Blogs Home » Edu » Dezvoltare personala » Petru Dolhescu

Petru Dolhescu

Nu înceta să-ţi pui întrebări | Internet, Tutoriale, Software, Personal, Social

Articole Blog

01. Sfârșit de iunie 2020 – Cum stau cu trândăvia - Jun 28, 2020 4:20:00 PM
La începutul lunii ianuarie scriam aici pe blog că anul ăsta vreau sa-mi depășesc Innerer Schweinehund, acel câine-porc din interiorul meu care mă face să trândăvesc, să nu am chef de nimic și să-mi bat joc în mare măsură de timpul meu liber. Pentru a-l nimici, am văzut articolul respectiv ca pe un contract al lui Ulise la care aveam să revin ori de câte ori eram cuprins de lene. Azi vreau să arunc din nou o privire peste contract și să evaluez, între ghilimele fiind spus, situația.

Îmi propuneam la început de an să citesc 27 de cărți și să alerg 220 de ore în total, pe parcursul anului. În prezent, am citit doar 7 cărți și am alergat 96 de ore. Teoretic, începând cu luna iunie am mai mult timp liber, decât până acum. Motivul e simplu. Am încheiat cursurile masterului pe care îl fac. Mi-au rămas doar două lucruri de rezolvat: Dizertația și cercetarea.

Cum au rămas doar 5 luni până la sfârșitul anului, dacă aș citi un pic peste 3 cărți pe lună, aș atinge acea sumă de 20. Dar nu mereu este vorba despre volum. Unele cărți le rumeg mai greu. De exemplu, Despre libertate, de John Stuart Mill. Cât despre alergare, aici nu-mi fac griji. Probabil voi depăși cele 220 de ore propuse. În perioada asta mă antrenez pentru un ultramaraton despre care veți primi detalii în curând. În încheiere, aș zice că obiectivele mele încă sunt realizabile și că are în continuare rost să lupt pentru ele.


02. De ce iubim manelele? - May 13, 2020 10:16:00 AM
Dacă Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie, se întreabă de ce iubim femeile, eu, născut tot pe 1 iunie, mă întreb de ce iubim manelele. Și dacă le iubim, de ce ne este rușine să recunoaștem asta? Mie nu-mi mai este rușine și am să o spun răspicat că îmi face mare bucurie să mai ascult câte o manea. Îmi plac îndeosebi cele vechi, de dragoste. Iar dacă mă întreb de ce îmi plac, răspunsul e cât se poate de simplu. Le iubesc pentru că am crescut înconjurat de acordurile lor muzicale. Am trăit versurile manelelor în copilărie.

În anii 2000 - 2004 eram în clasele primare și tot timpul eram îndrăgostit de câte o fată. Ba de Ancuța, ba de Victorița, ba de Claudița. Îmi amintesc că uneia dintre ele i-am scris un bilețel: vreo 4 pagini de caiet A5 unde îmi exprimam iubirea redând versurile lui Adrian Copilul Minune, Te aștept noapte și zi. Când se făcea o reuniune, un banchet sau cineva își făcea ziua, apogeul petrecerii era atins prin manele.

De Paști, în sat se construiau așa numitele vârtelnițe. În după amiezile de sărbătoare ne adunam cu toții acolo să ne dăm în vârtelniță. Atmosfera era, bineînțeles, creată de oameni, copii de toate vârstele, și de manele. Bucuria de a fi acolo era cu atât mai mare cu cât părinții ne dădeau voie mai puțin să ieșim.

Îmi aduc aminte de anii 2005 - 2008. Mama era plecată în Italia, iar restricțiile părintești erau parcă mai mici. Într-o noapte, cu sora mea, am ieșit pe geam din casă și am șters-o la discotecă. Toată noaptea s-au băgat manele. Pe atunci erau în vogă Am încredere în tine, Cine bate la fereastra mea dar și unele un pic mai lente, dintre care îmi amintesc doar Lumea doarme eu n-am somn. Asta din urmă deși era un pic mai veche deja, încă făcea ravagii.

Anii au trecut, a început vremea liceului. Devenise lame să mai asculți manele. O făceai doar într-un context în care concentrația de alcool colectivă din sânge permitea acest lucru. Nu mai puteai să asculți manele așa pur și simplu. Iar asta parcă le dădea și mai mult farmec. Cei mai cool dintre noi au început să se îndrepte spre rock. Deep Purple, Aerosmith, Iron Maiden. Iar alții, tot cool dar mai puțin romantici, au început cu CTC, Paraziții și Subcarpați.

Eu am rămas fidel rock-ului și în facultate. Am descoperit The Doors, rock-ul alternativ autohton și post-rock-ul. Nu mă dădeam în lături nici de la Deliric sau Macanache. Dar manelele au în loc aparte în sufletul meu. Fac parte din România profundă, căreia și eu îi aparțin.


03. După ce m-am despărțit de ea - May 11, 2020 7:32:00 PM
După ce m-am despărțit de ea am simțit în mine o durere foarte puternică și o dorință nestăvilită de a ascunde acea durere. Nu voiam să mă plâng în public sau în orice context în care ea și-ar fi dat seama că sufăr. Voiam să afișez o personalitate de luptător și de om care știe ce are de făcut. Așa am început să alerg. Am fugit în prima seară 20 și un pic de kilometri. În următoarea săptămână am trăit o frântură din mobilitatea greoaie a bătrâneții.

Într-un fel, în mintea mea credeam că motivul pentru care a dorit să se despartă de mine era că eu sunt un looser în ochii ei. Și asta m-a ambiționat foarte tare să-i arăt că sunt exact opusul. Trei luni am simțit acea apăsare a inimii care mă făcea să respir cu greutate. Să trag aer adânc în piept de multe ori pe zi pentru că trupul meu simțea că rămâne fără oxigen. Dar sufletul? Oare el ce simțea? Solitudine și o dorință puternică de a ne împăca în viitor.

Credeam că decizia ei a fost o scăpare. Ca și cum ai scăpa o vază pe jos și apoi ți-ar părea teribil de rău și până la urmă ai găsi o modalitate de a o repara. Gândul ăsta că o să-i pară teribil de rău a fost pilonul de care m-am agățat. În primul an, dacă ar fi venit Petru cel de azi și mi-ar fi spus răspicat că nu, sunteți despărțiți pentru totdeauna, cred că aș fi murit de dragoste rănit, cum e și cântecul.

Nu. Abia după primul an, am început să văd potecile acestei direcții cu ochii minții. Inima însă tot spera. Și am sperat până nu de mult. E istorie recentă. Chiar și după trei ani, nu excludeam posibilitatea unei împăcări. De ce? Nu știu. Răspunsul este nu știu. Dar din tot ceea ce știu acum e că din cioburile culese de pe jos nu mai poți face vaza. Multe dintre ele, cele mai mici, au intrat prin crăpăturile podelii. Altele s-au ascuns după dulap, departe de lumină și de ochii noștri. O altă parte a rămas la vedere, dar a fost măturată din neatenție, când s-a făcut curățenie, și aruncată la coș.



04. Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a - May 8, 2020 9:19:00 PM
Circulă de câteva zile pe internet un articol cu o scrisoare a unei eleve de clasa a 12-a. Rândurile ei, printre altele, redau dezamăgirea pe care o resimte din cauza faptului că evenimentele precum cursul festiv și banchetul nu vor mai fi organizate anul acesta. Inițial am pus la îndoială autenticitatea acestui articol. Cuvintele elevei de clasa a 12-a ar putea fi doar cuvintele unui pseudo-jurnalist pus pe creat controverse. Am căutat un pic pe Google, iar asta a generat și mai multă suspiciune. Am găsit că ultimul fragment al scrisorii este postat pe Facebook de doi elevi de la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara. Posibil ca aceștia să fi rezonat cu manifestul și la rândul lor să fi dat mesajul mai departe. Însă fără ghilimele sau alte moduri de a arăta că acele cuvinte nu le aparțin. Indiferent de sursa scrisorii, aș vrea să-mi exprim în cele ce urmează opinia.

