Blogs Home » Personal » Personale » Cronopedia - amintiri temporale in faptul serii

Cronopedia - amintiri temporale in faptul serii

Amintiri, momente, fapte, sentimente, trăiri ... pe întinderi nesfârşite ale mărilor, insule se înfoaie ca speranţe; în întunericul veşnic al inimilor, speranţe înfloresc ca insule...

Articole Blog

01. Postare de blog efectuată de CARACAS MIRCEA FLORIN - Aug 5, 2020 12:31:30 PM
Postare de blog efectuată de CARACAS MIRCEA FLORIN
CAPITOLUL XXV. PARTEA II-a VINDECARE PRIN MISCARE SI MUZICA . SUPRARATIUNEA. BUCURIA MUZICII               Ĩn capitolul anterior am vorbit de muzica  sferelor așa cum a fost concepută în antichitate sau este în prezent, de c tre filosofi, oameni de știință, artiști dar și teologi. Prezentul capitol este consacrat înțelegerii profunde a unor aspecte legate de suprarațiune, paradox și mister.              Voi porni cu analiza de la un  capitol important al cărții Ființă și credință a celui care mi-a fost profesor în anul 2003 și apoi mi-a condus teza de licență din anul 2004 cu titlul Providența divină , marele dogmatician ortodox, om de cultură  după Pr Prof . Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. George  Remete ./ 1/              Deficiențele unui sistem de învățământ bazat doar pe logică și demonstrație de-a lungul timpului s-au dovedit mari și deosebit de păguboase.                Așa cum baza rațiunii nu este în ea însăși, tot astfel nici sensul ei  rațiunea rațiunii nu este rațiunea ci supra-rațiunea.              Nu ființa este a rațiunii ci rațiunea este a ființei. Dacă prin rațiune totul trebuie să fie limpede, precizat și unitar ,experiența ne arată mereu deosebiri și contradicții, față de care rațiunea nu găsește explicare sau rezolvare./ 1/              Ființa nu constă și nu se bazează pe noțiuni și afirmații simple, ci este un ansamblu de forțe și energii antinomice,aparent exclusive, care depășesc legile logicii simple.              O probă în înțelegerea unei Realități supraraționale este  experiența iubirii. Esența și adevărul iubirii stau tocmai în misterul, inexplicabilul și necuprinsul ei.              Înțelegerea rațională este una a necesității și nu a libertății, pentru că demonstrația nu este decât  una din expresiile dominației necesității asupra libertății spiritului, spunea Nicolae Berdiaev în cartea Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992, p 59.              Existența nu stă doar în principii, necesitate și ordine, ci mai ales în libertate.Dincolo de rațiune este credința. Existența și cunoașterea sunt credință, pentru că rațiunea este doar realitate, care trebuie depășită.              Diferența dintre rațiune și existență nu se poate rezolva decât printr-o depășire a rationării sau o "crucificare a intelectului", așa cum au denumit-o mai mulți filosofi.  Realitatea este dincolo de rațiune, pentru că ea  realitatea  este departe  de calcul, argumentare și demonstrare, de cunoașterea relativă, deficitară și contradictorie a rațiunii discursive.              Cunoașterea este un act de iubire, o taină nupțială, cum spune extraordinar Nikolai Berdiaev în cartea  Spirit și libertate , Editura Paideia , București, 1996, pg128: -de îndată ce  avem lucrul în fața ochilor și știm să ascultăm cu inima cuvântul, gândirea izbândește.             Cunoașterea suprarațională nu înseamnă a anula rațiunea, sau a o nega, ci a îi găși sensul  cel mai adânc, care nu este cum se tot afirmă și se tot crede -logica simplă sau compusă, la alegere. Intelectul numit și" nous "de filosofii antici  cuprinde nu numai raționarea ci și intuiția. E vorba de "vederea cu inima". Celebrul Albert Einstein la rândul lui afirma : "mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea rațională este servitorul ei. Noi  oamenii am construit o societate care adoră servitorul în locul divinității. "             Cunoașterea artistică este prin ea însăși o probă a acestei superiorități, spunea marele poetNikita Stănescu: "Vorbirăm stelele/ Cântarăm vorbirile/" ,  în Descrierea lui A de la Adevăr nn  . Există ceva și dincolo de cunoaștere- incognoscibilul .Cunoașterea nu cuprinde totul. Însăși relația, comuniunea sau experierea persoanei ne impun faptul că dincolo de cognoscibilul persoanei există un adânc intangibil al ei; persoana  însăși este un fel de infinit .            