Despre mine

Simona

Blogs Home » Personal » Personale » Simona Ionita

Simona Ionita

"Un om trăieşte prin gând, pentru un gând. Dar gândul nu-şi capătă realitatea decât prin faptă." - Cezar Petrescu

Articole Blog

01. De la 21 la 66 de zile - Aug 9, 2018 11:35:00 AM


Când vine vorba de dezvoltarea unui obicei prost două repetări sunt probabil suficiente. Când vine vorba de schimbarea unui obicei prost într-unul bun avem nevoie de mult mai mult timp. Unii consideră că 21 de zile sunt suficiente, alții sunt de părere că 21 de zile nu sunt suficiente. Acest număr, 21,  provine dintr-o carte populară apărută în 1960 numită ”Psiho-Cibernetica”, scrisă de Maxwell Maltz, chirurg plastician care a observat că pacienții lui păreau că au nevoie de aproximativ 21 de zile pentru a se obișnui cu noile lor fețe.”De obicei trebuie un minimum de 21 de zile pentru a efectua o schimbare perceptibilă pentru o imagine mentală. În urma chirurgiei estetice, trebuie tot 21 de zile unui pacient ca să se obişnuiască cu noul său chip şi multe alte fenomene obişnuite observate demonstrează că sunt necesare minimum 21 de zile oricărei imagini mentale vechi să dispară încet, să se topească şi să lase să se cristalizeze una nouă.”- Maxwell MaltzUn studiu realizat, în 2009, de Phillippa Lally, cercetător în domeniul psihologiei sănătății la UCL, intitulat "Cât durează să ne formăm un obicei", a constatat că, în medie, durează 66 de zile pentru ca un obicei să devină înrădăcinat. Schimbarea unui obicei nu este ușoară. Creierul nostru este învățat cu acele comenzi rapide, care ne vin în mod natural. În timp ce noi ne tot spunem că dorim să avem obiceiuri noi, sănătoase, creierul pare că este ocupat să se încăpățâneze a le păstra pe cele vechi.  Chiar dacă obiceiurile sunt greu de schimbat, cei care au reușit spun că dezvoltarea unui obicei bun merită cu adevărat lupta.Pentru a scăpa de un obicei este necesar:- să ne reamintim cât mai des care este motivația;- să ne gândim la un "comportament de înlocuire" pentru  o obișnuință, dar  să ne asigurăm că acel comportament este unul pozitiv;- să avem curajul de a acţiona.Se pare că numai aşa scopurile, dorinţele şi convingerile pot fi transformate în realităţi.


02. Facebook, lider emoţional al relaţiei - Aug 7, 2018 6:09:00 PM



Recunosc, îmi place să flirtez, îmi plac cei cu care reușesc să mă conectez și mă bucur de orice fel de relație care mă aduce mai aproape de mine însămi. Există și persoane care mă sperie și pe care le evit pe cât posibil. Mă sperie pentru că sunt persoanele care au talentul de a mă seca de energie, de a mă atrage în locuri ale minții și ale sufletului în care nu vreau să ajung sau cel puțin nu când vor ele J Fiecare avem spaimele noastre și am observat că spaimele au devenit din ce în ce mai diverse. Ne înspăimântăm dacă primim un ”tag” pe facebook, ce să mai zic dacă ne trezim ca fiind într-o relație?! Dăm atât de multă importanță unei lumi mai mult imaginare!

A fi într-o relație nu înseamnă că celălalt te posedă, te închide într-o închisoare, te rupe de lumea exterioară sau de tine însuți. Cu atât mai puțin a fi într-o relație pe facebook... Putem fi în relații pe facebook sau putem fi în relații doar pe facebook. Putem fi căsătoriți fără să purtăm verighetă sau fără să notăm asta la ”situația amoroasă” de pe facebook. Putem să fim oricum vrem să fim, nu numai în virtual ci și în viața reală.

Dacă nu suntem în relații afișate nu înseamnă că nu avem relații, dacă ne afișăm ca având relații nu înseamnă neapărat că le și avem.

Purtăm măști zi de zi. Purtăm măști în relațiile cu ceilalți și purtăm măști în relația cu noi înșine. Vrem să ne ascundem de noi și de ceilalți. Purtăm măști în încercarea copilărească de a ne proteja, de multe ori, fără să știm exact de cine și/sau de ce.

Am devenit atât de plictisiți încât facebook-ul este printre puținele lucruri care ne amuză dându-ne ocazia să fim oricine vrem să fim și oricând vrem. Azi nu mai vreau să fiu întrebată de ce sunt singură, de ce nu mă mărit, de ce nu am făcut copii până acum. 

Azi sunt într-o relație. Azi am relația perfectă. Azi sunt într-o relație cu un poet. Facebook-ul m-a ajutat să întâlnesc poetul. Facebook-ul este liderul emoțional al relației. Facebook-ul este o poezie.Viața fără facebook ar fi fost tristă. Azi mă bucur de relație și de poezie, căci ”fără poezie, viața e pustiu!”.





03. Scurt jurnal de călătorie în Țara Sfântă - Apr 29, 2018 8:52:00 PM





Îmi făcusem deja un obicei din a-mi sărbători ziua de naștere în afara țării. Anul ăsta nu mai eram prea convinsă că asta îmi doresc... până la un moment dat când ”m-a luat valul” J 
Verișoara mea m-a anunțat că vrea să plece cu o prietenă în pelerinaj în Țara Sfântă și că plecarea este fix pe 22 aprilie, cu o zi înainte de ziua mea. Am zis  nu, nu merg. Cu o săptămână înainte de data plecării mă ”împrietenesc” cu ideea și îmi zic că dacă mai sunt locuri înseamnă că e un semn că trebuie să ajung acum acolo. Mi se spune de la agenție că mai este un loc în avion și un loc în cameră dar cu o altă persoană. Nu, nu mă avânt la așa ceva, îmi zic. Dacă îmi găsește loc în cameră singură merg, dacă nu, nu. A doua zi, am fost anunțată că mi-au găsit și o cameră ”single”.  Minunat! Înseamnă că ăsta este momentul potrivit, nu degeaba s-au aranjat astfel lucrurile, îmi spun . Răsfoiesc pașaportul pentru a-i verifica valabilitatea. Era valabil. Îmi amintesc că este plin de vize de Turcia... încep să mă stresez puțin. Auzisem că nu e prea ok să ai vreo legătură cu Turcia, Dubai și cu musulmanii în general pentru că vei fi supus unui interviu mai amănunțit. Mă stresa gândul, dar mi-am zis că dacă Dumnezeu a vrut ca eu să ajung acolo acum, totul va fi bine.  Cu o zi înainte de plecare sunt anunțață că la aeroport ne vom întâlni cu preotul însoțitor, hmm preot, credeam că e vorba de ghid. Sper să fie un om ok, care să nu ne țină teorii.
Pe 22 aprilie 2018, ora 4.30 dimineața, eram în aeroportul Otopeni. Ne întâlnim cu grupul și cu preotul. Când văd că preotul este tânăr și glumeț îmi mai revine entuziasmul. Stau la checkin împreună cu verișoara mea și cu prietena ei în ideea de a ni se da locuri în avion una lângă alta. Îi zicem fetei de acolo că vrem să stăm împreună, ea zice ok și când mă uit pe bilet, eu pe rândul 11, ele pe 18. Zic iarăși, asta e! . Ne îmbarcăm. Locul meu era pe același rând cu preotul. M-am gândit că e un semn, că nu întâmplător mi s-a dat locul ăla. Decolăm. Mai vorbim, mai glumim, zburăm vreo 40 de minute și suntem aunțați că urmează o zonă cu turbulențe. Ne zdruncinăm un pic și așteptăm să treacă. Nu mai durează mult și suntem anunțați că a fost sesizată o defecțiune și trebuie să ne întoarcem de urgență la București. S-a creat deja panica. Mirosea a ars și fix de la aripa de pe partea unde stăteam ieșea ceva fum. Mă gândeam că dacă nu e flacără e încă ok. Doamna de lângă mine mă strânge de mână. Îmi trece prin minte că a doua zi ar trebui să fac 39 de ani și poate că nu mai e cazul. Poate că am plecat la acest drum ca să mă opresc la 38. Nu mai apuc să mă gândesc la nimic altceva pentru că încerc să dau curaj doamnei de lângă mine.
Ajungem cu bine pe pământ, Dumnezeu a fost cu noi. Când coborâm observ o mare pată de ulei și în continuare fum. Veniseră deja pompierii. Ni se spune că vom fi anunțați pe parcursul zilei ce vom face în continuare. Ne agităm, ne împrietenim, ne gândim dacă mai plecăm sau nu, dacă a fost un semn să nu mai mergem sau a fost o ispită și acum a trecut și totul va fi bine. Câteva persoane decid să renunțe. Altele rămân pe poziție. Îi zic preotului că dacă nu mai merge să îmi spună pentru că nu mai merg nici eu. O întreb pe verișoara mea ce fel de asigurare mi-a făcut, dacă intră și astfel de cazuri în asigurare și îmi zice că nu, intră repatriere și pierdere de bagaje. Suntem anunțați că se încearcă repararea motorului sau a unui rulment... acest anunț ne agită. Nu mai voiam să plecăm cu același avion. Până la urmă suntem anunțați că a sosit un avion de la Roma și vom pleca cu acela. Ne îmbarcăm. Stăm cu inimile strânse și cu mințile la rugăciune. Un drum de 2 ore și 20 de minute mi s-a părut a fi de 5 ore. Spiritul glumeț al preotului îmi mai da ceva curaj.
Am ajuns la Tel Aviv. La controlul pașapoartelor sunt întrebată dacă am venit ca turist, dacă sunt în grup, dacă sunt prima oară în Israel și dacă a mai fost cineva din familia mea în Israel. Nimic de Turcia. Îmi zic că am scăpat J)
La aeroport ne așteaptă autocarul și un ghid local vorbitor de limba română. Pornim deja să vizităm ce se mai putea vizita la acea oră: grădinile Bahai, biserica Stella Maris (Steaua Mării -sediul Ordinului călugăresc al Carmeliţilor-, cu altarul aşezat deasupra Grotei Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. Ne îndreptăm spre Tiberias unde avem cazarea.
A doua zi pornim spre Capernaum, oraşul unde a locuit Iisus după ce a plecat din Nazaret. Vizităm ruinele sinagogii din calcar alb, locul în care Iisus a predicat, ruinele casei soacrei Sf. Petru. Continuăm cu Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, unde admirăm o biserica construită în stil bizantin, apoi facem o oprire pe Muntele Fericirilor, unde vizităm capela de formă octogonală ce a fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri.
Preotul ne povestește câte ceva despre Fericiri și ne miruiește.
Apoi ne îndreptăm spre Iordan.
Ajungem la Iordan, unde preotul urma să ne boteze simbolic. Realizez că sunt botezată în apa Iordanului fix de ziua mea, 23 aprilie. Mi se umple sufletul de bucurie și recunoștință.

