Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Revista „Portal Măiastra”, nr. 2/2020. Director de proiect: Zenovie Cârlugea. Semnal, redacția, lecturi - Jun 4, 2020 2:46:00 PM




Trimestrial de cultură editat de

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU PROMOV AREA ŞI CONSER VAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ cu sprijinul CONSILIULUI JUDEŢEAN GORJ

COLEGIUL DE REDACŢIE:

GHEORGHE GRIGURCU – preşedinte de onoare

MIRCEA POPA

ION CEPOI, NICOLAE DRAGOȘ, NICOLAE GEORGESCU, SORANA GEORGESCU-GORJAN, CONSTANTIN E. UNGUREANU, MONICA GROSU, LUCIAN GRUIA, AURELIU GOCI, IOAN ST. LAZĂR, NICOLAE MAREȘ, ION MĂRGINEANU, TUDOR NEDELCEA, MIRCEA M. POP, ADAM PUSLOJIĆ, ADRIAN FRĂȚILĂ, ALEX GREGORA, SPIRIDON POPESCU, ION TALOȘ, ZOIA ELENA DEJU, CONSTANTIN ZĂRNESCU

Director de proiect: ZENOVIE CÂRLUGEA

Tiparul: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu Jiu

Tehnoredactare: RODICA TEIȘI



Lecturi: portalul revistei: https://zenoviecarlugea1950.files.wordpress.com/2020/06/anul-xvi.2020.nr_.-2-63maiastra-2-2020-tipar-final-2.pdf


03. Nicolae Băciuț: Cultură și pandemie... - Jun 1, 2020 5:47:00 PM

Sursa: Vatra veche, nr. 6/2020
04. Siprale literare, de Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi. „Modelele de referinţă pentru autoare sunt Titu Maiorescu, Eugen Simion, Dumitru Stăniloae, Constantin Ciopraga, Ion Buzaşi, Alexandru Condeescu, Petru Poantă, Cornel Ungureanu, Alexander Schememann, Gabriel Liiceanu, Aurel Pleşu, Mircea Braga, M.M Bahtin, R. Barthes etc. În eseul - Ce este poezia? - istoricul literar notează cu pasiune: - Marile creaţii sunt rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în Iubire… - Continuă apoi cu enumerarea izvoarelor acestei poezii speciale: Scriptura, imnul creştin, tropare, colinde, cântece de stea, poezia populară, sentimentul infinitului din noi, dialogul dintre generaţii sub semnul sacrului…” - May 30, 2020 10:37:00 AM

Spirale literare

 

 

Maria-Daniela Pănăzan ne propune Spirale literare, o carte complexă, publicată în Colecţia OPERA OMNIA – publicistică şi eseu contemporan, la Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013, o carte reper în istoria şi critica literară prin temele abordate, prin curajul de a vedea altfel literatura, prin ochi spirituali, bazându-se pe valorile creştine. Autoarea are ştiinţa documentării cu răbdare, de fiecare dată caută să ajungă la esenţa fenomenelor, pune în lumină bucuria lecturii. Literatura nu este un demers gratuit, pentru plăcerea autorului sau pentru a impresiona cititorul, este vocaţia de a dinamiza inimile în direcţia corectă.

Probabil, cu trecerea anilor, spiralele se vor integra într-o construcţie critică mai profundă, sunt, în prezent, elemente dintr-o analiză care va deveni o altă viziune asupra literaturii.

Analiza cuprinde eseuri, cronici, recenzii, semnale editoriale, note literare, plus câteva referinţe critice despre opera publicată de Maria-Daniela Pănăzan şi câteva date biobibliografice necesare pentru a înţelege universul autoarei.

Pilonii de bază ai cărţii sunt valorile creştine care au marcat literatura română de la început şi care pot constitui valorile pe care se pot grefa noile opere literare în spaţiul românesc cultural.

Remarcăm câteva aspecte importante ale discursului critic: poezia ca semn de întrebare etern, rugăciunea, sufletul curat al artistului, suferinţa ca temă permanentă în lirica românească, miracolul literaturii revelat de îngerul care aduce cântece, cuvântul care zideşte, iubirea ca relaţie perfectă între oameni, destinul scriitorului în veacul trecut şi actual, iubirea de patrie, metafora încrustată în naraţiunea vieţii, jurnalul de idei, existenţa ca miracol, singurătatea artistului şi drumul spre înţelepciune, lumea curată a copiilor, literatura populară, paradoxul ca mod de rezolvare a contradicţiilor moderne, anotimpurile dragostei, portrete de scriitori în vremuri complicate, teme fundamentale ale artistului, canonul care marchează opere.

Cartea începe cu „Dominante religioase în lirica secolului trecut” şi se fixează pe „Sacru în poezia românească” (coordonator Aurel Pantea), sau „Valori creştine în poezia românească” (Ion Buzaşi), teme fundamentale în istoria literară. Înflorind în jurul acestor teme idei de rezistenţă, Maria-Daniela Pănăzan analizează operele unor poeţi sau prozatori care stau sub umbrela divină[1]. Sunt scriitori importanţi precum Nichita Stănescu, Ioan Alexandru sau Aurel Pantea care au făcut obiectul analizei în această carte, ori poeţi care sunt atinşi de har şi suferinţă: Valeriu Anania, Magda Isanos, Ovidiu Vasilescu, Lörinczi Francisc-Mihai, Grigore Vieru etc.

În primul eseu, Maria-Daniela Pănăzan reţine că „Literatura română a secolului al XX-lea se găseşte, aproape în întregime, <<sub auspiciile geniului eminescian>> cum a prevestit Maiorescu”.

Referindu-se la dimensiunea sacrului în poezia românească, autoarea reţine: „Acest volum, demn de a fi deschis ca o carte de căpătâi, este o contribuţie însemnată la promovarea liricii sacrale şi la (re)definirea importanţei acesteia în istoria noastră literară (Sacru în poezia românească. Studii şi articole – Coord. Aurel Pantea)”.

În eseul „Ce este poezia?” istoricul literar notează cu pasiune: „Marile creaţii sunt rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în Iubire…”. Continuă apoi cu enumerarea izvoarelor acestei poezii speciale: Scriptura, imnul creştin, tropare, colinde, cântece de stea, poezia populară, sentimentul infinitului din noi, dialogul dintre generaţii sub semnul sacrului…

Maria-Daniela Pănăzan are un simţ deosebit al versului atins de jar, exemplifică cu pasiune, enumără clar ideile, adevărul personal şi cel universal, depăşeşte barierele dintre culte pentru că Hristos a zdrobit zidurile dintre oameni, simte ritmul etern şi culorile iubirii, este atentă la dialogurile dintre scriitori, la temele care le-au marcat viaţa, la suferinţa care i-a schimbat şi i-a maturizat într-o lume clătinată.

„Voi scrie despre-acea necruţătoare/ bucurie de-a fi tânăr sub soare;/ cu fruntea lângă cer voi scrie despre viaţă./ Tu sărută-mi cartea dimineaţă…” (Magda Isanos).

„Aşa că tu fii tare şi fă din suferinţă/ un imn de bucurie, şi de mândrie fă,/ că roaba ta se roagă şi-i arsă de credinţă,/ `ţi împarte suferinţa şi lângă tine stă…” (Ovidiu Vasilescu).

„Trebuie să pendulăm/ în ritmul respiraţiei divine/ ca să răzbată din noi/ ecoul frumuseţii./ Tu eşti clopotul/ în care eu/ sunt pendulul îmbobocind iubire/ din dar ales” (Lorinczi Francisc-Mihai).

Pr. Ioana Petraş, scriitor, membru al U.S.R. Filiala Timişoara, preciza despre opera referitoare la poezia religioasă românească, scrisă de Maria-Daniela Pănăzan: „Conştientă de faptul că poezia exprimă starea duminicală a cuvântului, autoarea se apleacă filigranal spre fiinţa liricii noastre religioase, surprinzând cu acribie treptele devenirii acesteia ca răspuns al omului în dialogul său cu Dumnezeu”.

Cornel Nistea, referindu-se la aceeaşi preocupare a istoricului şi criticului literar, eseist serios şi pasionat, ţinea să remarce: „O simplă trecere în revistă a sumarului şi bibliografiei pune în evidenţă volumul mare de documentare şi de muncă a unei lucrări bine echilibrate şi nu mai puţin dense. Capitolele sunt scrise cu acurateţe şi nu de puţine ori cu aplomb într-o succesiune raţională, începând cu sursele de inspiraţie şi terminând cu analize teoretice de profunzime, după o selecţie bine aleasă”.

