Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Constantin Stancu - 65 DE TREPTE - Mar 31, 2020 11:55:00 AM

02. George Ardelean și fenomenul Steinhardt - Mar 30, 2020 9:22:00 AM

Gheorghe Ardelean despre libertate și fericire la Nicolae Steinhardt
Gheorghe Ardelean (George Ardelean, pseudonim literar) este preocupat de teme esențiale. Țara Hațegului dă putere celui care așteaptă activ, în tăcere, marile miracole. Este o personalitate de prim rang; la data redactării prezentei note literare este profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Departamentul de Studii Literare. Doctor în filologie (summa cum laude), preocupat de fenomenul Nicolae Steinhardt. S-a născut la Silvașul de Jos în 19.02.1961, o localitate din Ţara Haţegului. În anul 1980 a absolvit Liceul Pedagogic Deva, secția filologie-istorie. A fost preocupat de tema suferinței în literatura română, mai ales de suferința în secolele al XIX-lea și al XX-lea, intrând în ultimul secol pasionat de mișcarea ideilor în sfera culturii, la intersecția marilor perioade ale lumii.  Profesor pasionat, parcurgând diferitele etape și grade specifice, de la liceu la Universitate, discret și atent, a lăsat literaturii române cartea N. Steinhardt și paradoxurile libertății. O perspectivă monografică, apărută la București, Editura Humanitas, 2009. Cartea a fost premiată imediat, este efectul a peste zece ani de studii, muncă, cercetare. Baza cărții a constituit-o teza de doctorat N. Steinhardt. Studiu monografic.  Cine studiază viața, opera și miracolele din activitatea lui Steinhardt este obligat să citeze din Gheorghe Ardelean, să facă trimiteri la monografia din 2009. Cartea a fost premiată, a beneficiat de recenzii, s-a bucurat de atenția intelectualilor români de prim rang, a oamenilor pasionați de istoria creștinilor din România, de modele și istorii.  Gheorghe Ardelean dă atenție în activitatea sa dedicată perioadei pașoptiste și postpașoptiste, mai multor autori: scriitorii Gulagului, celor cu viața acoperită de misterul din dosarele securității române, celor din arhivele fostului serviciu de informații și represiune a sistemului politic comunist. Scriitorii din dosare au constituit un domeniu special, cu vieți complicate, cu moarte, suferință și idei mărețe. Personalitate complexă, Ardelean se preocupă de birotică, de principiile editării corecte, de strategiile interpretative ale literaturii de bună calitate, profunde.  De remarcat pasiunea sa pentru teme fundamentale, de istoria ideilor, de hermeneutica literară, de coliziunea dintre literatură și ideologie, de istoria „subterană” a literaturii române în contextul est-european în perioada postbelică.   Personalitatea complexă, el lăsă amprente în istoria literară și în gândirea intelectualilor. Născut în Transilvania, într-o zonă specială, încărcată de istorie, de semne remarcabile, în Țara Hațegului, Gheorghe Ardelean a participat la seminarii, manifestări și comunicări în străinătate, prezentând onorabil cultura română. Este considerat un important specialist în opera și viața lui N. Steinhardt, preocupat de valorile creștine de bază în confluență cu cele ebraice și sub presiunea culturii adevărate. A lansat și susținut martirajul creștinilor în secolul al XX-lea în comparație cu cei din antichitate. Cu ironie și realism a observat teoriile literare și filozofice din dosarele securității, bogăția de date tezaurizate indirect și cu suferință în aceste colivii de aur pentru sufletele celor care au avut acces direct la speranța libertății. Libertatea, un risc asumat prin luptă spirituală decisă, cu suferința în carne.  Cărți arestate, autori încarcerați, teme cu efecte puternice în conștiința românilor, Ardelean este mereu absorbit de fapte, dorește să promoveze identitatea spirituală a românilor. Una reală și importantă în cultura universală.  Pentru volumul N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, i s-au acordat mai multe premii: - Premiul special al USR - 2009; - Premiul pentru critică literară/istorie literară/teorie literară al revistei Observator cultural - 2010; - Premiul pentru critică literară „Garabet Ibrăileanu” al revistei Viaţa Românească - 2009; - Premiul pentru studiu monografic al revistei Poesis -2009; - Nominalizare la premiul „Cartea anului - 2009” acordată de revista România literară şi de Fundaţia Anonimul. Cartea este rodul mai multor ani de muncă serioasă, monografia reprezintă un reper în istoria literaturii și demonstrează pasiunea, seriozitatea, dedicarea autorului. Este o carte bine realizată din punct de vedere academic. 
Etapele vieții lui Steinhardt au fost bine lipite printr-o viziune unitară, Ardelean formând o imagine corectă, interesantă despre marea personalitate a culturii române. Personajul a captivat autorul, autorul s-a supus mișcării de ansamblu, cartea este una vie, adevărată, dosarul s-a făcut mit. Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912, a decedat la 30 martie 1989, a fost un mare intelectual, autor, critic literar, eseist, jurist, publicist și scriitor român. A fost legat de localitatea Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină în închisoarea de la Jilava, ulterior și-a luat numele de fratele Nicolae. A decis să se călugărească după punerea în libertate. Este autorul unei opere de primă importanță, carte unică în literatura română, Jurnalul fericirii. De menționat că a fost doctor în drept constituțional. Principiile dreptului internațional i-au permis să înțeleagă marile teme ale lumii. Se acceptă, în sens general, că juriștii sunt și buni teologi…  Copleșitor, dosarele Steinhardt la CNSAS sunt în număr de 11, dosarele procesului în stil comunist sunt în număr de 21. O arhivă în care sunt captate destine în umbra unui destin, rezistența prin credință și cultură în fața mașinăriei de stat. Omul gol în fața istoriei… Mai multe personalități ale vremii, Şora, Paleologu, Marino, Doinaş, Caraion, acționează pe fundalul vremii cu energie, dar epocile se limpezesc în aceste icoane de viață. Arhivele CNSAS, dosarele care i sau făcut lui Steinhardt de către organele de represiune au fost cercetate cu răbdare de Ardelean, efortul a meritat, efectul este unul extraordinar, personajul istoric reînvie în adevărata lumină, ultimii o sută de ani din cultură română sunt bine creionați într-o prezentare dinamică, densă, curajoasă. Identitatea noastră ca români iese la iveală cu multă claritate, valorile sunt puse în lumină. Relația dintre intelectual și organele de represiune, sub lupa vremii, este bine redată, ideile mărețe au biruit timpul. Steinhardt apare ca un om liber într-o țară ocupată, mecanismele opresiunii funcționau exemplar, libertatea, în acest context, are o valoare extraordinară, cu mireasmă de veșnicie. Generațiile de intelectuali români pot învăța din această experiență, modelul este bine fixat în rama culturii române. Libertatea este și tema cărții și studiilor lui Gheorghe Ardelean, el o declară prin prezențele sale în sfera publică, în interviuri, luări de poziție, conferințe, dezbateri, idei în mișcare. Autorul are capacitatea de a face o paralelă între Steinhardt și Dostoievski, una care trece dincolo de punctele de tensiune dintre cultura română și cea universală.  Chiar dacă personajul Steinhardt a fost călugăr, a trăit ca monah la Rohia, el lansează în spațiul public valorile moderne, depășind momentul clasic dintre cele două războaie, se deschide spre tinerii poeți remarcați în anii optzeci precum Mușina, Ioan Bogdan Lefter etc. Dialogul dintre generații a fost fertil și un exemplu de urmat în cultura română. Personajul istoric a fost în atenția a sute de ofițeri de securitate, în atenția conducătorilor sistemului. Un infern pliabil, în mișcare prin viețile oamenilor. Cartea lui Steinhardt, Jurnalul fericirii, ne este prezentată ca epopeea unei opere de excepție în labirintele istoriei, Ardelean urmărind atent această aventură. Cartea reprezenta un pericol public pentru sistemul din anii 7080, reacția personalităților de orice fel în fața operei a fost bine conturată, libertatea făcea și face diferența dintre omul autentic, cel istoric, și cel veleitar. Martirii secolului al XX-lea ne obligă să rescriem istoria.    N. Steinhardt a fost în legătură cu intelectualii din străinătate într-o perioadă grea, românii erau consemnați în țara lor, dar în exil s-au aflat personalități de prim rang: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Toma Pavel, Virgil Nemoianu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Aceste relații au permis formarea unui for cultural în exil, alternativă la uniunile de creație din țară afectate de propaganda comunistă și de stilul agresiv al oamenilor securității. Cărțile circulau din țară în străinătate, în acest mod lumea comunica pe principiul vaselor comunicante, organele de represiune fiind uneori depășite. Contribuția lui Steinhardt a fost importantă, el și-a asumat riscuri, a gustat din libertatea spirituală. Legăturile personajului istoric cu alți intelectuali sunt evidențiate cu multă căldură, apar în jocul destinului: Constantin Noica, Mihail Sebastian, Nae Ionescu, etc. Evoluția vieții din tinerețe la maturitate este una interesantă, de la mișcările extremiste (legionarism, socialism, specifice anilor 30) la un liberalism temperat, de centru, solid. Credința și convertirea la creștinism au marcat fundamental personalitatea lui Steinhardt. Istoria se află sub control divin și asta a reținut Gheorghe Ardelean în monografia sa, punând în lumină ideile personajului principal, schimbat de viziunea creștină asupra lumii. În închisoare, el s-a convertit la creștinism, abandonând ideea iudaică, Steinhardt fiind evreu. Practicarea teologiei iertării în viața de zi cu zi a fost activitatea cea mai intensă și necesară. Iertarea celui de lângă tine, pentru a fi iertat de Dumnezeu. Două mii de ani de luptă spirituală în sufletului scriitorului și monahului flămând de cer. Greutatea finalizării monografiei a venit din modul de interpretare a declarațiilor din dosarele securității referitor la monah. Aici a intervenit un studiu profund, analize speciale, cu grile spirituale exemplare. Trebuia văzut care erau limitele la care puteau ajunge personajele din jurul lui Steinhardt, trebuiau colaționate informațiile din dosare, o tehnică serioasă, menită să pună în lumină adevărul despre un om în fața istoriei. Monografia așază pe tapet marea bătălie de idei, se face o imagine istorică veridică despre secolul al XX-lea prin prisma vieții unui om integru, avid de adevăr sub puterea credinței. Este jurnalul unei convertiri, este jurnalul despre libertate, despre moarte și frică dusă la extrem. Corespondența purtată de Steinhardt cu prietenii, cu intelectualii vremii, cu personalități care au marcat secolul trecut dezvăluie dezbaterea de idei din lume, sensul spre care ne îndreptăm ca specie.  Gheorghe Ardelean a dat culturii române o carte despre speranță, iertare, cultură și credință, despre oameni și suferință. Peste toate, analizând pe Steinhardt, planează umbra lui Dumnezeu. Cu siguranță, cel care a plecat din Țara Hațegului în căutarea libertății și fericirii proprii a lăsat un semn important despre identitatea românilor în istoria și cultura lumii. Este un exemplu de perseverență și iluminare sub presiunea marilor idei. 
C Stancu
În Arhivele de la Hațeg - Monografii, legende și vivisecții (2017).



