Blogs Home » Edu » Cultura » Pictori celebri si creatiile lor

Pictori celebri si creatiile lor

Pictori celebri, viata, opera si creatia ilutrata cu imagini si clipuri.

Articole Blog

01. Femeia reprezentata in arta. - Aug 26, 2011 3:55:00 PM

02. Femeia în pictura universală - Aug 26, 2011 3:44:00 PM


03. Pablo Picasso - Aug 24, 2011 6:27:00 PM
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Pablo PicassoPablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez (n. 25 octombrie 1881, Malaga - d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes), artist plastic spaniol. Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. Va juca multe, reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost andaluz și catalan, spaniol și francez. A fost un copil genial, la Paris un străin "iresponsabil", din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soț și tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renașterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică - pictură, sculptură, poezie - reflectă multilateralitatea creației lui Picasso care trăiește pentru artă și prin artă.
 Biografia și opera lui Picasso Anii de ucenicie și începuturile carierei artistice Picasso: Viaţa, 1903 - Cleveland Museum of ArtPictura face parte din viața lui Picasso și, în același timp, viața lui înseamnă în egală măsură artă. S-a născut la 25 octombrie 1881 în Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui José Ruiz Blasco - pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase din Malaga - și al soției sale, Maria Picasso y López. Talentul lui Pablito se evidențiază încă din copilărie, ca adolescent îi uimește pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din La Coruna, deși el suportă cu greu rigoarea tradiției și educația academică. În anul 1895 familia se mută la Barcelona. Tatăl său îi dăruiește pensulele sale, gest prin care îi recunoaște talentul. Tânărul Picasso își continuă studiile la Școala de Arte Frumoase din Barcelona (1896) și la Academia de Pictură din Madrid (1897-1898). În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, își expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică și intelectuală din capitala Cataluniei. Din 1901, începe să-și semneze lucrările cu numele mamei sale, consideră că Picasso "sună foarte bine". Următorii ani și-i petrece călătorind între Spania și Franța. La Paris este influențat de operele lui Auguste Renoir și Claude Monet. Expune câteva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaște pe pictorul Max Jacob, de care îl va lega o prietenie de lungă durată.
 La Paris în cartierul Montmartre. Perioadele albastră și rozÎn 1904, Picasso se hotărăște să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenți, pictori, sculptori și actori. Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (așa numită perioadă albastră), ce exprimă singurătatea, suferința și sărăcia, reflectând o dispoziție afectivă melancolică.Cunoaște pe Fernande Olivier, o tânără brunetă și elegantă, de care se îndrăgostește și cu care va locui împreună.
Picasso: Familie de saltimbanci, 1905 - Chester Dale CollectionÎn pânzele lui Picasso domină acum nuanțele deschise, senine (perioada roz).Fascinat de universul arlechinilor, acrobaților și clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde își găsește motive pentru tablourile sale. Vara anului 1905 o petrece într-un sat din Pirinei împreună cu Fernande. Lucrează acolo la tablourile care vor marca începutul "perioadei primitive" în creația lui. Picasso se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominației romane, renunță la modele și pictează exclusiv din imaginație.
Picasso: Les Demoiselles d'Avignon, 1907 - Museum of Modern Art, New YorkAcest proces este încununat de realizarea tabloului Domnișoarele din Avignon (1907), care prevestește nașterea cubismului.
 CubismulÎntre anii 1908 și 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui mod revoluționar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei disprețuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi". În realitate, Picasso și Braque încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafața bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească forma și suprafața recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan și fondul în perspectivă.
Picasso: Femeie pe fotoliu, 1913 - The Artchive Patron ProgramObiectele se descompun în părți elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe suprafața pictată.
Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor" (hârtie lipită, fr.: collage, papiers collés), cubismul intră în așa zisă "fază sintetică". În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate.
Acești ani reprezintă pentru Picasso un punct de cotitură. Maniera de a picta dar și situația financiară se schimbă radical.Prețurile tablourilor sale cresc, nu va mai cunoaște niciodată sărăcia. Picasso închiriază o casă în cartierul burghez Montparnasse, unde se mută cu noua sa iubită, Marcelle Humbert. În anul 1915 îl cunoaște pe scriitorul Jean Cocteau și pe Seghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes. Picasso proiectează decorurile și costumele pentru spectacolul de balet "Parada" (1917), pus în scenă de Jean Cocteau. Pleacă la Roma împreună cu corpul de balet și se îndrăgostește de dansatoarea Olga Koklova, cu care se căsătorește în vara anului 1918.
Picasso: Fată citind la masă, 1934 - The Artchive Patron Program Perioada dintre cele două războaie mondiale "Clasicismul" în pictura lui PicassoÎn timpul călătoriei în Italia, vizitează orașul Napoli și vechile ruine de la Pompei, unde admiră picturile murale romane. Picasso reintroduce stilul compozițiilor figurative, reprezentate naturalist, cu contraste de lumină și umbră. Desenul elegant se limitează uneori doar la reprezentarea contururilor corpurilor de femei sau copii (Nud șezând, 1923). Coloritul amintește de perioada roză (Arlechin cu mâinile împreunate, 1923). Este o perioadă liniștită de viață de familie și de lucru. În 1921 se naște primul său copil, Paul. În scurtă vreme totuși relațiile dintre cei doi soți se strică. Picasso începe o legătură amoroasă cu Marie-Thérèse Walter.
 Picasso și suprarealismul Pablo Picasso - Tauromahie: Moartea toreadorului (1933), Muzeul Picasso, ParisÎn 1925, Picasso participă cu tabloul Trei dansatoare la prima expoziție suprarealistă din Paris. Picasso nu este însă un artist suprarealist în sens propriu și nu a făcut parte din cercul parizian din jurul lui André Breton. Totuși este uneori considerat ca suprarealist, prin faptul că opera sa nu reflectă o realitate vizibilă, ci redă o reprezentare interioară (Pictorița 1933, Nud în mijlocul unui peisaj 1933). În acest timp Picasso pictează un ciclu dedicat luptelor cu tauri (Moartea toreadorului, 1933) și reia mitul antic al Minotaurului, care simbolizează virilitatea.
În 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaște pe Dora Maar, pictoriță și fotografă, care avea mulți prieteni în cercul suprarealiștilor. În noua lui dragoste pictorul găsește o corespondență intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuși pe Marie-Thérèse și își împarte viața între cele două amante.
Pablo Picasso - Guernica (1937) - Museo Nacional de la Reina Sofia, Madrid Anii de războiDupă izbucnirea războiului civil din Spania, Picasso se pronunță de partea guvenului republican. În iulie 1937, are loc la Paris "Expoziția Mondială". Tabloul lui Picasso, Guernica, expus în pavilionul spaniol, este dedicat orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană. Această operă marchează începutul angajării politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez (1944). În timpul ocupației germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins devine un punct de întâlnire al artiștilor și literaților, ca Jean-Paul Sartre, Raymond Queneau.
Pablo Picasso - Femeie cu un cărucior de copil (1950) - Colecţia Ludwig, Köln Ultimii aniÎn anul 1946, Picasso o părăsește pe Dora Maar. El începuse de fapt o relație cu tânăra pictoriță Françoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai înainte. Se mută împreună în sudul Franței. Începând din anul 1948 vor locui la Vallauris, unde Picasso se consacră sculpturii, ceramicii și litografiei. În anul 1949 se naște fiica lor, Paloma, al cărei nume amintește de celebrul "porumbel al păcii" de pe afișul Congresului Mondial al Păcii. Anul 1953 debutează cu despărțirea de Françoise și retragerea din partidul comunist, și se încheie cu o nouă poveste de dragoste cu Jacqueline Roque. Jacqueline are 26 de ani, se vor căsători în 1961. În 1963 se deschide la Barcelona "Muzeul Picasso", care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale.
Pablo Picasso moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani
Picasso și-a transformat viața în legendă. După anii petrecuți printre boemii din Montmartre, a devenit - grație geniului și spiritului său inovator, dar totodată și prieteniilor celebre și aventurilor sale amoroase - cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.