Maria-Daniela Pănăzan are o preocupare constantă şi serioasă pentru literatura română din perspectiva valorilor creştine, ea dă un răspuns indirect corpului de critici şi istorici literari mai tineri (din perspectiva anului 2014) atraşi de experimente, de o ideologie ezitantă, de sexism, limbaj suburban, pasiunea bolnăvicioasă pentru postmodernism diletant, subliniind tezaurul literaturii române după anul 1989 şi nu numai. Modele vor trece, iubirea va rămâne, generaţii de cititori se vor reîntoarce bucuroşi la anotimpurile acesteia…

Modelele de referinţă pentru autoare sunt Titu Maiorescu, Eugen Simion, Dumitru Stăniloae, Constantin Ciopraga, Ion Buzaşi, Alexandru Condeescu, Petru Poantă, Cornel Ungureanu, Alexander Schememann, Gabriel Liiceanu, Aurel Pleşu, Mircea Braga, M.M Bahtin, R. Barthes, etc.

Din această perspectivă delicată şi armonioasă, putem nota, referindu-ne la pasiunea autoarei, citând din Nichita Stănescu, poet pe care l-a privit cu bucurie: „cuvintele de roteau între noi/ înainte şi înapoi/ şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât/ repetau, / într-un vârtej aproape nevăzut,/ structura materiei de   la-nceput” (Nichita Stănescu sau Îngerul care-a adus „un cântec de iarnă”, p. 81).

 

 

Constantin Stancu


 

 

  

 

 

 

 

 


[1] Autori analizaţi de Maria-Daniela Pănăzan în cartea Spirale literare: Magda Isanos, Nichifor Crainic, Zorica Lascu Teodosia, Sandu Tudor, Ovidiu Vasilescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Valeriu Anania, Nicolae Ionel, Virgil Todeasă, Pavel Dan, Mihail Petroveanu, Ion Agârbiceanu, Ioan Alexandru, Ioan Slavici, Dinu Virgil, Mihaela Sîrbu, Darie Duncan, Anton Rus, Nicolae Băciuţ, Diana Câmpan, Aurel Pantea, Ioana Petraş, Ioana Popa, Ioan Raţiu, Florentina Loredana Dănilă, Svetlana Corobceanu, Maria d`Alba, Ion Buzaşi, Cornel Nistea, Lörinczi Francisc-Mihai, Teodor Seiceanu, Monica Grosu, Constantin Stancu etc.

 Foto: Imagini din activitatea autoarei, prezența editurii CronoLogia în lumea literară.

 


05. Iisus - cuvinte de duminica... Prin El totul se mai poate - May 29, 2020 7:12:00 PM

Iisus

 

                                      Coloseni : 1: 12- 20

 

 

Iisus, născut primul din toată zidirea,

Iisus, prin care s-au făcut toate,

Iisus, prin care am primit nemurirea,

Iisus, prin care totul, totul se mai poate...

 

 Prin El sunt create cele din cer,

Prin El şi cele de pe pământ sunt făcute,

Prin El toate-s veşnice, nu pier,

Cele văzute şi nevăzute, cele durute...

 

Iisus, Primul născut din morţi, ca semn,

Iisus, toate zidite pentru El, în veac,

Iisus, nădejde, credinţă şi îndemn,

Iisus, i-a găsit erorii  puternic leac...

 

El este Alpha, totul şi toate,

El are în totul deplină întâietate,

El prin care totul mereu se mai poate,

În El locuieşte rotunda plinătate...

 

Prin Iisus, Tatăl s-a împăcat cu Sine,

Lumea a fost răscumpărată cu tărie,

Strămutându-ne mai presus de bine,

Acolo, în lumea cea veşnic vie, prea vie...

 

O, în Iisus este Chipul  nevăzut

Al Dumnezeului Cel Tare,

E Chipul ce veşnic nu moare,

Acolo-i Lumină şi-o eternă Cărare...


C Stancu



Foto: Statuia lui Iisus la Barcelona

 

 

 

 


06. Eugen Dorecescu: Intelectualii și Scriptura... Un jurnal din adânc - „Cine nu știe Scriptura nu știe, de fapt, nimic, indiferent ce pretinde că știe, ce crede că știe și ce își imaginează că știe” - May 28, 2020 10:43:00 AM

Sunt numeroși, întristător de numeroși, intelectualii ce nu au lecturi esenţiale. Id est: n‐au citit, nu citesc Scriptura. Mă întreb cum pot trăi așa, în această barbarie, idolatrizând fără încetare, închinându‐se unor făcături omeneşti. Cine nu știe Scriptura nu știe, de fapt, nimic, indiferent ce pretinde că știe, ce crede că știe și ce își imaginează că știe. Să nu ne amăgim: cel care stă departe de Dumnezeu, în cele din urmă, îşi pierde minţile, înnebuneşte. Drumul misticii e lung, apropierea de Dumnezeu cere perseverenţă și răbdare. Și, mai ales, o sete imposibil de numit, un elan calm, dar impetuos, irezistibil, o rodnică singurătate.

Descopăr acum că mă leagă de Cel Veșnic o facultate de care nu aveam cunoștinţă și pe care n‐o pot numi în niciun fel. Nu e nici inteligenţa, nici afectivitatea, nici voinţa. E o stare lăuntrică durativă, calmă și totuși plină de fervoare, punctată, din când în când, relansată, de fulgerătoare revelaţii. O imensă desfătare îmi inundă fiinţa. Nu am nevoie de nimic și de nimeni. Între mine și ceilalţi, între mine și mine, e o distanţă enormă. Nici nu îndrăznesc s‐o gândesc, cu atât mai mult s‐o spun sau s‐o scriu, dar, uneori, mă simt plin de cunoștinţa Domnului, ca albia mării de apele care‐o acoperă (după superba formulare a lui Isaia).157


Eugen Dorcescu

Fragment din Îngerul adâncului (Jurnal), 2020


07. Nicolae Băciuț: Lacrima din cer. Poezia și pasiunea... „Dar poate că acolo unde poemul este personaj, aventura metaforei se face patria cuvintelor care plâng…” - May 27, 2020 11:51:00 AM

POEMUL PHOENIX,  POEMUL CA PERSONAJ LA NICOLAE BĂCIUŢ

 

 

 

În volum de versuri Poemul Phoenix,[i]Nicolae Băciuţ exprimă întreaga sa maturitate de creaţie, un echilibru al formei şi al fondului, versul care luminează gândul cititorului şi îl cheamă la o relaţie normală cu poezia. Autorul refuză experimentul poetic contemporan ancorat în forme şi expresii acide, abordează acea zicere clasică fulgerată de ideea actuală, de viziunea corectă asupra literaturii. Deşi volumul cuprinde mai multe poeme, în fapt, e un singur poem, un poem care renaşte din cenuşa banalului zilnic şi învie în stări poetice autentice, esenţiale, structural necesare pentru sufletul omului modern aflat la intersecţia marilor experienţe. Stâlpii de bază ai poemului, trecut prin poemele scrise, sunt: credinţa, dragostea, natura, timpului, misterul, cântecul, colindul, formele armonioase, lacrima, anotimpul, culorile netimpului…

Nicolae Băciuţ revine la principalele fulgerări specifice poeziei române autentice, de la Lucian Blaga la Nichita Stănescu, de la Marin Sorescu la Ioan Alexandru, lecturile serioase şi contactul cu scriitorii autentici se regăsesc în poezia sa, cu un timbru special.

Autorul vede poezia în locuri şi timpuri diverse, simte poezia care pluteşte în jur, îşi pune întrebări, are răspunsuri la teme care nu au întrebări, descoperă lumea, datează poeme pentru a fixa experimentul liric.

Călătoria începe de la iarna fără pleoape, continuă lin prin fereastra de lacrimi, timpul din timp, iarba cu miros de femeie, lacrima lacrimii, copacul din casă, somnul din somn, lacrima luminii, vama albă, iarna-n vară, încă o viaţă, despărţirea de trup, câmpul de maci şi atrage atenţia la ultima stare a poeziei, taxa pe poem.

E curajul poetului de a vedea esenţele, dincolo de aparenţele formelor. Se întoarce brutal spre poezia din poezie, spre adevărul poetic din vers, spre durerea adâncă a poeziei, rememorează stări, locuri, date de reper, sărbători personale, dragostea tainică a poetului, acel halou de gânduri, cuvinte, ziceri care reinventează fiinţa la un moment dat. Se redescoperă, astfel, bucuria prin poezie…

În călătoriile sale Nicolae Băciuţ redescoperă poemul la Sărmaş, la Bucureşti, Sinaia, Passau, Târgu-Mureş, Nurnberg, Bazna, Blaj, Sovata, se întâlneşte cu starea poeziei în locuri surprinzătoare, nu mai există regula camerei proprii unde stă de vorbă cu muza, viteza acestor vremuri îl fac să se adapteze la sursele poetice profunde.

„Poemele mele,/sălbatice poeme/în care învăţam şi eu,/să zbor/ca un străin/ce-şi caută o ţară/unde să-i crească/păr şi unghii,/în viaţă ca şi-n moarte,/în moarte ca şi-n viaţă./” – Poemul Phoenix.  Aceste versuri ne relevă un poet care simte poezia continuă, din poem în poem, din poet în poet, din istorie în istorie, e un fel de renaştere continuă a poeziei care pare să nu aibă moarte, o temă preluată din valorile creştine autentice, din  mişcarea în lumea a celui care cunoaşte structura poetică a universului… În fond şi scrierile sfinte apelează la un limbaj poetic pentru a exprima în cuvinte obişnuite adevărului profunde despre om, despre creator, despre creaţie.

