Se spune că este în natura fiinţei umane să-şi dorească mereu cât mai mult. Încă din copilărie, şi apoi pe întreg parcursul vieţii, cu toţii demonstrăm, mai mult sau mai puţin voit, mai mult sau mai puţin conştient, veridicitatea acestei afirmaţii. 
Cu siguranţă cu toţii ne-am spus în copilărie “vreau să mă fac mare!”, “vreau să cresc mai repede!” dar la fel de sigur inocenţa şi entuziasmul vârstei ne împiedicau să înţelegem “preţul” a ceea ce înseamnă “să fii mare”. Ne doream să creştem peste noapte, să devenim adulţi uitând să ne trăim copilăria. Ne doream un lucru la care, cel mai probabil, mai târziu am renunţa în schimbul vremurilor din copilărie. Vremuri în care totul era mai frumos, mai bine, mai uşor – mai simplu. Cu timpul copilul entuziasmat şi inocent ramâne în urmă, viaţa de “om mare” îl schimbă şi îl înlocuieşte. Îl înlocuieşte cu o persoană blocată în rutina vieţii, dependentă de lucruri care în copilărie nu aveau nicio semnificaţie. Este înlocuit de o persoană care nu-şi mai vede capul de griji, probleme şi tot felul de preocupări. Ajunge să fie marioneta propriului vis copilăresc.
Aspiraţiile fiinţei umane, mai mult sau mai puţin deşarte, nu se opresc aici. Fiecare etapă a vietii îşi are propriile visuri. Odată cu evoluţia sa, omul îşi fixează noi ţeluri, are noi aspiraţii. Indiferent de ce cale alege, graba pare să-i caracterizeze orice pas. Graba de a avea un job mai bine plătit ca al veciunului sau prietenilor, graba de a face cât mai multe lucruri, graba de a avea cât mai mulţi bani, dorinţa arzătoare de a fi mereu primul - cel mai bun.
Nu e nimic rău în a fi competitiv, în a vrea mereu mai mult de la tine. Banii, fie că vrem să acceptăm sa nu, sunt parte din viaţa noastă şi din păcate de multe ori ne condiţionează propria existenţă. Cele mai mărunte lucruri ale unei existenţe umane decente depind de aceste “hârtii”. Suntem singurele fiinţe a căror exisenţă pe pământ depinde şi e asigurată cu ajutorul lor. Nu e oare ironic? Omul, fiintă aşa-zis liberă să depindă de un lucru aparent atât de mărunt? 
În toată această grabă de cele mai multe ori uităm cel mai important ţel – să trăim. Alergăm după vise deşarte, idealuri, iluzii şi speranţe dar uităm cel mai important lucru - să ne trăim viaţa. Uităm să apreciem lucrurile simple dar frumoase din jurul nostru. Trecem pe langă ele fară să le sesizăm importanţa. Timpul nu aşteaptă, nu a aşteaptat niciodată pe nimeni; nu ne aşteptă să ne întoarcem din cursa contra propriei fiinţe. Timpul nu aşteaptă şi nu iartă. Timpul pierdut în timp ce gonim după “mai mult” nu se va mai întoarce niciodată. În pofida acestui lucru timpul este fără doar şi poate cel mai bun judecător. Timpul este cel care, mai devreme sau mai târziu, ne arată cu siguranţă ce contează în viaţa. Dar oare uneori nu e prea târziu? Aşa cum şi marele filosof Seneca a afirmat cândva: “Din momentul în care ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi." Deci, unde ne grăbim? De ce nu încercăm mai bine să apreciem fiecare moment, să ne bucurăm pe deplin de fiecare etapă a existenţei noastre şi să lăsăm timpul să-şi urmeze propriul curs fără a-l forţa?

  Întotdeauna se întâmplă aşa: fie că e vorba de colegi, angajaţi, rude sau persoane străine, dacă le dai un deget îţi iau toată mâna.  O vorbă înţeleaptă spune să nu ajuţi pe cineva numai dacă se pune în genunchi şi-ţi cere să o faci. Şi câtă dreptate are…  Dacă ajuţi pe cineva că aşa ţi se pare ţie, că ar avea nevoie de ajutor, mai târziu o să-ţi reproşeze că, de fapt, nu a avut nevoie să te bagi tu, şi că era mai bine dacă nu o făceai.
         Î nsa cel mai important este să nu ne lăsăm duşi de nas , deoarece atunci când eşti bun eşti luat de prost. În prezent probabil că multor persoane li s-a întâmplat să simtă acest sentiment , şi tocmai de aceea trebuie să ştim că bunătatea în exces strica întotdeauna.
Asta nu înseamnă să nu fii o.k. cu cine merită, adică cu oamenii simţiţi, chiar dacă mai greu dai de câte unul, pentru că nesimţirea şi tupeul  sunt pe toate gardurile la fel ca lupii  îmbrăcaţi în piei de oaie…
Aşa că fiţi foarte atenţi la tot ce spuneţi şi cui spuneţi, şi nu oferiţi prea mult cui nu merită, pentru că timpul şi energia sunt prea preţioase. Cântăriţi la gram orice oferiţi!

            Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune


         Acest citat face trimitere la consecintele negative pe care le poate avea o acţiune sau un şir de acţiuni, chiar dacă nu au fost săvârşite cu cele mai bune intenţii. Important şi irevocabil este faptul că nu a fost prevăzută finalitatea şi nici consecinţele acestor fapte.

               Consider că acest citat este strâns legat de noţiunea de fire a omului  – de intenţia acestuia de a se    eschiva si de a gasi o scuza pentru toate faptele care care au existat în vederea atingeriiunui anumit ţel şi în urma cărora cineva a avut de suferit.

               “ Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune ”   este o simplă vorba. Nimic nu - i ceea ce pare şi nu tot ceea ce străluceşte este aur. Este suficient ca o persoană să ne greşească o singură dată pentru a uita, pentru a şterge pur şi simplu din memorie tot ceea ce  persoana respectivă a făcut bun, frumos sau util pentru noi. Nu punem niciodată în balanţă câte lucruri bune şi câte lucruri rele gândim, simţim, daăruim sau chir primim în şi din jurul nostru...dar este firesc...mereu suntem ademeniţi de rău, de partea întunecată a lumii.

               Suntem cei mai buni critici ai altora, le vedem până şi cele mai nesemnificative erori...în schimb când noi călcăm strâmb  în loc să recunoaştem  “DA AM GRE ŞIT ”,  de cele mai multe ori căutăm să dăm vina pe oricine sau pe orice numai pentru a nu recunoaşte că doar noi singuri suntem vinova ţi.

                  Iubim şocantul, ne place senzaţionalul. Dacă pentru o zi am avea puteri supranaturale am convingerea că  primul lucru pe care l-am face nu ar fi unul folositor oamenilor. Vanitatea ne dirijează paşii, ne călăuzeşte existenţa. Punem prea multe condiţii celorlalţi când noi de fapt nu le respectăm !!! De dat sfaturi este cel mai uşor lucru din lume, iar dacă noi avem nevoie de ele, ne-ar fi mai uşor să găsim un ac într-un ocean decât să ne hotărâm asupra deciziei.

                    . Ciudat este că de multe ori iubim şi chiar ne face plăcere să ne considerăm năpăstuiţi, bătuţi de soartă, în schimb dacă simţim că unei persoane i-am stârnit milă ne simţim ofensaţi, jigniţi. Este un cuţit cu două tăişuri… Întâmplările mai puţin fericite petrecute în existenţa noastră revin cu o precizie uluitoare atunci când avem o stare apăsătoare, ne amărâm şi mai mult, avem impresia că suntem prinşi într-un labirint.



                  În concluzie, viitorul este inprevizibil şi noi putem doar să ne aşteptăm la anumite lucruri, dar nu putem ştii care este finalul a tot ceea ce se întâmplă. Este imperativ să trăim clipa şi să nu ne gândim la ceea ce a fost. Chiar dacă vrem să părem altcineva nu putem, suntem nişte fiinţe meschine cu multe vicii care ne afectează pe noi şi pe cei din jurul nostru, suntem egoişti şi răutăcioşi chiar dacă nu vrem să recunoaştem, dar aceasta este firea omenească…„Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune” ! Spun:  dacă drumul spre iad e pavat cu intenţii bune , atunci trebuie să ştim că uneori intenţiile bune ne arunc ă î n iad.

Spuneai că în realitate eşti altfel, aşa că ţi-am oferit timp şi realitate. Am mers alături de tine pe o potecuţă lăturalnică a destinului, şi la fiecare pas am înţeles...Am înţeles de ce ai început relaţia noastră cu acel '' în realitate sunt altfel''. Corect.. În realitate eşti altfel...altfel decât ar trebui să fii...Faptul că te îmbraci provocator, conduci o maşină de mii de euro, sau îţi expediezi pretendenţii cu două cuvinte nu te face mai femeie. Pentru mine nu e impo rtant să faci yoga în adidaşi Lotto, sau să-mi dăruieşti de ziua mea un ceas cu cristale Swarovski. Nu asta nu mă face să mă simt iubit. Nu.. Nu stii să fii caldă, să zâmbeşti sau să iubeşti - tu, floare de gheaţă...Nu ştii cât preţuieşte o cină gătită de tine, o cămaşă călcată cu propriile tale mânuţe, sau un masaj după o zi lungă la job. Iar.. nu ştii cât de mult te-aş iubi dacă te-aş vedea jucându-te cu copilul vecinilor sau cu pisicile din cartier - tu, cristal pietrificat. Nu ştii şi punct. Nu ştii să fii femeie..poate te-ai rătăcit pe drumul vieţii, sau în goana după bani, sau poate doar te-ai pierdut pe poteca iubirii.. Cert e că acum înţeleg de ce cauţi şi nu găseşti, de ce vrei şi nu ai, şi te compătimesc.
Cu drag, un bărbat din viaţa ta..