04. Henri Matisse - Aug 24, 2011 6:21:00 PM

De la Wikipedia, enciclopedia liberă Henri Matisse - Autoportret, 1918 - Musée Matisse, Le Cateau-CambrésisHenri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis - d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne. Moștenitor al impresionismului și neoimpresionismului, Matisse dă impuls mișcării fauviste, dar este în același timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât și în creația artiștilor renascentiști sau cu operele contemporanilor săi.
 Note biografice și evoluția artistică ÎnceputurileHenri Matisse s-a născut la 31 decembrie 1869 în Le Cateau-Cambrésis, o localitate din nordul Franței. Fiu al unui negustor de grâne, se pregătește mai întâi pentru profesiunea de avocat, dar în perioada de lungă convalescență după o intervenție chirurgicală survenită în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian. Adevăratele lui experiențe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet și Theodor Pallady. În anul 1899, Matisse începe să studieze pictura în atelierul lui Eugène Carrière, unde îl va întâlni pe André Derain, care i-l va prezenta pe Maurice de Vlaminck.
Henri Matisse - Lux, calm şi voluptate, 1904 - Musée d'Orsay, ParisAnul 1904 reprezintă un punct de cotitură în creația lui Matisse. După prima expoziție pa care i-o organizeză Ambroise Vollard în galeria sa din Paris, pictorul pleacă la Saint-Tropez, unde îl aștepta Paul Signac, care îl inițiază în stilistica divizionismului. Divizioniștii (neoimpresioniștii) se serveau de tehnica pointillistă, care consta în pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensulă, care lasă puncte mici, regulate, multicolore și independente de culoare pură. "Lux, calm și voluptate" este o dovadă evidentă a folosirii acestui stil.
 Parnasul fauviștilor - CollioureMatisse își petrece vara anului 1905 la Collioure, un mic port situat în sudul Franței, unde sosește și André Derain. Amândoi artiștii lucrează împreună. În octombrie 1905 are loc la Paris al III-lea Salon de Toamnă. În sala nr. VII au fost grupate tablourile lui Matisse, Marquet, Derain, de Vlaminck, Dufy.
Henri Matisse - Dans II, 1909 - Muzeul Ermitage, Sanct PetersburgIzbucnește un scandal! Explozia culorilor puternic contrastante și modernitatea tablourilor trezesc furia criticilor oficiali. Unul dintre aceștia - Louis Vauxcelles - numește sala care grupează operele acestor artiști "cușca fiarelor sălbatice" ("la cage aux fauves"), de unde și denumirea sub care va rămâne cunoscută noua direcție în pictură -fauvism. În anul 1908, Matisse deschide o școală de pictură în atelierul său din Paris, care va dura doar trei ani. Începe să fie cunoscut, călătorește și expune în străinătate (München, Moscova, Londra, Berlin. Igor Stravinsky și Serghei Diaghilev îi cer să deseneze costumele și decorurile pentru reprezentarea la Londra a spectacolului coreografic "Le chant du rossignol" ("Cântecul privighetoarei") cu formația de balet rusă (Les Ballets Russes) în 1919.
 Perioada de maturitate Henri Matisse - Muzica, 1939 - Albright-Knox Gallery, Buffalo, NYMatisse își petrece o mare parte din timp la Nisa, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naștere unui univers artistic inedit. Nu-i place noua avangardă, nu-l interesează suprarealiștii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. Nu mai lucrează pe mari suprafețe și experiența acumulată o folosește în lucrări cu format de șevalet. O asfel de lucrare este "Bluza românească", în acorduri de alb și roșu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady.
Henri Matisse - Bluza românească, 1940 - Centre Georges Pompidou, ParisSub ocupație, Matisse este considerat de autoritățile naziste un pictor "degenerat". Numai în zona liberă din sudul Franței are posibilitatea să continuie nestânjenit să picteze. Pleacă, așadar, la Nisa.
 Ultimii aniÎn 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. În ciuda temerilor inițiale, Matisse va părăsi spitalul în plină formă, gata să se reapuce de lucru. Începe să utilizeze tehnica hârtiei decupate (collages) și inițiază seria "Jazz". După eliberare, se organizează o mare expoziție retrospectivă la Salonul de Toamnă din Paris (1945). Între anii 1946-1951 realizează monumentala lucrare de decorare a capelei "Rosaire" din mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa.
