Despre mine

Adrian Cirlea

preot buddhist Jodo Shinshu presedinte Asociatia Buddhista Jodo Shinshu din Romania

Blogs Home » Life » Culinar » Taranu Pu'er

Taranu Pu'er

Deşi sunt ţăran după buletin şi caracter, nu-mi place nici vinul, nici ţuica, nici pălinca. De dimineaţa până seara, indiferent ce fac, beau ceai. Vorba lui Samuel Johnson, el însuşi căzut în patima ceaiului: "I am a hardened and shameless tea drinker"... Şi atât sunt de pasionat încât m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă tot ce ştiu despre ceai.

Articole Blog

01. Drumul către ceruri (documentar) - Jul 5, 2017 1:45:00 PM
Documentar ce urmărește caravanele tradiționale de ceai care pornesc din pădurile subtropicale chineze până la faimoasa piață de ceai din Lhasa, Tibet - o călătorie de 4000 km de-a lungul vechiului Drum al Ceaiului.








02. Ceai negru Ceylon de la Ahmad Tea - Mar 31, 2014 6:03:00 PM
Am ochit de ceva timp magazinul arăbesc din cartierul meu, situat peste drum de statia de metrou Dristor 2 şi plin cu diverse produse specifice, aşa că astăzi am decis să investighez mai îndeaproape raftul cu ceaiuri. Erau acolo diferite cutii mari cu ceai negru si verde, la plic sau vărsat, cu nume arăbeşti şi turceşti. Am cerut un Ceylon tea iar vânzătoarea mi-a arătat două sortimente, unul de 300 gr la puţin peste 10 lei şi altul de 500 gr la 24 lei! Am întors cutia pe toate părţile, am citit şi răscitit am întrebat de două ori dacă e sigur "ceai frunze" şi până la urmă l-am cumpărat. Şi bine am făcut!

Dragii mei, ceai negru Ceylon, împachetat în Sri Lanka în decembrie anul trecut, aşadar proaspăt (garanţie până în 2016), culoare, miros şi gust bun şi ..... 500 grame! Păi la banii ăştia abia iei puţin peste 100 grame de la alte magazine! Iar eu am luat, repet -  500 grame la 24 lei!

Aveţi în acest articol două fotografii ale cutiei şi frunzelor. Din păcate nu am încă o poză cu magazinul dar voi face una în curând. Însă indiferent dacă găsiţi acest magazin sau cumpăraţi ceaiul din alte părţi (căutaţi orice magazin cu produse arăbeşti sau rafturile specifice din Auschan, Cora etc) vă recomand firma producătoare - AHMAD TEA. Habar nu aveam de ea până acum însă cu siguranţă voi mai căuta această marcă. Aici aveţi siteul firmei:
http://www.ahmadtea.com

Iată aşadar, un bun început pentru noua mea rubrică de recomandări şi recenzii, în care vă voi împărtăşi experienţele mele cu diferite firme producătoare sau magazine de ceai.  Nu sunt expert, ci simplu ţăran consumator  şi în această calitate spun ce gândesc şi recomand ce-mi place.






03. Lapsang Souchong - ceai negru afumat - Feb 7, 2014 9:44:00 PM
Zilele trecute am primit cadou un tip de ceai mai ciudat. Se numeşte Lapsang Souchong - în traducere “mica plantă de pe muntele Lapu” şi provine din regiunea Wuyi, provincia Fujian. Se spune că acest tip de ceai a fost creat în timpul dinastiei Qing (1368-1644), într-o perioadă în care trecerea armatelor întarzia uscarea anuală a frunzelor de pe dealurile din Wuyi. Pentru a putea satisface mai repede nevoile pieţei, producătorii au decis să grăbească procesul de uscare a frunzelor, afumându-le deasupra focului de pini. Astfel a luat naştere tipul de ceai negru afumat cu care m-am dedulcit sau mai bine zis, afumat, zilele acestea :)
Este un ceai interesant cu fani celebri, printre care Sir Winston Churchill care a dobândit obiceiul de a-l bea dimineaţa devreme, împreună cu un trabuc, la începutul carierei sale, pe vremea când se afla în Cuba.