04. Revista „Vatra veche”, nr. 3/2020. Semnal, sumar, lecturi, lumea în mișcare de la frică la poetica fantastică - Mar 26, 2020 8:31:00 AM


Revista VATRA VECHE 3/2020
Sumar:
Frica, poem de Veronica Pavel Lerner/1
Moartea ca lecție despre viață, de Nicolae Băciuț/3
Muntele Athos din Muntele Athos, de Nicolae Băciuț/4
Femeia, minunea din fiecare martie, de Ioan Ghorghișor/5
Nichita Stănescu și eternul feminin, de Emilia Luchian/6
Poeme de Adam Victor/8
Gânduri la adăpostul inimii, de George Baciu/9
Două cărți despre mama. Universul mama (Vasile George Dâncu) ;Vântureasa de plastic (Marius Chivu), de Darie Ducan/10
Ana Blandiana sau poetica fantasticului (Daniela Zaharia), de Florian Copcea/12
Poezia între feminitate și clasicitate (Claudia Voiculescu), de Aureliu Goci/15
Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/17
Poezia lui Grigore Vieru, de Alexandru Cocetov/18
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/19
Vatra veche dialog cu Dumitru Ichim, de Nicolae Băciuț/20
Imprevizibilul artistic și elemente de hermeneutică în lirica lui Dumitru Ichim, de Lőrinczi Francisc-Mihai/22
Inedit. Blestemul chinezesc, de Francisc Păcurariu/24
Pentru un studiu al ignoranței, de Ștefan Lucian Mureșanu/26
Asterisc. Memorialistică, Jurnalul lui N. Steinhardt, de Dorin Nădrău/28
Despre simbolic și nocturn, cu Mihail Diaconescu, de Ionel Silvian Bucurescu/29
Remember valeriu Bârgău, de Cornel Galben/30
Aniversări/comemorări .Centenar Traian Lalescu/31
Radu Ciobanu – 85 de ani, de Livia Fumurescu/32
Nicolae Rotaru – 70 de ani. Poezii de Nicolae Rotaru/33
Poeme de Veronica Pavel Lerner/34
Asterisc. Da la arta imunitară la manifestul negativist, de Theodor Codreanu/36
Cronica literară. Vaci ale Domnului (Dumitruy Crudu), de Corneliu Vasile/37
Tainele poliedrului (Răzvan Ducan), de Ioan Marcoș/38
Lacrima Anei (Gheorghe Păun), de Mihai Posada/40
Barierele cunoașterii (Elena Maria Cernăianu), de A.I. Brumaru/41
Romanul de dragoste (Nicolae Florentin Petrișor), de Aureliu Goci/43
Cum să scrii un roman pe o temă dată (Mihai Petre), de Ladislau Daradici/43
Ceața și golgota (Sonia Elvireanu), de Mihai Pascaru/45
Povești noi… (Francisc Stoleriu), de Mihai Batog Bujeniță/46
Amintiri (P. Nemoianu), de Geo Constantinescu/47
Proză scurtă de Florin Iaru în germană, de Mircea M. Pop/49
Pe urmele lui Victor Brauner (Adrian Grauenfels), de Veronica Pavel Lerner/50
Tatuatorul de la Auschjwitz, de Roxana Ladunca/51
Prințesa roșie și condeierul (Dorin Ivan), de Călin Tudor Jarozanu/51
Renașterea unui imperiu (Camelia Pantazi Tudor), de Iulian Cătălui/52
Raftul cu prieteni (Ion Manea), de Ghiță Nazare/53
Cartea mai grea ca viața… (Liviu Ofileanu), de Daniel Marian/54
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/55
Mihai Eminescu și Basarabia, de Gicu Manole/56
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/57
Nicolae Iorga, colaborator al revistei„Biserica Ortodoxă Română”,, de Florin Bengean/58
Eruditio et pietas (Gheorghe Crișsn), de Luminița Cornea/59
Asterisc. Pentru ce venim la biserică ?, de Valeriu Tănasă/60
Amvon, Cioplitorul de vise, de Gheorghe Nicolae Șincan/61
Liftul, de Francisc pal/62
Prieten drag…. Amin, de George Filip/62
Dumnezeu să-l ocrotească pe poetul Francisc Pal, de Alexandu Cetățeanu/62
Șarpele Lucifer, de Eugen Mera/63
Tragicomicul la Ștefan Negrișan, de Gheorghe Sarău/64
Poeme de Iuliu Ionaș/65
Matei Vișniec în bulgară, de Krum Gherghițov/66
Biblioteca Babel. All the Pretty Horse, de Maria Cecilia Nicu/67
Noii scriitori și critica literară, de Dumitru Hurubă/68
Ochean întors. Utopia unui primar de provincie, de Silvia Urdea/70
Doamna ambasador carmen Podgorean, la ora unui bilanț sărbătoresc, de Anca Sîrghie/73
Mapamond. Țara Egiptului, de Mihai Posada/74
Poeme de Mărioara Vișan/75
Literatură și film. Per cel norocos, de Alexandru Jurcan/76
Scena. Pe ie, de Ștefan Mihai Martinescu/76
Cinema. Maria, regina României, de Darie Ducan/77
Plastica. Aur și argint, de Suzana Fântânariu/78
Excelsior. Paul Lazăr/80
Epigrame, de Nicolae Matcaş/81
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/82
De la un clasic citire. Ion Manu/81
Curier/83
Număr ilustrat cu lucrări de Victor Brauner, din volumul Adrian Grauenfels, Pe urmele lui Victor Brauner (Ed. SAGA 2020).

