tu femeie, penelopă

 

de la un timp te visez cu
pletele-n vânt ca o știmă

ce-ai îmbătat apele cu miresme de
sălcii în floare,

ai corpul liană bătută de vânt și
sălbatecii ochi de cicoare,

umbletul ți-e urmă de vis ce
calcă pe perne de fluturi,

când râzi și vorbești, doruri și
vise tu scuturi,

în fața ta înfloresc grădini de
stele-luceferi,

ești leagăn păgân de neîmblânzite
păcate ,

pângărită de ochi nevăzuți și de
vânturi spurcate,

ești vis, ești minune despicând
ramuri de dor,

meduză ce stai pe țărm bântuită
de algele coapte,

ești marmora scoasă din ape
făcută din carne și  lapte,

zăpezi ai pe tine, afrodito,
ieșită din spumă de mări,

venită din basme bătrâne, adusă
din largi depărtări,

de neunde, femeie, căzută din
ceruri cu nurii bălai,

ca beatrice ieșită din ochiul lui
dante, din rai,

tu ții pământu-ntr-o mâna precum
o fac zeii

și regii se-nchină la tine,
blestemându-și pigmeii,

noaptea pe lună urlă de dor în
palate pustii

și te-așteaptă fermecați de
frumos, întrupată  să vii,

tu gândești la ulise să-ți depene
pânza de vise țesută,

dar pânza cu doruri și boabe de
lacrimi îți este cusută,

aștepți unicornul să-noate pe
mare când scapătă soarele,

când ploaia cade ca plumbul
și-nghite izvoarele,

degeaba-ți sângeră gura și inima
clopot îți sună,

vântul în furii pe mare norii adună-a
furtună,

crâncenă-n brațe marea se luptă
cu vântul,

ea vrea ca lumii să-i pregătească
mormântul…

 

frumoasă ca steaua lui david din
biblia sfântă

chipu-ți plin de speranță,
așteaptă cu inima-ți frântă,

pe mare se luptă cu timpul și cu
ciclopii ulise

tu țese-ți pânza răbdării din
speranțe și vise

va veni sărbătoarea cea mare să
vă unească pe viață

tu țese-ți pânza cea lungă, un
ochi pe dos și altul pe față…

 

 

miercuri, 19 decembrie 2012