Blogs Home » Life » Moda » Recycle Bin

Recycle Bin

Recycle Bin the place where Lady Morphine throws her trash

Articole Blog

01. Quick thought - Jun 3, 2017 3:20:00 PM
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se pare atât de sinistru să spui „să-ţi trăiască“ la naşterea unui copil. 

În spatele acestor cuvinte, aparent banale, parcă se ascunde un „da, mişto, ai un copil, sper să ţină, să nu te trezeşti că moare...“ Fuck!!! Adică se întâmplă ceva nasol dacă pur şi simplu îi spui „să fie sănătos“, „să te bucuri de el“ or whatever, dar nu „să-ţi trăiască“?!
Am căutat să aflu de unde vine sintagma, dacă e un fel de formulă „magică“ ce a emanat din folclorul românesc or some shit. Nu am găsit nimic. Dar totuşi, formula mă duce cu gândul la vremurile de acum sute de ani, când medicina nu era nici pe departe avansată, femeile năşteau acasă, cu moaşe etc, iar şansele ca acel copil să nu supravieţuiască erau, într-adevăr, semnificativ mai mici şi avea sens să-i urezi omului... „să-i trăiască“. Dar acum, în 2017, de ce? De ce să foloseşti formula asta arhaică şi sinistră sau sinistru de arhaică?
De fapt, dacă iau în calcul controversa asta actuală privind vaccinarea nou-născuţilor şi faptul că există înspăimântător de mulţi părinţi care nu vor să-şi vaccineze copiii de teama nu ştiu cărui mit urban, da, aveţi dreptate să le uraţi „să le trăiască“...
02. Marvels by Gérard Rancinan - Mar 6, 2016 5:30:00 PM




Pentru că am lăsat în urmă lucrurile neplăcute şi pentru că vreau să mă îndepărtez cât mai mult de ele o să alerg în ciudă până o să fiu la capătul puterilor pentru simt că încă am ceva de dovedit. Asta e, pur şi simplu unele lucruri se iartă, dar nu se uită. Ce faci când de o parte şi de alta a culoarului tău de alergare ai numai oameni care te privesc numai pentru satisfacţia de a te vedea căzând şi poate poate de jos le întinzi mâna?... Nu ştiu voi, dar eu o sunt obişnuită să mă ridic singură, chiar dacă trebuie să mă şi târăsc puţin, măcar o fac de una singură, iar satisfacţia asta e nepreţuită.


Vreau să vă povestesc mai des despre lucrurile simple care nu mor niciodată şi care mie  îmi aduc atâta bucurie că dacă aş muri în momentele alea Cioran s-ar simţi ruşinat şi şi-ar retrage cuvintele despre ce înseamnă fericirea absolută. Acum câţiva ani l-am descoperit pe Gerard Rancinan, un fotograf francez cu o imaginaţie briliantă. Am mai postat aici o lucrarea de-ale lui, iar acum revin cu o colecţie mai consistentă un pic. Şi ca să ne înţelegem, G. Rancinan este un fotojurnalist, dar unul foarte bun, nu din tagma celor pe care îi ştim noi că fac poze la nunţi şi că au pe facebook numele de familie Photography. Acum o să vă las să vă bucuraţi de minunăţiile astea. (pentru că iubim soldaţii)

(pentru că şi eu am vise neîmplinite) 
(chasing the supernatural)
 (pentru că e adevărat)

03. #guiltypleasures - Mar 4, 2016 3:02:00 PM

Pasiunea mea pentru lumânări parfumate a început pe când aveam 16 ani… Împreună cu o prietenă am început să testez şi să colecţionez lumânări cu arome. Nu-mi mai amintesc bine, dar sunt aproape sigură că nu ştiam noi mare lucru despre aromaterapie pe vremea aia.  Îmi reamintesc totuşi că de fiecare dată când paşii ne purtau prin bam boo, nu plecam de acolo cu mâna goală, ci obligatoriu cu o lumânare nouă. Aşa se face că de-a lungul anilor am fost îndrăgostită pe rând de mirosul de miere, de mosc, fructe de pădure, iar în final m-am oprit la cel de lavandă, pe care îl ador şi acum. 
Acum a venit primăvara, iar odată cu ea şi ploile... Mărturisesc aici că oricât de mult iubesc să mă plimb prin ploaie fără umbrelă, cred că mai mult îmi place să privesc stropii de ploaie pe fereastră, de la căldură.
Aşa că dau drumul la muzică (ceva jazz to set the mood) şi îmi aprind una dintre lumânările preferate cu miros de lavandă. Pe cea mai puternică am primit-o de Crăciun de la prietena mea, Elis. Nu ştiu de unde a cumpărat minunăţia asta, dar jur că este cea mai bună lumânare parfumată pe care am avut-o în ultimii ani. 
Din decembrie şi până acum, micile mele sesiuni de aromaterapie cu lumânarea asta au fost secretul meu de a trece cu brio peste efectele zilelor stresante la birou şi pentru a mă pregăti, cu un somn bun, pentru încă o zi în paradis... Recunosc, nici acum nu ştiu mare lucru despre aromaterapie, însă ştiu că lavanda ajută la eliberarea de stările nervoase, dar şi la combaterea insomniilor. 

