Blogs Home » Arte » Arta » Cuvinte-Sunete-Imagini

Cuvinte-Sunete-Imagini

Blog de scriitor conţinînd articole personale (şi nu numai!) din cele trei domenii sugerate chiar de titlul blogului: literatură, muzică, arte vizuale.



Articole Blog

01. La lumina plăpîndă a candelei - Jun 30, 2020 8:43:00 AM

Cînd te afli într-un loc greșit, adevăratul tău loc este gol.(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

02. Poemoteca - Jun 30, 2020 8:36:00 AM

Joi am ajuns într-o pădure.În pădure era o singură cărare,Pe unde trecuseşi tu.
Puteam călca pe urmele paşilor tăi.Era neted,Dar deasupra lor se încurcaseră crengile şi ierbile,Şi nu mai puteam trece decât târându-mă.
Şi atunci,Am început să dobor copacii pe urma paşilor tăi.
Ștefan Bănulescu(din „Scrisoare de joi”)


03. Paraponu’ zilii - Jun 30, 2020 8:28:00 AM

„(...) nu egoismul și nu cruzimea care ne sînt naturale fac din noi o specie care se autodistruge. Noi ne distrugem (și, în curînd, vom reuși să distrugem toată omenirea) tocmai din cauza «nobilelor aspirații» din noi: din cauza bolii religiozității. Din cauza nevoii imperioase de «a fi salvați». Din cauza obsesiei Eliberării. Ce înseamnă obsesia Eliberării? Doar o mască a incapacității generale de a trăi. (...) De aici impulsul atît de popular de a distruge și de a suprima tot ce posedăm, ca să ne facem drum spre niște promisiuni de Eliberare, care nici n-au existat și nici nu ar fi posibil să existe. Să ne sacrificăm bucuroși viața, să dăm foc în extaz semenilor noștri în numele unei fantasmagorii încețoșate cu numele de Pămîntul Făgăduinței. Un fel de miraj considerat «deasupra vieții».”Amos Oz („Cutia neagră”)
04. Remember - Jun 30, 2020 8:20:00 AM
Acum 52 de ani, pe 28 iunie, apărea în Marea Britanie, la celebrele studiouri Abbey Road (sub egida casei de discuri EMI Columbia), al doilea album de studio semnat Pink Floyd, capodopera A Saucerful of Secrets (O farfurie cu secrete), care va fi, din păcate, și ultimul album pe care regretatul co-fondator Syd Barrett, liderul de pînă atunci al trupei și principalul ei compozitor, va mai fi prezent.Barrett, alături de basistul Roger Waters vor fi, de altfel, creatorii a ceea ce azi, cu un termen generic, se numește sunetul Pink Floyd.
Este primul (și ultimul album) în care Barrett va evolua alături de nou venitul chitarist, David Gilmour.





„A Saucerful of Secrets” (full album)

05. - Jun 30, 2020 8:08:00 AM
Bibliophilia
„Mai importantă mi se pare amintirea lăsată de o carte decît impresia din timpul lecturii.”Borges






06. Memento - Jun 30, 2020 7:55:00 AM
Sergiu Celibidache(28 iunie 1912, Roman, România – 14 august 1996, Neuville-sur-Essonne, Franța)
Să trăiești, înseamnă să trăiești evoluția sunetului, evoluția stărilor afective, nu să le înțelegi. „(...) mi-am dat seama ce însemna să treci peste sunet; aici, ceea ce rămîne greu de explicat, ce înseamnă să treci peste sunet? Cînd treci peste sunet, unde ajungi ? - întreabă mîrlanul. Ca și cum transcendența s-ar putea explica intelectual! Și există enorm de multă lume care încearcă asta și după noile experiențe asiatice, (să) vrea să capteze starea asta de spirit. Ca și cum transcendența ar <fi> ceva. Nevoia asta de a crea obiecte de gîndire, de a crea gîndire, este o nevoie a gîndirii. De altfel, cînd se spune în contemplație sau în meditație: să nu gîndești...; a nu gîndi, pusă așa, este o altă gîndire. Eu nu gîndesc, este o gîndire. Or, procesul de a nu gîndi există! Acest vid nedefinibil, în nici într-un fel materializabil pentru conștiința omenească... Or, asta este o realitate! Or, muzica nu se poate explica, muzica se poate trăi!” (Fragment dintr-un interviu luat lui Sergiu Celibidache de V. Eskenasy, în 9 martie 1995 )

În urmă cu 108 ani se năștea celebrul dirijor român, cu origini grecești (Celibidaki, după tată), personalitate complexă a artei muzicale și dirijorale românești (și universale), unanim recunoscut drept unul dintre iluștrii șefi de orchestră ai secolului trecut.
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cît pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atît tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte dintre cele mai faimoase înregistrari live. (sursa: http://www.fundatia-ibidache.com/)
Printre numeroasele și importantele distincții obținute de-a lungul întinsei sale cariere muzicale, care vin să consfințească excepționalele dumisale calități și prestații artistice, se pot aminti, printre altele, titlul de Membru de Onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași, Marele Ordin German de Artă „Maximilian”, precum și pe cel de Comandor al Artelor și Literelor, conferit de către Guvernul Francez.
Anton BruknerSimfonia nr. 8 în do minorDirijor: Sergiu CelibidacheFilarmonica din München
07. Bibliophilia - Jun 24, 2020 12:34:00 PM
„Spun Sfinții Părinți că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea și rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Cînd suntem tulburați și răspîndiți cu mintea, mai mult să citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cînd văzduhul inimii s-a liniștit și gîndurile minții s-au adunat, mai mult să ne rugăm și mai puțin să citim.”Arhim. Ilie Cleopa




08. Memento - Jun 24, 2020 10:41:00 AM
NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL„Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decît toţi cei născuţi din femei, și mai mult de prooroc, carele a săltat în pîntecele mamei sale și a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului, și a mers mai înainte la iad, ca să binevestească Învierea. Acesta a fost fecior Zahariei arhiereului și al Elizavetei celei sterpe, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui său când s-a născut și a umplut toată lumea de bucurie.” (Mineiele, X, pp. 247-248)Sf. Ioan Botezătorul
(icoană pe lemn, Rusia, sec. XVIII)„Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan (3, 30): «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.» Cu ea în suflet şi-n inimă, şi-n cuget, şi-n adâncul sensibilităţii noastre biruite, să părăsim, acum, nu fără a mulţumi Domnului, acest sfânt lăcaş.”Părintele Nicolae* de la Rohia(Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992)
24 IUNIE: SFÂNTUL ION DE VARĂ. SÂNZIENELE (DRĂGAICA)„Solstiţiul de vară şi noaptea de Sânziene îşi păstrează pentru mine toate farmecele şi toate prestigiile. Se întâmplă ceva şi ziua aceasta mi se pare nu numai cea mai lungă, ci pur şi simplu alta decât cea de ieri sau de mâine. (...) Destinul, timpul, revelaţiile de ordin suprafiresc, toate se arată în romanul meu prin prezenţa mai mult sau mai puţin reală a unei maşini.”Mircea Eliade(„Jurnal”, Humanitas, 1992)

