Romanțuri   O mie ani de ai tăcea, Iubirea-mi nu se va schimba În ură grea, în ură grea. Rămâi acolo, unde ești, În spațiul dintre basm-povești, De parcă nu ne-am fi văzut, De parcă nu ne-am cunoscut Nici c-un sărut. Eu voi rămâne, mi amor, Nemuritor. Ți-a fost, gândesc, predestinat Să strălucești   întru   păcat, Că nu e viciu mai adânc, Decât să nu iubești   nicicând. ******************************* Fratelui   Fiecare are un frate, în realitate,   În imaginație, fratele Abel, Cain, alt frate,   Din carne, sânge, chiar chip cioplit,   Te iubește sau te ia în râs, vezi să nu te ucidă, Dăruie-i totul, să ia el totul,   Frați mai mari mi-au fost dascălii,   Cel de română, sever, care numai lui Dumnezeu   îi punea nota zece,   cel de geografie, acru mereu,   eu desenam munții cu roșu, câmpiile cu albastru,   unde sunt apele, întreba dascălul și mă atingea cu un doi,   cel de istorie care ne învăța că revoluțiile se nasc din mizerie,   i-a murit fata în munți,   cel de astronomie, rău ca un taur, ne arunca stele fierbinți   în palmă, doamna de germană, dorită pe-ascuns de adolescenți tulburați hormonal,   apoi, colegii, unul născut pe un transatlantic,   altul, un geniu și azi, puțin cunoscut,   îmi povestea de Richelieu,   îmi sunt frați câinii, pisicile, mereu în vacanță, gata de râs și de joacă, mustăți de motan care berbant nu-și dorește,   coadă înaltă, pufoasă, care femeie?   Frații ce ne privesc de aici sau din cerul înalt,   Au ochi de opal cu o lacrimă-n unghiul din dreapta.   BORIS M. MARIAN