Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Adrian Botez: Lumini de-Altare... Cu poezia în fața Domnului General - May 26, 2020 9:03:00 AM


NU TE DA – NU TE LĂSA
nu te da – nu te lăsade-or veni – pe Urma taTrei Păcate fără Șași-un Păcat Împărătesc(...Râuri-Bezne se-mpletesc...)
nu te da – nu te lăsaa murit Mireasa ta :Luna-i doar o Șoaptă-n CerSoarele – un Gust de Fier !
...nu te da – nu te lăsaCrist – pe Cruce – iar va sta :vei fi Rana Lui Adâncăși Corabie - și Stâncă !
...nu te da – nu te lăsachiar de vezi vreo Zână Rea :treci și Val și treci și Zareajungi la Lumini de-Altare !***


N-AM ÎNȚELES NIMIC  - NIMIC - DIN VIAȚA ASTA
n-am înțeles nimic  - nimic - din Viața Astadecât că are Fìride – Bezne-n CotloaneAscunzători de tine însuți – Grotești Toaneși Labirinturi de Arcane și Capcane – -n Coasta
Morții – care-o-nsoțește – amuzată – spre Fruntàriipân' se-ntâlnesc la Hat – lovind cu Fier – precum Plugarii...stau – umilit de multe Ne-Nțelesuri – trist și slabsub Lemne ce-mi vor arde Amintirea – un Năglab...
e  Noapte-n Viață – Noapte e și-n Moartenu mai e mult până va fi Prea Greu Departe...poate n-aș sufoca Nădejdea – dacă n-aș urî
toată-Omenirea – dar și Zeii : complici ce vor târîîn Neființă – toată Truda-mi Oarbă – Cumplita Ostenealăde a cinsti – nedrept – pe Sclavii-de-Dârvală...***




CĂLĂTORUL SPRE LUMINĂ – GREU TRUDIT
Călătorul spre Lumină – greu truditva ajunge – dintre toate – la un Schit :e Schitul de Tămâie – din Povesteși Călătorul când mai e – când nu mai este...
văd Munții și mă tăvălesc în Ierburi 'Naltede pretutindeni – Focurile-ncep să saltecăci simt cum Zânele se pregătesc de BalMatrozii Vieții se-ndârjesc în Vâsle :  vin spre Mal !
...eu – Călător fără de Zare – popas făcut-am pe Tăpșan :nu mă mai simt nici Singur – nici Schilod - și nici Golan...pogoară Mâini de Crist  – din Toiul de Lumină
și-mi potrivesc Arìpi – pe Umeri-Focul-de-Hermină......sunt pregătit – în Noua Lume – Ucenic de Regi :deci -  strădui-m-oi să învăț Cântece-Ntregi...***Prof. dr. Adrian Botez

02. Revista „Vatra veche”, nr. 6/2020. Semnal, sumar, lecturi - Oameni și cărți - May 25, 2020 6:22:00 AM



Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/



VATRA VECHE 6/2020
În sumar:
Antologie „Vatra veche”. Generația '80/1
Direct în Olimp vei ajunge, poem de Elena Ștefoi/3
Cultură și pandemie, de Nicolae Băciuț/3
Antologie „Vatra veche”. Generația '80. Poemul de acum, de Traian T. Coșovei/3
Vatra veche dialog cu Ioan Baba, de Nicolae Băciuț/4
Ioan Baba, schiță de portret/9
Poeme de Ioan Baba/11
Mihai Eminescu. Intrarea în lumea de dincolo, de Ioan Gheorghișor/12
Eminesciana. Dimensiunea ardeleană…, de Gheorghe Bucur/13
„Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit”, de Răzvan Ducan/17
Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/20
Să ne reamintim de Liviu rebreanu, de Dumitru Hurubă/21
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/23
Ochean întors. Radu Flora, de Florian Copcea/25
Ochean întors. Nichita Stănescu șio eternul feminin, de Emilia Luchian/27
Poeme de Eugen Dorcescu/30
Evocăr. Paul Goma, mărturisitoriul, de Silvia Urdea/31
Arhiva. Scrisori către Liviu Rusu (Silvia Sin), de Ilie Rad/36
Un cuvânt despre Ion Vlad, de Ioan Aurel Pop/37
Vitrina. Ion Vlad, Alternative la memorii, de Maria Daniela Pănăzan/38
Asterisc. Memoriile lui Annie Bentoiu, de Dorin Nădrău/42
Poeme de Dumitru Mălin/42
Despre simbolic și nocturn, cu Mihail Diaconescu, de Ionel Silvian Bucurescu/43
Vatra veche dialog cu Nicolae Mătcaș, de Gh. Nazare/44
Indiferența care ucide, de Veronica Pavel Lerner,46
Despre suflet, de Ioan Romeo Roșiianu/47
O corăbierie printre zeci cărți (A.I. Brumaru), de Iulian Cătălui/48
Cronica literară. Poezia ca o pumă regală (Vladimir Udrescu), de A.I. Brumaru/50
Colecționarul de lucruri mărunte (Lörinczi Francisc-Mihai), de Constantin Stancu/51
Poetul reoglindirii în sine a lumii (Răzvan Ducan), de Cristina Sava/52
O poetică á la Doña Juanita (Daniel Luca),de Cristina Sava/54
Aproape departe (Ștefan Fuli), de Nicolae Băciuț/55
Oraș greu e Ierusalimul (Menachem M.Falek), de Cleopatra Lorințiu/56
Azi despre ieri.Mihaela Albu în dialog cu…, de Camelia Zăbavă/57
Fonfleurile unui ironist (Mihai Batog-Bujeniță), de Mihai Posada/58
Internaționala iubitorilor de literatură (George Goldhammer), de Cleopatra Lorințiu/61
Viitorul timpului trecut (Gheorghe Nicolae Șincan), de Nicolae Băciuț/62
În lumina amintirilor ce nu se șterg (Eugenia Vâjiac), de Luminița Cornea/63
Crochiuri de pe ulița copilăriei (Domniţa Ganea), de Mircea Daroși/64
Iubirea-n ritm de aștri (Andrés Sánchez Robayna), de Liviu Petru Bercea/64
Poeme de Mihaela Oancea/66
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/67
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/68
Amvon. Rugăciunea…, de Gheorghe Nicolae Șincan/69
Muntele Athos din Muntele Athos, de Nicolae Băciuț/70
Șarpele Lucifer, de Eugen Mera/72
Deda, în memorialistica lui Vasile Netea, de Florin Bengean/73
Vagabondul apostolic în Japonia (Vladimir Ghika), de Radu Șerban/74
Ambasador Carmen Podgorean, la ora unui bilanț sărbătoresc, de Anca Sîrghie/76
Mapamond. Țara Egiptului, de Mihai Posada/78
Zilele Babelor, de Horea Porumb/79
Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe, de Elena Buică/81
Literatură și film. Lampa și mămăliga, de Alexandru Jurcan/82
Poeme de Liliana Liciu/83
Opinii. Autodidacticismul…, de Dumitru Hurubă/83
Poeme de Valeria Bilț/84
Asterisc. Parisul…, de Darie Ducan/84
Epigrame, de Nicolae Matcaş/85
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/86
De la un clasic citire. Vasile Bogrea/86
Schiță de portret. Aleksandar Baba-Vulić/87
N-ai să ajungi niciodată, poem de Nicolae Băciuț/88
Număr ilustrat cu lucrări de
ALEKSANDAR BABA-VULIĆ
03. Lőrinczi Francisc-Mihai: Viața între migrație și înstrăinarea de acasă. O analiză a romanului Migranți fără bagaje, de Constantin Stancu - May 23, 2020 1:32:00 PM

