Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Odă ultimei beri - Apr 5, 2020 11:19:00 AM


FOTO: Lucian Petru GOJA


de două zile fără două ore
trăiesc pe propria mea insulă imaginară
am incendiat toate punţile am spart toate bărcile
când realitatea rămâne în gât ca o bucată de carne bătrână
fiecare îşi găseşte propriile metode de supravieţuire
a mea e una singură & universal valabilă
iubesc cu patos &fără limite orice arătare sexy de la mine din casă
o ultimă doză de bere mă priveşte trist de pe masa în dezordine
îmi îngroş vocea, ridic o sprânceană şi o întreb
hey, babe, singurică, singurică?
se simte de cât colo că bulele din ea încep să se agite
aşa că insist
drăguţă, ne potrivim perfect, suntem blonzi amândoi
ridică-mi tensiunea în venele însetate
spală-mi cu trupul tău rece inima arsă
de când ai apărut tu le-am uitat pe toate celelalte îţi jur
conopida, roşiile, vinetele nu mai există practic pentru mine
toate sunt nişte târfe îţi spun
numai tu eşti cu adevărat proaspătă ca în fabrica de bere
cum scrie de altfel şi pe pielea ta de metal rece
pe care se scurg picături ce mă înfioară
ia-mă şi îneacă-mă în spuma ta irezistibilă
te voi iubi până la ultima picătură.

02. E atâta pace şi bucurie în jur - Apr 5, 2020 7:27:00 AM


FOTO: Lucian Petru GOJA



E atâta pace şi bucurie în jur
se aud porumbeii fâlfâindu-şi aripile pe terasa de sub geam
linguriţa lovindu-se încet de ceaşca de cafea
lumina dimineţii se scurge printre crengile golaşe
se strecoară tiptil în casă
ca un copil pe cale să facă o năzbâtie
pisica se joacă de-a v-aţi ascunselea pe sub cearceaf
o împachetez în pânză şi danteluri îi simt povara în braţe
pisica începe să toarcă râsul meu nu are ecou
îmi spun că am uitat definitiv de toate lucrurile acelea
pe care acum mă tem să le numesc
e atâta linişte şi-mi pare
că aşa trebuie să fie în fiecare casă
şi totuşi
nu am făcut decât un gest neînsemnat
nu am făcut decît ceea ce trebuia să fac:
am scos toate cablurile din priză
şi am aşteptat.


03. Gustul cărnii tale rămâne - Apr 3, 2020 5:07:00 PM
FOTO: Lucian Petru GOJA


tâmplele pulsatile şi o imensă greaţă în tot corpul
stomacul strâns înghesuit între coaste
veştile cad ca nişte bombe una după alta
boală sufocare moarte minciuni criză de medicamente
plămânii ca nişte bureţi arşi
armata preia spitalele medicii cad răpuşi de virus
ca nişte muşte prinse în hârtia lipicioasă a bunicii
încerc să rezist îmi închipui
că mă plimb pe străzile oraşului pustii
saloane de jocuri magazine second-hand chioşcuri de ziare
cerul e gri şi foarte aproape de pământ
mai că atinge saxofonul băiatului de la colţul străzii
scrollez facebook-ul ştirile mă izbesc în faţă
poze cu mâncare bancuri meme haioase
doar o poetă cunoscută se filmează în timp ce citeşte cu voce tare
un poem de dor
îmi amintesc perfect pântecul tău pielea ta moale
aş da orice să-mi lipesc obrazul de ea să o sărut încet
te văd luându-mi umerii în palme ca în vremurile bune
îţi odihneşti capul frumos pe sânul meu
părul tău fin îmi mângâie sfârcul
suntem ca în filmul acela în care Joaquin Phoenix
se îndrăgosteşte de un sistem de operare cu voce frumoasă
numai că vocea frumoasă eşti tu şi
de fiecare dată când râzi la telefon mă faci să mă îndrăgostesc mai tare
încerc să rezist 
chiar în această secundă undeva în România
un om este testat pozitiv
boală sufocare moarte minciuni criză de medicamente
plămânii ca nişte bureţi arşi 
îmi şterg gura cu dosul palmei
gustul cărnii tale rămâne.


04. Ştirile despre morţi trec pe lângă urechile gospodinei şi se scurg în mare - Apr 2, 2020 6:45:00 PM


FOTO: Lucian Petru GOJA

A douăzeci şi doua zi de izolare
Ea ascultă ştirile cu pântecul sprijinit de chiuvetă
Între două farfurii spălate mai moare câte un om
Cuvintele îi trec pe lângă urechi se scurg prin sifonul chiuvetei
Vor face un drum lung şi vor ajunge în mare
În urma lor rămân doar clăbucii albi
Şi mintea ei curăţată de toată zgura zilei
A văzut un documentar la televizor
Spuneau că spălatul cu săpun rupe virusurile în bucăţi
Acum îşi freacă mâinile cu buretele
Şi priveşte cu atenţie clăbucii
Doar, doar va vedea o bucată de coadă de virus mototolită
Să-şi poată şterge lacrimile din ochi
Lacrimi de moarte lacrimi de ceapă
Cu gospodinele nu ştii niciodată
Ele îşi ascund sufletul în buzunarul şorţului de bucătărie
Şi neîmplinirile într-o pungă de plastic în care au alte pungi de plastic
Nu le scot la iveală decât atunci când sunt complet singure
În rest îşi aştern un zâmbet pe feţele durdulii
Şi spun că totul e bine totul e minunat
Soţul cel mai iubitor copiii cei mai inteligenţi viaţa fără griji
Ştirile le trec întotdeauna pe lângă urechi şi se scurg prin sifonul chiuvetei
Cine ştie câţi morţi s-au strâns deja în mare
Se spală pe mâini rupe cu înverşunare milioane de cozi de virusuri
Bagă mâna în buzunarul şorţului de bucătărie
Şi scoate o bucată de cârpă ferfeniţită.

05. Raport - Apr 1, 2020 4:11:00 AM

FOTO: Lucian Petru GOJA



am o viaţă monotonă
dimineaţa mă ridic din pat mă aşez pe canapea
seara mă ridic de pe canapea mă bag în pat
între timp fac lungi plimbări între sufragerie şi frigider
ministrul de interne are grijă de noi
apare în fiecare seară la televizor să ne spună
noapte bună, copii!
Citeşte poveşti lungi din armată
acum cu toţii facem parte din armata ţării
luptăm împotriva virusului mic şi pervers
alteori mai apar la televizor oameni în combinezoane albe
vorbesc în cuvinte fără înţeles
anchetă epidemiologică, comorbidităţi, probe biologice
în ochi li se citeşte spaima
poate că de fapt şi Superman avea nesiguranţele lui
cine ştie, filmele mereu deformează realitatea
acum este vorba despre cadavre în saci negri de plastic
din care sună încontinuu telefoanele
realitatea e lista morţilor seacă
femeie de 27 de ani internată la Spitalul Iaşi
bărbat de 72 de ani internat la Spitalul Arad
bărbat de 66 de ani internat la Spitalul Timişoara
nimic despre copii şi nepoţi nimic despre vecini şi prieteni
nimic despre aniversarea căsătoriei sau
reţeta de brownie pregătită pe masa din bucătărie
ori sticla de ulei spartă în urmă cu câteva zile
nimic despre meciul de football văzut doar pe jumătate nimic
despre filmul preferat sau ultima postare pe Facebook
nimic despre rudele în izolare care nu îi pot îngropa
dar asta a fost lista de azi, promitem că mâine va fi mai lungă
vom veni cu noutăţi nu vă vom dezamăgi
lista e deschisă aţi putea fi chiar voi acolo!