De asemenea, James A Michener descrie Lapsang Souchong într-una din cărţile sale ca fiind “a man’s tea, deep and subtle and blended in some rugged place” … “better even than whisky”. Patrick Jane, protagonistul serialului celebru The Mentalist este o altă celebritate care preferă Lapsang Souchong.
Vă recomand să-l încercaţi dar să nu mă înjuraţi dacă nu vă place, acest ceai fiind unul foarte controversat şi cu recenzii destul de radicale de ambele părţi. De asemenea, nu este un ceai ieftin.În ceea ce mă priveşte, mi s-a părut interesant, nimic mai mult deocamdată. Însă continui să-l beau şi să-l descopăr mai bine. Nu trag niciodată concluzii pripite legate de un ceai anume, mai ales dacă nu l-am consumat decât dintr-un singură sursă. Oricum, aşa cum zice şi denumirea lui, are un puternic gust şi miros (persistent!) de fum :) 


04. Pregătirea ceaiului – temperatură şi timpi de fierbere - Jan 20, 2014 2:02:00 PM

Iată câteva sfaturi simple. Ele provin din experienţa mea, ceea ce înseamnă că pot fi bune, mai puţin bune dar în nici un caz teribil de proaste :)

Ceai verdeInfuzie 1-3 minute pentru ceai la plic şi 2-4 minute pentru frunze desfăcute. Temperatura de fierbere: 75 - 80 °C. Dacă nu aveţi termometru, după ce apa dă în clocot lăsaţi-o să se răcească 7-10 minute şi apoi turnaţi-o peste planta de ceai. 
Ceai negru3-5 minute pentru ceai la plic şi 3-5 minute pentru frunze desfăcute.Temperatura de fierbere: 99 °C . Dacă nu aveţi termometru, după ce apa dă în clocot stingeţi focul şi turnaţi-o peste planta de ceai
Ceai Oolong3-5 minute pentru ceai la plic şi 5-7 minute pentru frunze desfăcute.Temperatura de fierbere: 80 -85 °C  Dacă nu aveţi termometru, după ce apa dă în clocot stingeţi focul şi turnaţi-o peste planta de ceai.

Ceai Pu’erUnii spun că timpul de infuzie poate fi nelimitat; eu însă folosesc 5 – 10 minTemperatura de fierbere:  95 - 100 °C Dacă nu aveţi termometru, după ce apa dă în clocot stingeţi focul şi turnaţi-o peste planta de ceai.
Ceai alb30 – 60 sec pentru ceai la plic şi 2-3 minute pentru frunze desfăcute. Temperatura de fiebere: 65 - 70 °C Dacă nu aveţi termometru, după ce apa dă în clocot lăsaţi-o să se răcească 10 minute şi apoi turnaţi-o peste planta de ceai.

Important:
În nici un caz nu faceţi ceaiul punând planta la fiert în ibric! În acest fel iese ciorbă, nu ceai :) Din păcate, am văzut mulţi oameni procedând astfel.



