Blogs Home » Litere » Poezie » myblog - lyrics

myblog - lyrics

Mic blog cu versuri si desene de autor. Se adreseaza celor care simt ritmul si melodia interioara a unei poezii.

Articole Blog

01. Vis - Aug 21, 2019 8:09:00 PM


Am visat violet.Era un ochi de cercu acea adâncime și liniștea priviriiîn care m-am înălțatpentru a înțelege.Apoi...m-am trezit om.

.


03. Misterul atracţiei universale - Mar 22, 2016 11:55:00 AM


Port şi-acum pe umăr , fierbinte , urma
Mîinii dragi , mesajul dorinţei tandre .
Negrăită , însă , de-aceea mult mai...
                                Fermecătoare .


Dulce adiere ,  sărutul vine
Ca nectarul înrourat , ca fructul
Parfumat şi alinător al setei
                                Pustiitoare.


Bat pereche într-o aceeaşi stare
Două inimi înlănţuite magic
De iubirea adevărată , simplă ,
                                Nemuritoare .
04. Sincrone - Jan 5, 2016 11:36:00 AM



Uneori , imaginea şi sonorul
se despart iar sensul se deformează.
Cum priveşti e una , ce spui e alta ,
                    eu sunt la mijloc.

Vinovaţi de sinceritate , ochii
mă cuprind . Atingerea pătimaşă
naşte flori - bujori pe obraz , pe buze
                    înrourate.

Vocea prinde catifelate tonuri ,
nefiresc de calde , mărind contrastul
dintre sentiment şi-nţelesul frazei
                   convenţionale.

Dacă vrei să aflu , atinge-mi părul.
Taci , respiră...Ţine-mă strâns în braţe !
Astfel vom păşi împreună către
                   Eternitate.

05. Asincrone - Jan 5, 2016 11:33:00 AM



Mâna stângă pipăie albul foii
Căutând un liber lăcaş de gânduri
Peste care , păienjenişul vremii
                            Să se aştearnă.

Mâna dreaptă scrie de parcă este
Entitate liberă , gânditoare.
O privesc şi nu simt pornind din mine
                            Sensul ideii.

Între ele , ochii, bătrâne lacuri ,
Oglindesc a versului rimă strâmbă
Şi-mi ascund de oameni dorinţa oarbă ,
                            Surdă şi mută.

06. Întrebări - Oct 27, 2015 5:35:00 PM




De ce doare
lipsa unei îmbrăţişări ?
Atunci când
fulgere de gheaţă
mă străbat,
de ce tremur
deşi sunt toată
un jar ?
...Şi dacă
un gând fugar
mă îndeamnă să uit,
de ce revin mereu
la aceeaşi
aprigă dorinţă ?
07. ... - Oct 25, 2015 10:33:00 AM



...Desprind un bob de timp
din şirag,
ascund în el dorinţa
şi visez
splendoarea fructelor...



08. Trebuia - Oct 21, 2015 3:47:00 PM



Trebuia să ne-ntâlnim
dar nu oricum
şi nu oricând
ci doar în clipa
hotărâtă de destin...
09. Târziu ( Haiku) - Oct 9, 2015 4:13:00 PM



Floarea păleşte...

Într-un amurg de toamna,

umbra-i se pierde.










