Panoramic     Mor oamenii cu viteza acceleratului. Fără stații. Dar trecem peste moarte cum și ea trece peste noi. Iubirea e un fir de păianjen aurit, se rupe ușor, când doi oameni se despart, unul moare, dar suntem noi, oare , uniți? Ne putem contopi? Firi diferite, istorii diferite, credințe diferite, Dumnezeu și Iubirea sunt existente și nevăzute, șarpele urii umblă primprejur. Cine îl poate ucide? Este și el o creație, are și el un drept. Nu mă supun, cuvintele mele nu se vor risipi ca pulberea, sunt și ale voastre, chiar de nu le rostiți. Nu pot respira fără Iubire.   Tăcerea este fatală, un cancer de care nu scapi, doar o minune poate reface   firele de aur,  țesătura pe care uneori o uităm într-un dulap cu molii. Doamne, Tu ești Iubirea, credo, quia absurdum est. În acest timp, minciuna stă cu  cel puternic doar la masă, dar cel puternic este cel mai mincinos, el  taie capul, nemilos, se îmbătase,  ce jale pe curteni, miniștri, dame, numai poeții mult se bucură, de ce? Că poezia se hrănește din fantasme, fantasmele-s minciuni, dar aur au.  Iar între stele, depărtări, tot mai departe, sub vârste ne-aplecăm ca salciile , de mult, urcăm treptele mărunte ale lăcașului de cult, iar fiecare treaptă spune, fii umil aici, ești un nimic.  Cândva călătoream pe insule, oceane, ne însoțeau ambele stele polare, luna , doi luceferi, suntem doar ochi și gură, inima răsună, dar cine o aude?  Ne înfrățim cu floarea, fructul, vița de vie, vrejul cel înalt, exemplu este melcul, are-n el  tăria credinței că tot el ajunge la liman.  Obiectele se-adună în tablouri,  se mai adaugă morții, par vioi,cum ne surprinde țipătul de pasăre nocturnă, ce este? Nu este al meu strigăt, ce îmi pasă?  Unii în moarte stau liniștiți, ordonați, așteaptă încolonarea.   Ce case vechi lăsat-am noi în urmă?  Pragul s-a rotunjit de atâția pași. Amurgul avansează-n pași de dans. Dispar sub sticlă și orașele-insectă. Cum bate clopotul la Sf. Nicolae?  Amin să spunem după fiecare frază, că nu se știe ce urmează, nu se știe. Se-ntâmplă, Dumnezeu să fie vesel? Așa precum trec șatrele de bohemieni, în munți  se nasc  doar duhuri amăgite. Dar tinerilor dă-le o speranță. Pe lângă visul meu mai trece un alt vis, străin și tulbure. Eu nu mai dorm, el trece. Apoi se balansează pe o orhidee, ești tu?  Zăresc o bluză albă, un piept rotund, matern sau de amantă? Pe fruntea ta, adolescentule, și-a pus o dată și Domnul  palmele, simțitu-le-ai ori ba? Amin vă spun, amin și noapte bună.   BORIS MARIAN