Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Ardealul literar - 25. Timp de cuvinte, destine sub arcadele literaturii. Mariana Pândaru-Bârgău și pasiunea pentru literatură - Jul 13, 2020 7:39:00 AM

Un ostrov de cărți și reviste

 

 

Au trecut 25 de ani ca un sunet…

O generație care s-a transformat, s-a maturizat. Megatendințele au modelat lumea. Câteva aspecte sar în ochiul atent, în timpul vieții noastre ne-am schimbat perspectivele de mai multe ori…

Revistele nu dispar, se transformă, devin lichide, alunecoase. „Cititorul de iluzii”, cum plastic se exprima umoristul Dumitru Hurubă într-o carte a sa (cu acest titlu pertinent pentru perioada „rezervației cu zăpăciți de tranziție”), nu mai colecționează revistele în formatul tipărit, el preia aceste reviste în format electronic și le stochează/ depozitează elegant într-un fișier electronic, pe un dispozitiv electronic. Acesta e de cinci centimetri, îl porți în buzunarul pantalonilor de serviciu, puțin șifonați, puțin lustruiți în genunchi. Dispar depozitele, dispar rafturile de lemn sau de plastic. Lumea se micșorează dramatic. Revista nu mai ajunge la destinatar prin curier poștal, ea ajunge la destinatar prin email. Multe redacții au cititorii lor, aproape invizibili, dar constanți, dedicați, legați în rețea. Revistele se citesc în format electronic, direct pe sit-ul acestora, la orice oră, când distinsul receptor are timpul necesar, când are planificată ora de cultură, când poate „digera” cultură… Cine citește apelează la marile biblioteci virtuale, are acces la marile cărți ale lumii în format electronic. Intervine „lectura fără frontiere”, unele sit-uri asigură și traducerea imediată a textelor.


Revistele nu mor, se transformă brutal. În lumea de azi industria divertismentului a luat locul artei. Arta este marginalizată, este un lux. Divertismentul a luat locul literaturii. Pentru reviste, parcă, nu mai este timp și nu mai sunt ochi (vorba lui Iisus: Au ochi și nu văd…).

În acest mediu dinamic și ostil, sub anumite forme, revista „Ardealul literar și artistic” a rămas în zona luptei pentru frumos. În ultima perioadă, sub atenta îndrumare a scriitoarei Mariana Pândaru-Bârgău revista a stat în primele rânduri ale peisajului literar. Pasionată și iubitoare de texte care conservă frumusețea vieții, ea a reușit să țină ștacheta valorilor la nivel înalt. A promovat literatura din județul Hunedoara, scriitori din Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, activitatea Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, a atras prietenii cărții din țară și străinătate. Există un șir lung de nume care au publicat în revistă. Nume care sunt validate acum, au fost cândva debutanți într-o revistă generoasă cu generațiile care migrează pe continentul literaturii. O studiere atentă a paginilor ar putea constitui un material important pentru istoria literară după anul 1989. Alături de regretatul Valeriu Bârgău, soțul poetei, revista s-a menținut în atenția cititorilor iubitori de literatură și cultură. Nu a fost uitate cărțile importante care acum formează „canonul literar” în plină schimbarea și el.  Revista a contribuit și ea la formarea canonului, fie direct, fie indirect…

Mariana Pândaru-Bârgău a știut să-și facă prieteni din scriitori. Interviurile realizate cu unii dintre ei relevă o față interesantă a fenomenului literar. A depășit disensiunile care se ivesc între oameni cu personalitate, între artiști care au proiecte concrete de viață.  A făcut-o cu tact și eleganță. A avut răbdare, a știut să caute și să găsească resurse pentru ca apariția revistei să fie o realitate. Formatul electronic a adus consistență fenomenului literar din județul Hunedoara. În prezent, revistele din județ sunt destul de puține, dar revista „Ardealul literar și artistic” este mereu activă prin analiza făcută unor cărți importante, prin poezia de bună calitate, prin proza care are ceva de transmis receptorului. Umorul a fost promovat cu brio, lumea avea/ are nevoie de umor, de morală, de zâmbet. Texte cu puternice accente religioase, mai ales din zona creștinismului, au fost prezente în paginile acesteia, dând adevăr minții cititorului. Eseurile care analizează vremurile au adus idei solide, care rezistă peste timp. Literatura pentru copii a fost promovată cu detașare, jocul și joaca fac lumea mai frumoasă.

La tradiționalele ediții ale Salonului Hunedorean al Cărții, care se desfășoară în luna octombrie a fiecărui an, revista a fost prezentă alături de cărțile Editurii Călăuza v.b. Deva, girată tot de Mariana Pândaru-Bârgău. Revista și cărțile demonstrează că literatura este o prezență semnificativă în județul Hunedoara, la Deva și în țară, acolo unde a participat redactorul ei șef ca invitat.

Important este faptul simplu: Cei care au făcut revista au iubit/ iubesc scriitorii și cititorii.

Asta contează.

Concluzia, un poem:

 

Un ostrov de cărți și reviste

 

Un ostrov de cărți și reviste, cu șoapte din viitor, cu iluzii de azi.

 

Orbii citesc cu vârful degetelor marile revelații…

                       poezia curge printr-un cablu de cupru învelit

în plastic alb, călcat în picioare de trecătorii grăbiți,

atins de fulgere globulare…

 

Mesajul ca un cordon ombilical ce atinge pereții impregnați de cuvintele nerostite ale scribilor sugrumați în somn.

 

Vin și cei care văd, citesc până când le ia foc, iată,

creierul de piatră…

Un ostrov de cărți și reviste, un loc pentru copiii

care visează sub cerul ros de ape,

cu malul pe care înfloresc mici flori albastre și se petrec sărbători tainice.

 

 

Constantin Stancu


03. Exerciții pentru acasă... C. Virus Homework, de la Contemporary Literature Press - Jul 13, 2020 7:26:00 AM
marți 14 iulie 2020 Comunicat de Presă

Ediție online
Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român  și Uniunea Scriitorilor din România

Anunță publicarea volumului

C. Virus Homework. Exerciții pentru acasă.
ISBN 978-606-760-184-8
Parallel Texts. Ediție bilingvă.

Written by graduate students of the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text
The University of Bucharest

Scrise de studenți ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan [MTTLC]
Universitatea din București


Coordonat și editat de Lidia Vianu

             Știm cu toții că frica naște monștri, tot așa cum știm că frica este și o formă de înțelepciune. Nu ne--am dorit să manipulăm frica, oricât de necesară ar fi ea unora ori altora.
            Masteranzii au scris aceste texte cu gândurile, sufletul, temerile și umorul lor: fiecare după puterile lui. Să --i citească, ne--am dori, aceia care sunt de--o vârstă cu ei, dar și aceia care nu mai au de mult vârsta lor, însă vor să--i înțeleagă și să--i îndrume să caute adevărul pentru a stăpâni frica.

C. Virus Homework. Exerciții pentru acasă, se lansează oficial marți 14 iulie 2020, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/c-virus-homework.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website--ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Editurii,  [email protected]

If you want to have all the information you need
about Finnegans Wake,
including the full text of Finnegans Wake, line--numbered , go to
 A Manual for the Advanced Study
of James Joyce's Finnegans Wake
in 130 Volumes

by C. George Sandulescu and Lidia Vianu,
at the following internet addresses:

http://editura.mttlc.ro/Joyce%20Lexicography.html Tuesday 14 July 2020 Press Release

Online Publication
Contemporary Literature Press,
under  The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of

C. Virus Homework. Exerciții pentru acasă.
ISBN 978-606-760-184-8
Parallel Texts. Ediție bilingvă.

Written by graduate students of the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text
The University of Bucharest

Scrise de studenți ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan [MTTLC]
Universitatea din București


Coordinated and edited by Lidia Vianu

              We all know that fear breeds monsters, but we are also aware that fear can be wise. The authors of this book had absolutely no intention to manipulate fear, however necessary fear may be to some.
            These students have written their texts with their minds, souls, anxieties and sense of humour. Let those who are their age judge them. Let their teachers read, understand, and guide them to face bravely a story of fear---C. Virus---and to struggle for the truth.