10. Epistola - Sep 18, 2015 6:12:00 PM
Dragul meu,
     
         Îmi imaginez câtă uimire îţi va provoca forma cumva desuetă, anacronică a acestui mesaj:scrisoarea. Fiind însă vorba despre o amintire specială care a zăbovit destul dar a rămas la fel de vie şi de bogată în detalii, cred că am făcut alegerea potrivită.       S-a întâmplat într-o toamnă, cu ceva ani în urmă. Să fi fost frunzele înnobilate de auriul cald, generos revărsat asupră-le, să fi fost nostalgia verdelui al cărui triumf pălise parcă peste noapte...Nici acum nu ştiu. Un îndemn stăruitor, vag şi fără consistenţă, m-a convins în cele din urmă şi te-am sunat fără un scop anume. Schimbul obişnuit de replici nu-mi dădea niciun indiciu, un capăt de idee, acolo, de care să mă agăţ : "Bună!..." , "Ce faci?" (ceva mă sâcâia; nu reuşeam să-i prind sensul), "Învăţ şi mi-e somn...Am un laborator de la doişpe...Tu?". Pe dată, cuvintele s-au înşiruit într-o ordine clară iar eu doar le-am dat glas:    "Minunat! Ne găsim la fără un sfert la Facultate, în colţ, lângă chioşc."     "Nu pot să lipsesc, mă arde la examen..."
     "Nu lipseşti, promit! Două minute, atât. E important.Pa!..."
      Trebuia să te văd atunci, imediat, pentru că mi-era dor, mult prea mult dor. Panica mă pândea din toate părţile: mi se părea că nu voi ajunge la timp, că nu vei putea să mai aştepţi ceea ce era un motiv suficient pentru a-i da acelei zile calificativul "nesatisfăcător"...Şi, pentru a respecta  tiparul axiomatic al omului grăbit, timpul s-a contractat inexplicabil iar acţiunile se derulau haotic. Obiectele mi se împotriveau, le scăpam din mână, se ascundeau pentru ca mai apoi să apară în cel mai vizibil şi mai normal loc. Intrasem în contradicţie până şi cu mine însămi: hainele erau urâte sau nepotrivite pentru un noiembrie (oricât de  blând ar fi fost el), părul avea personalitate şi nu ceda nici la rugăminţi, nici la ameninţări. Mişcările deveneau din ce în ce mai lente, mai greoaie. La un moment dat am avut impresia că merg spre înapoi iar asta determina un soi de vacuum care îmi sorbea respiraţia. Nu mai aveam aer...      Te-am zărit de departe; prea departe pentru nerăbdarea mea. Calm, detaşat de agitaţia mulţimii aşteptai sau poate chiar căutai o pată de culoare, o adiere, un semn care să-mi preceadă sosirea şi să înlăture incertitudinea. Ce mult am dorit atunci să fac un salt, să desfiinţez distanţa ce se dilata nefiresc la fiecare pas! Atât de intens am dorit, încât dintr-o dată, totul a încremenit. Apăsarea dură a dispărut de sub tălpi şi m-am ridicat într-o fantastică, extraordinară şi încântătoare plutire, cu mult mai minunată decât palida experienţă a unui vis. În timpane, bătăile înfundate ale inimii dimpreună cu răsuflarea accelerată de efort, tulburare şi multe alte nelămurite trăiri erau în vădit contrast cu liniştea atotcuprinzătoare, perfectă. Cât despre vânt, ce să zic? Făcea şi el parte din neclintirea acestui bizar univers suspendat între două clipe.
      Instinctiv am ocolit o frunză ţintuită în ipostaza eternă a căderii, undeva între regretul de a se fi desprins şi supunere în faţa destinului. Un cuplu de porumbei ilustrau elocvent şi concis o splendidă epopee a fidelităţii şi libertăţii. Mi-a fost imposibil să ignor, e cu neputinţă să uit semnificaţia subtilă,profundă, a celor două imagini. Oamenii alcătuiau cel mai interesant instantaneu datorită diversităţii trăsăturilor precum şi a atitudinilor uşor amuzante pe care însă le-am observat în trecere, pentru că mă grăbeam. Făcusem o promisiune şi intenţionam să o respect.      Odată ajunsă în preajma ta, mi-am îngăduit un scurt răgaz, atât cât să-ţi admir profilul (ştii că-mi place!). M-a înfiorat asemănarea cu o statuie neînsufleţită, indiferentă şi apoi m-a fulgerat gândul că eu sunt cauza. Tremuram toată...Ce puteam face ca să mi te-aduc înapoi?!...Să-ţi dau viaţa mea, pâna la ultima suflare...Cu braţele-amândouă te-am cuprins şi te-am sărutat în mijlocul întregii lumi, convinsă că miracolele din basme n-au pierit. Mi-am lipit fruntea de obrazul tău, cu vârful piciorului drept am atins pământul şi...brusc, peisajul a prins viaţă.
      Mirarea ta...bucuria mea nestăvilită...Ce descriere s-ar potrivi?  ...Un amalgam de întrebări şi exclamaţii:
    "Ce?...De unde-ai răsărit?"  
    "Te-am prins! Erai cu mintea cine ştie pe unde..."
    "Nu, serios, pe unde-ai venit?...Eu eram atent la autobuze."
    "Lăsaţi că ştim noi !"
Masca supărării a fost un fiasco pentru simplul fapt că nu-mi puteam stăpâni râsul...Şi-aveam atâtea de povestit!...
   "Vreau să-ţi destăinui o taină nemaipomenită, ceva fenomenal, grozav, fabulos, incredibil !..."
    "Eşti absolut sigură că am dreptul să deţin un secret atât de important?"
Am ezitat. Da, aveai tot dreptul, erai singura persoană care avea acest drept dar mi-am dat seama că împrejurarea nu era tocmai potrivită aşa că am lăsat misterul acelei zile în grija timpului şi ţi-am şoptit singurul adevăr care mi-a venit în minte:        "Te-am visat şi mi-era dor."
      După cum vezi, timpul nu a şters nimic şi a decis ca povestea să fie spusă.
                                                              Cu drag,        Lyrics  

