Blogs Home » Personal » Personale » Blogul unui om fără duminici

Blogul unui om fără duminici

Lumea mea, pasiunile mele (bucătărie, animale, fotografii şi cărţi), visele mele.

Articole Blog

01. Cum creştem pisoi mici II - Jul 30, 2013 6:49:00 AM




Continuăm jurnalul creșterii pisoilor mici, trecând la nivelul următor de vârstă.






3-5 SĂPTĂMÂNI

Dacă ați reușit să vă creșteți pisoii până la 3 săptămâni, puteți considera că ați făcut jumătate din drumul până la... independență.
Dacă ați găsit unii de 3 săptămâni, atunci nu vă va fi ușor, pentru că la vârsta asta sunt deja atașați de mamă și ii vor duce lipsa foarte mult. Și vă vor aduce la cunoștință asta.


HRĂNIREA

Dați-le lapte cald cu seringa sau biberonul, dacă găsiți unul mic.
Dacă i-ați crescut de mici, au deja reflexul format, nu resping seringa, înghit repede și bine.

Dacă abia i-ați găsit, aveți răbdare până se obișnuiesc cu seringa/biberonul. Doar foamea îi va face să mânânce și la masa următoare se va repeta povestea, vreo câteva zile.
Cantitatea de lapte pe care o mânâncă a crescut de la o săptămână la alta, iar mesele sunt inegale ca volum. Încercați să faceți în așa fel încât să mănânce mai mult seara târziu, ca să nu se mai scoale noaptea. La vârsta asta pot dormi cam de la 23.00 la 5 dimineața.
Nu-i îndopați însă, nu-i forțați să mânânce o anumită cantitate. Dacă resping seringa, lăsați-i în pace și mai încercați să le dați o tranșă după 10-20 de minute.

le dau dinții și uneori rod seringa sau biberonul. Pe la 5 săptămâni încep chiar să le respingă, să vă zgârie, e semn că pot începe să mânânce singuri, din farfuriuță.

Spălați seringa sau biberonul, cu apă caldă, după fiecare masă.

Pe la 4 săptămâni puteți începe să le diversificați alimentația. Începeți cu supă de pui, dată cu seringa. Dacă le place, după câteva zile puneți în ea și puțin pateu (pui/porc, dar să nu fie condimentate), pe care îl dizolvați în lichid, și dați-le tot cu seringa.




NEVOILE FIZIOLOGICE

Au nevoie în continuare de ajutor pentru a-și face nevoile.
Pe la 3 săptămâni încep să facă treaba mare. Ștergeți-i la poponeț după ce fac asta cu un șervețel sau hârtie igienică, udate cu apă caldă.
Începeți să-i învățați cu litiera. Puneți-i în ea, să stea, să se joace...
Luați-le o lăbuță și "greblați" cu ea nispul din litieră. Ei știu cu ce să asocieze mișcarea asta și în scurtă vreme vor înțelege că acela este WC-ul lor. Chiar dacă sunt mici, vor reuși să intre și să iasă din litieră fără probleme.

Până se învață cu litiera, e posibil să își facă nevoile la întâmplare, prin casă, de obicei în locuri mai ferite, pe sub sau în spatele mobilelor. Sau pe mobile. Sau în pat... Dacă îi vedeți că pun fundul jos, luați-i repede, dar fără să îi speriați, și puneți-i în litieră.
Ajutați-i să-și facă nevoile după fiecare masă și chiar mai des, ca să preîntâmpinați asta. Eventual, lăsați puțin șervețelul murdar în litieră. Ei vor simți apoi în nisp mirosul și vor înțelege că pot să facă acolo.



SOMNUL

Dacă sunt bine hrăniți și nu-i doare nimic, dorm mult. Dacă sunt doi sau mai mulți, vor dormi mai bine, căci își oferă căldură și afecțiune unul altuia.
Nu le mai place să doarmă înveliți și unora nu le mai place nici cutia. Explorează camera și își aleg singuri locul unde să doarmă și care poate fi mereu altul. De multe ori sunt unde nici nu vă așteptați!




CURĂȚAREA

Continuați să-i ștergeți pe blăniță o dată pe zi (sau măcar când vă aduceți aminte) cu o cârpă sau șervețel umede. Îi curățați și, în același timp, le treziți instinctul de a se curăța singuri. Pe la 4 săptămâni încep și ei să se ronțăie sau să se scarpine.

Nu le faceți baie. Dacă găsiți pui de vârsta asta și sunt murdari (oh, da! pisoii sunt aruncați pe malul apelor sau în boscheți), spălați-i cu foarte mare grijă.
Nu-i țineți sub jetul de la robinet, ci luați apă în palmă și puneți pe ei. Ajutați-vă de o cârpă pe care o udați și frecați-i ușor de tot pe tot corpul. Aveți mare grijă să nu le intre apă în nas, urechi, ochi, gură...
Nu folosiți săpun. Apa ajunge, eventual, dacă sunt prea murdari, un șampon pentru pisici sau pentru copii. Înveliți-i bine, ștergeți-i ușor, nu folosiți foehnul decât dacă e foarte frig și dați-l la minimum. Majoritatea pisicilor urăsc zgomotul pe care îl face.
Spălați pisoii înainte să le dați mâncare, nu după.
După ce îi spălați, dați-le lapte cald, îi va liniști, vor adormi și în felul ăsta nu vor umbla uzi prin casă, să răcească.

Dacă au pureci, întrebați la veterinar ce deparazitant și în ce cantitate puteți folosi, în funcție de vârsta puiului.
PLÂNSETELE

Dacă i-ați crescut până la 3 săptămâni, deja s-au obișnuit cu voi, cu condițiile de trai, și nu prea mai plâng. Cel mult când le este foame.
Dacă abia i-ați găsit, vor plânge după mama lor, pe care o vor striga și o vor căuta. Aveți răbdare, le va trece în vreo 2 săptămâni.


AFECȚIUNEA

Mângâiați-i. Ori de câte ori vă aduceți aminte. Și mai ales când vin la voi și cer și ei cum pot puțină atenție.
Acum încep să li se vadă trăsăturile de caracter, unii sunt jucăuiși, alți liniștiți, unii afectuoși, alții reținuți.
Vă răsplătesc grija torcând și jucându-se cu voi.
Le place să adoarmă mângâiați și să doarmă în brațele sau în apropierea voastră.




JOACA

Nu le mai place să stea singuri și dacă sunt doi sau mai mulți se joacă din ce în ce mai mult.
Tot în joacă încep să exploreze spațiul pe care îl au la dispoziție.
Joaca le dezvoltă instinctele și le ascute mintea. Dați-le gheme mici, role de carton de la servețele sau hârtie igienică, șireturi (asta e prima lor jucărie!). Dacă nu bagă în seamă mingiile, nu fiți dezamăgiți. Se vor juca cu ele când vor mai crește.
Aveți grijă la cablurile din casă! Încep să le roadă, în joacă sau pentru că le dau dinții... :)




MIȘCAREA

Pe la 4-5 săptămâni încep să se stea mai mult treji, se mișcă mai mult. Dacă îi țineți în spații de locuit, aveți grijă când mergeți prin cameră, pentru că riscați să călcați pe ei, fie pentru că se ascund sau adorm în locuri mai ferite, fie pentru că, în joacă, intră în picioarele voastre.
Sau se pot cocoța undeva și apoi nu cad de acolo...