În primul rând, noi ăștia maturi și ai naibii de înțelepți, haideți să o lăsăm mai moale cu critica agresivă. Dacă vine un tânăr care în curând își ia zborul din sânul familiei și își exprimă o opinie, fie ea greșită din punctul tău de vedere, atunci nu veni tu și îi pune pumnul în gură. John Stuart Mill, un filosof britanic care a trăit pe la începutul secolului al XIX-lea afirmă în eseul său "Despre libertate" următorul lucru:

„Chiar dacă întreaga omenire, cu o singură excepție, ar fi de aceeași părere, și doar o singură persoană ar fi de părerea contrară, omenirea n-ar fi mai îndreptățita să reducă la tăcere acea unică persoană decât ar fi îndreptățită aceasta din urmă să reducă la tăcere întreaga omenire. Răul făcut prin împiedicarea exprimării unei opinii este ceva deosebit: prin el, întreaga specie umană este prădată, atât posteritatea, cât și generația actuală, iar cei ce nu sunt de acord cu opinia în cauză sunt chiar mai mult prădați decât cei ce o susțin. Dacă acea opinie este corectă, atunci lor li s-a răpit ocazia de a trece de la eroare la adevăr; dacă ea este greșită, ei pierd ceva la fel de profitabil, și anume imaginea mai clară și senzația mai vie a adevărului, produsă prin coliziunea acestuia cu eroarea.”
Sigur că John aici se referea la opinii de natură filosofică. Făcea referire, de exemplu, la Socrate, care a intrat într-un conflict cu autoritățile legale și cu opinia publică a vremii sale pentru că ar fi negat existența zeilor recunoscuți de către stat. Din acest motiv a fost declarat vinovat de impietate și imoralitate și condamnat la moarte.

Epocile au tot atâtea șanse de a greși câte au și indivizii, iar ceea ce noi azi ca societate considerăm a fi moral și drept, mâine același lucru ar putea fi imoral și nedrept. Cu toate acestea, aș putea totuși să vă reamintesc că noi trăim în secolul XXI, nu în Grecia antică a lui Socrate. Deși în perioada asta ni s-a luat dreptul la liberă circulație, haideți să nu suspendăm și dreptul la libertatea de exprimare.

Fiecare dintre noi are de suferit în perioada asta dificilă a pandemiei și nimeni dintre noi nu poate cu certitudine să spună că pe unii îi doare mai tare decât pe alții. Dacă am studia impulsurile nervoase responsabile cu durerea sufletească sau cu dezamăgirea, cu frustrarea acumulată zilele acestea, cu dorul, cu frica de incertitudine, cu anxietatea, probabil am vedea că acestea au niveluri similare de la un individ la altul, indiferent care sunt motivele: că s-au anulat festivitățile de absolvire, că ne-am amânat nunta, că nu ne-am îmbrățișat familia de Paște sau că s-au amânat Jocurile Olimpice.

Dacă mă întrebați pe mine, inspirat de Atlasul frumuseții al Mihaelei Noroc, eu aș face un atlas al pandemiei în care fiecare dintre noi să spunem ce ne lipsește cel mai tare în aceste vremuri și în felul ăsta să vedem diversitatea oamenilor din jurul nostru. Dar știți ceva? Haideți să începem chiar acum prin comentarii la această postare. Ție ce îți lipsește cel mai mult de când ești în izolare?


Absolvent
05. Statistici personale în alergare [infografic – aprilie 2020] - May 7, 2020 7:19:00 AM
Cei de la Strava îți trimit în fiecare lună prin e-mail statisticile tale în alergare din luna precedentă. Mi-a venit ideea să extrag aceste informații într-un infografic pe care să-l public lunar aici. În felul ăsta, voi putea, în primul rând, să urmăresc mai ușor evoluția mea în alergare. Și poate, cine știe, mai inspir pe unul dintre voi să se apuce de alergare sau, dacă deja o face, atunci să devină și mai motivat.

Luna aprilie a fost una foarte bună, după cum ne arată infograficul. Vă invit să aruncați o privire mai jos peste cifrele lunii aprilie.


06. M-am bătut cu somnul dulce al dimineții și am câștigat - May 5, 2020 5:57:00 PM
Sunt în a doua săptămână de când m-am luat serios la harță cu somnul dulce al dimineții. Iar pe zi ce trece, devin din ce în ce mai agresiv în fața sa. Șansele sale de înfrângere au ajuns la minim. Dar să vă povestesc cum a început toată starea asta de conflict între mine și somnul ista dulce al dimineții. Prima bătălie s-a dat într-o duminică, pe 25 aprilie, ca să fim exacți. Am ales o zi lăsata de la Dumnezeu bunul pentru odihnă pentru că știam c-o să ies ferfeniță din prima încăierătură. În alte slove, m-am trezit cu noaptea în cap ca să am timp toată ziua să mă refac.

Nu e prima oară când încerc lucrul ista. Am mai fost izbit de patima motivației și când eram student la Cluj. Atunci m-am trezit cu noaptea în cap într-o zi de lucru. Am umblat tehui toată ziulica pe la seminarii, cursuri, laboratoare, iar deznodământul a fost sumbru. Seara mi-am uitat ghiozdanul în Parcul Central. În ghiozdan aveam și laptopul.

De data asta nu m-am mai aruncat așa de brusc în ring, ci am abordat situația într-o manieră treptată. Atât cât s-a putut. Am rugat o colegă matinală să mă sune dimineața să mă trezească și pe mine. Alarma știu că o pot manipula după poftele de moment ale inimii. Dar cu un om nu te joci. Prima zi deșteptarea la 6:23. Am fost o legumă fiartă toată duminica aia. A doua zi deșteptarea la 6:45. Am fost o legumă așa, mai al dente, dar totuși capabil să mențin pasul zilei. A treia zi deșteptarea la 7:00. Deja începusem să evoluez spre Regnul Animalia. Tare m-am mai bucurat. Observați cum a mers pentru mine maniera treptată? E și asta o strategie.

După a treia zi, am renunțat la roțile ajutătoare. Pentru că înepusem să mă culc odată cu găinile, trezitul devreme devenise tot mai ușor. Am re-evoluat la Homo Sapiens. Acum sunt în stare să mă trezesc singur înainte de 7, iar până când încep activitățile zilei, să-mi fac mendrele: alergare, citit, scris.

Mulțumirile se podidesc spre Oana, colega care m-a ajutat să mă trezesc în primele zile. Mai jos las o fotografie ce reprezintă principalul motiv al acestui efort.


07. Concluzii după o lună de alergare aproape în fiecare zi - Apr 22, 2020 8:44:00 PM
16 martie 2020. Țara intră în stare de urgență. Dreptul la libera circulație este restricționat. Știam că personalitatea mea nu va rezista izolării. Și atunci am venit cu o propunere personală, un soi de auto-challenge, cu scopul de a-mi păstra dispoziția la cote decente. 5 k/day challenge am numit-o. Nimic impresionant. La începutul izolări îmi propuneam să alerg 5 km pe zi, consecutiv. A fost o decizie foarte bună pentru că m-a ajutat să depășesc cu ușurință șocul psihologic creat de tranziția de la normalitate la #StațiAcasă.

