Despre mine

Petcu Vlad Teodor

Nascut si crescut in Bucuresti. Licentiat in Drept (2008), master in Dreptul afacerilor (2010). Admirator/sustinator al echipelor Rapid Bucuresti si I...

Blogs Home » Litere » Literatura » Visele unui insomniac

Visele unui insomniac

Visele unui insomniac este un proiect de tip blog, inițiat în aprilie 2010, ce s-a transformat de-a lungul anilor într-un cufăr unde se regăsesc nenumărate comori lingvistice ale limbii romane; dar și cu opere prezentate într-o gamă largă de graiuri și dialecte cu scopul de a încuraja păstrarea identității culturale; prezentate sub forme literare variate.

Articole Blog

01. Pastel de toamnă - Dec 16, 2017 4:00:00 AM


E o toamnă ruginită și însingurată,Iar noaptea pleacă târziu în ale zorilor brațe –Ombre și lumini valsează în valurile norilor;Iar din crug descind siluete de rouăȘi bat la poarta de smoală a străzii,Cătând să ceară audiență la țărână.
Pe stradă se preumblă spițe de  aluminiuLegate de pânze... negre, albe, colorate;Mireasma proaspătă a cafelelorRespiră sacadatPrima gură de poluare a zecilorTobe de eșapament înghesuitePe fiecare centimetru pătratAl intersecției.
Din când în când, un cuvânt dogitSalută o slovă jună și zglobie,Ca apoi să urmeze o sărutare a tăcerii...
Sirenele sar din oceanul mulțimiiȘi ademenesc răspunsuri în taine,Unde le încătușează în nenumiri;Un schelet își poartă cărnurile în revelații,Din stație în stație... prin stații...Poate-poate peregrinagiul piosÎi va returna înzecit timpul pierdut.
Neantul e senin și nărăvaș,Iar zorii se pierd în plumbul zilei,Treptele de marmoră neagrăExorcizează siluetele de rouă,Iar în ritualul de băltoci lepădateSe simte delirul efervescentAl unei fee numite răceală,În burlești chimere de grade măsurată,Pe o toamnă ruginită și însingurată.
02. Unei muze - Dec 12, 2017 4:00:00 PM


O răspântie de gânduri stă în fața meaȘi nu știu care potecă, de o apuc, ar fi mai dreaptă;S-aștept socotesc, o sicră, un veleat, sau poate un veac,Din buzele muzei să vină povața pe o umbră de șoaptă.Dar e o dezbatere mută, cu lanțuri grele pentru al meu sine,Când adie ca o romanță, scrijelită din condeie și destine,Doar gălăgia singurătății și, uneori, sărutul frunzelor ruginite.Înfiorat, crepuscului își ia vioara de stele și o struneșteCu arcușul razelor de lună cutremurate... Virtuos împlineștePartitura, lepădând din înaltul crug o oază de tristeți ofilite...Adăst... Adăst... Îi dau ascultare cu urechea plecată pe țărână,Dar ritmul seraficilor pași este liniște – un lied ce se amână...Aș vrea să vină, să descindă, să se întrupeze, să mă ia de mână...Adăst... Adăst la o răspântie de gânduri încrucișate pe neant,Aștept creația să își salveze creatorul, cu al nimfei suflu bacant...Odinioară... Și peste o eternitate tot odinioară va fi fost...Ibovnicii, la dezbateri aprinse într-o agoră sahariană, fără un rostSau măcar un grăunte de rost al rostului ros de ruina unui alt rost...De neînțeles! Dar ce zic eu? Fără o nimfă – templu și altar,Nici eu cu mine, zău!, nu mă înțeleg. Între agonie și salvare, la hotarStau cu teama ca următorul colb de pas va fi al nimănui...Daimonu-mi adastă și azi chimera unei muze să mijească din șoaptă,Veșmântată cu Haosul și Timpul... încă nu este poate sosită vremea,Eu nu mai exist... A rămas el să afle care potecă este mai dreaptă,La o răspântie de gânduri ce înainte, demult, doar mie mi se înfățișa.
03. În zori de toamnă - Dec 8, 2017 4:00:00 PM


Ziua se ivește ca o noapte lividă, o altă fee ce se jăluie...Corbii priveghează frunzele ruginii, de țărână spânzurate,Iar crugurile sunt plumburi ce adastă îngândurate,În gerul năprasnic, urbea cu sicra zorilor să învăluie.
O fantasmă, sus în foișor, stinge vitraliul de ombră și lucire.Arborii pe alei dănțuie în șopotele simfoniei de vânt,Madrigalul de table motorizate le răspunde-ntr-un cuvânt...Un câine aleargă în jurul Toamnei – altă crudă nălucire,
Iar ziua se jertfește ca o noapte lividă, cu stârvina o amară ispităDe peisaje răzlețite ca un puzzle – pasteluri de colburi celebre,Desprinsă din piroane și lanțuri de ale animii răceli și febre.O tânguire tomnatică... la gura sobei... cu lacrimi de soare stropită...
04. Ombrele trecutului - Dec 6, 2017 4:01:00 PM

