Blogs Home » Personal » Personale » Din intamplari, din viata, din suflet ...

Din intamplari, din viata, din suflet ...

Ima make it by any means, I got a pocket full of dreams ...

Articole Blog

01. De sub frunze ruginii - Aug 26, 2015 6:41:00 PM
Ți-am mai spus ca e toamnă? Ți-am zis recent că mă îngrop în vântul și ploaia de afară și că mă învelesc cu norii gri ? Ți-am mărturisit de curând că mi-e dor să te iubesc sau că mă împiedic iar de veșnicele nepuse întrebări, de sutele de răspunsuri pe care nu le am?

Și multe-mi vâjâie prin minte. Da, acele de întrebări pe care ți-e teamă să le enunți cu voce tare.
Stau privind la frunzele care se zbat pe o creangă, de teamă să nu cadă, și sub un zâmbet comercial mă regăsesc în asentiment cu ele, în încercarea mea de a-mi ascunde inima sălbatică, care țipă după brațe care să o învelească de frigul lăsat de superficialitatea lumii în care îl plimb.

Poate e doar vremea de învinuit sau poate a trecut prea mult de când nu mi-am lăsat inima să vorbească și acum stă ca smulsa să iasă să spună ce vrea. Cred că seamănă cu mine.

Ți-am spus deja că e toamnă. O simt în păr, când îmi mângâie vântul tăios, ștrengar, o șuviță.

Iată-mi dualitatea, o mărturisire sinceră, rară, aproape singulară, despre mine, despre reflexia a ceea ce construiesc și despre vălul tras de peste piept, acolo unde se ascunde nevoia de tine, de tine iubire, de cea de care mi-e dor s-o simt, de tine, cea care-mi pui temelie la toate ambițiile, tu cea care-mi învii trăirile și-mi gâdili aspirațiile, îmi desenezi motivațiile și-mi ornezi cărarea cu petale, pentru ca eu să mă grăbesc spre ceea ce vreau, ca să pot fi cum sunt.
02. Toate pânzele sus - Jul 9, 2015 6:50:00 PM
Tocmai am scurs resturile din cafeaua de dimineață a Biancăi și din ibric, în cana mea neagra. E semn că va fi o noapte lungă. Sau mai bine spus, începutul unei serii nesfârșite de nopți nedormite.
Când stresul și presiunea îmi accelerează bătăile inimii, mă aflu în deplinul eu ce îmi place cel mai mult dintre toate posibilele euri pe care le afișez.
Mi-am asumat o serie întreaga de responsabilități, proiecte, examene, am planificat schimbări pe multe planuri și printre toate astea, încerc sa fac loc și relațiilor interumane; e totuși vară și n-am auzit să se fi pus "prohibiție" la weekend-urile în cluburi, la mare sau la piscina.

Da, am dat startul unui nou sezon de autodepășire și de testare a propriilor limite.
Nu, n-am uitat și n-am să uit vreodată că "I'm gonna make it by any means, I got a pocket full of dreams". Ce mai pui că acum și Delia îmi spune că are o geantă plină cu vise. Da, Delia. Și eu!

Cum spuneam,... idei vechi, obiective noi, perspective promițătoare, determinare și no love allowed. Bine... sexul nu se pune. Și apropo de asta, îmi vine în minte acum un statement care mi-a plăcut foarte mult:
"Ma cherie, successfull women do not fall in love".

Ei bine, tocmai mi-am rescris negru pe alb discursul motivațional.
Gata cu vorba! Spor la treabă și mie și ție. Sunt sigură că acolo undeva adânc în inima ta ai o dorință care arde de nerăbdare să se îndeplinească. Așa că nu uita că nimic nu e imposibil atât cât îți dorești și crezi.

Mult succes! C'ya on top:)
03. I am back! - Jan 29, 2014 5:07:00 PM

Îmi serbez revenirea pe “Din întâmplări, din viaţă, din suflet…” cu gânduri ce nu-mi aparţin. Întrucât am decis să fac un rebranding radical asupra dragului meu blog, care de-a lungul timpului m-a echilibrat în momentele mele de vulnerabilitate din anii ce încă aparţineau adolescenţei, prin “scrierile” mele de exteriorizare, mă simt nevoită sa nu elimin în totalitate această funcţie a lui şi dedic această revenire unei foarte bune prietene, căreia i-a venit rândul să “vorbească” cu sufletul deschis :

 "Pagini de anxietate
Ce poţi simţi când simţi că nimic nu mai poate fi simţit? Ce poţi face când crezi că nimic nu mai poate fi la fel? Ce poţi transmite când singurul impuls e determinat de frică?Frica de a nu face ceva greşit, frica de a nu merge singur pe drumul anilor ce trec peste tine, frica de a nu dezamăgi aşteptări mult strigate fonic sau comportamental, frica de a deveni ceva ce nu vrei, frica de a spune ceea ce trebuie spus, frica de a admite ceea ce este deja vizibil sau ... frica de tine?În faţa unui eşec oamenii reacţionează în feluri diferite. Ei pot admite sau nega lucruri care pentru cei din jur sunt deja evidente.În cazul în care „un joc pierdut” este acceptat, cuceririle sunt simple. De cele mai multe ori se face o sinteză metală cu ceea ce a dus lucrurile în acel punct, un fel de analiză SWOT a situaţiei; se stabilesc punctele cheie, momentele de slăbiciune şi momentele de graţie, urmând ca într-un final să existe o sinteză clară şi eventual un plan de „recuperare” a ceea ce se consideră a fi un joc pierdut.Dar ce se întâmplă atunci când cel ce pierde este orbit de orgoliu? Ce se întâmplă când această stupidă stare nu te lasă sa vezi că jocul a fost pierdut chiar cu câteva ture în urmă? Când uşor, uşor, dintr-un jucător infailibil, te transformi într-unul alienat de realitate? Când observi tacit faptul că ai tăi coechipieri sunt îndreptaţi sprea o altă victorie?!Eu ... În astfel de momente, de cele mai multe ori îţi înghiţi cuvintele pe care nu mai ştiai că le ai ... îţi îngropi simţiri despre care uitasei că există ... şi, din păcate, adopţi atitudini care nu pot fi înţelese, nici măcar de tine.În acest moment vei simţi că eşti perfect îndreptăţit să acţionezi aşa, pentru că tu încă nu ştii sau încă nu ai acceptat faptul că jocul a fost câştigat ... de adversar.Vei încerca să cauţi soluţii la „mici impasuri” (în viziunea ta) şi să învinuieşti adversarul pentru incorectitudie. Vei simţi disperare pentru că nu ştii cum este să pierzi, iar tot sistemul tău de coping va căuta scuze prin care să justifice „un eşec care nu ţi se datorează” ... Vei face tot posibilul să nu te ridici de la masă deşi nu mai ai nici măcar un jeton de jucat şi oricum eşti cu mintea la o masă la care mizele sunt mult mai mari. Vei simţi că nu te poţi ridica de acolo până nu se strigă „Victorie!” pentru tine!
Acesta este începutul celei mai ruşinoase învingeri, când nu vrei să reunţi la ceea ce nu mai ai sau de fapt nu ai avut nicicând... Când deja te gândeşti la următoarea miză, de la o altă masă, însă nu vrei să recunoşti că în acea situaţie ai pierdut. Te vor trece sudori reci, capul îţi va fi mai greu şi vei refuza trataţiile clubului, pentru că orice tărie ai înghiţi, nu va putea trece de nodul pe care îl vei simţi în capul pieptului. Odată cu fiecare gând, conştient sau conexat, pulsaţiile inimii le vei simţi de 10 ori mai puternice şi mai rapide. Cu fiecare minut care va trece, vei dori să recunoşti faptul că „ai vrea să joci la altă masă!”Ce te faci?! Totuşi nu mai ai jetoane..."
Deşi am fost copleşită de multitudinea de întrebări rostite aici, trebuie să recunoaştem că fiecare, la rândul nostru, am avut momete de acest gen. Într-adevăr, în astfel de situaţii când ai impresia că cerul se prăbuşeşte peste tine, îţi este foarte greu să priveşti la rece.Poate cel mai important lucru şi cel mai simplu răspuns la astfel de enigme e să reîncepi să te simţi pe tine. Să-ţi dai un refresh, ca unei pagini web, sau să faci un rebranding, să-ţi dai o altă identitate upgradată şi în ambele cazuri, acţiunile duc la îmbunătăţirea sau chiar rezolvarea situaţiei.Frica nu trebuie să fie un sentiment pe care să-l lăsăm vreodată să ne conducă. Unii ar trebui să ştie mai bine decât ceilalţi, că atunci când temerile conduc,  ne pierdem autoritatea în faţa unor decizii care ar trebui să ne caracterizeze. Frica şi în unele cazuri chiar fobiile, trebuie înfruntate şi înfrânte. Frica de tine? ... După umila mea părere, doar persoanele care nu se cunosc pe ele însele se pot teme de ceea ce sunt.
Eşecurile le analizăm în raport cu aşteptările noastre. Dar cine poate spune dacă aşteptările au fost realiste?În jocurile vieţii trebuie să aplici regulile cu sânge rece, mai ales cele impuse de tine, care îţi determină ţie imaginea în societatea aleasă tot de tine. Nici măcar cea mai dulce pisicuţă nu e îndrăgită de toată lumea, pentru că unii pur şi simplu nu găsesc nimic atrăgător în aceste fiinţe care ţie îţi plac. Însă, dacă cineva te ia acasă, te strânge în braţe, te alintă, se îngrijeşte de tine şi îţi arată afecţiune, atunci nu ai de ce să îţi faci griji, ştii că eşti iubit. Aceştia sunt prietenii tăi, oamenii dragi, familia, cei pe care îi iubeşti şi te iubesc. Sunt cei cărora le pasă, sunt cei faţă de care trebuie să te raportezi, iar ei nu te vor judeca superficial. Însă mereu va exista şi feedback negativ pentru orice, dar asta nu presupune că stâlpul de raport se află aici.
Victoria va fi mereu a ta atât timp cât vei şti cine eşti şi încotro te îndrepţi. Oamenii vin şi pleacă. Puţini sunt cei ce rămân o viaţă. Însă TU, te vei avea mereu pe tine. TU ai nevoie de un tine care ştie, care vrea şi care poate. Vina, chiar de ar fi reală, nu te propulsează spre ţelurile tale.Nu e nici o ruşine să fii TU. Iar dacă oamenii ar înţelege asta o dată pentru totdeauna, poate societatea de acum nu ar mai fi la fel de superficială. Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, dealerul nu rămâne fără jetoane. Casa câştigă mereu, însă ţine doar de tine din ce unghi te priveşti.

04. Printre sute de cafele - Jan 10, 2012 12:09:00 AM

Din nou, canapeaua albastră, final de zi, capăt de ţigară, un strop de linişte. Blend ! Chibritul sfâraie şi împrăştie un miros aspru. Şi-a făcut reţeta pentru a scrie, dar ajunge la filtru şi îşi dă seama că nu se poate defini ca de obicei. Ceva lipseşte !
 „Te uiţi în urmă. Ai uita ceva ?” – îmi amintesc cum cineva îmi spunea cândva asta, dar e mult timp de-atunci. Oamenii pleacă, vorbele rămân, uneori dor, alteori te încurajează şi te inspiră, eu merg mai departe. Zbor mai sus acum. Am avut nevoie de cel mai ciudat „te iubesc” ca să pot să întind aripile şi-apoi am răspuns din nou : „Nu. N-am uitat nimic”. Acelaşi vechi răspuns. Îmi iau geanta în mână şi ies pe uşă.
..........................................................................................................................................................................................................................................................
Am cunoscut recent o persoană, un cufăr plin cu experienţe de viaţă, o persoană darnică, încântată să împartă bogaţiile sale cu cei din jur. Acum ştiu că „aici şi acum!” chiar există. M-a încurajat şi am ciulit urechile mai bine.M-a învăţăt cum să mă desenez pe mine, zona mea de confort şi distanţa până la fericirea mea. Între timp am găsit şi harta : e curajul ! M-a învăţat cum să strâng „profesionist” mâna cuiva şi de-atunci am repetat exerciţiul de nenumărate ori. Îi mulţumesc nespus pe această cale, pentru că mai departe, am dat peste nişte strângeri de mână călduroase. Cred că tot ce la ea mi-am încărcat rezervorul cu încrederea personală şi mi-a reamintit şi întărit credinţa că pot.Şi deşi uneori cred mai mult decât pot, totuşi cred în continuare pâna pot !- Aşa, şi ? Ce-i cu asta ?E ! Nu-ţi trebuie decât o masă şi un pachet de ţigări, un Cosmo la o oră târzie de noapte, lângă un geam într-o cafenea, tu stând în faţa mea şi uitându-te la mine, şi pentru că ochii mei negri mă compromit întotdeauna, iar eu nu am învăţat nici acum să-i fac să tacă, îţi oglindeşti chipul tău în ei, fiindcă lucesc de fericire.
..........................................................................................................................................................................................................................................................
Şi multe lecţii de viaţă au mai fost sau poate am învăţat eu să ascult. Şi multe poveşti s-au mai nascut şi s-au povestit într-un colţ de masă. Şi-am aşteptat sute de cafele să număr oameni valoroşi în viaţa mea şi mii de priviri în oglindă să-mi gasesc zâmbetul în ea dimineaţa. Că-i ciudat să vezi cum anii trec, să-ţi aminteşti de tine de când erai copil, să vrei să-ti numeri ridurile de expresie din jurul buzelor, de la milioanele de zâmbete pe care le-ai împrăştiat cu oameni dragi. Dar unii pleacă, alţii vin, iar inima-i un loc nemărginit şi-a mea vrea s-adune bucurie şi să bată lângă altele de seama ei, calde şi sincere.
Întorc capul şi mă uit în oglindă. Mă văd frumoasă. Aceeaşi eu de atunci, de azi şi de peste ani, căci chipul mi se schimbă, dar reflexia din ea va fi mereu aceeaşi – aceeaşi Adina, pentru că altfel nu ştiu să fiu !

