Despre mine

Niste Palavre

blogger www.nistepalavre.blogspot.com

Blogs Home » Personal » Personale » Niste palavre

Niste palavre

Vom vorbi despre toate si despre nimic, despre bune si rele, despre vise si dezamagiri, despre politicieni, despre regi si regine, despre minuni si despre sens si despre foarte multa iubire...

Articole Blog

01. I got the dreamers' disease - Oct 13, 2020 6:48:00 AM

 

"I got the dreamers' disease", zice U2 prin vocea lui Bono. "I couldn't agree more", zic si eu prin vocea emotiilor mele de tot felul si de toate intensitatile posibile.Visez noaptea de parca toate lucrurile posibile si imposibile nu mai atunci se pot intampla. Visez si ziua, cand cel mai mult visez dragoste. Ziua, tu devii constientul tuturor noptilor in care sigur ca ai fost, fara exceptie, parte din visele mele eclectice.Te iubesc visand si visez iubindu-te. Sunt atat de indragostita, incat as putea sa fac toamna asta sublima sa nu se mai termine niciodata. As putea sa transform clipa de iubire in ambrozie cremoasa cu care sa iti mangai obrajii. Apoi te as saruta ca sa imi ramai dulce pe buze pana la urmatoarea clipa de toamna si de iubire.Stau pe o banca la soare si imi aliniez in cap visele noptii si ale zilei. Oricum as face, tu castigi. Iti soptesc in gand ca asta e pur si simplu dragoste. Ma uit la frunzele din jur care inca nu se hotarasc daca sa cada sau sa mai zaboveasca nitel pe ramura protectoare de peste an. Asa sunt si eu: Nu ma pot hotari in ce fel sa aleg sa iti cad in brate si in ganduri: verde si cruda, ori coapta si rumena...


02. Gand de octombrie - Oct 6, 2020 1:46:00 PM

Te iubesc la fel cum te iubeam si ieri cand nu era inca toamna. Te voi iubi la fel si la iarna probabil, desi detest iarna din toti rarunchii. As putea-o accepta doar daca si ea ar vrea sa fie un anotimp bun de iubire. Mi-e frig de lume si mi-e cald de tine. "Imi acopar inima cu ceva". Dar stiu ca iarna nu o sa vrea.

Si atunci profit si scriu cat inca nu se simte raceala aceea de toamna tarzie cu gene de iarna si miros de jaratic mocnit. Slava Domnului ca nu e inca frig, pentru ca ma tem ca nu cumva, coplesita de umezeala cruda si acaparat oare si infiltrata adanc in oase sa nu mai simt iubirea, sa nu-ti mai simt sarutul moale si cald pe buzele-mi inghetate.Te rog, iarna, ai mila. Iubesc si mi-e frica de tine. Inainte doar te detestam, acum sunt pur si simplu ingrozita la gandul apropierii tale iminente. Pentru ca te stiu hoata de caldura si de iubiri, pentru ca te stiu invidioasa pe verde si rubiniu si pe inimi pline de dor. Imbatranesti urat, sa stii de la mine, maica iarna. Te conjure, deci, sa-ti ridici poalele reci si sa fugi pe data din calea mea, fugi cat mai poti! Pentru iubirea mea as fi in stare de orice! As putea vorbi cu toamna sa te ucida cu un soare zalud ramas ascuns prin vreun cotlon de cer de prin vara, sau as putea ruga primavara sa transforme tot albul tau narod in frunza ei fertila si dulce.  Nu te pune cu mine, sireato. Luna e argintie ca si tine, dar ea lumineaza si vegheaza asupra pamantului mereu incercat de tine si de altii si altele asemeni tie. Luna ne apara de umbrele amortite, Luna ne iubeste pe toti deopotriva si ne ingana somnul seara de seara. Si da, de ce sa mai aman. Am sa ii vorbesc chiar diseara Lunii si am sa ii cer sa te faca vis de uitare. Da, chiar asa am sa fac, iarna nebuna...


03. Iubire de septembrie - Sep 7, 2020 10:41:00 AM

Nu sunt pregatita pentru toamna asta. Pur si simplu nu sunt. Stiu, n-are ea nicio treaba cu mine si tot o sa vina fara sa ceara permisiunea cuiva. Doar ca m-a atins adineaori o frunza ingalbenita in cadere si m-am cutremurat.
Pentru ca eu sunt inca cruda pe dinauntru. Nu mi s-a copt miezul inca, nu mi s-a rumenit pe deplin dragostea in mine. Sunt tanara si virgina intru iubire pe interior. Simt cum inima-mi indragostita imi fierbe sangele pana cand o sa dea in foc. Si ce valvataie rubinie va fi! Ce imagine colorata ca de toamna mi se dezvaluie deja in minte, ce imagine vie inchipui! Simt ca daca as intinde mana, as putea atinge si mangaia flacara aceea fara ca sa ma frig, asa ca la Ierusalim, in sambata Pastelui. Ar fi focul raiului pentru mine, un botez inedit al pasiunii noastre care va deveni, dupa sfanta sa impartasanie, noul meu eu, eul meu cel plin cu tine.
Ploua de azi noapte neintrerupt si negrabit. Privim impreuna la stropii uleiosi si grei alunecand pe geam ca intr-o pictura in acuarela realizata fara gres. Natura e iar perfecta si de data asta se opreste si la noi ca sa ne desavarseasca cu harul ei divin.



Ma strangi in brate din spate si imi saruti usor lobul urechii. In sfarsit nu ma mai doare toamna asta ivita de niciunde si atat de indrazneata, care mi-a acaparat fara drept de apel toate simturile, unul cate unul, cu o rabdare si o perseverenta de Sisif. S-a facut liniste pe deplin in gandurile mele agitate, zgomotele mundane amutesc sub puterea dragostei noastre si a ploii Domnului.
 

Nu e adevarat ca nu exista perfectiune. N-are cum. Cine ne-ar putea vedea acum ne-ar pricepe pe data secretul: Am devenit peste noapte nemuritori si calzi. Te iubesc.


04. Ganduri la inceput de toamna - Aug 31, 2020 10:26:00 AM

Cand m-am trezit, foarte devreme astazi pentru o zi de duminica, era o ceata atat de densa incat as fi putut aduna o parte din ea si sa o pun in cafea pe post de spuma de lapte.
Cumva, asa realizam, intr-o clipa, ca vine toamna: Ziua ne topim in continuare sub arsita aceluiasi soare-rege nemilos pe care numai noaptea, regina sa inca blanda, reuseseste sa-l mai domoleasca cu dragostea sa, schimband schita obisnuita a diminetilor noastre, ale muritorilor cuminti si fara de putere in fata naturii aflate in perpetuum mobile, in diverse forme de studiu de pictura impresionista si nuante diferite de viata.
Am privit pe fereastra cum transparenta obisnuita a unei zile de vara e cucerita acum de zorii albi, densi si nemilosi si ma intrebam daca s-or fi certat intre ei sau asa ceva, pana cand am realizat, cu nostalgie si de ce nu si cu o oarecare parere de rau, ca toamna a venit mai aproape: O simt deja cum ma strange in brate, cum imi dezmiarda simturile cazute in letargie peste vara.
Septembrie va fi aici ca maine, gata sa ne preia visele noptii si sa le transforme in minuni ale zilei ei si ale zilelor noastre, si asta pentru cateva luni bune de acum incolo.
Inchid ochii si inchipui deja intre pleoape ruginiul frunzelor si aurul amiezilor linistite, impacate cu transformarile de tot felul din jur.
In tot acest rastimp, spuma de lapte cetoasa din cana de cafea s-a disipat in ritmul gandurilor mele cu iz varatic si usor dor de toamna.

Si nu, nu sunt nicidecum trista pentru ca tu esti pentru mine incununarea verdelui copt de vara cu atmosfera pitoreasca de bronz tomnatic.
Tu ma faci sa iubesc deopotriva pielea umeda de la zapuseala, ce va trece cu bine prin frisonul racoros care o va tremura de acum incolo. Tu esti fiorul acela care tulbura trupul cald si il desavarseste, intru ingemanarea orgasmica a celor doua anotimpuri surori. Te iubesc.