Pe la 3-4 săptămâni încep să se cațere, să gherănească, să muște.




02. Cum creştem pisoi mici I - Jul 27, 2013 8:36:00 AM

În amintirea tuturor puilor care au plecat prea repede din viața noastră...

Pentru că anul ăsta eu am văzut mai mulți pui abandonați ca niciodată (nu numai pisici, dar cățeii sunt ceva mai ușor de crescut, că nu sunt atât de mici și de fragili) și știu că uneori îi salvează persoane care n-au mai crescut niciodată animăluțe, m-am gândit să povestesc cum îi cresc eu. Poate își împărtășesc și alții experiențele și vom alcătui un mic ghid de creștere a puilor de pisică...





Dacă găsiți pui foarte mici, abia fătați sau care au 1-2 săptămâni, supraviețuirea lor va depinde nu doar de voi, ci și de starea de sănătate a lor și a mamei (pisicile bolnave sau prost hrănite fac pui slabi și care se îmbolnăvesc ușor), de genele moștenite și de soartă (eu m-am convins că și animalele au așa ceva).
Spun asta pentru că este foarte posibil ca puii pe care îi găsiți să nu supraviețuiască. Eu am fost mereu consolată cu explicația „Era prea mic, n-aveai ce să-i faci...“.
E adevărat și asta, nu avem de unde le da laptele hrănitor al mamei decât dacă găsim o pisică ce poate alăpta, sau o cățea, cum am făcut eu o dată, disperată că un pui de vreo 10-15 zile nu vroia să mănânce laptele pe care i-l dădeam și după 3 zile eram la capătul puterilor și eu, și el. L-am pus, fără să sper nimic, la țâța unei cățele ce avea lactație, și pisoiul s-a agățat de ea imediat, deși țâța era mai mare decât boticul lui.

Am un pisoi care a supt la o cățea când era deja mare, avea mai mult de un an. Ducea probabil dorul mamei lui, pe care o pierduse pe la 4-5 săptămâni. Interesant e că a fost foarte atașat de acea cățea care l-a acceptat, dar nu și de noi, care l-am crescut. Nu-i plac oamenii. :)

De multe ori, pisoii rămași fără mamă prea devreme își caută una adoptivă și se atașează de câte o pisică mai mare. Încearcă să sugă la ea, chiar dacă nu mai sunt pui și chiar dacă pisica nu are lactație sau... dacă este mascul. Noi am avut un pisoi care mulți ani a fost dădacă pentru puii mici. Îi curăța și nu îi alunga niciodată când îi sugeau mameloanele minuscule.

Cel mai mic pui pe care am reușit să-l creștem fusese aruncat la scurt timp după naștere, dar pe alții la fel de mici sau ceva mai mari nu am reușit... Sperăm de fiecare dată.

0-3 SĂPTĂMÂNI


Cu pisoii foarte mici vă trebuie o infinită răbdare. Și foarte mult timp.
Ei doar dorm și mănâncă. Și își fac nevoile. Pentru toate acestea însă au nevoie de ajutorul vostru.

La 10-15 zile deschid ochii. Tot pe la 15 zile încep să le dea dinții.



HRĂNIREA

În primele zile de viață trebuiesc alăptați cam la o oră-două. Mănâncă foarte puțin și se pot îneca foarte ușor. Dați-le lapte (preferabil Royal Canin sau Gimpet, care au taurină, sau macar lapte pentru bebeluși) cu o seringă sau o pipetă. Există și biberoane, dar se găsesc mai greu, sunt prea mari pentru pui atât de mici (doar cele de la Royal Canin au tetină foarte mică) sau pisoii nu au destulă putere să tragă din ele și trebuie să le picurați in guriță laptele.
Laptele trebuie să aibă temperatura corpului (37 grade), evenual puțin mai cald. Nu le dați lapte rece, fierbinte sau acru!
Țineți puiul în mână (cu spatele în podul palmei, iar cu degetul mare și arătătorul țineți-le ceafa), în poziție verticală, cu capul puțin lăsat pe spate. Eventual îl înveliți până la gât într-un prosop (ca să nu se agite, căci au reflexul de a pedala, cum ar fi făcut cu burta pisicii, ca să stimuleze lactația).
Puneți-i în botic vârful seringii (la unii o puteți pune din față, ca și cum ar suge la mamă, alții o acceptă doar din laterală, pe la colțul gurii) și turnați picătură cu picătură, așteptând să înghită. Nu faceți pauze prea lungi, ca să nu înghită prea mult aer. Când se satură, vor respinge seringa. Nu-l forțați, riscă să se înece. Dacă îi iese laptele pe nas, ștergeți-l bine, puneți-l pe burtă și mângâiați-l, ca să respire și să elimine laptele intrat pe căile respiratorii. Dacă mai are nevoie să manance, dați-i iar după o mica pauza.
După ce termină de mâncat, lăsați-l să stea pe burtică, eventual mângâiați-l pe spate, ca să elimine aerul. Ajutați-l să-și facă nevoile, apoi culcați-l.
Spălați seringa sau biberonul, cu apă caldă, după fiecare masă.
Trebuie sa fiți foarte atenți să nu se repete episoadele cu înecatul, altfel laptele ajuns în plămâni le poate cauza moartea unor pui atât de mici.
E posibil ca la unele mese să mănânce mai mult, iar la altele mai puțin, dar nu trebuie să existe mari diferențe.





NEVOILE FIZIOLOGICE


Puii foarte mici nu își fac nevoile singuri, trebuiesc stimulați. Pisica i-ar linge ca să-i ajute și ca să-i curețe.
Voi frecați-i ușor la poponeț cu puțină vată, ori un tampon demachiant, un servețel sau cu hârtie igienică (e mai eficient dacă sunt puțin udate cu apă caldă). Faceți asta și înainte să-i hrăniți, și după. Astfel scade riscul de a face pipi pe ei când dorm și să stea uzi. În primele 3 săptămâni, de obicei fac doar pipi. Apoi fac și caca. Dacă vreți să-i curățați, ștergeți-i cu un tampon demachiant sau o cârpă udată cu apă călduță și stoarsă.
Dacă fac diaree, ceva nu e în regulă. Ori nu e bun laptele, ori au răcit. Uneori fac caca moale și când le schimbați tipul de lapte, dar dacă scaunele diareice se repetă înseamnă că acel lapte nu e bun pentru ei.


CURĂȚAREA


În afară de cele scrise mai sus, nu prea puteți face altceva când sunt atât de mici. Nu vă sfătuiesc să-i spălați.
Eventual, ștergeți-i o dată pe zi cu un șervețel sau o cârpă, udate cu apă caldă si stoarse.
Dacă sunt murdari când îi găsiți, ștergeți-i bine, tot cu cârpă udă.
Dacă au pureci, întrebați la veterinar ce deparazitant și în ce cantitate puteți folosi, în funcție de vârsta puilor.