            Migrația cosonilor de aur în nebănuitul ființei

Migranți fără bagajecontinuă ideile din romanul Vadu Ars, destinul unei localități monoindustriale după faliment și viața locuitorilor din zonă, prinși în vuietul tranziției românești din ultimul deceniu. Contextul în care sunt urmărite viața populației și activitățile ei social-politice și culturale este unul foarte larg, încadrat în fluxul lumii globalizate, puternic modificată de migrațiile moderne, de metamorfozele determinate de evoluția tehnologiei și de ritmul acelerat al unei lumi în care omul se preocupă predominant de nevoile materiale, răspunzând unei societăți flămânde după consum.
Constantin Stancu are un panopticum uriaș. Creionează lumea, îi urmărește intrigile, stabilește contururi de finețe și analizează noile sfere de influență și de polarizare ale lumii. Sondează fenomenul migrației și de-a lungul meandrelor sale urmărește nivelul de eroziune al societății, datorat acestui fenomen social, astăzi devenit dramatic la nivel național. Dimensiunea migrației românești pe timp de pace este una nebănuită.O societate agresivă și un stat dezinteresat de calitatea și de cantitatea populației sale. Un sistem de caracatiță îl sugrumă pe omul onest și pregătit profesional și îl ridică în slăvi pe cel mediocru. Scriitorul urmărește, cu finețe, tendințele de manipulare a persoanei, a masei amorfe needucate, controlul lui mental și supunerea fizică. Oamenii încearcă să supraviețuiască într-o localitate de provincie, teritoriu aruncat la periferie, cândva marele combinat, denumit mastodontul, în romanul publicat anetrior, Vadu Ars, avea o forță teribilă, influență economică și politică majoră în teritoriu. În pasta romanului sunt prinse personaje din diferite pături sociale, de la intelectuali și până la oameni simpli, care își duc viața de zi cu zi în Vadu Ars, unde profilul economic s-a schimbat, comunitatea a prins vigoare, oamenii s-au adaptat unei societăți globalizate, în continuă metamorfozare. Oamenii de afaceri au rămas aceiași care în trecut dețineau puterea economică și financiară, iar prin desființarea combinatului au câștigat de pe urma afacerilor cu fier vechi, au utilizat utilajele existente deja până când firmele lor au devenit competitive; aceștia s-au implicat în proiecte europene obținând fonduri nerambursabile, în agricultură, profitând de avantajele politice și în cârdășie cu politicieni de la nivel local și județean. Oamenii s-au adaptat economiei de piață, noilor cerințe și pieței muncii. Afacerile au continuat să fie ilicite, să se promoveze nepotismul și mediocritatea, ei s-au aflat permanent în căutarea unei vetre bune, care să le înlesnească afacerile și să le sporească venitul. Personajul principal al cărții, Ana Nor, avocat de profesie, este liantul dintre cele două romane. Alege să emigreze în Europa pentru o viață mai bună. Trăiește în Londra. Are un venit mulțumitor și este o persoană dinamică, se implică în viața comunității românești și oferă sprijin oamenilor nevoiași. Este imaginea emigrantului român, în continua lui luptă de adaptare și de integrare într-o societate străină, căreia simte că nu îi aparține, dar la care nu renunță totuși. Constantin Stancu pune sub reflector situația migrației din Europa și vorbește de o liniște suspectă în marile metropole. Migranții care vin în Europa vor produce șocuri. Și așază în polul opus atitudinea celor puternici din Occident, care au mentalitatea marilor imperii, nu au timp pentru cei mici, iar ițele pe care prinde formă țesătura e logica economică. Dintre personajele care dinamizează viața comunitățiise numără Ion Ardelean, fost director al combinatului din localitate, implicat activ în agricultură; Moise Buzatu, om de afaceri, care devine sclavul banilor; Ioan Jude, economist, fost jurnalist, implicat activ în viața economică, juridică, dar și culturală a orașului; Toma Bucur, profesor și autor de romane de aventuri bine vândute în străinătate, care întreține legături cu Ana Nor pe tărâm afectiv; Gigi Zugravu, parlamentar, care îl lansează în afaceri și pe fiul său, Bill Zugravu, artist. Un personaj cu totul deosebit este Radu Costin, pensionar, fost profesor, un bun cunoscător al culturii și al istoriei locale, păstrător al secretelor din Vadu Ars, care o alege pe Ana Nor să poarte taina aurului dacic peste generații.
Pe baza indicației geografice deducem că acțiunea se petrece în regiunea Țării Hațegului, un teritoriu cu rădăcini istorice profunde, taine care sculptează o siluetă de verticalitate spiralică, din ceresc, subceresc până în subterane. Scriitorul vorbește de culturi vechi, fascinante, dar dezinteresul din timpurile noi lasă totul de izbeliște. Este o poveste tandră în roman, când profesorul bătrân, Radu Costin, păstrător al unei taine, găsește persoana aleasă căreia să îi dea în dar trei cosoni de aur, să țină legământul. Află în persoana Anei Nor pe noul discipol care să poarte mai departe taina cosonilor, să fie păzitorul comorii. Dincolo de vânzoleala lumii și de șaradele ei există rădăcinile ființei profunde, acel ținut al nebănuitului sufletesc. Locul tainei. Unde trebuie păstrată demnitatea și măreția unui neam. Și ea trebuie transmisă celorlați. Acel amestec parfumat de mitic, legendar, de material și religios deopotrivă și de metafizic. Cei trei cosoni de aur sunt pecetea unui legământ peste timp. Noua dictatură se numește birocrație, scrie autorul, după loviluția din '89, făcând un salt în cotidian, lumea liberă se lipește de imagini, de iluzii. Uitarea a vindecat totul, o metodă perfidă, ca formă de ștergere a memoriei. Este o lume a schimbării, scriitorul pune accent mereu pe această nuanță dinamică, a pulsiunilor și a afacerilor ilicite, a neașezării. Tihna și candoarea au dispărut din viața omului de azi. O lume modelată de internet: tehnica îi apropie pe oameni, dar îi și îndepărtează. Sclavie modernă. Omul aruncat în hățișul neastâmpărului, mânat de dorința de a câștiga bani și de a avea putere asupra celuilalt. Fenomenul manipulării este bine surprins și dezbătut în paginile cărții. Politicul are influență asupra tuturor laturilor vieții. Este o dominare prin contaminare. Puterea atrage după sine abuzul: politicienii sunt rupți de realitate, dar manipulează oamenii. Ce sinistru, lumea votează cu orbii! Constantin Stancu face o radiografie a societății actuale, cu șariajele și derapajele ei, cu manevrele politice și șarlatania mediatică, juridică, toată devălmășia unei tranziții prelungite este amestecată în pasta unei narațiuni care are în centrul său localitatea Vadu Ars. Scriitorul observă o societate în derivă, dezorientată, ruinată de frumos și de morală, golită de religios, cu hazardele ei sociale, punând sub lupă problematica migrației. După o perioadă de emigrație în Anglia, Ana Nor decide să revină în țară, să pornească o afacere și să încerce să se așeze la casa ei, într-un cuvânt, să se întoarcă acasă, dar destinul îi este potrivnic și spune, nemulțumită, cuvinte dureroase: am venit dintre străini și aici am dat de alți străini și mai străini. Parcă aud vorbele lui Brâncuși, „când am plecat v-am lăsat săraci și proști și acum vă găsesc și mai săraci și mai proști”. Durerea că nimic nu se schimbă substanțial, doar la suprafață. Metehnele rămân. Problemele majore sunt uitate. Și scriitorul așază în curgerea romanului câteva dintre ele: inginerii financiare, delapidări, escrocherii, problema lipsei de educație și a influenței nefaste a tehnologiei asupra gândirii active a elevilor: li se tocește creierul, lipsurile din sănătate și afacerile cu medicamente, promovarea unei arte de joasă altitudine, problema emigrației, a prostituției, transportul și comerțul cu carne vie, sclavia modernă, despăduririle și furtul lemnului, apoi manipularea, șantajul și abuzul de putere, ciza forței de muncă și emigrarea masivă a tinerilor, pe când în țară se înregistrează un număr mare al celor care sunt fără serviciu, promovarea mediocrității, a nepotismului, o paletă largă, până la modificări genetice ale produsele alimentare. Până și mierea e falsificată. Și apoi corupția la nivel înalt și manipularea politică a maselor alcătuiesc peisajul unei tranziții la începutul mileniului trei, într-un feroce război hibrid. În mijlocul vâltorii, oamenii își trăiesc viața, iubesc și suferă, își încearcă norocul în țări străine, unii se întorc acasă, alții se lansează cu afaceri în lumea globalizată. Ana Nor locuiește în Anglia și are o relație afectivă cu Toma Bucur, autor de romane de aventuri, bine vândute în străinătate. Aceștia încearcă, fiecare în felul său, să își găsească fericirea. Destinul Anei este urmărit în planuri narative stratificate. Ana Nor este o femeie dinamică, un tehnocrat cu potențial, serioasă, care muncește cu dăruire la o firmă din Londra, dar este dispusă și să ajute emigranții români și străini ca să își găsească un loc în viață, colaborând cu liderii unui azil și cu pastorul bisericii românești. Păstrează legături cu Vadu Ars, locul natal, prin Ioan Jude, prieten apropiat, fiind la curent cu schimbările care au remodelat fosta localitate monoindustrială, prin oameni de afaceri care au investit în zonă, Ion Ardelean, fostul manager al întreprinderii, reprofilat pe agricultură și Moise Buzatu, un patron local; cu oameni de cultură, sufletiști, care se ocupă de latura imaterială și de istoria localității, persoane cultivate  care își iubesc ținutul și se preocupă de soarta lui, cum este profesorul Radu Costin. Un alt plan narativ este și viața a doi oameni simpli, Margareta și Bil Zugravu, care se căsătoresc și încearcă să răzbată prin agitația vremurilor. Scriitorul observă modificările la nivelul mentalului colectiv, oameni afectați de criza lumii moderne, de ritmul alert de evoluție materială, care descătușează în om pulsiuni și agresivități. Puterea banului duce la orbirea individului. Omul de afaceri Moise Buzatu este derutat de beția puterii, de mirajul acestuia, de puterea banului care îl conduce la abuz: nu mai accepta poziții contrare, nu mai discuta, nu-l mai interesau ideile altora, se simțea liderul absolut. Era o beție frumoasă, orgoliul îi era alimentat de aceste decizii.[...] Ambiția, egoismul, lăcomia se adunaseră în inima omului de afaceri. În lumea brutală a banilor omul își pierde umanitatea și legătura sfântă cu semenii săi: capitalismul sfâșie relațiile dintre oameni. Scriitorul așază alături de iertare, dragoste și cumpătare împăcarea cu sine și cu Dumnezeu. Cuvintele, așa cum era și firesc, se regăsesc în vorbele unui om ajuns în anotimpul frumos al senectuții, când înțelepciunea primează asupra vieții: Radu Costin privea spre grădina lui și încerca să înțeleagă ce s-a schimbat în toți acești ani. El se simțea depășit de fenomen, dar scria cu pasiune. Se detașa de cele lumești, vârsta era o povară, dar ceva important se petrecea cu modul său de gândire, era mai profund, vedea lucrurile mai clar, se bucura de lucrurile mărunte, ele deveneau foarte importante în acea perioadă a vieții. Era împăcat cu lumea, cu sine, cu Dumnezeu. E grăitoare teoria fericirii a lui Einstein: „o viață simplă și liniștită aduce mai multă fericire decât urmărirea succesului cu o neliniște constantă.” Cu vorbele înțelepte ale lui Cicero, Radu Costin apreciază lucrurile mărunte și se bucură de frumusețeaadevărată a vieții: cine are o grădină și o bibliotecă la casa lui este bogat! Și pentru a avea o privire parabolică și sintetică asupra lumii, scriitorul Constantin Stancu, un om sensibil și discret, lucid și profund, ne conduce la izvor, de la puțul cu apă limpede până spre sursa de apă vie christică, într-o inefabilă migrație spre divinitate: e greu să renunți la o așa bunătate, au băut din apa asta români, evrei, nemți, țigani, unguri, polonezi, ce să zic, toate națiile aproape. Poate au băut și romanii pe vremuri! Uite așa, creștini de toate felurile, apoi musulmani, toți au găsit apa bună, lăsată de Dumnezeu pentru locul acesta. Fântâna din curtea uzinei o regăsim și în romanul anterior, Vadu Ars, un loc central, afectiv, izvor care deopotrivă stâmpără setea și tămăuiește sufletul. Constantin Stancu vine în întâmpinarea noastră cu o nouă carte, Migranți fără bagaje, un roman despre tranziție, despre metamorfozele și fațetele ultimului deceniu, despre emigrație și globalizare, cu toate meandrele societății în schimbare accelerată, cu furia spațiului virtual și beția puterii, cu manipularea maselor și tendința de însingurare a lumii, adâncită tot mai mult în pecuniar, o societate sleită de patima confortului, un om ahtiat după folos, nemăsurat și tot mai departe de aproapele său. Nu vreau să devoalez finalul romanului. Invit cititorul să-l descopere și să se regăsească în paginile cărții Migranți fără bagaje, apărută la Editura Limes, Florești-Cluj, 2019.