C. Virus Homework. Exerciții pentru acasă, is formally launched on Tuesday 14 July 2020. It is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:

http://editura.mttlc.ro/c-virus-homework.html

You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher [email protected]


Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contact us

Visit our Facebook page


Email not displaying correctly? View it in your browser. Contemporary Literature Press
04. O EUROPA SEDATA: IMPRESIILE LUI MICHEL HOUELLEBECQ... Cu sau fără Dumnezeu? Serotonin și alte obsesii. Literatura și destinul - Jul 10, 2020 5:41:00 AM

Houellebecq e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul in care scrie. Dacă în realitate e, nu știm, dar personajele pe care și le imaginează în cărțile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la scară europeană decadența sexuală care caracterizează personajele cărților lui, dând de înțeles, că însăși Europa a devenit ireversibil pervertă, așteptând, la fel ca și personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după ce facultățile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.



 

Obsesia cu sexualitatea

 

De unde vine această obsesie a personajelor lui Houellebecq cu sexualitatea, și, prin extensie, a întregului continent și a generației prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism, pornografie, și lucruri similare care dau plăcere trupului.

 

În 2019 a fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq își imaginează viața unui funcționar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii, iar ocupația lui principală este să asigure competitivitatea produselor agroindustriale franceze pe piața internațională.

 

Cu acest scop călătorește intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită America, dând de înțeles că, pe lângă vinuri și brânzeturi, Franța nu poate da mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezența produselor americane pe piața internațională, făcând propagandă împotriva giganților agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.

 

Ce are asta de a face cu personajul principal al cărții lui Houellebecq? Numele lui e Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care muncește într-o companie multinațională ori în funcții influente în administrația de stat. Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinți. Nu e căsătorit. Nu are familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătorește niciodată. Câștigă bine, slujba îi împlinește ambițiile profesionale, și întreține relații cu diferite tinere de-a lungul vieții, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale. Vacanțele sunt lungi, banii trebuie cheltuiți. Pe plăcere și lucrurile care aduc plăcerea.

 

În timp, însă, Florent își dă seama că abilitățile lui fizice care îi dau plăcerea, inclusiv viața intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbește, se îngreunează, femeile, mai ales cele tinere, îl găsesc mai puțin atractiv, și pentru a-și satisface dorințele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din țări sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu își găsește o prietenă.

 

Odată ce abilitățile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică. Între timp, ambii părinți îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecință, tata alege să se sinucidă. La fel și mama. Florent participă la înmormântarea părinților lui, catolici buni, și, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găsește omilia preotului plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului și imaginea trupurilor moarte ale părinților îl urmăresc și îi cauzează neliniște.

Urmărirea e insistentă. Îl urmăresc chiar și în momentele de intimitate și în locurile în care călătorește prin lume. Intră într-o stare de depresie acută și, după ani de indecizie, își ia inima în dinți și merge la un psiholog. I se prescrie Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-și revină la normal. Pentru o vreme. E o vreme în care își continuă viața hedonistă, trăind cu o japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai lungă, dar la fel și depresia, iar Captorixul ajută tot mai puțin.,

 

Houellebecq: Libertățile individuale duc la moarte spirituală

 

Ani mai târziu, Florent își ia din nou inima în dinți și se reîntoarce la același psihiatru care îi dă o doză mai mare de Captorix și alte calmante puternice. Îi și recomandă, însă, să petreacă timp cu prostituatele pentru a-și vindeca depresia și singurătatea. Ceea ce și face, cheltuind o sumedenie de bani.

 

Continuă însă să trăiască o viață solitară, fără scop ultim. Pentru o vreme încearcă vânătoarea ca forma de divertisment. Din când în când se întreabă dacă e fericit, dar preferă să nu răspundă întrebării.

 

În final, Florent e tentat de suicid. Ezită pentru o vreme pentru că încă are 600.000 de euro economisiți în cont. Ce sa facă cu banii, se întreabă el? Să îi dea săracilor, printre ei chiar și "românilor"? În final decide să-și țină banii și sa-i cheltuiască el. Scrie el: "I wasn't about to hand over my cash to a bunch of Romanians" / "nu eram tocmai încântat să-mi dau banii la niste români".

 

Cu banii încă în cont își cumpără un apartament într-o zonă mai selectă a Parisului, la ultimul etaj. La, calculează el, 100 de metri înălțime. De ce la înălțime? Pentru a putea sări de la fereastră și a muri instantaneu când se izbește de pavaj. După câțiva ani de viață singuratică în apartamentul de la ultimul etaj, Florent încă mai are 200.000 de euro în cont.

 

Se tot gândește ce să facă cu ei și rămâne hotărât să nu-i dea săracilor. Nu e obișnuit să dea nimic nimănui, doar să agonisească și să cheltuie totul pentru sine. Își va cumpăra, spune el, cele mai selecte mâncăruri, brânzeturi și vinuri până își va epuiza economiile. Ceea ce și face.

Trupul i se îngreunează și mai mult, stă închis în apartamentul de la ultimul etaj, vizualizează pornografie, e singur, toate rudeniile i-au murit. Nu mai are pe nimeni pe lângă el.

 

Finalul: cu sau fara Dumnezeu?

 

Economiile epuizate, Florent își pregătește plecarea din lume. Planul făcut cu ani în urmă îi vine din nou în minte. Deschide fereastra și își ia avânt, moment în care cititorul e lăsat în suspans și poate să-și folosească intuiția proprie privind ce se întâmplă, ori nu se întâmplă, mai departe.

 

Relevante însă sunt ultimele două pagini ale cărții, în care Florent, după ce deschide fereastra apartamentului, meditează asupra celei mai importante dimensiuni din viață, dar una pe care a ignorat-o toată viața: latura ei spirituală. Moartea e inevitabilă, meditează Florent ("death imposes itself in the end / moartea își impune voința în final").

 

Dar Florent meditează și asupra morții spirituale. Ce duce la moartea spirituală se întreabă el? Individualismul și libertatea individuală.

 

Afirmațiile lui Florent sunt directe și ușor de priceput: "Did we yield to the illusion of individual freedom, of an open life, of infinite possibilities? It's possible; those ideas were part of the spirit of the age; we didn't formalise them, we didn't have the taste to do that; we merely conformed and allowed ourselves to be destroyed by them; and then, for a very long time, to suffer as a result. / Ne-am lăsat stăpâniți de iluzia libertății individuale, a unei vieți fără limite, a unor posibilități infinite? E posibil; aceste idei au făcut parte din spiritul vremii; nu le-am formalizat; nu am avut dorința să le formalizăm; doar ne-am conformat lor și le-am îngăduit să ne distrugă; și apoi, pentru o vreme îndelungată, să suferim din cauza lor". (Pagina 309)

 

Florent se reîntoarce în momentele finale ale vieții, cu gândurile la Dumnezeu, cel pe care l-a ignorat toată viața. Dumnezeu, spune el, "takes care of us, he thinks of us every minute / Dumnezeu se îngrijește de noi, se gândește la noi în fiecare minut".

 

Paragraful final al cărții, însă, e și mai penetrant. Florent se gândește la Hristos, cel pe care l-a ignorat toată viața, dar cel care, la fiecare pas pe care îl facem, este cu noi și ne dă semne clare că ne însoțește. ("And today I understand Christ's point of view and his repeated horror at the hardening of people's hearts; all of these things are signs, and they didn't realise it. Must I really, on top of everything, give my life for these wretches? Do I really have to be explicit on that point? Apparently so. / Azi înțeleg perspectiva lui Hristos și întristarea Lui văzând inimile împietrite ale oamenilor; toate aceste lucruri sunt semne, și oamenii nu le pricep. Chiar trebuie, în final, să-mi dau viața pentru nenorociții aceștia? Chiar trebuie să fiu explicit privind lucrul acesta? Probabil".

 

Țesută în întreaga carte a lui Houellebecq e ideea că Florent e un Occident în miniatură. Modul în care el gândește, viața pe care o trăiește, atitudinea nepăsătoare față de viața spirituală și creștinism, hedonismul, căutarea plăcerii, sunt trăsăturile Occidentului de azi.