Ca și teologia,  filosofia trebuie să înțeleagă faptul  că experiența stă  pe rațiune și limbaj,  că acestea sunt limitate și incapabile de a o cuprinde și exprima în întregime. Supraraționalitatea teologică nu cuprinde, nu susține o logică sau o demonstrație, ci ea afirmă însăși ființa umană ca paradox.            Un alt mare filosof  Karl Jaspers, face o afirmație de acest gen: ""Este de cugetat că  există ceva ce nu poate fi cugetat. "Aceasta o face în cartea sa" Philosophie", Band III, Metaphysik, Berlin , 1932, p. 39/ citare din 1/           Cunoașterea teologică este mai presus de orice sens, sau ordine, înțelegere, mai presus de logică.  Realitatea supremă este mai presus de cauzalitate și necesitate, de un determinism aplicat de filosofi și oameni de știință astfel.           A crede că toată realitatea este numai logică,  înseamnă a crede că totul e numai matematică sau necesitate, și nu mai este loc de libertate!          Existența nu este numai posibilul și necesarul,  ci mai ales libertatea și minunea. Prin sistemul de învățământ aplicat modern, practic am tăiat din fașă libertatea, aripile copiilor noștri, i-am făcut dependenți de logica simplă! Depășirea rațiunii este impusă de experiența pardoxală, antinomică a cunoașterii.          Experiența ne arată mereu realități neâncadrabile în principiul ori /ori, totuși presante și indiscutabile. Filosofia modernă, în special prin Hegel, a formulat caracterul paradoxal ca dualitate antiteză –teză soluționată prin sinteză.Dacă rațiunea vrea să impună ființa ca ansamblu de principii manevrate prin gândire, experiență impune ființă că ansamblu de paradouri sau antinomii.Dialectica filosofică este numai o ascundere sau o ocolire  a relațiilor paradoxale .         Arta poate intui faptul  că doar în "Undeneunde /Glasurile sunt blânde vecii"/, cum spunea marele poet Rainer Maria Rilke, în Sonetele către Orfeu I, 9.         Prin "Predica de pe Munte" a Mântuitorului nostru Iisus Hristos  și mai ales  prin" Fericiri", apare pentru prima dată în istoria  umanității , faptul că afirmația poate fi negație și negația poate fi afirmație, prin "Dumnezeu este om și omul este Dumnezeu. cel ce-și câștigă sufletul său, îl va pierde și cel ce îl pierde prin dăruire îl va câștiga" .          Că golirea este totuna cu umplerea, "te umpli, te împlinești în măsura în care te golești pe tine. " Că înălțarea este coborâre și coborârea e înălțare" mândria coboară pe om și smerenia îl înalță. "          Nu este vorba de excluderea contradicțiilor sau împăcarea lor ci de păstrarea lor ca adevăruri componente ale realității însăși.Antinomia nu arată irealitatea sau falsitatea rațiunii, ci limita ei.         Adâncimea înțelegerii umane  constă tocmai în conștientizarea neântelegerii , adică a misterului. Marele filosof  Constantin Noica, afirma că sarcina filosofiei este actualul, pe care "incărcându-l de mister face din evidențele firești, ale bunului simt, problemele nefirești ale cugetării . "E  vorba de cartea Cum e cu putință ceva nou, Editura Bucovina, București, 1940, p. 121.          Orice cunoaștere impune atât rațiunea cât și misterul. Marele filosof  Petre Țuțea  despre care am vorbit în  "Dublu Jurnal Creștin European" , editura ePublishers , 2017, dar și cu alte ocazii, spunea  "o eliberare din limitele eului, din înlănțuirea cosmică, care … scutește spiritul uman de neliniștile produse de perspectiva infinitului, și a morții. " E vorba de cartea Omul, vol. I, Editura Timpul, Iași, 1992, p. 10.          Laureatul Nobel , fizicianul Louis de Broglie spunea  - Cel mai mare mister este posibilitatea unui pic de știință . E vorba de cartea Continuu și discontinuu, p. 98, apud Paul Evdokimov, Ortodoxia, editura EIBMBOR , București, 1996, p . 336.          Nimic mai penibil decât religiozitatea cosmică, din care Dumnezeu personal este exclus , așa cum o fac mulți dintre savanții Nobel actuali.          