Blogs Home » Litere » Poezie » Boris Marian Mehr

Boris Marian Mehr

Poezie, prTimpul trece greu. Timpul trece greu, Venit mors velociter, Invers, Zebedeu, , Tu le auzi vocile? Extreminator, Îngerul ce vine, Unu-i visător, Altul face crime, Eu vorbesc de viață, Nu din cărți, ceasloave, , Nu fac garagață, Chestiile sunt grave, Confesiuni, discuții, , Planuri misterioase, Teroriști, micuții Ne omoară-n case, Au antecedente, Fură și avioane, Orele-s prea lente, Morțile-s banale.

Articole Blog

01. Povestea e foarte simplă. Cu o mină pioasă câștigi o broască râioasă. Amicul a plecat de mult, trăim într-un tărâm ocult. Aveam un amic A. care spunea despre un coleg al său că minte și când vorbește. Păi altfel, cum? Scriind, e adevărat. Ce spunea A. s-a adeverit. Omul pe care îl amintea, pe nume B. a murit fulgerător într-o noapte. Ne-am adunat la înmormântare luni. Am plecat triști cu toții. A doua zi, marți, pe cine văd la serviciu? Pe însuși B. Ai văzut? Exclamă A. Minte și când moare. N-ai murit? Îl întreb eu pe B. Nici vorbă, au mințit unii. Eu am lipsit că am avut probleme cu buletinul. După câteva luni mi-a spus același lucru – nu avea acte, buletinul lipsea. Nevasta îl părăsise, el nu mai exista civic. Vecinii îl numeau dezgropatul. Se zvonea că își mâncase părinții. El era autorul acelei aberații că morții nu-și pot controla mirosul. De la serviciu nu-l puteau da afară că nu avea acte. Nu se putea transfera nici în altă parte. Nu putea pleca nicăieri, nu se putea recăsători. Era singur, nu mai făcea nimic, se plimba, citea, înota la bazin. Se ferea de prieteni. Nu era nici omul invizibil al lui Wells. Femeile îl doreau, dar el avea o inapetență pentru iubire, se asemăna cu Stendhal, Vigny, Voltaire, Kafka, Ceaikovski, Swift, Rousseau, Kierkegaard, Delacroix. Adică nu putea să iubească fizic, era un caz de metempsihoză. L-aș fi ucis cu cuțitul, ca să verific existența lui, dar mă temeam. A simțit și el. Nu încerca, mi-a spus, riști chiar să reușești, dar te paște o condamnare grea. Au trecut mai mulți ani, eu mă ocupam cu scrisul. Am primit un telefon, cam la cinci ani de la ultima noastră discuție. Ce faci, mai trăiești? De ce nu, mi-am găsit și actele, dar nu mă pot regăsi pe mine, am impresia că nu mă vede nimeni. Vino și spune-mi adevărul. Am mers la el cu viteză cosmică. Eram curios. Ușa apartamentului său s-a deschis, o voce mi-a spus – intră, te rog. Dar în spatele ușii nu era nimeni. Auzea, slab o respirație normală. - Apr 13, 2018 8:53:00 AM

Povestea e foarte simplă. Cu o mină pioasă câștigi o broască râioasă. Amicul a plecat de mult, trăim într-un  tărâm ocult. Aveam un amic A. care spunea despre un coleg al său că minte și când vorbește. Păi altfel, cum? Scriind, e adevărat. Ce spunea A. s-a adeverit. Omul  pe care îl amintea, pe nume B. a murit fulgerător într-o noapte. Ne-am adunat la înmormântare luni. Am plecat triști cu toții. A doua zi, marți, pe cine văd la serviciu? Pe însuși B.  Ai văzut? Exclamă A. Minte și când moare. N-ai murit? Îl întreb eu pe B. Nici vorbă, au mințit unii.  Eu am lipsit că am avut probleme cu buletinul.  După câteva luni mi-a spus același lucru – nu avea acte, buletinul lipsea. Nevasta îl părăsise, el nu mai exista civic. Vecinii îl numeau dezgropatul. Se zvonea că își mâncase părinții. El era autorul acelei aberații  că morții nu-și pot controla mirosul. De la serviciu nu-l puteau da afară că nu avea acte. Nu se putea transfera nici în altă parte.  Nu putea pleca nicăieri, nu se putea recăsători. Era singur, nu mai făcea nimic, se plimba, citea, înota la bazin. Se ferea de prieteni. Nu era nici omul invizibil al lui Wells. Femeile îl doreau, dar el avea o inapetență pentru iubire, se asemăna cu Stendhal, Vigny, Voltaire, Kafka, Ceaikovski, Swift, Rousseau, Kierkegaard, Delacroix. Adică nu putea să iubească fizic, era un caz de metempsihoză. L-aș fi ucis cu cuțitul, ca să verific existența lui, dar mă temeam. A simțit și el. Nu încerca, mi-a spus, riști  chiar să reușești, dar te paște o condamnare grea. Au trecut mai mulți ani, eu mă ocupam cu scrisul. Am primit un telefon, cam la cinci ani de la ultima noastră discuție. Ce faci, mai trăiești? De ce nu, mi-am găsit și actele, dar nu mă pot regăsi pe mine, am impresia că nu mă vede nimeni. Vino și spune-mi adevărul. Am mers la el cu viteză cosmică. Eram curios. Ușa apartamentului său  s-a deschis, o voce mi-a spus – intră, te rog. Dar în spatele ușii nu era nimeni. Auzea, slab o respirație normală.
BORIS M. MARIAN  
02. - Dec 16, 2017 10:25:00 AM
M-am despărțit încet de lume, Voi deveni  un pieton în alte lumi, Venele mele deschise  nu mai lasă  nici sânge, Numai iubire, numai iubire și cânt.Vechiul portret  părăsit,  Nu mai   am nici dorințe,  Stăm lângă foc și privim, Încă mai suntem ființe, De cuvântări mai puținAvem nevoie,  doar flori, Ele vorbesc  liniștit, Nici nu mai simți c-ai să mori.

 
 
 
 
Am râs prea mult
 
Am decis să nu mai scriu, de mâine, De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat, Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima, Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa. Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre, O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă. Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit? Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.
Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau? O altă lume, o lume a poeților damnați? Tăcere, dați tăcerii drepturile ei. Geneza – tăcere, exitus-tăcere, Iov complota, dar se plângea,


03. Cei frumoși - Jul 8, 2016 5:15:00 AM
Cei frumoși Frumoșii blestemați au făcut epocă, A venit era criticilor atot știutori, Lictorii, Nichita spunea – scriitorul E cititorul de cititori, „critici voi cu flori deșerte”, Spunea Poetul, preferul un jazz nebun Unui articol sec ca o felie uitată de un an În cămară, am găsit niște tigri amatori de critici gustoși, Bastonul are două capete, criticul nu are niciunul, Are diplome, dar nu are poezie, timpul lor Este netrăit, unii au barbă, alții au burtă, Unii au vile, alții au kile, ori au de toate, Prietenii lor au murit de mult, degeaba Titus le face cu mâna, degeaba Călinescu Îi strigă pe nume. Ei nu au nume, doar inițiale, XYZ. Uneori au și fixuri, e vorba de genii. Cică un bou voia să ajungă batracian, dar nu învățase Săritul de pe o piatră pe alta, el doar suia pe copite. BMM
04. Artrita este o artă - May 13, 2016 4:58:00 AM
Artrita este o artă De ce scrii? Mă-ntreabă o cucuvaie Din Parcul Socola, eram la armată, aia populară, În dealul Copoului, barba ca și arta maschează Imperfecțiunile chipului, pentru a scrie nu este suficient Să ai ouă mari și tari, spune Danilo Kish, are dreptate, Dar de ce nu scriu și câinii o carte, două? De ce nu intrăm în cercul magic al cărților, Să nu mai ieșim din el? Să nu mai ieșim din el? Ah, leii mecanici, metalici. Ghici. Dacă starea de rău este o stare normală, Atunci prefer răul, unii îl evită citind, scriind, Fumând, tușind, mâncând, etc. , dar ce este mai frumos Decât un tril în mijlocul orașului, venit pe scară? La un sfert de milenium mai scriem poemul, Cu Doris alături, spală și mături, Ce generații pierdute în spații? Fitzgerald, rogu-te, fițe, nu logosuri, În Sudul Africii cresc mari și maci-cii. Under my skin se nalță un spin, Pasărea cântă, sângeră sfântă. Hai să coborâm nițel în infern. Adică în interior repejor. La dou”șpce noaptea, primise kafta, Era la spital marele Val, Un Valentin cu nume divin, Bătut, răstignit de un fost iubit, Un fel de Wilde, dar mai fără heil. Părea educat, fără păcat, Avea el vicii, în marginea fricii, Noaptea sta treaz, atârnat de pervaz, Se credea vultur, primea doar șuturi, Așa se scrie o poezie? Crespuscular se scrie. Crepus- sculare. Aici era casa mea. Aici eram eu. Transparent este corpul celui iluminat. Pe ce se adună secretele, pe atât mai bine, Iar după prima moarte, câte mai urmează? BMM
05. Magie negru/alb - May 12, 2016 10:02:00 AM
Magie negru/alb Versijne și aversiune și averse, Verze, the collector, adună colectore Resturile, rosturile acestui oraș ca un turn, Am spus Fraksos, destul, de prisos, Cu Dickens m-am înțeles foarte bine, Îmi acorda învoiri, unicul născut în miezul conflagrației, Ce mă așteaptă? O convocare la morga din sudul orașului. Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni doar în boltă, Fructele cad dintre stele, grâul crește din soare,vom fi nemuritori? Caut luminișul – clipă, albă tăcere-nori. Un adăpost are Iona, crengile pun întrebări, scorburi ascund fecioare, cântul devine mări. În întuneric – explozii, flori se dezlănțuie , ah, Copii singuratici pe stradă, au profesor pe Bach. Revin la tine, Mandelștam, volumul mic, de trei bani, Din anul nu știu care, tu ai fost ucis de-un marabu. Avea mustăți tiranul, yes, îi spuneau unchiul Joe, progres În lume nu există, mor poeții, cui să-i pese, dor de libertate, a, desigur, Osip, de azi vom pune diguri să mai oprească din tot răul Ce se revarsă. Eu îmi beau trăscăul. ************************* Zăpada de peste drum s-a topit, Moartea lui Labiș, ar fi avut optzeci de ani, Hoelderlin a stat în turn o viață, nebun, Primesc o scrisoare din adolescența mea sfâșiată, Picuri de sânge pe hârtia virgină, e ceasul trei spre dimineață, O liniște funebră învăluie orașul,dormi, orașul meu etern, Am să mă culc și eu, cine se va trezi și unde?Pagini neașteptate, Parfumul scrisorii furate, atenția mea – un paratrăsnet, Pumnalul și crinul, moartea șovăia înaintea execuției, amânată ca de obicei, contesa sângeroasă nu mi-a spus nimic, După o noapte de dragoste tandră, de ce? M-ai întrebat ce-mi place din trupul tău, Eram prea obosit să mai răspund, dar ți-am atins Locul inimii. @@@@@@@@@@@ Plecând, ai lăsat o treaptă, o treaptă spre nicăieri, Ca o voce-n pustiu, viața e plină de trepte, Pe unele se dansează, pe altele se moare, Pe treapta lăsată, eu te-am sărutat. Toată noaptea te-am sărutat. Treapta se apropia periculos de Lună, Te-am strâns în brațe, sânii tăi se topeau pe pieptul meu, What a man, ai șoptit, m-am trezit lac de sudoare, o buhă râdea dintre copaci, iar râsul tău era al alteia. Boris M. Marian .
06. Zoo - May 12, 2016 6:53:00 AM
Zoo Zoo-o, ce este cu lumea animală? Vai ce iubesc animalele, spuse o cucoană Consumată în urmă cu un an de un somn uriaș Din Amazonia-amazing. Supărătoare veste, La fel cum ai scrie o mie de poeme și nimeni Nu le citește. Mai scrii o mie, la fel. Te împuști, glonțul trece pe lângă tine, Se înfige în fundul lui Svejk, apoi revine În țeava pistolului. Am vrut să scriu – pistilului. Așa ne învăța profa de biologie. Doamne, Ce piept avea femeia aceea, ce piept și ce voce. Acum o fi într-un cemitir din Berceni, din Pucheni. Zilele poetului se numără în versuri. Soare și Oțel,lumină și tărie. O vrabie s-a așezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows? Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi? Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. Dixit și paaaaa….. BMM
07. Crocant - May 11, 2016 8:31:00 AM
