Ziua 24 din Jurnal de relație adultă - Literatură erotică
(fragment)


Nu-mi plac zilele de luni. Nu coincid cu calendarul meu de activități. Toată lumea începe munca, și asta este bine, căci îmi bazez socotelile pe acest comportament. Dar uneori este rău, când începutul mă include și pe mine.
Mă ridic în fund, în pat, și strâng pleoapele, îngustez privirea. Ceva este suspect, mi se pregătește, imaginea unui pui ce urmează să fie luat din oală îmi trece prin minte. Prind pătura cu degete făcute ghiare, și scrutez spre viitorul imediat apropiat. Lia are în plan ceva.
- Astăzi o să te duc la control să te vadă Ruxandra, trebuia să o fac de vineri dar mi-a dat prin cap târziu, nu știu de ce.
- Ce control?
Nu mă simt amator de nici un control, Ruxandra e doctorița de la policlinică, ce treabă am eu cu ea? Și oricum, nu-mi plac vizitele la cabinet în general, nu doar acum, lunea.
Lia se așază lângă mine.
- Încă îmi pare rău pentru joi și în consecință am decis să iau mai multe măsuri. Tu ești un băiat bun dar tare prostuț, și asta mă ispitește să te bat continuu ... Ar fi trebuit să te ferești de femei străine care te aduc la ele acasă de la prima întâlnire ... Dar nu este corect pentru tine să îți fac asta și să te las așa, drept pentru care o să mă ocup de persoana ta.
- ?
- Joi seară când mi-am pierdut cumpătul și te-am tras din pat, te-ai lovit la cap. Nu pot să evaluez urmările, dar pentru că ulterior ai leșinat am motive suficiente pentru a cere părerea cuiva de specialitate. O să te vadă Ruxandra deci, cu asta se ocupă.
- Păi nu am nimic, nu mai știu când m-am lovit, n-a fost important.
- Consultația o plătesc eu, tu oricum îmi aparții. Și în consecintă nu ai nici opțiuni de exprimare.

Ziua 12, fragment din Pagini de jurnal dintr-o relație adultă.



Casele de munte, noaptea, au farmecul lor aparte, farmec ce nu se găsește la casele din câmpie. Lumina nopții vine de la

un astru mai apropiat, printr-un cer mai rece, mai curat, vine pură, neamestecată cu luminile orașului.

Lumina nopții pătrunde în camere largi, tăcute, din piatră, prin ferestre de obicei mari, mai mari ca cele obișnuite.

Pătrunde în camerele tăcute, aflate departe de zgomotele activității umane. Aici doar brazii șuieră sub vânt, un șuier

filtrat până la un nivel de vibrație fundamentală când este perceput în interior.

În liniștea nopții, în camera luminată de lună, nu dormeam. Îmi aud inima bătând, alături de cele două femei, stau în pat

cu picioarele sub mine și privesc fereastra. Crestele unor munți se ghicesc în fundal. Este o priveliște deosebită. Lor

le aud răsuflarea, sunt entuziasmate ca și mine.



Simt o mână fermă cum mă atinge încet pe piept, se urcă pe el. Aud o șoaptă caldă în ureche:

- Doamne cum îți bate inima, o auzim de aici.

Cele două se apropie, îmi cuprind ființa, sunt între ele, mă atinge și cealaltă mână, palmele lor sunt unite deasupra

inimii mele. În liniștea nopții, îmi bate puternic.

- Și eu o aud, șoptește cealaltă lângă mine, și o simt cum pulsează ...

Le simt răsuflarea plăcut în urechi și respir întrerupt, cu inima zvâcnind.



Cele două femei, prietene din copilărie, femei mature acum, mă ating cu mâini calde pe piept, pe sub tricou, în liniștea

nopții din casa de munte. Aud suflarea lor fierbinte, o simt din ambele părți ale gâtului, simt în același timp că mă

topesc și încremenesc în loc.