Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Matematica iubirii - Jun 1, 2020 12:37:00 PM



FOTO: Lucian Petru GOJA



Mă plimb singură prin saloane reci
am ascuns toate oglinzile
alături vedeam mereu
umbra ta aplecată peste umărul meu
în palma stângă îţi scriu o scrisoare
cu versuri albe ca obrazul meu
din degetul crestat cu cuţitul
curge un şuvoi de cerneală
cuvinte care aşteaptă cuminţi să se nască
captivă între somn şi trezie încerc să rezolv
o ecuaţie cu două necunoscute
în care variabilele suntem noi doi
de fiecare dată când mă gândesc la tine
mor câte puţin
viaţa se scurge din mine
în fiecare minut
din seva ei undeva în univers
creşte un copac
pe coaja arborelui e încrestată
ecuaţia noastră cu două necunoscute
pe care nimeni nu va fi în stare
să o rezolve vreodată.


02. Puritatea lamei cutitului - May 30, 2020 11:05:00 AM



Dimineaţă albă apartamentul adormit
respiră neauzit o adiere intră pe fereastră
& umflă perdeaua muzica lentă ne invadează corpurile leneşe
versuri bizare rămân agăţate de colţurile mobilei
trupul tău gol într-un cocon de gânduri
nepătrunse-neatinse-indescifrabile
drum infinit între noi acces interzis
spatele tău fremătând în ritmul respiraţiei
privirea ta fixată pe peretele alb
ca pe o pagină care aşteaptă să fie scrisă
ai vrea să pleci cauţi scena de final
imaginezi la infinit ultimul dialog
ai vrea să-i dai delete nu-ţi plac patetismele
lacrimile mucii isteriile ţipetele
zgura dragostei care se depune
pe inimi după o relaţie cu prea multe promisiuni
preferi puritatea lamei cuţitului
cu care tai în două acest trup cu două capete
privesc şi nu pot să mă mişc
trupul tău gol într-un cocon de gânduri
spatele tău şi ritmul respiraţiei
te ridici îţi îngropi faţa în palme
palmele tale pline de sărutările mele
ieşi la fereastră vântul se joacă în părul tău
pe ritmul inimii mele
ceasul a stat o muscă se loveşte insistent de geam
niciun vers nu mai pluteşte pe deasupra patului
închid uşa în urma mea fără zgomot
acum îţi va fi mai uşor.


03. Copilărie - May 29, 2020 3:06:00 PM


FOTO: Lucian Petru GOJA



Gara asta are mirosul prafului din drum
fierbinţeala lui simţită pe picioarele goale
pe când mâncam căpşune pline de nisip
şi îngiţeam cireşe cu sâmburi cu tot
culese din spatele casei bunicilor
pe când mă jucam chinuind omizi păroase
în culorile curcubeului
gara asta îmi aminteşte de cenuşa caldă
în care îmi afundam picioarele julite
gara pe care anii nu au schimbat-o
se luminează toată când apari la capăt de peron
punct albăstriu în ceaţă ce creşte tot mai mult
trupul tău atletic alergând spre mine
privirea ta e privirea copilului uimit
că şi-a găsit jucăria preferată
după ce o rătăcise prin vecini
te iau de mână ai palma lipicioasă
urmele de căpşune încă nu s-au şters
mă descalţ de sandale mă priveşti amuzat
te vede lumea, îmi spui cu jumătate de gură
găsesc o baltă păşesc în ea fără să stau pe gânduri
nu-mi doresc să fiu doamna ta
sunt un copil uitat într-un corp expirat
vreau să vânez furnici împreună cu tine.

04. "Astăzi eu gătesc" - cartea micilor bucătari - May 27, 2020 2:06:00 PM





Pandemia aceasta, pe lângă toate relele pe care le-a adus, a avut şi un efect neaşteptat: mai toată lumea s-a apucat de gătit. Dintr-o dată, Facebook-ul s-a umplut cu fotografii cu pâini, prăjituri banana bread, gogoşi, paste şi tot soiul de meniuri mai mult sau mai puţin sofisticate, după firea şi gustul omului.

Cu siguranţă, acest nou tip de comportament în familie a înfluenţat şi copiii. Şi nu cred că sunt puţini cei care şi-au dorit să experimenteze bucătăritul. De altfel, am şi văzut câteva mânuţe pline de făină şi aluat în unele fotografii de pe Facebook.

Acum există şi o carte de bucate concepută special pentru copii. Publicată la Editura Cartemma din Baia Mare, cărticica se intitulează „Astăzi eu gătesc” şi este scrisă şi ilustrată de Ioana Vlad-Munteanu. Ea este realizată în colaborare cu Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare şi conţine câteva reţete simple, dulci şi sărate, gata a fi încercate de cei mici.

Cartea atrage de la prima vedere prin culorile ei vii şi prin ilustraţiile extrem de frumoase. Ioana Vlad-Munteanu face ca gătitul să pară o joacă. Cei mici se vor distra încercând să prepare reţetele, bineînţeles sub supravegherea unui părinte sau bunic.

