MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (21) „ 21. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale. ” (Psalmi 119:21)   ÎNTRE IPOCRIZIE, FORMALISM ȘI SINCERITATE   În orice biserică este foarte posibil să existe trei feluri de închinare, respectiv trei feluri de închinători. Două dintre ele sunt false, una este adevărată. Le vom dezbate pe rând pe fiecare în câteva cuvinte. 1. ÎNCHINĂTORUL IPOCRIT este acela care se crede sfânt. El îi denigrează pe toți cei din jurul lui, dar nu este capabil să-și pună în ordine lucrurile din viața lui. Vede paiul din ochiul aproapelui său, însă nu vede bârna din ochiul lui (Matei 7: 3) . Strecoară țânțarul și înghite cămila (Matei 23: 24). Este cel ce se vede mai mare decât toți, la fel ca fariseul din Luca 18: 9-14. După părerea lui, el știe să predice mai bine decât cei ce sunt la amvon. Știe să cânte mai bine decât toți cei din cor. Înalță rugăciuni mai lungi și mai „fierbinți” decât cei de lângă el. Știe să facă o judecată în biserică, atunci când este cazul, mai bine decât comitetul bisericii. De fapt, la el nici nu există prezumția de nevinovăție, el condamnă direct, fără menajamente. Doar e sfântul sfinților, nu-i așa? Când este pus, însă, să facă o lucrare în biserică, se codește. Dă înapoi. Atunci își dă arama pe față. Domnul Isus a spus un lucru care i se potrivește și unui astfel de închinător: „ Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. ” (Matei 7:16-17). 2. ÎNCHINĂTORUL FORMAL este acela care vine la adunare doar de formă sau dintr-un fel de obligație ori de rușine față de frați, că doar e „pocăit” și-i este rușine să lipsească. El, de regulă, nu prea face nicio lucrare în biserică, stă pe scaun, de cele mai multe ori pe ultimul rând, „să se pocăiască” . De multe ori în rugăciune nu-și găsește cuvintele, iar gugăciunea lui este fără vlagă și nu depășește tavanul bisericii. Cu el e ca și cu smochinul neroditor: e plin de frunze, dar nu găsești niciun rod. El nu poate aduce pe nimeni în biserică, de fapt nici nu invită pe nimeni, pentru că este conștient că el, care ar trebui să fie un model, nu este. De multe ori stau și mă gândesc că, poate, ar fi bine ca în orice biserică să existe o condică a pocăinței sincere: oare câte semnături am vedea? Dumnezeu spune că El vrea să ne tragă cu funii de dragoste, dar astfel de oameni ar fi în stare să le taie. 3. ÎNCHINĂTORUL SINCER este acel închinător care se închină cu sinceritate înaintea Domnului, în duh și în adevăr. Rugăciunea lui se înalță către ceruri ca fumul de tămâie și ajunge pe altarul lui Dumnezeu ca o jertfă de bun miros. El este o mireasmă de la viață la viață (2 Corinteni 2: 17-17; Filipeni 4: 18). Este acela care nu precupețește niciun efort pentru Casa Domnului. El face totul la timpul său și așa cum trebuie, după înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Nu se ceartă cu nimeni, nu pizmuiește pe nimeni, are dragoste de frați și în inima lui este în permanență Lucrarea Domnului. Contrar închinătorului ipocrit , el este ca vameșul din Luca 18: 9-14 , deși ar avea cu mult mai multe motive să se laude înaintea Domnului decât acesta. Pe el, însă, nu-l laudă vorbele, ci faptele. El este acela care se roagă pentru tine atunci când ai o problemă. Este acela pe umărul căruia poți să plângi, căruia te poți destăinui și pe care poți să contezi 100% în orice împrejurare. Ar mai fi multe de spus despre un astfel de închinător, dar deocamdată mă opresc aici. Poate voi reveni altădată asupra subiectului. Închinarea ta ce fel de închinare este? Tu ce fel de închinător ești? Doamne, ajută-ne să fim niște închinători reali și sinceri! AMIN!