Crocant Crocant, crow, crow and nevermore, Crocant și arogant, vai, no, Umil, abil, trotil. Să fii copil. Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi și nici în cugetări pe țări și mări. O lampă se aprinde, tu ești a mea lampă, O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete? Așa scria Ovidiu? Care? Intram în camera iernii, arii, arpegii și renii. Ne iubim wireless, când ne iubim wireless, Nu mai știm stresul,mă simt tânăr și curat de la majorat, acum, iubito, ești colonel, mă arestezi sau îmi dai un cățel, ai scris Odiseea, ești Nausicaa, eu sunt poetul orb ca și floarea, pot să iubesc și în planul virtual, wireless și homeless pe-un prag de coral. ************************************* Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm, Capul câinelui mort plutea în înălțimi, Marele bolid sfărâmase, a doua civilizație, Iubita mea, Hanâm, știa totul. De când cu Nero, nimic nu mai este sigur, Bărbații trec printre femei, bărbați de ceară. Ființe subtile, aproape goale se cațără pe stâlpii Încărcați de capete tăiate. La TV latră un porumbel al păcii, Unii se șterg cu batiste muiate în sânge, tigrii sunt chiar la modă, pe când gasteropodele, la garderobă își schimbă robele. Timp de netrăit, timp de morți iubit, Ca la Babilon, poți să fii valon, Cică-n București umbă-n drum doar pești. Vai! ******************************************** Mor toți copacii, câinii umblă triști, Boschetarii părăsesc parcurile, Gândurile mele se ascund prin cotloanele creierului, precum cârtițele, ce va scoate la iveală primăvara? Ne așteaptă o iarnă tulburător de albă, De disperare , un mort va întinde o mână, Eu știu să strâng mâna unui mort. Am o mare înțelegere.Numai cu dragostea Nu-l pot salva din adâncuri. ********************************** Pe reverul hainei se așează toamna, Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă, Xilofon tăcut, xilofon sângerând. „Niciodată toamna, ascultam Vinul bolborosește amenințător, O demență mov, proliferând gălbenele. Agată ascunsă în suflet, feerie la vedere, Ne sărutăm parcă pentru ultima oară, Două lipitori ambigene, nicio fantezie, O vânătoare deznădăjduită, Cum cade timpul - vertical, Rochia ta se despică, ești goală. ********************************* Un om a-mbătrânit ca un pom, Rădăcinile lui au ajuns în centrul Pământului, Coroana, cum ar veni, creierul s-a nălțat și a cuprins Universul. Dumnezeu l-a întrebat – „Ce faci, îmi iei obiectul muncii?” Bătrânul a ridicat din ramuri, a răspuns- „ Facem și noi ce putem”. *************************** De ce să nu ne bucurăm că totul are un sfârșit? Și ODA lui van Beethoven și chinul tăinuit. Ești tânără și eu mai sunt în viață, vechi stejar, Tu nu ai sufletul cărunt, iar eu, în suflet jar. O zi, o noapte, câte sunt, le numărăm încet, Tot mai încet și mai mărunt, frumoasă ești, eu- poet. *************************** La jumătatea vieții ajuns erou, Mă întrebam cum s-o încep din nou, Acum, apropiat de-un happy end, Cred că e timpul să-mi aleg un trend. Cu respirația mai merge, nu alerg, Genunchii mă mai lasă, un iceberg Simt pe sub inimă, dar nu-l observ, De-mi număr nervii, mă cam doare orice nerv. Numai cu scrisul nu mă schimb defel, Parcă mă-ndeamnă un Mefistofel, Îmi spune să mă las. Cum aș putea Când tu trăiești, când mai trăiesc, iubirea mea? ***************************************** | În căutare este ceva din disperarea Înecatului, oceane de hârtie, Versuri scrise pe foile neantului, Eu caut, tu cauți, el caută, Ne alege Diavolul sau Timpul, poate Domnul, mai știi, un cititor atent la virgule, ieri mi-am pierdut inima pe scări, astăzi, cheile de la ușă, mâine va fi pauză de curent, apoi totul va reveni la NORMAL. ********************************* Caut un vers ca pe Sf. Graal, Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră, Dau peste mere și pere în Piața Matache Măcelarul, Vagabonzi, oameni și câini autodidacți Se adăpostesc în Grădina Ceșmegiului, Motanul Behemoth îmi șuieră la tâmplă, Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine, Nu știu ce-ți voi face, că ești fecioară. *********************************** Iubirea din ascunse amintiri, Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi, Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri. Trăim între două eclipse, mai multe, Trăim, ne iubim între două insulte, Tu ești om, eu sunt om, dar nu este destul, Este greu, cercul Soare prea este fudul, Prea se crede el mare, iar noi - mult prea mici, Ne retragem sub lună, nu-i bine aici, La eclipsa de lună se nasc vârcolaci, Un sărut, te trezești cu o mie de draci, Toți îți joacă în sânge, Domnul tace mereu, Cu doi sori, două luni parcă n-ar mai fi greu. ******************************************** Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, Luna strălucea ca o garoafă, Singura fereastră a celulei, cu gratii Lăsa la vedere un chip gălbejit De vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens , roșu. Acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii lovea cu sete cuiele Spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E cam târziu, i-am răspuns După un prelung răgaz. **************************** Stăm prea mult în afara noastră, Singuri tragem obloanele, închidem ușile, Umblăm bezmetici printre oameni, Ne este team să intrăm În interiorul nostru, preferăm ocolul, Cercul perfect, Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic Dărâmă, rupe totul În interiorul nostru Până în ziua când cineva deschide Ușile, ferestrele, Bine ai venit, iubito. ***************************** Pământul nu arde, e rece, Numai ființele vii ard Ca niște făclii, Unele ascund focul lor interior, Altele ard precum Hus ori Giordano, Tu, iubito, găsești în mine un rug, Eu aud cum șoptești, Focul arde, el arde, va veni și tăcerea Pe-ntregul pământ, Noi vom arde în stele, Alături, pe rând. *************************** De mult n-auzisem de el, Am aflat că murise de mult, El eram eu, eu murisem de mult, Mai știa el de mine, mă mustra? Doar ascult. Mai aud câte-un sunet din albele lumi, Îmi vorbește, îmi scrie, mă-ndeamnă și cum Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva, Dar lumea pășește ca tancul de câmp Peste gropi și tranșee, pe cadavre, pe dâmbi, Ne urăm , ne uităm, ne-ngropăm fără plâns, Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns, Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins Ce nu știe că moartea de mult ne-a cuprins, O moarte în suflet, când trupul e viu, De aceea trăiesc, de aceea mai scriu. BORIS M.MARIAN | |
08. Rapsodia rap - May 10, 2016 10:17:00 AM
Rapsodia rap Rapsodia rap-rap-rap, Mă trezii c-un handicap, Umilirea umblă-n ploaie, O îmbrac și mă despoaie, Farmecul se risipi De pe-o zi pe altă zi, Primul articol pe care îl cumpără fu o giacă din piele de crocodil, Pardon revenim la rimă, Annabel, ce nume- ciel, Cum iubeam eu o vecină, Fiind curat și eu, vitrină, Ce vitrină, o vergină Era fosta mea vecină. Nu putem distruge o iubire așa , simplu, cu un cuvânt. Revin, revin după o vadră de vin. Muzică și tăcere la Elsinore, părere, Umbra lui Hamlet-fiul, nepotul, El doar trăiește, adaugă votul, Eu ce contez, mort sunt de mult, Dar mi se pare, stau și ascult. Din subsol răzbătea Rap-so-di-a. Aaaaaaaaaaaaaa! BMM
