Blogs Home » Life » Social » Vocea Romaniei Libee TNG

Vocea Romaniei Libee TNG

Aici se naşte o nouă generaţie, O NOUĂ GENERAŢIE DE CETĂŢENI, Vocea României libere... the next generation, cetăţeni liberi de prejudecăţi dar demni şi care respectă principiile de bază RESPECT DEMNITATE ADEVĂR ŞI CREDINŢA cetăţeni liberi care nu au uitat eroii din 1989 şi crimele făcute de comunism, cetăţeni care nu vor sta după perdea, politicieni corupţi indiferent de culoarea politică venim, nu veţi avea linişte, orice mişcare a voastră va fi publică nouă generaţie crede RESPECT DEMNITATE AD

Articole Blog

01. Dragoș Moldovan are nevoie de voturile publicului pentru trofeul Vocea României - Dec 20, 2019 5:31:00 PM
Votați  Dragoș Moldovan !


Dragoș Moldovan unul din cei patru finaliști ai sezonului 9 din concursul Vocea României, care în această seară va concura pentru marele premiu. Vineri 20 decembrie, de la ora 20.30 cei patru finaliști vor urca pe scenă pentru a aduce în fața telespectatorilor interpretări de neuitat și vor prezenta câte trei momente: unul singuri, unul alături de antrenor și unul alături de un invitat special.


Dragoș Moldovan, solistul trupei timișorene Pandora, a uimit de mai multe ori în acest sezon telespectatorii show-ului Vocea României, prin interpretările sale care au fost apreciate pe deplin. Ieri seară, timișoreanul a reușit să se califice în semifinalele concursului. Dragoș a fost fascinat încă de mic de rockul aniilor ’80 adică Hair/Glam metal, fiind un mare fan al unor trupe ca Whitesnake, Motley Crue, Queensryche, Dio, Journey etc. Am realizat un interviu alături de solistul timișorean, în care acesta ne-a povestit de unde vine pasiunea sa pentru muzică, cum a reușit să treacă peste accidentul auto grav pe care l-a suferit cu trei ani în urmă și cum gestionează inerentele emoții de dinaintea concertelor….



– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? 
Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului? Pasiunea mea pentru muzică vine din familie, de la părinții mei. De mic copil în casă s-a ascultat foarte mult Depeche Mode și U2. Pe la vârsta de 7-8 ani am descoperit trupa Iron Maiden și totodată pasiunea pentru chitară. Mai apoi am devenit fascinat de Motley Crüe și Whitesnake. Bunicul meu a fost tenor, probabil de acolo și moștenirea talentului. Prima dată când am apărut pe scenă a fost în 2014 cu trupa mea de pe atunci Prayer, în deschiderea trupei Pandora în club Daos. Primul disc pe care le-am ascultat a fost „Whitesnake – The 1987 album”.


Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/11/dragos-moldovan-semifinalist-la-vocea-romaniei-daca-nu-fi-imbratisat-cariera-muzicala-probabil-fi-fost-dresor-canin/


– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?
 Pasiunea mea pentru muzică vine din familie, de la părinții mei. De mic copil în casă s-a ascultat foarte mult Depeche Mode și U2. Pe la vârsta de 7-8 ani am descoperit trupa Iron Maiden și totodată pasiunea pentru chitară. Mai apoi am devenit fascinat de Motley Crüe și Whitesnake. Bunicul meu a fost tenor, probabil de acolo și moștenirea talentului. Prima dată când am apărut pe scenă a fost în 2014 cu trupa mea de pe atunci Prayer, în deschiderea trupei Pandora în club Daos. Primul disc pe care le-am ascultat a fost „Whitesnake – The 1987 album”.
Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/11/dragos-moldovan-semifinalist-la-vocea-romaniei-daca-nu-fi-imbratisat-cariera-muzicala-probabil-fi-fost-dresor-canin/



– Unde ai cântat înainte de activitatea ta din Pandora și cum s-a nascut proiectul solo Dragos Moldovan?
 Înainte de a cânta în Pandora, am cântat cu trupa mea Prayer, dar doar o singură dată. Proiectul solo s-a născut din dorința de a cânta compozițiile mele, care nu se potrivesc ca și stil cu Pandora.

– Se poate face o comparație între scena de rock actuală din Timișoara și cea din anii 90?
 – Îmi este puțîi greu să compar scena muzicală din 2019 cu cea din anii 90, deoarece în ’98 m-am născut. Dar din poveștile auzite, cu toate că poate lumea era mai curioasă de trupe noi de rock, nu era la fel de ușor ca azi să cânți , să înregistrezi piese sau să cânți despre ce vrei tu.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/11/dragos-moldovan-semifinalist-la-vocea-romaniei-daca-nu-fi-imbratisat-cariera-muzicala-probabil-fi-fost-dresor-canin/


– Acum trei ani ai suferit un grav accident auto. Cum ai reușit să treci peste acest moment neplăcut? 
– Am reușit să trec peste accidentul meu, cu răbdare și multă susținere din partea familiei și a prietenilor. Nu a fost ușor, dar din fericire acum totul este ok.
– Cât de mult conteaza „urechea“ sau „studiile muzicale“ pentru un artist? Care este secretul unui muzician „bun“?
 – Conteaza mult și „urechea” și studiile muzicale” ale unui artist. Cred că pentru a fi un muzician bun ai nevoie de talent sau „ureche”, dar ai nevoie și de multă muncă și studiu.
Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/11/dragos-moldovan-semifinalist-la-vocea-romaniei-daca-nu-fi-imbratisat-cariera-muzicala-probabil-fi-fost-dresor-canin/


Votați  Dragoș Moldovan !



1
02. Analiza economei României din perioada comunistă.by Moise Guran - Dec 20, 2019 11:28:00 AM
O ediţie specială a emisiunii Biziday, difuzată pe 20 decembrie 2014 la TVR1, în care Moise Guran analizează economia României din perioada comunistă.



Fără prea multe cuvinte doar urmăriți videoclipul :

Ei ce spuneți ... vă mai place comunismul ? 1
03. Amnezie și indiferență - Dec 17, 2019 4:19:00 PM
Politica amneziei pare să-și fi atins scopul. 
Cu tristețe vă spun ca politicul și-a atins scopul , șterge încetul cu încetul din memoria colectiva revolutia din 1989 . O pune sub semnul întrebării și îi șterge semnificația . În același timp nostalgicii le impuie capul tinerilor cu marile realizari ale " epocii de aur și ale comunismului , invrajbesc cetățenii pe probleme etnice si mistifica istoria în marea ei majoritate .

Iată cum răspund tinerii la întrebarea : Ce s-a intamplat pe 17 decembrie în Timișoara ? PS.: Si culmea intrebarea a fost pusa chiar in Timisoara !