Aşadar, iată reţeta mea de relaxare pentru zilele cu vreme mehorâtă ori serile ce pun capăt unor zile nu tocmai reuşite: o lumânare cu aromă de lanvandă, muzica preferată, un ceai sau un pahar de vin roşu. Cred că este un răsfăţ minim pe care oricine şi-l permite, dar mai ales îl merită.
04. Love only lasts three years - Feb 23, 2016 5:13:00 PM
I finally moved away from it all. I left it behind, I left them, but most of all I left him behind. I didn't (and still don't) feel any remorse by leaving behind my greatest passion, maybe because I know this is not our final good-bye; in fact I didn't come this far to only come this far, right? And I didn't even feel sorry for a second that I had left behind those people... As a matter of fact, it actually felt like a relieve. Maybe this is exactly the kind of feeling you are supposed to have when leaving a place where you fit, but where you don't belong. 
On the opposite, it felt very painful to give him up. If I were to compare it to something, it would have to be a candle flame going out. The last day I saw him felt like mourning. I took a good look at him, as I knew I will never get another chance. I took a mental picture I wanna carry around with me for as long as possible. I went away without a proper good-bye as my feelings for him were flooding my soul. I had lost him forever then and there. 
He's not perfect and I'm not either, but for the first time in half my life I felt he was a keeper. Yet, I had no clue how to do that. I only pushed him away with my awkward moods. I always felt this strange connection to him and no matter how bad he hurt me in the past, I always wanted the best for him. Yet, I wasn't able to give it to him. Today it's his birthday and that's how we actually got to say the last words we'll ever tell each other... 
For as painful as it turned out to be, I never would have wanted to let go, I never would have wanted this to end. I'm used to making excuses and coming up with explanations, but this time I can hardly find any. So much is lost. I'm not Adele, so my hopes of ever finding someone like him do not exist. 
I don't know if things actually happen for a reason, or they are just random facts. I also don't know if losing some will eventually win you some... As well as I don't know about karma or if I should be thankful for unanswered prayers. All I know that then and there my heart broke in a way it hadn't before. I'm not depressed, I'm just sad. I made my choices and they all led me here. So, yeah, I really can't tell if things ever happen for a reason. 
05. O lume in deriva in cautarea unui salvator? Sobolanul rege... - Feb 22, 2016 12:27:00 PM

Am aşteptat cu multă nerăbdare să merg să văd, la Teatrul de Stat Constanţa „Şobolanul rege”, dramatizare după „Cârpele de spălat pe jos” a lui Matei Vişniec. Am avut parte de un spectacol răscolitor după un text genial, o parabolă a decadenţei presei, dar care atrage atenţia şi asupra moralităţii în derivă. 
Acţiunea piesei se petrece undeva în Balcani, în miezul unui război civil. Două tabere beligerante duc un conflict sângeros cu ambiţia absurdă că lupta lor va deschide principalele jurnale de ştiri. O metaforă actuală, dar şi o posibilă proiecţie a viitorului, într-un context în care anumiţi beligeranţi se bazează pe mediatizarea ororilor pentru a-şi creşte puterea şi influenţa. Miza este alimentată când în mijlocul lor îşi face apariţia şi un jurnalist francez, veteran al relatărilor de pe front. Pentru a-i oferi acestuia o „ofrandă” ce ar putea servi cauzei, unul dintre combatanţi îşi împuşcă un vechi prieten şi îl priveşte apoi cum agonizează.  În acest timp, îi telefonează jurnalistului pe care-l invită insistent să-i ia un interviu muribundului. 
În afară de asta, însă, războiul se desfăşoară după program, de luni până vineri. În weekend este prevăzut cu sfinţenie un „armistiţiu” pentru ca cele două tabere să poată urmări în tihnă serialul TV „Santa Barbara” sau să meargă la piaţă. 
Din când în când, conflictul cere time-out-uri şi pentru activităţi recreative ca barbutul sau pentru schimburi avantajoase precum dolari pentru muniţie gata sfinţită. 
Cei zece actori din distribuţie joacă roluri multiple. Piesa capată astfel un dinamism aparte, accentuat de interpretările credibile şi oneste ale artiştilor. 