Lőrinczi Francisc-Mihai


Foto: Coperta romanului Migranți fără bagajeLorinczi Francisc-Mihai
04. Concurs: Scrisori de mai... Palatul Copiilor Bistrița, provocare pentru copii, adolescenți, liceeni... Date de contact, regulament, adresa web... - May 22, 2020 7:50:00 AM
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj și Palatul Copiilor Bistrița, în colaborare cu alte instituții culturale, derulează, între 2 mai – 31 mai 2020, a VI-a ediție a Concursului Regional literar și artistic „Scrisori de mai”.
            Tema concursului constă în scrierea și ilustrarea plastică sau digitală a unei Scrisori. Cei mici vor crea Scrisori către un personaj din „Aventurile lui Cepelică”, de Gianni Rodari. Elevii de gimnaziu, pornind de la un motto blandian, vor scrie și ilustra o Scrisoare Poetei Ana Blandiana. 
Liceenii, inspirați de fragmente din cartea „O călătorie spre marea interioară” a scriitorului Romulus Rusan, vor adresa o Scrisoare către marea interioară.             Regulamentul concursului, fișa de înscriere și anexele se găsesc postate pe Blogul Palatului Copiilor Bistrița, pe pagina web: https://palatulcopiilorbn.blogspot.com/p/proiectul-scrisori-de-mai.html.             Așteptăm cu interes expeditori mari și mici la adresele [email protected] sau [email protected]! Dorim tuturor multă inspirație și succes!
Doamne-ajută în toate!
Ionela-Silvia Nușfelean0749155121Palatul Copiilor Bistrița  Sursa: Maria-Daniela Pănăzan
05. Prof. dr. Adrian Botez: Despre ziua de duminică stabilită pe vremea Împăratului Constantin - May 21, 2020 7:30:00 AM
...Patronul Sacralo-Imperial este o figură strălucită, eroică, legendară... -  ...dar cam ambiguă ... : ”în paralel cu adorația creștină, se închina lui <<Sol Invictis>>” (...eu, personal, nu-l condamn, din punct de vedere spiritual !)...textul ”Crezului” ”a fost impus, la Nikeea (325 d. Hr.), în mod...<<imperial>>” etc.
...Nu s-a botezat decât pe patul de moarte......Dar există ceva CERT BENEFIC,  care va rămâne, în veac, așa cum a decis Sfântul Împărat CONSTANTIN - și deosebindu-ne (pe noi, creștinii neo-testamentari !), în mod ferm și definitiv, de evreii vetero-testamentari, numiți, de mulți, ”deicizi”... :” (...) Potrivit surselor istorice ale vremii, în 7 martie 321 A.D., Împăratul CONSTANTIN dă un decret pe placul atât al creștinilor, cât și al păgânilor, care a schimbat, radical, modul în care omenirea a folosit cele șapte zile ale săptămânii.
Alegerea DUMINICII, ca zi de odihnă, a fost o mișcare politică excelentă. În mod normal, duminica era o zi lucrătoare, dar mulți creștini, din întreg imperiul, o tratau, deja, ca pe o zi de închinare religioasă, cu excepția celor din Roma și Alexandria, care aveau tendința de a prefera ca zi religioasă sâmbăta, Sabatul evreiesc”.

07. Florentin Smarandache: SĂ MOARĂ VIRUȘII! DE RÂS. Spălați-vă pe mâini, că noi vă spălăm pe creier! Umor din lumea largă... - May 20, 2020 6:49:00 AM
“Sa moara virusii! De ras.” – volum masiv (720 pagini) de bancuri actuale
pentru descretirea fruntilor si… invingerea virusilor!!
 http://fs.unm.edu/Folclor16.pdf  


Multumesc tuturor celor care mi-au expediat bancuri, glume, si ilustratii prin e-mail, fara de care nu aş fi putut realiza acest volum, al XVI-lea de folclor roman.


Spălați-vă pe mâini, că noi vă spălăm pe creier!

Celelalte 15 volume de bancuri se pot descarca din saitul Universitatii New Mexico (SUA):
 http://fs.unm.edu/a/bancuri.htm

Volumele sunt gratuite, deci le puteti re-expedia si altora, si incarca pe alte saituri – pentru buna dispozitie…


Prof. univ. dr. Florentin Smarandachehttp://fs.unm.edu/FS.htm


Textele şi fotografiile din seria antologiilor de folclor umoristic au fost primite de la cunoscuţi şi necunoscuţi prin e-mail sau culese din reţele de socializare. Selecţia, prelucrarea, ordonarea şi titlurile capitolelor ne aparţin. Dacă vreunul dintre textele sau vreuna dintre fotografiile din acest volum încalcă drepturi de autor, aceasta nu se produce cu bună ştiinţă. La orice sesizare întemeiată, editorul va proceda la eliminarea eventualelor piese. Materialele prezentate în acest volum sunt, pe de o parte, oferite spre divertisment personal, pe de altă parte, sunt doar o bucată a unei cercetări sistematice a fenomenului umoristic la români (aşa cum se exprimă acesta prin bancuri). Nu putem fi socotiţi răspunzători pentru vreun prejudiciu moral, direct sau indirect, care ar avea legătură cu conţinutul volumului. Bancurile prezentate nu exprimă opinia culegătorului. Acestea sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare.Acest volum conţine limbaj obscen şi apropouri sexuale. Nu se recomandă lectura lui de către copii.Volumul nu este destinat comercializării. După realizare, volumul a fost comparat pentru eliminarea dublurilor cu volumele de folclor umoristic internetist editate până acum, cu ajutorul unor soft-uri de identificare a dublurilor şi variantelor realizate de Ing. Mihai Liviu Smarandache şi Ing. Swapan Das. Programul de comparare s-a realizat în.NET Framework 3.5, folosind Visual Studio 2008. Programul rulează pe computere care au instalate.NET Framework 3.5 sau o versiune ulterioară. Programul foloseşte "itextsharp" ca third party librarypentru citirea fişierelor pdfşi "Microsoft.Office.Interop.excel" ca.Net library, fiind o aplicaţie de tip gui.
08. Un timp alb la miezul nopții. Poezia din ceasul primăriei - May 19, 2020 12:19:00 PM

Pe ceasul cel mare al primăriei, bolnav de timp,                  ai desenat o vrabie                         ce poartă-n cioc oraşul                         cu străzile mereu paralele pe ora exacta...


                        Un timp alb radiază mereu la miezul nopții,
în trupul meu ai desenat destinul              cu roşii artere, cu albe oase,                          cu transparente tristeţi, cu vorbe de demult, fără vocale...


C Stancu 
Din vol. Pomul cu scribi (2006)
09. Ioan Evu și prezentul postum. Poemul la intersecția cu singurătatea - May 19, 2020 12:12:00 PM
Adio rămân
 


Adio rămân cel ce‐am fost pân‐acum
flacără numai arzând fără scrum.
Niciodată popas doar răscruce de drum
mai murind mai trăind în prezentul postum.
 



În lumea‐n care se scumpiră toate
cum scade prețul tău singurătate!
Cântec scrâşnit cuvinte spânzurate
sub cer august voi aripi retezate
 


albe corăbii de hârtie vise
ninsori din țărmuri interzise
cu foşnet lin de manuscrise
şi gust de lacrimi niciodată scrise.
 


V‐ați dus pe apa sâmbetei la vale
poeme frunze îmbrăcate‐n zale.
În lumea‐n care se scumpiră toate
care‐o fi prețul tău singurătate?


Ioan Evu

Din vol. Elogiu furtunii (2012).
10. Eugen Dorcescu: Jurnalul ca ieșire în viitor. Lecturi din adânc... Lumea în mișcare - May 19, 2020 12:00:00 PM

În ce mă privește, lucrurile sunt clare: la noi nu e vorba de criptocomunism, de fosta nomenclatură etc.
Acestea sunt ori diversiuni, ori concepte create de naivitatea (și prostia) multora. Nimeni nu mai vrea comunism (ba chiar, cei din conducere îl vor cel mai puţin). E vorba de un capitalism primar, ca să nu zic primitiv, sălbatic și oligarhic, există un grup (sau câteva grupuri), ce se bate (se bat) pentru puterea economică (prin mijlocirea celei politice). De aceea, elimină cât mai mulţi întreprinzători reali sau posibili, stăvilesc iniţiative, n‐au nevoie de concurenţă. Vor să fie ei și numai ei. Eventual, tot cei care au fost. Cum să renunţe la dominaţie? A le pune în seamă principii și ideologii ar însemna să‐i înnobilăm. Pentru ei, principiile și ideologiile sunt mijloace, nu scop. Dar, ce să mai discutăm? Se naște o lume în care va domina oligocraţia fără scrupule, peste o masă aflată la marginea subzistenţei. Criptocomunism! Stânga! Numai un prost poate să‐și închipuie așa ceva. Tocmai cei acuzaţi de nostalgii comuniste sunt plini de firme, de averi, de bani. Și cei săraci lipiţi, cei care abia pot cumpăra o bere, citesc cu înfrigurare ziarul și se cred capitaliști. Atâtea nerozii am văzut de patru ani încoace, încât mi‐e silă să mă și gândesc. Pun punct aici însemnărilor de azi. Bate intens soarele în fereastră. Și eu încerc, zadarnic, să încropesc, să fixez, cât de cât, o priză – inocentă, calmă, optimistă – la realitate.
Eugen DorcescuFragment din jurnalul Îngerul adâncului, Ed. Mirton, 2020
13. 17 mai 2020: În cer păsările plâng cu aripi - May 15, 2020 10:20:00 AM

În ceruri

Toate de rotesc în jurul timpului crud, netrăit, hotărăşte: aşează-ţi tâmpla pe un punct cardinal, ai un reper, şi trebuie să ştii, femeile sunt mai frumoase în această zi de duminică clădită pe o sămânţă – în cer, păsările plâng cu aripi...



C Stancu

14. Cornel Udrea: Umorul și realitatea cu mască: „eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ... de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are „trei nurori”... - May 15, 2020 10:17:00 AM

ŞTIINŢA UMORULUI


In tranziţia tranziţiei, se mai şi zâmbeşte. Iată, Editura  CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, Cluj, 2000 - ne oferă volumul de proză umoristică PRIVIGHETOAREA CIOCUŞĂ scris de Cornel Udrea, cunoscut umorist din Transilvania şi nu numai. Nu comentez titlul, doar cuvântul privighetoare, care vine de la a priveghea în lanul de ştiri...
             Volumul încearcă şi reuşeşte să se opună valului de superficialitate şi dulce ruină în care a căzut  umorul românesc, ros de cariul  Pro TV-ist,  Antenist şi TV Number One. Umorul este o ştiinţă, altfel de ce o astfel de editură s-ar încumeta să abordeze studiul despre căderea râsului la români, ca despre căderea preţului la slănină. De aceea trebuie să ne aplecăm cu studiu asupra zâmbetului de bună credinţă, si redescoperim legile normale ale umorului, pentru a putea privi normal valorile societăţii româneşti.
            Principala atenţie a scriitorului este îndreptată asupra căderii valorilor umane. Valorile se schimbă pentru că mediocrii nu doresc să fie schimbate, ei au pus mâna pe putere şi nu au altă şansă. Valorile i-ar dărâma. Este eternul scenariu, care ne macină în mod democratic, dictatorial sau securistico - polieţenesc. Ne învârtim în cerc şi oamenii de valoare o ştiu, iar cei mediocrii o ştiu şi mai bine şi întreţin această lege pentru a putea  „supravieţui” şi a demonstra că „Nimic nu este mai presus de lege”… şi aşa este Nimicul este mai presus de orice...