închid televizorul mă mut de pe canapea în pat
am o viaţă monotonă
noapte bună, copii!


06. Dimineaţa devreme - Mar 31, 2020 3:23:00 AM


FOTO: Lucian Petru GOJA


dimineaţa devreme aerul e dens şi lipicios
ca prăjitura ratată a unei gospodine tinere
ceasul deşteptător zbiară ca din gură de şarpe
şarpele somnului zbuciumat niciodată întreg
mă ridic beau o cană cu apă rece mă trezesc instantaneu
cafeaua mea cea de toate zilele dă-mi-o mie astăzi
mirosul cafelei îmi pune sângele în mişcare
Globulele fericite zburdă haotic prin venele mele
aroma cafelei acoperă damful morţii ce se strecoară
insidios prin geamul crăpat
vii morţi toţi vecinii de pe stradă dorm acum
ce să faci altceva între două buletine de ştiri
între două rapoarte oficiale care anunţă
câţi oameni s-au mai infectat azi cu virusul corona
îmi iau cana de cafea într-o mână
trec dintr-o încăpere în alta plină de speranţă
fiecare cameră are un miros diferit
dormitorul miroase a clor camera de zi a spirt
a vise pierdute a vieţi irosite a tinereţi fără noroc
aici la mine miroase a iubire ucisă în faşă
iubire sufocată cu perna ţipăt înăbuşit în grumaz
deschid geamul inspir aerul nopţii curăţat de zgură
o mierlă singuratică face vocalize în cireşul de lângă bloc
e o nouă zi numai bună pentru a muri.


07. Carantină - Mar 30, 2020 2:53:00 PM


FOTO: Lucian Petru GOJA


S-au zăvorât uşile apartamentelor pe strada mea
de trei săptămâni se bea încontinuu
bărbaţi cu femei, femei cu bărbaţi
taţii de familie au început să experimenteze gătitul
copiii se joacă în corturi improvizate din scaune şi pături
bătrânii admiră cu nesaţ poze din concediile de altădată
cuplurile fac dragoste fără oprire spinările
îndrăgostiţilor se umplu de zgârieturi
prin geamurile deschise iese mirosul de sex
se strânge într-un nor pufos plutind deasupra străzii
peste nouă luni din ploaia căzută pe pământ se vor naşte copii
rănile spinărilor se vor fi vindecat pe atunci
doar cicatricile ne vor mai aminti de virusul periculos
doar scâncetele bebeluşilor cu ecouri bizare
în vremea aceea eu îmi voi îngriji cicatricile inimii urmele
muşcăturilor tale în sufletul meu
le voi săruta le voi mângâia tandru le voi privi admirativ
îmi voi înfige unghiile roşii în carnea mea albă
ca să simt că sunt încă vie.



08. Anxietate - Mar 29, 2020 9:47:00 AM


FOTO: Lucian Petru GOJA




E o vreme neverosimil de frumoasă
muguri zambile colţi de iarbă gâze şi tot tacâmul
totuşi în casă e penumbră
clopotele bisericii de peste drum bat a pericol
o pasăre se loveşte de geam cu un zgomot sec
iluzia cerului albastru reflectat în sticlă
pisica s-a ascuns sub masă nu mai vrea să iasă
degeaba o chem insistent pis pis hai la mama
nici măcar uguitul porumbeilor albi de deasupra garajului
nu o mai interesează
nu-i mai trezeşte instinctele de felină
în colţul camerei o plasă de păianjen
în care zace un cadavru de muscă
păianjenul a înţepenit mă priveşte
aşteaptă să fac eu prima mişcare
aş vrea să ştiu a cui teamă e mai mare
a mea sau a lui
îmi torn cafea în cană cu mâna tremurătoare
palmele îmi transpiră abundent
picioarele îmi îngheaţă de la genunchi în jos
pe stradă trece o maşină cu un megafon
staţi în case, strigă, pentru binele vostru rămâneţi în case
apoi cântă deşteaptă-te române
poporul nostru nu a asuprit niciodată pe nimeni
poporul nostru a fost mereu o victimă
viruşi duşmănoşi ne-au supt sângele de-a lungul istoriei
noi suntem blânzi şi buni şi credem în mioriţă
doamne dumnezeul nostru apără-ne de toate lighioanele
şi nu ne duce pe noi în ispita
de a ieşi din casele noastre.


09. Antidot - Mar 28, 2020 7:41:00 PM





FOTO: Lucian Petru GOJA
eşti medicul meu estetician
mi-ai întins ridurile de pe inimă
cutele desenate cu indiferenţă de foştii mei iubiţi
sex alcool şi rock and roll
ai luat fierul de călcat fierbinte mi l-ai lipit de cord
am întinerit instantaneu
brusc am început să simt dureros frumuseţea lumii
iubirea mi-a cuprins fiecare celulă
apoi undeva departe un chinez a mîncat supă de liliac
şi toată planeta a căzut bolnavă
acum suntem două insule separate de un ocean pustiu
construim poduri din biţi şi bytes
acţiunile mărunte dau sens existenţei noastre,
spune psihologul
şi eu îţi trimit imediat o mică dovadă de iubire
toate emoticoanele din lume nu sunt de ajuns pentru ceea ce simt
strâng în braţe perna ca şi cum te-aş îmbrăţişa
îmi ating o mână cu cealaltă ca şi cum te-aş atinge pe tine
îmi privesc în oglindă ochii albaştri ca şi cum ar fi ai tăi
nu mai ştiu unde mă sfârşesc eu şi unde începi tu
în vremea pandemiei putem descoperi sensul întregii omeniri,
spune psihologul
deocamdată sensul omenirii e înapoi
dar va veni şi vremea când lumea va afla
ceea ce poeţii ştiu dintotdeauna:
iubirea injectată direct în venă e un antidot.


10. Dragoste digitală - Mar 28, 2020 11:47:00 AM



FOTO: Lucian Petru GOJA


Carantină totală oraşul pustiu
păsările stăpânesc lumea
străluciri albastre la ferestre
e ora iubirii
aerul foşneşte de sărutări digitale
distanţe imposibile între noi
pereţii mă strivesc tot mai mult
poza ta mare cât ecranul laptopului
îţi mângâi obrazul cu palma
răceala e doar în mintea mea îmi spun şi-mi pare
că buzele tale freamătă sub degetele mele
dragostea e un sentiment din biţi şi bytes
tu – o hologramă
pe care mintea mea a creat-o din prea multă singurătate
scot cablul din priză
o crimă şi o sinucidere

11. Jurnal de pandemie (IV) - Mar 27, 2020 4:03:00 AM


Joi, 26 martie
De dimineaţă, mă sună Diana. Îmi spune că ajunge pe la ora 14 după drojdie. Ne înţelegem să îi las plasa în faţa uşii apartamentului meu. Ea va suna la interfon şi va urca după plasă. Toată operaţiunea trebuie să decurgă fără să ne întâlnim. Mă simt ca într-un film cu traficanţi.