Pur şi simplu


Se presupune că între prieteni confidențele sunt la ordinea zilei. Așa că ne-ar plăcea ca și noi să avem o relație de amiciție cu cititorii noștri. Ne-ar plăcea să vă fim acei prieteni misterioși și imaginari care vă împărtășesc părerile lor despre viață, ofurile sau bucuriile lor. Trebuie să vă mărturisim că noi suntem niște mari consumatori de dulciuri. Adorăm dulciurelele de toate formele, culorile, aromele și mărimile. În copilărie visam la "Jack and the chocolate factory" ; ne vedeam plutind pe râuri de compot și servind în loc de cină bomboane și jeleuri. Așa că noi vedem viața printr-o perdea de ciocolată albă, din spatele unei ferestre din miez de nucă de cocos. La noi, totul se măsoară pe o scară de la "dulce" la "cel mai dulce din lume". Cu regret constatăm că în jurul nostru iubirea pălește din inimile oamenilor, iar interesele materiale sau morale îi fură locul. Vedem oameni vrăjiți de iluzia femeii perfecte, a bărbatului perfect sau a unei vieți luxoase și fără griji, așa cum doar în filme și romane vezi. Ne dorim să vă propunem ceva frumos, ceva ce are legătură și cu iubirea și cu dulciurile. Vă propunem să creăm iubire din nimic și să o punem în fiecare compoziție dulce, să umplem fiecare bomboană cu ea, sau să o amestecăm în ambalajul fiecărei tablete de ciocolată. Ar trebui ca oameni simpli să creeze ciocolată cu iubire în fabricile lor moderne și să o livreze în întreaga lume. Aceasta ar fi o iubire de la om la om, o iubire de la și pentru cei din jurul nostru. Iarăși vă propunem ca atunci când cumpărați ceva dulce pentru cineva, să-l oferiți alături de o parte din iubirea și sufletul vostru. Dealtfel, cel ce primește ispitele dulci să le împartă sau să le ofere și celorlalți din jurul lor, astfel vom face lumea un loc mai frumos și mai bun. Suntem convinși că sunt o mulțime de iubitori de dulciuri în jurul nostru, așa că lumea ar trebui să devină un leagăn al iubirii într-un timp foarte scurt, dacă am dori cu adevărat acest lucru.

Carpe Diem !





Poate că suntem prea tineri pentru a înțelege, prea ignoranți pentru a recunoaște sau prea bătrâni pentru a ne mai păsa, dar timpul ne condiționează viața.
El este o dimensiune a Universului, diferită de cea spațială prin faptul că acesta ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă. Nu discutăm despre existența unui stâlp la intrarea în viață și nici de altul la ieșirea din ea. Nu discutăm nici de măsurarea timpului; nu spunem : a m ai trecut o jumătate de oră, sau este ora cinci - ca și cum asta ar avea vreo importanță. Nu ! Noi discutăm despre un timp al nostru, cel mai bun vindecător și cea mai proastă cosmeticiană. El separă, alterează, fură, oferă, dă uitării, fiind totodată un element al fericirii, așa cum este și un element al haosului și nebuniei.
Nu suntem mari gânditori, ca urmare timpul nu este una din preocupările noastre, dar ca și ființe active în acest plan pământesc, inconștientul nostru interacționează, independent de noi, cu o înfricoșare de gheață ce prevestește clipa morții.
Ca și ființe egoiste, considerăm timpul o unitate materială : furăm clipe, economisim timp, pierdem timp, ca și cum Cronos ne-ar fi părinte. Greșim nespus de mult, căci timpul se joacă cu percepțiile noastre asupra sa și nu pleacă niciodată fără mici suveniruri : un nume, o faptă, o idee, o civilizație, o iubire...
Viața noastră este o iluzie temporală, suntem păcăliți, uneori chiar de noi înșine. O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenței. Și dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieții noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viață, făcând altceva.
Cine știe dacă providența va adăuga la totalul de azi, ziua de mâine ? Deci....Carpe Diem !!!