Puteţi comanda cartea, împreună cu ceva bun de la Mai Dulce, AICI .Sau direct de la Editura Cartemma, AICI .Poftă bună! :)

05. Oraşul în care totul se cumpără - May 26, 2020 4:37:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA

Nu dispera, omule

lumea e atfel decât ai crezut
promisiunile ţin loc de hrană zilnică
„ceea ce voi face” se confundă cu „ceea ce am făcut”
nicio pedeapsă nu îi poate atinge
pe cei care transformă entuziasmul în scârbă
ca nişte magicieni de la circul ambulant
după o vreme nimeni nu le mai ţine minte minciunile
ele pot fi folosite ca noi
fructe proaspete bune de lăudat
bune de smuls emoţii şi voturi
săruturi umede de la bătrâne cu dulceaţă pe degete
şi strângeri de mâini tremurate de la bătrâni cu nod în gât
oraşul viitorului e un castel de hârtie
hârtia ziarului vândut pe bani mulţi
pe care îl citeşti mergând pe stradă
atent să nu-ţi rupi piciorul într-o groapă
să nu-ţi cadă o bucată de acoperiş în cap
să nu te calce o maşină în intersecţie
viaţa nu are un preţ prea mare
în oraşul în care totul se cumpără.
E frumos oraşul acesta, spun ei
flori şi aer curat şi băncuţe
totul este prea scump, spui tu
nu doar milioanele rătăcite prin buzunarele largi
ale pantalonilor Armani călcaţi la dungă
ci şi săruturile umede şi nodurile în gât
părul ridicat şi tremurul vocii şi enervarea
umilinţa şi dezamăgirea cruntă şi ura
suspiciunea şi disperarea şi spaima
şi tot ce am devenit noi
locuitorii acestui oraş
care cândva eram oameni.



06. Muzeul de Istorie se redeschide mâine. Planetariul, Muzeul Satului şi Muzeul de Mineralogie pot fi şi ele vizitate - May 25, 2020 12:01:00 PM

FOTO: Viorel RUSUMuzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie se redeschide mâine, după o perioadă în care a fost închis pentru public din cauza pandemiei. Instituţia se alătură, astfel, celorlalte muzee băimărene care s-au redeschis în ultimele zile: Planetariul, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară (deocamdată, doar secţia în aer liber) şi Muzeul de Mineralogie. Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” rămâne închis până la sfârşitul acestei luni.
Pentru a vizita toate aceste muzee, va trebui, desigur, să respectaţi anumite reguli, care ţin de distanţarea fizică, igienizarea mâinilor, purtarea măştii. La intrare vi se va măsura temperatura. Programul muzeelor va fi acelaşi ca înainte de pandemie, dar frecvenţa vizitatorilor cărora li se va permite intrarea va fi redusă. Planetariul a fost prima instituţie muzeală din Baia Mare care a deschis porţile pentru public, odată cu încetarea stării de urgenţă. Expozițiile care se pot vizita aici sunt: ”Sistemul Solar”, ”Constelații Românești Tradiționale”, ”Dumitru Prunariu – primul român în cosmos”, ”Astro-fotografie” și noua expoziție obiect ”Hubble 30 ani” care prezintă printul oficial al aniversării telescopului spațial orbital, manifestare organizată de ESA/NASA, Planetariul Baia Mare fiind partener oficial pentru România.
FOTO: Viorel RUSU

La Muzeul de Istorie, veţi putea vizita următoarele expoziţii: Necropola tumulară de la Lăpuș, Cetatea de piatră–Cetatea Chioarului, Baia Mare-oraș liber regal, Baia Mare-Piața Cetății. Vestigii arheologice, Baia Mare-Centrul Istoric. Vestigii arheologice, Suba Zoltán-Omul din spatele aparatului de fotografiat, Maramureșul și Marea Unire (1918), „Tot înainte!” Elev în România comunistă, Minerit și civilizație în Maramureș, Călătorie în universul Ceasului, La Muzeul de Mineralogie puteţi admira peste 1.000 de flori de mină, care constituie expoziţia permanentă. Se pot vizita, de asemenea,cele patru expoziţii temporare: una de filatelie, pe tema mineralelor, o expoziţie de pictură a Elisabetei Pietrar Veress, o expoziţie de pictură şi obiecte neconvenţionale a artistei Marinela Căluşeru, precum şi expoziţia „Ultimii dinozauri din Transilvania”, realizată în parteneriat cu mai multe structuri din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Expoziția cuprinde patru reconstituiri în mărime naturală ale dinozaurilor transilvăneni, o serie de fosile rare și o vitrină dedicată meteoriţilor care au căzut pe teritoriul României.

FOTO: Viorel RUSU


În perioada de izolare, muzeele băimărene au încercat să menţină legătura cu publicul, prin intermediul fotografiilor şi articolelor publicate pe reţelele de socializare. Activitatea muzeelor nu a fost sistată, muzeografii fiind ocupaţi în acest răstimp cu pregătirea unor evenimente viitoare şi cu munca de cercetare.

