Unde se duce puterea de a te bucura? De ce succesul îl privesc ca pe o întâmplare iar eșecul ca pe un obicei? Nimic nu are gust, iar când capătă e deja amar. Și poate n-ar fi nici o problemă dacă nu aș simți că mă otrăvește încet-încet. Moleculele fricii și tristeții iau locul celor deja bolnave ale încrederii și bucuriei. Presiunea din piept pare că nu mai dispare nici ea.

Dar a aparut și negru. Și sentimente despre care nu știam de unde vin. Și goluri și plânsete. Coșmaruri și neliniște. Nesomn și tristete. Frică și nepăsare. Și înafară totul era limpede, toți vedeau asta, cu o singură exceptie. “Avantajul aproapelui”, nu?