Evident că autorul este conştient de ţinta sa, de efectele scrierilor sale şi sfârşeşte, dar de fapt începe, prin a-şi scrie testamentul, adică de a da în primire.
Testamentul  este scris cu umor, scriitorul nu a participat la concursul coral organizat de măgari chiar de la începuturile cărţii, a stat şi a scris cu umor despre toate acestea. Testamentul se încheie cu o concluzie: „3. De pe acum vă doresc tuturor să vă intre minţile în cap şi să vă maturizaţi cât mai aveţi vreme”.  Se pare că falsele valori ne vor cotropi şi ne vor devora. Ele au vreme ... Sau vremea ţine cu ele...
            Eroii lui Cornel Udrea sunt parlamentarii, controlorul de autobuz, lucrătorii forestieri, plutonierul major, chiar şi omul de litere, alţii. Desigur că lista este deschisă deoarece volumul începe “ pe bune “ cu această vorbă: „Cuget? Exist?” Asta este întrebarea, dacă mai raţionăm într-o lume a falselor valori, dacă mai există puncte de sprijin ? Se pare că „poate” ...  de vreme ce mai facem „pipi la perete”, iar capra are  „trei nurori”.
            Un atac virulent al autorului este împotriva celor care renunţă la cultură. Degradarea morală îşi are originile în lipsa de cultură: „Eliade este incomplet: nimic despre Banca Religiilor...”, dar nu numai...
            Politicianul este personajul  preferat al autorului, politicianul este stăruitor, ajunge în politică la bătrâneţe, când puterile sunt duse, este senil, adică nu se opune la nimic, nu mai are putere împotriva tinereţii inculturii, care rămâne veşnic în putere, se sprijină pe minciună, pe furt, pe manipulare...
            Interesant este „Tratatul de visologie”, „Capitolul  4” unde se pare că realitatea a devenit un vis urât?  Aici întâlnim diferite variante ale visului nostru comun la români: „Stomatolog cu pikamerul  la uşă”, „Ajutaţi soţia, în somn , la pus zacusca”,  „Pitic mâncând pâine cu magiun”, „Haiduc cu nădragii în vine”,  „Porc cu ochii albaştri” etc. ...şi ce aflăm: „Cred cu sfinţenie în ateism”, „Eu zic să aderăm la NATO, dar să nu intrăm”...
Capacitatea de a tălmăci visele vine simplu, dacă ai norocul să cazi în cuva maşinii de spălat, ca accident de fiecare zi. Cum trebuie să visăm: „Patul trebuie să fie orientat spre Vest, fiindcă de la Est ne-au venit destule insomnii... perna să nu fie nici moale, nici tare, să fie curăţ. Contează foarte mult ca ţurloaiele să ne fie tot timpul sub plapumă, astfel, la fiecare coşmărel, avem tendinţa de a da din copite şi de a ne dezveli. Contactul cu aerul rece ne va trezi şi este ştiut că un vis întrerupt e ca şi nevisat. De exemplu, visul că după revoluţiune lucrurile o să meargă bine...” etc.
            Cartea lui Cornel Udrea trebuie citită, umorul se degustă şi se savurează mâncând, sau visând...  
Prin umorul său Cornel Udrea ne oferă un fel de protecţie socială specială, acolo unde nimic nu ni se va oferit, pentru că a venit vremea să ne întrebăm cât va costa mersul pe jos, acum după scumpirea biletului de tren, a biletului de autobuz. Am aflat ce înseamnă protecţia socială: „Protecţia socială românească are scopul de a-i apăra pe cei foarte bogaţi de ura celor bogaţi”.  
Să avem încredere în ştiinţa umorului, Cornel Udrea se opune ca primar să devină           Garcea, tipul care te bate până râzi şi la care se aplaudă din comandă. Vă previn, Cornel Udrea nu a comandat nici un „aplau – dac” de aceea rămâne patriot în ţara umorului...
Dar românul are ţi calităţi: „Românul tace şi face: ECONOMIA SUBTERANĂ”...  Şi să avem încredere în justiţie: „Tribunalul din Haga dă dovadă de umanism, prin câteva achitări ! A achitat taxele la gaz, lumină şi parcare pe 1999”; iar acum am trecut de 2000... 

                                   Constantin Stancu
15. Carolina Ilica: O intimitate violet... Poezia și iubirea. „ Iubirea transcede în ploaia simplă de vară, ploaie ce îmbrăţişează, caută trupul bărbatului ca o femeie, pudică la început, desfrânată la sfârşit, ca o amantă, e o stare de dobândirea maturităţii, în plină îmbrăţişare, o intimitate perfectă ce duce la vis şi realitate, în aceeaşi secundă, la bucurie şi la imagerie, o ploaie ce revitalizează totul numai privind, numai crezând...” - May 15, 2020 10:14:00 AM

                                  O INTIMITATE VIOLET

            Starea de “violet“ este cadoul poetei Carolina Ilica pentru iubitorii de poesie,  într-un an în care secolul şi-a arătat o umbră violetă.  Editura “ AXA “ - 2001, din Botoşani a ales o formă de prezentare simplă, dar relevantă pentru poetă, un mic animal pare să fie acest volum, care trăieşte într-un aer violet în care se mai iubeşte parcă, la sfârşit de secol, la început de vreme...             Carolina Ilica suferă pentru sentimentul iubirii, a făcut din iubire o adevărată religie, e căutarea nesfârşită a femeii după infinitul dintr-o îmbrăţişare, până ce sufletul se face violet, într-o vară violetă, când toate iubirile dau rod...

            Poeta a surprins cu delicateţe căutarea femeii după jumătatea divină, a pus în lumină şi forţa femeii de a găsi jumătatea pierdută prin generaţii, e o căutare pulsând magnetic, pentru o încoronare în clar - obscur...             Orice anotimp, orice fiinţă, orice clipă,  duce  spre partea nevăzută dintr-o iubire. Chiar dacă vine toamna, atunci sufletul femeii migrează după sufletul bărbatului, dacă este vară, iubirea ca un fruct îşi arată sămânţa, o sămânţă dintr-un fruct exotic, dintr-un fruct ce pare dintr-o altă ţară, dar e, de fapt, dintr-o ţară nevăzută, uitată de cei doi din prea mult bine, din prea uşor ...             De atâta rod lumea se face mică, cei doi, un bărbat şi o femeie, o femeie şi un bărbat, fac lumea mai mică, e un joc de-a căderea în starea de dragoste dintâi, profundă, uitătoare de sine, cândva am fost atât de intimi cu natura, cu Dumnezeu, sărbătorind până ce iubirea capătă gustul vinului rar, ţâşnind dintre punctele cardinale ale unui sentiment pierdut, pururi...             Ritualul este simplu, trimiţând la o cină mirifică, eliberatoare ce pregăteşte iubirea, femeia cu tot trupul pregătit, dar cu sufletul de fetiţă, în căutarea purităţii, a sentimentului de început de lume, a legănării în faţa luminii tainice din noapte, aşa este o cină a bărbatului şi a femeii, singuri pe lume, simplă, doar fructe şi rod, şi starea de cutremur pe dinlăuntru, într-o linişte primordială, o cină pe placul celor doi, arhetipul ei şi arhetipul lui, dezbrăcându-se de trupurile violet...             Iubirea transcede în ploaia simplă de vară, ploaie ce îmbrăţişează, caută trupul bărbatului ca o femeie, pudică la început, desfrânată la sfârşit, ca o amantă, e o stare de dobândirea maturităţii, în plină îmbrăţişare, o intimitate perfectă ce duce la vis şi realitate, în aceeaşi secundă,  la bucurie şi la imagerie, o ploaie ce revitalizează totul numai privind, numai crezând...             E atâta maturitate în aceste poeme violet, încât pare că nimic nu se mai poate petrece, sufletul caută sufletul, doar privind la fructele coapte, poate doar sfârşitul lumii...             Poeta îşi relevă demnitatea feminină, o tandreţe de a regăsi mereu, cu suflet de iubită eternă, parcă fugită din poeziile lui Eminescu, sau din jocul serios de-a iubirea a lui Nichita Stănescu...             Dincolo de perfecţiunea iubirii, cititorul încearcă un sentiment propriu de frustrare, dar unde este dragostea?... dincolo de cei doi, poate răspunsul e doar tălmăcirea unui vis visat demult de o femeie care tânjeşte să reînvie, alături de iubitul perfect... E un joc între lumi paralele, care dă rod, care duce undeva într-un rai cu fructe exotice, ritualul este perfect, sentimentul este deplin, doar vara este un alt anotimp...             Carolina Ilica a evitat vulgarul şi a reuşit, a câştigat o provincie de sentimente, undeva la margine de timp, ca o sărbătoare după care tânjim, e sărbătoarea iubirii... Important este că poeta nu se minte, starea de violet este o stare pură, a suferinţei de fapt, din care nu se eliberează, ci face o misiune la limita unei secunde, viziunea este modernă, fructificând experienţa unor generaţii de poeţi, cu un limbaj fără excese, doar atingere de animale sălbatice, simţurile sunt provocate pentru a deschide noi vieţi într-o iubire, secretul cel mare este că cei doi sunt deja, dar nu încă, unul, ca un fel de rod în rod, cu un fundal exotic, dar profund...             Rafinamentul poetei duce la gesturi pure, dar care nu sunt căutate, ci revelate, o prinţesă care fuge din decor într-o culoare mirifică, violet...             Am putea afirma că poeta este una talentată, cu o personalitate distinctă, dar de fapt trăieşte un poem nesfârşit de iubire, tensiune producându-se acolo unde dragostea este de fapt imagine din oglinda unui cuvânt ... Iubirea presupune doi parteneri, un bărbat şi o femeie, dar dragostea îi contopeşte într-un singur trup, cu două  suflete rotitoare, de floarea soarelui... E anotimpul supunerii, dar şi al evadării violet...             Volumul “Violet“ ne prezintă numeroase trimiteri critice pe marginea altor volume scrise şi trăite de  poeta Carolina Ilica,  o biobibliografie, traducerile, alte trimiteri spre opera autoarei, dar noi doar mai scriem: acest volum cade  în faţa iubitorului  de poezie ca şarpele raiului, după ce a ispitit, e o închisoare în cuvinte, sau în noapte...
            Oricum, fluviul acela curge spre cealaltă parte a lumii...


                                               Constantin Stancu  

16. Nisip și ape de odihnă la Octavian Doclin... Memoria și puterea apelor de odihnă - May 15, 2020 10:08:00 AM


APE DE ODIHNĂ

Octavian Doclin renunţă aparent la poezie pentru a descoperi poezia, pentru a o trăi ca mod de existenţă…  Fluxul poetic este întrerupt atunci când poetul atinge apele de odihnă. Este important de reţinut că Dumnezeu pe cine  iubeşte îl ia sub aripa Sa de odihnă.  Este important să fii în odihna venită de Sus, dar uneori nu ştim şi nu vrem să recunoaştem preţul adevărat, plătit, poate, de altul… În deşertul aceste vieţi, prin nisipul de fiecare zi, s-ar  putea spune multe dar poetul renunţă, el caută şi descoperă esenţa, restul pare a rămâne în urmă, fără importanţă…
“După ape de odihnă nu încetezi să tânjeşti/ o suflete-al meu mult visătorule // numai cu înţelepciunea şarpelui/ şi blândeţea ştiută a porumbelului / nu ajungi să le vezi…”. Este o taină a poeziei pusă în lumină de Octavian Doclin în volumul său  Nisip, ape de odihnă – poeme -, Editura Marineasa, Timişoara, 2002. Taina este provocată de ascunderea poeziei după cuvânt, sau vederea poeziei de dinaintea cuvântului, ca ceva ascuns trimiţând la înţelepciunea de început… Taina este întreruptă de prezenţa realităţii, a deşertului mort care se vrea viu, până şi din părul iubitei cad fire de nisip, apoi pielea este atinsă de realitatea nisipului, fruntea şi ea … Poemul este rupt de tensiunea din poem, este frânt de tăcerea dintre titlu şi corpul poemului ca un animal viu, destinat potopului, chiar acolo între nisipuri … Între realitatea veacului şi prezenţa eternităţii în apele de odihnă, poetul regăseşte copilăria şi căldura nerepatabilă a mamei. O floare provoacă atingerea simplă şi curată a mamei ca în “poema gherghinei“:  “gherghină gherghină/  ce singur păşea mama mea / când era tânără…”; sau amintirea patului simplu de vişin care curăţă fiinţa de păcate. Sunt clipe bine captate prin deşertul de fiecare zi, clipe care energizează, care luminează fiinţa, care salvează… Octavian Doclin, se ştie, reuşeşte să capteze esenţa: virginitate viitoare; mirosul somnului; cămăşile pentru fugă; în miezul somnului cerul fatal; litera descreşte; poemul cu sângele lui de vişin tânăr. Dincolo de poeme, poetul ne arată tragedia de a-ţi asuma pe deplin nisipul şi apele de odihnă: “ Cu capul sub braţ / şi mîna pe hîrtie / un ochi pîndeşte pe celălalt / pe nisipul fierbinte poema se scrie" – (Poetul – călău). E multă tristeţe şi multă viziune în poemul “Zidurile“, acolo unde Octavian Doclin spune lucrurilor pe nume şi unde omul din veacul acesta şi din toate celelalte veacuri se regăseşte: omul este propriul prizonier, păzit de acelaşi om, gata să-şi curme viaţa cu sabia cuvintelor, un temnicer întemniţat între ziduri, adică atingerea morţii ca semn al eșecului asumat la început, libertate şi durere… Pomul este memorabil şi trimite cumva la Sfântul Apostol Pavel, prin tangenta la eternitatea cuvintelor care zidesc… În principal, trebuie remarcat faptul că Octavian Doclin nu scrie decât atunci când se simte poet, în rest, nisip şi şansa apelor de odihnă…
Constantin Stancu
Foto: Imagine din Retezat. Barajul