Pe 10 aprilie e ziua ei. Probabil nu ne vom mai vedea până atunci. Leg pachetul de drojdie cu o panglică aurie. Apoi îi pregătesc cadoul: o păpuşă făcută la comandă, după chipul şi asemănarea ei. A ajuns prin curier, de la o artistă din Bucureşti, în primele zile de nebunie. Anul acesta nu-i cumpăr Dianei flori. De obicei, de ziua ei îi făceam tort. Acum îi trimit o prăjitură Ikea-style, adică doar ingredientele, nici acelea toate, câte am găsit prin casă.

FOTO: Lucian Petru GOJA

Trec repede de la o stare la alta. Îmi dau seama că sunt mai emoţională decât de obicei. Citesc ştirile pe internet şi realizez că nici alţii nu sunt tocmai întregi la minte. Un tânăr şi-a scos peştişorul la plimbare pe stradă, într-o pungă. Şi nici măcar nu a încălcat legea, care îţi permite să ieşi din casă ca să îţi plimbi animalul de companie. Un alt tânăr a mers zeci de kilometri până la oraş, călare, pentru că soţia sa tocmai născuse şi autobuzele nu mai circulau. În statul Missouri, agenţii FBI au împuşcat un bărbat care intenţiona să arunce în aer un spital unde sunt trataţi pacienţi cu COVID-19. Izolarea impusă, şi nu aleasă de noi, ne schimbă. Avem nevoie unii de alţii, cu bune şi rele. Suntem, totuşi, animale sociale.
Mă sună Diana. Îmi spune că s-a îndrăgostit de păpuşa ei. Îi răspund că are o atitudine narcisistă. Râdem.

Îmi tund bretonul. Singură. Când eram foarte tânără, mi-l tundeam cu forfecuţa de unghii. Până când odată o coafeză a văzut ce breton dezastruos aveam. Mi-a spus să nu mai fac asta niciodată, şi n-am mai făcut. Până acum.
Mâine, sora mea, Oana, are prima gardă ca medic stomatolog. Va face pereche cu Philippe, prietenul ei. Măcar au primit echipament de protecţie. Vorbim des la telefon, eu şi Oana. Îmi spune că şi autorităţile din Franţa sunt depăşite de situaţie. Sper doar ca sora mea să nu se îmbolnăvească.

Bunicul cu tata, mătuşa  mea Grety şi unchiul meu Alecu (1957)

Mă uit la tăviţa cu iarba pisicii şi mă gândesc la bunicul. Ar fi zis, dacă ar fi văzut-o, că e numai bună de cosit. Ieri l-am surprins pe Miţu ronţăind fire de iarbă. O face foarte rar, sau poate o face pe ascuns. Cert e că de fiecare dată când cumpăr de la pet shop iarba pisicii am impresia că o fac mai mult pentru mine decât pentru el. Verdele acela mi se pare irezistibil.
Iar nu am ieşit la geam de câteva zile. Nu mai ştiu dacă e primăvară sau iarnă.


12. Au interzis iubirea - Mar 26, 2020 4:49:00 PM


FOTO: Lucian Petru GOJA

au interzis iubirea
străzile răsună sub bocancii oamenilor cu arme
au ridicat între noi ziduri de aer
aer colcăind de viruşi
ne-au pus mănuşi de latex să nu ne putem atinge
ne-au pus măşti să nu ne putem săruta
abia acum postul e cu adevărat negru;
fiecare tuse mă sperie cumplit
mă tem
că niciodată nu-mi vei mai umezi buzele cu vârful limbii
mă tem
că îmi va creşte un bulgăre de zăpadă în cutia toracică;
în jurul meu oameni cu măşti mor unul după altul
eu cred că îi răpune singurătatea
virusul îi atacă mai dur pe cei cu inima bolnavă;
beau vin roşu sângele tău clocotind
mănânc pâine carnea ta dulce
ecoul sirenelor pe străzile goale
nu moartea mă sperie
ci singurătatea veşniciei. 


13. Jurnal de pandemie (III) - Mar 25, 2020 4:14:00 AM



Marţi, 24 martie
M-am trezit cu noaptea în cap. Am scris un poem şi o povestire, inspirate de criză. Plus că treburile prin casă nu se fac de unele singure. După-amiaza, după ce îmi termin treaba la serviciu, prefer să îmi petrec timpul povestind cu prietenii la telefon sau pe internet.
Au anunţat noi restricţii. Vor să ne ţină în case cu forţa. Mai ales pe cei peste 65 de ani, ei nu mai au voie să iasă deloc. Ai mei s-au speriat că nu se vor mai putea aproviziona şi nu vor mai putea plăti facturile. Va trebui să îi ajut.
Pijamaua e noua cămaşă în dungi. Senzaţia sezonului primăvară-vară. Azi am călcat o grămadă de pijamale. Ramona râde de mine, zice că pijamalele nu se calcă, oricum le şifonezi când te bagi în pat. Da, dar parcă un pantalon de pijama călcat la dungă îţi mai ridică moralul zilele astea.
Merg la magazinul din bloc. Întreb, într-o doară, dacă au drojdie. Vânzătoarea, o femeie tânără, îmi zice că mai are o singură bucată, de o jumătate de kilogram, la 10 lei. „O vreau”, îi zic.
O iau pentru Diana, ea m-a rugat acum câteva zile să îi cumpăr, dacă găsesc. E criză de drojdie şi făină, poporul român s-a născut brutar. Fata mă vede că iau şi două kilograme de făină. Zice: „Numai atâta luaţi?” „Păi, zic, mai am puţină acasă, cam un kilogram şi jumătate.” O văd că mă priveşte cu îngrijorare. Şi îmi spune că făina nu se mai găseşte nicăieri în Maramureş, că ei au adus-o tocmai din Satu Mare.
Ajung acasă. O sun pe Diana. Îmi spune că a fost la acelaşi magazin în urmă cu o oră şi că aceeaşi vânzătoare a măsurat-o din priviri, apoi i-a spus că nu are drojdie. „Nu ai pile”, îi zic, „pe tine nu te cunoaşte”. Râdem amândouă. Diana îşi varsă ciuda imaginându-şi să se întoarce la magazin şi face scandal.
FOTO: Lucian Petru GOJA

Îmi amintesc cum, în comunism, se dădeau la magazine produse „pe sub mână”. Unele care nu se găseau decât foarte rar, erau distribuite în funcţie de preferinţele vânzătorilor. Mai era şi un alt obicei, se vindeau produse la pachet. Primeai unt doar dacă luai şi două conserve de peşte. Ar putea să facă la fel acum cu făina, drojdia, spirtul şi hârtia igienică, cele mai cerute produse în aceste zile.
Seara, prim-ministrul Orban are conferinţă de presă. Spune că cei cu vârsta peste 65 de ani vor putea totuşi să iasă la cumpărături şi medic, într-un anumit interval orar. Altul decât cel stabilit la nivel judeţean. Brambureală totală.
Mâine e o nouă zi. Mijlocul săptămânii. Pentru serviciu, îmi pregătesc o pijama curată.