Şi nu te supăra pe mine, ţi-am spus doar că nu pot altfel, însă mă gandesc de-ar fi să doară, cine plânge mai tare, eu pentru riscul ce mi-l asum sau tu pentru lipsa de curaj ? Înclin să cred că tu, fiindcă eu n-am regrete, dar ştiu sigur că toţi avem nevoie de o îmbraţişare chiar de mândria-i prea mare să vrei s-o ceri. Atunci aşteaptă-mă ! Vin acum să te strang în braţe !
05. De ce „Crăciun pentru 10 zâmbete” - Dec 12, 2011 12:30:00 AM




  

    Mi-am cântărit fericirea într-o zi. Era destul de grea şi ... cred că era şi destul de scumpă. Am cunoscut şi alţi oameni fericiţi; unii mai mult, alţii mai puţin, dar fiecare cu scara lui de fericire, chiar dacă, paradoxal, cei mai puţin mulţumiţi erau cei care aveau mai mult şi invers. Atunci am înţeles ce e autodepăşirea de sine, atunci am înţeles că dacă reuşesc să mă folosesc de acestă capacitate a mea, voi fi un om şi mai fericit de atât, mai mulţmit, mai satisfăcut de sine însuşi.    Am tot căutat metode pentru a urca la un nivel superior de bunăstare sufletească, însă n-am reuşit să adun decât vreo două-trei firmituri din acţiunile mele egoiste.
    Apoi am întalnit familia V. ...
    ***
    Am intrat în curtea lor într-o dimineaţă de decembrie, ce plutea într-un frig tăios, dar era soare. În tocul uşii aştepta doamna V., pe jumătate bucuroasă, pe jumătate cu sfiiciune, că are oaspeţi „mari” la casa ei. Mă invită să intru, aşa că trec pragul şi dau într-un holişor strâmt. Era linişte şi era la fel de frig ca şi afară. Mă îndeamnă să fac la stânga şi pătrund într-o altă odaie. Un recamier din frurnir ce s-a ivit exact în faţa ochilor mei, mi-a adus aminte de bunica mea, într-un colţ era aşezat un dulap care părea foarte trist pentru ca avea o uşă desprinsă din bălămăli. Întorc capul în cealaltă parte şi mai văd o masă şi o sobă de teracotă vişinie care părea a fi rece după temperatua din cameră.    La îndemnul ei apăs clanţa uşii albe din partea opusă a camerei, după ce ciocănesc de două ori. Deschid încet şi parcă timid, fac jumătate de pas şi-mi fac curaj să ridic privirea ... Opt perechi de ochi mă priveau atent, fără să scoată vreun sunet, tăcuţi şi pătrunzători, curioşi şi sătui de aşteptare. Preţ de câteva secunde am rămas aşa fără să se producă nici un schimb de replici. Îi vedeam pe toţi cum stau aşezaţi pe marginea unui pat, mărunţei şi sfiiţi, şi citeam în ochii lor o speranţă că poate aici şi acum, vine cineva să le întindă o mână caldă, care să-i mângâie, care să-i ajute.    Pentru o fracţiune de secundă am tras cu ochiul la doamna V. a cărei privire îi cuprindea pe toţi cei opt copii deodată. Ochii ei erau râdeau în acel moment, chiar dacă ridurile şi trăsăturile feţei dovedeau că de fapt lucrurile nu erau aşa de roz în familia aceea. Mi-am dat seama că de-acolo vine toată puterea ei, toată energia aceea pozitivă, calmul şi răbdarea, de-acolo din inimă, din dragoste pentru copiii ei, o dragoste care nu cunoaşte limite, nu înţelege sensul cuvântului greutăţi, o dragoste care nu se împarte la opt, ci se înmulţeste cu opt.    Se apropie de pat şi începe să mi-i prezinte:    Tudorel, cel mai mare, are 18 ani şi e în clasa a XII-a. Ana Maria, e singura fată. Are 17 ani şi e şi ea la liceu. M-a uimit frumuseţea ei naturală şi instinctul ei protector. Îl ţinea de mână pe fratele ei mai mic, Emanuel,  care are 10 ani şi e în clasa a IV-a. Constantin are 15 ani şi e mai grijului ca o mamă. Merge la şcoală, iar cât timp stă acasă şi-a luat singur responsabilitatea de a avea grijă de mezinul familiei, Nectărel (Nectarie), care are doar 7 anişori.Când mi l-a prezentat pe cel mai mic dintre copii, am simţit un tremur în vocea ei şi o durere în piept ce sfâşia sălbatic.    Face o mică pauză apoi începe să-mi povestească despre Nectărel, care deşi are 7 ani, arată de 3. El nu poate să vorbească, nu poate să mănânce sau să se îmbrace singur, nici măcar nu poate să meargă. Când a fost dat să se nască, a apărut o complicaţie şi doctorii l-au tras cu forcepsul afară. Din neglijenţă sau poate din nepricepere sau din orice alt motiv care oricum nu mai contează acum, fătul Nectarie a fost strâns prea tare şi astfel, o parte vitală din creierul lui a fost lezată, fapt care l-a nenorocit pe viaţă. Mama lui mi-a spus că are şapte diagnostice puse. Ochii începuseră să i se umezească şi n-a mai putut continua. Vroia să pară o femeie tare. Am abandonat şi eu subiectul. Mă uitam la copilaş. Îl ţinea în braţe fratele lui mai mare, ca pe un  bebeluş. Se uita şi el la mine cu aceeaşi privire cu care m-au întâmpinat fraţii lui. Mă întrebam dacă înţelege la fel ca ei sau dacă întelege doar faptul că ei îl iubesc aşa cum e, că e fratele lor şi că lucrurile astea nu se vor schimba niciodată ...    Dar cum motivele ei de bucurie nu se opresc aici mi-i prezintă şi pe Andrei, care deşi are numai 14 ani merge deja la liceu, şi pe Valentin, de 11 ani, care părea să fie cel mai curajos membru al familiei. El părea să se fi acomodat deja cu prezenţa invitaţilor în casă şi avea tendinţa să-şi manifeste bucuria. Şirul e încheiat de departe de cel mai activ dintre fraţi, Gabriel, de 9 ani. Nouă ani, am întrebat ? Da, îmi răspunse mama, dar mie îmi păruse că e mai mic; încă gângurea şi nu prea era chip să-l ţii liniştit. Atunci mi-a mărturisit ca Gabriel are autism. M-am întristat. Nu puteam să-mi imaginez de unde găseşte o mamă atâtă iubire şi răbdare, de unde poate să le ofere atâtă căldură şi grijă, de unde mai răsare speranţă pentru ea şi de unde atâtă putere ?    Mi-a spus doar, rostind din adâncul sufletului :    „Ei sunt toată bucuria mea. Ei sunt bandajul durerilor mele. Oricât de greu ar fi, mă uit la ei şi găsesc tot ce-mi trebuie ca să-i cresc, să-i fac oameni. I-am dat pe toţi la scoală. I-am trimis pe fiecare pe câte o meserie. Am zis că-i cel mai bine aşa, că atunci când or să crească, o să le fie mai uşor să se-ajute între ei. Când o fi vorba să-şi contruiască câte-o casă, când şi-or face o familie, unul să vină cu un ciocan să bată un cui, altul să pună o priză şi altul o cărămidă la temelie. Aşa i-am învăţat să fie, să se iubească şi să se ajute. Le-am explicat că doar aşa or să reuşească şi să nu se bizuie decât pe forţele lor. Noi nu cerşim milă. Atât cât putem, facem. Atât cât ne ţine Dumnezeu în viaţă, muncim. Cel De Sus vede; ştim că e cineva mare care are grijă de noi.”    La un moment dat s-a oprit, căci în colţul ochiului îi scăpa o lacrimă.
    Am ascultat cu sufletul la gură povestea femeii. Mi se făcuse pielea de găină şi din colţul în care mă aflam nu puteam să mă mai mişc. M-a lăsat fără cuvinte declaraţia de dragoste a femeii faţă de copii ei. Să fi fost şi tu acolo, ai fi asimilat intensitatea mesajului ei, dar aici nu pot să redau în cuvinte tremurul vocii, al mâinilor, tonalitatea glasului sau luciul ochilor şi legătura emoţională dintre membrii familiei, care era aproape palpabilă.    Îmi revin la un moment dat şi întreb, mai mult cu jumătate de gură, de frica unui răspuns care ar face situaţia şi mai delicată, unde e tatăl ? Domnul V. era plecat prin sat. Munceşte cu ziua. Uneori, când ajunge târziu în seară acasă, aduce 2 kilograme de lapte. Mama îl fierbe şi coace nişte turte. Împarte la toţi şi se aşează în jurul focului. Stau toţi grămadă şi-şi ţin de cald la suflet. Atunci am înţeles că de fapt, în cămin la ei, nu-i frig deloc, chiar dacă soba e de cele mai multe ori rece.    Am mai stat puţin cu ei, am vorbit şi cu copiii. Am văzut mult bun simţ, am văzut că sunt educaţi, evlavioşi, am văzut că ştiu să aprecieze ce le e dat. În ei nu era loc de lăcomie, nu era invidie pentru alţii care au mai mult. Am realizat atunci, că ei sunt mai fericiţi ca mine sau ca tine, chiar dacă masa lor e mai goală. Îmi plăcea să stau acolo la poveşti. Era o atmosferă tare plăcută. Doamna V. mi-a povestit mai multe, dar cum să înşiri aici pe foaie cuvintele acelea mai mult şoptite. Mi-au rămas acolo, gravate în suflet, cum şi ţie ţi-ar fi rămas de altfel.    M-am uitat la ceas. Era deja târziu şi parcă-mi părea rău că mai aveam şi alte lucruri în agendă pentru acea zi. M-am ridicat, le-am mulţmit şi le-am promis că mă întorc. I-am rugat să-mi dea scrisorile pentru Moş Crăciun. Atunci, cei mai mici, curioşi, au întrebat-o pe mama lor ce fac eu cu scrisorile pentru Moşu’. Din pragul uşii m-am întors şi le-am spus ştrengăreşte :    „Eu sunt un spiriduş de-al lui Moş Craciun !”
    ***
    Atunci şi acolo am găsit poarta şi metoda spre un nivel superior al bunăstării sufleteşti. Atunci şi acolo am învăţat cât de preţios e sentimentul pe care-l ai când ajuţi pe cineva. Atunci şi acolo, greutatea şi valoarea fericirii personale, începeau să devină de nepreţuit.





    Spiriduşii lui Moş Crăciun sunt studenţii din anul III de la Marketing, FEAA. Împreună sunt o echipă unită care are un singur obiectiv :    SĂ FACĂ O FAMILIE FERICITĂ ŞI SĂ LE ORGANIZEZE UN CRĂCIUN CU CÂT MAI MULTE DORINŢE ÎMPLINITE    Aşa a luat naştere „CRĂCIUN PENTRU 10 ZÂMBETE”, un eveniment de tip licitaţie cu scop caritabil. Un eveniment al cărui mecanism funcţionează pe resurse emoţionale. Un eveniment pentru care nici un obstacol nu e prea mare pentru a realiza obectivul.
    „Crăciun pentru 10 zâmbete” e un eveniment la care poţi participa şi tu. Noi, Spiriduşii lui Moş Crăciun de la Marketing, îţi dăm ocazia să faci o faptă bună de sărbători. Ajută-ne !    Imaginează-ţi doar cum te-ai simţi când în seara de Ajun, când eşti acasă, alături de cei dragi ţie, ai un motiv în plus să te bucuri, să te ştii mai liniştit şi mai mulţumit de tine, să crezi că meriţi cu un zâmbet în plus cadourile ce te vor aştepta sub brad ?    Deschide-ţi sufletul pe 19 decembrie şi vino la licitaţia în scop caritabil. Contribuie la bunăstarea ta sufletească şi întinde o mână de ajutor familei V. În sfânta noapte de Crăciun, vei avea un gând bun în plus orientat spre tine. Ei au nevoie de tine şi ei te pot învăţa să fii puţin mai fericit.
ÎMPARTE !DĂRUIEŞTE !AJUTĂ !SPRIJINĂ !REDĂ UN ZÂMBET !BUCURĂ-TE PE TINE !
    Spune DA ! Spiriduşilor lui Moş Crăciun şi vino să complotezi cu noi ! Te aşteptăm la eveniment !


Spiriduşii lui Moş Crăciun,Marketing III, FEAA,decembrie 2011

06. Tranzacţie de sentimente - Nov 25, 2011 6:30:00 PM

    Azi m-am trezit în starea în care sunt în stare să mai scriu ceva. Nu ştiu dacă e vorba de inspiraţia de seară sau o fi inspiraţia din dimineaţa asta (:-/), dar constat că s-a împlinit un an de când, din când în când, înşir cuvinte în spaţiul virtual.     Astăzi, n-am să fac decât să-ncerc să descriu dragostea în cuvinte, atât cât pot, căci de prea multe ori ţi-am povestit din dezamăgiri, iubiri platonice sau episoade cu aromă de toamnă, şi, între timp, am aplicat şi eu ecuaţia fericirii asupra propriei persoane. Sper să nu te văd mirat dac-am să-ţi mărturisesc că formula nu conţine decât multe emoţii, realizări, persoane dragi, moralitate, sinceritate, caldură, empatie, zâmbete. Mai e şi „aici, acum!”, când faci ce simţi, cum simţi, iar răutatea, orgoliile, trufia, ranchiuna sau invidia, n-au găzduire aici. E echilibrul perfect între tine şi ceilalţi.
....................................................................................................................
    Am găsit puţin timp, într-un alt spaţiu, am schimbat culoarea canapelei, pe care acum o împart cu un prieten nou şi am un planner. În rest, totul e aproape identic, amplificat de timp. Fac repede o recapitulare în minte şi în contabilitatea mea îmi apare foarte clar că ţi-am vorbit mult despre dragoste, relaţii şi prieteni, iar când am tras linie, am observat că am ieşit în profit; aşadar îmi păstrez acelaşi obiect de activitate şi cu ocazia acestui post, lansez un produs nou : dragostea privită din alt unghi.
    Încep cu o pauză de câteva secunde, pe care n-am cum s-o reprezint aici, dar te rog imaginează-ţi un chip uşor rupt de realitate, pe care se aşterne un zâmbet, răsărit din mijlocul inimii, care nu conteneşte să apară la intervale dese de timp. Ca să te fac să întelegi mai bine cum stau lucrurile cu acest produs, îţi explic că la început ai să te laşi greu convins de calitatea acestuia, pentru că probabil ai să spui că-i vorba doar de un alt sample, iar tu client pretenţios şi învăţat, nu te laşi uşor păcălit. Ce-i drept, unele campanii promoţionale pentru pasiuni de moment, îţi mai iau ochii câteodată şi investeşti mai mult decât trebuie, dar să nu uităm că aici nu vorbim de produse de bază, ci de bunuri de lux. Şi cum îţi spuneam ... La un moment dat vei realiza că într-adevar se merită să-l cumperi şi constaţi că ai făcut o investiţie bună.    Sper că esti unul din cazurile fericite care alege o dragoste pura 100%, fiindcă nu ştiu dacă ai aflat, dar pe piaţa sentimentelor, din ce în ce mai puţini producători comercializează iubirea în starea ei naturală. Doar ca să aibă un rulaj mai mare, o dau la preţ mai mic şi scot din ea multe elemente, cum ar fi: respectul, compromisul în dragoste, devotamentul faţă de celălalt, bunul simţ, tandreţea, romantismul, înţelegerea. În schimb adaugă ingrediente artificiale şi ieftine. Spre exemplu : orgoliul, competiţia, minciuna, egoismul. Aşa că, uită-te bine ce scrie pe etichetă înainte să investeşti !  ***      Pune acest produs pe lista ta de cumpărături (valori) şi îţi promit că ai să fii mai fericit, pentru că ...   Dragostea, e singurul lucru existent în lumea asta, din care indiferent cât de mult ai consuma, nu ajungi niciodată la saţietate. Dragostea, are întotdeauna aroma ta preferată. Dragostea e acel lucru, care îţi transformă locul preferat în spaţiul dintre mâinile şi trupul iubitului/iubitei. Dragostea, e de la pământ până puţin mai sus de cer. Dragostea, e atunci când l-ai/ai aştepta/-o aştepta 3 ore în ploaie fără umbrelă. Dragostea, e atunci când, indiferent de câte grade sunt cu minus afară, ţie tot îţi e cald. Şi în dragoste, „n-ai nici un motiv să nu faci ce-ţi dictează inima” (Steve Jobs), pentru c-aici toate ţi-s permise, căci ea-i de fapt un joc al cărui reguli le scrieţi în doi ...    La urma urmei, dragostea nu e decât o tranzacţie de sentimente pentru care nu ceri nimic la schimb, dar din care câştigi mai mult decât valorile din depozitele băncilor elveţiene.
..........................................................................................................
P.S. : One Year Blog Anniversary şi 10000 de vizualizări (Să-l cresc mare!)
P.P.S. : One Year Blog Anniversary şi-atâtea alte motive ...

