Jucăm același joc de prea mult timp, te-aș întreba dacă mai sunt în tine, în mine s-a mai stins un anotimp, ce-a fost în ieri, azi nu ne mai susține;   și în tăcerea grea mă știu îngândurat, întors în esențialul ce-mi revine, orice va fi în mâine de-ndurat, e mai puțin decât mi se cuvine.

Când pornirile sinelui întâlnesc grotescul acestei lumi, mă sustrag prezentului și mă ascund în umbra unei tăceri, ..................

M-a obosit trăirea în trecutul în care ești și totuși nu mai ești, doar unul dintre noi e abătutul cel care încă mai așteaptă vești;   nu-i un secret că eu sunt cel în boală, c-am devenit un orb înstrăinat, în mine ființa-ntreagă se răscoală, damnatul într-un trai banalizat.   Nu sunt acel ceva, cel care... nici celui care i se potrivește fost , e loc destul în noapte și sub soare, găsesc un rost și-n lumea făr ' de rost;

Îmbracă-mă în suflet iubită, ' n al meu, că-n al tău de prisos, iubirea noastră-i ostenită, mă simt cangrenat până-n os; din ceea ce ne mai rămâne putem încropi un azil, iubește-mă în harem de cadâne și-ți poți purta iubirea-n vodevil. În mine se-ntâmplă nimicul, în tine-i orice și oricum, fa-ți parte din lumea și circul jucat în prezent și postum;

Nu te-ntâlnesc decât prin gânduri zorită înspre ce-i nedefinit, în tine n-am aflat intrânduri nimic ce poate fi sfârșit; de-aici îmi pari o lume interzisă, de-aproape nici nu te mai știu, tandrețea ta sfioasă și proscrisă mă-ndeamnă tainic să îți scriu. Din tot ce-am început a-ți scrie nu s-a-ntâmplat nimic concret, m-aș bucura, în lumea ta târzie, captiv să-ți fiu într-un secret; ........................

În lipsa ta nocturna-mi pare nudă si vântu-mi cere să-l ascult, în colțul pleoapei lacrima asudă, croindu-mă într-un adult; îmi port în palme gândul și obsesia că între noi se cască un absurd, în rostul lumii am lăsat impresia că poți trăi în cuplul mut și surd. Nu mai contează bârfa despre mine că sunt prezentul timpului trecut, iubirea noastră vrea recenzii bune, chiar dacă aparținem timpului ”demult”;

În urma noastră-mi trebuie potopul și tot ce-i înger/demon să dispară, un puci al minții să ne dea esopul, renaștere în primordiala fiară;

Aici te-am cunoscut, dar înainte de tine m-au primit în incertul vieții apa, piatra și vântul. Din ele ți-ai făcut chip și trup tot din ele ți-ai tras seva și ți-ai conturat firea. În ele te-ai întors, ți-ai descompus conștiința și-ai dat țărâna pe țărână. Pe mine m-ai lăsat în afara ei! Sunt câinele credincios chemat să-ți apere de semeni amintirea. Însă te întreb, fără de rost:.............

Bărbatul care-l știi, el nu mai este statornicia am scos-o la mezat de când trecutul nostru e poveste m-am compromis, m-am complicat; Prezența mea e una migratoare nu schimb rebelul pe-un rigid concret iubirea ta, mereu stăruitoare îmi pare acum un lucru desuet.

Amurgul pe suflet m-atinge când cerul atârnă prea-n jos, astralul în noapte se stinge ce-i ura?!... iubire întoarsă pe dos; doar clipa te poartă-n aminte și-n umbra memoriei ne-am prins, iubirea nu poartă veșminte, amanți în frivol ne-am pretins.