17. Revista „Sintagme literare”, nr. 2/2020. Semnal, sumar, vitrina literară, lecturi - May 11, 2020 12:48:00 PM


Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/sintagme-literare/
18. Institutul Blecher - Clubul de lectură, 10.05.2020 - May 10, 2020 5:29:00 PM


Institutul Blecher Live | 10 05 2020 | TEASER Duminică 10 mai, cu câteva zile înainte ca starea de urgență să fie ridicată, cam între orele 19 și 21.30 ne revedem în virtual, iar invitații mei sunt de data asta Sorin Gherguț, Diana Geacăr, Monica Sturza și Victoria Tatarin. După lecturile lor îi vom asculta pe Gabriel Daliș (citind traduceri din Ilya Kaminsky, unul dintre cei mai cunoscuți poeți americani de la începutul acestui secol) și pe Elena Borrás feat. Dan Coman – mai exact, trei poeme din Insectarul Coman (Charmides, Bistrița, 2017) citite în românește de către Dan, iar în spaniolă, în recent apăruta El insectario Coman (La Bella Varsovia, Madrid, 2019), în traducerea și lectura Elenei. La final, un film cu și despre Oana Doboși și Raluca Selejan, adică artizanele celei mai frumoase librării independente din România, „La Două Bufnițe”, de unde încă pot fi cumpărate cărți chiar și în perioada asta pandemică.
Sorin Gherguț (n. 1973, București) a fost în studenție membru al cenaclului Litere condus de Mircea Cărtărescu și a publicat în volumele colective Tablou de familie (1995) și Marfă (1996). Prin câștigarea concursului de debut „Aurel Dumitrașcu”, a apărut prima sa carte, Time Out (1998), urmată de Orice. uverturi și reziduuri (2011) și Trei (2016, cu reproduceri după lucrări de Nicolae Comănescu). Traducător din engleză (Burroughs, Bukowski, Paul Auster, Bob Dylan), a participat în ultimii ani la volumele colective Marfă reîncărcată (2011), București '21. O epopee participativă (2015) și De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks (2017). A citit la Institutul Blecher în 2014, 2015, 2016 și 2018.
Diana Geacăr (n. 1984, Târgoviște) este absolventă de Litere la București. A publicat volumele de poezie bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (2005), Frumusețea bărbatului căsătorit (2009) și Dar noi suntem oameni obișnuiți (2017), volumul de proză scurtă Cine locuiește la subsol (2018) și o carte pentru copii, Ce văd dragonii (2019). Traduce literatură din engleză și franceză. A mai citit la Institutul Blecher de două ori, în 2010, respectiv 2017.
Monica Sturza (n. 1988, București) lucrează în marketing, citește, se uită la filme, scrie. A debutat în „Poesis internațional” 24 (2/2019) și a mai publicat un mic grupaj pe poeticstand.com. Își trăiește iubirea și zilele la Berlin și crede că „poezia e o casă deschisă în care mori să aprinzi lumina.”
Victoria Tatarin (n. 2002, Chișinău) este elevă la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din capitala Republicii Moldova. Membră a atelierului „Vlad Ioviță” condus de către Dumitru Crudu, a publicat în volumul colectiv Unsprezece (2019). Frecventează (când nu e pandemie) Cenaclul „Republica”.
Gabriel Daliș (n. 1978, Rădăuți) a fost, până la emigrarea în Marea Britanie, una dintre piesele centrale ale Institutului Blecher, unde a citit de două ori (la edițiile 11 și 41) și a fost pentru o vreme, la începuturile clubului de lectură, cronicarul acestuia. Absolvent de ASE, Gabriel Daliș a fost un poet precoce, publicând de la optsprezece la douăzeci și șapte de ani patru volume de poezie, din care a făcut o selecție severă și le-a revăzut și rescris, publicând antologia : până mereu (2010), cu câteva inedite. A mai scos Piedici și arme (2014). Traducător de poezie din limba engleză.
Elena Borrás García (n. 1985, Salamanca) a absolvit Facultatea de Traducere și Interpretare din cadrul Universității din Salamanca și un masterat de traducere la Madrid. Bursieră a ICR, a venit în România în 2010, rămânând în București mai bine de șase ani. A tradus în limba spaniolă cărți de Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman și Denisa Duran.
Dan Coman (n. 1975, Gersa, jud. Bistrița-Năsăud) a publicat în volumul colectiv Camera (1995), iar patru ani mai târziu a absolvit Filosofia la Cluj. A publicat volumele de poezie Anul cârtiței galbene (2003), ghinga (2005), d great coman (antologie, 2007), Dicționarul Mara (2009), ERG (antologie, 2012) și Insectarul Coman (2017) și patru cărți de proză: Irezistibil (2010), Parohia (2012), Căsnicie (2015) și Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (2019). Este unul dintre cei mai admirați, mai premiați și mai traduși scriitori români de după 2000 și a citit din placheta samizdat doamne-doamne la prima ediție a Institutului Blecher, din 20 septembrie 2009.
Librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii nr. 11, Timișoara) s-a deschis în 2 decembrie 2016, la inițiativa a două prietene din copilărie, Oana Doboși și Raluca Selejan, ambele absolvente ale Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest și două cititoare pasionate, cu viziune și gust, care au făcut din această librărie independentă unul dintre cele mai iubite spații culturale de la noi.
Moderator: Claudiu Komartin
Powered by: Tomagraph
19. Megatendințe și literatură. O privire pentru azi și mâine... Lumea în schimbare... „Ce este mai important? Motoarele de căutare permit o analiză complexă, aproape completă a operelor literare. Criticul va trebui să stea în lanul de cărţi. Sacul nu este fără fund, este doar deschis, disponibil şi controlabil cum n-a fost niciodată. Problema care se pune este a criticului disponibil, calificat pe domenii, specializat în metodele de lucru moderne - May 9, 2020 12:59:00 PM