Prima dată am să dedic acest post bunei mele prietene, Andreea, a cărei zi de naştere este astăzi. La mulţi ani, fetiţă ! Fă totul pentru fericirea ta şi bucură-te de viaţa asta frumoasă. Şi chiar dacă ne e dor la una de cealaltă şi esti la vreo 2000 de km depărtare, distanţa dintre mine şi tine, ca prietene, e foarte mică. Te pup dulce !
***
Şi pentru că tot sărbatorim, îi mai spun încă o dată „La mulţi ani!” lui Alex, dar sar peste urările de rigoare pentru că am avut onoarea să i le transmit deja.
***
Pentru a nu ştiu câta oară, deşi poate pentru prima dată atât de oficial, dedic această postare persoanei care mă inspiră ... cea care mă face să am idei frumoase şi ganduri bune, cea care mă face să lupt, să vreau mai mult, cea care mă face să plang şi cea care mă face să rad, cea care mă face să mă simt şi copil şi mamă, cea care mă ţine atât de perfect în braţe, cea care stă de-atâta timp în mintea mea şi nu plăteşte chirie, cea la care ţin din tot sufletul, cea care mă lasă să o privesc minute în şir atunci când doarme, cea care va rămâne mereu în mintea şi inima mea, cea care m-a învăţat ce e acela respect, cea pe care o iubesc ... Îţi mulţumesc !
***
Şi cum nu puteam să nu trec astăzi şi prin vechile postări şi comentarii, printre toate motivele de bucurie, am găsit şi unul mai puţin vesel. De fapt, e un motiv lipsă ... Din păcate, criticul meu favorit şi-a încetat de ceva timp activitatea pentru mine, dar recitind vechile lui recenzii, mi-am amintit că atât timp cât a lucrat pentru mine, a făcut-o cu devotament. Aşa că mă întreb acum de ce a demisionat când făcea o treabă atât de bună ? Mi-ar plăcea, ca măcar din obişnuinţa avută în trecut sau poate chiar din plăcere (pentru că sunt sigură că încă îmi urmăreşti activitatea şi nu cred că te-am dezamăgit la capitolul ăsta), dar mai ales de dragul amintirilor frumoase, să mai treci (poate) o ultimă dată pe aici, să mă încânţi o impresie sinceră, în figuri de stil personalizate, cu substraturi în comunicare aşa cum ne plăcea, pentru că am certitudinea că nu ţi-ai dezinstalat dicţionarul în baza căruia obişnuiam să ne întelegem.
07. Dragostea e ca o pereche de pantofi - Oct 12, 2011 1:22:00 PM


Prima oară când te-am văzut, erai un pitic. Sincer, chiar semănai cu unul. Alergam pe holurile şcolii în pantaloni evazaţi şi ne cumpăram primul nostru sutien, dar nu împreună; apoi am plecat. Nu a trecut mult timp şi ne-am reîntâlnit, fără să vrem. Cred că trecusem de prima „cumpănă” a vieţii noastre, simţisem deja gustul libertăţii şi era cât se poate de evident că ne manifestam proeminent „independenţa” aceea. Mă uitam la tine în alt mod şi te vedeam altfel din colţul în care stăteai. Eram la o masă distanţă, într-o comunitate în care fiecare copil de 13 – 14 ani şi-a dat testul adolescenţei. Să ştii că acum, după 7 ani, încă se mai practică şi se practica cu siguranţă şi cu 7 ani înaintea noastră sau poate chiar 17.

Aveai nişte picioruşe micuţe, vocea de copil şi ochii speriaţi, dar am ajuns iar în acelaşi loc, de data asta mai aproape ca niciodată. Eu, cu atitudinea mea, ştiu că-mi făceam simţită prezenţa în felul acela zgomotos, caracteristic; individualistă – sincer, te ignoram. Nu ştiu ce credeai tu despre mine, dar cu siguranţă nu erai în grupul „Best friends” în lista de Yahoo şi nici eu în al tău.

Îmi asum riscurile pentru surprinderea ce-aş pute-o regăsi pe faţa ta în momentul în care vei citi aceste rânduri, dar te consideram un caracter slab, chiar dacă vocea ta ieşea în evdenţă. Am început să te observ mai atent, în momentul în care din tine a început să se contureze un caracter de femeie puternică şi ai început să-ţi defineşti mai clar personalitatea. Alunecoasă ca un peşte, poate te-am vazut ca o ameninţare şi am ajuns de aceeaşi parte cu duşmanul, dar astăzi am devenit duşmanii altora şi stăm arogante de aceeaşi parte, zâmbind maliţios.

Fac o mică pauză, timp în care vreau să aduc un omagiu cafelei, ţigărilor şi jocurilor de cărţi (la un moment dat, cineva mă întreba de ce mereu apar aceste două elemente în scrierile mele : „cafeaua” şi „ţigările”, ca un laitmotiv; cred că acum am dat un răspuns – un green button pentru startul unei relaţii) şi fără să mă pierd în prea multe amănunte, nu ştiu exact ce s-a întmplat în viaţa mea de ai ajuns să ai un loc de frunte. Îmi amintesc doar nişte dimineţi reci de iarnă, cand ne încalzeam sub o umbrelă, şi începeau să răsară zâmbete de pe buzele noastre. De atunci şi până acum, am mers pe acelaşi picior, am urcat scări, am triumfat, am sărbătorit, ne-am bucurat, am plâns, am cântat, am râs, am greşit, ne-am iertat, dar am continuat !
.............................................................................................................................
N-ai cum să nu observi unele lucruri, mai ales când în ochi la tine sclipeşte atât de tare o dorinţă. Se zice că eşti heartless, ca şi mine de altfel, dar cine Dumnezeu ştie pulsaţiile inimii tale ? Doctori de viaţă cu diplome desenate în creioane colorate, vin şi îşi dau cu părerea despre cum eşti sau ce faci, dar ei cred că e destul să pui un diagnostic, pe când poate ar trebui să caute o cauză. Ţi-am fost eu Dr.Life şi tu mie şi ştiu că sfatul şi calificările mele contează şi ai încredere în ele, aşa că îţi spun, cu părere de rau, că ai o boală incurabilă ... Te rog să mă ierţi, dar nu se mai poate face nimic, aşa că adună-ţi bucăţile din inima ta împrăştiate pe jos, pune-le într-o cutie şi presară nişte orgoliu peste. Pune cât vrei tu; orgoliu gaseşti destul în poşetă. Sunt sigură că ai adunat o grămadă de-a lungul timpului. Mă întrebi din care să pui ? Amestecă-le ! Pune şi din acela portocaliu şi de origine spaniolă, dar mai ales pune cu iz de mare. Dacă pui unde trebuie, crede-mă, are proprietăţi acide. Acum, închide capacul şi lasă timpul să treacă. Cineva, mai devreme sau mai târziu, va veni curios şî va încerca să-ţi „deschidă” iar inima ...

În timp, emoţiile astea se pietrifică, dacă le ascunzi bine, uiţi de ele şi bine-ar fi s-o faci. Încuie sipetul acela cu cheia, apoi arunc-o ! O iubire care începe din ambiţie şi se termină din orgoliu, n-are sens.
Am să-ţi spun un secret, pe care l-am descoperit de curând şi dacă nu mă crezi acum, ştiu ca mai tarziu ai să o faci. Dragostea e ca o pereche de pantofi. Ştii cum e, mai întâi te indragosteşti de ei la prima vedere. Dacă ai bani, îi cumperi spunând că nu îţi strică o pereche în plus. Daca sunt prea scumpi, te ambiţionezi să îi iei, indiferent de la câte te abţii şi faci economii. Apoi îi încalţi şi începi să-i porţi. Pe cei mai ieftini, deşi sunt comozi, parcă sunt prea comozi totuşi pentru o pereche atat de ieftină; nu-i preţuieşti, îi porţi zi de zi, nu-i îngrijeşti cum se cuvine, fie că nu ai timp pentru ei, fie că nu le dai importanţă, te plictiseşti repede, apoi îi arunci. Pe cei scumpi, în schimb, deşi te rod, te strâng, te chinuie şi mergi incomod în ei, îi păstrezi ani de zile şi până la urmă, dacă e să faci o comparaţie, întelegi că nu meritau atâţia bani.

Ceea ce nu trebuie să uiti e ca iubirea e doar un accesoriu. Contează unde te duc pantofii aceea, nu cum arată sau cât costă ! Picioarele tale îi încalţă, picioarele tale îi conduc, tu i-ai ales !!!
***

Tu ai învaţat să-i preţuieşti pe cei comozi, eu încă îi prefer pe cei care mă chinuie. Poate asta nu se va schimba niciodată, deşi mereu vei fi tu ca exemplu în faţa mea. Dar într-o prietenie, nu asta contează, ci faptul că ştiu că vei fi acolo să-mi aduci plasturi. Apoi eu am să mă încalţ grabită să mergem să construim povestea unei prietenii. Nu-i gasesc un termen de comparaţie pe măsura importanţei, dar îi simţi ecoul la 400 km distanţă şi asta anulează orice argument.

P.S. : Sper să nu-mi schimb niciodată culoarea în tabloul vieţii tale. Eu sunt rozul tau !


From : Honeysuckle PinkTo : Damson Purple
08. Să nu uiţi ! - Jun 7, 2011 5:02:00 PM


Nu găsesc răspuns la tristeţea asta şi nu mai rămân prea multe de spus ...
Am învaţat o lecţie ! Una despre care nu ai ce să vorbeşti ... Una care sună ca ecoul unui obiect metalic scăpat din mâini într-o ... peşteră ... sau oriunde altundeva unde se produce un ecou tăios.
Cu genunchii strânşi bine la piept, cu braţele împreunate peste ei, cu pleoapele care cad greu peste ochi, târziu după miezul nopţii, îmi pun întrebări şi e pentru prima dată când nu ştiu să dau răspunsul. Nici măcar nu pot sa inventez ceva ...
Parcă au trecut 3 zile de dimineaţă. Într-un final, lumina lunii linişteşte trupurile istovite, rămânând doar gândurile ce continuă să alerge prin minte. Obişnuiam să cred că pot să pun orice întrebare fără să-mi fie frică. Dar ... am aflat că există şi întrebări fără răspuns, pentru care cuvintele sunt de prisos, pentru care orice încercare de a afla ceva este eşuată, pentru care răspunsul este de fapt o linişte surdă, atât de puternică încât te tulbură.Cred că tot ce-ţi mai rămâne, sunt amintiri înfipte-n inimă, clişee în care tu râdeai alături de el, frânturi de senzaţii care acum devin atât de vii şi aceeaşi voce caldă care-ţi va pluti mereu în minte. Mă uit la tine, la ochii aceia verzi ... m-a paralizat privirea ta. Aş vrea să vin la tine şi să te strang tare în braţe, să ştii că te iubesc şi să ştii că îmi pasă.Acum poate dormi. Sau poate visezi ?M-aş apropia de tine, să te sărut pe frunte, în semn de afecţiune, însă din colţul în care stau eu acum, orice gest mi se pare prea puţin intens. Mi-e atât de ciudă că sunt atât de proastă !
E prea linişte, dar îmi fac loc printre rânduri să îţi mulţumesc că m-ai învăţat cateva lucruri foarte importante.
Într-o noapte, într-un scrânciob, într-un parc :- Asta e o lecţie pentru noi ...- ...- Acum ştim ce e cu adevărat important ...- ...- Acum ştiu ca o să trecem peste !- ...
.........................................................................................................  Au trecut vremurile în care ea pleca grăbită din casă, lăsând paharul de vin, aproape gol, în hol, cu urme de ruj pe el. Acum nu o  mai grăbeşte nimic, fiindcă nimic din ceea ce a cunoscut până acum nu mai e la fel de important ...
.........................................................................................................
După toate astea, am câteva rugăminți  la tine ... Te rog să nu uiţi sa mergi mai departe ! Te rog să nu uiţi de visele tale ! Te rog să nu uiţi că ai atâţia oameni în jur care te iubesc ! Te rog să nu uiți că alții au nevoie de tine ! Te rog să nu uiți să fii tare asa cum te știu ! Te rog sa nu uiți că şi mie îmi pasă şi că vreau să fii bine ! Te rog să nu uiți de tine !Nu am destul curaj să îţi vorbesc în faţă, dar te rog să-ți mai aminteşti ce ţi-am jurat mai de mult ...Îţi mulțumesc pentru lecţia asta de viaţă ... Orice ar fi, voi fi mereu lângă tine. Te iubesc mult ...



6 iunie 2011, 02:30 AM
09. Lumini si umbre - Jun 1, 2011 10:52:00 PM
Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt
Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-şi adună,
Dar rădăcina-i leagă de pămînt.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.

Pe zi ce trece-ţi semăn tot mai mult;
Aşa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Şi-n loc să-i spele apele verzui,
îşi tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodeşti ca pasărea de pradă,
Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi,
Dar uiţi că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de paşii tăi.

Mi-e faţa împietrită ca o mască
Şi-n ochi lumina-i gata să se stângă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.

Iubirea ta nu creşte şi nu moare,
Ci totdeauna-i rece şi egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajişte cu maci arzând în soare.

Când voi pleca, mă vei uita uşor
Şi ştiu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Şi am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îţi umblu-n cale.

Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aş alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi şi buni
Şi nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colţul gurii
Şi-n ochi, tăişul crud al nepăsării.

Eşti rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos şi strâng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te-mpac.

Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
Un suflet greu de ură şi iubire
Bănuitor şi trist şi-nfrigurat.

M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Şi-aştept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.
10. Sertar cu amintiri - May 28, 2011 11:15:00 PM


Sâmbătă seara. Seară de sfârșit de primăvară. Seară călduroasă. Seară lungă. E seară de amintiri ...Jos pe covor, pe două perne, stă întinsă și vorbește, uitându-se în gol. G. o ascultă. Uneori râde, uneori îi dă de gândit, uneori îi răspunde, alteori o ceartă, dar de fiecare dată o înțelege.
Vorbea despre iubire.Iubirile vin şi pleacă, dar deseori te fac să te opreşti în loc, învârtindu-te într-un punct fix, până ameteşti. Atunci uiţi de tot şi-ţi răsunună doar o voce groasă în minte, iar în cap ţi se derulează secvenţe din filmul în care el te ţinea în braţe.
Şi-atâtea iubiri ce-au fost ... Unele oarbe, altele raţionale ... unele din dorinţă, altele din nepăsare ... Altele vechi de când erai copil, dar mai sunt şi noi (sau reaprinse) ... Tot iubiri sunt. Toate-ncep şi se termină ... cu sau fără zâmbetul pe buze, cu sau fără poze păstrate. Ele au fost acolo şi-or rămâne mereu.
Iubirile astea, spunea ea, făcându-şi prin minte un rezumat, sunt ca focul şi trăiesc cât ţine flacăra.Prin ochii ei, pierduţi pe pereţi, vedeai cum i se derulează în minte toate episoadele, în care a fost îndrăgostită, în care redevenea din nou ea sau ... rămânea dezamăgită ...Şi-ncepe să-i spună, cum au fost iubirile ei, pasiunile ei. Electrocardiograma inimii, scoasă de la arhivă, ce-i drept, a suferit destule şocuri. Dar i-i puternică şi-i sinceră. Nu-şi făcea griji că n-o să-şi revină. Plânge şi se vindecă, dar merge mai departe.
Şi-ncepe să-i povestească, pe un ton neutru, cum că odată, a fost o pasiune care s-a aprins repede, cu o flacără mare, dar tot aşa s-a şi stins ... A mai fost una care a pornit doar de la o scânteie, iar el a turnat gaz pe foc, apoi apă, rece ca gheaţa !Despre alta spunea c-a fost doar flacăra de la o brichetă cu electroşoc sau o confuzie cu lumina de la bec (oricum, cineva tot a apăsat pe întrerupător, ca să se vadă mai bine).
Aici s-a oprit pentru câteva secunde. Nu mai avea nimic de spus ? Sau ceea ce urma ...  ăăă ? Dar, continuă ferm să-i spună cum într-un foc a suflat mult ca să-l aprindă, dar au suflat pe rând. Într-un final a ars ... mocnit ... După o altă pauză, trage totuşi o concluzie: „Cred că totuşi, ăsta a fost un incendiu creat intenţionat ca să ardă o pădure întreagă ...”
Rămâne aşa, cu ochii în jos, şi culege scamele de pe covor.  G. se gândea întrebătoare cum de a terminat aşa, fără să ... Dar n-apucă să-şi finalizeze gândurile că ea, ridică o privire senină şi-i spune, ca atunci când Arhimede a rostit Evrika! : „Mai e o iubire ... E una ca Flacăra Olimpică. Niciodată nu se stinge, iar o dată la patru ani se aprinde iar si iar ...”. Apoi a tăcut.
Ştia si G. de toate astea. Ştia şi de pasiunile ei, pe care mai apoi le-a mentionat. Un foc salvator, într-un felinar care i-a luminat calea, la care n-a putut ajunge, dar care a fript-o destul de tare la degete, încercând să-l atingă. Un foc interzis, care atunci când a venit, n-a mai încălzit-o cu nimic, că-i era deja bine ...
...................................................................................................


