Dansam cu licuricii și când eram mică. Pe deal, în spatele casei, printre cochilii de melci și garofițe sălbatice, ieșeau în seri prea calde și sub cerul ca o plasă de stele, ei, licuricii. Nu zăboveau prea mult în același loc, însă zburau atât de lent încât te puteai ține de ei la pas domol. Îi urmăream ore bune, până dispăreau subit, ca niște creaturi magice. Li se stingeau burțile umflate și dispăreau.