Hai să-ți înmulțim buzele pe trupul meu, să nu-mi mai fie petele început de moarte. Să le sădim printre degete, în fiecare genunchi si-n spatele lor. Să-mi crească de la nord la sud, în fiecare punct, o buză de-a ta.

Oamenii îşi îmbrăţişează trupurile. Privirile şi vârfurile degetelor. Oamenii îşi îmbrăţişează buzele şi obrajii. Şi atunci când se îmbrăţişează le rămâne în corpul lor, pe piele, câte puţin din celălalt. 

"Plouă-n îngeri şi îngerii plouă peste oameni. Plouă în oameni şi-n mine plouă cu îngeri şi cu oameni."

As omorî cu pantoful acela toţi oamenii care oftează pe stradă. Ei oricum mor câte puţin când expiră adânc.Ca şi cum s-ar consuma pe ei şi toată existenţa lor într-o singură expiraţie, iar în ei ar rămâne un vid de care nu sunt conştienţi. Ei ştiu că-i doare ceva dar nu ştiu ce. Îi doare absenţa lor din ei.

"Dacă ai  comite o crimă, ce armă ai folosi, îngere?

 Aș aprinde un chibrit în tine, să se facă lumină."

Te-am recompus din rom. Ştiam că îngerii beţi sunt incoerenţi, de aceea le dau drumul pe Pământ. Să sperie oamenii.

 " Nebună. Eu vreau să fiu nebună când am să fiu mare. Ăsta e visul meu. Nu-l furaţi capete netoate.  Faceţi-vă altul mai măreţ v-aş spune, dar nu-i nimic mai măreţ ca nebunia."

Am uitat cum să mai fiu barcă cu velele nebune în vânt. Cine-a spus că nu poţi umbla cu barca în lume pe sub apă?  Poţi. Am mers invers, cu capul în jos, până m-am izbit de-o stâncă, la tărm de nebunie. Ajunsesem atunci la marginea unui pătrat. L-am descompus în discuri de vinil şi am început să-l cant. Eu cântam la pătrat şi nimeni nu m-auzea.

  "Sunt mai frumoase ploile decât oamenii.O dată m-am îndrăgostit de una. De o ploaie. Ne-am iubit scurt, dar memorabil."

"Sunt nori independenţi", mi-ai spus prima dată. "Lor le place să decoleze din fabrici cu mult fum şi să aterizeze deasupra magazinelor cu brăţări vintage şi păuni pe evantaie. Ei se pitesc pe străzile unde paşii se răresc şi miroase a gol. Sunt nori haini şi-ţi plouă când vor ei, nu când îi tragi tu de siretele bocancilor".