Așa îi descrie Houellebecq pe occidentali, luându-i la rând: germani, scandinavi, britanici, spanioli, olandezi etc. Pe toți îi numește pe nume și le descrie excesele păcătoase în lux de amănunte.

 

Moralitatea a dispărut, în Florent și în occidentali. Fiecare occidental e un Florent, trăim pentru o vreme, mâncăm bine, ne simțim bine, ne satisfacem trupurile, și nu ne gândim la suflet. Dar, când colapsul inevitabil și, mai ales, suicidul, devin iminente, lipsiți de nădejde, ne amintim de generațiile trecute și de Dumnezeu, dar mai ales de Hristos, cel care a murit pentru niște nenorociți ca noi. Sunt momentele în care ne întrebăm, asemenea lui Florent, de ce nu l-am priceput pe Hristos mai devreme?



ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro


07. Semnal: Revista „Alternanțe”, nr. 3/2020 - Jul 9, 2020 10:44:00 AM
Revista ”ALTERNANȚE” 3 (28 ) iulie 2020 în format pdf. prelungind un gând de bine și dorindu-vă SĂNĂTATE și o VACANȚĂ PLĂCUTĂ.
Ne-ar onora dacă ați informa cititorii, colegii și prietenii despre apariția revistei.
Ediția online, este publicată pe siteul revistei: :   http://www.revista-alternante.de/


În acest număr semnează:

Mariko Sumikura, Eugen D. Popin, Andrei Zanca, Miron Kiropol, Virgil Diaconu, Radu Ciobanu, Dumitru Chioaru, Magda Ursache, Erich Kästner, Gheorghe Simon, Mircea Petean, Ioan Moldovan, Vianu Mureșan, Leo Butnaru, Rabindranath Tagore, Remus Valeriu Giorgioni, Iulian Boldea, Anca Sârghie, Liliana Danciu, Dan Dănilă, Simona-Grazia Dima, Bianca Marcovici, Mircea M. Pop, Radu Tuculescu, Radu Stanca, Clelia Ifrim, Dan Florița Seracin, Adrian Munteanu, Horia Dulvac, George N. Elian, Geo Vasile, Werner Martini, Mihaela Albu, George Căbaș, Rodica Grigore, Mihai Păcuraru, Dan Iancu, Miruna Carp, Dorin David, Werner Göbl, Gabriel Dragnea, Nina Hoza, Luis Popa, Adriana Weimer, Anan de Amiranda.


08. Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press 2006---2020/ Authors and Books published by Contemporary Literature Press 2006---2020 - Jul 9, 2020 8:58:00 AM
Contemporary Literature Press Tuesday 7 July 2020 Press Release

Online Publication
Contemporary Literature Press,
under  The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of

Authors and Books published by Contemporary Literature Press
2006---2020

https://editura.mttlc.ro

            Founded in the year 2006, Contemporary Literature Press aims at supporting the study of the English language through its literature. It is the online publishing house of the University of Bucharest. It publishes mainly bilingual volumes, as parallel texts, English and Romanian: classical and contemporary English literature, contemporary Romanian literature translated into English [among others, by the students of the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text]. It also publishes handbooks of teaching and testing English, archives of authors and painters [Margareta Sterian, Dumitru Ghiață, Aurelia Ghiață], histories of English literature.
            Contemporary Literature Press has published the largest online database concerning James Joyce's Finnegans Wake.
            All the books published can be downloaded FOR FREE, accessing the link below each title in this catalogue.
            One of the major aims of our publishing house is to offer free books of good intellectual quality to readers all over Romania, and to the English speaking world.

Authors and Books published by Contemporary Literature Press, 2006--2020, is formally launched on Tuesday 7 July 2020. It is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:

http://editura.mttlc.ro/authors-books-clp.html

You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher [email protected]


Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contact us

Visit our Facebook page

marți 7 iulie 2020 Comunicat de Presă

Ediție online
Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român  și Uniunea Scriitorilor din România

Anunță publicarea volumului

Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press
2006---2020

https://editura.mttlc.ro

             Înființată în anul 2006, Editura Contemporary Literature Press și--a propus să vină în sprijinul studiului limbii engleze prin literatură. Ea este în prezent editura online a Universității din București. Publică volume bilingve, majoritatea în limbile română și engleză: literatură engleză clasică și contemporană, literatură română contemporană tradusă în limba engleză [printre alții, de studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan]. Publică de asemenea manuale de învățare și testare a limbii engleze la toate nivelurile, arhive de autori [Margareta Sterian] și pictori [Dumitru Ghiață, Aurelia Ghiață], istorii ale literaturii engleze.
            Contemporary Literature Press găzduiește ce mai mare bază de date online James Joyce---Finnegans Wake.
            Toate volumele publicate se pot descărca gratuit, accesând linkul de sub fiecare titlu al acestui catalog.
            Unul dintre scopurile esențiale ale editurii este să ofere gratuit cărți de bună calitate intelectuală cititorilor din întreaga Românie, precum și din lumea anglofonă internațională.

Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press 2006--2020, se lansează oficial marți 7 iulie 2020, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/authors-books-clp.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website--ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Editurii,  [email protected]

If you want to have all the information you need
about Finnegans Wake,
including the full text of Finnegans Wake, line--numbered , go to
 A Manual for the Advanced Study
of James Joyce's Finnegans Wake
in 130 Volumes

by C. George Sandulescu and Lidia Vianu,
at the following internet addresses:

http://editura.mttlc.ro/Joyce%20Lexicography.html
09. Remus Valeriu Giorgioni: CARTEA LAPIDATĂ! „Observând fotografia lui Mihail Sebastian, cronicarul descrie personajul: „Privirea atentă, fixă, mimica sugestivă, sugerează o mare, încordată așteptare (de parcă cel fotografiat ar vedea chiar și în fotograf un potențial inamic). Se remarcă tristețea din ochi, privirea suspicioasă, omul din fotografie surâde ușor, timid-ironic. Poza pe care o așteaptă este o pândă atentă, subtilă, la reacția celui din față, dublată parcă și de acea așteptare încordată, continuă” (p. 82). - Jul 9, 2020 8:48:00 AM

Cartea lapidată și problema istoriei

 

 

 

Remus Valeriu Giorgioni, cu mult curaj, abordează o problemă care depășește lumea literară: scriitorul și problema evreiască. După lectura cărții descoperim că avem în față nu numai problema evreiască, avem problema destinului uman în vremurile ultime. Cititorul intră în contact cu un studiu interdisciplinar, teme din istoria literară, apologetică, din istoria creștinismului, din teologia sistematică și teologia biblică, din istoria jurnalismului etc. Se pune în discuție, franc, problema destinului scriitorului în raport cu vremea în care trăia/ trăiește, în raport cu propria conștiință și cu linia roșie din societate, cea menită să oglindească punctul de rezistență asupra tragediilor și morții. Titlul studiului este percutant Cartea lapidată (Mihail Sebastian și problema evreiască)*, textul a fost publicat la Timișoara: Editura Waldpress, 2017. Prefața este semnată de Florin Lăiu, profesor în filologie biblică și postfața de Boris Marian-Mehr, scriitor, și are drept moto mai multe texte din scrierile lui Mihail Sebastian. Cităm doar unul: „Aș vrea o carte limpede, mare, severă, o carte pe care s-o citesc cu vehemența întâii mele lecturi…”. Un adevăr spus clar, cartea poate influența sufletul omului și se cere a fi originală până la suferință. Mihail Sebastian (Iosif Hechter, pseudonim) este personajul principal al studiului, cel care se zbate în sticla ferestrei veacului al XX-lea. În prefață, Florin Lăiu privește demersul lui Giorgioni ca pe un pod peste lumi și observă actualitatea temei abordate: relația dintre creștinism și doctrina ebraică fixată în scripturi și tradiții, în lumina morții și vieții, a binecuvântării și blestemului. De la cartea lui Mihail Sebastian  De două mii de ani la Scriptură, cartea a fost „omorâtă” cu pietre, a fost lapidată ca semn al împotrivirii omului față de voința divină coagulată în scrierile divine și scrierile inspirate.