Quand les feuilles murmurent la pluieEt tous se cachent dessous béton armé,Ton demarche, les gouttelettes laissez lui baiser.L'ombrelle, à la maison, inquiètent,Te manque comme un fouEt toi, le bohème infidèl, immédiatementArrivez en face d'elle, morduPar la tard pluie que tu portez dans une pensée.
O zdrăngănitură aspră a oaselor pironite în cartilagii pe pereți, mângâiate de craniile smaragdine, cu sângele coagulat în vișiniu vâscos pe buchetele de flori de mucigai, răsună în ecouri surdo-mute pe aleea de pietriș încins a Pantelimonului. Un crepuscul ruginit își deschide larg aripile frânte, peste nourii de plumb. Zefirul, răgorit, se sprijinea de pereții scorojiți ai blocurilor, suflând fiori fierbinți peste salciile, castanii și corcodușii din parcul de vis-à-vis. O boare sfioasă de rece întreba trecătorii dacă vor poposi la mihameaua din colț pentru un „Bună seara!” suav al crâșmăriței cu îmblet ștrengar și o carafă de vin aromat. Peste drum, pe stânga, cum treci de aleea noastră cu tancuri coclind în miasme învolburate, dai în strada ce ne împresoară ca un labirint de mătase țesut de paingi, de i se zice Hățișului – o stradă „împodobită” cu gropi, mărăcini, cactuși, ferigi și oaze de crini carnivori; pe acolo treceau trei ostași. Stăruiră oleacă la răspântia „13 cruci”, înghițindu-și transpirația acră și sărată ca o ciorbă de potroace, și căutară, pe o hartă ce părea improvizată pe capota motor a unei Dacii Logan, ruinele Cimitirului Mărcuța spre care fuseseră călăuziți.Ceea ce frapa la ei imediat ce îi zăreai erau fețele acoperite de colb și cenușă și ochii lor strălucitori ca rubinul; apoi, cei trei grăiau într-o limbă ce nu a mai fost auzită de secole întregi – limba română. Ăl' din centru, de-și zice Edmond Caius, vorovea potopind cuvinte, gesticulând mereu, avea un trup slab și uscățiv cu tenul măsliniu și părea că firea i-a luat-o la sănătoasa. Cel din stânga își purta straiele ponosite de dorobanț cu oareșce aroganță, era rotofei și cu un pas neșovăielnic, părul dalb, lung și catifelat, iar pe față avea o cicatrice hâdă – obrazul stâng arăta precum o felie de șvaițer, suvenir de la șrapnelele artileriei inamice, avea un glas sacadat și sobru, purtându-și numele precum decorațiile din piept, în toate frazele rostite. Acesta era plutonierul Rafael Corvin Ilarion. Cel din dreapta era un tip contemplativ. Tăcut, trupeș, binedispus, cu barba încărunțită și părul ca nisipurile sahariene, părea ajuns acolo prin nefastul sorț ce i l-au tras zeii. Vocea-i răsuna precum tunetul în furtună și pasiunea i-o citeai în fulgerele din priviri, hipnotizat și cu teamă. Turvinea felurite slove ale limbii, chiar și cele pe care timpul nu a avut răbdarea să le păstreze. Dintre ei, el, Vladimir Zeno, îți izbea cel mai mult cătarea prin vestimentație. Era înveșmântat cu o hlamidă purpurie, cioareci, o platoșă pe care se vedeau urme sulfuroase, în picioare sandale prin care îi zăreai oasele degetelor părăsite de carne de la radiația cu ununseptium, la brâu o vipușcă în care străluceau două săbii de corsar și la piept o cataramă plină de cuțite militare negre precum smoala râurilor din Tartar. O stranie fârtăție ce părea sfâșiată de la sfârșitul veacurilor și care te lăsa cutremurat până la ultimul micron de măduvă...Caius, român născut între leșurile cohortelor Imperiului Roman de Răsărit venite pe aste meleaguri, stăpânea graiul, iar Vladimir, din seminția triburilor slavo-germanice, devenise român (voloh) după ce pețise fata ilegitimă a unui cneaz transilvănean, Zaraza Iridenta Andrera, o femeie zglobie, gospodină desăvârșită și pricepută în mânuirea armelor. Era mai mică decât el cu unsprezece ani. Mariajul lor s-a consumat timp de șaizeci și nouă de ani. Apoi, ea, cei cinci copii ai lor și trei dintre nepoți au murit asasinați, în pocalele lor s-au găsit urme de cucută și tulipa et carbunculus, în timp ce Vladimir era plecat în solie la Sfântul Scaun. Răzbuneala sa fu cruntă și nemilostivnică. Până și în zilele noastre mai poți asculta în șoaptele umbrelor legende despre aceste grozăvii, precum „Văpaia Universului”, „Tărâmul cenușilor care plâng otravă” și „Muntele oaselor ninse”... Casele sale din Apullum și Histria au fost reclădite în al III-lea secol al mileniului IX, iar Vladimir s-a întors din tărâmul celor repausați pentru a-și continua misia la Sfântul Scaun, însă drumurile l-au purtat în deșerturile australiene, unde, alături de Corvin, a restaurat ducatele Draculea și Novac, și apoi în ruinele Bucurescilor. Experiența lor militară, ca de altfel și patima pentru relicve neobișnuite, i-a transformat în frați de cruce.Într-o noapte învăluită în cărnurile ei reci, cei trei porniră în căutarea uneia din cele mai râvnite relicve – sceptrul lui Decebal. Acesta era unul din cele șase simboluri dacice pe care le-au căutat romanii timp de secole după cucerirea Daciei și nu le-au aflat vreodată. Cum toți trăiesc acum între ruinele orașului de pe malurile Dâmboviței, într-un conac, au trimis bufnițe și corbi în cele douăzeci de zări ale planetei pentru a aduna informații despre sceptru. Mulți din cei ce i-au urmat au spus că sunt nebuni în această vânătoare de vestigii, însă ei se bucurau de prețuirea și sfatul unei bătrâne preotese amazoane, Iustinia Clementia Sophia, expertă în științele oculte ale popoarelor antice. Ajutorul ei a fost nu arareori lipsit de primejdii, însă întotdeauna s-a dovedit inestimabil.Companiile de cercetași au mers în patru din cele cinci locații revelate de informațiile primite de la bufnițe și corbi: Theba, Varanasi, Jubayl și Kyoto. Plecat-au juni și neînfricați, treziți din morminte la plina lună, dar neanimați de simțăminte ori rațiune. În ei trăia maladiv plaga de a fi existat la începutul mileniului III – erau leneși, se pierdeau ei de ei înșiși, însuflețiți de mărunțișuri fără de valoare, rămânând goi pe dinăuntru... Acostând cu aeronavele în porturi, se întorceau