistreazǎ la un loc toate minunile si agresiunile care ni se întâmplǎ. Receptǎm loviturile și ne minunǎm de frumuseţi fǎrǎ a le lua în seamǎ, dar ele se acumuleaza acolo ca o bancǎ de date si ne îngreuneazǎ mișcǎrile, sau dimpotrivǎ, uneori ne dǎ imbolduri nesǎbuite care induc impresia cǎ ne putem mișca în voie, putem alerga în noapte ca fluturii îmbǎtaţi de luminǎ.     
            Unii descoperim cǎ meseria asta de martor, odatǎ ce ţi s-a dat nu trebuie trǎitǎ degeaba. Ea e un bun care nu trebuie sǎ rǎmânǎ doar al tǎu, ci trebuie sǎ îmbogǎţeascǎ un patrimoniu de care sǎ benificieze un urmaș al tǎu, sau un apropiat, tot aia!, care sǎ n-o ia singur de la capǎt. Descopǎr ce nobil gândea securitatea pe vremuri când strângea probe! Sunt conștient cǎ la fel ca în blogosferǎ tot timpul trǎim ameninţaţi de viruși, dar tragem nǎdejde cǎ din mǎrturia noastrǎ va fi cineva care sǎ priceapǎ ceva. Oare sǎ fie tot o formǎ de delaţiune? Simt cǎ sunt ușor dezlânat.
            Așa am ajuns eu azi aici la Biblioteca Judeţeanǎ sǎ-mi lansez cartea la groapa cu lei, cu trǎirile mele, cu reflexiile mele, mǎrturii dintr-un an 2012 al umilinţei în care era programatǎ Apocalipsa.
            Ma uit în salǎ, va fi sigur îmblânzitoarea 
Continuare link