Facem o plimbare cu o copie a „bărcii lui Iisus”, pe apele Mării Galileii. Ne oprim la malul Mării și mâncăm ”peștele Sfântului Petru” -tilapia, chromis niloticus - cel mai cunoscut și mâncat pește din Țara Sfântă.
Mai vizităm: Muntele Tentației, Aşezământul Românesc din Ierihon, Biserica Nativității, locul nașterii lui Iisus şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”, mănăstirea Sf. Gheorghe, mănăstire greco-ortodoxă din apropierea Ierihonului, înălțată în cinstea sfântului, la poalele munților din Deșertul Iudeii. Este prima mănăstire întemeiată în Valea Iordanului.
Pe drumul prin deșert întâlnim beduinii cu măgari. A fost un drum impresionant. Un peisaj desprins parcă din filme. Unii dintre beduini știau câteva cuvinte în limba română și ne spuneau că pe măgării lor îi cheamă Iohanis și Băsescu.

Ne îndreptăm spre Bethleem pentru cazare.

A treia zi mergem la Mormântul Sfânt. Stăm vreo 2-3 ore la coadă. Preotul citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Încerc să fiu cât mai aproape de preot pentru a-l asculta și a putea ignora forfota și vocile celorlalți. Reușesc să fiu la o distanță acceptabilă. Simt o emoție puternică. Ridic privirea. Văd locul pe unde coboară Lumina Sfântă de Paște. Îmi dau lacrimile și mi se furnică pielea. Ajung la Mormânt, ating cu capul  Mormântul și îmi dau lacrimile instant. Îl rog să mă ierte pentru toate deznădejdiile, tristețile și răutățile și îi mulțumesc cu recunoștință pentru tot. Ies de la Mormânt și îmi plec genunchii și capul la Piatra Ungerii. Mirosea a mir.  Iarăși mă cuprinde o mare emoție care mă face să lăcrimez. Urc la Golgota. Aceeași emoție și furnicătură. Îmi caut grupul și pornim cu toții pe Via Dolorosa, apoi ajungem la Zidul Plângerii. Unii mai reticenți nu se apropie. Merg la Zid. Îl ating, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această șansă.
În autocar preotul ne mai citește câteva rugăciuni. Are o voce atât de liniștitoare. Mulțumesc iarăși și iarăși în gând pentru ceea ce mi-e dat să trăiesc.
Am mai fost la Marea Moartă, pe Muntele Măslinilor, la Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer; la Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde găsim Capela Sf. Ioachim şi Ana şi Grota Trădării, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Mormântul lui David.
O energie și o emoție puternică am simțit și la Grota Trădării. Pur și simplu simțeam că ESTE acolo. I-am cerut iarăși iertare și i-am mulțumit pentru tot. Aici am primit o crenguță de măslin. A urmat Biserica Mormântul Maicii Domnului. Când am ieșit din biserică a început o mare ploaie, parcă venită special pentru a ne curăța de păcate.
În ultima zi am vizitat Ein Karem, loc al întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” ridicată pe locul naşterii "celui mai mare om născut din femeie”, izvorul Sf Ioan, oraşul vechi Jaffa, unde se află biserica ce adăposteşte moaştele Sf. Gheorghe din Lod și mormântul sfântului.
Născută de Sfântul Gheorghe, această biserică care adăpostește mormântul  mi-a accentuat și mai mult bucuria acestui pelerinaj. O emoție în plus a fost declanșată de faptul că preotul m-a miruit în acel loc...
Am încheiat vacanța în Israel cu Marea Mediterană din Tel Aviv. 

Ne-am îndreptat apoi spre aeroport. Aici a urmat interviul. Nu am mai scăpat de ”problema” vizelor de Turcia J) Am fost întrebată de câte ori am fost în Turcia, când am fost ultima oară, dacă cunosc pe cineva acolo, pe cine, cu cine am fost acolo, dacă am primit vreun cadou pe timpul șederii în Israel. După ce am răspuns întrebărilor am fost ”încadrată” la persoane ”oarecum periculoase” și am fost supusă unui alt control mai amănunțit. J)
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii minunați pe care mi i-a scos în cale în acest pelerinaj: preotul Cătălin Caucă, care a fost o binecuvântare pentru noi toți, noii mei prieteni, ”colegi de pelerinaj”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit totul atât de frumos și am ajuns cu bine acasă.




04. Comunicarea asimetrică - Jan 13, 2018 8:55:00 PM




Cuvintele sunt mai mult decât un mijloc de comunicare, ele ne pot modela credințele, comportamentele, sentimentele și în cele din urmă acțiunile. Însă sensul unei conversații nu stă numai în cuvintele rostite. Sensul este completat de persoana care ascultă sau citește.
Fiecare înțelege ceea ce vrea. Fiecare decide ceea ce vrea să creadă. Probabilitatea ca oamenii să interpreteze cuvintele celuilalt într-un mod sau în altul depinde mai mult de focalizare, preocupările, obișnuințele și istoricul relațional al ascultătorului decât de intenția cu care au fost rostite sau scrise. Se pare că bărbaților și femeilor aceeași scenă li se poate părea total diferită și pot interpreta diferit aceeași acțiune. Cu toții vrem, mai presus de orice, să fim auziți, dar nu doar să fim auziți. Vrem să se audă și să se înțeleagă ceea ce credem că spunem, ceea ce știm că am vrut să spunem.
Când femeile analizează felul în care bărbații comunică cu ele, îi etichetează în conformitate cu standardele stilurilor conversaționale specifice femeilor. Femeile arată că le pasă, fiind atente la expunerea problemelor celuilalt și punând întrebări. Pentru majoritatea femeilor, limbajul conversației este, în principal, unul de stabilire de conexiune: un mod de a stabili legături. Pentru majoritatea bărbaților, vorbirea este, în principal, o cale de păstrare a independenței și de negociere.
Bărbații și femeile au adesea idei diferite legate de ceea ce este important și de momentul în care subiectele importante ar trebui aduse în discuție.
Pentru femei, comunicarea este lipiciul care ține relațiile apropiate. Pentru bărbați relațiile sunt ținute unite în principal de activități.
Înțelegerea felului de a vorbi al celuilalt este un pas uriaș spre deschiderea unor linii de comunicare.
Nimic nu ne rănește mai mult decât să ni se spună că intențiile noastre au fost rele atunci când noi știm că au fost bune sau când ni se spune că facem ceva greșit când noi știm că, pur și simplu, facem lucrurile în felul nostru.
Nevăzând diferențele de stil drept ceea ce sunt, ajungem să tragem concluzii greșite referitoare la personalitatea celuilalt și la intențiile sale.



05. Tu...liniște, eu...aici! - Oct 27, 2017 11:31:00 AM


Am o problemă cu cei care aruncă vorbele amabile și în secunda următoare au și uitat de ele. Sunt genul de persoană care stă si analizează, face scenarii și îi caută celuilalt scuze. Sunt genul de om care poate părea că nu are prea multe activități și că timpul îi dă ocazia pentru  scenarii și gânduri. Nu. Oricât de ocupată aş fi, oricât de obosită aş fi, găsesc întotdeauna  momentul în care să scot la iveală această tristețe pe care mi-o provoacă celălalt prin comportamentul său. "Am o problemă! Problema e la mine!", îmi zic mereu asta. Şi da, am o problemă! De ce să cer celuilalt ceva ce probabil nu îmi poate oferi și nici nu este obligat să îmi ofere? Ce rezolv cu asta? Nimic, doar mă aleg cu frustrări.
Am prostul obicei de a mă simți îndreptățită să primesc atenție și respect pentru că eu la rândul meu le ofer celuilalt. Doar că....dacă te aștepți ca celălalt să fie corect pentru că tu ești, te păcălești singur. Este ca și cum te-ai aștepta ca leul să nu te mănânce pentru că tu nu l-ai mâncat pe el :)). Cam așa se întâmplă și în relațiile pe care le avem cu oamenii. Cu toate că recunosc și conștientizez toate astea, nu reușesc să scap de "pretenția" către mine însămi,  aceea de a ignora pe cine mă ignoră și de a uita pe cine mă uita.
Dar speranța moare ultima sau cel puțin așa se zice pe ici pe colo :D și poate că într-o zi voi învăța să fiu atât de detașată de ceilalți  încât nu mă voi mai focaliza decât pe ceea ce pot face doar eu pentru mine. Ce bine sună, nu-i așa?  :)) Căci: "ne naștem singuri, murim singuri", doar că, din păcate, nu suntem construiți să trăim în afara relațiilor. Ne împlinim în relații, ne frustrăm în relații și ne cunoaștem pe noi și pe ceilalți în relații.

Așadar, lupta interioară va continua! C'est la vie! :)


06. Filantropia sau despre cineva care te scoate din anxietate și durere - Oct 6, 2017 7:31:00 PM



La sfârșitul lunii septembrie 2017 îmi anunțam  prietenii, plină de bucurie și entuziasm, că din octombrie voi fi studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Hyperion. Bucuria a fost foarte mare deoarece mă gândeam de câțiva ani să mă înscriu la această facultate, chiar dacă au trecut fix 20 de ani de la terminarea liceului și 13 ani de la terminarea studiilor postuniversitare de Relații Publice, din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București. Această  mare bucurie însă nu a durat prea mult pentru că....
Trei zile la rând o durere puternică abdominală nu mi-a dat pace. Era atât de puternică încât nu puteam sta decât întinsă sau în picioare. După ce m-am tratat cu toate analgezicele posibile, am pornit la drum spre spital. Am început cu Spitalul Colentina unde mi s-a pus diagnosticul de ”suspectă de infecție urinară”. Mi s-au dat niște pastile care nu au avut niciun efect. Durerea era la fel de puternică și insuportabilă. Am fost îndrumată și spre ginecologie, însă nu am luat în seamă acest lucru. Eram convinsă că aceste dureri nu pot fi de natură ginecologică. Pe alea le știu și le suport, îmi tot spuneam. Am continuat investigația. Am ajuns la Spitalul Universitar. Aici mi s-a spus ”suspectă de apendicită acută”. După alte investigații am fost iarăși trimisă la ginecologie. Mi s-au dat alte analgezice și mi s-a amintit de chistul endometriozic pe care îl tot căram cu mine de ceva vreme. Era clar! Nu mai aveam loc de întors.
L-am sunat pe domnul doctor ginecolog care mă avea sub observație. Mi-a zis că acea durere este de la chist, dar să merg la spital să mă mai vadă.Totul a arătat că acel chist trebuia operat.Am citit și răscitit toate articolele găsite pe internet despre domnul doctor. Faptul că avea articole publicate în reviste de specialitate, cercetări științifice, participări la conferințe, cursuri, care făceau referire și la endometrioză mi-au dat încrederea că este persoana cea mai potrivită pe care o pot alege pentru această intervenție.  Pe 2 octombrie 2017, într-o zi de luni, am fost internată la Spitalul Filantropia. A fost prima internare și prima operație din viața mea. Frica, panica s-au instalat de la primele minute. Singurele lucruri care mă linișteau erau profesionalismul, răbdarea și blândețea domnului medic specialist Obstetrică-Ginecologie Nicolae Gică și faptul că Spitalul Filantropia este unul dintre cele mai curate și mai bine dotate spitale de Obstetrică și Ginecologie din București.
Pe tot parcursul spitalizării, zilnic, asistente, medici și chiar domnul director al spitalului, Prof. dr. Gheorghe Peltecu, veneau și se interesau de starea tuturor pacientelor. Profesionalismul, grija și atenția care îți sunt acordate în astfel de momente sunt extrem de importante. Pentru asta, mulțumesc tuturor!  Și mulțumesc în mod special domnului doctor Nicolae Gică pentru modul în care a știut să se ocupe inclusiv de psihicul meu. Nu am fost o pacientă ”model” dacă se poate spune așa. Poate că l-am terorizat cu fricile mele și chiar cu sms-urile, dar de fiecare dată și-a făcut timp să îmi răspundă la toate întrebările și să-mi spună o vorbă bună. Îmi amintesc că înainte de anestezia totală, mă uitam disperată să-l zăresc și nu-l zăream. Știam clar că nu vreau să mă opereze altcineva. Eram în stare să mă ridic de pe masă dacă nu îi zăream privirea. Într-un final l-am zărit și l-am auzit întrebând: ”Vă e frică?” Am schițat un daaaa disperat și răspunsul a venit imediat: ”Nu are de ce să vă fie frică!”. De aici s-a rupt firul. Am închis ochii liniștită și m-am trezit fără acel chist endometriozic de 7 centimetri.
Nu vreau să dau sfaturi, însă vreau să vă spun doar atât: nu ignorați semnalele pe care corpul vi le transmite! El știe întotdeauna când ceva nu este în regulă!