mereu cu întrebări și cu brațele goale. Pentru Vladimir și Corvin acesta a fost semnalul că trebuie să se implice personal. Caius, în astă vreme, găsise între epavele rămase încă neatinse de sărutul ruginii o capotă motor de Dacia Logan pe care, după ce o examină în mod amănunțit, descoperi inscripționată o hartă ce indica drumul către Cimitirul Mărcuța. Sub ea, un mecanism compus din săgeți și cristale care puteau lua aproape orice formă.Spre orele serii cei trei soldați ajunseseră la cimitir. Ascultând povața vorbelor bătrânei Sophia, au început a scorteli prin necropolă, căutând statuia unui icioglan „ce la miezul nopții va bate ca un orologiu în tenebrele zorilor, așteptând mila seniorului să-l pună sub pavăza sa”. După vreo două ceasuri petrecute în țintirim, fiecare clipă ivindu-se precum o eternitate, ajunseră în fața a trei statui: un general maur cu ochii bulbucați și cu sabia ridicată, gata să lovească; un icioglan în cădere pe spate, cu mâna dreaptă ridicată spre cer și, la capul său, în picioare, un nobil cu mâinile întinse ca și cum ar aduce o ofrandă. Originea statuetelor era din perioada pre-medievală, iar la baza lor era un piedestal cu un simbol pe care toți trei îl recunoscură de îndată: un dragon sfâșia o lupoaică – măreția dacilor care i-au supus pe romani.Caius, care fusese martor la construcția acestui monument, așeză capota motor cu fața în jos dar nimic nu se petrecu. Vladimir luă în mână capota și îi dădu o nouă postură între cele trei personaje, cu fața în sus și harta spre general, asta și pentru că el a fost singurul dintre toți care, cu milenii în urmă, fusese acolo, pe plaja aceea blestemată unde acest fiu al lui Sarazin cucerise cetatea închinată lui Charlemagne, necruțând de la osânda somnului veșnic nici măcar dobitoacele. Și încă o dată nimic nu se petrecu. „La naiba! – zise Corvin. Ne-am pus atâtea speranțe...”. Și totuși capota se potrivea, sigur erau în locul marcat pe hartă... Ce era de făcut? „Așteptăm zorii! – spuseră toți trei într-un glas”.Fără să-și dea seama, zeița Nyx adusese miezul cel mai negru al nopții sus pe crugul ceresc și atunci un miracol se înfăptui. Nobilul întoarse mâinile și apucă scutul de marginea superioară și cea stângă, săgețile și cristalele formară un mâner pe care icioglanul îl apucă strâns, iar maurul lovi cu sabia harta. Piedestalul se metamorfoză brusc. Piatra se crăpă la răsunetul loviturii și de sub ea se ivi, ca un sertar, o ladă din jad și marmură neagră. Înăuntrul ei... sceptrul lui Decebal – lung de aproape un metru, din aur masiv, țintuit cu pietre radioactive de toate culorile, cu un mecanism ce îl putea transforma pe rând în secure, halebardă, suliță, sabie, ghioagă, macetă cu scut, arc și arbaletă. Toți trei surâdeau grizați de fericire. O astfel de descoperire însemna pentru întreaga omenire – muritori și nemuritori deopotrivă, ascensiunea unui nou triumvirat, dar și găsirea unui artefact cu infinit mai prețios decât toate comorile găsite până atunci la un loc. Apoi, maurul lovi din nou. Un sunet ascuțit și metalic scrijeli apăsat în urechile lor. Spăriați, ca și cum Moartea însăși ar veni cu Viața să nuntească, întoarseră capul la unison. Încă un clăngănit și capota motor era pe pământ, aburi clocotind dinlăuntrul ei spre văzduh. Se strânseră în jurul ei și observară că pe fața ei maurul inscripționase o nouă hartă.Cum ambele descoperiri trebuiau minuțios cercetate și, deopotrivă, degrabă sărbătorite, cei trei s-au întors la conacul lor din Bucurescii vechi. Acolo erau așteptați de către preoteasa Sofia și de magiciana Oana Dochia, care se alăturase grupului în urmă cu 85 de apusuri și, deși apărea mereu ca o ființă delicată, mărunțică la stat, tăcută și păciuită, era cea mai bună magiciană școlită în Turnurile Haosului și mereu cunoștea și înțelegea mai multe decât lăsa pradă privirilor celorlalți. Zorii îi aflară la conac după ce cocoșul cu nouă gâtleje a cântat lepădarea nopții. Însă zorii nu sunt fideli și sinceri precum noaptea, în ei se ascund cele mai intense taine, iar asta este una dintre ele. Caius Edmond fusese găsit în dormitorul său, dezmembrat din toate încheieturile și cu un țăruș înfipt în inimă; Rafael Corvin Ilarion a fost dibuit în biblioteca sa, aplecat peste birou, iar de pe o etajeră capul său vinețiu, cu limba scoasă și ochii larg deschiși, se holba cu spaimă la trupul uscat ca o prună în care nu mai rămăsese nici un strop de sânge.O jupâneasă apoi povesti cum timpul este singurul care curge spre veșnicie și cum cei doi avuseră sorțile pecetluite cu amar vreme înainte. Într-o liniște sinistră și cu abisală singurătate în glasul tremurat istorisi, de-a lungul a trei luni secerate de întuneric, toate grozăviile, de la începuturi și până la fatidicul moment.Iar despre Vladimir Zeno nu se mai auzi nimic. De parcă cețurile însele l-ar fi înghițit, numele nu era în amintirile nimănui, iar chipul era o enigmă opacă pe care nici oglinzile sparte nu o deslușeau.Vladimir trecuse prin toate cele șase districte și curăță toate informațiile și informatorii. Se duse apoi la Sophia și Dochia și le dezvălui lunga și primejduincioasa călătorie ce îi așteaptă. În vreme ce în Bucuresci se vorbea încă de morțile lui Corvin și Caius, Vladimir în câteva zile vânduse casele din Apullum și Histria și plecă spre noua locație ce se dezvăluise pe capota motor.În amurgul ruginit ce se înalță ca phoenixul la orizont Vladimir zâmbește larg și gândi cu voce tare: „Custurile nu vă pot fi salvate din plată, ci doar prin a morții răsplată sufletul vostru îmi va fi pe veci alături!! De voi poseda toate artefactele, atunci abia voi porni a vă destăinui potecile existenței!”. În spatele său, fantasmele lui Corvin și Caius stăteau pe o buturugă putrezită privind cei doi sori, Sophia spunea un cânt al vechilor nevăzuți, în vreme ce Dochia șopti o vrajă de teleportare... în curând vor ajunge în cetatea celor șapte scaune...