TRIST !!!1
04. În preajma ştreangului (istoria unui nopţi) Horia-Roman Patapievici - Dec 16, 2019 3:00:00 PM
În preajma ştreangului (istoria unui nopţi)Horia-Roman Patapievici
Legea celui care a supravieţuit este să mărturisească. De acum înainte el este supus imperativului moral de a veadea lumea cu ochii celor care au încetat să o mai vadă. Nimic din ceea ce au văzut cei care nu mai văd nu are dreptul să rămână ascuns. Liber eşti numai atunci când ai curajul să rosteşti adevărul. Mai trebuie adăugat faptul că, urmând un vechi cuvânt, al Evangheliei, în România şi pietrele ajunseseră să strige: cum ar mai fi putut oamenii să tacă? Dar nu despre urgenţa revoltei vreau să vorbesc, ci despre lucrurile pe care le-am văzut în cele 26 de ore cât am fost arestat, mai întâi la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM), apoi la Fortul Jilava. Am fost ridicat printre primii, când
incredibila rezistenţă a a poporului Bucureştiului împotriva dictaturii comuniste abia începea. La început am fost doar şase, într-o încăpere din IGM şi aveam voie să stăm jos. Apoi am devenit 25. La început, uşa dinspre culoar era deschisă, păzită de un miliţian. Apoi, pe măsură ce orele serii înaintau, uşa a fost închisă, iar în încăpere au fost postaţi trei miliţieni înarmaţi. De pe culoar răzbăteau până la noi, năclăite, zgomotele unei aglomeraţii bizare, asemănătoare unei respiraţii înfundate cu căluş – şi gâfâite.Când a căzut noaptea, un maior cu figură neutră, de funcţionar, a citit câteva nume de pe o listă bătută la maşină. Al meu era printre ele. Am fost scos şi întors cu faţa la zid, cu mâinile la ceafă. Alţi şapte mă însoţeau. Am reţinut senzaţia de intolerabilă agresiune morală când mîinile lor mi-au căutat între picioare, cu dispreţ şi brutalitate. Ne-au pus căluşe la ambele mâini: formam un şir dezorientat şi haotic, împins să şchiopăteze docil pe culoarele întunecate ale Lubiankăi bucureştene. Aici aveam să capăt primele semne ale violenţei represiunii care se desfăşura pe afară. Culoarul pe care îl străbăteam, răsucit prin măruntaiele clădirii ca un şarpe segmentat, dădea spre mai multe săli (am numărat patru): toate gemeau de oameni. Dar nu erau oamenii pe care îi întâlneam de obicei pe stradă. Ar fi mai nimerit să îi numesc „trupuri”, şi anume o grămadă de trupuri stâlcite. Erau înnoroiţi, bătuţi, desfiguraţi, stâlciţi şi speriaţi. Un tânăr tocmai primea în fluierul piciorului lovituri cu bocancul: cel care i le dădea era un puşti cu ochi injectaţi şi trăsături agreabile, care, printre dinţi, îi cerea victimei sale să îşi ţină dracului faţa la zid. Un bărbat bărbos, cu alură de pictor, urla de baioneta cu care un miliţian îi răscolea testiculele. Alţii, mai norocoşi, erau bătuţi numai sporadic, când, miliţienii, care se întărâtau între ei, se năpusteau, înjurând, să lovească. Cei care nu avea încă mâinile zdrelite se ţineau de zid precum beţivii (deşi nimeni nu era beat); ceilalţi, cu mâinile înroşite de sânge, se agăţaseră de pereţi cu pieptul şi cu obrajii, de teamă să nu-i supere pe miliţieni, care urlau continuu, ca posedaţi, „staţi, bă animalelor, drepţi! stai drept, boule, nu auzi, ai?” – şi urma lovitura, şi apoi altele, şi aşa până când icniturile se răreau, iar cel care lovea îşi pierea respiraţia. Pe pojghiţa tencuielii se lăţeau desenele neregulate ale sângelui împrăştiat.Podeaua era plină de trupuri aruncate de-a valma. Printre ele, călcând şi izbind, cizmele miliţienilor făceau poteci de ordine. Înjurau continuu, monoton şi cu ură. Îşi întreţineau prin vorbe îndârjirea pe care un maior crăcănat şi violent le-o inculca, pomenindu-l mereu pe tovarăşul secretar general. Frica de superiori şi plăcerea de a dispune de un trup erau deopotrivă vizibile pe feţele acestor puştani în uniformă, care nu cereau decât schiţa unui ordin pentru a putea schingiui cu conştiinţa împăcată. Loveau în cine apucau, la întâmplare: pumnii, picioarele, bocancii, bastoanele, patul armei – totul era bun pentru a produce şi exaspera suferinţa. Era un spectacol de coşmar. Miliţienii care asistau pe margine rânjeau, fumând. Nu exista nici un trup de deţinut, pe culoare, din care să nu curgă sânge. Aproape toţi gemeau. Fuseseră bătuţi îngrozitpr, iar câţiva dintre cei întinşi implorau în şoaptă ajutor medical: aceştia erau răniţii prin împuşcare. Miliţienii care ne călăuzeau urlau la noi să nu întoarcem capul. Dar era imposibil să nu priveşti: dacă am fi fost orbi, piele noastră îngrozită s-ar fi transformat în privire.În fine, îmbrânciţi, am fost scoşi pe platoul IGM, care era scufundat în beznă. Blocurile din jur păreau îndoilate: deşi le căutam cu înfrigurare, căci speram ca cineva să ne vadă, nu am zărit nici o lumină aprinsă. Miliţienii care ne-au împins în dubă îşi luminau picioarele cu lanterne. Erau foarte mulţi şi vorbeau în şoaptă. Ne-au ordonat să stăm numai pe partea stângă. Nici nu se putea altfel, legaţi cum eram, prin cătuşe. Locul era prea strâmt, şi doi dintre noi, rănindu-şi mâinile, erau constrânşi să stea pe genunchii celorlalţi. Am auzit o voce autoritară întrebând câte „bucăţi” sunt înăuntru. I s-a răspuns „şapte”. „Mai aduceţi şapte”, a strigat înăbuşit prima voce. După o clipă de tăcere, altcineva a întrebat, cu o voce mult mai lipsită de autoritate, „îi… îi… împuşcă acum?” „Nu, nu-i împuşcă; se aşteaptă ordinul”, a fost răspunsul. Am înteles cu tristeţe că represiunea fusese mai puternică decât demonstranţii, că la Timişoara uciderea va continua şi că, la Bucureşti, noi, cei deja arestaţi, suntem condamnaţi să devenim primele victime exemplare. Mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii (aveam mâinile imobilizate) şi am început să mă rog. M-am lepădat de amărăciune îngânând Tatăl Nostru.Duba a demarat peste puţin timp şi, pe geamlâcul de deasupra şoferului, am îmceput să privim drumul. A coborât pe strada Eforie, a trecut Dâmboviţa pe la Izvor, apoi s-a angajat pe Victoria Socialismului spre Casa Diavolului (numită în presa oficială, impropriu, „Casa Republicii”). Am fost imediat frapat de simbolistica acestui descensus ad inferos silit: cu excepţia maşinilor prezidenţiale, cred că maşinile represiunii au fost primele care au inagurat glorioasa „victorie a socialismului”. Simbolul dicta această confirmare: la victoria socialismului se ajunge numai prin moarte organizată. Destinaţia noastră, aveam să pricepem cu timpul, era Fortul Jilava.Abia ajunşi, am fost din nou identificaţi. Ni s-au făcut fişe de internare. Apoi am fost vârâţi într-un soi de arest preventiv, o încăpere de mai puţin 15 m² suprafaţă, 63 de inşi. Camera era prevăzută cu o aerisire de tip Iejov & Iagoda: calculată să te sufoci fără să te asfixiezi. Fireşte, nu se putea nimeni aşeza: eram atât de înghesuiţi, încât, dacă ne-ar fi secerat vreo rafală, am fi rămas în picioare. Aşa ne-am petrecut noaptea: torturaţi de somn, de răni, de sufocare şi de conştiinţa că vom fi împuşcaţi.Descopeream că în faţa morţii nevoile tac: nu mi-a fost o clipă foame, deşi am stat tot timpul nemâncat. Ce simţeau cei care aveau plăgi deschise? Mai aveam să descopăr că iminenţa morţii le smulge oamenilor identitatea. Nimeni nu a avut curiozitatea să-şi întrebe vecinul de celulă ce nume poartă şi, la rândul său, nici nu s-a recomandat. Eram deja înveliţi în decenţa anonimă şi indiferentă a morţii. Am consimţit la ea, toţi, cu naturaleţe şi, aş zice, cu graţie. Era o graţie în care comuniam.Mare parte din noi fusese bătută cu bestialitate. Mulţi aveau răni deschise; sângele se închegase pe răni într-un mod respingător, amestecat cu noroiul de care plaga fusese târâtă. Hainele, mototlite, erau mânjite de sângele scorojit: pata lui era fadă, mirosul lui – inconfundabil. Unul avea obrazul despicat în trei linii cu marginile zdrenţuite, care porneau din pomet. Am văzut un bărbat cu tibia fracturată de lovituri, din a cărui faţă hidos tumefiată sângele continua să curgă, nestăvilit, coagulându-i-se sub bărbie, ca ţurţurii, pe gât. Un tânăr fusese bătut atât de tare încât, în ciuda feţei, care nu zâmbea şi care îi era desfigurată, chicotea continuu, înfricoşându-ne. Am aflat de la cei care asistaseră la supliciul lui că fuseste bătut timp de o oră cu bocancii numai în cap de doi miliţieni (un plutonier şi un sergent-major: pe unul dintre ei îl chema, ţărăneşte, Gheorghe). Bietul îşi pierduse minţile. E inutil să înşir efectele îngrozitare ale cruzimii omeneşti. Defilarea lor, în ciuda ororii, este monotonă: modalităţile torturii sunt finite; infinite sunt însă degradarea, ultragiul şi suferinţa. Râmâne faptul că fiecare dintre aceşti oameni fusese torturat cu sânge rece de un semen al său, semen a cărui singură motivare era un salariu ceva mai umflat şi o seamă de privilegii meschine.Toată noaptea au sosit arestaţi: starea lor era tot mai proastă. A noastră, prin contrast, părea mai bună. Am aflat astfel că demonstraţia nu a putut fi împrăştiată decât noaptea târziu, că mulţi oameni au fost împuşcaţi sau, pur şi simplu, striviţi de autoblindare, că, în susul străzii Regale, trupele speciale se schimbau din sfert în sfert de oră şi că băteau cu o cruzime nemaiîntâlnită. Mi s-a povestit de arestaţi târâţi de picioare până în dreptul hotelului Negoiu, izbiţi acolo cu dinţii de zid şi apoi zdrobiţi în bătaie de oameni care se schimbau la intervale scurte de timp. Transformaţi în masă inertă, erau băgaţi în dube şi expediaţi în Jilava. Unii vorbeau cu groază de bastoane de cauciuc umplute cu mercur, a căror lovitură, şopteau, despică muşchiul, sfărâmă osul şi poate crăpa ţeasta. Un tânăr cu barbă mi-a relatat despre soarta unui adolescent care fusese rănit la picior în dreptul blocului Dunărea. Văitându-se şi târându-şi ciotul însângerat, continua să strige împotriva lui Ceauşescu; doi miliţieni l-au tras in antreul blocului unde, în spatele uşii, i-au zburat creierii cu două focuri de armă.Când au venit zorii, ne-au scos din coteţul în care ne sufocasem unii de alţii, câte opt, şi ne-au băgat iar într-o dubă. În faţa mea, pe banchetă, se afla un tânăr masiv care gemea încetişor. Părea zdrobit. Am reuşit să aflu de la el că fusese bătut pestea ceafă cu bastonul până când şi-a pierdut cunoştinţa; când şi-a revenit, a descoperit că nu mai vede. A început să urle. După ce l-au bătut că urlă, miliţienii cărora le-a spus că şi-a pierdut vederea au continuat să-l lovească sălbatic peste ficat, rinichi şi testicule – de astă dată pentru că minte. Acum zăcea în faţa mea, un munte de carne răvăşită, din care ieşea, intermitent, o voce mică, tânguioasă şi pierdută.Sfâşiind ceaţa lăptoasă a zorilor, care părea lipită de asfaltul umed, ne îndreptam spre miezul jilavei. Am străbătut două garduri circulare de sârmă ghimpată, înalte de peste doi metri, şi am fost debarcaţi în faţa unei gherete murdare în care stătea de pază un soldat. Cel cu privirea zdrobită a rămas în maşină. Nu ştiu unde a fost dus. Mai târziu, l-am căutat printre cei eliberaţi: nu l-am găsit. Nici azi nu ştiu dacă mai e în viaţă. Ca aproape tuturor camarazilor mei de detenţie, nici lui nu îi cunosc numele.Am intrat într-un soi de cramă având pereţi cu o grosime de peste 1,5 m, boltiţi în arc de cerc peste linia podelei. Zidurile erau albe şi zgrunţuroase. Ne-au îndreptat spre o fundătură retezată cu cărămizi văruite. Ne-au somat, înjurându-ne, să nu întoarcem captele. În dreapta mea, pe perete, la înălţimea umerilor, am zărit nişte pete lunguieţe, zdrenţuite, maronii la culoare. Mi-a luat o clipă să înţeleg că e sânge uscat. Vreun militar zelos izbise în trecere capul unui deţinut de aceste ziduri. Imediat ce mi-am dat seama că e sânge, am început să-i simt mirosul.Un gardian cu voce brutală i-a zis miliţianului care ne păzea să ne ducă alături: „pe ăştia îi aranjez acum”, a adăugat. Când ne-am întors feţele, l-am văzut: nu ştiu ce au gândit camarazii mei, dar mie mi s-a făcut pentru prima oară frică. Camera de „alături”, unde trebuia să fim noi „aranjaţi”, părea şi ea, ca toate celelalte, zidită în pământ. O neliniştitoare „cramă de spital”. Lângă zidul din stânga se afla un şir de scaune. Ne-am aşezat. Abia când mi-am lăsat ochii să cutreiere camera am înţeles unde fusesem aduşi. În mijlocul încăperii se afla un scaun cu spătar; în jurul lui, tăiate, bucăţi de frânghie; o masă cu tăblia de faianţă se afla la numai un metru distanţă, iar pe luciul ei alb am văzut doi drugi de fier şi câteva cârpe mototolite; două butoaie de plastic de 50 l, un polonic şi o pâlnie uriaşă se aflau alături; dar ceea ce sărea în ochi, ceea ce urla din fiecare obiect pe care ochii mei îl vedeau, erau petele de sânge neînchegat de pe podea şi cârpele îmbibate cu sânge proaspăt. În jurul scaunului – sânge, pe zidul de masă – sânge, cârpele – murdărite de sânge… Acolo fusese torturat un om cu foarte puţin înainte, iar noi fusesem aduşi acolo pentru a-i lua locul.Malraux spunea că nimeni nu rezistă torturii. Ei bine, nici unul dintre întâmplătorii mei camarazi nu a dat semne de teroare. Demnitatea lor m-a impresionat. Şi atunci, parcă brusc iluminaţi de iminenţa torturii, am schimbat între noi primele numere de telefon: fiecare credea că celălalt va scăpa cu viaţa, găsea acest lucru normal, şi căuta să se asigure că familia va afla de soarta care i s-a menit. Am resimţit deriziune faţă de viitorul meu trup mutilat, care se va despărţi de viaţă în urlet şi durere. Aflam cu oarecare indiferenţă că şi suferinţa te poate face să roşeşti.Dar Dumnezeu a voit să treacă şi acest pahar de la noi. Cam după un sfert de oră gardianul cu voce brutală a târât până la scaunul din centru un bărbat matur îngrozitor mutilat, căruia îî zvâcnea, ca la muribunzi, piciorul, iar pe noi ne-a evacuat, fără să ne mai înjure, până la celula 88. Aici am fost înghesuiţi de-a valma, probabil intenţionat, până ce am ajuns să stăm trei în acelaşi pat.Astfel am început să aşteptăm bătăile anchetei. Ciuleam urechile. Ne priveam între noi, inspectam celula. Ne obişnuiam instinctele cu respiraţia greoaie a temniţei. Timpul trecea. Din când în când uşa se deschidea, era citit un nume. Cu timpul, riscul de a fi strigat nu ne-a mai produs emoţie. Ne obişnuiam cu detenţia în acelaşi fel în care am acceptat imediat inimaginabila murdărie a acelui hidos penitenciar. Fiind la cheremul energumenului care luase România în posesiune absolută, ştiam că suntem pândiţi de moarte la fiecare pas. Lent, precuat, cu oarecare lehamite, au început discuţiile: astfel, pentru prima oară de când eram închişi, ne-am putut face o imagine asupra amplorii demonstraţiei. Se vorbea insistent de un apel la grevă generală pentru 22 decembrie. În noi, cum se întâmplă adesea cu cei izolaţi, speranţa se amesteca haotic cu resemnarea. Este, poate, motivul pentur care, fiecare faţă de el însuşi şi oricine faţă de fiecare, nu redevenisem încă individualităţii. Nu avea nimeni nevoie de un nume pentru a-l considera pe celălalt un camarad demn de încredere. În mod spotan, noi, încarceraţii unei răzmeriţe, căzute pleaşcă peste capul bizarului popor român, nu am avut nevoie de nume pentru a ne legitima*.Înregistrez acest fapt cu uimire, semnificaţia lui rămânând încă a fi degajată. Am făcut cunoştinţă unii cu ceilalţi, adică ne-am dat unul altuia numele, abia în momentul în care, după vremea amiezii, am fost anunţaţi că vom fi eliberaţi peste puţin. Tot atunci un preot din Greaca, care fusese arestat împreună cu noi, a rostit cu glas tare un extraordinar Tatăl Nostru şi imnul de slavă către Feciara Maria care începe prin cuvintele „Cuvine-se cu adevărat să te cinstim…” Nu ştiu câţi dintre cei de faţă erau credincioşi în viaţa de toate zilele. Fapt este că ne-am ridicat la unison în picioare şi, cu toţii, parcă cerându-ne iertare, am plâns. A fost de departe momentul cel mai emoţionant al detenţiei.În fine, abia după decizia de eliberare, răniţii au fost spitalizaţi, iar bolnavii au primit medicamente: fără acest ordin ne-ar fi lăsat să murim având conştiinţa că nu şi-au făcut decât datoria.Un ultim amănunt, cu valoare simbolică: am fost scoşi din celule într-o curte care părea dosită de celelalte clădiri, având aspectul unui şanţ lat: aici ne-au fost înapoiate verighetele, banii, ceasurile şi buletinele. Curtea avea două laturi de zid şi una de pământ sub formă de val înalt, păzită de foişoare cu soldaţi înarmaţi cu mitraliere de câmp. Latura curţii formată din zidul îngust era, aparent, locul în care se executau sentinţele de condamnare la moarte. M-am apropiat de el: zidul era maroniu-roşca, mâncat ca de lepră de găurile lăsate în mortar de gloanţe. Sub picioarele mele pământul era atât de bătătorit, încât netezimea lui, prin apa pe care nu o lăsa să pătrundă, sugera lipsa de elasticitate a pielii de mort. Înţelepciunea hazardului făcuse să fim eliberaţi prin locul unde oamenilor, de regulă, li se lua viaţa. Cu această ultimă coincidenţă simbolică am reintrat în viaţa de după Ceaşescu.Am certitudinea că, dacă în ziua de 22 decembrie 1989 regimul comunist din România nu ar fi căzut, majoritatea celor care au fost arestaţi cu o zi înainte ar fi fost împuşcaţi. Evenimentele ar fi avut cursul deja exersat de criminali la Timişoara: bătaie, arest, tortură, împuşcare – distrugerea cadavrului. Din acest motiv, pentru că ştiu cui îi datorez viaţa, pentru mine, din 22 începând, oamenii se împart în două categorii: cei care au ieşit în dimineaţa zilei de 22 să demonstreze ştiind că riscă să fie împuşcaţi – şi care mi-au salvat viaţa; şi sunt cei care au refuzat să protesteze şi care, în concepţia mea, au consimţit la ştergerea mea dintre vii. Rudele mele de sânge, spre pildă, nu u demonstrat în ziua de 22: aşteptau, cu pusilanimă prudenţă, să vadă ce se mai întâmplă. Ca mare parte din poporul căruia îi aparţin prin naştere, aşteptau şi ei ca lucrurile să se hotărască prin alţii iar ei doar să profite, într-un sens sau altul.Nu voi uita niciodată. Vreau să mai spun că toţi cei care au condus arestările, ancheta şi detenţia nu sunt oameni obişnuiţi şi nici normali. Sunt criminali cu suspendare, anume salarizaţi sprea a tortura şi a ucide. Aceşti oameni au fost crescuţi pentru aşa ceva şi, în marea lor majoritate, îşi iubesc meseria. Ei vor putea spune mereu că nu şi-au făcut decât datoria. Astăzi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, se amestecă pe stradă printre noi: asasinii circulă în România printre fostele şi viitoarele lor victime. Ei nu aşteaptă decât un nou regim care să le redea posibilitatea legală de a intimida, tortura şi ucide.Dedic acest eseu-memorial tuturor celor care au îndrăznit: iubirea mea către ei se îndreaptă.21 ianuarie1
05. De ce va trece guvernul Orban de parlament la prima „strigare” - Oct 16, 2019 7:53:00 AM