07. “Două cuvinte mi-au devenit crez în carieră: MĂSURĂ şi FIXARE “- Ștefan Bănică senior - May 27, 2017 9:45:00 AM




Ștefan Bănică senior a primit postum, în 2016, o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului. La Teatrul Odeon din București, tot din 2016, există  un bust al marelui actor realizat de artistul plastic Dragoș Cătălin Munteanu. În Călărași, pe peretele casei în care s-a născut, există o placă comemorativă, iar o stradă poartă numele marelui actor. Tot la Călărași, în centrul orașului, a fost dezvelit un bust al actorului, în 2003.





***
Pe Ştefan Bănică senior nu am avut ocazia să-l întâlnesc personal decât de câteva ori. La Teatrul Bulandra, la unul din primele concerte ale lui Ştefan Bănică jr de la Sala Palatului şi la emisiunea “Ceaiul de la ora 5” de la TVR, chiar înainte de a se stinge din viaţă. Îmi amintesc de această emisiune cu mult drag. Se citea pe chipul său o reală bucurie, era mândru de fiul lui! Vestea morţii marelui Ştefan Bănică a îndurerat o țară întreagă... Biserica Amzei era parcă neîncăpătoare. Erau acolo familia, prietenii şi zeci de admiratori. La Cimitirul Reînvirea am răzbit foarte greu printre sutele de oameni veniţi să-i aducă un ultim omagiu. M-am strecurat prin mulţime alături de câţiva fani ai lui Ştefan Bănică jr şi am depus o coroană de flori. 
***Despre Ștefan Bănică senior

Ștefan Bănică jr : ”Îi adora pe Stan și Bran, Charlie Chaplin. Îi plăceau și desenele animate, cele clasice cu Tom și Jerry sau Bugs Bunny, și râdea la ele ca un copil. Era un împătimit al pescuitului. Știa să poarte orice fel de pălărie și era foarte deschis cu oamenii oriunde s-ar fi dus. Nu ieșea din casă până când nu-și lustruia pantofii și n-avea pantalonii călcați la dungă.”
Lucian Pintilie îl compara cu Alberto Sordi. “Era un actor extraordinar, pentru că și-a păstrat, dincolo de acea rezistență la tentația pe care o face publicul, o autenticitate nemaipomenită de tip tragic, o dimensiune tragică neobișnuită la actorul comic, întâlnită rar doar la unii, o dimensiune tragică întrevăzută printr-o lupă de grotesc extreme de pasională.”

Fănuș Neagu: “ Ștefan Bănică era logodit cu iluzia, cu victoriile și înfrângerile repetate, cu dragostea de năluci, cu mărgăritarele ce întârzie în suflet ca să răsară în lume mai adânc luminoase, mai aproape de inimă. El știa că enigmele scenei și ale cântecului țin de zei și icoane, iar că viața pe scenă e o credință și o amăgire, o răsturnare în moarte și un polei de aur, fecundând Catapetesmele neamului nostru. El s-a luptat și a reuțit mereu să adauge un inel de sidef ecoului ce-și zbate aripa, fără să se stingă vreodată, în noaptea sălilor unde visăm lumi ce trăiesc neștiute în oceanul din sângele nostru, ne înălțăm în miracolul dragostei și ideile se împurpurează cu miresme.”

Octavian Sava: “Dar în câte roluri n-a jucat Bănică? Venit la București, a fost un formidabil Mitică Popescu, din piesa lui Camil Petrescu, la Teatrul Regional.
La Teatrul CFR –Giulești, a fost îndelung aplaudat în "Băiat bun dar cu lipsuri", piesa scrisă de Nicuța Tănase. La același teatru, în 1972, a interpretat rolul lui Decebal Necșulescu din piesa "...Escu" a lui Tudor Mușatescu, o continuare firească a faimosului "Titanic –Vals". Bunul meu prieten, Mihai Petrovici, un împătimit al teatrului, susține că a fost, la vremea aceea, cel mai bun spectacol nu numai al Teatrului Giulești, dar chiar al întregii țări. Într-o cronică scrisă atunci, Dinu Săraru afirma: “ (...) Foarte bun Ștefan Bănică în Decebal Necșulescu, construind cu plasticitate imaginea unei lichele politice perfecte și fermecătoare".
Ajuns mai apoi la Teatrul "Bulandra", Bănică a creat un neuitat Pristanda din "Scrisoarea pierdută", în regia lui Liviu Ciulei. Iar Lucian Pintilie l-a distribuit în "Iordache" din "D’ale Carnavalului", unde comicul fostului student al lui Al. Finți a fost absolut irezistibil. Și nu e cu putință să nu pomenim de pateticul Bănică din "De ce trag clopotele, Mitică?", controversatul film al lui Pintilie. Combinând "D’ale Carnavalului"cu monologul "1 Aprilie", tot din opera lui Caragiale, regizorul i-a încredințat lui Bănică rolul petrecărețului care, înecat în lacrimi, relatează moartea lui Mitică produsă în urma unei farse stupide.” 

Surse:  Jurnalul Național - Ediție de Colecție, aprilie 2007;  9am.ro; teatrultanase.ro; Ștefan Bănică senior – facebook

***
 “Două cuvinte ale profesorului meu Alexandru Finţi mi-au devenit crez în carieră: `MĂSURĂ şi FIXARE` “ (Ştefan BĂNICĂ Senior)

Nume complet: Ștefan Constantin Bănică
Născut la: 11 noiembrie 1933, Călărași
A plecat de pe scena vieții la: 27 mai 1995, București

Film
“ Cel mai iubit dintre pământeni” (1993); “ Harababura” (1990); “ De ce trag clopotele, Mitică?” (1982); “ Singur printre prieteni” (1979); “ Nea Mărin miliardar” (1979); “ Cianură şi picătură de ploaie” (1978); “ Septembrie” (1978); “ Fair Play” (1977); “ Păcală” (1974); “ Proprietarii” (1973); “ Brigada Diverse intră în acțiune” (1970); “ Brigada Diverse în alertă” (1971); “ Cântecele mării” (1970); “ Vin cicliştii” (1968); “ Zile de vară” (1968); “ Împuşcături pe portative” (1967); “ Tunelul” (1967); “ Golgota” (1966); “ Dincolo de barieră” (1965)

Teatru
A absolvit Institutul de Teatru din București în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi.
A jucat la Teatrul CFR – Giuleşti, Teatrul Regional Bucureşti, Teatrul Bulandra.
A interpretat numeroase roluri la teatrul radiofonic și teatrul TV.

Printre piesele de teatru în care a jucat se numără: “ Baiat bun dar cu lipsuri”; “ Escu”; “ Titanic Vals”; “ Mitică Popescu”; “ D-ale carnavalului”; “O scrisoare pierdută”; “ Arsenic și dantelă veche”; “ Nota zero la purtare”; " Justiția română"; “Anecdotă provincială”; “Bărbierul din Sevilla”; “Districtul celălalt”; “ Furtuna”; “ Mincinosul”; “Mitică Râmătorian”; “ Poveste de carnival”; “ Visul unei nopţi de iarnă”; “Teatru comic”
Împreună cu Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă şi divertisment.
A cântat romanțe și cântece de petrecere: "Îmi acordaţi un dans", "Cum am ajuns să te iubesc", "Gioconda se mărită", "Hei, coşar, coşar", "Astă seară mă fac praf" , “Cântecul băiatului”, “Ce-aveți fetelor cu mine?”….





