luna urcând
pe-un crin de lumină

 

înfloreşte-n
cleştar de cuvinte

dorul meu
ce colindă tăria

şi face
litanii şi zboară nebun

în zori
melodici prin dimineţi albastre,

visez cum
îţi deschid mâinile tale

ca pe nişte
trandafiri cu degete petale

cum chipul
tău radiază lumina

înfăşurat în
inele de-argint şi topaze

când brunii
stropi din ochii tăi

eternizează
fericirea.

pe largul
de singurătăţi uitate

tu creşti
în cercuri ca saturn pe ceruri,

în zborul
lui prin spaţiul stelar

transpari
din adâncimi celeste

în dulcea-ţi
fiinţă eterică,

când ochii
noştri mari şi privirile noastre

erau laseri
ce ne-atingeau

electrizându-ne  atât de visător nebunia.

 

e iarnă şi
îngerii îşi freacă aripile de rugină

e ora
amintirii dezgolite

m-aplec
către fântâna cu apă fermecată

şi-ţi văd
văl de argint pe ochi

şi ochi de
argint fulgerat de lumina din vis,

şuier lung
de mătăsuri ce zornăie

pe un bust
de veneră…

ce de
zăpezi în dolii pe-un cer azuriu

beţii
serafice rămase flacără

când luna-n
grădină creşte regeşte

urcând
pe-un crin de lumină.

 

sâmbătă, 14
februarie 2015