Cântecul, cuvântul, ideea care le leagă, devin revelaţie autentică, clipă de taină: „Tot mai visez un vis că mai visez,/că numele mi-e primăvară,/că lacrima îmi e botez,/că Dumnezeu mă înconjoară –/dar numai visul mă visează/în lacrima luminii trează./ - Lacrima luminii.  

Femeia este o prezenţă, nu are trup, dar poate fi o aripă, un cuvânt nescris, taina care o poartă jumătatea bărbatului se află în aşteptare, e grea taina şi orbeşte ochii poetului, e lacrima din cer, un dar de la Dumnezeu, ca în poemul Lacrima din cer.    

Somnul ori visul fac parte din structura poemelor scrise de Nicolae Băciuţ, e un fel de viaţă din viaţă, o trăire care se împleteşte în dimensiuni ascunse pornind de la realitate, vin întrebări simple care dau greutate versurilor.

„Şi dacă n-o să mă mai naşti/în viaţa asta/sau în alta,/rămâne un cuvânt/să-l creşti şi pentru mine,/ca pe-un fiu/ce nu-şi găseşte tată,/rămâne un poem,/pe care n-o să-l scrii…/”- Să nu mă naşti.  Iată, poetul descoperă un timp din timp când lucrurile erau perfecte, un fel de rai din care a fost alungat, un fel de dimensiune în care lucrurile sunt în echilibru, au ceva din poezia universului, ceva din taina dusă de poeţi prin vreme. Autorul aude poezia din spatele cuvintelor zilnice, e zicere venind din revelaţie, glasul acela unic, unduios şi bând este receptat cu sensibilitate, versurile au atâtea cuvinte câte pot duce, aurul s-a eliberat din zgura cuvintelor, Nicolae Băciuţ este un iniţiat care eliberează poemul din cenuşa zilnică, îl plimbă prin anotimpuri, prin locuri unice, prin vremuri specifice, ca pe o fiinţă, ca pe cineva cunoscut, având viaţă din pricina suferinţei de a fi în doar trei dimensiuni, atins de a patra dimensiune.

„Şi m-am gândit să-ţi scriu,/de mai citeşti scrisori,/să ştii şi despre mine/că sunt, că nu mai sunt,/să ştii că mai există zori,/că timpul e mărunt -/prea mult nisip în el/şi nu-s clepsidre să-l încapă./Mi-ai dat mult cer…/” – Porunci. Scriitorul are o relaţie nevăzută dar reală cu Dumnezeu, de la un Dumnezeu legiuitor ajunge la un Creator al harului, viaţa e un dar pe care sufletul îl vede bine, zece porunci şi o singură viaţă, numărătoare divină, iar răspunsul omului este poezia, limbajul comun al celor doi, un limbaj la care se ajunge prin trăire, exerciţiu, rugăciune, e limbajul autentic Creator-Fiinţă-Creator.

De-ajuns mi-e o singură viaţă –/de mai multe ori aş muri,/îmi ajunge o dimineaţă,/dacă te-aş putea privi,/îmi ajunge o singură floare,/dac-aş putea s-o miros,/îmi ajunge o singură viaţă/întoarsă pe dos./Îmi ajunge să fiu tu,/să pot să sfârşesc/ce niciodată nu începu!” – De-ajuns.

Nicolae Băciuţ ajunge la o concluzie simplă, la simplitatea vieţii aşa cum o primeşte de la Dumnezeu, sunt lucruri simple, dar fundamentale pentru om, ele fac legătura cu restul creaţiei, poetul se leagă de Logos prin ele, acel Logos infinit (ca să apelăm la o tautologie, din pricina vorbelor zilnice).

Poetul are meritul de a reveni la poezie în stil clasic, adică la zicerea versului, personajul principal este poemul explicit sau implicit, sau starea poetică, ori mişcări spirituale profunde, recuperează poezia autentică din mijlocul unei lumi aflate în criză spirituală, a unei lumi alunecând spre finalul unui ciclu. Poezia pare o soluţie. Are ceva din veşnicia Cuvântului care rezistă într-o lume a simbolurilor de toate felurile, într-o lume a artelor diverse, a spectacolului facil, bine regizat de făcătorii de spectacole.

Văzut din afară, volumul pare a nu avea coerenţă, poemele par risipite aleatoriu, există o grabă poetică, o pierdere a cuvintelor în carnea scrierii, dar pentru iubitorul de poezie, poemele se compun în Poemul Phoenix.  Interesant titlu şi expresiv, dureros de adevărat, din puţina cenuşă a poeziei care a murit se ridică poezia ca fiinţă specială. Autorul este conştient că lumea are nevoie de frumuseţe, el cheamă prin vers la profunzimea trăirii şi chiar aduce un elogiu celui care înţelege.

„Sărut dreapta

celui ce deschide cartea,

sărut stânga

celui ce-a învins nătânga

lene de a fi;

le sărut pe amândouă,

care au pe unghii rouă

de pe filele de carte

care au trecut prin moarte

şi re-nvie-n fiecare

ochi din margine de zare.

Le sărut pe amândouă:

Sărut stânga, sărut dreapta

care ţin drept cruce cartea.”  - Închinare

Cartea este una care merită enumerată ca făcând parte din colecţia de inimă a literaturii române pentru că se alătură unor volume originale scrise de poeţi adevăraţi precum: Eugen Dorcescu, Paul Aretzu, Eugen Evu, Octavian Doclin, Ioan Evu, Nicolae Prelipceanu, Daniel Turcea, etc., poeţi care se întorc la temele profunde ale poeziei, la bucuria de a scrie şi de a citit într-o vreme în care agresiunea informatică pare să fi afectat şi poezia, dar nu este aşa, există cuvintele de fosfor care se văd în întuneric şi deschid lumea spre larg…

Volumul conţine şi o fişă biografică, referinţe critice despre autor, opera sa de la Muzeul de iarnă la Mireasa cuvântului, reflectând o activitate literară bogată şi intensă, cizelată cu atenţie chiar de Nicolae Băciuţ, pentru a lăsa un semn despre poezia autentică în vremuri de criză morală. Dar ce este o poezie în viziunea scriitorului? „Lecţia/de/ anatomie/a unei/secunde./” – Poezia, la 31 octombrie 2004

Eugen Simion, Petru Poantă, ori Gh. Grigurcu fac referiri la opera lui Nicolae Băciuţ, punându-i în lumină calităţile şi faţetele lirice, indicând spre aventura expresiei, ori călătoria poetului prin lume pentru a descoperi taine, arhetipuri, matrice, sau acolo unde fiziologicul devine limbaj.

Dar poate că acolo unde poemul este personaj, aventura metaforei se face patria cuvintelor care plâng…

 

Constantin Stancu


 


[i] Nicolae Băciuţ, Poemul Phoenix, Editura „Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011.


09. Adrian Botez: Lumini de-Altare... Cu poezia în fața Domnului General - May 26, 2020 9:03:00 AM


NU TE DA – NU TE LĂSA
nu te da – nu te lăsade-or veni – pe Urma taTrei Păcate fără Șași-un Păcat Împărătesc(...Râuri-Bezne se-mpletesc...)
nu te da – nu te lăsaa murit Mireasa ta :Luna-i doar o Șoaptă-n CerSoarele – un Gust de Fier !
...nu te da – nu te lăsaCrist – pe Cruce – iar va sta :vei fi Rana Lui Adâncăși Corabie - și Stâncă !
...nu te da – nu te lăsachiar de vezi vreo Zână Rea :treci și Val și treci și Zareajungi la Lumini de-Altare !***


N-AM ÎNȚELES NIMIC  - NIMIC - DIN VIAȚA ASTA
n-am înțeles nimic  - nimic - din Viața Astadecât că are Fìride – Bezne-n CotloaneAscunzători de tine însuți – Grotești Toaneși Labirinturi de Arcane și Capcane – -n Coasta
Morții – care-o-nsoțește – amuzată – spre Fruntàriipân' se-ntâlnesc la Hat – lovind cu Fier – precum Plugarii...stau – umilit de multe Ne-Nțelesuri – trist și slabsub Lemne ce-mi vor arde Amintirea – un Năglab...
e  Noapte-n Viață – Noapte e și-n Moartenu mai e mult până va fi Prea Greu Departe...poate n-aș sufoca Nădejdea – dacă n-aș urî
toată-Omenirea – dar și Zeii : complici ce vor târîîn Neființă – toată Truda-mi Oarbă – Cumplita Ostenealăde a cinsti – nedrept – pe Sclavii-de-Dârvală...***