Prin cuvintele următoare aș vrea să trec în revistă câteva dintre concluziile la care am ajuns făcând acest exercițiu. Să purcedem, dară.

Zilele de odihnă după un efort fizic constant își au rostul lor și nu trebuie neglijate nicidecum. După aproximativ 3 săptămâni, am simțit nevoia de o zi de pauză. Am alergat mai mulți kilometri în următoarele zile pentru a atinge obiectivul de 35 km pe săptămână.

Încălțămintea în care alegem să alergăm are un rol cât se poate de important. Aproape de fiecare dată când alerg simt o durere în zona mediană a labei piciorului. Urmează să fac un test alergând desculț ca să văd dacă durerea persistă.

Exercițiile adiacente alergării trebuie considerate ca făcând parte din antrenament. Stretching-ul și exercițiile cu greutatea corpului sunt ca o salată pe care o ai alături de o friptură. Mi-e super dor de clasele de crossfit.

Mi-a revenit pofta de alergare și vreau din nou să mă apuc serios de treabă. Tânjesc după perioadele în care alergam super bine. Am început un nou program de alergare despre care știu din trecut că este eficient. Mă voi antrena din nou pe zonele cardiace.

Alergarea, la fel ca și alte hobby-uri te ajută să peteci mai puțin timp pe rețelele de socializare. Mi-am dat seama cât de multă deșertăciune (mă amuză cuvântul ăsta pentru că mă duce cu gândul la parodia lui Gherman cu Leopoldina Bălănuță) presupune orice activitate pe care o faci pe facebook/instagram. Mi-am dezinstalat aceste două aplicați în ideea de a reduce timpul petrecut acolo. Sunt pe modul "Alcoolici anonimi". Așadar, dragelor și dragilor, dacă vă răspund la mesaje după 24 + ore, aflați că intru pe social networks doar când îmi deschid laptopul.

Conversațiile cu oameni care împărtășesc aceleași pasiuni ajută enorm. În seara asta, am stat la o bârfă prin telefon cu Bogdy, un alergător foarte bun, consecvent, motivat și care transmite vibe-ul său celorlalți involuntar. După discuția cu el, mi-am pus la punct programul de antrenament pomenit adineauri.

Visul meu e, ca prin alergare, să ajut pe cei care au nevoie de susținerea noastră. În această perioadă se desfășoară campania de donații Autism 24h Marea Neagră. Mai mulți alergători din țară s-au înscris în ideea de a alerga cel puțin 100 de km în 24 de ore. Kilometri care sunt scoși la "vânzare". Eu încă sunt un alergător prea slab ca să realizez acest lucru. Îmi doresc foarte mult însă ca într-o zi să alerg pentru o cauză nobilă, iar kilometrii parcurși de mine să schimbe vieți în bine. Acum aș putea doar să vă invit să dați click pe link-ul din acest paragraf și să aflați cum puteți ajuta.

Ultima concluzie - un mulțumesc ferm pentru că... și aici completează fiecare. Aș începe cu faptul că ați ajuns până aici cu lectura.
08. Câteva măsuri financiare pe care le-am luat în perioada pandemiei - Apr 5, 2020 8:30:00 PM
Alexandru Savu m-a inspirat să scriu articolul ăsta. Chiar vă rog să dați click pe link-ul din propoziția anterioară și să citiți postarea sa înainte să continuați lectura aici. Și acum să începem. Cei care mă cunosc foarte bine știu că atunci când contextul e de așa natură încât trebuie să economisesc o fac cu brio. Dovadă sunt experiențele mele din Anglia în materie de muncă și de strâns bani.

Cum abordăm pandemia din punct de vedere economic?Specialiștii în ale finanțelor ne spun că va urma o criză financiară mai severă decât cea din 2008. Cu siguranță veți găsi pe bloguri de nișă informații/sfaturi despre cum e cel mai bine să procedăm în astfel de vremuri. Aici îmi doresc să spun doar ce am făcut până acum eu și poate să vă inspir și pe voi o țâră.

Cum ne recomandă și Alex, am renunțat la abonamentele neesențiale. Mi-am anulat HBO GO, YouTube Music și Strava Premium. Iar, dat fiind faptul că pentru blogul ăsta eu plătesc bani ca să-l am, am aplicat pentru Google AdSense. Nu-mi doresc neapărat să mă îmbogățesc din AdSense. Miza e ca blogul să se auto-susțină financiar.
Am început să gătesc. Îmi iese și bine dacă vă vine să credeți. Când mergeam la birou, dădeam o grămadă de bani pe mâncare. Acum, până dai scroll pe site-uri după mâncare, până vine curierul, tu deja ai aruncat niște piept de pui pe-un gril. În timp ce se face puiul, ai curățat o cartoafă sau o barabulă, un morcov. Ai întocmit o salată. Și voilà! Ești master chef. Economisești și timp, și bani, și ajută și la combaterea anxietății. Asta dacă dansezi în timp ce gătești, cum fac eu.
Dacă nu e musai să cumpărați ceva, atunci nu cumpărați. De exemplu, eu am avut nevoie de monitor și de birou pentru a lucra mai ușor de acasă. Am acționat cu răbdare și în cele din urmă am făcut rost de amândouă cu 0 lei. Am dat un telefon la proprietarul apartamentului și în aceeași seară am avut biroul montat. E un pic mai vechi, mai amărât, dar îți faci treaba cu el. Iar de monitor am făcut rost de la birou. L-am primit acasă prin curier. Ce-ți poți dori mai mult? Am economisit undeva între 700 și 1000 de lei.
Banii pe tuns, pe benzină, pe ieșit în oraș și pe alte activități pe care le făceai înainte de a se institui starea de urgență, se bagă frumușel într-un cont separat. Spre exemplu, eu am un depozit care îmi aduce și câțiva leuți în plus pe lună. Puțini, ce-i drept, dar nu asta e miza. Miza e să ai acolo niște bani la ciorap pentru viitorul ăsta incert.

Voi la ce măsuri v-ați gândit pentru a strânge un pic cureaua? Lăsați în comentarii gândurile, înjurăturile, sfaturile, dacă vă ține. Mulțam!
09. Capitolul întâi - Jan 31, 2020 10:56:00 PM
Dragă blog,
Este un pic trecut de 12 noaptea și sunt într-o stare perfectă de a scrie. A trecut deja prima lună din anul 2020 și în continuare am să numesc luna ianuarie "Capitolul întâi". A fost o perioadă foarte grea pentru mine pentru că am avut de predat proiecte, de ținut prezentări, dezbateri și de dat teste la facultate. Din fericire, am încheiat totul cu bine. Sunt la zi cu masterul.

Mai ții minte obiectivele mele pe care mi le-am ales la începutul capitolului? Cu lectura stau foarte bine. Am citit deja trei cărți și un pic din a patra. N-o să mă apuc să fac recenzii aici, dar aș vrea doar să spun că toate cele trei cărți mi-au plăcut și simt că mă ajută la schimbarea pe care mi-o doresc de la mine. Cel mai mult m-a atins Jurnalul Annei Frank. Când am terminat-o am plâns de era să crăp cămașa de pe mine. De la ea m-am inspirat cu "dragă blog". Își numea jurnalul "Kitty", iar toate însemnările începeau cu "Dragă Kitty" sau alte formule similare. Așa și-a botezat ea jurnalul.

Îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu Anne și familia ei. Iar gândul că în situații similare au fost o mulțime de alți evrei mă întristează și mai mult. Secolul trecut a fost unul foarte greu pentru noi. O altă carte pe care aș vrea să o citesc este Nenorocirea secolului, în care se povestește despre comunism, nazism și unicitatea "Șoah-ului", despre care nu știu încă ce înseamnă. Dar voi afla.