„«Noaptea de Sânziene» însemna pentru mine mai mult decât o carte, un nou titlu adăugat bibliografiei literare; o socoteam piatră de hotar între trecut și viitor. La nici un alt roman nu lucrasem mai mult și cu mai multă îndârjire și atenție. Așteptam să-l închei ca să-l pot judeca, să-mi dau seama dacă reușisem.”Mircea Eliade(„Memorii”, Humanitas, 1991)
„De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase «Luceafărul» pentru felul în care pregăteşte naşterea «Soarelui», Iisus Hristos. Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe – pregăteşte apropiata minune a naşterii din Fecioară.De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători.Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcu, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis să te scalzi.„Drăgaica este doamna florilor și se ţine de toţi pentru dragoste și plăcerea florilor.”Adrian FochiÎn alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor... După ce a fost Mireasă – Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.”Irina Nicolau („Ghidul sărbătorilor românești”, Humanitas, 1998)„Sânzienele[Sînt] reprezentări fantastice în alaiul Sânzienei sau Drăgaicei care împîrguiesc lanurile de grîu și înfloresc planta ce-i poartă numele (sânziana, drăgaica). Sânzienele, divinităţi nocturne și lunare, apar numai în cete, de obicei în număr fără soţ. Ele ar fi zîne sfinte sau fecioare frumoase răpite de  smei și ţinute în palate ferecate, ascunse prin pǎduri neumblate de picior de om. În noaptea de Sânziene (23/24 iunie), în timp ce umblă pe pămînt sau plutesc prin aer, cîntă și dansează, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulţesc păsările și animalele, stropesc cu leac și miros florile, tămăduiesc bolile și suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. Spre deosebire de Iele și Rusalii, care sînt Zînele Rele, Sânzienele sînt Zîne Bune. […] Cînd oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele stîrnesc din senin furtuni și vijelii, aduc piatrǎ (grindină), ridică în vîrtej pe cei păcătoși lovindu-i de boala numită luatul din Drăgaică, lasă cîmpul fără rod și florile fără leac. Sânzienele sînt atestate atît ca divinităţi fitomorfe (planta care înflorește de ziua lor, sânziana), cît și antropomorfe (ceata feminină care formează anturajul în care se desfată Zeiţa agrară).”Ion Ghinoiu(„Mică enciclopedie de tradiţii românești”, Editura Agora, 2008)

09. Muzicoteca de dinamită - Jun 4, 2020 11:31:00 AM
Alexis KornerHipgnosis (1968-1983, http://www.hipgnosiscovers.com/) a fost un grup de design britanic specializat în crearea coperților unor albume ale muzicienilor și trupelor rock, celebrități (care nu mai au nevoie de nici o prezentare), printre care pot fi amintite: Pink Floyd, T. Rex, The Pretty Things, UFO, 10cc, Bad Company, Led Zeppelin, AC/DC, Scorpions, Yes, The Alan Parsons Project, Genesis, Peter Gabriel sau ELO & XTC.
A fost înființat în 1968 de studenții (pe atunci, la London School of Film Technique și The Royal College of Art) Storm Thorgerson (n.1944) și Aubrey Powell (n. 1946, a.k.a. Po).
„Creierele” Hipgnosis din anul 1974, au devnit... trei, cînd celor deja pomeniți li s-a alăturat și Peter Christopherson (n.1955 - m. 2010). Grupul s-a dizolvat în 1983. Thorgerson a continuat să lucreze în domeniul designului de albume iar Aubrey Powell s-a reorientat către videoproducții, notabile rămînînd cele realizate legendarului grup britanic The Who.
În fotografia de mai sus, coperțile L.P.-lui „A New Generation Of Blues”, apărut în mai 1968, al doilea album solo aparținînd lui Alexis Korner (1928–1984, pe numele său întreg, Alexis Andrew Nicholas Koerner, născut la Paris dintr-un tată austriac și o mamă grecoaică,, ulterior stabilit la Londra, din 1940), excepțional muzician de blues și om de radio, o personalitate majoră, extrem de influentă, a scenei muzicale a anilor ’60–’70 ai secolului trecut. Este unanim considerat drept unul dintre „părinții” blues-ului „electric” britanic. În 1961 fondează legendarul „Alexis Korner's Blues Incorporated”, un grup prin care, timp de patru ani vor trece nume care vor deveni, la rîndul lor, celebre: Charlie Watts și Mick Jagger (Rolling Stones), Jack Bruce și Ginger Baker (Cream), Eric Burdon (Animals) sau Robert Plant (Led Zeppelin), muzicieni a căror carieră va fi influențată decisiv de personalitatea lui Korner.A New Generation Of Blues (album integral)

10. Memento - May 29, 2020 8:37:00 AM

Ionel Fernic(29 mai 1901, Târgoviște - d. 22 iulie 1938)