Megatendinţe şi cultură pe pâine
Am observat că dvs. reţineţi că jurnalismul cultural este văduvit de susţinere în mediul cultural, că este imposibil ca jurnalismul cultural în forma print să dispară din peisajul cultural românesc, plus că s-a deschis un sac fără fund, nimeni nu mai poate controla fenomenul, cărţile vor scăpa de sub controlul academic, specializat. Eu susţin că pe această temă importantă a literaturii române, se deschid noi canale de abordare a jurnalismului cultural. Când abordezi fenomenul trebuie să ai în vedere megatendinţele care străbat societate globalizată şi super informatizată. 1.    Sfera digitala, lumea s-a schimbat, este o altă lume. Transformarea digitala schimba modelele culturale, de afaceri şi zona concurenţială. Declinul înregistrat de utilizarea PC-urilor şi creşterea gradului de adoptare a dispozitivelor mobile presupun alte abordări. Un nou univers de lucru apare alături de noi oportunităţi de a utiliza eficient o gama larga de dispozitive interconectate prin intermediul "Internet of things".    Pe măsura ce ameninţările informatice continua sa se multiplice, devine tot mai greu ca datele, proprietatea intelectuala şi informațiile personale sa să poată fi controlate adecvat. Stilurile de lucru şi mijloacele de a stimula talentele devin tot mai agile şi flexibile în universul digital; tehnologiile digitale şi robotica vor potenţa tot mai mult sau chiar înlocui munca oamenilor. Vom activa într-un alt mod.
Alimentata de coliziunile dintre mediul social, mobil, „cloud şi big data”, precum şi de cererea privind accesul la informaţii oricând şi oriunde, cu sfidarea timpurilor, tehnologia are un puternic impact în toate zonele societăţii, dar mai ales în sfera de business a unei companii, influenţând cultura în mod evident. În prezent, companiile, printre care şi editurile, formatorii de opinie, jurnalişti independenţi, pasionaţii de comunicare, dispun de foarte multe posibilităţi de a utiliza eficient o gama larga de dispozitive interconectate prin intermediul "Internet of things". Operatorii culturali, alături de alţi operatori economici, pot avea acces la mari cantităţi de informaţii, pot pătrunde pe noi pieţe, în noi zone, la noi grupuri de oameni.
În viitor, peste 15-20 de ani, omul va interacţiona direct cu mijloacele digitale, informaţia va fi instantanee! Deja, în lumea literară de aici majoritatea revistelor, majoritatea scriitorilor au migrat în mediul virtual, au bloguri, au pagini pe reţelele de socializare, opera literară ajunge foarte repede la cititor. Scriitorul nu mai are răbdare, criticul este depăşit, eseistul pare preocupat de alte teme, cititorul este agresat. Unii scriitori chiar îşi creează cărţile pe reţelele de socializare, pe bloguri, apar comentarii chiar în procesul de creaţie. Cărţile se vând în format virtual, se plătesc prin card, editurile au sisteme de plată imediată, cartea ajunge la cititor în regim de urgenţă. Ce este mai important? Motoarele de căutare permit o analiză complexă, aproape completă a operelor literare. Criticul va trebui să stea în lanul de cărţi. Sacul nu este fără fund, este doar deschis, disponibil şi controlabil cum n-a fost niciodată. Problema care se pune este a criticului disponibil, calificat pe domenii, specializat în metodele de lucru moderne. Activitatea în echipă se presupune din start! Lumea nu se va mai întoarce la locul ştiut, va zbura spre alte zări. 2.    Importanţa spiritului managerial. Marketingul literar Activitatea managerului devine acum un motor esenţial de expansiune economica în pieţele cu creştere rapida. În unele cazuri, aceşti întreprinzători înfiinţează companii inovatoare şi remarcabile, care atrag nevoile locale şi inspiră şi alţi manageri. Managerul se preocupă de expansiunea entităţii pe care o conduce   într-o piaţă globală, conducerea unor jurnale culturale trebuie să fie preocupat de prezentarea cărţilor, scriitorilor, de cronicile literare, de interviuri cu oameni de artă, să reziste în mod eficient, coordonat în echipe tot mai sofisticate. Jurnalele literare ale uniunii scriitorilor nu sunt singurele active, apar jurnale susţinute de scriitori din resurse proprii, fără compromisuri politice. Sunt deschise, scriitorii manageri gestionează informaţia într-un stil deschis, obiectiv, sunt predispuşi la mai puţine compromisuri. Fără management nu poţi rezista în mediu social şi nu poţi atrage atenţia asupra literaturii. Literatura se desprinde cu energie de propaganda subtilă, impune politici. Jurnale gestionate bine de scriitori se dezvoltă mult mai rapid decât cele ale uniunii, apar noi titluri, noi modalităţi de exprimare, scriitorii din linia a doua se dezvoltă mult mai rapid, investesc resurse proprii şi reuşesc mai bine. Foamea de expansiune îi pune prima linie.  Apare o „nouă ordine în literatură” indiferent ce doresc şi consideră cei din conducerea filialelor uniunii, noua mişcare îi depăşeşte pe toţi. Sunt atraşi noi creatori, cu potenţial, evitaţi de jurnalele clasice ale sistemului, aceşti se dovedesc mai activi, se susţin şi se adaptează mai repede şi mai bine. 3.    Creşterea cererii de resurse pentru susţinerea unui domeniu Creşterea iubitorilor de literatură se face în valori absolute, dezvoltarea mediului literar şi creşterea numărului de iubitori de frumos din clasa de mijloc vor alimenta creşterea cererii de resurse pentru susţinerea domeniului. Revistele, altele decât cele ale uniunii, devin tot mai active, îşi spun cuvântul, se organizează mai atent. Se solicită acces la fondurile alocate de stat pentru susţinerea jurnalelor literare, în vreme ce resursele alocate de societate pentru acestea sunt finite din punct de vedere financiar şi organizaţional. Se va intensifica lupta pentru resursele sistemului, competiţia va deveni mult mai tensionată. Lupta va schimba sistemul gestionat de jurnalele uniunii, asupra acestora se vor exercita presiuni mari, noile valori se vor impune într-o modalitate specifică, la un moment dat. Managementul cultural şi marketingul vor modela fenomenul. Premiile literare vor schimba şi peisajul literar. Schema susţinută de uniunea scriitorilor şi asociaţiile profesionale se va prăbuşi la un moment dat, unii vor renunţa, alţii se vor retrage, alţii nu vor înţelege fenomenul, alţii nu vor mai putea duce lupta cu sistemul global, alţii nu vor dori să lupte contra curentului actual. Unii vor fi hipnotizaţi de noua civilizaţie culturală. Vor apărea noi premii, cu valori mai însemnate, clasa politică, din spatele cortinei va sprijini, indirect, noi sisteme de premiere, apoi editurile, grupurile de interese, noile reviste literare, entităţile nou profit. Noile provocări vor determina deschiderea de noi solicitări de resurse, jurnalele culturale se vor mişca mai greu, cele ale uniunii vor solicita mereu resurse, ele nu vor mai veni, se va ajunge la limită. Tot procesul de apariţie a jurnalelor culturale va presupune transparenţă şi securitate în acelaşi timp, închiderea în şablon va duce la blocaje şi va genera blocaje. 4.    Redefinirea domeniului valorilor culturale Dezvoltarea sistemului „big data şi a tehnologiilor mobile” culturale permit generarea şi analiza informaţiilor în timp real. Aceste tendinţe încep sa definească o abordare fundamental diferita – trecerea de la servicii culturale la un management al culturii, cu o atenţie mai mare asupra comportamentelor corecte, a prevenirii apariţiei non-valorilor, în timp real. Altfel spus, succesul cere ca scriitorii sa-şi re-imagineze abordarea domeniului cultural într-o altă modalitate. Provocările legate de costurile unui jurnal cultural, calitatea actului literar şi accesul la cultură vor continua să stimuleze iniţiativele de reformare a domeniului cultural. Numărul jurnalelor va cunoaşte o adevărată explozie, presupunând soluţii de tip comportamental, indiferent de nume, titluri, funcţii, activitate anterioară. Activitatea culturală va deveni mai activă zilnic în noi forme, prin noi mijloace, prin noi tehnici de marketing. Jurnalele personalizate vor deveni tot mai prezente, cele ale uniunii nu vor putea ţine ritmul. Apar noi jucători în zona culturală, cei din zona uniunii se vor confrunta cu jucători culturali netradiţionali, atipici, greu de înţeles şi greu de prins într-un sistem clasic, bine cunoscut şi în alte perioade ale istoriei literare. Mai agresivi, mai implicaţi, mai inventivi.  5.    Urbanizarea literaturii. Noile capitale culturale Jurnale literare vor apărea în zone surprinzătoare, vor fi susţinute de comune, de sate, oameni singuri, edituri, organizaţii neguvernamentale. Accesul la informaţia culturală va schimba geografia culturală, diferenţele dintre centru şi provincie vor fi mai puţin evidente. În paralel cu dezvoltarea economică din provincie, vor apărea şi jurnale culturale în zone nonconvenţionale.  Unii îşi vor putea permite noi provocări, alţii vor fi depăşiţi. Noi cărţi, noi cronici, noi analize, noi istorii vor apărea mai rapid în zone în care uniunea scriitorilor nu va avea acces, revistele acesteia vor fi depăşite, vor apărea ca desuete, cu apariţii tardive. Capitala va fi acolo unde vor fi jurnale culturale de valoare. Vor fi accesate din toată lumea. Se va cunoaşte adevărata valoare, dincolo de micile „nebunii academice”.
Am întreprins această aventură în secolul al XXI-lea din motive obiective, abordarea s-ar putea să fie personală, dar a avea o altă opinie este un demers specific celui pasionat şi interesat de viaţa sa. Exemplele sunt relevante, le observam peste tot. Sunt nume dinamice, circulă în lumea culturală. De remarcat prezenţa editurilor digitale, cu expunere internaţională. Jurnalele de cultură nu suferă, ele se transformă şi aduc informaţia culturală în zone de neimaginat în alte vremuri, la oameni surprinzători.  Megatendinţele schimbă lumea zilnic, informaţia culturală este controlabilă la un nivel extrem, cum n-a fost niciodată, „motoarele de căutare” dinamizează peisajul cultural.
Constantin Stancu

21. George Popa, un oaspete al luminii... O noapte înstelată, ziua în care a murit Dumnezeu, nonexistența și “Poemul: cuvântul încă nerostit al lui Dumnezeu“ - May 8, 2020 1:14:00 PM

          ÎNSEMNĂRILE UNUI OASPETE AL LUMINII

George Popa, ne provoacă prin cartea Însemnările unui oaspete al luminii, apărută la  Editura Timpul, Iaşi – 1998, pornind de la imaginea “nopţii înstelate“ pre-închipuită de Van Gogh, aflată pe prima copertă a volumului. Titlul este curajos, semnificativ şi intrigant totodată, pentru că omul a devenit cetăţean al Luminii, prin Isus Hristos şi nu doar oaspete, omul a primit o identitate în chiar Lumină…
Cartea, dincolo de a fi doar  o simplă însemnare a unui oaspete, este mărturia unui suflet iluminat, conştient cine este Lumina lumii. Motivul luminii dă putere cărţii de scrieri divers asortate: poeme, eseuri, însemnări, cugetări, eliberări, iubiri…Evident cartea începe cu această antiteză “lumina şi umbra “, este o provocare, pentru că umbrele cad, pentru că în lumină este adevărul, cuvintele, fiinţarea, îndoiala …Toate pun un semn al exclamării, în dreptul  modernităţii, ca zonă a luminii alterate, pentru că există, în firea umană “posibilitatea morţii“ lui Dumnezeu, experienţă a ultimilor zeci de ani, când omul crede că poate încerca totul, inclusiv această stare, fără să realizeze astfel “ nonexistenţa “ sa.Autorul ne provocă la “lumina beatifică“, adică la iubire, ca semn suprem al valorii lăsate de Dumnezeu omului, ca dar …Totul începe în acest moment al scrierilor însemnări aşa: “În fiecare zi este prea târziu pentru a iubi destul“, George Popa încercând câteva definiţii, din care notăm una: “Lumina: conștiința lui Dumnezeu de sine şi de lume“. Este o stare a bucuriei în această zonă, unde experienţele cad, pentru că iubirea ESTE.Voinţa de poezie  este o lumină recreată, acolo sunt aleşii, acolo florile dau lecţii de metafizică. Citez: “Poemul: cuvântul încă nerostit al lui Dumnezeu“. Definiţia în sine este o poezie, ca stare aurorală, ca bântuire de întrebări cereşti, ca mod de trăire a omului interior, după modelul etern Isus …Lucrurile îşi recaptă chipul lor etern … Este o adevărată bucurie trăirea poeziei, iar autorul o înţelege ca o experienţă iniţiatică fundamentală, ca sensibilitate la lumină …Autorul se întoarce la “lumina dintâi“, la desăvârşire, refuzul alterării, fiinţarea fiind o creaţie continuă, iar în fiecare se află Dumnezeu, confirmând afirmaţia lui Isus, care una fiind cu Tatăl, ne îndeamnă mereu să căutăm Împărăţia cerurilor în noi, în care putem primi “clipa veşnică", iar fiinţarea este reală numai în măsura în care participăm la creaţie, ca libertate reală a omului. Gândurile lui George Popa sunt atinse de lumină, cartea sa este un model de scriere creştin, căutând desăvârşirea. Este şi o timiditate a căutării, este şi un mod de a descoperi elasticitatea luminii, curbura ei divină, dar unele însemnări sunt uşor deformate faţă de Adevărul lui Dumnezeu, trecute prin filtrul unui om obişnuit cu scrisul, cu gândirea, cu studiul ca mod de rugăciune.Întrebare provocatoare pentru cititor: “Domnilor gropari, dacă  Dumnezeu <<a murit>>, cum de mai există lumea, cum de mai existaţi voi, când totul este în El?“ (p. 191).Ĩn mod cert George Popa s-a lăsat învăţat  de Cuvântul Cuvânt, încercând retrăirea stării spirituale înalte a celui ce este Apostolul Pavel şi a încercat aducerea în sufletul nostru a adevărului şi duhului creştin autentic, venit prin Hristos. Dincolo de evenimentul de cultură, scriitorul trăieşte evenimentul poeziei ca fiinţare… Cine doreşte o curăţire de păcatele clipei, se poate curăţa citind această carte, evadând în plină lumină…“O asemenea filozofie devine condiţia însăşi a libertăţii, a bucuriei de a fi contemporani şi cocreatori cu Dumnezeu “George Popa este poet, scrie eseuri despre artă şi literatură, chiar Un compendiu al spiritualităţii universale, a efectuat traduceri din mari poeţi ca Tagore sau Omar Khayyam, dovedind un spirit puternic, plin de căldură şi lumină, deschis spre iubirea de oameni…
Constantin Stancu 
Foto. Biserica din Densuș
22. Creștinismul de-a lungul secolelor. Un semn... de lectură... - May 8, 2020 12:51:00 PM