Pe plan sportiv, n-aș putea spune că stau foarte bine. Am reușit să alerg doar 12 ore și 50 de minute. Îmi voi reconfigura obiectivul aici și voi reduce numărul de ore pe care îmi doresc să le alerg anul ăsta de la 220 la 168. Este un obiectiv bazat pe ceea ce am reușit în capitolul întâi, în condiții realiste de viață. Nu te supăra pe mine. Uneori ne propunem lucruri mărețe și uităm că viața este altfel. Aici intervine rolul acestor rânduri – acela de a calibra dorințele cu realitatea bazată pe fapte.

În ultimul paragraf aș vrea să las ceva foarte frumos. Ioana m-a tras de mână la cursurile de dans. Iar în fiecare luni și miercuri voi învăța cum să mă mișc pe ritmuri de salsa și bachata. Este o reală bucurie.

Mulțumesc,
Petru
10. Depășirea Innerer Schweinehund sau obiectivele mele pentru 2020 - Jan 4, 2020 3:07:00 PM
'Știu că nu am mai scris de foarte multă vreme pe acest blog. În 2019 nu am scris nici un cuvânt. Dar acest lucru nu m-a împiedicat să nu duc o viață activă și să progresez. Însă nu despre trecut vreau să fie vorba acum, ci despre viitorul care deja a început. Despre 2020. Un an care sună atât de bine, datorită cifrelor sale rotunjite. Iubim numerele rotunjite. Și unul dintre obiectivele mele pentru 2020 este tot legat de un număr rotunjit. Și, dacă realitatea îmi permite, de ce să nu leg acel număr din obiectivul meu chiar de 2020. Imediat exprim ce îmi doresc să fac în următoarele 12 luni

Primul lucru pe care l-am definit este provocarea de pe goodreads.com numită 2020 Reading Challenge. Așa cum spuneam și pe facebook la un moment dat, până la încheierea anului, mi-am propus să citesc cel puțin 27 de cărți. Am început cu Incognito a specialistului în neuroştiinţe american, David Eagleman. Deja am citit mai bine de jumătate din cartea sa și am aflat o mulțime de lucruri interesante despre modul în care creierul nostru funcționează.

Cel de-al doilea obiectiv este legat de sport. Știind că anul 2020 este an bisect și are 52 de săptămâni și 2 zile, la o medie de 4 ore de alergare pe săptămână, rezultă, ignorând cele două zile, 208 de ore de alergare în anul 2020. Dar cum mie îmi place să-mi propun mai mult decât mi se cere, voi stabili ca obiectiv 220 de ore de alergare. Am eliminat practic un 0 din 2020.

Cum voi reuși să fac asta lucrând full time și având și master la activ plus lucrarea de disertație? Voi merge pe principiul divide et impera - împarte și cucerește. Faptul că ambele obiective sunt numărabile, pot să le sparg în obiective mai mici, la nivel de lună, de săptămână, respectiv la nivel de zi. Iar eu sunt propriul meu manager. Pe lângă acest arhicunoscut principiu, voi mai aplica și monitorizarea activă. La fiecare sfârșit de lună, voi da raportul aici, pe blog, cu ceea ce am reușit să fac în luna care se sfârșește. Ideal este să rămân la zi cu micile obiective, altfel va fi tot mai greu să țin pasul. Ne auzim aici.

P.S. Frumusețea în toată treaba asta e că ceea ce citesc mă ajută și în îndeplinirea acestor două provocări. Azi am citit despre Contractul lui Ulise (google it), iar aceste rânduri reprezintă chiar un astfel de contract. Este o înțelegere intre eul meu din prezent și eul meu din viitor. Îl invit pe eul meu din viitor să citească aceste cuvinte în momentele grele când va fi ispitit de către subconștient să se lase pe tânjală, împresurat de oboseală, frustrare sau lene... sau pur și simplu împiedicat de Innerer Schweinehund.
11. Vineri - Nov 9, 2018 9:24:00 AM
Printre timp am terminat de citit Aviatorul și am început să citesc o altă carte, tot de la Mirabela. Este Lupul de stepă. Deja din primele pagini mi-a atras interesul o frază. „Privirea lupului de stepă străbătea toată epoca noastră, toată falsitatea gălăgioasă, toată strădania de parvenire, toată deșertăciunea, tot acel joc de suprafață al unei spiritualități pline de sine, serbede – ah, privirea aceea pătrundea din nefericire mult mai adânc, țintind până dincolo de neajunsurile și lipsa de perspectivă ale epocii noastre, ale spiritualității noastre, ale culturii noastre. Ea pătrundea până în inima a tot ceea ce era omenesc, exprimând într-o singură secundă întreaga incertitudine a gânditorului, a unui om care, poate, știa foarte multe, neîncrederea față de demnitatea, față de rostul existenței omului în general. În privirea aceea se putea citi: „Iată ce maimuțe suntem! Privește, așa arată omul!”, încât toată celebritatea, toată inteligența, toate cuceririle spiritului, toate încercările omului de a-și dovedi superioritatea, măreția și puterea de a dăinui se destrămau, devenind un simplu joc, o maimuțăreală.”
12. Joi - Nov 1, 2018 9:59:00 PM
Este prima zi din luna noiembrie. Simt un prilej frumos de a pune din nou început bun, așa cum scrie la carte. Și chiar s-a simțit ceva special în această zi pentru că am reușit să mă trezesc de dimineață și să alerg un pic. Uneori mă gândesc la pista aceea albastră de atletism și la faptul că mi-a devenit atât de familiară. Deși nu am văzut-o până în luna mai a acestui an. După alergare ziua s-a desfășurat în mod firesc. Fără evenimente remarcabile.

Prânzul la ora 12, cursurile și apoi o ieșire în oraș. Apostol a venit cu propunerea de a ieși la un vin cu Raluca. Am povestit multe lucruri, vrute și nevrute. M-am întâlnit cu Raluca la Râpa Galbenă, iar de acolo am colindat un pic Cuibul, unde nu era decât o masă liberă, situată oarecum într-un colț, unde era și cuierul cu haine. Din cauza acestui cuier, am hotărât să părăsim locul și să ne îndreptăm spre altceva. Am întrebat-o pe Raluca dacă i-ar plăcea să mergem în Phoenix, undeva în Piața Unirii.

A acceptat propunerea. Aici, la fel ca în Cuib, nu este curent. Pe mese sunt așezate mici lumânări, ca acelea pe care le-am ținut în mână în gimnaziu când am participat la concertul de colinde, la Casa de Cultură din Flămânzi. Nici muzica nu merge și ușa e ținută cumva deschisă, fără nici un motiv. Ralucăi îi este frig, așa că nu își dă paltonul jos.

Până ce sosește și Apostol, noi ne comandăm un pahar cu vin roșu și începem să povestim despre una, alta. Toată seara am bârfit despre experiențele personale. Subiectul e centrat în jurul relațiilor dintre oameni. Nici unul dinte noi trei nu are prieten sau prietenă și asta ne leagă într-un fel. Mă gândesc cum de nu se leagă ceva între mine și Raluca sau între Apostol și Raluca?

