Despre mine

Buburuzabia

Sunt visatoare si otimista in general, am si momente de melancolie uneori, pe toate le gasiti pe blogul meu

Blogs Home » Litere » Carti » Atunci şi Acum

Atunci şi Acum

Blog personal cu recenzii de carti, ingrijirea animalelor, povesti de viata, ganduri de zi cu zi, muzica, filme, poezii.

Articole Blog

01. Povestea Palatului greco-catolic din Oradea - Aug 21, 2020 1:33:00 PM

                         



Era o seară de vară toridă, mai caldă decât serile lunii august din anul acesta. Timpul parcă era de partea noastră, nimic impresionant în cartier, adică în fața blocului, cât pot cuprinde eu cu privirea de la geamul camerei.

Internetul și Facbook mă ajutau și atunci, la fel cum mă ajută și acum să îmi măresc raza vizuală și să trec dincolo de ce pot vedea afară pe geam. Cineva postează un video scurt din centru orașului, se vede primăria, iar dincolo de ea fum și foc. Prima mea reacție a fost: arde primăria!

Caut alte surse și găsesc Palatul greco-catolic în flăcări. Fotografii și filmulețe semi-blurate, live-uri din Piața Unirii. Oameni dezorientați și speriați.

Ovi D. Pop
 


Abia a doua zi, după lupte de câteva ore pe care pompierii le-au avut cu focul în noaptea precedentă, am putut să vedem ce a rămas în picioare.

Pe 25 august se împlinesc doi ani de la incident. 

Azi, mâine și poimânie ușile Palatului sunt din nou deschise pentru curioși. 

Din cauza pandemiei, cei care intră au alt traseu și nu se intersectează cu cei care ies, ești întâmpinat de voluntari cu termometre la intrare, câțiva metri mai încolo ți se oferă fotografii cu chipul Episcopului Valeriu Traian Frențiu și dezinfectant pentru mâini.

Îți continui traseul, urci niște scări masive și intri pe o ușă impunătoare. Totul este sobru și cam trist, locul are încărcătură emoțională acum, te gândești la ce s-a ales. Cu toate acestea, realizezi că zidurile înălțate de înaintași sunt trainice, focul nu le-a dărâmat, din păcate a distrus mobilier, parchet, podele, candelabre și documente, toate cu o valoare istorică inestimabilă.

Palatul Episcopiei Greco-Catolice este un monument ridicat pe locul vechiului palat al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea Mare. Lucrările de construcție au avut loc între anii 1903-1905. Clădirea a fost edificată în stil eclectic, după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy. Edificiul a fost inaugurat de episcopul Demetriu Radu pe 11 iunie 1905.

Palatul este construit în stil eclectic, în care stilul dominant este cel neogotic, dar este o împletire rafinată, firească, de mare artă între mai multe stiluri: romanic, rococo, baroc, Art Nouveau

Întregul frontispiciu este asimetric și foarte variat, elementele neogotice dominând vizual edificiul. Ancadramentul accesului este continuat până la nivelul acoperișului, de la baza acestuia pornind două turnulețe de o parte și de alta a porții. Colțul clădirii este marcat de un turn aparent, doar acoperișul colțului clădirii creând această iluzie prin forma sa conică, diferită de restul învelitorii.

Din fericire, fațada clădirii nu a fost grav afectată de incendiul din 25 august 2018.

La ieșirea din turul printre zidurile negricioase dai de atelierul de restaurare. I-am prins pe meșteri în timpul mesei de prânz: Puteți intra să vedeți, chiar dacă noi mâncăm! 

Mulaje de ipsos cu figuri angelice și elemente florale stau înșirate pe două mese și câteva rafturi. Restauratorii explică: recondiționam ce se poate, sau luăm amprente cu silicon și turnăm mulaje în formele noi. 

Rimanóczy, arhitectul a fost un geniu! afirmă un domn abia intrat în atelier. 






Momente istorice ale României marcate în Palat


Pe 23 mai 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria au ajuns la Oradea și, de la gară, au mers la Biserica cu Lună, apoi la Catedrala Greco-Catolică, unde episcopul Demetriu Radu i-a binecuvântat și a ținut un Te Deum, apoi la Palatul Episcopal unde au avut loc recepțiile autorităților bisericești, civile și militare.

Despre această vizită istorică, dar şi despre mândria de a fi dăruit posterităţii o asemenea mândreţe arhitectonică ne vorbește dr. Radu Iacob în „Istoria diecezei române-unite a Orăzii Mari scrisă cu prilejul aniversării de 150 de ani dela înființarea aceleia 1777-1927”:

„Şi noi avut’am fericirea nu numai de a-i întâmpina în biserica noastră Catedrală şi de a cere darul şi binecuvântarea Domnului preste cel dintâiu pas al lor pe pământul desrobit al neamului românesc, dar şi de a fi onoraţi de înalta Lor prezenţă în Palatul Nostru episcopesc a cărei strălucire mai cu seamă la această mare şî rară ocasiune s’a dovedit că este adevărată podoabă a Diecezei noastre, ba a întregului neam românesc din părţile Bihorului”.


Istoria Palatului Episcopal Greco-Catolic se împletește cu istoria emanicipării românilor începută acum două secole și jumătate, cu cele mai îndrăznețe și actuale proiecte de țară, cu dezvltarea limbii, culturii și învățământului românesc.

Din păcate, această istorie este fragmentată de venirea la putere a Partidului Comunist, care scoate înafara legii Biserica Română Unită. Din această cauză Palatul greco-catolic devine pe rând centru de activități pentru pionieri iar mai apoi bibliotecă județeană, clădirea a fost redată Episcopiei într-o stare avansată de degradare.

Ulterior a intrat în renovări, dar zbuciumul îl va afecta și în 2018 când este mistuit de flăcări.

În acest moment, clădirea a fost preluată de Primăria orașului Oradea și se află în renovare, iar pentru următorii 20 de ani, aici va funcționa un centru de cultură pus la dispoziția orădenilor.

Eu abia aștept să îi revăd strălucirea.

Următorul obiectiv al orașului pe care îl vom explora printr-un articol pe blog este Muzeul Casa Dravas La Roche. 





02. Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet - Gabriel García Márquez - Aug 17, 2020 10:51:00 AM

 

Pe Gabriel García Márquez l-am citit prima data cu vreo șase ani în urmă, acum remarc că am folosit atunci o fotografie cu un cuplu ce se sărută purtând măști de protecție pe față ca să ilustrez articolul despre Dragostea în vremea holerei, ce ironic, nu?

În Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet  același Márquez crează lumi fantastice printr-o serie de șase povestiri cu teme și personaje distincte.

Realismul magic și poveștile complexe nu lipsesc nici din acest volum al autorului, la fel cum ne-a obișnuit el prin toate scrierile sale, probabil cea mai consistentă scriere din volum este cea al cărei nume îl poartă. În restul avem povești ale unor oameni singuri ce trăiesc în comunitate, de la îngerul bătrân ce aterizează în curtea unei familii sărace:

era o nenorocire să trăiești în iadul acela plin de îngeri.

 până la oamenii de pe insulă ce descoperă un cadavru declarat înecatul cel mai frumos. 

Fiecare dintre personajele din volum are adâncit în suflet o speranță: avuția, speranța de mai bine, eliberarea de pe o insulă fără flori unde morții sunt aruncați în mare, sau plata unei datorii pentru a-și câștiga libertatea.

În primele șase povestiri decorul este asemănător: un sătuc sărac de pe o insulă cu mult praf unde florile nu cresc iar oamenii se adâncesc în tristețe, singurătate și misticism. Locuitorii parcă așteaptă ceva să îi trezească din amorțeală, fie un înger cu aparență de bătrân ori un mort găsit în derviă în jurul căruia se formează un adevărat cult. Înecatului femeile îi pregătesc funeralii fastuase, iar bărbații îi dau onoruri de erou, pentru ca mai apoi, culmea, să îl arunce înapoi în mare din care apăruse.

În ultima povestire, autorul ne pune la încercare răbadrea, poate mai precară decât a  tinerei Eréndira ce trebuie să îndure traiul cu bunica sa instabilă psihic. Cele două trăiesc într-un trecut mental al bunicii, mărginit de conacul pe care aceasta îl are în posesie. Singura servitoare a locului fiind însăși Eréndira, nepoata de 14 ani ce este nevoită sa se conformeze la cazne precum spălatul covoarelor, al rufelor, hrănitul struțului din grădina exotică, multe chiar după apusul soarelui.

Soarta celor două se schimbă brusc în seara în care Eréndira, ostenită de oboseală, uită o candelă aprinsă ce dă foc conacului. 

Biata mea copilă, suspină. N-o să-ți ajungă toată viața să-mi plătești pentru ce-ai făcut.

sursaCu această replică, bunica fără suflet își osândește nepoata la o datorie pe care copila o va plăti cu propriul trup, începând cu băcanul care îi ia în mod violent virginitatea pentru două sute cincizeci de pesos. 

Povestea lor, însă, nu se termină aici, pentru că fata are de plătit o datorie imensă, plată ce poate dura două sute de ani, dar poveștile lui Márquez nu sunt mărginite de timp și spațiu. 

În periplul lor vor întâlni personaje fantastic create, de la soldați ce se dedau plăcerii până la călugări sau bărbați ce vor fi vrăjiți de prezența fetei. 

Interesant este că nepoata nu încerarcă măcar să fugă de propria bunică, pentru că este conștientă de puterea distrugătoare a acesteia, ori, poate, își acceptă soarta la fel cum facem și noi în multe ocazii în care suntem conștienți de greșelile noastre.

Se vede că autorul avea un dar înnăscut spre povestrie, pe mine mă impresionează oricum cursivitatea scrierilor, dar și firescul acțiunii, de la nostalgia personajelor și viața lor de zi cu zi până la îngerul ce aterizează în bătătură, înecatul găsit de copii pe malul mării și până la mirosul de trandafiri ce prevestește moartea.

Cred că multe din aceste aspecte își au rădăcinile în oralitate, poveștile marinărești ori cele relatate de vârstnici, care până la urmă au un sâmbure de adevăr în ele. Fantasticul pare de necrezut, dar face parte din cotidian.

Găsiți multe cărți la fel de bune ca aceasta pe libris.ro

Voi ce mai citiți? 

Am nevoie de câteva recomandări bune, am cam rămas în pană de idei în materie de lecturi.


03. Unde pădurea întâlnește stelele - Glendy Vanderah - Jul 8, 2020 7:51:00 PM

Unde pădurea întâlnește stelele părea a fi un roman Young Adult ca stil și ca scriitură, simplă, ușor descriptivă și fără acel ceva care să te farmece din primele cinci pagini, cum reușesc să meșterească unii maeștrii scriitori. Cu toate acestea, am subestimat romanul la început, pentru că pofta vine mâncând, în cazul acestui roman situația devine din ce în ce mai palpitantă pe parcursul lecturii.
Joanna Teale are ca temă de licență studiul păsărilor sălbatice dintr-o regiune a statului Illinois. Pentru că a întrerupt studiul din cauza tragediei prin care a trecut cu mama sa, dar și din cauza propriei bătălii cu cancerul, Jo trebuie să recupereze cercetarea și să se repună pe linia de plutire cu proiectul ei. 
Toate decurg conform planului, până într-o zi când apare pe proprietatea închiriată de ea o fetișcană cu urme de vânătăi pe corp și o poveste intrigantă: Ursa zice e coborâtă dintr-o altă galaxie și posedă corpul unei copile găsită moartă. 
Situația se complică odată cu trecerea timpului, totul devine un joc de convingere, Ursa continuă să revină pe proprietatea închiriată de Jo, dar refuză să îi spună pricina pentru care a fugit de acasă.