                                O ISTORIE A CUVÂNTULUI 

            O istorie a Bisericii creştine înseamnă o viziune de ansamblu asupra modului cum Dumnezeu  şi-a realizat, cu dragoste şi înţelepciune, lucrarea sa vie cu lumea pe care a creat-o.                   Creştinismul  de-a lungul secolelor, studiu semnat de Earle E Cairns satisface dorul de informaţie despre taina unei lucrări ce se întinde pe mai multe secole, aproape trecând prin noi şi izbucnind în viitor, anticipând lumina. Studiul a fost editat de  Editura  Cartea Creştină din Oradea încă din anul 1997 si înseamnă acoperirea unui gol în cultura română, înseamnă o conexiune la valorile universale, uneori ocolite, dar necesare.             Creştinismul, ca val important, poate cel mai important în istoria lumii, este înţeles de autor din punctul de vedere al creaţiei, ţinând cont de situaţia politică, economică, intelectuală, socială, artistică a fiecărei epoci. Vremea trece dar lucrarea lui Dumnezeu rămâne în veşnicie, aceasta este mesajul. Autorul a fost atent la şocul produs de creştinism  în fiecare secol, un şoc semnificativ care a schimbat dramatic si  benefic cursul  anormal al vremurilor.             Cititorul constată cu satisfacţie faptul că autorul leagă eficient şi revelatoriu informaţiile istorice, mesaje spirituale,  modalităţile de realizare a voinţei divine în timp, legat strâns de veşnicie, sinteza este  solidă  şi rezistă eventualelor critici şi erodării prin păcat şi mândrie.            Autorul anexează studiului diagrame, hărţi, fotografii, note specifice  interne care au menirea de a creiona diferitele curente creştine în istorie.            Calitatea principală a lucrării este obiectivitatea, efortul autorului a fost de a se debarasa de diferitele tente confesionale, devenind astfel utilă, cu o vădită trăsătură nonconfesională. Se detaşează o filozofie creştină asupra istoriei, se deschid cititorului marile  sensuri ale istoriei. Fără Dumnezeu am fi fost mult mai singuri, acesta este mesajul.
            Creştinismul a trecut  cu bine prin încercarea Armagedon, a rezistat acolo unde puţine lucruri au rezistat. Biserica nu a fost copleşită pentru că avea, are şi va avea o puternică armătură spirituală indestructibilă. In vremuri de criză, creştinismul a oferit soluţii spirituale, confirmând scrierile apostolului Pavel că toate lucrurile văzute sunt făcute prin lucruri nevăzute. Trezirea s-a realizat cu evidentă în fiecare secol, chiar şi secolul al  XX - lea şi cel în care abia am intrat, dovedesc că lumea are nevoie de un izvor de apă vie, ţâşnind direct din inima lui Isus. Tinerii îşi regăsesc scopul, lumea devine mai plină de bogăţii spirituale şi materiale, ţările unde s-a lăsat liberă credinţa sunt în prezent ţările cele mai puternice ale lumii.             Studierea Bibliei a devenit o preocupare constantă dovedind faptul că în Noul Testament, ca şi în Vechiul Testament toate segmentele vieţii sunt acoperite, de la lirism şi dragoste, la rod şi biruinţă. Este semnul libertăţii şi al suferinţei ca indicator al sensului adevărat.            Cartea insistă asupra  rolului misiunii în istorie, oamenii dedicaţi transmiterii simple şi directe a Cuvântului lui Dumnezeu  au determinat sensul istoriei, indiferent de zona geografică, totul fără violenţă, numai cu puterea din vestea bună a învierii, cu vestea bună a faptului că Dumnezeu a fost pe pământ din dragoste eternă pentru viaţă.            Evanghelia a  schimbat oameni, lumi, popoare, conducători şi a rămas, după cum ni s-a promis. Acesta este mesajul, există în lume ceva sigur, cert şi trainic, indiferent de curente sociale, politice, artistice, în spatele lor se află mâna lui Dumnezeu.            Desigur că elevi, studenţi, oameni de cultură          , teologi redescoperă modul cum am rămas pur şi simplu în viaţă.            Cartea ne demonstrează că lumea poate fi schimbată prin Cuvânt.

                                   Constantin Stancu
Foto: Icoană din Biserica Ostrov, Jud. Hunedoara
23. Lecturi în pandemie: Gulaș cu ardei iuți... Migranții își fac de cap! - May 8, 2020 12:44:00 PM

Deodată, în ușa restaurantului a apărut un tip bine legat, solid, cu o privire hotărâtă, cu blugi și giacă la modă, cu umeri largi. Jude a înțeles că acesta era sârbul. Omul s-a apropiat de masa lui, vorbea limba română, lucru care l-a speriat pe Ioan Jude, nu se aștepta. Omul s-a așezat la masa lui, pe un scaun liber. I-a întins mâna, mare cât o lopată, o mână de sportiv.-        Spune-mi Sârbul, tu ești agentul meu. O știu, mașina din parcare e a ta, numerele… Nu tesperia, vezi, vorbesc destul de încet. Nu ne înregistrează aici, știu eu zona. -        Da… te așteptam. Eu zic să ascultăm „Submarinul galben”, merge?-        Poate, îți propun „Dancing Queen”, ce zici?Amândoi au zâmbit, așa au schimbat parolele de contact, Guru l-a instruit pe Jude în această privință, nu era de joacă. Mai erau și ofițeri sub acoperire în această afacere. Cei doi se priveau, încercau să citească fiecare ce se întâmplă. -        Iau și eu un gulaș, e bun aici. Sârbul făcu semn către femeia de la bar, aceasta veni la el, avea același zâmbet și același mers. Probabil că se cunoșteau, Sârbul a mai fost pe acolo. Jude le-a surprins privirile, ceva era între ei. Omul i-a comandat un gulaș, o cafea, o apă minerală și o porție de clătite. 

Văd că te cunoaște…-        Ei…, răspunse străinul. Suntem pe traseu, ne cunoaștem în trecere, lumea bună se adună!Dar tu? Cum a fost drumul? Ai „colivia”?  Jude înțelegea că întreba de pachetul cu pașapoarte false.-        Am…-        Nu te jena, așa e în lume acum. Trebuie să-i ajutăm pe cei care vin peste noi, îi plasăm maideparte, spre alte zări, la noi… nu e de trai. E război hibrid, cum scriu ziarele.-        Bine zici, lumea se mișcă și noi…-        E o afacere, nu te teme, pe Guru l-am plătit eu, am fost Capitală, știi nu ne jucăm, dacă nuvenea „colivia”, era de rău… -        Îl știu pe tip ca om serios, eu doar…-        Știu despre tine multe, nu ne jucăm. Vii de la Vadu Ars, pe vremuri am lucrat cu voi. Aveațimarfă bună, uzina voastră era tare. Ultima livrare de la voi nu am plătit-o. Nu mai puteam. Ne-au bombardat americanii, știi? A fost prin anii 90, ne-au ciuruit. Au rupt țara, voi ați avut noroc, ați scăpat! A fost o campanie de presă prin occident, cine a putut să oprească valul? Eram prea mici…-        Cu ce preț? Da, uzina a fost tare, am trăit bine acolo, i-a răspuns Jude.-        Uite, vine tanti cu ciorba, cafeaua o beau la urmă.Omul a început să servească din castronul cu gulaș. Mâncarea era gustoasă, avea un gust iute, bucătarul de aici punea multă paprica, ardei iuți, era trăsnet. Îi plăcea felul aceasta, era picant.-        Acesta mergea cu un pahar de vin, spuse Sârbul. E trăsnet. Dar, acum… Am tăcut că mi-erafoame, dar e bună rețetă. Nu o fac la ceaun, la ceaun e mai tare! Clătitele au să-mi ia din iuțeală.-        E bună, răspunse Jude. Merge, și prin Ardeal se servește destul de mult gulaș, dar șimămăligă se servește cu sarmale… Mămăliga noastră e cunoscută, iar sarmalele… Vezi, vine și Prințul Charles pe la noi, din Anglia, știi…-        Da, sarmale. Îmi plac. Noi… circulăm pe bază de rețete, știi… Prinții au alte cărări.-        O, da…, suspină Jude.Omul mânca cu poftă, scoase o foaie de dafin din gulaș și o puse în farfuria suport a castronului, se șterse pe degete cu șervețelul de pe masă și continua să mănânce. -        Nu-ți place dafinul!-        Multe nu ne place, dar le înghițim… După ce termină de mâncat ciorba aceasta groasă și gustoasă, omul împinse castronul spre centrul mesei, întinse mâna după ceașca de cafea, bău o înghițitură, apoi își tună un pahar cu apă minerală. Bău cu poftă, se șterse la buze și-l privea pe Jude. Se vedea pe fața lui că i-a plăcut. Probabil regreta că nu putea să bea un pahar de vin.-        Vinul altă dată, domnule, zise Jude. -        Da, da, poate ai dreptate, să nu ne grăbim, dar mergea pentru regie…Jude avea răbdare. Îl privea și aștepta ca omul să mai vorbească despre el. Înfuleca la clătite cu poftă. -        Uite cum stă treaba, eu iau „colivia” și plec primul, banii ți-i las pe bancheta de la mașină…-        Da, obiectul e acolo și, sigur, pleci primul, e mai igienic, nu? -        Da, da… M-am cam moleșit, gulașul a fost bun și cald…  -        Ca ospătarița, nu? -        Ei, altă dată. Nu vă lăsați, rezistați, cum ziceam am cumpărat de la voi marfă bună, acum… Penoi ne-au rupt, păcat de țară, era faină. Acum suntem mai multe țări, nu trebuia, sper ca voi să rămâneți întregi. Vor face jocuri, marile companii au interesele lor, marile puteri au resurse, își fac jocul…, ținut Sârbul să sublinieze. -        Da, dar ce folos, economia ni s-a dus, ori la fier vechi, ori cu bombardamentele, tot aia e…Jude îl privi cu interes. Războiul este economic, acum și migranții care vin spre Europa de peste tot, e tot un război… Unul dur, armele sunt oamenii!-        Da, e un război, câștigă tot șefii. Doar ei organizează valul acesta, migranții vin cu bani,călăuzele costă, actele costă… Pe urmă, toate costă. Boșii umflă potul, noi, ce mai rămâne, nu-i așa? Și pe voi v-au dorit rupți, în nouăzeci la Târgu Mureș a fost prăpăd, noroc că ați rezistat. Totul a fost pus la cale…-        Da, nu e de joacă. Oricum războiul cel tare este economic, trăim și noi din resturile de lamasa bogaților, nu crezi? Am citit mărturiile unui scriitor important despre evenimentele de atunci, le explica clar și am înțeles că…-        Ești deștept, îi zise Sârbul. După ce termin cafeaua, ieșim la mașina ta, facem schimbul și tuvii la loc, mai comanzi o cafea, atât ai timp, de o cafea și pe urmă te duci unde îți este drumul. Mă bucur că te-am cunoscut. Ești de treabă, nu uita să-ți pui fermoar la gură, că nu e bine să povestești ce gust are gulașul. Până la urmă, ca la gulaș, rețeta este secretă, nimeni nu divulgă cantitățile de alimente ce se pun în ciorbă.  Să-ți zic rețeta: „Se face din pulpă de vită, cartofi, ceapă, usturoi, unt, roşii decojite, piper, paprica dulce şi iute, neapărat, sare, foi de dafin, puţin oţet, ardei iuţi, o linguriţă de făină şi două linguri de smântână. Tradițional și pe felie. Se pune untul să se înfierbânte în cratiţă, ca unguroaicele, şi se prăjesc pe rând bucăţile de carne, cât să prindă  culoare, ca ungurii. Se adaugă ceapa, usturoiul şi se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă paprica, sarea, frunzele de dafin, oţetul, roşiile decojite şi apă fierbinte şi se lasă la fiert. La foc mic, o oră şi jumătate, ca la femei. Ardeii iuţi, tăiaţi în felii mici se adaugă în gulaş după o oră de fiert, iar la sfârșit se pun şi cartofii. Făina se amestecă cu puţină apă şi se adaugă în gulaş, la fel ca şi smântâna”. Ce zici? O pui pe Angela să o prepare?Jude tresări, nu știa de unde cunoștea omul numele soției sale... Era prea exact. Rețeta a fost doar condimentul care i-a pus lui Jude răbdarea la încercare. Acesta zâmbi, înțelegea că era o amenințare voalată, că așa se practică. Abia aștepta să se termine totul. Sângele îi urca în obraji. Sârbul zâmbea și-l privea.-        Ți-a plăcut gulașul? Jude nu i-a răspuns, știa că era o amenințarea subtilă, probabil tipul a lucrat în serviciile secrete, sau pe firme de pază și protecție. L-a însoțit la mașina sa, a scos pachetul din torpedo, i l-a dat. Sârbul a lăsat plicul cu bani pe banchetă, nu a mai zis nimic și a dispărut pe autostradă. El a reintrat în local, a mai comandat o cafea. Era tensionat la maxim, aproape nu a vorbit cu ospătărița, a privit-o tâmp, se gândea la ale lui. Trebuia să se întoarcă la Budapesta, să-l ia pe Bill, să ajungă la Vadu Ars. După ce a terminat cafeaua, s-a dus la autovehicul său, a luat plicul, l-a cântărit în mână, era destul de greu. Spera să nu aibă probleme cu toată afacerea aceasta.„Doar n-o să fac hemoroizi de la gulaș?! Iute tare, ardeii de aici sunt rapizi!”