De ce va trece guvernul Orban de parlament la prima „strigare”
Există argumente din care rezultă că toate partidele au interesul să treacă guvernul Orban în parlament la prima solicitare de investire. Timpul rămas până la prezentarea în parlament este suficient să risipească aburii „războiului” fără câştigători. Niciun partid nu câştiga nimic din prelungirea situaţiei incerte actuale. Mai ales PSD nu are nimic de câştigat, în ciuda declaraţiilor raboinice pe care le fac liderii săi.Situaţia guvernului Dăncilă Se pare că n-au înţeles suficient situaţia în care se află, dar mai au timp până la votul din parlament să înţeleagă. Un guvern interimar, fără 7 miniştri plini sau interimari, cu un ministru la Justiţie care nu ascultă de premier, cu sarcina de a rezolva treburile curente ale statului, dar şi cu responsabilităţi mari. De orice se întâmplă acum în activitatea statului, responsabil este guvernul Dăncilă, fără a putea lua totuşi decizii importante. Dacă există sincope în resursele bugetare, guvernul nu mai are voie să facă împrumuturi, pentru că este doar guvern interimar. Premierul Dăncilă a numit un secretar de stat la ministerul Justiţiei, fără să realizeze că viitorul premier îl dă afară în câteva ore. Încă miniştri PSD în funcţie fac numiri în instituţiile subordonate, deşi ştiu că nu au nicio şansă să-i menţină în funcţie.Când ştii că ai fost dat jos în parlament, că nu mai ai şanse să revii la ce ai fost, de ce te-ai mai crampona de putere? Toată lumea se uită la premierul Dăncilă ca la o persoană demisă în parlament, care nu mai are nimic de făcut sau de spus la guvernare. Mai bine s-ar concentra pe campania electorală în  opoziţie fiind, să arate cu degetul ce nu face sau face greşit guvernul. Din toate aceste motive apreciez că PSD nu se va opune aprobării guvernului Orban în parlament, la prima prezentare. Partidele care au votat moţiunea vor vota şi guvernul OrbanDacă nu vor vota guvernul Orban la prima prezentare în parlament, la a doua parlamentarii se vor bate să voteze guvernul, ca să nu plece acasă, să piardă indemnizaţia consistentă de parlamentar şi pensia specială acordată doar după un mandat întreg. Să treacă guvernul Orban, la a doua prezentare, cu 80% din voturile parlamentarilor, chiar ar fi o ruşine pentru PSD şi alte partide, care se opun acum şi ameninţă că nu votează guvernul Orban. Să vezi parlamentari PSD, Pro România, USR,  UDMR, făcând coadă la votul în parlament, ca să nu plece acasă cu un an mai devreme, iată un spectacol demn de „comedia”  politică a României. Partidele care au votat moţiunea ar  trebui să explice de ce nu votează guvernul Orban. Au votat moţiunea doar să lase ţară fără guvern? Mai ales că era clar, înaintea votării moţiunii, că PNL şi guvernul Orban vor veni la guvernare după PSD. Apoi, este vorba de funcţionarea ţării. Ne trebuie bugetul pe 2020 şi închiderea bugetului pe 2019. Orice eroare şi blocare a funcţionării ţării va fi plătită scump la viitoarele alegeri. Victor Ponta este destul de inteligent să realizeze acest lucru. Eugen Tomac declară deja că obligaţia partidelor este să dea imediat un guvern ţării, în acest final de an şi cu sarcinile importante pe care le are orice guvern. Declaraţia sa ilustrează foarte bine ce ar trebui să gândească liderii tuturor partidelor: „Avem nevoie de un nou guvern. Dincolo de orice, trebuie să privim spre această realitate şi, în acest sens, punem accent pe nevoia de a găsi un consens cât mai rapid, toate partidele care au votat demiterea Guvernului Dăncilă".Chiar și Comisia Europeană depinde de instalarea unui nou guvern, care sa facă o propunere potrivită pentru comisarul european din partea României. Să blochezi CE doar pentru că partidele de la noi nu se înțeleg, chiar ar fi o contraperformanță de evitat!Și alegerile prezidenţiale reclamă un guvern stabil, pentru ca desfăşurarea lor în mod riguros depinde şi de ministrul de la Interne, de la Externe şi de la alte ministere. Ori, dacă nu se instalează imediat noul guvern, există riscul să ajungem în alegerile prezidenţiale fără guvern, lucru cu totul inacceptabil pentru toată clasa politică. În concluzieToată clasa politică, chiar şi PSD, are tot interesul, inclusiv de natură electorală, să avem cât mai rapid un guvern cu puteri depline. Răzbunarea „prostului” nu-şi are locul în politică, şi sper că o ştiu şi liderii partidelor care ameninţă acum că nu vor vota instalarea guvernului Orban. Altfel, vor plăti scump la următoarele episoade electorale.
1
06. Cu dedicatie pentru tAriceanu ; dRagnea si prietenii - Feb 7, 2017 7:18:00 PM
Cu dedicatie pentru tAriceanu ; dRagnea si prietenii„REEDUCAREA”. Desenul aparţine unui fost deţinut din Piteşti şi descrie grozăvia reeducării, prin care tinerii erau obligaţi să-şi îndese capul în găleţi cu dejecţii sau să suporte scoaterea pe viu a dinţilorhttps://saccsiv.files.wordpress.com/2013/08/12329.jpg„REEDUCAREA”. Desenul aparţine unui fost deţinut din Piteşti şi descrie grozăvia reeducării, prin care tinerii erau obligaţi să-şi îndese capul în găleţi cu dejecţii sau să suporte scoaterea pe viu a dinţilor


Tovarase tAriceanu ( cel care spune ca DNA-ul a devenit procuratura stalinista ) ,dRagnea si tovarasi parlamentari care va  ''topiti '' de marea grija a conditiilor din inchisori  ia priviti aici ,uitati-va cu atentie la acest documentar






''

Închisoarea Pitești este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Pitești, România, renumit pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute și sub denumirea Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești). Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România.[1] Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în cǎlǎi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop.Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute.[2] Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000[2] și 5000.[3] A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est.[4]
Începuturile

Închisoarea a fost construită înaintea începerii experimentului — conform celor spuse de Eugen Măgirescu, clădirea a fost începută spre sfârșitul anilor '30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu.[6] Pentru o perioadă după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcționeze ca arest pentru cei vinovați de infracțiuni minore.[6]
Primele stadii ale "reeducării" au avut loc la închisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Pitești, și cu intensitate mai redusă, la Gherla.[7] Grupul de supraveghetori a fost format tot din deținuți politici și a fost condus de Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și fost membru al Gărzii de Fier, pentru scurt timp și membru al PCR.[8] Țurcanu, probabil la ordinele comandantului SecuritățiiAlexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg)[9], ale colonelului Czeller de la Direcția Penitenciarelor și sub directa supraveghere a ofițerului politic Ițicovici Marina a ales un grup unit format din „veterani” trecuți prin reeducare, ca asistenți pentru îndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste („ODCC”, poreclită de prizonieri în batjocură „Odecaca”)[10] - i-a inclus ca membri pe viitorul părinte al Bisericii Ortodoxe și dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa și evreul Petrică Fux.[11]Primul val de deținuți de la Suceava care au trecut prin „inițiere” a fost trimis la Pitești, unde tratamentul inițial uman a devenit subiectul unor restricții din ce în ce mai severe — potrivit lui Măgirescu, situația s-a deteriorat cu rapiditate în luna iunie.[6]Foto: COLONELUL CRĂCIUN RAPORTEAZĂhttp://razvan-codrescu.blogspot.ro/2011/10/colonelul-craciun-raporteaza.html
Stadiile "reeducării"

Procesul început după acea dată a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) și tortură fizică.[12]
Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării.[13] Gardienii i-au forțat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la demascare pentru diferite abateri, unele reale, dar marea majoritate inventate. Obiectivul lor era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-un supus total, dedicat regimului..[14]Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia (acest proces fiind denumit "demascarea externă").[15] Așadar, deținuții erau obligați să dezvăluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente; cu speranța că vor putea evita torturile, mulți deținuți au "recunoscut" păcate imaginare.[16] A doua etapă, "demascarea internă", avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție.[15]Umilirea publică era de asemenea aplicată, de obicei în faza a treia ("demascarea morală publică");[15] deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Trebuie menționat faptul că deținuții credincioși erau îmbrăcați ca Iisus Hristos, iar ceilalți erau siliți să-i insulte;[6] erau forțați să blasfemeze simboluri religioase și texte sfinte.[10]Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers.[15] Conform relatărilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens."[17] Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci".[18]Pe lângă violența fizică, deținuții supuși "reeducării" erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare,[19] deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, și erau forțați să-și acopere ochii în rarele situații când ieșeau din celule.[6] Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii "reeducării" includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină.[20]S-a spus că metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei și penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare.[16] În cel puțin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspirație de însuși Țurcanu.[6]Închisoarea asigura și o selecție preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgșor și altele, unde echipe de foști deținuți urmau să continue experimentul.[16]În penitenciarul Pitești, au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fenomenul-pitesti-pandemoniul-inchisorilor-comuniste-tortura-teroare-0
Sfârșitul și urmările

În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autorități.[2] Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpați fiind condamnați la moarte, în urma unui proces cu ușile închise (Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780);[21]. Dintre aceștia, au fost executați 16 condamnați, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împușcându-se în cap, în cimitirul Bellu din București. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost puși în libertate la scurt timp.[22] În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite și a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România.[23] După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcționeze tot ca închisoare penrtu opozanții regimului, care erau aduși aici sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Pitești a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafața curții penitenciarului au fost construite blocuri de locuințe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Pitești mai există și astăzi, pe latura de NV a închisorii. La conducerea închisorii s-au aflat : Stănescu Vasile (1944 - 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 - 1953); locotenent Savu Victor (1953 - 1954); căpitan Mândreș Petre (1954 - 1956); maior Ivașcu Ștefan (1956 - 1958); maior Cârstoiu Sebastian (1958 - 1961); maior Toma Mihai (1961 - 1977).
După 1989, abandonată și parțial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcții în 1991; mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate.[3] Un memorial a fost construit în fața intrării închisorii.[3]Deținuți în timpul experimentului

Dumitru BordeianuNeculai PopaIoan IanolideEugen MăgirescuGheorghe Calciu-DumitreasaConstantin OprișanMihai IosubIoan PintiliePr. Roman BragaNicolae Purcărea[24]Dumitru (Dan) LucinescuȘtefan Ioan DavidescuConstantin MerișcaNicolae CălinescuPaul LimbereaSergiu MandinescuCornel NițăIeronim ComșaPetru CojocaruGhoerghe StănicăGheorghe (Gelu) GeorghiuTraian PopescuConstantin (Tache) RodasVictor Lichi
''sursa Wikipedia 1
07. «Pohta ce aţi pohtit» - Feb 7, 2017 5:36:00 PM
«Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!

Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis:„Domnule Președinte al Senatului,Domnule Președinte al Camerei Deputaților,Doamnelor și domnilor parlamentari,Doamnelor și domnilor musafiri,M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.Sunteți un nou Parlament și mă bucur, chiar mă bucur mult, că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și vă mulțumesc pentru primirea foarte frumoasă! Noilor parlamentari și vechilor parlamentari, vă doresc deopotrivă succes și un mandat plin de realizări!





Aş fi vrut astăzi, în condiţii normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aş fi putut să vă vorbesc despre Centenar. În 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aş fi putut să vorbesc poate despre proiectul de ţară. Cu toţii - şi dumneavoastră, şi dumneavoastră, şi dumneavoastră - ne dorim în definitiv o Românie puternică şi prosperă. Cu toţii ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă, naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită.Doamnelor şi domnilor, cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a apucat de altceva. «Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!Asta este situaţia, unii mulţumiţi, unii nemulţumiţi! Ce facem? Dragilor, ce facem? Care sunt soluţiile, care este marja de manevră pentru a ieşi din acest impas?Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui Ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult.Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD!Doamnelor şi domnilor,Preşedinţii celor două Camere...(Parlamentarii PSD și ALDE părăsesc sala de plen)Aţi obosit deja? Ghinion!Preşedinţii celor două Camere - care, nu ştiu, au rămas? Au rămas! - încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului şi că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat şi afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea guvernului legitim.Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum! Nu oricum! România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noaptea, pe furiş.Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, cei care aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil!Sunt mari aşteptări din partea societăţii. Lumea v-a votat, fiindcă v-a crezut. Ce aţi promis, faceţi! Sunt mari aşteptări din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare şi de o legiferare transparentă, predictibilă, sustenabilă.Nu vă bateţi joc de România! Suntem într-o situaţie macroeconomică foarte bună. Nu puneţi România în dificultate! Păstraţi trendul ascendent! Păstraţi creşterea economică! Sunt aşteptări mari de la partenerii noştri internaţionali. România este o ţară stabilă, puternică în regiune. Am luptat, am legiferat şi am guvernat timp de mulţi ani în aşa fel încât România să devină parte puternică din NATO, din Uniunea Europeană. Lumea are mari aşteptări de la noi. Să nu-i dezamăgim!Dacă PSD, care a creat această criză, nu o rezolvă urgent, voi convoca, în virtutea atribuţiilor de Preşedinte, consultări la Palatul Cotroceni pentru a vedea care sunt soluţiile posibile.Doamnelor şi domnilor,Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă, o naţiune care se poate mândri cu o justiţie independentă, o naţiune unde autorităţile colaborează loial, o naţiune cu un Parlament puternic, o naţiune cu un Guvern performant, sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câţiva din situaţii dificile, pe câţiva politicieni din situaţii dificile?Merită România acest sacrificiu pentru câţiva politicieni? Asta este întrebarea. Acesta este scopul referendumului. O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili în vârful statului.Asta îmi doresc eu pentru România şi asta, cred, îşi doresc românii. Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.Probabil aţi urmărit imaginile de la demonstraţiile care au avut loc în ultimele zile, multele demonstraţii care au avut loc în ultimele zile. Cea mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în multe, multe alte localităţi din România, din străinătate, au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu a fost nicio demonstraţie la Revoluţie. Incredibil!Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoarele întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic.Democraţia trebuie ţinută vie, democraţia trebuie apărată zi de zi, revigorată! Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă şi pentru multă democraţie este nevoie de multă educaţie, şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie!Doamnelor şi domnilor,Să păstrăm aşadar democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României!Vă mulţumesc!”Klaus Iohannis  presdintele Romaniei

