Despre mine

Ada Lowood

Giulea M. Andreea 19 | Gemini | Romanian Blogger | Writer | Journalism Student | Made of words, stories, colors, imagination and mint.

Blogs Home » Personal » Personale » The Owl

The Owl

The Owl e blogul pe care am vrut mereu să-l citesc! Este un loc special unde scriu despre lucrurile care îmi plac și în care învăț să fiu responsabilă și (aș vrea eu) unde învăț să mă țin de termenele limită, stabilite tot de mine, dar pe care le depășesc din cauza lenei sau a altor factori (dar mai mult a lenei)
 
La un moment dat, în timp, am început să caut în online tot felul de lifehack-uri care să mă ajute să trec prin diferite etape sau faze mai mult sau mai puțin complicate pentru mine. Știu că și voi ați făcut asta la un moment dat, așa că sunt aici să vă ofer un pic din cugetările mele de viață. Nu am niciun hack pentru nimic, așa că să nu vă faceți speranțe prea mari, dar sper că blogul ăsta să vă placă și să vă ajute într-o oarecare măsură să vă faceți o idee despre ce bălmăjesc eu pe aici. 


Articole Blog

01. Lecția de prietenie din Sonic: The Hedgehog - Feb 26, 2020 8:24:00 PM

Fascinația mea pentru fantastic și creaturi unice m-a îndemnat mereu către filme diferite, dar de data asta am schimbat puțin preferințele și m-am dus cu încredere la SONIC THE HEDGEHOG. Desigur, mai mult de dragul nostalgiei, dar și a modului în care este făcut Sonic. 
Îmi amintesc când eram mică și mă prefăceam că eram Sonic. Nu alergam, dar pentru mine de atunci era un personaj foarte nonșalant,( cel puțin versiunea din desenele Sonic X), pe care le-am prins eu. În film însă, nu l-am simțit așa, dar nici nu am plecat dezamăgită din sală. La început mi-a fost rușine, eram singură printre copii și adulți plictisiți care abia așteptau să se termine odată să plece acasă, dar apoi nu am făcut decât să zâmbesc, iar toată starea de relaxare a venit de la sine. Zâmbetul și starea de bine au continuat pe tot parcursul filmului, iar momentul în care s-a încheiat proiecția, eram din nou fetița de 7 ani care voia să strângă jucăriile cu Sonic de la McDonalds și aștepta fiecare zi de vineri pentru a prinde noile modele.
Sonic este un film despre prietenie, o poveste despre un personaj diferit care își dorea să aibă prieteni. Mai copilăros și hiperactiv din fire, vrea să scape de singurătate și să aibă pe cineva alături. Și reușește să trăiască o aventură frumoasă și plină de pericol alături de persoana pe care și-o dorea să o aibă alături. Elementele de singurătate și de prietenie se îmbină cu seriozitatea situației prin pericol și suspans. Sonic vrea să plece pentru a nu fi descoperit, dar este descoperit de „Lordul gogoșilor”, punct în care eroul nostru albastru primește șansa de a intra în contact cu o ființă umană, dar și de a-și face prieteni.

Deși spus în mod glumeț, Sonic îi spune:
"I WASN’T SPYING. WE WERE ALL JUST HANGING OUT EXCEPT I WASN’T INVITED AND NO ONE KNEW I WAS THERE." *
Replică plină de speranță, dar și de tristețe. Prima parte surprinde atât speranța cât și entuziasmul lui Sonic, iar spre final se simte singurătatea acestuia și sentimentul de izolare pe care începe să îl simtă după timpul petrecut atâta timp de unul singur.

Pe parcursul filmului, Tom (Lordul gogoșilor) învață de la sonic că nu poate renunța la oamenii pe care îi are alături și care cred în el, iar Sonic și-a făcut un prieten. Sonic mi-a arătat într-un mod subtil că, oricât de diferit sau singur ai fi, mereu va fi cineva care să îți fie alături atunci când ai nevoie, dar și să îi apreciezi pe oamenii pe care îi ai alături.
_____
* ,,Nu vă spionam, petreceam toți timp împreună, doar că voi nu știați că eram și eu acolo”.
02. Anul meu în cărți | 2019 - Feb 19, 2020 5:50:00 PM

Ca să fiu sinceră, în ultimii ani am început să citesc din ce în ce mai puțin. Din acest motiv, în fiecare an am ca challange să citesc cel puțin 10 cărți, dacă le depășesc bine, dacă nu, încerc anul următor. În 2019 m-am aventurat prin diverse locuri și am încercat lucruri noi, dar cu cititul, e cu totul altă poveste.
Recent am citit postarea Teodorei de la Fata din bibliotecă, în care abordează într-un mod literar cărțile citite de ea anul trecul. (articol pe care îl puteți citi aici).
Pentru că nu am mai intrat pe goodreads de câteva săptămâni, am intrat de curiozitate după ce am văzut micile statistici pe care ți le oferă pe site, mai mult din curiozitate pentru că am citit cărți la întâmplare anul trecut și nu am mai respectat unele idealuri de lectură pe care mi le-am propus în 2019. Mai jos este totalul cărților, cât și paginilor citite anul trecut, deși uneori mai uit să trec anumite cărți, iar una din ele clar nu e în top-ul lor (vorbesc de Girlboss, dar trecem peste pentru că e mai mare posibilitatea să fi uitat să trec cartea decât să fi omis ei să o includă în top).
Pentru că am citit foarte multe cărți la întâmplare, cred că se poate vedea clar mai jos diferența dintre Fahrenheit 451 și Misterioasa dispariție a Kathrinei Linden. Pe ambele le-am citit în vară, în sesiune, iar pe a doua am citit-o la mare și îmi amintesc că m-am forțat să o termin pentru că nu voiam să o las așa. Povestea nu e rea, e chiar ceva simpatic și ușurel de citit, dar devine uneori complicat de urmărit, mai ales dacă te lungești și nu o citești în ziua în care o începi (pentru că e acel gen de carte- care se citește în primele zile pentru că apoi te pierzi în detalii și nu mai înțelegi mare lucru).  
Cât despre cartea lui Ray Bradbury, mi-am dorit să scriu despre ea după ce am citit prima pagină, iar pe măsură ce o citeam îmi doream și mai tare să scriu o recenzie, una plină de idei și emoții, exact ca povestea. Când m-am văzut în fața ecranului alb aveam mintea complet goală, pentru că e o cartea plină de semnificații și de metafore, care ilustrează atât de bine societatea (și de atunci și de acum, poate și în viitor), e tristă și frumoasă, dură și emoționantă. Iar când o voi reciti, sunt convinsă că voi înțelege cu totul alte lucruri față de prima lecturare. 
Vă dau un mic indiciu totuși: Fahrenheit 451 este temperatura de ardere a cărților. 

Ca mărime, pisica a căștigat în mod deliberat, dar ca emoție, am fost mai fascinată de cea  mai scurtă, afișată mai jos. Ghost Stories of an Antiquary m-a făcut să mă închid în cameră un weekend întreg și să citesc povești stranii. Desigur, când am cumpărat-o am fost fascinată de titlu, dar nu îmi imaginam că mă va fascina atât de tare, mai ales că e scrisă într-o engleză un pic greuță, dar nu foarte greu de înțeles, mai ales dacă te înarmezi cu ceai și cu dicționarul pe care să îl consulți din când în când când apare vreun termen mai înflorat din secolele trecute.

Where the Forest Meets the Stars e cartea care m-a bântuit anul trecut și care am citit-o în cea mai lungă perioadă de timp. Toamna trecută însă, mi-am propus să o termin și nu am regretat, citeam din ea aproape tot timpul când găseam câteva minute libere. Am râs și am plâns cu personajele, am fost la fel de confuză și îmi doream să înțeleg ce se întâmplă. 
E cartea care m-a întristat și care m-a bucurat cel mai tare, ( după Fahrenheit 451) despre care am și scris aici. Povestea a fost atât de unică încât nu s-a putut să nu o includ în lista lecturilor preferate. Desigur, am neglijat o mulțime, dar prefer să nu le mai includ deloc decât să scriu recenzii sau mini recenzii de care nu mă simt mândră, pentru că o poveste bună trebuie recomandată și reprezentată așa cum trebuie. Acum că mi-am dat un mic unwind la toate lecturile anului trecut, îmi pare puțin rău că nu am inclus toate cărțile care mi-au plăcut, dar au fost toate povești frumoase și vor apărea cu sigurață sub formă de recenzie, fie că sunt la prima sau la a 10-a lecturare. 
Sper să citiți cât mai mult și să încercați să țineți puțin în balanță lista de lecturi, în sensul că, e mult mai amuzant dacă citiți un roman polițist și apoi unul romantic, iar apoi unul SF, decât să stați numai pe un anumit stil. E o descoperire pe care am făcut-o în ultimii ani și de care mă bucur enorm.
Îmi puteți lăsa în comentarii câte cărți ați citit anul trecut și care a fost cartea voastră preferată. 
Până la următoarea postare,-Ada 
03. Ce am învățat în ultimii 5 ani de blogging? - Feb 19, 2020 9:52:00 AM


Am început blogul prin 2011 și foloseam spațiul ca pe o pagină simplă în care postam clipuri muzicale și alte clipuri de pe youtube, nu îmi amintesc să fi scris ceva la acea vreme. În 2015 a început și partea de scris și de povești, de la ficțiune până la articole cu păreri și diferite gânduri pe care le aveam atunci.  

In ultimii 5 ani, am învățat că trebuie să am răbdare cu mine și că scrisul poate fi o corvoadă, dar în același timp și un mod foarte plăcut de a-ți pune ordine în gânduri. Iar în scurt timp, a devenit un fel de jurnal de buzunar, fără pagini sau urme de cerneală, dar care reușește să îmi fie alaturi oriunde aș merge, sub forma unei mici aplicații prezente în permanență pe ecranul principal al telefonlui meu.

La scurtă vreme după ce m-am mobilizat cu scrisul, blogging-ul a devenit o joacă, de la jocurile de cuvinte din postări până la strategiile pentru imaginea de prezentare (care a trecut și ea prin diferite tipuri și modele), atunci am realizat că un blog e mai mult decat scris postări, ține și de responsabilitate în momentul în care se strâng persoane care îți citesc blogul.

Dincolo de distracția de a scrie, sunt multe emoții precum rușinea de a apăsa ,,postează”, frustrarea generată de limitele facilităților platformei folosite și de dorința de a avea persoane care să îți citească blogul, par obstacole la început, mari sau mici, în funcție de determinarea fiecăruia. La început însă, postările nu vor avea cine știe ce vizualizări, dar sentimentul pe care îl trăiești când vezi cum crește numărul de vizualizări, treptat, în fiecare an, este greu de explicat. Iar surpriza că unele lucruri copilărești pe care le-am scris la început, din dorința de a aborda un subiect fără să știu exact cum să îl abordez, sunt mai citite decât postări mai noi.