„Mi-e sete de aer…”              Ionel Fernic.      Un nume care, în mod normal, pentru orice iubitor de muzică aleasă – numită fie  romanţă, tango, vals sau chiar populară – n-ar mai avea nevoie de nici o prezentare.     Cîţi dintre noi n-au ascultat şi fredonat celebrele romanţe „Balada crucii de mesteacăn”, „Barcarola”, „Îţi mai aduci aminte, doamnă?” ori „La umbra nucului bătrân”? Cîţi dintre noi nu şi-au lăsat paşii în voia languroaselor tangouri „Iubesc femeia”, „Adio doamnă”, „Nunuţa”, „Pe boltă când apare luna”, „Pentru tine am făcut nebunii” ori ale valsurilor „Margaritta” şi „Plîns de ţigan”? Cîţi dintre noi nu şi-au lăsat gîndurile să vagabondeze – la umbra binecuvântată a unei grădini de vară, în preajma unor brumate pahare parfumate cu floare de Cotnari, sub perdelele străvezii de fum albăstriu ale fleicilor sfîrîind barbar deasupra cărbunilor încinşi – la braţetă cu sonurile sprinţar-şugubeţe numite „Mă dusei la Maglavit, să mă vindec de iubit”, „Bea naşu’ cu fină-sa” ori „Suflecată pân’ la brâu”? Cu siguranţă, destui…     Cum la fel de adevărat e şi faptul că, în ziua de azi, puţini, tot mai puţini sunt şi aceia care-şi mai amintesc că numele părintelui acestor giuvaericale ale muzicii uşoare româneşti dintotdeauna este Ionel Fernic. Cum, pesemne, la fel de puţini mai sunt şi aceia care mai cunosc faptul că Ionel Fernic a fost un talentat actor şi poet, un aprig jurnalist şi un temut pamfletar, un pianist frenetic, un vajnic cupletist, un subtil prozator, regizor şi director de teatru de amatori, un abil organizator de spectacole, paraşutist şi aviator sportiv ş.a.m.d …      Cu o biografie cum, poate, numai unor mari personalităţi le-a fost dat să aibă, Fernic a fost un personaj uşor detectabil în rara categorie a celor care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventaţi.      Născut* la cumpăna dintre două secole la Târgovişte într-o familie de condiţie medie, îşi va petrece copilăria şi adolescenţa la Galaţi. (...) eram spaima mahalalei – ca bătăuş fără pereche, şi aveam mare pasiune pentru păsărele: scatii şi sticleţi, e tot ce avea să-şi amintească, mult mai tîrziu, despre anii primilor săi paşi în viaţă.     Absolvă cursul primar (la „Şcoala Evanghelică Lutherană”, unde ajunsese dintr-un capriciu al mamei sale) în Bucureşti, apoi cu foarte mare conştiinciozitate, liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, perioadă în care devine elevul profesorului de pian Theodor Fuchs**. Acest profesor – invitat în ţară de maestrul George Enescu şi stabilit la Galaţi – a fost acela care a descoperit talentul pentru muzică în general şi pentru compoziţie, în special, al lui Fernic. A urmat, aşadar, lecţii de pian, chitară, armonie şi compoziţie în casa profesorului Fuchs. Aici se pare că a cîntat şi prima sa piesă (în 1919), romanţa „Cruce albă de mesteacăn” („Balada crucii de mesteacăn”, pe versuri de Arthur Enăşescu). Tot din această perioadă a început să se manifeste şi dragostea sa pentru aviaţie, stimulată – cu certitudine  – de vărul său George Fernic, cel care avea să dispară în mod tragic, în timpul unui miting aviatic desfăşurat la Chicago (în anul 1930). 