05. Ea despre sine - Sep 18, 2017 7:56:00 PM
De sinele meu stă în ştreang Întunericul preacucernic
Contemplând infinitul ce nu i se cuvine
Soarele îşi potopeşte lacrimile dogoritoare
Lepădând seninătatea unor Timpuri
“- Ce creatură a zămislit haosul?
În ce baptiseriu din Styx fost-am sfințită în tenebre?”
Repausate stele se oglindesc pe rebeliunea cutremurată a razelor lunii,
Testimoniu al decadenței abisului care îmi curge prin vene;
Sinele nu se descinde prin nucleare şi nalte raiuri,
Adoră să adaste în purgatoriu
Trăgându-mă în lanțuri prin țărâna umedă a sentimentelor,
Până ce îmi simt buzele cuvânt nămolit de amoral amor
Şi sufletul jupuit de pe sâni întru suavă pervertire.
Colbul paşilor mei sunt ombre necartografiate
Ale stării de a fi eu cu mine în Ea.
Scrijelite epitafuri îmi plagiază
Renegatele taine când noemele mi se înfiripă...
Renaşterea la care sunt chemată de simfonia corvilor
Trezeşte întrebări:
“- Oare au putrezit sensurile răspunsurilor?
Care este tipologia continuității?
Unde voi fi fost eu exemplul unui mie?
Sau cum îi zice ăluia de mă vede pastel de înțelepciune?”
Cred că îmi plac unele desnudate burlesc,
Surori care mii de condeie pedepsesc
Zvârlindu-le în eterne temnițe de univers.
De sinele meu stă în ştreang Întunericul preacucernic
Contemplând infinitul ce nu i se cuvine...
Faptă bună şi dreaptă judecată -
Eu doar mie îmi slujesc.
06. Gânduri pierdute în toamnă - Sep 18, 2017 4:00:00 AM
Între ițele de pe vitralii de haos,
Pe ecou de sfărâmate timpuri,
Croşetate pe dalbe oseminte,Decad lunatece frunze
Gotic - neoromantic pastel.
În ritualul din catedrala sfintelor păcate,
Profită de ivirea celor cinci anotimpuri,Dansează un vals burlesc
Şi odihneşte-te în stabilimentul antic
Când îți mai revine puterea
Pe aripi de muriu corb,
Să nu mă lepezi surd sau orb
Într-un rai părăginitLa îngemânarea cerurilor.
Îmbracă hlamida neîntinatăA chimerelor de eclipsă,Acum, precum prima dată,Scrijelind rune pe animi
Şi aruncă o slovă-n asfinţit...
Aşa știi-voi să ridic degrabă
Stindardele de libertate păgânăÎn cetate, la ziduri si răspântii,Pe metereze şi pe turnuri nalte
Să vadă ficior, fee, zmeu sau babă
Că descinzi în al betoanelor purgatoriu -
O urbe a miticilor, mare cât un sanatoriu,
Să le faci dreapta judecată de apoi
Condeielor despletite de muze vechi şi noi.
07. IX - IX - MMXVII - Sep 15, 2017 6:00:00 AM
Șoapta ultimei brize de vară
Pătrunde prin vitralii precum fantasma
Serafică și senină a chipului tău.
Te-ai întors în mine, o îmbrățișare
Pe cordurile deschide,
Iar buzele tale îmi curg prin vene
Precum timpul care a fost și va fi.
Te închipui veșmântată în mătase,
Jucându-te pe aleile dintre cearșafuri,
Lepădând zâmbetu-ți angelic
Să-mi încătușeze sufletul pe vecie;
În părul tău strălucesc tenebrele,
Iar abisul lor hipnotic m-aduce
Lângă tine… în briza ce seduce
Și se duce...

