Despre mine

Reptilianul

Tanar linisitit cu ochi mari si stravezii, cu chef de explorat capitala.

Blogs Home » Litere » Poezie » Shot de cuvinte

Shot de cuvinte

SHOT DE CUVINTE Cateva incercari literare. Poezie. Proza.

Articole Blog

01. Flacara Neagra - Mar 3, 2011 9:52:00 PM
LA ÎNCEPUT, când oamenii s-au împărţit în triburi şi s-au înmulţit, Moartea a aparut printre ei sub forma unei batrâne gârbovite cu o cocoaşă ce-i depăşea nivelul capului. Ea le-a vorbit primilor strămoşi ai oamenilor despre viaţa veşnica şi cum o pot avea. Se spune că nimeni nu s-a atins de nemurire, nici măcar puternicii titani, care depăşeau cu mult statura Morţii. Ei bâjbâiau, ţipau, strigau de disperare şi blestemau ziua în care bătrâna Moarte s-a găsit să le dea nemurirea. Plecând, baba neagră a luat cu ea mărturia că este dorită în mijlocul oamenilor. Sub această demonstraţie arătată tuturor lumilor, şi-a zidit templul pe pământul oamenilor.

Nu toţi ştiau însă că oamenii erau orbi si nu din orice motiv. Orbirea fusese pricinuită de Forţa supremă, responsabilă de facerea omului.

Se spune că în acelaşi timp, o forţă deopotrivă cu cea creatoare, a interpretat actul ca fiind o nedreptate adusă celor muritori. Motivul însă era enunţat altfel: împiedicarea riscului unui haos etern născut din dorinţele omului de aceeaşi natură. Egalul Forţei supreme a devenit Purtătorul de Lumină sau Mesagerul. Pentru prima dată din ziua naşterii lui, a pus la îndoială vorbele Creatorului său. Despărţirea era inevitabilă, iar un război al astrelor era pe cale să înceapă.

Alegând să aducă omului lumina cunoaşterii, Mesagerul solitar, a întâmpinat o situaţie soluţionată cu o isteţime diabolică. Lumina era o inutilitate pentru destinatarii lui, aşadar a folosit întunericul orbirii lor drept fundalul revelaţiei nedorită de Creator spre a fi dezvăluită. Maniera lui era unică şi imprevizibil aleasă. Nici chiar Forţa supremă nu a fost în stare să cunoască aceste fapte viitoare. Probabil doar bănuia conflictul, dar alegerea nu era a lui cum nici variantele.

Oamenii ce populau pământul, muncindu-l din greu, au primit semnalul călăuzei cereşti. Era de aşteptat ca nu toţi să-l fi înţeles. Nu oricine putea distinge mesajul urgent semnat cu cel mai profund negru care putea eclipsa vreodată bezna ochilor lor, menit să iasă în evidenţă. Se numea Flacåra Neagrå. Cu trudă şi voinţă o puteau vedea cu sau fără ochii deschişi. Călăuza nu obliga pe nici un om la obedinta, după câte-i spune numele ales: o făclie, nu te închini ei, ci o întreţii. În schimb, voia Forţei supreme era ca tot pământul să i se alăture întregului univers în închinare şi ascultarea faţă de el, domnul ordinii. Pe talerul celălalt nici obţinerea nemuririi atât de uşor nu era îngăduită, cum stă scris despre încercarea Morţii. S-a aflat din sursele străvechi găsite mai târziu că niciodată ea nu a intenţionat să dea fructul nemuririi vreunui om. Mulţi înţelepţi au înţeles mult prea târziu cele petrecute. Nimeni nu a ales viaţa veşnică din pricina orbirii la care ar fi fost înjugaţi pentru eternitate. Era clar ca bună ziua, păcat că n-o puteau vedea. Chiar şi acum se vorbeşte pe ascuns de jurământul Morţii cu Creatorul ca fiind un act fricos al unei divinităţi egoiste. Nici moartea nu dorea să plece de pe pământ, şi nici celălalt nu urmărea împlinirea darului ei. Amândoi aveau de câştigat dacă lucrau împreună.