De mic copil – avea să-şi amintească mai tîrziu Fernic – visul meu a fost să zbor şi, împreună cu regretatul meu văr George Gh. Fernic – căzut eroic la marele Miting Internaţional de aviaţie de la Chicago, la 22 octombrie 1930 – construiam din cutii goale de portocale, avioane. Moartea vărului meu nu a făcut decât să aţâţe şi mai rău flacăra ce îmi ardea sufletul şi nu aşteptam decât ziua să purced pe glorioasele urme lăsate de el. Cu toate că părinţii l-au îndrumat către muzică – deşi, tatăl, pentru a-i continua profesiunea şi l-ar fi dorit inginer – Fernic se înscrie la secţia de… artă dramatică (!) a Conservatorului din Bucureşti (clasa de actorie a maeştrilor Ion Soreanu şi Aristide Demetriad). Nu-l atrag prea tare aceste cursuri (pe care le absolvă în 1924), cu toate că intrase primul şi devenise, doar după trei luni, bursier al Teatrului Naţional, avînd parteneri nume mari ale scenei: Ion Manolescu, Mişu Fotino, Nicolae Bălţăţeanu, Aristide Demetriad etc. (…) mi-am dat seama că n-am talent nici de doi bani. Aplauze furtunoase? Succesul? Rezultatul mascalţoneriilor la care mă pretam… Compusese doar două romanţe („Cruce albă de mesteacăn” şi „Ţiganca”) pentru care primise modesta sumă de 150 de lei drepturi de autor.        Era anul 1925 când şi-a început armata la „Şcoala de ofiţeri de rezervă de infanterie” din Ploieşti, unde va rămîne un an şi jumătate, ca ofiţer T.T.R.-ist, perioadă în care, ca „pasager” însă, avea să zboare pentru prima oară. La puţin timp după terminarea armatei revine la Ploieşti fără nici un sfanţ în buzunar. Îşi face veacul la plăcintăria-bodegă a grecului Kalderimis, nu pentru „calităţile” vocale ale stăpânului, ci pentru că putea mînca şi bea pe veresie. Stătea cu chirie la coana Miţa Treimustăţi, o femeie aparţinând sexului gras, de profesiune ghicitoare în palmă, cărţi, cafea, ghioc şi alte obiecte, pe strada Ulierului, la numărul 5.     Este angajat  „dirijor de orchestră” – peste trei ţigani şi-o flautistă mulatră – la „Modern”, singurul cinematograf din oraş. Scoate „Să nu te superi că te-njur”, un periodic satiric, a cărui redacţie se afla în singura cameră în care locuia. După doi ani în care revista s-a bucurat de succes – banii curgeau şi crâşmarii se bucurau –, tirajul „cade” şi gazeta moare. Fără bani puşi deoparte, Fernic riscă şi îşi tipăreşte pe datorie un volum de schiţe („Misterele de la Mizil”, 1927), apoi unul de versuri („Prăpăstii”, 1928), de pe urma cărora scoate bani buni. Mai publică un basm în versuri („Gruia cel voinic şi Moş Novac, tatăl său”), o reuşită piesă de teatru, „Pui de lei”, de inspiraţie folclorică şi traducerea din limba franceză a volumului „Catrene” de Omar Khayyam (1930).     Fire boemă, cheltuitor peste măsură, apucă doar să-şi achite datoriile şi, apoi, trai pe vătrai! Însă după o lună, rămâne…„oltean”! Se apucă temeinic de compus şi, cum romanţa căzuse în desuetudine în faţa tangoului, în 1931 scrie „Minciuna”, primul său tango, o „prostie muzicală care a cunoscut un succes fără precedent”, cum nota mai tîrziu. Cu rare excepţii, textele şi le scria sigur. A dat la iveală, într-un ritm ameţitor, o întreagă pleiadă de melodii care, în scurt timp, l-au făcut cel mai bine plătit compozitor – de către editori – din România („Adio doamnă”, „Beau”, „Iubesc femeia”, „Minte-mă”, „Scrisoare de amor” sînt cîteva dintre cele mai cunoscute). Deseori spunea apropiaţilor: Pe toate aceste fleacuri muzicale – cu excepţia a două-trei romanţe – eu, personal, nu dau doi bani. Că au plăcut marelui public, asta e cu totul altceva.
Ionel Fernic (în drapta) alături de prietenul său Cristian Vasile     Era în culmea gloriei. Avea tot ce-şi putea dori: bani, vin, femei. Devenise celebru, fiind arătat  cu degetul pe stradă! În anii ʼ34-’35 se mută în Bucureşti. Piesele sale erau cîntate de orchestre (conduse de Grigoraş Dinicu, Petrică Moţoi, Ionescu-Găină, fraţii Victor şi Nicuşor Predescu) şi interpreţi notorii (Cristian Vasile, Titi Botez, Zavaidoc, Ion Luican, Dorina Drăghici, Ioana Radu, Gică Petrescu) în marile localuri ale vremii („Trocadero”, „Mon Jardin”, „Lido”, „Gambrinus”, „Carul cu bere”, „Roata lumii”, „Grand”). Cincinat Pavelescu îi încredinţează versurile pentru „Îţi mai aduci aminte, doamnă?” iar Ion Minulescu pentru „Romanţa celei care minte”. Se căsătoreşte cu Nunuţa Morţun (fiica celebrului actor Ion Morţun) de care, apoi, divorţează. Vor rămâne două superbe romanţe, marcînd momentele: „Nunuţa, numai tu” şi „Adio, doamnă”. Ale vieţii valuri… Romantic incorigibil, se va mai căsători de două ori. Şi va divorţa tot de atâtea.     În paralel, urmează cursurile şcolii de pilotaj de la Băneasa, pe care le absolvă în 1935, primind  brevetul de „pilot de turism şi sport”, dovedind o conştiinciozitate remarcabilă, remarcată de instructori şi colegi, cu totul contrară firii sale visătoare. Cu lapidaritate şi umor, el avea să-şi amintească despre această perioadă a vieţii sale :„De data aceasta, aleasa inimii mele avea în loc de braţe, două aripi, în loc de sâni, două roţi, în loc de trup un fuselaj, în loc de gură, un motor de o sută de cai putere”.     Între 1935 şi 1938 îşi dedică, practic, întreaga viaţă, aviaţiei şi paraşutismului, fiind unul dintre primii sportivi români în domeniu. „Este divină şi fantastică această călătorie în misterioasa tăcere a oceanului de azur”, scrie despre salturile cu paraşuta. Este prezent la cele mai importante mitinguri aviatice, chiar dacă la ultimul la care a participat („Meetingul ARPA” – Ismail, 4 octombrie 1936) s-a accidentat grav, în urma unui salt cu paraşuta fracturându-şi un picior. Fapt care nu l-a împiedicat să piloteze în continuare.     Ca o recunoaştere a întregii sale activităţi sportive, este numit directorul şcolii de pilotaj de la Cernăuţi. În urma performanţei sale aviatice în care a traversat munţii (pe ruta Bucureşti Băneasa – Braşov şi retur), a fost decorat cu una dintre cele mai importante distincţii ale vremii, „Virtutea Aeronautică de Aur”, conferită de însuşi Regele Carol al II-lea.     A venit însă, acea fatidică zi de 22 iulie 1938, cînd avionul de pasageri al companiei poloneze LOT, venind dinspre Varşovia, a făcut escală la Cernăuţi, în drum spre Bucureşti. Cum toate locurile erau ocupate şi cum Fernic trebuia să ajungă urgent în Capitală (unde urma să participe la funeraliile Reginei Maria), un bun prieten – Lelius Popescu, avocat al Direcţiei Aviaţiei Civile – îi cedează locul său din avion. La cîteva minute după decolare, între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, avionul se zdrobeşte în pădurea Negrileasa din apropierea satului bucovinean Stulpicani. N-a existat nici un supravieţuitor. S-au emis mai multe ipoteze legate de acest inexplicabil şi tragic accident, inclusiv şi aceea a unui posibil atentat, fiind invocată în acest sens prezenţa la bordul aeronavei a ataşatului militar al Japoniei la Varşovia.     La 37 de ani de-abia împliniţi, sfîrşea tragic cel care, paradoxal, în ciuda celor peste 400 (!) de cîntece scrise, a considerat întotdeauna zborul ca fiind adevăratul său violon d’Ingres: „Am trecut prin toate meseriile în viaţă. Am fost, pe rând: actor prost, compozitor bunicel, ziarist «revolver», şef de orchestră prost, cântăreţ bisericesc, profesor de vioară, funcţionar la primărie etc., etc. Acum sunt aviator. Visuri? Ce visuri poate avea un aviator civil? Unul singur: să-şi poată cumpăra un avion cu care să străbată lumea în lung şi-n lat (...)”      Ionel Fernic nu mai este. Însă în urma sa a rămas un minunat univers sonor, alcătuit din sute de nepieritoare cîntece, care nu reprezintă altceva decît cristale pure ale sufletului său perpetuu neliniştit şi care, ca într-un nevăzut puzzle, refac continuu întregul.     Pentru că, în fond, Ionel Fernic nu este altceva decît un singur şi nesfârşit CÎNTEC...
* n. 29 mai 1901, Tîrgovişte – m. 22 iulie 1938, Stulpicani, judeţul Suceava** Theodor Fuchs (1853-!953), pianist, compozitor,critic muzical şi pedagog român.A studiat la Conservatorul din Bucureşti şi la Viena.Autor de opere,balete,simfonii,concerte, piese corale, instrumentale (rapsodii pentru pian şi sonate) şi vocale cu acompaniament pentru pian. A fost acompaniatorul preferat al lui George Enescu pentru muzica de cameră, participând frecvent la concertele unor mari solişti care au vizitat România.
Maria Răducanu şi Maxim Belciug interpretează tangoul „Minciuna” de Ionel Fernic


11. La lumina plăpîndă a candelei - May 27, 2020 12:09:00 PM
„A trăi creștinește este cu neputință.Creștinește se poate doar muri.Moartea deține sensul vieții.”Pr. Rafail Noica
12. Cuvinte călătoare - May 27, 2020 11:57:00 AM

FALBALÁ, falbalale, s. f. (Înv.) 1. Fîșie mai lată (de stofă, dantelă etc.) care împodobea de jur împrejur partea de jos a unei rochii; 2. Găteală, podoabă a unei rochii; volan mare; 3.  garnitură la rochii, compusă din fîșii de stofă, tivite și adunate în crețuri – din fr. falbalaJARCALETE sm [Pl: ~eți / E: jarcă + -ălete] (Reg) 1. vlăjgan; 2. derbedeu; 3. lungan. 4. haimana; 5. persoană care umblă pe drumuri fără rost, neavând o ocupație bine definită; MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].