Henri Matisse - Tristeţea regelui, 1952 - Musée National d'Art Moderne, ParisÎn 1952 are loc lnaugurarea muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, orașul său natal. Greutatea anilor se face însă simțită. Ia totuși naștere o serie de colaje în guașă - pictorul le numește "decupaje de hârtie" (papiers découpés) - printre care "La tristesse du roi" ("Tristețea regelui"), în care îmbinarea culorilor trezește o asociație cu ritmul muzicii și dă impresia unui portret, ultimul său autoportret. La 3 noiembrie 1954 suferă un atac de inimă și moare înconjurat de prieteni, la Nisa.
05. Îngerii și arta sublim inspirată-El Greco - Jul 31, 2011 6:12:00 PM


09. Alexandru Ciucurencu - Jul 30, 2011 3:23:00 PM





De la Wikipedia, enciclopedia liberă Alexandru Ciucurencu.Alexandru Ciucurencu (n. 27 septembrie 1903, Ciucurova, Tulcea - d. 27 decembrie 1977, București) a fost un pictor român.
 Date biograficeA început să picteze în 1916 la Tulcea, ca ucenic al zugravului Mihail Paraschiv. [1].
A studiat pictura la Școala de Arte Frumoase din București (1921 - 1928), unde i-a avut ca profesorii pe George Demetrescu Mirea și pe Camil Ressu. După ce a lucrat un timp cu grupul de artiști care formau Școala de la Baia Mare, a studiat la Academia Julian din Paris și în atelierul lui André Lhote[1] . În 1948, a devenit profesor, apoi redactor (1957- 1968), la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
Colorist exultant într-o fază inițială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis și compoziții geometrizate. În prima perioadă de creație a pictat mai ales naturi moarte, nuduri și peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică. După 1944, Ciucurencu și-a schimbat tematica, realizând compoziții cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat și portrete ale personalități culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.) sau portrete de muncitori și peisaje industriale.
 LucrăriAna Ipătescu, 1949Epilogul răscoalelor, 19571 Mai liber, 1958Olga Bancic pe eșafod, 195913 Decembrie 1918
10. THEODOR AMAN - Jul 18, 2011 10:13:00 AM
                                                                                  
11. THEODOR AMAN - Jul 18, 2011 10:09:00 AM
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Theodor Aman Theodor Aman - foto.jpg Născut 20 martie 1831
Câmpulung-Muscel Decedat 19 august 1891
București Naționalitate român Domeniu artistic pictor Pregătire Michel Martin Drolling, Constantin Lecca, François-Édouard Picot, Carol Wallenstein

AutoportretTheodor Aman - (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București), pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.
 StudiiStudiază la București, apoi la Paris. Profesor și întemeietor al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864). După lecții de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Școala Centrală din Craiova, pleacă în 1850 la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot. Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit și de funcția sa de director al Școlii naționale de arte frumoase, încă de la înființarea acestei instituții, în 1863. În pictura sa de o rigoare academistă, simbolurile evocărilor istorice aduc o anume prospețime, în sensul situării artistului în actualitate. Noutatea pânzelor sale ține astfel mai mult de răspunsurile tematice la preocupări sociale și politice din perioada fondării statului național român. Nu lipsesc însă și unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbește despre ecoul, fie și palid, al experiențelor unor artiști francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde în deceniile șapte și opt ale secolului XIX, se pun bazele impresionismului. Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziții istorice, unul din genurile sale preferate în care va excela.
 OperaCea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852;Bătălia de la Otenița, 1854;Bătălia de la Alma, 1855;Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859;Vlad Țepes și solii turci, 1861-1864;Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872;Tudor Vladimirescu, 1874-1876;Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș, 1885-1887Peisaj cu barca pe lacStradă în SinaiaPortul ConstanțaPetrecere în familieCanoniera în portul ConstanțaÎn parcUnirea principatelor , 1859 Fotogalerie Coş cu fructe Jardin du Luxembourg Cântăreaţa cu lăuta Peisaj cu râu şi copaci Vas cu flori Portul Constanţa Flori Țigancă voioasă