Ne-am familiarizat unul cu altul și nici nu vrem să ne privim altfel. E fain să ai o fată prietenă căreia poți să-i povestești chestii fără ocolișuri. Și așa mai aflăm și noi despre cum gândește partea feminină, în genere. Cool!
13. Miercuri - Oct 31, 2018 8:03:00 PM
Aș vrea să scriu cât se poate de repede rândurile acestea. Nu că aș face-o dintr-o obligație, ci mai mult pentru că nu vreau să pierd șirul zilelor aici. Vreau ca până în ora 10 să fiu în pat ca să mă odihnesc până la 7 dimineața. Ar fi fantastic dacă aș putea să mă trezesc pentru a trage o fugă pe stadion ca să-mi fac antrenamentul. Dacă nu alerg dimineață, seara îmi va fi mai greu. Am ore la master până la ora 8. Pe scurt, mi-a venit ideea să fac un test.

Adică, mai exact, vreau să văd sigur care îmi este nivelul sportiv la alergare. Asta pentru că știu că aș fi putut fi mai bun duminică la Cluj. Probabil am făcut o serie de greșeli înainte. Una dintre ele este că m-am îmbuibat cu prea mulți carbohidrați în ajun. Sâmbătă am mâncat trei mese principale copioase, ca trei prânzuri. Iar cu 3 ore înainte de start am mai băgat o porție mare de paste, pe care abia am putut-o mânca.Și asta în condițiile în care trebuia să alerg doar 21 de KM. Ai fi zis că mă pregăteam de vreo 50. Într-un fel, această îmbuibare ar fi putut să pună umărul la apariția acelor crampe musculare. Dar nu sunt sigur. La fel de bine aș putea da vina că am urmat un antrenament care nu corespundea nivelului meu. Nu e nimic. Oricum nu vreau să demonstrez nimănui nimic. E vorba doar de relația dinte mine și eu însumi.

Important este să văd cum pot să învăț din aceste greșeli. Mă pregătesc pentru duminică de o alergare de test. Doar 10 Km la un pace cuprins între 4'15 - 4'20. Dacă reușesc asta voi ști cum să mă antrenez în continuare. Iar obiectivul meu pentru maratonul din aprilie este să alerg cu zâmbetul pe buze. Hakuna matata!
14. Marți - Oct 30, 2018 7:11:00 PM
Ieri am uitat pur și simplu să scriu. Mi-am amintit doar a doua zi dimineață după ce m-am odihnit cât de cât. Mi se întâmplă când sunt foarte obosit să uit lucruri esențiale și să-mi amintesc de ele doar după ce dorm. Așa s-a întâmplat și în 2016 când mi-am pierdut laptopul în Parcul Central din Cluj. Mă trezisem foarte de dimineață ca să pot alerga un pic înaintea cursurilor. În acea zi aveam ceva de la ora 8. După sesiunea de sport m-am întors la cămin, în Mărăști, am făcut un duș și am plecat la facultate.

Aveam o fereastră în orar pe care am vrut să o fructific într-o manieră frumoasă. Așa că mi-am luat la mine laptopul pentru a merge la bibliotecă în acel timp. Eram pus pe lucruri mari. De la bibliotecă am plecat din nou la facultate unde am stat până seara. Probabil era o zi de marți sau de joi, zile când se țineau discuții cu tinerii la bisericuța din lemn din Hașdeu. În acea vreme eram interesat să învăț să bat toaca. Așa că după discuții am fost cu o colegă în parc pentru a exersa. Îmi începusem acea zi în parc și o încheiasem tot în parc. Aici mi-am dar jos geanta cu laptopul din spate și am așezat-o pe o bancă. În momentul când am plecat, am uitat să-mi mai iau geanta. Mi-am amintit doar a doua zi dimineață când m-am trezit.

Au urmat multe anunțuri pe facebook, share-uri cu duimul, afișe prinse pe copacii din parc. Nu a mai fost de găsit. Îmi pierdusem laptopul pe care îl aveam din anul întâi. Cel mai mult mi-a părut rău că intenționam să-l las fraților mei mai mici în momentul în care îmi luam un altul nou. A fost un eveniment profund pentru mine. Nu mă aflu acum în mood-ul prielnic pentru a scrie ce a însemnat pierderea laptopului. Dar cert este că experiențele ce au urmat după asta, m-au schimbat într-o mare măsură. A fost un fel de buturugă în drum de care m-am împiedicat, am căzut, dar m-a făcut să mă ridic și cu mai multă înverșunare bună și dorință de a lupta mai departe.
15. Duminică - Oct 28, 2018 6:40:00 PM
Este din nou duminică și mă simt tare bine că încep un nou ciclu din jurnal. Astăzi am alergat la Transilvania Half Marathon. A fost o zi excelent de frumoasă și chiar neobișnuit de caldă pentru această perioadă. După încheierea cursei m-am întâlnit cu o colegă simpatică din facultate, cu Corina O. Ne-am plimbat un pic pe Eroilor și-am bârfit oleacă. Apoi m-am retras și eu spre Gheorgheni. Colegii Luci și Mircea sunt niște gazde de încredere tot timpul.

N-am reușit să alerg atât de repede cum mi-am propus. Am avut niște crampe abdominale de toată frumusețea. Lucru care înseamnă că unele organe interne ale mele nu sunt obișnuite cu un efort fizic intens. Asta înseamnă un singur lucru. Și anume că mai am mult de lucru. În fine, în afară de chestiunea legată de timp, vizita mea la Cluj a fost una excelentă. Mi-a făcut plăcere să mă văd cu Corina, mai ales așa într-un mod spontan. Ea mă observase când stăteam pe o bancă în Piața Unirii.

Apoi i-am scris Andreei B. O fată pe care o cunoscusem pe tren cu vreo 2 ani în urmă. Știam că și ea își dorise la un moment dat să alerge la competiția asta. Îmi imaginam că o să o aștept la linia de sosire și c-o s-o îmbrățișez. Uneori îmi dau filme din astea. Din vorbă în vorbă m-a întrebat când plec în Iași. I-am răspuns că diseară și mi-a propus să ieșim în Șto la o scurtă poveste. A fost foarte drăguț din partea ei, mai ales că și mie îmi stătea pe limbă să-i cer să ne vedem.

S-a schimbat mult de când o văzusem eu. Acum e blondă și are un look care o prinde foarte bine de russian girl sau de moldoveancă de dincolo de Prut. Oricum e moldoveancă pentru că este din Târgu Neamț. Întâlnirea cu ea a căzut chiar la țanc pentru că aveam nevoie de ceva care să mă destindă. Aș fi vrut să facem o poză împreună dar am uitat să-i spun asta. I-am scris după ce ne despărțisem și a rămas c-o să facem data viitoare.

Pe plan sportiv, sincer, nu știu ce va urma. Master-ul îmi papă mult timp, mai mult decât îmi imaginam, iar când voi începe și un job fulltime va fi o adevărată provocare să mă mai ocup și de pasiunile mele.

În noaptea asta voi călători la cușetă spre Iași. Trenul pornește pe la 22 și ajunge la ora 8. Perfect pentru o noapte de hoschit (pentru cunoscători). Râd.
16. Sâmbătă - Oct 27, 2018 6:40:00 PM
Totul a decurs bine. Am ajuns la trei și un sfert dimineața în Cluj. În acel moment mi-aș fi dorit ca trenul să întârzie un pic ca să pot dormi mai mult. Ce mod ciudat de a privi lucrurile! Uitasem să-mi iau apă pe drum și gura mi se uscase. Îmi era atât de sete. Aș fi fost în stare să fur o gură de apă de la cineva în timp ce dormea, dar mi-am imaginat că n-o să pot pune gura pe gura unei sticle din care mai băuse altă gură. Primul lucru când am sosit în cochetul oraș a fost să-mi cumpăr o apă.