13. Raftul revistelor - May 27, 2020 11:39:00 AM

ROMÂNIA LITERARĂScrisă în stilu-i caracteristic, cu fluență și o claritate de cristal și, în egală măsură, acribioasă (nu degeaba spune dumnealui, spre final, că a citit volumul cu creionul în mînă), ca o dovadă (mai era nevoie?) în plus a faptului că stăpînește foarte bine subiectul în discuție dar tăioasă pe măsură, cronica* filozofului și eseistului Sorin Lavric la foarte popularizata carte** a Tatianei Niculescu despre tumultuoasa viață a filozofului Nae Ionescu (liderul de necontestat al acelei generații de aur a culturii noastre, printre care numele unor Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea ori Nichifor Crainic, ocupă locuri fruntașe), este chiar o mostră concludentă a felului elgant și nepartizan în care azi se poate face o critică literară într-un mod impecabil. „Tatiana Niculescu e o Dora Mezdrea trecută prin sita modernă a foiletonului de popularizare. Cea din urmă este o cercetătoare asiduă, cu o vocație nebună pentru cercetarea arhivelor; cea dintîi este o compilatoare iscusită, avînd ceva din patosul crainicilor care îți amețesc mintea, cu vești contradictorii”, notează el undeva, înlăuntrul croncii. Și, nu întîmplător am spune, atîta vreme cît autoarea noastră este o frenetică jurnalistă care s-a făcut cunoscută cu romanul ei din 2006, Spovedanie la Tanacu*** și o prolifică autoare de biografii istorice mai mult mai puțin romanțate (între 2015 și 2020 apărîndu-i nu mai puțin de șase astfel de lucrări) în colimatorul condeiului dumisale fiind luate personalități dintre cele mai diferite (de la Regina Maria și părintele Arsenie Boca, la Regele Mihai, Corneliu Zelea-Codreanu, Regele Carol al II-lea ori Nae Ionescu), care portretizează în ton revuistic și-n stil glossy, foarte la modă și gustat în zilele noastre, chipurile unor personalități mai mult sau mai puțin disputate ale istoriei românești recente dar din a căror viață n-au lipsit momente picante, evenimente dramatice sau întîmplări controversate. Lucruri pe care scriitoarea știe să le exploateze cu abilitate și să le dea viață.
*«O „haimana deșteaptă”» în rubrica sa „Cronica ideilor” din «România Literară», nr. 20/15 mai 2020, p. 10**«Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu», Humanitas, 2020, 242 p.*** Apărut la editura Humanitas în 2006. Volum care, ulterior, a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012.
14. Filmoteca de dinamită - May 27, 2020 11:32:00 AM

Atena: adevărul despre democrație
Persoana ta este sufletul tău.Socrate(Platon, Alcibiade)
Fiu al unei moașe și al unui cioplitor în piatră, născut în Atena (469 î. Hr.), Socrate a primit de timpuriu educația standard a tinerilor din epoca sa (muzica, matematica, gramatica și gimnastica ), primii săi magiștri fiind două femei: o curtezană, Aspasia din Milet și o preoteasă, Diotima din Mantineea. De la care viitorul filosof ar fi deprins și primele noțiuni despre elocință și iubire (așa cum mărturisesc discipolii săi, filosoful Platon și istoricul Xenofon, printre alții) * A fost soldat, participînd la cîteva campanii militare unde l-a avut tovarăș de arme pe Alcibiade și pe Xenofon (pe care-l salvează de la moarte). * A dus o viață cumpătată, la limita pauperității (Cîte lucruri de care eu nu am nevoie, există!), modest, discret, simplu în vestimentație dar fără să fie neglijent (Îți văd deșertăciunea prin mantie, îi plăcea să spună), un conviv vesel cu un temperament agreabil și deschis, înconjurat de prieteni, lipsit de agresivitate (Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?), ranchiună și aroganță, cu un fizic mai degrabă neatrăgător, dacă ar fi să ne luăm după spusele prietenului său Alcibiade, care-l asemuia cu satyrul Marsias (un etalon de urîțenie). * A fost căsătorit de două ori și avut trei copii. * A introdus în filosofie conceptele de raționamente inductive și definiții generale (Aristotel), fiind, așa cum afirma elenistul de marcă Ștefan Bezdechi, un semănător de îndoială, a cărui viață și gîndire au fost puse în slujba adevărului, binelui individual și social, ca elemente sine qua non întru dobîndirea virtuților. * Comportamentul său atipic, nonconformist, chiar, modul ironic în care se adresa interlocutorilor, umorul sarcastic, i-au adus o popularitate de care se bucura (mai ales în rîndul tinerilor), însă i-a atras rapid și antipatia multora, într-un final fiind acuzat de autoritățile ateniene de nerecunoștarea zeităților și instigare la introducerea unora noi, coruperea tinerilor și uneltire împotriva statului și a ordinii de drept, printr-un document semnat de trei atenieni care cereau autorităților pedeapsa capitală. * La 70 de ani (399 î. Hr) a fost condamnat la moarte (fiind obligat să bea o otravă puternică pe bază de cucută) de către un stat democratic, unul dintre primele din istorie, pentru felul în care și-a exprimat, în mod liber, ideile. * Socrate a fost una dintre primele mari personalități care a căzut victimă democrației, pe care a susținut-o și în care a crezut neabătut.* Acest film documentar încearcă să elucideze povestea acestui trist eveniment.
N.B. Socrate a fost achitat și reabilitat după 2500 de ani, în anul 2012, printr-un proces simbolic, în Grecia, rejudecarea acestuia fiind realizată de fundația celebrului miliardar grec Aristotelis Onassis.


