Ma simteam expus si vulnerabil.  Strangand geanta din piele neagra in care aveam trusa medicala  am pornit pe drumul serpuit care ducea spre Old Stone House. In zare, printre picaturile dese de ploaie se vedea silueta impunatoarea a cladirii victoriene, asezamantul  spitalului de psihiatrie. Incepeam sa zaresc luminile cladirii.  Sub pasii mei apasati, trosneau pietricele de pe micuta carare care ma calauzea spre  impozanta usa a cladirii. Inainte de a intra in spital, m-am oprit sa priveasca cu atentie in jur.

Pentru o secunda imaginea Infernului a lui Dante mi-a strafulgerat mintea ”Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate”  Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi.
Oare cate sperante au fost lasate la usa?