Ah ... Iubiri ... Ce ne-am face fără ele ?Că țin două luni sau că durează ani ... A fost la un moment dat, în viața ta, cineva care ... Așa cum a fost, așa a trecut, a rămas în sertarul tău cu amintiri. Și din când în când mai scoți o poză, te uiți la ea și ... numai tu știi ... Sunt amintiri ale sufletului tău. Sunt cele care au făcut din tine un om mai puternic acum ! Sunt dezamăgiri care te-au împins în față ! Sunt bucurii care ți-au dat curaj în viață !



P.S. : Pentru Momentul : 29 mai 2010 - Viața nu-i decât un lector. Își face datoria. Tu alegi dacă vrei sau nu să înveți. Dar cel mai rău e când îți dă teme în plus pentru acasă și ești obligat să le faci, altfel, rămâi corigent.

11. Oameni ... Oameni ??? - Mar 28, 2011 5:41:00 PM
Sunt oameni in jurul meu ... multi oameni ...Atat de diferiti ...
Mi-am facut loc printre foi si notite, decorul meu de zi cu zi, ca sa ma gandesc la oamenii din jurul meu ...
Stau nedumerita cu barba-n mana si privesc in jurul meu cu o privire trista. Sunt simprome ale dezamagirii. Caut sa ma agat de ceva, asa ca iau cana de cafea in mana. Macar stiu ca gustul acela amar e real, fata de unele tipologii ce ma inconjoara.Cand analizez relatiile mele cu cei din jur, iau o expresie grava. Intotdeauna le-am acordat importanta, dar cred ca una prea mare. Nu putine au fost datile cand am ramas dezamagita si n-am stiut in acele momente cum sa explic celor care ma intrebau ce s-a intamplat, ca pur si simplu sunt afectata de faptul ca tu, tu sau tu, m-ati dezamagit. As fi eu mai sensibila, ar spune unii, poate ... Altii ca dau prea multa importanta. Dar asa sunt eu, si nu-mi pare rau ca ma las condusa de astfel de trairi sincere.Astfel, in relatia dintre importanta legaturilor mele sociale si dezamagirea, se creeaza doua rapoarte; unul inves proportional, adica exact de la cine nu te astepti, acela iti face mai mult rau, si al doilea, direct proportional, cu cat iti e mai drag (sau, ma rog, iti era) "prietenul" cu atat te darama mai tare. Aspecte logice, de altfel, dar demne de mentionat.
Cand am ales sa concep acest blog, n-a fost de dragul de a scrie. Premisa aceasta era pe locul 2. Motivatia principala a fost, si este in continuare, sa ma expun pe mine, asa cum putini ma cunosc, mai putin decat cei care cred o fac, sa ma fac inteleasa, sa ma inteleg pe mine totodata. Blogul meu, : "Din intamplari, din viata, din suflet..." este o brosura a mea. Nu sunt o carte deschisa, desi povestesc uneori din experiente adevarate. Aici e o parte din mine, una mica, una atat cat trebuie ca sa realizez un contrast intre CE FAC si CE SIMT.
Nu am fost mirata cand multi din prietenii mei au spus ca au ramas surprinsi de cum si ce exprim. M-am simtit bine doar atunci cand mi-au spus ca apreciaza modul de expunere, felul meu de a nara intamplarile (si cu ocazia asta va multumesc).
.......................................................................................................
Suntem conceputi, prin natura noastra de a evolua; crestem si la un moment dat, durmurile pe care alta data mergeam impreuna se despart, asadar, continuam separat de cei cu care obisnuiam sa o facem. Cand ne intalnim iar, din intamplare, in acelasi loc, observam schimbari, mai mari sau mai mici, si nu ma refer aici la schimbari fizice. Invatam lucruri noi, ne implementam noi valori si principii, din ce in ce mai bune (sau cel putin ar trebui sa facem asta).Din ceea ce imi place sa stiu si continui sa aflu si sa intreb, vorbesc despre evolutie, in toate sensurile ei (cultura, civilitatie, tehnologie, psihologie). Adaptarea este o caracteristica necesara pentru noi, oamenii din secolul XXI, "secolul vitezei". As putea spune chiar ca va castiga acela care "prinde" mai repede.Revenind la aspectul etic al problemei, unii din noi, nu reusesc sa se adapteze; fie ca au stagnat biologic la o anumita varsta, mult sub cea fiziologica, fie ca nu considera necesar, fie ca pur si simplu nu percep realitatea, si dau o evolutie fictiva starii mele evolutive. Spunand aceastea, am segmentat o categorie speciala, dintre toti cititorii mei.
Scriu acest post, ca sa ma asigur sau sa incerc inca o data, sa-ti spun despre mine, tu, cel care esti interesat. M-ai vazut, ma cunosti, am stat de vorba. Eram intr-un club, intr-o cafeanea, acasa, la povesti, la un film, in parc, la scoala sau pe strada. Ai vazut si tu bine. Ai observat acea atitudine la mine si ochii mei inchisi la culoare cu acea privire intensa. Ce impresie ti-am lasat ?Ies mereu in evidenta si o fac pentru ca-mi sta in fire si-mi place. Cand m-ai privit de la distanta fara sa ma cunosti, ce ai spus despre mine ? M-ai analizat odata de departe pentru ca m-ai auzind tipand sau vorbind foarte tare, ori poate ca eram cea care se misca foarte mult, cea mai neastamparata.Mai tarziu, am schimbat cateva vorbe si ai vazut ca-ti zambesc si ma port prietenos cu tine. Mi-ai intors zambetul si am inteles ca ma placi si tu. Daca cumva ai intors privirea cand vorbeai cu mine, stiu, a fost din cauza atitudinii mele ferme. Dar stai ! Te incurajez mai departe in conversatie. Nu te inhiba.Intre timp, am inceput sa iesim impreuna, cu acelasi grup de prieteni sau am facut ceva impreuna, ne-am apropiat, ne-am imprietenit, ne-am inteles bine.Cand am ajus sa fim prieteni apropiati, te-am ajutat, ti-am dat sfaturi, ti-am spus de bine, te-am incurajat, te-am sustinut si te-am iubit fara sa astept nimic in schimb de la tine. Suntem prieteni, ai uitat ! Dar tu mi-ai intors toate astea si te vad acum langa mine sau vorbim mereu la telefon, ori pe Messenger. Poate sa treaca o ora, o zi, o luna sau mai mult. Odata ce am construit baza unei prietenii cum e a noastra, nici macar timpul nu ne face sa uitam. Te iubesc si ma iubesti ! Si iti multumesc !
 Astia-s prietenii mei de acum. Cei care au spus la inceput despre mine, fara sa ma cunoasca, lucruri care nu corespundeau cu ce sunt eu de fapt. Ei sunt prietenii, pe care daca-i intrebi, o sa-ti spuna ca Adina nu e cea care pare de la distanta. Ea e Adina cu care am avut un conflict inainte sa ne imprietenim, ea e Adina care nu o suportam inainte sa o cunosc, ea e Adina aceea cu figuri, acea Adina aroganta ... Si tot ea e Adina, care se uita la tine cu aceeasi privire cu care s-a uitat prima data in ochi la tine. Ea e Adina, prietena mea, azi !
...............................................................................................................
Cum pot totusi unii oameni sa te dezamageasca ??? ... Ma consider o persoana capabila de multe lucruri, am multe abilitati si aptitudini, demonstrate ! Dar ceea ce n-am sa inteleg vreodata, e cum de unii oameni pot fi atat de rai si sa faca asta constient.Din fericire pentru mine, mi-ar fi imposibil ca vreodata sa pot sa ma adaptez la asta.
..............................................................................................................
Ceea ce fac, se leaga doar de mine. Ceea ce vad oamenii la exterior, nu reprezitna decat partea fara valoare din esenta mea. Asa ca, referitor la asta, le dau inca o data, pentru a nu-stiu-cata oara, acelasi vechi sfat prietenilor mei : "Eu sunt exemplul negativ, pe care voi nu trebuie sa-l urmati !", cand vine vorba de lucrurile pe care le fac, cele dupa care cei care nu ma cunosc se iau.Si totusi, paradoxal, mi-au spus de multe ori ei, ca asta am invatat de la tine, asta fac pentru ca mi-ai spus tu, asta am vazut si asta imi place la tine. Vorbesc de lucrurile bune din mine ! Sunt un leader innascut, sunt facuta sa invat de bine si nu influentez rau.
SUNT ADINA,SI DACA AI FI FOST TU IN LOCUL MEU, NU TI-AI FI PUTUT FACE FATA !!!
12. E o ratiune irationala ... - Mar 27, 2011 2:53:00 PM

Ce e mai frumos decat o dimineata insorita de primavara? Eu ma trezesc, cu ideile deja fixate in minte despre ceea ce vreau sa fac azi. Pun de cafea, fac dus si ma imbrac repede, dar pastrez „sfantul” sfert de ora ca sa-mi savurez cafeaua si sa fumez o tigara. Ma asez in acelasi loc: pe balcon- lasand razele de soare sa ma alinte usor si sa ma mangaie pe fata: e o fita de-a mea. Va fi o zi frumoasa, stiu. Cad usor pe ganduri.. dar ma dezmeticeste brusc aroma de cafea. Imi iau geaca pe-un umar, cheile, geanta, portofelul si plec. D! Am uitat! Ma intorc, deschid usa la camera..doarme. Ma opresc in tocul usii, o privesc pret de cateva secunde si ma opresc acolo. Intotdeauna i-am spus ca pare un ingeras cand doarme. E dulce. II zambesc si plec. O las dormind.Eu mi-am inceput deja o zi agitata. Primele cuvinte le-am schimbat cu un bun prieten, V, care lucreaza de ceva vreme la un proiect de viitor. Sunt mandra de el. Toti prietenii mei , nebunii din ziua de azi care „o ard” prin baruri si cafenele vor deveni oamenii de succes de maine. Ce m-as face fara ei? E o intrebare careia nu-i dau raspuns, pentru ca ma intalnesc pe scara cu vecinul de la parter care ma opreste mereu pentru conversatii banale.  De data asta e ceva nou: ii vin nepotii in vizita. Nu pot sa nu ma bucur. Trebuie sa fie o implinire mare FAMILIA.. si iar imi schimb ideile cand ies din scara si calc in aceeasi groapa in care ma impiedic mereu; dar nu ma mai enervez- m-am obisnuit cu ideea ca sunt o ametita incurabila. Din mers incerc sa-mi amintesc daca am incuiat usa, si imi incurc mainile printre portofel, geanta, ochelari, esarfa, chei, tigari, servetele..offf!!! ce greu e sa fii fata, ce greu e sa fii Giulia Grim!Alerg din magazin in magazin in cautarea unui cadou pentru o prietena draga sufletului meu care a devenit mamica. Cu ajutorul vanzatoarei,  reusesc, in final, sa aleg ceva mai mult decat dragut pentru micuta Daria- Stefania. Printre atatea lucrusoare finute ma pierd intr-un univers inocent, ca o ploaie de primavara.  Mi se pare atat de indepartat momentul in care voi deveni si eu mamica, sa incalt un bebe cu botosei, sa-l imbrac la cravata, pantalonasi, sa fiu „mami”, sa primesc flori de 8 martie de la „tati”.. DIAGNOSTIC: visator profesionist. Platesc doua facturi, ajung la salon, imi fac timp de o cafea cu o prietena, ajung intr-un final si la maternitate( asta dupa ce ma intorc dupa flori, pentru ca le uitasem), unde imi inchid telefonul si nu iau in seama timpul, pentru ca e un moment important. Vad si fericita mamica, ne intindem la povesti, imi mai povesteste lucruri de-ale femeilor maritate... Acasa.Eu: heeei. Ce faci?D: :-<Eu: De ce oftezi?D: El..Eu: Iar te-a suparat?D: Cand nu ma supara?...Afara deja se innoureaza. ...Eu:  Ce-a facut?D:dfvdbdf junvgikud kuiueviknvie iuebriuerb grthrthgb tbhrth tbrth hbrth hbrthrtne w3fw hrrtyjo pjhbe wert nbvc uytgfds bvcxhgfdre wwerthfc dtgyj dfghuyt ertyhgvfcdsasd gfdfgh fghjbv tye rgh!!!!!! **: aceleasi idei, aceleasi concepte, aceeasi gandire de om imatur si inadaptat, aceleasi 3 explicatii pe care EL i le da, iar pe ea nu o multumesc. Eu: Cand o sa intelegi ca meriti mai mult?D: Simt ca ma sufoc, de parca as trai intr-o lume care nu e a mea, o lume in care nu pot sa ating nimic din ceea ce vreau si-mi doresc cu adevarat. Ma simt de parca as purta o camasa care ma strange, iar cand EL nu-mi intelege dorintele si placerile, traiesc senzatia unui om legat cu o camasa de forta. E atat de greu sa raspunzi unui zambet cu alt zambet? De ce pare greu sa oferi  sentimente pe care pretinzi ca le simti? E greu cand sa traiesc cu senzatia ca fghfthrth rthrth bhrth wert cvbn tds asxdcfg ytre fghuyt ghjiu fghuytgf xdcvbhygtf dfgytrde sdcfvghyt yuiokjhg cvbh. Ma asculti?Eu: Nu.. A..da. Ai dreptateSi nu-i dau dreptate doar din placerea de a afirma asta. Eu stiu cu certitudine ca iubire e atunci cand sentimentele sunt puternice in ambele parti, iar intr-o relatie este nevoie de doi. Unul singur nu poate lupta  in neant.D:  EL zice ca n-am.Eu: Eu zic ca ai. Hai la un ceai..si ne mai linistim...Moment in care observ ca era deja imbraca.Eu:  Te pregateai sa pleci?D: (fastalcindu-se) Pai ..stii..Eu: Te-a lasat balta?D: ...Mergem intr-o cafenea primitoare, unde bem un capuccino de vanilie si ne intindem la povesti despre iubiri din liceu, despre fosta mea dragoste, despre excursiile din scoala generala. Aterizam cu picioarele pe pamant cand aud melodia care imi aminteste de I: Reflex- Sperante. [Oare unde esti?] E ringtone-ul telefonului ei..se uita, ma priveste, zambeste discret si spune: e A..Acum urmeaza partea in care exemplific prezenta lui A, sau cel putin a apelului telefonic din partea lui:A o suna pe D pentru  ca o place mult.D ii raspunde la telefon lui A pentru ca si ea il place mult(dar inca nu are curajul sa o spuna cu voce tare)Desi am mai spus asta intr-o postare mai veche, o voi repeta.. In viata noastra apar barbati, pe care ii iubim la intensitate maxima. Pe unii ii iubim pentru felul lor de a fi, pentru modul in care fac dragoste, pentru modul in care ne iubesc, pentru cuvintele frumoase pe care stiu sa ni le spuna, pe altii pentru ca ne sunt prieteni, pe altii pentru ca sunt frumosi. A e genul de baiat care merita sa fie iubit, sau cel putin apreciat, pentru sinceritatea din privirea lui, pentru inocenta cu care tine mana pe volan, pentru capacitatea de a fi un bun prieten, pentru modul in care isi arata sentimentele, pentru naturaletea lui, si pentru alte 100 de motive pe care eu nu le-am descoperit inca.Incerc sa-mi revin din visarea in care m-a dus ringtone-ul melodiei prietenei mele, sa trec peste amintirea lui I, sa-mi impun ca nu ar trebui sa-mi pese unde e, cu cine, si nici ce face. Nu e treaba mea, pur si simplu.D: :DEu: Ei, si..?D: Vine..Eu: Unde?D: La mine..aici..Eu tac..nu zic nimic. Fac o paralela intre doi oameni, si doua situatiiUnii oameni au lucrurile pe care le vor la picioare, dar nu se apleaca pentru a le obtine. Altii, isi doresc din tot sufletul un lucru, dar care e greu de obtinut, si mult prea departe, la multi kilometri distanta, dar pentru care se intalta cu greu, cate un centimetru, si fac eforturi ca sa le obtina..Ma gandesc ca ar trebui sa-i spun ceva, pentru ca privirea ei inocenta asteapta o incurajare.Eu: De-a lungul vietii cunoastem oameni, care ne pot bucura existenta, care ne pot face fericiti, sau care ne pot lasa rece. Oricum ar fi, de la fiecare om putem invata ceva. Depinde doar de modul in care noi invatam sa percepem lucrurile, sa le asimilam si sa le luam in seama. EL e o experienta a existentei tale, un baiat pe care nu-l vei putea uita usor..dar fiecare lucru trebuie sa se intample la timpul lui. Golul din sufletul tau pe care el ti-l provoaca acum, nu-l va putea umple peste 10 ani. Iar niciunul din argumentele lui nu poate justifica nepasarea permanenta pe care o afiseaza in fata ta. A-ti deschide sufletul e un inceput, a-ti arata sentimentele este un progres, iar a avea curajul sa-ti recunosti sentimentele reprezinta un real succes! Oricat de incetosate ar parea lucrurile uneori, niciodata ele nu sunt confuze. D: Cu ce ma imbrac?Eu: Deja ai alta privire.. Ce inseamna A pentru tine?D: A..pai..e..un..un bun prietenEu: îhî..ok, hai acasa..Dupa ce devastam intreaga camera si ne agitam pentru o modalitate de a pune pe noi doua haine care sa ne stea bine, iesim intr-un local X, unde stam vreo doua ore la un suc si povestim. Prezenta mea acolo, tin sa mentionez, era exact ca a 5a roata la caruta, dar am incercat sa ma incadrez corespunsator in situatia in care cei prezenti nu eram decat simpli prieteni iesiti la un simplu suc. Mda. In orice mod as incerca sa o spun, fie el oricat de elegant, iese exact acelasi lucru: ca un film bun regizat prost. Stau unul langa celalalt..si ii privesc din fata. Sunt frumosi, le sta bine, si ma intreb ce cauta inca aici.. el o priveste intens si nu-si atinteste privirea nicaieri, pentru ca se observa ca nimic nu-i trezeste interesul asa cum o face simpla ei prezenta. E dispus chiar sa-mi auda mie aberatiile, bucurandu-se de ideea ca e EA acolo, langa el.Cand ajungem acasa, nu ma obosesc sa-i explic ca se pierde in prezenta lui, si ca ar trebui sa recunoasca ca inseamna ceva mai mult pentru ea. Oricum nu ar spune. E orgolioasa. E leoaica. E de-a noastra.  Se aseaza pe pat, deschide laptopul, se uita la o poza cu el si cade pe ganduri.  Nu apucam decat sa schimbam cateva pareri despre acesta iesire, pentru ca A se intoarce dupa ea. O ia in brate, ea ramane tulburata, se retrage si se uita cu ochii mari tintiti spre el. Inima ii bate tare, si nu stie ce sa-i spuna pentru ca are prea multe idei in minte. El o ia de maine si-i spuna sa mearga cu el. Pleaca impreuna..nu stiu unde, stiu doar ca le va fi bine. Eu raman in camera mea, captiva in gandurile mele, intre ideea ca iubitul meu din liceu e dragostea vietii mele si faptul ca mi-e dor de I, intre prieteni, proiecte, cafele, genti si pantofi. E ratiunea noastra, a femeilor, de a fi irationale. 26 martie->27 martie. Se schimba ora.. Lucrurile se intampla,dar nu sunt intamplatoare
P.S: "O iubire vindeca pe alta" (AMR)