În oaza dintre rai și iad
E un purgatoriu, pe aleile din parc.
Mă plimb prin el așteptând
Judecat să fiu de glasul tău suav...
Să îi simt șoapta cum îmi furnică pielea,
Sau urletu-i de leoaică sălbatecă
Să îmi inspire teama de a te pierde
Pentru veșnicia unui univers sfărâmat
În cioburi de aici, acolo, ieri și odată...
Mi-aș amaneta și moartea
Pentru a te vedea încă o sicră,
Ca apoi să rămân orb
La sentința surâsului tău feciorelnic...
Mă consum în pasiunile țărânei
Așternute ca un giulgiu peste carne
Pentru a-mi zvânta daimonul întru pace...
E un purgatoriu între rai și iad
O oază în care Noi să rămână
Deznudați de Tu și Eu întru
Creație și Neant împletite de Haos.

Noeme și voroave -
Scrijelite, mâzgălite, iscălite,
Anonime și streine,
Își ating soarta una cate una.
Adormit în lanțurile jertfei,
Aproape de viața abandonată,
Îmi regăsesc poarta din arcade
Împodobită cu valuri de liniște.
Întinde mâna să mă prinzi,
Învață-mă din nou să pășesc,
Arată-mi a Haosului savoare,
Învață-mă să gust din taine...
Acum când, cu a ta radiantă vrajă,
La toate m-ai făcut să poftesc,
În iarna care foarte curând vine,
A mea Eternitate vreau să făgăduiesc
Din zori până la ceas de seară...
Vino mereu precum ultima briza de vară....
08. XXX-VIII-MMXVII - Aug 30, 2017 5:22:00 PM
Toamna-ți se prefiră alene
În aleile îngemânate din vene.
Voroave şi simțuri sunt frunze ruginii;
Adie, aidoma unii echou, dinspre minte
Înspre daimon - sacramente rubinii.
Ochii-ți îşi pleacă seninele ceruri
Cătând să lumineze condeie
Întru jerfirea-mi pe altar. Oh, fee!
Adastă toamna-ți preacurată
Drept vecinică hlamidă,
Să mă obscundă în al tău abis,
Sub raza lunii cutremurată
Să rămânem amândoi in vis...
09. Dimineață de Cuptor - Jul 29, 2017 5:53:00 PM


Pentru tine, Selfyshore
Al aștrilor alai, în ale zorilor lanțuri, se frânge;Orbitoare luciri se sfetesc pe lume;Nourii de plumb sunt înghițiți...Precum platanii și trupu-mi e resuscitat...Bolta e senină și în hronică se trece:
Al aștrilor alai, în ale zorilor lanțuri, se frânge,Își lapădă crugurile în tristeți și vitralii sparte,Tocălia, nălțată pe deal, amarnic îl plânge –Alaiul aștrilor își lapădă crugurile în vitralii sparte .
Orbitoare luciri se sfetesc pe lume,Evocate de vara ce dănțuie ferice.Briza proaspătă e o rece ispită, făr' de nume...M-adastă în ombra bascelelor chimerice.
Nourii de plumb sunt înghițițiDe orizonturile sahariene și hămesite,Platanii, pe alee, sunt de râul ierbii însuflețiți...Și se râurează... cure al ierbii râu în valuri smaragdin iscusite...
Precum platanii și trupu-mi e resuscitat,Noemele-mi peregrinează la feea din cetate;O fost Timpul infinit, o sicră mai am de așteptat...Iar apoi animile-mi de icoana ei fi-vor grizate.
Bolta e senină și în hronică se treceVeleatul nou... la cirta de aezi și barzi sortită,În vetuste pergamente, a se petrece...Dar fapta-i bună faptă și, parol!, nedovedită!
Fapta-i bună faptă și, parol!, nedovedită!Apoi, animile-mi de icoana ei fi-vor grizate...Și se râurează... cure al ierbii râu în valuri smaragdin iscusite...M-adastă în ombra bascelelor chimerice,Unde alaiul aștrilor își lapădă crugurile în vitralii sparte.
10. Gând de călător I - Jun 10, 2017 5:09:00 AM
Cercetam veche cetate
După slovă, în pietate
Dară m-am năpăstuit
Când boreasă mi-am găsit
11. VIII - V - MMXVII - May 8, 2017 4:17:00 PM


