Blogs Home » Edu » Dezvoltare personala » Petru Dolhescu

Petru Dolhescu

Nu înceta să-ţi pui întrebări | Internet, Tutoriale, Software, Personal, Social

Articole Blog

01. Capitolul întâi - Jan 31, 2020 10:56:00 PM
Dragă blog,
Este un pic trecut de 12 noaptea și sunt într-o stare perfectă de a scrie. A trecut deja prima lună din anul 2020 și în continuare am să numesc luna ianuarie "Capitolul întâi". A fost o perioadă foarte grea pentru mine pentru că am avut de predat proiecte, de ținut prezentări, dezbateri și de dat teste la facultate. Din fericire, am încheiat totul cu bine. Sunt la zi cu masterul.

Mai ții minte obiectivele mele pe care mi le-am ales la începutul capitolului? Cu lectura stau foarte bine. Am citit deja trei cărți și un pic din a patra. N-o să mă apuc să fac recenzii aici, dar aș vrea doar să spun că toate cele trei cărți mi-au plăcut și simt că mă ajută la schimbarea pe care mi-o doresc de la mine. Cel mai mult m-a atins Jurnalul Annei Frank. Când am terminat-o am plâns de era să crăp cămașa de pe mine. De la ea m-am inspirat cu "dragă blog". Își numea jurnalul "Kitty", iar toate însemnările începeau cu "Dragă Kitty" sau alte formule similare. Așa și-a botezat ea jurnalul.

Îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu Anne și familia ei. Iar gândul că în situații similare au fost o mulțime de alți evrei mă întristează și mai mult. Secolul trecut a fost unul foarte greu pentru noi. O altă carte pe care aș vrea să o citesc este Nenorocirea secolului, în care se povestește despre comunism, nazism și unicitatea "Șoah-ului", despre care nu știu încă ce înseamnă. Dar voi afla.

Pe plan sportiv, n-aș putea spune că stau foarte bine. Am reușit să alerg doar 12 ore și 50 de minute. Îmi voi reconfigura obiectivul aici și voi reduce numărul de ore pe care îmi doresc să le alerg anul ăsta de la 220 la 168. Este un obiectiv bazat pe ceea ce am reușit în capitolul întâi, în condiții realiste de viață. Nu te supăra pe mine. Uneori ne propunem lucruri mărețe și uităm că viața este altfel. Aici intervine rolul acestor rânduri – acela de a calibra dorințele cu realitatea bazată pe fapte.

În ultimul paragraf aș vrea să las ceva foarte frumos. Ioana m-a tras de mână la cursurile de dans. Iar în fiecare luni și miercuri voi învăța cum să mă mișc pe ritmuri de salsa și bachata. Este o reală bucurie.

Mulțumesc,
Petru
02. Depășirea Innerer Schweinehund sau obiectivele mele pentru 2020 - Jan 4, 2020 3:07:00 PM
'Știu că nu am mai scris de foarte multă vreme pe acest blog. În 2019 nu am scris nici un cuvânt. Dar acest lucru nu m-a împiedicat să nu duc o viață activă și să progresez. Însă nu despre trecut vreau să fie vorba acum, ci despre viitorul care deja a început. Despre 2020. Un an care sună atât de bine, datorită cifrelor sale rotunjite. Iubim numerele rotunjite. Și unul dintre obiectivele mele pentru 2020 este tot legat de un număr rotunjit. Și, dacă realitatea îmi permite, de ce să nu leg acel număr din obiectivul meu chiar de 2020. Imediat exprim ce îmi doresc să fac în următoarele 12 luni

Primul lucru pe care l-am definit este provocarea de pe goodreads.com numită 2020 Reading Challenge. Așa cum spuneam și pe facebook la un moment dat, până la încheierea anului, mi-am propus să citesc cel puțin 27 de cărți. Am început cu Incognito a specialistului în neuroştiinţe american, David Eagleman. Deja am citit mai bine de jumătate din cartea sa și am aflat o mulțime de lucruri interesante despre modul în care creierul nostru funcționează.

Cel de-al doilea obiectiv este legat de sport. Știind că anul 2020 este an bisect și are 52 de săptămâni și 2 zile, la o medie de 4 ore de alergare pe săptămână, rezultă, ignorând cele două zile, 208 de ore de alergare în anul 2020. Dar cum mie îmi place să-mi propun mai mult decât mi se cere, voi stabili ca obiectiv 220 de ore de alergare. Am eliminat practic un 0 din 2020.

Cum voi reuși să fac asta lucrând full time și având și master la activ plus lucrarea de disertație? Voi merge pe principiul divide et impera - împarte și cucerește. Faptul că ambele obiective sunt numărabile, pot să le sparg în obiective mai mici, la nivel de lună, de săptămână, respectiv la nivel de zi. Iar eu sunt propriul meu manager. Pe lângă acest arhicunoscut principiu, voi mai aplica și monitorizarea activă. La fiecare sfârșit de lună, voi da raportul aici, pe blog, cu ceea ce am reușit să fac în luna care se sfârșește. Ideal este să rămân la zi cu micile obiective, altfel va fi tot mai greu să țin pasul. Ne auzim aici.

P.S. Frumusețea în toată treaba asta e că ceea ce citesc mă ajută și în îndeplinirea acestor două provocări. Azi am citit despre Contractul lui Ulise (google it), iar aceste rânduri reprezintă chiar un astfel de contract. Este o înțelegere intre eul meu din prezent și eul meu din viitor. Îl invit pe eul meu din viitor să citească aceste cuvinte în momentele grele când va fi ispitit de către subconștient să se lase pe tânjală, împresurat de oboseală, frustrare sau lene... sau pur și simplu împiedicat de Innerer Schweinehund.
03. Vineri - Nov 9, 2018 9:24:00 AM
Printre timp am terminat de citit Aviatorul și am început să citesc o altă carte, tot de la Mirabela. Este Lupul de stepă. Deja din primele pagini mi-a atras interesul o frază. „Privirea lupului de stepă străbătea toată epoca noastră, toată falsitatea gălăgioasă, toată strădania de parvenire, toată deșertăciunea, tot acel joc de suprafață al unei spiritualități pline de sine, serbede – ah, privirea aceea pătrundea din nefericire mult mai adânc, țintind până dincolo de neajunsurile și lipsa de perspectivă ale epocii noastre, ale spiritualității noastre, ale culturii noastre. Ea pătrundea până în inima a tot ceea ce era omenesc, exprimând într-o singură secundă întreaga incertitudine a gânditorului, a unui om care, poate, știa foarte multe, neîncrederea față de demnitatea, față de rostul existenței omului în general. În privirea aceea se putea citi: „Iată ce maimuțe suntem! Privește, așa arată omul!”, încât toată celebritatea, toată inteligența, toate cuceririle spiritului, toate încercările omului de a-și dovedi superioritatea, măreția și puterea de a dăinui se destrămau, devenind un simplu joc, o maimuțăreală.”
04. Joi - Nov 1, 2018 9:59:00 PM
Este prima zi din luna noiembrie. Simt un prilej frumos de a pune din nou început bun, așa cum scrie la carte. Și chiar s-a simțit ceva special în această zi pentru că am reușit să mă trezesc de dimineață și să alerg un pic. Uneori mă gândesc la pista aceea albastră de atletism și la faptul că mi-a devenit atât de familiară. Deși nu am văzut-o până în luna mai a acestui an. După alergare ziua s-a desfășurat în mod firesc. Fără evenimente remarcabile.

Prânzul la ora 12, cursurile și apoi o ieșire în oraș. Apostol a venit cu propunerea de a ieși la un vin cu Raluca. Am povestit multe lucruri, vrute și nevrute. M-am întâlnit cu Raluca la Râpa Galbenă, iar de acolo am colindat un pic Cuibul, unde nu era decât o masă liberă, situată oarecum într-un colț, unde era și cuierul cu haine. Din cauza acestui cuier, am hotărât să părăsim locul și să ne îndreptăm spre altceva. Am întrebat-o pe Raluca dacă i-ar plăcea să mergem în Phoenix, undeva în Piața Unirii.