CĂLĂTORUL SPRE LUMINĂ – GREU TRUDIT
Călătorul spre Lumină – greu truditva ajunge – dintre toate – la un Schit :e Schitul de Tămâie – din Povesteși Călătorul când mai e – când nu mai este...
văd Munții și mă tăvălesc în Ierburi 'Naltede pretutindeni – Focurile-ncep să saltecăci simt cum Zânele se pregătesc de BalMatrozii Vieții se-ndârjesc în Vâsle :  vin spre Mal !
...eu – Călător fără de Zare – popas făcut-am pe Tăpșan :nu mă mai simt nici Singur – nici Schilod - și nici Golan...pogoară Mâini de Crist  – din Toiul de Lumină
și-mi potrivesc Arìpi – pe Umeri-Focul-de-Hermină......sunt pregătit – în Noua Lume – Ucenic de Regi :deci -  strădui-m-oi să învăț Cântece-Ntregi...***Prof. dr. Adrian Botez

10. Revista „Vatra veche”, nr. 6/2020. Semnal, sumar, lecturi - Oameni și cărți - May 25, 2020 6:22:00 AM



Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/



VATRA VECHE 6/2020
În sumar:
Antologie „Vatra veche”. Generația '80/1
Direct în Olimp vei ajunge, poem de Elena Ștefoi/3
Cultură și pandemie, de Nicolae Băciuț/3
Antologie „Vatra veche”. Generația '80. Poemul de acum, de Traian T. Coșovei/3
Vatra veche dialog cu Ioan Baba, de Nicolae Băciuț/4
Ioan Baba, schiță de portret/9
Poeme de Ioan Baba/11
Mihai Eminescu. Intrarea în lumea de dincolo, de Ioan Gheorghișor/12
Eminesciana. Dimensiunea ardeleană…, de Gheorghe Bucur/13
„Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit”, de Răzvan Ducan/17
Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/20
Să ne reamintim de Liviu rebreanu, de Dumitru Hurubă/21
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/23
Ochean întors. Radu Flora, de Florian Copcea/25
Ochean întors. Nichita Stănescu șio eternul feminin, de Emilia Luchian/27
Poeme de Eugen Dorcescu/30
Evocăr. Paul Goma, mărturisitoriul, de Silvia Urdea/31
Arhiva. Scrisori către Liviu Rusu (Silvia Sin), de Ilie Rad/36
Un cuvânt despre Ion Vlad, de Ioan Aurel Pop/37
Vitrina. Ion Vlad, Alternative la memorii, de Maria Daniela Pănăzan/38
Asterisc. Memoriile lui Annie Bentoiu, de Dorin Nădrău/42
Poeme de Dumitru Mălin/42
Despre simbolic și nocturn, cu Mihail Diaconescu, de Ionel Silvian Bucurescu/43
Vatra veche dialog cu Nicolae Mătcaș, de Gh. Nazare/44
Indiferența care ucide, de Veronica Pavel Lerner,46
Despre suflet, de Ioan Romeo Roșiianu/47
O corăbierie printre zeci cărți (A.I. Brumaru), de Iulian Cătălui/48
Cronica literară. Poezia ca o pumă regală (Vladimir Udrescu), de A.I. Brumaru/50
Colecționarul de lucruri mărunte (Lörinczi Francisc-Mihai), de Constantin Stancu/51
Poetul reoglindirii în sine a lumii (Răzvan Ducan), de Cristina Sava/52
O poetică á la Doña Juanita (Daniel Luca),de Cristina Sava/54
Aproape departe (Ștefan Fuli), de Nicolae Băciuț/55
Oraș greu e Ierusalimul (Menachem M.Falek), de Cleopatra Lorințiu/56
Azi despre ieri.Mihaela Albu în dialog cu…, de Camelia Zăbavă/57
Fonfleurile unui ironist (Mihai Batog-Bujeniță), de Mihai Posada/58
Internaționala iubitorilor de literatură (George Goldhammer), de Cleopatra Lorințiu/61
Viitorul timpului trecut (Gheorghe Nicolae Șincan), de Nicolae Băciuț/62
În lumina amintirilor ce nu se șterg (Eugenia Vâjiac), de Luminița Cornea/63
Crochiuri de pe ulița copilăriei (Domniţa Ganea), de Mircea Daroși/64
Iubirea-n ritm de aștri (Andrés Sánchez Robayna), de Liviu Petru Bercea/64
Poeme de Mihaela Oancea/66
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/67
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/68
Amvon. Rugăciunea…, de Gheorghe Nicolae Șincan/69
Muntele Athos din Muntele Athos, de Nicolae Băciuț/70
Șarpele Lucifer, de Eugen Mera/72
Deda, în memorialistica lui Vasile Netea, de Florin Bengean/73
Vagabondul apostolic în Japonia (Vladimir Ghika), de Radu Șerban/74
Ambasador Carmen Podgorean, la ora unui bilanț sărbătoresc, de Anca Sîrghie/76
Mapamond. Țara Egiptului, de Mihai Posada/78
Zilele Babelor, de Horea Porumb/79
Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe, de Elena Buică/81
Literatură și film. Lampa și mămăliga, de Alexandru Jurcan/82
Poeme de Liliana Liciu/83
Opinii. Autodidacticismul…, de Dumitru Hurubă/83
Poeme de Valeria Bilț/84
Asterisc. Parisul…, de Darie Ducan/84
Epigrame, de Nicolae Matcaş/85
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/86
De la un clasic citire. Vasile Bogrea/86
Schiță de portret. Aleksandar Baba-Vulić/87
N-ai să ajungi niciodată, poem de Nicolae Băciuț/88
Număr ilustrat cu lucrări de
ALEKSANDAR BABA-VULIĆ
11. Lőrinczi Francisc-Mihai: Viața între migrație și înstrăinarea de acasă. O analiză a romanului Migranți fără bagaje, de Constantin Stancu - May 23, 2020 1:32:00 PM