05. Cum beau ceaiul - sfaturi simple ţărăneşti - Jan 18, 2014 9:38:00 PM

Dincolo de informaţii, cultură, istorie etc, trebuie să ai propria ta întâlnire cu ceaiul. Internetul şi materialele de specialitate sunt pline de sfaturi despre ce fel de ceai să alegi, cum să-l bei şi aşa mai departe, însă până la urmă le poţi arunca pe toate la gunoi, te aşezi în cur şi bei ce ai chef, cum ai chef şi când ai chef. Orice băutor înrăit, fie el de alcool sau de ceai, devine la un moment dat, expert :) 
Ceaiul, înainte de toate, e plăcere. De exemplu, pe mine mă cam enervează discuţiile prelungite pe tema efectelor benefice asupra sănătăţii[1]deoarece am senzaţia că ceaiul devine aşa o chestie de farmacie sau tratament. Nu frate, eu beau ceai pentru că îmi place. În primul rând beau numai ceaiurile al căror gust şi miros îmi plac, apoi beau şi pentru că mă încântă poveştile şi legendele diferitelor tipuri de ceai. Pentru mine aşadar, ceaiul este o plăcere fizică şi culturală.
Pun pariu că până şi băutorii ocazionali au auzit de ceremonia ceaiului şi că au văzut măcar odată în viaţă un documentar sau video clip în care nişte asiatici beau ceai cu gesturi ceremonioase şi atent studiate. Cu toate acestea, în afara unui procent mic de specialişti, prea pasionaţi sau prea îndelung-răbdători, noi ceilalţi cam greu putem bea ceai în starea potrivită a minţii sau într-un mediu propice contemplaţiei. Din acest motiv prefer să mă adresez în acest blog doar consumatorilor obişnuiţi ai acestei licori sau celor care încă mai au nevoie să fie convinşi şi care, din păcate, pot avea senzaţia că ceaiul e numai pentru bolnavi sau mai rău, numai pentru elite culturale.
Deci, savuraţi-vă ceaiul aşa cum puteţi, când staţi aşezaţi sau întinşi, în picioare şi în grabă ca la crâşmă ori liniştiţi la televizor sau citind o carte. Ceaiule un prieten bun, indiferent ce aţi face. Un singur lucru vă cer: când duceţi ceaşca la gură şi îl gustaţi, fiţi atenţi la aromă şi gust – măcar atunci, în acea secundă. Ăla e momentul culminant când ceaiul se manifestă şi vă oferă totul. Cu o secundă-două de atenţie, aţi făcut tot ce trebuia făcut, aţi atins calea ceaiului, exact ca maeştrii chinezoi din filmele cu bătaie sau de pe Discovery :). Dacă vreţi, plimbaţi ceaiul prin gură ca şi cum aţi degusta vin. În acest fel îi savuraţi şi mai bine gustul. De asemenea, dacă aveţi aşa ceva la îndemână, beţi ceaiul dintr-o ceaşcă albă pentru a-i putea admira mai bine culoarea. Dar merge şi dintr-un pahar incolor aşa cum am văzut că fac arabii. Fiecare ceai are culoarea şi nuanţele lui care sigur o să adauge o nouă plăcere la cea oferită deja de gust şi miros.
Iar acum ceva important! Nu pângăriţi ceaiul cu zahăr. E ca şi cum aţi pune apă în ţuică, ba chiar mai rău, ca şi cum aţi pune apă şi sifon în acelaşi timp :). Ceaiul cu zahăr sau lapte (cum fac unii englezoi), e ca dracu. Mai bine obişnuiţi-vă cu gustul plantei şi nu vă temeţi - nu va fi amar, aşa cum probabil vă aşteptaţi. În timp, renunţând la tâmpenia aia de zahăr veţi vedea că începeţi să distingeţi gusturi şi nuanţe noi şi că fiecare tip de ceai are specificul lui. Aveţi răbdare, pentru că unele gusturi vi se pot părea ciudate sau străine dar ce nu ne-a părut străin la început? Până şi ţigara ni se părea nasoală şi tuşeam din cauza ei atunci când ne-am apucat dar după ceva timp, a devenit de nelipsit. Fiţi siguri însă că ceaiul e mult mai tare decât ţigarea, alcoolul sau cafeaua şi că odată instalat în obicei, o să vă ofere mai multe satisfacţii.
În încheiere, mai am câteva sfaturi simple. Nu lăsaţi ceaiul nebăut prea mult timp deoarece odată preparat îşi pierde din calităţi. În nici un caz nu-l lăsaţi pe a doua zi.
Cu ceva timp în urmă am fost întrebat dacă e vreo oră potrivită pentru ceai. Nu ştiu, pentru că eu personal nu am astfel de ore speciale sau o limită de seară. Beau ceai dimineaţa, la prânz, seara, noaptea şi ori de câte ori am chef. Pentru că organismul meu s-a obişnuit cu ceaiul, nu am probleme cu somnul din cauza lui şi nu mă agită; din contră, dacă mă doare capul, sunt stresat ori am diferite probleme, ceaiul mă calmează. De asemenea, am observat că pot bea ceai verde sau negru la două noaptea şi apoi să dorm ca un prunc, ceea ce nu se întâmpla deloc atunci când consumam cafea :)
Dar atât deocamdată. Mi-am pus în gând să nu scriu postări prea lungi ca să nu plictisesc. De fapt, nici nu ar fi aşa multe de spus. Bucuraţi-vă de ceai şi să ne auzim cu bine.