12. Școala de la Barbizon - Jul 18, 2011 9:40:00 AM
Micul sat de langa Padurea Fontainebleau, din nordul Frantei, ar fi ramas doar o asezare tipica pentru acea regiune - linistita, traditionala, inconjurata de campuri, dealuri, paduri. Locuitorii ar fi dus aceeasi viata lipsita de evenimente deosebite, cu micile necazuri si bucurii de fiecare zi, biografii perfect anonime, fara ca satul sa joace un rol important in istoria tarii. Un loc unde nu se intampla nimic si unde se respectau traditiile si ritmul ancestral, se strangea recolta, se organizau petreceri, nunti, se succedau generatii. Poate marele avantaj al regiunii sa fi fost frumusetea naturala, salbatica, intensa, care in special in perioada verii exploda in culori sfasietoare


fontainebleau
Camille Corot - Fontainebleau (1832 - 1833)


Tocmai aceasta frumusete, aceasta atmosfera, avea sa puna satul Barbizon pe harta artelor plastice. Dupa 1830 aici au inceput sa vina pictori si desenatori, de la an la an mai multi, care isi inchiriau camere de la taranii din Barbizon si lucrau toata vara - unii chiar mai mult - in aer liber, asezandu-si sevaletul pe campuri, langa paduri, langa ape. Treptat, sub conducerea si influenta unor artisti precum Theodore Rousseau, Georges Michel, Jean-Francois Miller ori Corot, aici s-a format o comunitate artistica importanta, avand propriul cod de valori, propriile reguli si principii, maestrii sai, promotori si detractori, dar in timp si propriile capodopere. Influentati in mare masura de scenele rurale pictate de Constable, membrii "Scolii de la Barbizon" - denumire sub care comunitatea va intra in istorie - isi doreau sa se rupa de traditia academica si romantica in favoarea unui realism aproape frust, direct. Il descoperisera pe Constable cel mai probabil la expozitia pariziana din 1824, cand lucrarile "rurale" ale acestuia fusesera primite cu entuziasm de tinerii artisti si cu dezgust de criticii conservatori.


millet


Atrasi in special de scenele rurale, de la peisaj la momente din timpul secerisului, traditii, momente aparent anodine ale vietii cotidiene, pictorii Scolii de la Barbizon preferau sa lucreze in aer liber, in natura, in incercarea de a surprinde cat mai bine realitatea. Dar cu toata preocuparea lor pentru realism si autenticitatea expresiei, una dintre caracteristicile scolii era tocmai idealizarea vietii muncitorilor si taranilor, oarecum evitand greutatile si adesea mizeria cotidiana cu care luptau acestia. Scenele rurale, cu personaje surprinse lucrand pamantul, ingrijind vitele, petrecand, sunt surprinzatoare prin optimismul si culorile intense. Unii dintre artisti vedeau aici un protest social, altii erau atrasi doar de frumusetea unei vieti simple, traditionale. Colonia a continua sa atraga noi si noi artisti pana spre 1870, cand forta impresionismului si schimbarile din lumea artistica au dus la sfarsitul perioadei de glorie.


scoala de la barbizon


Cum era de asteptat, criticii si galeristii vremii nu s-au dovedit tocmai receptivi la noul curent, iar lucrarile artistilor de la Barbizon au fost refuzate la Saloanele oficiale, s-au vandut foarte, foarte greu, la preturi mici - si inca era un noroc - criticii si jurnalistii vremii i-au desfiintat. Dar Scoala de la Barbizon avea sa se dovedeasca mai tarziu unul dintre cele mai importante capitole ale artei europene de secol XIX, influentand decisiv impresionismul, arta americana a secolului urmator, iar panzele au devenit tot mai valoroase.


Printre reprezentantii Scolii de la Barbizon s-au numarat Jean-Baptiste-Camille Corot, Theodore Rousseau, Henri-Joseph Harpignies, Jean-Francois Millet, Carl Spitzweg, sa..
www.artline.ro/
13. Școala de la Barbizon - Jul 18, 2011 9:37:00 AM