A acceptat propunerea. Aici, la fel ca în Cuib, nu este curent. Pe mese sunt așezate mici lumânări, ca acelea pe care le-am ținut în mână în gimnaziu când am participat la concertul de colinde, la Casa de Cultură din Flămânzi. Nici muzica nu merge și ușa e ținută cumva deschisă, fără nici un motiv. Ralucăi îi este frig, așa că nu își dă paltonul jos.

Până ce sosește și Apostol, noi ne comandăm un pahar cu vin roșu și începem să povestim despre una, alta. Toată seara am bârfit despre experiențele personale. Subiectul e centrat în jurul relațiilor dintre oameni. Nici unul dinte noi trei nu are prieten sau prietenă și asta ne leagă într-un fel. Mă gândesc cum de nu se leagă ceva între mine și Raluca sau între Apostol și Raluca?

Ne-am familiarizat unul cu altul și nici nu vrem să ne privim altfel. E fain să ai o fată prietenă căreia poți să-i povestești chestii fără ocolișuri. Și așa mai aflăm și noi despre cum gândește partea feminină, în genere. Cool!
05. Miercuri - Oct 31, 2018 8:03:00 PM
Aș vrea să scriu cât se poate de repede rândurile acestea. Nu că aș face-o dintr-o obligație, ci mai mult pentru că nu vreau să pierd șirul zilelor aici. Vreau ca până în ora 10 să fiu în pat ca să mă odihnesc până la 7 dimineața. Ar fi fantastic dacă aș putea să mă trezesc pentru a trage o fugă pe stadion ca să-mi fac antrenamentul. Dacă nu alerg dimineață, seara îmi va fi mai greu. Am ore la master până la ora 8. Pe scurt, mi-a venit ideea să fac un test.

Adică, mai exact, vreau să văd sigur care îmi este nivelul sportiv la alergare. Asta pentru că știu că aș fi putut fi mai bun duminică la Cluj. Probabil am făcut o serie de greșeli înainte. Una dintre ele este că m-am îmbuibat cu prea mulți carbohidrați în ajun. Sâmbătă am mâncat trei mese principale copioase, ca trei prânzuri. Iar cu 3 ore înainte de start am mai băgat o porție mare de paste, pe care abia am putut-o mânca.Și asta în condițiile în care trebuia să alerg doar 21 de KM. Ai fi zis că mă pregăteam de vreo 50. Într-un fel, această îmbuibare ar fi putut să pună umărul la apariția acelor crampe musculare. Dar nu sunt sigur. La fel de bine aș putea da vina că am urmat un antrenament care nu corespundea nivelului meu. Nu e nimic. Oricum nu vreau să demonstrez nimănui nimic. E vorba doar de relația dinte mine și eu însumi.

Important este să văd cum pot să învăț din aceste greșeli. Mă pregătesc pentru duminică de o alergare de test. Doar 10 Km la un pace cuprins între 4'15 - 4'20. Dacă reușesc asta voi ști cum să mă antrenez în continuare. Iar obiectivul meu pentru maratonul din aprilie este să alerg cu zâmbetul pe buze. Hakuna matata!
06. Marți - Oct 30, 2018 7:11:00 PM
Ieri am uitat pur și simplu să scriu. Mi-am amintit doar a doua zi dimineață după ce m-am odihnit cât de cât. Mi se întâmplă când sunt foarte obosit să uit lucruri esențiale și să-mi amintesc de ele doar după ce dorm. Așa s-a întâmplat și în 2016 când mi-am pierdut laptopul în Parcul Central din Cluj. Mă trezisem foarte de dimineață ca să pot alerga un pic înaintea cursurilor. În acea zi aveam ceva de la ora 8. După sesiunea de sport m-am întors la cămin, în Mărăști, am făcut un duș și am plecat la facultate.

Aveam o fereastră în orar pe care am vrut să o fructific într-o manieră frumoasă. Așa că mi-am luat la mine laptopul pentru a merge la bibliotecă în acel timp. Eram pus pe lucruri mari. De la bibliotecă am plecat din nou la facultate unde am stat până seara. Probabil era o zi de marți sau de joi, zile când se țineau discuții cu tinerii la bisericuța din lemn din Hașdeu. În acea vreme eram interesat să învăț să bat toaca. Așa că după discuții am fost cu o colegă în parc pentru a exersa. Îmi începusem acea zi în parc și o încheiasem tot în parc. Aici mi-am dar jos geanta cu laptopul din spate și am așezat-o pe o bancă. În momentul când am plecat, am uitat să-mi mai iau geanta. Mi-am amintit doar a doua zi dimineață când m-am trezit.

Au urmat multe anunțuri pe facebook, share-uri cu duimul, afișe prinse pe copacii din parc. Nu a mai fost de găsit. Îmi pierdusem laptopul pe care îl aveam din anul întâi. Cel mai mult mi-a părut rău că intenționam să-l las fraților mei mai mici în momentul în care îmi luam un altul nou. A fost un eveniment profund pentru mine. Nu mă aflu acum în mood-ul prielnic pentru a scrie ce a însemnat pierderea laptopului. Dar cert este că experiențele ce au urmat după asta, m-au schimbat într-o mare măsură. A fost un fel de buturugă în drum de care m-am împiedicat, am căzut, dar m-a făcut să mă ridic și cu mai multă înverșunare bună și dorință de a lupta mai departe.
07. Duminică - Oct 28, 2018 6:40:00 PM
Este din nou duminică și mă simt tare bine că încep un nou ciclu din jurnal. Astăzi am alergat la Transilvania Half Marathon. A fost o zi excelent de frumoasă și chiar neobișnuit de caldă pentru această perioadă. După încheierea cursei m-am întâlnit cu o colegă simpatică din facultate, cu Corina O. Ne-am plimbat un pic pe Eroilor și-am bârfit oleacă. Apoi m-am retras și eu spre Gheorgheni. Colegii Luci și Mircea sunt niște gazde de încredere tot timpul.

N-am reușit să alerg atât de repede cum mi-am propus. Am avut niște crampe abdominale de toată frumusețea. Lucru care înseamnă că unele organe interne ale mele nu sunt obișnuite cu un efort fizic intens. Asta înseamnă un singur lucru. Și anume că mai am mult de lucru. În fine, în afară de chestiunea legată de timp, vizita mea la Cluj a fost una excelentă. Mi-a făcut plăcere să mă văd cu Corina, mai ales așa într-un mod spontan. Ea mă observase când stăteam pe o bancă în Piața Unirii.

Apoi i-am scris Andreei B. O fată pe care o cunoscusem pe tren cu vreo 2 ani în urmă. Știam că și ea își dorise la un moment dat să alerge la competiția asta. Îmi imaginam că o să o aștept la linia de sosire și c-o s-o îmbrățișez. Uneori îmi dau filme din astea. Din vorbă în vorbă m-a întrebat când plec în Iași. I-am răspuns că diseară și mi-a propus să ieșim în Șto la o scurtă poveste. A fost foarte drăguț din partea ei, mai ales că și mie îmi stătea pe limbă să-i cer să ne vedem.

S-a schimbat mult de când o văzusem eu. Acum e blondă și are un look care o prinde foarte bine de russian girl sau de moldoveancă de dincolo de Prut. Oricum e moldoveancă pentru că este din Târgu Neamț. Întâlnirea cu ea a căzut chiar la țanc pentru că aveam nevoie de ceva care să mă destindă. Aș fi vrut să facem o poză împreună dar am uitat să-i spun asta. I-am scris după ce ne despărțisem și a rămas c-o să facem data viitoare.

Pe plan sportiv, sincer, nu știu ce va urma. Master-ul îmi papă mult timp, mai mult decât îmi imaginam, iar când voi începe și un job fulltime va fi o adevărată provocare să mă mai ocup și de pasiunile mele.