sursa digi 24


1
08. Iar ai mintit victoras ... doar PLEACA ... - Jun 22, 2015 7:06:00 AM
" Știi, Victore, îmi permit pentru prima oară să te tutuiesc. Pentru că te simt în fața mea atunci când îți vorbesc așa. Parcă te văd, aici, pe un fotoliu cu piciorul stâng întins, cu orteza pe el. Ca și mine. Orteza mea e neagră, a ta cum e? Dar să nu divagăm. Victore, mi s-a blocat genunchiul. De tot, dureros… Am chemat un vecin să mă ducă cu mașina la spitalul Universitar din București. Ai fost vreodată? Pe chei, la Eroilor. Multe salvări, mulți oameni pe holuri, scaune cu rotile, tărgi, pereți văruiți cu albastru. Auzi, Victore, albastru deschis. Culoare frumoasă, liniștitoare, așa, dar să nu divagăm.M-a văzut un medic și mi-a zis că mă operează. Am stat 15 minute să mă ia un lift, Victore, înghesuială mare. Când m-a luat, un medic care stătea într-un picior glumea amar: „în lift și în sala de operație ce mai facem și noi saună. E gratis, nu o putem refuza”. Te-ai prins, Victore? Adică nu avea aer condiționat funcțional în sala de operații, nah! Glumeț, medicul, semăna cu un actor american… Îmi scapă. Dar să nu divagăm!M-am operat. A durat trei ore. Cred că aerul nu mai făcea față, că unul din medici a cerut alte haine la un moment dat.Nu m-a durut. M-am holbat într-un ecran să văd cum îmi umblă prin genunchi. Mi-au reconstruit ligamentul din două tendoane. Artă, Victore! La tine cum a fost? Te-a durut? În fine, nu divagăm. Am aflat că în post-operator era și soția ambasadorului Olandei la București. A intrat o asistentă în sala de operații și a zis că ea și-a terminat toată engleza cu olandeza, că îi face un Tramal și că o mută în salon. „Mai ține-o în post-operator, s-o văd și eu”, a spus medicul care îmi umbla prin genunchi. În post-operator am ajuns și eu. Știi cum arată? E un salon cu vreo 5 paturi, poate 8, habar n-am, în care sunt aduși toți cei care au fost operați. Doi brancardieri mici de statură m-au luat pe sus, Victore, a fost amuzant. Unul zicea că sunt uriaș și că îi rup coloana. L-am luat de după gât și rânjea schimonosit când m-a desertat pe pat, lângă doamna Dinca. O doamnă care pe lângă tot ce avea, făcea și atacuri de panică. Dar să nu divagăm.La tine cum a fost? Cine te-a luat pe sus? Că ești mai greu decât mine! Gemete de durere se auzeau din jur, că oamenii începeau să se dezmorțească. Pe fiu-meu, inițial, nu l-au lăsat să mă vadă. A protestat: cum, n-am voie să-l văd pe tati? Pe tine te-a lăsat să-ți vezi copilul în post-operator?Olandeza apăsa pe buton. Asistenta Alina a intrat iarăși în post-operator și a zis așa: am băgat olandeza în 20 cu 1. E bine, dar are dureri! Victore, în salonul 20, patul 1 am stat și eu. Tot Alina s-a ocupat de mine. N-o știi, lucrează de mulți ani în spital, se atașează de bolnavi, deși unii aruncă cu urinarele după ea, o mușcă, o zgârie. Oameni bătrâni, sclerozați, tot felul. Ea s-a ocupat de „olandeza”, Victore, mi-ar fi plăcut să se ocupe și de tine. Fiul ei are examenul de bacalaureat, vorbește mult de el. Mai ales când face gărzi. Știi cât câștigă, Victore? Nu, nu divagăm… Dar nu mă mai pot abține! E în regulă, ai plecat în Turcia sfidând toți medicii și toți pacienții, deși ești ditamai premierul României, nu aveai operație pe cord deschis, ci o fractură de ligamente! Acum zici că rămâi acolo pentru recuperare?! E un rahat recuperarea, câteva mișcări de gimnastică le poți face de-acasă Dar tu vrei linișe, nu? Nu vrei s-o auzi pe doamna Dinca gemâd, nici pe”Colonelul” cerâd la baie, nici pe olandeza. Te înțeleg Victore, dar nesimțirea ta nu mai are bun-simț!Cum să spui la Antena 3 că pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar și că pentru tine s-ar fi blocat două, când eu am stat acolo, Victore, la același etaj, lângă rezerva ei? Nu ți-e rușine să minți în halul ăsta?! Nu știai că sunt acolo, Victore? Doamna ambasador a fost tratată fix ca oricare pacient. Și eu la fel. Și doamna Dinca, bătrâna care a făcut nopți albe și a stat lângă mine. Și „Colonelul”, care de la Tramal și Morfină credea că e acasă. Și ceilalți. Eram internați oameni simpli, Victore, numai în mintea ta bolnavă se putea întâmpla să fie blocat un etaj de spital pentru un pacient, oricine-ar fi el. Numai tu ai fi putut bloca etajele spitalelor, dar nu în România, Victore! În Turcia, în Rusia, unde vrei! Medicii care au operat-o pe olandeza au mai operat încă cinci oameni în aceeași zi în care tu, Victore, și cu mine ne-am operat. Cinci români care s-au operat la Ortopedie la Universitar.Au stat lângă olandeza, Victore, cât de mincinos să fii să spui că s-a blocat etajul?! Minți ca un ticălos, e OK, dar nu-ți bate joc de medici, de asistente, de infirmiere. Doamna ambasador nu și-a bătut joc de ei. S-a fotografiat cu medicii, știi? Cu tricouri pe care scria că medicii români vor în Schengen, iar tu, ca un nesimțit, te-ai dus să te operezi în spitalul lui Erdogan! Acolo, în țara în care un jurnalist turc a fost condamnat de o instanță pentru că a scris pe Tweeter că mamei lui Erdogan i-ar fi fost rușine să vadă ce face fiul ei. Acolo te-ai dus, Victore! Nu minți fără bun simț, măcar! Nu ne băga în mocirla ta. Scaldă-te singur în ea!Medicii de la Universitar vor opera în continuare, Alina va mai învăța engleza și va face gărzi, medicul care seamănă cu un actor american va face saună în sala de operații și după ce tu nu vei mai fi prim-ministru, iar eu o să fac recuperare și scap de orteză. Și vreau și eu în Schengen, nu în Turcia sau Rusia. Dar să nu divagam. Minți ca un nesimțit! " SURSA : http://www.jurnalistii.ro/opinii/nu-mai-pot-sa-tac-victore-are-si-nesimtirea-bunul-ei-simt/?fb_action_ids=10152946797857113&fb_action_types=og.comments1
09. Dlui Adrian Nastase cu "dragoste" - Jun 21, 2015 3:50:00 PM
                     Dlui Adrian Nastase cu "dragoste"Nu stiu ce "blestem" a cazut asupra mea sa citesc ultima aberatie a unui om care "nu poate intelege" ce se intampla cu el nici chiar acum la trei ani de la "stabilirea domiciliului la Jilava", a unui om? care se numeste Adrian Nastase.



Am desprins cateva din "nedumeririle" domniei sale ce il bantuie fara putinta de a se debarasa de ele, eu insa fiind mai suspicios, cred insa ca nici nu doreste aceasta ci incearca sa faca din ele martoage care sa traga la "un car fara roti".
Facand pe prostul se arata nedumerit de mana destinului, a destinului pe care el l-a construit altfel decat a iesit, destin care neintelegandu-l pe domnia sa, s-a "autoscris" in alt fel! Bravos dle A.N : pai chiar nu stii proverbul ca "Nu-i cum vrea omul ci cum doreste Domnul"? Se vede treaba ca "nu esti un bun roman". Bre omule, destinul este bun, domnia ta l-ai schimbat intr-unul rau furand, tradand poporul roman, si crezand ca peste "inaltimea ta" nu mai exista nimeni!
Ne mai spune dl A. N. ca in numele unor principii inalte, Romania a ajuns un stat colonial! Bravo stimabile, incepi sa devii destept in a ne crede tampiti! Adica atat de destept cum crezi ca esti, sa credem noi ca nu ai inteles acele principii? Ca abia acum ai realizat ca ai fost pacalit? Nu erai dta ministru de externe? Nu dta si propriul partid ai indeplinit "principiile" aruncand economia Romaniei in groapa amintirilor si a regretelor, indesandu-ti in conturi bani colorati, dta si partidul dta? Doamne, ce pacalit ai fost! Se pare ca in destinul ce ti l-ai construit a lipsit un element primordial : rusinea! Poate ca de aceea s-a si prabusit destinul domniei tale, dar "nu mai plange baby" caci ai ramas cu "mony", si inca multi.
Da stimabile, "lucrurile in care ai crezut" n-au tinut, se prabusesc iar partidele care impreuna "au demolat", vanate de justitie se "imping in groapa" unele pe altele! Da se poate spune ca au loc reglari de conturi dar sub supravegherea Justitiei!
Ai dreptate dle A.N, exista "o isterie a arestarilor", dar este o isterie necesara si ea foloseste, asa ca sa stii si dta, foloseste tarii asteia jupuite de dv, politicienii! Si nu bag mana in foc, dle A.N ca nu va veti mai plimba cu "duba pe la beciul domnesc"! Fie sa aveti norocul acesta!

                                 "Cu dragoste" pentru dv, dle Adrian Nastase!1
10. Ce raspundere extraordinara ai tu, nesimtit ordinar ce esti, acolo unde mananci, dormi si votezi cum iti ordona seful tau ... - Jun 19, 2015 6:26:00 PM
" "Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, şamd.” - deputat in Parlamentul Romaniei.
Ce raspundere extraordinara ai tu, nesimtit ordinar ce esti, acolo unde mananci, dormi si votezi cum iti ordona seful tau (din partid, din servicii, sau de unde o fi)? Cu ce esti tu mai presus de mine? Hai sa vedem...Sunt cadru didactic universitar, cu vechime de 15 ani, la care se adauga si cei petrecuti pe bancile facultatii. Am fost olimpic national la 5 materii in liceu, am luat atatea premii ca nici nu le stiu din cap. Pasiunile mele stiintifice sunt cloud computing, data mining si fizica cuantica. Stii ce inseamna vreunul dintre acesti termeni, mai infatuat ordinar ce esti?Cu asta am lamurit-o, hai sa mergem mai departe. Am construit de la zero (fara tata smecher, securist, primar, etc...) o firma care a implinit anul trecut 15 ani. Lucreaza numai in privat, nu da tunuri, isi plateste toate impozitele. Sunt recunoscut international ca unul din cei mai buni specialisti IT in aria mea de competenta. Vorbesc anual la cateva zeci de evenimente nationale si internationale, si asta nu pentru ca "da bine" sa fiu invitat ci pentru ca oamenii sunt interesati ce ceea ce spun. Tu ce ai realizat, mai extraordinarule?Sunt zile in care lucrez pana la 10-12 ore. Multe dintre weekend-urile mele sunt presarate cu activitati profesionale. Sa nu ma intelegi gresit, profitorule, nu ma plang si nu ma victimizez. Fac ceea ce fac si cat fac pentru ca imi place foarte mult. Ma pricep bine, am rezultate si satisfactii. Produc pentru mine, pentru cei care depind de mine (colegii mei de la firma, partenerii de business) si pentru statul roman. Platesc impozite pe venituri, pe cladiri, pe profit, TVA, taxa de drum, acciza pe combustibil, si multe altele. PLATESC, intelegi lipitoareo? Imi justific existenta in aceasta societate, si, muncind pentru mine si familia mea, contribui la bunastarea comunitatii. Tu cate ore muncesti pe saptamana, extraordinarule responsabil? Ca te vad aproape in fiecare miercuri in avion, si nu in ala care aterizeaza la Bucuresti.Ai dreptate, nesimtitule, nu se poate pune semnul egal intre noi. " 
sursa : https://www.facebook.com/ciprianjichici
1
11. Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor. - Jun 18, 2015 6:25:00 PM


Zilele trecute, ţara a primit încă o dovadă că unele dintre cele mai mari nedreptăţi se fac cu legea în braţe. La fel s-a întâmplat şi când, dumneavoastră, aleşii neamului, v-aţi rupt de ceea ce înseamnă principiul contributivităţii şi aţi hotărât să vă oferiţi pensii mai mari chiar şi cu 4.600 de lei, echivalentul a 11 pensii minime.
Am asistat la unul dintre cele mai murdare conflicte de interese girat, din păcate, de legislaţie, acela ca un grup de oameni să-şi voteze singuri suplimente la pensii din bani publici. Dacă nu vă îngrijoraţi de ceea ce vor spune cei aproape 400 de mii de români care trăiesc din pensia minimă, poate vă îngrijoraţi de viitorul copiilor noştri.
Nu supun dezbaterii legalitatea, dar lipsa de moralitate de care dă dovadă parlamentul nu este demnă de o societate sănătoasă. Nu, în contextul în care un asistent universitar are salariul de 1.050 de lei, când sute de mii de angajaţi din învăţământ trăiesc la limita sărăciei. Să nu mai vorbim despre medici şi multe alte categorii sociale şi profesionale. Dacă acum numai ei ştiu cum se descurcă, mă întreb ce vor face aceşti oameni la final de carieră, cine le va plăti lor pensia? COPIII NOŞTRI, acei copii în care refuzaţi să investiţi. Refuzul de a învesti în educaţie le încetineşte dezvoltarea, le limitează capacităţile, astfel că nu faceţi decât să propagaţi sărăcia de la o generaţie la alta. Presupun că este greu pentru o mână de 'alesi' să vadă acest risc, în confortul unor indemnizaţii de mii de lei.

Din punct de vedere macroeconomic, cea mai sănătoasă investiţie pe care o putem face este în educaţie. Avem nevoie de specialişti ancoraţi în cerinţele pieţei, cu competenţe pe ceea ce economia solicită şi are nevoie. Este greu să vorbim despre echilibre macroeconomice când încă avem un sistem de învăţământ încremenit într-un buget de asistenţă socială. Ultimele analize economice arată că deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la 3,56 miliarde de lei după primele două luni din 2015, cu peste 1 mld. lei mai mare decât în primele două luni ale anului trecut. Discrepanţele între cei care cotizează la bugetul de pensii şi numărul celor care ies din câmpul muncii se accentuează, iar una dintre cele mai sigure soluţii pentru echilibrarea balanţei este să se investească în educaţia tinerilor, astfel ca ei să devină mult mai productivi, salariile să crească, iar contribuţia la pensii să fie cu atât mai consistentă.
Vă place să vă numiţi aleşii neamului, dar aţi cam uitat de NEAM. Daţi tuturor şansa la pensii mai mari, investiţi în educaţia copiilor!

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara
Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea



Potrivit proiectului de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari, votat zilele trecute în Parlament, un parlamentar cu un mandat în Legislativ ar urma să primească o indemnizaţie suplimentară la pensie de aproximativ 1.550 de lei. Două mandate ar urma să fie recompensate cu o pensie suplimentară de 3.100 de lei, iar aleşii cu minimum trei mandate ar urma să-şi adauge la pensie 4.600 de lei în plus, în fiecare lună.



1
12. Scrisoare catre o haimana si catre presedintele care ne duce cu zaharelul - Jun 5, 2015 5:54:00 PM
Scrisoarea catre haimanaua pOnta si catre toti analistii pro pOnta ( adica banditii care interpreteaza legea



Nu am sa scriu protocolar pentru ca din momentul LOVITURII DE STAT din vara anului 2012 am spus ca acest bandit numit pOnta trebuie sa plece urgent .
Herr iOhannis legea spune clar  :

 " În cazul în care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie. " 


http://lege5.ro/Gratuit/gezdinzwhe/legea-nr-115-1999-privind-responsabilitatea-ministeriala?pId=146583088#p-146583088

Deci iOhannis treaba ta este clara , in  " Romania lucrului bine facut  " tu trebuie sa respecti legea si sa scrii ordinul de destituire . Tu iOhannis nu trebuie sa dai satisfactie acestei haimanale sa isi dea demisia aceasta haimana nu are deptul nici onoarea sa isi dea demisia . 