09. Malta - May 10, 2016 4:23:00 AM
Malta Firma Acneea vinde Altheea, O firmă din Malta, una și alta, Combate holera cu berea și fierea, Promoții Tatoo se preumblă, dar tu? Brad Pitt și cu Depp n-au chef de concept, Alcopop, alcopop, strigă-un biet Robocop, Suntem alergici la piersici, isterici Apar aligatorii, frații lui Bathory, Amazon, nu amazing, eu m-aprind, apoi mă sting, Baliverne, elucu , zice brațul lui Coucou, Nebunia e totală, interconti neanderthală, Un piton visa să prindă musca tzetze de pe grindă. Eu nu cred nimic, nu vreau să mă laud, o spun pe șleau. BMM
10. Luăm seama - May 9, 2016 5:37:00 AM
Luăm seama Luăm seama ce spune adâncul nocturn, Te afli în vârful întorsului turn, Adâncă e lumea și somnul adânc, Tu suferi, alături auzi tu cum plâng? Nu e tristețe, nici nu-i de râs, Este misterul ce-n noi s-a tot strâns, Libido scienti, experiment Ce ne aduce în prag – vezi THE END? Maeștri, discipoli se-apropie rar, Deasupra e steaua ori centrul stelar, Luăm seama, luăm seama cu care folos? Cum ne sărută moartea duios, Apoi ne lasă încă răgaz, Ce ai pierdut, cu ce ai rămas? Poeme, poeme, cuvintele pier și totuși trăim de mâine spre ieri. BMM
11. Era în ianuarie - May 8, 2016 2:09:00 PM
Era în ianuarie Era în ianuarie ploaie de gloanțe Oarbe și albe ca-n vechea Franțe, Murele, surele, surlele scurte Ne mai iubeau pe noi într-o curte. Mușcam din mure,ce rai erau oarele, Se duseră verile și verișoarele, Naturaliștii cunosc fenomenul, Eu cu genunchiul, altul cu geniul, Tot anul cad diguri, calmar, caravele, Polipi, oposum și corcodele. Mor naturiștii și peisagiștii, Dar noi ce suntem, peștii lui Piști? Chiar lângă dig brotacii obezi Urcă și cântă-n bemoli și diezi, Nu avem perii, mături, cătușe, Nici antidot pentru pureci, căpușe… BMM
12. Ochii care nu se văd - Apr 22, 2016 4:29:00 AM
Ochii care nu se văd Ochii care nu se văd, se inventează, Iubito, nu mă considera un copil prost, Iubirea noastră nu s-a stins, ea nu încape Într-o glastră smălțuită, nu încape în Univers, nici în plânsul de miel al unui vers, iubirea noastră nu există, ca și poezia, ea este transcendentală, ce nu se naște, nu moare, chipul meu seamănă cu cel al lui El Greco, mă retrag în timp și spațiu, cuvintele pot fi aripi, ghiulele, minciunele, subapreciezi, oare, miezul chestiunii? Eu nu mă îmbăt cu complemente, lichioruri, mente, Unele drumuri se întretaie, vin tâlharii și te despoaie, Dar eu păstrez icoana, eu cred, Am un suflet de ied. BORIS MARIAN
13. - Apr 22, 2016 4:25:00 AM
Acum trec la ale mele. Ipocrizia este o „lege naturală”. Suntem ipocriți fără să știm, uneori. Iubim rar, dar vorbim mult despre ea. Am fost dezamăgit de mulți, multe și de mine însumi. Cu asta am spus totul. Dăm lecții, dar nu primim. Cum să numesc iubirea, când ea nu are nume, cuvinte potrivite, la plâns sau pentru glume? Tu ai dorit să fie evanescentă, floare, lumină nefirească, durere ce nu doare. Fără asprimi de cuget, mărturisiri deșarte, dar cum poate iubirea să fie, fiind departe, când nimeni nu-i asemenea cu altul sau cu alta? Și nimeni nu e diavol, nici înger. Laolaltă s-a plămădit ființa și nimeni n-o să afle ce-i dincolo, că Domnul ne ține mereu calfe. Scade surâsul, adulții-s superbi, crește-ntrebarea ca osul în cerb, ceasul aleargă, limba-i căzu, peretele plânge, dottore Manchu. Mandibula are și ea un cuvânt, orașul se nalță mai sus de pământ, miroase a om și a pește stătut, inspectorul Watson crescu în șezut. Sus, pentagrama hipnotizând, cred că Demiurgul acum e plăpând, noi jumulim Pasărea Rok, nu e Măiastra, dar plină-i de foc. Deschid fereastra, o pisică se uită fix la mine. Arunc țigara, pisica se apropie, o miroase în silă, dă din coadă nemulțumită. Va reveni. Este o zi ca oricare, câte stele nu explodeazî în Univers, câte iubiri nu se scufundă în neant? Moralitatea și perversiunea merg mână în mână. Etc. Când? Iartă, dar nu uită, uită și iartă. Oamenii mă îngăduie. Timpul e un cal bătrân. Cimitirele ne fac mai buni. Ca și locurile de rugăciune. De ce nu am răbdarea să mă rog mereu pentru liniștea sufletului? M-am născut în urmă cu o zi. Ei și? Poți iubi de unul singur? Norocul meu că alături nu este o prăpastie. Mai ușor cobori în adânc, decât să te înalți la cer. Un cal alb trece prin văzduh, cine va îndrăzni să urce în spinarea sa nervoasă? BORIS MARIAN . . |
14. Vis - Apr 22, 2016 4:18:00 AM
Vis Singur, în camera mea, Mă întreb de ce nu sufăr, Alături, lumea geme În chinurile facerii, Un diavol îmi ține revolverul la tâmplă, Prefer să urlu singur, Să nu mă audă nimeni, O vrabie își lasă mizeria În palma mea, Pe umăr, un corb îmi spune, „Ești al meu”, îmi scutur brațul, Pasărea se înalță pe acoperișul Palatului prezidențial. Iau din bibliotec㠄 Romeo and Juliet”, Declam, „ Thus with kiss I die”. Așa a fost. BORIS MARIAN
15. - Apr 22, 2016 4:16:00 AM
Colac de salvare .Literatura este un colac de salvare nesigur. Un cuvânt te îndrumă, al doilea te tulbură, al treilea te panichează, cu al patrulea confuzia devine totală, de aici începi să înoţi singur. Demontarea spaimei este obligatorie. Mă simt ca regele Lear. Mă simt ca un Iov. Toţi ne temem că ne-am ratat viaţa. Mă salvez prin dedublare, mă privesc din afară, vorbesc despre mine ca despre altul. Dacă am fi nemuritori, ura ar dispare. De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-l slujeşti pe Domnul? Eu sunt un om ca oricare, prietene ,sunt un dinte rupt dintr-un pieptene, am fost condamnat de soartă şi de o judecătoare cu gâtul fin şi subţire, dar pieptul mare, m-am refugiat în poeme scrise pe un perete, pirat..fugit..de..pe..malul..anticei..Crete. BORIS MARIAN . |
16. Îmbătrânim - Apr 7, 2016 6:27:00 AM
Îmbătrânim În afară de mine, toți îmbătrânim, Eu nu mai sunt de mult, dar văd mai adânc Abisul, bisul, piscul, visul, Pomul cunoașterii crește lângă fântâna cunoașterii, Frați gemeni, mă port ciudat cu ei, greșesc mult, Respect tăcerea, dar nu mă omor după ea, Ajută-mi, Doamne, să mă ridic, simt în genunchi Plânsul robilor din Egipt, erorile mele sunt și ale voastre, Astfel ne înrudim. Nu sunt nicăieri în exil. Timp în afara timpurilor, loc în afara locurilor, Înlăuntrul se împletește cu în – afară-le, Eu sunt doar cel ce orb vede tot, surd ce aude tot, Mut care scrie poeme. BMM