C Stancu
Fragment din romanul Migranți fără bagaje, Ed. Limes, 2019
24. Acum un an: Festivalul de poezie „Lucian Blaga” - Lancrăm. Virusul poeziei. Premii, poeți vorbind fără mască - May 6, 2020 9:57:00 AM

















Fotografii: Lorinczi Francisc-Mihai, Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, c stancu
25. Memoria: Octavian Doclin și sărbătorile poetului... Concluzia poetului: „Viața unui om încape într-un poem, omul este poemul lui Dumnezeu de la naștere până la moarte și dincolo de aparențele suferinței…” - May 5, 2020 1:06:00 PM

Sărbătorile esențiale din calendarul lui Octavian Doclin(Octavian Doclin, Sărbătorile, poeme, Timișoara: Editura Gordian, 2016)

Octavian Doclin este o voce inconfundabilă în literatura de astăzi. Poezia sa are acea scânteie care pune lucrurile în mișcare. Sinceritate, trăire autentică, acceptarea cuvintelor în vremea baletului de noapte, credință, o viziune matură despre lume și despre sine. O viziune a poeziei care intră în sărbătoare la întâlnirea cu autorul ei. Volumul de versuri Sărbătorile, poeme, lansat la Timișoara: Editura Gordian, 2016, 96 de pagini, aduce pentru cititor un suflu special: viața merită acceptată așa cum ni s-a dat, timpul ne oferă diferențe care dor… Prefața la carte este semnată de Gheorghe Mocuța și creionează poziția operei lui Octavian Doclin în lumea literară de astăzi, are un titlu serios, de istorie literară: Retrospectiva Doclin. Motivul cercului și traversarea lui. Mocuța afirmă despre poet: „Octavian Doclin e capabil să scrie o plachetă de versuri pe parcursului unui anotimp, după cum e capabil să scrie patru poeme într-o singură zi. Sau să scrie un poem, să-l conceapă în tren sau în timpul slujbei la biserică” (p. 9). Observația este pertinentă, autorul este inspirat, este presat de inspirație, o primește cu toate ușile deschise, nu mai poate refuza nimic. S-ar refuza pe sine. Întâlnirea poetului cu poema sa reprezintă o sărbătoare în pustiul vieții. Oaza care face timpul mai luminos și poate fi străbătut printr-o călătorie a pelerinului. Ființa poetului devine subiect al volumului, timpurile cu gheare nu iartă, maturitatea vine brusc peste cuvintele de pe buzele acestuia. Memoria de fiecare zi și memoria tezaur îl invadează, ezitările care duc pe muntele unde sărbătorește poema sa, agonia lumii și agonia oamenilor în acest peisaj, tristețea mascată de ritualuri, dramele care aburesc oglinzile sufletului, toate fac parte din materia primă care vibrează în versurile din volum. Tensiunea dintre moarte și viață, dintre clipele de diamant și veșnicia întrezărită, dintre uitare și iubire, dintre copilărie și boală, tensiunea această prinde în plasa de păianjen poetul și poezia. De remarcat că Octavian Doclin preferă să-și denumească textele ca fiind poema (feminin) pentru a accentua fuziune dintre autor și operă până la contopire.Temele, aparent banale și normale în vremuri dantelate, sunt diverse, unite de trăirea sinceră a poetului: puterea și duhul vinului, Reșița de la Marginea, clopotul, noaptea, întâmplarea reală și cea din imaginație, rostirea, vatra luminii, vocea, timpurile în jocurile din timp, păgânul… De reținut punctele fixe ale volumului, cele care fac armătura: portretul, sărbătorile, piatra Eben-Ezer, poemul minim, poemul care nu rezistă în fața eternității și Domeniu… Deși Octavian Doclin nu a fost inclus în lista poeților creștini, valorile pe care se bazează creația sa sunt de natură creștină asumată la nivel intim, ca-ntr-o baladă veche.
Recunoscător lui Dumnezeu pentru poezia sa, pentru narațiunea din poezia sa, Octavian Doclin precizează mereu: Există un semn sub care toate s-au petrecut sub regia divină, sub energii nebănuite care scapă omului. Este o piatră de aducere aminte (Eben-Ezer), fixată în stânca timpului. Volumul este structurat spiritual pe două nivele:·        Sărbătorile. Minimele. Maximele.·        Primele. Ultimele. Sărbătorile esențiale.În anexa avem o listă a cărților scrise de poet, o viață în haina poeziei, de la Neliniștea purpurei la Baletul de noapte și Sărbătorile. Metaforal-a subjugat, a urmat Ceasul de apă, Poeme despre Viață, Dragoste și Moarte etc.  Toate cărțile sale au un mesaj profund. Limbajul simplu devoalează o lume complexă. Tăcerea, iarna, duminica, pereții, eroarea, Esau (personaj biblic), apa, locomotiva și vrabia, urna cerului, sânge de vișin, toate compun opera impresionistă sub stelele fixe ale scriitorului aflat în călătorie prin Domeniu. Există o subtilă întâmplare în poeme, narațiuni care dau consistență cărților, inclusiv moartea după Doclin… Poetul acceptă să fie personajul poemelor, suferă pe piele proprie degradarea sau eroismul metaforelor sale. Realist, poetul acceptă viața ca un dar, fără prea multe pretenții, conform personajelor biblice: Gol a venit, gol se va duce artistul. Primul poem, Autoportret, este o introducere în stilul poeziei populare, umilința în fața vietății care trăiește în pielea poeziei sale: „Doclina-m-aș și n-am cui/ doclina-m-aș vinului/ și smerit copilului/ și-ncet asfințitului/ în veci liturgului…” (p.15). Este un ritual de început, poetul imploră îngerul să-i aducă poema/ poemul. Este dominat de poezie, de lumea care interferează cu divinul, cu luminile. Sărbătorile îi dau prilejul să intre-n zona specială a mirajului poetic, să încerce evadarea din realitate în realitatea poeziei și mai sus, spre Domeniu. Sunt idei, teme, stări care pun în mișcare lumea lui Doclin: Vederea de departe, cuvintele care vin din vremi și lumi diferite, imagini interzise, obsesia primelor cuvinte, cuvintele de aur, frigul cuvintelor, Bogăția Casei Poemului, Scribul plângând, inspirația ca o boală insuportabilă, poetul care moare puțin câte puțin, stenturi implantate în arterele memoriei, Stăpânul al cărui nume nu va fi cunoscut…Elementele vieții și temele biblice se împletesc până ce poemul capătă consistența scrierilor inspirate. Uneori se simte o abandonare a textului ca o lepădare de prea multă bucurie în sărbătoare, o lejeritate a discursului și boema care intră-n versuri lent și simbolic. Poemele obosesc precum omul care le scrie, se epuizează sub presiunea morții care stă la pândă. De un realism dus la extrem pentru a provoca îngerii la ceartă cu visele, este poemul Reșița (din) de la Marginea. Se simte cum lumea se degradează împreună cu orașul, cum se opresc toate în fața indiferenței omului, cu se prăbușesc vechile turnuri care, altădată, ar fi urmat să atingă cerul… Cităm: „Trec dară și pe lângă așa-zisul Bloc al Actorilor/ astăzi nici urmă de vreunul/ doar vocile lor le aud ca pe vremuri/ umbrele lor nu mai joacă pe scena Teatrului reșițean/ într-o piesă nescrisă încă/ Hei, hai Reșița mea de la Marginea” (p.30).Tema poemului minim este una care alunecă între durere și speranță, poemul nu moare: „Așa se face/ astfel se știe/ că în gura lui/ Cuvântul nu mai are duh…” (Poemul minim, p. 85).    De reținut experiențele de limită ale poetului, în copilărie urca în clopotnița bisericii împreună cu realul clopotar al satului pentru a participa la legănarea clopotului, cu sunetele care erau mereu altfel seara, la amiază, dimineața,  sau cu sunetele care anunțau primejdia, apoi, brusc, relevația: „dangătul acela doar îl aude/ și numai atunci când se naște poemul/ semn că se va naște poema/ precum acum” (Clopotul, p. 37).  Singurătatea biruie timpul: „A căutat mereu/ să găsească unul care să-i semene/ dar și să-i descrie făptura poemei/ dacă a văzut-o cumva/el însuși avea halucinații/ în privința chipului ei”…(Singur, p. 17).Fiecare zi este o sărbătoare, toate trec repede, în orice zi se poate naște acel text care prinde aripi, care zboară prin inima poetului: „i-a fost hărăzit/ să culeagă de timpuriu/ din pomul Cerului/ fructul lui Dumnezeu/ harul și darul/ de a-mirosi/ pe la subsuori/ poezia și cuvântul din flori” (p.90).Concluzia poetului: Viața unui om încape într-un poem, omul este poemul lui Dumnezeu de la naștere până la moarte și dincolo de aparențele suferinței…
Constantin Stancu

*Foto: Sarmizegetusa, Cetatea