Aici legendele despre marea orbire sunt vechi, multe au fost distruse, altele în schimb au luptat cu flăcările multor incendii stârnite de Creator asupra bibliotecilor. Astăzi spunem mai departe acele istorisiri care nu au dispărut. Pentru că e timp şi avem loc pentru toate. Cred că el e singurul care ne mai apăra. Pentru că noi avem puterea să ne apărăm şi să perseverăm doar aici şi cât mai există momentul acum. Dar universul, în urma războiului, a început să-şi mărească câmpul de luptă. Fiecare astru se înstrăinează de altul pentru că încep să vadă că nu Forţa supremă deţine adevărul suprem al motivaţiilor. Îşi pierd speranţele şi se rătăcesc în spaţiu. Călăuza promite că va înapoia fiecărei lumi mândria de a fi o stea în univers, fără datoria de a se închina. Asta numai dacă Creatorul va fi detronat.

După secole întregi tumultoase şi mult sânge vărsat, părea că Forţa primordială a câştigat. Cel ce încălca legea sa era pradă Morţii. Frica şi genunchii însângeraţi erau uneori alternativele celor ce nu puteau vedea mesajul salvator. Dar aleşii, numiţi şi continuatorii flacarei negre, au existat oricând şi pretutindeni. Care era mesajul? Să se ştie ca nu a fost şi nu va fi vreodată o taină. Doar neputinţa descrifrarii te mai putea împiedica. Atent gândit, planul de evadare al Călăuzei, după cum era mai nou numit, nu era destinat decât acelora care îşi doreau libertatea. Dorinţa precede Voinţa. Scrisoarea vorbea despre...

...căutarea planului şi înţelegerea lui, urmate de aplicare, adică evadare. Nu necesită convertirea neamului întreg. Iar Forţa supremă sau Moartea nu oferă viaţa veşnică pe măsura străduinţei şi meritului fiecăruia.
Numai siguranţa într-o altă cale spre viaţa veşnică, mai întunecoasă şi aspră, dar cu final tangibil, ba chiar foarte vizibil. Aceasta e ultima şansă a omenirii, le vorbea Cålåuzitorul. Ori se va parcurge la pas, după voia voastră, un drum plin de alegeri, fără judecător suprem, pe cont propriu şi bazaţi pe raţiune şi intuiţie, ori se va alege praful de mândria şi orgoliul oricărui om victorios. Pământul va fi sub voia Forţei nelegiuite, a cărei supremaţii îi văd apusul de departe.
Despre acestea şi multe alte istorisiri nescrise fiind vorba - in care mulţi au crezut si au biruit, iar cei slabi din fire au renunţat - voi vorbi alta data, dupa cum si eu am auzit la randul meu despre fapte marete, cat si despre cele pline de lasitate. Fiecare a primit ce a meritat. Cel mic, neuitat fiind si cel mare. Faptura, dar si Facatorul ei. Astfel a ales Mesagerul sa se faca dreptate in noua era a acestei lumi. Dupa fapta si rasplata.

Totusi omit esentialul. Nu vreau sa fiu altfel inteles, iar ale mele cuvinte sa fie incarcate de ideologii straine Mesagerului. El nu a adus nici o lege pentru a infaptui dreptatea. Atunci cum e posibila existenta dreptatii, daramite implinirea ei?
Tot ce a dorit pentru om a fost sa fie liber. Numai sunt legi, porunci, nimic care sa invete norodul netot si nestiutor ce trebuie sa faca. De-acum incolo, prin sfatul - nu porunca! - Purtatorului de lumina, vom trai intr-un desfrau curat, alegandu-ne singuri binele si raul si pastrandu-l pentru noi si in noi. E leste de inteles ca pentru un om bazat pe principii si legi statornice, desfraul este condamnabil. Cat pentru cel liber, cuvantul capata o alta insemnatate, individuala.

O alta problema e legata de dualism.
Probabil cititorii mei sunt convinsi ca binele si raul sunt relative si schimbatoare ca orice alt lucru pamantesc. Traim aici, acum. Avem nevoie de aceste sertare. Dincolo de viata fizica, ele dispar. Binele si raul sunt le fel de grele precum fulgul si ciocanul in spatiul vid. Asemenea fiinte care nu concep o separare intre ele, gandesc mai sanatos. Noi, din pacate, gandim ori prea mult ori nepotrivit, intr-un cuvant, inutil. Probabil si ce scriu acum e o pierdere de vreme. Pentru unii, desigur. In sensul asta, am gandit inutil. In numele altora nu comentez. Lucrurile inutile pier sau castiga o lupta in care nu depune nici cel mai mic efort. De remarcat, asa-i?

