Dincolo de Valea Doftanei urcăm
serpentinele spre Secăria şi în spate se deschide o panoramă cuprinzătoare, în
coroana uriaşă a văii, acoperişurile caselor, ieşind ca nişte mere roşii de sub
verdele frunzişului. Undeva în dreapta, ascuns de un pinten al versantului nu
se vede lacul, dar il ştiam acolo. Abia îi părăsisem închingat de barajul de la
Paltinu. Luasem cu noi doar imaginile frumoase, scoţând din cadru miile de
peturi. N-am mai văzut niciodată atâta indolenţă strânsă la un loc.