08. Lisabona- 3 zile în capitala Portugaliei - Feb 25, 2017 1:38:00 PM
Castel Sao JorgeAm vizitat Lisabona, în luna ianuarie, în principal pentru ” o doză” de soare și puțină relaxare. Ajunsă acolo, la cele 15 grade celsius (în timp ce în București erau cam tot 15, dar cu minus), după aproape 5 ore de zbor, mi s-a schimbat cu totul starea de spirt. Soarele și palmierii par a fi rețeta perfectă pentru o meteo - sensibilă ca mine JMetrou LisabonaCum ieși din aeroport ajungi la metrou. O variantă perfectă de transfer către hotel. Lisabona are un sistem de transport public foarte eficient care acoperă orașul și zonele înconjurătoare. Singura problemă este că ai ceva de așteptat în stații. S-a întâmplat să dureze până la 15-20 de minute această așteptare, iar pentru un city break în care vrei să vezi pe repede- înainte un oraș, nu este o situație prea îmbucurătoare. Nu știu  dacă această așteptare are loc și în cursul săptămânii sau doar în weekend... De la metrou am cumpărat un card VIVA pentru transport cu care, pentru 6 euro pe zi, am mers cu toate mijloacele de transport: metrou, tramvai, tren...  Acest card este reîncărcabil și foarte util. ÎnceputuriLisabona era cunoscută de fenicieni sub numele de Alis- Ubbo. Apoi, în secolul al II-lea, a devenit așezarea romană Felicita Julia Olisipo. Odaă cu venirea maurilor, în secolul al VIII-lea, a fost redenumit Aschbouna. În cele din urmă, portghezii au cucerit-o în anul 1147 și i-au pus numele Lisabona. Lisabona este mângîiată de apele albastre ale râului Tajo. Portugalia este cel mai vestic bastion al Europei, înfruntând plină de curaj valurile puternice ale Oceanului Atlantic. De văzutCastelo de Sao Jorge este unul dintre cele mai vechi edificii din Lisabona şi, în virtutea trecutului său istoric, una dintre cele mai valoroase atracţii turistice din capitala Portugaliei. Castelul este situat în districtul Alfama, în vârful celui mai înalt deal din Lisabona, ceea ce înseamnă că oferă cele mai bune privelişti panoramice ale oraşului. În genere este considerat ca făcând parte din patrimoniul lăsat de pe vremea dominaţiei maure, deşi situl fusese anterior ocupat de structuri de fortificaţie ridicate şi consolidate de către romani şi, ulterior, vizigoţi. Castelul a fost sediul regalităţii maure până în 1147 când a fost cucerit de către Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, în contextul mai amplu al cruciadelor creştine. Adresă: Districtul Alfama/ Program: de la 1 noiembrie la 28 februarie: între 9.00 şi 18.00; de la 1 martie la 31 august: între 9.00 şi 21.00Alfama-  cel mai vechi cartier al orașului; de fapt, cam ăsta era tot orașul pe vremea când maurii au intrat în peninsulă (secolul al VIII-lea). Alfama e alcătuit, în mare parte, dintr-un labirint de străduțe înguste.Catedrala Lisabona, oficial numită Santa Maria Maior de Lisboa (Catedrala Patriarhală Sfânta Maria Major, Se de Lisboa) este cel mai vechi locaş de cult din Lisabona. Având în vedere vechimea sa şi multiplele lucrări de restaurare executate în timp, în prezent clădirea este o expresie compozită a mai multor stiluri arhitecturale: romanic, gotic, baroc şi neoclasic, combinate într-o structură robustă aureolată de o atotcuprinzătoare alură medievală. Faţada edificiului, care aduce cu o fortăreaţă, este unul dintre elementele originale ale bisericii, datând de la jumătatea secolului al XII-lea (între 1147 şi începutul secolului al XIII-lea), când construcţia a fost ctitorită de primul rege al Portugaliei, Afonso Henriques, pe situl unei foste moschee. De la inaugurare până în prezent, catedrala a fost sediul episcopiei oraşului Lisabona, primul episcop fiind Gilbert de Hastings, un cruciat englez.În această catedrală am simțit o energie aparte. Pur și simplu mi s-a făcut pielea de găină. Am nimerit în timpul unei slujbe. Biseria era plină de oameni care cântau angelic împreună cu un cor format din preoții parohiei. Biserica Sf Anton de PadovaBiserica Sfântul Anton poartă hramul Sfântului Anton de Lisabona (Santo Antonio de Lisboa), mai bine cunoscut sub numele de Sfântul Anton de Padova. Este situată chiar pe locul unde, după cum se spune, a fost născut sfântul, învecinându-se cu muzeul dedicat acestuia (Muzeul Sfântul Anton).Biserica se află în imediata apropiere a Catedralei.Arcul de Triumf/ Piața Comerțului (Arco da Rua Augusta / Praca do Comercio ) este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului (Terreiro do Paco), nume ce evocă situarea acestei pieţe lângă fostul palat regal ce a fost distrus de cutremurul din 1755. Piaţa a fost construită la ordinului Marchizului de Pombal care, de altfel, a fost reţinut de istoria locală pentru importanta sa contribuţie la reconstruirea oraşului Lisabona ulterior memorabilului incident cataclismic de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Arhitectul desemnat să proiecteze piaţa a fost Eugenio dos Santos, un arhitect portughez care a conceput noua piaţă în forma literei „U”, cu deschiderea înspre Râul Tagus. Este notabil arcul de triumf situat pe latura nordică a pieţei, numit Arco da Rua Augusta (poartă numele străzii unde este localizat). Proiectat de Verissimo da Costa, monumentul a fost inaugurat în 1875, fiind decorat cu un ceas, câteva statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea şi Valoarea) şi câteva alte realizări sculpturale ce descriu figurile unor personalităţi precum Marchizul de Pombal, Nuno Alvares Pereira şi Vasco da Gama.Mănăstirea Jeronimos/ Mănăstirea Ieronimilor (după prima comunitate de călugări care a populat şi cărora le-a fost încredinţată iniţial mănăstirea) este, fără îndoială, cel mai prestigios locaş de cult din Lisabona. Regele Manuel I a fost cel care a comandat construirea sa, lucrările fiind încheiate în 1502. În prezent mănăstirea este, alături de Turnul Belem, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO (statut pe care îl deţine din 1983), ceea ce nu este, de fapt, surprinzător, având în vedere unicitatea sa arhitecturală şi trecutul istoric al edificiului. În această mănăstire se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet care a cântat, prin versurile sale, realizările lui da Gama. Alături de ei sunt îngropaţi poeţii Fernando Pessoa şi Alexandre Herculano, precum şi regii Manuel şi Sebastiao. În plus, aripa vestică a mănăstirii, care a fost construită abia în anii 1850, găzduieşte acum două dintre cele mai notabile muzee din Lisabona: Muzeul Maritim şi Muzeul Naţional de Arheologie. Şi grădina mănăstirii merită atenţie: este marcată în zona centrală de o fântână monumentală decorată cu emblema Portugaliei.Monumentul Descoperirilor- Peste drum de Mănăstirea Jeronimo, se găsește Monumentul Descoperirilor. Acesta a fost construit pe malul de nord al râului Tejo, în anul 1960, pentru a comemora a 500-a aniversare de la moartea Prințului Henric Navigatorul. Monumentul este un vas cu trei pânze pregătit să plece în voiaj, cu sculpturi ale unor figuri istorice importante cum ar fi Regele Manuel I, poetul Camoes, Vasco da Gama, Magellan și alți exploratori, cruciați, călugări sau cartografi portughezi. Singura femeie reprezentată este regina, Felipa de Lancaster, mama lui Henric Navigatorul.Podul Vasco da GamaPodul Vasco da Gama- este o minune a tehnicii moderne și un obiectiv turistic al orașului. Vasco da Gama este cel mai nou pod din Lisabona și permite fluidizarea traficului între nordul și sudul capitalei portugheze.Portul Lisabona (Porto de Lisboa) este cel mai mare port din Portugalia. Este situat pe estuarul Râului Tejo (Tagus). Numeroase atracţii sunt situate în apropiere, cum ar fi Oceanariul Lisabona sau Muzeul Maritim.Turnul Belem- Construit în anul 1515 ca o fortăreață cu rol de apărare la intrarea în portul Lisabona, Turnul Belem a fost punctul de plecare al multor expediții iar pentru navigatori era ultimul lucru pe care-l vedeau de pe pământul țării mamă până la întoarcerea de pe mare. Turnul Belemeste un monument închinat Portugaliei din perioada epocii marilor descoperiri, fiind deseori folosit drept simbol al țării. UNESCO a trecut Turnul Belem pe lista monumentelor ce fac parte din patrimoniul universal.Pentru a reuși să văd cât mai multe puncte turistice, am ales Bus-ul Hop on Hop off. Costă 20 de euro, cel pe care l-am ales eu. Există însă mai multe variante. Recomand Hop on Hop off… pentru un city break este ideal.  Punctele de atracție ale Lisabonei sunt destul de ”împrăștiate” și timpul nu mi-ar fi permis să văd nici jumătate din câte am văzut.Drumul către Cristo ReiMonumento Cristo Rei Aproape o jumătate de zi am rezervat-o pentru Monumento Cristo Rei. Am luat un autobuz până la gară, iar de acolo am mers cu trenul o stație, în direcția Coina. Pentru această călătorie a fost nevoie să adaug 1,90 euro pe cardul VIVA. Călătoria cu trenul a durat maxim 10 minute. De acolo am pornit pe jos spre statuie. Cu toate că o vedeam din depărtare, am încurcat un pic drumul… am crezut că există vreun traseu mai puțin ocolitor, însă nu exista… am ajuns în curtea unui spital și a trebuit să fac cale întoarsă J))  Străduțele înguste și casele care par a fi desenate, te  conduc către statuie. Este o plimbare care chiar merită făcută la pas.Monumento Cristo Rei se găsește în vârful unui deal la aproximativ 110 m înălțime pe malul de sud al râului Tejo. Asemănarea cu Statuia lui Iisus Cristos din Rio de Janeiro nu este întâmplatoare. Cartinalul Patriarh al Lisabonei a văzut statuia din Rioîn anul 1934, într-o vizită în Brazilia și apoi a răspândit ideea de a avea o statuie asemănătoare ridicată în Portugalia. La o adunare ținută în 1940 la Fatima, preoții Portugaliei au făcut un jurământ să ridice această statuie a lui Cristos, dacă Portugalia nu va fi atrasă în cel de-al Doilea Război Mondial. Arhitectul Antonio Lino, inginerul Froncisco de Mello e Castro și sculptorul Francisco Franco au lucrat la acest proiect.Cristo Rei LisabonaCele 4 arcade înalte de 82 de metri din postamentul de beton al statuii reprezintă cele patru puncte cardinale, simbolizând astfel universalitatea Regatului lui Iisus Cristos. O mică capelă este situată la baza statuii. Statuia în sine are 28 de metri înălțime, iar reprezentarea inimii masoara 1,89 metri.Datorită măslinilor, curtea din jurul monumentului mi-a amintit  de Grădina Ghetsimani, locul în care Iisus s-a rugat înainte de a fi răstignit. Este o senzație și o priveliște pe care nu ar trebui să le ratezi chiar dacă timpul petrecut în Lisabona este scurt, așa cum a fost al meu JUn alt punct de atracție îl reprezintă o plimbare cu tramvaiul 28. Ruta, de la Campo Ourique la Martim Moniz, este de 45 de minute, trecând prin locuri de o frumusețe impresionantă. Shopping în Lisabona- Centro Comercial Colombo oferă cea mai intensă experienţă în materie de shopping din Lisabona. Găzduind aproximativ 400 de magazine, Centro Colomboeste unul dintre cele mai mari centre de cumpărături din Peninsula Iberică, constituind un reper indiscutabil al platformei comerciale al întregii Portugalii. Însă la Centro Colombo nu se poate vorbi doar de cumpărături. Acesta întâmpină clienţii cu zece săli de cinema, un parc de distracţii şi aproximativ 65 de restaurante. Adresă: Avenida LusiadaFeira da Ladra este talciocul istoric al oraşului Lisabona. Adresă: Campo da Santa ClaraÎn scurta mea vizită la Lisabona, cam atât am reușit să văd. Ar mai fost de văzut și împrejurimile… Cascais, Sintra, Fatima…. însă timpul nu mi-a permis. Codfish Sfaturi:


Încălțați-vă comod! Orașul este pavat cu piatră în cea mai mare parte. Există și dealuri pe care nu le-ai putea urca și coborî decât încălțat comod J  Pentru a asculta muzica fado ( muzica tradiționaă a Portugaliei) puteți alege un local specific portughez, dar puteți asculta fado chiar și în magazinele cu souveniruri J  Încercați Pastel de Belem, tartă portugheză!Mergeți pe Rua Augusta, la Casa Portuguesa do Pastel de Bacalhau, pentru a mânca un codfish umplut cu brânză și pentru a bea un pahar de vin J  În afară de clasicii magneți, vă recomand să cumpărați ca souvenir:* un obiect, fie breloc, fie altceva, care să aibă inscripționat un cocoș. Cocoșul este simbolul țării. Legenda spune că un călător a fost condamnat pe nedrept de o crimă de către un judecător care tocmai mânca un cocoș. Călătorul s-a apărat spunând că acel cocoș va învia, ca un semn al nevinovăției sale. Și chiar așa s-a întâmplat J * un săpun Calus Porto. Este 100% natural și foarte cremos și aromat. Eu am cumpărat unul de lavandă J* un accesoriu de plută- Portugalia este cel mai mare producător de plută din lume. Veți găsi în magazinele de souveniruri cărți poștale, genți, portofele... Eu mi-am cumpărat un portofel J


09. Vechi și nou - Jan 8, 2017 5:59:00 PM




În anul 2016 am învățat multe lucruri noi, am cunoscut oameni noi, am pus punct unor relații în care nu mă mai regăseam. Nu am prea multe regrete, însă am multe realizări la care mă uit cu mulțumire și liniște în suflet. Am încercat pe cât posibil să fac numai ceea ce mi-a spus inima. Mă pot uita cu inima împăcată spre 2016 și mulțumesc pentru asta.
- Am participat la trei ateliere organizate de Fundația Calea Victoriei: Curs practic de machiaj (Lector: Valentina Bălașa Ario), Istoria Parfumului: mistere, seducție și creatori celebri (Lector: Monica Neațu), Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine ( Lector: Monica Daniela Găitănaru).
Am aflat lucruri foarte interesante și am cunoscut oameni deosebiți. Vă recomand, cu drag, atelierele organizate de Fundația Calea Victoriei 
- Am citit cărți bune. Am cunoscut oameni frumoși. Gáspár GyörgyValiNițuSimona Antonescu
Gáspár György
- Am văzut spectacole de teatru minunate. Îmi amintesc cu mare drag de:Carmen Lidia ViduJurnal de România. Sfântu GheorgheJack și femeile lui 
-  Am participat la diferite conferințe și lansări de carte. 
Primul meu gând se îndreaptă spre Festivalul Național de Teatru 2016
- Am început colaborarea cu Pagina de Psihologie.
- La capitolul călătorii nu am excelat, însă am vizitat Dublin, Veliko Târnovo și Sfântu Gheorghe (Covasna).

- Îmi amintesc cu drag și de ziua mea de naștere... am petrecut-o, împreună cu o prietenă, pe Terasa de la Conu' Iancu, urmărind spectacolul De la Caragiale la Șalom Alehem
Anul 2016 mi-a reamintit că oamenii vin și pleacă din viața noastră fără ”preaviz”, că nu îi întâlnim întâmplător, că totul se întâmplă așa cum trebuie, atunci când trebuie.Nu am reușit să fac tot ceea ce îmi plănuisem la început de an, însă ceea ce am realizat îmi mulțumește sufletul și asta e foarte important. Tot la capitolul realizări ale anului 2016 intră și faptul că, după vreo 7 ani, am reușit să mă spovedesc. Legătura cu Divinitatea este foarte importantă pentru mine. Nu merg în fiecare duminică sau sărbătoare la biserică, însă merg atunci când simt nevoia, în locurile care simt că mă încarcă de energie. Aș aminti aici câteva mănăstiri din București: Antim, Mihai Vodă, Radu Vodă.
Poate că cea mai mare restanță a anului 2016 o reprezintă călătoriile. 
Sper ca în 2017 să vizitez mai multe locuri noi decât am făcut-o în 2016.
Tot în 2017 sper să reușesc să nu mai acord atenție mare lucrurilor și oamenilor mici. Să învăț să nu mai am așteptări. Să fiu mai organizată. Să scriu mai des pe blog J

La mulți ani!


10. ”Fetele sunt învățate încă de mici că trebuie să aibă grijă de sentimentele celuilalt și să se lase pe sine pe locul doi” - Dec 2, 2016 9:11:00 AM


Femeia a fost întotdeauna un simbol al frumuseții, al gingășiei și delicateții. Cu sentimente discrete și suferințe ascunse. Încă de mică este învățată că ea trebuie să aibă grijă de relații și că nu trebuie să rănească sentimentele celuilalt . Societatea îi impune femeii standarde de frumusețe, societatea îi spune că este incompletă și nefericită dacă nu este căsătorită și nu are copii. Întreaga viață a femeii se învârte în jurul comparației - o comparație critică și constantă. De cele mai multe ori mesajul pe care îl primeşte femeia de la societate nu este că are valoare în sine, ci că modul în care arată şi succesul pe care îl are sunt cele care îi dau valoarea. Despre femeie, despre lumea și alchimia ei fascinantă a vorbit Otillia Mantelers, expert în parenting, în cadrul unui PSIHOatelier intitulat ”Femeia și alchimia ei – frumusețe, durere și putere”.
Iată câteva dintre subiectele dezbătute:
- Despre opresiunea femeii
”Verbul care ne-a definit încă de la început pe noi, femeile, a fost : A AȘTEPTA”
Unele așteptăm dragostea, altele bărbatul iubit, unele afecțiunea, altele momentul potrivit...
”Competiția între femei apare și în familie- între frați, între mamă și fiică...”
Între femei, deseori, se nasc comportamente de competiție sau rivalitate. Atitudinea competițională față de alte femei își are rădăcinile în copilărie, atunci când persoanele semnificative din viața noastră ne-au oferit exemple de comportamente și ne-au transmis valorile lor de viață.
O mamă trebuie să fie conștientă că, în calitate de model, deține anumite trăsături care fac obiectul dorinței fiicei sale.Este necesar ca ea să-i sublinieze calitățile fiicei și să o întâmpine cu deschidere și căldură, încurajând-o în permanență.
Bărbaților le este mult mai bine cu competiția. Ei se împrietenesc chiar și în competiții. Bărbații discută mult mai liber și mai sincer între ei, nu se ceartă pentru nimicuri.
Fetele sunt învățate încă de mici că trebuie să aibă grijă de sentimentele celuilalt și să se lase pe sine pe locul doi.
”Trebuie să ne învățăm fetele că este ok să se bucure atunci când câștigă. Nu să-i spunem că celălalt a pierdut și dacă ea se bucură îi va răni sentimentele.”
Încă de mici învățăm ce este iubirea și cum trebuie să ne comportam ca să primim, într-un fel sau altul, afecțiunea după care tânjim.
”Am fost învățate că nu suntem ok dacă nu avem grijă de ceilalți pentru că îi vom pierde.”
- Creierul femeii versus creierul bărbatului
·         Bărbații au mai mulți procesori în amigdală·         Creierul femeii înregistrează mai profund stresul psihologic

-  Despre ”eu” versus ”noi” într-o relație
·         Moștenirea femeilor este aceea de a avea grijă de relație și nu se sine.
Femeia a învățat încă din copilărie să aibă grijă de relații. Dar de sinele ei, nu…
- Furia femeilor
”Ați observat cum noi, femeile avem tendința să ne cerem iertare excesiv, ca și cum ne-am scuza în fața tuturor pentru simplul fapt că existăm? Din copilărie, o femeie a învățat că trebuie să se mulțumească cu puțin, să se sacrifice, să pună nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi. Am învățat să avem grijă de ceilalți, de relații, dar de noi însene nu. Nu știm să primim, ne e teamă să cerem, să nu supărăm, să nu fim certate pentru că suntem prea bune. Uneori devenim masculine datorită job-ului pe care îl avem, ceea ce e dureros pentru relația cu partenerul. Una din cele mai cunoscute cercetătoare a sinelui femeii, Dr. Harrier Lerner spunea despre noi, femeile că de mici am fost dirijate să învățăm că furia e dușmanul nostru, iar starea de victimă este cea care ni se potrivește cel mai bine. Am învățat să reprimăm furia și să o înlocuim cu sentimentul de vinovăție.
Nici bărbaților nu le este mai ușor. Un bărbat a trebuit să învețe când era băiețel că e prea zgomotos, că ocupă prea mult spațiu și că trebuie să se restrângă cu manifestările lui debordante și pline de energie. A învățat că a fi trist nu e masculin, dar a fi furios da. A crescut știind de mic că, atunci când va fi mare, va trebui să aibe cel mai bun serviciu, pentru că altfel nu e bărbat. Cum ar fi ca femeile să se mulțumească cu nimic mai puțin decât TOTUL? Cum ar fi ca femeile să se reîmprietenească cu furia și să o privească ca pe o luminiță către o durere veche? Să învețe ca într-o relație să nu se mai axeze doar pe “noi”, ci și pe sine?Am fost învățate să ne reprimăm furia pentru că o fetiță furioasă nu este frumoasă. Când ne simțeam furioase înlocuiam furia cu teama sau vinovăția.”
- Cele două atitudini ale femeii în fața furiei
* Sindromul ”fetița bună”Mă înfurii, dar imediat reprim. Pentru că îmi reprim furia apare vinovăția și nu mai am timp să mă gândesc la ce m-a înfuriat.
* Sindromul ” scorpia”Ea își aruncă furia.  Este considerată nefeminină și i se spune ”ești isterică!”
- Mecanismul schimbăriiCând vrei o schimbare spui ”eu vreau să se întâmple asta”, iar celălalt va veni imediat și va spune că nu este ok, ” de ce vrei asta?”Când vrei o schimbare trebuie să anticipezi că celălalt va contracara.
- Cum descifrăm conflictele
·         Învinuirea celuilalt·         Ea se apropie, el se distanțează
Atunci când apare un conflict nu trebuie să intrăm în defensivă, nu trebuie să ne explicăm, ci să-l validăm pe celălalt.