02. Metamorfoza - Jan 16, 2011 9:20:00 AM
Sădeşte-mă-n pământ şi lasă-mă să cresc
Afară trupul meu va tinde către stele
Să cuget din abis, cu haos să-nvelesc
Nesomnul care-mi umple gândurile mele.

Când ochii mi-i închid şi negru mă-nconjoară,
Când palmele îmi sunt bucăţi de jar aprins
N-am cum să-i înţeleg pe cei ce stau afară,
Sunt oare ei înfrânţii sau eu sunt cel învins?

Puteam să stau aşa pentru-eternitate
Precum nimicul ce nu se vrea a piere
Dar ce-i lumina caldă fără libertate
Şi rece strop de ploaie fără de cădere?

Aşa c-am părăsit mormântul meu de gheaţă
Ce-n urma-mi se topea scurgandu-se-n pământ,
Şi-am auzit apoi cum mă strigă la viaţă
O fată îmbrăcată într-un alb veşmânt.

Cu ochii-ntredeschişi o studiam atent
Şi pe măsură ce îi cercetam privirea
În mine se năştea un straniu sentiment,
Îmi innecam în ea cuvintele, uimirea..

Oricât era de-aproape, nu îmi păsa de moarte
Destul mi-a fost să gust din dulce'amara clipă
Şi singurul moment ce le-ntrecea pe toate
Din existenţa mea purtată pe-o arípă.


(mai jos este o repetiţie a Orianei)
Oriana - Metamorfoza



03. Doamna cu umbrela - Jan 7, 2011 12:18:00 PM


În cimitirul Bellu, la figura 65, se află statuia Katalinei Boschott, sculptată de Raffaello Romanelli. Opera, comandată de un anonim, mai este cunoscută şi sub alte denumiri precum "doamna cu umbrelă" sau "doamna în alb". Nu am găsit multe detalii certe despre această doamnă. Se ştie în schimb că ar fi fost profesoară de limbi străine dar prefer să nu dau credibilitate tuturor zvonurilor precum cea că ar fi fost amanta lui Carol sau a lui George Assan. Sunt lucruri mai puţin clare decât indiciile lăsate în urma morţii ei. Mi-am luat, aşadar, o hartăa cimitirului şi un creion şi am pornit spre mormântul ei..Pe mormântul de granit roşu scria în franceză cu litere aurite: Cet animal de médecin ma tuée! Herkulesbad - Mehadia 11-12 Août 1906 ("Animalul ăsta de doctor m-a ucis! Băile Herculane - Mehadia 11-12 August 1906"). Literele aurite au fost furate după revoluţie rămânând doar urmele lor. Fraza mai sus menţionată indică fără reţinere persoana vinovată de moartea ei. În acest context, dacă statuia ar prinde viaţă, cel mai probabil ar arăta cu degetul către făptaş. Cum acest lucru nu se va întâmpla niciodată, am luat în considerare poziţia statuii, implicit a privirii ei. Am trasat pe hartă o linie de-a lungul acesteia şi m-am oprit la cavoul Profesorului Doctor Mina Minovici (fig. 52) oarecum uimit. În plus cele două personaje au fost contemporane. Katalina Boschott a murit în 1906, iar Dr. Mina Minovici a trăit între anii 1858-1933.

Concluzia la care am ajuns se desprinde foarte uşor din cele relatate. Un anonim a înregistrat mărturisirile Katalinei referitoare la viitoarea ei moarte. Posibil ca aceasta să-şi fi ţinut un jurnal secret. Personajul necunoscut a transformat informaţiile vitale în indicii menite să mustre vreme îndelungată pe cel ce, prin metode necunoscute, a ucis-o.













04. Coborare in mormant - Jan 6, 2011 8:39:00 PM
Poteca asta o cunosc,
Copacii-i ştiu prea bine,
Dar cine-s cei ce stau aici
Uitându-se la mine?