SOMNUL


Dacă sunt bine hrăniți și nu-i doare nimic, dorm mult. Dacă sunt doi sau mai mulți, vor dormi mai bine, căci își oferă căldură și afecțiune unul altuia. Dar voi veți dormi mai puțin și cu mai multe griji! :)
Eu îi învelesc în câte un flanel moale și cu țesătură rară, care să le țină de cald și să lase aerul să pătrundă în voie, ca intr-un marsupiu. Fac asta ca să redau cumva senzația pe care le-ar da-o mama lor ținându-i la burtă, în blana ei. Iar celor foarte mici le amintește de placenta în care au crescut. Pe scurt, au căldură și protecție.




CĂLDURA


Căldura e foarte importantă pentru pisoii mici, căci ei nu-și pot regla temperatura corpului. Au blană puțină și răcesc repede. Țineți-i înveliți cum v-am spus și așezați într-o cutie mică, cu pereții înalți, într-un loc ferit de curent, de zgomot și de alte animale. Dacă în încăperea unde-i țineți e cald, aveți grijă ca marsupiul lor să nu fie foarte gros.
Puteți pune în flanel sau în cutie, lângă el, o sticlă mică de plastic cu apă foarte caldă, învelită într-un prosop sau băgată într-o șosetă flaușată, schimbați apa des, ca să rămână mereu caldă bine, încercând să nu deranjați puiul și având grijă să nu se rostogolească peste el și să-l rănească. Schimbați apa cu alta caldă cam ori de câte ori îi hrăniți.
Puneți în cutie, sub flanelul sau păturica în care îi înveliți, o păturică absorbantă. Aveți grijă, în cazul în care fac pe ei, să nu stea uzi, ștergeți-i bine sau uscați-i cu foehnul, cu jet de aer călduț,  nu fierbinte. Schimbați flanelul și păturica ori de câte ori este nevoie.



PLÂNSETELE

Sunt aspectul cel mai trist și sunt inevitabile.
Puii foarte mici plâng mai puțin decât cei care au apucat să stea cu mama câteva zile, pe principiul „nu știu ce pierd“. Cel mai tare se agită cei despărțiți de mamă pe la 2-4 săptămâni, pentru că s-a format deja o legătură puternică cu ea și pentru că sunt incă dependeți de ajutor.
Puii plâng de foame, sau pentru că vor să-și facă nevoile, ori de singurătate. După ce îi hrăniți, mângâiați-i pe cap, pe spate, pe burtică și suflați ușor aer cald pe fața lor. Le place.
Unii pui, chiar dacă sunt sătui, simt nevoia instinctivă să sugă, îi liniștește. Așa că vor suge cârpa pe care stau, degetele voastre sau hainele pe care le purtați. Am avut un pui care și-a supt coada până la un an, și un altul care mi-a supt mânecile 4 ani.


AFECȚIUNEA


Mângâiați-i. Ori de câte ori vă aduceți aminte. Au foarte multă nevoie de afecțiune. :)) Mama lor i-ar linge mult și des. Unii torc de plăcere încă din primele zile de viață. Alții încep mai târziu. Unii, cei stresați sau traumatizați de oameni, nu vor toarce niciodată la un om.
Dacă îl mângâiați, veți fi pentru el nu doar o sursă de hrană, ci și una de afecțiune. Puiul va fi mai sociabil, mai tandru, va învăța să-și exprime și el afecțiunea, va fi mai spontan, mai sigur pe el.
Un pui care este bine îngrijit și se simte iubit este fericit. Va începe să miaune de cum vă aude vocea, cum ar face dacă ar auzi-o pe mama lui, iar după ce îl hrăniți va adormi în brațele voastre torcând...








03. Dulceață de vișine, cireșe, zmeură și lavandă - Jun 30, 2013 7:41:00 AM






E sublim aromată, frumos colorată și cu o notă exotică neașteptată.




Am pus la fiert un kil de zahăr și 2 căni de apă (aproximativ 500 ml) și am lăsat să fiarbă până s-a îngroșat. Nu aveam de gând să pun un kil de zahăr la un kil de fructe, dar am crezut că voi aduna din grădină mai multe vișine, însă n-am avut noroc... A ieșit perfect legată, suportabil de dulce și probabil că va rezista mai bine decât dacă aș fi făcut-o cu mai puțin zahăr (e atât de bună că nu cred că va apuca nici măcar iarna.. :) ).
Între timp, am scos cu bucla de la o agrafă sâmburii la 800 g de vișine (cântărite fără sâmburi), am scos și sâmburii de la cireșe (rupându-le în două că altfel nu se putea) și au rămas 200 g și le-am turnat pe toate în oala cu siropul care fierbea.
Am dat focul mic câteva minute, până și-au lăsat zeama și s-a subțiat siropul, altfel se ardea. Apoi am potrivit focul mediu și am lăsat să fiarbă. Întâi cu balonașe mari și multe, apoi, pe măsura ce s-a îngroșat, s-au micșorat și împuținat. Am adunat spuma, am adăugat puțină sare de lămâie, că era prea dulce (am uitat să pun 2-3 felii de lămâie la început), și 3-4 flori de lavandă culese anume cu câteva zile înainte (iunie e perioada ei aici, o găsiți de vânzare la piață, prin grădinile prietenilor sau crescută de capul ei pe la poarta cuiva).
Vișinele le-am pus pentru aromă și acreală, iar cireșele pentru textură. Ele sunt mai cărnoase și rămân așa și după fiert, spre deosebire de vișine, care au multă zeamă și se împuținează după preparare.
Pentru că aveam chef de experimente, am adăugat și 200 g de zmeură proaspătă, din grădină. Ideea a fost bună, nu și cantitatea. Zmeura este atât de aromată că în secunda următoare dulceața nu mai mirosea deloc a vișine. Cum nu apucasem să amestec și zmeura plutea deasupra, am strâns-o cât de repede am putut, așa că în dulceață au mai rămas doar câteva boabe rătăcite. Deajuns cât să-i dea o notă în plus la parfum. Dacă vreți să puneți zmeură, aveți grijă la dozaj și puneți doar sucul de la zmeura zdrobită (câteva linguri, puse pe rând, până vă place proporția la arome), nu tot fructul, pentru că sâmburii lor nu plac nimănui. Dacă o faceți fără zemură, e la fel de bună.
Ideea cu lavanda a fost bestială, pentru că se potrivește foarte bine cu fructele alese și îi dă o notă de exotism neașteptată. Prințul moștenitor și și bătrână, care au papile extrafine și sunt pretențioși ca un expert culinar (au combin ingredientele mental, dar nu percep atâtea arome ca ei), și-au dat OK-ul. Deci dulceața asta e pe val rău de tot pe la noi! :)




04. Cântec mic - Jun 16, 2013 6:13:00 AM


de Gheorghe Constantinescu

Cuc trăznit și fără dor,
pentru cine cânți de zor?
Tu n-ai casă, tu n-ai masă, 
primăvara ți-e mireasă.

