Am cunoscut cei mai adevărați munteni din județul Buzău. Ospitalieri, deloc supărați că pentru prima dată cineva de la presă le intră în curte și în sat și muncitori, Doamne! Pentru că drumul e atât de dificil, oamenii ăștia își fac la propriu case cu spatele, adică își cară nisipul și balastul cu sacul, în spate. Și au case noi, moderne, cu etaje și demisoluri. Au însă niște munți care le înroșesc obrajii și curtea plină de animale. Copiii lor fac cu adevarat eforturi ca să fie oameni mari. Merg la scoala din comună, iar cea primară din sat, nereabilitată vreodată de circa o sută de ani, după cum spun sătenii, a fost inclusă în programul național de comasare.
Și-așa clădirea era într-o parte, pereții din balegă cu pământ galben, însă pe jos, apucaseră să pună în acest an parchet nou. Ei? Tanti Aglaia îmi spunea că așa era scoala asta și când învăța ea alfabetul, 60 de ani în urmă.