Jurnalistul care ia parte la acţiune apare ca un om împovărat de dezgust, dar aflat într-o neobosită vânătoare de senzaţional cu care să-şi fidelizeze publicul înnebunit după subiectele cu miros de sânge. Povara morală pe care o duce îl va face în final să cedeze ispitei de a-şi pune prematur capăt vieţii. Partitura sa contrastează cu savurosul personaj al cinicului comandant Malik, interpretat de Remus Archip. În scenariu apare un preot dispus să binecuvânteze chiar şi ustensile de război pentru a intra în graţiile liderului militar, dar şi un intelectual orb, care cade răpus de vulgaritatea majorităţii. 
Un personaj cu adevărat complex este şi şobolanul iscoditor, însufleţit de actriţa Maria Lupu. Acest rozător inteligent propune oamenilor un parteneriat de ecologizare.
Dramatizarea prezintă o lume în care greutatea metafizică a omului este cântărită în numărul de şobolani dispuşi să-i digere impurităţile morale. Escorta de şobolani a fiecăruia revendică apoi aşa-numitul spaţiu „Ş” din care poate observa fiecare mişcare a omului pe care îl are în „grijă”. Astfel, spectacolul nu denunţă doar practicile mass-media, ci şi publicul iubitor de macabru. 
"Şobolanul rege" este un spectacol multimedia, cu proiecţii video care alături de coloana sonoră creează un impact emotional răscolitor. Costumele în tonuri gri şobo şi decorul care reproduce fidel cadrul dezolant al unui spaţiu măcinat de război contribuie decisiv la succesul spectacolului. "Şobolanul rege" este o proiecţie necosmetizată a realităţii curente, dominată de manipulare şi obsesia unora pentru control.
06. Parinoush Saniee - "Cel care ma asteapta" - Jan 22, 2016 9:34:00 PM
De mult nu am mai citit o carte care să mă acapareze complet... Practic, în ultimii şapte-opt ani doar stilul şi poveştile lui Mario Vargas Llosa m-au însufleţit, m-au entuziasmat, mi-au răscolit mintea şi conştiinţa. Asta până de curând când am citit romanul lui Parinoush Saniee "Cel care mă aşteaptă". 
Cartea am descoperit-o în recomandările unei jurnaliste şi deşi aparent se găseşte pe toate drumurile, mi-au trebuit săptămâni bune până s-o găsesc într-o librărie. Apoi au mai urmat câteva săptămâni în care am ţinut cartea în geantă citind câteva pagini în autobuz... Şi cum amânam eu să termin cartea (deja o înlocuisem cu altceva în lecturile mele de zi cu zi...) am primit pe whatsapp de la prietena mea Maria o poză: "Asta citesc acum"... fără să ştie că îmi luasem şi eu cartea şi că o începusem. I-am răspuns cu o poză a cărţii pe care o aveam eu. "Foarte tare" ne-am zis. Nu era pentru prima dată când telepatia funcţiona pentru noi. Anyways...
Maria a terminat cartea cu o săptămână înaintea mea. Eu abia citisem 30 de pagini din cele 443... Mi-a povestit ce o aşteaptă pe Masumeh (protagonista romanului), aşa că în două zile am devorat şi restul cărţii.  Cum spuneam şi la început, stilul (sau traducerea) nu m-a dat pe spate, însă povestea... mi-a mers la suflet. Rar mi s-a întâmplat ca firul narativ al unui roman să mă prindă atât de intens şi să-mi pătrundă în suflet şi în conştiinţă. 
Nu mi-am propus să fac recenzia cărţii, ci doar să vorbesc despre trăirile pe care mi le-a provocat. Aşadar, este vorba despre o dramă. Povestea unei adolescente iraniene de 16 ani, care se mută cu familia din provincie la Teheran. Acţiunea debutează în anii dinaintea Revoluţiei din 1979, care a dus la înlăturarea monarhiei din Iran. Masumeh se îndrăgosteşte de un asistent de farmacie, însă în locul unei poveşti frumoase are parte de o mulţime de necazuri. Pentru că şi-a dezonorat familia, fraţii ei se grăbesc s-o căsătorească forţat cu un bărbat pe care nu-l va vedea până în ziua nunţii. 
Din momentul acela începe transformarea ei, deloc uşoară, într-o femeie puternică ce primeşte lovitură după lovitură din partea vieţii, însă fiecare necaz o face mai înţeleaptă, mai lucidă, mai demnă. 
Masumeh devine o femeie atât de completă (în pofida suferinţelor pe care le are de îndurat) cum puţine femei cu adevărat emancipate pot visa să devină. Povestea ei, înţelepciunea nativă a personajului, ambiţia deosebită cu care îşi urmează idealul suprem în viaţă m-au provocat să privesc în interiorul meu, să-mi analizez comportamentul, deciziile, modul de privi anumite lucruri din viaţa mea.  Practic mi s-a oferit filtrul unei alte culturi prin care să-mi trec acţiunile şi valorile. 
Un alt lucru pe care această carte îl scoate în evidenţă şi te răscoleşte emoţional puternic este modul de a prezenta sacrificiile unei mame pentru copiii ei. Sacrificii care de multe ori rămân necunoscute şi pe care copiii nu ajung să le aprecieze la adevărata lor valoare. Povestea lui Masumeh nu are final fericit... lucru care dă romanlui o notă de autenticitate şi mai puternică (dacă mai era nevoie). 
Sincer, habar nu am dacă povestea lui Masumeh e bazată pe fapte reale, însă reflectă cu siguranţă o realitate pe care nu numai femeile subjugate unei culturi musulmane extrem de tradiţionaliste o cunosc, ci şi probabil un infinit de alte femei ale aşa-zisei lumi moderne. 
Citiţi romanul lui Parinoush Saniee şi poate îmi scrieţi în comentarii opiniile voastre.
07. Facing the irreversible - Oct 17, 2015 11:26:00 AM

