Legenda
uriașilor


 


Nu este vorba despre legenda chazarilor poposiți pe plaiurile
carpatice, dunărene și panonice, după  
înfrângerea imperiului de pe Volga  
de către Bizanț și Rusia kieveană, în sec. X-XI d. Hr.


  Se spune că în urmă cu
zeci de milenii trăia o specie umană care  
avea ceva ce nu s-a mai repetat în istorie. Pe măsură ce omul înainta în
vârstă,   el creștea în înălțime cu circa
10 cm pe an, astfel că la 20 de ani avea doi metri, iar la 80 de ani avea deja
opt metri înălțime. Bucuria acestor locuitori ai Pământului nu era prea mare,
pentru că   bolile senectuții erau cam
aceleași ca și acum – articulații, inimă, etc. După un număr de ani, să spunem
30, oamenii mergeau tot mai greu și trebuiau să fie ajutați de cei tineri. La
80 de ani , omul nici nu se mai ridica din pat. Oricât ar fi muncit populația tânără,   întreținerea bătrânilor devenea practic   imposibilă. Inteligența   bătrânilor nu era cu nimic afectată, dar
umilința de a fi un balast pentru societate îi rodea amarnic. Un genetician, în
paranteză fie spus, ne aflăm în altă etapă a civilizației umane, încă necercetată,
anterioară,a propus inversarea evoluției prin scăderea înălțimii   oamenilor odată cu vârsta, începând cam de la
20 de ani. Cu fiecare an înălțimea omului scădea cu un centimetru, astfel că la
80 de ani individul/individa avea 140 de cm. Nu era rău deloc. Dar, nu se știe
de ce, generația vârstnicilor a devenit nervoasă. Fiind tot   mai scunzi, erau îmbrânciți pe străzi, în
autobuze, înjurați, uneori bătuți. Din acel moment, Consiliul   Universal al Omului   a decis să se ajungă la un compromis care se
respectă și azi, cu unele excepții.


P. conf. BMM
Legenda uriașilor   Nu este vorba despre legenda chazarilor poposiți pe plaiurile carpatice, dunărene și panonice, după   înfrângerea imperiului de pe Volga   de către Bizanț și Rusia kieveană, în sec. X-XI d. Hr.   Se spune că în urmă cu zeci de milenii trăia o specie umană care   avea ceva ce nu s-a mai repetat în istorie. Pe măsură ce omul înainta în vârstă,   el creștea în înălțime cu circa 10 cm pe an, astfel că la 20 de ani avea doi metri, iar la 80 de ani avea deja opt metri înălțime. Bucuria acestor locuitori ai Pământului nu era prea mare, pentru că   bolile senectuții erau cam aceleași ca și acum – articulații, inimă, etc. După un număr de ani, să spunem 30, oamenii mergeau tot mai greu și trebuiau să fie ajutați de cei tineri. La 80 de ani , omul nici nu se mai ridica din pat. Oricât ar fi muncit populația tânără,   întreținerea bătrânilor devenea practic   imposibilă. Inteligența   bătrânilor nu era cu nimic afectată, dar umilința de a fi un balast pentru societate îi rodea amarnic. Un genetician, în paranteză fie spus, ne aflăm în altă etapă a civilizației umane, încă necercetată, anterioară,a propus inversarea evoluției prin scăderea înălțimii   oamenilor odată cu vârsta, începând cam de la 20 de ani. Cu fiecare an înălțimea omului scădea cu un centimetru, astfel că la 80 de ani individul/individa avea 140 de cm. Nu era rău deloc. Dar, nu se știe de ce, generația vârstnicilor a devenit nervoasă. Fiind tot   mai scunzi, erau îmbrânciți pe străzi, în autobuze, înjurați, uneori bătuți. Din acel moment, Consiliul   Universal al Omului   a decis să se ajungă la un compromis care se respectă și azi, cu unele excepții. P. conf. BMM