14. Idilă în vremea crizei - Mar 24, 2020 3:23:00 AM



A fost bogat dintotdeauna. Mai exact, de la primele scânteieri ale democraţiei, de când de abia începuse să îi crească mustaţa şi descoperise că patima pentru alcool a unora poate fi norocul său. Prin ‘90, cu bani primiţi de la tată-său, proprietarul celei mai mari horincii din comună, şi-a deschis o fabrică de alcool la marginea municipiului. Vindea votcă ieftină pentru mineri şi lichioruri viu colorate pentru liceeni, iar treaba i-a mers atât de bine, încât, treptat, şi-a tot extins afacerea.
Dar adevărata lovitură a dat-o cu vreo treizeci de ani mai târziu, în timpul pandemiei, când a avut ideea de a înlocui producţia de alcool cu cea de dezinfectanţi. Frica oamenilor în faţa noului virus, pentru care nu se găsise leac, i-a adus lui Dorel, într-un singur an, o avere uriaşă.
FOTO: Lucian Petru GOJA

Avea în jur de 50 de ani. Locuia la marginea oraşului, lângă pădure, într-o casă imensă, înconjurată cu un gard înalt, de beton. Nimeni, în afară de soţia lui, nu era primit acolo. Întâlnirile de afaceri şi le ţinea la biroul de la fabrică, iar cele prieteneşti – în localurile amicilor lui. Era un om de lume, îi plăcea să se afişeze la tot felul de adunări, petreceri şi sindrofii, însă la sfârşitul zilei se retrăgea întotdeauna în cuibul lui secret.
Se căsătorise relativ recent. Izabela avea jumătate din vârsta lui, era blondă şi avea un corp de panteră. Pasiunea ei era să danseze în cluburi. De altfel, aşa o şi cunoscuse Dorel, într-o noapte cu mult alcool şi droguri. De frică să n-o piardă, el îşi deschisese un club de noapte, unde Izabela mergea seară de seară. Aşa putea să o ţină, discret, sub supraveghere.
În timpul crizei, însă, s-a instituit stare de urgenţă, iar Dorel şi Izabela au fost obligaţi să rămână izolaţi în casa lor imensă. El a început să îşi organizeze întânirile de afaceri online. Stătea toată ziua închis în biroul lui şi coordona producerea de dezinfectanţi.
Femeia, în schimb, se plictisea. Ca să o distreze, Dorel i-a cumpărat un papagal. Timp de trei zile, Izabela s-a chinuit să îl înveţe tabla înmulţirii. Pe urmă a început iar să se plictisească. I-a venit ideea să facă un film cu papagalul vorbitor. L-a postat pe internet şi a avut succes.
A început să facă filmuleţe în fiecare zi. Le dădea oamenilor idei despre ce să facă pentru a evita plictiseala. În acele zile, oamenii nu mai aveau voie să iasă din casă decât pentru a-şi cumpăra mâncare, a merge la medic sau la serviciu. Dar cei mai mulţi îşi pierduseră locurile de muncă, căci majoritatea afacerilor intraseră în faliment. Aşa că oamenii îşi petreceeau majoritatea timpului pe internet. Izabela nu a făcut decât să se filmeze în timp ce îşi împodobea hainele, făcea origami, vorbea despre articole de dezvoltare personală, făcea sport sau prepara smoothie-uri. 
A reuşit în scurt timp să strângă un public fidel şi suficient de larg pentru ca Dorel să vrea să cumpere spaţiu publicitar în emisiunile ei. Izabela vorbea frumos despre dezinfectanţii lui Dorel, iar el îi vira sume frumuşele în cont.
Într-o zi, a sunat-o un producător de la un post de televiziune. I-a propus Izabelei să îşi prezinte casa, într-o emisiune de o jumătate de oră. Promitea faimă şi o sumă frumoasă. În timp ce Dorel lucra închis în biroul lui, Izabela a filmat cu telefonul fiecare colţişor al vilei, dând detalii despre felul în care îşi trăiau viaţa ea şi soţul ei.
Emisiunea s-a difuzat peste o săptămână. Prietenii lui Dorel au început să îl sune, să îl felicite pentru frumoasa casă şi să îi reproşeze că nu i-a invitat niciodată la el, la un pahar de vorbă.
În acea zi, bărbatul a plesnit-o pe Izabela pentru prima şi ultima oară. A lovit-o cu sete peste faţa delicată, cu ciuda omului căruia i-au fost dezvăluite cele mai intime secrete. Şi-au făcut reproşuri şi şi-au spus, cu tonul ridicat, lucruri cărora niciodată până atunci nu le mai dăduseră glas.
La finalul zilei, Izabela şi-a luat o ţinută sexy, i-a dat lui Dorel un pahar de whiskey cu gheaţă şi o pastilă albastră, apoi a pus în surdină o muzică languroasă. A început să se legene în faţa lui, mişcându-şi trupul de felină în ritmuri obsedante. Au făcut sex nebuneşte, în dormitorul tapetat cu oglinzi.
În memoria telefonului a rămas întreaga scenă. Inclusiv momentul în care Dorel, scuturat de entuziasm masculin, s-a prăbuşit peste femeia lui şi a rămas ţeapăn. Izabela l-a împins deoparte, s-a ridicat din pat şi a oprit camera video. A aşteptat ca trupul bărbatului să se răcească. De abia apoi a sunat la 112.


15. Recluziune - Mar 24, 2020 2:02:00 AM



FOTO: Lucian Petru GOJA



baby, ce frumos esti, părul tău imi mângâie palma precum
razele soarelui filtrate prin plasa pentru țantari 
elese divid in pătrățele minuscule cât ochiurile plasei
cântecul mierlelor, şi el
pătratele mi se lovesc de timpane cu un clinchet retina
încasează loviturădupă lovitură
edureroasăfrumusețea ta, baby
chiar şi privită de la distanță prin
aburul etilic al memoriei
mătasea părului tau îmi aluneca peste obraji precum
adierea primăverii prin firidele internetului
nimic nu mai e cum a fost nimic
nu va mai fi vreodată
doar ochii tai vor străluci mereu în pătrate prin
plasa de siguranţăa sufletului meu.