De la Wikipedia, enciclopedia liberă Théodore Rousseau: Stejari în pădurea din Fontainebleau, 1839) - Saint Louis Art Museum, USAȘcoala de la Barbizon a reunit un grup de pictori francezi la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele vine de la mica localitate Barbizon situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau (departamentul Seine-et-Marne), care devine locul preferat de întâlnire și de creație al artiștilor, devenind astfel leagănul unei școli de pictură. Membrii fondatori ai acestei școli au fost Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-François Millet și Charles François Daubigny, la care se alătură încă un mare număr de alți artiști, printre care și Nicolae Grigorescu. Ca rezultat al operelor lor, peisajul francez se înnobilează. La influența peisagiștilor olandezi și englezi, artiștii barbizonieni situează în prim-plan pictura de atmosferă, renunțând în mare parte la stlul clasicist.
Termenul a apărut pentru prima dată în istoria picturii în anul 1890 datorită lucrării criticului de artă scoțian David Croal Thomson intitulată "The Barbizon School of Painters". De atunci termenul a fost pus sub semnul întrebării de mulți critici de artă, care contestă ideea că ar fi existat o adevărată "școală" de pictură în Barbizon, fiind vorba de fapt de un grup de artiști cu stiluri foarte diferite și din epoci diverse, care au descoperit ca sursă de inspirație peisajele oferite de pădurea din Fontainebleau și din împrejurimile sale.
 Istoric și caracteristici comuneÎncepând din anul 1820, tot mai mulți pictori sosesc la Barbizon, localitate care a devenit cunoscută datorită frumuseții sale naturale. Théodore Caruelle d'Aligny și Jean-Baptiste Camille Corot, care se cunoscuseră la Roma, sosesc la Barbizon în 1829. Sunt urmați de Narcisse Diaz de la Peña, Théodore Rousseau, Jacques Raymond Bascassat, Antoine Louis Barye și Alexandre Descamps. Artiștii profită de ospitalitatea localnicilor sau se cazează la hanul din Chailly.
La inițiativa lui Père Ganne, se deschide și la Barbizon un han, care în curând va devenit locul preferat al pictorilor. În 1847, Théodore Rousseau este primul care se stabilește la Barbizon. Cumpără o casă în care vor fi primiți cu ospitalitate în orice perioadă a anului ariștii sosiți în localitate. Doi ani mai târziu, Jean-François Millet și prietenul său, sculptorul Charles Jacque, se stabilesc aici împreună cu familiile lor.
Barbizonul devine în scurt timp locul de întâlnire a tinerei generații de artiști. Aici se leagă prietenii și se desfășoară discuții aprinse. Tendința comună este întoarcerea la peisagistică, mai ales sub influența picturii flamande. Sunt apreciați artiștii nordici, Pieter Bruegel cel Bătrân sau Jacob van Ruisdael, care au reușit să redea în tablourile lor mai bine decât oricine atmosfera autentică a satului. Rousseau, unul din cei mai importanți membrii ai școlii barbizoniene, considerat fondator al ei, avea multe tablouri în acvaforte ale acestor artiști. Millet rămâne mai mult sub influența picturii franceze, admirator în special al lui François Boucher și al lui Jean Honoré Fragonard.
O altă importantă sursă de inspirație pentru barbizonieni este arta peisagistică engleză, în special creațiile lui John Constable, care și-a expus la Salonul din Paris în 1824 tabloul intitulat "Căruță cu fân". Pictorii din Barbizon adoptă acuarela reactualizată de peisagiștii englezi, dioarece această tehnică este foarte potrivită pentru pictura în "plein-air".
Ceea ce unește grupul barbizonian în afară de cele amintite este și răzvrătirea împotriva autoritarismului: refuză academismul, dar și romantismul. Împreună organizează expoziții cu vânzarea propriilor tablouri, editează și un ziar propriu. În hanul lui Père Ganne au loc discuții aprinse privind actualitățile în artă și literatură. Discuțiile servesc ca bază pentru dezbaterile teoretice. Toți învață din confruntarea părerilor. Théodore Rousseau explică astfel concepțiile despre pictură: "Arta noastră reușește să atingă patosul, sentiment pe care ne străduim să îl găsim prin sinceritatea portretului, prin prisma adevărului dur. Ne străduim să studiem cu toată inima, visăm viața și nu copiem ceea ce vedem cu precizie matematică, ci simțim și explicăm lumea reală, fiind condamnați să nu o putem ocoliu."
Influența barbizonienilor depășește în curând granițele Franței. La Barbizon sosesc artiști din nordul Europei și din Statele Unite ale Americii. Pictorul român Nicolae Grigorescu descoperă localitatea Barbizon în 1862, unde rămâne pentru câțiva ani. Sosesc la Barbizon pentru un popas mai scurt și pictori cehi, maghiari, elvețieni, belgieni și polonezi. "Școala" de la Barbizon se deschide pentru lumea întreagă, ea va deschide drumul pentru impresionism.
 Galerie Narcisso Diaz de la Peña: Pădure la Fontainebleau, 1860
Charles-François Daubigny: Fermă, 1855
Constant Troyon: Vaci la păscut, 1860
Jean-François Millet: Gospodărie la Gréville, 1855
Jean-Baptiste Camille Corot: Stejar la Fontainebleau, 1830-35
Théodore Rousseau: Stejari în Apremont, 1852
Nicolae Grigorescu: Toamna la Fontainebleau, 1866-1869