În noaptea asta voi călători la cușetă spre Iași. Trenul pornește pe la 22 și ajunge la ora 8. Perfect pentru o noapte de hoschit (pentru cunoscători). Râd.
08. Sâmbătă - Oct 27, 2018 6:40:00 PM
Totul a decurs bine. Am ajuns la trei și un sfert dimineața în Cluj. În acel moment mi-aș fi dorit ca trenul să întârzie un pic ca să pot dormi mai mult. Ce mod ciudat de a privi lucrurile! Uitasem să-mi iau apă pe drum și gura mi se uscase. Îmi era atât de sete. Aș fi fost în stare să fur o gură de apă de la cineva în timp ce dormea, dar mi-am imaginat că n-o să pot pune gura pe gura unei sticle din care mai băuse altă gură. Primul lucru când am sosit în cochetul oraș a fost să-mi cumpăr o apă.

Apoi m-am gândit să o iau la pas spre Gheorgheni. Am vrut să văd ce s-a schimbat în Cluj în ultimele 6 luni. Copacii de pe Horea s-au mai înălțat și arată nemaipomenit de bine. La fel ca și celelalte străzi din Cluj modernizate după 2012. S-a realizat un lucru bine-făcut, ca să spun așa. Mă uit în jur cu o curiozitate imensă și cu un oarecare suspin. Îmi îndrept privirea spre unghiuri cât mai diverse ca să pot sorbi cât mai mult din peisajul citadin. Și asta îmi răscolește tot felul de amintiri. Trec trecerea de pietoni de pe o stradă adiacentă străzii Horea. Nu îmi amintesc cum i-o spune, poate Crișan, dar sunt sigur unde mă duce. În Gruia. Acolo am stat în chirie în luna octombrie a anului 2015.

Era o vilă frumoasă. Eu împărțeam o cameră mică cu un băiat pe nume Raul, fratele Ancăi, soția lui Bogdi, fratele soției fratelui meu. N-am stat decât o lună acolo pentru că am hotărât să mă mut în cămin. Dar mi-a priit perioada aia, îmi plăcea că imediat coboram cu bicicleta și ajungeam pe Horea, iar de acolo făceam curând dreapta pe George Barițiu și eram la facultate. Dar oare cum îi spune străzii unde era situată vila? Știu că era foarte aproape de Stadionul CFR, pe o stradă principală a cartierului Gruia. Iar dacă la ieșirea din curte făceam stânga dădeam în Tăietura Turcului pe care se află și Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Am deschis un pic Google Maps ca să-mi amintesc numele străzii. E Romulus Vuia. Iar când voiam să urc spre chirie, mergeam pe Emil Racoviță pentru că strada Crișan e cu sens unic. Ambele sunt cu sens unic.

Continui drumul meu spre Gheorgheni pe jos. Mă înviorasem și mă hotărâsem să nu mai iau taxi. Ajung în Piața Unirii, apoi Eroilor, trec pe la Operă iar peste stradă văd florăria Magnolia. Îmi amintesc cât de îndrăgostit eram în 2016 de fosta mea prietenă (în prezent). De la magnolia îi comandasem un buchet splendid de trandafiri care a fost livrat direct la ea acasă. S-a bucurat mult. Biserica din Piața Cipariu este încă în construcție. Ajung pe Bulevardul Nicolae Titulescu, una dintre străzile mele favorite din Cluj, tocmai pentru simplul fapt că are copaci.

O stație oarecare de pe Titulescu mă face să-mi aduc aminte de Diana Hero și de scurta ei perioadă când a lucrat la cinema. Eram destul de apropiați în acea vreme. Eu fusesem îndrăgostit de ea cu ceva timp înainte. Înainte ca ea să vină la Cluj. Se angajase și ea la cinema, la recomandarea mea și, într-o noapte voiam să mergem împreună spre centru. Era frig, iar eu n-aveam nici o problemă să merg pe jos, în schimb ea da și voia să așteptăm un autobuz. L-am așteptat împreună în această stație. 25-ul de noapte.

Am fost respingător cu Diana în acea toamnă. Era 2016. Ea a plecat din Cluj la scurt timp și acum este fericită în Timișoara. Știu însă că am fost rece cu ea. Dacă aș fi putut să fiu mai cald, aș fi fost cu siguranță, dar, din păcate, m-a prins într-o etapă a vieții când sufeream după despărțire. Tot atunci m-am apucat și de alergat și mi-am revenit.

Mâine dimineață voi alerga celebrând 2 ani de când am început să practic acest sport. Sunt 21 de Km pe care mi-am propus să-i termin într-o oră jumate sau mai puțin. Baftă mie!
09. Vineri - Oct 26, 2018 3:53:00 PM
Vreau să scriu cât se poate de repede rândurile de astăzi. Sunt în Iulius Mall Suceava. Un pic obosit. Eu niciodată n-am rezistat la oboseală. Taie-mi câteva ore de somn dintr-o noapte și m-ai dărmat. Poate că nu mi-am antrenat sistemul ca să dea randament și la neodihnă. Dar de ce aș fi făcut-o? Ideea mea e să mănânc bine, să dorm bine, să fac sport. Nu îmi place să mă privez de aceste două lucruri: mâncare și somn. Fără sport o mai duci până ce începi să nu te mai placi sau să-ți dai duhul urcând două etaje. Dar fără mâncare sau fără somn? Nu m-aș hazarda.

Vreau să fiu cât de poate de scurt. Timpul mi-e limitat. Imediat va trebui să ies din mall și să o iau la pas spre Gara Burdujeni. La 20:20, dacă zic bine, am trenul spre Cluj. Norocul meu de copil adult e că mi-am luat un bilet la cușetă. Sper să fie bine și să pot dormi până la ora 4 dimineața când voi ajunge. Scopul vizitei? Voi alerga 21 de KM la Transilvania Half Marathon.
10. Joi - Oct 25, 2018 7:02:00 AM
Cine face unele ca acestea precum fac eu? Precum zace porcul în tină așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvirea aceasta și-mi dă mie inimă ca să fac voia Ta. Dă-mi mie inimă ca să fac voia Ta.
11. Miercuri - Oct 24, 2018 8:11:00 PM
Am o colegă la facultate care mi-a atras atenția prin numele ei. La început mi s-a părut amuzant acest nume. Îl tot repetam în gând, îl șopteam încet ca să-mi dau seama cum sună din mai multe perspective. Și îmi tot venea să râd. De ce? Probabil din prejudecată. Și din cauză că și eu am ascultat melodia celor de la Valahia. Banana. Am căutat pe google numele formației. Altfel nici măcar nu aș fi avut cum să știu. Cred că toți ne amintim doar „Suzana, eu te spun lui mama. Mi-ai furat banana”.

Încep să râd și acum. Suzana, te rog să mă ierți!

Azi la curs, înainte să apară proful, am întrebat-o dacă-i place să se uite la filme. A sunat a întrebare generală pe care de obicei o adresezi atunci când vrei să te bagi în seamă cu cineva. Sau, mai degrabă când deja cunoști pe cineva și vrei să creezi o discuție. Vrei să te apropii. Dar ea nu știe că numele ei mi-a dat motiv de joacă pentru minte. De fapt, nu știe absolut nimic despre mine. La fel ca și ceilalți 99.(9)% dintre colegii de la master.

Îmi amintisem numele Shosannei din Inglourious Basterds, filmul genial al lui Tarantino. Nu știu de ce, ei i-am spus că e regizat de Scorsese. Oare de ce? Ce au în comun cei doi mari regizori? Nu contează. Oricum, colega mea n-a sărit repede să-și noteze titlul filmului sau regizorul. Și nici nu părea prea interesată încât să rețină.