Am învățat să mă bucur de rezultate și să lucrez în liniște, să fac strategii și pur și simplu să mă bucur de scris, fără să mai simt așa de des senzația că scrisul este obositor. Pentru că nu este, scrisul e cea mai bună modalitate de a te înțelege pe tine însuți, dar și un fel de terapie datorită fericirii pe care o ai atunci când termini ceva de scris.

Deși a început de la un simplu site în care dădeam share la clipuri, mi-am dorit să scriu, acesta fiind lucrul care mă motivează în continuare să postez și să îmi exprim părerile pe pagină.
04. 5 podcast-uri pe care le ascult - Feb 12, 2020 4:19:00 PM

Mereu mi-a plăcut să ascult ceva în momentul în care făceam un lucru, fie că mă chinuiam cu tema la mate sau desenam, aveam nevoie de puțină agitație în jurul meu, de o altă voce care să mă țină cumva prezentă, fără să mă pierd prea mult în gânduri. La început, erau desenele animate, apoi muzica, iar din vară, podcast-urile. Urmăresc atât de multe podcast-uri că am ajuns să mă mir de ce notificări primesc uneori. Așa la întâmplare, să spunem că desenez sau mă uit la un serial și mă trezesc cu un podcast despre crime sau un episod despre istoria vreunei civilizații. 
Am început cu Vocea Nației, a lui Dragoș Pătraru, și apoi m-am extins când am văzut cât de multe podcast-uri interesante există, pe tot felul de teme care mai de care mai interesante și palpitante (la propriu, uneori mă trezesc că mă opresc din ce fac și ascult pur și simplu). Din toată lista am început să urmăresc câteva, dintre care am și terminat unul, dar mai jos am scris despre cinci care îmi plac și pe care le ascult aproape zilnic, despre niște voci care sunt prezente atunci când mă plictisesc sau când am nevoie de cineva care să vorbească atunci când desenez. Pe lângă emisiunea Starea Nației, Dragoș Pătraru are și podcast-ul Vocea Nației (pe care îl puteți găsi aici). Din păcate, episoadele nu sunt în ordine, încât sunt amestecate cu emisiunea menționată mai sus, dar și alt podcast numit Și de restul caramele. Ăsta e unul dintre motivele pentru care ascult mai rar, dar când vreau să aud recomandări de cărți sau pur și simplu un podcast de genul emisiunii, dau play fără să mă gândesc.Mă amuză de fiecare dată când văd titlul sau când mă gândec la podcast. Sunt abordate conspirații și idei legate de extratereștrii, lucru care îmi amintește de X files, dar care se simte când îi asculți că este mai mult de atât. De fapt, pare cumva un podcast făcut de prietenii lui Mulder, dacă stau și mă gândesc, și într-un fel, asta îmi imaginez de fiecare dată când îi ascult. Primul episod începe cu râsete și chiar mi-au dat o impresie bună de la început, uneori mai fac glume ciudate la care nu râde niciunul din ei, iar alte ori sunt tare nostimi, pe lângă conspirațiile și teoriile pe care le discută, reușind să le ofere cumva o doză de haz, pe lângă misterul ce le învăluie. 
E un podcast amuzant și interesant pentru persoanele curioase și fascinate de extratereștrii și conspirații în general. E greu să înveți o limbă străină, mai ales dacă ești genul de persoană care vrea să învețe cât mai multe lucruri într-o perioadă scurtă de timp (sau mai bine zis, mai multe lucruri în același timp). Dar, am observat că învăț mai repede dacă ascult în timp ce fac altceva, chiar și involuntar. E o metodă bună de a învăța o limbă străină și o opțiune bună de ,,sunet de fundal” pentru cine vrea să învețe să facă ceva, dar care vrea să învețe și o limbă străină și nu are răbdare să stea cu aplicații sau să citească dicționare speciale. 
Se găsește în mai multe limbi, trebuie doar schimbat cuvântul ,,Finnish” din nume și înlocuit cu limba pe care vrei să o înveți.M-au pierdut puțin pe la început, dar pe parcurs am început să intru în firul poveștii, dacă aș punea spune așa. E un pic confuz pentru că, începe odată cu preistoria și practic începutul începuturilor, care e puțin plictisitor, dar pe parcurs devine interesant, totuși, ca la o lecție reală de istorie, e nevoie de primele episoade pentru a înțelege în mare niște repere și puncte care vor continua în episoadele următoare. 
E drăguț pentru persoanele cărora le place istoria, dar care nu au prins prea multe în școală. E un tip de podcast de tip lifestyle, unde sunt abordate teme personale cum ar fi familia, relații și chiar felul tău de a fi. E ca și cum ai sta de vorbă cu două prietene care îți povestesc viețile lor, ce au învățat din anumite experiențe și cum îți recomandă să faci dacă treci printr-o situație anume. Ca un fel de bonus, reMind este un podcast în română care constă în discuții libere, asemănătoare cu cel menționat mai sus, dintre un psiholog și un om de presă. E drăguț de văzut cum percepe fiecare parte o anumită situație și aflăm lucruri care țin de psihic, subconștient, dar primim și sfaturi despre cum să reacționăm în anumite momente și cum să facem să trăm mai simplu, mai bine și mai sănătos. 
Nu prea mă încântă când aud discuții legate de copii și familie, dar sunt exemple destul de relevante pentru ilustrarea unui stil de viață complicat și aglomerat. Dincolo de asta, însă, e un podcast drăguț și plin de idei faine și inspirate care, dacă știi cum să le adaptezi, pot face cu adevărat o schimbare.  
05. Ce am învățat din filmul MINUNEA? - Feb 5, 2020 11:40:00 AM


Nu îmi amintesc când am dat de carte, dar știu că mi-a plăcut ideea poveștii încă de când am citit descrierea. Iar în ziua în care am cumpărat cartea nimic nu m-a mai putut supăra. 
Cu gândul la ,,ce cărți aș păstra dacă ar fi să renunț la ele?" prima care mi-a venit în minte a fost ,,Minunea", (despre care am scris despre ea aici) iar apoi am văzut și filmul, poate din nevoia de a intra din nou în fiorul comic al poveștii sau poate din curiozitate. Indiferent de cea care a primat în momentul în care am dat play, am zâmbit instant. Era ca o introducere într-un joc video și nu am putut să nu zâmbesc. 
Simt că trebuie să explic puțin la ce m-am referit când am spus ,,fiorul comic al poveștii”, în principiu e simplu, filmul e o combinație de comedie și dramă, fior- interpretat în sensul de emoție și comic în sensul umoristic, ceea ce înseamnă că în parte, ,,Minunea” este efectiv un film care tratează elemente serioase cu umor, dar într-un mod inteligent.
Sunt de părere că avem nevoie să fim reamintiți unele lucruri, chiar și sentimentele sau micile realizări pe care le-am trăit de-a lungul vieții. Continuăm să trecem prin diferite obstacole și să învățăm lecții noi, dar pe care poate le uităm pe parcurs, asemenea încrederii de sine care trebuie menținută frecvent pentru a evita potențiale momente de depresie, tristețe sau dezamăgire.

Minunea e o pauză frumoasă de la rutina zilnică. Iar, la un an după ce am citit cartea, am exact aceleași realizări ca atunci, pe care le-am primit cu drag și care au fost o lecție binevenită în această perioadă. 
E ok să fii diferit, așa ar putea fi spus în câteva cuvinte mesajul filmului. Faptul că surprinde mai multe puncte de vedere nu face decât să accentueze ideea filmului și să îl axeze pe protagonist (chiar și în absența lui) în centrul poveștii, iar cumva, fiecare personaj și acțiune se leagă reciproc, ca o pânză de păianjen perfectă. 
Am lăcrimat pe alături, dar totul se întâmplă repede, atât de repede încât nu poți să plângi până la capăt, în sensul că te ține cumva în suspans. Pe lângă micul reminder care  a apărut în mintea mea pe parcursul filmului, am învățat și că lucrurile se rezolvă mereu, chiar dacă par dificile. Doar par, când în realitate sunt mult mai simple. Uneori suntem atât de absorbiți de anumite emoții încât nu ne dăm seama cât de ușoară e situația, dar cum totul are o rezolvare, trebuie doar să respiri adânc și să te gândești la altceva, în acest fel sentimentele se schimbă și automat problema aproape că se rezolvă de la sine. 