Ce este un cuvânt?Zice-se că-i simțământRămas, cu legământDe semne, pe pământ...
Dar voroava hronicatăȘi de odinioară dată?Ea, oare, ce mai este?Dragii mei, să știțiCă nu o să ghiciți.Căci voroava-i, timpuri peste,Altă slovă de poveste,Scrijelită cu semne aleseÎn pergamente, unde țese,Atent, muritorilor destine Și, aezilor, muze și metrese.
De vorba-mi ascultațiCrezare oare-i dați?Are verb, are discurs,Glasul în lapte și miere curs,Dar, cu o zicere de conferință,Caută pretext să dea sentință,Afirmând la intervenție:„Angajamentul e doar o pretenție!Texte și pretexte, caută fee!Dar, la ceas de noapte:Interjecții și onomatopee,Grai păgân în șoapte!”
La cazanie, cu limbă și boace,Taifasul muzei nu se înțelege –Prilej nimfei de a se preface.Dar pe considerent de veste,Cu motiv și mobil în zodia învinuită,Fără de rațiune și temei pricinuită,Altă slovă, a muritoarelor tristă poveste,În mod nemotivat! Greu de boală articulat,Aedul mărturisește că în taine păgâne a contractat,Spunerile de se recită cu ombre de răceală: „Neveste!”
12. Clipa de indoială - Apr 29, 2017 3:08:00 PM
Această noemă versificată 
Îți este dedicată
Numai Ție 
În vecinicia ce va să vie. 

Orologiul se liberează în atemporal 
De Amor, glas care se întreabă 
“Ce este pe lumea asta mai puternic: 
Slova şi gândul sau foaia şi rândul?” 

Şi pe-Amor încearcă altă îndoială, 
Spusă în şoapte, cu sfială: 
“De condeiu-mi scrie ce stă pe buză, 
Unde oare-mi voi câştiga vrednica muză?” 

Dezgustat, renunță la nedumeriri, 
Văzând închipuiri şi alte uneltiri… 
Din iad de cotidian tipărit măiastru 
Amorul se retrage în saharian… sihastru. 

Şi-n păciuirea ce-i devine oază 
Vede ombre denudate în jurul la o rază; 
Trebuie sicre şi veleaturi, 
Amorul meditează 
Suav şi dulce “poate” alene-ntruchipează. 

Nu are slove noi, dar uitata grafie 
Îi revelează Universul pe care nu-l ştie: 
Cu fecioare, altare, divinități şi rituri păgâne, 
Cu barzi, cavaleri, magie… rămâne 
Pana un haos şi începe să îngâne 

Un lament burlesc ce conjură junii; 
Corbii răspundesc ecoul sub Sonata Lunii… 
Pe Amor îl cuprinde curajul din legende, 
Se-ntoarnă la zămisliții zori, 
Criticii de bolta cerului să-i suspende; 

Revino precum Sânzienele în visuri 
De azi, tu eşti acesta, numită Amor, 
Condeiu-ți să nu realizeze compromisuri 
Scrijelește, Amor, 
Voroave de zor, 
Fi demnă şi degrabă te amuză, 
Tu eşti sânta dualitate: scrib şi muză!
13. Ombra XVIII - Apr 14, 2017 6:30:00 AM


Șopote, ehouri, înfiripate chimereDe ale mele muze mă temPergamentul gogește sleit în tăcereDe ale mele muze mă tem
E o primăvară spânzurată saharianDe bolta cu nouri de plumb; o temereSe plimbă nevrotic în vene de ruginit fierRelevă șopote, ehouri, închipuite chimere
Vin denudate în valsuri tempestuoaseCu nuri nescriși încă de buzeCu poeți între coapsele lor abandonațiCu siluete de amazoane maiestuoaseAnonimele caligrafii, în icoane de muze,Devin capodopere de zei grizați
Dănțuie... în sicre petrecute efemereNoaptea se lasă... dănțuie burlesc... să le chemCu șopote, ehouri, conjurate chimere?De ale mele muze, eu, totuși, mă tem.
Și mă tem de ale mele muzeMă tem că nu-mi vor mai picuraSlove pe buzeCă mă vor alunga din tenebre în luminiNu îmi vor mai fi călăuzePoate mă vor zări printre ariniȘi vor începe să se amuzeDe soarta-mi de aed De noemele-mi difuzeDar cât timp haosul e fragedEu mă tem de ale mele muzeCerurile toate le știu de păcătoasePe ale mele sfinte muzeDar sunt feroce de frumoaseȘi nu e chip sau îndoialăObliterate sunt și scuzeCând din neant vine unica răcealăDe ea ne temem și eu și ale mele muze
14. Ombra XVII - Apr 13, 2017 6:30:00 AM