[1] Totuşi, nu ar fi rău să consultaţi un medic dacă ştiţi că aveţi probleme grave de sănătate, pentru a vedea dacă nu cumva, unele tipuri de ceai vă sunt dăunătoare.  Eu personal nu ştiu să existe cazuri în care ceaiul poate fi dăunător dar probabil cei cu inima în colţuri nu ar trebui totuşi să bea trei litri de ceai verde pe zi ca cei fără nici o problemă :) 
06. Cum îmi cumpăr ceaiul - Jan 15, 2014 12:14:00 AM
Începând cu acest articol deschid o nouă categorie, “experienţe personale” în care voi da, cu smerenia începătorului şi câteva sfaturi. Dacă vi se par potrivite, urmaţi-le, dacă nu, atunci ignoraţi-le. Eventual, puteţi să-mi împărtăşiţi şi voi din experienţa voastră.
În primul rând, nu cumpăr ceaiuri ieftine, adică mai jos de 10 lei pe suta de grame. Asta deoarece am avut destule experienţe neplăcute cu ele, de la gustul prost şi până la vărsături. Chiar nu sfătuiesc pe nimeni să se zgârcească la bani când vine vorba de ceai. Eu însumi am venituri modeste dar dacă nu mai am ceai, fac un efort şi scot din buzunar cel puţin 10-15 lei.

În al doilea rând, prefer ceaiul vărsat în locul celui la plic, deşi am avut unele experienţe foarte plăcute şi cu această variantă, mai ales cu ceaiuri preparate în afara ţării. De ce prefer totuşi, ceaiul vărsat? Păi ca să pot observa şi verifica frunzele, să văd şi eu ce beau, dacă există chestii dubioase pe acolo, precum beţişoare şi bucăţele de lemn etc. Apropo de asta, am oroare când găsesc în punga de ceai vărsat, printre frunze, bucăţi mai mici sau mai mari de beţişoare. Trebuie ştiut că într-un ceai de calitate nu ar trebui să fie decât frunze iar nu beţişoare sau bucăţi de lemn. Ceaiul se face din frunze iar nu din lemne! Apoi de ce să beau, pe lângă ceai, hârtie opărită? Uneori, când nu am încotro şi cumpăr ceai la plic îl tai cu foarfeca şi vărs conţinutul în apă când vreau să-l pregătesc.
Însă chiar dacă ceaiul nu este la plic, prefer să-l cumpăr în recipiente închise etanş, pentru a fi sigur că frunzele îşi menţin calităţile. Atenţie însă la data expirării – să nu credeţi că ceaiul e valabil până la acea dată în orice condiţii! De fapt, data expirării se referă la ziua până la care ceaiul din recipient poate fi păstrat închis fără să se deterioreze, dar odată deschis, frunzele îşi pierd din calităţi într-un timp destul de scurt. Aşadar, ceaiul dintr-un recipient desigilat trebuie băut în maxim o lună dacă vreţi să-l savuraţi cât mai bine. Iată un motiv pentru care nu are rost să luăm cantităţi prea mari de ceai şi să le deschidem pe toate.
Înainte de a cumpăra ceva citiţi cu atenţie ingredientele sau cereţi informaţii despre ele. Asta deoarece nu întotdeauna  plicul conţine doar frunze din ceaiul X ori amestecul Y. De exemplu, eu nu cumpăr niciodată un produs pe care scrie „arome”. În opinia mea, frunzele de ceai ar trebui să aibă aroma lor naturală, intrinsecă iar nu una adăugată. Aşadar, dacă vedeţi la ingrediente cuvintele, „frunze de ceai, aromă, etc”, nu cumpăraţi. Acea aromă e un aditiv dubios. Ideal ar fi să putem afla de asemenea, informaţii despre provenienţa plantelor ambalate de firma respectivă, despre cultivator etc.