  
06. 5 moduri de a folosi o agendă - Jan 23, 2020 12:00:00 PM

Nu e secret că îmi plac agendele, iar în urmă cu un an chiar am început să caut pe internet moduri de a folosi una, tocmai pentru că am prea multe începute și trebuia să găsesc un mod în care să le folosesc pe toate. Timpul a trecut, iar eu tot cu multe agende începute am rămas, totuși, sunt elemente pe care am reușit să le mut într-unul, așa că nu putem spune că e o totală lipsă de organizare. 
Sunt o mulțime de clipuri care vă arată cum să vă organizați viața pe mai multe agende, dar din punctul meu de vedere, mai mult de trei agende sunt prea mult. Dar asta depinde desigur de gusturile fiecăruia și de capacitatea de organizare. Ideea unei liste scurte a început când am început să caut pe internet diferite moduri de a folosi o agendă și voi începe cu cel mai vechi sistem pe care îl folosesc. 
BULLET JOURNAL
Se fac trei ani de când fac bullet journaling și mă amuză și acum când mă gândesc că îmi e greu să mă organizez fără agenda mea de încredere. Într-un an l-am împrumutat unei colege și în săptămâna respectivă am fost total dezorganizată. În bullet journal îmi fac o schiță a orarului pe care îl am, desene, diferite liste și idei, ba de blog, ba de diferite proiecte de DIY sau de ce nu, idei de lucrări și texte. Poți adăuga diferite elemente prin care îți poți măsura cantitatea de apă pe care o bei, banii pe care îi consumi, stările de spirit pe care le ai pe parcursul unei lui sau chiar a unui an. 
TRAVEL JOURNAL
Am descoperit de curând conceptul de jurnal de călătorie, făcut din piele care se leagă cu o sfoară, exact ca în filmele de epocă în care unul din personaje stă în trăsură sau la o măsuță și scrie. E bun pentru desene cu locurile pe care le vizitezi și de trecut la liniuță lucrurile petrecute în călătoria respectivă. De ce nu, și eventual o listă de bagaje. Mi-am dorit un astfel de jurnal, dar am ajuns la concluzia că mai bine incorporez aceste elemente în bullet journal, astfel încât să rămână atât taskurile cât și amintirile precum chitanțele sau biletele de la un anumit obiectiv turistic. 
E o idee drăguță pentru a păstra o parte din călătoriile pe care le faci cu tine, amintirile trec, dar micile obiecte care îți amintesc un mic detaliu sau o întâmplare de la acea vreme sunt mereu bine primite, mai ales de persoanele care au obiceiul de a colecționa amintiri. 
CITATE
Un caiet de citate e mereu util pentru cititori și e mereu la îndemână atunci când dai de vreo idee deșteaptă sau de vreo replică amuzantă pe care vrei să o notezi pentru a nu o uita. Mi s-a întâmplat de câteva ori să dau de pasaje interesante în cărți în care nu mă așteptam să dau de idei care să mă atragă în mod deosebit, așa că, un caiet de citate e numai bun. 
VOCABULAR
Dacă înveți o limbă străină e cel mai bun loc pentru a păstra cuvintele pe care trebuie să le memorezi. Sunt aplicații care sunt bune din punctul ăsta de vedere, dar nu se compară cu o agendă reală sau cu un vocabular standard. E altfel când ai cuvintele în față, în listă, decât într-un test online care mai multe te enervează. 
SCHIȚE ȘI DESENE
Îl folosesc în general mai mult pentru blog și pentru exerciții de body shape sau face shape, dar în general pentru blog și postări. Totuși, un caiet de desene e bun atât pentru desenatori cât și pentru amatori, în sensul că desenul în general poate fi o terapie pentru toată lumea, chiar dacă desenezi măzgăleli sau un soare mai mult pătrățos decât rotund, reușești să te deconectezi cumva și să te relaxezi, și chiar dacă desenul nu e perfect, nu ar trebui să îți fie rușine de ceea ce creezi, mai ales că trebuie să vină de la tine înainte de orice. 
07. Despre modă și ore consumate pe un joc - Jan 16, 2020 10:09:00 AM

Când ești prins de magia unui joc, nu-l mai lași din mână. Așa mi s-a întâmplat și mie în ultimele zile cu Super Style. Jocurile de modă m-au atras încă de când eram mică, iar cu cât erau mai originale cu atât îmi plăceau mai mult. Am început cu Jojo's fashion show, urmând apoi, după ce mi-am făcut facebook, să găsesc un joc un pic mai realist, care necrsita să îmi fac propriul magazin, echivalentul lui Mall World sau It Girl. Nu îmi mai amintesc cum se numea, știu doar că a fost scos de pe facebook la un moment dat.
Am trecut și prin Lady popular și Stardoll-despre care am citit acum ceva vreme și despre care vreau să scriu într-o zi. Azi însă, nu e acea zi, încât o să vorbesc despre acest nou joc care mi-a furat atenția în ultimele zile. 
În Super Stylist poți să îmbraci cliente, dar și pe tine, fără să ai magazin propriu-zis. Totuși, îmbină cumva viața unui model de instagram cu cea a unui stilist. Primești clienți, sponsorizări și poți să îmbraci modele pentru reviste și prezentări de modă.Stilul tip - nu i-aș spune chiar Barbie- dar reușește cumva să îmbine ideea de păpuși și dress up, dar și viața de blogger de modă de pe instagram. Personajul meu chiar postează mai des pe insta decât mine. Jocul include joculețe care îți deblochează colecții noi pe care le poți folosi pentru a face un design nou și original clientelor tale. Merge repede și primești comenzi non stop, mai des decât le ia energiilor să se încarce. 
Un alt lucru drăguț ar fi ideea de story și discuțiile dintre cele personajul tău și cliente, cât și sponsori. Poți chiar să fi invitat de către fete la evenimentele la care participă.  
Dar, fiind incluse și poze cu personajul pe instagramul din joc, se vede diferența de like-uri pe care o întâlnim în fiecare zi. Dacă pun pun o poză cu un selfie pentru promovarea unui brand, rar primesc mai mult de 10 like-uri, dar când sunt postări cu alte persoane (diferite personalități sau pur și simplu de la prezentări de modă) automat cresc like-urile. Treaba asta îmi amintește că nu e întotdeauna important numărul de like-uri, cât e calitatea tipului de conținut postat și cât de bine te simți postând acel lucru.Trecând peste reclamele enervante, sunt greu de făcut diamantele și durează multe să se încarce energiile. În principiu, acestea sunt cele câteva lucruri care nu-mi plac, dar le și înțeleg. Pentru timpul de încărcare a energiilor sunt recunoscătoare totuși, pentru că aș sta numai cu ochii în telefon dacă nu ar fi perioade de pauză între stilizări. Deci, momentele alea te obligă cumva să lași telefonul și să îți vezi de viață, chiar dacă e pentru 22 de minute cât îi ia să se încarce pentru două jocuri.

~~~~~***~~~~~
În comparație cu celelalte jocuri pe care le-am jucat, e un joc modern, care cuprinde câte puțin din toate jocurile de modă pe care le-am jucat în copilărie și care e interesant de jucat. Simpluț și ușor de folosit. Dar cum rămâne cu timpul consumat pe joc? Cu cât e mai atrăgător, cu atât stă lumea mai mult să îl joace și automat sunt vizualizate (voluntar sau ignorate) reclamele care le aduc profit producătorilor. Dar timpul? Știu cum merg lucrurile și știu că pot lăsa jocul dacă am ceva de făcut și că ține de propria decizie dacă vreau să stau o zi întreagă să trec nivele și să fac bani în joc. 
Și decizia e greu de făcut- să te joci și să te simți bine în mini victoria virtuală din telefon sau să trăiești o victorie reală? Îmi place jocul, dar a ajuns să îmi placă atât de mult încât să ignor alte lucruri care îmi plac, iar acest lucru nu e ok. Trebuie să existe o balanță dintre cele două, un echilibru care nu poartă mărime universală să poată fi aplicat de toată lumea într-o formulă standard, ține de modul fiecăruia de a percepe realitatea și la adaptabilitatea lui la aceasta. 
08. RECENZIE: COLIND DE CRĂCIUN (2019) - Jan 9, 2020 10:24:00 AM

După ce am fost bombardată de câteva reclame insistente, nu am putut să nu văd serialul, mai alea că m-a fascinat ideea cărții încă din copilărie când îl întâlneam în desene sau auzeam alte persoane că discutau despre film. În ceea ce privește cartea însă, nu am reușit niciodată să o citesc integral, întrucât mereu intervenea ceva care îmi atrăgea atenția și nu mă puteam concentra. Și nici ,,cititul printre rânduri nu e o opțiune bună la genul ăsta de cărți. Nu e complicată sau greu de înțeles în vreun fel, dar mereu am crezut că e o cartea de stare, pe care o simți și pe care o trăiești alături de Scrooge. 
De la Dickens nu am reușit să citesc decât ,,Marile Speranțe” de câteva ori  și puțin din ,,Poveste despre două orașe”, despre care aș putea spune că este complicată, dar și o carte de stare, întrucât este genul de poveste a cărei poveste nu poate fi înțeleasă cum trebuie decât dacă îi acorzi atenția și răbdarea cuvenite.
În ceea ce privește starea de spirit, am fost niciodată o iubitoare a Crăciunului, nu în adevăratul sens al cuvântului, dar nu sunt nici Scrooge. Și totuși, cred că sunt un pic din amândouă. Această adaptare este o îmbinare fantezistă a perioadei victoriene în prisma realității acelor vremuri, iar Ebenezer Scrooge este imaginea perfectă a ideii de știință și idei fixe, omul cu inimă de piatră care nu poate concepe motivul fericirii oamenilor în perioada Crăciunului, cât și a tradițiilor în sine, așa cum îi spune și prima fantomă ,,are numai calcule în cap”, știe tot profitul pe care l-a făcut în ultimii ani, dar nu a băgat de seamă la durerea și eforturile oamenilor care au muncit pentru el și Marley. 
În mare, intrăm în viața lui Scrooge și îl vedem evoluând, în perioade alese de timp; copilărie, când a început să lucreze la Scrooge&Marley și la ceva timp după moartea partenerului său, Marley. Totodată, observăm schimbarea din sufletul lui Scrooge pe care fantomele au rolul de a o invoca, oferindu-i argumente și arătându-i Crăciunul trecut, prezent și viitor. 
Deși Scrooge rămâne de neclintit, dă totuși dovadă de bunătate pe parcursul mini seriei, iar finalul este unul neașteptat și totuși bine primit. 

~~~***~~~Locație: USA, UKLimbă: EnglezăProdus de: Scott Free Productions, Hardy, Son & Baker, FX Productions, BBCScenariu: Charles Dickens, Steven KnightCostume: Joanna EatwellCu: Guy Pearce, Andy Serkis, Stephen Graham, Joe Alwyn , Vinette Robinson
09. Filozofia kintsugi și povestea bolului spart - Jan 3, 2020 9:57:00 AM

Fascinația mea pentru povești a început acum multă vreme, și nu numai să le scriu, ci să le și aud. Povești nemuritoare care poate nu au existat, dar care au rămas adânc înrădăcinate în fiecare cultură, de la basme până la nuvele. Dacă noi îl avem pe Domnul Goe și basme despre zmei, sunt multe alte povești despre creaturi nemaivăzute și greu imaginate de noi. Dacă e să aleg o cultură a cărei istorie este construită pe diferite povești, care mai de care mai frumoase sau chiar înfricoșătoare, aceea ar fi Japonia. 
O să vă spun o poveste scurtă, dar cu multă semnificație, care stă la baza unui obicei japonez atât de frumos și atât de profund încât mi-aș dori să îl pot învăța și eu. Acela este Kintsugi ( sau kintsukuroi), care s-ar traduce ,,a repara cu aur”.
Kitsugi [citit: chintsughi], este în sine o formă de artă care (se crede că) datează încă din secolulul al XV-lea, când unui dictator militar al Japoniei, Ashikaga Yoshima, i s-a spart bolul de ceai și l-a trimis în China pentru reparații. Bolul a fost reparat, dar când i-a fost înlăturat, Ashikaga Yoshima a început să caute oameni care să facă bolul mai frumos, întrucât se vedeau urme urâte de metal în locurile unde a fost spart.
Practica este desprinsă din filozofia japoneză ,,wabi-sabi”, care recomandă căutarea frumosului în imperfecțiune. Metoda de reparare s-a născut din regretul de a irosi ceva (mottainai) cât și din a fi deschis la schimbare (mushin).