E adevărat că  misterul persoanei constituie specificul  teologiei. Numai așa se explică grosolăniile, primitivitătile, și enormitatile în care au putut cădea atâția savanți, și filosofi care au preconizat un mister și o religiozitate fără Dumnezeu personal. Obiectele și natura sunt cât sunt, ele nu sunt dezmarginite, nu indică nici un infinit. De aceea ele nu sunt mister. Un mister impersonal, este o contradicție în termeni./ 1/             Arta a înțeles și a exprimat faptul că nu rațiunea, ci misterul și sacrul sunt realitatea ultimă și esențială :" Când vântul e o taină, când frunza e mută, / Misterul surâde prin lumea tăcută", spunea marele nostru poet Mihai Eminescu în poemul "Când" .            A vorbi de miracolul ființei și al cunoașterii, înseamnă a simți că lumea și viața nu sunt biologie, natură sau dăinuire mecanică, ci libertate , conștiință și responsabilitate. Numele deplin al miracolului , misterului sau Realității ultime este sacrul.           Un mister fără sacru nu este nimic. Tăcerea misterului este glasul năpraznic al sacrului, pe care artistul îl aude copleșit.          Cu cât sunt mai clare  formulele științifice, cu atât mai mult ne înșală gândirea, pentru că și în cea mai mică moleculă a sa,  lumea e mult mai misterioasă decât cred savanții,. O spune Al . Kalomiros în cartea Sfinții Părinți despre originea și destinul  cosmosului, Ed. Deisis, Sibiu, 2003 , p. 170.         Revenind la muzică , ea nu poate fi descrisă astfel cum se încearcă  mai nou sau mai vechi în muzica sferelor. Universul nu este independent de Dumnezeu, nu are ADN șamd .Gramatica, lingvistica, algebra, numerologia, neâncrederea, serialismul și socoteala, se dau în lături respectuoase , biruite , ca să facă loc bucuriei! Bucuria iradiantă,genuină, bucuria explozivă , suavă, bucuria intens liniștită, bucuria întru sine adunată, glorioasă, peste lume revărsându-se … bucuria care întotdeauna se împlinește exact așa cum   face aurul și sarea în pământ./ Nicolae Steinhardt Critică la persoana întâi  / Da, BUCURIA ESTE A MUZICII!  BibliografieGeorge Remete, "Ființă și credintă", Volumul II, Persoana, Editura Paideia, 2015, Paginile 351-368 Vezi mai mult
02. Lui Nicoleta Mija i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA a lui Victor Bivolu - Aug 5, 2020 10:55:32 AM
Lui Nicoleta Mija i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA a lui Victor Bivolu

03. Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia „FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA” a utilizatorului Victor Bivolu în grupul Hobby-Club Cronopedia - Aug 5, 2020 10:50:49 AM
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia „FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA” a utilizatorului Victor Bivolu în grupul Hobby-Club Cronopedia

04. Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA a lui Victor Bivolu - Aug 5, 2020 10:50:32 AM
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBA a lui Victor Bivolu

05. Victor Bivolu a adăugat 2 discuţii la grupul Hobby-Club Cronopedia - Aug 5, 2020 10:50:22 AM
Victor Bivolu a adăugat 2 discuţii la grupul Hobby-Club Cronopedia
Prezentare graficăFARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA BUCIUM, JUDEȚUL ALBAMINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE – TURNURILE “GATE OF EUROPE” – MADRID, SPANIA
06. Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE – TURNURILE “GATE OF EUROPE” – MADRID, SPANIA a lui Victor Bivolu - Aug 5, 2020 10:47:54 AM
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE – TURNURILE “GATE OF EUROPE” – MADRID, SPANIA a lui Victor Bivolu

07. Utilizatorului Nitu Constantin îi place postarea pe blog Jocuri de cuvinte - păcat a lui Nitu Constantin - Aug 5, 2020 10:42:54 AM
Utilizatorului Nitu Constantin îi place postarea pe blog Jocuri de cuvinte - păcat a lui Nitu Constantin

08. A fost prezentată o postare de blog de Nitu Constantin - Aug 5, 2020 10:38:30 AM
A fost prezentată o postare de blog de Nitu Constantin