Remus Valeriu Giorgioni își trăiește aventura spirituală în lumina adevărului pe care-l dorește ca stâlp al vieții și o ia metodic, aplicat, începând de la problema istoriei lumii, se desprinde problema evreiască, un popor distinct de alte popoare, cu o menire aparte. Întotdeauna a existat o tensiune între mozaism și creștinism, una reală, declanșată la Creație și exprimată acut prin venirea în lume a unui personaj istoric special: Iisus Hristos. Autorul remarcă tristețea din lume declanșată de faptele oamenilor și de această tensiune socială. Două mii de ani au fost ani de flăcări și sânge, de suferință și de o parte și de alta, de războaie, ură și împăcări sub aripa îngerului păzitor.

Cărțile lui Mihail Sebastian sunt analizate din această perspectivă, scriitorul este privit ca om și ca evreu, ca artist, jurnalist, cronicar al vremurilor pe care le-a trăit acut și cu suferință. În această paradigmă literară și umană, apare profesorul, Nae Ionescu, unul dedicat, tumultuos, pregătit să genereze direcții în societate pornind de la cultură, filozofie, teologie, literatură, istorie, promovând curente de gândire speciale, de la trăirism (lebensphilosophie) la „năism”. Profesorul va marca destinului scriitorului, paradoxal, un ortodox fervent și un evreu se întâlnesc la limita dintre veacuri. Vremea în care au trăit cei doi este una de referință: s-au declanșat atacurile împotriva evreilor cu acuitate, au apărut extremele – fascism și comunism -, s-au rezolvat tragediile printr-un război dur în care au murit oameni… Mai mult decât cronicar, Giorgioni face legătura între opera lui Sebastian și Biblie, cartea care definește cel mai bine tragedia poporului evreu în mii de ani și schimbarea vremurilor.  Evreul este privit ca un personaj rătăcitor în timp și spațiu, ca un om fără casă, departe de cer, tinzând spre cer, un călător umil și bogat concomitent, sub presiunea destinului propriu. Remarcabilă paralela pe care o face autorul cu Ulise, alt personaj tragic, cu lumea grecilor, cu nașterea creștinismului ca o soluție la problemele umanității.

Analiza se extinde, ajunge la problema statului Israel, sub simboluri, sub măslin, sub vie, sub smochinul neroditor. Este atacată problema evreiască din perspectiva unei anumite soluții finale, absurde. Aici Giorgioni se vede obligat să privească umanitatea în paradigma prezentului tensionat  și el, să capteze spiritul vremii, transferul de putere în lume, acumularea de istorie pe buzele istoriei. Lucrurile se liniștesc în prezenta lui Iisus ca Salvator (Mântuitor), constată că toate liniile timpului se focalizează la Calvar, sperând ca lumea să se regăsească în societatea atinsă de pace și creativitate (Împărăția lui Dumnezeu – locul unde el stăpânește prin Evanghelie). Sunt lansate și concluziile posibile – pacea dintre oameni. Este o înțelepciune care poate fi pătrunsă de mintea omului cu greutate ( „Sub viță și sub smochin” – definită simbolic chiar de Scriptură).

Această carte este una importantă pentru Remus Valeriu Giorgioni pentru că reprezintă crezul său de scriitor, de om în bătaia vremurilor, de călător în lumile cunoscute și tânjind după lumile superioare. Când analizează personajele lui Mihai Sebastian din cărțile acestuia, analizează personajele lumii în care trăiește, se analizează pe sine.

Florin Lăiu notează în prefața studiului: „Din perspectiva unui român de confesiune evanghelică, Remus Giorgioni are motive să se simtă în pielea lui Hechter, în ciuda condițiilor politice actuale, complet diferite; deoarece diferențele religioase vizibile sunt privite cu suspiciune, dacă nu cu ostilitate, într-un popor care a fost educat de veacuri să confunde românitatea cu ortodoxia – versiunea românească a veșniciei – singura care contează în spațiul mioritic” (p. 8).

Boris Marian-Mehr notează în postfață: „Ceea ce întrevede Remus Giorgioni ca pe o reală soluție <<finală>> ar fi refacerea unei frății umane, mondiale între creștinism și iudaism (eventual și cu islamul moderat). Autorul este un optimist și nu este rău să sperăm la o asemenea <<frățietate>>. Tendințe de acest gen se regăsesc în SUA, Europa, dar realitatea este în acești ani mai crudă ca niciodată” (p. 318).

După lectura cărții, putem reține următoarele:

-       Scriitorul este legat de vremurile în care trăiește mai mult decât crede el și de cât apreciază contemporanii.

-       Dramele vremurilor la care asistă un creator autentic sunt dramele sale și modalitatea prin care este inițiat de Dumnezeu în tainele istoriei, pentru a înțelege.

-       Fiecare carte este amenințată de uitare, dar lumea se întoarce la originile sale – Cuvântul.

-       Nu poți fi scriitor dacă nu ai o viziune despre lume și Dumnezeu, ți-o asumi și în momentele când nu-ți convine.

-       La timpul potrivit în viața fiecărui scriitor apare un personaj important care-l inițiază în tainele scrisului profund, îi deschide ochii spirituali.

-       Există linii de forță care modelează societatea și ele nu pot ocolite, ne străbat cu frenezie.

-       Credința într-un ideal este esențială, dă motorul de mișcare în timp și spațiu.

-       Omul este un călător pe acest pământ, el călătorește spre o patrie mai înaltă, spre un cer năzuit.

-       Fiecare carte se află în pericolul de a fi lapidată, dar adevărul din ea nu moare.

-       În Iisus Hristos lumea se regăsește ca într-un pom al veșniciei, poate în pomul cunoașterii binelui și răului, cel din Raiul pierdut.

-       Indiferent de epocă, va exista o problemă importantă care să macine societatea, problema evreiască revine periodic în istorie și modelează istoria și oamenii.

Desigur că mai pot fi reținute și alte aspecte ale temelor abordate de cronicar în această supra-monografie, cititorul atent va descoperi taina cărților oferite lumii de oameni marcați de mesajul primit prin talentul suferinței.

De remarcat la Giorgioni deschiderea în abordarea subiectelor născute din căutările și regăsirile sale: literatura universală prin Ulise și marile mituri ale lumii, atacarea destinului uman din perspectiva unor mari scriitori precum Al. Soljenițîn, sau curajul cunoașterii profunde la Isaac Newton. Sunt prinse în text faptele unor personaje celebre ale istoriei de la Avraam la Hitler sau Nabucodonosor, analizează textele scriitoarei ruse Ludmila Ulițkaia referitoare la problema evreiască, trece pe la scrierile lui Sartre etc. Creștinismul, iată, are legături esențiale cu toată cultura lumii.

Despre cărți cronicarul notează câteva aspecte reale și ciudate, lumea refuză cultura și informații de bază, se refugiază în facil: „Dar dacă mai nou cartea provoacă inhibiții și sastiseli – cunoaștem deja o mulțime de <<intelectuali>> care fac alergie la lecturile clasice, iar pentru contemporani, colegi de-ai lor nu au timp! -, doar cei care citeau din obișnuință pe <<colac>> rămân consecvenți obiceiurile lecturii; și genurile lor preferate: policier soft și horror hard” (pp. 203-204).

Referindu-se la statul Israel, Giorgioni scrie apăsat: „Dacă în Israelul istoric, pe timpul Domnului, existau câteva partide religioase distincte: farisei, saduchei, zeloți, esenieni și terapeuți, în prezent harta religioasă este infinit diversificată. (La mormântul lui Avraam, peștera Macpela – unde sunt înmormântați toți patriarhii – se întâlnesc toți reprezentanții celor trei mari religii monoteiste: evrei, creștini, musulmani. Dar apoi se despart și își vede fiecare de drumul lui…)” (p. 275).