Pe bănci se-aşează frigul
Din negură şi ceaţă,
Odihna mea pe-o bancă
Şi trupul meu de gheaţă.

Ascult un vals uitat
Al timpurilor mele,
Iar pleoapele îmi cad,
Le am atât de grele...

Poteca asta o cunosc,
O simt cu tot ce sunt,
Iar voi îmi umpleţi visul
Cu bulgări de pământ.
05. Minuni - Jan 6, 2011 8:34:00 PM
Aş merge pe apă
Dacă aş vrea
Şi morţii să-nvie,
Să umble, să bea.

Umbla-voi pe mare
De mi-aş dori
Ca toţi să se scoale,
Bătrâni şi copii.

Aş face să cadă
Din cer dungi de foc
În marea cea moartă
Făr' de noroc.

Aş merge pe apă
Dacă aş vrea,
Dar cerul mă scapă
Şi marea mă ia.
06. Statuia unui inger - Jan 6, 2011 8:30:00 PM
Iubeşte-mă de-i sta
La sânul meu a plânge.
Tu lăcrima, eu piatra,
Robia ce mă strânge.

Lipeşte-te de aripi
Şi smulge-le cu tine,
Căci în zadar vor sta
În vremea care vine.

Atinge-mă şi dă-mi
Căldura ta de om,
Că rece sunt de piatră
Sub umbra-acestui pom.

O, preafrumoasă fată
Cu melancolic chip,
Prefă-te tu în piatră
Cu suflet de nisip.

Şi viaţa ta să-mi dai,
Rămâi, nu te mai duce,
În piatra mea să stai
Îmbrăţişând o cruce.
07. Nunta pagana - Jan 3, 2011 12:09:00 PM
Se-amestecă uriaşul mausoleu de piatră
Cu ramurile verzi plutind în vânt de vară,
Potecile-s umblate de câini flămânzi ce latră
Şi crucile-s popasuri pentru bătrâna cioară.

Din taină se ivesc, din umbrele sfioase,
Copii îngenuncheaţi cu aripile-ntinse;
Sub ochii lor în rugă e un mormânt de oase,
Străbuni încarceraţi cu ne-mplinite vise.

Pe băncile din lemn stau frunzele uscate
Adesea câte una mai pleacă dintre ele
Apoi un dans frenetic le prinde-n cerc pe toate
Unindu-se ca una, jucând ca nişte iele.
08. Copacul - Jan 3, 2011 12:05:00 PM
M-apleacă vântul peste care
Nori adânci în grabnic zbor
Mă prind de mâini şi mi se pare
Că m-aruncă-n urma lor.

Mă-ndoaie săgetând în mine
Asprul şi tăiosul vânt
Sfârtecând ziua de mâine
În bucăţi ce nu mai sunt.

Mă ocolesc dihănii negre,
Fără glas în calea lor.
Unde-i praştia cu pietre,
Unde-i jocul ielelor?

Trec, se uită şi mă lasă
Nori adânci în grabnic zbor;
De mă clatin nu le pasă,
De trăiesc sau mor.
09. Noapte de iarna - Jan 3, 2011 12:03:00 PM
Pe undeva prin taina nopţilor de iarnă
Pe-acolo mintea-mi zboară.
Aşternut de alb şi rece suflul meu
Să-nghete şi să moară.

Necontenit sub cerul alb de nea să stau
Pe undeva, oriunde
Căci rece-i timpul şi pe toţi
Curând ne va pătrunde.

Şi-aşa să plec pe străzi pustii şi negre
Fără nici un felinar
Când toate-n inimi par a fi
Focuri şi bucăţi de jar.
10. Clase umane - Jan 3, 2011 11:19:00 AM


Din clasa oamenilor puternici distingem trei ramificaţii:

1. Spirituali-Materiali
2. Spirituali
3. Materiali-Spirituali



I.1. Spirituali-Materiali

Aceştia au un nivel ridicat al cunoaşterii şi controlării sinelui, fapt pentru care îşi permit dezvoltarea şi pe plan material. Această dezvoltare va fi folosită ca o prelungire a actului de caritate de care poate da dovadă. Sunt oameni care dau fără a cere ceva în schimb.
Îşi pot folosi carisma pentru a influenţa masele de oameni (cei slabi), dar niciodată în scopuri egoiste. Sunt buni conducători, iar lumea are nevoie de ei.

