Este un loc prea puţin cunoscut turiştilor şi poate tocmai din această cauză şi-a păstrat acel aer enigmatic de legendă. Cei care ajung însă aici, după o oră şi jumătate de mers pe traseele montane, de la Nehoiu, sau după trei ore şi jumăta te de la Chiojdu, au parte de toate minunăţiile. Capre negre care se cocoaţă pe stânci, drumeţii montane, pensiuni specializate în turismul rural şi ecologic (membre ANTREC România) ce-şi ademenesc oaspeţii cu preparate tradiţionale din ingrediente naturale şi odăi cu miros de mentă şi levănţică. Dar şi oamenii locului, cu poveştile lor, precum pădurarul Teodor Cârdei, care are în grijă acest colţ de rai. Legendele despre acest loc sunt multe. Se zice că la începutul lumii, atunci când toate lucrurile erau posibile, la acest lac veneau primăvara, din toate zările, vulturii pentru a bea apă ce-i întinerea şi le păstra puterile. Tot aici îşi învăţau şi puii să zboare. Dar cum prin aceste părţi întinderii de apă i se mai spune şi “Lacul fără fund”, vei afla o altă legendă. Tot cu multă vreme în urmă, un cioban s-a hotărât să-şi părăsească turma de oi şi să se stabilească undeva la câmpie, unde viaţa era mai uşoară. Înainte de asta şi-a aruncat bâta în apele lacului. Mare i-a fost mirarea când a dat peste ea în apele Dunării, ceea ce l-a făcut să se întoarcă la viaţa sa dinainte.