05. O cafea pe inima goala - Aug 10, 2020 7:06:00 AM

Imi inmoi alene un biscuit in cafea. Cu greu ne urnim fiecare: E dimineata devreme, abia imi misc degetele cat sa manevrez cu minima atentie biscuitele, care insa nu coopereaza prea bine nici el. Cafeaua asteapta si ea in tacere sa ii vina randul.
Musc o gura din biscuitul moale mangaiat de cafeaua calduta cu lapte. Mix-ul de arome de scortisoara intensa si cafea blanda reuseste sa imi trezeasca rapid simturile. Am buzele umede si dulci iar tu imi revii in minte. Stateai aseara de partea cealalta a mesei savurand un vin demisec rose, zambind relaxat la glumele celorlalti. Ti-as fi sarutat acel zambet zglobiu de as fi putut. Invidiam acele choux a la creme pe care le savurai cand si cand: Ele te atingeau, eu nu. As fi vrut sa fiu eu prajiturica aceea norocoasa cu crema de vanilie care iti rasfata cu pofta papilele gustative.
Te-am sarutat apoi in mintea-mi ametita de vin si de amor. Imi era atat de greu sa rezist sa nu iti dezmierd chipul frumos cu adevarat...


...Dar nu-i nimic, probabil am sa fac asta maine sau candva. Timpul oricum nici nu mai exista, i-ai luat tu locul pe deplin. Sunt fericita.
Te privesc pe indelete de la distanta rezonabila pe care masa ne-o impune si stiu ca faci parte din mine. Te-ai adaugat trupului meu ca un organ aparent extern, dar fara de care nu as mai putea functiona de acum inainte. Probabil am doi ficati sau trei rinichi. Sunt unica si sunt iubita.
Ma intorc usor cu gand de dragoste la cafeaua mea cu lapte si aroma de scortisoara. Inima imi e plina de data asta. Misiune indeplinita. Te iubesc.


06. Micul dejun “en famille” - Jul 27, 2020 11:38:00 AM

Ma trezesc iarasi la tine in brate. De cateva nopti bune se intampla asa si e minunat. Patul e aproape de balconul cu terasa si pot vedea foarte bine afara, daca arunc fie si numai o privire. Fac asta si acum si vad ca cerul tine si astazi cu mine. E senin si cu siguranta dulce la gust daca m-as putea infrupta din el asa cum as vrea. Dealurile de dedesubt sunt insa ceva mai norocoase decat mine: Cerul e langa ele mereu sa le atinga si sa le dezmierde, sa le incalzeasca sau sa le racoreasca dupa nevoi. Le invidiez putin, recunosc. Aproape ca, uneori, privind la atata maretie, pun la indoiala pana si legenda lui Atlas. Iar daca stau mai bine sa ma gandesc, si pe cea a Pandorei: Probabil si faimoasa cutie trebuie ca s-a inchis dupa ce apucase sa iasa din ea si speranta. Natura e pur si simplu dureros de frumoasa…

Ma ridic intr-un sfarsit din pat. O fac fara prea multa tragere de inima, desigur. Nu vreau sa plec din bratele tale calde si nici nu ma satur de cer, de soare si de iarba verde din curte. Dar lucrurile frumoase stiu ca vor continua, se intampla astfel de ceva vreme si nimeni si nimic nu se poate opune, n-are cum.

Ma duc sa pregatesc micul dejun. Imi prind parul in coc si pun de cafea. Stiu ca vei iesi curand din dormitor si ma vei privi pe indelete in lumina ferestrei, deh, femeile! Faci asta des si stiu ca iti place. Si astazi, ca aproape in fiecare dimineata petrecuta impreuna, te apropii si ma saruti usor pe gat, urmandu-mi in acelasi timp formele pline ale corpului cu mainile-ti fine.

Sarutul tau imi sporeste entuziasmul si dorinta. Ma misc acum si mai cu gratie, ca o felina regala. Stiu ca ma privesti insistent din locul tau de la masa. O faci pe deasupra hartii cetatilor medievale din zona. Iti simt privirea fierbinte pe spate, pe fese, pe coapse. Mi se face pielea ca de gaina si simt fiorul binecunoscut de… de iubire.

Iti pregatesc si un sandwich. Ma asez apoi in fata ta si a unui ceai de ghimbir cu lamaie verde. Sorb, te privesc si iar sorb, nici nu mai stiu daca din el sau din tine. Legam o conversatie usoara, perfecta pentru un mic dejun in tihna si o digestie  buna. Te mangai cu ochii, in timp ce pe buze am gust de ceai de ghimbir si aroma de dragoste pastrata acolo inca vie de azi’noapte.

Acum as vrea sa nu se termine niciodata ceaiul si nici cafeaua. Mi-as dori ca linistea ce dainuie in clipa asta in sufletele si pe chipurile noastre sa ramana asa pentru vecie. Zambesc deodata cu subinteles, pentru ca stiu ca asa te iubesc si eu: Linistit, puternic si pentru totdeauna.

 


07. Indragostitii lui Bacchus - Jul 23, 2020 11:06:00 AM

Stam pe terasa si ne tinem de mana. Mi-am impletit, firesc, degetele cu ale tale. Avem amandoi degetele lungi si astfel impreunarea noastra tactila e una perfecta, presupunand ca exista asa ceva. Si chiar de nu ar exista, am inventa-o noi acum, aici, pe loc. Nu ne vorbim, ne privim din cand in cand pe deasupra paharelor de vin rosu si greu ce se odihnesc, intre doua inghituri, pe masuta dintre noi. Ne sorbim din priviri de parca toata viata noastra ar depinde de asta, de parca clipa asta suspendata ar putea sa ne hotareasca de acum incolo destinul. Ne zambim cu subinteles in tacere, cuvintele sunt minunate si au cu siguranta rostul lor, doar ca acum ar fi pur si simplu inutile. Pricepem totul doar urmarindu-ne unul altuia mimica expresiva a dragostei. Iei o gura de vin si buzele ti se umezesc si ti se coloreaza intr-un rosu-grena de Marsala. Sunt atat de ispitita sa te sarut, dar totusi inca nu o fac. Aman momentul cat mai mult, suportand suferinta de rigoare, ca sa ma pot bucura si mai tare de asa o dorinta indrazneata, ce tot creste in intensitate, uitand sa imi ceara si permisiunea. Iti ating bland obrazul cu doua degete, fara sa imi iau ochii de la buzele-ti frumoase si date in parg. Imi prinzi in palma degetele si mi le saruti usor, umezindu-le cu dulci urme de vin. Le lingi de sus in jos, apoi incepi sa le sugi cu nesat de parca ar fi cea mai gustoasa acadea din lume. Nu mai rezist de la atata placere si inchid ochii. Ma savurezi asa, fara sa te vad, astfel ca efectul atingerii tale e unul si mai puternic. Cand ajung la un paroxism aproape imposibil de controlat, deschid ochii si ma ridic peste masa ca sa te sarut, sorbindu-te cu totul. Limbile noastre dantuiesc pe ritmuri alerte.
Intr-un tarziu, ne ridicam de la masa infierbantati si ne luam in brate fara sa intrerupem sarutul inceput mai adineaori la masa, intensificandu-l. Iti simt palmele pe solduri, ma explorezi, ma mangai, imi atingi fesele, mi le strangi nerabdator. Ne lipim si mai tare unul de altul, ca doi magneti ce nu s-ar mai putea dezlipi niciodata. Cred ca asa arata paradisul. Te iubesc.
08. Dragoste cu parfum de tuberoze - Jul 2, 2020 10:22:00 AM

Datorita tie, iubire, parfumul dulce de tuberoze invaluie toata casa. E cald, e zapuseala, dar florile astea minunate ma fac sa nu mai resimt asa de acut arsita din mijlocul verii. Gandurile preiau si ele, tiptil, din aer parfumul floral si il preschimba pe data intr-un cantecel de dragoste pe care il fredonez cu placere iar si iar in minte. Emotiile se intensifica, revad clipele suspendate in timp de aseara, paharele aburinde cu vinul alb, sec ce merge teribil de bine cu pastele cu scoici pe care le-am savurat impreuna voiosi. Rememorez cum ma priveai de parca imi luai urma chipului cu privirea, o privire atat de intensa ce numai in tablourile lui Tonita am mai vazut. Pareai ca ai vrea si sa ma intrebi ceva, nu stiai nici tu prea bine ce, dar ai renuntat pana la urma ca sa nu tulburi clipa. Clipa noastra de iubire.