Kintsugi reușește cumva să dovedească unicitatea unui obiect spart și apoi reparat. Ca filozofie, se aplică prin frumusețea din imperfecțiuni. Toți avem o poveste, formată la rândul ei din mai multe întâmplări, bune sau rele, indiferent de caracterul acestora, reușim să ne formăm ca oameni, iar kintsugi surprinde partea de cicatrici, sentimente sau momente neplăcute, care ne ajută să dezvoltăm o anumită mentalitate, care ne face diferiți de cei din jurul nostru. 
Suntem toți oameni și suntem diferiți, iar fiecare rană sau lacrimă rămân parte din istoria noastră. Nu trebuie ascunse în-vreun fel, ci văzute ca pe un element unic și individual care te face persoana care ești. Fiecare crăpătură formată în momentul spargerii bolului lui Ashikaga Yoshima i-a schimbat obiectul într-un bun de preț, de o frumusețe rară și într-un exemplu ieșit ca urmare a unei metode și filozofii care este aplicată și astăzi de cei care vor să o urmeze. 
Precum bolul de ceai, suntem obiecte de artă și devenim și mai prețioși și frumoși în fiecare zi pe care o trăim. 

Surse: amp.abc.net/mymodernmet/lifegate
10. Cărțile care mi-au plăcut în 2019 - Dec 25, 2019 11:35:00 AM


Dacă anul trecut am umblat numai după cărți care mă făceau curioasă, anul acesta am încercat să fiu puțin mai selectivă și să citesc lucruri care mi-ar plăcea sau care știu sigur că îmi plac. E interesant cum în fiecare an apare câte o schimbare în funcție de gust, un nou tip de carte care poate nu ar fi fost în lista de preferate, dar pe care o recomand cu drag și cu un zâmbet larg, știind că povestea va bucura și alte persoane. 
Anul acesta nu am vrut să povestesc doar despre cărți care îmi plac pentru că sunt câteva povești care mi-au atras atenția pe moment și pe care le-am uitat la fel de repede pe cât le-am citit. La unele din ele mă gândesc și acum. După ce m-am gândit la câteva cărți despre care să scriu, am descoperit altele care trebuiau incluse în acest top al cărților mele favorite din acest an.
WHERE THE FOREST MEETS THE STARS by Glendy Vanderah
Probabil una dintre cărțile la care am lăcrimat puțin (mai mult). Povestea în sine e un pic neclară la început, dar apoi devine interesantă, cu o oarecare idee nebunească despre o fetiță extraterestru, iar de aici apar tot felul de situații care mai de care mai frumoase, dar și momente complicate. Da, am spus fetiță extraterestru (nu spun mai mult), nu știu dacă e momentul să îl citez pe Mulder sau să îmi văd de treabă, dar povestea mi-a dat un vibe de X-files combinat cu un roman scris de Nora Roberts. M-am gândit și la Micul Prinț în momentele în care Ursa (fetița) povestea despre motivul pentru care a venit pe Pământ și despre planeta ei natală. 
Sună un pic nebunesc, dar e o carte simpatică, surprinzătoare și un pic tristă. Am vrut să fie prima pentru că este unele dintre cele mai dragi și pentru că știu că îmi voi aminti de ea mult timp de acum în colo.  
CARTEA OGLINZILOR de Eugen Ovidiu Chirovici
Nu mai știu exact când am citit cartea, dar inițial, nu eram sigură dacă să o citesc sau nu. În ideea că sunt multe cărți pentru care editurile au realizat coperți superbe, pline de culori și forme și imagini care nu numai că prind elemente din poveste, dar le și oglindesc. Iar în unele cazuri, coperțile sunt mai frumoase decât ideea poveștii sau povestea în sine, așa că nu am vrut să citesc iar câteva pagini înainte de a realiza că nu pot duce până la capăt cartea respectivă. 
Am citit câteva rânduri înainte de-a lua decizia să o citesc și atunci a început aventura. O poveste de dragoste, o crimă și un șir de evenimente și de personaje care încearcă să pună cap la cap indiciile și informațiile referitoare la crima respectivă. 
Despre carte am scris mai multe aici.
SCOOBY APOCALYPSE de Keith Giffen și Jean Marc DeMatteis
Cred că am început să scriu despre benzi desenate în momentul în care am citit primul volum din Scooby Apocalyse. Îmi amintesc cât eram de confuză și surprinsă de ceea ce citeam și cu câtă curiozitate citeam fiecare număr din serie. 
Scooby e un personaj simbol, iar faptul că DC comics au preluat ideea și au creat o lume diferită de deja cunoscută lume a lui Scooby, mi s-a părut un lucru uimitor, mai ales  că fiecare personaj e diferit față de cele pe care le știm deja, sunt mai determinate și mai înăsprite de lumea apocalipsei. Mi-ar plăcea să spun mai multe despre serie și (de ce nu) să povestesc tot ce s-a întâmplat pe parcursul întregii serii, dar mai bine las spoilere-le pentru alte cărți sau filme (glumesc).
Despre serie am scris mai multe aici.
GIRLBOSS de Sophia Amoruso
Mi-am dorit cartea asta de ceva vreme și anul acesta mi-am propus să las de-o parte PDF-ul și să fac rost de carte în format tipărit. Lucru ce s-a și întâmplat. E prima carte pe care am pus marker-ul și am avut foarte mare grijă să marchez numai lucrurile care trebuie. Curând, am realizat că am marcat mai mult de un sfert din ea. 
Am văzut serialul înainte de a citi cartea și știam oarecum elemente minore despre viața Sophiei pe care le-a relatat în carte. Dar nu pot spune că asta mi-a îngreunat cumva lectura. E o carte scrisă într-un mod sincer și deștept care te face să râzi și care te inspiră să fi mai bună, atât ca fată, cât și ca angajată. Găsiți și instrucțiuni pentru interviuri de angajare și despre cum să ai un CV ok și o scrisoare de intenție așa cum trebuie.
Găsiți citatele din carte aici.
11. 50+ WORDS I WROTE ON MY BUJO IN 2019 - Dec 18, 2019 10:15:00 AM
BE YOURSELF, BE UNIQUE, BE PATIENT, BE WHAT YOU WANT TO BE GIVE ME YOUR FIRE, GIVE ME YOUR RAIN Worrying does not take away troubles, it takes away today’s peace Be patient, everything comes to you in the right moment If you work hard and put in the time and effort, you will be rewarded. Don’t be discouraged Whatever you’re putting something out there, 10% of people will hate it, 80% will be indefferent, 10% will love it. 10% that like it are great, but for that 10% that doesn’t, let that be ok too. I'm tired of feeling so broken/ I'm tired of falling in love/ Sometimes I'm shy and I'm anxious/ Sometimes I'm down on my knees/ Sometimes I try to embrace all my insecurities/ So I won't wear makeup on Thursday/ 'Cause who I am is enough- Jess Glynne Life is short, don’t be lazy! - Sophia Amoruso DRINK MORE WATER Intelligence is really a kind of test: taste in ideas. - Susan Sontag The things that we love, tell us what we are Happiness is an inside job Remember why you started Never regret anything that made you smile Relax! You will become an ADULT. You will figure it out your CAREER. You will find someone who LOVES you. You have a WHOLE LIFETIME; TIME TAKES TIME! The only way to fall at life is to abstain- Johanna de Silentio Fall 7 times! Stand up 8! Call yourself a journalist, not student journalist and then act like it- don’t wait for permission to get started, just start writing, blogging, interviewing. Excuses don’t get results. There will always be a reason why you meet people, either you need to change your life, or you’re the one that’ll change theirs. I may not be there yet, but i’m closer than i was yesterday A goal without a plan is just a wish You need to walk through storm if you wanna see the sun The earlier you start working on something, the earlier you will se results. It’s time to stay up a little later, study a little harder, stand a little taller, smile a little wider, slay a little fiercer Things can be PERFECT, but when they get CRAZY, let that be OK too. Everything blooms in it’s own time The journey is more important than the destination. And you, my friend, are about to go on an amazing adventure ( The Librarians ) Where there is ruin, therer is hope for a treasure- Rumi Read everything, write constantly, make friends, find mentors and embrace change. Be patient! Be kind and confident and the right people will follow. - Max Schneider Love deeply! Be a better you, for you! You can trust yourself to handle life’s challenges and remember that you are not alone. Go after what it’s and create meaning in your life and trust yourself to handle the stress that follows. - Kelly McGonigal You are not your overthinking! You’ve already taken the first steps toward an awesome life by simply wanting one- Sophia Amoruso Confidence has no competition Learn to rest, not to quit Focus on your goal Don’t look anywhere but ahead Courage above fear Trust your struggle You can totally do this! You can still know peace without knowing what comes next Your life is as good as your mindset Be obsessed with your potential Be strong and let your heart take courage Be curious/ talk to people/ research Chill Just try! You can’t cross the sea merely by standing and staring at the water- Tagore Try harder! The sea complains upon thousand shores- Alexander Smith You gotta love something to put your work in, otherwise it’s not valid- Grace Coddington (Fashion Editor on VOGUE) Note this: you can start over each morningLong hugsLooks like the spell went wrong in an unexpected way! How unusual. I am a cat, I am curious, so kill me. Halloween...is just a date on a calendar. Or is it a state of mind...or is it a state of being?KINTSUGI (Japanese) `to repair with gold`,,Did you know that pottery can be repaired with gold ?” Kami asked. ”Then it's meant to be stronger than before and more beautiful which is awesome"- Sarah Rees Brennan, UnmadeWE TOO CAN REPAIR OUR CRACKS WITH GOLD AND GLOW AGAIN. CRAZED BY LIFE, MORE BEAUTIFUL THAN BEFORE. - Scott HastieNothing changes if NOTHING CHANGES.Hot chocolate is like a hug from inside.
12. Recenzie: Aventura unui student german de Washington Irving - Dec 13, 2019 3:30:00 PM