Observând fotografia lui Mihail Sebastian, cronicarul descrie personajul: „Privirea atentă, fixă, mimica sugestivă, sugerează o mare, încordată așteptare (de parcă cel fotografiat ar vedea chiar și în fotograf un potențial inamic). Se remarcă tristețea din ochi, privirea suspicioasă, omul din fotografie surâde ușor, timid-ironic. Poza pe care o așteaptă este o pândă atentă, subtilă, la reacția celui din față, dublată parcă și de acea așteptare încordată, continuă” (p. 82).

Analizând parabola „evreului rătăcitor”, Giorgioni reține un lucru esențial despre acesta, unul care ne poate caracteriza pe fiecare: „Dar blestemul nemurii se poate echivala și cu o miraculoasă supraviețuire în timp a comunităților evreiești. Mergând din loc în loc și din timp în timp, ei nu s-au lăsat asimilați, și-au păstrat tradițiile religioase și identitatea națională” (p 162-163).

Pe de altă parte, autorul textului nu atacă problemele mai atent din perspectiva legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu evreii și creștinii (și cu alte personaje biblice sau cu alte colectivități), un contract profund inițiat de Creator ca răspuns la problemele omului, încadrarea paradigmei între beneficii și sancțiuni (binecuvântare – blestem). Încălcarea legământului aduce umbre peste destinul uman, fie evreu, fie creștin, fie păgân (chiar dacă acesta din urmă nu-l cunoaște, cazul Ulise este relevant).

Cartea de față este o carte a cărților care l-au modelat pe scriitor, o bibliotecă ce amenință să se prăbușească în hăul virtual în care rătăcește personajul modern agățat de dispozitive moderne electronice. Poate fi o monografie a cărților care intră într-o posibilă carte scrisă după două mii de ani. Fiecare poartă în sine manuscrisul, scriitorul îl poate traduce. Este și o carte incomodă pentru că se bazează pe valorile solide ale creștinismului în tangență cu valorile clasice ale culturii lumii. Este un răspuns la diversele abordări din istoria literară, la diversele stiluri care plutesc în oceanul literar, de la absurd la nihilism, de la clasic la romantic, de la realism la suprarealism, de la   postmodernism la post-umanism etc. Slăbiciunile cărții sunt cele ale autorului, fiecare este limitat de viziunea proprie și universal prin viziunea sa. Stilul său este destul de liber, frazele se încheagă cu ușurință, iar, uneori, sunt marcate de meandre culturale necesare, fără ca scriitorul să facă paradă de asta. Fraza este marcată de expresii uzuale, de comentarii pline de căldură. Pe unele locuri autorul este subiectiv în analiza sa, își asumă viziunea ca un dat al vieții pe care o trăiește, înconjurat de cărți și frumos. Citatele din cărțile vremii abundă, ofrandă a unei trăiri acute, a bucuriei care vine din cuvintele altora, de parcă ar fi fost cuvintele lui Remus Valeriu Giorgioni. El pune o pasiune prea mare raportat la fenomenul literar analizat, așa trăiește fiecare roman citit sau scris, fiecare poezie. Tensiunea spirituală îi face bine și îl stimulează. Pildele literare se detensionează prin scrierea cărții ca un act de închinare prin scris. Lucru mai rar la scriitorii actuali…

 

 

 

Constantin Stancu


 

 

*Remus Valeriu Giorgioni, Cartea lapidată (Mihail Sebastian și problema evreiască), 322 pagini, prefața Florin Lăiu, postfața Boris Marian-Mehr, Timișoara: Editura Valdpress, 2017.    


10. Piramide, vise, melancolii. Câinele latră din alt veac - Jul 9, 2020 8:44:00 AM

Piramide și alte secrete

 

Aş fi vrut să-mi smulg masca de aur de pe chip,

 mi-am dorit o mie de vieţi, sa trăiesc în ere diferite, separate...



... aş fi dorit să aflu secretul

care apasă albastru ziua la asfinţit,

speram ca mă voi naşte mai pur, mai nemuritor,

cu table de piatră în brațe, grele de cuvinte durute...


...dar câinele latră din alt veac

la piramidele vii, plutitoare,

pisica îşi spală blana de radiaţii și melancolii...


C Stancu


*Poem din vol. Pomul cu scribi


13. Adrian Botez: REGE ÎN VACANȚĂ! - Jul 9, 2020 8:27:00 AM

 

OMUL SIMPLU FACE PARTE DIN DECOR

 

 

Adrian Botez a intrat în zona dramaturgiei cu volumul de piese de teatru Rege în vacanţă*, apărut la Editura Rafet, în anul 2018. Scriitorul, mereu activ, implicat în mişcările sociale actuale, prin textele sale, îşi menţine temele, viziunea sa este cea ştiută din poeme, din proză, din eseuri. El apelează la pilonii de sprijin, oferiţi de cultura solidă, de mitologia greacă, de valorile creştine, ajungând la punctul în care lumea este decodificată, până la ultimele consecinţe. Umanitatea este pusă sub lupă, personajele joacă aparent liber, dar o presiune enormă apasă pe umerii lor. Libertatea este presupusă, nu este reală. Cuvintele se rostogolesc peste cititor/ spectator, ca o avalanşă, autorul ştie să transmită adevărul, pe care-l consideră important, pentru supravieţuirea lumii.

La Adrian Botez lucrurile au o finalitate, personajele sunt supuse judecăţii divine, sunt strivite de timp. De remarcat, în aceste piese de teatru, capacitatea dramaturgului de a descrie tablourile. El merge până la amănunte, sugerează stările, reacţiile, drama în sine. Acest lucru trădează un autor implicat, până la jertfa de sine, alături de personaje: nu le empatizează, dar este solidar cu destinul lor. Ca de obicei, trimiterile autorului lămuresc multe din dialoguri, din descrierile scenelor, din prezenţa personajelor. Deşi apelează la principiile consistente ale realismului clasic, regăsim, în fiecare piesă, un limbaj crud şi familiar. Lumea este actualizată, prin cuvintele puse în mintea şi pe buzele oamenilor care se mişcă pe scenă, într-un timp fără de timp. De subliniat că, de fapt, avem în faţă scena, mai largă, a lumii, cea pe care ne consumăm destinele până la aneantizare.

Iată cum este descrisă scena: „Suntem în Francia… nu contează în ce epocă. Curtea Regelui: Regele, Premierul Guvernului, consilier regali autohtoni, doi consilieri de peste Mediterana, Seneşalul, mulţime de gură-cască, vânzoliţi, dar nu prea gureşi… Regele poartă pe cap, în loc de coroană, două oase de găină, încrucişate, stil <<pirat>>. Regele stă pe taburet, aşezat pe un eşafod, Premierul stă pe un fotoliu larg şi adânc. Pe tronul strămoşesc, situat între taburet şi fotoliu, nu stă nimeni” (2. Rege în vacanţă, p. 45).

Lumea, în care se mişcă personajele din piesele lui Adrian Botez, este una demonizată, spiritele se agită în voie, chiar influenţează personajele, fie direct, fie indirect, prin radiaţia negativă a răului, care impregnează sufletele.

Piesele au un liant care le ţine unite, înspre tragedia umană - dar fiecare acţiune se desfăşoară în colivia destinului:

1.    Dumnezeu şi cristalul;

2.    Rege în vacanţă;

3.    Zalmoxis;

4.    Iubirea, ca un glonte;

5.    Justiţie - dramă…

Partea a doua cuprinde meditaţii intime… teatralizate, ca o impusă concluzie.

Autorul pune accentul de geografia dramei, subliniază tragi-comedia, misterul, acceptă că spectatorii pot juca piesa, sunt invitaţi chiar să participe.

Personajele sunt arhetipuri umane: regele, măscăriciul, gospodarul, nevasta, copiii naivi, spioni, anonimi, duhurile care împânzesc lumea văzută şi nevăzută, ospătarul, judecătorul, gardienii etc. Lumea se reia de la capăt, cu fiecare dramă, personajele rămân să-şi ducă, vesele, crucea. Au o poftă de vorbă ieşită din comun, poate ieşită din istoria curentă, duhurile dinamizează oamenii până la nebunie.