16. Jurnal de pandemie (II) - Mar 23, 2020 3:31:00 PM


Duminică, 22 martie
Am citit pe Internet că a nins. Am văzut şi o fotografie cu nişte flori de Ploaie de aur pline de zăpadă. Nu ştiu dacă a nins şi în Baia Mare, azi nu am ieşit deloc, nici măcar nu m-am uitat pe geam. E tot mai greu să ieşi din casă, măsurile se înăspresc pe zi ce trece. Noaptea e interzis să te plimbi pe străzi. Ziua, e de preferat să ieşi doar ca să mergi la serviciu, să-ţi cumperi mâncare, să mergi la medic sau să-ţi plimbi câinele.
FOTO: Lucian Petru GOJA

Nu l-am scos pe Miţu niciodată la plimbare. De când l-am adus la mine, s-a aerisit doar pe geam, cu plasa de ţânţari bine închisă şi sub supraveghere. În ultimele zile încep să privesc tot mai mult lumea prin ochii lui. Nu mă mai enervez când miorlăie fără oprire sub geamul închis.
Luni, 23 martie
M-am trezit cu noaptea în cap, decisă să mă pun la curent cu ştirile. Ieri am ascultat toată ziua Rock TV, simţeam că vomit dacă mai aud o singură dată cuvântul „virus”. M-am aşezat la laptop, am dat drumul la muzică şi m-am gândit la o nouă povestire. Abia după ce m-am urcat pe bicicletă am reuşit să fac efortul să mut pe un post de ştiri.
Cifrele mi se învârt în cap. Nu reuşesc să ţin minte câţi au murit în China, câţi în Italia şi câţi în Spania. Numărul victimelor se schimbă de la o oră la alta. La noi, nebunia e abia la început. Va fi tot mai rău.
La prima oră, am aflat că Angela Merkel şi Placido Domingo sunt infectaţi. Cel mai democratic virus din lume nu ţine cont nici de funcţia, nici de valoarea victimei. Suntem toţi o apă şi un pământ. Primele glume despre virus se refereau la răzbunări pe politicieni: cum să facem să trimitem virusul în Parlament. La scurtă vreme, primul senator a fost infectat. Acum, măcar suntem împăcaţi: în faţa bolii, suntem toţi egali. Nu contează nici ce avere, nici ce relaţii avem.
Ar trebui să îmi fac un program strict: măcar 10 minute de stat la geam în fiecare zi. Să simt temperatura aerului, vântul, mirosul străzii. Să păstrez legătura cu realitatea. Altfel, mă tem că mă voi îmbolnăvi. Şi că, atunci când vom putea ieşi din case (căci va veni şi ziua aceea!), plămânilor mei le va fi greu să suporte aerul de afară. Mi se vor fi uscat rădăcinile, ca unui brad ţinut prea mult în ghiveci.



17. Jurnal de pandemie (I) - Mar 21, 2020 9:43:00 AM

Vineri, 20 martie
9 zile de izolare. 9 zile în casă, eu şi Miţu. La 4 îmi termin programul de muncă. Închid calculatorul. Merg la geamul din bucătărie, pe pervazul căruia a stat toată ziua Miţu, scăldându-se în soare. Mă uit afară prin plasa pentru ţânţari. Aerul e proaspăt şi călduţ. Se aud ciripituri. Un fâlfâit de aripi. Uguie porumbeii „cazaţi” deasupra garajelor. Primăvara palpită.
FOTO: Lucian Petru GOJA


Deschid plasa pentru ţânţari. Liliacul are muguri gata să plesnească. Aproape îi pot atinge cu mâna. Sub geamul de la dormitor, cireşul e înmugurit. E viu, chiar dacă i-au tăiat cu barbarie toate crengile. Îşi va reveni.
Închid geamul. Televizorul strigă ultimele cifre. Alte sute de infectaţi cu virusul cel nou.
Iarba pisicii a crescut de o palmă. Verdele ei proapăt mă tonifică. Parcă vine din altă lume.
Sâmbătă, 21 martie
Trebuie să plătesc o factură pentru mama. Îmi iau haine de oraş, pentru prima oară după 10 zile. Mă dau cu parfum. Uitasem ce bine miroase. N-o să-l simtă nimeni, nu vreau să stau aproape de oameni. Oamenii sunt periculoşi acum.
Mă dau cu ruj: parcă sunt o altcineva. Apoi îmi amintesc că trebuie să-mi pun masca peste gură şi nas. Şterg rujul cu un şerveţel. Şerveţelul rămâne rănit.
Ies. Copacii explodează. Respir greu. Văd totul în ceaţă. Lentilele ochelarilor mi se aburesc. Ajung pe o stradă, între blocuri. Un bărbat mă priveşte insistent.
-Aţi văzut? Unul a intrat cu un cuţit mare într-un magazin, la Moldova. A venit poliţia şi l-a luat. Am fugit cât am putut de repede. A înnebunit lumea!
Caut făină şi drojdie. Degeaba, nu găsesc nicăieri. Magazinul unde voiam să plătesc factura mamei e închis. L-au închis în zilele de sâmbătă, din cauza crizei. Mă întorc şi mai intru în câteva magazine. Îmi cumpăr bere şi vin. Nu mai am de zile bune.
Cozi peste tot. Oamenii se înghesuie unii în alţii, inconştienţi. Găsesc drojdie la magazinul din cartier. Apoi stau la rând la magazinul din blocul meu. Încerc să pun nişte roşii într-o pungă. Femeia din faţa mea mă ajută. Iau 4 kilograme de făină.
Mă întorc acasă victorioasă. Dezinfectez podeaua, ochelarii şi mâinile. Şterg bine, bine doza de bere cu un şerveţel înmuiat în spirt.
Gustul berii îmi ridică moralul.
Iarba pisicii a mai crescut câţiva centimetri.
Primăvara ne-a intrat în casă. S-a strecurat cumva, deşi ţin uşa bine închisă. 
Mă gândesc la animalele de la grădina zoologică.


18. Muzeul de Artă se poate vizita online - Mar 19, 2020 1:30:00 PM

Sălile de expoziții ale Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» rămân temporar închise. Pentru a ne revedea sănătoși cât mai curând, vă rugăm să rămâneți acasă. Pentru a ne revedea cu bine, cu sufletul plin, noi, custozi ai Frumosului, lucrăm sistematic și creativ să vă rămânem aproape. Vă dăm întâlnire zi de zi în mediul online prin rețelele de socializare, pagina web www.muzartbm.ro, blog muzeuldeartabaiamare.wordpress.com.



         Propunem o incursiune virtuală prin Centrul Artistic Baia Mare pentru a redescoperi figuri reprezentative ale fenomenului artistic, prezentate de dr. Tiberiu Alexa, dr. Ioan Angel Negrean și dr. Dorel. Topan.          Ne concentrăm pe lucrurile mărunte care de obicei trec neobservate și facem și desfacem un puzzle online. Am ales detalii felurite din picturi. Priviți în amănunt lucrarea pe de-a-ntreg pe Instagram și-apoi citiți povestea pe site-ul nostru web.          Primăvara s-a instalat în sala noastră de expoziții temporare și ne-ar părea rău să nu vă bucurați cu noi. Împărtășim energia și culoarea ei, tablou cu tablou. Vă spunem și câteva cuvinte despre autorii picturilor, de lecturat în tihnă pe blogul muzeului. Revedem împreună evenimente și vă punem la dispoziție resursele utile pe care le descoperim. Când dorul de noi devine de nestăvilit, v-asigurăm că suntem la un click distanță. Puteți să ne străbateți galeriile la orice oră, de oriunde prin turul virtual. Îl găsiți pe blog și site, și nu uitați să activați FlashPlayer. Răspundem prompt la e-mail ([email protected]) și mesaje și vă transmitem în timp util orice informații privind reluarea accesului public. #ArtCanHelpRămânem aproape și vă încurajăm să vă bucurați de timpul liniștit.Totul va fi bine, dacă #StămAcasă! drd. Oana ENĂȘEL  Referent de specialitate - marketing