Later edit: Muzeul de Etnografie tocmai a anunţat pe pagina oficială de Facebook că de mâine va fi deschisă din nou pentru vizitare expoziţia permanentă din clădirea pavilionară. De asemenea, se va putea vizita şi expoziţia temporară dedicată Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România.
Credit foto: Viorel Rusu - Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș




07. Al treilea razboi mondial - May 23, 2020 12:12:00 PM




Ca o armată condusă de un general nebun
te cuceresc bucată cu bucată
munte după munte deal după deal
palmă de piele după palmă de piele
Te îngrop în daruri de dimineaţa până seara
nu din generozitate o fac
ci pentru ca atunci când le vezi
să te gândeşti inevitabil la mine
un zâmbet să ţi se întindă pe buze
distanţa dintre noi să se strângă
ca o rufă spălată într-o apă prea fierbinte.
Precum un animal de pradă care îşi apără teritoriul
pun stăpânire pe gândurile tale
spaţiul minţii tale pe care îmi place să îl străbat
ca un explorator venit din altă lume
despre care tu nici nu ştiai că există.
O ciocnire a civilizaţiilor suntem noi doi
al treilea război mondial
celulele mele adoră să se lupte cu celulele tale
din lupta noastră corp la corp ies scântei
testez fără odihnă strategii ingenioase
arme letale de ultimă generaţie
la final îmi înfig steagul în inima ta
şi slobod din plămâni strigătul victorios.


08. Sentimentele ca niște copii - May 22, 2020 2:38:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA


Gândesc în imagini
reveriile mele - filme în culori violente
uneori pline de dragoste, alteori înspăimântător de crude
după cum mă trezesc dimineața.
Tu nu știi
dar eu mereu am sentimente în exces
dacă le-aș revărsa asupra ta te-ai speria
ca un copil rătăcit prin arena circului
prea multă nebunie, ai spune
așa că nu fac decât să îți ofer exact cât ai nevoie
surplusul îl colectez într-un borcan
din când în când, dimineața în zori
golesc conținutul într-un caiet
și gata poezia!
Cei care mă citesc de fapt
îmi adoptă sentimentele ca pe niște copii
râd, plâng și tremură necontrolat
iar eu sunt fericită
că gândurile mele mărturisite cu scrâșnet
filmele dureros de sincere, în culori violente
sunt protejate și alintate
așa cum și-ar dori
orice mamă.

09. Așteptare - May 21, 2020 4:34:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Aerul a încremenit ca o amenințare
Atmosfera e densă de parcă
niciun obiect nu mai poate fi mișcat de la locul lui
la televizor au anunțat furtuni
așteptarea aceasta îmi e întrucâtva familiară
așa cum e, fără termene, fără speranță
fără semne divine și linii potrivite în palmă
să te aștept pe tine, baby, e la fel
ca și cum cineva m-ar despica zilnic
de la gât în jos și mi-ar turna acid
ca și cum mi-ar înfige un cui înroșit în creier
așteptarea ta, baby, e ca un sevraj
când pare că întreaga lume e împotriva ta
și singura alinare la care tânjești
îți este refuzată.
Doar în somn mi-e mai bine
când visez singurătăți înfruntate în doi
mâna mea în mâna ta
pielea ta peste pielea mea
tâmplele lipite și tu strigând
Despicați-mă și pe mine! vreau
să simt lama cuțitului alunecând peste pântece
acidul scurgându-se printre organe
e singurul mod în care
îmi pot liniști iubita
singurul mod în care îi pot spune
că dragostea ei e dragostea mea.

10. Nu știu dacă e sânge sau lumina răsăritului - May 18, 2020 3:49:00 PM


FOTO: Lucian Petru GOJA



Niciodată nu mi-ai părut mai îndepărtat ca acum
frumusețea ta albă e o iluzie a singurătății
tu ești un balon de săpun în culorile curcubeului
care aduce fericire celor care îl privesc
dar dispare atunci când e de abia atins
niciodată nu am plâns văzându-te
și nu am explodat de bucurie la vederea ta
toate deodată ca un uragan de emoții
pustiind totul în urma lui
aș vrea să îți înrămez vocea
să o atârn deasupra patului meu
în fiecare seară înainte de culcare tu
să îmi povestești vrute și nevrute
aș vrea să îți memorez pielea de fildeș
de pe interiorul brațului, locul acela ascuns
despre care îmi place să cred că e numai al meu
și pot să-l mângâi în gând seara înainte de culcare
bucățile acestea rupte din tine
esența ta sau mai precis
esența bărbatului din sufletul meu care e copia ta perfectă
nu fac decât să îmi amintească cu cruzime
de milioanele de fire de nisip din deșertul care ne desparte
și care nu poate fi traversat
de nicio caravană.
Acum
dorul meu se multiplică de milioane de ori
până ce îmi cuprinde fiecare celulă
și fiecare celulă încet se stinge
cum se sting dimineața stelele pe cer
în urma lor rămân dâre roșii
nu știu dacă e sânge sau lumina răsăritului.

11. Poem de duminică - May 17, 2020 11:10:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Ploaie de duminică umbre joacă prin bucătărie
sfârâie pe foc cozile de ceapă din tigaie
le văd cum se pleoștesc ca după o veste proastă
te întreb dacă vrei omleta din șaizeci de ouă
ca în filmul acela rusesc
îmi spui că nu-ți plac filmele rusești sunt prea abisale
abisală sunt și eu îți spun și te văd
cum îți stăpânești zâmbetul.
E o atmosferă ca în alte vremuri
ploaia romanța lui Schumann mirosul ouălor prăjite
dezordinea răceala casei căldura din noi
e o zi studențească îți spun luându-te de mână
tu te apleci și îmi șoptești că sunt încă tânără
ciocnim paharele cu vin ele sclipesc ca ochii noștri
scânteile luminează bucătăria ca într-o zi de vară
îți privesc fiecare linie a feței încerc
să te învăț pe de rost nu am încredere în ziua de mâine
prostii, îmi spui, voi fi aici în fiecare zi
vom mânca zilnic omletă cu ceapă
vom bea vin roșu vom face dragoste pe romanța lui Schumann
va ploua până la sfârșitul zilelor
până când apa va înghiți lumea întreagă
iar noi vom fi singurii supraviețuitori
plutind hai-hui pe tăblia mesei de bucătărie
sărutările noastre apocaliptice
vor avea gustul boabelor de strugure coapte
și patima tinereții veșnice.

12. Plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista - May 17, 2020 7:33:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA

Plouă cu stropi reci, indiferenți

plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista
străzile pustii ca după o catastrofă
nicio lumină la ferestre nicio voce străbătând cartierul
niciun semn că cineva ar mai respira în orașul acesta.
Blocuri cenușii reflectate în bălțile ciupite
&cerul ca o pătură groasă de lână
la colțul unui bloc o pată de culoare
trasată de un pictor plictisit -
umbrela sângerie a unei femei tinere
care privește lung spre orizont.
E o lungă așteptare fără sfârșit
într-o zi ca aceasta salvarea e imposibilă
precum o ploaie cu monede de aur
tot universul spune nu acum
plânsul interior al femeii tinere
se absoarbe în stropii de apă
se dizolvă încet în marea durere a lumii
și se pierde fără să lase urme.
Buzele uscate ale femeii se strâng
mâinile reci se freacă una de cealaltă
pași la stânga
pași spre dreapta
nicio siluetă nu se desenează în aerul
de consistența mării în furtună.
Pete de culoare ale pictorului nebun
doi copii aleargă prin mijlocul bălților
chiuind și stropindu-se ca doi iezi puși pe șotii
mâinile lor se agață de fusta mamei
ecoul râsului lor descătușat
chemarea neașteptată acasă.
O ultimă privire spre orizont – nimic.
Plouă cu stropi reci, indiferenți,
plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista.
Trei suflete mergând prin ploaie
culori reflectate în oglinda bălților murdare

ca într-o zi de tristă sărbătoare. 


13. Sfârșitul nopții are culoarea cafelei - May 15, 2020 3:30:00 AM


FOTO: Lucian Petru GOJA


Cafeaua asta rece, sorbită aproape de sfârșitul nopții,
cu înghițituri mici, cu gâtlejul sugrumat,
ca după un somn hărțuit de himere,
e începutul unei poezii.
Ea are încă gustul zilei de ieri.
Ea are culoarea cartierului la ora
când aerul e păstos și rece
ca o urmă de melc.
Ea are izul înțepător al sudorii
și ritmicitatea cântecului
care au însoțit culesul boabelor roșii.
Orașul e negru, adormit și flămând
ca un urs spre sfârșitul iernii.
Zgomotele nopții
lovesc în ferestrele deschise
și se amestecă în dormitoarele
spectatorilor de la cinematograful viselor. 
Cafeaua cerută de vagabond la non-stop
e brunetă și fierbinte ca femeia
pe care a urmărit-o ieri pe o stradă pustie.
Frica plutește în aerul rece
ca un vânt crud de primăvară
se citește în ochii cu pleoape lăsate
în roua din palmele mirosind a dezinfectant
în părul pe care vagabondul îl mângâie
cu mâna lui uscată
în timp ce din gâtul răgușit de tutun
ies gemete de plăcere.
O cafea brunetă și fierbinte ca tine,
spune vagabondul,
și un zâmbet lasciv lățește buzele crăpate,
mijește ochii roșii și apoși,
și lasă în urma sa, uitate,
culcușul din cârpe și ziare vechi
plasa cu pâine uscată
și chiar cei 45 de ani ai săi,
care arată ca 60
bătuți pe muchie.
În paharul de plastic
aburește lichidul plin de promisiuni
iar vagabondul se crede un tânăr actor
într-o scenă erotică.
Dincolo de geamul îngust
mirosul cafelei se confundă cu mirosul fricii
și strânge ca gheara unei fiare flămânde
gâtul alb al femeii.
Aerul de culoarea cafelei se diluează
trăsăturile se ascut, stomacul se strânge
ca un arici.
Zgomotul sec al pașilor pe asfalt
capătă limpezime
doar în închipuirea femeii.

14. Muzeul de Artă, doar online până pe 31 mai - May 14, 2020 1:41:00 PM


Muzeul de Artă din Baia Mare nu se va deschide pentru public mai devreme de 31 mai. Primirea vizitatorilor în noile condiții, în care pericolul reprezentat de pandemie este încă prezent, necesită anumite adaptări și pregătiri. Angajații muzeului au lucrat în toată această perioadă și o fac și acum, chiar dacă publicul poate vizita expozițiile doar online, deocamdată.





COMUNICAT DE PRESĂMuzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»anunță că toate activitățile cu publicul, inclusiv vizitarea expozițiilor, rămân suspendate până în 31 mai 2020.