17. Zoo-poesia - Feb 4, 2016 5:34:00 AM
Zoo-poesia Ce a rămas din vechiul palat al Poesiei? Ruine, fragmente, oase albite. Îngerii au zburat de mult, Sappho Își plânge iubirea, Vergiliu, Ovidiu, Shakespeare și alți zei sunt loviți peste bot, Au venit recheșanii, graurii și felșii, Lilieci cu miros urât, sfârtecători de cadavre, șacali și hiene bolnave de lepră, șerpi ce se tem de propriul venin, inculți și bădărani ca sergenții urcați în scaune de mareșali, atunci, atunci ce face poetul? Ia inima sa în brațe și cântă din ea în pustiu. Nimeni nu mai poate salva poeții. Răutatea învinge oriunde și oricând. Agonici dușmani ai frumosului, Înhăitați în grupări incolore, Împrăștie false dorințe, Se-mperechează în șosea, Spre hazul camionagiilor. Iar eu nu fac decât să fug mereu înspre zarea curată A Sfintei mele Poesii. BMM 2016-02-04 București
18. O ilustră familie de cărturari – Sanielevici - Jan 23, 2016 5:47:00 AM
O ilustră familie de cărturari – Sanielevici . În diverse enciclopedii române și străine apar numele unor membri ai acestei familii, unii fiind din România, alții în Germania, SUA, etc. Unul dintre antecesori se numea Iancu Sanielevici,născut în 1855, Piatra Neamț, care a murit după o viață scurtă, în 1880, fără a lăsa în urmă realizări de seamă. În familie se mai cunosc fiii acestuia , ca și fratele Leon, care va lăsa urmași remarcabili. Colaterali sunt cei din familiile Rozenfeld, Brauer, Landescu. În ordinea anului nașterii, ne vom opri la cei mai importanți membri ai familiei Sanielevici. Simion Sanielevici( 1870-1963) a fost matematician, a studiat în orașul natal, Botoșani, apoi la Universitatea din București și la Paris, o perioadă a fost coleg cu Nicolae Iorga. Și-a luat doctoratul la Sorbona, apoi a fost profesor la Tulcea și la București, unde a ajuns conferențiar universitar. Un timp a predat la Universitatea din Iași Calculul diferențial și integral. A publicat un manual bine cotat de mecanică rațională( teoretică), un altul de geometrie, a fost un cercetător cunoscut în branșă, opera sa matematică fiind editată în 1968, postum. Din 1948 a fost membru al Academiei Române. A murit la Klagenfurt, în Austria. Cel mai cunoscut din familie a fost Henric Sanielevici ( 1876-1951), critic literar, istoric și sociolog, absolvent al Facultății de Litere și Filozofie din București. In 1900, a fost editor al publicației "Noua Revista Romana", împreună cu professor Radulescu-Motru. A fondat la Galați, în 1905 revista „ Curentul nou” împreună cu Constantin Graur și Mihai Pastia. A mai colaborat la publicațiile „Adevărul”, „Avântul”,„Convorbiri literare”, „Lumea nouă literară și științifică”, „Neamul românesc”, „ Viața Românească”, fiind și secretar de redacție. A fost preocupat de antropologie, plecând în acest scop în Germania înainte de Primul Război Mondial. A publicat în franceză și română studii despre mamifere și despre oamenii din preistorie, despre poporanism( polemic) , psihologie,fiind în genere orientat spre stânga social-democrată. Unele dintre ideile sale nu s-au dovedit a fi valabile, evoluția științei contrazicând concluziile propuse de H.Sanielevici.Inițial, un militant socialist din cercul politico-filosofic a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, el a încorporat alte influențe și în 1905 și-a creat propria revistă de critică literară, Curentul Nou, împreună cu C. Graur și Mihai Pastia. Sanielevici și prietenul său Garabet Ibrăileanu au fost printre fondatorii „Poporanismului”.Cu toate acestea, Sanielevici se desprinde curând atât de marxism, cât și de agrarianism, criticând literatura română tradiționalistă, și prorocea neoclasicismul pentru oamenii muncii. Polemica puternică cu școala rivală a revistei Sămănătorul l-a izolat de alți poporaniști, pe care i-a denunțat în cele din urmă ca fiind „reacționari”. Mai multe controverse au marcat atitudinile sale ambigue din timpul Primului Război Mondial.Din 1920, Sanielevici a fost o figură de stânga izolată, editând o versiune nouă a ziarului Curentul Nou și afiliându-se numai cu popularul cotidian Adevărul. Pictorul Solomon Sanielevici ( 1878-1917), originar din Botoșani, a fost amintit de Iorga în notele sale despre Primul Război , a fost susținut de Marghiloman pentru a-și face studiile de pictură la Munchen, unde era coleg cu Iser, Steriade, Jules Pascin, Camil Ressu. A continuat să studieze la Paris, participând și la Expoziția Universală de Artă din 1900, cu peisaje și lingvogravuri. Tudor Arghezi l-a cunoscut și a admirat lucrările sale în 1911. În 1914 a executat primul portret în culori al lui Mihai Eminescu, pentru coperta biografiei scrise de Gala Galaction. A murit la numai 39 de ani, de tifos exantematic , ca sanitar în armata română. Iosif Sanielevici ( 1880-1925) era al patrulea fiu al lui Leon Sanielevici, a studiat finanțele, a participat la Războiul de Întregire a Neamului, fiind distins cu Ordinul Coroana României cu Spade și cu Virtutea Militară. În 1892 fusese ales Președinte al Camerei de Comerț, , iar după război, senator de Chișinău. A combătut manifestările antisemite și a propus măsuri legislative în acest sens. Maximilian Sanielevici s-a născut în 1885, licențiat în matematică, a activat ca economist, a fost director la „Dacia Română”. Banca Marmorosch-Blank, apoi la Societatea de Asigurări Generale. A publicat numeroase studii în domeniul economic. Alexandru S. Sanielevici (n. 25 mai 1899, București - d. 21 decembrie 1969, București) a fost fizician, membru corespondent al Academiei Române (1955), a efectuat cercetări în domeniul radioactivității și al fizicii nucleare. Ca profesor la Universitatea din București, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România. Este autor al unor studii în acest domeniu. A studiat în Italia și în Franța, unde a colaborat cu Marie Curie-Sklodovska, cu soțul acesteia Joliot-Curie, care l-a chemat personal să conducă o echipă de cercetători. A fost o personalitate pe plan european în domeniul radioactivității. Șase oameni de cultură, știință într-o familie de evrei-români , dedicați domeniilor de activitate umană pe care țara de origine îi păstrează în memoria colectivă. BORIS MARIAN
19. . 1 Originea evreilor – Patriarhii – Exodul - Jan 22, 2016 9:47:00 AM