14. ION ANDREESCU - Jul 18, 2011 9:33:00 AM

15. CORNELIU BABA - Jul 18, 2011 9:31:00 AM


16. PICTORI ROMÂNI - Jul 18, 2011 9:24:00 AM
ION ȚUCULESCU NICOLAE GRIGORESCU ION LUCHIAN
                                             


17. PEISAJE MARINE- IN PICTURA ROMÂNEASCA - Jul 18, 2011 9:05:00 AM

18. Trei pictori români - Jul 18, 2011 9:02:00 AM

19. Tablouri - Jul 8, 2011 2:31:00 PM

20. Secret garden....picturi celebre - Jul 6, 2011 5:15:00 PM

21. William Blake - Jun 20, 2011 8:51:00 AM
William Blake (n. 28 noiembrie 1757 – d. 2 august 1827) a fost un poet, vizionar, pictor și tipograf englez. În esență nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale.
Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conținând 100 dintre cei mai importanți britanici ai tuturor timpurilor.[1]
22. simbolismul - Jun 20, 2011 8:40:00 AM
Gustave Moreau (n. 6 aprilie 1826, Paris - d. 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor și desenator francez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în pictură. Tematica vastei sale opere și-o alegea din lecturile clasice. Tehnica sa se caracteriza printr-o factură suavă, care reda în mod magistral lumea onirică și plină de simboluri. Împreună cu Odilon Redon, Edward Burne-Jones și Arnold Böcklin are aceeași năzuință: să ajungă, cu ajutorul picturii, la ceea ce este invizibil, la sfera subconștientului, la vise. Același lucru îl urmăreau, în poezia sa ermetică Stéphane Mallarmé și, în proza sa mistică, Joris-Karl Huysmans. Excelent pedagog, atelierul lui Gustave Moreau a fost frecventat - printre alții - de Henri Matisse, Georges Rouault, Theodor Pallady și Albert Marquet.

 BiografieGustave Moreau s-a născut la 6 aprilie 1826 în Paris. Tatăl său, Louis Moreau, studiase arhitectura și, după o călătorie în Italia, de unde s-a întors cu numeroase desene după arhitectura italiană, publică în 1831 cartea "Cugetări despre artele frumoase". În 1841, Gustave, însoțit de mama lui, Pauline Desmoutier, călătorește în Italia și se întoarce de acolo cu un caiet plin de schițe din Milano, Veneția și Florența. Începe în 1846 să ia lecții de pictură cu pictorul neoclasicist François Picot și, în același an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereușite de a obține bursa "Grand Prix de Rome", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăsește în 1849 "Academia" și se pregătește pentru expoziția "Salonului Oficial", unde în 1852 prezintă un tablou de mari dimensiuni, "Pietà", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" și în 1853, cu lucrările "Darius în timpul bătăliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) și "Cântarea cântărilor" (Dijon, Musée de Beaux-Arts). La Expoziția Mondială din 1855 participă cu tabloul "Atenienii sunt sacrificați Minotaurului în labirintul din Creta". Aceste prime apariții oficiale sunt înregistrate doar succint de critici; tânărul pictor este enumerat printre emulii lui Delacroix și Chassériau.