Complice devine Gabe, tânărul vânzător de ouă care deține casa din vecini. Între Jo și Gabe se leagă o prietenie adevărată, mai mult de atât, cei doi pășesc împreună pe drumul auto-cunoașterii și speră să descopere locul de proveniență al Ursei. 
Copila este un adevărat mister, cu o inteligență sclipitoare și capacitatea de a scorni povești ingenioase, îi lasă pe cei doi tineri dezarmați, cu toate acestea, ei speră la un viitor împreună cu fetița. 
Lucrurile se complică odată cu o ieșire în oraș pe care o au cei trei, fetița devine agitată și mai târziu, Jo realizează că au fost urmărite până acasă. Romanul se transformă în unul de acțiune, cu împășcături și morți. 
Cu toate acestea, misterul Ursei nu este nici pe aproape deslușit. 
Odată cu aflarea adevărului, Joanna realizează cât de mult ține la fetiță și câtă nevoie are de un părinte adevărat, care să o salveze din ghearele unor posibile familii abuzive la care ar urma să ajungă micuța nepământeană.

Unde pădurea întâlnește stelele este o carte despre traumă și recuperarea din ea, despre abuz și modalitățile prin care un copil atipic reușește să-i facă față și să-l depășească cu istețime. 



Cartea m-a dus cu gândul la melodia lui Avicii. 
N-am trecut de mult pe aici, încerc să mă revanșez. Voi cum sunteți?  Bine, sănătoși?



04. Să înțelegem benzile desenate - incursiune - Apr 5, 2020 3:53:00 PM

Am devenit din ce în ce mai interesată de modalitățile de exprimare în ultima perioadă, cred că înțelegeți și de ce, având în vedere că suntem nevoiți să ne baricadăm prin case. Inițial am găsit titlul acestei cărți pe internet și am reușit să descarc varianta în PDF în limba engleză. Am citit o parte așa, după care am dat de titlul tradus pe Librăria online Libris. 
Recunosc că sunt mai comodă de felul meu, așa că am primit traducerea în limba română acasă.
Am făcut și eu anul acesta o tentativă de bandă desenată pentru cursul de grafică de carte de la facultate, dar parcă nu era suficient. Am vrut  intru puțin în miezul problemei și să înțeleg acest curent artistic foarte interesant. Sursa foto
Scott McCloud face o incursiune extraordinară în lumea benzilor desenate, de la momentul în care s-a împiretenit el însuși cu această formă de exprimare subestimată:
Sigur, știam că, în general, benzile desenate erau niște prostioare grosolane, urât desenate, ieftine și de unică folosință.
Cu toate acestea, McCLOUD reușește prin intermediul cărții  sale Să înțelegem Benzile Desenate   să desfințeze aceste mituri și propune că banda desenată este de fapt o formă de artă serială. 
Cartea este ea însăși compusă sub formă de benzi desenate, Scott amintește în cuprinsul ei despre isotria benzilor desenate, pe care le compară cu hieroglifele egiptene ori Tapiseria de la Bayeux. Să nu înțelegeți că autorul dorește să aducă banda desenată la valoarea istorică a hieroglifelor, dar spune despre ambele forme de exprimare că fac parte din arta serială și că sunt metode de a consemna anumite fapte. 
Pe lângă istoric, mai aflăm și despre textul benzii desenate, compoziția, casetele, serialitatea lor etc.McCloud explică și diferența între stilurile benzilor desenate în funcție de zona geografică, dar și de subiecte.
Subiectul benzilor desenate este extrem de vast: SF, Istorie, distopie, super-eroi etc.

Probabil că unul dintre cele mai cunoscute imprint-uri americane este Marvel Comics care a luat ființă în America anului 1939.
Câteva dintre personajele extrem de cunoscute ale acestui imprint sunt, fără îndoială la fel de cunoscute, dar merită să le menționez și eu: Omul Păinajen, Omul de Fier, Pantera Neagră, Cei patru fantastici etc.

Carte a fost publicată inițial în anul 1993, în Statele Unite ale Americii sub titlul Understanding Comics: The Invisible Art.

Am intrat puțin și pe teritoriul românesc al benzii desenate
Acest gen apare pe teritoriul țării noastre la finalul secolului al XIX-lea fiind inițial preluate din reviste europene, iar mai apoi adaptate stilului de viață românesc și oamenilor de aici. 
Prima revistă care a adus banda desenată în România a fost „Amicul Copiilor”, revistă publicată în 1891 şi condusă de B.P.Haşdeu. În paginile publicaţiei se găseau poveşti pentru copii scrise de Creangă, Slavici, Eminescu, precum şi „poveşti în imagini”, copiate din revistele de specialitate germane şi austrice.
Unul dintre primii caricaturiști români este Constantin Jiquidi, operele sale apar și în revista menționată mai sus. Jiquidi introduce modelul compus din patru casete desenate și text, preluat ulterior și de alți caricaturiști.
Primul erou neaoș din benzile desenate românești este Haplea. Personajul s-a născut din condeiul lui Nicolae Batzaria în anul 1924, povestea a fost publicată într-un supliment dedicat copiilor ce apărea pe lângă ziarul Adevărul. 
Haplea, sursa foto
Haplea a fost imaginat de Nicolae Batzaria, prozator şi publicist de origine aromână. Ca om politic, Nicolae Batzaria a ocupat timp de opt ani un loc de senator în Parlamentul Imperiului Otoman.
În timpul celui de-al doilea război mondial, şi benzile desenate româneşti se înrolează şi apar noi personaje care luptă pe un front grafic cu propaganda bolşevică. Un astfel de erou naţional este Soldatul Neaţă,  desenat de Neagu Rădulescu, grafician şi prozator. Păţaniile acestui simpatic soldat sunt atât de populare încât aventurile sale au fost adunate în două cărţi, publicate în 1942 şi 1943.
La începutul perioadei comuniste, numărul benzilor desenate româneşti scade considerabil. Chiar şi în aceste condiţii, între anii 1960 şi 1970, BD-urile româneşti înfloresc şi se dezvoltă rapid.
Reviste precum „Licurici” (1947-1949), redenumită mai târziu „Cravata Roşie” şi „Cutezătorii” devin suport creativ atât pentru artişti, cât şi pentru amatorii de benzi desenate. Apar personaje noi şi moderne, iar cele vechi sunt readuse la viaţă, precum Haplea şi întreg alaiul său. 
În  1970 are loc o nouă premieră pe scena BD-ului românesc. Revista „Cutezătorii” colaborează cu celebra publicaţie franceză, „Pif Gadget”, şi organizează primul concurs de bandă desenată pentru cititori, fapt ce marchează formarea şi încurajarea unei noi generaţii de artişti desenatori.
În anii următori cretorii români de benzi desenate abordează și ei teme SF, istorice și de aventuri.

Resurse online:
https://www.motanov.ro/o-istorie-a-benzii-desenate-romanesti-pana-in-1989/

Cam atât pentru azi... subiectul este oricum inepuizabil și probabil am să-l mai abordez și cu altă ocazie.
Voi citiți benzi desenate?

O nouă modă este aceea de a ilustra literatură ori jurnale prin intermediul benzii desenate, lectura este în acest fel mult mai ușoară, ce-i drept, iar dinamica mult mai mare.
Am publicat pe blog recenzii pentru două adaptări grafice: Jurnalul Annei Frank, am citit și vorbit despre varianta tradusă în limba română, dar și pentru Povestea slujitoarei , dar am citit adaptarea grafică în timp ce eram în Statele Unite, iar recenzia este și ea în limba engleză.

De asemenea, găsiți și recenzia primului volum dar și a celui de al doilea volum din Persepolis de Marjan
Vouă ce personaje sau cărți de BD vă plac?






05. Femeia luptătoare din cărți și realitate - La mulți ani! - Mar 8, 2020 7:00:00 AM




La mulți ani doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii! Sper să fiți fericite, sănătoase și să rămâneți puternice în încercările prin care treceți.
Viața nu este ideală, doar cu flori și șampanie mereu, așa cum ne dorim de fapt, nu? În viață avem parte de dureri, decepții, clipe mai mult sau mai puțin fericite... În această zi specială vreau să înțelegeți că oricum ar fi viața, noi femeile suntem luptătoare și învingătoare. Cu această ocazie specială vă recomand câteva cărți: literatură, jurnale sau memorii, în care personajul principal este o femeie sau fată ce trece prin situații excepționale.
LiteraturăScout Finch pusă în fața discriminării 
Harper Lee a creat un personaj feminin puternic în Să ucizi o pasăre cântătoare și Du-te și pune un străjer. Scout, pe numele adevărat Jean-Louise Finch - crește sub îndrumarea tatălui său - un avocat ce încearcă să facă lumină în comunitatea americană în care trăiește. Pe fondul problemelor rasiale și a așteptărilor pe care oamenii le au față de o copilă, Scout este înverșunată să înțeleagă lumea în care tăriește, fără a prelua obiceiurile nesănătoase ale acesteia.
Vasilisa fata din basm rupe cutumele sociale
Vasilisa are două datorii importante - cea de a ține spiritele pădurii în frâu pe fondul confruntării dintre creștini și reminescențele păgâne, dar și cea de a-și lua rolul de fiică și viitoare soție în serios."Mai bine aș muri mâine decât să trăiesc o sută de ani de viața asta deja hotărâtă pentru mine." este oreplica prin care eroina ia decizia în romanului Ursul și Privighetoarea de Katherine Arden. 
Romanul are o viziune feministă asupra basmului. 

Masum - între libertate și tradiție
Romanul Cel care mă așteaptă de Parinoush Sainee este o incursiune fascinantă în viața unei femei extrem de puternice cu o tărie de caracter extraordinară. Masum este gata să se jertfească oricând pentru cei din jurul său și să-și susțină soțul chiar cu prețul vieții.
Viața gheișeiMergem puțin în Orient și ne lăsăm fascinați de frumusețea costumelor și gingășia gheișei în timp ce ne servește cu ceai sau sake. Cum este viața unei gheișe ne spune Arthur Golden în romanul său Memoriile unei gheișe. Cu toate acestea, povestea care l-a inspirat pe autor îi aparține de fapt lui Mineko Viasaki, iar ea ne spune cum este Adevărata viață de gheișă în cartea sa de memorii. 
Din literatura română, două dintre personajele feminine pe care le îndrăgesc sunt Maitreyi (roman scris de Mircea Eliade) și Lorelai (Ionel Teodoreanu). 

Jurnale și memorii

Situația delicată abia acum începe. Să fac un clasament al jurnalelor sau memoriilor scrise de femeie pe care le-am citit ar fi derizoriu. 
Calitatea literară poate lasă de dorit în anumite scrieri, dar situațiile prin care trec aceste persoane sunt excepționale prin ineditul sau tragismul lor. 
Un exemplu care pe mine m-a lăsat de-a dreptul șocată a fost să aflu că în lume a existat o fetiță de zece ani care a intentat un proces de divorț. Asta s-a întâmplat prin 2008. Încă nu reușesc să înțeleg de ce părinții ei au fost de acord ca un bărbat trecut de treizeci de ani să o ia pe fetiță de soție. 
Sunt atât de multe întrebări care îmi trec prin minte când aud despre cazuri precum cel relatat în Nojoud, divorțată la zece ani încât nu știu cum să le pun în ordine.
Malala Yousafzai a reușit să lupte pentru dreptul său la educație, dar și al fetelor din întreaga lume. Ea a devenit astfel un promotor al egalității la șanse, dincolo de pericolul prin care a trecut.
Floarea deșertului este o altă serie de memorii în care autoare vorbește despre mutilarea genitală a fetițelor ca tradiție, în Persepolis Marijane vorbește în deschis despre normele pe care societatea i le impune în mod nejustificat. Dacă mai aveți puterea să auziți și alte mărturii asemănătoare, citiți Am fost sclava Daesh ori Numai cu fiica mea.
Am rezervat un loc special în acest articol și pentru mărturiile Aniței Nandriș-Cudla, românca deportată pentru 20 de ani în Siberia alăturii de fii săi. Foamea, teama și nesiguranța zilei de mâine îi lovesc pe toți cei care sunt deportați fie din Bucovina ori Basarabia. Anița Nandriș-Cudla povestește cele întâmplate cu o mare acuratețe: "acuma sunt cu condeiu în mână să pun aceste cuvinte pe hârtie."Lupta pentru supraviețuire este acerbă iar onestitatea unei țărănci  greu încercate ce și-a pus gândurile pe hârtie mă face realizez cât sunt femeile de puternice prin simplitatea lor. 
În concluzie, subliniez că femeia este puternică în orice situație, pe orice drum alege să meargă. Cărțile menționate de mine sunt doar o mică parte dintre mărturiile femeilor extraordinare de la care avem multe de învățat și pe care le putem alege ca exemple de urmat. 
Într-o lume în care social-media promovează femei și fete interesate doar de propria aparență, imagine - forme fără fond - vă rog să fiți atente la modelul pe care doriți să-l preluați. 