Jocuri de cuvinte - păcat          Jocuri de cuvinte - păcat          Geografie lingvistică multimedia          (postarea precedentă)          Păcat          Moto: „Păcat când poluăm văzduhul,/ Când mor destui în lumea-treia,/ Păcat, când eşti sărac cu duhul,/ Păcat, să n-ai ce vrea femeia!” („Păcate”, de Constantin Păun, 2007)          Păcătos cum sunt, ar fi păcat să nu scriu despre păcat! Păcat are numeroase definiții în dicționarele românești și de aiurea. Este o „încălcare gravă a unei legi sau a unei porunci bisericești”, o „fărădelege”, o „abatere gravă de la preceptele morale, de la ceea ce este bun și drept”, o „abatere gravă de la morala creștină care este asociată cu ideea de pedepsire după moarte prin căderea în infern”, dar se spune că noroc avem că Dumnezeu iartă păcatele mici dacă îl rugăm frumos și sincer!          Conform MDA2 (2010), „păcat” e moștenit din latinul medieval peccatum. Ca să o luăm pe fir, după ce am înțeles ce e religia (vezi Jocuri de cuvinte – religie), ce e Dumnezeu (vezi Jocuri de cuvinte – Dumnezeu), ce e biserica (Jocuri de cuvinte - biserică), o luăm pe firul etimologiei și pentru păcat. Așadar, provine din latinul medieval peccātum, „păcat”, acesta din peccō, „jignire, păcat”, dintr-o rădăcină verbală proto-indo-europeană, *ped-, „a merge, a cădea, a se poticni”; vezi *pṓds, din aceeași sursă ca hititul pata, latineștile pēs, pedis, tocarienele pe și paiyye, lituanianul pāda, „talpă, picior”, rusescul pod – под, „sub”, greceștile antice poús, podós - πούς, ποδός, albanezul shputë, „palmă, talpa piciorului”, vechiul armean otn - ոտն, sanscritul pád – पद्. Uf! Greu cu păcatul!          Și păcatul ăsta, fie mare, fie mic, fie iertat, fie neiertat, are cuvinte corespondente în diferite limbi, chiar dacă unele etnii cred că nu au păcătoși:          → amartía - αμαρτία în greacă, (h)amártēma - ἁμάρτημα în vechea greacă;          → bąąhági átʼéii în navajo;          → bàap - บาป în thai, baap - បាប, ɑmpəə baap - អំពើបាប în kmeră, bāp - ບາບ în laoțiană;          → bűn în maghiară (origine incertă);          → chattá - חטא‏‎ în ebraică (cognat cu arabicul ḵaṭiʾa - خَطِئَ‎ , „a greși, a păcătui”);          → codva - ცოდვა în gruzină;          → culpa în spaniolă (din latinescul culpa, din proto-italicul *kʷolpā „greșit, greșeală”, din proto-indo-europeanul * kʷolp-eh₂, „îndoiți, întoarceți”, de la * kʷelp-);          → dnub în malteză (din arabicul ḏunūb - ذُنُوب, pluralul lui ḏanb - ذَنْب, „fapte păcătoase sau vinovate, vină, vinovăție morală”; pluralul arab s-a transformat în singular, probabil datorită noțiunii creștine, a păcatului ca stare continuă, mai degrabă decât ca un act repetabil; pentru această „stare a păcatului”, araba folosește ḵaṭīʾa - خَطِيئة sau uneori maʿṣiya - مَعْصِية);          → dosa în indoneziană și în malai;          → gonâh - گناه‏‎ în persană, gonah - гонаһ în bașchiră, gönah - гөнаһ în tătară, günah în turcă și în azeră, guna în zazachi, günä, günää în turcmenă, gunāh - گناہ‏‎ în urdu, gunāh - गुनाह în hindi, guneh în kurdă, gunoh - гуноҳ în tadjică, gunoh în uzbecă (toate din persanul gonâh - گناه, din persanul medieval wnʾs,/ wināh, „păcat, crimă”, în cele din urmă din proto-iranianul *vi- și rădăcina *nas-, „a dispărea; a pieri”, din proto-indo-europeanul *neḱ-, „a pieri, a dispărea”; achin cu vechiul armean vnas – վնաս, din iraniană, vechiul gruzin unasi - უნასი, din iraniană, kurdul binas și sanscritul vināśa - विनाश);          → greh - гре̑х în sârbo-croată, greh în slovenă, grēks în letonă, grev - грев în macedoneană, greh - грех în rusă, grijȇh - грије̑х în sârbo-croată, grjah - грях în bulgară, grzech în poloneză, hrex - грэх în belarusă, hřích în cehă, hriech în slovacă, hrix - гріх în ucraineană (toate din proto-slavicul * grěxъ, „păcat”, probabil legată de *grěti, „a se încălzi”);          → hma:ywang:hkrang: - မှားယွင်းခြင်း în burma;          → iṯm - إثم‏‎ în arabă;          → joe - 죄 (罪) în coreeană;          → kasalanan în tagalogă;          → künä - күнә în cazahă, künöö - күнөө în chirghiză;          → lawehala în hawaiană;          → mëkat în albaneză (din vechi albanez mpëkat, împrumutat din latinescul peccātum);          → mełkʿ - մեղք în armeană;          → nügel - нүгэл în mongolă;          → nuodėmė în lituaniană;          → oprécsingárgász în țigănească (romani);          → pāp - पाप în marathi și în hindi, pap - পাপ în assameză și în bengali, pāp - પાપ în gudjarathi, pāp - پاپ‏‎ în urdu, pāpá - पाप în sanscrită, pāpa - ಪಾಪ în kannada, pāpaṃ - പാപം în malaieziană, pāpamu - పాపము