Sus pe creanga unui nuc
tu stai singur ca un cuc
ziua, noaptea cânți mereu
jalea sufletului tău.

Ți-ai uitat puii în crâng
și-acum cânți ca un nătâng
vestitor de primăvară
în tristețea-ți solitară.


05. Zăpada mieilor - Mar 28, 2013 8:27:00 AM

Zăpadă la sfârșit de martie...
Prima reacție, de nedumerire, se transformă ușor în enervare dacă îngheață, apoi în exasperare dacă nu se topește repede.




În ciuda picioarelor ude și-a durerilor reumatice, mie mi-a plăcut porția asta neașteptată și consistentă de omăt de primăvară.
Ianuarie și februarie au fost călduțe, uniforme, gri.
Iarna s-a diluat în primăvară pe nesimțite, lipsindu-mă de bucuria transformărilor, a renașterii naturii... Chestii banale, de ecologist între două vîrste și ros de nostalgii.

Zăpada asta, pe care cei din jur o privesc ca pe o piază-rea, pentru mine e un epilog frumos pentru o iarnă tristă.
Am ninsoarea care mi-a lipsit, am și câțiva țurțuri, o să am și cântecul ștreșinilor picurânde...
Apoi va veni pe bune primăvara, iar grădinile vor fi și mai frumoase după porția asta zdravănă de apă...



E ca și cum natura ar fi pus puțină ordine în mersul lucrurilor. :)
Nu mai fiți cârcotași! Natura știe totdeauna ce face. Oamenii din alte vremuri știau și ei asta, d-aia au botezat tandru „zăpada mieilor“ ninsorile astea din timpul florilor...



06. Vremea, ca o lecție - Mar 28, 2013 7:12:00 AM


Când oamenii primesc un dar neașteptat, oricât de frumos ar fi el, dacă nu corespunde nevoilor lor imediate, nu sunt în stare să-l aprecieze.
Oamenii nu mai cunosc adevărata valoare a lucrurilor de orice fel, au devenit nu doar ignoranți, ci și pretențioși și absurzi.



A nins două zile. Zăpadă pe care o așteptarăm pe aici o iarnă întreagă, dar nu fu de unde.
Acum, când veni după câteva săptămâni de soare și ploi, iar primăvara părea stapână pe lume și pe mințile noastre, nimeni nu se mai bucură de ea. Nici măcar cei care o invocau zilnic acum ceva timp, decor necesar pentru vacanța de sărbători sau pentru weekendul la munte.
Nu văzui nici măcar copii cu sănii, oameni de zăpadă ori vreo bătaie cu bulgări stingheră.

Doar cîinii și pisicii se bucurară. E trist că numai ei știu să mai trăiască în prezent, doar ei nu se mai supără pe vreme.
...............

Cu cât este natura (aka vremea) mai imprevizibilă și capricioasă, cu atât oamenii se încăpățânează mai tare să creadă că ea ar trebui să fie într-un anume fel și că poate fi schimbată.
Oamenii sunt proști de două ori. O dată atunci când nu realizează cât rău provoacă naturii, rău care se întoarce la ei sub forma fenomenelor extreme și imprevizibile (dar nuuuu, încălzirea globală nu există! doar a spus-o acum ceva timp un mare guru al modei!). Și a doua oară când cred că pot inflența ceva atât de măreț și puternic.

Când și-au uitat locul în lume și au renunțat să mai trăiască în armonie cu natura, oamenii au devenit cei mai mari dușmani ai lor înșiși.
Natura va învinge totdeauna, Cernobâlul e cel mai bun exemplu. Și e cel mai bun exemplu și de cât rău ne putem face singuri.
Cel mai mărunt exemplu e această ninsoare de primăvară, care paraliză și țări mai tehnologizate ca asta în care trăiesc eu.

Iarna pleacă (și vine) când vrea ea, da?!

P.S. Și să nu uităm, iarna nu-i ca vara (după cum spunea un clasic in viață :P)! Chiar dacă uneori ne lasă să credem altceva, iar noi punem botul imediat...
07. Recviem pentru un pom - Mar 19, 2013 7:40:00 PM
Azi mă bântui amintirea unui pom...




Azi, prietena mea Beatrice pierdu și ea un pom...
Și n-ar fi fost drept ca dispariția lui să treacă neobservată. Mai ales că Beatrice plânse după el cu fiecare creangă și frunză a ei, iar sufletul nu-i va mai face flori multă vreme de dorul lui...

Oare cei care taie copaci se gândesc că ei sunt vii?
Și că, odată cu el, omoară o parte din sufletul cuiva?

Pun mai jos gândurile lui Beatrice, pentru că n-am vrut să rămână uitate într-un mail...


„Azi, cei de la primărie l-au doborât pe Dănuț - plopul din fața ferestrei dormitorului meu...Da, nu mai stăteam acolo de ani de zile, totuși, când mă duceam la ai mei, îi mai vorbeam.Crescuserăm împreună, mi-a fost confident și martor la ofuri și izbânde...Era cu 2 sau 3 ani mai mare ca mine.Aseară, eram la ai mei când au trecut ăștia de la primărie cu un megafon, anunțând locatarii că trebuie să-și mute mașinile pentru că vor tăia plopii din zonă...Mi s-a strâns sufletul, m-am dus pe balcon, în fața lui Dănutz, amintindu-mi că eram deja adolescentă când ramurile lui crescuseră într-atât de mult încât băteau tabla jgheabului de flori de la etajul meu - etajul 4.Atunci îl felicitasem că a crescut atâta de înalt și mândru, acum m-am dus să mai fiu cu el o ultimă dată.N-aveam cum să-i spun cu voce tare, dar i-am vorbit în gând și i-am spus că mi-e tare drag, că ne leagă atâtea și să nu-i fie frică indiferent ce se va întâmpla ziua următoare.Și, mai ales, că ne vom întâlni dincolo...Apoi, când am plecat de la ai mei, am coborât și m-am dus direct la el. L-am strâns tare în brațe și cred că a simțit tot ce voiam să știe despre mine, despre noi.Aș vrea să nu-l fi durut, să nu-i fi fost frică și să fi plecat cu speranță și împăcare.Un lucru mă mângâie puțin - am avut ocazia să-mi iau rămas bun...
Azi, 19 martie 2013, au ucis copacul cu care am copilărit....Dănuț...“.


08. Pauză existenţială - Mar 10, 2013 8:45:00 PM
De câte ori nu scriu o perioadă pe blog, mi-e greu să mă întorc la el... deşi am un sentiment cumplit de vină de parcă aş fi plecat după pâine şi m-am întors după zece ani...

Totuşi, viaţa mea e făcută din bucăţele...
Sunt perioade când explorez alte zone ale existenţei, ca şi cum aş merge în universuri paralele, aş evada dintr-o viaţă pentru a trăi alta.
Şi nu întotdeauna e ceva de spus...

Dar, oare, faţă de cine mă simt vinovată?

Dacă aş închide blogul ăsta acum, i-ar fi cuiva dor de el, de mine?
Nu e o întrebare retorică...