Haimanaua pOnta pe langa acuzatiile care i se aduc mai are la activ  

- crima ... : cazul Panait 

Ziarul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a publicat la 26 iulie un articol în care informează despre versiunea conform căreia prim-ministrul României, Victor Ponta, ar avea legătură cu moartea fostului său coleg de serviciu, procurorul Cristian Panait. Procurorul Cristian Panait a decedat în 2002, la vârsta de 29 de ani, după ce a căzut de la fereastra apartamentului din Bucureşti în care locuia. Ziarul german relevă că în acea perioadă procurorul Cristian Panait investiga un scandal de corupţie în care erau implicaţi oameni din anturajul liderului de atunci al PSD, Adrian Năstase. Căderea fatală de la etaj, în seara zilei de 10 aprilie 2002, s-a întâmplat la scurt timp după ce Cristian Panait a fost vizitat la domiciliu de colegul său Victor Ponta, cu care ar fi avut un conflict din cauza viziunilor opuse în privinţa dosarului. La autopsie au fost găsite urme de droguri în corpul lui Cristian Panait. Iniţial, a fost deschis un dosar conform căruia procurorul Victor Ponta era suspectat de asasinarea procurorului Cristian Panait. La scurt timp, însă, a fost avansată versiunea oficială conform căreia procurorul s-ar fi sinucis, scrie ziarul german. Procurorul care investiga decesul lui Cristian Panait a fost lovit mortal de o maşină. Autorul articolului din „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Von Karl-Peter Schwarz, a stat de vorbă, la Bucureşti, cu Ela Simona Fica, o jurnalistă care l-a cunoscut personal pe procurorul Cristian Panait şi care a investigat acest caz. Publicaţia germană o citează cu prudenţă pe jurnalistă, nepreluând acuzaţiile directe şi grave aduse de ea lui Victor Ponta. Concluzia jurnalistei române (cu grad militar) este că Victor Ponta a fost interesat de înlăturarea procurorului Cristian Panait şi că ulterior a fost răsplătit de PSD, cariera sa avansând. „Victor Ponta este asasinul procurorului Cristian Panait!”,  .... 

citeste mai departe :  aici 


Naum vizavi Ponta prima parte

,,Cine este acest avorton, chefliu notoriu, consumator de manele licentioase si dansator din buric pe mesele tovarasesti, din tara si din strainatate care a imprumutat de la mentorul sau, Nastase, aroganta si neam-prostia, ajungand sa exprime tot poate fi mai rau, mai respingator, dezgustator si daunator la un asa zis reprezentant al unui tineret pesedist oricum cretinizat?...

citeste mai departe :    aici 



Naumovici alias Naum alias pOnta partea a doua
     ,, Multi ar zice ca era doar un adolescent ascuns prin dormitorul parintilor, speriat de gloantele care suiera prin centrul Capitalei, nu departe de locul unde a crescut. Numai ca tanarul Ponta juca, la cei 17 ani si trei luni, rolul vietii sale, care avea sa-l duca departe peste 20 de ani. Un rol jucat alaturi de un agent GRU (spionajul militar rusesc – n.r.) cu misiunea de a schimba fata Romaniei si de a-i indeparta de la putere pe Ceausesti. Acest lucru era recunoscut, ca o ultima spovedanie, de catre generalul-maior Stefan Kostyal. 

citeste mai departe :  aici 


pOnta DEMISIA URGENT ! ... DNA doar fati treaba ...aceasta haimana daca intra la bulau ...in aceasta viata nu mai iasa ...! 



COMUNICAT
În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

1.Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni) 
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată 
- spălarea banilor 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.
În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt: 

La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel. 
Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru. 
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008. 
Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.
Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București.
În perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.
Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel. 

Suspectului Ponta Victor-Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile anterior descrise, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

2.În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru al României, având în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.
Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei și 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenții fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit dedreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. " 

sursa : http://www.pna.ro/faces/comunicate.xhtml 
Poza penala a varfului PSD si a familiei Ponta"
Viorel Hrebenciuc si fiul sau, Andrei HrebenciucViorel Hrebenciuc si fiul sau, Andrei HrebenciucFoto: Colaj / Sursa foto: AgerpresViorel Hrebenciuc, cunoscut si ca "eminenta cenusie a PSD" si strategul partidului, se afla in arest la domiciliu, in Mega-dosarul Retrocedarile ilegale. El este acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si instigare la folosirea influentei, pentru obtinerea de foloase necuvenite. Dosarul, in care mai sunt implicati fiul sau, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat PSD Ioan Adam si Tudor Chiuariu, a fost trimis in judecata la inceputul acestui an. 

Viorel Hrebenciuc este cercetat de procurorii DNA si in Dosarul Giga TV, alaturi de sefa CNA, Laura Georgescu. Vezi aici comunicatul DNA din 13 mai 2015. 

Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta: in arest la domiciliu 

Alexandru Iacobescu, la un meci de baschet alaturi de Victor Ponta si Sebastian GhitaAlexandru Iacobescu, la un meci de baschet alaturi de Victor Ponta si Sebastian GhitaFoto: sorinamatei.blogspot.comIulian Hertanu, casatorit cu sora premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv in februarie 2015 in dosarul de fraudare a fondurilor europene pentru lucrarile de canalizare la Comarnic. In urma cu mai bine de o luna, el a fost plasat in arest la domiciliu. (Sursa) Procurorii l-au acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, schimbarea nelegala a destinatiei fondurilor europene si evaziune fiscala.

In acelasi dosar, deputatul PSD Sebastian Ghita a fost pus sub control judiciar, la fel ca deputatul PSD Vlad Cosma si ca tatal acestuia, Mircea Cosma - presedinte al Consiliului Judetean Prahova, fost presedinte al PSD Prahova si vicepresedinte al PSD, toti acuzati de sprijinirea unui grup infractional organizat. 

Procurorii le-au audiat in acest dosar pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, si pe sora acestuia, Alexandra Hertanu, transmite Agerpres. 

Adrian Nastase, fost presedinte al PSD si premier al Romaniei: Condamnat definitiv si irevocabil in doua dosare

Adrian NastaseAdrian NastaseFoto: AgerpresAdrian Nastase a fost presedinte al PSD in perioada 2001-2005 si premier al Romaniei, din 2001 pana in 2004. In iunie 2012 a fost condamnat definitiv si irevocabil la doi ani de inchisoare cu executare in Dosarul "Trofeul calitatii". In ianuarie 2014, Nastase a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare inDosarul "Bunuri din China (Zambaccian I)". In august anul trecut, el a fost eliberat conditionat, pentru ca a executat o treime din pedeapsa.SursaLa acestia, se adauga cei 13 ministri din "cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut Romania" - promisiune facuta de Victor Ponta inainte de a prelua sefia Executivului - care sunt acuzati de procurorii anticoruptie in diferite dosare. Potrivit unei documentari Gandul, este vorba despre: 

Daniel Chitoiu (PNL - fost ministru al Finantelor in perioada decembrie 2012-februarie 2014, acuzat de DNA de abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat), Corneliu Dobritoiu (PNL - ministrul Apararii in mai-decembrie 2012, trimis in judecata in septembrie 2013 in Dosarul "Locuinta de la MApN" si condamnat deja in prima instanta la 1 an inchisoare cu suspendare), Ioan Mang (PSD - care a atins performanta ca in saptamana in care a fost ministru al Educatiei sa adune 7 acuzatii de plagiat si 3 cercetatori straini care au "confirmat plagiatul in clar" precum si un verdict oficial de plagiat care se pare ca nu a avut repercusiuni niciodata), Ecaterina Andronescu (PSD - ministru al educatiei, cel mai recent, intre iulie-decembrie 2012, urmarita penal pentru abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani, in dosarul "Microsoft"), Ovidiu Silaghi (PNL - ministru al Transporturilor in mai-decembrie 2012, urmarit penal din 2013 in Dosarul "Trafic de influenta la Transporturi"), Mircea Diaconu (PNL - ministru al Culturii in mai-iunie 2012, declarat incompatibil de ANI, raport mentinut de instanta, care a decis insa ca pozitia de europarlamentar nu incalca interdictia de 3 ani de detinere a unei functii publice, pentru ca interdictia se aplica doar functiei de senator, potrivit Gandul), Dan Nica (PSD - ministru al Comunicatiilor in mai 2012-mai 2014, acuzat in Dosarul "Microsoft" de abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani), Victor Paul Dobre (PNL - ministru al Administratiei in mai-august 2012, pentru care procurorii Parchetului General au cerut avizul pentru urmarirea penala, fiind suspectat de abuz in serviciu in legatura cu referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, insa Camera Deputatilor a respins cererea, potrivit sursei citate), Dan Sova (PSD - ministru pentru Relatia cu Parlamentul in 2012, al Infrastructurii in 2012-2013 si al Transporturilor in 2014, cel care l-a tras pe prim ministrul in functie al Romaniei intr-o urmarire penala),Varujan Vosganian (PNL - ministru al Economiei in 2012-2013, acuzat de procurorii DIICOT de constituire a unui grup infractional organizat, de abuz in serviciu si de complicitate la delapidare, in dosarul "Ioan Niculae-Romgaz"), Relu Fenechiu (PNL - ministrul Transporturilor in mai 2012-iulie 2013, condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare cu executare in Dosarul "Transformatorul" si primul ministru roman din istorie condamnat in timp ce era in functie), Cristian David (PNL - ministru pentru Relatia cu romanii de pretutindeni in mai 2012-martie 2014, in prezent in arest la domiciliu intr-un dosar in care este acuzat ca ar fi luat mita 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzau in favoarea unei persoane care revendica un teren Sursa) si Darius Valcov (PSD - ministrul Finantelor in perioada decembrie 2014-martie 2015, aflat in arest preventiv din 2 aprilie si cu un nou dosar de trafic de influenta pe numele sau)."
sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20213527-poza-penala-varfului-psd-familiei-ponta.htm1
13. Manifest - Cum ne dorim partidul M10 - Jun 4, 2015 5:57:00 PM
PATRIOTIC, NU NAȚIONALISTPatria o iubești firesc, nu până la viol, cum au făcut-o cei care din prea mult „naționalism” au menținut-o în subdezvoltare și izolare, sau au scos-o la mezat. O iubești atunci când nu o murdărești, nu o furi, nu o defrișezi, nu o demolezi, când îi respecți valorile, patrimoniul, limba, mediul și cultura, nu atunci când te bați cu pumnul în pieptul viril și ragi slogane neanderthaliene. Nu poți fi „mândru că ești român”: poți fi mândru doar de ceea ce faci ca român și, în general, ca persoană umană liberă și responsabilă.
ÎNCREZĂTOR ÎN ECONOMIA LIBERĂFără socialism, adică manipularea resentimentului și mită pentru propriul electorat prin munca forțată și jefuirea altora. Noi vrem ca banii să rămână în cea mai mare măsură la cei care-i produc. Fiecare știe cel mai bine cum să-și cheltuie banul muncit: statul trebuie să-și scoată mâinile din buzunarele noastre. Prosperitatea celor care produc, creează, inovează, construiesc și dezvoltă se va răsfrânge organic asupra întregii societăți, solidaritatea va fi din prea-plin, nu deturnată asistențialist. Banii vor fi reinvestiți în locuri de muncă, în cercetare, dezvoltare, educație și sănătate, în consum și servicii de cei care știu ce să facă cu ei, nu vor fi deturnați către mafia de partid.PRO-OCCIDENTALÎn primul rând SUA și NATO, fiindcă fără ei am fi gubernie rusească. Pe noi nu ne veți auzi înjurând ambasadele occidentale, fiindcă știm că vor același lucru ca românii cinstiți: limitarea corupției, un stat de drept, un partener cinstit. Corupția îi favorizează pe cei care ne vor răul: ea vulnerabilizează statul și drenează resursele. Corupția este vânzare de țară și trădare națională. Statele membre UE și NATO ne sunt partenere, ca dovadă că denunță corupția din România, nu o speculează.REFORMISTVrem să reformăm ce e prost ca să conservăm ce e valabil. Nu vrem inginerii sociale, lingvistice, mentale, revoluție permanentă, anarhie. Nu vrem să aruncăm țara-n aer, să creăm un nou om nou, să ne aruncăm identitatea la gunoi. Nu suntem utopiști, nu visăm la zori purpurii, raiul pe pământ, râuri de lapte și miere sau reîntoarcerea la comuna primitivă. Înțelegem lumea așa cum este: vrem să păstrăm ce e bun, să reformăm ce e greșit și să eradicăm ce e putred.ÎNDRĂGOSTIT DE LIBERTATERespingem statul omnipotent și omniprezent, poliția gândirii și controlul electronic al tuturor. Vrem cât mai multă libertate de alegere în sănătate și educație, ca pe orice altă piață. Vrem libertate de conștiință și libertate religioasă, fără ca una să o reprime pe cealaltă.Niciun partid din România nu are oferta noastră. Unii vând spaime, alții mituiesc, alții sunt avataruri sau rebranduiri ale produsului politic creat în laboratorul securisto-comunist.Noi vrem să întoarcem pagina. Noi propunem total altceva decât clasa politică actuală.1
14. Nu sunt de acord să fiu împușcat - Jun 1, 2015 10:33:00 AM


Scrisoare deschisă adresată domnului acad. Ionel Valentin Vlad,

Președinte al  Academiei Române

Domnule Președinte,

Aflu că în urmă cu mai bine de o saptămână a avut loc în instituția pe care o conduceți o ședință a Secției de Filologie și Literatură în care un membru al Academiei, Nicolae Breban, a argumentat în fața colegilor săi de ce, spre binele culturii române și al țării în general, ar fi de dorit ca Horia Patapievici și cu mine să fim împușcați. („Derbedeii ăștia ar trebui împușcați!”) Am subliniat cuvântul pentru a marca folosirea lui expresă: împușcați. Constat astfel că, după alocuțiunea rostită cu ocazia înscăunării sale ca președinte onorific al Consiliului ICR, alocuțiune în care eram numiți „haimanale”, discursul lui Nicolae Breban s-a radicalizat.



Domnule Președinte,

 Este a treia oară în douăzeci și cinci de ani când, într-o țară în sfârșit democratică, s-a cerut în mod public să fiu împușcat. Vă asigur că acest lucru nu mă flatează deloc.
Prima oară a fost în 13 iunie 1990 (debutul faimoasei mineriade), când, ducându-mă dimineața la birou, a trebuit să traversez o mulțime care bloca intrarea în corpul C al impunătorului edificiu al fostei Case a Scânteii. Pe lângă Humanitas, în aceeași aripă a clădirii se afla și sediul României libere. Mia de oameni adusă acolo (muncitori de la etajele II și III, unde se afla „Complexul tipografic Casa Scânteii”, actualmente tipografia Coresi), monitorizată de oamenii Securității devenite peste noapte SRI, avea ca sarcină să scandeze pe rând „Moarte lui Băcanu!”, „Moarte lui Paler!”, „Moarte lui Liiceanu!”. Am intrat în mulțime fără să știu ce se întâmplă. Vă imaginați oare o clipă cât de straniu e să traversezi (ca un intrus!) o masă de oameni care îți cere moartea? Și să te gândești că o fac fără să știe că tu ești acolo? Că te-ai întrupat deodată, printre ei, oarecum din strigătul lor, repetând politicos, în timp ce îți croiești drum spre poarta intrării, „Îmi permiteți? Îmi permiteți, vă rog?”. Mă simțeam impostor în incognitoul meu și, într-o străfulgerare de gând, mi-a venit să strig: „Dar sunt aici!”. Apoi, în timp ce înaintam cu greu, nu încetam să mă întreb de ce îmi voiau oamenii aceia moartea, de vreme ce, evident, nici unul nu știa de fapt nimic despre mine.
 Apoi, două-trei luni mai târziu, în România Mare, a apărut o listă (erau pe ea vreo zece nume) cu persoanele care trebuiau împușcate pe stadion „pentru ca în România să fie liniște”. Numele meu era printre ele, de altminteri în cea mai plăcută companie.