 Sometimes life takes you places from where there is no going back. Eleven years later...back to the same spot from which you need to toughen up and it only got worse. Worse to adapt. A dead end, a point where all hope suddenly fades. A situation beyond any control. It's the course of life that no one can stop. You just need to face it and try to move beyond. Sometimes there just isn't any turning back. You're bound to lose. Nothing, not even prayers can stop the irreversible from happening. Everyone gets to this point and no one is ever truly prepared for it. They sometimes say the biggest mistake you can make is believe you have time.
08. The sight of the finish line - Jul 31, 2015 1:31:00 PM
✞  Imagine you have this tool that fixes everything in your broken life. But one day the so called magical tool breaks beyond repair. ✞  She gazes at the purple veins under her perfect and beautiful white skin. A true life saver.✞  The tears keep pouring harder than the rain outside. It's a blurry curtain between now and the end. All hope is gone and has been replaced by despair. Imagining this is the end, but not wanting to accept defeat. God must have a bitter sense of humor.
"Hush little dreamer, the bearer of light has come to set you free! Now, little dreamer, at last you can sigh, 'cause the nightmares will be released..."

09. #Five things - Jul 28, 2015 8:49:00 AM
favorite destination
Times of hard trying are actually times of trying hard. Sometimes you get used to things settling for themselves, but there are also times when things simply won't come into place no matter what you do. It is perhaps the way of the Universe telling you that you are on the wrong path and you need to adjust a bit. You then sit down and reconsider your strategy of approaching the important things you want in life. It's essential that you don't lose yourself in the process, that you don't lose hope and it is very important to always keep your greater goal in sight. So breathe... relax... and get ready to kick some ass. 
 favorite quote
 favorite look favorite accessory
favorite place


10. Ce mi-ar placea sa retinem din exemplul lui Caitlyn Jenner - Jun 2, 2015 4:51:00 PM

Transformarea fostului campion olimpic Bruce Jenner în femeie a fost, cu singuranţă, un şoc nu numai pentru familia lui, dar şi pentru public.  Am văzut–o pe Caitlyn Jenner, ieri, pe coperta revistei Vanity Fair şi mi-am spus că arată absolut fabulos. Ce m-a frapat însă mai mult decât transformarea în sine a fost susţinerea de care a avut parte, din partea familiei, a celebrităţilor de la Hollywood, dar şi a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. Am citit zeci de mesaje de încurajare postate pe reţelele de socializare şi mi-a crescut inima de apreciere pentru femeia ce apare pe coperta numărului curent al revistei Vanity Fair.   M-a frapat aşadar decenţa cu care noul personaj a fost primit şi nu m-am putut abţine să mă gândesc cum ar fi fost primită o astfel de transformare în show-biz-ul românesc. Cu siguranţă totul s-ar fi consumat sub forma unui scandal penibil disecat pe vreuna dintre cele mai repulsive canapele din televiziune.
Mi-am dorit, aşadar, sincer ca exemplul lui Caitlyn Jenner să fie de inspiraţie pentru o lume întreagă, nu doar pentru America, iar modul în care a primit susţinere să-i inspire poate şi pe români, care sunt încă homofobi, refractari la tot ce este diferit şi pare să sfideze nişte convenţii pe care nici măcar nu le înţelegem atât de profund cum ni se pare. 
Mi-aş dori ca românii să înţeleagă din povestea lui Caitlyn Jenner că asumarea unei identităţi sexuale, a unei identităţi de gen nu este ceva imoral sau vulgar. Este un act de curaj, de asumare a ceva ce transcede fiinţa fizică. Acelaşi lucru este valabil pentru persoana care alege să facă schimbarea, dar şi pentru cei care aleg să-i fie alături într-un fel sau altul. Sexualitatea este până la urmă o convenţie.  Am privit-o cu multă admiraţie pe femeia absolut superbă care apare în pictorialul realizat de Annie Leibovitz. Am văzut în ea un om complet, liber, care emană siguranţă de sine prin toţi porii. Exemplul transformării lui Bruce Jenner ar trebui să fie privit ca un exemplu puternic a ceea ce se află dincolo de imaginea unui transsexual. Bruce Jenner este un fost sportiv de performanţă, care în 1976 a câştigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, stabilind un record mondial. Acesta mi-aş dori să fie un exemplu care să ne arate tuturor că transsexualii nu sunt nici pe departe oameni de categorie inferioară, ba chiar din contră.