Pe mine m-a fascinat o scenă în acest film. Când colonelul (sau ce grad militar o fi avut el) Hans Landa, interpretat magistral de către Christoph Waltz iese în pragul ușii familiei pe care tocmai ce-o ucise și o ochește pe Shosanna, singura rămasă în viață. Apoi, își dă seama că nu mai are posibilitatea să o împuște și strigă: „Au revoir, Shosanna!” Azi m-am gândit oare Suzana nu e același nume cu Shosanna? Frumoasa Shosanna din Inglourious Basterds interpretată de Mélanie Laurent?

Când voi avea a fetiță, cu voia Domnului, poate îi voi pune numele Shosanna (dacă va vrea și mama ei). Va crește un pic mai mare și va trebui să meargă dimineața la școală. Voi ieși în pragul casei. După ce-o voi lăsa să facă vreo câțiva metri, o să strig cât mă țin plămânii:

„Au revoir, Shoshanna!”
12. Marți - Oct 23, 2018 7:50:00 PM
Uneori, după o zi plină ca asta, mi se face dor să vorbesc cu ea. Pe messenger este inactivă de o oră sau mai mult. Va trebui să-mi stăpânesc sentimentul și să aștept până mâine. Sau oare îmi va trece dacă voi povesti aici ceva despre ea? Mă îndoiesc. Mai mult chiar, probabil mi-aș amplifica dorul. Dor. Ce cuvânt! Într-o limbă latină ar însemna „de aur”. În limba noastră sunt sigur că e ceva și mai mult. Mie tot timpul, de când m-am născut, mi s-a întâmplat să-mi fie dor de câte cineva sau de ceva.

Copil. Perioada 2000 - 2004. N-aș putea spune exact anul. Sunt internat la pediatrie în Botoșani pentru o săptămână. Din fericire nu este vorba de vreo boală sau alte probleme de sănătate, ci de veșnicul meu defect de vedere. Spun veșnic, dar sunt convins de efemeritatea hipermetropiei mele. Când va rămâne doar sufletul nu voi mai avea nevoie de ochelari sau lentile de contact. Jumătate de oră pe zi trebuie să stau pe un scaun și să mă uit într-un aparat care scoate un hârșâit continuu și constant. Ideea e să nu-mi mișc privirea de la acea imagine. Este o căsuță cu potecă pe un câmp. Poate îmi mai puneau și altele. Doar pe asta mi-o amintesc acum. Cele 30 de minute trec foarte greu.

Mă bucur când închei ședința pentru că în acest fel știu că va mai trece o zi din cele cinci sau șapte și că voi fi liber să plec acasă. Îmi este teribil de dor de mama mea. Eu spun că îmi e dor de casă. Simt o oarecare rușine copilărească să spui că-ți este dor de mama. Mai ales băiat fiind. Dar acasă este același lucru cu mama. Fără ea s-ar destrăma totul. Stau la fereastra salonului și ascult croncănitul ciorilor care se adăpostesc în acei înalți copaci din curtea pediatriei. În noptieră știu că am niște piersici pe care mi le-a dat mama când am plecat de acasă. Mi-e frică să le mănânc. Numai dacă le-aș vedea aș începe să plâng. De Dor.

Este 8 noiembrie. Perioada de internare s-a sfârșit. O iau la pas pe bulevardul Mihai Eminescu. Știu că la un moment dat va trebui să mă opresc în locul unde se face din mână la mașini pentru ocazie. Nu știu exact unde e locul, dar îmi voi da eu seama. Și mi-am dat seama. Cobor în Flămânzi, la pădure. Este zăpadă și nu este cărare. E dimineață și ce zi frumoasă! Cânt tot drumul prin pădure „la mulți ani”. Este ziua mamei mele, Gabriela. Ajung la biserica satului, în Poiana și-o găsesc acolo. Ce bucurie! Îi urez veșnicie și-o îmbrățișez strâns.
13. Luni - Oct 22, 2018 10:18:00 AM
Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar. Abia am așteptat să se facă luni ca să pot scrie din nou. Ieri n-am fost în apele mele. Mă trezisem de dimineață cu nasul înfundat. Îmi curg mucii și am o ureche care-mi pocnește. N-am avut nici chef să lucrez ceva sau măcar să mă documentez pentru proiectele de la master. Săptămâna asta este pară. Săptămânile pare sunt mai ușoare, cu mai puține activități. Doar cursuri la care nu e musai să fii prezent, dar pe care voi încerca să le bifez.

De dimineață am reușit să ies la alergat. N-a mers foarte ușor pentru că tot trebuia să mă opresc și să-mi elimin secrețiile nazale. Oboseam ușor și transpiram mult. Când am ieșit din cămin și m-am îndreptat spre BCU, m-a îmbrățişat temperatura scăzută de doar 6°C. M-am echipat cu pantaloni scurți, tricou tehnic și o foiță pentru vânt. Nu bătea vântul dar am luat-o ca să mă ajute să-mi păstrez temperatura corpului. Încă nu vreau să-mi iau pantalonii lungi de alergat până nu vom avea temperaturi negative. Dacă îi iau acum, atunci cu ce mă voi mai îmbrăca la iarnă?

Deși relativ frig, soarele strălucește frumos și-i chiar simți căldura. Mă gândesc la zilele acelea când nu bate soarele. Cenușii. Parcă ar dispărea și iubirea atunci, odată cu strălucirea. Sau poate atunci iubim și mai mult? În dorința de a compensa căldura naturii cu căldura oamenilor?

Aproape termin Aviatorul. Cu mențiunea de spoiler alert, personajului principal încep să i se stingă anumite celule din sistemul nervos responsabile cu memoria operativă sau cu funcțiile motrice. Este destul de trist pentru toți, mai ales pentru Nastia, soția sa. Sper totuși măcar să trăiască sănătos până să-și vadă copilul.
14. Duminică - Oct 21, 2018 8:03:00 AM
Îmi place mult Aviatorul lui Vodolazkin și, inspirat de ea (cartea), vreau să încep și eu să scriu un jurnal. Mi-a plăcut în mod deosebit un pasaj în care Geiger, doctorul și prietenul lui Innokenti îi spune despre modul în care acesta își scrie întâmplările de peste zi și amintirile. Fiecare zi are titlul de luni, marți, miercuri, și tot așa, până sâmbătă, duminică, apoi din nou. La început scria astfel pentru că avea dificultăți în a-și aminti ce zi (în sensul de dată) este, iar ca să țină șirul zilelor le „numerota” după zilele săptămânii.

Apoi, chiar dacă a reușit să se plaseze în timp, el și-a continuat jurnalul în aceeași manieră. Explicația  lui Geiger mi-a plăcut enorm și cred că aici a fost punctul cheie care m-a făcut să încep și eu un jurnal, aici, pe blog. Din păcate, am încercat să răsfoiesc romanul ca să redau exact acel fragment. Dar nu l-am mai găsit. Dacă aș fi avut cartea în format electronic, aș fi dat un ctrl+f după cuvântul „ciclic”. De obicei, nu îmi place să fac semne sau să subliniez ceva într-o carte. Și mai ales că asta nu e a mea. O am de la Mirabela și va trebui să o returnez.

Am mai încercat încă o dată să răsfoiesc și să găsesc acele rânduri. Nu le-am găsit. Cred că așa e soarta. Ca să pot gusta și eu un pic din acea stare de dificultate a personajului principal când încerca să-și amintească trecutul. Va trebui și eu să redau din memorie.

Geiger îi spune lui Innokenti că, spre deosebire de datele calendaristice care sunt liniare și înaintează în timp, zilele săptămânii sunt ciclice. Cât se poate de evident. Dar ceea ce m-a impresionat este completarea că prin acest caracter ciclic cele povestite sunt înscrise în veșnicie. Devin atemporale, cu alte cuvinte. Este exact ceea ce m-a preocupat și pe mine încă de când eram copil.

Când eram mic nu îmi plăcea să treacă timpul. Iar Raiul e absența timpului.