In taxi, mi-am sprijinit ca din intamplare palma de bancheta implorandu-te in gand sa ma atingi. M-ai auzit, mi-ai cuprins mana intr-a ta si mi-ai dezmierdat-o cu o tandrete infinita de care numai tu poti fi in stare. Cand am ajuns, ne-am asezat pe o banca. Era destul de tarziu, inca trecea lume pe strada. Abia te abtineai sa ma saruti, fara sa imi dai drumul la mana. A mai trecut cineva prin fata noastra, apoi inca cineva. Mi-ai pus pe buze un sarut fugitiv, m-ai mangaiat cu doua degete pe obraz. Inca o silueta ne-a depasit privindu-ne complice. Am zambit amandoi. M-ai cuprins in brate nerabdator si m-ai sarutat pana aproape n-am mai putut sa respir. Eram ca doi magneti atrasi, gata sa ramana lipiti asa, pe viata; doi indragostiti intr-o seara de iulie, pe o banca la sosea, cu Luna veghindu-ne protectoare si tacuta de undeva din spate. Ti-am soptit si ca ne asteapta acasa prajiuri cu ciocolata...

...Te iubesc.



09. Visine cu dragoste - Jun 22, 2020 8:45:00 AM
Am mancat o jumatate de visina. Pe cealalta, jumatatea ei mai buna, am strivit-o intre buricele degetelor si ti-am intins-o, zemoasa si sangerie, pe buze. Apoi te-am lins pofticioasa si te-am sarutat, reintregind un fruct perfect si refacand o lume carnoasa, aparent fragila, sustinuta bland de un miez tare si hotarat.
Dupa ce te-am savurat cu limba precum o pisicuta mustacind pofticios la bolul cu smantana pus pe dinaintea-i, ti-am impartasit si tie gandurile mele, pomenindu-ti nedumerirea mea: Cum poate un fruct, acrisor prin natura lui, sa transforme tot ce atinge intr-o dragoste atat de dulce?
Sau poate ca taman asta e farmecul dragostei, paradoxul ei: Dragostea poate fi oricum vrea ea, chiar si acrisoara pe alocuri. Cel mai important e insa ca ea exista. Exista si e unica, dragostea asta a noastra noua, rumena ca o visina data in parg, ce sta sa plesneasca de bucuria renasterii in palmele noastre, pe buzele noastre...
... Te iubesc. Visiniu si nitel acrisor...

10. Muscate rosii in Bucurestii de altadata - Jun 18, 2020 7:16:00 AM
Sunt intr-o curte frumoasa undeva in Bucurestiul vechi, pe o straduta atat de mica, incat ma intreb daca chiar exista cu adevarat. Muscate rosu aprinse "musca" cu nesat din verdele crud al ferestrei, umpland-o cu iubire de floare acaparator de dulce. Ma gandesc ca de dincolo de fereastra cineva ma priveste curios, ascuns dupa draperiile grele, cineva dintr-o alta epoca, poate un print. Brocartul il pastreaza insa bine ascuns, nu ii vad bine chipul: Nu pot deslusi daca ma priveste pe mine curios, sau daca priveste undeva departe, in spatele meu, intr-un alt timp si poate pe alte meleaguri.
Se aude un pian dintr-o curte de langa, o muzica jazz care imi provoaca si mai intens visarea. Aproape ca as adormi pe treptele acelea gri, nevorbite de ani, ce par ca imi inteleg, mai bine decat oricine si orice, dorul.
Si cand nu te regasesc niciunde, nici in trup si poate nici in minte, camuflat sub greutatea gandurilor mundane si a ocupatiilor triviale, imi inchipui ca esti tu cel din spatele muscatelor indragostite, un tu dintr-o forma de noi inventata aici, pe loc, intr o curte frumoasa dintr-un vechi Bucuresti de poveste...

11. O roscata la fereastra - Jun 10, 2020 8:09:00 AM
E roscata la par ca focul. O privesc cum sta asa, langa fereastra. Se face un contrast minunat intre albul ramei si rosul aprins al parului ei. Imi imaginez cum as cufuli-o, dar nu vreau sa ma misc. Din locul in care ma aflu am o panorama de vis, si asta ma incita parca mai rau decat daca m-as duce sa o ating. Cumva, daca as atinge-o asa, rapid, fara sa o ador in lumina dupa-amiezii, ar fi ca si cum s-ar ostoi…dorul de ea, de trupul ei…Ar fi ca si cum as calatori spre un loc minunat, inspre care drumul ar fi chiar mai interesant decat destinatia finala...Si asta poate si pentru ca un final asta si e pana la urma: Un capat de linie, ori eu nu vreau sa se termine nimic. Nu vreau sa se stearga imaginea ei asteptanda in partea opusa a camerei, nu vreau sa se termine nici dorinta mea pentru ea, nu vreau sa se termine nici calatoria iubirii noastre.Uneori cred ca asa ar trebui sa fac ca sa nu ma satur niciodata de ea. Sa o privesc de la distanta pentru o vreme si sa imi inchipui totul cu ea ca si cum ar fi o statuie sau poate un tablou care, desi nu face nimic, te duce cu gandul la tot felul de posibile interpretari, care mai de care mai savuroase, care mai de care mai diverse.Maine poate am sa o vad ca pe o Madona cuminte si sfanta, alteori poate se va rupe dintr-un tablou viu colorat de Toulouse-Lautrec…
Partea cea mai frumoasa e ca nu voi putea controla niciodata cum am sa o vad data viitoare. Sper doar ca imaginatia va alege ce e mai bun atat pentru ea, cat si pentru noi doi…
12. In vino veritas - Mar 4, 2020 11:26:00 AM