I.2. Spirituali

Ei sunt cei care trăiesc în medii ce nu necesită schimburi materiale. Natura le-a predat lecţii nepreţuite despre viaţă aceasta şi nu numai. Îi putem include în această categorie pe mulţi dintre budişti, şamani, călugări şi lista poate continua.

I.3. Materiali-Spirituali

Deşi îşi cunosc extraordinar de bine sinele şi declară că sunt stăpâni pe ei înşişi, aceşti oameni pun mai mult preţ pe împlinirea dorinţelor de ordin material. Sunt mai degrabă stăpânii oamenilor, dar niciodată stăpâni pe cele mai egoiste pofte ale lor. Pentru ei viaţa este aici şi acum. A nu profita de ea este o prostie.


II. Printre oamenii slabi îi găsim pe cei materiali, care nu au habar de vreo latură spirituală a vieţii. Ei pot fi uşor cumpăraţi cu lucruri materiale.
Mai sunt cei naivi, care cred că au atins un nivel spiritual înalt cu ajutorul unor falşi învăţători. Ei sunt la fel de ignoranţi şi necunoscători.



11. Inutilitate - Jan 3, 2011 10:21:00 AM
Prostia este descrierea unei acţiuni inutile, lipsită de orice formă de justificare a propriei existenţe. Forţa care provoacă o asemenea acţiune poate aparţine unei fiinţe sau a cosmosului. La nivel social-uman, prostia e întruchipată de organele sau sistemele care au încetat să mai transmită între ele o informaţie generatoare a unei idei. Este asemeni unui picior care şi'a încetat functionabilitatea, deseori intrând în conflinct cu organele funcţionale. Acest membru din organismul uman e tocmai bun de amputat şi de nefolosit în nici o altă împrejurare sau circumstanţă.
Pe baza celor descrise comparativ afirm că singurul conflict real este cel dintre prezenţa lucrurilor inutile şi cele funcţionale care continuă să îşi ducă la bun sfârşit menirea. Lupta nu e conştientă de ambele părţi deoarece prostia inutilităţii nu e raţională şi e lipsită de motiv. În final se arată două triumfuri diferite prin mijlocul de dobândire:

I. Triumful inutilităţii

Întrucât ea nu are ce pierde, nu simte durere sau înfrângere, atacă involuntar resursele oponentului, al lucrului în uz. Cel din urmă simte pierdere sau durere după caz şi depune voit sau conştient efort în această bătălie. La urma urmei este singurul oponent care o face şi rareori supravieţuieşte cu mari daune şi pierderi de resurse în luptă pentru eliminarea "prostiei".

II. Triumful utilităţii

Acest triumf este mai degrabă o necesitate pentru ca viaţa şi mişcarea să continue. Absolut orice lucru inutil trebuie să piară pentru a face loc unuia util ori pentru a nu seca resursele învecinate.
Prin urmare acest triumf este un pas natural în mediul înconjurător.


Suicidul si inutililitatea

Sentimentul de suicid este un ultim avertisment dat de conştiinţa umană, în mesajul căruia se specifică epuizarea tuturor resurselor ce menţin în mişcare mecanismul organelor vitale ale sistemului psihic.
Cel mai mic pas, adică abandonarea căutării oricărei surse de energie poate duce la încetarea funcţiilor necesare supravieţuirii psihice, persoana în cauză simţind lipsa motivului de a trăi.
Conştientizarea inutilităţii reprezintă şansa de a alege refacerea funcţiilor vitale. A doua opţiune este de a hrăni sentimentul de inutilitate până ce aceasta îl va stăpâni pe om. Inutil, fără funcţie într-o lume aflată în continuă mişcare, persoana în cauză îşi va lua viaţa.

12. Stingerea - Dec 27, 2010 12:12:00 AM
Ce noapte zilnică
plină de neoane,
de ochii mei deschişi
când lumea doarme.

Mă simt
mai singur şi puternic,
conştient de toate,
un muritor infam
în noapte.