„E liniște ca în Rai. Mie mi se pare, nu știu de ce, că în Rai trebuie să fie liniște. De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm, mama, tata și bunica. Ne iubim unii pe alţii, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze să se mişte, să nu tulbure binele care s-a instaurat.”
15. De ce mi-am dezactivat contul de facebook - Sep 25, 2018 6:41:00 PM
Poate nu mi-am găsit cel mai bun moment să-mi dezactivez contul de facebook. În foarte scurt timp începe anul universitar și probabil multe din anunțuri se vor afișa acolo. Dar cred că voi reuși să mă descurc. Azi, 25 septembrie 2018, m-am hotărât să renunț la facebook pentru o vreme. Nu pot spune exact cât va dura. Îmi doresc să țină perioada asta cât mai mult. De ce am făcut asta? Eu, care eram un utilizator destul de activ, mereu pus pe șotii, pe postări, pe glume? Sunt mai multe motive și voi încerca să le enumăr cu liniuță de la capăt:

Impresia c-o să-ți întâlnești jumătatea pe facebook este doar o impresie. Sunt foarte sceptic în privința asta. Cine și-a găsit prieten sau prietenă pe facebook să trăiască. Eu consider că mai mari șanse de reușită sunt dacă mă duc și abordez o tipă face to face.

Falsa impresie că pe facebook se socializează și se creează noi prietenii. Da, omul este o ființă socială, după cum bine spunea un mare filosof. Dar pe rețeaua de socializare, asta este o mare păcăleală. Am constatat că în lumea reală te întâlnești, ieși în oraș, discuți tot cu acei oameni care n-au intrat în viața ta prin fb. E adevărat, povestim pe messenger cu acei prieteni, dar astea putem s-o facem și prin sms sau prin alte servicii de mesagerie.

Am citit foarte puține cărți în ultima vreme. Tot timpul meu de relaxare l-am folosit navigând în mare parte pe facebook. Or lectura este o altă metodă de relaxare care are mult mai multe beneficii. Cred că ăsta e baiul meu cel mai mare. S-a dus timpul într-o gaură albastră, în loc să citesc sau să scriu.

Mintea e tare împrăștiată când stai pe The Social Network. Treci rapid și ușor de la o idee la alta și mereu vrei să vezi alte și alte lucruri și să stai cât mai puțin timp pe fiecare dintre ele. Și-am observat că tot timpul e cam același shit, dar sub altă formă. Asta mă duce cu gândul la faptul că suntem oarecum interesați mai mult de forme, ci foarte puțin de esență.

Cel din urmă, dar nu ultimul motiv: It's about time. Consider că ne papă cam mult timp acest facebook. Mult prea mult! E o mașinărie inteligentă care merge pe principiul divide et impera. Adică ne ia puțin câte puțin. Avem impresia că nu e mare scofală, dar dacă am face o socoată la sfârșitul unei zile sau săptămâni ne-am mira tare când vom vedea cât timp am petrecut pe facebook doing nothing.

În cazul în care nu vorbesc singur aici, aș vrea să te întreb pe tine ce motive te-ar putea face să ieși de pe facebook? Sunt sigur că mai sunt multe altele. Deja mi-am adus aminte de încă unul. Pe facebook, prin reacțiile și comentariile celorlalți la conținutul pe care îl prestezi acolo, începi să crezi că însemni ceva. Nu nu! Go back, it's a trap!


16. 7 săptămâni până la Transilvania Half Marathon - Aug 20, 2018 11:13:00 AM
Transilvania Half Marathon este prima competiție de alergare la care am participat vreodată. Era toamna anului 2016. În acea perioadă mă părăsise fata care mi-a fost prima prietenă, aveam un soi de suferință în suflet, iar vindecarea mi-am găsit-o în alergare. În prima seară în care am ieșit, fără nici un fel de pregătire anterioară, am alergat în jur de 22 de Km. N-am să pot uita vreodată sentimentul acela pe care l-am trăit alergând pentru prima oară o distanță considerabilă. Mă simțeam ca în poezia lui Eminescu, precum pasărea Phoenix. Reînviam luminos.

Au urmat apoi competițiile: 7 km la THM, apoi 10 km la Crosul de Noapte. În aprilie 2017, la Wizz-Air Cluj-Napoca Marathon, am alergat primul semimaraton din viața mea în 1:42:05. Despre experiența frumoasă de acolo, scriam la vremea aceea aici. Când am trecut linia de sosire, i-am spus lui Bogdan, rudă, prieten și camarad de alergare, "Pe următorul vreau să-l termin într-o oră jumate" Simțeam că pot și mai repede. Cred că sentimentul ăsta îl au și alți sportivi când reușesc să-și atingă un obiectiv – "Se poate și mai bine!" sau "Se poate și mai tare!".

După Wizz-Air am mai participat la Brașov Marathon, unde am escaladat Tâmpa, copleșit fiind de frumusețea din jur, mă întrebam dacă nu cumva am ajuns în rai. Ar fi fost o mare îngăduință. :))

Primăvara se încheiase repede. Presiunea examenelor, a proiectelor și, mai cu seamă, a proiectului de diplomă, începuse să-și ceară drepturile. A început o vară călduroasă – vara anului 2017. N-am mai alergat, decât foarte rar. Iar apoi, după susținerea licenței, am făcut cea mai mare isprava din viața mea de până acum. Am parcurs pe bicicletă distanța Cluj – Flămânzi (județul Botoșani) în 2 zile consecutive, cu pauză de o noapte de somn la Vatra Dornei. Nici n-am mai avut timp să scriu despre călătoria mea, decât pe alocuri, prin postări pe facebook. Am zburat apoi în Anglia, unde am lucrat 6 luni. Acolo n-am mai alergat, dar pedalam în medie 90 de Km pe săptămână.

Am revenit în România la jumătatea lunii mai. Pe 22 iulie am alergat la Moldovița 19 km de trail, clasându-mă pe locul 5 general și pe primul loc în categoria de vârstă.

La începutul verii am început antrenamentele specifice pentru al doilea semimaraton pe șosea. N-am uitat ce am spus după ce-am trecut linia de finish al primului. La competiția unde am alergat pentru prima oară în viața mea vreau să alerg 21 de km într-o oră și 30 de minute sau mai puțin. Au mai rămas doar 7 săptămâni până pe 7 octombrie. Ne vedem la linia de start!


17. Bine te-am găsit, Iași! - May 23, 2018 5:34:00 PM
Scriu. După un drum lung, iată-mă aici, în fața laptopului meu pe care nu l-am mai atins de vreo 7 luni, tastând cuvinte. Poate că nu mai am aceeași îndemânare, poate că am uitat vreo câteva reguli gramaticale, dar important e că mă simt mai sincer ca niciodată. Am un milion de cuvinte de Mulțumesc de spus. N-aș putea ști cu cine să încep și la cine să mă opresc. Dar, să știți că aveți toți recunoștința mea. Cred că cea mai bună idee este să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot.

N-am mai vorbit de multă vreme despre mine. În ultimul timp am fost mai mult omul acțiunii și mai puțin omul cuvântului. Parcă am impresia că nu mă mai potrivesc nici cu blogul ăsta, dar încă mă potrivesc cu scrisul și vibrez când o fac. Ce să vă spun? Am absolvit în septembrie facultatea în Cluj. Proiectul de diplomă m-a făcut fericit. Am lucrat toată vara trecută la el și rezultatele au fost pe măsură. După toată isprava asta, ce să vedeți? Nu aveam bani. Deja mă hotărâsem să vin în Iași și să lucrez aici în domeniu. Dar mai înainte am dat o fugă prin Anglia, am lucrat ce am apucat și spre sfârșitul primăverii m-am întors.