19. Virusul - Mar 15, 2020 6:03:00 AM



A ieşit din scara blocului, iar uşa s-a închis în urma lui fără zgomot. Mergea alene, pe mijlocul drumului, în lumina chioară a becurilor de pe stradă. Linişte deplină. Dar el ştia că, dintr-un minut în altul, aveau să înceapă să cânte mierlele. Mai întâi doar una, timidă, nesigură, parcă întrebându-se dacă nu cumva a greşit. Apoi toate, într-un concert bezmetic, o bucurie generală răbufnind în noapte. „Ceilalţi nici nu ştiu ce pierd”, şi-a spus Marius, în minte i s-au strecurat imediat şi cuvintele pe care ar fi vrut să nu le gândească: „ceilalţi, câţi or mai fi rămas”.
Virusul acesta, despre care nici cei mai experimentaţi oameni de ştiinţă nu ştiau mare lucru, ucidea zi de zi. Oamenii stăteau cu ochii lipiţi de televizoare pentru a afla cine a mai murit. Nimeni nu mai vorbea decât despre asta. Un uruit asurzitor umplea minţile tuturor, ceas de ceas, minut de minut. Nu era de mirare că oamenii nu mai gândeau limpede.
Foto: Lucian Petru GOJA

Marius obişnuia să iasă să se plimbe dis-de-dimineaţă, singur, prin oraşul pustiu. Autorităţile le-au impus tuturor locuitorilor să rămână izolaţi în case, pentru a limita răspândirea bolii. Unii mai mergeau la supermarket să se aprovizioneze, dar rafturile erau deja aproape goale. Alţii se mulţumeau să iasă pe balcoanele blocurilor, pentru a povesti, de la distanţă, cu vecinii.
Marius înainta fără zgomot. Şi-a iuţit paşii, răcoarea era muşcătoare. Încă simţea mirosul de spirt în nări. Mâinile îi erau uscate de la atâta spălat. Virusul l-a transformat, la fel ca pe toţi ceilalţi, într-un obsedat de curăţenie.
Virusul era ca un punct şi o virgulă în vieţile lor. Înainte, Marius trăia monoton, ca pe pilot automat. Nu îşi punea mari întrebări legate de viaţa lui, nu avea planuri decât, cel mult, pentru vacanţa următoare, în rest muncea ca să îşi poată plăti ratele şi să bea în fiecare sâmbătă cu prietenii. Ultimele zile, însă, l-au făcut să mediteze, iar bilanţul nu era unul care să-l bucure.
Bărbatul a strănutat. Din reflex, şi-a dus cotul la gură şi la nas, aşa cum au explicat medicii că e recomandabil, pentru a nu-i infecta pe ceilalţi. Deşi nu era nimeni în jur. Sau era? Se auzeau paşi grăbiţi apropiindu-se. Marius s-a întors şi a văzut o femeie tânără în fustă lungă, puţin şleampătă, şi un bărbat scund şi îndesat. Femeia îi zâmbea larg.
-Fă-ţi milă şi dă-ne nişte bani, a spus ea, cu un glas mai degrabă şugubăţ decât plângător.
-Nu am bani la mine, am ieşit doar la o plimbare, a răspuns Marius, fără să îşi poată ascunde surprinderea din voce.
-Ştii, noi suntem infectaţi. Poţi să ne dai banii frumos, sau putem să ţi-i luăm cu forţa şi să îţi dăm, în schimb, virusul. Cum preferi?
În timp ce vorbea, femeia s-a apropiat de Marius şi i-a pus mâna pe piept, mângâietor. Bărbatul a făcut un pas în spate, dar apoi a răspuns:
-Nu ţin atât de mult la viaţa mea. Faceţi ce vreţi. Dar vă asigur că nu am la mine niciun leu.
Spunând asta, Marius le-a întors spatele şi a început să meargă în direcţia blocului lui. Se străduia să nu alerge, să pară stăpân pe sine.
Femeia a început să alerge în urma lui.
-Dar sunt sigură că acasă ai ceva bănuţi. Toată lumea are. Nu ne inviţi la un pahar de vin? Ştiu cum să fac un bărbat fericit!, a spus, şi l-a ciupit pe Marius de fund.
Bărbatul a iuţit pasul. Privea doar înainte. Urechile îi vâjâiau. Cerul se lumina într-o parte. 
Apoi a simţit o lovitură în tibie şi s-a trezit lungit pe jos. O ploaie de pumni şi şuturi s-a abătut asupra lui. Marius s-a chircit, încercând să se apere. Şi-a acoperit capul cu palmele. În gură avea gust de sânge.
Cineva i-a luat palmele şi i le-a dat deoparte. I-a şters gura cu o batistă şi i-a cerut să deschidă ochii. În faţa lui era femeiuşca de adineauri. Bărbatul scund de lângă ea era plin de sânge. Sângele lui.
Femeia s-a aplecat, cu o mână ţinându-şi pletele lungi şi ondulate. Şi-a lipit buzele de ale lui şi l-a sărutat lung şi pătimaş.
Apoi s-a ridicat zâmbind, l-a luat pe celălalt bărbat de braţ şi s-au pierdut în aerul albastru. După ce a închis ochii, Marius a continuat să vadă două siluete îndepărtându-se, dintre care una mai înaltă, cu plete lungi lăsate pe spate, păşind şleampăt.


20. Doamnele artei băimărene: Antonia Csikos - Mar 8, 2020 2:00:00 PM

Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare.
Antónia Csíkos (1887 – 1987)



Aurel Bernáth, Portretul pictoriței Antonia Csikos


(Descriere realizată de dr. Dorel Topan)
Csíkos Antónia s-a născut la Debrecen. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta cu Deák-Ébner Lajos (1904/1905–1908/1909). Începând cu 1911 a venit în fiecare an la Baia Mare studiind cu Réti István. În 1922 s-a înscris în Asociaţia Pictorilor Băimăreni, iar în 1927 s-a căsătorit cu Krizsán János. Au activat împreună la Baia Mare până la moarte. După al Doilea Război Mondial s-a înscris în Uniunea Artiştilor Plastici din România. A fost distinsă cu ordinul Meritul Cultural Român, în 1972, precum și în 1977 și 1982.Elevă şi mai apoi soţie a pictorului Janos Krizsan, pictoriţa Antonia Csikos a fost influenţată în plan artistic de către acesta. Peisajele sale dominate de verde sunt lipsite de stridenţe cromatice sau scheme compoziţionale greoaie.Recunoaştem în tehnica sa acea fragmentare a tuşei cu rădăcini în impresionism, care a caracterizat, în mod evident, pictura dintr-o anumită perioadă a lui Károly Ferenczy, tehnică pe care o mai regăsim şi la Janos Krizsan sau la Mikola András.Subiectele sale descriu natura în toate anotimpurile sale, dar cu predilecţie într-o anume perioadă a anului: primăvara (dealuri împădurite, luminişuri, străzi cu case şi copaci, castani înfloriţi sau magnolii, muşcate abia înflorite sau pe cale să înflorească).Sunt secvenţe de realitate preluate din proximitatea artistei, scene domestice de interior, peisaje de pe Valea Roşie sau de pe dealurile băimărene. Din acest punct de vedere, Antonia Csikos exemplifică ataşamentul picturii băimărene în ansamblul său faţă de ofertanta realitate naturală a locului.Csíkos Antónia s-a născut la Debrecen. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta cu Deák-Ébner Lajos (1904/1905–1908/1909). Începând cu 1911 a venit în fiecare an la Baia Mare studiind cu Réti István. În 1922 s-a înscris în Asociaţia Pictorilor Băimăreni, iar în 1927 s-a căsătorit cu Krizsán János. Au activat împreună la Baia Mare până la moarte. După al Doilea Război Mondial s-a înscris în Uniunea Artiştilor Plastici din România. A fost distinsă cu ordinul Meritul Cultural Român, în 1972, precum și în 1977 și 1982.Citiți mai multe pe pagina web a muzeului, la adresa Antónia Csíkos (1887 – 1987) »