09. Dor de ducă - Mar 10, 2013 8:36:00 PM
Memoria îmi face mereu surprize...

Azi, în timp ce lucram, creierul meu a deschis brusc o fereastră spre trecut şi-am revăzut clar o imagine. O casă scăldată de soare, dintr-un sat, prin care am trecut demult, în copilărie... Un gard de fier, un şanţ de scurgere, un podeţ, copii jucându-se fericiţi la porţi într-o după-amiază liniştită.

Nu ştiu de ce mi-a rămas întipărită în memorie acea imagine. Nici de ce mi-am amintit-o, căci nimic din ce făceam nu avea vreo legătură cu ea.
Dar am realizat ca am avut parte de călătorii într-o perioadă a vieţii când nu ştiam mare lucru despre lume şi oameni. Şi că acele călătorii nu mi-au folosit, căci n-am învăţat nimic din ele.
E ca şi cum ai avea în mână o carte bună pe care n-o poţi înţelege pentru că nu ai cultura şi educaţia necesare...
................................

Când eram copil, erau mereu prilejuri de-„a pleca în vâjâială“ (ce-i mai plăcea tatii expresia asta...).
Oamenii mari mă luau cu ei ca pe-un animăluţ de companie. Însoţeam un unchi ca să nu se plictisească singur pe drum când se ducea la ţară, ori un vecin - ca să aibă cu cine se juca fetiţa lui şi să nu-l bată pe el la cap. Mă lua cu el tata, vara, în drumurile lui pe şantiere sau la puncte de lucru. Vacanţele de vară păreau nesfârşite, iar pentru noi nu existau concedii, vacanţe, tabere...

..................

Aveam vreo şase ani... şi timpul, spaţiul, frica nu existau.
Era spre sfârşitul verii cred...
Tata promisese să mă ia cu el la şantierul de la Podari. Mama m-a îmbrăcat cu haine curate şi m-a lăsat să mă duc să-l aştept pe tata la colţul străzii. Dar el întârzia şi am crezut că a plecat fără mine.
Şi n-aveam de gând să pierd ocazia unei zile de joacă departe de casă.
Aşa că am luat-o cătinel la picior, şi-am ţinut drumul drept înainte. Îl ştiam deja, mai fusesem de atâtea ori (dar cu maşina).
Am iesit din oraş, îmi amintesc că mă depăşeau biciclete şi maşini.
Am găsit pe marginea dumului, lângă câmp, probabil căzut din cuib la o tentativă eşuată de zbor, un păsărel. L-am pus în buzunar şi-am mers mai departe...
Tata, în basculantă, m-a ajuns din urmă după ce făcusem drumul pe trei sferturi. Ieşisem din Branişte şi ajunsesem la podul Jiului...
Mai trebuia să intru în Podari, să merg până la biserică, să fac stânga şi... gata şantierul, cu magazia şi movilele de zgură sau ce naiba o fi fost, pe unde bântuiam inventând jocuri o zi întreagă.
Tata era disperat că mă pierduse. N-am înţeles de ce toată agitaţia lui, a mamei, a şoferului, a oamenilor ălora mari care mă priveau ca pe-o ciudăţenie.
Ce dacă plecasem singură, doar ştiam drumul...
Şi ce dacă mersesem atât de mult pe jos?! Eram rezistentă, puternică, doar mă cocoţam toată ziua prin copaci, mă jucam de-a indienii sau de-a soldaţii...

N-am înţeles decât mulţi ani mai târziu, când fiul meu, pe la vreo opt ani, a plecat şi el în prima lui călătorie singur... Prin oraş, însă.

.............................

Îmi amintesc de mine, copil, privind pe geamul unei maşini.
Oamenii mari nu se oboseau sa-mi explice unde suntem, încotro mergem, ce era interesant în jur.

Nici călătoriile făcute mai târziu n-au fost mai breze.
Mereu în căutarea unui lucru, a unei persoane, mereu cu o ţintă, cu un scop.
Niciunde nu m-am simţit acasă, nici măcar acasă. Deşi sunt convinsă că undeva există un loc „al meu“.

.......................

Nu-mi plac maşinile, dar dacă aş avea una mi-ar place să călătoresc la întâmplare. Să privesc şi atât...

E atât de mult timp de când n-am mai plecat din oraşul ăsta că încep să mă tem că nu se va mai întâmpla niciodată.

PS. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat cu păsărelul.
Nici cu copilul curajos şi independent care eram.
Cândva, în timp, sau poate câte puţin în fiecare zi, am uitat să-i hrănesc visele şi l-am pierdut.
Nici satele nu mai sunt ca în copilăria mea. Vesele, mândre, colorate, pline de viaţă... visul vacanţelor copiilor de la oraş....



10. Toamna în Parcul "Romanescu" (3) - Dec 8, 2012 11:03:00 AM








































11. Toamna, în Parcul "Romanescu" (2) - Nov 27, 2012 10:17:00 AM



















































12. Toamna, în Parcul „Romanescu“ (1) - Nov 21, 2012 8:35:00 AM




Când stai într-un oraş şi n-ai timp să ajungi la o pădure, singurul loc unde poţi să te bucuri de frumuseţea  toamnei este un parc.
Din fericire, eu am lângă mine unul.
În care n-am mai fost toamna de pe vremea când mă duceam cu şcoala la adunat castane...




Aşa că am făcut în acest noimebrie, împreună cu Gabriel, o scurtă plimbare prin el şi o baie de... culori.
Cu puţin noroc şi timp, până vine iarna, poate voi reuşi să fotografiez şi jumătatea de parc pe care n-am avut timp s-o colindăm...




















13. Castraveţi muraţi - Nov 17, 2012 12:22:00 PM





Reţeta este preferata mea în materie de castraveciori şi îmi place pentru că e versatilă şi poate fi schimbată în funcţie de preferinţe. Nu găsisem până acum una care să îmi placă pe deplin, deşi nu sunt o fiinţă greu de mulţumit atâta timp cât îmi plac cei de cumpărat.O ştiu de la vecina Dana, care o ştie de la un unchi. Mi-a spus-o anul trecut şi lăptăreasa mea cea harnică, dar am fost sceptică şi n-am prestat-o.



Am făcut mai multe serii, preparând doar 3-4 borcane odată şi variind cantităţile de oţet, sare şi zahăr până am găsit varianta potrivită mie. M-am jucat cu ierburile aromate, punând în fiecare borcan altceva, sau am combinat castraveţii cu conopidă. Pe scurt, e uşor de făcut şi vă permite să vă folosiţi imaginaţia, să improvizaţi.