Mi-am luat o garsonieră în chirie și acum stau bine merci și aplic la job-uri în IT. Probabil că mă voi apuca imediat și de învățat una-alta. Iașiul e diferit. Încerc să mă împotrivesc tentației de a-l compara cu Clujul. Îmi place la nebunie Palatul Culturii și Palas Mall. Încă mai am o mulțime de lucruri de descoperit, dar toate pas cu pas. Aș avea multe, multe de spus. Dar cumva m-am obișnuit să scriu puțin. Poate voi mai reveni pe aici.


18. Despre a dărui: Nepoți de Crăciun și ShoeBox - Nov 14, 2017 1:32:00 PM
M-am bucurat când am primit un email săptămâna trecută despre ediția de anul acesta a proiectului „Nepoți de Crăciun” din Cluj. Într-un fel, când auzi vorbindu-se de acest proiect și de celălalt, parcă geamăn, al lui Vali Vesa, „ShoeBox - cadoul din cutia de pantofi”, știi că se apropie sărbătorile de iarnă. Această perioadă magică a anului e un prilej firesc de a iubi, adică de a dărui. Avem printre noi atât copii cât și oameni îmbrățișați de senectute, care pot zâmbi datorită nouă. Putem face fericiți acești oameni din jurul nostru doar printr-un simplu gest.

Nepoți de Crăciun
„Nepoti de Craciun” este un proiect de voluntariat care își dorește să ajute clujenii în vârstă să intre în atmosfera de basm a sărbatorilor de iarnă, chiar daca aceștia nu au șansa sa fie înconjurați de familie. Beneficiari sunt bunicii clujeni în vârstă, cu o situație materială mai dificilă, care frecventează centrele de zi pentru vârstnici din Cluj-Napoca (este vorba de centrele administrate de Direcția de asistență socială – nu sunt aziluri: oamenii vin și stau o perioadă în timpul zilei, apoi se întorc acasă).

Ei își petrec o mare parte a zilei la centru, unde sunt printre prieteni: povestesc, joacă table sau șah, sunt ajutați când au nevoie. La centre sunt înscriși câteva sute de pensionari, unii dintre ei cu o situație materială decentă, dar campania vizează pensionarii care nu-și permit să sarbatorească. Organizatorii proiectului și-au propus ca în perioada sarbătorilor de iarnă să aducem și pe fețele lor zâmbetul unui bunic de Craciun.


,,Nepoți de Crăciun” ajunge în acest an la a VIII-a ediție. Dacă în 2010 s-au adunat 50 de pachete, în 2016 un număr de 2500, în acest an, Asociația Magic People din spatele campaniei, alături de volutari dedicați, își propun să adune 3000 de pachete cu alimente pe care ulterior să le împartă bunicuților pentru care singurătatea a devenit o normalitate. Anul acesta ,,Nepoții” vor ajunge în 4 județe: Cluj, Alba, Mureș, respectiv Sălaj.

Și tu, și eu putem fi Nepoți de Crăciun. Oricine dorește să se implice, să transmită un gând bun, să ofere un cadou poate dona în contul RO43BTRL06601205I50549XX deschis la Banca Transilvania sau online accesând următorul link http://nepotidecraciun.ro/doneaza/. O altă modalitate de a dona este să cumperi alimente. Un pachet conține 1l ulei, 1kg făină, 1kg zahăr, o pungă de paste, 1 cozonac. Dacă alegi cea din urmă opțiune este recomandat să contactezi orgnizatorii pe adresa de mail asociaț[email protected], pe pagina de facebook https://www.facebook.com/NepotiDeCraciun/ sau pe site-ul mai sus menționat la secțiunea contact pentru a ști ce alimente sunt necesare.

ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi
Dacă „Nepoți de Crăciun” se adresează bunicuților, atunci ShoeBox este dedicat copiilor. În fiecare an există mulți copii chiar la un pas de noi, pentru care luna decembrie nu este luna cadourilor, ci doar o altă perioadă zgribulită de iarnă, cu frig, copaci dezgoliți și poate un pic de zăpadă – izvor plăpând de bucurie pentru ei. ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi reprezintă o încercare minusculă de a face lumea un loc mai frumos. în fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, când vrem să punem un zâmbet pe chipurile a zeci de mii de copii sărmani din orașele în care locuim. La fel ca „Nepoții de Crăciun”, ShoeBox este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune.


Lucrurile se păstrează simple. Practic, cei care doresc să se implice pun în cutii de pantofi cadouri pentru copiii nevoiași, iar apoi le plasează la unul din punctele de colectare amenajate de către organizatori. Aceștia se vor asigura că darurile ajung la ei. Perioada de colectare a cadourilor este 1-15 decembrie 2017. Apoi se va intra în perioada de distribuire: 16-24 decembrie 2017. Detalii mai clare despre mecanismul de funcționare al campaniei găsiți la următorul link: https://www.shoebox.ro/2017/11/13/incepe-shoebox-2017/

În încheiere aș vrea să spun că mă cuprinde un sentiment de mulțumire pentru că există oameni care își dau deoparte din timpul lor pentru „a pune la cale” astfel de proiecte frumoase ce ne ușurează nouă, celorlalți, acțiunea de a dărui. Putem dărui în fiecare zi, dar uneori ne crește mai tare inima când știm că cei care beneficiază de aceste mici daruri chiar aveau nevoie de ele și chiar se bucură cu adevărat.
19. Copleșit - Aug 28, 2017 7:32:00 PM
Cred că mi-am pierdut îndemânarea de a scrie pe blog. Sau nu? Ideea e că găsisem un stil, la un moment dat. Unul optimist. Acum nu-mi mai aduc aminte de el, mi se pare superficial. Nu sunt copleșit de faptul că vara se sfârșește. Mă bucur că s-a mai răcorit. Voi putea alerga de acum. Ceea ce mă copleșește în acest moment, dar fix în acest moment, pentru că sunt sigur că mâine dimineață nu voi mai avea această senzație, e studenția mea, care a îmbătrânit. Eu sunt tânăr, dar studenția nu. E pe moarte. E drept, are o durată de viață mică.

Prin anul 2 ajunge deja la jumătatea vieții. Nu m-am gândit vreodată că va lua sfârșit atât de repede. Atât de multe examene, atâtea proiecte, laboratoare, stres. Încă nu mă pot obișnui cu ideea că în octombrie n-o să mai am de-a face cu ele. Îmi plăceau acele începuturi din fiecare an. Acum probabil c-o să-mi placă și mai mult. Acum simt că urmează un mare început. Decizia de a părăsi Clujul deja am luat-o. Mi-am dat seama de asta în urmă cu două săptămâni când am fost acasă. Dintr-un imbold organizatoric, fără să mă gândesc la vreo semnificație. mi-am luat cu mine o parte din bagaje. De ce? Ca să am mai puține de adus data viitoare. Atunci am înțeles că nu voi rămâne aici.

Îmi place Clujul, el va rămâne orașul studenției mele. Încerc să mă bucur cât mai mult de străzile sale în aceste câteva zile care au mai rămas. Îmi place Bulevardul Nicolae Titulescu pentru că are mulți copaci. Îmi place și Zorilor prin zona Parcului Iuliu Prodan. Acolo mai făceam exerciții când eram pus pe făcut sală în aer liber. Îmi place malul Someșului, Parcul Central. Ce nu-mi place e că prea departe de casă e. De aceea voi merge undeva mai aproape.

Alt lucru copleșitor e licența. Probabil că sunt un pic stresat cu ea, dar totodată fericit. Îmi place la nebunie ceea ce fac la licență. Poate într-o zi am să vă povestesc ce-am făcut. În schimb, când mă gândesc la utilitate, la partea pragmatică a ei, începe o serie de neliniști. Dar acestea se vor încheia cu bine după susținere.