Înainte de a judeca alegerile sau înfăţişarea sub care un om alege să trăiască ar trebui să încercăm să privim mai în profunzime, aproape de sufletul persoanei, depăşind barierele sexualităţii şi mai ales pe cele ale convenţiilor sociale perpetuate uneori fără fundament.
11. Only love can hurt like this - Apr 26, 2015 5:52:00 PM
...or at least that's what they say. Is it possible to feel both young and old at the same time and over the same thing? I guess it is. I noticed that as I age pain keeps getting shorter, but sharper. I'm back on my feet in no time, but the bullet scars are there to stay... that I know. I carry the wrinkles of my poor choices on my face. They will remind me forever of the wrong paths I took. And boy, I went all the way to the dead end every time. I swear I don't understand where all my energy comes from. How am I still able to stand and how am I able to start over as nothing ever hurt me before? Sure, that's far from being a bad thing, yet it surprises me. To be honest, I'm proud of the person I grew to be after walking through thorns for so long (and the painful journey seems far from over). I'm proud not to hate anyone. I'm proud of how I manage to put all that energy into improving myself so I can start over and over again... and hope for the sun to rise and never set... Is it even possible? Does the heartache ever go away for good?
12. - Mar 7, 2015 9:34:00 AM
You like to think you're strong, that you're in control. You actually believe that. You make choices that seem legitimate. You are blinded by your idea of fairness and correctness. You hurt people without realizing. You do when it's late and you are almost left behind to count the casualties. You are loved and you are wanted. Feels like Heaven all of a sudden. Heaven with a slight window to the Hell you set aside. It's wrong, but it feels right because you believe you're entitled to happiness. You are strong and smart enough to always get want you want no matter the costs. You are weak and need comfort. You feel too strong to admit to your mistakes and unhappiness.
***Try different they said. You always go on the same path and you always get severely bruised. So I tried different. A path like no other before. So distinct and so familiar. An unknown way that seemed to lead home. An illusion. One thing I learned: coincidences do exist. There are no omens to confirm the path is right for you. The only thing you need to follow in order to get where you're supposed to is your instinct. I felt paranoid before the dead end. I hit a wall, realized I can't change reality and it turns out I wasn't at all paranoid.
***I was there through all the death that came. I learned selflessness. I wanted to be there more. I found out that deep within me I knew how to transform lust into love and use that to comfort people at the end. If you still have the energy, please don't turn it into hate. Hate is poison. Revenge is useless. Just love throughout and when there's no corner left to place that energy, turn it upon yourself. It's powerful and positive enough to nurture your growth too. Just think about it: if you can love others so much, why not love yourself just the right amount or more?...
13. Cui îi e frică de religie? - Feb 27, 2015 7:49:00 PM