în telugu;          → patôk - পাতক în bengali;          → patt în estonă;          → pāvam - பாவம் în tamilă;Cuvântul păcat în diferite limbi          → păcat în română, peaca în irlandeză, peacadh în galeză, pecado în galiciană, portugheză și spaniolă, pecadu și pecau în sardă, pecat în catalană și în occitană, pecáu în asturiană, peccah în manxi, peccato în italiană și în napolitană, peccatum și scelus în latină, péché în franceză, pechod în velșă, pecjât m, pečhât în friuliană, peko în esperanto, picat în aromână, piccatu în siciliană, putgà, puchà, puccau în romanșă (toate din latinescul peccātum, „păcat”);          → Sënn în luxemburgheză (din vechiul german sin, din protovest- germanicul *sinn, cognat cu german Sinn,olandezul zin, vestfrizianul sin), sin în engleză (din englezeștile medievale sinne, synne, sunne, zen, din vechiul englezesc synn, „păcat”, din proto-germanicele *sunjō, „adevăr, scuză” și *sundī, *sundijō, „păcat”, din proto-indo-europeanul *h₁s-ónt-ih₂, din *h₁sónts, „ființă, adevăr", implicând un verdict de „cu adevărat vinovat" la o acuzație, din *h₁es-, „a fi”);          → sinod în volapuk (nu confundați cu sinodul BOR și cu sârbescul sìnōd – сѝно̄д, care e moștenit din grecescul antic súnodos - σύνοδος, „adunare, ședință”, din sún - σύν, „cu”, + hodós - ὁδός, „cale, traseu”!);          → sonde în africană, zonde în olandeză (din olandezul medieval sonde, din vechiul olandez sunda, din proto-germanicul * sundijō, din proto-indo-europeanul *h₁s-ónt-ih₂, femininul lui *h₁sónts, „a fi, adevărat”, participiul prezent al lui *h₁es-, „a fi”, din care provin și formele actuale ale germanicului *wesaną, „real vinovat”);          → Sünde, Schuld în germană (vezi mai sus sonde);          → synd în daneză, norvegiană, suedeză, feroeză și islandeză, synti în finlandeză, zind - זינד‏‎ în idiș (vezi mai sus);          → tội - 罪, tội lỗi în vietnameză;          → tsumi - つみ în japoneză;          → vina - вина în rusă, wina în poloneză (din proto-slavicul *vina, „vină, păcat”);          → xatā - خطا‏‎ în urdu, xatā - ख़ता în hindi, xaṭīʾa - خطيئة‏‎ în arabă;          → zuì - 罪 în chineză;          → zunubi în hausa.          Păcatul strămoșesc          Moto: „Urmărind nişte... picioare,/ Spuse-un popă, încurcat/ (Căci era în Postul Mare):/ `Ce păcat e că-i păcat!`” („Ispita”, de Vasile Vorobeţ, din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)          Așadar, Adam și Eva păcătuiră în paradis, încălcând porunca divină, conform Gn 2.17 și 3. 1 și urm. Ideile care se desprind de aici sunt: Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă, pentru a-i pune la încercare obediența; Adam, văzând ce sexi e Eva (scriem noi și despre sexi ăsta), probabil că și ea clipea într-un anumit fel, a încălcat porunca, luându-se după șoaptele sâsâite ale gagiului șarpe!          Adam și Eva au fost excluși din Rai, din starea originară de nevinovăție. Urmările păcatului strămoșesc sunt pierderea harului sfințitor și atragerea asupra lor a mâniei Celui de sus. Conform teologiei creștine, Adam și Eva au ajuns pradă domniei diavolului, spre deosebire de iudaism, care nu acordă mare pondere sfinților și domnului diavol, drac sau Nichipercea.          Și uite-așa moștenirăm noi, toți urmașii, păcatul lui Adam, nu prin imitare, ci în mod ereditar. Și unii zic că am avea nevoie de educație (aproape) sexuală! E ca și cum le-ai preda plantelor lecții de polenizare! Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoașterii binelui și răului", care nu a fost specificat în Biblie.          În contradicție cu varianta mărului, acceptată unanim în creștinismul european, pe unde cresc meri, este mai plauzibil că Adam și Eva n-ar fi mâncat un măr, că atunci nu creșteau mere în Orient, ci alte fructe, pare-se smochine („Adam și Eva și-au înfășurat «rușinea» în frunze de smochin”). Dar nu ni se spune față de cine erau rușinoase chestiile. Mărul a rămas totuși, fructul preferat în artă și în mentalitatea tuturor, cu aluzii la păcatul trupesc: „...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă/ din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu).Ne-am născut dintr-un mărȘi murim din cauza unui liliac!          