Lecturi: 
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/
05. Ne vorbești prin iarbă, prin astru... Numele e scris pe Cer - Mar 25, 2020 12:00:00 PM
NUMELE E SCRIS PE CER

                                                  Psalmul 8


Numele Tău e scris pe cer! Veşnicia Ţi-e încrustată-n albastru, Lucrări divine şi vii nu pier, Ne vorbeşti prin iarbă, prin astru…


Ne vorbeşti în zilele Tale curate, Ecoul trece vizibil prin vreme, Până la margini de lume, uitate, Pentru cel ce de Tine se teme…
Nimic nu se ascunde-n lumină, Lumea-i deschisă ca o carte, Blândă, binecuvântată şi lină, E salvarea ce creşte în toate…
Sufletul e puternic regenerat De Cuvântul viu, preacurat, De Cel ce învie cu adevărat, Salvându-ne din moarte şi păcat…
Şi ochiul ţi-e luminat adânc De Cuvântul nins de Sus, Eşti spălat în fiinţă şi-n gând Prin Adevărul picurat din Iisus …


C Stancu

11. Revista ASLRQ, nr. 11, aprilie 2020. Sumar, cuprins, date, teme actuale, literatura cu impact - Mar 23, 2020 4:32:00 PM
Dragi colegi, dragi prieteni, a apărut numărul 11 al revistei ASLRQ (Revista Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec). Chers collègues, chers amis, le 11e numéro du magazine ASLRQ est paru.Revista poate fi citită la adresa/Le magazine peut être lu à l'adresse: https://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista.htmVă mulţumesc tutror şi să doresc multă sănătate! Staţi acasă! Merci à tous et bonne santé! Restez à la maison!Ionuţ Caragea
 Diana Ciarnău - Poeme lecturate īn cadrul cenaclului Prietenii Poeziei  Gānduri şi aforisme de Ionuţ Caragea pentru situaţia de criză īn care ne găsim  Mariana Moga - Poezii  Ştefan Teodor Cabel - Poezii  Adrian Botez - Matrozi sublimii  Elena Papadopol - Umbre din paradis  Adrian Erbiceanu - Poezii  Viorel Birtu-Pīrăianu - Poezii  Alex Lascu - Poezii  Liviu Apetroaie - Poezii  Viorel Boldiş - Poezii    Florin Meşca - Marea visăreală. Capitolul V. Revoluţia de la scara 4 sau visul unui nou īnceput.  Mihai Prepeliţă - ŞAPTE ANI DE DRAGOSTE NEĪMPĂRTĂŞITĂ sau „PODUL ĪNDRĂGOSTIŢILOR” DE LA MĀNĂSTIREA NOVODEVICI  Ion Dulugeac - Bufniţa de pluş. Capitolul 1.  Ionuţ Caragea - Primele trei capitole din romanul science-fiction Discipolii zeilor de altădată  Ionuţ Caragea - Primele trei capitole din romanul memorialistic Ascultă-ţi gāndul şi īmplineşte-ţi visele!
 Amalia Achard - Interviu cu Ionuţ Caragea  Alexandru-Eusebiu Ciobanu - Interviu cu Ionuţ Caragea  Carmen Doreal īn dialog cu Daniel Corbu   

    Ionuţ Caragea despre volumul lui Ştefan Teodor Cabel, Fluture īn pustiu  Ionuţ Caragea despe volumul doamnei Alina Cristian, Pālpāit de lacrimă  Ionuţ Caragea despre volumul doamnei Elena Papadopol, Umbre din paradis  Ionuţ Caragea despre volumul lui Vasile Ponea, Coborānd pe pămāntul smereniei  Ionuţ Caragea despre volumul doamnei Silvia Bodea Sălăjan, Colecţionarul de oglinzi  Adriana Răducan despre volumul lui Al. Fl. Ţene, Īntoarcerea din Cruciadă  Ionuţ Caragea despre volumul lui Costel Stancu, Ochiul din palmă  Constantin Stancu despre volumul lui Adrian Botez, Matrozii se sfinţesc cu fiecare port   Cezarina Adamescu - CA DE LA SPIRIT LA SPIRIT. MOTIVAȚIA ACESTEI CĂRȚI ”ĪMPREUNĂ”  Virgil Răzeşu - "Scuze, domnule Maurice" şi "Un joc murdar"  Ion Tad - De la nocivul Malthus, la imbatabilul Covid-19 sau Trecutul amānat !  Nicolae Dina - Trăiască frumoasa şi cumintea limbă romānă  Étienne F. Augé, Mic tratat de propagandă pentru uzul celor care o suportă, traducere din limba franceză de Dumitru Scorțanu.  Ştefana Goţia - Filosofia ca mod de viaţă  Constantin Frosin - (CU) CĂRȚILE PE MASĂ !           Ionuţ Caragea premiat de Societatea īnfiinţată de primul cāştigător al Nobelului pentru literatură  Ionuţ Caragea - Noi apariţii editoriale, două volume premiate īn Franţa. Volumele pot fi citite AICI  Florin Meşca - Ionuţ Caragea, o nouă recunoaştere internaţională Constanţa Niţă - Un poet baroc din Oradea, premiat īn Franţa  Triplă lansare de carte cu invitaţi din Franţa.  Evenimente organizate de cenaclul Prietenii Poeziei, filiala din Oradea, īn primii doi ani de activitate  A apărut Enciclopedia Scriitorilor Romāni Contemporani de Pretutindeni.  Daniel Corbu - Escale īn Panteon  Ion Simuţ - O listă aniversară, promovată ca listă canonică a literaturii romāne  Ana-Maria Caragea la Antena Stars   Liviu Surugiu urcă īn topurile din Statele Unite  Romanul Xura, de Michel Chevalier (Stellamaris), tradus de Amalia Achard şi Ionuţ Caragea. Cronică de Maria-Ana Tupan īn Contemporanul  Ionuţ Caragea - Arta este Dumnezeu  Profeţiile de la Celestine - film subtitrat īn romānă  Daniel Corbu - Intrarea īn miracol  Teodor Dume - Exil īn durerile altora  Teodor Dume - Cugetări despre iubire şi cunoaştere de sine  Ionuţ Caragea - Eu la pătrat  Ionuţ Caragea - Imn umbrei  Ionuţ Caragea - Marea singurătate a zborului  Ionuţ Caragea - Mesaj către ultimul om de pe Pămānt  Ionuţ Caragea - Armate tăcute (franceză), videoclip realizat de Thierry Moral  Lucia Stupariu - Jos, sub crucea răsturnată  Liviu Antonesei - Povestea somnului  Michel Bénard - Picturi şi colaje
        Poeme vesele de George Topārceanu īn tălmăcirea lui Cornéliu Tocan (franceză)  Poeme de Ionuț Caragea din volumul "J’habite la maison aux fenźtres fermées"  Poeme de Michel Chevalier  Marine Rose - Počmes  Petruţa Spānu - Le surréalisme belge en littérature  Amalia Achard - Počmes  Thierry Moral - Taire heure  Michel Bénard - Počmes

14. Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara- Deva: Nevoia de lectură - Mar 20, 2020 10:58:00 AM