15. Raftul cărților - May 27, 2020 9:22:00 AM

33 de lecții de filozofie de și pentru băieții răi*

 „Nu mi-a fost niciodată greu să fac filozofie cu jarcaleţii, cu de-alde neica nimeni sau cu săriţii de pe fix, pentru simplul motiv că aceşti margi­nali nu se numără printre cei amăgiţi de comedia socială. Ei nu aderă la modelele dominante, care i-au respins sau pe care ei nu dau doi bani. «Demnitatea recâştigată prin muncă» l-ar face să râdă cu lacrimi pe orice proxenet; criza «reprezentativităţii politice» l-ar face să se crăcăneze de râs pe cel din urmă dintre homleşi; «căutarea bună­stării» l-ar face să-şi ude nădragii pe cel dintâi dintre schizofreni... Întrucât filozofia este un proces de demolare prin deziluzionare intensivă (lucru pe care l-ar susţine şi amicul nostru Cioran), e foarte uşor să o practici cu cei care nu cred în nimic. Ea le este menită în mod firesc celor care au cunoscut întunericul, marginea, singularitatea şi care au întors spatele luminii, normei, locului comun. Din acest motiv, în filozofie, publicul cel mai dificil îl constituie acei semi-inte­lectuali de rahat care frecventează filozofia mondenizată, acei zevzeci ultradiplomaţi pentru care exerciţiul filozofic este o modalitate de integrare simbolică şi cel mai bun mijloc de a accede la recunoaşterea socială. Or, filozofia n-o faci ca să fii recunoscut, ci ca să devii necunoscut, ca să sporeşti în jurul tău şi în tine însuţi bogăţia de quiproquo-uri şi de neînţelegeri, extinzând zona misterelor şi a ambiguită­ţilor. Cum spune un proverb ţigănesc: «E loc pentru toată lumea la umbră.» În ce mă priveşte, filozofând în zona marginală, încerc să extind tot mai mult domeniul umbrei.“
Alain Guyard(fragment dintr-un interviu apărut în revista „Dilemateca”)
„Lecţia nr. 14
PLATON, PROFESOR SUPLINITOR PENTRU SERIAL KILLERSCurs theoretic
Hai, că deja te văd, cititorul meu perspicace, cum te holbezi la titlul lecţiei, enervat la culme:„Platon! Platon? Păi, ce pana mea caută Platon printre filozofii clasici?Ne obişnuiserăm să renunţăm la togă şi şlapi. Am acceptat de bunăvoie să purtăm vestă cu mâneci, dantelă şi turbane, pălării cu pene şi peruci pudrate, iar acum trebuie să răscolim din nou după costumele de teatru pentru Andromaca! Guyard chiar ne ia de fraieri?– Îmi pare rău, ţi-aş răspunde, dar în ultima lecţie am abordat chestiunea politicii şi...– Gura! m-ai întrerupe tu, pe bună dreptate, păi şi trebuie neapărat să faci marşarier şi să revii la Platon ca să tratezi subiectul?– Da, bunul meu cititor, pentru că el a fost primul care a abordat problematica asta, ba chiar i-a dedicat un ditamai volumul, «Politeia», care se traduce la noi prin «Republica». În plus, nu fac aici o istorie a filozofiei, ci îmi structurez lecţiile după cum mă taie capul.– Dar e suficient ca să fie un băiat rău? Lui Platon i se aduc critici vehemente, se spune că a fost un aristocrat care a ridicat în slăvi meritele ierarhiei şi uneori pe cele ale teocraţiei. Primul teoretician a ceea ce e dincolo de noi... Se spune că opera lui a fost matricea intelectuală care a dat naştere monştrilor diformi ai monoteismului şi ai dictaturii. Păi, doar atât ar putea să îl vâre în gaşca băieţilor răi?– În mă-sa, aş riposta eu, ia uite aici o lectură nietzscheană a lui Platon, dezvoltată de Popper acum treizeci de ani, foarte la modă în ziua de azi. Dar mai e altceva de văzut în opera lui Platon, despre care îţi voi vorbi imediat. Şi că progenitura asta de aur a nobilimii ateniene a fost suficient de băiat rău ca să îl pomenesc în paginile astea, păi o să-ţi demonstrez chiar acum...“ (fragment)Alain Guyard**

* Editura Baroque Books & Arts, 2014**Alain Guyard (n. 1966) fost profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof. Din 1990 pînă-n 2005 a predat filozofia, moment în care a părăsit învățămîntul de stat, despre care a afirmat că a „devenit o mașinărie de făcut bani”.Începînd cu anul 2000, a decis să țină prelecțiuni despre filozofie în locuri total neconvenționale, bucurîndu-se de audiențe record, pe care nimeni nu bănuia că le-ar putea avea un conferențiar care abordează teme filozofice. În 2003, a înființat ateliere de filozofie într-o serie de închisori, pentru a promova o «artă brută» în rîndul celor pe care el îi numește «esteți bruți». Își va extinde apoi aria prelegerilor în mediul așezămintelor psihiatrice și spitalicești, în unitățile de îngrijire paliativă ori în centrele de cazare pentru tineretul aflat sub protecție judiciară. Completează aceste intervenții cu comentarii pe marginea unor subiecte mai populare, în săli de festivități sau în mediateci din mediul rural. Din  2014 a colindat prin târguri de carte și festivaluri, bistrouri, baruri, restaurante, cafenele etc., transformînd predarea filozofiei într-un spectacol de-o foarte bună calitate și extrem de popular. Prestațiile sale de „băiat rău”, cu gură bogată și minte slobodă, l-au impus rapid în ochii opiniei publice drept un sofisticat salvator de idei şi demolator de concepte. Volumul reprezintă o exhibare aprigă, scris într-un ritm furibund, a unei galerii antologice, însă alcătuit acribios, plecînd de la un Socrate văzut drept un filozof de cafenea, dintr-un Machiavelli tratat aidoma unui criminal în serie și un Diogene închipuit un distrugător de efigii, trecînd printr-un Karl Marx, prezentat ca un mărunt preparator de capital măreţ și ajungînd la un Foucault, devenit un skinhead de extremă ultrastângă.Bref, marile figuri ale filozofiei strînse într-un volum-pledoarie asupra faptului că filozofii sînt mai degrabă niște zurbagii decât păguboşi, pentru că, aşa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche (cum îl numește Guyard), a filozofa înseamnă a-i face în ciudă prostiei.