 Iar acum, după douăzeci și cinci de ani, reapar, iată, alături de Patapievici, pe lista „de împușcat” a lui Breban.
 Domnule Președinte, vă dați seama că, scriindu-vă,  nu despre Breban este vorba aici. Vă imaginați pesemne și dumneavoastră, cum îmi imaginez și eu, ce infern trebuie să fie în sufletul acestui om de-a ajuns să ceară, întru înseninarea lui, împușcarea unor confrați. Dar de ce? Și unde? În ce cadru social? Prin decizia cărei instanțe? De către cine? De care echipă a morții? Dar, cum spuneam, nu despre tainicele mișcări ale unui  suflet înnegurat este vorba aici. Vă propun ca deocamdată să-l abandonăm pe-acesta propriei sale torturi. Nu de resortul Academiei ține ostoirea enormei sale suferințe.
În schimb, se pare că, atunci când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împușcarea unui scriitor, în discuție e Academia însăși. Președintele Secției, dl Eugen Simion, nu s-a grăbit să sune la 112, nici să-l poftească pe vorbitor afară, nici să-l admonesteze, nici să ridice ședința, nici să ceară părerea colegilor aflați în sală despre scena la care erau martori. Dintre participanți, am înțeles că doar doi membri – poeta Ileana Mălăncioiu și lingvistul Grigore Brâncuș – s-au ridicat să spună că rostul Academiei nu este să propună execuții sumare. Le mulțumesc amândurora. Se pare că academicianul Brâncuș, un respectabil domn trecut de 85 de ani, a plătit pe dată firescul intervenței sale, fiind reprimandat golănește de către vorbitorul setos de sânge. Ceilalți, înfricoșați (?!), au tăcut mâlc, făcându-se astfel complici cu cele petrecute sub ochii lor. Nimeni, în afara celor doi, n-a mai găsit de cuviință să semnaleze faptul că printre ei se rătăcise un personaj care îi compromitea pe toți și, odată cu ei, însuși blazonul Academiei.

Nu pot să închei înainte de a mă opri asupra vinilor care i se aduc de ani buni lui Horia Patapievici. Atât de mari, se pare, încât ele ar trebui ispășite, iată, prin moarte! Stupefiantă, în cazul judecării lui, este tehnica inversării termenilor realității, încăpățânarea cu care albul este prezentat ca negru. Cum s-a ajuns ca una dintre cele mai rafinate personalități ale culturii noastre, în loc să primească onorurile de rigoare, să fie scuipată pe stradă și tratată, într-un discurs continuu al urii, ca „haimana” și „derbedeu”? Care sunt crimele care i se pun în spate?
Eminescu, mai întâi. Am obosit și eu, și alții (nu mai vorbesc de însuși cel incriminat) să explicăm că Patapievici nu a vorbit niciodată de Eminescu ca despre un cadavru.Dimpotrivă! De câte ori i se pune în seamă o asemenea enormitate, în joc e o răstălmăcire ordinară. În textul său (publicat în revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86 și intitulat „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale“), Patapievici spune că în cultura postmodernă care domină universitatea românească de azi, Eminescu a ajuns să fie considerat învechit și să fie tratat ca lucrul acela de care te rușinezi și pe care vrei să-l ascunzi. Știm cu toții expresia „chaque famille a son cadavre dans l᾿armoire”. Patapievici îl elogiază pe Eminescu-cel-etern-viu și deplânge faptul că noile generații îl văd ca pe „cadavrul din debara”.
Cât despre felul în care Patapievici a vorbit „de rău” poporul român… De ce ne facem că nu știm în ce măsură în marile iubiri pândește dezamăgirea pe care poate să ne-o producă ființa îndrăgită? Nu tocmai în marginea absolutului ratat a apărut de-a lungul istoriei culturii europene locul retoric al celui dezmințit în așteptările lui? Cu cât mai aprigă e iubirea, cu-atât mai mari sunt exigențele față de ființa iubită. Cu cât vei fi așezat-o mai sus, cu-atât, la ceasul bilanțului, o vei însoți mai tare cu vaietele și blestemele tale. Iar când e vorba de suferința pe care ți-o provoacă defectele poporului tău, tonul dezamăgirii suferinde din prea multă iubire urcă până „pe culmile disperării”. Iată-l pe Eminescu: „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.” (Opere, vol.IX, p.459-460). Iată-l pe Caragiale: „M-am exilat şi atâta tot. [...] nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul, viţii demne de compătimit.” Iată-l peOctavian Goga: „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.” (Jurnal, 1916). Iată-l pe Emil Cioran: „În ţara cu români, nimic nu reuşeşte. Totul se întâmplă altcum. (…) Un imn negativ e viaţa noastră. El nu pătrunde în spaţiu, ci se destramă în vibraţii de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. (…)  Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi.” (Îndreptar pătimaș II, pp. 23-24) Iată-l, în sfârșit, pe Petre Țuțea: “Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi!” (322 de vorbe memorabile).
Breban a uitat să-i pună pe lista celor de împușcat pe toți aceștia. După cum, dacă ar fi fost german, ar fi trebuit să compună o listă a morții din care n-aveau cum să lipsească Hegel(„Germanul, cu cât e mai slugarnic într-o privință, cu atât e mai desfrânat în alta; mărginire și lipsă de măsură, originalitate, este îngerul satanic care ne lovește pe noi, germanii, cu pumnii”), Nietzsche („A fi un bun german înseamnă a te degermaniza” și „Un bun german e cel care nu mai e german”)* și, mai abitir, Schopenhauer („În perspectiva morții mele, doresc să fac această confesiune: disprețuiesc națiunea germană datorită prostiei sale nesfârșite și roșesc la gândul că îi aparțin.”).

Așadar, domnule Președinte, Breban a cerut ca Horia Patapievici și cu mine să fim împușcați în numele îngrijoratei sale iubiri de România și a neiubirii noastre de ea. Nu credeți, desigur, cum nu cred nici eu, că patriotismul poate fi pur și simplu proclamat și folosit apoi ca jalnică formă de legitimare, la adăpostul căreia e permisă orice ticăloșie. Iubirea de țară nu poate fi niciodată judecată după vehemența lovirii cu pumnul în piept și după fierbințeala cuvintelor vărsate la un microfon. Patriotismul lui Patapievici poate fi în schimb măsurat direct după  serviciile pe care le-a adus el imaginii României și după felul în care a pătruns cultura ei în lume în cei șapte ani cât s-a aflat în fruntea Institutului Cultural Român. Niciodată România n-a fost mai mult și mai bine onorată în fața altor culturi ca în acești ani faști. Cât privește patriotismul meu, neclamat niciodată ca atare, cred că ar putea fi judecat după cele douăzeci de milioane de cărți și după cele peste trei mii de titluri pe care Humanitas le-a revărsat asupra țării în acest sfert de secol. Peste jumătate aparținând unor autori români. (Vi se pare oare că este un motiv suficient ca să fiu împușcat pentru că titlurile lui Nicolae Breban nu se află printre ele?)

Cred, în schimb, că și patriotismul acestui imprecator își are propria măsură. Ce-ar fi să pornim, de pildă, în evaluarea lui de la numărul de dedicații îngenuncheate date de Breban în ascuns pe propriile volume, de-a lungul anilor ᾽70 – ᾽80, cuplului care a făcut României cel mai mare rău din istoria sa: cuplul Ceaușescu? Cât își iubește oare țara cel care sărută în culise mâna tiranului? Sau ce-ar fi să luăm ca măsură a patriotismului său acel zglobiu și cinic „Servim țara!”, cu care-și însoțea convorbirile telefonice cu generalul de Securitate Pleșiță, după ce-i livra acestuia date despre prietenii apropiați și rudele lor?
Grav e că pe omul acesta domnul Boroianu l-a ales să onoreze Consiliul Institutului Cultural Român. Acesta este omul care, dintre zidurile Academiei, animat de-o irepresibilă iubire de patrie, a cerut împușcarea celor care nu l-au onorat pe măsura voită de el.
N-am cum să nu vă întreb, Domnule Președinte, dacă credeți că dinlăuntrul „celui mai înalt for de spiritualitate” al României poate fi lansată instigația la crimă. Aștept cu încredere răspunsul dumneavoastră.

Cu cele mai bune gânduri,

Gabriel Liiceanu

PS Cuvântul „a împușca”, când se aplică la oameni, nu poate fi o metaforă, cum am auzit că a încercat să se explice ulterior Breban. Poți, metaforic, să împuști un ban, dar niciodată un om. Care e metafora când ceri, dintr-un fotoliu al Academiei, împușcarea cuiva numai pentru faptul că n-a ajuns să te vadă cum te vezi tu pe tine în visele tale de smintită mărire?

________________________

* În cazul lui Nietzsche, exemplele se pot multiplica la nesfârșit: „Germanii, [...] o rasă jalnic de nesăbuită, căreia și astăzi trebuie să i se tragă o săpuneală zdravănă.”; „Germanii sunt de alaltăieri și de poimâine. Ei n-au nici un azi.”; „La germanii de astăzi domnește când imbecilitatea antifranceză, când cea antiiudaică, când cea antipoloneză, când cea cristic-romantică, când cea wagneriană, când cea teutonă, când cea prusacă.”; „Definiția germanului: supus și laș.”; „«Spiritul german»: de optzeci de ani o contradictio in adjecto.; „Germanii nu sunt capabili de nici un concept al măreției.”; „Germanii sunt canaille.”; „Germanii devin din zi în zi mai plați.”; „Cum se face că germanii n-au nici un spirit?”; „Germanii ca recădere în ipocrizia morală.”; „Germanii cred că forța trebuie să se manifeste în duritate și cruzime”; „Germania duce mereu lipsă de un spirit.”; „Micimea și josnicia sufletului german.”; etc., etc.

"

sursa : http://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-de-acord-sa-fiu-impu%c8%99cat/1
15. Noi vorbim, nu citim, nu gîndim. - May 29, 2015 6:53:00 PM

Radu Paraschivescu a publicat, de curînd, la Editura Humanitas, un nou volum de „perle” româneşti („Noi vorbim, nu gîndim”). Se citeşte, ca şi celelalte, pe nerăsuflate, printre hohote de rîs şi crize de depresie.
Ilaritatea e, pînă la urmă, păguboasă, pentru că aduce în discuţie calitatea intelectuală reală a vedetelor politice, sportive, gazetăreşti şi „artistice”, care defilează pe scena noastră publică şi care, la o adică, ne hotărăsc soarta sau ne strică viaţa şi copiii, oferind „modele” de succes irespirabile. Victima supremă este însă limba română, pe care toţi au aerul că o iubesc pătimaş, patriotic, cînd, în realitate, nu pierd nicio ocazie să abuzeze de ea, să o desfigureze, să o batjocorească. Simpla lectură a textelor ne-ar putea dispensa de orice comentariu. Dar după ce veselia amară a „degustării” a trecut, nu poţi să nu te întrebi cum se explică inflaţia ameţitoare a vorbelor „proaste”, rostite de „personalităţile” care defilează, zi de zi, dinaintea stuporii noastre.

E vorba, mai întîi, de o atitudine dizgraţios neglijentă faţă de actul însuşi al vorbirii. Vorbitul e practicat cu o spontaneitate rudimentară, cu un soi de „naturaleţe” care nu obligă la niciun fel de rigoare şi nu are a respecta nici o regulă. Vorbeşti „cum îţi vine la gură”, vorbeşti „în bobote”,  „vorbeşte gura fără tine”, pălăvrăgeşti ignar şi cu tupeu, ca unul care îşi tratează limba maternă ca pe o slujnică netrebnică, bună la toate şi la nimic. Un al doilea fenomen este omogenizarea pernicioasă a limbajului în genere. Vorbim la fel şi pe stradă şi în clasă, şi între prieteni şi în familie, şi la televizor şi la club. Principii de tipul ”comportament diferenţiat”, ”respect”, ”adecvare la interlocutor şi la situaţie”, ”pudoare”, ”modularea tonului şi a gesticulaţiei” sunt socotite desuete, producătoare de inautenticitate, modalităţi ”reacţionare” de a submina ”egalitatea” dintre oameni, ”libertatea” fiecăruia de a se purta ”sincer”, de se mişca prin lume ”cool”, fără inhibiţii, fără ştaif de protocol.

Aşa se face că, în tezele de Bacalaureat  apar expresii ca „super gagiu” (despre Hyperion), „îmi place dl Goe fiindcă e beton”, „i-a dat-o la temelie” etc. Sau că un cunoscut politician se trezeşte spunînd: „Mr. Geoană, I fuck you!”, iar o vedetă de „showbiz” – în plin discurs televizat – sfătuieşte femeile să fie „aranjate, cochetate şi întotdeauna bărbierite la ascuţitoare…”.

Am încercat, la un moment dat să clasez pe categorii tonele de bezmeticii logice, lexicale, sintactice ale volumului lui Radu Paraschivescu. E aproape imposibil. Uneori avem de a face cu necunoaşterea pură şi simplă a limbii române, alteori cu vicii gramaticale de curs primar, alteori, în fine, cu grave forme de incultură sau cu mecanisme celebrale inanalizabile. Am putea oare – m-am întrebat – să dezvoltăm, pe baza citatelor antologate, o analitică a prostiei omeneşti? Nu prea. Prostia apare ca o categorie schematică, dacă o comparăm cu „imaginaţia” nesfîrşită a oralităţii derapante, amuţitoare, imprevizibile a unora dintre liderii şi vedetele ”divertismentului” autohton.

Ceea ce e sigur este că prăbuşirea catastrofală a grijii pentru cuvîntul rostit sau scris are, din păcate, de a face cu prăbuşirea şcolii, cu nivelul, uneori inadmisibil, al profesorilor, cu „emanciparea” vicioasă a elevilor, cu tristele lacune ale legislaţiei din învăţămînt. Avem de reflectat, de asemenea, la picajul  - ireversibil? – al unei „instituţii” care a constituit un instrument esenţial al educaţiei tradiţionale: instituţia lecturii. Se citeşte din ce în ce mai puţin, ceea ce nu induce doar, cum se crede, un deficit de ”informaţie”. Cititul nu e doar acumulare de cunoştiinţe. Este ”exerciţiu”, antrenament al unor facultăţi de care viaţa spirituală a fiecăruia depinde în chip nemijlocit: atenţia, răbdarea, puterea de concentrare, permeabilitatea emoţională, deschiderea spre alteritate, ”curăţenia” intelectuală. Cine nu (mai) citeşte ajunge să vorbească şi să gîndească şleampăt, să iasă în public neîngrijit, nespălat, indecent, rău mirositor.

Moda ”mersului la sală”, a ”trasului de fiare” a înlocuit cu totul necesitatea ”gimnasticii” mentale, a disciplinei sufleteşti, a grijii pentru ceea ce constituie esenţa omenescului: mens sana. Cititul a ajuns chiar să fie perceput ca o sminteală periculoasă. Vorba lui Dumitru Dragomir: ”Citeşti azi, citeşti mîine, citeşti poimîine, te apucă pandaliile fratele meu!”. Aşa se ajunge la delirul consemnat de Radu Paraschivescu în cărţile sale, la destructurarea ţării româneşti, prin batjocorirea limbii române.