Povestea lui Adam și a Evei este literatură biblică, fiind în conflict cu concluziile științei moderne. Cea mai notabilă este contradicția bazată pe evoluția oamenilor de la o specie mai primitivă, hominizii. Este de asemenea în conflict cu înțelegerile geneticii umane. Dacă toți oamenii ar fi descendenții a două persoane de acum câteva mii de ani, după atâtea incesturi ar trebui ca rata mutațiilor în prezent să fie foarte ridicată (scriem noi separat despre chestie).          Numele de Adam și Eva sunt folosite metaforic într-un context științific pentru a descrie cei mai recenți strămoși comuni, Adam cu cromozomul Y și Eva mitocondrială. Aceștia nu au trăit în același loc și nu există nici un motiv pentru care să se creadă că au trăit în aceeași perioadă, sau că s-au întâlnit, el a trombonit-o, că versuri nu prea se făcuseră, sau invers, și au format un cuplu. Și na, drăcie, un studiu recent a estimat faptul că Adam cu cromozomul Y a trăit în urmă cu 120 - 156 de mii de ani și Eva mitocondrială în urmă cu 99 - 148 de mii de ani. S-or fi întâlnit doar virtual? Cu mască în caz de pandemie dacă o fi fost?          Păcat în voroave          Moto: „`Pe umeri, pletele-i curg râu...`./ Cercei de-argint, cordon la brâu;/ Păcat că are un păcat:/ Că nu e fată, ci băiat!” („Secretul frumoasei”, de Nicolae Andronescu, din „Când pleca odată, la război, un om...”, 2010)          Există ziceri numeroase cu păcatul ăsta, fie mare (preacurvie), fie mic (curvie, de care nu scrie biblia). „Căderea în păcat” e o pierdere a virtuților înalte prin lipsă de rezistență la tentații vinovate, ca de exemplu să dai meditații la fizică și să câștigi 5 case, pe când alții dau meditații la greu la matematică și nu câștigă atât. „Păcatul greu, capital” sau păcatul de moarte” e o crimă, dar Dincă din Caracal se laudă cu mai multe și apoi neagă.          Și după ce ne-am lungit cu păcatul originar, trecem la alte expresii de pe la noi. „Cu păcat” este cineva care este vinovat, cam ca primarul Piedone cu cazul „Colectiv”, care a dat autorizații de funcționare pe daibojeală (daiboj + -eală, daiboj, „pe de-a moaca”, din slavul dai boje - daj bože, „dă, Doamne!”), ca să fim în termeni tot legați de Ăl de sus.          „Fără de păcat” înseamnă în mod nevinovat, așa cum e Bănicioiu sau Arafat, unii încercând să le „lege de picior” cazul Colectiv, dar atunci ce rost au avut vorbele unuia „Au trebuit să moară oameni” ca să îl dea jos pe Ponta. E cel care se laudă cu 80 de miliarde de euro aduși de la UE, pe când Ungariei i s-au repartizat 100 de miliarde euro, iar Greciei 300 de miliarde...          Ponta scrisei? E cel care inaugura o bucată de autostradă în 2016, care apoi s-a surpat. De chestia cu bucățile de autostradă depune mărturie Stelică Romaniuc în dosarul „Autostradă pe bucăţele” (Inaugurând azi o bucată,/ Poimâine alta că dă bine,/ Mai lungă-i panglica tăiată/ Decât autostrada-n sine). Și tot Ponta ăsta se aliază cu cine știe el în 2020 antiFirea și antiPSD!          „A-și face păcat cu cineva” înseamnă a comite o faptă rea în dauna cuiva, a nedreptății, a oropsi, cam cum vor să facă unii, nu numai să-l dea jos pe Arafat, dar și să privatizeze segmente din SMURD, cam cum voia și Băsescu Petrov în favoarea, zice-se, a fostei uniuni consensuale Udrea, că familie era greu șă li se spună... când păcătoasa Elena intra pe la Cotroceni pe la ora 1 noaptea.... (sau pe la unu Petrov).          „A vorbi cu păcat” înseamnă a se face vinovat spunând lucruri neadevărate sau nedrepte și prejudiciind astfel pe cineva, cam așa cum a procedat Ponta cu Dragnea, apoi cu Viorica Dăncilă și acum cu Firea. „A intra în păcat” înseamnă a face ceva condamnabil, a comite o greșeală, precum Ponta și Kovesi cu tezele de doctorat și Oprea cu conducerea la doctorat pe teme de securitate cât pe ce națională!          „A vârî pe cineva în păcat” înseamnă a determina pe cineva să comită o faptă condamnabilă, cam cum făcu mătușa Tamara cu moștenirea de 400.000 de dolari USA lăsați tatălui lui Andrei, fost tânăr consilier al unui (n)europarlamentar peesedist retras din PSD, care, așa de chichi și de CV, a fost și candidat la președinție (Ivan).          „A trage păcatul cuiva” sau a suporta consecințele greșelii altuia i se potrivește tot unuia Andrei, de astă dată userist, fiul celui care a jucat teatru pe la televiziune la îngrămădeala din decembrie 1989, îndemnându-l pe un poet cât pe ce revoluționar, fost portar la Uniunea Scriitorilor, ajuns apoi președinte, cu îndemnul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Și de atunci s-a jucat teatru cu economia națională, cu devalorizarea leului, cu privatizări de genul editurii politice și câte și mai câte! Iar poetul e ditamai moșierul care face politică, dar cu delicatese!Păcătoasă dorind mântuire          Istoria a cunoscut și „mâncătorul de păcate” sau omul plătit să spele suflete. Când cineva o mierlea în Anglia, Scoția sau Țara Galilor, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, familia îndurerată punea o bucată de pâine pe pieptul decedatului și îi cerea unui bărbat să stea drept în fața mortului.          Familia privea apoi cum acest om, halitorul de păcate, halea pâinea, prelua relele mortului, pentru ca sufletul celui decedat să plece neprihănit. Se credea că pâinea înmuiată în apă absorbea păcatele defunctului; odată cu pâinea, toate greșelile treceau la cel plătit s-o halească de pe pieptul mortului.Scenă de la o înmormântare din Anglia, 1733 (foto: Pinterest)          „A împinge pe cineva păcatul” înseamnă a simți un imbold spre ceva oprit, așa cum i s-a întâmplat lui Petre Roman, când a declarat că industria românească e un „morman de fiare vechi”! Și alde Bercea și ai lui, prieteni cu Petrov, atât au așteptat! Au tăiat mormanul. Așa s-a accentuat folosirea expresiei „din păcate”, adică spre regretul nostru, dar și din nenorocire, am scăpat și de industrie, și de flotă, și de ceapeuri și de pământ (vezi „Jocuri de cuvinte – socoteli funciare”).          Noroc cu unul care s-a încăpățânat pe la Curtici, pe care „dreapta” l-a eticherar drept comunist și acum e autentic capitalist, care a transformat ceapeul în societate agricolă pe acțiuni. Că pe la Stâlpeni, din turma de oi a ceapeului, tata s-a ales cu două oi, una șchioapă și una chioară! Că și oile alea de pe la Apaca, rămase apoi pe drumuri, erau di vină cu lozinca lor modernă „nu vrem kent, cafea, valută, vrem pe Roman, că ne... bată!” Cred că unii mă fac nostalgic...          Acum putem exclama cu toții, fraieriți de toți politicienii, „vai de păcatele noastre cele grele”, că afacerea Microsoft s-a prescris, afacerea cu protecția frontierelor s-a prescris, afacerile cu vămile s-au prescris, Blaga, Falcă și Petrov, cel cu flota, că nu-i ajungea o flotilă, sunt (n)europarlamentari, Rareș Bogdan se simte bine după cheful fără măști, Kovesi ne zâmbește de la Bruxelles, televiziunea (i)Realitatea și-a schimbat numele, năravurile și datoriile lui Gușe, Gușe și Oprea simt că trebuie să intre în PSD, meditații la fizică elevilor de gimnaziu pe bani grei nu se mai dau și câte și mai câte!          Și tot așa puteți să vă imaginați și alte exemple cu expresii ca „Ce păcat!”, „Mai știi păcatul?”, „Păcate amărâte!”, „Păcat de...!”, „Păcate femeiești”, „Păcate bărbătești”, aici citându-l tot pe păcătosul coleg Stelică Romaniuc, fire păcătoasă, cel care pe facebook dovedește o credință aparte (Soția mea, că-i credincioasă,/ Se roagă Domnului din cer/ Şi eu, o fire păcătoasă,/ Mă rog de-o doamnă la parter). Dar dacă află credincioasa colegă de apartament naiba știe ce se mai întâmplă. Se vede că Stelică știe nedilematicul răspuns la întrebarea „care-i cea mai mișto nevastă?”, pe care-l știe până și radio Erevan - „A altuia”!          Cum care Stelică? Cel de care am amintit că de 1 martie se mai credea „păcătos” în stare să le pună (mărțișoare în piept) doamnelor și domnișoarelor (O figurină lângă mărţişoare/ Le-agăţ în piept la doamne, domnişoare/ Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu cel bun/ Că sunt în stare, încă, să le-o pun).          Și cred că pe lângă păcătoasa de tipă de la parter, colegul Stelică Romaniuc, care iese dintr-un păcat și intră în altul, a mărturisit că știe și de jurnalul altei păcătoase (Luni mi-a scris vreo patru rânduri,/ Până vineri m-a curtat,/ Sâmbăt-am căzut pe gânduri,/ Iar duminică-n păcat).          