***
Otilia Mantelers este instructor Parenting by Connection, trainer de Playful Parenting și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani. De asemenea, Otilia este curator de conferințe internaționale de parenting și de cuplu. Blog: www.Otiliamantelers.ro 




11. Șase actori-autori în căutarea unei geografii interioare - Nov 14, 2016 9:51:00 AM



Tineri actori. Tineri actori debutanți. Stau la povești, gândite, scrise, trăite chiar de ei. Nu știm dacă în spatele unor monoloage despre geografia interioară a unui oraș, Sfântu Gheorghe, au fost momente exersate (regizate) de scriere creativă, de art-therapy sau de improvizație pe o temă dată (relația lor cu orașul special care este Sfântu Gheorghe). Act sau acte de autenticitate și de organicitate, „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”, propus de Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu Jr, Sebastian Marina, Daniel Rizea, Costi Apostol, în regia semnată de Carmen Lidia Vidu, este unul dintre proiectele prezentate la Festivalul Național de Debut în Actorie  ”D-butan-T”.  Șase actori-autori în căutarea unei geografii interioare ne-au convins că ”spiritus loci” e o plonjare în interioritate și în teatralitatea faptului cotidian și a sentimentului care uneori strigă, în felurite chipuri, pe stradă, în cafenele și în piețe.
În perioada 8-13 noiembrie 2016, la Teatrul ”Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, a avut loc prima ediție a Festivalului Național de Debut în Actorie  ”D-butan-T”.  Această primă ediție i-a avut drept protagonişti pe câțiva tineri actori din România. ”Ediţia următoare va fi dedicată tinerilor regizori, aşadar, protagoniştii competiţiei deschise de Programul D-Butan-T se vor schimba, în funcţie de viziunea repertorială a Teatrului Andrei Mureşanu şi de paşii pe care această instituţie trebuie să-i facă pentru a-şi pune în practică strategia de descoperire şi sprijinire a celor mai talentaţi artişti aflaţi la început de drum.”, a anunțat Biroul de presă al teatrului pe site-ul www.tam.ro . În cadrul festivalului au fost aduse pe scena Teatrului ”Andrei Mureșanu” nouă spectacole, printre care: „Trei farse cu Pantalone” în regia lui Mihai-Gruia Sandu  „Genunchii noştri se ating!”, regizat de Cătălin Bocîrnea, „Monoloagele Vaginului”, regia Alina Mişoc „Iluzii”, regia Andreea Vulpe, „Aglaja”, concept/coregrafie Ştefan Lupu, „MaRó”, în regia lui Andi Gherghe.

Vineri, 11 noiembrie 2016, s-a jucat spectacolul „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”….
Articolul complet aici: AgențiadeCarte.ro



12. Toată lumea are frici - Sep 29, 2016 12:01:00 PM


„Prea mulţi dintre noi nu ne trăim visurile pentru că ne trăim temerile.” - Les Brown
Cu toții știm că învinovățirea este toxică pentru relația cu ceilalți și cu noi înșine. Uneori suntem chinuiți de crize de conștiință privindu-ne greșelile reale sau închipuite. Alteori îi învinovățim pe ceilalți pentru stările noastre proaste și pentru eșecuri.
Oamenii împovărați de vinovăție sunt mai sensibili la nevoile celorlalți? Pentru mulți dintre noi, acest sentiment de vină este bine înrădăcinat în minte încă din copilărie. Am fost învățați să credem că dacă facem pe plac celorlalți vom fi apreciați, dar viața ne arată, zi de zi, că de fapt nu vom reuși niciodată să mulțumim pe toată lumea. Acest tip de vinovăție nu face altceva decât să ne distrugă încrederea în forțele proprii și să ne încarce negativ sufletul.
Există și persoane incapabile să simtă vina. Acestea nu se pot pune în pielea altcuiva și de aceea nu-și  pot imagina efectul acțiunilor lor asupra celorlalți. Ego-ul lor nu poate înțelege noțiunile de acceptare și de responsabilitate. Tot ceea ce știu provine din ceea ce au învățat și au învățat foarte bine că tot ceea ce li se întâmplă rău, orice disconfort pe care îl simt, este din cauza cuiva. Așadar, cei cu un ego crescut, întotdeauna vor căuta vinovați pentru tot ceea ce li se întâmplă.
Aud în jurul meu o mulțime de motive pe care oamenii le invocă pentru a nu-și asuma propriile greșeli. La o primă vedere, pare mai simplu așa, însă a da vina pe celălalt este cea mai sigură cale de a sta împotmolit în problemă. Când înțelegem acest lucru începem să ne asumăm cu mai mare ușurință propriile greșeli și să realizăm faptul că  lucrurile uneori, pur și simplu, se întâmplă, fără ca cineva să aibă vreo vină. Înțelegerea este cea care ne ajută să ne ridicăm deasupra problemei și să ne observăm fricile care ne invadează în acel moment de învinovățire. A fi capabili să ne acordăm dreptul de a avea frici, fără să ne judecăm sau să ne criticăm, ne va ajuta să ne asumăm responsabilitatea.....
Articolul complet aici: paginadepsihologie.ro 



13. În singurătatea mea, eu iubesc! - Sep 21, 2016 7:26:00 PM



Sunt singură de câțiva ani. În acești ani, mi-am pus tot felul de întrebări. De la cele clasice, de genul: ”de ce eu? de ce mie?”, până la unele ceva mai grele. M-am învinovățit. L-am învinovățit pe celălalt. Sunt momente în care singurătatea îmi pare un chin și momente în care îmi pare un dar divin. Uneori caut cu disperare un sens în singurătate, alteori nu caut nimic, iau lucrurile exact așa cum se întâmplă.
Zilele trecute am făcut o escapadă. Am luat trenul și am plecat la Câmpina, la un concert. Nu m-am aruncat cu capul înainte. Am analizat bine toate detaliile, aș putea spune chiar că am despicat firul în patru, înainte de a spune ”plec!”. Bucuria că am făcut acel drum a fost enormă. M-am întâlnit acolo cu oameni dragi, am dansat, am cântat, am râs. M-am simțit liberă. Libertatea mi se pare partea cea mai bună a singurătății. Să poți face ce vrei, când vrei, fără să dai explicații, fără să întrebi pe nimeni dacă este oportun să faci o mică nebunie. Fără să stai cu grija că cineva te așteaptă acasă și tu întârzii…
Singurătatea mă ajută să mă canalizez pe dorințele mele. Singurătatea m-a învățat să-mi acord mai multă atenție mie și să-mi doresc să mă cunosc și să mă iubesc mai mult .Trăim într-o societate care valorizează extrem de mult ideea de relație și de cuplu.  Acest lucru face ca singurătatea să pară ceva nefiresc și să fie percepută aproape ca o traumă. De cele mai multe ori, căutăm cu disperare să facem parte dintr-o relație numai pentru a fi în rândul lumii, pentru a astupa gura lumii. Evident că nimeni nu-și dorește să trăiască singur până la adânci bătrâneți, însă dacă se întâmplă asta nu trebuie să disperăm. Fiecare are soarta lui! Unora ne poate fi mai de folos singurătatea, cu avantajele și dezavantajele ei.  Nu cred că trebuie ca toată lumea să se căsătorească și să facă copii, însă cred că toată lumea trebuie să învețe să iubească, iar acest lucru începe cu iubirea de sine, pe care cel mai bine o înveți în singurătate.





14. Vreau să îmbătrânesc frumos! - Sep 13, 2016 8:04:00 PM


Fie că recunoaștem, fie că nu, cu toții ne gândim la faptul că îmbătrânim. În preajma aniversării zilei de naștere acest gând este mult mai intens. Dacă privim înaintarea în vârstă ca pe o parte inevitabilă a condiției umane, poate că îmbătrânirea va reuși să nu ne mai înspăimânte atât de tare.
Îmbătrânirea ne amintește că viața este trecătoare
Văd pe stradă bătrâni frumoși și senini. Îmi plac bătrânelele cochete, preocupate de aspectul lor fizic. Îmi plac bătrâneii, pe care îi văd plimbându-se prin parc sau citind ziarul pe o bancă. Nu o fi bătrânețea ușoară, dar cred că poate fi frumoasă. Conștienți fiind că de bătrânețe nu putem scăpa, ar trebui să ne ocupăm mai mult de noi înșine pe tot parcursul vieții.
Conexiunea minte-trup
Ca să îmbătrânim frumos cred că trebuie să fim echilibrați, să ne îndepărtăm de oamenii care ne încarcă negativ, să facem mișcare, să mâncăm chibzuit, să ne antrenăm mintea și întregul corp pe tot parcursul viețiiAlegerile pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra modului în care îmbătrânim. De aceea cred că secretul constă în menținerea echilibrului în toate aspectele vieții.
La 37 de ani gândesc așa. Vreau să îmbătrânesc frumos. Vreau să fiu una dintre bătrânelele cochete. Dar ce am făcut azi pentru ca acel mâine să fie așa cum mi-l doresc?  Am practicat iubirea, iertarea, recunoștința,. Am mulțumit pentru viață, familie, prieteni și oamenii minunați pe care Dumnezeu mi-i trimite exact la momentul potrivit. Am vizualizat viața pe care mi-o doresc. Am citit, am scris în jurnal și am împărtășit toate astea cu voi. 


15. Și el simte o durere, a gândit ea... - Sep 8, 2016 5:53:00 PM




A descoperit o fotografie care l-a incitat. Era tânără și frumoasă. El era trecut de prima tinerețe și avea chef de pălăvrăgeli. S-a gândit să o abordeze. Să o întrebe periodic dacă este ok și să ducă discuțiile ușor, ușor pe un făgaș pe care era convins că și ei îi va plăcea să ajungă. În fiecare seară, cuvintele lui bine scrise o făceau să se simtă admirată și el știa asta. Uneori, forța un pic ”registrul”. Îi plăcea jocul. La fel și ei. Nu era sigur dacă putea trece de limita virtualului, dar nu dădea nici înapoi. Ea începuse să se gândească...”pălăvrăgeală, pălăvrăgeală, dar până când?”. S- a hotărât să îl invite la o plimbare. El a lăsat să mai treacă puțin timp, înainte de a da un răspuns, gândindu-se că invitația e doar o ”pasă”. Nu era o pasă. L-a mai invitat o dată. Atunci și-a zis că dacă nu ar accepta, nu ar fi bărbat....S-au plimbat timp de 5 ore. Ea era cu totul fascinată. ”Ce bărbat se mai plimbă timp de 5 ore?  Dacă a făcut acest efort înseamnă că ceva, ceva se ascunde în mintea lui”, își zise ea. Peste o lună s-au întâlnit la un pahar de vin. Energia bună, pe care o simțea în preajma lui, o făcea să simtă că el poate fi parte din povestea ei. Nu o poveste de viitor, ci o poveste trăită în prezent și atât. Nu voia să aibă așteptări și nici nu voia să-și pună speranțe. Voia doar să se bucure de prezent și să se simtă femeie.Din păcate, nu a reușit să nu spere... a sperat că el va fi un domn până la capăt și nu va dispărea în ceață cu propriile lui tristeți. Lui ceva din trecut nu i-a dat permisiunea de a trăi clipa... A considerat povestea ca fiind un eșec.Pentru ea, eșecul a fost cu totul altul... Ea a simțit că el era omul cu care putea vorbi despre orice...el nu a simțit același lucru.
” Și el este frustrat, și el are temeri, și el are dureri”, a gândit ea....