07. Ceaiul Pu-erh (istorie si traditie) - Jan 12, 2014 3:46:00 PM

vechiul drum călare al ceaiului din Yunan
până dincolo de TibetIstoria ceaiului Pu-erh poate fi trasată înapoi în timp până la dinastia Zhou (cca 1046-256 î.e.n.). Însă comerţul cu acest tip de ceai între China şi Tibet a început în timpul dinastiei Tang (618-917 e.n.), când o mare cantitate de Pu-erh produs în Yunan (provincia originară pentru acest ceai) a început să fie vândut tibetanilor prin intermediul faimosului “drum călare al ceaiului”, ce a jucat un rol extrem de important în comerţul trans-regional din sud-vestul Chinei, la fel de important precum cealaltă rută comercială cunoscută sub numele de Drumul mătăsii. Înflorind în timpul dinastiilor Ming (1368- 1644) şi Qing (1644-1911), drumul călare al ceaiului colecta Pu-erhul produs în zona Yunan, trecea printr-un număr de staţii intermediare, precum Lijiang dinYunan, Litang din provincia Sichuan, Chamdo, Nyingchi, Lhasa, Shigatse şi Lokha din Tibet, ajungând în cele din urmă în ţări precum India, Nepal şi Bhutan sau chiar mai departe în Asia de vest şi Africa.
În conformitate cu lucrarea istorică Man Shu (“Enciclopedia Chinei de sud-vest şi Asiei de sud-est”) scrisă în timpul dinastiei Tang, comerţul cu ceai pe acest drum a devenit atât de popular şi prosper încât pe el veneau să achiziţioneze ceai, mii de negustori din Tubo, un regat vechi ce a dominat platoul Tibetan câteva secole. Motivul pentru care acest ceai a fost şi este atât de popular în Tibet, se datorează faptului că dieta locuitorilor era foarte bogată în grăsimi iar vegetalele fiind destul de greu de găsit, ceaiul Pu-erh ajuta la digestie şi oferea nutrienţi importanţi, greu de găsit în alimentele locale.De atunci şi până azi, acest tip de ceai a rămas băutura obişnuită în această zonă, el fiind de asemenea, genul de ceai ofrandă al buddhismul tibetan, existând multe însemnări istorice cu cantităţi impresionante de ceai Pu-erh oferit în dar lamaşilor sau mănăstirilor buddhiste din zona Tibet-Yunan de către credincioşi cu stare sau chiar de lideri politici locali. 
Cărăuşi de ceai în Sichuan, 1908Astfel, în 634 e.n., cu şase ani înainte de căsătoria lui Songtsen Gampo (617-650, rege în Tubo) cu prinţesa Wencheng din dinastia Tang, regatul Tubo a ocupat Dechen şi a introdus şcoala Kagyu a buddhismului tibetan printre tibetanii care locuiau în provincia Yunan. Fondatorul acestei şcoli, Karmapa Dusum Khyenpa (110-1193), aflat în pelerinaj la muntele Jizu, în 1147, a primit în dar 50 saci de Pu-erh din partea regelui statului Dali şi a clanului Mu din Lijiang, ceea ce a dus la stabilirea unui sistem de donaţii pe bază de Pu-erh. În 1256 lui Karma Pakshi (discipolul lui Karmapa Khyenpa) i s-a oferit o pălărie neagră, un sigiliu de aur şi o mare cantitate de ceai Pu-erh, plus titlul de 'Lord al Dharmei Preţioase' de către hanul mongol al cărui successor va deveni în scurt timp, împăratul dinastiei Yuan din China. De atunci înainte, Karmapa Dusum Kyenpa a fost retroactiv recunoscut ca primul Buddha viu al sistemului Pălăriei Negre, ceea ce a dat naştere la un întreg sistem de reîncarnări sfinte numit “tulku” iar ceaiul Pu-erh a devenit la rândul lui, o parte importantă a ofrandelor specifice buddhismului tibetan.
frunze de Pu-erh in forma de turtaÎn 1654, al şaselea Sharmapa Rinpoche al ramurii bonetelor roşii din şcoala Karma Kagyu a  fost invitat de căpetenia clanului Mu, Nagawang Chokyi Wangchuk, să viziteze teritoriile locuite de tibetani din provincia Yunan (China) pentru a superviza tipărirea versiunii Lijiang a Kangyur (canonul tibetan), prilej cu care a participat la o ceremonie de consacrare şi a primit peste 100 de pachete de Pu-erh. De asemenea, în 1649 Choying Dorje, al 10-lea Karmapa Rinpoche din Karma Kagyu a vizitat Yunan pentru a oferi diferite iniţieri unei adunări de 1000 călugări şi laici aflaţi sub administraţia Mu, prilej cu care, din nou, au fost primite mari cantităţi de ceai. Acestea sunt numai câteva exemple dintr-un lung şir de donaţii şi ofrande de ceai Pu-erh către diverşi lideri religioşi din Tibet sau zone locuite de tibetani, inclusiv Nepalşi Bhutan.
Pu-erh ambalat pentru vanzareIată aşadar, cât de important este acest ceai! Dar pe lângă informaţiile istorice trebuie să mai ştiţi ceva. Spre deosebire de alte tipuri de ceai, Pu-erh nu se strică în timp, din contră, cu cât e mai vechi cu atât mai bine. Din acest motiv un Pu-erh de calitate va avea întotdeauna înscris pe etichetă anul fabricaţiei dar va fi şi foarte scump. În ceea ce mă priveşte, nu am cumpărat sau băut niciodată un Pu-erh clasic, ambalat şi împachetat tradiţional, adică presat în  formă de cărămizi, discuri, turte etc, ci doar ce am putut găsi pe piaţa din Bucureşti la un preţ acceptabil. Dar despre magazinele cu Pu-erh din România voi vorbi într-un alt articol.