Starea de sănătate și siguranța vizitatorilor noștri, respectiv a personalului muzeului, precum și a comunității ca întreg reprezintă una dintre prioritățile instituției noastre. Aplicăm în continuare măsurile luate de autorități pe plan național și internațional și lucrăm la adaptarea programului și a condițiilor de vizitare pentru a elimina riscurile și vulnerabilitățile generate de răspândirea COVID-19 pentru a putea relua programul cu publicul în condiții adecvate. Informațiile privind reluarea accesului public vor fi transmise în timp util. În această perioadă păstrăm legătura cu publicul nostru online. Vă poftim să parcurgeți turul virtual al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în secțiunea "Vizitare" de pe pagina web www.muzartbm.ro și pe blog la adresa muzeuldeartabaiamare.wordpress.com (nu uitați de activarea FlashPlayer). Activitatea instituției noastre continuă, iar pentru orice informații vă invităm să ne contactați pe adresa de e-mail [email protected] sau prin intermediul rețelelor de socializare.

dr. Tiberiu ALEXA,  directordr. Ioan Angel NEGREAN, coordonator Birou programe şi marketing



15. Călătorie în spaţiu - May 11, 2020 3:25:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



E ora 5 dimineaţa
întunericul se revarsă prin ferestre & umple toată casa
stau rezemată de chiuvetă
HIM cântă în măruntaiele laptopului
despre endless dark
potrivesc apa la robinet, nici prea rece, nici prea caldă
spăl una câte una, cu mare grijă
atentă să nu le frâng să nu le rănesc
frunzele de spanac culese ieri din grădina mamei
cu ele îmi măsor timpul petrecut departe de lume
orele condensate între patru pereţi
grozava spaimă de boală şi moarte.
Mă simt de parcă aş fi călătorit
undeva în spaţiu, pe o planetă oarecare
- una pe care spanacul nu creşte -
şi unde oricum, timpul trece diferit
căci nici Soarele nu mai e chiar acelaşi.
Acolo, pe planeta aceea
puţin mai mare decât a Micului Prinţ
am trăit vieţile altora
am inspirat miros de hârtie şi cerneală tipografică
viaţa mea nu a mai fost un şirag de fapte
ci unul de simţiri
am simţit enorm, cam cât o frunză mare de spanac
verde şi grasă şi plină de sevă
aşa, cam cât palma unei femei
pe care o potriveşti delicat deasupra inimii tale
atunci când vrei să-i arăţi
că trăieşti totul
la intensitate maximă.



16. Linişte - May 10, 2020 4:53:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



La umbra copacului care creşte din inima mea
stăm noi: doi oameni cu sufletele ridate
dar care încă mai ştiu să iubească.
Nu ies scântei când sufletele noastre zbârcite se ating
doar o linişte ca o apă întinsă
în care sar cu bucurie peşti.
O barcă de lemn pluteşte fără ţintă
refuzi să vâsleşti iar eu
nu vreau să-ţi cer nimic.
Mă tachinezi ca un şcolar cu chipiul pe ochi
iar eu mă întreb de ce nu pot cânta ca o mierlă
ca să-ţi arăt cât de fericită sunt.
Te iau de mână şi împreună
ascultăm zgomotele universului
în care doar noi suntem o pată de linişte.
Despre linişte nu se pot spune prea multe
decât că e completă cum complet e oul
în perfecţiunea lui.
Dacă te uiţi la el în lumina soarelui
vei vedea înăuntru un bărbat şi o femeie
cu sufletele zbârcite de prea multă viaţă
îmbrăţişându-se.


17. Teatrul din Baia Mare, gata pentru reîntâlnirea cu publicul - May 6, 2020 8:13:00 AM



Teatrul Municipal Baia Mare se pregăteşte să revină în atenţia publicului, după data de 15 mai, printr-o serie de transmisiuni în direct. Este o veste foarte bună pentru iubitorii de teatru băimăreni şi nu numai, care, de două luni încoace, nu s-au putut bucura de spectacolele şi evenimentele acestei instituţii.
Pandemia a prins Teatrul Municipal pe nepregătite, ca pe noi toţi, de altfel. Numai că, în timp ce alte instituţii teatrale s-au adaptat din mersşi au difuzat online, gratuit sau cu plată, evenimente teatrale şi concerte, teatrul băimărean a tăcut. Am vorbit cu Alina Rad, şefa biroului marketing, care mi-a explicat că teatrul nu deţine filmări de calitate ale spectacolelor, ceea ce înseamnă că farmecul lor s-ar fi pierdut pe ecran. De asemenea, în cazul luării unei decizii de transmitere online a spectacolelor, ar fi existat probleme cu plata drepturilor de autor. Sunt şi chestiuni de buget la mijloc.
Înţeleg toate resorturile juridice şi financiare care au determinat pauza de activitate a instituţiei băimărene. Care, de altfel, nu a fost cu adevărat o pauză, din moment ce actorii au continuat să repete şi să pregătească spectacole. 
Dar rămâne gustul amar al spectatorului simplu, care vede şi compară. Care, în cele două luni de izolare, s-a bucurat să poată urmări spectacole de calitate şi concerte ale unor instituţii teatrale din ţară (Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Satu Mare, Bucureşti). Şi care, în acelaşi răstimp, nu a putut urmări niciun eveniment al teatrului băimărean.
Scena din curte. FOTO: Teatrul Municipal Baia Mare

Redau aici comunicatul Teatrului Municipal, primit ieri, 5 mai.

Imagine: Teatrul Municipal Baia Mare

„Dragii noștri,

În urmă cu câteva zile, v-am arătat poze cu noul spațiu de joc din curtea teatrului nostru. Revenim azi cu schița tehnică, fiindcă suntem nerăbdători să vă reîntâlnim. Nu știm când se va putea asta, sperăm să fie în iunie sau în iulie.