Spălaţi castraveciorii şi aşezaţi-i în borcane de 800 g. Adăugaţi boabe de piper şi de muştar (dacă vă plac), iar ca ierburi aromate puteţi pune ce vă place: frunze de ţelină, crenguţe de cimbru, mărar verde sau uscat, hrean fâşii sau ras, felii de ceapă, căţei de usturoi sau rondele de morcovi, ardei iute. Dintre toate variantele încercate, mie mi-au plăcut mai mult cei făcuţi cu mai puţine condimente (boabe de muştar, piper şi frunze de ţelină sau busuioc), dar e chestie de gust şi de moment.Puneţi o linguriţă plină de sare şi una de zahăr (eu pun două de zahăr sau chiar mai mult).Adăugaţi oţet până la jumătatea borcanului (mie îmi plac mai puţin acri, aşa că până la urmă am ales varianta cu o treime de borcan sau două degete de oțet), apoi apă până umpleţi borcanul. Strângeţi bine capacul şi agitaţi puţin.



Sterilizaţi în bain-marie 20-30 de minute. Pentru că nu are loc o fermentaţie liberă ca la reţetele fără sterilizare, castraveţii vor fi exact atât de acri şi de dulci cât oţet şi zahăr aţi pus.



14. Amurg - Nov 7, 2012 8:03:00 AM



de Gheorghe Constantinescu

Ah! toamnă cu briciul de+argint
ce mult aş dori să te mint,
să nu te mai vad cum aduni
molatice frunze-n furtuni.

Ah! toamnă cu fustă de foc,
mireasă de vânt şi noroc
îmi duci tinereţea în zare
perfidă si nepăsătoare.

Ah! toamnă cu caii tăi suri
dând iama în blânde păduri,
îmi duci tinereţea departe
spre râul cu umbră de moarte.

Ah! toamnă duşmman nevăzut
ducandu-mi viaţa pe scut,
opreşte-ţi căruţa din zbor
că mi-e frig şi aş vrea să cobor...






15. Melancolie de toamnă - Nov 1, 2012 9:23:00 AM

16. Tristeţe - Oct 31, 2012 6:12:00 AM

Azi-noapte a fost senin sticlă. Şi ger.
Dar  noaptea a fost de o frumuseţe rară: multe stele, câţiva nori deşiraţi ca dâra unei comete, lângă o lună plină şi mare ca o gutuie coaptă aninată pe-o creangă nevăzută.
Şi a fost nespus de multă lumină. Ca şi cum cineva aprinsese becul în cer să vadă cum toamna scutură în tăcere frunzele din copaci.
Liliacul a înflorit a doua oară. Câteva ghemotoace rebegite, pe care nu le ocroteşte nici o frunză şi care vor pieri curând, ca o părere.

.....................

Fantoma unei iubiri neîmplinite a bântuit toată noaptea, căutând izbăvirea, dar n-a avut cine s-o asculte, s-o ajute.
Şi-a rămas încă un an, prizonieră între cer şi pământ. Între agonie şi extaz.

Cine aşteaptă are puţine speranţe. Şi multă tristeţe în suflet.



17. Amy a plecat pentru totdeauna - Oct 8, 2012 7:07:00 AM


Încă nu pot accepta gândul că am pierdut-o, deşi au trecut săptămâni bune...




Sufletul meu a rămas blocat în momentul acela fatidic ca un fluture în pânza unui păianjen...
Vor trece multe luni până să-mi pot aduce gândurile şi emoţiile în realitatea în care trăiesc fizic.

Absenţa ei doare atât de tare că nu suport să depăn amintirile rămase din scurta ei viaţă. Sunt prea puţine ca să umple hăul provocat de moartea ei.

Nu totdeauna putem accepta moartea ca pe ceva inevitabil.
Nu totdeauna putem transforma suferinţa în ceva purificator şi apoi în ceva creator.

Uneori, nici măcar gândul revederii în altă viaţă nu alină câtuşi de puţin durerea.
Pentru că eu rămân aici, în timp ce tot mai multe fiinţe dragi se călătoresc Dincolo...






18. Ardei capia marinaţi - Aug 22, 2012 8:40:00 AM

Sunt gustoşi şi săţioşi, buni în toate împrejurările. Lângă o friptură, cu o mâncare de cartofi, în sendvişuri sau ca gustare, pur şi simplu.
Mie îmi place să-i mănânc cu pâine caldă şi brânză.
Reţeta e aflată de la mama, care nu mai ştie de unde a învăţat-o.

(rețeta a fost reeditată pe 14 septembrie 2013)

Aceasta rețetă am preparat-o în două variante.
În prima mi s-a părut că e prea mult ulei. În a doua, am scăzut cantitatea de ulei și am crezut că e mai bine să o scad și pe cea de oțet, dar a ieșit prea diluată pentru gustul meu. Când o voi mai prepara, voi păstra cantitățile de apă și oțet din prima variantă, micșorând-o doar pe cea de ulei.

I. 1 l apă
   1 litru oţet
   500 ml ulei
   6 linguri zahăr
   2-3 linguri sare
   4 kg ardei capia
   foi de dafin, boabe de piper, boabe de muștar
   usturoi, cimbru sau alte plante aromatice


II. 1 litru apă
     750 ml oţet
     250-300 ml ulei
     sare, zahar si condimente ca la varianta I
 


Folosiţi ardei capia nu neapărat mari, dar cărnoşi. Cei mai cărnoşi pe care-i găsiţi. Nu vă uitaţi la bani, că merită!
Spălaţi-i şi curăţaţi-i de cotoare.
Puneţi la fiert într-o cratiţă încăpătoare apa, uleiul, oţetul, sarea, zahărul, piperul, boabele de muștar şi foile de dafin (dacă nu vă plac, puneţi ce plantă aromatică vreţi).
Când începe să fiarbă, puneţi în vas câţi ardei încap fără să-i înghesuiţi. Aşteptaţi să înceapă să clocoteasca iar lichidul, întoarceţi ardeii şi lăsaţi-i să mai fiarbă 2-3 minute. Puteţi să-i întoarceţi de mai multe ori. Ideea e că trebuie să-şi piardă din rigiditate, dar să nu se înmoaie.


Scoteţi prima serie de ardei scurgându-i bine de lichid (aveți grijă să nu vă opăriți cu el!) şi puneţi-o la fiert pe următoarea.
Procedaţi iar cum vă explicai.



Până fierb ăştia, aşezaţi-i pe primii în borcanul sau vasul cu capac pe care l-aţi ales. Puneţi printre ei căţei de usturoi curăţaţi şi crenguţe de cimbru sau busuioc, ori frunze de dafin din lichidul în care fierb.
Scoateţi ardeii şi puneţi alţii la fiert.

După ce terminaţi de fiert ardeii şi îi aşezați pe toţi în borcan, turnaţi deasupra lichidul fierbinte (dacă folosiți borcane de sticlă, puneți-le pe o tavă metalică). Înşurubaţi bine capacul sau legaţi cu celofan.
Nu necesită sterilizare sau conservant.
Puteţi să începeţi să mâncaţi din ei după câteva zile. După ce umblaţi la borcan legaţi-l la loc. Dacă îi ţineţi la rece (în beci stau foarte bine) nu există riscul să fermenteze, dar dacă îi lăsați descoperiţi îşi pierde din aromă.
Puneti-i în borcane mai mici (de 2-3 litri) si eventual băgați în frigider borcanul început.