Condamnatul are şansa să fie pedepsit, prin plecarea în concediu, împreună cu regele… Justiţia oamenilor, deşi organizată strict, este neputincioasă, scriitorul punând în lumina scenei neputinţa de a „prinde” dreptatea, în starea ei naturală. Dreptatea este, undeva, pierdută în univers, totul se reduce la formalism. Oamenii nu scapă de superficialitatea altor oameni, care se joacă de-a justiţia. Scena are şi un slogan: „Luptăm pentru pace!”.

Ironia este prezentă, obiectul procesului este unul la limita dintre ficţiune şi obişnuinţă, umorul negru se revarsă ca efect al căderii umane.

Cea mai consistentă piesă de teatru o putem considera piesa Iubirea, ca un glonte. 

Drama lui Mihai Asavei este posibil reală, lumea, în care este captiv, se deschide în prezenţa unor duhuri fundamentale: duhul văzduhului, duhul focului, duhul apei, elfi, salamandre etc. Locul lor este în dulapul personajului principal, ca într-o colecţie veche, purtată de generaţii. Mihai este medic şi suferă o dramă, are, prieteni şi colegi, alţi medici. Viaţa sa este marcată de suferinţă, Alexandra, soţia, se dovedeşte o femeie practică, marcată de cinism. Jocul de-a iubirea are motivaţii materiale evidente. Ospătarul este, şi el, prezent  - prin amabilitatea lui profesională, făcând legătura cu lumea de afară, marcată de apocalipse. Refugiul lui Mihai este în camera sa, acolo este şi liber, şi captiv! - infirmitatea îl afectează în mod evident. Cultura îi oferă ieşirea prin cer, lumea se mişcă sub puterea duhurilor. Răzbunarea lui Mihai Asavei este ieşirea din timp, dobândirea tinereţii eterne. Sfera de foc, în care se încrustează, sparge limitele societăţii convenţionale, irită mundanul.

Piesa Zalmoxis reia lumea veche din Daco-Valahia, se menţionează Muntele Ascuns, Kog-A-Ionul şi Magul, sunt personaje mitologice, precum călugării misionari etc. Se prezintă mitul sub focul sacru, scara lumilor, templul, Zalmoxis-Hristos uneşte lumea de sus cu lumea de jos, timpul cu netimpul, salvându-i pe oameni de un destin crunt… Autorul notează secretul: generaţiile şi popoarele se leagă prin rădăcini comune. Numele personajelor sunt obişnuite, oamenii se încadrează perfect în mit şi în faptele istoriei.

Adrian Botez se dovedeşte a fi un cărturar în sensul profund al cuvântului, unul care trece puntea cunoaşterii dintre orizonturi. El apelează la cultura care înmagazinează experienţele lumii şi subliniază forţele care macină indivizii.  

Omul simplu, cel din mulţime, face parte din decor. În scenă sunt personajele cheie, începe totul cu regele, cu demonii, cu tot felul de consilieri. Adrian Botez prezintă faţa nevăzută a lumii, iar teatrul este un mijloc, prin care lumea dialoghează cu sine, crezând că nu aude nimeni în univers acest discurs, aceste dialoguri. Acţiunea este prezentată în negru, e poate prea mult pesimism în piesele de teatru. Este paradigma pe care autorul şi-o asumă, demonstrând aceasta cu argumentele sale. Spectatorul/ cititorul poate fi pus în mirare, dar pânza pe care se ţes epopeile este ruptă din marile mituri ale vremurilor vechi şi tari, precum vinurile alese.

Acţiunea se deschide sub un peisaj simbol, la ora în care ziua abia începe: „Noapte povârnită spre zori. Aşezat pe marginea unui container cu gunoaie – un demon, <<ieşit din iad>>, haihui, la meditaţie împâclită… nu mai poate suporta ipocrizia – fie ea a iadului, a cerului… a omului…” (p. 7).

La finalul cărţii ne sunt prezentate date despre opera literară şi culturală a scriitorului Adrian Botez. O viaţă bogată, el abordând majoritatea genurilor literare şi a fost/ este preocupat de problemele fundamentale ale sufletului românesc, de fenomenele istorice, care au marcat naţiunea, pendulând între rigoare şi mit. De altfel, Mircea Dinutz – în revista „Pro-Saeculum”, Focşani, nr. 3-4/2005, a reţinut despre creaţia acestuia, cu referire concretă la Epopeea Atlantică, următoarele: „Poet, în primul rând, cu serioase cunoştinţe magico-mitologice, cărturar de aleasă stirpe, bântuit de aromele din altare, atins de nimbul sacru al icoanelor şi aerul tare al ideilor, prozator şi eseist, din rezerva din ce în ce mai restrânsă a erudiţilor autohtoni, luptător cu har pe drumul Binelui şi Frumosului, Adrian Botez este un gânditor şi un scriitor pe deplin matur, viguros şi competitiv, la nivel naţional”.

 

Constantin Stancu


 

*Adrian Botez, Rege în vacanţă, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2018 (Coperta I: Carol cel Mare - vitraliu la catedrala Notre Dame, din Paris -; (Coperta a IV-a: Giorgio de Chirico *1888 – 1978* - Piazza d`Italia, 1964, olio su tela, 50 x 60 cm); cartea este dedicată soţiei autorului, Elena.

  

 


17. În afara secundelor reci - Jun 30, 2020 10:48:00 AM
IPOTEZE CU SFERĂ ÎN GARA DE NORD

 

Timp dus de fecioare pe pleoape,

timp ivit sub ghiara panterei, timp zburând pe fereastra deschisă, intrând pe sub uşă,

acesta e timpul - dansează cu firul de iarba

ce inventează vântul dimineţii...

Există puţină veşnicie pe tricoul fotbalistului,

exista eternitate în tratatele de pace,

exista efemer în ceasul Gării de Nord,

exista ora exactă în braţele caracatiţei?




Rămâi în afara timpului,

poate schimbi timp al tău

pe timpul Lui...


...un troc cinstit la marginea vremurilor,

mergând pe cioburi de secunde reci...


 C Stancu


20. DINTRE POEZIILE LUI ADRIAN BOTEZ: Chemați visele la vorbitor - Jun 27, 2020 10:34:00 AM

CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

 

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

 

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

 

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân

***

 

PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU

 

ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea

cu păsările care zboară doar noaptea

ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima

ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?

 

prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n

sfântul văzduh şi să se

războiască întru putere:

 

cântarul lumii se strică

chiar toate-ale totului când se ridică

spre lumină: trebuie puţină

asprime şi plivire

altfel degeaba  -  Doamne – ai trudit la nemărginire

***


PLÂNGÂNDU-L PE IISUS

 

Plângându-L pe Iisus – un copil

Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis

Plutind lin – lebãdã sângerie

Scurgându-se-n cântecul ultim – spre

Lac

 

Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate

Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre

Orbitoare Grãdinã

 

Şi copilul – în vis – o porni spre

Eternele dimineţi – iar

Când s-a trezit – nu mai avea

Nicãieri de ajuns

***


 Prof. dr. Adrian Botez


Foto: Adrian Botez


21. Cornel Nistea: Ieri a fost duminică... Proza scurtă: „Discret și profund, Cornel Nistea readuce în memoria cititorului viața reală, cu miracolele ei, cu oameni care se străduiesc să iasă în lumină și să iubească. Este o neputință dramatică pentru personaje, bolnavi de neiubire, lumea lor se îngustează, timpurile și anotimpurile au un ritm care îi marchează” - Jun 26, 2020 12:19:00 PM

Constantin Stancu

 

Vioara care cântă singură

 

(Cornel Nistea, Ieri a fost duminică, schițe, nuvele, povestiri,

Cluj-Napoca: Editura Grinta, 2016)

 

Cornel Nistea continuă povestea lumii prin cartea Ieri a fost duminică, un buchet de schițe, nuvele povestiri. Maestrul al prozei scurte, atent la întâmplările prin care trec oamenii, a scris în ultima perioadă peste 100 de povestiri, toate reușite și dense, publicate în mai multe cărți, în revista „Discobolul” din Alba-Iulia, Un scriitor dinamic și dedicat. Prozatorul știe să prindă mirajul lumii, pătrunde până la ultima consecință a vieții. Eroii săi sunt oameni obișnuiți, marcați de un destin aparte, își caută drumul în viață, perechea, un loc aparte, o mângâiere. Temele sale trec de la Sodoma și Gomora la povestea unui manechin, la neveste fără frontiere, la vioara care, iată, cântă singură. Este atent la detaliile care fac diferența în viață: Ochii albaștrii ai femeii, îmbrățișarea, o iubire de o seară, cerșitul ca meserie, ardeiul iute etc.