Mi-ai spus ca preferi vinul rosu. Oricum pe cel rose il bausem singura aproape pe tot. Si da, ai dreptate: Vinul rose e prea usor, prea fluid; nu se “pupa” prea bine cu amorul. Vinul rosu e ca sangele, vinul rosu e poezie, e tandrete si e sublim. Drept urmare, vreau acum sa sorb licoarea sangerie a lui Bacchus direct din tine, via buric. “In vino veritas”, vorba aceea. Dupa ce iti obtin acordul – prin metodele-mi personale "ce nu pot da niciodata gres" imi spuneai – imi bag elegant si usor varful limbii in orificiul micut al vietii, moment in care ii sunt recunoscatoare mamei tale ca te-a nascut si ca te-a lasat liber doar pentru mine. Trupul iti zvacneste de placere, pielea ti se face ca de gaina si imi ceri cu o voce grea si plina sa te sarut. Ma execut plina de dorinta, lingandu-ti fiecare viniosara de pe buze, vizibila extrem dupa ce te musc cu nesat si parfum de vin ghiurghiuliu. Imi soptesti la ureche ca am reusit sa te transform in ceva “mult mai inalt si mult mai curand”. Esti beat ca o figura de stil, captiv in amor si in dama ta cea dulce. Acum tu fiind mai “inalt”, trebuie sa ma catar ca sa ajung pana sus, la tine. O fac cu pasiune, ca zeita Freyjia purtandu-si cu feminitate carul ei tras de pisici. Gonesti pe buzele mele de jos in ritm de bachata dezlantuit de nicaieri. Gem de placere sub atingerea-ti de matase. In valtoarea clipei nu uit sa te bucur, tanjind sa ajungem impreuna pana la capatul lumii. Te masturbez cu mana dreapta pe aceleasi ritmuri latino. Ajungem acolo, departe, aproape cu regret ca se termina. Suntem amantii eterni clocotind de iubire…
13. Dragoste cu aroma de migdale si vanilie - Dec 12, 2019 9:13:00 AM
Iti adulmec mireasma dulceaga a pielii si nu imi dau seama daca simt aroma de migdale, sau mai degraba de vanilie. Sunt asemanatoare. Imi amintesc cand am incercat niste lichior cu aromele astea doua si mi-a fost la fel de greu si atunci sa le deosebesc, desi migdala are un miros ceva mai intepator. Pe pielea ta insa diferenta asta nu se sesiza; eu doar ma imbatam cu gustul tau, ajungand sa imi doresc sa sug din tine toata seva ca sa iti pot fura parfumul; si asta doar din gelozie. Atunci te-am intrebat la ureche cum miros eu, iar tu mi-ai raspuns: “A cirese amare”. Mi-a placut, si raspunsul tau mi-a gadilat indraznet narile aproape instant. Dintr-odata nu mai eram geloasa, desi se stie ca gelozia tine cumva oamenii legati si nu prea as fi vrut sa pierd conexiunea asta dintre noi, chiar daca nu e ina dintre cele mai sanatoase. Acum, în schimb, te adulmecam si pe tine, dar si pe mine in acelasi timp si deodata pierderea acelei conexiuni nici nu mai conta. Castigasem altceva cu mult mai bun, cu mult mai fin. Se crease un melanj olfactiv ce imi cutremura pur si simplu trupul de placere si mintea de extaz. Ti-am atins cu varful limbii buzele. Eram atat de excitata, ca abia m-am abtinut sa nu te musc pana la sange. Eram ca un vampir infometat si agresiv. Cu greu am reusit sa nu o fac, indesandu-mi cu nesat limba în gura ta aproape fara acordul tau. Ai gemut usor surprins, dar m-ai sarutat inapoi cu aceeasi pofta dezlantuita. Apoi ai coborat usor cu buzele pe gat si m-ai lins ca si cum eram data toata cu miere. Ma strangeai de fesele dospite ca niste cozonaci dolofani si ma trageai în tine cu o forta pe care nu as fi crezut-o vreodata posibila. Iubirea are aceasta virtute: Ne face sa crestem prin ea si cu ea. E ca un menage a trois binemeritat, castigat insa cu un efort sustinut si cu multa dorinta. Ai terminat în spasme vulcanice strigandu-ma infiorat pe nume. Am terminat si eu aproape imediat dupa tine, zambind si fara sa spun nimic. In acea clipa cuvintele au încetat sa mai existe pentru mine, cuvintele devenisera pur si simplu de prisos. Totul se putea exprima, de acum, doar în senzatii si fluide. Restul lumii murise în timp ce noi doi cantam pe doua voci refrenul de iubire traind...
14. Epistola catre mine insami - Dec 10, 2019 7:30:00 PM

Chere, Madeleine
Cum as putea sa ma adresez altfel, daca nu frantuzindu-ma nitelus, asa? Doar imi plac atat de mult Franta si Parisul, imi plac francezii si imi place Macron (sexual, desigur, pacat ca e insurat si mai grav e si foaaarte indragostit de Brigitte). Ma autointitulez Madeleine de Paris, desi numele imi provine de fapt de la celebrul si foarte-romanescul personaj din Ciuleandra lui Rebreanu. Chiar daca nu prea are de-a face cu patria lui Flaubert, scriitor pentru care, la fel, am o afinitate speciala, tot nu ma las. Si Proust iubea madeleinele, deci ceva legaturi cu neamul asta profund legat de sloganul Liberte, Egalite, Fraternite tot ar trebui sa existe pe undeva. Ca prea ma simt la Paris ca acasa, ce sa mai!
Dar, totusi, ce as putea sa imi scriu eu mie? Iaca, taman mi-am lansat o noua provocare. Sa imi pun o oglinda in fata, sa ii vorbesc si apoi sa o intorc si spre voi, cititorii mei…Mda, nu e usor, dar ce-o fi usor pe lumea asta? Oare sa ma apuc sa imi fac urari de sezon, sau mai bine sa imi pun pe tava defectele si sa sper in ca in douazeci douazeci nu o sa ma mai doara atat chiar fiecare chestie cat de cat neplacuta, care se intampla pe planeta asta in orice moment? Da, ar fi o posibilitate, mai ales ca sanatatea e recomandabil sa ti-o urezi cat mai des si cat mai abitir (sperand ca ai si sustinerea atat de necesara de la Cel de Sus), ca nu stii cand naiba se termina ata de pe mosor.
Sau as putea sa le scriu barbatilor din viata mea in general, si sotilor mei in special. Asa, si ce sa le spun acestor vajnici masculi? Pai uite: As putea sa le marturisesc ca i-am iubit pe fiecare in parte suficient cat sa nu imi para rau ca i-am luat. Dar tot acum o sa le mai declar, la fel de public, ca tot pe iubitul meu de dupa ei l-am iubit cel mai mult chiar daca a fugit cu banii mei si m-a si lasat singura cu un copil.Oare cum functioneaza de fapt universul asta de ajungem sa atragem in viata noastra astfel de indivizi certati rau cu moralitatea, cu bunul simt, cu iubirea, cu decenta, cu adevarul? Eu nu imi explic...
Un raspuns clar n-am de unde sa scot, e o realitate, dovada incontestabila in acest sens constand in numarul mare de indivizi cu boi scapati pe camp peste care am dat de-a lungul timpului. Iar Universul nu are gura sa imi raspunda asa ca next topic.
Mai, Mada, ia sa te intreb eu acu' altceva: Cum de nu te omoara, mai fata, sensibilitatea aia a ta incredibila? Cum reusesti sa ii faci fata zilnic, luptandu-te cu lacrimile care iti sar prin toti porii, si cu tot felul de pericole, care mai de care mai inchipuite? Da, stiu ca scrii poezii, ca esti creativa, ca ai doua bloguri…Dar totusi! Cum rezisti fara sa clachezi, draga M? Esti de fier sau asa ceva? Ai un ceas in loc de inima din ala automat? Mai, dar si aluia i se termina bateriile! Ei, lasa, mai bine nu-mi raspunde; o intrebare poti lasa fara raspuns (ca sa nu plangi iar, de asta zic). Ca oricum nu ma pot supara pe mine insami, ce-ar mai fi! Bine as putea sa nu raspund la nicio intrebare fie vorba intre noi, dar nu si-ar mai avea sensul aceste randuri. Chiar deeeloc.
Si daca tot stam acum de palavre, ia zi-mi tu care crezi ca iti e cel mai mare defect, M? Pai…Nerabdarea. De as fi mai rabdatoare, nu mi-ar mai fi calcati in picioare atatia nervi cum mi se intampla in mod constant. Desi probabil ca n-as rezista nici in atata liniste la cat de agitata sunt de fel, asa ca pentru moment nerabdarea mea nu a omorat pe nimeni, nici pe mine si nici pe altii. Cred. Adica de mine sunt sigura ca sunt inca vie, dovada ca imi scriu acum chestii singura si ma analizez pe interior, asa cum am facut si la munca la cursul ala, River of life. Am desenat io acolo tot parcursul vietii mele, eu care la desen am talent zero spre minus doi. Bine, n-a fost greu sa pun o nota muzicala ca sa imi marchez copilaria cand obisnuiam sa cant la microfon in sufragerie, iar tata ma inregistra la magnetofon in timp ce developa fotografii pe intuneric, in bucatarie, cum era pe vremea aia. Apoi am adaugat pe foaie niste carti ca doar ele imi sunt cele mai bune prietene si datorita lor nu am luat-o inca razna, si mai stiu si ca nu o sa ma lase niciodata la greu. Am incropit si capete de bebelusi ca deh, sunt o mama eroina cu 3 flacai in dotare, mici si mari. Am mai pus si niste pungute cu banet, nu ca as fi eu vreo bogatana (opulence, gen sic!) ci pentru ca aproape douajdeani lucrai la banca. In fiecare dimineata treceau pe langa mine carucioarele alea cu caramizile de bani, iar eu mai adaugam in palmaresul mintii alte si alte idei de lucruri pe care le-as fi putut face if I had that kind of money. Cum nu ii aveam, imi dadeam doua palme si ma intorceam la birou, impingand nitel mai in spatele creierului visele-mi de imbogatire spulberate, pentru a nu stiu cata oara, doar intr-o clipita.
Si de final asa, o sa mai zic si ce mi-ar placea mie maxim sa mi se intample in raurile si vietile mele de acum incolo. Pai, uite, imi doresc enorm sa public o carte. De fapt o sa plusez si o sa declar sus si tare ca mi-ar placea enorm sa ajung sa traiesc din scris, undeva in Provence. Sa am acolo o casa cu gradina si un iubit de nelepadat (macar de data asta, Doamne-ajuta!), unul care sa nu mai vrea sa fuga si care sa vrea (si sa poata, marea provocare!) sa ma suporte pana la sfarsit cu toata nebunia mea cu tot, care e si buna pe alocuri. Si iubitul asta va trebui sa fie neaparat sincer. Ca de la atata minciuna era sa ma inec, si peste asta chiar nu as mai trece vreodata. Ah, ca nu e el inalt, brunet si barbos cum visez eu asta mai treaca-mearga. Hai ca nu’s absurda, pe bune acum. Si nu’s neaparat nici fan patratele pe abdomen. Patratelele sa ramana in excel ca acolo le e locul. Eu prefer sa adorm pe burtica lui dragalasa seara de seara, iar dimineata sa ma trezesc tot acolo si sa ii spun: Iubire, facem o cafea?Si daca n-are chef de facut cafea chiar n-o sa ma supar, desi sunt mega, super suparacioasa. In schimb, am sa ma dau jos din pat sa o fac eu pentru ca daca el e in continuare acolo inseamna ca o merita si ca La vita chiar e bella.
The end…Pentru moment.