Căminul în care stau acum se va închide pe 8 septembrie, iar fix în săptămâna cu susținerile voi rămâne pe dinafară. Am o speranță în Hașdeu, la UBB, am impresia că ei vor ține deschise căminele până pe 15 septembrie. Întotdeauna am urât căminele de la UTC-N, mai puține alea din Mărăști. De aceea nici nu prea am stat prin Observator prea mult. Îmi aduc aminte că în anul 3 am fost cazat în Mărăști și îmi făcusem cerere să mă transfer în Observator. Pe atunci încă credeam, ca majoritatea, că în Observator e mai bine. A doua zi le-am spus administratorilor să mă lase să mă duc înapoi și acolo am rămas până la sfârșitul anului universitar, după care am zburat în Anglia.

De la Cinema City mi-am dat demisia zilele trecute. Urmează să le duc pantalonii, cămașa și cravata. A fost un job okay, dar m-am bucurat că am plecat. Mă plictisisem grav în ultima vreme.

Este o perioadă a schimbărilor în viața mea. E mai ceva ca atunci când termini liceul. Dar, acum știu bine ce am de făcut în continuare. Doamne ajută!
20. Magia serilor de vară - Jul 10, 2017 10:51:00 PM
Serile târzii de vară au ceva magic. Te îndeamnă la viață. Dacă serile de iarnă sunt triste și lungi, serile de vară apar pe neașteptate. Ziua, deși grea, călduroasă este înfrântă în cele din urmă de seara răcoroasă. În aer încep să plutească tot felul de miresme. Flori de tei, iasomie, trandafirași sălbatici. Iar toate acestea se scaldă într-o simfonie perfectă, firească. Sunetul greierilor, lătratul sporadic al câinilor sau voci omenești pline de viață.

În unele seri se întâmplă să plouă și atunci praful de peste zi este strâns și redat într-un miros foarte plăcut. Ploile de vară sunt fermecătoare, sunt ca un duș rece, menite nu să ne stârnească vreo răceală, ci se ne spele, să ne curețe de obrăzniciile de peste zi. Dovadă că suntem cuminți e faptul că nu plouă în fiecare seară.

Vara, sufletul oamenilor se deschide, înflorește la fel cum fac și plantele. Apare o nevoie de a povesti celuilalt despre viața ta, dar și de a asculta în același timp. Nivelul ipocriziei este mai redus în zilele de vară. Iar seara este zero. Căci atunci, în oboseala acumulată de peste zi, îți deschizi inima. Iar mintea parcă îți merge mai bine. Spui lucruri, aparent lipsite de sens, dar mult mai înțelepte decât cele mai raționale momente ale tale. Ești mai bun, judeci mai puțin. Ego-ul ți-e mai redus, ceea ce este mai bine.

Îți amintești de vremea când erai copil. În copilărie poate erai cea mai autentică versiune a ta. Iar acum, în serile acestea de vară, ești ceva asemănător cu acea versiune. Nu-ți mai este teamă că vei fi judecat. Te deschizi pur și simplu. Ești tu, nepresat de timp și de impresii. Și nici supus propriilor asprimi cu care te-ai obișnuit în ultimul timp. Acum retrăiești momentele acelea din copilărie când, seara târziu, ultimul lucru pe care ți l-ai fi imaginat posibil ar fi fost să dormi. Alergai desculț prin grădină, te uitai la fascinanta Cale Lactee minute în șir, joaca te cucerea. Erai imun, fără voia ta, la strigătul mamei care te chema la culcare.

Frica de întuneric nu mai exista vara. În sfârșit, mintea ta, mai limpede acum, și-a dat seama că noaptea e ca ziua doar că nu este lumină. Toate rămân la locul lor. Întunericul nu este o prezență, ci o absență. Însă nu o absență completă. Luna și stelele dau lumină suficientă încât să explorezi grădina, fără să calci strâmb, fără să strivești ceva în jocul tău.

Ți-ai fi dorit ca seara să nu se mai termine, dar încet simți cum te fură somnul, te răpește din vraja aceea atât de bogată, atât de autentică și de sinceră. Așa cum seara reușise să înfrângă ziua înăbușitoare, somnul reușește să te învingă acum pe tine. Răpus, te speli pe picioare și te retragi în pat. Adormi repede, visezi că zbori, iar dimineața unei noi zile te prinde dormind. Trupește. Pentru că sufletul îți răsare odată cu soarele.


21. Chiria - o opțiune potrivită pentru tine? - Jul 10, 2017 9:43:00 AM
Să stai în chirie sau să cumperi o locuința? O problemă pe care și-o ridică majoritatea dintre noi, mai devreme sau mai târziu. Pentru fiecare tip de locuință, fie că vorbim despre apartamente sau case, în chirie sau proprietate privată, argumentele sunt multe, atât de o parte, cât și de cealaltă. Însa pentru fiecare dintre noi acestea diferă. Pentru unii chiria este mult mai avantajoasă, iar pentru alții este o opțiune pe care nici nu doresc să o ia în calcul. De cele mai multe ori, pentru tineri, chiria este soluția cea mai accesibilă însă nu cea pe care și-o doresc.

Atunci când ești în căutarea unei locuințe, poți apela la ajutorul unei agenții imobiliare care îți poate pune la dispoziție o mulțime de oferte pentru apartamente și case. Alături de ei, pașii sunt mai siguri și mai simpli. Întâi stabilești bugetul, alegi zona, inspectezi locuința, spui dacă e pe gustul tău, stabilești garanția, iar apoi semnezi contractul. Odată ce te-ai mutat în chirie trebuie sa știi că pe lângă drepturi, ai și obligații. Este important sa îți cunoști aceste responsabilități astfel încât experiența să fie una cât mai plăcută.

Drepturile chiriașului:
● Folosirea sigură a locuinței
● Spațiul de locuit trebuie sa fie în stare corespunzătoare
● Contactarea proprietarului oricând, la o ora convenabilă
● Rambursarea sumei plătite pentru modificări și reparații
● Perioada de preaviz în cazul încetării contractului
● Proprietarul poate intra în locuință doar cu permisiunea chiriașului

Obligațiile chiriașului:
● Plata chiriei la timp
● Trebuie sa mențină proprietatea în cele mai bune condiții
● Să evite producerea de daune și neplăceri
● Să plătească cheltuielile pentru utilități
● Să informeze proprietarul dacă locuința are nevoie de anumite reparații
● Să respecte toate condițiile stabilite în contract

Dacă ai ajuns la o concluzie și știi ce tip de locuință vrei, următorul pas este contactarea unei agenții imobiliare. O agenție imobiliară are experiență pe zona ta de interes, fie că vorbim despre apartamente sau case. Aceasta va ști cum să încadreze o ofertă în funcție de bugetul tău. Un avantaj major este dat de faptul că va acorda un plus de siguranță tranzacției, urmând acei pași importanți și legali. În cazul în care drepturile și obligațiile unui chiriaș te mulțumesc, atunci optează pentru serviciile agenției imobiliare Beep.Estate și vei găsi locuința potrivită pentru tine.
22. Ce mare minune - altă poezie nepublicată - Jun 8, 2017 10:31:00 AM
E-o mare minune, copilo!
că-n spațiul acesta imens
am apărut amândoi în
aceeași galaxie, pe aceeași planetă.

E-o mare minune, iubito!
că-n timpul acesta făr' de-nceput și făr' de sfârșit
coexistăm doar la câteva clipe lumină.

Ce mare minune, frumoaso
că dintre toți pământenii
tu mie mi-ai scris!

Mi-e dor de dulcele buzelor tale,
Mi-e inima plină cu tine.
Vreau să te iau cu mine tot timpul.
Să te iubesc neîncetat și necondiționat.

Cluj-Napoca, februarie 2016
23. De-ar fi – o poezie nepublicată - Jun 8, 2017 10:08:00 AM
De-ar fi în tot acest imens Univers
nevăzut și văzut,
o singură clipă în care tot ceea ce există
s-ar opri puțin preț de-o secundă...

O clipă când nimic n-ar mai vibra,
undele nu s-ar mai propaga prin spațiu,
astrele ar îngheța în mișcare.