Povestirea, în general, începe cu o frază menită să definească destinul personajelor. Ele se străduiesc să urmeze scenariul, se izbesc de limitele aduse de timp, de oameni, de moarte, de iubirile necesare, de morțile necesare. Personajele sunt oameni obișnuiți, directori, politicieni, țărani, români sau țigani. Cornel Nistea vede dincolo de aparențe, vede destinul în mișcare, drama, scânteia care schimbă timpurile. Unele povestiri sunt melancolice, altele tragice, altele pun în lumină șocul trecerii de la un fel de organizare socială la altul. Dramele sunt personale, căderile lumilor vin brutal peste cei care nu pot ieși din matca unei vieți marcate de erori. Povestirile ne descoperă un scriitor care plonjează în esența lucrurilor. Personajele vorbesc mult, dialogul este real și dinamic, însă mesajul este unul al tăcerilor speciale. Ele se blochează în tăcere, cuvintele au obosit, scriitorul le poartă într-o lume irepetabilă.

Cartea este dedicată fratelui său Ovidiu. Este o epistolă lungă în mai multe tablouri despre viață. Prima povestire are ca temă tandrețea. Nevoia de dragoste, apropiere între oameni, între bărbat și femeie este valabilă la orice vârstă. Tandrețea face viața mai acceptabilă, legăturile dintre oameni posibile. O pereche în vârstă privește spre vitrina unui magazin, o domnișoară „îmbracă” manechinul cu atenție, este marketingul în mișcare, frigul din cuvinte se topește în gesturile femeii tinere.

Cuvintele bărbatului:

„- Câtă drăgălășenie! Uită-te la ea cum aranjează cravata, iaca nu-i place cum stă pe cap pălăria și i-o îndreaptă”.

Replica femeii:

„- Bietul de tine, ai șaptezeci de ani și te pomenești că ai vrea să fii în locul manechinului ăluia să te aranjeze domnișoara aia de nouăsprezece ani! Hai, nu te mai holba la ea!” (p. 7).

O anumită poezie se degajă din narațiuni, protagoniștii sunt prinși în plasa unui timp aglutinat, se zbat să iasă într-o dimensiune pe care nu o înțeleg. Da, manechinul avea pălăria pe o ureche și floarea la butonieră, fata era simpatică și gesturile ei tandre chemau tinerețea pierdută.

Titlul cărții este dat de proza Ieri a fost duminică, povestea unui fost director ajuns la pensie, un om care a avut rezultate cândva, a luat decizii pentru oamenii pe care i-a condus, timpurile l-au dus într-o zonă a marilor anonimi. După ce te pensionezi, nu te mai cunoaște nimeni… Planurile vieții sunt dure, de la faptele care mișcau orașul și viețile oamenilor, la anonimul care rămâne blocat în relații, în mișcarea dintre bine și rău. Duminica fostul director servește liniștit masa cu soția, un ritual normal după vizita la biserică, un ritual al celor realizați, cu familia consolidată. După ani de frământări, bărbatul ar dori să afle care au fost calitățile speciale care i-au cimentat familia. Discuția este marcată de blazare, de ziduri, de refugii. Un răspuns indirect, un răspuns venit din neant:

„ – Handicapatule, ai fost consilier local opt ani de zile și nu l-ai putut convinge pe primar să asfalteze strada plină de gropi pe care locuiești!...” (p. 107).

Limitele vieții sunt maleabile, omul nu știe să moară în liniște, povestirea Cum e să mori, dedicată lui Mircea Muthu, este una a neputinței în fața morții. Nimeni nu știe cum e să mori, nimeni n-a murit lucid, cortina cade și umbrele nu se mai mișcă. O sticlă cu apă de trei lei pentru muribund, setea care zguduie destinele. Apa, esența vieții. Simplu, simbolic, tragic, fără ieșire. Miracolul face diferența dintre moarte și viață.

Prezența cerșetorilor în peisajul urban este dovada unei boli sociale profunde, oameni care au uitat să muncească, oameni care nu-și găsesc rostul într-o lumea a economiei de piață, inventând paliative pentru a trăi într-o lume frământată.

„N-am făcut nici douăzeci de pași că în fața noastră a reapărut același Făt-frumos cu teancul de iconițe cu chipul recentului Sfânt al Ardealului, popularizat pe mai toate canalele de televiziune, care induc ideea că cei care se duc în vizită la mormântul său se vindecă negreșit de orice boală, iar de aici și până a lua și a ține în casă, la birou sau în mașină o iconiță cu chipul călugărului martir Arsenie Boca e o dovadă de mărturisire a credinței noastre ortodoxe” (p. 81). Au circulat aceleași iconițe și în campania electorală, sunt miraculoase pentru tinerele fete de liceu, pentru studente etc. Cerșetorul este prezent în peisaj cu iconița, el însuși fiind icoana unui blocaj social din care oamenii nu pot ieși.

Dramatică situația celor care au suferit în închisorile comuniste. Ajunși într-un timp al libertății și al iertării, ei nu-și pot mărturisi dramele, au rămas cimentați în drama proprie, cu memoria prizonieră durerilor. Povestirea De ce tăcerile redă cu afecțiune drama lor. Concluzia unui personaj: „ Băgați de seamă, istoria ne-a fost falsificată…” (p. 224). Mesajul celor care au fost puși la zid în timpul comunismului, raportat la zilele actuale este unul cutremurător: „Ar fi cumplit să aflați umilințele noastre…” (p. 227).

Proza scurtă Vioara care cântă singură redă harul care poate copleși omul, drama artistului, tragedia celui care poate exprima cântecul sublim al vieții. Deși acțiunea se petrece într-o casă de țigani, drama este universală. Vioara avea istoria ei, o istorie legată de oameni care au fost atrași de farmecul unei melodii venite de departe, seducătoare, magnetică.

„- Eu am fost blăstămată să cânt la cetera asta, care mi-a adus numai suferință. Să i se usuce mâinile aceluia dintre voi care va lua vioara asta din cui!” (p. 167). În acea lume strâmtă harul și blestemul se împletesc, destinele sunt unice, irepetabile. Finalul povestirii este unul al vieții frânte: „Nuțu s-a urnit cu greutate de pe scaun și-a pus vioara cu coarda ruptă în cui, apoi a început să plângă în hohote. Nenorocirea a fost că din momentul acela vioara străbunicului a încetat să mai cânte singură” (p.172).

Discret și profund, Cornel Nistea readuce în memoria cititorului viața reală, cu miracolele ei, cu oameni care se străduiesc să iasă în lumină și să iubească. Este o neputință dramatică pentru personaje, bolnavi de neiubire, lumea lor se îngustează, timpurile și anotimpurile au un ritm care îi marchează.

Cu un stil clar, mânuind dialogurile cu ușurință, personajele se mișcă normal în timpuri anormale. Se sufocă în fața destinului implacabil și așteaptă zadarnic un semn. Proza scurtă are în Cornel Nistea pe unul dintre cei mai sinceri și remarcabili reprezentanți, dovedind că literatura română rezistă în fața schimbărilor brutale din viața oamenilor. Treizeci de povestiri, treizeci de evadări din timp. Fiecare proză scurtă are un echilibru literar, religios, social. Numele personajelor fac parte din scenariu, din realitate și din mesaj.

Un personaj șoptește, imitând un banal comerciant de șlapi:

„ – Sodoma și Gomora, șoptesc eu și continuu să îndur asprimea pietrelor  de pe faleză” (Sodoma și Gomora, p. 32).    