15. Epistola intru imprietenire cu a mea depresie - Dec 6, 2019 10:55:00 AM

Draga D(epresie),
M-am gandit sa iti scriu si sa te si invit la o cafea, desi mi-e greu sa iti spun pe nume. Dar uite ca am ajuns, dupa destul de mult timp, sa pot sa iti spun: Draga. Si asta fara sa mai sufar, fara sa-ti mai cer indurare, fara sa ma mai zvarcolesc in propriile-mi tristeti greu recuperabile.Mai mult chiar, mi-ar placea sa ne impretenim cu adevarat, sa povestim din cand in cand. Sigur, le ai si tu pe ale tale, cum si eu le am pe ale mele, si poate nu iti e chiar confortabil sa te destainui victimelor tale; dar vezi, tu ai marele avantaj ca ma cunosti pe mine foarte bine, lucru cu care eu inca nu ma pot lauda, asa ca avantaj tu, iarasi tu. Cu toate astea, am ales sa iti intind acum o mana. Hai sa ne vedem in oras zilele astea, ce spui?
Ok, vad esti de acord, ma bucur. Recunosc insa ca nu mi-e usor, cel putin nu inca. Ma lupt in continuare cu o lipsa destul de acuta de incredere in tine, avand in vedere cat de parsiva mi-ai tot fost de-a lungul relatiei noastre, suficient de lungi si de tensionate. Dar fie, cum eu astazi sunt solul pacii, sa zicem ca te cred si chiar sunt dispusa sa iti dau o sansa, desi tot nu uit cum m-ai facut ultima data sa beau un whiskey dupa ce inghitisem si un Anxiar…Ahhh, ce m-ar mai fi certat doamna doctor psihiatru la faza asta, dusmanul tau de moarte! Oricum, stai linistita ca ai castigat tot tu, pentru ca nu am sunat-o. Am preferat sa ma droghez (ca deh, narcotice, alcool, stii tu mai bine cum sta treaba) si m-am culcat apoi plangand, trezindu-ma tot la fel cu lacrimile curgand suroaie pe mine. Rautacioasa ai fost iar, dar uit si asta, ca vorba aia: “De Craciun, fii mai bun!”
Ma gandesc ca e cel mai bine asa: Sa pufaim amandoua din pipa pacii, sau dintr-o narghilea daca preferi. Si eu demult voiam sa o incerc, de cand cu turcul asta cu frizeria de vis a vis, care sta zilnic cu narghileaua parfumata la nas, desfatandu-si trupul si simturile exotice. Doamne, ce miros de vanilie se simte cand trec pe acolo! Si stii ca eu nu sunt fumatoare, dar tot imi face o pofta nebuna. Asa ca poate fi si asta o optiune pentru cand ne-om mai vedea. Gandeste-te si spune-mi, chiar m-ar bucura si o idee venita de la tine.
Stii ce ma gandeam? Nu stiu daca, de exemplu, Macron si-ar dori sa dea mana cu vreo Vesta Galbena, desi poate ca ar trebui sa o faca, ca uite ce prapad e pe la ei pe acolo, pe la Paris! Sau poate ca, dimpotriva, ar merge sa fie mai ferm si sa ii mai bage nitel si la zdup, ca prea au luat-o razna. Vive la France, totusi, aia sunt doar niste scelerati. Emanuel, nu ceda, je t’adore vraiment et pour toujours!Doar ca stii care e problema? Eu nu pot sa fac asta cu tine, pentru ca nu sunt de fel o beligeranta. Sunt un suflet sensibil care insa nu isi mai doreste sa vada asta ca pe o slabiciune, ci dimpotriva, sa ii devina virtute. Eu prefer sa iti scriu un mesaj de pace si de impacare decat sa mai continui sa ma lupt cu tine. Pentru ca pierd cam de fiecare data bataliile…draga mea. Uneori ma intreb daca nu cumva ti-ai facut un obiectiv din a ma elimina cu totul de pe fata pamantului, pe mine si pe altii asemeni mie…Cu unii chiar reusesti, dar vezi, eu am copiii astia trei minunati. Datorita lor am pus mana pe telefon atunci ca sa ma salvez…Dar sa lasam acum asta, nu asta ne e scopul, e prea trist.
Bine, daca tu insisti…Zici tu ca atunci te-am invins? N-as fi chiar atat de convinsa, dar da, ala a fost cu siguranta un mare pas inainte, ce-i drept. Am primit un tratament, cam dur fie vorba intre noi, asa ca doctorita mi l-a schimbat rapid. Dadusem in palpitatii, si am sunat-o speriata de la birou sa imi spuna ce sa fac. Mi-a taiat unul din medicamente de pe lista, si situatia s-a imbunatatit simtitor: Dupa vreo sase luni deja era mai bine. Ti-am inchis tie usa in nas cum ar veni, dar n-am de gand, totusi, sa imi cer acum scuze. Nici tu nu ai facut-o deloc, si uite ca tot te iert, ba mai mult iti cer si prietenia, sper sa fii si tu de acord. Ce-a fost, a fost. Ar trebui sa apreciezi ca mi-am calcat pe inima si ti-am scris.
Ma intrebi acum ce mai fac? Pai uite, iti scriu tie, de fapt scriu si in general. Ma tot bate la cap un amic ziarist sa scriu, sa scriu si iar sa scriu. Se lauda ca vrea sa ma si publice…Probabil crede in mine, nu neg, dar nu e numai asta, mai mult ca sigur. Dar ce mai e gratis pe lumea asta? Mai nimic, stiu. Oricum, bine ca ma bate la cap si imi reaminteste din cand in gand sa nu mai stau sa imi pierd timpul cu toti idiotii, si ca mai bine scriu in timpul asta. Si cata dreptate are! In fiecare dimineata imi spun: Azi nimeni si nimic n-o sa imi futa mie zen-ul!” Bai, da’ nu trec cateva zeci de minute si sigur se gaseste vreun dastept pe strada care sa imi ridice tensiunea instant la douazeci printr-un comportament total inadecvat si necivic.
Mai, fata, mai Depresio (am zis cu litera mare, da? Si asta nu e putin lucru, sa tii minte!), tu care le stii pe toate, mai ia zi-mi tu mie cum sa fac sa nu mai consum atat de fiecare data si pentru orice lucru minor si sa nu mai enervez atat de usor? Ai tu vreo reteta secreta, ceva? Vreo potiune magica, niste picaturi din alea de pus in ceai si gata, omu’ devine pe loc mai simpatic sau io mai toleranta? Zi, ai?Cum? Sa ii strang de gat ca altfel “iarba rea nu piere”? Hmmm, clar asta ar fi cea mai buna solutie, doar ca ti-am zis, eu nu le am cu violenta si basta. Mai bine ii trimit la tine ca vad ca tie iti iese destul de bine. Ii arunci tu de pe un pod ceva si ma mai linistesc si eu, ca tare agitata mai sunt in ultima vreme!
Ah, si inca ceva, sper sa mai ai putin rabdare cu mine. Dar te avertizez ca asta nu o sa iti prea placa, nu e chiar genul tau. Uite, eu cred ca pe mine doar dragostea ma mai poate salva. Da, chiar asa. Poate ca suna a utopie ce spun, cine naiba mai cauta iubire in ziua de azi, daramite sa o mai si ofere? Eu cred ca nu este imposibil, totusi. Uita-te la mine cum creez, pe hartie, lumi frumoase si diverse…De ce nu as putea sa o fac si in realitate? Sa nu subestimam puterea unui gand, zic! Poate putem adauga si putina magie, mai ales acum in prag de sarbatori…
Chiar ma intrebau, deunazi, colegii ce imi doresc de la Mosu', si le spuneam ca mi-ar placea sa primesc un print pe un cal alb, dar nu stiu daca o sa vrea si calul sa vina! Si atunci, evident, mi-au sugerat cum ca bine ar fi sa revin cu picioarele pe pamant, macar nitelus asa, si sa imi doresc ceva mai…acceptabil. Vezi, asa sunt oamenii…Nu mai viseaza, sunt doar pragmatici si imediati…si daca tot nu pot sa primesc ce imi doresc, mai bine sa aleaga Mosu' pentru mine. Nu stiu daca o sa imi placa sau nu cadoul, dar macar stiu ca cineva se gandeste la mine (brainwash in my favor, nu mi-o lua in nume de rau cum ca as fi prea pretentioasa sau ceva ca nu e cazul).
Poftim? Te deranjeaza ca vorbesc prea mult? Hai, mai, ca asa am fost dintotdeauna. Pe cand eram copil mi se spunea “gura bogata”. Apoi am crescut, si uite ca tot mult vorbesc. Uneori am senzatia ca gandul imi e mult mai rapid decat cuvantul…Asta mi se intampla si in scris; pana tastez ce am in cap, aproape ca imi uit ideea.
Da, unde iesim la cafea? Stii cafeneaua aia de pe bulevard, nou-deschisa, unde putem citi din cartile lor din biblioteca? Ar fi cumva ca un Craciun intr-o familie islandeza…Aud ca la ei asa e traditia: beau o ciocolata calda, isi daruiesc carti intre ei si citesc apoi din ele…Da, stiu, noi nu suntem nici islandeze si ne si place cafeaua mai mult decat ciocolata calda, dar tot ne mai raman cartile. Si speranta. Si de azi inainte ne avem si una pe alta. Si sper asa sa si ramana.
Deci mergem?