Gustave Moreau: Leda şi lebăda, 1865-1875, Musée Gustave MoreauTatăl său îi cumpără o casă într-un cartier din stânga Senei ("rive gauche"), pe strada Rochefoucauld. În acest cartier select, Moreau își amenajează primul atelier propriu. Lucrează în condiții excelente, primește comenzi de stat și frecventează cercurile artiștilor oficiali. În 1857 întreprinde o călătorie la Roma, de acolo la Florența, unde copiază operele marilor maeștri expuse în "Galleria degli Uffizi" și se întâlnește cu Edgar Degas, de care va fi legat printr-o trainică prietenie. Întors la Paris în septembrie 1859, o cunoaște pe Alexandrine Dureux, o tânără educatoare, de care se îndrăgostește. Legătura lor a durat douăzeci și cinci de ani, până la moartea Alexandrinei, fără a fi legalizată printr-o căsătorie.
În 1864 este distins cu o medalie a "Salonului Oficial" pentru tabloul "Oedip și Sfinxul", iar în 1868 devine membru al juriului concursului pentru "Grand Prix de Rome", ceea ce nu împiedică însă, în 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" și "Jupiter și Europa", care-l determină pe artist să se țină în acel an deoparte de expozițiile pariziene. Nu renunță însă la proiectele de mare anvergură, lucrează în această perioadă de exemplu la un poliptic alegoric consacrat Franței învinse de prusaci. Acest proiect rămâne însă în stadiul de eboșă. În 1875 primește "Ordinul Legiunii de Onoare".
Zenitul carierei sale îl atinge un an mai târziu, când participă la "Salon" cu patru formate relativ mici, care diferă de opera sa de până atunci prin simplificarea, chiar abstracțiunea aplicată fundalurilor, prin contrastele coloristice mai accentuate și prin tendințe ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule și hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul)" și "Sfântul Sebastian", apreciate de critică drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut și deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Științe Naturale. La Expoziția Universală din 1878 de la Paris prezintă aproximativ zece tablouri și este distins cu o medalie. Colecționarii îl asaltează cu oferte, în special Charles Hayem, care achiziționează în 1879 "Phaeton", și Antony Roux, și îi comandă acuarele după fabulele lui La Fontaine. Primele douăzeci și cinci de foi din acest ciclu sunt expuse în 1881 la Durand-Ruel și apreciate de Edomd de Goncourt drept operele unui "bijutier poet, scăldate cu scânteierea și patina comorilor din O mie și una de nopți" (Jurnal, 15 mai 1881). Pentru ultima oară participă la "Salon" în 1880, cu "Galateea" și "Héloise". Joris-Karl Huysmans se arată în mod repetat încântat de opera lui Moreau, pe care-l va pomeni cu "Salomea" în romanul său din 1884, "À Rebours". Ciclul ilustrațiilor "Fabulelor" este desăvârșit în 1886, cuprinzând între timp șaizeci și cinci de acuarele. În același an termină polipticul "Istoria umanității". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliștilor și predă începând cu anul 1891 pictura la "Școala de arte frumoase". Moartea tovarășei de viață îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Și "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere.
În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: își transformă casa în muzeu. Cele din urmă străduințe sunt dedicate unui tablou rămas nerealizat, "Lirele moarte", prin care tinde să creeze o mitologie personală, corelată miturilor antice prin aluziile la condiția artistului, la Eros și Thanatos. Gustave Moreau moare la Paris, la 18 aprilie 1898. Este înmormântat în cimitirul din Montmartre.
 Galerie Oedip şi Sfinxul, 1864, New York Metropolitan Museum of Art Jason,1865, Musée d'Orsay, Paris Orfeu, 1866, Musée d'Orsay, Paris Prometeu, 1868, Musée Gustave-Moreau Salomea dansând, 1876, Los Angeles, UCLA at the Armand Hammer Museum Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul), 1876, Musée Gustave-Moreau Hercule şi hidra din Lerna, 1876, The Art Institute of Chicago Phaeton, 1878, Musée du Louvre, Paris Istoria umanităţii, 1886, Musée Gustave-Moreau Hesiod şi Muza, 1891, Musée d'Orsay, Paris Jupiter cu Semele, 1895, Musée Gustave-MoreauUna din temele mitologice la care Moreau a lucrat toată viața, executând mai multe picturi, schițe și desene, este povestea despre Leda și seducătorul ei olimpian, Zeus, transformat în lebădă. Femeile superbe pictate de Moreau, care seamănă atât de mult între ele, reunesc imaginea idealizată a femeii eterne: când amantă, când vrăjitoare, când ucigașă, când zeiță.
În compoziția sa poetică "Orfeu", Moreau înfățișează o tânără tracă purtând pe liră capul lui Orfeu, găsit în râul Hebrus. Chipul curat, scăldat de lumină aurie, al tinerei fete se apleacă cu compasiune asupra capului cântărețului mort, amuțit pentru totdeauna din cauza menadelor furioase.
"Salomea dansând" nu este o operă terminată. Trupul alb al Salomeei, aproape gol, cu tatuaje ce îi conferă erotism, este singura sursă de lumină pe tablou. Arhitectura misterioasă a palatului lui Irod este redată rapid, grăbit, în auriu, brun și roșu.
"Phaeton" e fiul Soarelui, el vrea să se plimbe cu carul tatălui său, dar gonește caii până ce pierde controlul asupra carului și cade în spațiu, fulgerat de Zeus. Acest tablou, realizat în tehnica acuarelei, ar fi trebuit să servească drept bază a unei fresce decorative, care însă nu s-a realizat niciodată.
"Hesiod și Muza" redă în mod alegoric portretul poetului grec din Beoția, în momentul inspirației.
 Citat"Pictura are menirea de a face vizibile luminile lăuntrice care nu se știe de unde vin și a căror semnificație are ceva dumnezeiesc (...) și care deschid orizonturi magice, sublime" (Gustave Moreau)wikipedia
23. Vincent van Gogh - Jun 17, 2011 11:19:00 AM
Vincent van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist[1] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului XIX pentru culorile vii și impactul emoțional. El a suferit de multe boli mintale, boli care au cauzat sinuciderea lui cu un pistol la vâsta de 37 ani.
Van Gogh și-a petrecut maturitatea la Haga, după care a plecat în Anglia. După, el a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp el a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886, artistul s-a mutat la Paris și a descoperit impresioniștii francezi. Ajunge la Arles și colaborează cu Paul Gauguin. Din cauza nebuniei, Vincent îl atacă pe Paul cu briciul. Gauguin fuge, iar Van Gogh își taie urechea. Artistul se internează la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu este este sigur de vindecare, Theo, fratele său, îl trimite la doctorul Gachet în Auvers-sur-Oise. Pe 27 iulie Vincent iese să picteze pe câmp. Acolo el se împușcă cu pistolul în piept, iar peste 2 zile moare.

El a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1100 de desene și schițe[1]. Astăzi, multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Puțin apreciat în timpul vieții sale, faima sa a crescut în anii de după moartea sa[1]. Astăzi, el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istorie[1].