16. Proba trecerii timpului - Sep 1, 2016 11:33:00 AM



Sfântul Nectarie din Eghina spune, în cartea ” Cunoaște-te pe tine însuți sau despre virtute”, că există trei feluri de prietenie: în acord cu virtutea, din interes și din obișnuință, dar cea mai bună este cea în acord cu virtutea; pentru că cea mai statornică iubire este cea întemeiată pe virtute.
Oare câte prietenii sunt în acord cu virtutea? Cred că destul de puține...
Există prietenii care pornesc frumos și care crezi că vor dura toată viața, însă nu trec de proba timpului. Ori tu simți nevoia să te retragi, ori prietenul face această alegere.
De multe ori am ales să ”întrețin” niște prietenii care au pornit din dorința a-l ajuta pe celălalt. Mi s-a cerut ajutorul și nu am ezitat să-l ofer. Când am simțit că acel om mă nedreptățește, că ia lucrurile ca și când i se cuvin sau că nu avem prea multe lucruri în comun, am preferat să mă retrag. Cu ceva timp în urmă orice prietenie încheiată mă făcea să sufăr, astăzi văd lucrurile mai clar, înțeleg mai bine faptul că întâlnim oamenii cu un anume scop și că atunci cînd ”misiunea” s-a încheiat este firesc ca drumurile să ni se despartă.
Dă dovadă de înțelepciune atunci când gestionezi un conflict!
Fiecare dintre noi avem probleme nerezolvate, iar prietenii pot reprezenta o manifestare a conflictelor noastre inconștiente.
Există persoane care aleg să încheie o prietenie în mod agresiv. Aruncă fel de fel de vorbe, ”scot ochii” pentru lucruri făcute cândva, undeva și, mai nou, blochează pe facebook. Blocatul pe facebook mi se pare cea mai amuzantă cale de a încheia o prietenie/ relație, dar și cea mai superficială. Riști să rămâi tu însuți blocat afundându-te în sentimente negative și arăți celuilalt că frustrarea a pus stăpânire pe tine.
Cu toții greșim, cu toții avem frustrări, însă modul în care suntem capabili să gestionăm un conflict spune multe despre noi.
Fiți înțelepți!


17. Adormirea Maicii Domnului nu este un moment de tristețe pentru ortodocși - Aug 16, 2016 10:24:00 AM




În ultima vreme tot circulă ”povestea” că nu se zice ”la mulți ani”, pe 15 august, pentru că este vorba de Adormirea Maicii Domnului. Nu știu de unde s-a încetățenit această idee, dar este greșită. Nu vreau să credeți că fac pe deșteapta sau că sunt eu o mare cunoscătoare a ortodoxiei, însă lucrurile erau destul de clare până în urmă cu ceva ani.Se spune ”la mulți ani” pe 15 august. De ce? Explicația este foarte simplă…
În Biserica Ortodoxă sfinții se prăznuiesc în calendar cu ziua în care ei au murit, adică în momentul în care ei au trecut la Dumnezeu. Moartea pentru noi creștinii este nașterea în Împărăția Cerurilor. Iată de ce, dacă privim lumește, toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt triste.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului nu este unul trist, și nici mai trist decât cel al Nașterii Maicii Domnului. În Tradiția Bisericii noastre praznicul Adormirii este cea mai importantă sărbătoare din an închinată Născătoarei de Dumnezeu.
Acum cu privire la momentul în care creștinii ar trebui să-și sărbătorească ziua de nume, lucrurile sunt foarte simple. Așa cum toți ceilalți își sărbătoresc ziua numelui în ziua în care sfântul lor ocrotitor a trecut la Domnul (ex: Sfântul Nicolae pe 6 decembrie, Sfânta Filoteea pe 7 decembrie, Sfântul Andrei pe 30 noiembrie, etc.) la fel și cei cu numele Maria, Marian, Marina, și alții, își vor sărbători ziua numelui în ziua trecerii la Dumnezeu a Fecioarei Maria, adică pe 15 august.
Biserica nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare a bucuriei. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie.
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.
Bucură-te Maica Vieţii!
Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd". ( doxologia.ro)

Surse:Lumea credințeiCreștin Ortodox Doxologia
Foto: Calendar Ortodox
18. Fiecare suflet are propria lui călătorie - Jul 17, 2016 7:03:00 PM




În ultima săptămână am văzut și am simțit multă durere și suferință. Familia mea a fost nevoită să se despartă de un om drag. O vacanță mult dorită de unchiul meu, în Grecia, s-a transformat în ultima lui vacanță.
Una dintre verișoare m-a anunțat că tatăl ei a murit, în Grecia, și m-a rugat să le însoțesc. În 2 ore eram la aeroport și porneam către Salonic. Nu-mi găseam cuvintele, nu știam ce puteam face, cum puteam ajuta. Mi-am îndreptat gândurile către Dumnezeu și îngerași, rugându-i să mă ajute și să-mi arate cum pot să ajut.
În Grecia se afla mătușa mea devastată de tot ceea ce se întâmplase. Acasă erau celalalte rude, toți marcați de nefericitul eveniment. Lângă mine, se aflau verișoarele mele care căutau neputiincioase o explicație pentru ceea ce se întâmplase.
După un zbor de aproape 2 ore ( datorită unei modificări de traseu, o restricție de zbor) am ajuns la Salonic. Acolo ne-a așteptat un grec, o cunoștință a unei prietene a verișoarei mele. El ne-a dus la spital ( de la aeroportul din Salonic era o distanță de 70 de km). Ne-a ajutat cu transportul de la aeroport la spital, apoi de la spital în stațiunea unde se afla mătușa mea. Ne-a ajutat mult să putem comunica cu doctorii greci. S-a scuzat că nu știe limba engleză foarte bine, dar atât cât știa a fost suficient cât să înțelegem ceea ce spuneau cei de la spital. Trebuia identificat cadavrul. Nu am fost lăsată să intru, cu fetele, pentru identificare. Am așteptat afară împreună cu domnul grec.
Mă gândeam la ele cu compasiune, iar frica începuse să-mi dea târcoale. Ce le spun fetelor când ies de acolo, cum le îmbărbătez, ce pot face pentru ele? Simțeam că orice aș face sau aș spune va fi degeaba. Până la întoarcerea lor nu am putut decât să mă rog la Dumnezeu să le dea putere.
După identificare, am fost anunțate că trebuie făcută necropsia la Salonic, chiar dacă ei bănuiesc că a fost infarct. Nu știam ce trebuie făcut pentru repatriere și am sunat la ambasada României din Salonic. De acolo ni s-a dat un număr de telefon de la Pompe Funebre. Au spus că se ocupă o româncă și că e mai ieftin. Greșit. Era mai scump decât la cei recomandați de agenția de turism care se ocupa de turiștii români. Pe drum, Stavros ( domnul grec) ne tot spunea că e mafie în Grecia și să-l lăsăm pe el să vorbească ca să nu ne ia bani mai mulți. Într-adevăr, ne-a ajutat și a reușit să obțină o reducere de 100 de euro. Față de recomadarea celor de la Ambasadă, prețul final a fost cu 300 de euro mai mic. Precizez că, Ambasada nu se ocupă de nimic. Poate că e mai bine așa, gândindu-mă la câtă birocrație, nervi și pierdere de timp presupune orice problemă pe care trebuie să o rezolve statul român. Grecii și fata de origine română, reprezentanta agenției de turism, au dat dovadă de multă omenie. Ne-au ajutat foarte mult și le mulțumesc și aici, în mod public. După ce am rezolvat cu actele și toate cele, am revenit în țară.
A fost o săptămână trăită extrem de intens. O săptămână încărcată de emoții, durere, disperare, frică... O săptămână în care am conștientizat că atunci când durerea este profundă, răbdarea şi înţelegerea contează cel mai mult. Am conștientizat că iubirea, bunăvoinţa, blândeţea şi grija sunt singurele lucruri care pot da puterea de a merge mai departe.
Niciodată nu suntem pregătiți pentru moarte. Moartea ne sperie.
Tanatologii ...(Tanatologia= ştiinţa care studiază moartea)
Tanatologii cred că moartea ne sperie atât de mult tocmai fiindcă încercăm să o ignorăm. Ştim cu toţii că într-o zi vom muri, dar pentru că refuzăm să ne gândim la asta, moartea ne ia pe nepregătite, fie că e vorba de sfârşitul nostru sau al celor dragi.
Poate că, mai mult, este vorba de teama pierderii celor dragi decât de teama de moartea proprie. Ne e frică să rămânem singuri și neajutorați într-o lume în care și așa ne este greu să rezistăm....
Dacii...
Dacilor nu le era frică de moarte. Ei sărbătoreau, se bucurau pentru că spiritul trăiește veșnic și pleacă dintr-o lume rea într-una mult mai bună și mai frumoasă. Practic, tratau moartea ca pe o naștere (într-o lume spirituală) ... moartea era o eliberare.  Astăzi, nu mai privim moartea așa... Astăzi, moartea ne copleșește.
Moartea nu există. Este doar o iluzie.
Robert Lanza, cercetător de origine americană, a fost primul care a pus bazele teoriei biocentrismului. Pornind de la senzaționala descoperire a existenței unui număr care tinde spre infinit al lumilor paralele, omul de știință susține că moartea nu există. Pentru el moartea nu este sfârșitul, așa cum am fost învățați să credem, ci este doar o etapă finală a degradării corpului. Pe de cealaltă parte, sufletul sau energia părăsește trupul mort și trece într-un univers paralel, unde își continuă viața, sub formă imaterială sau își găsește o altă gazdă materială.
Consolarea  pentru cei îndurerați
Cred că numai lacrimile sunt cele care ne pot curăța sufletele de durere și tristețe.
Cred că jelirea este o experință extrem de personală și vindecătoare.
Cred că este normal să negăm, să ne simțim furioși, atunci când oamenii dragi pleacă de lângă noi pentru totdeauna.
Cred că vina, singurătatea, neajutorarea și șocul sunt inevitabile.
Cred că suportul moral este un factor important și că prietenii și rudele reprezintă o ancoră a persoanei îndurerate pentru a putea parcurge perioada de doliu.

19. Păstrez aparențele și zâmbesc... - Jul 8, 2016 8:34:00 PM



"Păstrarea aparențelor" era un fel de "cultură" larg răspândită pe vremea bunicii... Erau educați să răspundă în cultul "salvării aparențelor". Ținea de bunul simț, de "etichetă"... Și de multe ori acest "salvat al aparențelor" salva, într-adevăr, multe situații penibile.
Astăzi, mulți spun ” fac ce vreau, spun ce vreau și nu mă interesează ce spune lumea”. Mulți par siguri pe ei și imuni la părerea celorlalți, dar în realitate lucrurile nu stau chiar așa. În realitate, nimeni nu este chiar atât de nepăsător la părerea celor din jur. Toți vrem să salvăm aparențele și pe toți ne preocupă ce cred ceilalți. 
Fiecare dintre noi are în jurul său cel puțin o persoană care spune că preferă să i se spună adevărul în față, dar adevărul e că nu suportă realitatea, oricât de mult ar susține acest lucru.Și atunci ce faci, îi zici adevărul în față cu riscul de a-i răni sentimentele sau încerci o cale de mijloc? Dacă nu te interesează un anume subiect dar pentru interlocutorul tău pare a fi un subiect de maxim interes, ce faci? Îi spui ”nu mă interesează” sau păstrezi aparența ?
Avem caractere diferite, experiențe de viață diferite, și nu suntem mereu de acord cu ceea ce spune sau face celălalt. Eu, de multe ori, păstrez aparența pentru a evita un conflict. Mi se pare că atunci când nu salvezi aparențele ai șanse foarte mari să declanșezi un conflict. Unii sunt mai puternici și țin piept cu ușurintă conflictelor, alții preferă să le evite și atunci preferă să salveze aparențele.
În concluzie, salvarea aparențelor apare uneori cu scop de protecție a individului, asta nu înseamnă că trebuie să păstrezi aparențele până la a cădea în ipocrizie....