Oricând avem nevoie de lectură! Nu ne este deloc ușoară existența în aceste zile, tot ce s-a întâmplat ne-a luat prin surprindere și trebuie să ne adaptăm așa cum putem. Fiecare dintre noi luptă cu teama, fiecare își face mii de gânduri dar, ceea ce este important, fiecare dintre noi trebuie să știe că viața merge înainte. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva are mii de prieteni buni, fideli, prieteni care ne-au fost și ne vor fi alături la toate activitățile noastre. Pentru că marea lor majoritate stă acasă până trece această urgie, nu putem să nu ne gândim la ei și, de aceea, le oferim variante extrem de plăcute și utile de petrecere a timpului devenit liber fără voia lor.
Noi suntem instituția care dăruiește, cu precădere, acea „frumoasă și cu folos zăbavă”, cum o numea cronicarul Miron Costin, adică cititul cărților. Gândurile negre le putem alunga în compania unei cărți bune, iar oferta noastră, a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, este extrem de bogată. Pagina de internet a bibliotecii (www.bibliotecadeva.ro) poate fi explorată cu mult folos. Acum este momentul ca mulți dintre noi să-i cunoască mai bine pe scriitorii hunedoreni, să cunoască mai bine cultura, istoria, etnografia județului Hunedoara. Pe site-ul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se poate accesa link-ul Biblioteca digitală Hunedoara, o bibliotecă virtuală ce oferă posibilitatea de a citi cărțile celor mai importanți scriitori hunedoreni: prozatorii Radu Ciobanu, Dumitru Hurubă, Constantin Stancu, Radu Igna, Gligor Hașa, poeții Eugen Evu, Mariana Pândaru, Paulina Popa, Miron Țic, Dumitru Dumitrescu, etnologul Marcel Lapteș, istoricii Vasile Ionaș, Ioachim Lazăr, Liviu G. Lazăr, avocatul Victor Șuiaga și lista nu e încheiată. Tot aici se găsesc lucrări de referință elaborate de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva: biobibliografiile marilor personalități hunedorene, monografia monumentală, în cinci volume, a județului Hunedoara, monografia municipiului Deva și istoria Devei, monografia Bibliotecii Județene elaborată la împlinirea a 65 de ani de la înființarea ei.
Presa hunedoreană de la cumpăna secolelor 19 și 20 oferă informații bogate despre viața hunedorenilor din acele timpuri. Ziare precum Activitatea, Albina, Boabe de Grâu, Bunul Econom, Călăuza, Câmpul, Convorbiri literare, Cosânzeana, Cuvîntul liber, Drumul Socialismului, Gazeta Transilvaniei, Glasul Hunedoarei, Învățătorul de Mâine, Luceafărul, Matinal, Plaiuri hunedorene, Revista ilustrată, Revista Orăștiei, Sargeția I și II, Solia, Steagul Roșu, Szászváros, Szinhaz, Știu – Revista Liceului Decebal Deva, Universul Literar, Uzina noastră, Voința, Ziarul Hunedoreanului, Zori Noi pot fi răsfoite în format digitalizat existent pe site-ul nostru.  Biblioteca editează revista Vox Libri, o revistă de cultură de foarte înalt nivel, cu un sumar bogat și divers, a cărei colecție integrală există pe același site.  Toate acestea sunt o invitație pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” o face tuturor celor care, nevoiți să rămână acasă, caută modalități de petrecere a timpului, caută să nu se gândească la virusul care face atât de mult rău dar care, cu siguranță, va fi înfrânt până la urmă.
Cu deosebită considerație,Manager,Ioan Sebastian Bara
*Foto 1. Biblioteca scriitorului*Foto 2. Biblioteca publică 

16. Rugăciunea dimineții... - Mar 18, 2020 7:25:00 PM

Dimineața de la începuturi


                                    Psalmul 92:2


O, în rugăciunea dimineţii
Eşti,  Doamne, tot mai aproape,
Cad vremuri, draperiile ceţii,
Iar, Tu, vii călcând pe ape…



E Har şi Duh de bunăvoinţă
Ce se deschide peste noi,
Învăţăm să umblăm prin credinţă,
După cum ai spus: doi câte doi…


Sunt cuvinte ce curăţă fiinţa
E puterea ce ne ţine-n picioare
Şi ne pătrunde conştiinţa
Când potoleşti furtuni pe mare…


Dimineaţa  rugăciunea e curată,
Inima se deschide precum aripa,
Iisuse, schimbi oameni deodată,
Învingând moartea, durerea, clipa…


Prin rugăciune ziua e binecuvântată,
E o zi din viaţa ta şi, smerit,
O primeşti ca o jertfă prea curată
Ştiind că prin El eşti şi preaiubit…


Şi cetatea, Iisuse, este în Harul Tău,
Sfinţeşti locul cu raza din stea,
Biruieşti prin bine ceea ce-i rău,
Iar crucea  şi azi este atât de grea!…


Omule, să te rogi, să chemi, să speri,
Să mergi pe calea spre nemurire,
În dimineaţa în care, iată, ceri
De la Iisus o blândă mântuire…
C stancu







20. Adrian Botez - SĂ CREZI ÎN CRIST: IDENTITATEA TA ADEVĂRATĂ - Mar 16, 2020 9:50:00 AM
SĂ CREZI ÎN CRIST : IDENTITATEA TA ADEVĂRATĂ

să crezi în Crist : Identitatea ta Adevăratăpe care Nimeni nu ți-o ia - și Niciodatăsă Îl iubești pe Crist : nu te urăști pe tineîn Lumea asta – Labirintică – de Crime
când spui o Rugăciune – spune-o-n Limba ta Amară(...cu inflexiuni de Înger și de Fiară...) pe care – nici pe ea – nu ți-o pot lua - de-afară :nu Preoții înseamnă Rugăciuneci Răstignirea ta – pe Gòlgote Străbune...
nu Catedralele te ocrotesc – în Vale :Iubirea ta de Cer – croi-va-ți – mereu – Cale...cu Fratele Cel Mare – Crist – drept Călăuză
tu vei răzbi-n Pământ – pe Mare – în Meduză......va fi și Foc – Văzduhul – mai alescu toate te-o-mpăca – de toți vei fi-nțeles...!*** 
LĂUTA MEA – ZIARUL ÎNSTELAT
am publicat Grădini – Marìi de Flori am publicat și Pești – Corăbii – Nori... ...apoi  - am publicat Umanitatea Oarbă : Ediția-a fost anemică – alergică și slabă...!
...m-am săturat s-o fac pe Ziaristul (...din umeri dă și ”nenea doctor” – Oculistul...) : oricât i-am tras – cu Spaimă – Văl lui ISIS Pupilele Umanității se-ngropară-n IRIS...!
...eu nu mai public – ci-am făcut ”SCRISOARE LUI DUMNEZEU” : Ființa-mi RE-MĂSOARE : fac Munți să cânte – -Izvoarele prin Vocea-mi curg
ei bine – va să zică NU-I ABSURD :           vreau să devin – o Vreme – DEMIURG : să public doar Facerea cea Sfântă – pentru Înger :
el ca să plângă... – ...eu să cânt și sânger... ...Lăuta mea – Ziarul Înstelat până și Ochi de Dumnezeu a-nrourat...! ***


 ERAU ALTFEL DE OAMENI – PE-ATUNCI
erau Veri Încinse de Foc – și treceam pe lângă Abis Răcoros de Fântâni :și aflam Ulcele Smălțuite – puse-acolo – încă din Bătrâni...nu era – nimeni – de Pază și Taxă – la Ulcele :asudat – luam una – beam – alungam – astfel – Iele...
erau altfel de Oameni – pe-atunci :se chemau ”Țărani” – coseau Prea-Nalta Iarbă din Luncimânau – Seara - cu Mare-Nțelegere – Vitele la Jgheab...și nici eu – printre ei – nu mă mai simțeam slab...
...au trecut tare mulți Ani – de-Atunci : Acum – toate par c-au fost în Povești...dar – de la Străbuni și Părinți – tot îmi vin Vești :pesemne că e – pe Tărâmul Celălalt – un Pocăit Zmeu
care le tot trimite – asupra Aleanului meu......Povești să fie ! - ...dar era Tare Frumos :așa c-am hotărât să plec spre Lumea Cealaltă – Desculț și pe Jos...***
Prof. dr. Adrian Botez
21. Etemenanki (Ultima săptămână)... De la Turnul Babel la o lume de fosfor... - Lumea noastră este „locul unde se poate întâmpla orice”, „nu mai avem timp”, „suntem muritori în uniforme de aer”, mereu ne scapă ceva important şi din pricina asta nu ne zărim umbra „pe mâinile lui Dumnezeu”, preocupaţi de „sfârşitul lumii”, ne scapă „adevărul miriapod”… Acestea fiind doar o mică parte din semnificaţiile din Ementenanki, această carte pe cât de dureroasă, pe atât de necesară - Mar 15, 2020 9:19:00 AM