Atunci acea clipă ar fi când noi doi ne-am săruta.
Singura mișcare din tot Universul
fi-va dansul buzelor noastre.

Iar de-atunci timpul nu va mai fi relativ ca acum.
Ci absolut, la fel peste tot,

  ...măsurat în sărutări pe îmbrățișări.

Cluj-Napoca, februarie 2016
24. Dincolo de timpi, la Wizz-Air Cluj-Napoca Marathon - Apr 11, 2017 10:43:00 AM
Dincolo de timpi, dincolo de dorința de a trece de linia de sosire cât mai repede, de a te depăși, în primul rând pe tine, și eventual pe ceilalți, este bucuria competiției. Duminică, 9 aprilie 2017, o dată fixată de mult timp în calendarul propriu, am trăit cele mai frumoase emoții de când am crescut încoace. În drum spre stadion, echipat deja pentru alergare, m-a cuprins un sentiment puternic, asemănător cu cel din prima zi de școală. Un sentiment pe care nu l-am mai trăit niciodată. Tot centrul orașului era închis circulației mașinilor și redat omului biped. Maratoniștii care și-au luat startul cu un pic peste o oră mai repede decât cei de la semi erau pe traseu. Iar pe margine, oamenii aplaudând și încurajând jucau rolul de combustibil sau energizant pentru alergători. Cerul era de un senin optimist, soarele primăvăratic strălucea puternic, iar frunzele de un verde crud al copacilor erau mișcate de-o blândă adiere de vânt. Întreg orașul era o sărbătoare, o celebrare a sănătății și a vieții.

Înconjurat de această atmosferă feerică, prin fața ochilor acoperiți de-o pereche ieftină de ochelari de soare, începuse a mi se perinda imagini din trecut alergând la antrenamentele pentru acest eveniment. S-a încheiat o toamnă de inițiere, a trecut o iarnă geroasă ce-mi împletea barba în promoroacă și iată că venise primăvara – momentul mult așteptat. Și-n acel fel de delir mă gândeam la o chestie. Mă gândeam că premiul deja îl aveam. Premiul meu erau toate acele alergări de-a lungul a trei anotimpuri. ”Și ce-mi mai trebuie atunci?”, m-am întrebat. Pot acum să mă întorc acasă? Am început să râd. De fapt, aveam nevoie de acea experiență unică. Și îmi mai trebuia și o victorie. O învingere a propriilor limite și a fricii ce mă cuprinse. Mă temeam c-o să mă apuce durerea de genunchi și că n-o să mai pot termina semimaratonul. Aceasta era cea mai mare teamă a mea.

Peste puțin timp, ajuns în arenă, a început numărătoarea inversă. Mă poziționasem lângă pacemakerii corespunzători obiectivelor mele. Și încet am pornit. Prima jumătate a cursei, primii 10 Km n-am zis nici pâs. Înlăuntrul meu mă stresa acea temere, iar din afară eram îmbrățișat de frumusețea atmosferei înconjurătoare care mă lăsa fără cuvinte. Deși îl cunosc de aproape 5 ani, orașul nu mai era același. Era ca o iubită mireasă, pe care, tot așa, deși o cunoști de ani de zile, îi știi defectele și calitățile, în ziua aceea specială este cu totul alta, este de-o frumusețe negrăitoare. Este perfectă. Pe parcursul traseului, erau oameni care cântau, voluntari care te întâmpinau cu apă și cu fructe, și publicul ce îți zâmbea. Parcă și clădirile orașului făceau parte din acest public.

Când am ajuns în parc, văzându-mă trecut de jumătatea cursei și încă fiind în cea mai bună formă, am început și eu să prind glas. Temerea mea se disipase aproape complet. De la un punct de sonorizare, le-am auzit pe Surorile Osoianu și m-am bucurat într-atât încât am început și eu să cânt. Acum nu mă mai simțeam al solului, ci al aerului. Simțeam că zbor precum un nouraș ce trece pe sus, ca în cântec.

După al 16-lea Km, tot așa cum o capsulă se desprinde de naveta spațială mamă, m-am desprins și eu de grupul de alergători profesioniști (pacemakeri) cu care alergasem constant până atunci. Simțeam că mai am energie și că pot mai mult. Mai aveam doar 5 Km. Dar cât combustibil poate avea în rezervor o amărâtă de capsulă spațială? Exact! Energia mi s-a consumat repede, însă asta nu înseamnă că m-am lăsat pe tânjeală. Am continuat să trag. Momentul când am intrat prin Parcul Babeș m-a mai hrănit încă un pic cu frumusețea lui. Iar mai apoi, spre sfârșitul semimaratonului, am început să bat palma cu cine apucam de pe margine. Gestul ăsta mă împingea înainte ca un propulsor.

Și iată-mă ajuns la linia de finish. După trecerea în glorie a acesteia, picioarele se încăpățânează și parcă mai vor să alerge. Știam că pentru organism poate fi șocantă o oprire bruscă și atunci am mai mers un pic. Abia acum am început să simt durerile. Ele au fost acolo tot timpul, doar că nu le-am simțit. Și asta nu mai conta. În față bucuriei unui vis împlinit, orice altceva, în momentul acela, pare un lucru mărunt. Mă îndrept spre zona de masaj, beau vreo două ape. Dau ceva în gură, cum spune mama. Fructe, iaurt, batoane. Iar pe celălalt plan, lăuntric, se începe a contura un alt obiectiv, o altă limită de doborât, un alt vis. Doar să mă ajute Dumnezeu și să mă țină picioarele.

Mulțumesc!


25. Festivalul ClujShorts – vestitorul primăverii - Apr 7, 2017 5:27:00 PM
Ăsta este deja al treilea an în care mă bucur de prietenia care s-a legat între mine și Festivalul ClujShorts. Totul a început din pasiunea mea pentru filmul de scurtmetraj. În urmă cu doi ani, spuneam tot aici pe blog, că „un scurtmetraj, în ciuda duratei sale mici, izbutește să-ți transmită ceva, să facă să vibreze ceva în tine, să-ți fure de pe față un zâmbet. Un scurtmetraj te face să rostești acel „wow”, până la urmă.” Părerea mea a rămas aceeași. Deși, când mă gândesc acum, scurtmetrajul este mai mult decât atât. Este un alt instrument foarte bun de a cunoaște lumea, universul înconjurător exterior și interior al omului.

Tot un astfel de instrument poate fi și o poveste cu un călător, în tren, în drum spre casă. Sau poate fi o piesă de teatru, o carte citită, o pictură într-un muzeu. Toate sunt ferestre deschise către lume. Realitatea n-o percepem doar prin proprii ochi, ci și prin ochii celorlalți. Și tocmai asta este calea prin care putem să ieșim din noi înșine. Putem să ne descătușăm de prejudecăți, de iluzii. Pentru că privind doar prin ochii noștri, sunt șanse mare să vedem totul distorsionat.

Îmi place tare mult invitația care ne-o fac organizatorii evenimentului anul acesta, în a cincea ediție a festivalului. Este o invitație la o „Călătorie în jurul lumii în 158 de scurtmetraje”.
Anul acesta îți propunem să călătorești alături de noi până departe, pe meleaguri chiar depășind granițele universului știut, în cele mai ascunse unghere ale bucuriei, suferinței, fericirii, întristării, iubirii, anxietății sau... ale imaginației, alături de personaje ce trăiesc un moment de viață, o poveste de dragoste, de moarte, de război, o viață. Chiar dacă nu o călătorie fizică, va fi o călătorie intensă, uneori inconfortabilă, iar alteori maginifică”Alt lucru care mă bucură este perioada în care se desfășoară festivalul. Este primăvara. Anotimpul deschiderii, curajului de-a explora, dorinței de a te autodepăși și de a iubi. Au mai rămas puține zile în care puteți să mai vizionați câteva filme scurte. Dar weekendul e aici, așa că vă invit să aruncați o privire peste program și să... ieșiți.