21. Doamnele artei băimărene: Maria Droc Popovici - Mar 7, 2020 6:24:00 PM


Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare.
Maria Droc Popovici 
Maria Droc Popovici - "Iarna"

(Document biografic realizat de dr. Tiberiu Alexa)
pictor, sculptor, grafician și ilustrator de carte român, naturalizat în Spanian.21.02.1903, București (România) – m.22.12.1987, Madrid (Spania)activă la Baia Mare: 1925, 1926, 1927, 1929• 1925, 1926, 1927: colonistă temporară / cursantă a Școlii Libere de Pictură• 1929: colonistă temporară / artistă independentă în rezidență de documentare și creație afilieri estetice băimărene:al patrulea val avangardist: 1927-1949 / stratul neoprimitivistformația profesional–intelectuală / studii și documentări:1924-1928, București: Școala de Arte Frumoase (cu Ipolit Strâmbu, Constantin Artachino, Camil Ressu)1925, 1926, 1927, Baia Mare: Școala Liberă de Pictură (cu János Thorma, Valer Ferenczy, János Krizsán, Ștefan Dimitescu)1942-1944: Italia (stagii de documentare și creație independentă)mentori:Ipolit Strâmbulocații ale desfășurării activităților de creație:București: 1920-1942Baia Mare: 1925, 1926, 1927, 1929Italia: 1942-1944 (rezidență temporară de documentare și creație)Madrid (Spania): 1944-1987 (inițial rezidență temporară de documentare și creație; apoi rezidență permanentă, urmată de naturalizare, prin obținerea cetățeniei spabiole împreună cu soțul ei, criticul de artă Ciril Popovici)Santander: 1946-… (cu intermitențe)locațiile promovării publice a creației:antume: România:București:    1929, Sala Mozart: triplă Expoziție personală Ipolit Strâmbu (retrospectivă) – Maria Droc – Rhea Silvia Radu; 1937, Expoziție personală                         1934, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1934, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1935, martie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1936, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1937, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1937, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1939, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1940, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1940, octombrie – noiembrie, Sala «Dalles»: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1940, octombrie – noiembrie, Sala «Dalles»: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1942, mai – iunie, Sala «Dalles»: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1942, noiembrie – decembrie, Sala «Dalles»: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș;1935, septembrie – octombrie, Asociația Curentul Artistic Românesc: Salonul de Toamnă.
Citiți mai multe pe pagina web a muzeului, la adresa https://www.muzartbm.ro/maria-droc-popovici-1903-1987/




22. 8 Martie - Mar 6, 2020 3:41:00 PM

vineri ora 16 salvată de clopoțel
săptămâna de muncă e gata începe week-end-ul
zilele când mă pot preface că sunt gospodină încep cu dreptul
merg la magazin cumpăr un capac de WC
cel mai simplu posibil oamenii aruncă prea mulți bani pe prostii
căcat de lux în vremuri de criză
trebuie să te speli pe mâini înainte nu după sex spunea
fosta soție a fostului meu iubit nu știu
de ce mă gândesc acum la el poate pentru că valorează tot 20 de lei
cât capacul de WC pe care scrie cu puncte tricolore
100 românia ediție aniversară sunt confuză
nu mai știu dacă se apropie 8 Martie sau 1 Decembrie
parcă totuși ziua aceea când primești flori și oferi sex la schimb
confuză e și vremea plouă dar nu neapărat
de abia mă târăsc doi pași până la carreffour
să cumpăr morcovi roșii iaurt bio
mâncare sănătoasă pentru trup sănătos
femeia de la casă se face că lucrează se gândește
la stripperul de peste două zile râgâie sănătos
tresar – mi-e sete se scuză eu zâmbesc
vreau să-i dau să bea din iaurtul meu dar mă gândesc
în curând va fi 8 Martie soțul ei cu siguranță
îi va da să bea o sticlă de ceva și apoi o va bate.

Foto: Lucian Petru GOJA


23. Doamnele artei băimărene: Elena Vavilyna - Mar 6, 2020 1:31:00 PM
Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare.
Elena Vavilyna 
Elena Vavilyna, Autoportret (sursa foto: Portretele)


(Descriere realizată de dr. Ioan Angel Negrean )
Elena Vavilyna face parte din generaţia interbelică a femeilor pictoriţe care alături de alte artiste au fondat asociaţiile de femei din epocă, ea însăşi fiind fondatoarea Grupului Femeilor, care a funcţionat între anii 1939 şi 1954.Artista s-a născut la Brăila în 1901 şi s-a stins din viaţă în anul 1971 la Bucureşti. A început studiile artistice la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea lui Dimitrie Serafim şi a lui Ipolit Strâmbu. Documentele matricole ale Şcolii de la Baia Mare consemnează prezenţa ei aici în anii 1920 şi 1922, Elena Vavilyna făcând parte din grupul studenţilor îndrumaţi de pictorul şi profesorul Ipolit Strâmbu. După perioada studiilor bucureştene a plecat la Paris, unde între anii 1924-1925 şi-a continuat studiile la Academia Julian, cu Paul Albert Laurens şi Clement Serveau, pregătindu-se în principal pentru pictura de plein-air.Elena Vavilyna a făcut, apoi o călătorie de documentare în Bulgaria unde a luat  contact cu arta orientală şi cu peisajul de la malul mării, specific zonei Balcic. Urmarea acestei călătorii a fost o expoziţie personală deschisă la Bucureşti, prin care artista şi-a câştigat notorietatea.Deşi prima expoziţie personală este consemnată în 1923, artista a expus constant la Saloanele Oficiale începând din anul 1925 şi între anii 1938 si 1942 la manifestările Tinerimii Artistice.Până în anii ’60 şi-a petrecut viaţa la Paris dar a revenit periodic în România pentru a expune in diferite grupuri de artişti interbelici, apoi a părăsit Parisul şi s-a stabilit definitiv în România.Frumuseţea ei proverbială a atras de-a lungul timpului şi admiraţia colegilor artişti, ea fiind model pentru fresca realizată de pictorul Steriadi în holul hotelului Athénée Palace din Bucureşti.
Citiți mai multe pe pagina web a muzeului, la adresa Elena Vavilyna (1901-1971) »