            Migrația cosonilor de aur în nebănuitul ființei

Migranți fără bagajecontinuă ideile din romanul Vadu Ars, destinul unei localități monoindustriale după faliment și viața locuitorilor din zonă, prinși în vuietul tranziției românești din ultimul deceniu. Contextul în care sunt urmărite viața populației și activitățile ei social-politice și culturale este unul foarte larg, încadrat în fluxul lumii globalizate, puternic modificată de migrațiile moderne, de metamorfozele determinate de evoluția tehnologiei și de ritmul acelerat al unei lumi în care omul se preocupă predominant de nevoile materiale, răspunzând unei societăți flămânde după consum.
Constantin Stancu are un panopticum uriaș. Creionează lumea, îi urmărește intrigile, stabilește contururi de finețe și analizează noile sfere de influență și de polarizare ale lumii. Sondează fenomenul migrației și de-a lungul meandrelor sale urmărește nivelul de eroziune al societății, datorat acestui fenomen social, astăzi devenit dramatic la nivel național. Dimensiunea migrației românești pe timp de pace este una nebănuită.O societate agresivă și un stat dezinteresat de calitatea și de cantitatea populației sale. Un sistem de caracatiță îl sugrumă pe omul onest și pregătit profesional și îl ridică în slăvi pe cel mediocru. Scriitorul urmărește, cu finețe, tendințele de manipulare a persoanei, a masei amorfe needucate, controlul lui mental și supunerea fizică. Oamenii încearcă să supraviețuiască într-o localitate de provincie, teritoriu aruncat la periferie, cândva marele combinat, denumit mastodontul, în romanul publicat anetrior, Vadu Ars, avea o forță teribilă, influență economică și politică majoră în teritoriu. În pasta romanului sunt prinse personaje din diferite pături sociale, de la intelectuali și până la oameni simpli, care își duc viața de zi cu zi în Vadu Ars, unde profilul economic s-a schimbat, comunitatea a prins vigoare, oamenii s-au adaptat unei societăți globalizate, în continuă metamorfozare. Oamenii de afaceri au rămas aceiași care în trecut dețineau puterea economică și financiară, iar prin desființarea combinatului au câștigat de pe urma afacerilor cu fier vechi, au utilizat utilajele existente deja până când firmele lor au devenit competitive; aceștia s-au implicat în proiecte europene obținând fonduri nerambursabile, în agricultură, profitând de avantajele politice și în cârdășie cu politicieni de la nivel local și județean. Oamenii s-au adaptat economiei de piață, noilor cerințe și pieței muncii. Afacerile au continuat să fie ilicite, să se promoveze nepotismul și mediocritatea, ei s-au aflat permanent în căutarea unei vetre bune, care să le înlesnească afacerile și să le sporească venitul. Personajul principal al cărții, Ana Nor, avocat de profesie, este liantul dintre cele două romane. Alege să emigreze în Europa pentru o viață mai bună. Trăiește în Londra. Are un venit mulțumitor și este o persoană dinamică, se implică în viața comunității românești și oferă sprijin oamenilor nevoiași. Este imaginea emigrantului român, în continua lui luptă de adaptare și de integrare într-o societate străină, căreia simte că nu îi aparține, dar la care nu renunță totuși. Constantin Stancu pune sub reflector situația migrației din Europa și vorbește de o liniște suspectă în marile metropole. Migranții care vin în Europa vor produce șocuri. Și așază în polul opus atitudinea celor puternici din Occident, care au mentalitatea marilor imperii, nu au timp pentru cei mici, iar ițele pe care prinde formă țesătura e logica economică. Dintre personajele care dinamizează viața comunitățiise numără Ion Ardelean, fost director al combinatului din localitate, implicat activ în agricultură; Moise Buzatu, om de afaceri, care devine sclavul banilor; Ioan Jude, economist, fost jurnalist, implicat activ în viața economică, juridică, dar și culturală a orașului; Toma Bucur, profesor și autor de romane de aventuri bine vândute în străinătate, care întreține legături cu Ana Nor pe tărâm afectiv; Gigi Zugravu, parlamentar, care îl lansează în afaceri și pe fiul său, Bill Zugravu, artist. Un personaj cu totul deosebit este Radu Costin, pensionar, fost profesor, un bun cunoscător al culturii și al istoriei locale, păstrător al secretelor din Vadu Ars, care o alege pe Ana Nor să poarte taina aurului dacic peste generații.
Pe baza indicației geografice deducem că acțiunea se petrece în regiunea Țării Hațegului, un teritoriu cu rădăcini istorice profunde, taine care sculptează o siluetă de verticalitate spiralică, din ceresc, subceresc până în subterane. Scriitorul vorbește de culturi vechi, fascinante, dar dezinteresul din timpurile noi lasă totul de izbeliște. Este o poveste tandră în roman, când profesorul bătrân, Radu Costin, păstrător al unei taine, găsește persoana aleasă căreia să îi dea în dar trei cosoni de aur, să țină legământul. Află în persoana Anei Nor pe noul discipol care să poarte mai departe taina cosonilor, să fie păzitorul comorii. Dincolo de vânzoleala lumii și de șaradele ei există rădăcinile ființei profunde, acel ținut al nebănuitului sufletesc. Locul tainei. Unde trebuie păstrată demnitatea și măreția unui neam. Și ea trebuie transmisă celorlați. Acel amestec parfumat de mitic, legendar, de material și religios deopotrivă și de metafizic. Cei trei cosoni de aur sunt pecetea unui legământ peste timp. Noua dictatură se numește birocrație, scrie autorul, după loviluția din '89, făcând un salt în cotidian, lumea liberă se lipește de imagini, de iluzii. Uitarea a vindecat totul, o metodă perfidă, ca formă de ștergere a memoriei. Este o lume a schimbării, scriitorul pune accent mereu pe această nuanță dinamică, a pulsiunilor și a afacerilor ilicite, a neașezării. Tihna și candoarea au dispărut din viața omului de azi. O lume modelată de internet: tehnica îi apropie pe oameni, dar îi și îndepărtează. Sclavie modernă. Omul aruncat în hățișul neastâmpărului, mânat de dorința de a câștiga bani și de a avea putere asupra celuilalt. Fenomenul manipulării este bine surprins și dezbătut în paginile cărții. Politicul are influență asupra tuturor laturilor vieții. Este o dominare prin contaminare. Puterea atrage după sine abuzul: politicienii sunt rupți de realitate, dar manipulează oamenii. Ce sinistru, lumea votează cu orbii! Constantin Stancu face o radiografie a societății actuale, cu șariajele și derapajele ei, cu manevrele politice și șarlatania mediatică, juridică, toată devălmășia unei tranziții prelungite este amestecată în pasta unei narațiuni care are în centrul său localitatea Vadu Ars. Scriitorul observă o societate în derivă, dezorientată, ruinată de frumos și de morală, golită de religios, cu hazardele ei sociale, punând sub lupă problematica migrației. După o perioadă de emigrație în Anglia, Ana Nor decide să revină în țară, să pornească o afacere și să încerce să se așeze la casa ei, într-un cuvânt, să se întoarcă acasă, dar destinul îi este potrivnic și spune, nemulțumită, cuvinte dureroase: am venit dintre străini și aici am dat de alți străini și mai străini. Parcă aud vorbele lui Brâncuși, „când am plecat v-am lăsat săraci și proști și acum vă găsesc și mai săraci și mai proști”. Durerea că nimic nu se schimbă substanțial, doar la suprafață. Metehnele rămân. Problemele majore sunt uitate. Și scriitorul așază în curgerea romanului câteva dintre ele: inginerii financiare, delapidări, escrocherii, problema lipsei de educație și a influenței nefaste a tehnologiei asupra gândirii active a elevilor: li se tocește creierul, lipsurile din sănătate și afacerile cu medicamente, promovarea unei arte de joasă altitudine, problema emigrației, a prostituției, transportul și comerțul cu carne vie, sclavia modernă, despăduririle și furtul lemnului, apoi manipularea, șantajul și abuzul de putere, ciza forței de muncă și emigrarea masivă a tinerilor, pe când în țară se înregistrează un număr mare al celor care sunt fără serviciu, promovarea mediocrității, a nepotismului, o paletă largă, până la modificări genetice ale produsele alimentare. Până și mierea e falsificată. Și apoi corupția la nivel înalt și manipularea politică a maselor alcătuiesc peisajul unei tranziții la începutul mileniului trei, într-un feroce război hibrid. În mijlocul vâltorii, oamenii își trăiesc viața, iubesc și suferă, își încearcă norocul în țări străine, unii se întorc acasă, alții se lansează cu afaceri în lumea globalizată. Ana Nor locuiește în Anglia și are o relație afectivă cu Toma Bucur, autor de romane de aventuri, bine vândute în străinătate. Aceștia încearcă, fiecare în felul său, să își găsească fericirea. Destinul Anei este urmărit în planuri narative stratificate. Ana Nor este o femeie dinamică, un tehnocrat cu potențial, serioasă, care muncește cu dăruire la o firmă din Londra, dar este dispusă și să ajute emigranții români și străini ca să își găsească un loc în viață, colaborând cu liderii unui azil și cu pastorul bisericii românești. Păstrează legături cu Vadu Ars, locul natal, prin Ioan Jude, prieten apropiat, fiind la curent cu schimbările care au remodelat fosta localitate monoindustrială, prin oameni de afaceri care au investit în zonă, Ion Ardelean, fostul manager al întreprinderii, reprofilat pe agricultură și Moise Buzatu, un patron local; cu oameni de cultură, sufletiști, care se ocupă de latura imaterială și de istoria localității, persoane cultivate  care își iubesc ținutul și se preocupă de soarta lui, cum este profesorul Radu Costin. Un alt plan narativ este și viața a doi oameni simpli, Margareta și Bil Zugravu, care se căsătoresc și încearcă să răzbată prin agitația vremurilor. Scriitorul observă modificările la nivelul mentalului colectiv, oameni afectați de criza lumii moderne, de ritmul alert de evoluție materială, care descătușează în om pulsiuni și agresivități. Puterea banului duce la orbirea individului. Omul de afaceri Moise Buzatu este derutat de beția puterii, de mirajul acestuia, de puterea banului care îl conduce la abuz: nu mai accepta poziții contrare, nu mai discuta, nu-l mai interesau ideile altora, se simțea liderul absolut. Era o beție frumoasă, orgoliul îi era alimentat de aceste decizii.[...] Ambiția, egoismul, lăcomia se adunaseră în inima omului de afaceri. În lumea brutală a banilor omul își pierde umanitatea și legătura sfântă cu semenii săi: capitalismul sfâșie relațiile dintre oameni. Scriitorul așază alături de iertare, dragoste și cumpătare împăcarea cu sine și cu Dumnezeu. Cuvintele, așa cum era și firesc, se regăsesc în vorbele unui om ajuns în anotimpul frumos al senectuții, când înțelepciunea primează asupra vieții: Radu Costin privea spre grădina lui și încerca să înțeleagă ce s-a schimbat în toți acești ani. El se simțea depășit de fenomen, dar scria cu pasiune. Se detașa de cele lumești, vârsta era o povară, dar ceva important se petrecea cu modul său de gândire, era mai profund, vedea lucrurile mai clar, se bucura de lucrurile mărunte, ele deveneau foarte importante în acea perioadă a vieții. Era împăcat cu lumea, cu sine, cu Dumnezeu. E grăitoare teoria fericirii a lui Einstein: „o viață simplă și liniștită aduce mai multă fericire decât urmărirea succesului cu o neliniște constantă.” Cu vorbele înțelepte ale lui Cicero, Radu Costin apreciază lucrurile mărunte și se bucură de frumusețeaadevărată a vieții: cine are o grădină și o bibliotecă la casa lui este bogat! Și pentru a avea o privire parabolică și sintetică asupra lumii, scriitorul Constantin Stancu, un om sensibil și discret, lucid și profund, ne conduce la izvor, de la puțul cu apă limpede până spre sursa de apă vie christică, într-o inefabilă migrație spre divinitate: e greu să renunți la o așa bunătate, au băut din apa asta români, evrei, nemți, țigani, unguri, polonezi, ce să zic, toate națiile aproape. Poate au băut și romanii pe vremuri! Uite așa, creștini de toate felurile, apoi musulmani, toți au găsit apa bună, lăsată de Dumnezeu pentru locul acesta. Fântâna din curtea uzinei o regăsim și în romanul anterior, Vadu Ars, un loc central, afectiv, izvor care deopotrivă stâmpără setea și tămăuiește sufletul. Constantin Stancu vine în întâmpinarea noastră cu o nouă carte, Migranți fără bagaje, un roman despre tranziție, despre metamorfozele și fațetele ultimului deceniu, despre emigrație și globalizare, cu toate meandrele societății în schimbare accelerată, cu furia spațiului virtual și beția puterii, cu manipularea maselor și tendința de însingurare a lumii, adâncită tot mai mult în pecuniar, o societate sleită de patima confortului, un om ahtiat după folos, nemăsurat și tot mai departe de aproapele său. Nu vreau să devoalez finalul romanului. Invit cititorul să-l descopere și să se regăsească în paginile cărții Migranți fără bagaje, apărută la Editura Limes, Florești-Cluj, 2019.