Am o problemă. Nu înţeleg. Nu înţeleg de unde teama şi repulsia atâtor părinţi de a-şi lăsa copiii să participe la ora de religie, la şcoală. Aceiaşi părinţi care s-au căsătorit religios, şi-au botezat copiii, îşi îngroapă rudele cu slujbă religioasă şi rostesc involuntar „Doamne, fereşte!” oricând se invocă vreun pericol ipotetic. 
Am făcut religie la şcoală 12 ani. 12 ani în care m-am transformat şi mi-am schimbat perspectivele despre orice de un infinit de ori. Aş menţiona aici şi faptul că niciuna dintre materiile pe care le-am studiat la şcoală nu mi-a deschis apetitul pentru nimic din ce a urmat să fac mai târziu. Religia nu a fost mai mult decât încă o materie în orar, încă o sursă care a contribuit cu noi cunoştinţe la cultura mea generală de care sincer sunt mândră. 
Am încă o memorie excepţională şi chiar nu îmi aduc aminte ca vreunul dintre profesorii mei de religie să ne fi obligat pe vreunul dintre noi să intrăm la oră (!!!), să învăţăm rugăciuni şi cântece bisericeşti, să mergem la biserică, să spunem rugăciunea în clasă etc. Era mereu alegerea noastră dacă ne interesează, dacă vrem să ştim, dacă vrem să devenim creştini practicanţi sau nu. 
Relaţia mea cu religia a avut o mulţime de urcuşuri şi coborâşuri. Am citit Biblia (şi recomand asta oricui ţine la lista sa de lecturi), apoi am întors spatele bisericii şi religiei ortodoxe. Am decis apoi, singură, că vreau să merg să asist la slujbele de duminică. Apoi din nou, am întors spatele bisericii, dar nu şi religiei. De fiecare dată a fost decizia mea, independentă de orice voi fi studiat în şcoală, la orice materie. Alegerile mele în ceea ce priveşte relaţia mea spirituală cu Dumnezeu (pentru că în asta am ales să cred), nu s-au bazat decât pe experienţele mele de viaţă. 
Părinţii mei sunt creştin-ortodocşi şi, cam ca majoritatea familiilor sărbătorim Crăciunul, Paştele, nu spălăm rufe şi nu coasem duminica, iar aici se opreşte relaţia noastră cu religia. 
Nu am o părere bună despre preoţi, despre bisericile care inundă spaţiul verde doar ca să constate enoriaşul că au fost construite „în coasta” altui lăcaş de cult similar. Nu vreau să dau bani bisericii şi nu dau, nu vreau să merg la biserică şi nu merg. Am propria mea relaţie cu divinitatea, nemijlocită de nimeni şi de nimic. 
Mi-ar părea rău totuşi ca  atunci când voi avea un copil, iar el va merge la şcoală, să nu aibă parte de cunoştinţele pe care le-am acumulat eu la orele de religie. Şi mi-aş dori din tot sufletul ca şi copilul meu să aibă parte de profesori cel puţin la fel de inteligenţi şi deschişi la minte ca cei pe care i-am avut eu. Oameni care au înţeles în fiecare moment că stau în faţa unor copii, apoi a unor adolescenţi, care au anumite nevoi şi care au adaptat mereu ora de religie la nevoile elevilor. 
În gimnaziu am avut profesor de religie un preot paroh, biker tatuat ascultător fidel de AC/DC şi Jimi Hendrix, care ştie că preferinţa confesională este un lucru intim ce trebuie lăsat la aprecierea individului (fie el şi adolescent dezorientat). 
În liceu am studiat istoria religiilor şi cred că pe asta ar trebui să se bazeze întreaga programă şcolară a materiei „religie” studiată în şcolile noastre. V-aş sfătui pe toţi să vă faceţi timp o dată cel puţin pentru a citi ce a aflat Mircea Eliade despre Istoria religiilor sau ce are de spus Andrei Pleşu Despre Îngeri. Iar dacă vă cade sub priviri un Coran v-aş recomanda cu tot entuziasmul să nu ezitaţi să-l răsfoiţi măcar. 
Religia studiată în şcoli este necesară şi istoria religiilor într-o astfel de programă mi se pare vitală pentru a pune dacă nu capăt, măcar probleme, ignoranţei şi intoleranţei confesionale.Religia predată în şcoli nu ar trebui nici pe departe să ţină parte unei singure confesiuni, decât dacă se numeşte „Religie creştin-ortodoxă” de exemplu. Altfel nu are nicio scuză pentru a nu-l informa pe elev despre caracteristicile altor confesiuni şi a-i da astfel posibilitatea să aleagă. În felul ăsta, copiii/adolescenţii ar învăţa că nu preotului (trebuie să) îi ceri iertare pentru păcatele tale, că există pericolul interpretării greşite a unor scrieri cum sunt Biblia sau Coranul. Cine invocă în argumentaţia împotriva religiei cruciadele şi jihadul, pierde din vedere că astea nu sunt altceva decât acte de ignoranţă şi manipulare. 
Religia învaţă despre iubire, despre toleranţă şi despre folosirea liberului arbitru pentru a face decizii morale corecte şi nu cred că ora de religie face mai mult rău unui copil decât face ora de literatură, de filosofie sau de chimie. Iar dacă religia devine materie opţională, atunci sper că ne îndreptăm spre un sistem educaţional în care elevii îşi vor putea alege toate materiile pe care vor să le studieze.
14. Monday briefing - Oct 6, 2014 7:33:00 PM
Am început recent să suspectez că respectul este strict apanajul oamenilor inteligenţi, că doar lor li s-a încredinţat prin nu ştiu ce minune simţul măsurii. Doar un om cu adevărat inteligent ştie să distingă limitele fine şi prea fragile ale bunului simţ, ştie unde se termină libertatea lui şi unde începe spaţiul personal al altuia. Ştie când să tacă, ştie cât să spună, ştie să evite să te pună în situaţii jenante, ştie să distingă o glumă proastă de una bună şi ştie să mereu rostul şi măsura fiecărui cuvânt. Este simplu să îţi dai seama cât de inteligent este un om doar observând lucrurile care îl amuză. Şi abia asta mi se pare foarte trist. 
EXERCIŢII - Doar mie mi se pare din când în când că atunci când s-au împărţit modestia şi umilinţa, s-au dat numai pe sub mână?  - Şi ce s-a întâmplat cu clasicul "dacă nu ai nimic (bun) de zis, mai bine taci"?