În ce privește gustul, e mai bun decât dacă ar fi copt, pentru că textura și gustul sunt mai plăcute, mai apropiate de cele ale legumei crude. În plus, în interiorul ardeiului se formează un fel de gelatină care îi sporește calitățile.

Cantităţile le-am ajustat după gustul meu. Puteţi să le modificaţi. Gustaţi din soluţie ca să vă daţi seama dacă vă place.

Este posibil, atunci când pregătiți cantități mari, să fie nevoie să completați lichidul din cratiță căci se evaporă la fiert.

După ce așezați ardeii în borcan, turnați lichid până aproape de gura lui, pentru că ardeii vor absorbi mult și va mai scade. Altfel, există riscul să vă rămână în sec.
Puneți  deasupra nişte bețişoare (frigărui sau crenguțe spălate, dacă nu aveți bețişoare de lemn), în cruce, care să  țină ardeii  în sos.



19. Compot de piersici cu busuioc - Aug 15, 2012 7:43:00 PM

A fost şi a rămas preferatul nostru între toate compoturile.
În vara asta am reuşit să-l fac din nou, după o pauză de câţiva ani. În ciuda secetei, au fost multe piersici pe piaţă, şi de calitate bună, dulci şi parfumate.




Spălaţi piersicile. Dacă vreţi le curăţaţi de coajă, dacă nu, nu.
Puneţi în borcane sau sticle (eu am folosit vechile mele sticle de nectar Granini, care s-au dovedit rezistente si se căpăcesc bine) jumătăţi sau felii de piersici, umplând recipientele cam trei sferturi. Intră aproximativ 300 g de fructe (de orice fel) într-un borcan sau sticlă de de 800 (750 ml, de fapt).


Pentru fiecare borcan socotiţi 300 ml de apă şi 4 linguri de zahăr. Dacă faceţi compot din soiuri de fructe dulci-acrişoare (vişine, prune), puneţi-le vârfuite sau puneţi chiar 5. Pentru că piersicile mele au fost dulci, eu le-am pus mai scuturate.
Puneţi apa şi zahărul într-o cratiţă şi mestecaţi până se dizolvă, eventual puneţi-o pe foc, să se încălzească puţin, ca să se topească mai repede. Dacă vreţi, puteţi pune şi zahăr vanilinat.
Dacă puneţi zahărul direct în borcane şi turnaţi apa deasupra, riscaţi să rămână nedizolvat, oricât aţi scutura borcanele.
Turnaţi peste piersici (dacă nu vă ajunge mai faceţi puţin sirop), puneţi capacele, strângeţi bine, înveliţi în ziare şi aşezaţi în vasul în care le veţi steriliza la bain-Marie şi pe fundul căruia veţi aşeza cârpe sau ziare.
Sterilizaţi cam 20 de minute. De fapt, eu le iau de foc când toate capacele se umflă.
Nu le lăsaţi prea mult la fiert pentru că piersicile se vor muia prea tare.
Lăsaţi să se răcească.



Este cea mai uşoară metodă pe care o ştiu eu.
Cantitatea de zahăr cred că e cea mai potrivită.
Mie îmi place să-l aromatizez cu frunze sau flori de busuioc. Parfumul lui se armonizează perfect cu al piersicilor, exaltându-l.





20. Blonda - Aug 15, 2012 6:30:00 PM

Chiar e blondă.
Și are și gusturi pe măsură!
Nu știu dacă bea apă plată cu lămâie, n-am încercat să-i dau (aveam pe vremuri o pisică moartă după spirt și bitter medicinal), dar adoră legumele crude.
Azi-dimineaţă am prins-o savurând dovleceii raşi din care urma să fac chiftele.
Toamna, la vremea când se fac murături, e în extaz, că are de unde alege. Ronţăie fără discriminare ardei, castraveciori, morcovi şi cartofi.
Preferatele ei sunt maslinele, dar e in stare de orice pentru... chipsuri, de orice fel, semn că e, totuşi o pisică vicioasă.




Şi are și un creier de blondă...
Am găsit-o într-o seară de septembrie, acum vreo 5 ani, când mă duceam la pâine. Era cocoţată pe bordura de beton a gardului unei case de la bulevard şi încerca să escaladeze drevele de fier (misiune imposibilă!), din spatele cărora o lătrau cu furie doi câini. Iar ea insista...

Era măricică şi, văzând-o cât era de proastă, m-am temut c-o omoară c-inii sau o calcă maşinile înainte să găsească drumul înapoi spre casă sau un stăpân, aşa că luat-o cu mine.


La cât e de sclifosită şi, totuşi, timidă, i-ar fi plăcut să fie singură la casă şi să fi avut, dacă era posibil, şi o babă care s-o ţină în poală şi s-o dezmierde cât e ziua de lungă. Însă n-a fost să fie, aşa că s-a adaptat.

.....................

Dar Blonda mea a reuşit să se mai piardă o dată,
Pe când avea doi ani, adică acum trei veri, şi îi plăcea să mai umble brambura prin vecini, a reuşit performanţa să se piardă.
După vreo două zile, într-o seară târziu, pe la 11, făceam io treabă în curte şi-am auzit un mieunit îndepărtat, repetat, jalnic.
Am ciulit urechea, crezând să mi se fac păreri. M-am convins că e voce de pisică, aşa că am plecat pe stradă să identific sursa şi motivul.
La nici 30 de metri depărtare, în intersecţia străduţei noastre cu o alta, cocoţată pe acoperişul unei case mărunte, Blonda mea transmitea semnale SOS. Un motan străin venise şi el odată cu mine, curios să vadă care-i pricina.
Eu încep să vorbesc cu Blonda. Ea mă recunoaşte şi începe să miaune mai cu patimă, povestindu-mi probabil prin ce spaime trecuse în ăle două zile departe de casă şi certându-mă că nu venisem mai repede.
Io, bucuroasă că mi-am găsit panarama, o chem: Blondo, lasă gura şi hai acasă, că speriaşi cartierul.
Blonda mea nimic, îi dă înainte. Câini din vecini deja ne lătrau.
Gabi, venit să vadă de ce nu mă întorc, ne face galerie.
Îi zic: Rămâi tu şi ţine toanta de vorbă, că io mă duc acasă după mâncare, s-o momesc.
Mă întorc cu un pumn de bobiţe puse într-o plăsuţă. Încep s-o agit şi s-o foşnesc. Blonda e total neinteresată. Nu pare să fi făcut foamea. Totuşi, face o concesie şi-şi mișcă fundul mare jos de pe acoperiş, până pe gard. După alte minute de parlamentări, coboară şi vine până în dreptul meu.
Vreo doi vecini au ieşit între timp la poată, miraţi de zgomote.
Gabi, ruşinos, îşi ia tălpăşiţa, că râde lumea de noi.
Io am continuat să mă milogesc de Blondă fără nici un rezultat alte câteva minute.
Într-un final, exasperată, am băgat o mână printre scândurile gradului, am înşfăcat-o, am săltat-o, am apucat-o peste gard cu cealaltă mână şi-aşa am recuperat-o.
A fost mulţumită când s-a văzut iar acasă, şi multe luni n-a mai ieşit din curte.
Preferă să stea în casă sau, vara, între geamuri, cu fereastra deschisă.