Floarea soarelui (Vincent Van Gogh)De la Wikipedia, enciclopedia liberăNumele lui van Gogh a devenit pentru totdeauna asociat cu cel al florii soarelui; artistul ii scria lui Theo: floarea soarelui imi apartine, intr-un fel. Floarea avea o semnificatie deosebita pentru el: galbenul simboliza prietenia si speranta, in timp ce floarea in sine exprima gratitudinea. Acest tablou este probabil cel mai renumit din seria de tablouri reprezentand floarea soarelui creata de Vincent in august si septembrie 1888.
Initial,artistul le-a creat in ideea de a-si decora studioul din Casa Galbena din Arles. Mai tarziu insa a decis ca rolul lor sa fie acela de a decora camera de musafiri pregatita pentru Paul Gauguin, a carui sosire o anticipa cu atat de mult entuziasm. Vincent trebuia sa picteze rapid:
Lucrez la el in fiecare dimineata, de la rasarit pana tarziu,! scria artistul caci florile se ofilesc atat de repede.Era multumit de tablourile sale,dar a considerat ca doar doua dintre ele,inclusiv aceasta versiune,meritau sa ii poarte semnatura.
 Floarea soarelui în natură statică pictate în Arles Vază cu douăsprezece flori (Arles, august 1888). Neue Pinakothek, München, Germania. Vază cu cincisprezece flori (Arles, august 1888). National Gallery, Londra, Anglia. Vază cu trei flori (Arles, august 1888). Colecţie privată, Statele Unite. Vază cu cinci flori (Arles, august 1888). Distrusă într-un incendiu în Cel de-al doilea război mondial în 6 august 1945. [1] [arhivat] Vază cu cincisprezece flori (Arles, ianuarie, 1889). Van Gogh Museum, Amsterdam, Olanda. Vază cu cincisprezece flori (Arles, ianuarie 1889). Sompo Japan Museum of Art, Tokyo, Japonia. Vază cu douăsprezece flori (Arles, ianuarie 1889). Philadelphia Museum of Art, Philadelphia, Statele Unite.
24. Pictori impresionisti - Jun 17, 2011 11:11:00 AM


25. Edgar Degas - Jun 17, 2011 11:03:00 AM
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Edgar Degas: Autoportret, 1863 - Museu Calouste Gulbenkian, LisabonaEdgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris - d. 27 septembrie 1917, Paris), a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

 Viața și opera
Edgar Degas: Curse de cai, 1862-80 - Musée d'Orsay, Paris
Edgar Degas: Absintul, 1876 - Musée d'Orsay, ParisHilaire Germain Edgar Degas (era deja un artist matur când și-a modificat modul de scriere a numelui în Degas) s-a născut la 19 iulie 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai unei familii burgheze înstărite. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher iar mama, Célestine Musson, vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana (USA). După absolvirea vestitului liceu "Louis-le Grand", Edgar se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează în curând studiile și își ocupă timpul copiind tablouri ale marilor maeștri din muzeul Louvre, însușindu-și astfel arta picturală. Este sigur de vocația sa și se hotărăște să-și consacre în întregime viața picturii. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, însă nu rămâne mult timp elev al școlii.
În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită și-l îndeamnă la noi încercări.
În 1859, Degas revine în Franța. Frecventează muzeul Louvre, unde în 1862 sau 1863 se întâlnește cu Édouard Manet, cei doi artiști se împrietenesc repede. Îl vizitează adesea acasă și în atelier, stau împreună la cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor pictori. Acolo pot fi întâlniți Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă Degas rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme realiste observate la cursele de cai sau la spectacolele de balet. După războiul franco-prusac (1870-1971), Degas pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Pictează tabloul "Comerț cu bumbac la New Orleans" (1873).

Edgar Degas: Clasa de dans, 1873-75 - Musée d'Orsay, Paris
Edgar Degas: Dansatoare pe scenă, 1878 - Musée d'Orsay, ParisÎntors la Paris, tot timpul îi este consacrat balerinelor și observării dansului acestora. Începe tabloul "Clasa de dans", pe care îl termină în 1875. Realismul scenei este bine precizat în diferitele poze, la compunerea siluetelor surprinse în timpul lucrului și al odihnei. Fustele vaporoase strălucesc în lumina blândă în care se scaldă sala de teatru. Degas pictează timp de mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schițe și sculpturi avându-le ca subiect. Aceasta ușurează urmărirea dezvoltării sale artistice. Tablourile sale în ulei cu desenul precis și cu gama elegantă a culorilor sunt completate cu tablourile în pastel de mai târziu saturate cu culori vii (de ex.: "Scenă de balet", 1878-1880).
 Legăturile cu Impresionismul
Edgar Degas: Femeie pieptănîndu-se, cca 1885 - Muzeul Puşkin, Moscova, ParisÎn 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în "plein air" (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea.

Edgar Degas: Mica balerină, statuie în bronz, 1881La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera intitulată "Mica balerină". În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă tabloul "Modista" și o serie care constă din zece nuduri feminine (printre care "După baie" sau "Femeie ștergându-și picioarele"), în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și precupețește laudele: "Desenul rapid și nervos este în măsură - așa cum se întâmplă cu desenele japoneze - să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul".
[modificare] Ultima perioadă a viețiiÎn 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăiește ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Degas nu a fost căsătorit, nu se cunoaște vreo legătură sentimentală de durată. Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească ziarul. În 1886, la expoziția impresioniștilor de la New York, sunt prezentate douăzeci și trei lucrări ale lui Degas. Tablourile lui se vând iar situația materială a artistului se îmbunătățește. Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este suficientă sesizarea pe calea pipăitului. În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecții de stat. Acesta este semnul recunoașterii. Este însă din ce în ce mai singur. În perioada 1909-1912, boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunță treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre din Paris.
 Citate"Bunul gust nu există! Lucrurile frumoase se unesc instinctiv". (Edgar Degas)"Degas merită ca numele lui să fie trecut pe frontispiciul templului artei. Stimă pentru el, stimă absolută". (Odilon Redon, 1889)"Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, el este singurul care e în stare ca, reflectând realitatea, să reprezinte cel mai bine spiritul sexului contemporan". (Edmond de Goncourt, 1894)