08. Ceaiul tribut (Gong Cha) - Jan 12, 2014 9:43:00 AM
În conformitate cu cronica Hua Yang Guo Zhi, scrisă de Chang Qu, în jurul secolului IV e.n. locuitorii din statele Bashu ofereau ceai ca tribut curţii imperiale, încă de înainte de anul 1000 î.e.n. La început a fost ceva voluntar însă treptat a devenit obligatoriu. Sistemul Gong Cha a fost mai bine organizat începând cu anul 700 e.n. în timpul dinastiei Tang. Oficiali guvernamentali au fost trimişi în tot imperiul pentru a verifica producţia de ceai, impunându-se în acelaşi timp standarde calitative.Ceaiul tribut era cules şi pregătit în aceeaşi zi iar o astfel de fermă imperială putea avea până la 10000 de angajaţi în mijlocul sezonului.  Sistemul Gong Cha a rămas funcţional până în timpul ultimei dinastii (Qing 1644-1911), când împăratul se putea bucura de cele mai bune ceaiuri din China.
Chiar şi în zilele noastre unele ceaiuri chinezeşti sunt foste Gong Cha, ele dominând exportul de ceai. În postările mele viitoare voi menţiona ce fel de ceai a fost, pe vremuri, inclus în lista ceaiurilor imperiale.
Însă atenţie, dacă un anumit tip de ceai era Gong Cha asta nu înseamnă că ce avem noi în plic este la aceleaşi standarde de calitate ca atunci! Reclama este sufletul comerţului şi de aceea cuvintele "Gong Cha" se află cam pe toate pachetele de ceai :)
09. Lu Yu - Înţeleptul ceaiului - Jan 11, 2014 8:33:00 PM
Maestrul Lu YuLu Yu (733-804 e.n.) a fost un Maestru al ceaiului din epoca de maximă înflorire a dinastiei Tang. Vorbind în temeni moderni, ceaiul a fost într-adevăr, cariera lui. Maestrul Lu făcea parte din acea categorie de experţi ai ceaiului care culegeau, produceau şi pregăteau ceai pentru clienţii lor. Aceşti clienţi erau adeseori familiile bune ale Chinei dinastiei Tang (618-907 e.n.), unii dintre ei având pe statul de plată proprii lor maeştri ai ceaiului.
Cu toate acestea, Lu a fost mai mult decât un maestru obişnuit de ceai, fiind chiar numit „Înţeleptul ceaiului” sau un geniu al ceaiului. Calea ceaiului practicată de Lu este profund înrădăcinată în cultura chineză clasică a cultivării de sine. Considerat de contemporanii săi ca având puteri supranaturale, Lu era privit şi ca un zeu al ceaiului.
Povestea sa, asemenea celei a popularizării ceaiului în dinastia Tang, a început într-o mănăstire buddhistă. Lu, abandonat de mic, a fost crescut de un călugăr buddhist. De la o vârstă fragedă, şi-a asumat sarcina de a pregăti ceaiului pentru maestrul său care excela el însuşi în această artă. Însă în loc să devină călugăr, Lu a ales calea unui erudit confucianist pasionat de ceai.
fragment din Cha Jing de Lu Yu
Însemnările găsite în textele din timpul dinastiei Tang ne indică faptul că Lu avea meseria de maestru al ceaiului. De exemplu, Feng Shi Wen Jian Ji, o cronică a clanului Fang din dinastia Tang, ni-l descrie pe Lu ca angajat al unui oficial guvernamental pe nume Li jiqing şi având deja o reputaţie de expert în ceai. Însă aceasta a crescut mai ales după apariţia lucrării sale de căpătâi -  Cha Jing sau Ceaiul Clasic. Cha Jing este primul manual al ceaiului dar şi o fereastră către lumea maestrului Lu, îmbibată de filosofie buddhistă şi daosită. Rădăcinile buddhiste ale personalităţii sale ies în mod special în evidenţă.
Viaţa lui Lu a fost compusă din perioade lungi de retrageri singuratice în munţi – sălaşul tradiţional al nemuritorilor daoişti şi buddhişti. În aceste momente Lu urca în locuri innaccesibile pentru a culege ceaiuri rare şi pentru a găsi cele mai bune surse de apă.