Unii ar putea crede că Radu Paraschivescu şi-a făcut un hobby frivol din colecţionarea deşeurilor lingvistice ale ambianţei autohtone. Că tot ce vrea este să ne amuze. Nimic mai neadevărat. Radu Paraschivescu face o igienică operaţiune de avertizare: trage alarma. Dovada e că, dincolo de pasiunea lui de „colecţionar” ironic, există şi o componentă terapeutică: în fiecare duminică, la ora 19.55, pe Digi 24, el propune telespectatorilor o ”pastilă de limbă”, o emisiune concisă şi revelatoare care corectează, răbdător, erorile curente în care ne complacem. Sper că audienţa acestei emisiuni e pe măsura meritelor ei. Şi visez s-o văd reluată pe toate canalele de televiziune, în speranţa unei însănătoşiri naţionale cu rezultate multiple, neaşteptate, la toate nivelele vieţii noastre comunitare. (Andrei Pleșu)



1
16. Gânduri de seară........... - May 28, 2015 8:08:00 PM

Vai, nenorocită țară, zile rele-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsara
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeț și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile în care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei

Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! Acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!(Alexandru Vlahuță)
1
17. Gânduri de seară............ - May 26, 2015 5:52:00 PM


În satul acesta unde e veşnic noapte
Nu mai e nicio oaie să muncească la lapte.
Iar noi...

Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toţii mergem în ţara cealaltă.

În orașul acesta asfaltat cu iluzii
Și copiii adorm legănați de concluzii.
Dar noi...




În ţara aceasta de scânduri vândute
Taie-ţi metrul cub de iubire şi du-te.
Cu  noi, cu toții....

În lumea aceasta cu mulţi Dumnezei
Să rămânem cu unul, să nu fim ca şi ei.
Și noi .....

În viața aceasta ca un tren fără haltă
Să rămânem mereu doi lupi laolaltă.
Cu toți, cu toții...

Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toţii mergem în viața cealaltă.

1
18. Ecaterina Varga - Doamna Moților. - May 26, 2015 3:16:00 PM

Ecaterina Varga(în maghiară Varga Katalin) s-a născut la 22 august 1802, în localitatea Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, din Transilvania, (azi în comuna Șercaia, jud. Brașov) într-o familie de nobili maghiari. Tatăl său Varga János și mama sa Rosondai Katalin erau mici proprietari de pământ pe care îl cultivau ei înșiși. Referința la starea de nobili a familiei o găsim într-o petiție din 1846. A fost crescută de o mătușă, Ilonka, ca și o soră mai mică și un frate.
În afară de maghiară, care era limba sa maternă, cunoștea româna și germana, așa cum cerea Biserica Evanghelică din care făcea parte.

La vârsta de douăzeci de ani s-a căsătorit cu un rotar văduv, înstărit, Kelemen György, căruia i-a crescut cei doi copii. Soțul său a întreprins afaceri cu cânepă, în care Katalin s-a implicat și care au adus, la început, beneficii. Mai târziu, au creditat pe unii din beneficiari, dar aceștia nu și-au plătit datoriile. Așa au ajuns în faliment.
Katalin a divorțat, iar apoi fostul său soț a murit. A inițiat un proces greu cu un fabricant de frânghii din Brașov, care îi datora 631 de florini. Dar, din cauza birocrației, problema nu s-a putut rezolva pe plan local, și, prin urmare, pe 1 august 1839, Katalin a solicitat sprijinul Cancelariei Curții Imperiale de la Viena. După deliberări, Cancelaria Imperială a declarat că nu poate lua o decizie și a returnat dosarul la Brașov. Într-un final, cazul a fost clasat și arhivat fără a fi dată vreo sentință.

În anii 1840-1847, Ecaterina Varga a devenit o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni, față de autoritățile habsburgice. Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii. Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga a îndemnat populația din Munții Apuseni la nesupunere și împotrivire pe față.

Ecaterina Varga era supranumită Doamna Moților.

Autoritățile au fost nemulțumite de revendicările ei și au dispus să fie prinsă. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmărită ca instigator.A fost trădată de Andrei Şaguna, care avea să devină ulterior mitropolit şi recunoscut ca un adevărat sfânt. Această trădare a fost greşeala vieţii lui Andrei Şaguna, o greşeală pe care a regretat-o până la moarte. A invitat-o pe Ecaterina Varga la o excursie cu sania în 17 ianuarie 1847. Ce se anunţa o excursie a devenit o adevărată ambuscadă, iar sania a fost imediat înconjurată de soldaţi. Ecaterina Varga fost arestată.
A fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată.


„Datele istorice sunt clare în ceea ce priveşte numita trădarea a lui Andrei Şaguna. El a fost cel care a ajutat la capturarea Ecaterinei Varga. Despre motivele pe care le-a avut există multe speculaţii. Dacă este să privim ce a realizat Andrei Şaguna şi cum şi-a dus viaţa ulterior, putem înclina să credem că a ales ce credea el că va fi răul cel mai mic. Nu este exclus ca în cazul unei revolte majore mulţi ţărani să fi fost ucişi şi atunci el ar fi vrut să prevină acest lucru. Mai ales că s-a implicat activ apoi în demersurile de eliberare ale ţăranilor. Oricum în istorie acest episod a rămas ca unul al unei mari trădări“, a spus Mihai Mosanciuc, istoric.


Procesul a avut loc în 1851, iar Katalin a fost condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, a a fost exilată în satul său natal, Hălmeag. Se presupune că și-a trăit restul vieții acolo și că a decedat câtva timp după 1852.









1
19. Romania pe urmele Greciei ...la un pas de insolventa : Datoria publică a României a crescut la peste 44% din PIB - May 24, 2015 7:50:00 AM

Curtea de Conturi trage semnalul de alarmă: Datoria publică a României a crescut la peste 44% din PIBAtunci cand s-au imprumutat bani pentru stabilizare macroeconomica " lumea " a sarit ca arsa si cu ajutorul lui aRafat " au dat jos un guvern ...acum nu mai e mult si calcam pe urmele Greciei si intram in insolventa ...dar toata " lumea " e fericita ca a primit inca 40 de lei asistenta ...ei da aRafat e protejat de propri banditi cu ,,, care fura miliarde




 " Datoria publică a României a ajuns la 44,1% din Produsul Intern Brut (PIB), până la valoarea de 65,94 miliarde de euro, la 31 decembrie 2014, faţă de nivelul de 54,38 miliarde de euro, înregistrat la finele lui 2012, reiese dintr-un Raport al Curţii de Conturi, publicat vineri.

Raportul se referă la evaluarea managementului datoriei publice în perioada 2012-2014 la Ministerul Finanţelor Publice. Tendinţă de creştere continuă. Peste 3.300 de euro pe cap de locuitor „Datoria publică a României, în perioada analizată, a manifestat o tendinţă de creştere continuă, la 31.12.2014 ajungând la o valoare de 295.578,7 milioane de lei (65.946,5 milioane de euro), faţă de nivelul înregistrat la 31.12.2012, respectiv de 240.842,5 milioane de lei (54.382,2 milioane de euro)“, se notează în documentul citat de Agerpres. Conform sursei citate, în perioada auditată, datoria publică în euro pe cap de locuitor a înregistrat o creştere semnificativă, de 608,3 euro/locuitor. Astfel, la finele anului trecut, aceasta era de 3.313,9 euro/locuitor pe 31 decembrie 2014, comparativ cu 2.705,6 euro/locuitor la data similară din 2012. Creşte riscul de insolvabilitate „Având în vedere raportul dintre datoria publică şi PIB, s-a observat majorarea volumului datoriei publice, de la o mărime relativă de 40,4% din PIB, în anul 2012, la 41,9% în anul 2013, pentru ca în anul 2014 să ajungă la 44,1%, cu o deteriorare de 3,7 puncte procentuale. În aceeaşi perioadă, creşterea datoriei publice a depăşit nevoia de finanţare a deficitului.

Cu toate că raportul dintre datoria publică guvernamentală şi produsul intern brut se situează cu mult sub pragul de alertă de 60% (prevăzut în tratatul de la Maastricht - Tratatul Uniunii Europene publicat în Jurnalul Oficial C191 din 29 iulie 1992), apreciem că, în condiţiile menţinerii unui ritm de creştere al datoriei publice guvernamentale care devansează ritmul de creştere al economiei, riscul de insolvabilitate va creşte“, atenţionează Curtea de Conturi. Cerc vicios datorie - consolidare bancară În perioada 2012-2014, datoria publică guvernamentală internă a fost deţinută integral de sectorul bancar privat, iar realizatorii raportului consideră că se creează, astfel, 'un cerc vicios între datoria publică şi consolidarea bancară'. „Apreciem că, în calitatea lor de depozitari ai resurselor financiare ale populaţiei şi ale societăţilor comerciale, băncile deţin o poziţie privilegiată pe piaţă. Întrucât acestea trebuie să-şi valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, MFP a asigurat sectorului bancar privat un venit sigur şi plasamente în active fără risc. Pentru perioada 2012-2014 se observă faptul că în totalul datoriei publice guvernamentale interne, datoria publică guvernamentală internă contractată prin împrumuturi din contul general al trezoreriei statului a crescut de la 13,1%, în anul 2012, la 16,9% în anul 2014“, se precizează în Raport. Pe ce s-au dus banii împrumutaţi În structura pe destinaţii a datoriei publice interne, cea mai mare pondere a fost deţinută de datoria contractată pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, finanţarea de proiecte având o pondere nesemnificativă, de 0,1% din total datorie publică guvernamentală internă. „Politica de contractare a împrumuturilor de stat trebuie să fie orientată către efectuarea de cheltuieli productive, şi anume realizarea de investiţii în resurse umane, în infrastructură, în cercetare, investiţii în tehnologie şi tehnică avansată şi alte activităţi benefice pe termen lung, care pot să asigure în viitor atât rambursarea obligaţiunilor emise şi plata dobânzilor aferente, cât şi dezvoltarea economiei în ansamblu“, subliniază Raportul Curţii de Conturi. În cadrul Ministerului Finanţelor Publice, atribuţiile specifice cu privire la administrarea şi gestionarea datoriei publice se realizează prin Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică (DGTDP) şi prin Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale (DGRFI). Printre ţările UE, încă stăm bine Potrivit Eurostat, la sfârşitul anului 2013, un număr de 16 state membre ale Uniunii Europene depăşeau valoarea de referinţă privind datoria publică de 60% din PIB stabilită prin Tratatul de la Maastricht, nivelul mediu de îndatorare fiind de 85,4% în PIB la nivelul UE şi de 90,9% în PIB, în zona Euro. În clasamentul ţărilor cel mai puţin îndatorate din punct de vedere al raportului datoriei publice în PIB, România se afla, la sfârşitul anului 2013, pe poziţia a patra, cu 37,9%, după Estonia (10,1%), Bulgaria (18,3%) şi Luxemburg (23,6%). La polul opus se situa Grecia, cu 174,9%, urmată de Portugalia (128%), Italia (127,9%) şi Irlanda (123.3%). Pentru analiza care a vizat anul 2014, au fost luate în considerare datele disponibile pentru trimestrul al II-lea. Potrivit acestora, România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene cel mai puţin îndatorate, în timp ce nivelul mediu de îndatorare la nivelul UE a ajuns la 87% în PIB şi la 92,7% în PIB în zona Euro, fiind de aşteptat ca această tendinţă să se păstreze şi pentru sfârşitul acestui an. " 

Sursa :  adev.ro/not96c1
20. La mulți ani! - May 23, 2015 1:11:00 PM

"A pune ordine în conceptele fundamentale ale vieţii nu este o chestiune de pedanterie, ci un mod de-a face periodic curat în ograda minţii şi a vieţii tale."

"Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoară drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtăm, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă."


Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, narat și după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune. În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.







1
21. România, țara țeparilor și a excepțiilor. - May 20, 2015 5:40:00 PM


Românii fac parte dintr-o specie ciudată, încrengătură de țepari (majoritari) și excepții. Și povestea nu e valabilă doar pentru clasa politică, una fără excepții, din păcate. Aici toți sunt o apă și un pământ, amestec din care e greu să faci un vas de lut, dar ai oricând noroi la tv sau pe toate gardurile. Mizerie. Lumea afacerilor e cam la fel, dar, din fericire, am întâlnit excepții. Nu, nu oameni bogați, ci oameni serioși care au pus pe picioare o afacere și se luptă să supraviețuiească, dând de mâncare unor oameni care au pus umărul. În România nu există om de afaceri bogat care să nu fi comis ilegalițăți, mai mici sau mai mari. Dați-mi un exemplu, dacă mă înșel, și îi caut dosarul. Cătușele de la tv ne vorbesc despre ce fel de afaceri au făcut aceste personaje, de la avocați la oameni politici, de la investitori strategici așa-zis la străini veniți cu strategii minune.

Din jegul care domnește peste țară răsare din când în când câte un talent de excepție (nu unul care se irosește luptând cu morile de vânt, ci unul care știe să monetizeze știința sa). O avem pe Simona Halep acum, care la 20 și ceva de ani a făcut o avere de aproape nouă milioane de dolari din tenis. În istorie avem destui români care au făcut avere și s-au făcut renumiți fără compromisuri. Dar să nu uităm un lucru: toți, fără excepție, au dat lovitura fiind afară, adică dincolo de mocirla în care ne scăldăm. Aici, în România, nu avem nici cea mai mică șansă. Ori pentru că partenerii celor cu idei geniale sunt niște țepari, ori pentru că statul nu te lasă să dezvolți o afaceri. Pentru că statul e pus să ne falimenteze, nu să ne sprijine. Legile bune nu-s respectate, dar la abuzuri suntem campioni.

