" Uneori sunt nesmițită fără să vreau și îmi cer scuze. Alteori aș vrea să fiu nesimțită și nu prea îmi iese. (...)  Încă sunt nesimțită, până când nu mai pot, mă întorc încetuț către bătrânel sau bătrânică, mă ridic de pe scaun și îl invit politicos: Haideți stați!  la care el sau ea  Nu, nu, stai numa'!  dar eu deja am părăsit scaunul, îl văd cum se aşează şi aud şoptit un  Mulţumesc . Mă simt ușurată și nervoasă că iar am cedat.
Am greşit, nesimţirea mea nu ține nici cinci minute.(...)"