16. Paraponuʼ zilii - May 27, 2020 8:21:00 AM






„Nu ştiu de ce maliţiozitatea populară a dat exclusiv în spinarea ţiganului dorul de a ajunge împărat. Acest dor stăpâneşte masa omenească toată. Cei liberi de această pornire sunt exemplare cu totul rare, ciudate şi, cum cred, deosebit de preţioase ale speciei noastre.”
Paul Zarifopol(„Geniul organizator”)
17. Haihui printre sunete - May 27, 2020 8:16:00 AM
Ezio Bosso&Italian cello ConsortSix Breaths (live)

18. Poemoteca - May 27, 2020 8:11:00 AM

Franklin JonesDacă aș mai fi putut trăi încă un anIzbuteam să-mi termin mașina de zborDevenind bogat și celebru.De aceea n-a greșit meșteșugarulCare a încercat să-mi sculpteze o turturea pe mormînt,Făcînd-o să semene mai mult cu un pui de găină.Căci totul ce-i altceva decît că ești clocitȘi alergi prin curte,Pînă vine ziua tăierii?Afară de cazul în care cineva are un creier de îngerȘi vede securea de la început!Edgar Lee Masters(în românește de Ion Caraion)
19. Raftul cărților - May 20, 2020 10:53:00 AM
La noi cînd vine iarna
„Era prin ʼ77, cînd descoperisem bucuria de a scrie cuvinte și chiar asta făceam.
Și, poate, și longevitatea mea actoricească se datorează tot acestei bucurii: de a scrie...” „La noi, cînd vine iarna, toţi norii anului trecut se așează pe pămînt și sînt zăpadă. De asta e atît de senin și rece. De asta nu plouă și putem vedea toate avioanele, care merg spre ţările calde. E drept cǎ uneori cerul se lasǎ jos de tot și ninge. Văzut de aproape, e plumburiu sau negru, după cît e de frig. Nouǎ însă nu ne e frică, pentru că bunicul nostru e preot.Încolo, toate ar fi bune – păcat că locuim atît de departe și avem musafiri numai de două ori pe an. Sîntem la trei trenuri depărtare, dintre care unul mic și două mari. Nu-l cunoaștem decît pe cel mic, unde mergem sǎ întîmpinăm rudele, adică unsprezece unchi și cincisprezece tanti. Uneori luăm și roaba, pentru bagaje.Bunicul meu, care are șaptezeci de ani și înainte de a fi preot a fost rănit în război, spune căiarna oamenii sînt mai buni. Am un scǎunel cu trei picioare, pe care stau o oră pe zi să văd lumea care trece pe poteca bisericii. Îmi place că zăpada e mare și oamenii par mai scurţi de picioare. Stau ascuns după fîntînă și le dau bună-dimineaţa. Toţi tresar, îmi răspund și pleacă mai departe cu picioarele scurtate, cocoșaţi, peste potecă, pentru că iarna nimeni nu poate să meargă ţanţoș. După ce trec, le pun puţină apă pe potecă și mă dau cu sania de douǎzeci de ori, de la bisericǎ pînă la drumul mare. Spre seară mă așez iar pe scăunel să văd lumea. Acum cînd poteca e numai gheaţă, îmi plac mai mult. Îi aștept după fîntînă și le dau bună-seara, brusc și vesel. Apoi îi ajut să se ridice de jos, îi scutur de zăpadă și ei îmi mulţumesc și-i spun mamei că sînt bine crescut. Cel mai bine cade dascălul, că e gras și are un coș cu colivă. După ce îl ajut, îmi dă colivă și începe să înjure de stele, garduri, cîini turbaţi, scripturi, scobitori, bocanci, turnul lui Babel și nu mai știu ce, că nu se mai aude.
Într-adevăr, iarna oamenii sînt mai buni”.Mircea Diaconu*(fragment din ediția princeps a volumului „La noi cînd vine iarna”, p. 3)* Actor, scriitor, om politic. A fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și director al Teatrului „Nottara”, ambele din București. A fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). A fost senator și europarlamentar independent. A fost membru al Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul României. Ca actor, a debutat în 1970, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București. Debutul în cinematografie a s-a produs în 1971, cu filmul „Nunta de piatră” în regia lui Dan Pița. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). A jucat în peste 30 de filme și în sute de roluri în spectacole de teatru (pe scenă, la radio și la televiziune).Volume publicate:„Șugubina” ed. „Cartea Românească”, București, 1977 (debut, proză scurtă,volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România, ediția a II-a, 2014).„La noi cînd vine iarna”, ed. „Ion Creangă”, București, 1980 (roman pentru copii cu caracter autobiografic; volum tradus în germană și rusă, ediția a II-a, Polirom, 2013)„Scaunul de pînză al actorului”, ed. „Meridiane”, București, 1985 (eseuri, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Polirom, 2014)
20. In memoriam - May 20, 2020 10:29:00 AM
Ezio Bosso(13.09.1971–15.05.2020)„Nu știu dacă sunt un om fericit, dar știu că țin la un loc, strînse bine, momentele
fericirii mele, le trăiesc pînă la sfîrșit, pînă la lacrimi, așa cum  trăiesc și clipele mai întunecate, mai sumbre.
Cu alte cuvinte, sunt o persoană normală (...). Filozofia mea de viață constă
în a fi mai atașat de clipele fericite pentru că, atunci, acestea vor servi ca
un fel de «mîner» pentru a vă trage în sus, când sunteți în pat și nu vă puteți ridica ”.
*
„Muzica ne schimbă viața și ne mîntuiește.”*„Arta și frumusețea sunt contagioase”*„Muzica ne învață cel mai important lucru care există: ascultarea.”*„Muzica este ca viața, nu se poate face decât într-un singur fel: împreună.”Ezio Bosso
Avec l’âge, l’art et la vie ne font qu’un. Georges BraqueMuzicianul italian Ezio Bosso a încetat din viață la doar 48 de ani, în urma unei grave maladii degenerative a sistemului nervos care, din păcate, în ultimile luni ale vieții l-a împiedicat să cînte și să vorbească. A urmat studii muzicale din copilărie, începînd de la 14 ani, desăvîrșindu-le la Conservatorul din Viena.În calitate de compozitor, dirijor sau pianist, el a susținut concerte pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale muzicii clasice din întreaga lume: „Royal Festival Hall” din Londra, „Sydney Opera House” din Australia, „Carnegie Hall” din New York, „Teatro Regio” din Torino ori „Auditorium Parco della Musica” din Roma.Multe dintre compozițiile sale (pentru teatru, film sau balet, patru simfonii, muzică concertantă și de cameră, triouri și sonate) au fost folosite de coregrafi celebri, precum americanul Edwaard Liang, britanicul Christopher Wheeldon sau spaniolul Rafael Bonachela, de regizori de teatru (elvețianul James Thierrée) sau film, unde a colaborat cu nume importante (britanica Gaby Dellal sau italianul Gabriele Salvatores).Prin prematura sa dispariție, arta muzicală clasică contemporană pierde pe unul dintre cei mai valoroși și influenți reprezentanți ai săi, o personalitate de primă mărime a scenelor concertistice mondiale dar și un om de-o mare sensibilitate sufletească, a cărui viață s-a contopit indisolubil cu arta sa.Fără Ezio Bosso, de astăzi, lumea este un loc mai trist, a titrat publicația italiană teatro.it