Pe Washington Irving îl știm după o poveste familiară, fie că știm de ea din Scooby Doo sau din filmul cu Johnny Deep (sau de ce nu, chiar serialul de la FOX), și anume, ,,povestea călărețului  fără cap. În nuvela asta, Ichabod nu e prezent și nu întâlnim nici călărețul cu cap de dovleac, dar avem însă un tânăr student de origine germană care merge în vacanță în Franța. 
Washington Irving a fost un scriitor și diplomat european ce ajuta și promova tinerii scriitori și a fost admirat de personalități precum Lord Byron și Charles Dickens. Nuvela ,,Aventura unui student german” face parte  din colecția ,,Poveștile unui călător”, care cuprinde mai multe eseuri și nuvele publicate în 1823 sub pseudonimul ,,Geoffrey Crayon”. Colecție ce a fost împărțită în patru cărți, iar prima a fost chiar povestea studentului nostru german, numită inițial ,,Poveștile ciudate ale unui gentleman agitat”. (găsești sursa aici.)
Prima parte constă în prezentarea lui Gottfried Wolfgang, dar și a situației sale de când ajunge în toiul revoluției franceze. Fragmentul  ,,În primele clipe, delirul popular îi cuceri spiritul entuziast și deveni un pasionat al teoriilor politice și filozofice ale epocii; dar scenele sângeroase ce aveau să urmeze îi zguduiră firea simțitoare [...]” surprinde un fel de premoniție subtilă ce induce cititorul într-o stare de alertă, dar mai e o frază menită să surprindă faptele ce vor urma, un mic element ,,mereu îi revenea același vis, care producea asupra lui un efect extraordinar. Chipul feminin care-i apărea era de-o frumusețe transcendentă și impresia produsă era atât de puternică încât nu se mai putea dezbăra de el.”- chip ce va fi introdus puțin mai târziu ca o realitate sumbră ce dispare ca într-un vis, lăsând în urmă confuzie și urme adânci în rațiunea tânărului Wolfgang. 
Întâlnește într-o seară furtunoasă o fată care îi amintește de apariția din visele lui ,,la lumina vie a fulgerelor, chipul ce revenea în toate visurile sale: livid și deznădăjduit, și totuși de-o frumusețe răpitoare.”. Din discuția lor întâlnim o replică ciudată spusă de fată la întrebarea lui Wolfgang ,,Dar locuință aveți?”, la care fata răspunde ,,Da...în mormânt!” fără să-i tragă vreun semn de alarmă tânărului care îi propune să stea în camera lui peste noapte, în ideea de a-i face un bine. Ea acceptă și merg împreună spre hotelul la care e cazat Wolfgang. 
Dimineața următoare, el se trezește  și încearcă să caute o cameră mai mare pentru el și ,,tânăra lui soție”, dar la întoarcere are parte de o surpriză, o găsește pe fată moartă. Panicat ,,dădu alarma în toată casa”, iar atunci ofițerul care intră în încăpere o recunoaște și spune ,,Dacă o cunosc! [...] A fost ghilotinată ieri.” Omul se apropie de cadavru și desface panglica de la gâtul ei, iar capul cade pe podea, spre surpriza și spaima lui  Wolfgang și a celor adunați. 
Nuvela se încheie cu starea psihică a studentului care era îngrozit de ideea ,,un duh demonic reînsuflețise cadavrul [...] îl obseda.”, iar în cele din urmă moare într-o casă de nebuni. 
13. Recenzie: Maria, Regina României (2019) - Dec 4, 2019 8:38:00 AM

„În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii”, Alexis Sweet Cahill
~~~***~~~
În perioada în care femeile se luptau să primească dreptul la vot, Regina Maria nu a făcut decât să lupte într-un joc al bărbaților. Un pion important în istoria noastră, Maria a fost o figură curajoasă și plină de compasiune. Nu sunt cine știe ce inițiată în istorie, dar am fost curioasă de viața Reginei. Am vrut să văd orientativ viziunea regizorului cu privire la emblematica noastră figură istorică. 
Iubesc rochiile din film, sunt superbe, nu știu cât de „la punct” cu garderoba și stilul acelor ani, dar cu siguranță mi-au furat câteva zâmbete. A fost totuși o scenă în care am observat o bretea de la un sutien și am început să mă gândesc la istoria corsetelor. Înafară de asta, am rămas cu multe emoții după încheierea filmului, de parcă s-a terminat prea repede, și chiar așa a fost. Când au început creditele am realizat că nu voiam să plec din lumea aceea și îmi doream să văd mai mult din Regină decât ce ne-a oferit Roxana Lupu. 
Frumusețea actriței care a interpretat-o  m-a făcut să zâmbesc, întrucât seamănă într-o oarecare măsură cu Regina, iar într-un fel, mă simțeam de parcă mă uitam la adevărata elită românească. Un detaliu subtil, a fost lupta interioară pe care a trăit-o Maria în punctul în care a mers la Paris pentru conferința de Pace. Își dorea să își ajute țara și a plecat cu acest gând în suflet, iar frustrările erau în spatele ușilor închise și erau puse de-o parte atunci când trebuia să vorbească în numele țării. Lucru  ce se observă la final (când Carol îi spune că misiunea ei a eșuat și că toată călătoria ei până la Paris și Londra pentru a cere ajutoare nu au fost decât risipă de timp și de bani), moment în care se retrage la Pelișor pentru a medita la toate cele întâmplate și pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cu ce a greșit. 
Veștile bune nu întârzie să apară, iar filmul se încheie într-o notă liniștită.O să închei cu o metaforă vizuală de care nu mi-am dat seama la început (dar și pentru a face cumva o paralelă dintre început și final), și anume, cadrul de început cu lacul înghețat, fără aparentă semnificație, cadrul a fost inclus ca simbol pentru ochii reginei.
 În mare, filmul a fost bun, dar nu e genul care să își aibă locul în cinematografe, fiind mai mult o producție potrivită pentru micile ecrane, dar care își face treaba până la capăt, în ciuda finalului deschis. 
~~~***~~~Locație: România, FranțaRegie: Alexis Sweet CahillScenariu: Gabi Antal, Alexis Cahill Costume: Claudia Bunea, Ana IoneciCu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Patrick Drury, Anghel Damian, 
14. Desculță în ploaie - Oct 21, 2019 12:50:00 PM

Omul de zăpadă de pe ecranul computerului meu îmi zâmbește de la Crăciunul trecut de fiecare dată când îmi încep tura, dar și la sfârșit dacă simt nevoia să îmi închid documentele de lucru. Colegii mei obișnuiesc să le lase pe ecran pentru acces mai ușor, dar prefer să le închid pentru a nu obosi prea tare computerul. 
Andrei mi-a făcut cu mâna în semn de salut când m-am ridicat să îmi iau geanta de pe biroul lui. Când ne începem tura, mereu ne lăsăm lucrurile pe unde apucăm și apoi ne punem pe treabă, doar știrile nu se fac singure, dacă ar fi așa, am fi toți fără un job. 
-Să nu uiți să îmi aduci poze de la eveniment în cazul în care o să fie vreo știre pe acolo, a spus colegul meu înainte să ies din cameră. 
Nu avea să fie nicio știre, eram sigură de asta, dar nu era cazul să pierd timpul încercând să îi explic criteriile de selectare a informației. Am trecut pe lângă Elena, care își strângea și ea lucrurile și se îndrepta către lift. 
-Ce planuri ai în weekend? M-a întrebat în timp ce așteptam. E vineri seară, sigur ai ceva stabilit, așa organizată cum te știu. 
-De fapt, merg la un film în seara asta. 
-Uuu, cu Dominic? 
-Singură, am răspuns încercând să îmi dau seama care dintre butoane era pentru parter. Liftul era atât de vechi încât butoanele erau aproape șterse și nu îți mai puteai da seama ce etaje indică.

-Cineva ar trebui să rezolve problema asta, a spus Miruna, din spatele meu.

-Cum adică singură? A întrebat Elena, uimită.

-Toți au câte ceva în plan, așa că m-am gândit că aș putea merge singură. În plus, e o chestie bună pentru self confidence și lucruri de genul ăsta. Elena nu a mai zis nimic. Am ieșit din lift și mi-a făcut semn de rămas bun în timp ce se apropia de soțul ei care o aștepta în holul principal.

E o librărie nouă care în fiecare vineri difuzează filme vintage, iar în acea zi trebuia să ruleze Barefoot in the park. Am mai văzut filmul acela de câteva ori și îl revăd de fiecare dată când am ocazia. Un fulger a brăzdat cerul când am ieșit din clădire, fiind urmat apoi de un tunet. Nu aveam umbrelă, așa că speram din suflet să nu mă prindă ploaia pe stradă.

Fără să îmi dau seama, pe măsură ce mergeam îmi aminteam diferite scene din film. Muream de nerăbdare să îl văd din nou. Eram la o stradă distanță când a început o ploaie torențială. Rece ca de ghiață care m-a făcut leoarcă în mai puțin de câteva secunde. Purtam tocuri, iar opțiunile erau următoarele; să merg pur și simplu sau să alerg să încerc să intru în librărie înainte să îmi intre apa până la piele. Groaznică zi în care să îți uiți umbrela sau în care să nu-ți iei geaca. M-am decis să alerg, iar pentru asta trebuia să mă descalț.

O femeie în vârstă a trecut pe lângă mine și m-a privit cu uimire în timp ce îmi scoteam pantofii.

-O să răcești, fata mea, a spus aceasta de sub umbrela ei cu model floral.

Cu pantofii în mână, i-am zâmbit și am mărit pasul spre librărie. Eram aproape acolo. M-am strecurat înăuntru în liniște, încercând să nu-i deranjez pe cei doi care discutau la computer.

-Ești sigur că e ok să lăsăm filmul ăsta azi? a întrebat unul din ei.

-Te putem ajuta cu ceva? M-a întrebat un tip cu ochelari cu rama roșie.

Și-au îndreptat atenția asupra picioarelor mele dezgolite.

-Am venit pentru film, dar aș avea nevoie să găsesc o baie să îmi curăț pantofii, am răspuns. Miruna avea dreptate, tocurile nu sunt deloc o alternativă bună pentru un reporter, mai ales dacă se anunță ploi în următoarea perioadă.

-Nu avem baie aici, a răspuns celălalt care și-a reluat activitatea la computer. Ți-am zis că mai bine puneai Rebel fără cauză.

-Te rog, e singurul vintage pe care îl știi.

Mi-am lăsat pantofii lângă șirul de umbrele așezate la uscat și am început să îmi caut prin geantă pachetul de șervețele. Când am simțit cotorul caietului meu de notițe, am simțit cum îmi sare inima în loc, speram că nu s-a udat. L-am scos din geantă și l-am răsfoit. Era un pic umed pe margini, dar scrisul era intact, slavă Domnului!

Dincolo de rafturi, undeva mai în spate, erau câteva persoane care stăteau pe pături pe podea, cu pahare în mână.

-E vreo problemă dacă intru așa? Am întrebat.

Tipul care stătea în picioare mi-a aruncat o privire exasperată.

-Dacă ai de gând să îți ștergi părul de cărți atunci vom fi nevoiți să te dăm afară. Șterge-te și tu cu o pătură, ai destule în spate.