16. Îți scriu cât să te regăsesc - May 21, 2019 8:33:00 AM

Știu că doar dacă-ți scriu te regăsesc, și asta nu pentru foarte mult timp. Ești acolo câteva clipe cât să mă citești, și poate încă pentru câteva cât să mă înțelegi și să mă digeri cât de cât pe îndelete.Apoi îmi vine mie rândul la așteptarea cu înfrigurare a unei reacții, oricare, numai reacție să fie, sub forma unui răspuns, orice răspuns. Poate fi și doar un rând, da’ sa fie. Sau măcar două cuvinte; fie, e bun și unul......Când, într-un târziu, alegi să îmi scrii ceva, nici nu mai sunt în stare să respir. Apare că tastezi, mor și învii de vreo câteva ori în acele secunde parcă fără de sfârșit. Inima-mi nu-și mai știe nici ea ritmul firesc. Ratează câteva bătăi, se revoltă de dor și te strigă cu vocea ei de inimă gâtuită de emoție. E nerăbdătoare, dar se și teme: Se teme de respingere, de lipsă de chef, de plictiseala ta proverbială. Uneori, până apari, nici nu mai e cu adevărat o inimă. E doar ceva așa ca o figură de stil uitată cumva între parantezele existenței sale anoste.
Acum însă e din nou în pieptul meu ea, inima cu pricina. Azi ai fost bun, pesemne, cu ea. Ai luat-o de mână și ai iubit-o. I-ai adus înapoi bătăile pierdute.Cu toate astea, niciunul dintre noi nu știe ce va fi mâine. Poate că tu n-o să mai răspunzi, sau poate că n-o să-ți mai scriu eu, cine știe. Sau poate că mâine inima mea va lua forma ta pentru totdeauna.Cine știe...
17. Just a click away from me - May 21, 2019 8:30:00 AM

Te-am întâlnit într-o clipă, un click și gata. Mi-ai intrat în viață tiptil și frumos, pe ușa din față, nu ca alții înaintea ta. Te-ai adăugat așa-zisului meu tot, unul incomplet de fapt. Tu ești piesa de puzzle cu numarul o mie, piesa aia cu efect absolut care te face să urli de bucurie după ore sau chiar zile petrecute încercând să ajungi la ea. Mă uit acum la puzzle-ul ăsta cu adevărat norocos și vibrând de tine și de noi și încă mă întreb cum de am putut să îmi pierd speranța că îl voi mai vedea vreodată terminat. Nu, nu să-l văd terminat, ci mai degrabă gata. Pentru că puzzle-ul ăsta nu va fi înrămat și agățat pe un perete tăcut ca amintire a unei reușite aparent imposibile așa cum se întâmplă de obicei. Nu. Acest puzzle are suflet, are culoare și are multă dragoste. Dragoste de oferit și de primit iar și iar. Acest puzzle are inimă. O inimă de mine și de tine cu formă de noi.Uite că totuși n-a murit speranța. Se ascundea doar într-un trup și o minte așteptânde și împăcate cu singurătatea-i drept unică parteneră de taifas. Dar, paradoxal, uneori viața bate filmul, definitiv și iremediabil. Îți mulțumesc că ai ales să cobori într-o gară pustie, una uitată de lume, pe care ai umplut-o într-o clipă cu sens. Și o să mai zic încă o dată “mulțumesc”, deși probabil n-ar trebui să mă opresc niciodată din asta. O meriți. Din plin.
18. Marți ieri - Apr 16, 2019 9:24:00 AM
Îți simt frăgezimea obrazului pe tâmpla-mi de omătRespirația noastră, la unison, parfumată, mă gâdilă duios pe lobul urechii mici de madonă.Pielea ta, caldă spre fierbinte, umedă și colorată în roz fondant, mă soarbe ca pe un vin bun, unul roșu si greu.
Cu buricele degetelor lungi și fine îmi atingi, atent, lacrimile uleioase, sărateIei urma nisipului cu scoici rămas de pe tălpile tale, acum strivit pe chipul meu.Zgârii ca o pisică nervoasă, plângi, îți mâzgălești pe chip lacrimile copiate de la mine.
Sonata Lunii se aude de undeva dintre noi, pianul vechi al minții mele cântă – e semn de revoltăMuzică surprinsă de tremur și de vise rotunde, de răsfăț absolutSunt amețită de amor, de crunta-mi durere-plăcere.
N-ai cu adevărat un nume, ești mai mult un cântec simplu, unul cu refren clasicAi gust și consistență de noapte lăptoasă.Fur cerneală de la tine și-ți scriu un “Te iubesc” umil cu stiloulPe umăr.
Nu plânge, nu acum. Fă-o la noapte, duelează-te cu strigoii petrecăreți…