Lőrinczi Francisc-Mihai


Foto: Coperta romanului Migranți fără bagajeLorinczi Francisc-Mihai
12. Concurs: Scrisori de mai... Palatul Copiilor Bistrița, provocare pentru copii, adolescenți, liceeni... Date de contact, regulament, adresa web... - May 22, 2020 7:50:00 AM
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj și Palatul Copiilor Bistrița, în colaborare cu alte instituții culturale, derulează, între 2 mai – 31 mai 2020, a VI-a ediție a Concursului Regional literar și artistic „Scrisori de mai”.
            Tema concursului constă în scrierea și ilustrarea plastică sau digitală a unei Scrisori. Cei mici vor crea Scrisori către un personaj din „Aventurile lui Cepelică”, de Gianni Rodari. Elevii de gimnaziu, pornind de la un motto blandian, vor scrie și ilustra o Scrisoare Poetei Ana Blandiana. 
Liceenii, inspirați de fragmente din cartea „O călătorie spre marea interioară” a scriitorului Romulus Rusan, vor adresa o Scrisoare către marea interioară.             Regulamentul concursului, fișa de înscriere și anexele se găsesc postate pe Blogul Palatului Copiilor Bistrița, pe pagina web: https://palatulcopiilorbn.blogspot.com/p/proiectul-scrisori-de-mai.html.             Așteptăm cu interes expeditori mari și mici la adresele [email protected] sau [email protected]! Dorim tuturor multă inspirație și succes!
Doamne-ajută în toate!
Ionela-Silvia Nușfelean0749155121Palatul Copiilor Bistrița  Sursa: Maria-Daniela Pănăzan
13. Prof. dr. Adrian Botez: Despre ziua de duminică stabilită pe vremea Împăratului Constantin - May 21, 2020 7:30:00 AM
...Patronul Sacralo-Imperial este o figură strălucită, eroică, legendară... -  ...dar cam ambiguă ... : ”în paralel cu adorația creștină, se închina lui <<Sol Invictis>>” (...eu, personal, nu-l condamn, din punct de vedere spiritual !)...textul ”Crezului” ”a fost impus, la Nikeea (325 d. Hr.), în mod...<<imperial>>” etc.
...Nu s-a botezat decât pe patul de moarte......Dar există ceva CERT BENEFIC,  care va rămâne, în veac, așa cum a decis Sfântul Împărat CONSTANTIN - și deosebindu-ne (pe noi, creștinii neo-testamentari !), în mod ferm și definitiv, de evreii vetero-testamentari, numiți, de mulți, ”deicizi”... :” (...) Potrivit surselor istorice ale vremii, în 7 martie 321 A.D., Împăratul CONSTANTIN dă un decret pe placul atât al creștinilor, cât și al păgânilor, care a schimbat, radical, modul în care omenirea a folosit cele șapte zile ale săptămânii.
Alegerea DUMINICII, ca zi de odihnă, a fost o mișcare politică excelentă. În mod normal, duminica era o zi lucrătoare, dar mulți creștini, din întreg imperiul, o tratau, deja, ca pe o zi de închinare religioasă, cu excepția celor din Roma și Alexandria, care aveau tendința de a prefera ca zi religioasă sâmbăta, Sabatul evreiesc”.

15. Florentin Smarandache: SĂ MOARĂ VIRUȘII! DE RÂS. Spălați-vă pe mâini, că noi vă spălăm pe creier! Umor din lumea largă... - May 20, 2020 6:49:00 AM
“Sa moara virusii! De ras.” – volum masiv (720 pagini) de bancuri actuale
pentru descretirea fruntilor si… invingerea virusilor!!
 http://fs.unm.edu/Folclor16.pdf  


Multumesc tuturor celor care mi-au expediat bancuri, glume, si ilustratii prin e-mail, fara de care nu aş fi putut realiza acest volum, al XVI-lea de folclor roman.


Spălați-vă pe mâini, că noi vă spălăm pe creier!

Celelalte 15 volume de bancuri se pot descarca din saitul Universitatii New Mexico (SUA):
 http://fs.unm.edu/a/bancuri.htm

Volumele sunt gratuite, deci le puteti re-expedia si altora, si incarca pe alte saituri – pentru buna dispozitie…


Prof. univ. dr. Florentin Smarandachehttp://fs.unm.edu/FS.htm


Textele şi fotografiile din seria antologiilor de folclor umoristic au fost primite de la cunoscuţi şi necunoscuţi prin e-mail sau culese din reţele de socializare. Selecţia, prelucrarea, ordonarea şi titlurile capitolelor ne aparţin. Dacă vreunul dintre textele sau vreuna dintre fotografiile din acest volum încalcă drepturi de autor, aceasta nu se produce cu bună ştiinţă. La orice sesizare întemeiată, editorul va proceda la eliminarea eventualelor piese. Materialele prezentate în acest volum sunt, pe de o parte, oferite spre divertisment personal, pe de altă parte, sunt doar o bucată a unei cercetări sistematice a fenomenului umoristic la români (aşa cum se exprimă acesta prin bancuri). Nu putem fi socotiţi răspunzători pentru vreun prejudiciu moral, direct sau indirect, care ar avea legătură cu conţinutul volumului. Bancurile prezentate nu exprimă opinia culegătorului. Acestea sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare.Acest volum conţine limbaj obscen şi apropouri sexuale. Nu se recomandă lectura lui de către copii.Volumul nu este destinat comercializării. După realizare, volumul a fost comparat pentru eliminarea dublurilor cu volumele de folclor umoristic internetist editate până acum, cu ajutorul unor soft-uri de identificare a dublurilor şi variantelor realizate de Ing. Mihai Liviu Smarandache şi Ing. Swapan Das. Programul de comparare s-a realizat în.NET Framework 3.5, folosind Visual Studio 2008. Programul rulează pe computere care au instalate.NET Framework 3.5 sau o versiune ulterioară. Programul foloseşte "itextsharp" ca third party librarypentru citirea fişierelor pdfşi "Microsoft.Office.Interop.excel" ca.Net library, fiind o aplicaţie de tip gui.
16. Un timp alb la miezul nopții. Poezia din ceasul primăriei - May 19, 2020 12:19:00 PM

Pe ceasul cel mare al primăriei, bolnav de timp,                  ai desenat o vrabie                         ce poartă-n cioc oraşul                         cu străzile mereu paralele pe ora exacta...


                        Un timp alb radiază mereu la miezul nopții,
în trupul meu ai desenat destinul              cu roşii artere, cu albe oase,                          cu transparente tristeţi, cu vorbe de demult, fără vocale...


C Stancu 
Din vol. Pomul cu scribi (2006)
17. Ioan Evu și prezentul postum. Poemul la intersecția cu singurătatea - May 19, 2020 12:12:00 PM
Adio rămân
 


Adio rămân cel ce‐am fost pân‐acum
flacără numai arzând fără scrum.
Niciodată popas doar răscruce de drum
mai murind mai trăind în prezentul postum.
 



În lumea‐n care se scumpiră toate
cum scade prețul tău singurătate!
Cântec scrâşnit cuvinte spânzurate
sub cer august voi aripi retezate
 


albe corăbii de hârtie vise
ninsori din țărmuri interzise
cu foşnet lin de manuscrise
şi gust de lacrimi niciodată scrise.
 


V‐ați dus pe apa sâmbetei la vale
poeme frunze îmbrăcate‐n zale.
În lumea‐n care se scumpiră toate
care‐o fi prețul tău singurătate?