Dar, până la reluarea activității cu publicul, vom demara după data de 15 mai (dacă contextul o va permite), o serie de transmisiuni în direct, de pe scena construită în curtea teatrului, dar și de pe cea din interior, prin care vom prezenta publicului din Baia Mare și nu numai, recitaluri muzicale și actoricești, seri de poezie, momente de teatru pentru copii, lecturi, interviuri cu artiști din Baia Mare etc, pe care le-am pregătit în această perioadă. Toate acestea se vor realiza cu respectarea măsurilor de siguranță, atât în ceea ce privește distanța dintre artiști și dintre tehnicieni, cât și dezinfectarea spațiilor.

Filmările și transmisiunile în direct se vor face de către o echipă coordonată de operatorul Liviu Popovici, cu trei camere profesionale, amplasate în diferite unghiuri.

Nu suntem împreună, dar putem fi mai aproape unii de alții. Semne de viață, semne de carte, semne de teatru, semne de muzică și poezie, iată ce își propune să vă ofere acest proiect. Rămâneți cu noi!”





x

18. Nici întuneric nici lumină - May 5, 2020 2:25:00 PM

FOTO: Lucian Petru GOJA
Dimineaţa devreme e partea mea preferată din zi

privesc înmărmurită cum întunericul se face lumină
cum trupul meu se schimbă odată cu venirea zorilor
căpătând treptat consistenţă
imaginea ta păleşte pe măsură ce soarele urcă pe scoica cerului
până când se transformă într-un abur auriu călduţ
ca nimbul sfinţilor din icoane
atunci rana din toracele meu începe să doară
&să supureze un lichid roz transparent precum zorii.
Nu-mi doresc decât să te mai strâng o dată în braţe
(ştiu e atât de banal nimic poetic într-o îmbrăţişare
aş fi putut să spun ceva mai sensibil precum
contopirea sufletelor sau mângâierea lobului urechii cu privirea
dar adevărul e că nu-mi doresc decât o îmbrăţişare lungă
ca o regăsire de sine după o criză identitară
ca îmbrăcarea unei haine vechi
pe care ai aruncat-o pentru că era prea ponosită
dar încă-i cea mai dragă dintre toate.)
Ei spun că soarele răsare de fiecare dată altfel
că nu poţi să-ţi scalzi ochii de două ori în scamele aceluiaşi răsărit
apele ochilor tăi de azi nu sunt apele ochilor tăi de ieri.
Virusul acesta e mai periculos decât se credea
atacă tot ce se sălăşluieşte în coşul pieptului
roade pe dinăuntru iubirea o goleşte de sens
până când e bună de aruncat la gunoi ca un fruct dulce
din care viespile au supt tot miezul.
Dimineaţa devreme e partea mea preferată din zi
dacă sunt foarte atentă prind momentul în care nu e nici întuneric nici lumină
clipa aceea de linişte absolută ca un hotar tremurător instabil
când trupul meu se încheagă iar al tău încă nu şi-a pierdut conturul
e clipa păcii supreme clipa îmbrăţişării tăcute
ca o întoarcere acasă după un lung exil.



19. Nimic nu e adevărat - May 4, 2020 11:18:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Nimic nu e adevărat până când boala nu muşcă din ai tăi
până când nu auzi clănţănitul dinţilor la telefon
şi nu simţi de departe fierbinţeala frunţii celuilalt
nimic nu e adevărat până când nu vezi năduşeala pe trupul iubit
şi pupilele încremenite încercând să camufleze disperarea
până când nu desluşeşti într-un geamăt înăbuşit strigătul de ajutor
şi într-un blestem, rugăciunea.
Regatul meu pentru o gură de oxigen!

Sunt deja două luni de când a început totul
mi-am lăsat mărţişorul prins de vestă
semn al trecerii timpului
zilele astea o nouă modă prinde contur în oraş
la Cora au băgat măşti cu cristale Swarowski
nu ştiu prea bine care e reţeta
câte o mărgea strălucitoare pentru fiecare bolnav din familie
sau câte una pentru fiecare mort din oraş
oricum, gândirea pozitivă câştigă adepţi
la naiba cu lacrimile, trebuie să trăim clipa
mişcarea globală împotriva tiraniei suspinelor
proclamă bucuria ca stil de viaţă
fiecare mort din coşciug îşi va arăta dinţii într-un zâmbet
şi fiecare bolnav va fi obligat să spună bancuri
până când perfuzia va începe să tresalte în hohote
iar virusurile îşi vor lua tălpăşiţa
spre nişte gazde mai ursuze mai primitoare.

Nimic nu e adevărat până când nu te loveşte în faţă
mirosul greu de spital până când nu simţi în carne
agitaţia haosul panica graba rătăcită
teama că salonul acela cu pereţi albi lucioşi
pe care insectele au lăsat dâre lungi
patul cu cearceaful gălbui pătat şi perfuzia din care picură
stropi dulci de viaţă în venele obosite
horcăitul şi tusea ca o lamă de cuţit
în sfârşit, teama că toate piesele astea de puzzle
vor fi ultima imagine pe retina ta obosită
ca un film al cărui generic de final păstrează
ruinele moartea fumul şi toată decăderea lumii
şi peste ele, curgând lent, numele actorilor.