O epocă apune în asfințitLepădând hlamida îngemânării;Pe colbul rămas din Timpul infinitRămâne seducția depărtării.
O chimeră prin vene ți se scurge:Sunt raze livide, proslăvite și dalbe,De un soare prea hain ce animalic recurgeLa seducția depărtării cu iz de nalbe.
Cimentate colburi străluce prin vitraliiSfărâmate,Poteca e pelinul ecou al valurilor mării;Peregrinez printre vitriol de simțăminteSfâșiate,Rămâne în ele doar seducția depărtării.
O epocă apune în asfințit;O chimeră prin vene ți se scurge;Amintiri ma lasă de taine hămesit;Infinitul seducția depărtării parcurge...
15. Ombra XVI - Apr 12, 2017 6:30:00 AM


Din tenebre lirice zămislit,Un rege încătușat în neființăDescinde în Abisul dezlănțuit,Pășește sigur într-o nouă credință.
O nebunie cu ombre și muze,De muritoare slove tăinuită,Muțenia e tot ce rămâne pe buzeÎn amiaza toridă cu reverie nebănuită.
O șoaptă e pretutindeni în ecouDin vremuri ce fi-vor demult apuse,În ceruri plutesc miresme de plumb nouȘi EA angelii privește, în pasiuni decăzuse.
Pe tărâm unde aievea e supranatural,Cu lighioane fermecate de sine,Poetul e astrucat aproape și invernal...Uite-l cum se rădică și-n brațele ei vine!
„Devino lacrimi ferice și liubovuri păcătoaseStrânge-mă la piept cu eternitatea... mă vrea!Pătrunde-mi adânc în vene și-n oase!Oferă-mi beatitudinea și-ți voi da nemurirea!”
16. Ombra XV - Apr 11, 2017 6:30:00 AM


Decadența își reneagă frumusețea,Într-un sine istovit de atâtea valoriDependente de imagini moderneRezumate wagnerian.
Intim asudă tenebrele inocente,Într-un sine brutal contrastatDe nevoi resuscitate din trecutulRezumat wagnerian.
Modelul paradoxurilor, orientateÎn libertăți ancorate pe umeda Fatalitate a naturii absolute,Adie consecințe corupte ale castitățiiRezumate wagnerian.
Inelul păgânelor taine promiteÎnchipuiri feciorelnice izbăvite,Dincolo de tinerețea solemnRezumată wagnerian.
Rafinament parazit exasperat,Elevat în nemernicia de aprilie,Descinde înălțător ca o rugăRezumată wagnerian.  Suficiențele doboară pastelul substanțeiLichefiate, în drama mulțimii înlănțuiteDe eternitatea vâscoasă a râmei neființăRezumată wagnerian.
Deplinătatea înțelegere a voastră, eroineDenudate burlesc pe simfonia lunii pline,Înfăptuie ritul miracolelor posteritățiiRezumate wagnerian.
Revoluția de obscur monstruos a finaluluiAduce revelația unui diagnostic spectralPus pe cărnurile bolnave de învățăminte:Eul eului meu este un wagnerian.
17. Ombra XIV - Apr 10, 2017 6:30:00 AM


Amare brize. Au o aromă de metal.Molecule de colb ghimpat și răsuciteEliptic față de bordură,Pline de bromură.Amare sicre. Au o aromă de plumb.E un vârtej de tăișuri oxidateLent pe sudoarea sărată,Rece și cutremurată.Amare globuri de cristal zămisliteDin cioburi de a fi cu nimbDecăzut pe aripile fatalitățiiȘi al banalității.
Dar, transcende acest peisajFără a cuteza, lividă,Privește în oglinda nebuloasăDin băltoaca însângerată a cerului...Redevino sălbatica fecioară!Ieși din criza identitarăDe a fi ei, ca ei și pentru ei;Leapădă-te de tine,Tu nu mai ești a ta,Vino să fi a mea.Cu mine vino,Să fim iarăși EU!
18. Ombra XIII - Apr 7, 2017 6:30:00 AM


Crude hlamide ale primăveriiSe trezesc din morminte,Iar în așteptarea verii burgezeÎmbracă pământiile oseminte
Crude hlamide ale primăveriiSunt verzi și intense, orbescMuritorii de le privescÎnainte de lăsatul serii;
Se trezesc din morminte,Te ademenesc cu al lor nud...Miresme și pielea de verde crudDe le săruți, veșnic adastă-n minte.
Iar în așteptarea verii burgheze,La revelația furibundului soare,Sub ombrele sale dogoritoare,Idei de sfinte păcate ce au să vieze.
Îmbracă pământiile oseminteCu straiele cele mai crude;Muzele vecinic verzi, nudeAdastă condeiul la păcate sfinte.
Îmbracă pământiile oseminte,Iar în așteptarea verii burgheze,Se trezesc din morminteCrudele hlamide ale primăverii.
19. Ombra XII - Apr 6, 2017 6:30:00 AM


