Corporatiștii de weekend Îi recunoști de la o poștă pe plajă. Sunt atât de albi la piele, încât nici Măria Sa Soarele nu poate face minuni terapeutice în privința lor. Odată ajunși la mare, corporatiștii se leapădă de costumul scrobit de angajat în multinațională și, între 2 deadline-uri strânse, se pregătesc de o scurtă distracție estivală peste weekend.

Am trei conturi de facebook. Nu, nu sunt vreun fel de Matrioska, multiplicată, trup și suflet, de câteva ori, mai mică, din ce în ce mai mică. Doar că mă interesează mai multe chestii, din zone diferite de interes, și prefer să nu le țin pe toate la gramadă, sau să le amestec. Cred s-ar și certa la un moment dat între ele, împartășind opinii diferite de cele mai multe ori, așa că prefer să previn un scandal pe care îl anticipez drept iminent. Mi-aș complica și mai mult viața, care oricum numai simplă nu e.

Amânam de multă vreme momentul ăsta. Până la urmă mi-am luat inima-n dinți și m-am apucat de treabă. M-am pus pe făcut ordine, ordine în șifonier și ordine în suflet.

Ieri am asistat la o discuție in metrou elocventă când vine vorba de femei si barbați și de modul lor total diferit de gândire. Venus si Marte se află, ca de fiecare dată, la o distanță nepământean de mare una de alta.

Un coleg zicea, deunazi, ca odata cu inaintarea in varsta devenim din ce in ce mai “acri”. Nu ne mai convine nimic, totul ne deranjeaza si ne pute.

Nu avem curajul, nu indraznim, cel putin nu mereu, sa facem ce ne dorim, ceea ce ne-am propus. De ce? Pai e destul de simplu: Nu ne lasa barierele personale, conventiile sociale, convingerile religioase, legile mai mult sau mai putin discutabile, parintii sau sefii autoritari.

“Jimmy, deschide ochii, Jimmy….Jimmy, te intubam daca nu deschizi ochii!” Jimmy refuza sa coopereze, aproape ca alege sa moara decat sa fie nevoit sa ii dea explicatii mamei sale pentru a doua oara de ce a baut. Apoi va trebui sa ii spuna si de ce a baut atat de mult si el nu are decat 17 ani…

"Stimati calatori, va rugam sa va indepartati de la marginea peronului!", ne indeamna calm, dar totodata cu fermitate mecanicul de tren de la metrou.

Pana la 40 de ani... p { margin-bottom: 0.21cm; } ...a trebuit sa astept ca sa inteleg ca un barbat te poate iubi si foarte tarziu, chiar si dupa ce viata ti-a fost traita, suferita, imbacsita cu reprosuri si cu ura...si asteptarea asta m-a facut si sa simt si eu acelasi lucru atunci cand credeam ca rezervele de iubire s-au epuizat pana la mine...si atunci cand nu ai chef nici macar sa te dai jos din pat, daramite sa te mai si aranjezi cu placa la par si sa pleci, el e tot acolo, gata sa iti ofere o mangaiere si o vorba buna...si chiar daca nu putem sa batem Parisul de la un capat la altul in fiecare an sau sa ne „duelam” in nuci de cocos pe vreo insula exotica, ei bine, aia tot iubire e...

Mara isi reveni din lesin si deschise ochii. Lumina puternica a soarelui o deranja putin si o facu sa isi apere ochii cu mana.Tudor era asezat pe banca langa ea si o privea indelung. Niciunul dintre ei nu indraznea sa spuna nimic. Amandoi profitau de linistea ridicata intre ei ca un zid invizibil pe care insa il intuiau amandoi foarte clar. Tudor tacea. Inca mai spera ca va primi raspuns la intrebarea de mai devreme, dar Mara tacea si ea, fara sa-i raspunda.