p.s. Vă rog să îmi recomandați și voi cărți cu personaje feminine puternice și devotate țelului lor. Eu am adăguat pe blog câteva taguri cu care am structurat cărțile de acest gen: manifest feminist, feminism și lectură cu farmec. 
La mulți ani de 8 martie și în fiecare zi a vieții voastre!
06. Fracturi - Mihail Victus - Mar 6, 2020 9:13:00 AM

În urmă cu câteva săptămâni eram contactată prin pagina de Facebook a blogului de o doamnă care mi-a propus o carte: Fracturi de Mihail Vicuts. 
În centrul Bucureștiului, o mașină lovește în plin un grup de pietoni. Unul dintre supraviețuitori, de meserie manipulator media, profită de panica din jur pentru a fugi de la fața locului. Curând, mustrările de conștiință îi provoacă insomnii și îl determină să ia legătura cu familia uneia dintre victime, aflate în comă. Pentru a-și ascunde identitatea și intențiile, sugerează că ar fi fost vechi prieten cu acesta. E prima minciună dintr-o serie care îl va pune în fața mai multor conflicte.„Acesta este un roman fascinant despre trezirea conștiinței.”„O confesiune străbătută de emoții dintre cele mai neașteptate.”
Un presupus atentat cu maşină. Un manipulator media, lipsit de scrupule. Sentimentul de vinovăţie. Lupta disperată de-a nu pierde controlul. "Fracturi" de Mihail Victus este un roman care vorbeşte despre trezirea conştiinţei.  
 Un roman psihologic captivant despre manipulare. Fracturi este încă o dovadă că oamenii nu sunt făcuţi din beton, ci din pământ: sunt fragili, maleabili, dar şi capabili să facă mult mai multe decât ar părea şi, atunci când situaţia o impune, să capete forţa de a depăşi, aşa cum spune autorul în roman, acel rău sădit încă de la naştere în ei.

Autorul, Mihail Victus, în vârstă de 33 de ani, a obţinut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc.

Alte detalii: Primele zece pagini din roman, când acesta se afla încă în lucru, au primit o mențiune specială la Concursul Național Rețeaua Literară, ediția V, organizat împreună cu PEN România, editura Tritonic, ASARS (Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España), Asociacion Cultural Diverbium și ASILR (Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română).




07. Versuri de dor - vindecarea prin scris - Feb 21, 2020 2:48:00 PM



Este un februarie trist, încă. și rece. Parcă zilele mai bune nu vor să apară, parcă nu ies toate socotelile cum aș vrea, parcă nu înțeleg ce vor alții de la mine, dar nici eu ce doresc de la alții.
Oricum ar fi... am scris câteva versuri de dor.
Am desenat o crenguță în caietul de schițe. Am filmat procesul.
Vă invit să citiți și să urmăriți.
Astăzi este Ziua Internațională a Limbii Materne - dor a fost desemnat cuvânt intraductibil al limbii române, alături de doină.


***

Mă încearcă tot felul de emoții în ultima vremepentru mine una dintre modalitățile de a mă descărca este scrisulcealaltă este desenulplânsul l-am scos de pe listă
Nu pentru că nu vreau să plângci pentru că nu potnu pentru că plânsul este pentru cei slabici pentru că plânsul este prea puternic.
Dorul apare, dispareMă podidește ...și doareDar viața merge înainte.
***




08. Povestiri de pe Calea Moșilor - Adina Popescu - Feb 7, 2020 2:45:00 PM



E o perioadă de februarie mohorâtă pe aici, e frig, noroi și cam cenușiu peste tot. Noroc că mi-au ținut companie Povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu în ultimele zile. Cartea a fost publicată în 2019 la YoungArt, eu am citit-o prin bunăvoința celor de la Librăria Online Libris, ei mi-au pus-o la dispoziție. Cei de acolo au o gamă foarte bogată de cărți, marea mea încercare este să mă decid ce vreau să citesc, ce vreau să comand când intru pe libris.ro.  
Printre orele petrecute cu noua mea descoperie: serialele thriller, psihologice și polițiste de pe Netfilx, am lecturat și cartea asta care mi-a deschis un lanț de amintiri dulci-acrișoare din anii mei de școală primară și gimnazială. 
Calea Moșilor nu este centrul lumii, Calea Moșilor este lumea întreagă. Adina e la grădiniță când se mută aici, cu părinții, și cartierul e nou-nouț și frumos. Trăiește în epoca de aur, are o coliță de la Filatelia cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, iar Elena Ceaușescu este ca o mamă pe care o vede doar la televizor.
Acesta este parte din descrierea cărții. Într-adevăr, la început Popescu Adina are parte de o colpilărie tipică din perioada comunistă: unfiormă de șoim al patriei, apoi de pionier ca mai apoi să lase unfiromele și să înceapă să se adapteze tranziției din 1989 și anii ce au urmat. 
"Vacanța de iarnă a fost mai lungă decât de obicei (..) Ni s-a spus că nu mai trebuie să venim cu uniforme și că putem să ne îmbrăcăm cum vrem (..) mai puteai vedea la băieți gulerele cămășilor bleu și peste ele câte un pulover scămoșat (..) la fete sarafanele purtate cu pantaloni dedesubt și fustele bleumarin, plisate, de pioniere, care nu erau chiar urâte, combinate cu câte un taior turcoaz din garderoba mamelor noastre.
În prima lună, arătam cu toții ca fii ploii, cu haine prea largi sau prea strâmte (...) Semănam cu o armată care se retrage, în derivă." 
Ei bine, eu am început școala în 2001 și pot să spun că și atunci am trăit tot într-o tranziție continuă , din aceasta în care profesoare nostaligice și frustrate nepensionate încă ne mai făceau zile fripte, în timp ce profesoarele tinere erau stângace și impulsive. 
Școala mea dintr-un cartier orădean de la sute de kilometri distanță de București, dar și la vreo zece  - cinsprezece ani distanță de cele trăite de Adina parcă era la fel de afectată încă de tranziție. Parcă nimeni nu știa ce va urma și în anii mei de școală, era o rigiditate frustrantă cu lecții învățate-pe-de-rost și mulți elevi incapabili să înțeleagă ceea ce citesc. Da, am aflat ulterior că aceasta este o forfmă de analfabetism funcțional. 
Încerc să las amintirile mele incomode legate de școală și să mă reîntorc la carte. Bun, inspiră, expiră. Gata.Scriitura e simpatică: este din perspectiva fetiței Adina Popescu, de când se mută cu mama și tatăl ei la bloc pe Calea Moșilor, până termină gimnaziul. Nu dau spoiler-e prea multe, încerc, cel puțin. Fără să fie înmiresmată de figuri de stil, de trimiteri livrești sau comparații demne de un roman elaborat ca al lui Dostoievski sau Tolstoi, cartea Povestiri de pe Calea Moșilor are un ton direct, ușor apăsător și aproape impresonal, uneori.  Semn că autoarea fie n-a fost prea afectată de ceea ce trăia, fie s-a maturizat iar expriențele au rămas niște amintiri reci și gri.
Când își prezintă colegii de clasă și chiar prietenii, autoarea folosește titulatura prezentă în catalog: numele de familie iar apoi prenumele. Nu-i cunoaștem pe Adina, Viorel sau Elena, ci pe Popescu Adina, Mandea Viorel și Grozavu Elena, semn că aceștia trăiesc într-o lume dură, ca de campanie militară, în care individul este depresonalizat, unde doar mamele casnice și mieroase își alintă copiii cu apelative pe care cei mici nu vor ca alții să le audă: Florinel ori Camelușa. 
Școala nu este singura afecatată de schimbare, Calea Moșilor își schimbă și ea fațetele în anii ce urmează după Revoluție. Dacă până în '89 Adina vede covrigării, blocuri și magazine cu alimente, după Revoluție povestește de pompe funebre și shop-uri de copiat acte care nu au viață lungă pe Cale. 
Cred că Povestiri de pe Calea Moșilor este o carte pe care o poate scrie oricine a loocuit la oraș, dar nu s-a sinchisit să o facă și a lăsat amintirile unei copilării de cartier să treacă neînsemnate. Din fericire, Adina Popescu le-a înseamnat și le-a dat adulților și copiilor să le citească. 
Poate unii dintre școlarii de astăzi nu vor ști cum arată o uniformă de pionier - nici eu nu știu - nu cunosc ce este acela oracol sau ce se scrie în el, ori n-au prea avut parte de săpuneli în curtea școlii. Prin intermediul acestei cărți au șansa să afle. 
Sunt aspecte consemnate în carte pe care copiii din școlile de azi încă le mai cunosc și ei, din păcate, la fel cum le-am cunoscut și eu: profesoare care amenință sau bat elevii, care au impresia că ora lor e sfântă și ele sunt zei. Am trecut și eu prin asta și încă văd la știri că mai sunt elevi care trec. 
Când citeam Povestiri de pe Calea Moșilor mi-a fugit mintea la În Brooklyn crește un copac, carte pe care încă n-am terminat-o de citit. Am citit o parte din ea în română și o parte în engleză (cât eram în Statele Unite).

Nu știu dacă cei de la editură au ales în mod intenționat alb și turcoaz drept culori dominante în realizarea celor două coperți, sau a fost doar o coincidență. Aemănarea dintre cele două  e mare și la conținut, dar și la prezentarea grafică (ilustrație, culori, textul coperților).  Oricum, dacă o lume întreagă ar dori să afle cum a fost viața elevei Adina în Bucureștiul comunist, va trebui să citească Povestiri pe Calea Moșilor, la fel cum citeste În Brooklyn crește un copac când vrea să o cunoască pe Francie Nolan din Brooklyn. 
Voi ce citiți? Cum ați început anul?
09. Jurnalul Annei Frank: adaptare grafică, Ari Folman și David Polonsky - Jan 26, 2020 12:58:00 PM


Am scris în ultimii ani mai multe articole în care o pomeneam pe Anne Frank, articole în care îi deplângeam scurta viață și mă minunam de profunzimea sufletului ei de copil și om în proces de maturizare. Zilele trecute am pus mâna pe adaptarea grafică  a jurnalului , mai mult pentru că fac o mică cercetare despre cum se desenează un comic - am de făcut un proiect - o bandă desenată. Și, ca să fiu sinceră, este unul dintre puținele cursuri pentru care îmi face plăcere să mă pregătesc (anul trecut a fost cursul de grafică de carte) la facultatea de arte. 
Am urmărit la acestă carte realizarea ilustrației, a benzii desenate, secvențele pe care Ari Folman și David Polonsky le-au prezentat, pentru că jurnalul Annei are în jur de trei sute de pagini - deci era aproape imposibil să realieze benzi desenate pentru întreg jurnalul. 



Dincolo de munca ilustratorilor, facem cunoștință cu o Anne profundă, mereu în centrul atenției. O adolescentă care se îndrăgostește ușor, învață cu plăcere și se bucură să fie admirată de băieții de vârsta sa, ori chiar mai mari. 
Anne a fost cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (născută Holländer). A avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank.
Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Familia nu era strictă în ceea ce privește tradițiile religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educația fetelor, îndemnându-le să citească.
După ce naziștii au venit la putere în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda.
Familia se mută acolo. Anne Frank povestește despre viața sa de dinainte de a se muta în Amsterdam, dar și pe cea din Germania.
La început naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Legi antisemite au fost decretate una după alta, interzicerea evreilor de a merge la cinematograf afectând-o pe Anne cel mai tare deoarece avea plăcerea de a colecționa fotografii ale actorilor și actrițelor de film. Totodată a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni Johannes Kleiman și Victor Kugler.
La împlinirea vârstei de treisprezece ani, Anne primește de ziua ei un caiet cu cheie, în care scrie cu consecvență: își descrie, viața, frustrările, visele, speranțele. Abordează teme de viață și de moarte, angoase, descrie cum înțelege ea sexualitatea și relațiile inter-umane, problemele de familie, viața Anexa în care stă ascunsă împreună cu familia sa și alți evrei pentru a se salva de război. Acest caiet are să devină Jurnalul Annei Frank, Kitty (o prietenă gata mereu pentru destăinuirile Annei).
Benzile desenate sunt vii, adesea povestea este redată într-o notă comică, vocea Annei este acidă, răspicată, conștientă și cu o notă de auto-ironizare, dincolo de tragismul situației prin care trece copila.



10. Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus - Dr. John Gray - Jan 19, 2020 2:56:00 PM

La mulți ani plini de bucurii și împliniri tuturor! 
Ce mai faceți cum sunteți? Eu am revenit pe meleagurile natale și am pus mâna pe cartea ce a ajuns la mine acasă după ce eu eram deja placată. Dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu?
Pentru că în SUA stăteam prost cu timpul liber, era foarte puțin și habar nu aveam cum să-l organizez astfel încât să fie productiv și relaxant în același timp, acasă am timp liber suficient și reușeșsc să fac ce îmi place și să simt că iese un produs finit satisfactor, zic produs pentru că orice e creat, scris sau gândit de mintea și lucrat de mâinile mele e un produs al meu.  De exemplu lectura acestei cărți și recenzia ei, sunt un produs al muncii mele. Sper că mă înțelegeți.
Să revenim la subiect. Am auzit despre cartea Bărbații sunt de pe Marte,  Femeile sunt de pe Venus încă de prin liceu și nu i-am dat atenție. La masterat, aveam un curs ce avea ca temă Studiul de gen, diferențele de percpeție asupra bărbatului și a femeii (îmi scapă titlul exact în acest moment). Noi îi spuneam cursul de Feminism, chiar dacă nu despre asta era neapărat vorba, singurul coleg care mai dădea pe la cursurile acelea se simțea adesea lezat, la examen a fost amabil ... ca să treacă și el. 
Porfesoara care ținea cursul ne-a făcut de câteva ori trimitere la cartea lui John Gray, la studiul său, mai exact. Nici atunci nu i-am dat prea mare atenție acestui titlu, înafară de faptul că e foarte comic, altceva nu m-a interesat în legătură cu conținutul acestei cărți. 
Evident, titlul este o trimitere la diferențele remarcabile dintre bărbați și femei, el imaginează că cele doua sexe provin de pe planete diferite, prin acest mod justifică oarecum lipsa de înțelegere ce se naște într-un cuplu. Justificarea este umoristică, desigur. 
Sursă John Gray S-a născut in 28 decembrie 1951 in Texas. Este terapeut specializat in relațiile de cuplu și meditație. Carțile sale au ca temă centralș ideea că bărbații și femeile au un limbaj diferit, un univers interior diferit și aceste lucruri trebuie tratate ca atare. Această teorie a diferențierii i-a atras multe critici, dar și foarte multa popularitate. Cărțile sale sunt traduse in peste 40 de limbi.
În Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus autorul expune diferențele de limbaj, de atitudine și de percepție pe care femeia și bărbatul le au. Aceste diferențe au fost remarcate de către autor în decursul carierei sale de consilier și terapeut. 
Câteva dintre diferențele ilustrate în carte: femeile vorbesc ca să se descarce, fără a căuta neapărat soluții prin intemediul comunicării, în timp ce bărbații comunică tocmai ca să afle soluții pentru probleme. 
Bărbatul are uneori nevoie de spațiu, are nevoie să se depărteze de parteneră pentru ca mai apoi să se apropie.  Provocarea partenerei este să-i acorde acest spațiu și să-l facă pe bărbat să înțeleagă că e dispusă să aștepte.
Femeia are nevoie să fie ascultată fără a i se oferi soluții minune, prin asta ea realizează că are susținerea partenerului. Provocarea pentru el este să-i acorde susținerea morală necesară fără a o critica și fără a grăbi procesul de vindecare după o perioadă tristă.
 Gray își sfătuiește cititorii și cititoarele la fel cum își sfătuia pacienții când veneau pentru consiliere. Acesta remarcă faptul că relațiile pacienților care i-au urmat sfaturile se îmbunătățesc, lucru îmbucurător pentru cuplu dar și pentru autor.
Pentru mine personal cartea a fost interesantă și mi-am dat seama unde am greșit în relațiile mele mele precedente, aici intră și relațiile ce nu au natură amoroasă ci sunt pur și simplu prietenii. 
Voi ce mai citiți? Ce vă propuneți să faceți pentru anul acesta? E un an plin de oportunități. așa-i? :D 


11. NIUTOP - Paint Marker Pen - Dec 4, 2019 2:20:00 AM

I was given the chance to try out this nice Paint Marker Pen that I love! Here where I live I have a few materials that I can try them on, without making a mess all around. So, first I tried using them to make some stamps on my shirt,  I liked the stamps and colors on my shirt. 


Then I realized that I have a few seashells in my room, I live in Palm Beach, so I can tried to decorate them. I pretty much like the result, as a first try. What do you think?



About the markers: 
Premium Quality Paint Pens For True Artists: Extra fine point nylon tip paint marker pens water based with smooth flow, quick-drying, weather resistant, high quality certificated ink, environmental friendly. Perfect Acrylic Paint Pens Kit for Rock Painting, Glass Painting, Stone, Wood, Fabric, Glass, Metal, Ceramic, DIY Art Crafts and Most Surfaces.
32 VIBRANT COLORS PAINT MARKERS:14 BASIC COLORS: Black, White, Blue, Red, Yellow, Green, Light Green, Pink, Violet, Orange, Brown, Light Brown, Chocolate, Grey. 5 PASTEL COLORS: Pastel Yellow, Pastel Pink, Pastel Blue, Pastel Violet, Pastel Green. 13 METAL COLORS:Gold, Silver, Metal Blue, Metallic Violet, Metallic Red, Metal Green, Metal Pink, Metal Turquoise, Metal Orange, Metal Dark Gray, Metal Bronze, Metal Brown, Metal Dark Green.Different Colored Paint Pens Can Be Used In Different Place.

Easy To Use water based Paint Pen Set: 'Unique Valve Action' means you simply push the tip down on paper a few times to prime the pump then enjoy a rich, smooth, free-flowing paint pen experience. And once you’re done with your project, the paint stays bright as ever - it’s dishwasher-safe, oven-safe. Nothing less than premium quality in every drop of pigment!
For artists of all skill levels. 
Smooth Writing Rock Painting and Glass Painting Pen Kit: Write on nearly any surface with your imagination and creation, you can easily to use these vibrant paint pens for rocks, wood, metal, plastic, paper, stone, rubber, glass, canvas, ceramic, fabric and so on.
For the future I will try to do some lettering and writing with them. Do you have other ideas about what projects can we do with these markers? Let me know if you tired something interesting, I am curious.
12. Alcohol based markers - my new experience - Nov 28, 2019 3:14:00 PM

Hello there, I really want to share with you my new experience in art and drawing practicing, hope you'll enjoy reading and the information will be useful for you!
A week an a few days ago I ordered a pack of 80 alcohol based markers, previously I have watched lots of art clips on YouTube featuring artists that where using them. 
It's one of my first experiences using this types of markers, I have a pack of ten markers like this at home in Romania, but I didn't really managed to figure out how to use them there - the time was short between buying them and my departure to the USA.
Since I have them here in the US I have managed to enjoy using them, to practice mixing the colors and to lay them on the paper, this stuff is fun. 
The brand that I have it's one less expensive - Caliart, you can see the link here.
What to Look for in Alcohol-Based Markers
Color brightness: The brightness of the colors, believe it or not, makes a difference when it comes to putting them on paper and getting the job done. You have to make sure that the color pops out of the page, and if it doesn’t, then the markers shouldn’t even make the list.High-end tips: Tips that can do fine points, but also turn to do thicker lines is essential. Depending on the coloring or pictures you’re doing, you need to make sure you have the right lines for the job.Fast drying: The markers should always be able to dry faster than some of the other options out there. You do not want smudges and smears across the paper, or your hand. Make sure to check out the drying times.Many different colors in a set: Choosing a set that only has 6 to 8 different colors is not going to give you a variety to choose from. You need to go with colors that provide more than 12, so you have a wide selection and many options to choose from for all of the pictures you make or color.I also have my color chart - with the three sets that I have now Caliart (80 pcs) and another two with 6 color skin tones and a pack of 12 with diffrent colors.

My tip for you when you buy a set with so many markers is to make a color chart to keep in front of you when using the markers. The colors of the caps is a little bit different than the colors on of the markers.


I have tried to do some portraits with them, I am still practicing using and mixing. I enjoy doing that.
The markers are dual tip:  Broad chisel (approx. 1-7mm) and fine point (approx. 0. 7mm) nibs for precise highlighting and underlining. Allowing you to write in both thin and thick lines, providing great versatility. 
My Caliart markers came in a black case so I can have them easily on my desk, I can store them and the markers won't need to much space. 
For me this set it was the best option, the quality of the markers are good, the price it was not high as I expected, a set like this by other brands can go up to 200 dollars. 




What is new about you? :DI will post a little bit about thing I see here in Florida in short time, and maybe some drawing and paintings I made since I am here. Cheers! 

13. The Handmaid's Tale - The graphic novel (English review) - Nov 11, 2019 4:59:00 PM

This is my first English Book Review, on this blog I usually publish book reviews and some different thoughts, that makes this space more than a book blog. It makes it personal, my space. I have published some articles in English before: about my Youth Exchange experiences in Europe and first thoughts about my move to Florida. 
I wrote two years ago about The Handmaid's Tale by Margaret Atwood, the review is in Romanian language, but now I have the opportunity to cover the subject in English language too. 
The Handmaid's Tale is a dystopian novel by Canadian author Margaret Atwood, originally published in 1985. It is set in a near-future New England, in a totalitarian state resembling a theonomy that overthrows the United States government. 
The novel focuses on the journey of the handmaid Offred. Her name derives from the possessive form "of Fred"; handmaids are forbidden to use their birth names and must use names derivative of those of the male, or master, whom they serve.
The Handmaid's Tale explores themes of women in subjugation in a patriarchal society and the various means by which these women attempt to gain individuality and independence. The novel's title echoes the component parts of Geoffrey Chaucer's The Canterbury Tales, which is a series of connected stories ("The Merchant's Tale", "The Parson's Tale", etc.).
Offred is struggling to survive in a totalitarian system where the individuality and individual has no importance, but the importance is on the masses that follow the rules of the Government. 
Her role is to give life in a society that is struggling to reproduce, she has to serve a man named Commander and his wife, the book follows the Genesis 30:18 from The Bible: 
Then Leah said, "God has rewarded me for giving my servant to my husband." So she named him Issachar.She details her life starting with her third assignment as a Handmaid to one such Commander. Interspersed with her narratives of her present-day experiences are flashback discussions of her life from before and during the beginning of the revolution, when she finds she has lost all autonomy to her husband, their failed attempt to escape to Canada, her indoctrination into life as a Handmaid by the government-trained Aunts, and the successful escape of her friend Moira.
I can easily resonate with the story of the book as I come from a country where was Communism before.A totalitarian system where the Government ruled everything, especially the private life of the people. The food was rationalized, the abortion was illegal, there were no contraceptive measures allowed to increase the number of population, and the freedom of speech and thinking were all banned.



The illustrator of this book is Renée Nault, I love her interpretation of the story and her way of making the illustrations. The graphic novels are easier to read and the visual part of them makes you to get faster into the story, I love this part. 
The other graphic novel that I reviewed on the blog is Persepolis ( you can find the post here and here), the posts are also in Romanian language, I didn't have the opportunity to read them in English yet. 
What are you reading?
How are you?