De mă scufund în ea
cu trupu-mi ca de fum
mă simt ca ceaţa
care piere-n
orizontul scrum.

Pe când mintea-mi
drept himeră
a rămas fără umbrele,
tot stingând
ca-ntr-o scrumieră.

Şi mă pun în pielea lor
să-i cunosc, îmi zic mereu,
dar pe mine ei nu vor
să mă afle cine-s eu.

Cine dracu sunt şi caut
într-un trup lipsit de ţel
când în mine
ăştia ţipă ca să iasă toţi
din el?

Nu mă credeţi tot ce spun.
Nu mă cred, nu spun nimic.
Nu-s întreg şi nici nebun,
e greşit şi drept ce zic.

Într-o noapte-aşa de zi
eu ascund acea idee
iar prin ochii mei muri
o calea lactee.
13. Universul fara zei - Jul 19, 2010 6:38:00 PM
În ochii altora mă pierd
sub formă de uitare;
trebuia, în loc să-i cred,
să le cern pe mijloc sare

şi-apoi în lacrimile lor
tot chipul meu să fie,
mereu nemuritor
să mă dezvălui mie,

căci totu-i suferinţă,
dar eu, prin prisma ei,
cunosc a mea fiinţă-
universul fără zei.
14. Intimitate - May 23, 2010 11:07:00 AM
Lăsaţi-mă să dorm
să-mi simt perna sub cap
simt ochii plini de somn.
lăsaţi-mă să scap

de tâmplele ce dor
să simt c-am fost creat
cu darul visător.
lăsaţi-mă în pat

când trupul este greu
de nici nu îl mai ştiu
aş vrea în somnul meu
să mă lăsaţi să scriu.






15. Si-apoi departari - May 23, 2010 11:04:00 AM

Viaţa noastră e ca o ţigară, se arde,
Sufletul e ca fumul, se duce,
Iar casa noastră nu e într-un pachet de ţigări.

Avem un altfel de loc, departe,
Toţi aleargă, nimeni nu fuge.
Ne place să ardem, şi-apoi depărtări.




16. Pagini de jurnal III - Apr 25, 2010 11:23:00 AM
Totul era impanzit in lumina pranzului, iar pe alocuri lipsa copacilor transforma cimitirul intr-un cuptor de marmura neagra. Aleile lungi pestrite atinse de atatia pasi de oameni sau animale pareau sa continue mitul labirintului. Din cand in cand zaream cate o babuta vazandu-si de ale ei, curatand mormantul raposatului sau al vreunei rude. Se uita speriata la mine, oarecum agitata si, cu pasi grabiti dar calculati, se ascunse de dupa vreo ridicatura de monument.Ajunsesem la un mausoleu a carei usa era mereu deschisa. Grandoarea sufocanta a arhitecturii, cei patru evanghelisti incarcerati in trupuri de arama ce strajuiau colturile si numeroasele decoruri florale in albul marmurei ma impingeau in adancul criptei, in intunericul de dincolo de usa. Apartinea bancherilor Gheorghief, dupa cum urma sa ma lamuresc din ghid. Era un inceput de iarna cand, mergand sub crengile scheletice ale teilor ne indreptam spre acelasi loc. Vroiam sa-i arat marea mea descoperire, s-o fac partasa locului in care linistea se incheaga cu aerul intr-o dragoste muta. Coboram trepte destul de inguste pentru talpile noastre. De fiecare data le-am considerat o greseala. La atentia acordata lor si riscului unei cazaturi, pierdeai din vedere plafonul instelat ce profita de fiecare varsare de lumina cenusie patrunzand prin golul intrarii. Odata ascunsi jos, feriti de picurii unei toamne ce a uitat sa treaca, am inceput un dans suav al dragostei noastre, neintelegand tacerea, dar ascultand duetul inimilor. Am scos din buzunar un ac mare de siguranta pe care i l-am prins de fular. Pe acest taram de simboluri gasisem un loc si pentru al meu: o legatura naiva intre doua suflari si un metal rece strapungandu-le lumile.
Itinerariul profetic ma ingheta. Vantul se inasprii, iar norii pareau zgariati de copaci. Am dat cale-ntoarsa in subteranul criptei, unde eram prea ocrotiti, prea vazuti si descoperiti. Intr-adevar, nu eram singuri acolo. Am dat uimiti cu privirea de forma unei pisici intr-unul din colturile intunecoase. Speriata la culme de apropierea mea a tasnit sageata spre scari sa iasa, tarand dupa ea negrul ascunzisului ei. A intampinat o problema insa: usa nu era suficient deschisa. In cele din urma a iesit. Simteam nostalgia plecarii ei in lumea de-afara in care apa, frunze si praf devin totuna. Dupa o vreme aveam sa resimt aceeasi stare, mult mai intensificata, fapt pentru care am considerat prevestitoare aceste momente.
M-am intrebat cum de a intrat pisica si am dat vina pe slabul meu spirit de observatie.

