O dîra lunga uscata si rosie ramane imprimata pe nisip in urma lui. Cu fiecare pas, un gram din viata lui se mai pierde in infinitul desertic in care a ajuns indiferent de vointa lui.Tardiv pentru intrebari.E aici, i se intampla chiar acum. Rapit si hacuit de berberi, legat la cap cu o esarfa, odata alba, isi mai arunca din cand in cand privirea spre soare. In sus sau in jos, soarele e prezent- se reflecta in nisipul incins imitand fidel o oglinda din care ies flacari.
Mormaind sec printre dinti “Africani nenorociti!”, isi duce mana dreapta- acoperita din franjurile gri a ceea ce fusese pana in urma cu cateva ore o camasa din in- la brau; isi da seama ca are legat cu o sfoara un fel de suport improvizat dintr-un material negru, in care abia mai atarna o sticla cu apa-fiarta deja. “Sunt salvat pentru cateva ore!” Isi mai arunca inca o data privirea spre soare(“Soare nemilos!”- spune asta cu tonul grav al unei rugaciuni buddiste si sperand la declansarea spontana a unei glaciatiuni) in timp ce-si duce mana stanga la ochi pentru a se proteja de lumina puternica. Da, e tot acolo Soarele. Tovarasul lui de iad. Un cutit.Dar la ce sa-i foloseasca? Eventual, pentru a se apara in cazul unui nou atac al berberilor. Cand si cand, aceeasi halucinatie isi face aparitia la distanta a doua dune de nisip in fata lui: niciodata la cea din fata lui. Nici macar halucinatie nu e, e perspectiva unei halucinatii. E mai mult un soi de speranta de neatins…sau e altceva. Un pârâu limpede ce curge pe duna in compania brazilor. De ce brazi? In Sahara? El spera, totusi, ca va ajunge la umbra lor. Isi continua drumul spre nord. Realitate. Trei puncte negre apar in stanga lui, se maresc cu fiecare secunda care trece. Alti berberi. Ajung langa nenorocitul asta si incep sa urle pe limba lor. Speriat, cedeaza unui al doilea atac; tovarsul lui de drum, cutitul, este inutil pentru a doua oara.Cade inconstient. Cateva ore mai tarziu, se trezeste in acelasi punct unde s-a trezit si mai devreme, mult mai slabit, dar avand intiparite pe retina doua momente similare, in care el e victima. Nu a invatat nimic din experienta asta si continua sa mearga precum o fantoma pe acelasi drum pe care apucase mai devreme. Sa fie astea coordonatele supravietuirii sau e doar ghidat de un gand malefic? De data asta, a disparut si apa, a disparut si tovarasul lui.Nu mai e nimeni sa-l salveze. Apar brazii din nou. Din ce in ce mai slabit, ajunge la umbra lor. Este oare posibil?
O dîra de oase ia locul dîrei de sange uscat. El a mers pe acelasi drum pana la finalul absolut.Nu a invatat nimic.Acum e parte din propria lui halucinatie.
Mormaind sec printre dinti “Africani nenorociti!”, isi duce mana dreapta- acoperita din franjurile gri a ceea ce fusese pana in urma cu cateva ore o camasa din in- la brau; isi da seama ca are legat cu o sfoara un fel de suport improvizat dintr-un material negru, in care abia mai atarna o sticla cu apa-fiarta deja. “Sunt salvat pentru cateva ore!” Isi mai arunca inca o data privirea spre soare(“Soare nemilos!”- spune asta cu tonul grav al unei rugaciuni buddiste si sperand la declansarea spontana a unei glaciatiuni) in timp ce-si duce mana stanga la ochi pentru a se proteja de lumina puternica. Da, e tot acolo Soarele. Tovarasul lui de iad. Un cutit.Dar la ce sa-i foloseasca? Eventual, pentru a se apara in cazul unui nou atac al berberilor. Cand si cand, aceeasi halucinatie isi face aparitia la distanta a doua dune de nisip in fata lui: niciodata la cea din fata lui. Nici macar halucinatie nu e, e perspectiva unei halucinatii. E mai mult un soi de speranta de neatins…sau e altceva. Un pârâu limpede ce curge pe duna in compania brazilor. De ce brazi? In Sahara? El spera, totusi, ca va ajunge la umbra lor. Isi continua drumul spre nord. Realitate. Trei puncte negre apar in stanga lui, se maresc cu fiecare secunda care trece. Alti berberi. Ajung langa nenorocitul asta si incep sa urle pe limba lor. Speriat, cedeaza unui al doilea atac; tovarsul lui de drum, cutitul, este inutil pentru a doua oara.Cade inconstient. Cateva ore mai tarziu, se trezeste in acelasi punct unde s-a trezit si mai devreme, mult mai slabit, dar avand intiparite pe retina doua momente similare, in care el e victima. Nu a invatat nimic din experienta asta si continua sa mearga precum o fantoma pe acelasi drum pe care apucase mai devreme. Sa fie astea coordonatele supravietuirii sau e doar ghidat de un gand malefic? De data asta, a disparut si apa, a disparut si tovarasul lui.Nu mai e nimeni sa-l salveze. Apar brazii din nou. Din ce in ce mai slabit, ajunge la umbra lor. Este oare posibil?