13. Looking for an answear - Mar 15, 2011 5:54:00 PM


Aseară n-a simțit când a furat-o somnul. Era prea devreme oricum față de orele ei obișnuite. Dimineață, s-a trezit cu un sentiment ciudat... Prea ciudat pentru o zi atât de însorită.Ultima dată când a făcut inventarul în viata ei, totul era în ordine. Era ?!?!?
Ultimele zile au venit de mână cu Soarele. De afară, el strigă după ea, dar refuză cu încăpățânare să se lase mângâiată de el. Preferă să dea intensitate unor idei, rămânând într-o stare de pseudo-hibernare, lângă un pachet de țigări fumat.Revine pe canapeaua portocalie, care a ținut-o în brațe atâtea nopți la rând. Revine în fața laptop-ului cu aceeași privire ...
"... cum e privirea mea?""Acum ? ... O ai ciudată ... Acum !"
... cu aceeași privire ... ciudată se pare ...
Minute goale se învârt în jurul ei, timp în care ea stă pur și simplu și scarpină tastatura cu unghiile. Se tot gândește, la cum să scrie ce are în minte, la cum să se facă mai bine înțeleasă de ea însăși.Cineva gătește în bucătărie. Cere un mic ajutor, un impuls. Nu-i e de folos. O trimite tot afară, unde e cald, dar ea refuza cu înverșunare. Umflă botul și se duce lângă geam. Vântul îi suflă nesuferit în față. Se întoarce ...
..........................................................................................................................
Își amintește de o seară, în cafeneaua ei preferată din Iași ... O prietenă, o discuție de câteva ore, un cocktail în față. Lounge-ul din difuzoare le liniștește, le face nostalgice și le îmbie la povești. Aceleași subiecte, noi abordări, puțină introspecție și ceva analiză bazată pe experiență, o ecuație cu un mix mai interesant decât cel din băuturi.Concluzii trase în zadar ... dar nimic nu-i mai plăcut decât o conversație de genul. Chiar și cu demonstrații la fața locului, în plan fizic, domnișoara aceea brunetă, încăpățânată, nu vrea să înțeleagă, pe nici o parte, nimic din ceea ce se chinuie prietena ei sa-i explice, cum au putut observa poate și toți ceilalți clienți din acel loc.
Totul pornise de la simpla întrebare"Ce e el pentru tine ?"La jumătatea enunțului, ochii deja ii sclipeau. Scoate telefonul din buzunar la gândul că vibrează (Aștepta un apel ?), dar pe display îi apare doar poza iubitului. Răspunde ..."Aaa ... ăă ... el e ... ăăă ..."Dar se pierde într-un zâmbet larg ...Din partea opusa a mesei, primește ca replică un zâmbet de drăcușor, după care chipul prietenei devine serios, simultan cu momentul în care aceasta pornește a trata problema "academic". Ea, ca un învățăcel silitor, își pune bărbia în palme, sprijină coatele pe masă și își ascute auzul. Oricum, tot ce-i spunea știa deja, dar atenția îi sporește când prietena ei propune un nou joc. Aceasta împinge paharele spre margine și în mijloc pune un pachet de țigări."Vezi ? Aici ești tu !" și îi pune un ghemotoc de hârtie în partea dreaptă. "Pachetul asta de țigări, e un zid ..."Antreprenoarea își privește studenta. Vede că nu i-a plăcut cuvântul "zid", dar n-are ce sa-i facă. Continuând ..." ... iar aici e el !" și pune o altă bucățică de hârtie de partea cealaltă a "zidului".Așteptând o reacție la prezentare, primește doar tăcere.După câteva secunde, ea mută hârtia din stânga, în dreapta, aducându-le împreună.Nemulțumită de reacție, prietena care joaca rolul de profesoară, reașează obiectele cum ar trebui, dar acțiunea de mai devreme a elevei încăpățânate se repeta de mai multe ori, pana când aceasta e nevoită să cedeze ..."Off ... Nu vrei să înțelegi deloc ...""Știi că-ți bați degeaba capul cu mine. Și nu-i vorba de înțeles. Știu deja ! Doar că ..."
Doar că atunci când se uită la el îi e atât de drag ... Poate nici ea nu știe prea bine ce înseamnă feeling-urile din suflet, însă îi e clar cât de mult contează și cât valorează să fie bine, să nu plângă sau atunci când plânge să aibă un umăr aproape. Știe ce mult contează o îmbrățișare și știe cât de mult și-o dorește la rândul ei, în desele momente de singurătate. Știe și i-a promis că o sa fie acolo mereu, când o să fie nevoie. Și orice zid imaginar sau nu, este ori va apărea între ei, n-o să conteze. Și-a luat responsabilitatea să-și iubească prietenii și o va duce până la capăt.
Ajunge acasă, își lasă geanta și se așează la laptop. Deschide o fereastra și da play unui videoclip cu versurile atașate mai jos. Cursorul se oprește asupra unui rând ... "why does my hand fit yours this way?". Browser-ul, inteligent, întreabă"Do you want to translate this ?" ...  "No, I already know the answear ..."

Într-un alt episod, din alta zi, putin după acea seară, ei existau la o depărtare fizică. Ea privea din spate acolo unde știa ca-i el. S-a uitat în gol și a zâmbit. Va fi mereu aproape, în suflet !!!


14. Looking forward - Mar 2, 2011 9:46:00 PM
Cu picioarele ridicate pe perete si cu capul in jos ... De data asta, lumea e cu susul intors... Isi aminteste de ultimele capitole nescrise si vine acum, tarziu ce-i drept, sa traga cateva concluzii ...

Se muta langa calorifer, singurul loc unde e cald, si un post de muzica ii spune "Nu te mai caut !" ... Fara sa vrea, tresare.

Refresh ! Refresh ! Refresh ! Cauta o sursa de inspiratie ... Hmm ... Sau mai bine zis un capat de poveste, pentru ca e clar, din moment ce nu a mai fost pe aici, s-au intamplat multe ... Aratatorul ii bate un ritm agitat pe carcasa, ea cauta o tigara, dar din pachet cade doar tutun. Isi face curaj si se duce sa-si cumpere.

Cu cateva ore inainte, isi citise iar posturile ... Unele au facut-o sa rada, altele i-au starnit amintiri placute, iar unele, senzatii ciudate, care inca o sacaie ...
Intoarsa inapoi in casa, face o analiza a ultimei perioade. Se duce direct in bucatarie, in fata usii frigiderului si citeste toate biletelele ... Le da la o parte ce cele mai vechi de o luna iar pe celelalte si le insira in fata ochilor, aranjandu-le cronologic ... Zambeste strengareste. Sunt cateva care intr-adevar lipsesc, dar i-a fost de ajuns lectura cheie de pe post-it-uri ca sa deschida audio player-ul care urma sa redea "Wish you were here..."
Asa ca se aseaza din nou in fara notebook-ului, unde degetele sa iau la intrecere printre butoane :)

..........................................................................................................................

Sare peste tot cuprinsul, pentru ca i-ar fi prea greu sa relateze atatea senzatii sau sau sa descrie toate acele miscari care se completeaza. Paradoxal de complicat si de data asta, cu un zambet surd pe buze, isi mai aduce aminte doar cum palma ei se potrivea intr-a lui, singurul amanunt ce a contat pentru ea.
Cand mai inchide ochii, uneori tresare, de parca ar trai pe viu acele momente, cand tresarea la el in brate.
Acum el e putin mai departe, iar ea putin mai dezamagita.

Si se tot intreaba ... "Acum ce fac ?". El nu-i raspunde, nu cred ca vrea si poate nici nu stie, asa ca-si pune coatele grele pe masa si-si afunda capul in palme, cu un botic de pisicuta trista ...
"Ce ai ?"
"Nimic ? "
"Cum nimic ? Te simt !"

Da ... Ar putea sa-i spuna. Chiar e singura persoana careia ar putea, dar i-a dat de inteles de atatea ori. N-ar trebui sa mai intrebe, ar trebui pur si simplu sa vina sa o ia in brate. Sincer ... Cred ca-l asteapta. Si sincer ...

Se mai uita o data la teancul de biletele. Ii apare o licaire in ochi ... O fi o lacrima, o fi de la o senzatie de fericire ?
Intinde mana spre carnetelul cu post-it-uri, un pix si scrie:
"Mi-e dor de tine..."
Se duce in bucatarie si il lipeste pe usa frigiderului, langa poza cu ei doi.
Se uita la telefon ... E trecut de 11...
I-a promis ca va fi acolo. Se va tine de cuvant !

"Avem timp!"
"N-avem ..."
15. Express - Jan 31, 2011 12:33:00 PM
Poate ...
Poate tu stii mai bine.
Sigur stii !

Ce faci atunci cand, in imaginea ce te oglindeste, culorile nu au chiar nuantele care-ti plac ? Nu vad decat doua solutii. Prima ar fi sa le accepti asa, iar a doua, sa le retusezi.

Cum schimbi tu structura unor lucruri care te definesc, astfel incat "adevarurile" tale sa devina general valabile, sa fie identice cu ale celor din jurul tau, ca sa poti interactiona conform ecuatiei ? Eu, nu mi-as dori si n-as putea fi niciodata un alt exemplar al unei anumite categorii. Aleg sa fiu eu; instinctul ma sfatuieste, kinestezicul imi da emotiile indispensabile si iubesc simplu si sincer. Intr-adevar, vad oameni care aleg calea mai simpla, care se conformeaza. Ii vad razand destul de des. Imi place sa-i observ, dar nu renunt la intensitatea actiunilor mele. Chiar azi dimineata ii spuneam unei prietene : "I'm true. So I keep it real!"

Am un fel de a fi pe care nu-l pot defini. Prietenii imi spun : "E Adina" ... Si toata lumea intelege ... Pacat ca in ultimul timp nu ma mai regasesc in definitie, asa cum o faceam cand a fost lansata. Nu ca n-ar mai fi adevarata, e doar un alt fel de Adina ...

.........................................................................................................

Dimineata ... Iar ... Dupa meniul cafea-muzica-tigari se iveste o fereastra de liniste in ambianta. La biroul ei, printre teancuri de foi, carti si tehnologia auxiliara, sprijinita int-un cot, privirea ii trece prin lentilele ochelarilor si focalizeaza undeva in gol. In ciuda logicii ei demonstrate, trage puternic din tigara si se gandeste la dezordinea din lumea ei, in incearcarea de a o deslusi. E drept, are abilitatea de a gasi orice lucru, oricat de amestecate ar fi, dar raspunsurile la intrebarile care i se repeta de atata timp, unde sunt ?
Intre atatea riscuri si compromisuri, printre incercari, ridicari, lacrimi sau priviri triste, zambete desarte, emotii, batai necontrolate ale inimii, intre atatea lucruri matunte care ii dau expresia din oglinda de azi, pastreaza aceeasi sincera abordare. Plina de curaj, incepe iar, si iar ... si iar ... O ghideaza un sentiment de reusita. Increderea in ea si sinceritatea, sunt cele mai de pret lucru atunci cand ramane singura.