*Foto. Cornel Nistea      


22. Colinda verii... În două dimensiuni, plus muntele - Jun 26, 2020 12:14:00 PM
COLINDA VERII

 

 

În cele două dimensiuni ale oglinzii ne-mbrăţişam,

sărutul nostru făcea să plesnească secunda

în mii de bucăţi tăioase, flămânde,

la picioarele vrabiei, ca seminţe de argint...


În cele doua dimensiuni ne năşteam,

ne iubeam, chiar muream,

pregătiţi să trecem în cea dea treia dimensiune,

cu decorațiile pe piept, aurite, lustruite...

ca zborul albastru al înţelepţilor prefăcuţi în albatroşi...


Doar muntele, da, muntele,

încărcat de zăpezi şi inimi de lupoaice,

izbucnise-n cele trei dimensiuni,

fără decret regal, fără lege de urgență, fără absenți,

ca o veche şi uitată colindă a verii...


C Stancu

 

 


24. Nicolae Băciuț și memoria literară: Nichita Stănescu și poziția inimii în valul de timp în alergare. Eugen Simion: „…pe felul lui risipitor de a fi. Nichita Stănescu nu era înger. Nichita era un om viu şi prin aceasta era un om interesant. El a făcut şi unele mici concesii, dar niciodată în domeniul poeziei. Revin la metafora mea cu totul obosită, că el şi-a apărat poezia cum câinele osul” (Eugen Simion, Nichita Stănescu nu era un înger) - Jun 22, 2020 11:30:00 AM

Despre Nichita

 

 

 

Despre Nichita Stănescu s-a scris destul de mult, Nicolae Băciuţ ţine să ne readucă în memorie câteva momente importante despre personalitatea celui care a marcat istoria literaturii române şi care şi-a făcut prieteni şi duşmani în acelaşi timp, motivat de măreţia frigului care apare în vitraliile istoriei.

Cartea Nichita Stănescu – CU COLŢUL INIMII, o carte apărută la Editura „Nico” – Târgu Mureş, 2013 e cartea poetului despre poet, experienţa irepetabilă a pătrunderii în magia poeziei, ediţie specială 80/30/2013 şi porneşte la evenimentul petrecut în anul 1982 la catedrala „Sf. Sophia” din Orhid, acolo unde poemul a primit sigiliul divin prin mandatarul său, Nichita.

Cartea este o carte de aducere aminte, ca o piatră semn pentru un popor de poeţi. Nu se vrea o cartea academică, este o carte de scrib, scrisă la masa tăcerii cu acel colţ al inimii care lasă semne şi noduri, noduri şi semne. E portretul artistului, maturitatea celui care intră în eternitate ca într-o catedrală, nimic nu pare a fi întâmplător.

Portretul se întrepătrunde cu imaginea absolută despre poet ca scrib la cartea infinită de iubire la care scriu poeţii de mii de ani şi subiectul nu se termină. Nicolae Băciuţ simte momentul acut, deşi e o sărbătoare de 80 de ani de la naştere şi 30 de ani de la moartea lui Nichita, timpul e unul a prezentului continuu. Iubitorii de poezie vor recunoaşte totdeauna pe artist după numele acesta: Nichita, scurt şi fără de timp.

Nichita a recunoscut deschis: noi l-am respirat pe Eminescu, e o stare, apoi invazia prietenilor în arealul acesta poetic, prieteni ştiuţi sau neştiuţi, academicieni, scriitori, ospătari, adolescenţi pregătiţi să facă saltul, femei îndrăgostite, maşina de scris are clape de pian, discursul artistului deformează tiparele clasice, lumea se reinventează cu fiecare poet, deşi poeţii nu sunt îngeri, dar au ceva din mecanismele zborului, se poate comunica mereu cu necuvinte, pentrucă Nichita Stănescu este actual.

La un moment dat, cartea are o definiţie înaltă şi tristă: poetul ca instituţie publică, un mod de a-l cunoaşte pe Nichita din poezia sa, din jocul său pe scena vremii, din zisele sale care purtau ceva brutal de adevărat şi greu de înlocuit, erau definiţii care intră în cotidian. Lumea avea nevoie de frumuseţe, are nevoie de frumuseţe, fiecare epocă e flămândă de asimetrii pentru a rămâne în echilibru.

Nicolae Băciuţ reţine un fenomen important: „Percepţia mea e că Nichita Stănescu, dincolo de inegalităţile poeziei sale, e autorul contemporan cel mai bine situat în ofensiva contra pierderii legăturii cu cititorii. El a găsit calea de acces spre sensibilităţile adolescentine, cele care sunt creuzetul în care se topesc toate speranţele literaturii” (Poetul ca instituţie publică).

Nichita are şi o casă memorială la Ploieşti, are statui prin parcuri, a fost apreciat cu premiul „Cununa de Aur” la Struga (1982), sau premiul Herder (1975), a fost aproape de premiul Nobel, dar marele premiul e că poezia sa este în circulaţie, ca valuta forte, legenda sa pare în creştere, timpul îi aureşte prezenţa spirituală datorită versurilor, poezia pare să fi scăpat de cenzură, cenzura neducerii aminte…

Reţinem dintr-un interviu prezent în carte, Nichita având capacitatea de a decapa viziuni: „După părerea noastră, considerăm cuvântul a fi singurul lucru concret din fiinţa generală a conştiinţei. Partea de om a cuvântului, partea trecătoare de om a cuvântului este importantă, după cum mai puţin important este felul naşterii şi mai important mi se pare a fi însăşi naşterea” (Noi l-am respirat pe Eminescu însuşi).

Nicolae Băciuţ a avut ocazia să participe la serbarea de la Struga, a parcursul traseul „Cununii de aur”  într-o vreme când se circula greu în lume, când un paşaport era un lucru greu de obţinut, când lumea încremenise. Povestea tânărului poet în căutarea stării poeziei prin călătorie, în fond scriitorul e un călător permanent, este emoţionantă şi dureros de reală, posibilităţile materiale şi tehnice făceau din această călătorie o saga neaşteptată, o aventură într-o lume paralelă, dureros de reală. Zicea Nichita atunci: „Eu când mă bucur de ceva râd şi înjur, dar cu bucurie”. Băciuţ notează: „Struga nu e numai o patrie a poeziei, ci şi un prilej pentru fiecare din cei prezenţi de a-şi face cunoscute limba, poezia, patria”.

Eugen Simion, prezent în carte, academicianul mărturisea despre scrib: „…pe felul lui risipitor de a fi. Nichita Stănescu nu era înger. Nichita era un om viu şi prin aceasta era un om interesant. El a făcut şi unele mici concesii, dar niciodată în domeniul poeziei. Revin la metafora mea cu totul obosită, că el şi-a apărat poezia cum câinele osul” (Eugen Simion, Nichita Stănescu nu era un înger).

Nicolae Băciuţ a reuşit în anul 2013 să refacă starea poeziei la Nichita prin această plachetă, e o plachetă de poet care l-a văzut pe artist prin ochii celui îndrăgostit de poezie, a apelat la memoria hârtiei, la memoria benzii de magnetofon, la notele literare şi interviurile care au apărut prin revista „Vatra”, sau în alte publicaţii, a avut capacitatea de a ne demonstra că există o limbă poezească specială (l-a citat pe Nichita), că avem nevoie de modele, de repere şi că imprecaţia nu este totdeauna folositoare când stai de vorbă cu îngerii.

Tot din Eugen Simion este necesar să reţinem: „În al doilea rând, detractorii lui, care nu sunt interesanţi, n-au multă fantezie, asta vreau să spun, sunt nişte oameni înăcriţi, nişte poeţi înăcriţi, care îl urăsc pe Nichita pentru că era mai bun decât ei”.

Da, martie 2013: 80/30, nu sunt parametrii pentru un trup ideal, sunt cifrele dintre a fi şi a nu fi!

Nicolae Băciuţ a reuşit să prindă timpul în capcana timpului, a sărbătorit un moment important din istoria literară prin această plachetă de tulburătoare aducere aminte, legată de necuvinte…

 

Constantin Stancu



25. Poezia de azi... Constantin Stancu: Nevoia de a sta zilnic de vorbă cu Dumnezeu - Jun 22, 2020 5:42:00 AM



Sursa: „Vatra veche”, nr. 7/2020