. 1 Originea evreilor – Patriarhii – Exodul Evreii sunt unul dintre popoarele cele mai vechi pe pământ, care au rezistat unei istorii de 4000 de ani. Terah, tatăl lui Abraham, trăia departe de Canaan, în oraşul Ur (lângă Golful Piersic) şi se închina unor zei locali. Primii evrei se ocupau de creşterea vitelor şi de agricultură. Numele de evreu provine din „habiru“, denumire dată de localnici pentru „cei de pe celălalt mal al „fluviului“ (Eufrat). Abram, care în urma revelaţiei divine, adică a recunoaşterii lui Dumnezeu, îşi schimbă numele în Abraham („tatăl popoarelor“ apare şi în Coran sub numele de Ibrahim) conduce tribul său, care includea şi robi spre Canaan, trecând prin Babilon, Aram (actuala Sirie; arameii erau semiţi, înrudiţi cu evreii). El face o incursiune în Egipt, puterea dominantă în zonă, revenind în Canaan unde duce numeroase războaie cu localnicii. Abraham a avut doi fii: Ismael (părintele ismailiţilor, strămoşii arabilor) cu roaba Hagar şi Isaac cu soţia sa Sarah. Isaac s-a căsătorit cu Rebeca, fiica lui Nahor, unchiul său. Rebeca a avut cu Isaac doi fii: Iacob şi Esau. Există povestea biblică, în care, Esau cedează lui Iacob, pentru „un blid de linte“, dreptul primului născut. Iacob a avut două revelaţii divine: viziunea scării pe care îngerii „coborau şi urcau“ şi „lupta cu Îngerul“, care îl întruchipa pe Domnul. De atunci, Iacob s-a numit Israel (adică „cel ce s-a luptat cu Domnul“, „El“ fiind unul din numele Domnului, ca şi Elohim, Adonai, Şabaot, Yhwh (adică Iahwe). Abraham, Isaac şi Iacob sunt cei trei patriarhi biblici care au trăit aproximativ între sec. XX-XVIII î.e.a., când în Egipt existau dinastii de faraoni, în Babilon a domnit marele rege antic Hamurabi care a dat primul cod de legi. Abraham a avut revelaţia întâlnirii cu Domnul în faţa oraşului Sodoma, oraş ce a fost apoi distrus, ca şi Gomora, pentru păcatul încălcării legii ospeţiei şi pentru păcatul „sodomiei“, al necredinţei etc. Apoi a fost Legământul, prin care Domnul cerea credinţă absolută oferind totodată protecţie în faţa duşmanilor şi o patrie, Canaanul. Ca dovadă a credinţei a fost impusă circumcizia rituală (brit-mila) pentru toţi bărbaţii. Abraham şi-a dovedit fidelitatea faţă de Domnul, când a fost gata să-şi jertfească fiul, pe Isaac, iar Domnul l-a înlocuit, pe jertfelnic cu un berbec. Evreii au adus astfel două elemente noi în civilizaţia lumii: credinţa într-un singur Dumnezeu şi renunţarea la jertfa umană. Dar ei nu erau încă un popor. Patriarhul Iacob a avut 12 fii cu soţiile Lea, Rahela şi o slujnică, toţi fiii fiind egali în drepturi. Iosif a fost vândut de fraţii săi unor tâlhari ce mergeau în Egipt. După multe peripeţii, fraţii săi ajung şi ei în Egipt. Istoricii afirmă că în acea perioadă (sec. XVIII î.e.a.) Egiptul a fost cucerit de hicsoşi. Aceştia au agreat venirea evreilor în Egipt, fiindu-le mai fideli decât băştinaşii. În Egipt, evreii au devenit o populaţie numeroasă, au ajuns dregători, dar revenirea faraonilor locali i-a adus în starea de robie.Cel care i-a scos din Egipt, „Casa robiei“ a fost Dumnezeu, prin alesul său, Moise. Moise, conform Bibliei, era un copil evreu, salvat de la masacrul ordonat de faraon, de fiica acestuia. El a ajuns, dându-se drept egiptean (numele este egiptean, Moses) mare dregător la curtea faraonului, dar, văzând starea în care se aflau evreii, s-a revoltat, a ucis un slujitor care-l bătea pe un rob evreu şi a pornit o campanie de ieşire a evreilor din Egipt. El a avut revelaţia divină a misiunii sale, de a aduce poporul evreu înapoi, în Canaan. Este Exodul, care a durat 40 de ani, până când generaţia de robi s-a schimbat cu aceea de oameni liberi. Pe Muntele Sinai, Moise a primit Tablele Legii, Tora, dar evreii rămaşi fără conducător, au început să se închine „viţelului de aur“ un idol păgân. Moise a spart Tablele, dar Dumnezeu, după ce l-a îndemnat să-i pedepsească pe necredincioşi, i-a dat a doua oară Tora. În Biblie, Tora înseamnă şi Cele Cinci Cărţi ale lui Moise, dar, iniţial, Tora este echivalentă cu decalogul cunoscut în egală măsură de evrei şi de creştini. Prin Lege (cele zece porunci), Dumnezeu cerea recunoaşterea sa ca Unic, Cel ce l-a scos pe Israel din Egipt, Casa Robiei, interzicea omorul, adulterul, jurământul fals, furtul unui bun al altuia, cerea respectarea Şabatului, a părinţilor. Era forma cea mai concisă şi limpede a drepturilor şi îndatoririlor omului, din acea vreme (sec. aprox. XV-XIII î.e.a.). Pentru că a lovit o stâncă, în pustiu, spre a obţine apa pentru poporul său, Moise nu a mai ajuns în Canaan, el a murit, fără a avea după el un mormânt. Cap. 2 Judecătorii. Regatul unic. Profeţii Edit Moise este părintele poporului evreu. El i-a dat demnitate şi a fost intermediarul care a adus Legea. Josua, un general iscusit a început cucerirea Canaanului, începând cu cetatea Ierihon. În final, a împărţit ţara între cele 12 triburi. Au urmat nesfârşite lupte, în special cu filistenii, un „popor al mării“, de origine ionică. În cele mai grele perioade era ales un judecător care conducea poporul, era şef militar, administra treburile interne, judeca pricini. Se evidenţia printre aceştia Debora, femeia-războinic care împreună cu generalul Barak au salvat poporul, în faţa năvălitorilor, Samson, căzut pradă duşmanilor din cauza pasiunii pentru Dalila şi Samuel. Samuel era şi proroc, preot. Pentru a stabiliza ţara, el l-a uns rege pe Saul. Spre sfârşitul vieţii, Saul a fost nevoit să cedeze puterea lui David, un fost păstor, cântăreţ din harpă, luptător încercat (v. lupta cu Goliath), organizator talentat. David a domnit între anii 1004-967 î.e.a., a mutat capitala de la Hebron la Ierusalim, oraş care avea o vechime de circa 1000 de ani (Salem, Urusalim), fiind în timpul lui David ocupat de iebusiţi. Muntele Sion din centrul noii capitale, ca şi Ierusalimul au devenit simboluri ale poporului evreu, iar David fondator al unui stat mare care cuprindea teritoriul de azi al Israelului, ca şi teritorii învecinate în Siria, dincolo de Iordan, în Sinai etc. Dintre numeroşii fii ai lui David, Solomon, fiul ultimei soţii a lui David, Batşeba (fosta soţie a lui Urie hititul, trimis la moarte de David) a fost moştenitorul tronului, domnind între anii 967-928 î.e.a. Solomon (Şlomo) este „regele păcii“, constructor al Primului Templu, autor presupus al „Cântării Cântărilor“, „Proverbelor“, „Ecleziastului“ (Kohelet), aşa cum