21. Paraponu’ zilii - May 20, 2020 10:19:00 AM

Despre incompetență
Incompetenții au convingerea că sînt mult mai buni decît sînt în realitate, în timp ce indivizii extrem de bine pregătiți, au tendința să se subestimeze. Habar n-aveam că acest fenomen, despre care am citit deunăzi, poartă și un nume: efectul Dunning-Kruger. David Dunning și Justin Kruger sînt doi profesori care își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității Cornell, SUA. Ei au ajuns la următoarele concluzii privindu-i pe incompetenți: 1. Aceștia vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;2. Nu vor recunoaște înalta competență a celor adevărat competenți în realitate;3. Nu-și vor da seama de propria lor incompetență;4. Vor recunoaște propria incompetență anterioară abia după ce vor dobîndi un nivel înalt în domeniul respectiv. Cei doi cercetători au întreprins studiul pe un lot de studenți ai celebrei universități americane. Probabil au ajuns destul de greu la aceste concluzii, numărul incompetenților studiați de cei doi fiind extrem de mic. În vreme ce, bunăoară, Parlamentul Romanelei le-ar fi oferit, la timp și de o foarte bună calitate, un material de studiu infinit mai bogat și mai variat privind incompetența. Pentru a nu mai vorbi de numărul enorm de incompetenți pe unitatea de suprafață.
22. Dulci cuvinte călătoare - May 19, 2020 12:37:00 PM
PILEALĂ, pileli (subst. fem.) – băutură alcoolică (spirtoasă) de foarte proastă calitate; sinonime: adio, mamă!, nani-nani!, șterge-mă din cartea de imobil, verde de Paris, te-am zărit printre morminte, adormire, agheasmă, albitură (alb 40 = vodca de pe vremuri), basamac, bibliotecă, calciu, calmant, ciorbă, dezinfectant, doctorie, genocid, glicerină, insecticid (cu varianta DDT), întăritor, lichid, macheală, matrafox, pimos, pișvaser, pivo, poșircă, prescură, specială, stropeală, șampanie penală, șnaps, șoricioaică, tărie, trăscău, trotil, țuischi, udătură, udeală, ulei, visichi, zăhărel. Bonus: cadĂ, electrod, găinaț, pufoaică.(upgrade)MATRAFOXAT, -ă, matrafoxați, -te (adj.) – băut, beat (cu referire la o băutură alcoolică – spirtoasă – de proastă calitate); sinonime: achiu, afanisit, afazit, arămit, aromit, chilacciu, chiurluit, ciobit, cu țuica-n nas, drogat, drincuit, împărtășit, într-o dungă, matol, mache, obosit, ochit, șprițuit, trăscănit / troscănit, tuflit, turlac, vopsit, văruit.Vasili Slonov - pictură din seria „Welcome Sochi 2014!”
23. Bibliophilia - May 19, 2020 11:53:00 AM
Cititul nu dăunează grav longevității. Dimpotrivă... 

24. Altițe & Bibiluri - May 19, 2020 11:03:00 AM

„Mai întîi – Dumnezeu. Dar ce este, îndeobște, Dumnezeu? Este duh. Dar ce fel de duh? Al iubirii! Iar iubirea ce înseamnă? Înseamnă să dăruiești. Asta-i totul, e foarte simplu. (...) Tot ce este în mine curat, bun, luminos, totul e de la Dumnezeu, bineînțeles, dar și de acolo, din copilărie.”*„Orice, orice acțiune care trece pe lîngă dragoste – trece pe lîngă Dumnezeu. Iar pe lîngă Dumnezeu este pe lîngă totul.”*„Nu putem înlocui prezentul cu un cuvînt comod.”*„Este important cum murim! Un lucru este să mori pentru adevăr și cu totul altul – de la vodcă.”*„Spiritul își creează forme. Nu poți fi un om rău și un scriitor bun.”*„Hoții spun corect: în sicriu nu există buzunare. Ceea ce ai adunat în suflet, cu aceea și vei rămîne!”

Piotr Mamonov(actor, poet și muzician rus)


N.B. Mamonov a fost, în anii ʼ80-ʼ90 ai secolului trecut, liderul carismatic al trupei Zvuki Mu (Sunete Mu). Grupul se bucura și de o oarecare notorietate internatională (lucru rar în Rusia comunistă a acelor vremuri), reușind înregistrarea unui album sub egida casei de discuri „Warner Bros.”, în colaborare cu celebrul muzician și producător Brian Eno.După 1990, numele lui Mamonov a devenit foarte cunoscut grație apariției sale în pelicula „Taxi Blues” (1990) dar mai ales în urma excepționalelor sale prestații din „Ostrov” (2006) și „Țarul” (2009), toate lung-metrajele fiind regizate de Pavel Lughin.
25. Poemoteca - Apr 29, 2020 5:57:00 PM

Vasile Voiculescu*

CLXXXIXNu m-au tîrît spre tine nici stearpa desfrînare,
Nici vițiul fățarnic, ci patima senină;Cînd fluturul își arde aripa-n lumînare,El nu rîvnește seul, ci magica lumină.Mă sprijin pe-amintire acum... și-apoi pe moarte.Toți ceilalți stîlpi cu lumea deodată s-au surpat,Iubirea putrezește pe undeva, departeEternitatea-i încă un vis dezaripat.M-adun de pretutindeni, mă-nchid de-o grijă sumbră,Mi-e sufletul zadarnic și cere să se culce;Prin slăvi amurgul trece misterios de dulceȘi-n umedul lui giulgiu mă-nfășură cu umbre...Nici stea, nici cîntec: vine alt soi de noapte, grea,Mai limpede ca gheața... și rece tot ca ea.Duminică, 24 iulie 1955



CLXXXIXNo vain lust dragged me towards youNor double-dealing vice, but just pure passion;Butterflies get their wings burned by candle flameAllured not by hunger for tallow, but for magical light.For me now the sole truth is remembrance... and death;All other pillars together with the world have crumbled,Love rots somewhere far away, out of sight,Eternity is barely another clipped dream.I pull myself together, for I am deep in sorrow,My soul is blank and longs for rest and sleep;Dusk filters mysteriously sweet through the clouddrifts,Wrapping me in its humid through of shadows...Starless and silent a dreary shroud nights sets in,Clearer than ice... but just as chilly.Sunday, July 24, 1955

* din volumul „Ultimile sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară” (selecție, transpunere în engleză și imagini: Margareta Sterian), ed. Eminescu, București, 1982, pp. 44-45