Ladislau Daradici:
ÎNTRE OMUL DE CARNE ŞI OMUL DE GÂND…
Etemenanki(ultima săptămână) este volumul de poeme al lui Constantin Stancu, publicat la Editura CronoLogia, Sibiu, în 2014. Etemenanki, ne explică autorul în preambul, reprezintă „clădirea platformei de temelie a cerului şi a pământului al cărei vârf ajunge în cer” sau „clădirea al cărei vârf este în cer” (limba sumeriană).Premisa este ambiţioasă: dacă resursele planetei pentru un an se sfârşesc în septembrie şi dacă a existat o ultimă săptămână pentru Iisus în care a lăsat câteva principii esenţiale, cu toate că ştia că într-o vineri va fi dat la moarte, oare există o ultimă săptămână, în septembrie, pentru fiecare dintre noi? Astfel, septembrie va fi perceput ca o cumpănă, apogeu şi crepuscul (vezi Septembrie cu ore moi), când din zi şi an a mai rămas puţin („anul se sfârşeşte în luna  septembrie”), iar „timpul cade în locul frunzelor/ şi copacii înnebunesc,/ zăpada e în alt veac,/ moartea nu este a noastră, e străină,/ dar o trăim flămânzi până la ultimul cer,/ până la ultima moarte din moarte.”Volumul este conceput pe patru secţiuni: Turnul Babel (I), Semn într-o lume de fosfor (II), Ultima săptămână (III) şi Starea de veghe (IV). Dacă primele trei cuprind câte un poem, ultimul conţine circa treizeci de titluri.Constantin Stancu s-a consacrat prin volumele publicate în ultimii ani un poet religios care îşi fundamentează poezia pe cunoaşterea profundă a străvechilor mituri biblice. Simbolistica volumului depăşeşte şi de această dată pragul înţelegerii comune, semnificaţiile parabolelor copleşind prin varietate şi încărcătură semantică. Raportarea lor la destinul nostru se produce subtil, neofensator, învăţătura vechilor pilde şi imagini răzbătând, mereu actuale, peste milenii. Istoria continuă, pare să ne spună poetul, repetându-se, reluându-se cu destinul fiecărui individ, cu fiece nouă generaţie, însă noi refuzăm să învăţăm dintr-însa. Imaginea capetelor noastre ajungând pe aceeaşi „tavă a Salomeii”, în ciuda eforturilor medicilor care „au descoperit o tehnică de a transplanta/ capetele obosite pe trupuri tinere” este, pe cât de dezarmantă, pe atât de relevantă: suntem trupuri în derivă, oameni-de-carne, pierzându-ne capetele, în aceeaşi neostenită ambiţie de a mima continuarea existenţelor noastre cu iluzia de a fi stăpâni pe propriile noastre vieţi: „toţi cei reîntorşi pe trupuri tinere vorbesc între ei,/ au congresul lor, biserica lor,/ muzeul lor de tăvi de argint”, în final nedeosebindu-ne cu nimic de cei care s-au ambiţionat cândva a ridica Turnul Babel: „Unii ajung în vârf/ şi-n plină orgie îşi amestecă trupurile între ei,/ privesc de acolo, din înalt, câmpia Şinear,/ lacrimile lor picură în cer şi/ şoptesc: etemenanki, etemenanki…” (Flacăra verde şi câmpia Şinear…)În viziunea poetică propusă de Constantin Stancu, revine apăsat această imagine a omului în divorţ cu trupul său, această delimitare dureroasă dintre carne şi spirit (întâlnită şi în volumele anterioare), trupul devenind doar o materie amorfă din care noi înşine vom putea, într-o zi, „înmuguri”: „E o absenţă melodioasă în catedrala de frig/ şi eu o ştiu şi nu ştiu,/ cântând am să mă eliberez de trup…// E cântecul pietrelor care visează/ celulele trupului meu,/ din care mă trag,/ din care am înmugurit…” (Catedrala de frig)Povestea este istorie, de-acum. Se pare că mai întâi trebuie să sfârşeşti pentru a (re)începe. Moartea cărnii prilejuieşte eliberarea şi devenirea spiritului („de carne sunt în căutarea cântecului flămând de carne” mărturiseşte poetul în Cu vârful aripii). În cele din urmă, omul-de-carne ar trebui să devină om-de-gând: „când oamenii mor, atunci începe totul:/ dintr-o rădăcină umilă/ se avântă noile universuri, plus infinitul…/ Intră-n poveste cu toate slăbiciunile tale// fă-te gând, omule de gând” (Calendare imperfecte). De altfel, lumea întreagă în care ne amăgim că vieţuim este o lume de carne în care „trupurile îşi aleg orele din ceasul cel mare/ de pe zid şi/ nu înţeleg cine pe cine învinuieşte,/ cine este moştenitorul sau martorul,/ precis cel bătrân ar dori să locuiască în trupul/ adolescentului,/ ei nu pot găsi echilibru între moarte şi moarte/ pentru că toţi au murit în clipa/ în care au intrat în carnea prezenţelor” (Carnea prezenţelor).Astfel, fără a înţelege măcar, oamenii îşi pierd treptat identitatea, nici măcar morţii nefiind scutiţi de acest blestem în această lume în care zadarnic strigăm la stele, la arbori şi vecini (căci nu mai există oameni, nici vecini, nici măcar duşmani), ca în cutremurătorul poem intitulat Singurătatea codului genetic: „Individul acela e surprins,/ cineva i-a luat locul în mormânt,/ pe bucăţica aceea de pământ/ pe care era atât de sigur şi atât de singur…” Şi abia atunci, în singurătatea morţii sale, realizează că totul începuse cu mult înainte, predestinat, chiar înainte de a se naşte: „A înţeles greu că era mort de multă vreme,/ îngropat în trupul său până la umeri,/ până la ochi, până la gând…/ Aşteaptă ca cineva să-i scrie Apocalipsa pe frunte…/ Nimic în plus, nimic în minus,/ doar singurătatea codului genetic…”Într-un poem, o tânără se simte „străină în trup străin”, în altul scribul nădăjduind că se reîntoarce într-o altă fiinţă, uitând că „nu te poţi baza pe trup” şi aşa mai departe.Deşi religios, credinţa, după mine, însemnând speranţă, se pare că, cel puţin în poemele din Etemenanki, Constantin Stancu nu ne acordă nouă, indivizilor, vreo şansă. Şi asta, pentru că am încetat să ne mai înţelegem între noi, nu ne mai cunoaştem, fiecare vorbind în felul său. Ar exista o cale, desigur, comunicarea cu Dumnezeu, fiind „cel mai accesibil,/ poţi sta cu El de vorbă oricând” şi nu e nevoie decât de „câteva cuvinte” care, „puse cap la cap/ ar putea forma un trup de carne” (Câteva cuvinte). De altfel, cuvântul/ vorba, devine motiv esenţial al volumului, căci dacă nimicul se sprijină „pe o infinitate de cuvinte” (Sfârşitul lumii), şi raiul începe „cu un singur cuvânt” (Nimicul înmugureşte), profeţii care au scris în „cartea veche” sunt prefăcuţi în cuvânt (Catedrale albastre), însuşi scribul sfârşind prin a fi înghiţit de propriile-i cuvinte (Umbra scribului). Imaginile se succed cu repeziciune: „un bărbat şi o femeie scriu istoria lumii” până se transformă în îngeri, un om scrie cu degetul pe nisip numele lui Moise, Dumnezeu scrie cu degetul în carnea şi sângele nostru, poetul îşi scrie poemul „cuvânt cu cuvânt”, acesta destrămându-se însă…Un alt motiv este lumina, aproape blagiană, păstrătoare a memoriei („nimic nu se pierde în valul ei,/ nimic nu se câştigă în laptele ei”), aducându-şi aminte atât de începuturile lumii, cât şi de obsesiile şi insomniile noastre: „Lumina este aceeaşi ieri, azi şi mâine,/ în prezenţa ei lumea se face încăpătoare,/ cuvintele dau rădăcini subţiri şi/ vocale discrete de clorofilă”. Lumina doar lasă urme, precum „urechea lui van Gogh,/ capul lui Caravaggio,/ oul din care a fugit Brâncuşi” (vezi poemul-argument Memoria luminii, cu care se deschide volumul).Ca şi alcătuire, în unele poeme din cea de-a patra secţiune, Starea de veghe, Constantin Stancu reia o formulă de-acum consacrată în alcătuirea pieselor sale: începutul constă în schiţarea unui fapt, a unei mici întâmplări care prilejuieşte şi, implicit, motivează devenirea, ramificarea poemului (sunt poeme arborescente, răsărind şi sprijinindu-se pe aceste acte lumeşti ca pe nişte rădăcini): „În seara aceasta s-a întâmplat ceva,/ am uitat caietul deschis pe masă,/ apoi am regăsit paginile scrise,/ un scris cumva cunoscut…” (Istorie); „Aventura începe/ după ce flăcăii au aruncat ultima fărâmă de pământ/ peste mormânt” (în Pământ şi gigabytes). Începuturile textelor devin, astfel, pretexte pentru ceea ce va urma.Alte poeme se deschid cu definiţii metaforice: omul e doar „umbra pe memoria sa” (Diamantul), întoarcerea acasă, „un ritual din care redescoperim numele dintâi al lucrurilor”, acestea conturând aria tematică şi fixând motivele ideatice pe care se vor clădi ulterior imaginile-idei. Dar există şi poeme prilejuite de note ale observaţiilor pe care le face scriitorul în „rătăcirile” de peste zi, posibile însemne dintr-un pseudojurnal liric: „Iarna s-a retras în nori,/ răspunsul meu nu a venit la chemarea glasului” (Catedrala de frig) sau „Pisica stă pe covor, tolănită,/ ne privea cu ochi sinceri” (Secretul) şi aşa mai departe.Lumea noastră este „locul unde se poate întâmpla orice”, „nu mai avem timp”, „suntem muritori în uniforme de aer”, mereu ne scapă ceva important şi din pricina asta nu ne zărim umbra „pe mâinile lui Dumnezeu”, preocupaţi de „sfârşitul lumii”, ne scapă „adevărul miriapod”… Acestea fiind doar o mică parte din semnificaţiile din Ementenanki, această carte pe cât de dureroasă, pe atât de necesară.L-am rugat pe Constantin Stancu să-mi scrie câteva cuvinte despre cum a început povestea acestui volum atât de grav, atipic, singular. Iată cuvintele domniei sale:…………………………………………………………………………………………………  „Cartea reprezintă viziunea consolidată în mintea unui om la o anumită vârstă (în cazul meu, 60 de ani). Fiecare, singuri sau în asociere cu alţii, construim turnuri pentru gloria zilnică, încercăm să-l prindem pe Dumnezeu de picioare, nu observăm că el a venit la noi, e în câmpia sângerie. Energii risipite care topesc resursele de orice fel mai repede, rămâne omul gol în faţa istoriei. Cartea este optimistă, există valorile care sunt prezentate în poemul care sparge povestea: ultima săptămână a lui Iisus pe pământ când, sub presiunea morţii iminente ca om, agresat de cei din jur, prin răspunsurile şi faptele sale, ne lasă valorile de care avem nevoie pentru viaţa noastră, acestea încep cu dragostea şi arată sensul, ieşirea de serviciu din istorie. Evidenţa acestei ultime săptămâni ne scapă, ar trebui să fie în aprilie, dar omul o găseşte în septembrie, luna în care resursele planetei şi plantei de pe această planetă, s-au epuizat pentru anul pe care tocmai îl trăim citind aceste poeme... Nimic deosebit, sunt ştirile noastre de fiecare zi, iar starea de veghe este soluţia... În loc să fim atenţi la mesaj, ne lăsăm prinşi în plasa cuvintelor care nu mai pot fi zicere... Poezia, misterul acestor zile...”.    
22. Romanul pe vremea pandemiei: Migranți fără bagaje (II)... Un politician de „gașcă” - Mar 12, 2020 1:39:00 PM