O dîra de oase ia locul dîrei de sange uscat. El a mers pe acelasi drum pana la finalul absolut.Nu a invatat nimic.Acum e parte din propria lui halucinatie.
O dîra lunga uscata si rosie ramane imprimata pe nisip in urma lui. Cu fiecare pas, un gram din viata lui se mai pierde in infinitul desertic in care a ajuns indiferent de vointa lui.Tardiv pentru intrebari.E aici, i se intampla chiar acum. Rapit si hacuit de berberi, legat la cap cu o esarfa, odata alba, isi mai arunca din cand in cand privirea spre soare. In sus sau in jos, soarele e prezent- se reflecta in nisipul incins imitand fidel o oglinda din care ies flacari.
Mormaind sec printre dinti “Africani nenorociti!”, isi duce mana dreapta- acoperita din franjurile gri a ceea ce fusese pana in urma cu cateva ore o camasa din in- la brau; isi da seama ca are legat cu o sfoara un fel de suport improvizat dintr-un material negru, in care abia mai atarna o sticla cu apa-fiarta deja. “Sunt salvat pentru cateva ore!” Isi mai arunca inca o data privirea spre soare(“Soare nemilos!”- spune asta cu tonul grav al unei rugaciuni buddiste si sperand la declansarea spontana a unei glaciatiuni) in timp ce-si duce mana stanga la ochi pentru a se proteja de lumina puternica. Da, e tot acolo Soarele. Tovarasul lui de iad. Un cutit.Dar la ce sa-i foloseasca? Eventual, pentru a se apara in cazul unui nou atac al berberilor. Cand si cand, aceeasi halucinatie isi face aparitia la distanta a doua dune de nisip in fata lui: niciodata la cea din fata lui. Nici macar halucinatie nu e, e perspectiva unei halucinatii. E mai mult un soi de speranta de neatins…sau e altceva. Un pârâu limpede ce curge pe duna in compania brazilor. De ce brazi? In Sahara? El spera, totusi, ca va ajunge la umbra lor. Isi continua drumul spre nord. Realitate. Trei puncte negre apar in stanga lui, se maresc cu fiecare secunda care trece. Alti berberi. Ajung langa nenorocitul asta si incep sa urle pe limba lor. Speriat, cedeaza unui al doilea atac; tovarsul lui de drum, cutitul, este inutil pentru a doua oara.Cade inconstient. Cateva ore mai tarziu, se trezeste in acelasi punct unde s-a trezit si mai devreme, mult mai slabit, dar avand intiparite pe retina doua momente similare, in care el e victima. Nu a invatat nimic din experienta asta si continua sa mearga precum o fantoma pe acelasi drum pe care apucase mai devreme. Sa fie astea coordonatele supravietuirii sau e doar ghidat de un gand malefic? De data asta, a disparut si apa, a disparut si tovarasul lui.Nu mai e nimeni sa-l salveze. Apar brazii din nou. Din ce in ce mai slabit, ajunge la umbra lor. Este oare posibil?
O dîra de oase ia locul dîrei de sange uscat. El a mers pe acelasi drum pana la finalul absolut.Nu a invatat nimic.Acum e parte din propria lui halucinatie.