David ar fi scris „Psalmii“ (deşi ele se referă la vremuri de după David, până în sec. V î.e.a.). După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două regate mai mici: Israel cu capitala la Samaria şi Iudeea cu capitala la Ierusalim. Pe lângă păcatul necredinţei pe care l-au făptuit regii ca Ahab ş.a., slăbirea autorităţii a dus la dispariţia regatului Israel, cu cele 10 triburi care îl constituiau, în 721 î.e.a. şi a regatului Iudeei în 587-586 î.e.a., când a fost distrus Primul Templu şi a avut loc Prima Diasporă în tot Orientul Mijlociu. Aceste nenorociri au dus la apariţia unor „mântuitori“, profeţi care aveau autoritatea morală să critice stările de fapt şi să prevadă viitorul. Se remarcă (v. Cartea Profeţilor, „Neviim“): Isaia (Ieşaiahu) din vremea căderii regatului Israel, Ieremia (Irmiahu) din perioada distrugerii Primului Templu, Ezechiel, Daniel (din vremea ocupaţiei persane ce a urmat celei babiloniene; a profeţit venirea Mesiei) ş.a. În anul 538 î.e.a. regele persan Cyrus a permis evreilor să revină la Ierusalim. Începe reconstrucţia Templului, iar în sec. V î.e.a., preotul Ezra comentează Tora, scriind primul „midraş“ (literatură premergătoare Talmudului). În anul 330 î.e.a. Alexandru cel Mare ocupă tot Orientul Mijlociu. Cultura greacă pătrunde şi influenţează culturile locale. În sec. III î.e.a. este elaborat Ecleziastul, iar 70 de învăţaţi evrei traduc Pentateuhul (Tora) în greacă, monument cultural ce va purta numele de Septuaginta, inspiratoare a creştinismului, peste alte trei secole. În anul 165 î.e.a. Matatiahu Haşmoneul, preot la Modein declanşează răscoala împotriva lui Antioh IV, care încerca să impună politeismul şi a pângărit Templul din Ierusalim. Este răscoala Macabeilor (Macabi înseamnă „ciocan“) care a adus o nouă dinastie de regi. Între evrei apar grupări: saduceii (aristocraţi, înclinaţi spre asimilism), farisei (învăţaţi din clasa de mijloc, păstrători ai tradiţiei), zeloţi (luptători ce vor continua lupta cu romanii, când dominaţia greacă a fost anihilată) şi secta esenienilor (asceţi de la Qumran, la Marea Moartă). Dinastia haşmonaică decade, prin intrigi, lupte interne, dinastia edomită (neevrei) a Irozilor îi ia locul. Romanii domină în Orientul Apropiat. Irod cel Mare reface Templul, îi dă strălucire, acţionând ca un rege credincios religiei mozaice. În primii 33 de ani ai erei noi, trăieşte, se pare, Iosua numit şi Isus Christos, considerat de creştini, trimis al Domnului, Mesia. Creştinismul devine o religie datorită evreului Saul, numit de creştini Paul (Pavel). În primii ani ai erei noi trăiesc doi învăţaţi evrei: Hilel şi Şamai. Lui Hilel îi aparţine dictonul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Aceasta este esenţa învăţăturii, restul sunt vorbe.“ Creştinismul, ca morală, a preluat învăţătura lui Hilel, ca şi ascetismul moral al esenienilor. În anul 70 e.n. Titus, fiul Împăratului Vespasian distruge Templul şi oraşul Ierusalim, în urma răscoalei zeloţilor. După alţi 65 de ani, în 135 e. a. are loc răscoala lui Bar Kochba („Fiul stelelor“) susţinută de rabi Akiba, căruia îi datorăm dictonul: „Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine însuţi.“ Rabinul a fost ucis de romani, prin jupuirea pielii. Marea Diasporă a evreilor, începută în anul 70 e.n. a însemnat, cum spune cuvântul grecesc, „risipirea“ a 4-5 milioane de evrei pe întinsul Imperiului Roman (10% din populaţia Imperiului), de la Marea Caspică la Mediterana şi Oceanul Atlantic, inclusiv în nordul Africii.
20. La apa Babilonului - Jan 22, 2016 7:36:00 AM
La apa Babilonului La apa Babilonului am șezut și am plâns, iar o fată pe nume Selma scria –„Mă leagănă gândul înșelător că voi trăi, mă leagănă ziua și noaptea, ca un vin amețitor, dar pașii mei știu că nu mă voi întoarce, eu cânt zilele care nu vor mai fi, ca un orb cântând lumina zilei, aș vrea să închid ochii, aș vrea să-i dăruiesc iubitului buzele mele, dar iubitul este departe, totul este foarte departe și teama, durerea sunt aici, lângă mine”. Mă simt, o, Doamne, ca un semn în spațiul primei zile, un semn de beznă și lumină,amestec nedesfăcut, în bine și în rău, mă simt mai fericit ca-n prima zi de naștere, căci azi mi Te arăți, așa cum ești, o Carte de înțelepciune infinită, sunt fericit că pot citi și-ncerc să Te-nțeleg, mă simt ca-n prima zi, un semn, o lume înainte de a fi pământ și cer. Alături arde o lumânare, cu capetele acoperite ei studiază, barba le-ajunge la brâu, ei studiază cărțile vechi, străjuiesc timpul să nu treacă în zadar, străjuiesc adevărul să nu poată fi falsificat, fără barbă ar semăna cu niște copii, ochii lor privesc înlăuntru pentru ca noi să putem privi în afară. Cum să ajung fără scară la Tine, Doamne? Astăzi m-am apropiat de Tine cu un cuvânt, mâine cu încă un cuvânt, Cartea este scara pe care urc, până în ziua când mă voi înfățișa Ție, Doamne. Vorbesc cu durerea iubirii, curios, cât de ușor se risipește celălalt chip și ies în fața voastră cun o nouă înfățișare. Vanitas vanitatum, spune vanitosul, Pax vobiscuum, spune războinicul, nu mă-ncred în orice afirmație, dar nici în tăcere, poezia e-n mine de-alungul șirei spinării, adevărul absolut îl cunoaște doar cine ucide adevărul, cuvintele mele se adresează doar celor ce n-au mințit, dar se oferă și celorlalți drept mângâiere. Aplecat asupra acestui zid alb, aștept răspunsul de dincolo și voi îmi răspundeți, cu pașii voștri, cu sărutările voastre fugare. BORIS M. MARIAN
21. Șahrezada - Jan 22, 2016 4:53:00 AM
Șahrezada Șahrezada caută sfada, Are-n dar un biet Baston, Mare șmecher și poltron, Pe deasupra un Cocon Roșu ca un Robinson, Soț era un tip mai mare, Cu un nas ce din născare Vorbea singur, asta fuse Începutul unei tuse. Ce veniși din Babilon, Întreba acel Baston, Psalmodiază , dacă vrei, Dacă nu, dau cu ardei Tot mai jos, nu e frumos, Lapte gros, lapte gros. Philimor pe drum venind A scăpat un ban de-argint, Se bătură pentru el Petreuș cu Pătrunjel, Acum ce s-o mai lungim, Boul a ajuns un prim, Omul-lup pândea la ușă și mușca dintr-o mătușă, unii-n vorbe, alții-n fapte tot caimacu-l iau din lapte, numai zer și apă chioară și în iarnă și în vară, deșteptarea, zice imnul, ce te zbați, să mori e simplu. BMM
22. Neuitarea(I) - Jan 21, 2016 11:20:00 AM
