TE VREAU ÎN PATUL MEU, NU ȘI ÎN SUFLET
Anca era o femeie autentică, spirituală cu mult umor și o înțelepciune specifică femeilor trecute prin ciur și dârmon. Viața nu fusese prea blândă cu ea, rămăsese singură să-și crească cei doi copii mici, după ce tatăl lor își părăsise familia pentru o tinerică.
La patruzeci și un pic, nu mai ai prospețimea unui trandafir, corpul nu mai are fermitatea aceia obraznică a tinereții, dar mintea debordează de energie și efervescență, refuzând să îmbătrânească. Încercase să-și refacă viața, căutând partenerul ideal, la început cu naivitatea femeii fără experiență, crezând că poate cineva o va iubi pe ea, trup și suflet, doar pentru ochii ei frumoși și bunătatea pe care o dăruia, dar după câteva eșecuri dureroase, după situații în care bărbații s-au folosit de ea și pe urmă au aruncat-o cât colo ca pe-o jucărie stricată, Anca și-a schimbat atitudinea.