Am pufnit și m-am îndreptat spre spatele sălii. M-am așezat pe podea pe una dintre pături, lângă o tipă cu părul scurt care se uita la DIY-uri pe Pinterest. Dacă îmi căutam suficient de mult prin geantă poate aveam să găsesc un pachet de șervețele totuși, iar pe măsură ce scotoceam am uitat de ceilalți din sală. Halal seară de vineri, dar ar fi putut fi și mai rea, așa că m-am decis să mă concentrez pe film și să aștept în liniște să mă pot întoarce acasă.

-Hei, a spus fata de lângă mine înainte de a se întinde după pătura de lângă ea. Uite, pune asta pe tine. Nu o să îi pese nimănui oricum.

-Mulțumesc, am spus. Sunt mereu așa?

-Cristi și Radu? Cam așa ceva, săptămâna trecută au avut exact aceeași discuție legată de vintage-uri și de James Dean. Dacă ar fi după Radu, el ar pune numai Rebel fără cauză și Somebody up there likes me cu Paul Newman. Le-am propus să pună și chestii mai noi, dar e librăria lui Cristi și el alege.

-Oh!

-Dap! Cristi e cel cu ochelari. Știi, când am lansat evenimentul nu ne așteptam să vină atât de multe persoane.

Mi-am pus pătura pe spate și am început să caut iar prin geantă după telefon. Aveam două mesaje, unul de la Andrei care mă întreba dacă nu am dat de vreo știre până acum și un emoji cu un televizor, iar celălalt era de la Cătălin care m-a anunțat că rămâne în Sibiu în seara asta și dacă pot să o iau pe Amalia de la mătușa ei. Cătă e un prieten vechi de acasă, iar Amalia e fiica lui care mai stă cu mine și cu soțul meu din când în când atunci când e plecat.

M-am pregătit să îi răspund când fata de lângă mine a vorbit din nou.

-Scuze că m-am băgat așa în seamă, stau doar cu ăștia doi și aranjăm pe aici și mă plictisesc. Te-am văzut singură și mi-am zis că poate nu te superi dacă vorbesc cu tine.

-E ok, stai liniștită.

-Sunt Maria.

-Alina, încântată.

-Spune-mi Alina, de ce ești desculță?

-Oh, a început ploaia și nu puteam să merg mai repede cu tocurile în picioare, așa că m-am descălțat.

-Ce drăguț!

Am ridicat dintr-o sprânceană.

-Nu înțeleg.

-Adică, și în film s-a descălțat Paul și a mers prin parc. Doar că, tu ai mers desculță pe stradă și nu în parc.

Am zâmbit.

-Dacă intram și cu o sticlă în mână în librărie atunci chiar făceam senzație în fața celor doi.

O altă fată, alături de prietenul ei s-au uitat la părul meu ud, iar Cristi și...nu îmi amintesc cum îl chema pe al doilea au stins  luminile și au început să pregătească video-proiectorul. Maria avea dreptate, chiar eram ca Paul și chiar am avut o zi groaznică, dar în ciuda acestor lucruri, nu eram ca el.

Când a început filmul zâmbeam și nici nu știam foarte bine de ce, știam doar că eram acolo și mă uitam la unul dintre filmele mele preferate. Probabil că arătam amuzant cu părul ud și cu pantofii lăsați la ușă lângă umbrele, dar în acel moment nici nu conta.

Eram fericită, iar asta contează mai mult decât orice.

adică aici.
15. Z: The Beginning Of Everything (2015) - Oct 18, 2019 9:56:00 AM


“I love her, and that's the beginning and end of everything.” ― F. Scott Fitzgerald
~~~~~***~~~~~
Scott Fitzgerald a fost mereu o vagă curiozitate pentru mine, încă de când am citit Marele Gatsby, dar nu am fost niciodată atât de curioasă încât să mă interesez de povestea din spatele excentricului scriitor. La o săptămână după ce am văzut Lizzie Borden Chronicles (despre care o să povestesc cu altă ocazie), am dat de Z: The Beginning Of Everything și nu am rezistat să nu dau play. (Legătura dintre cele două serii menționate mai sus? Christina Ricci)
Țin minte că mă enervam când anulau un serial care îmi plăcea, acum însă, mă bucur când un serial rămâne la 10 episoade pentru că sunt cazuri în care, după câteva sezoane se schimbă cu totul povestea și nu mai are niciun sens să te uiți mai departe. Deci anularea unui serial poate fi chiar benefică în anumite cazuri. 
După o mică cercetare superficială legată de cei doi (Scott Fitzgerald și Zelda), am aflat câteva detalii care m-au făcut și mai curioasă de serie, unele au fost incluse în serial, iar altele nu. Inițial, am crezut că va fi vorba despre succesul Zeldei alături de Scott (înainte să caut despre ei). Din păcate, a fost total invers, amândoi iubeau tragicul, iar cumva iubirea dintre cei doi a stat în calea vieții pe care și-o doreau împreună. 
La început, o avem pe Zelda acasă, petrecându-și timpul alături de prietenii ei, urmând apoi să întâlnească un oarecare Scott Fitzgerald, care îi spune că va ajunge un scriitor faimos într-o zi. El soldat în pregătire, iar Zelda o tânără îndrăzneață și plină de viață. 
Nu sună cunoscut?  În serial s-au axat mai mult pe Zelda decât pe procesul de creație a soțului ei, dar nu au lipsit însă opulența și petrecerile extravagante și nebune pe care le cunoaștem din Marele Gatsby (despre care am scris acum ceva timp aici.)
Zelda se confruntă cu un soț pus pe distracție, alcoolic și uneori violent. Iubirea lor pentru tragedii i-a unit pe cei doi în așa fel încât să trăiască una. Să fiu sinceră, la început eram la fel de confuză și fericită precum personajul Zeldei, a cărei poveste din păcate nu a apucat să fie spusă până la capăt. Spre final am fost la fel de tristă ca ea, iar finalul, a fost unul dureros, deși simplu, cuvintele Zeldei mi-au rămas în minte și vreau să termin exact așa această mică recenzie pentru a păstra simetria dintre prologul și epilogul serialului, fără multe spoilere, doar emoții și fapte care se leagă de realitate. 
~~~~~***~~~~~”Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold.” -Zelda Fitzgerald
18. Despre bunele maniere la evenimente - Sep 14, 2019 9:14:00 AM

Nu știu dacă am căscat ochii prea mult pe instastory-urile unor oameni care merg des la evenimente sau dacă doar am prins din zbor niște mici șmecherii care țin de bunele maniere în momentele în care am fost fizic la genul ăsta de activități. Cert este că, atunci când mă văd pe un scaun, așteptând să înceapă vreo conferință de presă sau vreun eveniment la facultate, am reușit să învăț câteva principii pe bază pe care le aplic (sau nu). 
Să începem cu cea la care nu excelez, și anume, body language. Nu e frumos să stai pe telefon când un om vorbește cu tine în general, e un gest ce sugerează dezinteres. La prezentări însă, e foarte ușor să te plictisești și să începi să te uiți pe facebook sau instagram. Pricipiul e același, e o lipsă de respect să stai pe telefon în timpul în care cineva vorbește. Personal, încerc să mă țin departe de telefon când mă aflu în fața unei persoane care ne povestește despre ceva, deși uneori mai am tendința să pun mâna pe telefon și să-l deschid involuntar, dar nu stau mai multe de trei minute pe el pe parcursul întregii prezentări. Când prezint eu, nu mă deranjează dacă cineva stă pe telefon, dar e frumos să acorzi maximul de interes cu putință, oricât de plicticoasă ar fi tema discuției. 
Felul în care stai contează, cât de comod sau incomod pari. Dacă se vede că nu te interesează ce se întâmplă acolo, se observă prin poziția corpului înainte de a apuca să îi spui persoanei de lângă tine că ,,nu se mai termină odată!”  Dar atunci când ești interesat de ce se vorbește, se vede în modul în care asculți, se vede, iar în general trebuie să cauți fragmente din discuție care te interesează, în felul ăsta te poți implica în mod direct la conversație și poți interacționa cu cel care prezintă, chiar dacă nu îi spui decât ,,sănătate” atunci când strănută sau îl întrebi lucruri despre lucrul pe care îl prezintă. Fii tu însuți!

Mi s-a atras atenția la un curs, când desenam și îmi ascultam profesorul, că pentru unele persoane acest gest e considerat o lipsă de respect. O situație concretă, când m-am simțit într-adevăr prost în situația asta: eram la o conferință de presă la un partid și desenam în așteptarea unei idei de știri, eram încă în perioada în care încercam să mă prind cam ce trebuie să faci la conferințele de presă, iar temele de atunci m-au plictisit atât de tare că am început să desenez în caietul cu notițe. Am făcut asta de două ori, până când colegul meu mi-a spus că la ultima ședință au început doi jurnaliști să vorbească despre faptul că omul acela vorbea, iar eu desenam. De atunci, prefer să stau și să mă uit prin cameră sau să încep să citesc în prezentare sau să ascult ce se vorbește.

Dacă primești de mâncare, în mod normal e frumos să mănânci, dar dacă e o problemă sau pur și simplu nu e genul de aliment pe care nu-l consumi în general și preferi să nu te atingi de el, e perfect ok, deși e frumos să îți ceri scuze în cazul în care cineva insistă, încercând să le explici situația. Dar în general oamenii sunt prea preocupați cu organizarea ca să mai observe dacă toată lumea a mâncat din ce au servit.

Când gazdele sunt insistente și nu înțeleg motivul pentru care refuzi un lucru, mai bine taci când vezi că nu înțeleg când le explici. Nu e ok să te cerți cu oamenii când orice neînțelegere poate fi evitată, o glumă subtilă poate ajuta mult, iar dacă nu ajută, tăcerea e o soluție mai bună, însemnând că orice ai spune nu are cum să le schimbe părerea. Toți avem păreri diferite, dar dacă nu le putem dezbate într-un mod liniștit, mai bine încercăm să evităm discuția. 
19. De ce se îmbracă oamenii special pentru biserică? - Sep 11, 2019 2:45:00 PM

Expresia ,,hainele de duminică” e încă destul de comună, deși mai sunt cazuri în care oamenii nu au auzit de ea. În urmă cu câteva zile am dat de un selfie pe instagram care avea la descriere ,,mergem la biserică, mulțumesc lui x și lui y pentru hair and makeup”, machiajul și părul nu erau aranjate într-un mod prea exagerat, erau chiar destul de discrete (din câte mi-am putut da seama din cunoștințele mele aproape nule legate de makeup) , dar lucrul ce m-a surprins a fost ideea de a ,,te îmbrăca pentru biserică”. Am ieșit de pe instagram confuză, cu o întrebare care m-a urmărit și zilele care au urmat ,,de ce te-ai machia pentru a merge la biserică?” apoi mi-am amintit de femeile din filme care poartă pălării când merg la slujbă, dar și de modul simplu în care oamenii se îmbracă pentru ceremoniile religioase de la sfârșit de săptămână. Iar dacă te îmbraci special pentru biserică, de ce să nu ai și un machiaj pe măsură?
Când eram mică, era o singură regulă pe care trebuia să o urmez în ceea ce privește mersul la biserică, și anume, hainele noi de Paște. În momentul în care mergeam la biserică de Paște pentru a lua Lumină trebuia aproape de fiecare dată să am haine noi, măcar pantalonii sau bluza. Dar, nu a fost niciodată o tradiție în adevăratul sens al cuvântului și nu am fost niciodată atenționată cum că nu aș fi fost vreodată îmbrăcată corespunzător.