20. Univers cubic - May 3, 2020 9:53:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA




Lumina care intră pe fereastră a luat formă cubică
aerul e proaspăt şi cubic
Christos a înviat din morţi iese din biserica de vizavi
şi capătă formă cubică
vocea lui Kurt Cobain răzbate rotundă din televizor
şi îşi schimbă forma
de atâta timp stau închisă în camera aceasta cubică
încât şi sufletul meu e tot un cub mare şi imperfect
ros pe dinăuntru de şoarecii nesiguranţei şi ai îndoielii.
Coatele mele mâncate de atâta privit pe fereastră
ochii mijiţi în faţa soarelui de care mi se pare
că nu am dreptul să mă bucur
şi ale cărui raze le fur cum fură un copil
scăpat prin grădinile vecinilor morcovii.
Chiar şi chipul tău a luat forma ecranului laptopului
iar vocea ta şi-a pierdut treptat intensitatea
până când s-a transformat într-o şoaptă mp4
pe care doar eu o aud şi doar
în zilele mele bune.
Uneori te privesc adânc în ochii pixelaţi
şi mă întreb dacă ştii ce simt
dacă mai există acel du-te vino de gânduri şi sentimente
între mine şi tine
sau dacă noua formă geometrică a sufletelor noastre
e o cauză de nepotrivire.
Temporară sau definitivă?
Nimic nu va mai fi la fel după toate acestea
nici măcar zâmbetul tău atunci când mă vei vedea pentru prima oară
nici măcar sufocarea ca o lovitură de pumn în stomac
din clipa când ne vom întâlni
nici măcar tăcerea noastră uşor penibilă
care abia apoi, privind înapoi, mă va face să cred
că noi putem comunica fără să ne spunem nimic.
Vezi, baby, tu eşti pe jumătate creaţia mea
şi jumătate munca IT-istului suprem,
aşa că oricât ai încerca să scapi de mine
numele meu va rămâne într-un buzunar al sufletului tău
ca o monedă uitată peste vară
într-o haină veche.

21. Atunci când totul va lua sfârşit - May 2, 2020 9:12:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Atunci când totul va lua sfârşit
când vom închide ferestrele cu pervazul tocit
de atâta tânjit
şi ne vom revărsa pe străzile pustii
ca nişte şerpi ţinuţi prea mult în captivitate
beţi de fericire şi orbiţi de lumina crudă a soarelui
atunci vom încerca să dăm totul uitării
cum faci cu orice vis urât care te-a bântuit o noapte întreagă.
Dar niciun burete nu trebuie să atingă memoria. Vom transforma
în sumedenie de muzee încăperile în care
ne-am trăit disperările atâta timp.
Vom arăta curioşilor birourile la care am lucrat
bibliotecile din care am citit seara la lumina lămpii
laptopurile de pe care am vorbit cu prietenii de departe
mesele la care ne-am scris cărţile 
canapelele pe care am făcut dragoste oftând
pereţii îmbibaţi de tristeţi umede şi ferestrele de la care
am privit tăcuţi lumea care ni se refuza.
Atunci când totul se va sfârşi
va fi de fapt începutul unei lumi noi, necunoscute nouă
dar singura realitate a copiilor noştri.
Îi vom duce de mână prin muzeele de acasă
aşa cum noi am vizitat încăperile cu schelete de dinozauri
şi sălile cu săbii revolvere şi cămăşi de zale
pentru a pricepe cum a început totul.
Le vom arăta pânzele de păianjen adunate prin colţuri
şi le vom desluşi misterele zilelor
luminate albastru de felurite ecrane.
Le vom spune copiilor noştri:
uite, aici, pe canapeaua asta desfundată,
într-o zi în care ceasul era doar un obiect de mobilier oarecare
într-una din zilele în care mama ta plângea stins
iar eu îmi înfundam faţa în sânul ei
ca să-mi alung anxietatea
o zi de primăvară ca oricare alta
în care cunoşteam când era seară şi când dimineaţă
doar după cântecul mierlelor din socul de la fereastră
şi în care număram morţii din sute în sute
aici, pe canapeaua asta râcâită de ghearele pisicii bătrâne
ai fost conceput tu
ca o promisiune rostită cu glas tremurător
ca un refuz tăcut al morţii.
Şi de abia atunci ziua aceea a căpătat
un loc în calendar.

22. Primăvară online - May 2, 2020 4:07:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Primăvara se strecoară în case prin deschizăturile geamurilor
ca o femeie noaptea în patul amantului
miresmele florilor de liliac se îmbină cu mirosul stătut
al partidelor de sex mecanice
în care nimeni nu priveşte în ochii celuilalt
iar ea îşi întoarce faţa într-o parte
şi îşi imaginează că cel de deasupra e altcineva.
Minţi scăldate în plictiseală ca într-un abur zemos
căutând culorile vii, râsul, gemetele proaspete
ale unui necunoscut.
Singurătatea s-a umflat în noi ca o şampanie parfumată
şi acum explodează cu spume
în minţile noastre în organele sexuale deshidratate.
Bărbaţi care nu mai sunt tineri îşi trimit nevestele la bucătărie
şi caută înfriguraţi amante pe Facebook.
Femei cu reputaţia intactă descoperă beneficiile sexului online.
Râuri de pixeli valuri de spermă se revarsă din ecranele încinse.
La urmă ne spunem fără întrebări inutile no strings attached
mi-a părut bine de cunoştinţă noapte bună.
E frumoasă viaţa pe Facebook sufletul tresaltă de bucurie
amantul meu mi-a trimis o inimioară a fost atât de tandru
nici măcar nu a trebuit să fac curat în casă
ca să îl primesc în mine.
A venit primăvara o nouă iubire mă caută cu dor
îi deschid uşa mess-ului cu sufletul ca un vulcan
şi mess-ul răspândeşte parfum de liliac.