Ion Ardelean se privea în oglindă. Costumul îi cădea bine pe corp, era încă tânăr și îi făcea plăcere să se admire. Se considera un bărbat bine, cu prezență, cu magnet. Considera că, desigur, și carisma avea rolul ei în vremurile acestea. Oamenii sunt preocupați de modul cum arată, cum se prezintă în public. Femeile aveau o adevărată pasiune pentru haine, bărbații au început să se intereseze și ei de „țoale”, că dă bine. Mustăcioara îi dădea un aer de șmecher, de om descurcăreț. Așa pozau și personajele din filmele americane, aveau ceva interesant care atrăgea atenția damelor. Vremurile au trecut pentru Ion Ardelean, nu mai era directorul uzinei, se remarcase, însă, în agricultură, îi mergea bine, s-a fixat în piață, utilajele dobândite pe vremea în care a fost director i-au dat un avans apreciabil. Țăranii din zonă erau cam modești, nu dispuneau de mijloace mecanizate, nu știau cum stă problema vânzărilor, nu știau nimic despre marketing, promovare. Vremurile au fost bune, sunt bune, vin fonduri de susținere, cine este deștept se aruncă în proiecte de tot felul, agricultura este susținută. Oamenii au nevoie de produse alimentare, viața are ritmul ei. Era o zi specială pentru Ardelean, trebuia să se întâlnească cu Gigi Zugravu, parlamentarul ales în județ. Acesta îl invitase cu un motiv practic, amândoi trebuiau să candideze în partea partidului la alegerile care se apropiau. Gigi avea experiență, a fost parlamentar în toate mandatele începând de la „loviluție”, cum ziceau noii politicieni. A fost din prima mișcare în fruntea celor care au ieșit în acel decembrie în stradă, s-a înfipt în primele structuri, dobândise titlul de revoluționar. Era un avans considerabil, omul ținea la poziția lui. În primele ore din acea zi de decembrie, a avut acces la listele cu oamenii securității, le-a găsit în biroul fostului viceprimar, ex-vicele.   În parlament a fost mereu în comisia juridică, în probleme de constituție, a participat activ la „nașterea” noii legi de bază în faza aceasta istorică. A intrat în contact cu mulți oameni importanți, cu profesori universitari, cu politicieni, diplomați, demnitari. Era din „gașcă”, cum afirmau cei din stradă. Lumea se dezghețase, exista libertatea cuvântului, a opiniilor, oamenii nu se mai fereau de realitatea politică. Bancurile politice erau tot mai rare, spectacolul era pe viu, la televiziuni, radio, pe stadioane, era realitate amestecată cu mult umor, cu satiră în direct, cu multă ironie, cu replici acide. Un actor de umor s-a plâns la televizor că „ăia” de la parlament i-au mâncat pâinea, că umorul lor în direct era valabil și bun. S-a străduit actorul să intre în parlament, nu i-a mers  prea bine. Era ceva special pentru ca partidul să te propulseze în față. Din prima clipă cei doi au fuzionat. Gigi era volubil, obișnuit cu discuțiile, cu aranjamentele politice, nu avea inhibiții. Cuvintele îi zburau de pe buze, avea replică, ideile veneau ca apa la moară. Ardelean s-a lipit și el, dorea să facă un salt, să ajungă sus, cum ziceau neamurile lui.   Gigi locuia într-o vilă, undeva aproape de munte. Mai avea un apartament în Capitală, pentru nevoile de parlamentar. Se mișca dezinvolt între provincie și centru. Vila era cu doar trei camere și o bucătărie, avea o curte spațioasă, o terasă.  Circulau în voie două pisici, una blondă, una neagră, un câine gălăgios și mereu prietenos. Camera de sus era mobilată pentru musafiri, pentru întâlniri de taină. Gigi avea pregătită o sticlă cu whisky pentru prieteni și musafiri. Ardelean a adus cu el o sticlă de țuică de prima clasă, cu aromă specială, culoarea specială, care atrăgea atenția. I-a întins-o parlamentarului, s-a făcut comod, era pregătit pentru discuții.
C Stancu(Fragment din romanul Migranți fără bagaje)
23. Poetul Aurel Pantea la Hațeg, 21 martie 2013, era Ziua Poeziei... 10 martie - ziua de naștere a poetului Aurel Pantea - Mar 10, 2020 7:53:00 AM


Motto:

„Doamne, sînt îngropat, din lăuntrul meu urcă spre ceruri/ bestia învingătoare” (p.13).