17. Cuvinte din nimic - Apr 25, 2010 11:22:00 AM
Se sparge în mii de cioburi
Al vostru glob de soare,
Iar eu mă chinui să aştern
Trăiri în vers de ploaie.


Voi faceţi stelele să ardă,
Le-ating şi-apoi mă tai-
Sunt doar bucăţi de sticlă spartă.
Mi-aduc aminte când cântai,

Dar versurile le-am uitat.
Prea blândă vocea ta şi vie
E tot ce-acum mi-a mai rămas,
Mai bună decât orice poezie.


Sunt versuri în zadar şi scrise
Prea tardiv să le mai zic.
Voi din soare faceţi stele,
Eu cuvinte din nimic.
18. Despartire - Apr 25, 2010 11:21:00 AM
Când îmi termin pachetul de ţigări
ne despărţim.
Le las pe ele,
te las pe tine.
O primăvară vine cu cer senin
şi o să-mi fie mult mai bine.


Fumul ăsta mă-nconjoara
ca iubirea noastră chiar.
O scrumieră ne omoară
şi ne stinge iar şi iar.


Cinci ţigări şi cinci iubiri
pân-la filtru le topim.
Când pachetul gol îl las
noi apoi ne despărţim.
19. Un ceas - Apr 25, 2010 11:20:00 AM
S-a stins un ceas din viaţa mea
Dormind, visând că dorm
Că trupul meu e-atât de greu,
Iar golul visului enorm.


Cădeam dar, cine naiba mai ştia
Căzând să înţeleagă
Că trupul lui căzut şi mort
De golul visului se leagă?


Iar jos acolo, undeva,
Când somnul m-a răpus,
S-a stins un ceas din viaţa mea
Şi clipele s-au dus.
20. Scurgere - Apr 25, 2010 11:19:00 AM
Aici se scurg de toate,
şi paguba,
şi restul.
Se-nvart mai multe roate
ce fac să meargă
mersul.

Aici se-aruncă ura
cu lacrimi
şi cu haz.
Se prind, se dau dadura,
se-neacă
în talaz.

Aici oricine cade
nu poate
să-şi revină,
se-amestecă cu toate
încet şi
fără vină.
21. Subteran - Apr 25, 2010 11:17:00 AM
Cobor cu un lift în lumea de jos,
praf de-ntuneric,
pânze de noapte

şi din nimicul lor prefac
o lume de gânduri şi fapte.


Culoare-mbracate în cărămizi
închise de vreme,
poteci neumblate

şi rituri străvechi se scald
în ecoul de gânduri şi fapte.