Apoi m-am gândit să o iau la pas spre Gheorgheni. Am vrut să văd ce s-a schimbat în Cluj în ultimele 6 luni. Copacii de pe Horea s-au mai înălțat și arată nemaipomenit de bine. La fel ca și celelalte străzi din Cluj modernizate după 2012. S-a realizat un lucru bine-făcut, ca să spun așa. Mă uit în jur cu o curiozitate imensă și cu un oarecare suspin. Îmi îndrept privirea spre unghiuri cât mai diverse ca să pot sorbi cât mai mult din peisajul citadin. Și asta îmi răscolește tot felul de amintiri. Trec trecerea de pietoni de pe o stradă adiacentă străzii Horea. Nu îmi amintesc cum i-o spune, poate Crișan, dar sunt sigur unde mă duce. În Gruia. Acolo am stat în chirie în luna octombrie a anului 2015.

Era o vilă frumoasă. Eu împărțeam o cameră mică cu un băiat pe nume Raul, fratele Ancăi, soția lui Bogdi, fratele soției fratelui meu. N-am stat decât o lună acolo pentru că am hotărât să mă mut în cămin. Dar mi-a priit perioada aia, îmi plăcea că imediat coboram cu bicicleta și ajungeam pe Horea, iar de acolo făceam curând dreapta pe George Barițiu și eram la facultate. Dar oare cum îi spune străzii unde era situată vila? Știu că era foarte aproape de Stadionul CFR, pe o stradă principală a cartierului Gruia. Iar dacă la ieșirea din curte făceam stânga dădeam în Tăietura Turcului pe care se află și Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Am deschis un pic Google Maps ca să-mi amintesc numele străzii. E Romulus Vuia. Iar când voiam să urc spre chirie, mergeam pe Emil Racoviță pentru că strada Crișan e cu sens unic. Ambele sunt cu sens unic.

Continui drumul meu spre Gheorgheni pe jos. Mă înviorasem și mă hotărâsem să nu mai iau taxi. Ajung în Piața Unirii, apoi Eroilor, trec pe la Operă iar peste stradă văd florăria Magnolia. Îmi amintesc cât de îndrăgostit eram în 2016 de fosta mea prietenă (în prezent). De la magnolia îi comandasem un buchet splendid de trandafiri care a fost livrat direct la ea acasă. S-a bucurat mult. Biserica din Piața Cipariu este încă în construcție. Ajung pe Bulevardul Nicolae Titulescu, una dintre străzile mele favorite din Cluj, tocmai pentru simplul fapt că are copaci.

O stație oarecare de pe Titulescu mă face să-mi aduc aminte de Diana Hero și de scurta ei perioadă când a lucrat la cinema. Eram destul de apropiați în acea vreme. Eu fusesem îndrăgostit de ea cu ceva timp înainte. Înainte ca ea să vină la Cluj. Se angajase și ea la cinema, la recomandarea mea și, într-o noapte voiam să mergem împreună spre centru. Era frig, iar eu n-aveam nici o problemă să merg pe jos, în schimb ea da și voia să așteptăm un autobuz. L-am așteptat împreună în această stație. 25-ul de noapte.

Am fost respingător cu Diana în acea toamnă. Era 2016. Ea a plecat din Cluj la scurt timp și acum este fericită în Timișoara. Știu însă că am fost rece cu ea. Dacă aș fi putut să fiu mai cald, aș fi fost cu siguranță, dar, din păcate, m-a prins într-o etapă a vieții când sufeream după despărțire. Tot atunci m-am apucat și de alergat și mi-am revenit.

Mâine dimineață voi alerga celebrând 2 ani de când am început să practic acest sport. Sunt 21 de Km pe care mi-am propus să-i termin într-o oră jumate sau mai puțin. Baftă mie!
17. Vineri - Oct 26, 2018 3:53:00 PM
Vreau să scriu cât se poate de repede rândurile de astăzi. Sunt în Iulius Mall Suceava. Un pic obosit. Eu niciodată n-am rezistat la oboseală. Taie-mi câteva ore de somn dintr-o noapte și m-ai dărmat. Poate că nu mi-am antrenat sistemul ca să dea randament și la neodihnă. Dar de ce aș fi făcut-o? Ideea mea e să mănânc bine, să dorm bine, să fac sport. Nu îmi place să mă privez de aceste două lucruri: mâncare și somn. Fără sport o mai duci până ce începi să nu te mai placi sau să-ți dai duhul urcând două etaje. Dar fără mâncare sau fără somn? Nu m-aș hazarda.

Vreau să fiu cât de poate de scurt. Timpul mi-e limitat. Imediat va trebui să ies din mall și să o iau la pas spre Gara Burdujeni. La 20:20, dacă zic bine, am trenul spre Cluj. Norocul meu de copil adult e că mi-am luat un bilet la cușetă. Sper să fie bine și să pot dormi până la ora 4 dimineața când voi ajunge. Scopul vizitei? Voi alerga 21 de KM la Transilvania Half Marathon.
18. Joi - Oct 25, 2018 7:02:00 AM
Cine face unele ca acestea precum fac eu? Precum zace porcul în tină așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvirea aceasta și-mi dă mie inimă ca să fac voia Ta. Dă-mi mie inimă ca să fac voia Ta.
19. Miercuri - Oct 24, 2018 8:11:00 PM
Am o colegă la facultate care mi-a atras atenția prin numele ei. La început mi s-a părut amuzant acest nume. Îl tot repetam în gând, îl șopteam încet ca să-mi dau seama cum sună din mai multe perspective. Și îmi tot venea să râd. De ce? Probabil din prejudecată. Și din cauză că și eu am ascultat melodia celor de la Valahia. Banana. Am căutat pe google numele formației. Altfel nici măcar nu aș fi avut cum să știu. Cred că toți ne amintim doar „Suzana, eu te spun lui mama. Mi-ai furat banana”.

Încep să râd și acum. Suzana, te rog să mă ierți!

Azi la curs, înainte să apară proful, am întrebat-o dacă-i place să se uite la filme. A sunat a întrebare generală pe care de obicei o adresezi atunci când vrei să te bagi în seamă cu cineva. Sau, mai degrabă când deja cunoști pe cineva și vrei să creezi o discuție. Vrei să te apropii. Dar ea nu știe că numele ei mi-a dat motiv de joacă pentru minte. De fapt, nu știe absolut nimic despre mine. La fel ca și ceilalți 99.(9)% dintre colegii de la master.

Îmi amintisem numele Shosannei din Inglourious Basterds, filmul genial al lui Tarantino. Nu știu de ce, ei i-am spus că e regizat de Scorsese. Oare de ce? Ce au în comun cei doi mari regizori? Nu contează. Oricum, colega mea n-a sărit repede să-și noteze titlul filmului sau regizorul. Și nici nu părea prea interesată încât să rețină.

Pe mine m-a fascinat o scenă în acest film. Când colonelul (sau ce grad militar o fi avut el) Hans Landa, interpretat magistral de către Christoph Waltz iese în pragul ușii familiei pe care tocmai ce-o ucise și o ochește pe Shosanna, singura rămasă în viață. Apoi, își dă seama că nu mai are posibilitatea să o împuște și strigă: „Au revoir, Shosanna!” Azi m-am gândit oare Suzana nu e același nume cu Shosanna? Frumoasa Shosanna din Inglourious Basterds interpretată de Mélanie Laurent?