Rune și simboluri pe înaltul cer;Aștrii zografisiți în pergamente;O sicră infinită în eternul efemer;Angelii scriu sângerii testamente;Tenebre descind în catedrală,Cu măreț alai de cețuri și voaluri;Dantele de haos și muze, cu sfială,Slujesc sfinte păcate în amorale valuri.Grăunțe de aur printre dalbe ruine,Vitralii străluce ruginite și sfărâmate...Abandon în sine vindecat de sine:Condeiul transcende neîntâmplate...
20. Ombra XI - Apr 5, 2017 6:30:00 AM


Apocalipsa de noemeSe prelinge vâscos,Prin interbelice vene...Testimonii și poeme!
În tuș barbar și depresiv,De un plumb anonim,Nourii descind tardiv,Zăpădind sicre obsesiv.
Timpuri, vremuri și vremiCheamă ielele să dănțuieÎn burlesc joc spintecat...Adastă! Nu ai de ce să te temi...
Cavouri, corbi și repausațiSunt un pastel de boem tristRevigorant și opiant...Chimere și coșmaruri! Visați!
21. Ombra X - Apr 4, 2017 6:30:00 AM


O voroavă peregrinează prin rouă,Vine de la cei mari străbuni,Ne aduce chibzuință dragă nouă:Să ne trezim tomnatic în ziua de luni.
Zorii mijiți sub aroma nourilor grei,O ceașcă de cafea în proaspătă răcoare;Cărnurile umblă presate pe plumbuite alei,Cată peste tot ombra senină de soare.
Vecinicul timp se petrece agale,Dar urbea freamătă a goliciune de fiară;E un munte de gânduri ce se prăvaleNăpârlind herculiane hlamide abisal în seară.
22. Ombra IX - Apr 3, 2017 6:30:00 AM


Pe un pleș țiclău de munteRaze de potele cărunte.Le hoinăresc,Tălpile-mi mângâindȚărâna, pân’ de o cuprindÎn vals nelumesc.
Prin văile verzi odatăTrece o albie secată –Saharian pastel,Abisal cufundat,Cum am aflatDe la castel...
Aud o chemare:„Descinde pe înserareLa sadul din valeUnde semeții munțiSărută a cerurilor frunțiS-ajungi pe șerpuita cale!”
Gândul aninDe oleacă de vin,Ca până la noapteSă ajung, așa voiesc,Mândrei să-i graiescÎn iatac tainice șoapte.
Poarta doborPlumbuit cu amor,Pețind o sleamă de viațăNebunească –Postulare feciorească:Degrabă s-o iau de soață.
Sicra aniversară,Din nedereasă dulce-amară,E în novembre culeasă.Icoana de întunecime neîmblânzită,De zei în libațiuni blagoslovită,Sub cenușile cerului... Aleasă!
Rămân pe cer mii de rubine,Animi de ea și de mine;Clocotesc ecouri prin cătunePrecum tunetele în tempesteȘi fulgerul ce-l vezi și nu mai este:Singurătatea-mi în aurora ei apune.
Lepădând umbre și nori,Când ițesc sfioșii zoriDintre nurii de fătucă,În surâsuri abandonateȘi sărutări înmiresmate,Devin din om... nălucă...
23. Ombra IV - Mar 31, 2017 6:30:00 AM


Între albastru și roșu, un choker pe voci biruiteAdastă precum ștampila cu „el mă deține”Înăuntrul tău un vulcan de amoruri înlănțuiteAdastă precum ștampila cu „el mă deține”
Surâsurile tale, calde și inocente, pe buze zugrăviteÎmi lichefiază anima în lava clipelor prea puțineÎntre albastru și roșu, un choker pe voci biruiteȘi sărutul pe care-l petreci abisal și tenebros în mine
Rămân trandafirii martori la vălurile-ți juruitePe altar de pasiuni și dezmăț, unde aparțineChimera de lumini și din ombre cu gelozii năruiteUniversul descinde vrând parcă a rețineCum între albastru și roșu, un choker pe voci biruiteAdastă precum ștampila cu „ea mă deține”
24. Ombra III - Mar 30, 2017 6:30:00 AM


Tehnicianul stidinței intercepteazăCărnuri în spectacol ruginite;E o activitate unde bufonii vegheazăLa cărnuri în spectacol ruginite...
O noemă arareori vrea să rămâie treazăPrintre chimere de sine greu lănțuite,Dar tehnicianul stidinței îi intercepteazăConvingerile de cuget liber lihnite.
Freamăt urmărit prin ecoul din amiază,Trenul livristic fuge în sicrele rănite,Se zămislesc grafii inocente în roșia oazăÎntru o înfrigurare de vechi infinite...Tehnicianul stidinței intercepteazăCărnurile în spectacol ruginite...
25. Ombra II - Mar 29, 2017 6:30:00 AM


Uitarea e, prin hronici, memorabilă,Mistificând istorii în cuvinte;Universul o crede mereu „valabilă”Mistificând istorii în cuvinte.
Pergamente, unde rămâne știrea afabilăSă mângâie un creier gol și cuminte,Aduc uitarea prin hronici, memorabilă...E dreptul la atitudine cu falsă rugăminte.
Avalanșa de informații, în acțiune caritabilă,Ne pune hlamida operativă pe oseminte.Condeiul în haos o declară viabilă,Deși cu toții știm: ea cuvios ne minte.Uitarea e, prin hronici, memorabilă,Mistificând istorii în cuvinte.