Și îl felicit și cred că nu va fi păcat dacă își menține și cu acest guvern urările „de sărbători” pe care le face în fiecare an prietenilor săi politicieni (Ca un bun colindător/ La guvern voi merge solo/ Şi-am să iau doar pluguşor,/ Fi'ndcă boi găsesc acolo). Că e galant și pregătit de Crăciun și cu păcătosul de sex frumos (Întrebând-o, de Crăciun/ Ce preferă: brad, molid,/ Mi-a răspuns că ar fi bun/ Pinul... şi un card valid). Chiar o fi păcat? De ce?Păcătoșii          Eu știam că e păcat să blestemi, așa cum a făcut Tudor Arghezi (Blesteme) care a fost și călugăr. Dar uite că l-a parodiat ardeleanul George Topîrceanu, devenit muscelean de-al meu (Blesteme). Dar Tudpr Arghezii n-a păcătuit cu testamentul său (Testament).          Dacă vreți să vă documentați despre păcat, ascultați-l pe Walter Ghicolescu (Păcat). Băieți, cum puteți afla adrese noi pentru anumite scopuri puteți să-l citiți pe Ion Pribeagu, că trebuie să vă spovediți unui părinte. Dar dacă nu aveți cartea îl puteți asculta pe recitatorul Ionut Rotariu (Sunt un păcătos, părinte!).          Fiind vorba tot de sexul frumos, trecând din Moldova în Transilvania, nu știu cât de păcătoase erau (ardelen)cele din „Caru cu muieri stricate”, dar a știut foarte bine regretata Ramona Fabian, cea care ni le-a pârât (că m-am luat de ardelence, văd eu ce-mi zice Viorica!). Putem afla aici și cât de păcătoasă e inima Danielei Ștefan (Au inimă păcătoasă). Dar vorba ceea, „E păcat să n-ai păcat!”, după cum ne conferențiază martorul la o nuntă Gabi Pîrnău. Despre păcatul la alte nații nu ne legăm! Fie sau să nu fie la ei!          Din păcate, cred că v-ați lămurit cu păcatele și cu păcătoșii, cu iertarea sau neiertarea, cu afurisenia (scriem curând), chiar și pe vreme de pandemie!Păcătoși sau fără de păcat, iertați sau neiertați, spovediți sau nespovediți, să fiți (prea)iubiți!          Darnic cu sunt, dacă vrea cineva să descarce, să păstreze sau să distribuie fișierul în format pdf, click pe:Jocuri%20de%20cuvinte%20-%20p%C4%83cat.pdf          (continuare)          Nițu ConstantinVezi mai mult
09. Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia 05 August - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!" a lui Victor Bivolu - Aug 5, 2020 10:34:56 AM
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia 05 August - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!" a lui Victor Bivolu

10. Victor Bivolu a postat o discuţie - Aug 5, 2020 10:34:50 AM
Victor Bivolu a postat o discuţie
05 August - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!"Ce monument e în poza de mai jos?Ieri am prezentat Clădirea Poliției municipiului GiurgiuÎn timpul primului război mondial, în această clădire din municipiul Giurgiu s-a instalat, temporar firesc, Comandamentul militar german. În acea vreme orașul era reședința județului Vlașca. Comandantul Comandamentului militar german era Generalul Zach, care se autointitula General al Bavariei și Comandant al județului Vlașca XI. Această clădire poate fi încă văzută, ea adăpostind în regimul comunist Miliția Giurgiu, iar în prezent Poliția municipiului Giurgiu. Se știe o istorie foarte interesantă legată de această clădire:***Aici s-au păstrat pentru scurt timp moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Este cunoscut că în februarie 1918, un grup de soldați bulgari bine înarmați (precizez că erau aliați ai nemților) a furat moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou de la Patriarhia Română, deoarece avea credinţa că ele aparţin de drept Bulgariei. La cererea Mitropolitului Conon, germanii, sub ocupaţia cărora se afla România atunci, au intervenit operativ. În timp ce militarii bulgari căutau să transbordeze sicriul de argint cu moaștele sfântului dintr-un automobil într-o căruță, pentru a li se pierde urma, au fost surprinși, opriți prin somare cu armamentul din dotare și verificați. Sicriul și sfintele odoare au fost confiscate și păstrate sub pază în incinta clădirii Comandamentului. În data de 19 februarie 1918, toate bunurile confiscate au fost predate autorităților române civile și religioase, astfel că și astăzi moaștele sunt în locul tradițional de păstrare de la Patriarhia Română, în București.Vezi mai mult