          P.S. Plicul nu are timbru şi nici adresă. Dat fiind faptul că sunt şi mesager, am plasat strategic epistola şi sper să o citeşti cu plăcere.




11. Copacul - May 3, 2015 5:02:00 PM


Imberb , semeţ , cam fâstâcit
De-ale zefirului dulci şoapte ,
Pătruns de-un dor nelămurit
Iscat aşa , cam peste noapte ,
Copacul meu a înflorit .


Dantelăria de opal
Din firul sevei fin urzită ,
Imită straiul hibernal
Topit la cumpăna vestită
De orologiul sideral .


Timid , în zori m-a mângâiat
Cu o mireasmă delicată ,
Un dulce-amărui ciudat
De spirit verde ce aşteaptă
Să fie-n sâmburi întrupat .


Niciun cuvânt n-a  fost rostit...
Doar aerul vibra pe-o strună .
Petalele au tresărit
Şi-n păr mi-a împletit cunună
Copacul meu îndrăgostit .




12. Dedicaţie - Apr 16, 2015 7:27:00 PM
                            Motto :  Iubesc viul în toată splendoarea lui
                                             şi îi sunt recunoscătoare
                                             pentru că m-a înnobilat
                                             cu titlul de  OM.

Era doar mugur orb atunci                                                            
Când începuse a visa
Dar viaţa-n el deja pulsa
În legea tainicei porunci .

Simţea pe creştet cald sărut ,
Tulburătoare mângâieri
Şi un îndemn de nicăieri
Cum e destinul neştiut .

Smarald să fie îşi dorea ,
Prin sine însuşi cizelat .
Strălucitor şi delicat
Coroanei , fala să-i redea .

Voinţa de-a se dărui
Sporea atât de pătimaş
Încât  fragilul muguraş ,
Deodată , frunză se trezi .

Trecuse pragul dinspre vis
Către menirea de a fi
Minunea verde-a lumii vii ,
Vremelnic strop de Paradis .


                                                                                     
13. De dor... - Apr 6, 2015 9:48:00 AM

Aseară, tot cu gândul plin de tineM-am înălţat din trup în necuprins.Un timp sublim, un loc de neatins, Un nicăieri de dincolo de lume. 

M-ademenea chemarea ta, în şoapte Născute-n mine din dorinţa-valuri, Ca marea în furtună , prinsă-n maluriDe care se izbeşte orb în noapte.

Mă regăsesc sub pleoape şi sub tâmpleŞi-n inimă - alt ţărm în care sapă
Mareele iubirii, cât să-ncapăUn gol ce-n ani cu ură să se umple.

Cu graţie, un ram cu albă floareSe leagănă în ritm de vals stelar.E solitară ca speranţa unui far, În hăul trist - o pată de culoare.   

În păr se prind aromele naturii,Un bec imită Luna, ştrengăreşte,Zâmbesc...Şi simt cu dor cum rătăceşteSărutul umbrei tale-n colţul gurii.