Cu volumul Nimicitorul, bine primit de critică şi de iubitorul de poezie avizat, volum apărut la Editura Limes – Floreşti, Cluj, 2012, scriitorul mai lasă urme evidente în istoria literaturii. Cartea a fost apreciată şi a fost evidenţiată printre primele cinci cărţi de poezie în anul apariţiei, Aurel Pantea a fost asaltat cu solicitări venite din punctele tari ale literaturii actuale pentru a citi, a spune câte ceva despre misterele nimicitorului. Tema este una actuală, are baze serioase în literatură, teologie, filozofie, sociologie… Poetul este un iniţiat în ştiinţa poemului. Sunt ultimele bătăi de aripi dintr-o perioadă fastă a vieţii pe pământ în starea pe care o înţelegem acum, sunt vremurile de pe urmă, cum spun teologii, iar nimicitorul pare a fi personajul principal, el, care a străbătut veacurile pe jos, a fost prezent în toate perioadele importante ale istoriei, pomenit de Moise în Pentateuh, în cărţile sale de referinţă, de început, de marii profeţi, de apostoli şi de Iisus. Efectele s-au văzut în viaţa noastră, se vor vedea. Nimicitorul este în noi, ne şopteşte Aurel Pantea, chiar în carnea noastră şubredă. Volumul este structurat pe două nivele: NIMCITORUL ŞI NIMICITORUL/ INTENECANS, fiecare parte are legătură una cu alta şi cartea în întregul ei se leagă de volumul anterior Negru pe negru, pentru că o rază le străbate, o rază rătăcită din gura neagră a poeziei care absoarbe viaţa poetului şi a lumii. 

Ce este nimicitorul? Nu are valoare (!), dar este o prezenţă, şi ce prezenţă!

„La fiecare mişcare a nimicitorului, lumea nu devine mai încăpătoare, dar apare un 0 (zero) urât şi larg, nimeni nu şi-l asumă, nimeni nu semnează cu el, el e pântecul ce poartă cifra de neştiut, la naşterea căreia numerele se vor da la o parte, ca Marea Roşie şi se va vedea astfel, printre scârţiituri şi gemete, că ele nu conţin absolut nimic, doar un plâns uscat va auzi nimicitorul născător (!, nota noastră), plânsulContabilului de Nenumărat” (p.27). 


24. Translation Café: Poeme și interviu cu Jane Clarke traduse în limba română - Mar 9, 2020 1:28:00 PM
Comunicat de presă 2 martie 2020 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 203
sub auspiciile următoarelor foruri:
Universitatea din București,
The British Council, 
Institutul Cultural Român,
și Uniunea Scriitorilor din România 

anunță publicarea volumului

Poeme și interviu cu
Jane Clarke
traduse în limba română de absolventa MTTLC
Alexandra Iuliana Costache
             Pentru studenții unui masterat de traducere literară, editura este un loc râvnit. Traducerile specializate sunt o slujbă: traducerea literaturii este o vocație.
              Traducerea de poezie este cea mai buclucașă dintre toate. Traducătorul nu are voie să lase niciun cuvânt netranspus. De obicei, traducătorul literar traduce în limba lui maternă.
               Probabil pentru prima oară, poeții unei edituri mari s--au întâlnit cu viitorii lor traducători, încă studenți la o universitate de renume. Cinci poeți de la Bloodaxe Books și directorul editurii, Neil Astley, au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea din București. A fost un moment magic. Poezia a coborât în viețile a o sută de studenți. Iar acesta nu este decât începutul...
               Volumul lui Jane Clark a fost tradus în cadrul dizertației masterale cu care studenta Alexandra Iuliana Costache a absolvit MTTLC.

Translation Café  No 203 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://revista.mttlc.ro/203/TC 203.pdf

Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  [email protected]  Release 2 March 2020 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 203
under The University of Bucharest,
in conjunction with The British Council,
The Romanian Cultural Institute,
and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of

Poems and an Interview by
Jane Clarke
translated into Romanian by MTTLC graduate
Alexandra Iuliana Costache
              A graduate student of literary translation sees a publishing house as a sanctuary. Or this used to be the case until not long ago, anyway. Specialised translation is a job. Literary translation is a calling.
            Translation of poetry is the trickiest of them all. It requires the translator to understand the meaning entirely—no word can be neglected. One usually translates best into one's mother tongue.
             It may be for the first time that a big publishing house meets the students of a large university. Five poets published by Bloodaxe Books and Neil Astley, the director of that publishing house, worked with the students of the University of Bucharest, the MA Programme for the Translation of the Literary Text. The result was magic. It brought poetry into the lives of about one hundred students. And this is only the beginning.
            Jane Clarke's volume was translated as part of the dissertation with which the student Alexandra Costache graduated from MTTLC [The MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text] at the University of Bucharest.

Translation Café No 203 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/203/TC 203.pdf

For comments or suggestions, please contact the publisher  [email protected]
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in TranslationReturn to the Translation Café website. Translation Café
25. Valeriu Bârgău și lumea în mișcare. Pământul tuturor faptelor... „Ca prozator, Valeriu Bârgău a intrat în esența vieții, s-a străduit să prezinte lumea așa cum este, preferând să lase la suprafața lucrurilor misterul și poezia care justifică fiecare destin. A redat și poezia locului, lirismul care răzbate din evenimentele zilnice, faptele care fac un om important și semnificativ…” - Mar 7, 2020 11:39:00 AM