Dau foc unor torţe şi locul e viu,
insecte ciudate
prin praf rătăcesc,

un murmur de glasuri răsună,
iar umbrele lor se trezesc.
22. Pagini de jurnal II - Dec 23, 2009 8:09:00 PM
Imi petreceam umbra prin frunzarisul primaveratic al cimitirului Bellu si nutream ganduri morbide mana-n mana cu aventura copilareasca. Trairea simbiotica a crucilor de piatra cu iarba naiva prin verdele ei crud deschideau in fata ochilor mei usi spre locuri intime, un spatiu nuptial intre un el si o ea. Luna de miere abia incepuse. Abia o gustasem in adevaratul ei sublim, inghitind cu egoism dulceata mistica ce ma cuprinse. Descoperisem in ghidul cimitirului locul generalului Iacob Lahovary al carui mormant cu aspect de biserica a fost realizat de Ion Mincu. Cu timpul devenise un bloc urias mancat de verdeata si supus profanarii. Usa veche din lemn putred dinspre apus era inchisa cu un lacat auriu aproape nou. Pe un perete lateral cateva cuvinte slujeau invierii memoriei celui mort. O gaura inalta si neagra era desfasurata pe peretele de rasatit. Am intrat descoperind cu privirea formele grele ale scarii circulare, care, asa cum aveam sa observ, erau infiorator de stramte si lugubre. O avalansa de gunoi se napustise inauntru facand si mai grea expeditia in neantul curiozitatii. Fiecare pas era facut incet. Imi gaseam cu greu un loc pe treapte vrand nevrand sprijinindu-ma de stalpul central in jurul caruia, intr-un ritm ametitor, coboram in intuneric. Cu cealalta mana tineam timid o candela fierbinte a carei lumina spargea cu lovituri de pumn gheata groasa a beznei. Cu miscari atente am asezat candela plina ochi cu ceara lichida pe una din trepte. Ma ridic apoi si privesc spre intrarea in cripta, o usa slab reliefata lipsita de orice atingere divina spre a carei aspiratie a fost inaltat mormantul. Un joc de aburi se isca profitand de ritmul alert al respitatiei mele. O racoare subtila imi atinse pielea, iar firisoarele de aer statut imi inundau plamanii precum corpurile cilindrice ale viermilor orbi intr-un cadavru.
Dar nu totul era orb. Nu bagam de seama ca zidurile transpirate colcaiau a viata, iar iedera acoperea ca o haina trupul garbovit al unui batran prin a carei rana inca deschisa si plina de puroi am cutezat sa intru. Din structura simpla a scarii pe care stateam nemiscat am facut un labirint in care mintea mea cauta iesirea impinsa de un sentiment de frica. Orientarea mea a inghetat, iar fobia crestea cu fiecare secunda de atentie acordata unui paianjen de pe peretele ce inconjura treptele. Cateva minute mai apoi ma aflam in fata mormantului eliberandu-ma de paralizie.
Reusisem sa ies.
23. Vreme tarzie - Sep 13, 2009 8:28:00 PM
Atins de trunchiul unui om
mă simt acum când cad
în negrele scăpări ce noi le vom
cutreiera cu drag.

Orbite prea adânci, ferestrele
deschid spre cerul larg
şi noaptea dă năvală cu tunete,
şi ploile se sparg.

Oh, de-ar fi glasul viorii
în vreme cum e asta,
un craniu şi toţi norii
îmi umplu iar fereastra.

Atins de crengile ciudate
îi simt copacului mâhnirea
şi negrele scăpări ce doar noi poate
le măsurăm cu firea.
24. Reverberatie - Sep 5, 2009 6:53:00 PM
Te cunosc făptură caldă
Şi-ţi simt inima bătând,
Tu eşti steaua fără soartă
Care cade pe pământ.

Ţi-am întins un pumn de pietre
Printre oamenii ce dorm,
Tu coboară că ţi-e sete
Şi din stea te face om.

Ieri erai prea sus de mine
Şi prea rece ca să simţi,
Astăzi trupul tău mă ţine
Şi suntem mult prea fierbinţi.

Şi din noapte am făcut
Dulcea rază de lumina,
Tot ce-i vechi ni s-a părut
Mult mai nou şi fără vină.

Văd în ochii tăi pleiade
Dar şi cruntul meu destin,
Tu eşti steaua care cade
În adâncul cer senin.
25. Cubic - Aug 30, 2009 4:31:00 PM
Pe jos sunt cioburi
Din fereastra mea,
Iar eu desculţ
Mă nărui pe podea.

Privirea-mi lasă semne
Aspre pe tavan,
Întins cum stau aici
Tot trupul mi-e duşman.

Ce carceră, ce lume,
Ce geamuri mari mă frâng...
Mă-nsel cu înălţimea
Etajului, şi plâng.

Iar eu mai jos de-atât
Nici că se putea,
Şi cioburile-mi par
Desprinse de podea.