Ioan Evu

Din vol. Elogiu furtunii (2012).
18. Eugen Dorcescu: Jurnalul ca ieșire în viitor. Lecturi din adânc... Lumea în mișcare - May 19, 2020 12:00:00 PM

În ce mă privește, lucrurile sunt clare: la noi nu e vorba de criptocomunism, de fosta nomenclatură etc.
Acestea sunt ori diversiuni, ori concepte create de naivitatea (și prostia) multora. Nimeni nu mai vrea comunism (ba chiar, cei din conducere îl vor cel mai puţin). E vorba de un capitalism primar, ca să nu zic primitiv, sălbatic și oligarhic, există un grup (sau câteva grupuri), ce se bate (se bat) pentru puterea economică (prin mijlocirea celei politice). De aceea, elimină cât mai mulţi întreprinzători reali sau posibili, stăvilesc iniţiative, n‐au nevoie de concurenţă. Vor să fie ei și numai ei. Eventual, tot cei care au fost. Cum să renunţe la dominaţie? A le pune în seamă principii și ideologii ar însemna să‐i înnobilăm. Pentru ei, principiile și ideologiile sunt mijloace, nu scop. Dar, ce să mai discutăm? Se naște o lume în care va domina oligocraţia fără scrupule, peste o masă aflată la marginea subzistenţei. Criptocomunism! Stânga! Numai un prost poate să‐și închipuie așa ceva. Tocmai cei acuzaţi de nostalgii comuniste sunt plini de firme, de averi, de bani. Și cei săraci lipiţi, cei care abia pot cumpăra o bere, citesc cu înfrigurare ziarul și se cred capitaliști. Atâtea nerozii am văzut de patru ani încoace, încât mi‐e silă să mă și gândesc. Pun punct aici însemnărilor de azi. Bate intens soarele în fereastră. Și eu încerc, zadarnic, să încropesc, să fixez, cât de cât, o priză – inocentă, calmă, optimistă – la realitate.
Eugen DorcescuFragment din jurnalul Îngerul adâncului, Ed. Mirton, 2020
21. 17 mai 2020: În cer păsările plâng cu aripi - May 15, 2020 10:20:00 AM

În ceruri

Toate de rotesc în jurul timpului crud, netrăit, hotărăşte: aşează-ţi tâmpla pe un punct cardinal, ai un reper, şi trebuie să ştii, femeile sunt mai frumoase în această zi de duminică clădită pe o sămânţă – în cer, păsările plâng cu aripi...



C Stancu

22. Cornel Udrea: Umorul și realitatea cu mască: „eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ... de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are „trei nurori”... - May 15, 2020 10:17:00 AM

ŞTIINŢA UMORULUI


In tranziţia tranziţiei, se mai şi zâmbeşte. Iată, Editura  CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, Cluj, 2000 - ne oferă volumul de proză umoristică PRIVIGHETOAREA CIOCUŞĂ scris de Cornel Udrea, cunoscut umorist din Transilvania şi nu numai. Nu comentez titlul, doar cuvântul privighetoare, care vine de la a priveghea în lanul de ştiri...
             Volumul încearcă şi reuşeşte să se opună valului de superficialitate şi dulce ruină în care a căzut  umorul românesc, ros de cariul  Pro TV-ist,  Antenist şi TV Number One. Umorul este o ştiinţă, altfel de ce o astfel de editură s-ar încumeta să abordeze studiul despre căderea râsului la români, ca despre căderea preţului la slănină. De aceea trebuie să ne aplecăm cu studiu asupra zâmbetului de bună credinţă, si redescoperim legile normale ale umorului, pentru a putea privi normal valorile societăţii româneşti.
            Principala atenţie a scriitorului este îndreptată asupra căderii valorilor umane. Valorile se schimbă pentru că mediocrii nu doresc să fie schimbate, ei au pus mâna pe putere şi nu au altă şansă. Valorile i-ar dărâma. Este eternul scenariu, care ne macină în mod democratic, dictatorial sau securistico - polieţenesc. Ne învârtim în cerc şi oamenii de valoare o ştiu, iar cei mediocrii o ştiu şi mai bine şi întreţin această lege pentru a putea  „supravieţui” şi a demonstra că „Nimic nu este mai presus de lege”… şi aşa este Nimicul este mai presus de orice...

Evident că autorul este conştient de ţinta sa, de efectele scrierilor sale şi sfârşeşte, dar de fapt începe, prin a-şi scrie testamentul, adică de a da în primire.
Testamentul  este scris cu umor, scriitorul nu a participat la concursul coral organizat de măgari chiar de la începuturile cărţii, a stat şi a scris cu umor despre toate acestea. Testamentul se încheie cu o concluzie: „3. De pe acum vă doresc tuturor să vă intre minţile în cap şi să vă maturizaţi cât mai aveţi vreme”.  Se pare că falsele valori ne vor cotropi şi ne vor devora. Ele au vreme ... Sau vremea ţine cu ele...
            Eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ...  de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are  „trei nurori”.
            Un atac virulent al autorului este împotriva celor care renunţă la cultură. Degradarea morală îşi are originile în lipsa de cultură: „Eliade este incomplet: nimic despre Banca Religiilor...”, dar nu numai...
            Politicianul este personajul  preferat al autorului, politicianul este stăruitor, ajunge în politică la bătrâneţe, când puterile sunt duse, este senil, adică nu se opune la nimic, nu mai are putere împotriva tinereţii inculturii, care rămâne veşnic în putere, se sprijină pe minciună, pe furt, pe manipulare...
            Interesant este „Tratatul de visologie”, „Capitolul  4” unde se pare că realitatea a devenit un vis urât?  Aici întâlnim diferite variante ale visului nostru comun la români: „Stomatolog cu pikamerul  la uşă”, „Ajutaţi soţia, în somn , la pus zacusca”,  „Pitic mâncând pâine cu magiun”, „Haiduc cu nădragii în vine”,  „Porc cu ochii albaştri” etc. ...şi ce aflăm: „Cred cu sfinţenie în ateism”, „Eu zic să aderăm la NATO, dar să nu intrăm”...
Capacitatea de a tălmăci visele vine simplu, dacă ai norocul să cazi în cuva maşinii de spălat, ca accident de fiecare zi. Cum trebuie să visăm: „Patul trebuie să fie orientat spre Vest, fiindcă de la Est ne-au venit destule insomnii... perna să nu fie nici moale, nici tare, să fie curăţ. Contează foarte mult ca ţurloaiele să ne fie tot timpul sub plapumă, astfel, la fiecare coşmărel, avem tendinţa de a da din copite şi de a ne dezveli. Contactul cu aerul rece ne va trezi şi este ştiut că un vis întrerupt e ca şi nevisat. De exemplu, visul că după revoluţiune lucrurile o să meargă bine...” etc.
            Cartea lui Cornel Udrea trebuie citită, umorul se degustă şi se savurează mâncând, sau visând...  
Prin umorul său Cornel Udrea ne oferă un fel de protecţie socială specială, acolo unde nimic nu ni se va oferit, pentru că a venit vremea să ne întrebăm cât va costa mersul pe jos, acum după scumpirea biletului de tren, a biletului de autobuz. Am aflat ce înseamnă protecţia socială: „Protecţia socială românească are scopul de a-i apăra pe cei foarte bogaţi de ura celor bogaţi”.  
Să avem încredere în ştiinţa umorului, Cornel Udrea se opune ca primar să devină           Garcea, tipul care te bate până râzi şi la care se aplaudă din comandă. Vă previn, Cornel Udrea nu a comandat nici un „aplau – dac” de aceea rămâne patriot în ţara umorului...
Dar românul are ţi calităţi: „Românul tace şi face: ECONOMIA SUBTERANĂ”...  Şi să avem încredere în justiţie: „Tribunalul din Haga dă dovadă de umanism, prin câteva achitări ! A achitat taxele la gaz, lumină şi parcare pe 1999”; iar acum am trecut de 2000... 

                                   Constantin Stancu
23. Carolina Ilica: O intimitate violet... Poezia și iubirea. „ Iubirea transcede în ploaia simplă de vară, ploaie ce îmbrăţişează, caută trupul bărbatului ca o femeie, pudică la început, desfrânată la sfârşit, ca o amantă, e o stare de dobândirea maturităţii, în plină îmbrăţişare, o intimitate perfectă ce duce la vis şi realitate, în aceeaşi secundă, la bucurie şi la imagerie, o ploaie ce revitalizează totul numai privind, numai crezând...” - May 15, 2020 10:14:00 AM

                                  O INTIMITATE VIOLET

            Starea de “violet“ este cadoul poetei Carolina Ilica pentru iubitorii de poesie,  într-un an în care secolul şi-a arătat o umbră violetă.  Editura “ AXA “ - 2001, din Botoşani a ales o formă de prezentare simplă, dar relevantă pentru poetă, un mic animal pare să fie acest volum, care trăieşte într-un aer violet în care se mai iubeşte parcă, la sfârşit de secol, la început de vreme...             Carolina Ilica suferă pentru sentimentul iubirii, a făcut din iubire o adevărată religie, e căutarea nesfârşită a femeii după infinitul dintr-o îmbrăţişare, până ce sufletul se face violet, într-o vară violetă, când toate iubirile dau rod...