Și-aș mai vorbi despre o excepție, cea care m-a făcut să-mi înșir gândurile. Este vorba de invenția unor români. întâmplător tot din privincie (că acolo e locul nașterii geniilor la noi, în general). Mă refer la clujenii Vlad Iuhas, Radu Iuhas și Sebastian Presecan, care au lăsat cu gura căscată o lume întreagă prezentând la New York invenția lor: cum să ai internet fără internet. Ce spune unul dintre ei: “Am creat o tehnologie care permite aplicaţiilor mobile să funcţioneze fără trafic de date, fără o conexiune la internet. Folosim infrastructura existentă a operatorilor de telefonie locală pentru a transmite conţinut către orice telefon mobil, prin canalul vocal. Soluţia noastră poate fi implementată acum şi nu necesită nicio investiţie în infrastructură. Putem face să funcţioneze orice aplicaţie, de la Facebook la Wikipedia, e-mail sau plăţi online, fără trafic de date, fără costuri pentru utilizator, sau cu nişte costuri foarte mici“. Sigur, asta este o lovitură pentru companiile specialiste să ne scurgă de gologani pentru ceva ce poate fi obținut la un preț simbolic sau gratuit. Sper ca povestea lor să fie una de succes, iar România să rămână doar locul nașterii lor undeva pe Wikipedia. Pentru că a încerca să faci ceva serios în țara noastră e similar cu o tentativă de sinucidere. (Tiberiu Lovin)






1
22. Scuze, despăgubiri, iertare. - May 19, 2015 12:50:00 PM

De curînd, ministrul de externe german, domnul Frank-Walter Steinmeier, şi-a cerut scuze, în prezenţa omologului său rus, pentru suferinţele provocate de trupele naziste soldaţilor şi civililor de la Stalingrad în timpul luptelor din 1942-1943. Au trecut de atunci peste 70 de ani, dar memoria suferinţei e încă vie, iar victimile merită – fie şi această tîrzie – recompensă morală.
Nu de mult, preşedintele Germaniei Federale, domnul Joachim Gauck a făcut, de asemenea, un gest reparator, declarînd că ţara sa ar trebui să ia în considerare cu seriozitate cererea Greciei de a căpăta despăgubiri de război (în valoare de 278 miliarde de euro!) din partea agresorului german de la jumătatea secolului trecut. (Asta după ce, în 1960, Germania livrase deja Greciei – cu titlu de reparaţie materială – 115 milioane de mărci). Cu acest prilej, preşedintele Gauck a rostit o propoziţie memorabilă, demnă de atenţia şi respectul oricărei naţiuni: a cere iertare şi a lua în calcul eventuale despăgubiri este datoria de onoare a „oricărei ţări conştiente de istoria ei“. Îmi spun, uneori, că, după război, Germania a compensat deja, cu asupra de măsură, relele pe care le-a făcut întregii planete în anii `40. Îmi mai spun că a te căi şi a oferi reparaţii substanţiale ar putea constitui şi premisa unui început de iertare. Nu te poţi scuza la nesfîrşit, dacă nu speri ca, într-un tîrziu, scuzele tale să fie acceptate. Pe de altă parte, ştiu că poţi ierta fără să uiţi şi că nu poţi oferi o iertare „de protocol” pe seama unor dramatice suferinţe individuale. Mama care şi-a pierdut fiul poate să-l ierte pe cel vinovat, dar numai în nume propriu. Nu putem ierta noi în numele ei. Prin urmare, gestul de a cere iertare rămîne, în orice condiţii, legitim, iar consecvenţa cu care Germania face acest gest e mai mult decît onorabilă: e comportamentul firesc şi nobil al unei „ţări conştiente de istoria ei“. Inevitabil, mă întreb, totuşi, dacă există şi un comportament simetric al taberei celeilalte. Îmi amintesc, vag, că Mihail Gorbaciov şi-a cerut scuze, în 1990, poporului polonez, pentru masacrul de la Katyn (cca. 25 de mii de morţi), asumat de parlamentul rus drept crimă ordonată de Stalin abia în 2010. Dar nu-mi amintesc ca oficialităţile ruseşti să-şi fi cerut vreodată scuze pentru genocidul (prin înfometare) al populaţiei ucrainiene în anii 1932-1933 (peste 3 milioane de morţi). Lipsesc şi scuzele pentru uriaşa tragedie a Gulagului, pentru ofensiva sîngeroasă a trupelor sovietice asupra Budapestei (1956) sau asupra „primăverii“ pragheze (1968). Victimele regimului impus samavolnic de comunişti în mai multe regiuni ale lumii se ridică, după Stéphane Courtois, la aprox. 100 de milioane. Şi-a cerut cineva scuze, vreodată, pentru această catastrofă? De altfel, umanitatea poate inventaria şi alte dezastre de acest tip, fără a-i identifica, riguros, pe vinovaţi şi fără a-i obliga să-şi asume vinovăţia.

 "Nu-şi cer scuze, nu oferă despăgubiri. Şi, tocmai de aceea, nu pot fi iertaţi."

Pendulăm între cei dispuşi să-şi pună decent, fără încetare, cenuşă în cap şi cei care defilează victorios pe scena istoriei, impenitenţi, puri, nesimţiţi: un soi de demoni exterminatori, siguri pe ei, oricînd pregătiţi să-şi testeze, din nou, „dexterităţile“. ( Andrei Pleșu)


1
23. Gânduri de seară........... - May 18, 2015 5:41:00 PM
În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Şi deslușești cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare?
− Nu.


− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau!
 − O fi…

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum…(Paul Verlaine)


1
24. Dans din buric pe lehamitea noastră. - May 18, 2015 5:17:00 PM

Nu-i așa că am obosit cu toții? Că ne-am resemnat? Ce o uimea pe Regina Maria la „poporul ei”, la acest neam de latini încrucișați cu Levantul, „sceptici și cinici”, „invidioși și egoiști, lacomi și meschini în scopurile lor” și la care „vocea șperțului este revoltător de predominantă”, era tocmai resemnarea. Românii se demobilizau repede, incapabili să ducă la capăt un lucru odată început. Sau să creadă în victorie, cum făcea ea, chiar și când totul părea pierdut. „Voi, românii”, i-a spus un profesor francez la început de secol 20 unui tânăr filozof venit să-și dea doctoratul la Paris, „vă apucați greu și vă lăsați repede”.
Nu-i așa că ne-am liniștit după heirupul din noiembrie? Că ne-am culcat pe laurii victoriei? Nu-i așa că „bine că n-a ieșit Ponta”? Și că acum ne tragem sufletul? Ce contează că avem parte de „minciună ca mod de viață” și că suntem, în continuare, „prizonieri într-o lume mistificată de sus și până jos”? (Dan Tăpălagă,  www.hotnews.ro/stiri-opinii-20143772-minciuna-mod)
Important e că „Ponta n-a ieșit”! Ne spunem asta, dar știm că nu e așa. Căci Ponta a ieșit, de vreme ce are în continuare întreaga țară pe mână. A ieșit, câtă vreme îi pune în cârcă actualului președinte povestea cu pădurile și austriecii, începută și scrisă sub auspiciile PSD. A ieșit, câtă vreme asmute populația pe hipermarketuri. A ieșit, câtă vreme oamenii lui din partid propun și votează amendamente stupefiante la codul penal. La cârma țării a rămas cineva care, cu fiecare zi care trece, ne mai ia o fărâmă din ce-ar fi putut să-nsemne, fără el, începutul bunăstării și fericirii noastre.
O să spuneți: „Dar e nedrept! Duelul dintre ei și noi e în general nedrept. Nu numai că am obosit, dar mai avem și treabă. Nu ne putem petrece viața stând în piață și manifestând! Suntem ocupați. Avem o meserie, poate o vocație, în mod sigur o etapă de drum de parcurs. Merităm o pauză, un concediu de la meseria de «cetățean». Am prestat în noiembrie. Să ne-nvoim o clipă. Să ne tragem sufletul o clipă.”
Mă tem însă că profesiunea de om liber într-o țară democrată nu are prevăzută în schema ei vacanțe, pauze și învoieli. Istoria se alcătuiește, implacabil, sub ochii noștri. Ea nu obosește și nu se învoiește niciodată. Istoria se mulțumește să curgă, cu sau fără noi. Iar dacă noi, cei chemați să fim cenzori ai derapajelor puterii, obosim, fiți siguri că, rămasă singură în ring, puterea se va grăbi să umple spațiile lăsate goale de oboseala noastră și să ne mai înhațe o bucată din libertatea asta prost păzită. Altfel spus, ea va lucra cu spor tocmai în orizontul oboselilor noastre.

Acum câțiva ani l-am cunoscut pe scriitorul israelian Amos Oz. (Merită să citiți măcar Poveste despre dragoste și întuneric.) L-am întrebat cum arată ziua lui. Se scoală dimineața la 5, se plimbă o oră prin deșertul Negev, care începe la capătul ogrăzii lui, la ora 7 e la masa de scris. Lucrează până la ora 1. Apoi, după-amiază, devine cetățean: semnează petiții, se duce la întâlniri cu membrii unor organizații civice, iese la manifestații… Dar nu se plictisește? „Ba da, dar a devenit reflex. Știu că, dacă nu fac asta, ne încalecă.”
Tot asistând la ce se întâmplă în ultima vreme la noi, mi-am amintit de un capitol din cartea lui Alexis de Tocqueville care îmi rămăsese în minte de la prima lectură. E capitolul XIV din Partea a doua a celebrei Despre democrație în America (1835) și are următorul titlu: Cum gustul pentru plăcerile materiale se unește, la americani, cu dragostea de libertate și grija pentru treburile publice. Mă voi mărgini, în cele ce urmeză, să dau câteva citate. Comentariile sunt de prisos.

    „Când gustul pentru plăcerile materiale se dezvoltă la unul dintre aceste popoare mai repede decât cunoștințele și deprinderea libertății, apare un moment când oamenii se dezlănțuie și par ieșiți din minți la vederea acestor bunuri noi, pe care sunt gata să le apuce. Preocupați numai de grija de a face avere, ei nu mai disting legătura strânsă care unește averea particulară a fiecăruia dintre ei cu prosperitatea tuturor. Nu e nevoie să smulgi unor asemenea cetățeni drepturile pe care le au; le lasă ei înșiși, fără grijă, să le scape din mâini. Exercitarea îndatoririlor politice li se pare o îndeletnicire supărătoare care i-ar distrage de la activitatea lor. (…) Acești oameni cred că urmează doctina interesului, dar ei nu au despre ea decât o idee rudimentară și, pentru a veghea mai bine asupra a ceea ce ei numesc treburile lor, nesocotesc principalul lucru, care este acela de a rămâne propriii lor stăpâni. (…)

    Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile. (…)

    Putem vedea atunci adesea pe marea scenă a lumii, la fel ca în teatrele noastre, o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile. Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.”

„Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile.” Cum e puțin probabil ca de Tocqueville să-l fi avut în minte pe prim-ministrul nostru când a scris aceste cuvinte, sunt înclinat să cred că Ponta e cel care a apucat cândva să le citească și să se inspire din ele. De aici și dansul lui din buric pe lehamitea noastră.
După alegerile din noiembrie am avut cu toții senzația că spiritul răului a fost închis la loc în sticlă, cu dopul bine pus. Eroare! Iată-l din nou aici. Recipientul n-a fost bine închis, iar duhul din el, ieșind, s-a recompus ca aburul din poveste, care putea lua oricâte forme, de vreme ce el nu avea, în fond, nici una. Ființa lui de abur stătut țopăie acum din nou sub ochii noștri, luând cele mai bizare chipuri. Avem pe mai departe în fruntea executivului un abur, un gaz subtil, un nor care, vorba marelui Will, o clipă pare nevăstuică, apoi, de ce nu?, cămilă, apoi, iată, s-ar zice că e o balenă… Într-o zi, norul din fruntea guvernului nostru e liberal și coboară TVA-ul la alimente la 9%. În altă zi, norul e socialist și populist și asmute lumea pe capitaliștii cei răi care cresc prețurile la alimente. (Ce-ar fi să punem iar un mercurial, ca-n vremurile bune?) În altă zi, norul ia forma fiscului care obligă firmele să-și comande case de marcat speciale și impozitează bacșișul. Apoi norul bacșișului se destramă, soarele iese din nou și românii au din nou libertatea de a da și de a primi bacșiș.
„Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor.” Un popor, desigur, care n-a aflat încă nici deprinderile libertății, nici prețul ei și care picotește fără griji pe pajiștea istoriei. Când se trezește, privește în jur și vede câmpul plin de ciulini. Atunci începe să-și plângă nenorocul, să spună că bietul om e sub vremi și să strige în gura mare că istoria e neîndurătoare cu noi.
În ce țară din Europa ar fi rezistat, după prezidențiale, un guvern care ar fi  împiedicat diaspora să voteze și în care peste jumătate dintre membrii săi sunt penali? În ce țară ar fi fost iertat un guvern al cărui ministru de finanțe pitește pungi cu bani prin cavouri și tablouri în pereți? În câte zile strada ar fi măturat la Paris sau la Londra sau în orice capitală occidentală, impunând alegeri anticipate, acel „număr mic de mâini nevolnice și ticăloase”, care, după două luni de panică, și-au regăsit aroganța, capacitatea de a-și da legi de impunitate și de a-și aroga creșterea economică, așa cum un meteorolog și-ar revendica meritul vremii frumoase? Dar pesemne că profesorul francez avea dreptate: noi, românii, ne apucăm greu și ne lăsăm repede. (Gabriel Liiceanu)




1
25. IMPORTANT Ce drepturi avem în faţa ... NU te lăsa înşelat ! - May 12, 2015 6:07:00 PM


Daca circulati regulamentar si sunteti oprit de un echipaj de politie, sau daca “v-a prins radarul” trebuie sa stiti ca aveti si drepturi nu doar obligatii.


Politistii sunt obligati sa respecte anumite reguli si sa va prezinte anumite acte atunci cand ele sunt solicitate de “cel oprit” in trafic. Neprezentarea acestora si notarea refuzului organului de a prezenta aceste acte pot duce la anularea unei eventuale amenzi.1. Trebuie sa se prezinte (ai dreptul sa-i ceri legitimatia, sa ti-o arate. Pe care este inscris numarul sau… E foarte folositor acesta in instanta).2. Sa-ti spuna motivul opririi. Actele se cer pe un motiv (legea nu mai permite sa se opreasca masini si apoi sa se caute motive de amenda).3. Daca este filtru, ai dreptul sa ceri ordinul de serviciu in care trebuie sa se regaseasca data si intre ce ore au voie sa faca filtru, strazile pe care actioneaza si numele persoanelor care participa din echipaj.4. Deci, la oprire, se comunica soferului motivul si nu poti fi sanctionat decat pe acel motiv (asta daca nu cumva ai portbagajul plin cu arme si doua cadavre legate la spate).5. La amenda ai doua locuri unde semnezi: unul prin care recunosti fapta si al doilea ca iei la cunostinta de amenda. Deci puteti sa semnati ca luati la cunostinta de amenda…dar sa nu recunasteti fapta, si sa-l convocati la Tribunal sub asistenta juridica pe dumnealui.6. Cel mai IMPORTANT: ori de cate ori aveti un necaz cu politia, fie noapte, fie zi, puteti sa sunati la 112 (Apel National de Urgenta) si sa spuneti ca sunteti de echipajul cutare. In maximum 10 minute (in Capitala) apare un echipaj de la “Capitala” si astia nu se uita ca sunt colegi de-ai lor, vor face imediat un raport. Care poate fi totusi util la Tribunal.7. Politistii de pe radare nu mai au voie sa dea filmul inapoi. Deci, daca va opresc si stiti ca nu ati comis-o prea rau, le cereti ferm sa va arate:A. Legitimatia care atesta ca au dreptul de a lucra pe masina de radar… Sa aiba vizele la zi.
B. Copie dupa certificatul metrologic al aparatului radar cu modelul si seria aparatului.
C. Legitimatia care atesta faptul ca are dreptul de a conduce masina Ministerului de Interne… Sa fie vizata.
D. Daca mai fac scandal, le cereti sa va arate “ordinul de serviciu”… Este un fel de foaie de parcurs in care scrie unde au voie sa isi desfasoare activitatea respectiva.
Aceste acte trebuie sa fie intotdeauna asupra agentului de pe radar… Dar faptul ca-l mai intrebi de ele, de cele mai multe ori duce la un… simplu avertisment."  SURSA : http://onlinereport.ro/ce-drepturi-avem-in-fata-politistilor-cand-suntem-opriti-in-trafic-nu-te-lasa-inselat/1