Trage o prima concluzie, cu cat e mai greu, cu atat e mai palpitant, mai interesant si mai mediatizat. Nimic nou ! Atat de "ea". Bun ... La ce o ajuta asta ?
Jocul, oricum s-ar desfasura, e vicios. Ilicit sau legal, ambele sunt pe gustul ei. Jongleaza cu abordarile, are una preferata, dar aparenta simplitate a ei e direct proportionala cu complexitatea si agravarea situatiei.
Observa ca pana si in exprimare foloseste cuvinte lungi, cu rezontanta, cu multe consoane ...  Da, ea e cea mai puternica consoana din alfabet. Nu toata lumea poate sa o pronunte :)) In schimb, din cand in cand, alege cate un individ, caruia ii da lectii de dictie.
A doua concluzie : Toti studentii din ziua de azi sunt dezinteresati, prosti, complexati sau ocupati.
De ce oare-si mai bate capul ? Oricum joaca mai bine ilegal non-stop.
Raspuns : Pentru ca are vointa, incredere si prea mult timp [cred :))]. Sau mai simplu, pentru ca se plictiseste sau n-are ce face [P.S.: proasta optiune pentru entertainment].
Concluzia numarul 3 vine imediat dupa cele scrise mai sus: Ideea e ca s-a cam plictisit si s-a saturat de micile scenete. Vrea si ea ceva de lung metraj.
[!!! A se observa si nota de aroganta !!!]
Dai ceva nou. Dai ceva mai bun. Dai ceva pe masura ei. Si-a creat imunitate la ultimele joculete si a ajuns la satietate.
Piece of advice : Exploreaza, draga mea. Sapa mai sus pe insula aceea, comoara nu-i in zona asta !

Din pacate, ceva ii distrage atentia si o enerveaza. Renunta sa se mai gandeasca la topicul asta, stinge un capat de tigara cu ura, se ridica de pe scaun si se hotaraste sa schimbe atmosfera.
Pupilele i s-au dilatat, inima ii bate mai tare si da din picioare nervos. E ca un leu in cusca. La urma urmei, oricum nu-i place starea asta pentru ca s-a saturat de ea. Se exteriorizeaza prin altele, mai trimite cateva mesaje, pana la urma isi revine. Si va reveni si asupra "problemei".

Concluzia finala e ca vor mai fi si alte concluzii. Unele se mai schimba, se adapteaza la prezent, la caracter, dar mereu cea mai importanta va ramane ea !!!

Se duce la oglinda, se priveste, isi admira unghiile, tinuta si zambeste ... ironic. Capu' sus !

Stop joc !!!


16. Linii - Jan 18, 2011 11:18:00 PM
Un cântec, o dorință, un dor și două mâini înșirate pe o tastatură șoptesc câteva lucruri dintr-un suflet ...

Se uită în stânga și în dreapta. Oare ce caută ? Nu-i nimeni acolo.

Cu capul prins între palme și ochii închiși, deapănă amintiri. Sunt toate acolo, multe, puternice ... par încurcate. Nu sunt deloc. Știe prea bine ce vrea. Și nu trebuie sa fie o anume ea ca să știe ...
Unde a greșit de data asta ? Cum se poate să se fi rătăcit ?

Nu-i deloc ea. Nu-i așa cum se arată, elegantă și încrezătoare, puternică și verticală.

Timpul a topit rezerva de energie. Acum are nevoie de un echiblibru.
Deschide un sertar și caută acolo o hartă să o ducă spre ceea ce are nevoie. Nu găsește decât o bricheta, câteva poze și un CD.
Mai e un plic vechi. L-a păstrat. Niciodată nu aruncă amintirile frumoase :)
O încearcă un zâmbet slab. Poate ar vrea, dar n-are cum ...

Mai rămân prietenii, întotdeauna acolo, chiar dacă sunt și ei departe ... Cred că încă mai pot să repare un zâmbet trist ...
17. Jazz - Jan 9, 2011 7:16:00 PM
Două pahare goale stau abandonate undeva în dormitor. Pe patul încă nefăcut, neschimbată, nepăsătoare, neclintită, stă ...
E un sound nou în difuzoare, în casă și în suflet. Se pare că atunci când a rupt ultima filă din calendar, a aruncat la gunoi, odată cu ea și orice urmă de regret din trecut.
Atata liniste, auzi ecoul clipirii pleoapelor ...

Închide ochii. Un zâmbet satisfăcut i se conturează pe buze ...

Într-un final a reușit să pună în practică ceea ce-și spunea de atâtea ori, de câte ori își rostea dorințele atât de tare încât să le audă doar ea. Și cum surprinzătorul 2011 înaintează, de data asta cu pași mici, dar siguri, azi o găsește iar în "transă" (dar ți-am mai spus, e de bine!).

Într-un fel, un anume fel, al cărui sens nu-l caută și promite că nu-l va mai căuta, noua Ea, mai încrezătoare și mai puternică, ține fruntea sus și caută cu privirea noi orizonturi pentru o altfel de fericire, pentru noua stare de spirit. E gata să învețe mai mult. E pregătită. She's back, fearless !!! She's the lioness !

...........................................................................................................

[Poc!]
Niciodată n-ar putea ajunge la sațietate, oricâte sticle de șampanie ar desface. Pentru ea e sunetul succesului. Și cum ai putea să te saturi de asta ? Știe că într-o zi același sunet va fi startul adevăratelor provocări ale vieții, la fel de răsunătoare ca zgomotul, tot atât de strălucitoare ca sclipirea bulelor, înțepătoare ca gustul și zbuciumate precum spuma care se revarsă.

Toarnă în pahare, ciocnește, le comunică privirile. I-a spus de o superstiție. Într-un timp, obișnuia să-i placă și ei să creadă în asta, dar de data asta s-a uitat instinctiv. Are el un fel care o inspiră, dar refuză să se întrebe mai multe. De data asta nu !
Îi e atât de bine, doar așa, să se lase purtată de fiecare moment, să-l simtă în intensitatea lui. Îi place și se vede ... de la distanță. E o liniște în priviri ... Cu siguranță, de data asta a lăsat absolut tot în urmă.

E adevărat, l-ar răscoli și l-ar întoarce pe toate părțile, ar amplifica simțiri și ar căuta simboluri, ar complica și povestea asta așa cum îi place ei mai mult. Însă ... nu și de data asta. De ce să parcurgă iar și iar și iar, același traseu al cărui final l-a repetat de 4 ori, de mai bine de un an, deci cu siguranță nu ar fi nimic nou, care să o surprindă.

Așadar, cum ii place ei sa spună: "Expect the unexpected".
Îi plac vibrațiile lui pozitive. Zâmbește ! El râde ! Râde și ea ! Cunoaște bine limitele, dar se aventurează pe cât poate. S-a obișnuit cu dulci minciuni și acum i-au devenit indispensabile. Oricum, i-a pus un zâmbet pe față și i-a dat rolul de copil, cu care se identifica în povestea asta.
Și când visa, credea că a spulberat deja povestea și s-a trezit speriată și dezorientată, dar s-a uitat atent în jur și lângă ea, era confirmarea că a fost doar un vis urât, așa că a avut un moment de slăbiciune și și-a exprimat bucuria printr-o îmbrățișare.

Atât cât rulează filmul, acceptă rolul. Atât cât amândoi îl joacă bine, îi place. Atât timp cât ii place, de ce să se oprească ? Deși distribuția a fost doar pentru roluri riscante pana acum, s-a descurcat pana la urmă. Un nou scenariu, o nouă provocare, un nou gen, altul decât drama.

...........................................................................................................................

Deschide ochii ... Aude din nou jazz-ul. Zambeste ! Privirea ii e liniștită și totul se simte atât de plăcut în jur ...
Miros de cafea, în casă e cald, e timpul pentru povești sau de ce nu, o ieșire undeva la un caffee latte ... Dar pleoapele i se închid iar și sufletul pleacă în drumul spre visare, în timp ce de la câțiva metri poți admira un tablou în care, undeva într-un living, într-un apartament undeva în Iași, două prietene, râd și se bucură una de cealaltă, la o cană de cafea, așa cum le place ... Sub măsuţă, lângă pat, e o sticlă de şampanie goală ...


18. Jar, foc, scantei - Dec 29, 2010 10:29:00 AM

E un miros pe piele, parfumul unui trup. Încă se simte intens în nări.
Deși era frig afară, după ce coboară din taxi mai merge câțiva metri pe jos. Ascultă cum îi scârțâie sub talpă, zăpada.Era seară și lumina galbenă a stâlpilor dădea reflexii aurii pe jos. Ascunsă sub hainele de iarnă, doar ochii negri i se văd. Sub fular, sunt două buze țuguiate, ca de copil. Mâinile încă îi tremură și și le lipește în jurul trupului ca o îmbrățișare de care-și aducea aminte.
Se oprește la locul stabilit, dar ajunsese prea devreme și trebuia să mai aştepte. Îi convenea puțină liniște. Avea de gând  să  profite de cele câteva minute bonus, așa că scoate o țigară din pachet. Tacticos, aprinde un chibrit și-i urmărește flacăra ...
............................................................................................................
Câte capete de poveste ... Dacă le-aș atribui culori, nu mi-ar ajunge un curcubeu ... Cine-ar fi crezut că poate deveni atât de interesant ? E ciudat totuși cum câteva luni sunt suficiente să aduni destule povești încât să scrii atâtea volume, cât să umpli un raft dintr-o bibliotecă ... Dar sunt atâtea pagini albe până acum ... Oare are rost să mai deschizi un alt caiet gol, să începi scrii o nouă „operă” ?
Ar trebui să știu de acum că orice început frumos poate rămâne doar ... alt început frumos ...
Dar cum să faci când focul arde continuu. Nu e nici o apă în apropiere să-l stingă ... E doar aerul care-i întreține arderea și dedesubt pământul pe care-l întărește. Uneori, dar asta foarte rar, zboară câte o săgeată aprinsă prin el.
La câțiva metri, doi ochi de felina oglindesc roșul focului. De mai bine de un an de zile stă și privește jocul acestuia, cum jarul incandescent se stinge greu, puțin câte puțin și cum scânteile sar, gata gata să creeze o altă limbă de foc.Tânăra leoaica, curioasă, a ieșit să se joace în jurul focului. Știe acum : jarul frige mai tare ca orice ... Are câteva semne pe labe și blana ii lipsește pe alocuri. Încă-și mai linge rănile.Scânteile ii atrag atenția. Unele îi sar în ochi și o orbesc pe moment sau altele se aprind și formează flacăra. Acum, a căpătat o nouă abilitate. Cu o simpla mișcare din coadă, poate stinge orice sclipire nouă.
Dar oare cum învață să ghicească ea scânteia care poate forma un foc statornic ? Când va putea stinge la fel de ușor și o bucată de jar fierbinte ? Se mai merită oare sa treci prin foc ?Cade cu botul pe labe și privește spre grămadă aprinsă. Jar ... Foc ... Scântei ...
...........................................................................................................
A trecut destul timp. Stinge țigara, se ridică și se îndreaptă spre casă. Scoate telefonul și formează un număr. O voce răspunde la celalalt capăt cu un „da” întrebător. Ea spune : „Am plecat ! Nu te mai aștept !”




19. Scrisoare II - Dec 20, 2010 12:46:00 PM

“Mi-e dor de tine…”
Am scris asta de atâtea ori într-un câmp text gol ... Am tastat chiar și numărul tău, pe care şi acum îl ştiu pe de rost ... Dar ... de fiecare dată când trebuia să apăs „Send”, ceva mă oprea și mă făcea să mă răzgândesc.Îmi este dor ... deși am crezut că am trecut peste şi că am să te las un capitol închis. Şi a trecut destul timp încât să se așeze praful peste tine şi să deschid la o altă pagină din capitolul următor ... Dar, se pare că vântul de decembrie l-a scuturat şi a întors câteva file înapoi ...
Şi pentru că nu mai ştii ce e cu mine, îţi spun că am făcut puţină ordine în viaţa mea şi am lăsat un loc gol, pe care altă dată îl ocupai tu. Acum, altcineva se va aşeza acolo, însă deocamdată, îl aştept ... Trebuie să apară ... În schimb, zâmbesc, cu buzele şi cu ochii ... Am zâmbit mult de când mi-ai rostit ultimele vorbe. Mai întâi am zâmbit în gol, apoi am zâmbit din inimă ... Am reuşit să fac asta, pentru că acel cineva mi-a arătat că se poate, dar e altfel faţă de cum îţi arătam ţie ... E mai sincer ...
Mă gândeam doar ... şi deodată, răsari tu, aşa, în mintea mea şi ma răscoleşti iar ... În câteva clipe mi-am amintit tot ce uitasem despre tine ... Îmi plăcea la tine stilul. Te admiram. Ştiai să te porţi. Erai discret şi calculat. Şi mai aveai ceva în privire, ceva ce n-am reuşit niciodată să citesc ... Ceva foarte interesant, care m-a captivat ... Şi pentru toate astea mi-ai fost drag şi sunt lucruri care încă îmi plac la tine, acum că mi-am amintit ...
Mă plimb prin oraş si ma uit prin geam, sperând că poate am să te mai vad o dată. Îmi pare rău acum, am fost naivă, dar mă gândesc, totuşi, ţie ţi-a părut vreodată rău pentru îmbrăţişarea pe care nu mi-ai dat-o ? Oricum, îţi mulţumesc pentru că atunci m-ai lăsat să sper ...
Da ! Mi-e dor de tine şi nu stiu ce anume mă face să nu ţi-o spun in faţă. E orgoliul ? Sau e lipsa de curaj ? Hmm ... Iar zâmbesc ... Ştiu că trece ... „Frumoasa şi Bestia” nu s-a terminat, ba chiar e abia la început, însă povestea asta fără nume e de mult sfârşită ...
Şi vreau să-ţi mai spun, să ştii, că într-un final am realizat că tu nu eşti decât un om mare, cu chip de copil şi cu suflet mut... Dar te-am iubit ... Chiar te-am iubit ...


Adina
20. Taxi !!! - Dec 18, 2010 1:05:00 PM
"1 New Text Message Received"

Vede că nu ma mișc, așa că ia telefonul și se uită la mesaj. Singura reacție: o grimasă. Îi înțeleg conținutul. Mi-l întinde să-l citesc și o fac de curiozitate, dezinteresată de conținutul SMS-ului și de existența destinatarului. Zâmbesc sec.
De fapt, de ce să mă supăr ? Oricum nu așteptam nici un mesaj.

Eram pe punctul de a pleca și îmi cautam geanta prin casă. O găsesc jos, ca de obicei, și o deschid, să verific dacă am cheile. Prea multe lucruri mici ... Nervoasă, scot tot conținutul pe pat. Din ea cad două rujuri, trei cartele de interfon (doar una e bună, dar niciodată nu știu care e aceea, așa că le iau pe toate cu mine), două brichete, cardul, o pilă de unghii și o hârtie mototolită, care pare a fi un bon fiscal.
Da ... E de la taxi.

Îndrept bucata de foaie, ca și cum ar fi foarte prețioasă, mă așez pe canapea și-mi aprind o țigară.
Ea vine și se așează lângă mine. Stă cu o cană de ceai în mână, ma fixează cu privirea și așteaptă. La un moment dat mă întreabă :
"Ce ai ?"
Nu răspund. Se uita lung și spune :
"Iar ?"
Nu răspund, dar îmi întorc capul și mă uit spre ea. Zâmbesc ! Îmi zâmbește înapoi, mă ia în brate zicându-mi :
"O să fie OK ! Ai să vezi ! Uneori, lucrurile trebuie făcute încet ca să iasă bine. Ai răbdare !".