Neuitarea(I) Căldura laptelui mamei rămâne în inima copilului, când mama este ucisă,rămâne inima copilului, când copilul este ucisnu mai rămâne nimic, doar amintirea, o pasăre tăcută, cu aripile strânse, care cade mereu și nu mai atinge niciodată pământul. Rugurile s-au stins, sângele închegat s-a spălat cu lacrimi și a intrat în pământ, numai întunericul se plimbă de acolo-acolo, șoptește, oftează, spune nume. Poate că este o femeie în negru, auzi ce idee, să semene cu întunericul. An de an capul meu se înclină mai adânc în fața celor morți, în fața celor uciși, alături de cel care am fost, jelește cel care sunt astăzi, mai gânditor, mai înțelegător, umbrele se tânguie, așteaptă să le chem pe nume, o melodie tristă e amintirea lor, dement îmi apare trecutul, îmi cereți să-l privesc umilit? Rufele celor uciși nu se mai spală niciodată, ca și mâinile ucigașului, nici un cuvânt nu poate face uitată o faptă, oameni sculați din somn și împușcați în fața copiilor, sau spânzurați în stradă sau jupuiți de vii, guri închise cu o țeavă de pistol și nimeni să-i apere? Nimeni? Fugi unde vrei, te ajunge din urmă tropăitul de vită al celui înarmat, fugi în căutarea oamenilor, au fost și oameni. BMM
23. Cărțile pierdute - Jan 5, 2016 11:37:00 AM
Cărțile pierdute Mare durere, cărți pierdute, Există un rai al cărților, există, Un biet confrate îmi scria cu șapteșcinci de mii De ani în urmă, era un om frumos, Ca Ghilgameș, se poate, apoi veni Un orb bătrân, Homer spunea că-l cheamă, Nepot de-al lui Ulise, un harnic Hesiod spunea ceva De muncile pe câmp, bun de ministru, Pe Sappho eu la cină aș pofti-o, dar ea Numai nectar poftește, ce să spun? Confucius fu profesor de marxism, se spune, Apoi l-au reformat, pierdut sunt între barzii Franciei și Spaniei, Italiei, ce spaimă Am tras când am aflat că Shakespeare s-a îmbolnăvit subit și nu mai scrie, despre arabii învățați , ca și persanii, mult ei m-au desfătat, păcat că azi nu-i mai citesc nici talibanii, hezbolacii și hamașii, dar Domnul vede tot, el va trmite desigur un poet să ne împace. BORIS MARIAN
24. Teatrul evreiesc din România – 140 de ani - Jan 5, 2016 10:21:00 AM
Teatrul evreiesc din România – 140 de ani Unul dintre istoricii cei mai pasionați ai teatrului evreiesc din România a fost regretatul poet Israil Bercovici (21 dec.1921-15 febr.1988). El a publicat două cărți despre această instituție perenă-la împlinirea a 80 de ani și la centenarul teatrului, la Editura Kriterion. Cel care s-a ocupat cu reeditarea istoriei lui Bercovici a fost Constantin Măciucă. La New York , în incinta Cimitirului Washington, se află o piatră tombală pe care scrie „ Avram Goldfaden – părintele teatrului evreiesc”. Inițiativa, unică în lume a fost susținută de literați evrei precum Iacob Gordin, IL Peretz, Șalom Alehem ș.a. Goldfaden a fost înmormântat la 11 ianuarie 1908, în prezența a peste 75.000 de oameni care au blocat circulația în acea zonă a orașului. Principalul merit al acestui poet, om de teatru, scriitor a fost înființarea la Iași, în Grădina „Pomul Verde” a primului teatru idiș cult din lume, la 27 decembrie 1876. Unul dintre antemergător a fost poetul-trubadur, Welvl Zbarjer Ehrenkranz, readus în a amintirea noastră de alt poet idișist, Ițic Manger. Goldfaden a plecat apoi cu teatrul său în Rusia, Polonia, Franța, Anglia , America, unde a murit, după o viață de aproape 68 de ani. S-a născut la 12 iulie 1840 într-un sat din Ucraina, gubernia Volînia. Tatăl era ceasornicar cu știință de carte, în 1857 urmează o școală rabinică, în 1866 publică primul volumaș de versuri, pleacă la Simferopol, apoi la Odesa. Mediul cultural evreiesc din oraș îl ajută să se formeze ca personalitate artistică, publică în continuare versuri în idiș, scrie prima scenetă pentru teatru. În 1875 se află la Munchen dorind să urmeze medicina, care i-ar fi asigurat un trai decent. Nu reușește, ajunge la Cernăuți, editează un ziar bucovinean pentru conaționalii săi, iar Ițkak Librescu îl invită la Iași pentru a continua aici activitatea publicistică. Ideea înființării unui teatru idiș plutea în aer de mai mult timp, în Evul mediu au existat numeroși artiști –ambulanți, individuali sau grupați, cultura idiș s-a consolidat în secolele XVIII-XIX, era timpul ca dramaturgia să-și găsească un cămin. Bucovina și Moldova se bucurau de o relativă libertate de exprimare, multiculturalitatea era în floare. Sărbătoarea de Purim este de asemenea o ocazie excelentă de manifestare a fanteziei populare evreiești, evocarea unor momente și eroi biblici de asemenea- Iosif, Moise, Macabeii, ș.a. Până în 1915 teatrul a funcționat neîntrerupt, apoi și-a reluat activitatea după terminarea primului Război Mondial, până în ajunul celui de al doilea Război Mondial, iar în octombrie 1940, ministrul legionar ( cu origini , se pare evreiești) Radu Gyr a permis reluarea activității teatrale, la București teatrul primind numele de Barașeum, în cinstea haskalianului Iuliu Rarasch, personalitate din sec. XIX. Desigur, din 1944-1945 Teatrul evreiesc se revigorează, atât la Iași, cât și în București. Autorii la care s-a apelat cu texte adaptate și îmbogățite au fost Peretz, Sternberg, Kanner, Siegler, venirea trupei din Vilna a adus un suflu nou. Repertoriul nu a fostnumai evreiesc, s-au tradus și s-au scris scenarii după clasici ruși, francezi, germani, etc. În ultimii ani ne-au părăsit Haru Eliade, director și regizor, actrița Leonie Waldman, dar în Israel trăiesc foști actori de la Barașeum, Lya Konig, Carol Feldman, Bebe Bercovici, Tricy Abramovici, ș.a. BORIS MEHR
25. Rațiunea - Jan 5, 2016 7:04:00 AM
Rațiunea „Mă aflam într-un coșmar, stil Piranesi, Cărările logicii, pașii raționali nu duceau nicăieri, mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate, apoi uși ce se deschideau spre NICĂIERI”, aceasta a fost ucenicia, Vilanelle, dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă, de pe buzele satyrului, sângele se strecura spre barba de țap, ea nu era englezoaică, era australiancă, prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului, spre a descoperi o altă țară, fără vise nu am avea identitate, dar să nu le pierdem în oglinzile reale, ne aranjăm cravata sau rochia, mergem la întâlnirea cu viața, cu moartea, nu se știe cine intră și cine iese, copacii cresc pe morminte, știu ei ceva, foșnesc cu glas de om, cum interpretezi aceste șoapte, aceste vise, așa va fi, spuse Marele Preot.„ Calea Căilor nu este bătătorită”. BORIS MARIAN