Când voi avea a fetiță, cu voia Domnului, poate îi voi pune numele Shosanna (dacă va vrea și mama ei). Va crește un pic mai mare și va trebui să meargă dimineața la școală. Voi ieși în pragul casei. După ce-o voi lăsa să facă vreo câțiva metri, o să strig cât mă țin plămânii:

„Au revoir, Shoshanna!”
20. Marți - Oct 23, 2018 7:50:00 PM
Uneori, după o zi plină ca asta, mi se face dor să vorbesc cu ea. Pe messenger este inactivă de o oră sau mai mult. Va trebui să-mi stăpânesc sentimentul și să aștept până mâine. Sau oare îmi va trece dacă voi povesti aici ceva despre ea? Mă îndoiesc. Mai mult chiar, probabil mi-aș amplifica dorul. Dor. Ce cuvânt! Într-o limbă latină ar însemna „de aur”. În limba noastră sunt sigur că e ceva și mai mult. Mie tot timpul, de când m-am născut, mi s-a întâmplat să-mi fie dor de câte cineva sau de ceva.

Copil. Perioada 2000 - 2004. N-aș putea spune exact anul. Sunt internat la pediatrie în Botoșani pentru o săptămână. Din fericire nu este vorba de vreo boală sau alte probleme de sănătate, ci de veșnicul meu defect de vedere. Spun veșnic, dar sunt convins de efemeritatea hipermetropiei mele. Când va rămâne doar sufletul nu voi mai avea nevoie de ochelari sau lentile de contact. Jumătate de oră pe zi trebuie să stau pe un scaun și să mă uit într-un aparat care scoate un hârșâit continuu și constant. Ideea e să nu-mi mișc privirea de la acea imagine. Este o căsuță cu potecă pe un câmp. Poate îmi mai puneau și altele. Doar pe asta mi-o amintesc acum. Cele 30 de minute trec foarte greu.

Mă bucur când închei ședința pentru că în acest fel știu că va mai trece o zi din cele cinci sau șapte și că voi fi liber să plec acasă. Îmi este teribil de dor de mama mea. Eu spun că îmi e dor de casă. Simt o oarecare rușine copilărească să spui că-ți este dor de mama. Mai ales băiat fiind. Dar acasă este același lucru cu mama. Fără ea s-ar destrăma totul. Stau la fereastra salonului și ascult croncănitul ciorilor care se adăpostesc în acei înalți copaci din curtea pediatriei. În noptieră știu că am niște piersici pe care mi le-a dat mama când am plecat de acasă. Mi-e frică să le mănânc. Numai dacă le-aș vedea aș începe să plâng. De Dor.

Este 8 noiembrie. Perioada de internare s-a sfârșit. O iau la pas pe bulevardul Mihai Eminescu. Știu că la un moment dat va trebui să mă opresc în locul unde se face din mână la mașini pentru ocazie. Nu știu exact unde e locul, dar îmi voi da eu seama. Și mi-am dat seama. Cobor în Flămânzi, la pădure. Este zăpadă și nu este cărare. E dimineață și ce zi frumoasă! Cânt tot drumul prin pădure „la mulți ani”. Este ziua mamei mele, Gabriela. Ajung la biserica satului, în Poiana și-o găsesc acolo. Ce bucurie! Îi urez veșnicie și-o îmbrățișez strâns.
21. Luni - Oct 22, 2018 10:18:00 AM
Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar. Abia am așteptat să se facă luni ca să pot scrie din nou. Ieri n-am fost în apele mele. Mă trezisem de dimineață cu nasul înfundat. Îmi curg mucii și am o ureche care-mi pocnește. N-am avut nici chef să lucrez ceva sau măcar să mă documentez pentru proiectele de la master. Săptămâna asta este pară. Săptămânile pare sunt mai ușoare, cu mai puține activități. Doar cursuri la care nu e musai să fii prezent, dar pe care voi încerca să le bifez.

De dimineață am reușit să ies la alergat. N-a mers foarte ușor pentru că tot trebuia să mă opresc și să-mi elimin secrețiile nazale. Oboseam ușor și transpiram mult. Când am ieșit din cămin și m-am îndreptat spre BCU, m-a îmbrățişat temperatura scăzută de doar 6°C. M-am echipat cu pantaloni scurți, tricou tehnic și o foiță pentru vânt. Nu bătea vântul dar am luat-o ca să mă ajute să-mi păstrez temperatura corpului. Încă nu vreau să-mi iau pantalonii lungi de alergat până nu vom avea temperaturi negative. Dacă îi iau acum, atunci cu ce mă voi mai îmbrăca la iarnă?

Deși relativ frig, soarele strălucește frumos și-i chiar simți căldura. Mă gândesc la zilele acelea când nu bate soarele. Cenușii. Parcă ar dispărea și iubirea atunci, odată cu strălucirea. Sau poate atunci iubim și mai mult? În dorința de a compensa căldura naturii cu căldura oamenilor?

Aproape termin Aviatorul. Cu mențiunea de spoiler alert, personajului principal încep să i se stingă anumite celule din sistemul nervos responsabile cu memoria operativă sau cu funcțiile motrice. Este destul de trist pentru toți, mai ales pentru Nastia, soția sa. Sper totuși măcar să trăiască sănătos până să-și vadă copilul.
22. Duminică - Oct 21, 2018 8:03:00 AM
Îmi place mult Aviatorul lui Vodolazkin și, inspirat de ea (cartea), vreau să încep și eu să scriu un jurnal. Mi-a plăcut în mod deosebit un pasaj în care Geiger, doctorul și prietenul lui Innokenti îi spune despre modul în care acesta își scrie întâmplările de peste zi și amintirile. Fiecare zi are titlul de luni, marți, miercuri, și tot așa, până sâmbătă, duminică, apoi din nou. La început scria astfel pentru că avea dificultăți în a-și aminti ce zi (în sensul de dată) este, iar ca să țină șirul zilelor le „numerota” după zilele săptămânii.

Apoi, chiar dacă a reușit să se plaseze în timp, el și-a continuat jurnalul în aceeași manieră. Explicația  lui Geiger mi-a plăcut enorm și cred că aici a fost punctul cheie care m-a făcut să încep și eu un jurnal, aici, pe blog. Din păcate, am încercat să răsfoiesc romanul ca să redau exact acel fragment. Dar nu l-am mai găsit. Dacă aș fi avut cartea în format electronic, aș fi dat un ctrl+f după cuvântul „ciclic”. De obicei, nu îmi place să fac semne sau să subliniez ceva într-o carte. Și mai ales că asta nu e a mea. O am de la Mirabela și va trebui să o returnez.

Am mai încercat încă o dată să răsfoiesc și să găsesc acele rânduri. Nu le-am găsit. Cred că așa e soarta. Ca să pot gusta și eu un pic din acea stare de dificultate a personajului principal când încerca să-și amintească trecutul. Va trebui și eu să redau din memorie.

Geiger îi spune lui Innokenti că, spre deosebire de datele calendaristice care sunt liniare și înaintează în timp, zilele săptămânii sunt ciclice. Cât se poate de evident. Dar ceea ce m-a impresionat este completarea că prin acest caracter ciclic cele povestite sunt înscrise în veșnicie. Devin atemporale, cu alte cuvinte. Este exact ceea ce m-a preocupat și pe mine încă de când eram copil.

Când eram mic nu îmi plăcea să treacă timpul. Iar Raiul e absența timpului.