Mă ridic, îmbrac paltonul, iau geanta în care îngrămădesc la loc toate lucrurile și dau să ies pe ușă. Am uitat !
"Cl ... Cheile !!!"
Mi le aruncă din tocul ușii, râde înfundat și-mi urează distracție plăcută.
Ies din scară, taxiul aștepta de câteva minute și cred că am reușit să-l enervez pe șofer atât cât să nu aibă chef de conversații. Ce bine ! Spun destinația și mă las sprijinită cu capul de geam. În palmă încă țineam strâns hârtia.

........................................................................................................................

De multe ori, un nou episod începe în momentul în care te urci într-un taxi și pleci. Tot decorul acestuia apare și în finalul poveștii, la întoarcere. Însă asta e o concluzie pe care o tragi mai târziu și-ți dai seama de ea abia când rămâi cu două fâșii de hârtie în mână.

Cuprinsul, fie el cum o fi, bun sau rău, depinde de multe. Uneori ajungi prea târziu la destinație și poate nu mai găsești pe nimeni acolo, alteori prea devreme și poate nu ai răbdare să mai aștepți, dar atunci când ajungi la timp ... poate lucrurile capătă alt contur când nu ești doar tu la celălalt capăt, așa ca, pregătește-te să începi încă o etapă, indiferent de importanta ei. Un taxi e întotdeauna un element din ipoteză, premisă a ceva ce ți se va întâmpla, când nu știi întotdeauna când și cum se va termina, decât, poate, într-un alt taxi, în același decor, cu o expresie diferită a feței.
Așa că, spune șoferului unde vrei sa ajungi și verifică-ți ceasul.

........................................................................................................................

Era destul de târziu, dar nu conta. Stăteam amândoi de vorbă. Știam că situația s-a schimbat și nu avea rost să insist prea mult. Mi-a spus că nu-i place să vadă pe cineva plângând. I-am răspuns că n-am s-o fac, dar am mințit chiar în acel moment.
La fiecare vorbă a lui, în mintea mea răsărea întrebarea "De ce ?". Nu știu dacă am găsit răspunsul bun, dar l-am văzut mai târziu vorbind la telefon ... Stăteam în pragul ușii ... M-am dus lângă el și m-am așezat lipită cu capul de umărul lui. Am fumat câte o țigară și nu am spus nimic. Era o liniște totală și doar ceasul de pe perete mai ticăia.
Într-un fel, și eu și el știm, ca e un joc la care amândoi pierdem sau câștigam, împreună.

"Nu-ți fac rău !"
M-a luat în brațe.
L-am sărutat pe obraz și am ieșit, trebuia să plec, dar m-am mai uitat o dată înapoi.
"Nu-ți fac rău !"

Un taxi aștepta afară. De data asta eram singură, însă îmi amintesc de o conversație recentă, care s-a desfășurat de-a lungul aceluiași drum. Vroiam doar să știu dacă e bine, dacă e fericit. A urmat o tăcere înainte să mi se dea un răspuns vag. Am înțeles ...

"Atunci ... De ce ?"
"Nu stiu"
"Ajută-mă !"
"Nu pot, n-am cum"
 Luasem o față tristă ... Știam ... Dar întrebam totuși ...
 "Nu fi supărată. Sincer ... Mi-ar plăcea să fii tu în locul ei ..."

Tresar ! Recunosc zona, mașina se oprește și cobor. Taximetristul îmi întinde restul și bonul. Pleacă, iar eu rămân în fata blocului uitându-mă în după ea. Deschid geanta să-mi caut cheile și înaintez spre ușă. În timp ce urcam, ecoul din scară mă făcea să aud și mai tare în cap ultimele vorbe ... "Mi-ar plăcea să fii tu în locul ei ..."

........................................................................................................................

 "12 lei. Domnișoară ! ... 12 lei, vă rog ..."
"Aaa ... Îmi cer scuze"
"Nu face nimic"
"Vă mulțumesc ! La revedere !"
"Stați ! Stați ! Luați bonul !"
"Nu-l mai vreau ...", aveam deja unul în mână ...
 

21. Mai fumez o țigară și plec ... - Dec 10, 2010 7:51:00 PM
Bossa Nova în difuzoare, cana de cafea aburind, restul din țigara de aseară şi soarele care trece prin perdea, izbindu-se de partea dreaptă a feței mele, prin părul răvășit ... E dimineață ... E decembrie ...
Mă ridic și halatul îmi alunecă peste picioarele goale; îmi lipesc fruntea de geam și privesc afară. În casa e cald, dar undeva în apropiere bate un vânt rece. Alegoria dintre argintiul zăpezii și auriul razelor mă fac să mă detașez de cadrul apartamentului meu și plec grăbită cu gândul în urma, într-un vis din care îmi e greu să mă trezesc. De doisprezece zile rulez același film în minte, iar și iar ...

De ce ma gândesc încontinuu la El ?

Întorc capul spre camera mea. Bradul e deja împodobit, n-am mai avut răbdare, iar unii din noi și-au primit cadoul, care acum doarme. Al meu nu mai vine ...

Pe masă așteaptă două căni de cafea. Una e pe jumătate goală, și-i seamănă sufletului, iar degetul meu arătător se plimbă peste marginea ei ... Cealaltă are încă răbdare. Sună interfonul ... A venit acasă.

După două ore mă uit la ea cum își pregătește bagajul. Parcă nu mai vrea să termine. Îmi e tare dragă și astăzi, o văd iar zâmbind, o văd iar pierdută în simțiri doar de ea știute, o vad cum le retrăiește pe toate în fiecare clipă și-mi scriu deznodământul în minte. Aș ofta, dar o mai las. Mai e puțin până trece vraja. Și ei îi  place să fie fermecată de magia iubirii. Adoră ... Speră ... Iubește ... Iubește ?!
Știu ca săptămâna viitoare va asculta încontinuu melodia, iar eu o voi îngâna in același timp cu ea.
Mai fumează o țigară ... Se ridică ... Mă strânge în brațe, eu o sărut pe frunte, apoi iese pe ușă.

Mă întorc în cameră căutând să-mi găsesc un loc în casa goală, dar notebook-ul ei îmi atrage atenția, întorc display-ul către mine și acolo găsesc scris:


"<Mai fumez o țigară și plec !> - asta îi spuneam Adinei acum câteva minute. Mucul din scrumieră are urme de ruj pe el. Înseamnă că sunt gata … Îmbrăcată, încălțată, cu geanta în umăr și spatele drept ... mă îndrept cu pași mici și indeciși  spre o lume care îmi este atât de cunoscută ... Casa mea ... Vechea mea casă, cu aceeași bucătărie afumată de la miile de țigări pe care le fumez cu mama când stăm la bârfă, cu același dormitor în care adorm cu sute de gânduri în cap, cu același om care mă așteptă în prag și mă sărută, strângându-mă la pieptul lui cu o dragoste necondiționată, neștiind de fapt ce se ascunde în sufletul meu ... Și desigur, cu aceeași  prieteni care cu siguranță nu mi-ar înțelege starea de acum, pentru că ei cred că el este doar o simplă aventură ... o altă aventură ...Ei nu știu, că eu, de fapt, vreau să rămân aici, lipită de canapeaua mea portocalie pe care am adormit de atâtea ori gândindu-mă la el ... El, cel care îmi întorsese spatele nu de mult, s-a întors acum în bratele mele ... El, cel care m-a adus într-o stare pe care am uitat-o sau pe care poate nu am cunoscut-o niciodată la intensitatea asta ... El, cel care m-a făcut fericită !Aseară, rămasă fără putere și fără speranță, văd un mesaj pe telefonul Adinei în care era scris <Vreau sa o vad ...>. Expeditor: F. Nu mi-a venit să cred, mi se părea un vis, totul era ireal. Țipam, urlam de fericire, eram într-o stare de nedescris. Nu după mult timp am deschis ușa și da, era chiar el. Dumnezeule !!! Un vis devenit realitate.Singurul lucru pe care mi-l dorisem era să-l mai văd o dată ... O singură dată ... O ultimă dată ... Așa a și fost. L-am văzut și probabil că a fost pentru ultima oară, dar știu doar că cele câteva ore petrecute alături de el, au fost pentru mine o veșnicie, una din care nu aș fi vrut să mă trezesc, una care m-a adus pe culmile fericirii și amintirea acelei seri îmi va rămâne întipărită în minte și în suflet mult timp de acum încolo ...
Îți jur, nu știu ce ai vrut de la mine, dar iți mulțumesc din suflet ...M-ai făcut fericită ...
Mai fumez o țigară si plec ..."

Închid clapa și zâmbesc ... Mă uit în scrumieră și număr ... Șapte mucuri murdare de un ruj trandafiriu. A coborât scările plutind și mă întrebam, din pragul ușii, câți pași mai face până cade ? Într-un fel, ghicesc ce a fost în sufletul ei. Știu cum a mușcat cu dinții dintr-o speranță aproape transparentă și uite că, și-a dorit atât de mult și a continuat să creadă pana la ultima picătură, până când dorința ce și-a pus-o cu o disperare oarbă i s-a îndeplinit.
E seară ... Acum sunt eu, singură, pe canapeaua portocalie ... Același decor, aceeași scrumiera, doar alte mucuri împrăștiate în ea și o altă speranță, la fel de puternică ...
Filmul meu o ia de la capăt pentru a nu știu câta oară ... Pe fundal îmi răsună aceeași piesă ... Și telefonul mă anunță prin aceeași bine-cunoscută sonerie că am primit un mesaj text nou ...

Mai fumez o țigară și am să-l citesc ...
22. Toamna la New York - Dec 8, 2010 9:14:00 PM
"Te-ai îmbrăcat.Ești în hol ... Cu coada ochiului te uiți în oglindă, iți aranjezi șuvița de păr care s-a ciufulit când ți-ai potrivit, lipsită de interes, eșarfa ... Te întorci, privești cu aceeași intensitate în cameră, ca atunci când ești hotărâtă să pleci, fără să știi unde. Îți pui pe umăr geanta, pe care o iei întotdeauna din același loc în care o lași: de pe podea. Ai un regret ... Lași pe cineva în urmă ? Nu ... poate doar niște gânduri, sau o amintire ... Nu schițezi niciun zâmbet, motiv care lasă loc de multe interpretări. El le știe ... Înainte să pleci, privești în jos, fără să știi ce vezi. Deschizi ușor ușa, de parcă ai avea o anume incertitudine ... Lași pe cineva în urmă ?
Se aud ușor tocurile pe scară ... Sunt pașii tăi. El ți i-ar recunoaște dintr-o mie. E eleganta ta, e stilul tău, e modul tău de a călca ușor, dar apăsat și ferm. De la etajul I se vede cum ieși din scară, iți muți geanta de pe un umăr pe celălalt, arunci colțul eșarfei pe spate lăsând-o să fluture în vânt și treci nepăsătoare pe lângă Maria. Te trage de mână, îi spui că n-ai timp, și pleci. Ai uitat-o? E fetița de 12 ani, de la etajul 5, care te admiră. Ea vrea să fie ca tine. Ți-a luat pe ascuns rujul roșu aprins din trusa ta cu farduri, când ai chemat-o la tine la prăjitură. Maria intră în scară, mutându-și geanta dintr-o parte a umărului în celălalt, trage de colțul eșarfei, își scoate cheile și în scară, controlându-și pașii ... Știe că nu-i dai voie să urce decât cu un pas în fața celuilalt și întotdeauna cu dreptul înainte. E un spațiu și un timp intre voi ...
Lași frunzele să foșnească la picioarele tale melodios, gândindu-te la ... Nici tu nu știi poate ... El te așteaptă deja în aceeași cafenea, plină de amintiri. Îl lași să aștepte, așa iți stă în fire. Până ajungi la mașină, iți cauți dezorientată cheile. Ai uitat că le pui în același buzunar mereu ? Pornești motorul, iți dregi glasul grațios și pui aceeași melodie în care te regăsești. Îți retușezi conturul sprâncenei cu degetul arătător, te privești încrezătoare în oglinda retrovizoare și pleci ... Nu te gândești la ce-o să-i spui ... Știi că va fi aceeași discuție, bazată pe 3 întrebări, care nu te va mulțumi. Te uiți la ceasul pe care-l porți la mâna dreaptă, nu pentru că ți-ar păsa că ești în întârziere. Poate e doar gestul pe care îl faci de fiecare dată când prinzi culoarea roșie la semafor.
La intrarea in cafenea te intampina cu aceeasi eleganta chelnerul, incantat de prezenta ta. Intri, el te vede. E la aceeasi masa. Se ridica, tuseste usor, isi aseaza gulerul la camasa si nu se aseaza pana nu te atinge usor pe umar. Acuma iei tu atitudinea rece, asezandu-te pe locul din fata lui, fara sa-l privesti in ochi. Stii ca nu merita. Comanzi o cafea amara cu lapte, din care stii ca nu vei gusta nici macar un pic. Cuvintele lui trec pe langa tine. Nu te mai impresioneaza nimic. Iti amintesti de intalnirile de alta data, de primul sarut, prima atingere ... si zambesti. El crede ca iti place ce iti spune, tu nici macar nu auzi. Asteapta un raspuns din partea ta ... Tu iti dai seama de asta din pauza pe care a facut-o el, si raspunzi vag <Nu stiu ...>. Atunci el incearca sa fie mai convingator, tu auzi doar franturi de cuvinte: <Si tu ai gresit>, <Mi-a fost de tine>, <Un nou inceput> ... Tresari la <Te iubesc>. Il privesti in ochi fara sa-ti pese ca acum e sincer si ii spui ca e prea tarziu. Te ridici, iti iei paltonasul, iti asezi fusta si spui: <O dragoste vindeca pe alta!>. Ii este cunoscuta vorba ta. Acuma isi aminteste privirea de caprioara si stie ca e prea tarziu.. Se intreaba daca dragostea ta pentru el s-a vindecat. De o alta dragoste ? CINE ?
Iti suna telefonul ... Sunt fetele! Le auzi chicotind ... Ele pun intotdeauna ceva la cale. Va intalniti in apartamentul prietenei tale cele mai apropiate, unde sunt toate 5. Te simti usurata, eliberata de ganduri grele. E mirosul de cafea proaspata, care iti place la nebunie. Te asezi in locul tau, in coltul canapelei albe, si impingi ceasca de cafea pe masa de sticla. Iti scoti pachetul de tigari din geanta, iti aprinzi una si incerci sa te incadrezi in atmosfera creeata de fete. Ele povestesc de noi cuceriri, fiecare vine cu vesti noi.Suna la usa ... si atunci te simti rusinata de gandul ca lipseste una din voi, iar tu nu ti-ai dat seama ... Dar erati toate. Nu lipsea nimeni. Ai lasat pe cineva in urma ? ... curierul. Un plic alb pe care ti-l inmaneaza fetele. Ti s-a ascuns ceva. Te infurii. Nu intelegi ce se intampla. E un plic pentru tine. Deschizi usor si gasesti doua bilete de avion cu destinatia New York, si un bilet <Esti tot ce-mi doresc. Vin sa te iau in 20 de minute>.
E El .. L-ai lasat in urma ? Nu !Ridici capul ... Ai aceeasi privire de caprioara care l-a cucerit din prima seara cand te-a intalnit. Ochii inlacrimati nu-ti dau voie sa te enervezi pe fete. Ele te iubesc !Nu apuci sa-ti pui decat o rochie si doua perechi de pantofi intr-o valiza. El e deja aici. Ne imbratisezi pe toate, ne zambesti si pleci ... Te intorci spre noi iti citim pe buze <Va multumesc!>.  Iti facem cu mana pe geam, tu iti pui ochelarii de soare si Il lasi sa te imbratiseze. Te iubeste si stie sa iti arate asta. Tu Il iubesti si a venit momentul sa nu te mai temi de sentimentele tale.
                   ***                        ***                           ***                          ***
<Am ajuns bine. Sunt in New York de doua saptamani. Intr-o dupa-amiaza mi-am citit vechile postari de pe blog. Imi dau seama ca, desi nu credeam in iubire pe deplin, am sperat intotdeauna ca intr-o zi mi se vor indeplini visurile. Sunt fericita. Am lasat in sertarul cu amintiri o dragoste care nu s-a consumat, am lasat un el ... Am lasat sperante, am lasat visuri, am lasat iluzii copilaresti ... Am luat cu mine doar ganduri bune ... L-am luat pe El (sau El pe mine) si mi-e de ajuns sa spun ca ma simt o femeie implinita. Fiecare atingere, vorba, gest, ma face sa ma simt cea mai importanta din lume si asta sunt pentru el.Adina Maria Rotaru>                                                                                  New York,  15 octombrie 2011                                                                                     O dragoste vindeca pe alta.  In viata noastra apar barbati, pe care ii iubim la intensitate maxima. Pe unii ii iubim pentru felul lor de a fi, pentru modul in care fac dragoste, pentru modul in care ne iubesc, pentru cuvintele frumoase pe care stiu sa ni le spuna, pe altii pentru ca ne sunt prieteni, pe altii pentru ca sunt frumosi. Tu il iubesti pe El pentru ca iti completeaza ratiunea de a fi irationala. Asta nu inseamna ca nu i-ai iubit si pe ceilalti. El stie asta si te admira pentru capacitatea ta de a te darui cu atata pasiune iubirilor din viata ta.
                   ***                        ***                           ***                          ***
Lucrurile trebuie sa se intample intotdeauna, la timpul lor. Nici mai devreme, nici mai tarziu, pentru ca devine ori prea devreme, ori prea tarziu. Pe El l-ai intalnit la timpul porivit, stii asta. Nu pare asa? Stiu. De ce? Il inteapa, inca, un ghimpe. Se scoate greu, stii si asta. Se scoate in aceeasi masura cu timpul in care infloreste bobocul
Dar vorbeam de un anume <timp potrivit>. Revin ...A existat un timp potrivit pentru a va intalni ...Exista un timp potrivit pentru a va cunoaste ...Va exista un timp potrivit pentru voi doi !"