Când vulturii dispar în cer

Pe ultima copertă a romanului Pământul tuturor faptelor* ne este prezentată o fotografie cu scriitorul Valeriu Bârgău redactând la mașina de scris un text, poate o pagină din acest roman. Înainte de 1989 cine avea o mașină de scris trebuia s-o declare la poliție (miliție) pentru a o putea deține. Era o regulă scrisă, bine păzită de instituții. Scrisul era un pericol mortal pentru lumea de atunci, scriitorul era cu cenzura la el, gândea la cenzura oficială, dar era responsabil pentru cenzura în fața timpului. Mariana Pândaru, soția fostului scriitor, decedat prematur, după o suferință grea, cu o hărnicie și o pasiune de excepție, a finisat manuscrisul romanului și l-a predat spre lecturi  publicul cititor în anul 2019, la Deva, Editura Călăuza v.b., editura care a fost fondată de Valeriu. Autorul romanului ne-a lăsat o mărturie despre vremurile în care oamenii erau chemați să construiască mari obiective, în cazul de față o hidrocentrală. De fapt scriitorul a fost implicat în faptele vremii, s-a remarcat și ulterior prin cărțile scrise, prin jurnalismul de calitate practicat, prin poezia la care s-a întors cu fidelitate. Titlurile cărților sale sunt semnificative și trădează un suflet atent și implicat în faptele oamenilor, în viața cetății: Sfârșitul lumii (1992); Apocalipsa după Valeriu (1996); Semne particulare (1988); Incursiuni în fantastica realitate(1982, colaborare); Obosit de umblet(2016) etc. Ca prozator, Valeriu Bârgău a intrat în esența vieții, s-a străduit să prezinte lumea așa cum este, preferând să lase la suprafața lucrurilor misterul și poezia care justifică fiecare destin. A redat și poezia locului, lirismul care răzbate din evenimentele zilnice, faptele care fac un om important și semnificativ…. În romanul de față, Valeriu Bârgău ne relatează, la limita dintre jurnal și narațiune, într-un stil modern, chiar surprinzător de modern pentru vremea în care a scris și despre care a scris, viața într-un șantieraflat în vârful muntelui, aproape de cer, deasupra orașului magnetic. Personajele se desfășoară cu autenticitate, caută să răzbească prin viața dură, să se realizeze într-o lume izolată cumva, captivă unui scop străin și, totuși, explicabil pornind de la o logică amară… Autorul este și el personaj în această poveste, se implică indirect în firul narațiunii, comentează, își recunoaște limitele, participă la viața creată sub forța inspirației și sub puterea realității imediate. Spre finalul romanului citim: „Așa cred eu că își petrec viața câteva din personajele din șantier și din orașul de jos. Am venit aici pentru a scrie un roman, o carte despre oamenii de pe Stâncă și n-am putut să fac numai asta, s-o limitez. Am descoperit pe parcurs că ei sunt legați prin mii și mii de fire de ceilalți oameni, de cei din orașul de jos, de cei care scriu ziarele pentru a fi citite de noi, aicea sus, de cei care au scris și scriu cărțile pe care apucăm să le citim…” (p.268).La Stâncă oamenii trăiesc intens, se îndrăgostesc, se zbat între realitatea de sus și realitatea de jos, între viața abandonată în munca de fiecare zi și viața potențială oferită de natură, plimbări, lecturi, amintiri, eșecuri, iubiri pierdute… Ștefan Stâncă, unul dintre personaje, iubește două femei: Tița Roșcata și Ica. În orașul de la poalele muntelui funcționează o întreprindere de tricotaje, acolo femeile își etalează talentul, forțele, năzuințele. Lumile de sus se leagă cu cele de jos. În șantier sunt mai multe personaje: inginerul Cap de Nurcă, apoi angajații Tibor, Grecul Stavrinos. La atelierul de tricotaje apar alte personaje precum Zarifoaia, o femeie săritoare, cam ponderală, dar sufletistă, capabilă să accepte destinul așa cum este el servit de sistem, de împrejurări, de starea celor de lângă ea. Mai apare și contabilul șef care se îndrăgostește și el de o tânără, face o pasiune pentru o subordonată.Viața este descrisă cu atenție, minuțios, cu detalii, atent, Valeriu Bârgău a avut acest talent de a surprinde esența. Marile fapte sunt echilibrate de faptele mărunte, compensatorii. Oamenii citesc o carte, schimbă reviste de modă, se întâlnesc la cofetărie, comentează cu năduf evenimentele din zonă. Cineva crește un motan, Mefisto, altul un cățel de companie, discuțiile se poartă la o sticlă cu vin, sala de mese din șantier este un univers complex, o beție sub cerul liber este un țipăt în stilul impresionist, lansat de marii pictori. Alte personaje reușesc să facă o excursie în Bulgaria prin fosta întreprindere ONT, altele să viziteze locurile de baștină. Sunt prezentate scene obișnuite într-o colectivitate aflată sub stele, de la frânghia pentru rufe, încărcată de hainele oamenilor, descrisă amănunțit, definind vieți de muncitori, la prepararea hranei pe reșou, din resurse puține, obișnuite. La fel și ritualul îmbăierii la cadă, la ore fixe, la întâmplare, când era furnizată apa caldă și când oamenii aveau timp. O lume pusă sub presiune. Migrația forței de muncă se făcea dintr-o zonă a țării în altă zonă. În șantier se constituia o lume aparte, din inși veniți din puncte cardinale diferite, din specialiști care trăiau din șantier în șantier. Majoritatea iubea natura, ajuta pe cel de lângă el, se descurca în acest univers cu mijloace puține, la limită, persoanele se egalizau prin empatie. Au făcut o lume, una forțată de situația socială. N-au avut timp să comenteze, să manifesteze, să se revolte, să comunice prin telefon, calculator, să circule. Trăiau la limită, au părăsit localități importante sau insignifiante, au evadat dintr-un cerc în alt cerc. O tânără, Ortansa, acceptase o căsătorie improprie cu un bărbat mai în vârstă, contabil șef, pentru a-și asigura o viață comodă, dar tânjind după o iubire imposibilă. Un pământ al tuturor faptelor, unul răscolit de intervenția omului și de forțele naturii. Un pământ răbdător…Valeriu Bârgău a reușit să construiască scene importante, simbolice, cu reflexii lirice evidente, cu impact. În urma unei explozii controlate în munte, inginerii și muncitorii constată că un vultur imens este atins de suflul impus de aceasta, cade în munte, prin zona șantierului. Deși este căutat insistent, vulturul a dispărut, probabil s-a ridicat din nou la cer, imbatabil… O scenă simbol, vulturul reprezintă puterea oamenilor simpli, a celor singuri, de a răzbi. Marile crize ale istoriei nu-i afectează, ei se eliberează de energiile neprevăzute, de erori. Vulturii reușesc să zboare…Într-o altă scenă, personajele se folosesc de un binoclu. Unii privesc prin el cerul, infinitul și semnele destinului, stelele și plasa de întuneric de deasupra. Altele folosesc binoclul pentru a privi spre lumea de jos, spre oameni, pentru a-i vedea imenși și reali, până la durerea de a vedea realitatea cu asprime.   În roman sunt multe scene bine elaborate, simbolice, trainice. Iubirea învinge împinsă de sentimente, de conveniență, de cutume sociale. Scriitorul are multă empatie pentru personaje, le oferă o ieșire din istorie spre o altă istorie, mai accesibilă, nivelului lor. Iată viața din șantier: „Șantierul putea înghiți orice zvon. Punctele de lucru nu prea depărtate puteau fi alimentate cu apă, mâncare și zvonuri; puteau păstra pentru un ceas-două, orice. După aceea se eliberau, odată cu transpirația, de apa pătrunsă în corp și de zvonurile care putrezeau undeva în depozitul memoriei lor” (p.183). Viața la bloc, în orașul de jos, o viață cu elemente puține, redată cu ironie: „Robinetul de apă caldă de la vană este deschis, de undeva de pe țevile ascunse în pereții blocului se aude un gâlgâit înfundat. Probabil că abia acum au dat drumul la apă caldă, cei de la centrala termică au simțit că cineva dintr-un anume bloc vrea să facă o baie nici prea caldă și nici prea rece” (p. 144). Romanul este punctat de citate din opere importante, se fac trimiteri spre texte din cultura română sau universală. Literatura era o modalitate de evadare, lecturile reechilibrau universul. Romanul are un moto: „…Prima situație în care poate fi aflată ființa este, așadar, cea de ființă neîmplinită…” (Constantin Noica – „Sentimentul românesc al ființei”).  Ele punctează tema romanului, tendința spre împlinire într-o lume captivă. Citatele sunt din Urmuz, Mihai Bulgakov, dintr-un Dicționar de mitologie generală, Rasputin, Hortensia Papadat-Bengescu, Shakespeare etc. Introducerea în firul poveștii a numeroase citate permitea scriitorului să transmită idei, teme, să sugereze cititorului că există o lume superioară, lumea spiritului, acolo se clădeau/ clădesc marile idei și teme. Valeriu Bârgău a prezentat șantierul dintre munți și orașul de jos, lumea faptelor obișnuite, finite și lumea înaltă a spiritului… Paralele care se susțin în economia romanului cu toată energia. Locurile descrise se pot recunoaște de cei care trăiesc în județul Hunedoara. Muntele Teșit poate fi Retezatul… În orașele din jur au fost ateliere de tricotaje, complementar cu marile întreprinderi din județ, din zonele monoindustriale.Pentru generațiile mai tinere romanul poate explica modul cum s-au construit lumile într-un sistem social, suferințele generate de presiunea existenței, destine frânte și blocate în cutume. O istorie care a fost, autorul având meritul de a prezenta realitatea fără a avea pretenția ca personajele să fie eroii acestei istorii. Limbajul folosit de scriitor este unul obișnuit, frazele curg normal, ele explică cititorului într-un mod simplu cum se coagulează viața în jurul unui spațiu delimitat de contradicții acceptate. Pe unele locuri apar expresii rapide, folosite de jurnalistul de teren, aparent neglijente, o neglijență studiată pentru a reda viața zilnică în mod dinamic.Finalul romanului, având ca personaj scriitorul, definește lupta individului cu istoria, el este mereu sub vremuri: „Sătul de personajele din jurul său, de cele care și-au arătat chipul și sufletele de prin carnețele, Aurelian Albu iese să întâmpine zorii. Crede că el o face primul de pe toată întinderea aceasta a șantierului. Același gest omenesc: se întinde până i se aud trosnind încheieturile oaselor (…), apoi alte câteva mișcări cum văzuse la televizor că fac boxerii pentru a se încălzi înaintea ieșirii în ring sau chiar în ring, în clipa de dinaintea ciocnirii cu adversarul” (p. 272).   O ieșire simbolică pentru autor, personaje, cititorul pasionat de literatură, un cititor care are capacitatea de a ierta, ca soluție pentru realizarea destinului.  

Constantin Stancu
Octombrie 2019
*Valeriu Bârgău, Pământul tuturor faptelor, roman, 275 pagini, Deva. Editura Călăuza v.b., 2019. Redactor de carte: Mariana Pândaru Bârgău; coperta Daniel Bârgău; Coperta I: „Sub clar de lună” – pictură de Garabet Salgian; 
În revista „Ardealul literar”, nr. 3-4/2019