14. Epistolă în vis - Sep 18, 2014 10:09:00 AM


         Sărut mâna, tată !
         Mă priveşti tăcut şi eu înţeleg imediat că îţi doreşti cozonac şi vin roşu. Câte puţin din fiecare.
         "Nu am acum", spun în sinea mea. "Mâine...Mâine o să-ţi dau cozonac şi vin roşu ".
         Glasul tău mă străbate ca un fior în timp ce spaţiul dintre noi creşte cu iuţeală şi pleci în lumină, îngăduitor şi la fel de tăcut :" E bine".
         Mi-e dor mereu însă ştiu că ne vom revedea curând. Oricând vei putea călători, te aştept măcar în vis.Până atunci, îţi spun încă o dată,
                                                                                      Sărut mâna, tată!
15. La musique, c'est autre chose... - Jun 24, 2014 11:35:00 AM


    Muzica e ceva special. Cu doar câteva sunete se poate exprima o idee, o mică poveste sau o epopee fantastică. Se poate planifica minuţios o compoziţie dar în aceeaşi măsură este admirabilă improvizaţia  , cu aerul ei de prospeţime , de noutate surprinzătoare .  Totul porneşte din inspiraţia celui ce creează.
      Demersul acestuia are ca fundament dorinţa de a împărtăşi cuiva un sentiment iscat de o întâmplare, de un fapt, de o amintire, de o reverie, de o conexiune oarecare. Până în acest punct răspunderea revine autorului...şi aşa trebuie să fie.Pentru că, dacă artistul caută calitatea şi modul cel mai elevat de prezentare,  dacă nu se complace în rezolvări de situaţii la modul simplist(cu gândul că un neavizat nu va detecta ezitarea sau nepriceperea), atunci creaţia sa va căpăta puterea de a rezista în timp şi în memoria iubitorilor de muzică.       Ascultătorul e...altceva. El este o antenă capabilă să recepţioneze mai bine sau cu defecte. Depinde de orientare, adică de cunoaştere. Reperele istorice şi geografice, cultura muzicală a unei populaţii sau a unei generaţii reprezintă puncte cardinale pentru fiecare om. Privind lucrurile din acest unghi , trebuie să accentuez responsabilitatea ascultătorului faţă de personalitatea sa, construită şi educată să nu accepte compromisul, neautenticul, imitaţia, snobismul, curentul de opinie nemotivat, lipsa de valoare şi lista poate continua. Respectul de sine înseamnă să doreşti, să vrei ceva în cunoştinţă de cauză. Să ştii ce sunete declanşează anumite trăiri, care sunt instrumentele cu care intri în rezonanţă, care e ritmul de care ai nevoie într-o anume clipă. Să ştii, adică să fi trăit experienţa unei audiţii conştiente şi la final să ai câteva argumente pozitive sau negative, să poţi formula o părere.      Muzica mea , cea pe care eu o îndrăgesc nu este neapărat cea mai bună ci răspunde felului meu de a fi. Un cântec trebuie să-mi ofere imaginea unui întreg bine structurat : un început care să mă acomodeze cu tema, cuprins consistent condus către momentul culminant, intermezzo (ca un respiro necesar în toiul intrigii), repetarea temei (sub forma refrenului acolo unde e cazul) şi finalul care încheagă totul. Aştept de la linia melodică o anume spontaneitate, o simplitate firească, fără tenta de muncă laborioasă, de chin. Ei...asta e artă cu adevărat.
      Armonia este cea care dă culoare. Dintr-o dată, schiţa începe să semene cu un tablou. Aşa cum pictorul amestecă pe paleta sa alb, negru, roşu, galben, albastru, în  anumite proporţii  pentru a ilustra chipul unui personaj, tot aşa un amalgam de sunete diferite se înalţă în aceeaşi clipă completându-se cu bucurie şi dărnicie unele pe altele într-un fel subtil. La reuşita experimentului contribuie  "glasurile" instrumentelor, vocile lor inconfundabile dar şi cea solistului.
      Cuvintele au un rol esenţial în "decorarea" ansamblului. Ele au  un ritm  interior, silabe ale căror accente  vin să sublinieze intensitatea unor sunete şi , la rândul lor, sunt susţinute de acestea. Spre deosebire de melodie, versurile cer o îndelungă şi atentă căutare. Asta înseamnă pricepere şi dorinţa de a face temeinic un lucru pentru care ai chemare.
       Rafinamentul detaliilor pică în sarcina interpreţilor. Lucrarea este percepută prin prisma talentului, a carismei celor aleşi să prezinte publicului crâmpeie mai mult sau mai puţin  inspirate. El este deţinătorul unui instrument inefabil şi anume vocea, prin intermediul  căruia , dacă îl cunoaşte îndeajuns şi dacă îl stăpâneşte suficient (cum s-ar zice, a exersat), poate transforma cenuşiul anost al cărbunelui în lucire de diamant. Şi aici este tot  artă.
       Aspectul vizual (de tip videoclip) comportă o discuţie separată pentru că de cele mai multe ori are rolul de a abate atenţia de la superficialitatea creaţiei în sine.
      Melodia prezentată mai jos este o revelaţie târzie, în sensul unui mare decalaj  între apariţia ei şi momentul în care a ajuns la mine.Încă de la început am ştiut că-mi transmite un mesaj.Dacă ar fi să o definesc în doar trei cuvinte,ele ar fi acestea :"Aşa sună bucuria ".Să detaliez ? Bun...
       La primele acorduri am avut acelaşi sentiment ca atunci când te afli pe malul unei ape şi eşti tentat să  scufunzi  talpa în undele line dar te temi că sunt reci ca gheaţa. Apoi, instrumentele au glăsuit cald şi mi-au dat încredere. Oamenii nu au ţipat ci au urcat delicat treptele scării muzicale, ca un prolog care-mi dădea puterea de a decide dacă voi asculta până la capăt sau nu. Şi am ascultat, intrigată de abordarea unei teme aparent simple: visul. Sau mai bine zis, visarea cu ochii deschişi; desprinderea de realitate şi plonjarea într-un Univers ideal.
       Genul grupului "Boston" este departe de perfecţiunea Clasicismului . Pe de altă parte, niciun curent muzical nu este perfect. Există destul loc şi pentru inspiraţia creatoare a contemporanilor, oricare ar fi anul reţinut convenţional de calendar . "More than a feeling" e doar un pretext de discuţie. Sunt multe rătăcite printre stilurile mai vechi sau mai noi care merită ascultate.