„E liniște ca în Rai. Mie mi se pare, nu știu de ce, că în Rai trebuie să fie liniște. De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm, mama, tata și bunica. Ne iubim unii pe alţii, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze să se mişte, să nu tulbure binele care s-a instaurat.”
23. De ce mi-am dezactivat contul de facebook - Sep 25, 2018 6:41:00 PM
Poate nu mi-am găsit cel mai bun moment să-mi dezactivez contul de facebook. În foarte scurt timp începe anul universitar și probabil multe din anunțuri se vor afișa acolo. Dar cred că voi reuși să mă descurc. Azi, 25 septembrie 2018, m-am hotărât să renunț la facebook pentru o vreme. Nu pot spune exact cât va dura. Îmi doresc să țină perioada asta cât mai mult. De ce am făcut asta? Eu, care eram un utilizator destul de activ, mereu pus pe șotii, pe postări, pe glume? Sunt mai multe motive și voi încerca să le enumăr cu liniuță de la capăt:

Impresia c-o să-ți întâlnești jumătatea pe facebook este doar o impresie. Sunt foarte sceptic în privința asta. Cine și-a găsit prieten sau prietenă pe facebook să trăiască. Eu consider că mai mari șanse de reușită sunt dacă mă duc și abordez o tipă face to face.

Falsa impresie că pe facebook se socializează și se creează noi prietenii. Da, omul este o ființă socială, după cum bine spunea un mare filosof. Dar pe rețeaua de socializare, asta este o mare păcăleală. Am constatat că în lumea reală te întâlnești, ieși în oraș, discuți tot cu acei oameni care n-au intrat în viața ta prin fb. E adevărat, povestim pe messenger cu acei prieteni, dar astea putem s-o facem și prin sms sau prin alte servicii de mesagerie.

Am citit foarte puține cărți în ultima vreme. Tot timpul meu de relaxare l-am folosit navigând în mare parte pe facebook. Or lectura este o altă metodă de relaxare care are mult mai multe beneficii. Cred că ăsta e baiul meu cel mai mare. S-a dus timpul într-o gaură albastră, în loc să citesc sau să scriu.

Mintea e tare împrăștiată când stai pe The Social Network. Treci rapid și ușor de la o idee la alta și mereu vrei să vezi alte și alte lucruri și să stai cât mai puțin timp pe fiecare dintre ele. Și-am observat că tot timpul e cam același shit, dar sub altă formă. Asta mă duce cu gândul la faptul că suntem oarecum interesați mai mult de forme, ci foarte puțin de esență.

Cel din urmă, dar nu ultimul motiv: It's about time. Consider că ne papă cam mult timp acest facebook. Mult prea mult! E o mașinărie inteligentă care merge pe principiul divide et impera. Adică ne ia puțin câte puțin. Avem impresia că nu e mare scofală, dar dacă am face o socoată la sfârșitul unei zile sau săptămâni ne-am mira tare când vom vedea cât timp am petrecut pe facebook doing nothing.

În cazul în care nu vorbesc singur aici, aș vrea să te întreb pe tine ce motive te-ar putea face să ieși de pe facebook? Sunt sigur că mai sunt multe altele. Deja mi-am adus aminte de încă unul. Pe facebook, prin reacțiile și comentariile celorlalți la conținutul pe care îl prestezi acolo, începi să crezi că însemni ceva. Nu nu! Go back, it's a trap!


24. 7 săptămâni până la Transilvania Half Marathon - Aug 20, 2018 11:13:00 AM
Transilvania Half Marathon este prima competiție de alergare la care am participat vreodată. Era toamna anului 2016. În acea perioadă mă părăsise fata care mi-a fost prima prietenă, aveam un soi de suferință în suflet, iar vindecarea mi-am găsit-o în alergare. În prima seară în care am ieșit, fără nici un fel de pregătire anterioară, am alergat în jur de 22 de Km. N-am să pot uita vreodată sentimentul acela pe care l-am trăit alergând pentru prima oară o distanță considerabilă. Mă simțeam ca în poezia lui Eminescu, precum pasărea Phoenix. Reînviam luminos.

Au urmat apoi competițiile: 7 km la THM, apoi 10 km la Crosul de Noapte. În aprilie 2017, la Wizz-Air Cluj-Napoca Marathon, am alergat primul semimaraton din viața mea în 1:42:05. Despre experiența frumoasă de acolo, scriam la vremea aceea aici. Când am trecut linia de sosire, i-am spus lui Bogdan, rudă, prieten și camarad de alergare, "Pe următorul vreau să-l termin într-o oră jumate" Simțeam că pot și mai repede. Cred că sentimentul ăsta îl au și alți sportivi când reușesc să-și atingă un obiectiv – "Se poate și mai bine!" sau "Se poate și mai tare!".

După Wizz-Air am mai participat la Brașov Marathon, unde am escaladat Tâmpa, copleșit fiind de frumusețea din jur, mă întrebam dacă nu cumva am ajuns în rai. Ar fi fost o mare îngăduință. :))

Primăvara se încheiase repede. Presiunea examenelor, a proiectelor și, mai cu seamă, a proiectului de diplomă, începuse să-și ceară drepturile. A început o vară călduroasă – vara anului 2017. N-am mai alergat, decât foarte rar. Iar apoi, după susținerea licenței, am făcut cea mai mare isprava din viața mea de până acum. Am parcurs pe bicicletă distanța Cluj – Flămânzi (județul Botoșani) în 2 zile consecutive, cu pauză de o noapte de somn la Vatra Dornei. Nici n-am mai avut timp să scriu despre călătoria mea, decât pe alocuri, prin postări pe facebook. Am zburat apoi în Anglia, unde am lucrat 6 luni. Acolo n-am mai alergat, dar pedalam în medie 90 de Km pe săptămână.

Am revenit în România la jumătatea lunii mai. Pe 22 iulie am alergat la Moldovița 19 km de trail, clasându-mă pe locul 5 general și pe primul loc în categoria de vârstă.

La începutul verii am început antrenamentele specifice pentru al doilea semimaraton pe șosea. N-am uitat ce am spus după ce-am trecut linia de finish al primului. La competiția unde am alergat pentru prima oară în viața mea vreau să alerg 21 de km într-o oră și 30 de minute sau mai puțin. Au mai rămas doar 7 săptămâni până pe 7 octombrie. Ne vedem la linia de start!


25. Bine te-am găsit, Iași! - May 23, 2018 5:34:00 PM
Scriu. După un drum lung, iată-mă aici, în fața laptopului meu pe care nu l-am mai atins de vreo 7 luni, tastând cuvinte. Poate că nu mai am aceeași îndemânare, poate că am uitat vreo câteva reguli gramaticale, dar important e că mă simt mai sincer ca niciodată. Am un milion de cuvinte de Mulțumesc de spus. N-aș putea ști cu cine să încep și la cine să mă opresc. Dar, să știți că aveți toți recunoștința mea. Cred că cea mai bună idee este să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot.

N-am mai vorbit de multă vreme despre mine. În ultimul timp am fost mai mult omul acțiunii și mai puțin omul cuvântului. Parcă am impresia că nu mă mai potrivesc nici cu blogul ăsta, dar încă mă potrivesc cu scrisul și vibrez când o fac. Ce să vă spun? Am absolvit în septembrie facultatea în Cluj. Proiectul de diplomă m-a făcut fericit. Am lucrat toată vara trecută la el și rezultatele au fost pe măsură. După toată isprava asta, ce să vedeți? Nu aveam bani. Deja mă hotărâsem să vin în Iași și să lucrez aici în domeniu. Dar mai înainte am dat o fugă prin Anglia, am lucrat ce am apucat și spre sfârșitul primăverii m-am întors.

Mi-am luat o garsonieră în chirie și acum stau bine merci și aplic la job-uri în IT. Probabil că mă voi apuca imediat și de învățat una-alta. Iașiul e diferit. Încerc să mă împotrivesc tentației de a-l compara cu Clujul. Îmi place la nebunie Palatul Culturii și Palas Mall. Încă mai am o mulțime de lucruri de descoperit, dar toate pas cu pas. Aș avea multe, multe de spus. Dar cumva m-am obișnuit să scriu puțin. Poate voi mai reveni pe aici.