Blonda e geloasă şi posesivă, aşa că uneori se înfoaie în pene şi bate alte pisici care crede ea că primesc ce ar trebui să fie al ei, mai ales atenţia noastră.
Ne-a crescut respectul pentru ea de când, într-un exces de zel, l-a bătut pe Griuţoi, pisoiul din vecini care ne-a bătut toţi băieţii.

Blonda se simte stăpâna curţii şi a casei după ce-am rămas fără Pepita şi îşi ia rolul foarte în serios.




21. Aproape bună - Aug 10, 2012 8:37:00 AM

                                                             
                                                               de Carolina Ilinca

                                                       Aproape bună sunt să zac:
                                                               De ceva trist ce nu-i de spus
                                                      O volbură îi sunt arac -
                                                              M-a-ncolăcit de jos în sus.

                                                      Dar ca un fruct mă trag în jos:
                                                             Spre iarba plină de mohor.
                                                     În aşternutul ei lucios
                                                            Aproape bună sunt să mor...



22. Gem de piersici cu iasomie - Aug 8, 2012 7:26:00 AM

Parcă e toată vara în gemul ăsta...
Iar iasomia îi dă o tentă fină, exotică.






l kg felii de piersici
400 kg zahăr
8-10 flori de iasomie

Spălaţi, curăţaţi (sau nu, după preferinţă) şi tăiaţi piersicile în felii sau cuburi, cum vă place (la fiert, bucăţile se vor micşora, dar îşi vor păstra forma).
Puneţi-le în cratiţa în care veţi face gemul, turnaţi zahărul peste ele, amestecaţi şi daţi la rece (în frigider) pentru minimum 2 ore. Puteţi să lăsaţi şi de seara până dimineaţa, cum am făcut eu, dar mi s-a părut că au lăsat prea multă zeamă, ceea ce a prelungit timpul de fierbere şi a mărit cantitatea de lichid care a trebuit să se evapore ca să ajungă la consistenţa potrivită, împuţinând astfel gemul.
Cât timp stă la rece compoziţia, mai mestecaţi în ea din când în când, ca să se dizolve zahărul.


Puneţi cratiţa la fiert, la foc potrivit (nici prea moale, căci va dura mult fierberea, nici prea tare, căci se va arde).
Adăugaţi şi florile de iasomoie. Dacă sunt proaspete, parfumul lor este foarte puternic, aşa că dozaţi numărul lor în funcţie de cât de puternic vreţi să se simtă aroma lor în gem.

Spuma care se formează trăgeţi-o uşor cu lingura la margine. N-o adunaţi de la început, pentru că se va lua cu ea şi mult sirop. Scoteţi-o mai spre final, când va fi mai seacă.
Compoziţia trebuie să scadă cam o treime, gemul să capete un aspect unsuros, iar mărgelele provocate de clocote să fie mărunte.
Dacă gemul se închide la culoare şi se prinde de cratiţă înseamnă ca a scăzut prea mult.

PS. Nu vă așteptați să fie vizibile în poze florile de iasomie din dulceaţă! :)
PPS. Puteţi face gemul şi fără iasomie sau cu alte arome.






23. Cocteil „Vară indiană“ - Aug 5, 2012 7:07:00 PM

Aş zice că e cel mai aromat dintre cele trei cocteiluri făcute cu Gabi de Paşte.
Nu l-am postat atunci, ci am aşteptat să vină vremea când fructele cu pricina pot fi găsite proaspete, nu doar la cutie.



Luaţi maracuia, piersici şi fructe de pădure, proaspete (e nevoie de suc şi pulpă) sau nectar la cutie. Dacă vreţi să-i daţi mai multă personalitate, puneţi şi vin spumant. Dacă nu puneţi vin, adăugaţi zeama de la o lămâie, ca să-i mai tăiaţi din dulceaţă. Amestecaţi şi daţi la rece înainte de a-l bea, dacă nu erau ingredientele deja reci.

Bucuraţi-vă de gustul şi culoarea lui! :)
24. Doi ani fără Pepita - Jul 28, 2012 6:31:00 PM

- S-au făcut doi ani de când nu mai e cu noi...
- De ce trebuia să-mi aminteşti? zise Gabi.
- Pentru că mă gândesc la ea în fiecare zi...
25. Eu vara dorm - Jun 12, 2012 1:59:00 PM

Vara, viața curge în alt ritm.
E cald. Și lumină.
Prea cald. Și atât de multă lumină. De parcă n-ar fi de-ajuns, geamurile, asfaltul și orice bucată de metal o captează, o reflectă, o emană, dogoresc...





Timpul a obosit să împingă arătătoarele ceasornicelor și a rărit pașii. Parcă se scurge între ore.
Miroase a pământ pârjolit de căldură, a frunze ofilite, a flori dulci și-a garduri de fier încinse. Dar cel mai tare se simte mirosul de tei. Iar seara, cel de regina nopții.
În jur se coc fructe și legume, se dospesc de viață și arome.
Prin frunzișuri, gânguresc moleșite păsărele nevăzute.
Fluturi pestriți zac în cupele florilor cu picioarele încleiate de nectar.



În tinerețe, vara călătoream cel mai mult, cu pasul sau cu gândul.
De ani buni, n-o mai fac. M-am închis într-o existență banală, monotonă, ca-ntr-o fortăreață. Ca să mă salvez de asediul unei lumi și-al unor vremuri care nu-mi plac.

Acum, vara dorm. Mult. Și bine.
Pisicile își văd de-ale lor și mă lasă în pace, nu mai trebuie să mă scol noaptea ca să le hrănesc și să le deschid uși.
Ziua, stau mult pe-afară și aerul mă obosește, ca pe copii.



De n-ar fi țânțarii și câinii care latră noaptea din orice, aș dormi în grădină, sub vișini.
Și-aș visa că dorm pe prispa de lemn a casei mele din cer îmbrăcată în glicină și trandafiri.


Vara pot să trăiesc în ritmul meu.
Și să ignor ceasul.
Nu doar timpul, ci și lumea parcă se dilată. Eu încă mai sper s-o cuceresc și s-o închid în cuvinte.
Reușesc să dorm, deși mă tem de visele de noapte.
Iar să visez cu ochii deschiși am uitat cum se face...



Vara  dorm.
Ca să uit toate tristețile.
Ca să evadez în lumea amintirilor.
Ca să mă întorc în copilăria mea imaginară.



Vara chiar și nopțile sunt luminoase.
Și mult prea calde...
Greieri amorţiţi de somn se trezesc şi-ncep să-şi spună poveşti între ei.
Ultimele stele rămase pe cerul lumii mele licăresc plictisite.
Luna a nădușit și-a aburit oglinda cerului cu răsuflarea ei fierbinte, înconjurându-se cu un nimb.
Pisicile se strecoară tiptil prin curtea plină de umbre, pe cărări doar de ele știute.
O cucuvea se strigă singură în pâlcul de plute de la poalele dealului.
Un vis adoarme agățat pe-o margine de lună...