                                           


16. Toamna - Sep 22, 2013 7:22:00 AM






17. Iluzii - Sep 20, 2013 5:25:00 PM


Luna se arată întreagă şi palidă...
Din hăul nopţii ,
guri hulpave de lupi cenuşii
se năpustesc să o sfârtece.
Vântul destramă
încă o iluzie...
18. Amintiri din templu - Sep 8, 2013 10:28:00 AM


Frunze moarte , frunze de aramă , frunze...
Peste tot : pe crengi , printre pomi , prin mine.
Mă cuprind din tălpi până-n creştet tandre ,
                                Mângâietoare.

Mi-a fost dor de ziua aceasta blândă ,
Fiica celei mult prea demult apusă
Printre siluetele noastre mute ,
                                Îmbrăţişate .


Ce bogaţi eram în acele vremuri !
Banca noastră , mica alee , parcul
Ca un templu vechi poleit cu aur
                               Şi cu lumină .


Pe altarul însângerat de frunze
Orice pas în plus e un sacrilegiu .
Mă opresc , de teamă că le-aş ucide
                               Încă o dată .

Sunt precum un arbore-n prag de iarnă .
Anii mulţi mă strâng cu-ale lor inele .
Înspre Ceruri , braţele se înalţă
                               În rugăciune.



19. Eu si Toamna - Sep 8, 2013 10:17:00 AM



Printre pomi şi case, ca o nălucă
Hoinăreşte Doamna cu păr de-aramă
Parfumat discret de o crizantemă
                                 Neprihănită.

Plânge Toamna aurul din vestminte
Irosit în sala de bal pustie,
Părăsită de cântăreţi , de viaţă
                                 Şi bucurie.

Plânge Toamna singurătatea-i rece.
Fără tânguire şi fără zbucium
Plânge-nchisă-n sine, cu resemnare...
                                 ...Ca o bătrână.

Pe când noaptea vine, la ceas de taină,
În fereastră bate timidă Toamna.
Îi deschid, să-mi plângă pe umăr toată
                                 Nefericirea. 

Simt obrazul umed, scăldat în lacrimi
Şi pe buze gustul sărat, pecetea
Ploilor din sufletul meu de toamnă
                                 Îndrăgostită.
20. Pâine şi circ - Jun 9, 2013 3:09:00 PM
Mai pe seară , când se-astâmpără căldura ,
La o margine de mahala vestită ,
Vechiul circ tăbară tulburând natura
Cu un cântec de flaşnetă ruginită .


Clovni , jongleri , pitici , dresori  şi balerine
Schimbă straie prăfuite  şi soioase
Moştenite de la cine  ştie cine
Cu  ţinute cam boţite dar lucioase .