            Poeta a surprins cu delicateţe căutarea femeii după jumătatea divină, a pus în lumină şi forţa femeii de a găsi jumătatea pierdută prin generaţii, e o căutare pulsând magnetic, pentru o încoronare în clar - obscur...             Orice anotimp, orice fiinţă, orice clipă,  duce  spre partea nevăzută dintr-o iubire. Chiar dacă vine toamna, atunci sufletul femeii migrează după sufletul bărbatului, dacă este vară, iubirea ca un fruct îşi arată sămânţa, o sămânţă dintr-un fruct exotic, dintr-un fruct ce pare dintr-o altă ţară, dar e, de fapt, dintr-o ţară nevăzută, uitată de cei doi din prea mult bine, din prea uşor ...             De atâta rod lumea se face mică, cei doi, un bărbat şi o femeie, o femeie şi un bărbat, fac lumea mai mică, e un joc de-a căderea în starea de dragoste dintâi, profundă, uitătoare de sine, cândva am fost atât de intimi cu natura, cu Dumnezeu, sărbătorind până ce iubirea capătă gustul vinului rar, ţâşnind dintre punctele cardinale ale unui sentiment pierdut, pururi...             Ritualul este simplu, trimiţând la o cină mirifică, eliberatoare ce pregăteşte iubirea, femeia cu tot trupul pregătit, dar cu sufletul de fetiţă, în căutarea purităţii, a sentimentului de început de lume, a legănării în faţa luminii tainice din noapte, aşa este o cină a bărbatului şi a femeii, singuri pe lume, simplă, doar fructe şi rod, şi starea de cutremur pe dinlăuntru, într-o linişte primordială, o cină pe placul celor doi, arhetipul ei şi arhetipul lui, dezbrăcându-se de trupurile violet...             Iubirea transcede în ploaia simplă de vară, ploaie ce îmbrăţişează, caută trupul bărbatului ca o femeie, pudică la început, desfrânată la sfârşit, ca o amantă, e o stare de dobândirea maturităţii, în plină îmbrăţişare, o intimitate perfectă ce duce la vis şi realitate, în aceeaşi secundă,  la bucurie şi la imagerie, o ploaie ce revitalizează totul numai privind, numai crezând...             E atâta maturitate în aceste poeme violet, încât pare că nimic nu se mai poate petrece, sufletul caută sufletul, doar privind la fructele coapte, poate doar sfârşitul lumii...             Poeta îşi relevă demnitatea feminină, o tandreţe de a regăsi mereu, cu suflet de iubită eternă, parcă fugită din poeziile lui Eminescu, sau din jocul serios de-a iubirea a lui Nichita Stănescu...             Dincolo de perfecţiunea iubirii, cititorul încearcă un sentiment propriu de frustrare, dar unde este dragostea?... dincolo de cei doi, poate răspunsul e doar tălmăcirea unui vis visat demult de o femeie care tânjeşte să reînvie, alături de iubitul perfect... E un joc între lumi paralele, care dă rod, care duce undeva într-un rai cu fructe exotice, ritualul este perfect, sentimentul este deplin, doar vara este un alt anotimp...             Carolina Ilica a evitat vulgarul şi a reuşit, a câştigat o provincie de sentimente, undeva la margine de timp, ca o sărbătoare după care tânjim, e sărbătoarea iubirii... Important este că poeta nu se minte, starea de violet este o stare pură, a suferinţei de fapt, din care nu se eliberează, ci face o misiune la limita unei secunde, viziunea este modernă, fructificând experienţa unor generaţii de poeţi, cu un limbaj fără excese, doar atingere de animale sălbatice, simţurile sunt provocate pentru a deschide noi vieţi într-o iubire, secretul cel mare este că cei doi sunt deja, dar nu încă, unul, ca un fel de rod în rod, cu un fundal exotic, dar profund...             Rafinamentul poetei duce la gesturi pure, dar care nu sunt căutate, ci revelate, o prinţesă care fuge din decor într-o culoare mirifică, violet...             Am putea afirma că poeta este una talentată, cu o personalitate distinctă, dar de fapt trăieşte un poem nesfârşit de iubire, tensiune producându-se acolo unde dragostea este de fapt imagine din oglinda unui cuvânt ... Iubirea presupune doi parteneri, un bărbat şi o femeie, dar dragostea îi contopeşte într-un singur trup, cu două  suflete rotitoare, de floarea soarelui... E anotimpul supunerii, dar şi al evadării violet...             Volumul “Violet“ ne prezintă numeroase trimiteri critice pe marginea altor volume scrise şi trăite de  poeta Carolina Ilica,  o biobibliografie, traducerile, alte trimiteri spre opera autoarei, dar noi doar mai scriem: acest volum cade  în faţa iubitorului  de poezie ca şarpele raiului, după ce a ispitit, e o închisoare în cuvinte, sau în noapte...
            Oricum, fluviul acela curge spre cealaltă parte a lumii...


                                               Constantin Stancu  

24. Nisip și ape de odihnă la Octavian Doclin... Memoria și puterea apelor de odihnă - May 15, 2020 10:08:00 AM


APE DE ODIHNĂ

Octavian Doclin renunţă aparent la poezie pentru a descoperi poezia, pentru a o trăi ca mod de existenţă…  Fluxul poetic este întrerupt atunci când poetul atinge apele de odihnă. Este important de reţinut că Dumnezeu pe cine  iubeşte îl ia sub aripa Sa de odihnă.  Este important să fii în odihna venită de Sus, dar uneori nu ştim şi nu vrem să recunoaştem preţul adevărat, plătit, poate, de altul… În deşertul aceste vieţi, prin nisipul de fiecare zi, s-ar  putea spune multe dar poetul renunţă, el caută şi descoperă esenţa, restul pare a rămâne în urmă, fără importanţă…
“După ape de odihnă nu încetezi să tânjeşti/ o suflete-al meu mult visătorule // numai cu înţelepciunea şarpelui/ şi blândeţea ştiută a porumbelului / nu ajungi să le vezi…”. Este o taină a poeziei pusă în lumină de Octavian Doclin în volumul său  Nisip, ape de odihnă – poeme -, Editura Marineasa, Timişoara, 2002. Taina este provocată de ascunderea poeziei după cuvânt, sau vederea poeziei de dinaintea cuvântului, ca ceva ascuns trimiţând la înţelepciunea de început… Taina este întreruptă de prezenţa realităţii, a deşertului mort care se vrea viu, până şi din părul iubitei cad fire de nisip, apoi pielea este atinsă de realitatea nisipului, fruntea şi ea … Poemul este rupt de tensiunea din poem, este frânt de tăcerea dintre titlu şi corpul poemului ca un animal viu, destinat potopului, chiar acolo între nisipuri … Între realitatea veacului şi prezenţa eternităţii în apele de odihnă, poetul regăseşte copilăria şi căldura nerepatabilă a mamei. O floare provoacă atingerea simplă şi curată a mamei ca în “poema gherghinei“:  “gherghină gherghină/  ce singur păşea mama mea / când era tânără…”; sau amintirea patului simplu de vişin care curăţă fiinţa de păcate. Sunt clipe bine captate prin deşertul de fiecare zi, clipe care energizează, care luminează fiinţa, care salvează… Octavian Doclin, se ştie, reuşeşte să capteze esenţa: virginitate viitoare; mirosul somnului; cămăşile pentru fugă; în miezul somnului cerul fatal; litera descreşte; poemul cu sângele lui de vişin tânăr. Dincolo de poeme, poetul ne arată tragedia de a-ţi asuma pe deplin nisipul şi apele de odihnă: “ Cu capul sub braţ / şi mîna pe hîrtie / un ochi pîndeşte pe celălalt / pe nisipul fierbinte poema se scrie" – (Poetul – călău). E multă tristeţe şi multă viziune în poemul “Zidurile“, acolo unde Octavian Doclin spune lucrurilor pe nume şi unde omul din veacul acesta şi din toate celelalte veacuri se regăseşte: omul este propriul prizonier, păzit de acelaşi om, gata să-şi curme viaţa cu sabia cuvintelor, un temnicer întemniţat între ziduri, adică atingerea morţii ca semn al eșecului asumat la început, libertate şi durere… Pomul este memorabil şi trimite cumva la Sfântul Apostol Pavel, prin tangenta la eternitatea cuvintelor care zidesc… În principal, trebuie remarcat faptul că Octavian Doclin nu scrie decât atunci când se simte poet, în rest, nisip şi şansa apelor de odihnă…
Constantin Stancu
Foto: Imagine din Retezat. Barajul

25. Revista „Sintagme literare”, nr. 2/2020. Semnal, sumar, vitrina literară, lecturi - May 11, 2020 12:48:00 PM


Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/sintagme-literare/