În schimb, după ce am văzut postarea cu pricina și am început să mă întreb care e faza cu machiajul și tot încoțopenitul, am zis să văd puțin despre ce e vorba. Pe internet nu e mare lucru, în mare parte articole de opinie despre tinerii care nu se îmbracă corespunzător, sau oameni care cred că nu contează așa de mult cum te îmbraci și dezbateri dintre cele două. Am dat în schimb de o poveste drăguță despre soția unul pastor care a spus că oamenii nu prea mai vin la biserică, dar și când vin, o să se asigure că nu sunt singurii îmbrăcați în blugi (lucru judecat în anumite părți din- cred că erau Statele Unite, dacă nu mă înșel), treabă care m-a făcut să zâmbesc în momentul în care am văzut.

Unii oameni au început să disece versetele biblice în căutarea unei mențiuni că omul care participă la rugăciune trebuie îmbrăcat într-un anumit fel, iar una din ele, nu îmi amintesc cuvintele exacte, știu că era scrisă de Samuel și spunea în felul următor: Dumnezeul se uită după cum e îmbrăcată inima și nu trupul.

Nu vreau să intru prea mult în mențiunile biblice, dar după alte căutări am realizat că toată aranjarea asta înainte de mersul la biserică e mai mult un factor social decât unul religios, așa că mi-am primit răspunsul. Încă din cele mai vechi timpuri preoții au fost recunoscuți în funcție de costumație, acea „uniformă” care ne ajută să facem diferența dintre Papa sau un părinte din România sau de pe alte meleaguri. Ținuta preotului surprinde în mod direct credința respectivă. Iar oamenii, se îmbracă așa cum simt sau din diferite motive, fie că pari mai curățel pentru vecinii pe care îi întâlnești la slujbă sau doar pentru că atunci când te îmbraci special îți dă acel sentiment de bucurie pe care îl ai când ieși din blugii pe care îi porți în fiecare zi și din tricoul preferat. 
20. Ce am învățat de la tipa care a pictat Peleșul? - Aug 30, 2019 3:21:00 PM

Pe la sfârșitul lui Iulie am fost pentru prima dată la unul dintre castelele din țară pe care le mai văzusem doar din poze. Când am urcat pe drumulețul pietruit care duce spre Peleș, nu aveam cine știe ce așteptare, știam procedura: să facem poze, să râdem și eventual să vedem dacă reușim să prindem un tur pentru a vedea și interiorul castelului. Aveam telefonul descărcat, lucru ce mi-a permis să mă bucur de loc și să văd cu adevărat frumusețea castelului lui Carol (prezent și el în față, cu un pumn în șold și cu o privire care trăda neîncredere, dar nu o să vorbesc despre statuia lui). Sinaia e frumoasă, dar Peleșul e diferit în natura lui, datorită diversității de stiluri sau poate a istoriei ce-l vizează.
Castelul nu a fost însă singura surpriză de acolo. Așezată pe balustradă, o fată stătea liniștită cu ochii ațintiți asupra unei anumite părți a castelului, scanând pentru câteva secunde imaginea, urmând ca apoi să încerce să transpună treptat în culori ceea ce vedea. Nu am observat-o din prima, dar după ce m-am maimuțărit puțin pe acolo, am văzut în trecere și am rămas impresionată de ceea ce făcea. Pictura în public nu e ceva ce aș face fără un pic de anxietate, am mai desenat în parc, dar nu am ieșit niciodată să pictez efectiv într-un loc public. Gestul ei însă, mi s-a părut plin de curaj.
La coada la bilete, cei din grup m-au spus că ar fi drăguț să merg să vorbesc cu ea dacă îmi place ce face. Și chiar voiam să merg, dar îmi era rușine, rușinea aceea cum că ceea ce fac alții e mult mai bine făcut decât ce faci tu, iar dacă vorbeam cu ea îmi era un pic rușine că aveam să fiu judecată pentru că nu sunt bună la peisaje sau pictat în general. Dar ce e frica asta până la urmă? Frica e un barometru care îți arată că ești pe cale să faci ceva drăguț. 
M-am decis în cele din urmă că nu am ce pierde dacă vorbesc cu ea, așa că m-am apropiat timid începând discuția cu un simplu ”Hi!” care a început o conversație tare drăguță mai ales că e din România. A fost și ea de acord că nu trebuie să îți fie rușine cu stilul tău de artă pentru că, în definitiv, fiecare artist are propriul stil pe care îl preferă mai mult, unii sunt specializați pe portrete, alții preferă să facă schițe de modă (sună cunoscut?) peisaje sau poate vor să experimenteze și să încerce câte puțin din toate. După mai multe discuții legate fie de desen, de benzi desenate sau pur și simplu de locul în care ne aflam sau despre lucruri din viața lui Carol, nu am regretat că m-am băgat în seamă cu fata care picta. 
Am învăța de la ea că nu trebuie să îți fie rușine cu tine înșuți pentru că nu știi un lucru, poți oricând să înveți ceva nou de la o persoană străină și poți oricând să îți faci noi prieteni. Trebuie doar să ai curajul să faci primul pas sau să fi suficient de inspirat să începi o discuție și să spargi gheața, iar apoi te lași purtat de conversație pentru că cele mai bune povești și cele mai frumoase discuții se nasc din lucruri banale. Dacă nu ai curaj, nu știi niciodată ce oameni minunați poți întâlnii în viață. 
21. Despre exces și cum să clasificăm informațiile pe care le primim - Aug 11, 2019 9:07:00 AM

Nu e o noutate faptul că suntem într-o vreme în care informația e la îndemâna oricui, iar oricât de utile pot fi știrile și amalgamul de noutăți care-ți apar în feed din secundă în secundă, nu înseamnă că sunt neapărat ceva indispensabil.
Când Diana de la finesociety.ro și-a deschis site-ul, eram tare fascinată de natura scrierii ei și obișnuiam să intru în fiecare zi cu speranța că a postat ceva nou. De atunci, am început să caut alte blog-uri și pagini care să mă bucure la fel de mult și care să reușească prin ceea ce scriu să mă convingă să mă întorc pe pagina lor. În timp, mi-am dorit să găsesc o platformă în care să pot citi toate blogurile pe care le urmăresc, fără să fiu nevoită să intru la „reading list-ul”de pe Blogger.
Aplicația respectivă se numește Bloglovin, iar când am reușit în cele din urmă să îmi fac cont am avut câteva mici neînțelegeri cu ea (aplicația) în materie de organizare, în sensul că urmăream foarte multe lucruri care nu aveau legătură cu mine și cu interesele mele generale, iar multitudinea de știri și de titluri pe care le primeam zilnic mă făcea să mă simt un pic agresată, fiind un fel de obligație „ai dat click pe follow, acum trebuie să te uiți”, numai că, lucrurile nu stau chiar așa.
Procesul e același ca la toate rețelele sociale, dai follow și primești în feed postările pe care oamenii pe care îi urmărești le-au publicat. Simplu, doar că nu e chiar așa. Nu te obligă nimeni să citești ceva care nu-ți place sau care nu te atrage în mod deosebit sau care nu ți se pare măcar puțin interesant, iar gusturile se pot schimba în timp. Un alt lucru ar fi tema discutată pe pagina urmărită, și aici dau exemplu Ziarul Adevărul, pe care îl urmăresc mai mult pentru reportaje decât pentru știri, dar care mă umple zilnic cu notificări despre evenimentele care s-au întâmplat sau care urmează să se întâmple.
Ca student la jurnalism, ni s-a cerut încă din anul I să citim presa pentru o mai bună înțelegere mai multor elemente ce țin de domeniu și care nu pot fi înțelese decât prin lucru practic (care ține și de citirea știrilor). Nu pot nici să mă laud că citesc presa foarte des, deoarece nu vreau să am în minte gânduri prefabricate de o lume într-o veșnică goană după senzațional care le aduce profit. Da, pot să îmi aleg singură știrile, iar asta și fac, dacă nu le aleg cum trebuie, e greșeala mea și cel mai probabil o să învăț din ea, dacă nu, viața merge mai departe. Doar pentru că informația ne este mereu la dispoziție, nu înseamnă că trebuie să fim absorbiți de ea. Sunt oameni care își petrec mare parte a timpului înjurând oameni care vorbesc la TV, sunt oameni care scriu lucruri răutăcioase în comentarii în online înloc să dea unfollow sau unsubscribe și să caute lucruri care îi atrag.
Odată făcut asta, poate fi chiar amuzant să stai online și poate chiar poți scăpa de stres uitându-se la youtuber-ul tău preferat sau citind o postare nouă scrisă de o persoană pe care nu o cunoști, dar îți plac postările ei și vrei să afli ce părere are despe o anumită temă, o persoană care te inspiră.
Bloglovin’ obișnuia să mă umple de știri, pentru că am ales să urmăresc site-uri de știri în același loc unde primeam noutățile de pe bloguri. Știrile însă se strângeau atât de mult încât îmi era imposibil să citesc tot și nu era nicio șansă să ajung la postările care mă interesau cu adevărat. De aceea trebuie să existe o ordine în ceea ce faci și să nu ajungi să te pierzi într-o mare de lucruri care nu ascund ce contează de fapt. Pentru că în acest fel îți poți pierde și timpul și energia în online. Oare de ce ne simțim obosiți după ce stăm o zi întreagă să ne uităm la clipuri pe youtube? Pentru că unele clipuri asta fac, mănâncă timp și energie.
Nu spun că știrile sunt rele (sau că nu e nimic bun de văzut pe youtube), spun doar că se strângeau foarte multe (ceea ce e și normal), de aceea m-am decis să le separ în două aplicații diferite. Dacă aș fi știut să îmi fac propria aplicație, probabil aș fi încercat să le sortez cumva pe categorii, dar cum nu am cunoștințele necesare, mă limitez la ce am: aplicațiile disponibile și utilitatea pe care trebuie să o aibă.
Tu ești în control asupra feed-ului tău, iar cu un singur click poți accepta sau respinge orice tip de informație ar putea apărea. ține doar de tine cum vrei să îți gestionezi contul și cât de mult timp vrei să pierzi urmărind clipuri pe youtube sau stresându-se de un incident care s-a întâmplat în ultima oră într-o zonă în care nici nu te afli.
E o chestiune de alegere.
22. Despre agende neterminate și jurnalul perfect - Jul 20, 2019 5:15:00 PM