*de data asta fără exemple
15. Wake me up when September ends - Sep 12, 2014 6:55:00 PM
It's always incredible how things can change in a fast way in very little time. One day you go to sleep knowing one thing and then you wake up the other day and suddenly you need to start fresh. 
Autumn has always been my season of great or fundamental change. I have been witnessing change so many times over the years and yet it keeps taking me be surprise. It's like I'm riding a roller coaster over and over again, but it always feels like the first time. What I've learn is the it is always for the best. Taking a leap forward at a time. Sometimes it's painful and looks pointless at first sight, but then again... It's like a test where you have to prove you've learned your lessons. 
What I like best it's the review part, where you get to see the true faces of people surrounding you. 
Close friends have always been there and supported me through rough times with  no complains. I wish I could find a good way to thank them for that. Meanwhile I can struggle to be a better person that they can relay on. It's a form of respect ヅ. 
Toughest part is the one where you need to stand and follow the path you chose. Winds are strong and you need to face the obstacles that fate sets for you. I've learned that when a door closes, you can either look for another one or just jump through the window. In the end anything that helps you follow your path excuses the measures. Just don't let yourself controlled by people, money or the bitterness of your past and remember that nothing lasts forever. 
Do more of what makes you happy and whatever you do remember to stand straight no matter what happens around you.


16. #Five things - Aug 16, 2014 9:28:00 PM
 favorite quote
It's been an exhausting week adding up to an exhausting summer. God is my witness I love my job more than anything, but I hate the fact that I'm working in a city that I can't afford to live in and that I almost never have the time to attend the events I'm dying to go to. So, this weekend I missed two beach parties I am longing to go to every year.  At least I got to meet up with some friends and catch up on our latest news. Also went to the beach on one of the rare times I get to do that. To sum it up, I'd still have to say that this week good vibes went "that way".
favorite place
 favorite accessory
 favorite interior
 favorite look



17. - Aug 12, 2014 9:21:00 AM

Lately I've been having these weird dreams that turned into slight obsessions. Mostly because they involve powerful feelings that can be hidden, but never gotten rid of. Even though it makes me sad or at least it gives me a sort of stressful mood, I'm not sure I want to get rid of these dreams. Besides everything they give me an image of something that I'll probably never see again. So basically I'm feeding on illusions that also torment me and raise my anxiety. But what can I say,  I love it when it rains... Above all, I think I'm still hoping for a miracle to set things in place the way I always dreamed. 
They say you should be careful what you wish for, because sooner or later you might actually get it (and it usually happens at a bad time), but in this case I'm willing to take the risk. They also say that you should never give up on something that makes you think about it every day. I guess that's what I'm doing, I'm holding on to a chimaera.
18. Simona nu-i a noastră! - Jun 8, 2014 6:56:00 PM
Simona Halep nu-i a noastră. Simona Halep, vicecampioană în turneul de tenis de Grand Slam de la Roland Garros, din 2014, nu aparţine, prin performanţă şi talent, nimănui decât sieşi şi familiei ei.
Românii, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, la şeful Guvernului şi până la ultimul om care, ieri, a postat pe undeva #haisimona trăiesc într-o realitate întârziată. Cu toţii au rămas setaţi în perioada antedecembristă când, într-adevăr, sportivii erau „ai noştri”, ai românilor, cel puţin prin simplul fapt că Statul le finanţa performanţa. 
Putem formula cu toată convingerea că Nadia este a noastră, propulsată de România prin fonduri şi infrastructură care i-au permis să atingă performanţe formidabile. În acelaşi timp, Simona Halep, născută din întâmplare la Constanţa, în România, nu a văzut, probabil, un cap de aţă din partea românilor care, astăzi, se mândresc pe nedrept cu ea. 
Dacă de mâine Simona se decide că va trăi, să zicem, în Franţa şi va fi cetăţean francez, succesele ei şi talentul nu vor cunoaşte nicio mărginire subită, din contră.
La fel ca acum, ne-a plăcut să spunem şi în 2009 că o româncă a luat premiul Nobel pentru Literatură. Păi cum să nu ne asumăm meritele şi mândria când Herta Müller s-a născut la Timişoara şi, vorba aceea, n-ar fi ajuns pe lista prestigioasă de laureaţi dacă statul român nu o chinuia un pic şi n-o făcea să fugă din ţară, oferindu-i, pe tavă, ceva despre care să scrie...
19. - May 10, 2014 4:09:00 PM
Aşa îmi închipui că a fost, săptămâna asta, când Obama i-a vizitat pe sinistraţii din Arkansas.
20. Make a wish - May 9, 2014 1:59:00 PM