* A salva aparențele = a reuși să dai unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută.


20. Jurnalul, intimitatea gânditorului - Jul 8, 2016 2:18:00 PM



Poate fi incredibil de util să vorbim despre o problemă sau un sentiment neplăcut cu un prieten apropiat. Numai că, deseori, persoana potrivită nu e disponibilă când avem nevoie de ea sau ne este prea jenă să o încărcăm cu problemele noastre... sau momentul propice întârzie să apară... sau persoana cu pricina ne povestește despre propriile ei necazuri ori ale altora în loc să ne asculte.
Dacă învățăm să ne ascultăm vocea interioară, să ne găsim îndrumător înăuntrul nostru, ne va fi mult mai ușor să depășim momentele de criză interioară. O cale potrivită de a ne exprima sentimentele este să povestim în scris. Astfel de notițe autobiografice pot fi foarte utile atunci când vrem să calmăm sentimentele negative, când simțim nevoia să ne descărcăm sufletul.  Gestionând și analizând modalitățile prin care ne dezaprobăm singuri vom realiza că  atitudinea negativă atrage noi şi noi efecte negative. Reamintindu-ne momentele frumoase petrecute ne vom ajuta să creștem stima de sine și să activăm gândirea pozitivă. Cu ajutorul jurnalului putem  identifica și conștientiza ceea ce simțim. Ne va fi mai ușor să ne acceptăm emoțiile și să le eliberăm. Orice vom observa este bine, contează intenţia  de a observa gândurile care ne curg prin minte.
”Metoda jurnalului” stimulează cunoașterea de sine, introspecția, imaginația și creativitatea. Creează contextul pentru redescoperirea de sine și punctul de pornire al vindecării interioare.
Pentru mine jurnalul este o dovadă de implicare și de asumare a momentului. Recitesc ce scriam în urmă cu 20 de ani și realizez că încă sunt o naivă.  Când mă uit înapoi observ că zilele în care nu am scris nimic s-au pierdut pentru totdeauna, de aceea continui să scriu...
Dacă vrei să pornești în această călătorie către sine, ținând un jurnal, și nu știi de unde și cum să începi, iată o sugestie:
” În fiecare seară înainte de culcare scriu 5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare în acea zi. Viaţa de zi cu zi poate nu este întotdeauna perfectă şi nu toate lucrurile merg aşa cum vrem noi, dar să fim recunoscători pentru pentru ceea ce merge bine în viaţa noastră ne poate ajută nu doar să supravieţuim, ci să şi depăşim dificultăţile. Simplitatea, ordinea, armonia, frumuseţea şi bucuria – şi toate celelalte principii care ne pot transforma viaţa nu vor răsări şi înflori fără recunoştinţă… Pur şi simplu nu vei fi aceeaşi persoană peste două luni de acum după ce ai mulţumit conştient în fiecare zi pentru abundenţa care există în viaţa ta. Şi vei fi pus în mişcare o lege spirituală ancestrală: cu cât ai mai mult şi eşti recunoscător pentru asta, cu atât ţi se va da mai mult. Cu cât te concentrezi mai mult pe abundenţă decât pe ceea ce-ţi lipseşte în viaţă, cu atât vei crea calea pentru lucruri minunate în viitor. Acest sentiment de împlinire este chiar recunoştinţa care lucrează, transformându-ţi visele în realitate. Începe chiar astăzi să explorezi şi să integrezi acest minunat principiu în viaţa ta şi miracolul pe care îl căutai se va desfăşura în faţa ochilor tăi spre mirarea şi uimirea ta.” -Sarah Ban,  „Simple Abundance”


21. Viziune - Jul 7, 2016 9:15:00 PM


corpul meu ești copilul meu
te  iubesc și te accept exact așa cum ești
ești perfect
ești sănătos

ești exact așa cum tu te simți confortabil
ești darul lui Dumnezeu pentru mine

corpul meu ești copilul meu
te rog, Iartă - mă!
te iubesc, Mulțumesc! 

Corpul meu este copilul meu!


22. Și prietenia devine ostilă câteodată - Jul 2, 2016 5:02:00 AM



Nu sunt o persoană care intră foarte ușor într-o relație de prietenie autentică. Am mai mulți prieteni de conjunctură, decât prieteni autentici.
Există două tipuri de prietenie: prietenia autentică și prietenia de conjunctură. Întâlnești mulți oameni, care în funcție de interesele de moment se apropie de tine, străduidu-se să-ți intre în suflet pentru a obține ceva. Pentru că ești un om care nu rămâne indiferent la nevoile celuilalt, cu siguranță, vei găsi un loc în inima ta și pentru prietenul de conjunctură.
Câteva relații de prietenie, pe care le-am crezut autentice, s-au dovedit a fi de conjunctură.
Acest lucru mi-a creat un sentiment de gol interior, de dezamăgire. Însă nu sunt genul de persoană care să poarte ranchiună o viață întreagă. Dacă m-ai dezamăgit, mi-ai arătat lipsă de respect, mi-ai creat frustrări, m-ai făcut să mă simt nedreptățită, te pot ierta și pot da uitării aceste trăiri. Nu de azi pe mâine. Am nevoie de câteva zile de tăcere în care încerc să înțeleg de ce ai reacționat așa. Dacă eu sunt cea care te-a făcut să simți cele de mai sus, am puterea de a-ți cere iertare, dacă vei avea capacitatea și disponibilitatea de a-mi explica cu ce ți-am greșit.
Prieteniile își pot schimba gradul de intimitate, iar nivelul așteptărilor privitoare la un prieten poate fi coborât, chiar dacă prietenia nu se destramă de tot.
Pe măsură ce prietenii devin mai apropiați, așteptările sporesc ducând la creșterea probabilității de a fi dezamăgit. Pe măsură ce o prietenie, care a apărut într-un anumit context, se extinde este posibil să apară conflictul care să schimbe cursul prieteniei.
Poți învăța să te ierți  și să ierți.
Sunt convinsă că și în viața ta există prietenii prezente sau trecute în care ai dezamăgit sau ai fost dezamăgit.Poți învăța să te ierți pe tine, dacă ți-ai dezamăgit  un prieten, iar în cazul în care tu ești cel dezamăgit, ai putea să te gândești cum te-ar putea ajuta pe tine iertarea oferită celui care te-a dezamăgit.
Dacă un prieten pune capăt relației, iar tu rămâi cu o obsesie din cauză că nu știi care a fost motivul, este posibil să nu afli niciodată răspunsul. Dacă tu ești cel care decide să pună capăt relației, ține minte că modul în care sfârșești o prietenie poate fi la fel de important ca și deciziade a sfârși relația de prietenie.
Suntem diferiţi, gândim diferit, percepem lucrurile diferit şi este normal ca la un moment dat să existe neînţelegeri.
Depinde de atitudinea noastră dacă acestea vor deveni obstacole de nedepăşit...






23. Fără-nțeles - Jun 28, 2016 1:44:00 PM





șterge-măblochează-măurăște-mă
fugi odată cu vântuldestin nu-mi eștiși n-am să te opresc
fac loc liniștiiși nu mai simt nimic
inspir adânc și mă dizolv.


24. Un simplu gând, de mulțumire - Jun 22, 2016 8:23:00 PM



”Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.” - Paulo Coelho
În urmă cu 5 ani, din cauza unei probleme de sănătate, am început să mă caut pe mine, să încerc să înțeleg ce se întâmplă de fapt în interiorul meu. Știam și conștientizam că tot ceea ce se întâmplă în interior se manifestă, mai devreme sau mai târziu, la nivel fizic. Drumul regăsirii de sine nu este un drum deloc simplu, mai ales atunci când stai agățat de trecut, de relații care îți fac rău, de oameni care te secătuiesc de energie. Când am înțeles că intoxicarea la nivel emoțional este o chestiune profundă și că există posibilitatea unei detoxifieri emoționale, informațiile, de care aveam nevoie pentru a mă restabiliza, au început pur și simplu să vină spre mine. Am început să atrag oamenii de care aveam nevoie pentru a ma regăsi pe mine însămi.Și astăzi, încă, lucrez cu mine pentru că uneori mă mai pierd pe drum. Și astăzi, am bucuria de a atrage situații și oameni care sunt un balsam pentru sufletul meu și mulțumesc Divinității pentru asta.
Fiecare întâlnire are un rost
Din timpul liceului sunt pasionată de psihologie. Citesc cărți, site-uri, reviste de psihologie. În 2015, am participat la o conferință despre Mindfulness, organizată de editura Herald. Am fost tare fericită să mă aflu acolo. Pe lângă informațiile pe care le-am aflat, am descoperit un om al cărui discurs a fost fix pe sufletul meu.  Este vorba de Gaspar Gyorgy- psiholog clinician și psihoterapeut relațional. De atunci am început să-i urmăresc postările de pe facebook și să citesc paginadepsihologie.ro.
În 2016, la editura Curtea Veche Publishing, a apărut cartea sa de debut, ”Copilul invizibil”. O carte care a reușit să-mi răscolească sufletul și pentru că mi-a plăcut tare mult, mi-am dorit să realizez un interviu cu Gaspar. Am avut bucuria ca acesta să accepte și să dialogăm despre carte. Interviul îl puteți citi aici: AgențiadeCarte.ro
Pentru că... ”În inima recunoscătoare va fi vară mereu.”- Celia Thaxter
Mulțumesc!

Consider că este foarte important să fii recunoscător celui care te ajută ( fie și indirect) și că “a mulțumi” este calea cea mai simplă prin care îți poți exprima recunoștința, de aceea am simțit nevoia, ca astăzi, să vă împărtășesc bucuria de a-l descoperi pe Gaspar Gyorgy.
Vă recomand să vă împrieteniți  cu ”Copilul invizibil” din voi. Nu veți regreta!



25. Renunțare - May 29, 2016 1:44:00 PM




a fost dorințăam împărțit același spațiuam avut așteptări diferite
înfrunt timpulpictez în mintesentimente pierdute
tăcerea ta a umplut rapid tabloul obsesiilor mele