14. New start, new place - Oct 21, 2019 7:12:00 PM




EN> (RO mai jos)Hello everybody, nice to be here again for a while. 
Long time of no see. I am starting this post in English with Romanian below.It's my third week in Florida and I am still accommodating with this place, people and schedule. This new cultural experience is very interesting. Here people are usually smiling when you make visual contact with them - thing that in Romania is unusual and seen as very strange sometimes. 
Hi, how are you? it's one of the common phrases they'll tell you when meeting someone, even you don't know the person. It's polite to answer back, don't enter in detail, just say that you are good and ask the other persons about herself/himself.
Despite of Romania, here the people are all around the continent, and also from other places outside, like I am.
Three days ago I went out with some friends and we stopped at the Mendel Public Library in West Palm Beach. We needed to cross a bridge and walk for a while to get there. But the things we saw are very nice, buildings, palm trees, cars, boats, street arts.

The space of the library is great, ladies at the front desk where very nice and excited to hear that some Romanian people want a library card there.
They have computers at check-out and you need to do that by yourself, which is great. At the beginning I needed assistance, but the lady was very happy to do that for me.

Mandel Public Library, West Palm Beach

Street art under a bridge between Palm Beach and West Palm Beach

I needed to get used with the lizards all around, they also have large iguanas in Florida. I am assuming they are not dangerous creatures.

But it's nice being here and doing all fun stuff.
What are you doing?
What are you reading?






Română:

Salutare tuturor! N-am mai fost de ceva vreme pe blog, dar mă bucur că am găasit răgazul să mai scriu acest articol.

Deja de trei săptămâni sunt în Palm BeacH, Florida (Statele Unite ale Americii). Locul acesta este foarte frumos și mă bucur să am șansa de a trăi și această experiență.

Oamenii de aici sunt în general foarte politicoși, zâmbesc atunci când faci contact vizual cu ei și te întreabă mereu ce mai faci, chiar dacă întrebarea e parte din forma de salut (Hi, hwow are you?). Politicos este să răspunzi că ești bine  și să întrebi și tu la fel (good, how are you?).
Rar ajungi să intri în detalii, de altfel nici nu e nevoie cu un străin, dar e bine să fii și tu politicos ca individ și să saluți.
În România este ciudat să zâmbești și să saluți necunoscuții: da, trebuie să salutăm și acolo vânzătorii de la magazin, colegii de muncă, vecinii etc. dar aici ești salutat și de oamenii de pe stradă, pentru simplul motiv că ai trecut pe lângă ei și v-ați întâlnit privirile.

Printre altele, locurile pe care le-am văzut aici sunt frumoase: case, mașini, palmieri, clădiri, artă stradală, culturile locuitorilor etc.

Zilele trecute am fost la Biblioteca Publica Mandel din West Palm Beach și mi-a plăcut tare mult. Am făcut un abonament, complet gratuit aici la ei, doamna de la intrare a fost extrem de încântată să ne servească pe mine și colegele cu care am fost (am pus o fogotrafie cu primul etaj în articol).

Au calculatoare pentru a-ți scana materialele pe care dorești sa le împrumuți. Pui cartea (sau ce vrei sa iei) pe masa într-un pătrățel, iar calculatorul îți arată automat articolul.

De asemenea, există posibiliatea de a lua acasa DVD-uri, cărți lecturate și alte materiale. Mi-a plăcut mult.

Am să revin , probabil cu o recenzie în limba engleză, dar până atunci vă doresc spor în toate și vă mulțumesc că îmi înțelegeți întârzierea.
Voi ce mai faceți? Ce citiți?
Din însoritul Palm Beach, Florida,

cu drag!



15. Din capul meu - Sharon M. Draper - Aug 26, 2019 9:52:00 PM

Am zis că vă fac o recenzie rapidă pentru o cărticică pe care am găsit-o pe rafturile librăriei la care am lucrat luna aceasta cu copiii.
Din capul meu prezintă povestea unei fetițe puternice de doar unsprezece ani diagnositcată cu  paralizie cerebrală. Melody este condamnată să rămână tot restul vieții într-un scaun cu rotile, fără să fie capabilă să umble, să mănânce sau să se îmbrace singură.
Și cum toate astea nu par a fi de ajuns, fetița este diagnosticată cu retard mintal în mod eronat din cauza incapacității sale de a articula cuvintele.
Ce nu știu apropiații fetei, dar află cititorul, este că Melody are o memorie extrem de bună, este inteligentă, capabilă să înțeleagă lumea din jur și are un simț al umorului debordant, pe scurt, este o fetiță briliantă.
"Cuvintele din absolut toate cărțile pe care mi le-a citit vreodată tata mi-au rămas în minte pentru totdeauna."Subestimată de profesori, sistem, dar încurajată de familie și apropiați, lui Melody i se oferă o formă de comunicare cu ajutorul MediTalker-ului, un fel de tabletă prin care fata își comuncă gândurile.
Școala este locul în care trece prin cele mai mari provocări, condiționată să stea în clasa H-5 alături de alți elevi cu nevoi speciale. Melody nu este prea stimulată intelectual și deci se simte frustrată fiind nevoită să audă iar și iar aceleași cântecele pentru copii mici și i se ceare să repete frecvent alfabetul împreună cu colegii de clasă.
Fiecare copil din clasa în care se află are diferite nevoi speciale, de la probleme locomotorii până la retard într-o formă mai gravă sau mai ușoară.
Într-o zi, la orele de integrare în clasele normale, Melody ia parte la un test de cultură generală. Îl trece cu punctaj maxim și este acceptată în echipa ce va reprezenta școala la un concurs de cunoaștere.
Din acest moment, viața fetei capătă un nou sens, iar familia o srpijină în drumul ei de învățare. Din păcate, este din nou subestimată, iar cunoștințele ei sunt adesea puse la îndoială din cauză că este asistată de un calculator.
Melody Brooks devine astfel personajul simbol al copilului cu handicap. Copilul subestimat și considerat o povară pentru societate și uneori pentru propria familie. 
Să vă spun părerea mea
Din păcate, nici în România situația nu este roz. Nu reușim să le oferim copiilor sau adulților cu handicap locomotor nici măcar căile minime de acces pentru diferite facilități. Nu avem nici elementarele rampe de acces spre școli, bănci, facultăți sau spații publice, ce să mai spunem de educație incluzivă și accesul la cărucioare acționate electric pentru cei care au nevoie.
Mi-am adus aminte acum că în facultate aveam o colegă în cărucior. Niciuna dintre intrările în sălile de curs sau clădirile unde studiam nu avea rampă de acces. Nici măcar una. Eram nveoiți să o ridicăm la prorpiu în multe situații ,cu căruciorul, ca să ajungă și ea la cursuri. Prindeam mai mulți de cărucior și o trăgeam pe scări în sus, se potrivea să avem de urcat etaj, nu doar câteva scări de la intrare.
La o altă situație de acest gen am luat parte și săptămâna trecută. Stăteam cu un prieten pe o bordură și mă odihneam lângă vitrina unei bănci din centru orașului. A venit un domn în scaun cu rotile, banca nu avea rampă de acces. A fost chemat responsabilul și îmrepună cu un alt angajat l-au ridicat pe domnul cu scaun și l-au băgat înăuntru ca să-și rezolve situațiile de la ghișeu.
E frustrantă această lipsă de interes față de nevoile celorlalți. Cred că dacă aș trece prin situații precum Melody, fosta mea colegă sau acel domn, Din capul meu ar sări multe gânduri negre. 
Romanul acesta este un manifest care vorbește în numele celor subestimați, celor marginalizați, care sunt diferiți și totuși sunt oameni la fel de capabili intelectual precum suntem și noi. 
Mi-a plăcut punctul de vedere exprimat în carte, mi-au plăcut personajele, deși simple și create pe înțelesul micilor cititori.



16. Frumoasele adormite - Yasunari Kawabata - Aug 18, 2019 11:20:00 AM

Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata a fost una dintre cărțile cu care m-am îndeletnicit eu în ultima perioada, asta după ce am găsit la librăria la care lucrez un roman simpatic: Din capul meu de Sharon M. Draper și am citit o carte adorabilă pentru Mama de Hélène Delforge. Despre acestea din urmă vom discuta cu altă ocazie, cel mai probabil în alte articole pe blog. 
Despre autorKawabata în 1968YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. 
Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018).
 O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.
Despre carteFrumoasele adormite este considerată, probabil, carte erotică. Eu am zis că este mai degrabă un roman psihologic, o incursiune în mintea lui Eguchi, bărbat trecut de vârsta de mijloc ce frecventează o casă a plăcerii.

La lăsarea întunericului, bărbați aflați de finalul vieții vin să-și petreacă noaptea alături de tinere necunoscute pe care le găsesc și le lasă întodeauna într-un somn adânc. Acestea nu pot fi trezite nici de un gest violent, nici de vreo sărutare. Nu ripostează și nu rețin nimic din ceea ce se întâmplă în noaptea petrecută alături de vârstnici.

"Puritatea fetei reprezenta mai degrabă neputința bătrânilor." 
În cele cinci nopți petrecute în pat cu frumoasele adormite, lui Eguchi i se desfășoară în fața ochilor filmul veiții: de la primele momente de erotism petrecute alături de fata din tinerețe, paternitatea și viața de familie, iar mai apoi acceptarea momentului în care se află în viață - bătrânețea.

Eguchi este sensibilizat de neputința frumoaselor adormite, le descoperă și le admiră: de la pielea albă sau nu, sânii plini sau mici până la linia coapselor, toate vor fi observat în amănunt de bărbat.

Misterul creat de clienții care frecventează casa și de fetele adormite care le țin companie pe timp de noapte stârnește în Eguchi dorința de a afla adevărul despre acest loc.

Să vă spun părerea meaRomanul este unul al senzațiilor, al descrierilor și al legăturilor create de momentele pe care Eguchi le trăiește alături de aceste tinere adormite. Toate au vârsta până în douăzeci de ani, ne spune autorul. Contrastul dintre tinerețea fetelor și etatea bărbaților este mare, nefiind capabile să riposteze, prezența lor poate duce la adevărate fantasme erotice și senzații dureroase create de amintiri din viață.Mi s-a părut interesantă această incursiune nostalgică în mintea unui bărbat aflat aproape de apogeul vieții.
Voi ce mai citiți? Cum vă petreceți timpul rămas din această vară?
17. Viața secretă a albinelor - Sue Monk Kidd - recenzie - Aug 4, 2019 7:44:00 AM


Au trecut opt ani de când am citit Viața secretă a albinelor pentru prima dată. Eram în liceu, cu foarte puțini ani mai mare decât Lily, eroina romanului.
Mi-am amintit de ea recent, am văzut că Editura Polirom a scos acum doi ani o nouă ediție a cărții. Eram curioasă dacă este același text, cred că într-adevăr este, pentru că în ambele ediții, traducerea aparține lui Victor Ghiga.
N-am reușit să rasfoiesc încă ediția cea nouă, dar când am să o văd în librărie, o voi face. 
La această re-lecturare a cărții am reușit să descopăr noi semnificații, idei noi și înțelesuri noi, pe care nu le-am înțeles acum opt ani. Probabil și din cauză că atunci vedeam viața puțin diferit, prin prisma unei adolescente de șaptesprezece ani.
"Cei care cred că nimic nu e mai îngrozitor decât moartea nu știu nimic despre viață."Viața secretă a albinelor este un roman al descoperirii de sine, al maturizării și al aflării adevărurilor vieții. O cunoaștem pe Lily Owens, orfană de mamă și chinuită de un tată frustrat și neînțelegător.Singura companie a fetei este negresa Rosaleen, semi-analfabetă, vulcanică, dar bine intenționată, alături de care trăiește, împreună cu tatăl, într-un orășel segregat rasial din Carolina de Sud.
Pe fondul acordării drepturilor la vot pentru persoanele de culoare, Rosaleen și Lily intră într-o încăerare cu un grup de rasiști. Acesta este momentul în care cele două se hotărăsc să părăsească micul orășel în care T. Ray, tatăl fetei, își are ferma de piersici. 
Lily și Rosaleen vor ajunge, aduse de misterul ce o macină pe adolescentă din copilărie, în casa surorilor  Boatwright.Copila descoperă tainele apiculturii, iubirea maternă, primii fiori ai dragostei dar și devoțiunea către Fecioara Maria, alături de May, June și August. Lipsa afecțiunii și o traumă din primii ani de viață, o împiedică la început pe Liliy să își dezvăluie adevărata identitate, dar August, apicultoarea îi acordă timpul și sprijinul necesar. 
"Orice ființă, oricât de mică vrea să fie iubită."Mi-a plăcut mult cartea, legătura strânsă de familie a surorilor, dar și prietenia lor cu Lily m-a impresionat. Fiecare dintre cele trei surori cu nume ca lunile anului - are o coloană vertebrală foarte bine construită, mă refer ca mod de construcție al personajului.Preferata mea, dintre surori, este May. Ea este descrisă ca fiind atât de sensibilă încât orice veste proastă pe care o primește, ori gândac strivit, o aruncă într-o depresie. Din acest motiv, surorile o sfătuiesc să-și construiască propriul zid al plângerii pentru a se descărca de povara supărărilor. 
"Poveștile trebuie spuse, altfel mor, și când mor poveștile, nu ne mai putem aminti cine suntem și de ce suntem aici."Faptul că am recitit cartea după ani de la prima lectură, nu i-a ștribit deloc farmecul. Ba din contră, am realizat că îmi place la fel de mult, uitasem multe detalii de prima dată când am citit-o.
Pentru că e luna august, când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, cartea aceasta este o lectură potrivită de vară din care învățăm cum Fecioara Maria îi unește și îi ajută pe oamenii care se aseamănă și care au nevoie unii de alții.