Printre case pleacă zgomotos alaiul
De circari vopsiţi , cu chipuri prost mascate ,
Scamatori deprinşi să-şi  îndulcească traiul
Cu parale bune , iute adunate .


Babele , copiii  ies  şi cască gura
La caraghioslâcul  şi scălâmbăiala
Unor cabotini ce-au  întrecut măsura
Şi a căror artă  e căpătuiala .


Oamenii cu slujbe , deşteptaţi devreme ,
Nu mai iau  în seamă  vorbăria goală .
De lăudăroşi , întreaga lume geme  ,
Toţi vor bani , averi  şi demnităţi cu fală .


Modestia , cinstea , nu aduc onoare ;
Cine-a fost azi  şmecher , va fi domn de mâine .
Astfel , vremea trece fără vreo schimbare ,
Cu acelaşi circ  şi cam aceeaşi  pâine .

21. Jucării pentru Lily - Ionel Teodoreanu - May 7, 2013 4:00:00 PM


22. Efemeride - Apr 7, 2013 7:48:00 AM


Fără de rosttrecuse acea amiază...Apoi o noapteşi încă o zi.În tot acest infim răstimp,noi devenirăm mai străinide cum eramînaintede a ne fi cunoscutfără de rost...


23. Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar - Feb 12, 2013 2:46:00 PM



                                                                             Motto: ...În amintirea dragului meu Prinţ.


A fost odată un prinţ. Se născuse din seminţie nobilă şi ursitoarele s-au grăbit să-i facă daruri. Cea dintâi rosti un descântec, îi atinse creştetul cu bagheta şi pe dată părul micului prinţ se făcu precum argintul, ochii primiră culoarea chihlimbarului  iar chipul, o frumuseţe desăvârşită. Cea de a doua îl înzestră cu o fire blajină şi iubitoare, cu modestie, înţelepciune şi glas dulce.Ultima dintre ursitoare trebuia să-i alcătuiască drumul vieţii. S-a întâmplat ca tocmai atunci aceasta să fie foarte, foarte supărată din pricina unui spin care îi sfâşiase pelerina. Fără a chibzui prea mult, ea luă hotărârea ca făptura nevinovată să-şi afle menirea într-o lume străină şi să-i înveţe pe trăitorii acelui meleag calea eliberării din împietrirea inimii. Dar, pentru că furia nu-i dădea pace, îi hărăzi totodată şi o sănătate şubredă.Nu mult timp după acestea se ivi prima încercare: micul prinţ se trezi fără veste departe de ai săi. Pornise pe calea destinului şi părea că nimeni nu ostenea să asculte ori să-i priceapă tânguirea graiului melodios. Cerea puţin şi stăruia cu umilinţă doar atunci când foamea sau setea îl împingeau a-şi cere simbria. Virtuţile precum şi trăsăturile-i delicate aduceau bucurie celor în preajma cărora se afla. Din ce în ce mai mulţi doreau să-l audă, să-i atingă părul de argint iar el arăta tuturor recunoştinţă, bunăvoinţă şi devotament. Nu exista vreo frunte cernită care să nu fie înseninată de aspectul fără cusur la care se adăuga purtarea lui cuviincioasă deşi puţini se îngrijeau de trebuinţele si suferinţele firavei făpturi. Clipă de clipă, zi după zi, inimile ferecate prinseră a vibra sfărâmând crusta de piatră. Sentimente tulburătoare încălzeau sufletele celor ce se numeau stăpâni. Astfel, cugetul lor a fost descătuşat şi au putut să-i admire însușirile demne de un creştet încoronat. În semn de preţuire, l-au numit Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar.  Tăcut, aşa cum îi era felul, tânărul prinţ păşi în cele din urmă spre Tărâmul Veşniciei,  mulţumit că îşi împlinise soarta.




24. De ce ?... - Feb 12, 2013 2:41:00 PM


          Balanţa din mine cumpăneşte îndelung. Plus, minus, din nou plus...şi clipa trece inutil. De ce ratez alegerea potrivită !? Predomină raţiunea ori s-a atrofiat instinctul ? Cu siguranţă însă, e prea multă teamă. Privesc peste umăr şi surprind mai mereu o ipostază dezolantă: spectrul balanţei ruginite, încremenită cu un braţ copleşit de neputinţă iar celălalt, în perpetuă rugă.


        
25. Stăpâna apei - Aug 12, 2012 3:51:00 PM