Giulia, Giulia Grim




23. Frumoasa si Bestia - Dec 6, 2010 11:11:00 PM
- Prefer lucrurile complicate. Intotdeauna !
- Nu-i de ajuns ca esti tu destul de complicata ?
- Pai, altfel  n-are farmec ... De ce-mi plac mie lucrurile complicate ?
- De ce ne plac noua lucrurile complicate ?
- Nu, de ce imi plac mie ?
- Pentru ca tu esti complicata, ai spus-o; pentru ca lucrurile banale sunt prea usor de obtinut; pentru ca daca ar fi simplu, nu te-ar interesa; pentru ca asa iti place, asta te reprezinta ...
- Pentru ca pot sa fac fata lucrurilor complicate ...
- Da ...
- Dar oare se merita ?


Mi-as dori sa-mi placa la fel de mult cand e simplu ... Fericirea costa. Oare se merita sa incerci sa te lupti cu morile de vant, pentru un trofeu care isi pierde valoarea o data cu trecerea timpului; se merita sa incerci sa castigi ceva de care mai devreme sau mai tarziu tot te plictisesti ?
Am in minte exemplul perfect pentru un raspuns negativ si un vers : "Ai grija ce-ti doresti, fiindca se poate implini".

Sunt o luptatoare, sunt ambitioasa si imi urmaresc minutios scopul. Refuzand sa pierd, ajung mai devreme sau mai tarziu, intr-o forma sau alta, sa-mi hranesc sufletul cu reusita. Da, asta e sloganul meu si incerc sa tin alaturi faptele de teorie.

......................................................................................................................................


As putea spune : o noua zi, o noua poveste. Dar ce te faci atunci cand firul narativ se agata si se invarte intr-un punct fix ? Atunci incepe o noua etapa in viata si zambetul se construieste pe fata, privirea are o sclipire mirobolanta, iar chipul explica emotiile inimii printr-o relaxare de fericire.

S-au vazut prima data ...
Ea, ... la o petrecere, era plictisita si ignoranta fata de cei din jur si cauta in orice un detaliu care sa-i atraga atentia, sa poata omori monotonia. Asezata strategic pe o canapea, intr-un colt, savura din tigara si observa miscarea din incapere. Lent si tacticos, sorbea din paharul cu bautura, se mai uita din cand in cand la ceas, asteptand ora dorita.
El ... trece, cu o atitudine lejera si foarte sigur pe el, prin mijlocul multimii. Se vedea ca e de-al casei, stia exact despre ce e vorba si orice element aparut in plus era usor de remarcat pentru el. Asa ca  se comporta cu naturalete, isi face de treaba cu lumea si se lasa observat.
Miscarea atrage atentia, iar ochii lor se opresc sa se oglindeasca reciproc pentru cateva secunde. Nici o atractie, nici o reactie, nici o sclipire, ci doar un gand in mintea ei care spunea : "Arogant!".
Ca o Cenusareasa, la ora asteptata, ea se ridica, isi ia ramas bun de la prietenii ei si se duce la petrecerea programata pentru acea seara. Credea ca noaptea abia inceape pentru ea, dar nu si-ar fi imaginat vreodata ca de fapt in acel moment se terminase, intocmai ca sfarsitul preludiului pentru o noua poveste de dragoste.

Muzica buna, atmosfera si prietenii au facut-o sa uite de figura aroganta de mai devreme. Distractia se desfasura si ea se incadra perfect. Obisnuinta o face sa-si verifice telefonul. Gaseste un apel de la un numar pe care nu-l avea in agenda, dar ignora fapta si continua sa danseze. Poate ar fi trebuit sa-l salveze ? Oricum, dupa 3 zile cauta in registru apeluri numarul Lui.

A doua seara, din nou in prima locatie, Ea isi insoteste o prietena la petrecerea la care aceasta era invitata. Ajunse acolo, atmosfera parea diferita, incepea sa se acomodeze si parca ii placea, desi muzica si oamenii erau altfel. Pe aceeasi schita, in acelasi colt de canapea, Ea urmeaza tiparul din seara precedenta, cu o singura exceptie, pe locul de langa, se aseaza El. Dupa o conversatie de 2 ore, Arogantul isi pierde vechea titulatura si Ea privirea in ochii lui. Si vorbesc, si vorbesc, si vorbesc ... El e sincer, Ea la fel. Ii spune ca a remarcat-o de data trecuta, dar ceva din vorbele si chipul lui o fermecasera deja. Se observa foarte usor cum mainile ei se macina si sentimentul se intensifica ...
Urmeaza partea cu sarutul, dar nu stiu cum sa o introduc ... Nu as sti nici cum sa descriu fiorii de atunci. Pot spune doar ca s-au privit, intr-un anume fel, incat s-au apropiat magnetizati unul de celalalt, El a prins-o pasional de dupa gat si a sarutat-o cu pasiune, iar Ea a raspuns incercand sa profite intr-atat de moment, de parca ar fi fost dat in ultima clipa, iar daca ar fi fost sa trebuiasca sa se abtina n-ar fi reusit, oricat de mult ar fi incercat, pentru ca ochii isi vorbeau si indemnau buzele sa se atinga, sa se joace, sa aprinda un foc, care a incendiat inima Ei.

Si uite-asa, noaptea, in visele ei, si-a gasit loc un alt El. Un El care promite, unul care ii da sperante, un barbat care o face sa se uite cu acei ochi de caprioara, sa ignore orice e in jurul ei si sa o faca vulnerabila la visare in orice secunda din viata ei. Si-i place mult. Iubeste sa fie indragostita, iubeste sa iubeasca, iubeste sa se gandeasca la El, pentru ca o face sa vibreze de emotii de fiecare data cand chipul lui ii apare din nou in minte. Intriga a dat nastere cuprinsului unei noi provocari, in care ea, din nou va lupta pentru inima Lui, din nou se va framanta, din nou va tanji dupa bratele lui ...

Si poate va fi iar dezamagitor, pentru ca ea intotdeauna alege ce e mai complicat, ce e mai greu. Ii plac provocarile si competitia si stie ca si de data asta, va trebui sa lupte. IAR !!! Insa, sperantele cresc pentru ca macar acum contextul e favorabil si peisajul aerisit cu jumatate. Asa ca pregateste-te sa o vezi facand diverse lucruri prin care sa ii arate ca ii pasa si chiar daca nu sunt printre preferatele ei, se entuziasmeaza si le face cu draga inima. Poate ai sa o vezi vreodata inghetata de frig pe un stadion la un meci de fotbal sau poate ... Hmm ... Nu stiu ... Dar gandeste-te la alte lucruri de genul asta si sa stii ca atunci cand Ea iubeste, ii fac placere, doar pentru ca e langa El ...
......................................................................................................................................

Cateva zile mai tarziu, se regasesc. Nu stia daca-l va vedea, dar spera si poate ca el i-a implinit voit dorinta. Cand o vede, ii apare o incantare in privirea ce se lipeste de urma ei. Trece emotionata prin fata lui, dupa ce isi ofera un salut rapid si timid. Presiunea emotionala o determina sa se grabeasca si aproape ca o ia la fuga pentru ca nu ar fi stiut ce sa-i spuna daca ar fi avut ocazia sa o opreasca sa vorbeasca. Timp de o ora, intr-un club, acum 2 zile, ai fi putut vedea cum doi tineri, se urmaresc pe ascuns cu privirea, ca soarecele si pisica ...

Mai tarziu, aceiasi doi stau la bar, unul langa celalalt, ca doi copii timizi. Nu-si vorbesc, dar se uita pe ascuns unul la celalalt si daca, intamplator, privirile li se intersecteaza, intorc repede capul, absolvindu-se de vina. Se ating din cand in cand din greseala si se grabesc sa si ceara scuze in mod repetat. Cand nu se privesc, zambesc amandoi. De ce inclin sa cred ca se gandesc la acelasi lucru ?

Ea, ca o felina gratioasa se apropie de el si il intreba incet ceva. El, cu statura lui impozanta si glasul cu rezonanta, raspunde repede si salbatic la intrebare. Stai si te uiti la ei  si iti vine sa razi. Sunt Frumoasa si Bestia ...
24. Scrisoare - Dec 3, 2010 4:44:00 PM
...,

De cateva saptamani ma chinuie un sentiment de nelinste care ma macina constant si nu ma lasa sa dorm noptile. Vara trecuta mi se parea atat de frumos, dar acum sunt trista ... si singura ...

Am gresit sau te-ai jucat ? Nu stiu exact ce intrebare sa-mi pun ca sa aflu raspunsul de care am nevoie. Oricum, nu cred ca vindeca. Cand am crezut ca a trecut, m-a cuprins iar dorul si am realizat ca nu-i usor sa uiti, sa renunti la ceea ce-ti doresti ...

E adevarat ca nu am vrut sa accept deznodamantul prevazut, de care toti imi spuneau, si m-am chibzuit pe sentimentele mele sincere in speranta ca intr-o zi, cand ai sa ma privesti in ochi, ai sa vezi ce simt si poate ai sa incerci sa intelegi. Nu ai facut asta, iar eu am ramas cu gustul amar al dezamagirii si cu un ghimpe care ma sacaie, pentru ca nu mi-ai oferit sansa sa-ti arat cine sunt de fapt.

Mereu rezervat in ceea ce exprimi prin vorbe, gesturi si actiuni, am vazut in tine o complexitate de nuante potrivite pentru segmentul lipsa din tabloul meu. Am luat pensonul in mana si am incercat sa pictez, dar emotiile ma feaceau mereu sa tremur si nu am reusit sa conturez decat niste linii strambe. Nici macar nu te-ai uitat la "arta" mea abstracta, ci ai trecut mai departe si am inteles ca esti un suflet inchis, iar eu nu sunt cheia potrivita pentru tine.

Si unde e logica pana la urma, daca de o parte si de alta a usii inchise rasuna pe fundal aceeasi poveste, aceleasi dorinte pline de pasiune, aceleasi nevoi, atractia si jocul incitant care m-a tinut atat timp in suspans, iar acum, aceeasi tacere surda, dar si aceleasi priviri camuflate aruncate de la distanta.

Te invit la o cafea si te provoc sa ma privesti in ochi in timp ce imi dai raspunsul la intrebarile care ma macina, dar totusi sar peste invitatie pentru ca iti stiu deja replicile si nu ma multumesc. Dai senzatia ca esti mereu en garde si ripostezi cu fraze seci, interpretabile, in contrast cu intonatia din anterioarele si toate astea nu fac decat sa ma tulbure si mai mult. Iti laud totusi tactica, pentru ca ma imprerioneaza si imi place ca devine complicat pentru mine si asta ma atrage si mai mult, iar tu nu observi ce impact are indiferenta ta.



Anyway ...Fuck off ... I'm over you !
O dragoste vindeca pe alta. Asta e singurul antidot pentru mine ...

I'm on my way again !
Sper ca de data asta sa fie mai frumos :)

Buh bye P.
25. Ploua ... Ninge ... - Nov 26, 2010 3:00:00 PM
Se pare ca inclinatia mea spre scriere se declanseaza concomitent cu inrautatirea vremii. M-am trezit dimineata sa prind un loc sa joc la loteria econometrica [:))]. Cand am iesit din casa, ploua. In cateva minute incepuse si ninsoarea. Brr ...
Aseara am avut un preludiu sufletesc la ceea ce avea sa fie azi ... Totusi sper ca prezumtiile mele sa dea gres, macar o data.

Fetele inca dorm, iar eu ascult picaturile cum se lovesc de pervaz. Am laptopul pe brate si stau comod intr-un colt al casei cu o ciocolata calda in mana, iar in minte imi vin amintiri asociate cu vremea de afara.


Privesc pe geam cum fulgii cad cu repeziciune, dezulez inapoi in timp si ma opresc in Cafenea, intr-o dupa-amiaza obisnuita de toamna, unde cana de ciocolata calda se transforma intr-un caffee latte, decorul devine baroc, tigara ramane aprinsa in mana mea si o buna prietena imi povesteste ceva. Se opreste. Privim amandoua prin geam, afara. Ninge abundent. E o senzatie foarte placuta. Inauntru e cald si ne copleseste o senzatie de melancolie. Stim deja ca, in curand, nu o sa mai avem parte la fel de des de astfel de momente si deja ne e dor ... Ne contopim in totalitate in prezent si inregistram senzatiile, le conservam bine si le punem cu grija, la loc de cinste, pe raftul cu amintiri frumoase.

Astazi, dupa cativa ani, dau re-play si am sentimentul ca ascult melodia mea preferata ... Imi e atat de dor de acele zile cand copiam in graba o tema sau stateam la cafea de la 08.00 la 14.00 si jucam carti in spate la primarie in mirosul de cartofi prajiti cu sos Conceta ... Atunci nu conta daca afara era ploaie sau ninsoare, acum ma intristeaza ... Mereu am spus cat de mult tin la prietenii mei si cat de mult imi lipsesc si imi e dor de ei mai mult ca de obicei si maine poate putin mai mult decat azi. Insa, indiferent de distanta care e intre noi sau de frecventa cu care o sa mai savuram o cafea impreuna, stiu ca peste 50 de ani tot ma voi intalni cu babele mele sa ne amintim de tinerete la un joc de whist ...


Poc, poc, poc ... Picaturile ma trezesc din visare. S-a racit si ciocolata mea si tigara se arde singura in scrumiera ... Am sa consider prima ninsoare premisa unei reintalniri calde cu ecou de colinde pe fundal. Mi-e dor de voi. Va iubesc mult !


Adina