Voi ce mai citiți în aceste ultime săptămâni calendaristice de vară?
Ce repede trece vara. Eu încă mă gândesc ce să mai citesc și mă pregătesc pentru o posibilă călătorie. Sunt extrem de curioasă ce va ieși din aceste combinații.


18. Ce cărți (re)citim vara aceasta? - Aug 1, 2019 8:37:00 PM

E vara aproape de final, începutul ultimei luni calendaristice de vara și totuși, căldură vom mai avea cel puțin până la mijloc de septembrie. 
Acum este perioada aceea în care timpul trece alene pe lângă noi, ne lasă înăbușiți de căldură și mereu cu gândul la răcoare, călătorii, libertate, ceva rece și odihnă.
Vara e momentul anului în care ne mai permitem mici scăpări, aventuri, iubiri, copilării, indiferent de vârsta la care am ajuns. Vara se termină mereu cu amintiri plăcute (summer always ends with good memories).
Pentru zilele toride de vară am întocmit o mică listă de lecturi - ale căror recenzii le puteți citi pe blog:
Să ucizi o pasăre cântătoare și Du-te și pune un străjer sunt două cărți publicate de autoarea americană Harper Lee. Acțiunea lor are loc într-o comunitate din Albama, Statele Unite, perioada anilor 1930-1960.
Cărțile propun teme precum rasismul, inechitățile sociale, condiția umană, drepturile omului, diferențele de gen, copilăria și maturizarea într-un peisaj pitoresc (tipic american) cu veri toride și copii albi și negri ce aleargă desculți prin soare.
Rămânem în perioade aproximativ asemănătoare și pe același continent cu romanul Culoarea purpurie de Alice Walker. 
Cartea abundă de personaje, toate au o legătură de rudenie, într-un fel sau altul, cu Celie Johnson o femeie de culoare. Măritată cu forța de cel pe care îl considera tatăl ei și despărțită de sora mai mică și de proprii copii, Celie este nevoită să ia viața ca a tare în casa "domnului", cum îl numește ea pe Albert, soțul ei.Viața personajului feminin nu e prea frumoasă, este de-a dreptul grea, dar suntem întâmpinați cu câmpuri de flori purpurii ce se vor admirate. 
O altă carte la care m-am gândit că se potrivește în lista mea este Călătorii cu Charley, John Steinbeck ne invită cu el și pudelul său într-o călătorie prin Statele Unite ale Americii.
Miles este chinuit de acomodarea la Culver Creek, descoperă campusul școlar și oamenii care trăiesc acolo, de la elevi și până la profesori. Se alătură unui anturaj destul de dubios, în care șef este o fată extrem de impulsivă, Alaska Young, îi cunoaștem pe acești adolescenți în romanul YA Căutând-o pe Alaska de John Green. 
Memoriile unei gheișe ne scoate un pic din America și ne duce în casele de ceai japoneze, alături de Sayuri și de alte maestre ale companiei în servirea ceaiului din înalta societate.
Am pomenit doar de cărți scrise de americani până acum? Nicio problemă, trecem la români. Eliade scrie în Nuntă în cer despre dragoste și fazele sale. Cunoaștere, extaz, acomodare, distanțare...Acțiunea cărții are loc în Bucureștiul interbelic, societatea fiind caracterizată ca lipistă de moravuri. 
Despre Teodoreanu ce ziceți? Vă place? Din cartea Lorelei mi-a rămas și acum în minte replica în care fata -  poreclită Luli boy- spune că așteaptă cocorii. Descrierile sunt extrem de frumoase.
"Cu toată vitalitatea ei copilărească, puțintel băiețească în anii dintâi, apoi treptat feminizată, Luli era o "tăcere". Sufletul ei era un parfum ascuns: poate tocmai de asta parfum."
Cam acestea sunt recomadările mele estivale. Voi ce mai citiți?
Eu recitesc Viața secretă a albinelor, vreau să republic recenzia și să caut alte semnificații față de cele pe care le-am găsit acum câțiva ani, când am citit cartea pentru prima dată. :) 
19. Viața secretă a marilor scriitori - Robert Schnakenberg - Jul 17, 2019 3:13:00 PM

E vara în toi și e momentul să mai citim și noi, nu? Am reușit săptămâna trecută să pun mâna pe Viața secretă a marilor scriitori (Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri). Cartea cuprinde, după cum îi e subtitlul, picantaerii și ciudățenii, tabieturile și obiceiuri ale scriitorilor consacrați - probabil că ei înșiși nu ar fi dorit ca lumea să afle despre ele. 
Emily, Charlotte, Anne

De exemplu, surorile Brontë au crescut într-o casă tristă, înconjurată în trei părți de un cimitir. Au fost în total șase copii, dintre care doar patru au atins maturitatea. Două surori au murit după ce s-au îmbolnăvit de tuberculoză la pensionul unde învățau. Acest lucru l-a determinat pe tatăl lor să își retragă ceilalți copii de la școală. Cele trei surori: Chralotte, Anne și Emily au studiat pe cont propriu ajungând să publice sub pseudonime literare masculine. 
Fratele lor moare din cauza alcoolismului și a tubecrulozei, urmat fiind într-un timp destul de scurt și de surorile sale. 
Charles Dickens, un britanic cu un caracter precum al celebrului personaj Ebenezer Scrooge, avea o obsesie pentru morga din Paris unde erau expuse cadavre ale decedaților nerevendicați.De asemenea, autorul avea în birou o bibliotecă ce masca o ușă secretă. Pe copertele cărților din această bibliotecă sunt titluri fictive precum: Cinci minute în China sau Viețile unei pisici. 
De asemnea, aflăm despre fanteziile sexuale ale lui James Joyce, despre vizitele la spa pentru nudiști ale lui Kafka - și partea hazlie nu se termină aici- despre Tolstoi - creștinul convins ce i-a oferit spre lectură în nopatea nunții jurnalul său intim miresei de doar 18 ani. Tânăra avea să noteze în propriul ei jurnal că a fost prea multă informație pentru ea și s-a simțit dezgustată când a citit despre escapadele amoroase ale proaspătului său soț cu alte femei. 
Mai vreți și alte informații în legătură cu autorii voștri pereferați? Cartea este accesibilă, scrisă cu umor debordant și paginată foarte interesant. Seamănă, ca stil, cu o carte de benzi desenate.Singurul cusur, ar putea fi, faptul că Robert Schnakenberg, autor american, n-a făcut puțină cercetare și n-a scris câteva pagini și despre scriitorii români. Ei bine, n-a făcut-o el, dar ar fi fost drăguț ca cineva să adauge și câțiva autori români, cel puțin ca să-mi facă mie pe plac ;) 


Mă bucu că am adăugat cartea aceasta în prorpia mea bibiliotecă. Voi ce lucruri interesante cunoașteți despre autorii preferați? Interesante, picante, amuzante. N-au fost sfinți, au fost artiști, oameni ca noi.
Ce mai citiți vara aceasta? Eu în paralele citesc În Brooklyn creșre un copac de Betty Smith. O carte de atmosferă despre care abia aștep să vă vorbesc. :D Lectură plăcută!
20. Du-te și pune un străjer - Harper Lee - Jun 17, 2019 1:01:00 PM

Azi se împlinește o lună de când am publicat ultima recenzie pe blog. A fost coincidență să termin de citit două cărți în aceeași dată în două luni diferite (consecutive).
Am început să citesc Du-te și pune un străjer, continuarea romanului Să ucizi o pasăre cântătoare anul trecut, parcă.Terminasem de citit prima carte publicată de Harper Lee și eram extaziată, cineva mi-a sugerat să citesc continuarea. Eram uimită. Există o continuare? Da! 
Sunt multe discuții pe seama acestei continuări, care s-a dovedit a fi de fapt un draft al primului roman. Deși acesta a apărut în 2015.Autoarea ar fi schimbat ulterior detalii ca să poată fi publicat - ziceau unele voci că nu fusese destinat publicării în mod inițial, dar Lee avea nevoie de bani pentru îngrijire (ajunsese deja la o vârstă).
Există și dubii că n-ar fi fost scris de ea, că ar fi mâna lui Truman Capote, dar eu zic că sunt doar suspiciuni nefondate. 
Du-te și pune un străjer răstoarnă puțin tot ce am aflat în prima parte. Copiii din primul roman au crescut - acțiunea este centrată tot pe Scout, ajunsă acum la 26 de ani.
Scout revine din New York la ea în Maycomb pentru vacanță. Îi vedem pe toți cam îmbătrâniți - de la Calpurnia care e pensionată până la Atiicus (eroul suprem) care este îngrijit de mătușa Alexandra.
Poartă stigmatul de fată nemăritată - ceea ce o face Jean Louise nonconformista cu care ne obișnuisem în primul roman. Cu toate acestea, este atrasă de Henry,  asociatul tatălui său. 
"Dragostea e singurul lucru pe lumea asta fără echivoc. Există mai multe feluri de dragoste, dar treaba stă la fel cu toate: iubești sau nu iubești." (p.21)
Avem câtrva flash back-uri din copilăria și adolescența copiilor Finch, dar romanul nu-l egalează măcar pe primul, este și părerea mea.
Lumea construită inițial rămâne în picioare, poate mai plină de prejudecățile din prima carte, de temeri și incertitudini. 
Negrii sunt încă ținuți la margninea societății, ba mai mult, albii încep să se teamă de ei și de puterea pe care ar putea să o capete aceștia deoarce NAACP (Organizație din Statele Unite care cere drepturi pentru persoanele de culoare) promovează destul de agresiv drepturile acestui grup de oameni.
Jean Louise nu este pregătită să înțeleagă temerile albilor - iar lumea ei este zdruncinată în momentul în care aude un discurs rasist ținut de Atticus - exemplul ei suprem de dreptate.
"Am nevoie de un străjer care să-mi spună (...) Ăsta e un fel de dreptate și celălalt e un fel de dreptate și să mă ajute să înțeleg diferența." (p.194)Toată acțiunea se mută, din acest moment, pe trăirile și conflictul interior al lui Jean Louise. Tânăra caută răspunsuri cu privire la atitudinea tatălui său. Fratele acestuia, doctorul Finch încearcă să-i deschidă fetei ochii. Încearcă să o ajute să înțeleagă și punctele de vedere ale lui Atticus. 
Scout nu vrea nici cum să-i scuze atitudinea rasistă, nu o înțelege și nici nu-și dorește. Are o scăpare urâtă față de tatăl ei, dar conflictul este aplanat de unchi, în cele din urmă.

sursa
În cele din urmă apele se domolesc după că Atticus discută cu fiica sa. Încet, dar sigur, Scout realizează că nu este la fel ca tatăl ei - chiar dacă acesta i-a insuflat ideea de dreptate încă din copilărie. Nu l-a înțeles pe deplin niciodată pe exemplul ei în viață, dar a reușit, într-o oarecare măsură să înțeleagă ce vrea el să-i transmită.
Să vă spun părerera meaDiscuțiile dintre tânără și tatăl ei, dar și dintre nepoată și unchi sunt revelatoare - cerebrale și pline de de înțelepciune.
"Pentru fiecare om, Jean Louise, insula lui, străjerul lui e propria conștiință. Chestia aia care se cheamă conștiință colectivă nu există." (p.279)Nu am de gând să vă dezvălui toate polemicile dintre Scout și familia ei, toate trăirile și concluziile la care ajunge tânăra în urma evenimentelor. Situațiile sunt mult prea complexe - dar pot porni adevărate dezbateri despre viață și condiția umană. 
Rasismul este prezent peste tot, și la noi există sub diferite forme și se manifestă în diferite moduri. Trebuie să înțelegem cauzele și efectele pe care le produce asupra comunității și să încercăm - cât ne stă în putință - să oferim șanse egale indiferent de culoarea pielii, sex, religie, sau apartenența la alte grupuri etnice.
Mi-a plăcut mult cartea datorită temelor dezbătute, a realismului creat și a faptului că este plauzibilă acțiunea, o recomand.