Imaginație sau nu, oricine poate crea un jurnal perfect. Sună ciudat, nu-i așa? 
Ei bine, mereu am mers pe principiul ,,vreau și eu lucrul ăla! Și totuși, pot și eu să fac unul, de ce să dau banii pe el când ies mult mai bine dacă îmi fac singură.” Genul ăsta de încăpățânare m-a ajutat să învăț să fac mandala și să îmi fac propriul bullet journal. Partea amuzantă e că odată ce începeam, nu eram nici măcar pe aproape de toate lucrurile frumoase pe care le vedeam online. Pagini pictate, avatare superbe care nu o să îți iasă niciodată așa de frumos (ceea ce e și normal). 
Agendele au fost mereu un factor de interes pentru mine, încă din copilărie când îmi puneam ochii pe câte un caiețel frumos colorat, special gândit să îți atragă privirea. Încă de atunci desenam și măzgăleam (a se citi: scriam) și făceam tot felul de linii care nu mai știu ce semnificau, dar în mintea mea de atunci, toate se îmbinau frumos între ele și făceam ceva care mă bucura. 
Câțiva ani mai târziu, plăcerea astea s-a transformat în stres în momentul în care am început să am o agendă pentru orice: blogging, bullet journaling, desen, notițe și (aproape de fiecare dată) una pe care nu o folosesc deloc, dar care trebuie să fie mereu prezentă în geantă. Principala mea grijă în ceea ce privește agendele a fost partea de estetic, trebuiau să arate frumos, iar asta se pierdea în momentul în care trebuia să scriu ceva în grabă și nu mai nimeream agenda respectivă. Pe lângă scrisul urât, erau și tăieturi  care îți luau ochii și care nu aveau ce căuta în încercarea mea de a plănui jurnalul ideal.
O altă problemă pe care am întâmpinat-o în tentativele mele de a perfecționa o agendă, a  fost acela veșnica dilemă: caietele care rămâneau nefolosite. E ca și cum ai avea pe raft o carte pe jumătate scrisă, iar povestea se termină la jumătate, așa mă simt în momentul în care mă trezesc cu o agendă neterminată. 

Și totuși, o agendă frumoasă, este una inestetică, în care găsești notițe pentru aproape orice, una care să cuprindă gândurile și ideile pe care le ai. 

23. Recenzie: The Amateurs (2016) - Jul 8, 2019 10:42:00 AM

Pretty Little Liars a fost unul dintre serialele mele preferate din liceu, până în punctul în care am dat de cărți și am început să aflu mai multe despre mincinoasele noastre preferate. Nu am văzut seria până la sfârșit pentru că începusem să nu mai fiu atentă în momentul în care rula episodul, așa că am preferat să renunț. După etapa PLL, am trecut la The Lying Games, aceeași poveste, cărțile mi-au plăcut mai mult decât seria TV (care era deja anulată din câte îmi amintesc). 
După aproape două serii citite, Sara Shepard a devenit un nume care mă duce cu gândul la adolescenți cu secrete ucigașe și oameni bogați, dar și la încurcături de situații și momente periculoase. În ceea ce privește The Amateurs, nu m-am putut abține să nu zâmbesc când am dat de scene sau idei asemănătoare cu cele din PLL. Povestea este una puternică, multă implicare emoțională și mult mind game ( manipulare și șantaj ), dar toată treaba mi s-a părut ceva diferit și faptul că a fost ușor de citit și captivant m-a făcut să nu o las din mână. Grupul de pe Case not solved m-a fascinat încă din punctul în care s-au întâlnit și Aerin s-a decis să se alăture  pentru a ajuta la rezolvarea cazului surorii sale. 
Au fost momente în care m-am plictisit de unele scene și unele în care mă simțeam parte din grup, mai ales când închideam cartea și începeam să mă gândesc la toate indiciile și  teoriile legate de moartea Helenei Kelly, care i-a pus pe treabă încă din primele capitole pe tinerii noștri detectivi. Teorii care nu au coincis niciodată cu ale mele și care i-au îndreptat ușor spre arestarea a doi oameni, posibili vinovați de moartea Helenei. 
În principiu a fost ok, suficient de interesantă pentru a te face să citești mai departe și suficient de ușoară încât să o citești într-o zi. Sunt scene în care sunt descrise cadavrele unor oameni în urma unei morți violente, dar pe lângă scenele acelea mai serioase, avem momente de prietenie dintre personaje, de ură și de nesiguranță, dar și multe piese de puzzle care încep să se îmbine treptat pe parcursul cărții. 


24. Multitasking-ul: Între fun și coșmar - Jun 14, 2019 5:36:00 PM

E  frumos când vezi că reușești să faci mai multe lucruri de odată. Când eram mică, mă jucam în timp ce ascultam reluările de la desene, concentrată atât pe ceea ce făceam cât și pe ceea ce se vorbea în episodul respectiv. De atunci, am crezut mereu că sunt bună la așa numitul multitasking și era un timp în care mă simțeam mândră de atenția mea distributivă. Dar oare am fost vreodată productivă?
În ultimele luni am început să observ tendința de a lucra la mai multe proiecte în același timp, 10 tab-uri deschise care, cel mai des rămân în bară (necitite) timp de zile întregi, iar când încep să nu mai am loc de ele le abandonez. Iar cum închid lungul șir de site-uri pentru documentare, se dezvoltă tendința de a da X și la paginile de word unde am lucrări începute și neterminate. Granița de la o joacă până la lipsa de productivitate s-a scurtat și mai mult în momentul în care am căutat pe google despre multitasking și am realizat cât de mult m-am mințit în acești ani. 
Biologul molecular, John Medina, crede că ia în jur de 50% mai mult să finalizezi ceva când treci de la un task la altul.  Ceea ce ne face cu 50% mai puțin productivi, dar sunt și alte consecințe care țin de multitasking precum sugerează multe studii, de la scăderea IQ-ului până la creșterea nivelului de stres și încetinește capacitatea de memorare. Desigur, e mai ușor să închidem căsuțele care ne apar pe ecran decât să stăm să le citim pe fiecare, citești două-trei, te plictisești și încerci să faci altceva, stai o oră pe facebook ca apoi să realizezi cât de repede a trecut timpul și că mai ai doar o oră până la finalizarea proiectului care trebuie predat. Răspunzi la un mesaj, scrii jumătate din temă, mai dai un mesaj și apoi te întorci la temă, doar că la altă materie, pentru că te-ai plictisit de cea la care ai lucrat inițial. 
Multitasking-ul este o îndemânare care prinde bine în CV și o mențiune drăguță în scrisoarea de intenție, dar cum a devenit un skill imposibil pentru om, unul dintre cele mai căutate aptitudini ale unui potențial angajat? Simplu, în era vitezei încercăm să accelerăm astfel încât să ținem pasul cu absolut orice, de la tehnologie până la piața de muncă, fiind o constantă întrecere care a crescut pulsul lucrurilor.
surse: Why Multitasking is Blocking Your Path to Success/ # 3 Reasons Why Multitasking Is More Unproductive Than You Think/ Mitul despre multitasking/ Want to learn faster? Stop multitasking and start daydreaming
25. Recenzie: Cartea oglinzilor (2017) - May 27, 2019 5:00:00 PM

Nu pot spune sigur dacă imaginea de fenomen literar ilustrată pe coperta din spate sau simpla citire a primei pagini a fost factorul care m-a determinat să adopt Cartea oglinzilor (pe care o găsiți aici) pentru câteva zile (fiind împrumutată de la Biblioteca Județeană). Îmi doream ceva ușor, care poate fi citit repede și care să nu mă plictisească, așa că m-am decis să îi acord o șansă. După vreo 20 de pagini citite, îmi făcusem deja o impresie, legându-mă strict de relația dintre Laura și Richard, ulterior m-am decis să continui pentru că eram intrigată de un lucru; la sfârșitul cărții am dat de însemnările unei persoane care a citit cartea înaintea mea, însemnări ce cuprind o listă a personajelor, evenimentelor și considerații, ca un fel de mic ghid pentru a înțelege lectura. 
Lista în sine, nu m-a ajutat foarte mult să înțeleg schimbul constant de naratori, cât m-a ajutat să înțeleg implicarea personajelor în povestea care a dat startul întregii cărți. Aceea scânteie de la care pornește toată treaba. Avem trei naratori care cedează ștafeta (povestea) celuilalt, pasând de la unul la altul un caz vechi de 30 de ani care nu a fost niciodată finalizat, caz ce constituie o provocare pentru cei trei care încep să intre și mai mult în poveste. 
La început, e un manuscris care se termină într-un anumit punct care lasă loc de interpretare. Sa fie mărturia unei crime sau doar produsul imaginației tipului ce a scris? Asta e întrebarea care dă startul și totul începe să se desfășoare în prezent (pentru că acțiunea din manuscrisul menționat mai sus se petrece undeva în jurul Crăciunului, în anul 1987). 

Un joc scenic, ce redă și ideea sugerată de titlu, este simetria dintre poveștile actorilor de atunci cu cei din prezent, dar și de cantitatea mică de informații care începe să se lege pe parcursul cărții când încep să se unească toate piesele din puzzle. Practic, cartea e ca un puzzle, fiecare personaj reprezintă câte o parte din el, iar piesele care le lipseau erau cele care afișau chipul criminalului, cum s-ar spune. Simetria de personalități, dintre generații și dintre caractere, variază de la un personaj la altul, dar e imposibil să nu te gândești, fie măcar pentru o secundă că unul dintre personaje nu se aseamănă cu un altul. 
La început, când încă mă aflam în partea manuscrisului lui Richard, asociam cumva cu Mincinoșii, urmând apoi să intru parcă într-unul din romanele lui Rymond Chandler. Totuși, m-am pierdut în naratorii și la final abia mi-am dat seama cine a fost cel care a rezolvat crima, dar asta pentru că ritmul a fost la fel precum al celorlalți, deși s-a simțit diferența dintre ei (din punct de vedere al personalităților ) prin dialog. 
Per total, mi-a plăcut, e genul de lectură pe care o poți citi într-o zi și te poți despărții de ea cu ușurință, dar care reușește să te scoată din rutină, chiar și pentru câteva ore.