23. Timp bun de transformat ratarea în poezie - May 1, 2020 2:20:00 PM

FOTO: Lucian Petru GOJA



Privesc pe geam ca la ecranul unui televizor alb-negru
ploaia răpăie pe acoperişuri & mintea mea devine mlaştină
mintea mea dizgraţioasă ca o prostituată bătrână.

Nu ştiu nimic despre iubire
dragostea m-a atras întotdeauna ca o lumină blândă
spre care am fugit împiedicându-mă şi căzând
sufletul meu de sticlă s-a fracturat de fiecare dată
apoi s-a sudat greşit lăsându-mă schiloadă.

Privesc ploaia cu picuri lungi ca nişte ciucuri
îmi pare că văd zgârieturile filmului alergând 
pe ecranul ferestrei
cum îmi văd cicatricile supurânde ale creierului.

Aerul mirosind a frunze ude intră printre gratiile nevăzute
cerceii turceşti se leagănă strălucindca un bazar în soare
ce răspândeşte arome de scorţişoară şi piper
trupul meu sfârşit cu greu le mai poate percepe.

Timpul e o variabilă misterioasă
nu mai ştiu cât a trecut de când nu ţi-am atins mâinile
de când ţi-am spus că mă vei uita şi tu ai râs.
Când totul se va termina mă vei privi cu ochi zâmbitori
dar fără să mă vezi cu adevărat
fără să simţi falia care mi s-a adâncit zi de zi
între şira spinării şi coaste
fără să ştii că sunt un ambalaj rupt din care
tu, bărbatul cu pielea străvezie,ai ronţăit tot
ce eu îţi ofeream cu bucurie.

Până atunci va mai ploua puţin cu picuri lungi şi foşnitori
timp bun de transformat ratarea în poezie.



24. Aglomeraţie în rai - Apr 27, 2020 12:52:00 PM

FOTO: Lucian Petru GOJA




Şaizeci de zile de când stau lipită de geamul ferestrei
privind de sus cartierul cu viaţă secretă
sticla mi-a intrat în carne în ochi în gura încleştată
strâng maxilarul – clinchetul cioburilor lovindu-se de dinţi
O femeie obosită ascultând buletin de ştiri după buletin de ştiri
urmărind graficul a cărui Curbă urcă până la ceruri
epuizată, închid o clipă ochii. O văd
cum bate cu pumnul în boltă şi răcneşte:
Deschide! Am mai adus câteva sute de morţi!
Nu mai avem locuri, se plânge Sfântul Petru
paturile suprapuse din rai sunt pline-ochi;
ca sardelele-n cutii stau oamenii în ele
transpiraţi în cămeşoicile apretate

îngerii suferă cumplit de burnout

până şi şefu' şi-a redus spaţiul personal

şi e în pragul unei depresii
Atunci îi duc în iad, spune Curba
se ştie că acolo sunt oamenii cei mai faini,
concertele cele mai mişto
şi, în general, viaţa de noapte cea mai colorată
Şi spunând asta, Curba îşi răsuceşte o ţigară
care o face să urce şi mai sus.
Sfântul Petru înghite în sec
invidios peste poate pe colegii de club ai lui Janis Joplin
- febleţea lui de altădată -
se ştie că prima dragoste nu se uită niciodată.
(Dar nici primul cui, ar completa Curba,
dacă ar avea superputerea de a auzi
gândurile sfinţilor).

Deschid ochii. Îmi aprind o ţigară. 



25. Îmi păstrez fricile în sticluţe de parfum - Apr 26, 2020 3:46:00 PM
FOTO: Lucian Petru GOJA 



Îmi păstrez fricile în sticluţe de parfum
două picături în spatele urechii
mai mult e o dovadă de prost-gust
îmi încing creierul cu cercuri late de metal
să îl feresc de explozie
şi purced la recapitulare
în faţa pericolului morţii e întotdeauna bine
să-ţi faci o recapitulare
sau măcar să te priveşti în oglindă
dezbrăcat de haine şi de minciuni frumoase
aşa că număr amprentele degetelor
lăsate pe trupul meu de iubiţi mai vechi şi mai noi
fredonez linia melodică a vocilor lor
pe care urechea mea internă încă o păstrează
ca pe o arhivă secretă a iubirii
desenez în tuş toate promisiunile pe care ei mi le-au făcut
gemând înfăşuraţi în cearceafuri albe
şi pe care le-au uitat a doua zi.
asta sunt eu: opera de artă imperfectă
născută din şoapte rostite tandru în ureche
creată din atingeri suave şi încleştări spasmodice pe coapse
şi alte câteva mici gesturi fără echivoc
bune de ţinut ca amintiri tămăduitoare
pentru zilele prea lungi şi nopţile seci
ale unei primăveri bolnave.