Alte citate:
Bărbații au tendința să-și compartimenteze onestitatea, Jean Louise. Pot să fie absolut onești în unele privințe și să se amăgească singuri în altele. (p.251)
Probabil că atunci când ești rănit, primul instinct este să rănești și tu. (p. 273)
Tu nu distingi culorile, Jean Louise, a spus. Niciodată nu le-ai perceput și asta n-o să se schimbe. (...) Tu nu vezi decât oameni. (p. 284).



21. Vândută la 13 ani - Patricia McCormick - May 17, 2019 11:07:00 AM


Inspirată din realitatea crudă a milioane de fete și femei din întreaga lume, Vândută la 13 ani (Sold, engleză original), spune povestea lui Lakshmi, o fată nepaleză de la sat. Copila de doar tresiprezece ani are o existență sărăcăcioasă alături de mama ei, tatăl vitreg și frățiorul bebeluș - care nu are nume. 
Lakshmi merge la școală, își ajută mama în gospodărie, își cunoaște logodnicul și încearcă să nu stea în calea tatălui vitreg care cheltuie economiile familiei la jocuri de noroc, ori dispare din peisaj pentru a reapărea dup o vreme.
"La școală avem un calendar, în care învățătoarea noastră tânără, cu chipul rotund ca luna, însemnează trecerea zilelor cu creionul roșu.Noi, muntenii, măsurăm timpul după muncile și durerile femeilor.(...)E anotimpul în care femeile își îngroapă copiii care mor de friguri. (...)E anotimpul în care își îngroapă copiii care mor de tuse măgărească."Dorința ei cea mai mare este să-și ajute mama ca să poată schimba acoperișul casei, este dispusă chiar să meargă la oraș și să muncească pentru acest vis.
Naivă și cu speranță în suflet, Lakshmi are impresia că dorința i se îndeplinește în momentul în care o femeie de la oraș îi oferă tatălui vitreg o sumă de rupi pentru ca ea să ajungă la oraș.
Fata ajunge din munții Neaplului în India, la Calcutta, într-o casă din cartierele roșii, numite ironic Casa Fericirii.Lakshmi este forțată să se prostitueze de patroana casei, care o amenință cu moartea dacă încearcă să scape. 
"În seara asta când vine Mumtaz în odaie, vede că mi-a vărgat spinarea și gâtul, brațele și picioarele cu vânătăi de la curea.Așa că mă bate la tălpi."Viața femeilor din Casa Fericirii este plină de primejdii, clienții vin unul după altul, le folosesc și merg mai departe. Unele dintre aceste femei au copiii cu ele, altele știu că cei mici îi așteaptă acasă - un motiv în plus pentru a munci. 
captură din documentarul omonim
Lakshmi se supune cu speranța că banii pe care îi câștigă ea vor ajunge la familia din Nepal. Dar află cu stupoare că este doar o sclavă sexuală și că femeia cea grasă, Mumtaz, păstrează pentru ea toți banii câștigați de Lakshmi. 
Ce nu știu fetele ca ea este că și din perspectiva propriilor familii - care le-au vândut sau părăsit - ele sunt decăzute. Dacă s-ar întoarce acasă ar fi probabil alungate, sau mai rău, chiar linșate de propriile familii.
Zilele trec, iar Lakshmi își va găsi libertatea datorită unor americani care lucrează cu poliția din India pentru a elibera femei forțate să se prostitueze.
Patrcia McCormick este jurnalist și scriitor american, ea dă voce lui Lakshmi în urma documentărilor pe care le-a făcut prin India sau Nepal pentru a vedea parcursul sclavelor din industria sexului.
Autoarea a colaborat și cu Malala Yousafzai la una dintre cărțile sale.
Cartea mi-a fost pusă la dispozișie de Librăria online Libris, a apărut în limba română la Grupul Editorial Art, în colecția Youngart, anul 2018. Este recomandată cititorilor de peste 16 ani. 
22. Ursul și privighetoarea - Katherine Arden - Apr 14, 2019 8:00:00 PM

A venit primăvara sau doar ne păcălește pe noi? Ar cam fi vremea să vină, dar observ că temperaturile ne dau puțin de furcă. 
Sper să vină și căldura înapoi. În orice caz, între timp vreau să vă spun că o parte din primăvară m-am bucurat citind Ursul și privighetoarea de Katherine Arden,  prima carte din Trilogia Winternight, care are o poveste fascinantă inspirată din basmele rusești. 
Am văzut-o între aparițiile editoriale recente, din 2018, iar librăria online Libris mi-a oferit plăcerea de a o citi. 
Povestea se întinde pe parcusrul a cincisprezece a ani, aproximativ - și facem cunoștință cu familia cneazului Piotr Vladimirovici, cu soția mult iubită a acestuia - Marina - și cu copiii lor. 
La nașterea mezinei Vasilisa, Marina moare, conștientă fiind de finalul de care va avea parte. Cu toate acestea, alege viața fiicei în detrimentul propriei vieți - știind că fata va fi precum bunica sa maternă. 
Vasea crește cu capacitatea de a domoli spiritele pădurii și de a păstra în bună armonie între lumea oamenilor și cea a creaturilor feerice.Puțini o înțeleg și nimeni nu știe de ce copila dispare ore în șir din casă și cutreieră pădurea din jurul moșiei. 
Viața ei se schimbă în momentul în care tatăl lor se recăsătorește cu Anna, o femeie temătoare și supertițioasă ce dorea să-și găsească refugiul în mănăstiri. Mama vitregă o ține pe mezina cneazului la distanță de ea, iar mai apoi de propria sa fiică. 
Între timp, venirea preotului Konstantin face din oamenii locului niște pioși cu frică de Dumnezeu, neperimțându-le acestora să ofere în continuare ofrande spiritelor pădurii. Acest lucru o determină pe Vasea să încerce din răsputeri să domolească furia ființelor forestiere.
Mai mult de atât, fata este văzută ca o prezență extrem de bizară, iubitoare de cai și libertate - își dă seama că o căsnicie i-ar îngrădi spiritul sălbatic. 
"Toată viața mea, a spus ea, mi s-a zis du-te și vino. Mi se spune cum o să trăiesc, și mi se spune cum trebuie să mor. Trebuie să fiu servitoarea unui bărbat și o iapă pentru plăcerea lui sau poate trebuie să mă ascund în spatele unor ziduri și să-mi predau corpul unui dumnezeu rece și tăcut." (...)Fără să dorească, Vasea reușește cumva să-și sfideze logodnicul și să se elibereze de povara unei căsătorii aranjate. Copila pădurii își ia din acel momentu rolul de punte între oameni și spirite în serios.

 "Mai bine aș muri mâine decât să trăiesc o sută de ani de viața asta deja hotărâtă pentru mine."
În fuga ei prin păduri îl întâlnește pe Morozko, Părintele Îngheț, care îi devine bun tovarăș de discuție și alături de care, aparent, fata își poate ține soarta în mâinile sale - împlinind astfel o profeție.


Personal, am nevoie de basm - am abordat tema și în lucrarea de disertație - mi-a plăcut foarte mult să citesc despre domovoi, dvornik, rusalkă și mai ales despre tovărășia Vasiei cu Morozko.

Folclorul  a avut dintodeauna rol determinant în viața înaintașilor, în viața bunicilor și a străbunicilor noștri. Oamenii au fost un pic duplicitari, și sunt chiar și azi, după ce creștinismul a pătruns pe teritoriile în care azi ne numim creștini - cel ortodox, în acest caz.

Viețuitorii creștinați continuau să creadă în diferite vietăți menite să le apere casele, holdele, foloseau descântece - care sunt prezente încă și în cultura română și foarte probabil și în cea rusă.

Îmi place mult acestă carte și mai ales caracterul ei feminist și sunt nerăbdătoare să citesc continuarea, sper că apariția ei pe piață nu va întârzia prea mult să apară.

A citit cineva cartea?
Voi ce citiți primăvara aceasta? :)



23. Ziua femeii - Scriitoarea - Mar 7, 2019 11:54:00 AM


La mulți ani fericiți și împliniți, dragele mele prietene, amatoare de literatură! (Desigur, același mesaj le este adresat și domnilor cititori). Mesajul este cu o zi în avans. :)
Cu ocazia Zilei Femeii, care în România este adesea asociată cu Ziua Mamei, mi-am propus să ne reamintim împreună despre câteva dintre cele mai iubite scriitoare contemporane (și nu numai).
Scritoare sub pseudonimLumea literară este astăzi accesibilă oricărei persoane cu înclinație în această privință. În trecut, multe scriitoare publicau sub pseudonim masculin, pentru a-și face loc în lumea literară, monopolizată de bărbați - de scriitori. Probabil că eroinele create de ei aveau mai multă credibilitate decât cele create de scriitoare, de vreme ce conservatorismul era în floare în acea perioadă.
Printre numele pe care le pot enumera aici sunt: Charlotte Bronte care și-a luat ca pseudonim literar masculin  Bell Currer, sora sa Emily scria sub numle Ellis Bell, Mary Ann Evans care a scris sub numele de George Eliot, ori Nelle Harper Lee, care a ales să publice sub o formă prescurtată a numelui său, Harper Lee, pentru a nu lăsa loc de interpretări.
În zilele noastre, pentru marketing - probabil -  romancierei britanice i s-a cerut să scrie sub pseudonimul J. K. Rolling. Numele ei real este Joanne Rolling, alegerea pseudonimului este justificată de faptul că operele sale au ca grup țintă băieți între 10 și 15 ani, 
Poate că seria Harry Potter ar fi avut același impact asupra cititorilor, cu sau fără pseudonimul literar. 
Oricum ar fi, operele acestor romanciere ne-au bucurat orele petrecute cu nasul în cărți și au reușit de asemenea să creeze personaje feminine puternice, cu o coloană vertebrală solidă. Eroine precum Jane Eyre din romanul omonim, Scout (Să ucizi o pasăre cântătoare) sau Hermione Granger, care este personaj secundar în seria Harry Potter.
Hermione e fata înțeleaptă, cu nasul mereu în cărți, care stă în preajma lui Harry și a lui Ron. Ei sunt trio literar inegalabil, din copilărie până la maturitate. 