19. Verde nud - Mar 25, 2019 7:51:00 AM

Parcul răspândea în jur un verde proaspăt de primăvară intrată tiptil în nobilele-i drepturi. Mi-aș fi dorit să pot atunci, pe loc, ca inspirând o dată adânc, să cuprind în mine cu totul acel verde îndrăzneț, să înceapă să îmi curgă clorofilă născătoare prin vene și să devin un copac peren și fără așteptări inutile. Soarele blajin, prăfuit mi-ar fi fost complicele supus. Aș fi putut astfel să capăt forțe noi, multă răbdare și putere, virtuțile de netăgăduit ale unei naturi binevoitoare. Aș fi putut să prind rădăcini răsfirate ca niște picioare lungi și fine împlântate în solul cleios, strigătu-mi de disperare coborând din gâtlejul înalt până la câțiva metri sub pământ. Inima mi-ar fi devenit una de lemn și nepăsătoare, o inimă care și-a pierdut pe de-a-ntregul bătăile neascultătoare ce obișnuiau să o înfioare, renunțând la emoțiile de tot felul care o tulburau și o subjugau fără încuviințarea ei și fără măsură.

Aș fi putut, ușoară de pe acum, să mor ca om și să renasc sub noua-mi formă împrăștiindu-mi suferința-cenușă într-o mie de zări.
Aș fi putut să îți las o amintire în scorbura săpată, nu din întâmplare, lângă așa-zisa-mi inimă care nu mai știa să facă aproape nimic. Aș fi putut să îți spun că nu te mai iubesc. Sau aș fi putut să mint, resuscitată de la  atâta verde nud.
Foto: Mădălina Vlăsceanu
20. Puzzle - Mar 22, 2019 12:22:00 PM

Am văzut un film minunat. Puzzle, așa îi spune, și are treabă, în principiu și aparent, chiar cu asta: cu jocul de puzzle.Povestea e destul de simplă: o mamă casnică de provincie, foarte religioasă, dedicată complet soțului și celor doi fii, primește în dar de ziua ei un puzzle. Încet-încet, descoperă frumusețea jocului, o captivează cu totul. Află întâmplător despre cineva care își dorea un partener de joc cu care să participe la un concurs. Și de aici, povestea devine una destul de previzibilă: Partenerul de joc este un bărbat șarmant, un tip exotic, extrem de inteligent, diferit, care vede în ea o femeie nouă, minunată, cu o personalitate rebelă. Previzibil, între cele două personaje se naște o promisiune de dragoste sublimă. Despre deznodământ nu o să spun însă nimic. Filmul este absolut splendid și merită văzut, nu vreau să îi stric farmecul, sau vouă să vă influențez așteptările.Mi-am pus diverse întrebări existențiale și de tot felul pe când vizionam filmul. Am și plâns, am și râs, și mă gândeam cum un hobby e capabil să îți schimbe viața așa, într-o clipă. Cum poți ajunge să te autodescoperi cu adevărat și să îți dai jos măștile una câte una, măștile sub care te ascundeai de atâta amar de vreme și despre care aproape că nu știai că există, sau că sunt atât de multe. Jocul de puzzle e tratat în film ca fiind unul dintre puținele lucruri complete de pe lume. Deși poți să nu nimerești din prima piesa potrivită, la final, când vei termina, vei avea în fața ochilor o imagine perfectă. Nici succesul, nici averile și nici chiar dragostea nu pot oferi astfel de satisfacții totale. Viața e un haos, sau, vorba lui Forrest Gump, celebrul personaj: “ My mamma always said, “Life was like a box of chocolates. You never know what you're gonna get “.Am rezonat cu personajul principal mai tot filmul. Pasiunile sunt flăcări, iar flăcările se întrețin, dacă nu, cum era și de așteptat, mor. Sau le stingi tu din proprie inițiativă pentru că, într-un final, o viață bazată pe rutină e mai convenabilă, e mai simplă, e mai ușor de suportat și de întreținut, e mai la îndemână. Știu exact cum e. Scrisul este pentru mine o veșnică frământare. Și dacă scriu și dacă nu o fac, mereu e prezentă acolo o neliniște, care poate influența intr-un fel sau altul dorința mea de a scrie sau aceea de a renunța. Și dacă totuși scriu, despre ce să fie? Ce subiect, ce gen literar, ce stare am, ce stare vreau să transmit etc etc. Astfel de întrebări mă macină la nesfârșit.Uneori înlocuiesc pasiunea pentru scris cu o posibilă îndrăgosteală. Și se aseamănă întrucâtva. Până la un punct ești dispus să faci orice, să sacrifici totul pe altarul dorințelor de tot felul. Până când însă vine și acel moment când intervine rutina sau egoismul și jocul nu mai exact asta: joc, ci doar ceva cunoscut prea bine și prea pe dinafară. Ce avem acum nu ne mai e suficient, nu ne mai motivează, nu ne mai ajută. Da, așa e, puzzle-ul e complet. Cu toate astea, încep să ne lipsească momentele acelea frustrante, imperfecte când piesele nu se potrivesc din prima, când poate că îți vine să arunci cu ele de pereți de ciudă și de oboseală. Cumva ne lipsește esenta: piesa cu numărul 1, sau piesa cu numarul 435. Am vrea să retrăim clipele de perseverență întru încercare, timpii aceia mai vii decât restul în care nu mai există nimic altceva pe lume decât o masă, un joc de puzzle și o inimă pulsândă, gata să cucerească un viitor previzibil, dar unul deloc comod și pe masură de complicat.
21. Against all odds - Mar 20, 2019 10:58:00 AM
Plutește în aer îndrăgosteala mea pură. O simt fizic prin tot corpu-mi tremurând ca salcia pe un mal tăcut și alunecos. Simt cum sângele îmi clocotește în vene, artere și gânduri. Inima-mi tresaltă, aproape ucigându-mă la câte bătăi pe minut ratează senină și nesolidară cum o știi.
Vezi, chiar se poate muri din dragoste. Sau din singurătate, sau din disperare, ori din nedorința de a mai încerca pentru că ai căzut de prea multe ori și nu mai poți (nu mai vrei, ohhh!?) să te mai ridici și să mai tot încerci. Cam așa ne cere însă viața asta confiscatoare de libere arbitre: Să ne ridicăm cu aparent ultimele puteri din colb, să ne scuturăm haina durerii și să o luăm de la capăt, fredonând zănatec în cap imnul răbdării și supunerii totale în fața sorții. Altfel o să ajungem să bem cucută pe post de cafea pe stomacul gol, dimineața, ca să o terminăm mișelește și pervers cu toate. Un altfel de drog, unul ceva mai capabil.


Uite că îți mărturisesc: Nu vreau să mor nici de tine și nici de alții. Mai bine îmi iau iubirea la spinare și plec cu ea peste mări și țări. Poate că, acolo, departe, ai alt glas și neapărat un alt gust. Poate că acolo, în deșert, mă lepezi cu îngăduință de povara unor sentimente greu încercate, și îmi pui în schimb în poala așteptândă și pe brațele moi ceafa ta iubită, cu fruntea-ți măreață și sfidătoare în sus. Poate că așa o să mă privești simplu și adânc în ochi strigând emoționat “Există!”