 


21. What not to do list: #1 Bretonul - May 2, 2014 6:45:00 PM
Nici nu am ajuns încă la jumătatea anului, dar pot să spun liniştită că 2014 este un an foarte nereuşit pentru mine. Motivele pentru asta le voi enumera probabil cu altă ocazie. Am decis să fac o listă cu cele mai neinspirate alegeri pe care să nu le ma repet vreodată. Primul lucru pe listă: BRETONUL! Da, mi-am făcut breton... Păi dacă nu-mi făceam nu aş fi ştiut niciodată dacă mi se potriveşte sau nu... Bullshit! Cred că aş fi trăit bine-merci şi fără să aflu, dar asta e... sunt influenţabilă, uşor de convins... (no, really, I am!). 
Da, acum principala preocupare a devenit cum depăşim momentul. Am înţeles că e mult mai OK să îţi faci breton dacă locuieşti undeva în California or whatever, dar nu în Constanţa!!! Yes, I am talking about the wind. Aşa... se spune că atunci când încerci să îţi ascunzi bretonul (pentru că asta fac since day one) cel mai bun prieten al tău este fixativul. Ahem... nu chiar sau nu neapărat.
Eu m-am împrietenit la cataramă cu agrafele de păr, clămiţele and whatever şi mai nou spuma de păr care mi se pare o binecuvântare! Mie nu-mi stă bine nici cu breton, nici cu el prins pentru că am nevoie de volum în zona tâmplelor şi nu-mi place să îl tapez tot timpul, aşa că spuma de păr works just fine. 
Mai nou încerc să mă prind care e treaba cu bentiţele elastice. Ceva de genul tutorialului de mai jos. 

Iar dacă vouă vă iese treaba asta... mie încă nu şi mai încerc. Ideea e că OK, vrei să ascunzi bretonul şi ai la dispoziţie un infinit de metode de o face, dar câte dintre ele se şi potrivesc stilului tău de zi cu zi?
Eu nu am neapărat un stil bine definit, dar mă încadrez undeva în casual... casual chic, în niciun caz sport! În plus, sunt destul de conservatoare, nu risc prea mult în privinţa ţinutelor, a părului sau machiajului pentru că nu îmi place deloc să ies în evidenţă. Aşa că mi se restrânge foarte mult aria de opţiuni.  Cel mai des de când am bretonul folosesc metoda de mai jos. 

E simplă, uşor de făcut şi merge oricărui stil cred. Însă nici metoda asta nu e perfectă, pentru că abia aici încep să simt nevoia acută de volum în zona tâmplelor care să reducă sau să balanseze volumul din zona pomeţilor. 
Mi se pare că am depăşit cu vreo 10 ani vârsta la care aş fi putut să-mi fac împletituri din breton şi tot felul de artificii care să amintească de videoclipurile lui Britney Spears din anii '90.  Bretonul meu e încă prea scurt să-l pot da într-o parte şi ca să nu-l văd trebuie să îl ţin prins şi creşte al naibii de greeeeu!!! 
Dacă aveţi alte metode simple like de a ascunde un breton făcut dintr-un impuls let me know, am redeschis comentariile pe blog.
Forever not yours, wannabe DJ Wanda 


22. something's wrong - May 1, 2014 2:51:00 PM
Dacă într-o relaţie lucrul care se fute cel mai des este bateria telefonului... e timpul să-ţi pui întrebări.
23. Birthday Girl:Interrupted - Apr 30, 2014 5:58:00 PM
On the very day I turned 26. I must admit, this looks pretty close to what I was aiming for.
24. #bukowski - Apr 14, 2014 9:01:00 AM
“i won’t blame you,
instead
i will remember the kisses
our lips raw with love
and how you gave me
everything you had
and how i
offered you what was left of
me,”                                                                                                                         —  Charles Bukowski
25. True story - Apr 5, 2014 12:19:00 PM
Your life does not resemble any movie. Films are made after true stories, a proof that we're not all so different after all.