Romanciere care au făcut senzație
Una dintre cele mai citite cărți, ecranizată și pentru HBO, aparține scriitoarei Margaret Atwood, este vorba despre Povestea slujitoarei. Autoarea crează o lume distopică guvernată de valori ultra-conservatoare. În această lume guvernată de bărbați, câteva femei sunt folosite drept incubatoare vii pentru a da naștere copiilor din familiile bine plasate în societate.
Elif Shafak, scriitoarea de origine turcă, își plasează eroinele într-o lume a contrastelor, a culorii, lume în care femeia nu are drepturi -  și cu toate acestea duce o viață tumultoasă - cu bune și cu rele. 
Menționez aici Bastarda Istanbulului, o carte preponderent cu personaje femei care luptă constant să-și depășească simpla lor condiție impusă de societate. 
Shafak reușește să creeze personaje puternice în majoritatea romanelor sale, în Cele 40 de legi ale iubirii întâlnim femei, în special, puse în ipostaze obișnuite, dar și în unele absurde. Țin minte, de exemplu, femeia care s-a plantat în grădină și s-a hotărât să se transforme în copac. Nu am menționat aspectul acesta în recenzia de acum doi ani, vă las să-l descoperiți.
Tot în categoria cărților cu acțiune plasată în lumea orientală intră și Cel care mă așteaptă, de Parinoush Saniee. Și aici avem parte de un personaj feminin extraordinar, extrem de puternic și hotărât. 
"Dar eu eram convinsă că libertatea era un câștig și că prezentul, în ciuda singurătății, se arăta mai bun decât trecutul în care suferisem adesea." - Cel care mă așteaptă - Parinoush Saniee
Schimbăm puțin locația poveștii și ne mutăm în Europa, Anglia, locul în care Jojo Moyes o plasează pe Louisa Clark. Tânăra are o poveste de dragoste interesantă cu șarmantul  Will Traynor, un tip arătos și bogat, imobilizat într-un scaun cu rotile.
„Să intri atât de puternic în viața altcuiva te obligă să regândești cine ești.”- Înainte să te cunosc - Jojo Moyes, bestseller New York Times
 Isabel Allende este una dintre romancierele mele preferate. Am citit destul de multe dintre scrierile sale, așa că nu mă pot gândi la un singur personaj feminin (sau nu) pe care să-l menționez. Vă las pe voi să le descoperiți. :)

Memorii și jurnale scrise de femei


Anaïs Nin este o femeie îndrăgostită. Eu iubesc, iubesc, iubesc unul dintre citatele mele favorite din toate timpurile - extras din Henry și June. Din jurnalul dragostei. Ea nu-și iubește doar soțul, îl iubește și pe Henry Miller. Când este o iubire de condamnat? Nu știu să vă zic, dar memoriile ei merită citite.
Anița Nandriș-Cudla, românca deportată în Siberia alături de cei trei fii ai ei își istorisește problemele problemele prin care trece zi de zi pentru asigurarea existenței. Amintiri din viață. 20 de ani în Siberia este o carte document despre viața româilor deportați. 
Malala Yousafzai este o tânără deja celebră prin rândul militanților pentru pace și accesul egal la educație al copiilor și tinerilor. Eu sunt Malala e jurnalul ei, câștigătoare a Premiului Nobel pentru pace în 2014.
Mineko Iwasaki este cea care l-a inspirat pe Arhur Golden să scrie Memoriile unei gheișe, doar că varianta lui este romanțată față de cea a gheișei Mineko Iwasaki. Așa că a scris și ea Adevărata viață de gheișă ca să putem și noi intra cu adevărat în tabieturile și viața acestor artiste.

Puteți citi mai multe recenzii ale cărților de memorii sau jurnalele pe care le-am lecturat eu aici. 
De asemenea, mai sunt multe autoare pe care le-am citit și nu le-am menționat în acest articol, fiecare scriitoare are meritul său și locul ei în lumea cărților alături de autorii bărbați care au făcut, de asemenea, o treabă excelentă. 
La mulți ani scriitoarelor și vouă cititoarelor! Dar și celor dragi ai voștri! Voi ce mai citiți? 
24. Anne. Casa cu frontoane verzi - L.M. Montgomery - Feb 25, 2019 6:30:00 AM


Anul trecut am descoperit cu bucurie pe standurile Târgului de carte Gaudeamus un titlu căruia la noi nu i se acordase prea multă atenție, chiar dacă la nivel internațional e foarte bine vândut și extrem de atrăgător. Acum opt ani am citit pentru prima dată Anne de la Green Gables și am scris despre lectură aici. De la șaptesprezece ani, câți aveam atunci, la aproape douăzeci și cinci, câți am acum, experiența acestei lecturi s-a schimbat, desigur. Gusturile mele literare s-au mai diversificat și pot să recunosc o carte bine scrisă când o citesc.  Chiar pot. :)
Despre povestea Annei pot spune, din nou, că m-a încântat, iar lectura acestei povești nu m-a dezamăgit nici în mijlocul celor douăzeci de ani ai mei. Anne Shirley este o fetiță orfană ce ajunge printr-o împrejurare fericită la ferma fraților Cuthbert, Marilla și Matthew. 
Deși aveau nevoie de muncitor la fermă, iar o fată unsprezece ani nu este ajutorul ideal în acest caz, cei doi se hotărăsc să o păstreze pe Anne, care se dovedește a fi un copil plin de imaginație și simț artistic. 

"Dar dacă ai idei mari, ai nevoie de cuvinte mari ca să le exprimi, nu-i așa?"Anne are o viață plăcută la Casa cu frontoane verzi (Green Gabeles), pe mica insulă pe care locuiesc frații Cuthbert. Odată cu începerea școlii apar noile provocări pentru mica roșcată. Culoarea părului și pistruii de pe față sunt un stigmat social pentru copila cu imaginație bogată, cu toate acestea reușește să-și facă prieteni și găsește un suflet îngemănat în persoana Dianei. 
Anne și Diana, ecranizare pentru Netflix
Încet, încet Anne învață cum stau lucrurile într-o comunitate normală. Fiind orfană și trăind mai mult cu griji și lipsuri, fetița nu se preocupă de studiu, credință și conduită în societate până să fie adoptată. 
"Sunt aşa de fericită că trăiesc într-o lume în care există octombrie! Ar fi înspăimântător să se treacă direct de la septembrie la noiembrie, nu-i aşa? Uită-te puţin la ramurile astea de arţar. Priveliştea lor nu te umple de frisoane? O să îmi împodobesc camera cu ele."
Datorită Marillei și lui Matthew - Anne învață să își controleze temperamentul, să își țină imaginația în frâu când este necesar, descoperă plăcerea de a studia, bunătatea omaneilor și mai presus de toate - realizează că o tânără instruită este o tânără cu un viitor luminos. 
Orfana căreia nu i se dădeau șanse și care ajunsese motiv de bârfe în primele ei luni în adopție, devine astfel o elevă eminentă care îi surclasează pe copiii cei mai bogați din Avonlea.
"să aștepți cu entuziasm un lucru este jumătate din plăcerea lui, exclamă Anne" Demnă de menționat este și calitatea pedagogică a cărții. L.M. Montgomery îi dă adesea și pe adulți ca anti-exemplu când e vorba de lipsa virtuților, de înclinația spre bârfe sau susținerea stereotipurilor. 
Anne învață din propriile greșeli, dar și din nedreptățile la care o supun cei din jurul ei, evită să le facă mai departe altora.
Să vă spun părerea meaAnne Shriley mi-a intrat la suflet încă de acum opt ani și nu a ieșit nici în ziua de azi. Sigur nici nu va ieși vreodată pentru că nu te poți plictisi  de un personaj atât de actual și dulce precum este ea. Chiar dacă acțiunea are loc la finalul secolului XIX, situațiile și personajele sunt cât se poate de actuale. 
Relațiile mamă-fiică, tată-fiică - fata devine cu timpul fiica celor de la Green Gables - dar și relațiile dintre prieteni sunt încântătoare și pot să descrețească frunțile oricărui cititor. Mai ales dacă acesta pornește de la premisa că scrierea nu merită importanță pentru că este destinată în special publicului tânăr. 
Anne. Casa cu frontoane verzi este o carte ce poate bucura orice cititor, indiferent de vârsta la care este lecturată.
Detalii tehniceNr. volume: 2.An aparitie: 2017Autor: L.M. MontgomeryCategoria: Carti Pentru CopiiEditie: NecartonataEditura: PREDANIAFormat: 200 x 130 mm

Voi ce mai citiți?
25. Înainte să fim ai voștri - Lisa Wingate - Feb 22, 2019 1:23:00 PM
Înainte să fim ai voștri este povestea fictivă a unei familii destrămate, a unor surori și a unui frate separați de niște oameni mârșavi și interesați de câștiguri financiare. 
Mârșăviile acestea s-au întâmplat cu adevărat în Statele Unite ale Americii, iar Lisa Wingate  - autoarea - s-a inspirat din articolele citite și izvoarele istorice pentru a scrie acest roman.
Romanul urmărește povestea lui Rill Foss, a celor trei surori și a fratelui lor care duc o viață plăcută într-o casă plutitoare de pe Râul Mississippi alături de Queenie și Briny, mama și tatăl lor.
"Tot ce aveam era râul, dar râul ne hrănea și ne purta cu el și ne elibera."(pag. 339)
Viața lor se schimbă radical în momentul în care mama este nevoită să dea naștere gemenilor familiei, cei cinci frați mai mari sunt lăsați singuri pe barcă în timp ce Briny o duce pe Queenie la maternitate. 
Lăsați singuri, cei cinci copii sunt luați de pe casa plutitoare de niște străini, cu promisiunea că vor fi reuniți cu părinții lor - și duși la Orfelinatul condus de Georgia Tann în Tennessee. 
 Acolo cad pradă abuzurilor  îngrijitorilor nemiloși, malnutriției și violenței. În momentul în care realizează că familia nu va mai fi vreodată reunită, iar fratele și surorile ei riscă să fie adoptați de diferiți bogătași, Rill încearcă diferite tertipuri pentru a-i ține alături de ea. Fără succes, însă.
În celălalt plan al cărții o avem pe Avery Stafford, o tânără din vremurile noastre, provenită dintr-un neam de oameni politici care află că în trecutul familei sale au avut loc niște evenimente tragice care au schimbat cursul istoriei lor. 
Dornică să afle mai multe despre istoria familiei sale - Avery - ajunge să o întâlnească pe May într-un cămin de bătrâni - de la aceasta află că bunica sa Judy a trecut și ea prin sistemul de adopții condus de Georgia Tann. 
 Familie pe o casă plutitoare, sursaAvery își schimbă complet percepția pe care o avea despre bunica și despre familia din care provine, pe măsură ce se adâncește în acest mister al familiilor destrămate și a copiilor declarați orfani sau abandonați în anii 1920-1940.
Cu ajutorul lui Trent Turner, el însuși nepot al unuia dintre copiii dați spre adopție, Avery află istoria lui Rill Foss și altor copii.
Rill se dovedește a fi de fapt May, bătrână acum - cândva fetița fericită de pe Râul Mississippi găzduită o vreme la orfelinat de Georgia Tann și dată spre adopție împreună cu una dintre surori la o familie cu stare materială bună.
Povestea se încheagă ca un puzzle, curge ca un râu - a căror valuri și istorii o urmăresc mereu pe May, care nu-și uită trecutul și lupta pe care a dus-o în adolescență pentru a-și păstra fratele și surorile lângă ea. 

"Ce nu-și mai aduce aminte capul, inima tot știe. Dragostea, mai tare ca orice." (pag. 416)

Legătura dintre Avery și Trent devine din ce mai puternică pe parcursul deslușirii istoriei familiei ei. 

Să vă spun părerea meaInspirat din cazul real al Georgiei Tann, directoarea unui orfelinat ce intermedia răpirea unor copii și adopția lor de către familii bogate contra unor sume extrem de mari de bani, romanul Lisei Wingate spune povestea unor frați cu destine frânte, care reușesc, în cele din urmă să-și găsească liniștea și să accepte trecutul așa cum a fost. 
Lectura cărții este foarte plăcută și captivantă. Am citit cele aproape cinci sute de pagini în două săptămâni, am strecurat momentele de lectură printre orele în care învățam pentru examenele din sesiune și nu regret niciun minut furat pentru a citi această carte. :) 
O recomand cu căldură oricărui cititor ce dorește să afle istorii regăsite ale omenirii. 
Detalii tehnice despre carteAn aparitie: 2018Colectie: Fiction ConnectionEditura: TREIFormat: 200 x 130 mmNr. pagini: 480Traducator: Alexandra Fusoi