Nu, nu sunt un soare. Sunt o lună împachetată în fuioare groase de nori pe post de plapumă protectoare împotriva neiubirii. De aia îți spun: Dezvelește-mă, vreau să dorm așa, înfrigurată, cu picioarele pe-afară și cu cornul în perna lumii. Te iubesc. Nefiresc, malefic, nedrept și dulce. Așa iubesc eu. Tu fă-mi mai bine un semn divin, clipește pentru mine. Soarbe-mă melancolic cu paiul pe post de cucută prietenoasă, sau următoarea bătaie de inimă neconvingătoare îmi va fi cu adevărat fatală. Eu te-am avertizat. Cumpără-ți ceva negru. Ne va veni vremea și culorile vor muri odată cu noi, sfârtecate de dorinți stinghere neîmplinite.
22. Roz de nisip - Mar 18, 2019 8:33:00 AM
Valurile își întețiseră vuietul, deși nu crescuseră în înălțime. Aroma sărată ne gâdila nările cu nesațul ei marin.
Zăceam pe plajă îmbrățișați și muți. Aerul încărcat și cleios de vară târzie în pârg ne lipise unul de altul și mai mult. Eram acum două trupuri bine sudate ale mării.
Atlas pătrunsese în noi și susținea, ca întotdeauna, cerul de un albastru perfid și îndrăzneț. O făcea mai cu îngăduință de pe umerii mei, și mai cu forță și fără milă de pe ai lui.
Buzele ne erau calde și pline de nisipul roz purtat de vânt. Scoicile mărunțite adunate pe buza ei de jos îmi cântau un Rachmaninov dulce la ureche.
Soarele încă strălucea, nu dogoritor, ci doar cât să ne țină de urât și de sete. Desenase umbre de jur-împrejur, pus pe șotii. Făcuse chiar și un cerc în jurul nostru. Ne simțeam recunoscători, la adăpost de fierbânțeala neprietenoasă și de fiarele hămesite ale pamântului.
Ne încrucișasem degetele pudrate cu nisip în chip de inimă cu vârful un sus. Un pescăruș în zbor ne urmărea curios, captând mesajul nostru și transmițându-l pentru restul.
Liniștea tulbure de plajă înmuiată în valuri ca de șampanie ne învăluise cu totul, ne acaparase simțurile și gândurile. Ne vorbea șoptit și ne cerea sfaturi lumești de tot felul.
Orizontul portocaliu se înecase în marea verde iar tu mă iubeai simplu, umed și sărat. Aici era punctul unde se sfârșea lumea și unde începeam noi.
23. Nu mai... - Mar 15, 2019 12:25:00 PM

“Momentul suprem al iubirii nu vine când spui te iubesc, el așteaptă tăcut între cearceafuri, în fiorul care-ți trece prin piele, în vena care palpită de-a lungul brațului, în buza rubinie care surâde, în pudoarea sacra care, deodată, ne aureolează nuditatea“
Nu mai spune te iubesc, taci. Atinge-mă, soarbe-mă și aspiră-mă în tine cu totul. Lasă-mă să îți fiu sânge. Nu te mai hrăni decât cu mine, fluidă, roșie, ca o năframă care nu se potrivește niciunei ținute, ci doar unui trup gol. Îmbracă-te în mine și dorește-mă în fel și chip și în mii de culori. Facem dragoste în văzul lumii, deși simt că ne și ascundem, în același timp, unul în altul.Când începem să vorbim, cuvântele ne sunt buze, iar buzele ne sunt scut împotriva absurdului mundan și ucigător de rece. Nefirescul dintre noi se topește, ne naștem sub o nouă formă. Iau chipul tău pentru o clipă, încă mă zbat să înșel exteriorul prefăcut pudibond. Aproape că mă cerți că nu rămân pe veci așa, transpusă în trăsăturile tale. Începi, învins, să mă desenezi cu nume de tine. Mă agăți tablou pe un perete din vis, mă păstrezi ca amintire masculină, focoasă și dulce în același timp.Mai bine fii tu femeie. Mă topesc după senzualitatea ta de muiere răsfățată, alunecoasă, îndrăgostită de o altă femeie. Ți-as frământa acum pulpele ca pe un aluat bine crescut și dolofan de cozonac. Mă îmbăt cu aroma de carne și coca dospită, mușc din restul sinelui tău ca dintr-un măr, cu o poftă nebună de acru, moale și divin. Rescriem cântecul dragostei pe ritm de madonă și cavaler înfășurați într-o armură dansantă și grea. Când o să îmi ții locul de damă nebună o să te învăț jocul de-a șoarecele și pisica. Nu îl știi, te asigur….

24. Pe când era o operă de artă - Mar 11, 2019 9:40:00 AM

I se făcuse, deodată, foarte cald. O urmăream cu câtă grație își dă jos sacoul galben-pai, primăvăratec. Era ca o pasăre măiastră plictisită de frumusețea de suprafață, care își leapadă veșmântul incomod dezvăluind, fără urmă de pudoare, grația trupului delicat, fin, ca de marmură albă, sculptat cu răbdare și precizie de o natură prea binevoitoare.
Purta o cămașă din mătase neagră, diafană, ușoară ca un penaj de porumbel purtat cu mândrie. Sfârcul drept, neastâmparat și grăbit, împungea cu hotărâre prin materialul îngăduitor, parcă încercând o impresionantă evadare. Era perfect rotund și erect, ca și când vreun bărbat îndrăgostit abia își marturisise – șoptit – iubirea. Mă dureau ochii de la atâta splendoare. Urma pieptului cu pielea tânără și pulsândă îmi gâdila vioi simțurile precum un giulgiu inedit de Torino descoperit recent. Aș fi putut să mor chiar atunci, sclavă a beatitudinii femeiești.

25. Despre așteptări și alte utopii - Mar 10, 2019 8:39:00 AM
Aștept cu mare interes ziua când n-o să-mi mai pese aproape de nimic. Nu am încă vârsta ideală pentru “jemanfișism”, sau poate că asta e doar o scuză penibilă, pentru că încă pierd timp și îmi bat capul cu tot felul de tâmpenii mundane și inutile.
Nu că aș vrea cumva să îmbătrânesc mai repede, dar pur și simplu m-am săturat să mă afecteze una sau alta în diverse măsuri:
- Vreau să mă doară fix la bască dacă sunt părăsită rapid și fără vreun motiv major de vreun bărbat rămas imatur pe viață; ducă-se, are balta pește;
- Nu mai vreau să mă stresez sau să mă simt vinovată la culme că încă n-am citit toate cărțile importante ale lumii, sau alea pe care le-am început nu le-am mai și terminat, din plictiseală sau pentru că pur și simplu nu-mi plăceau;
- Vreau să nu mai citesc nicio știre rea, vreau să aud doar de bine; nu era vorba aia că dacă o dăm pe negativ, vine potopu’ peste noi? Uite că vreau să mă protejez de eventuale cataclisme;
- Nu mai vreau să îmi pese care cu cine s-a mai cuplat, sau care s-au decuplat și recuplat în altă schemă aparent mai convenabilă, fie că e vorba de politică sau de relații de alcov;
- Nu mai vreau să-mi pese că vreun cocalar a dat peste mine pe stradă și nu mi-a zis “pardon”; până la urmă dacă nu o făcea nu mai era cocalarul suprem ci vreun domn, iar eu nu mai aveam acum de ce să mă plâng la voi;
- Nu mai vreau să mă apuce toate nebunelile când vreun angajat care mă servește în calitate de client, care îi plătește lunar salariul, mă tratează cu dispreț, se uită urât la mine când îi atrag atenția că-mi vorbește nepoliticos și îmi dorește în gând să crăp cu prima ocazie; dacă nu e ceva de viață și de moarte schimb furnizorul și gata, s-a rezolvat și asta. Nu mai mor cu sau fără el de gât.
Ar mai fi multe de care îmi doresc enorm să nu-mi mai pese, dar nu vreau să vă plictisesc.
Pentru că, dacă am ajuns să scriu despre toate astea, e clar că încă îmi pasă, e clar că mai am de lucrat la mine și la capitolul “zen total”.
E nițel prea devreme, așa că mă duc să mai trăiesc pentru încă o clipă.
Promit să revin și să vă spun că în sfârșit nu-mi mai pasă. Nu știu cum și când o să și fac ce zic aici, dar scriind-o e ca un fel de “commitment” că o să mă țin măcar de promisiunea asta.
Pe nu foarte curând.