24. Doamnele artei băimărene: Ecaterina Cristescu-Delighioz - Mar 5, 2020 10:00:00 AM
Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare. 
Ecaterina Cristescu-Delighioz (1901 - 1973)
(sursa foto: http://www.artnet.com/artists/ecaterina-cristescu-delighioz/) 

(Descriere realizată de dr. Ioan Angel Negrean)
Ecaterina Cristescu-Delighioz este un nume tot mai des întâlnit atunci când se vorbeşte despre pictura românească interbelică. Lucrările ce-i poartă sermnătura apar din ce în ce mai des pe piaţa liberă oficială a comerţului de artă din România în sesiunile caselor bucureştene de licitaţii. Urmărind nivelul tranzacţionărilor, putem constata în ultima perioadă că evoluţia cotei lucrărilor sale ce se află într-o continuă şi constantă creştere conform datelor din indexul pieţei de artă Artmark: preţ mediu pe 2013 – 1169,30 euro; randament mediu anual (pe intervalul 2004-2014) –40,5% (vezi: http://www.indexulpieteidearta.ro/index/, la 29 octombrie 2014 ).Găsim în creaţia pictoriţei lucrări care ilustrează o operă diversă, populată de peisaje, naturi statice, însă şi reprezentări ale motivului antropomorf, cu preponderenţă ale celui feminin.Ecaterina Delighioz (căsătorită Cristescu) este menţionată în documentele vremii ca fiind prezentă la Baia Mare în 1919, venită în prima colonie studenţească de vară organizată în Şcoala Liberă de Pictură de la Baia Mare pentru studenţii şcolilor româneşti superioare de artă, alături de studenţii Şcolii de Arte Frumoase de la Bucureşti îndrumaţi de pictorul şi profesorul Ipolit Strâmbu. Ştim că a lucrat la Baia Mare timp de şase săptămâni (iulie-august) sub îndrumările lui Ipolit Strâmbu şi János Thorma. Tot în această perioadă (fapt necunoscut încă în datele circulate public privind biografia artistei !) se petrece şi debutul public al Ecaterinei Delighioz Cristescu cu prilejul Expoziţiei coloniei pictorilor româniorganizată de studenţii bucureştei ai lui Ipolit Strâmbu la finalul lunii iulie (apud Tiberiu Alexa). Cu acel prilej, artista a expus patru piese: două Studii, respectiv două Studii de portret, lucrări prezentate alături de alte realizări băimărene ale unor viitori artişti de marcă ai picturii româneşti interbelice precum Alexandru Phoebus, Lucia Dem. Bălăcescu, Mandia Ullea, Horea Igiroşianu, Michaela Eleutheriade şi Ipolit Strâmbu însuşi. Toate acestea se petreceau când artista avea 18 ani, sudentă fiind în anul întâi. A absolvit în 1925, după solide studii academice efectuate sub îndrumarea câtorva dintre marii profesori universitari ai învăţământului artistic românesc interbelic: Ipolit Strâmbu, G.D. Mirea, Cecilia Cuţescu-Storck, Dimitrie Serafim. S-a manifestat expoziţional deosebit de activ în cadrul Saloanelor oficiale de la Bucureşti (1933-1946), fiind considerată de specialişti ca o reprezentantă de seamnă a mişcării artistice feminine din România interbelică.
Citiți mai multe pe pagina web a muzeului, la adresa Ecaterina Cristescu-Delighioz (1901 – 1973) »
25. Doamnele artei băimărene: Irina Bilț - Grünwald - Mar 4, 2020 3:53:00 PM
Dedicăm începutul primăverii doamnelor artei băimărene și vă prezentăm cele mai reprezentative  portrete biografice feminine ale Centrului Artistic Baia Mare. 
Irina Bilț-Grünwald



(Descriere realizată de dr. Tiberiu Alexa)

Irina Bilţ (n. 1876, Baia Mare – m. ?, Budapesta) provine dintr-o familie de preoţi români greco–catolici care a jucat un rol  important în viaţa intelectuală şi socială băimăreană de la sfârşitul veacului nouăsprezece. Tatăl ei, Ştefan Bilţ, a funcţionat mai mulţi ani ca paroh protopop, iar fratele Ştefan a fost funcţionar la primăria locală. Încă din adolescenţă, pe vremea studiilor liceale efectuate la Baia Mare, Irina Bilţ – G. a devenit unul dintre personajele de prim-plan ale tinerei generaţii băimărene din jurul anului 1900. Astfel, în ani ultimului deceniu al veacului al XIX-lea s-a făcut remarcată prin repetate apariţii publice pe scena culturală şi mondenă băimăreană, în mai multe împrejurări presa locală remarcând prestaţiile sale actoriceşti şi muzicale. Tot atunci s-a apropiat de studiul desenului şi picturii, fără îndoială în consens cu principiile pedagogice ale epocii, principii care orientau educaţia tinerelor de „familie bună” către un profil umanist clasic, în care cultura deţinea un rol important. Într-un astfel de context a pătruns şi în mediul celor doi artişti plastici profesionişti activi la Baia Mare înainte de colonizările hollóşiene  – István Réti şi János Thorma. Atunci când împlinise vârsta de 16 ani, în 1892, Thorma a folosit-o ca model pentru ceea ce avea să devină singura lucrare de factură secesionsită – altminteri remarcabilă  – din întreaga carieră a artistului.Familiarizându-se astfel cu universul şi lumea pictorilor, faţă de care se pare că a manifestat o autentică fascinaţie, a fost firesc să cultive relaţii apropiate cu cercul artiştilor colonizaţi la Baia Mare începând din 1896. Pe parcursul primelor trei ediţii, s-a integrat în activităţile artistice ale coloniştilor studiind desenul şi pictura, pe baze mai mult sau mai puţin sistematice, cu Simon Hollósy şi Béla I. Grünwald.Creaţia proprie a Irina Bilţ – G. nu ne este cunoscută. Se pare că a pictat doar în tinereţe, puţin şi mai degrabă pentru propria plăcere, ca exerciţiu de loisire, în respect faţă de cutumele şi convenţiile sociale tradiţionaliste ale epocii.Dar raporturile sale cu viaţa artistică de la Baia Mare nu s-au rezumat la atât. După ce a trăit, în adolescenţă, experienţa de model pentru portretul făcut de János Thorma în 1892, Irina Bilţ – G. avea să devină una dintre autenticele muze ale pictorilor băimăreni. Károly Ferenczy a imortalizat-o în versiunea a doua a compoziţiei „Predica de pe munte” [i], respectiv în „Pictorul şi modelul” – ambele aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. După căsătoria cu Béla I. Grünwald, acesta a folosit-o ca model pentru mai multe peisaje compoziţionale, aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. De asemenea, artistul-soţ a imortalizat-o şi în câteva portrete, dintre care se distinge „Tânăra” – portret bust în mărime naturală, pictat într-o interesantă manieră secesionistă (aflat de asemenea la Galeria Naţională Maghiară).Pe de altă parte, frumuseţea distinsă i-a atras şi pe alţi pictori, unul dintre ei fiind clujeanul Gábor Papp, care a portretizat-o în vara anului 1902 „într-o extrem de delicată lucrare în pastel”[ii].
Citiți mai multe pe pagina web a muzeului, la adresa Irina Bilț-Grünwald (1876-?) »