Cartea lui Lu a fost un best-seller în timpul dinastiei Tang, declanşând o adevărată frenezie a ceaiului în toată China. Mulţi cititori au început să colecţioneze diferite versiuni ale setului său de 24 de vase de ceai descris în carte. Cei bogaţi au strâns bineînţeles, variante luxoase făcute din porţelan fin sau argint. Cu toate acestea, Lu însuşi nu era un admirator al luxului, proclamând că ceaiul „nu încurajează extravaganţa” şi sfătuindu-şi cititorii să se angajeze mai degrabă în savurarea aromei. De asemenea, el recomanda să se bea numai trei ceşti de ceai odată.  Această cale a moderaţiei, în armonie cu „calea de aur” a lui Confucius ori „calea de mijloc” buddhistă, este un concept cheie în istoria cultivării de sine chinezeşti.
Statuia lui Lu Yu de la Academia de Stiinte ale
agriculturii din FujianÎnsemnări despre calităţile supranaturale ale lui Lu se găsesc în multe texte ale dinastiei Tang. Unul dintre ele descrie reacţia plină de uimire a unui ofiţer în faţa abilităţii lui Lu de a spune din ce zonă provine apa doar după gustul ei. Alte referinţe ni-l descriu pe Lu ca pe un zeu în timpul vieţii şi imediat după moarte, mulţi oameni din acea epocă angajându-se în acţiuni de venerare şi având portrete ale sale pe pereţii magazinelor de ceai.

Astfel a ajuns să fie respectat Lu – cel ce a scris primul manual despre ceai şi a răspândit această băutură de-a lungul Chinei.Mai târziu, odată cu îmbunătăţirea metodelor de preparare a frunzelor, a devenit din ce în ce mai uşor pentru oamenii obişnuiţi să-şi facă ceai. Aceasta s-a întâmplat în mod special la sfârşitul dinastiei Song, când s-a încheiat şi epoca maeştrilor de ceai. Însă Lu a rămas pentru totdeauna imortalizat ca „Înţeleptul ceaiului” şi cel mai important personaj istoric din cultura tradiţională chineză a ceaiului.  



10. Pe scurt despre cele şase tipuri de ceai - Jan 9, 2014 5:32:00 PM

Când spun “ceai”, mă refer exclusiv la băutura obţinută din planta de ceai camellia sinensis, iar nu la fierturile/infuziile din diferite alte plante. Această camellia sinensis are patru variante dintre care două sunt în mod principal folosite pentru ceai:
1. Camellia sinensis varianta sinensis2. Camellia sinensis varianta assamica
Diferitele tipuri de ceai provin din aceeaşi plantă doar că frunzele ei sunt procesate diferit după cules. În funcţie de această procesare avem câteva tipuri principale de ceai:

Ceaiul verdeEste făcut din frunzeneoxidizate care au fost doar încălzite după cules şi apoi rulate. Se găseşte în variante chinezeşti, japoneze etc
Ceaiul negruAcesta îşi ia culoarea şi aroma specifică dintr-un proces natural de oxidizare care urmează imediat după cules, uscare şi rulare. Numele de ceai negru este dat de europeni după culoarea frunzelor, însă în China el este numit ceai roşu, după culoarea lichidului. Deşi eu însumi prefer să-l numesc “roşu”, voi folosi totuşi, în acest blog, numele de ceai negru.
Ceaiul OolongEste un tip de ceai semi-fermentat, între ceaiul verde şi cel negru. Traducerea numelui înseamnă “dragonul negru”. Este originar din China şi Taiwan.
Ceaiul albEste un tip de ceai foarte rar deoarece provine din frunze culese într-o perioadă de numai trei săptămâni într-un an.
Ceaiul galbenUn tip de ceai destul de nefamiliar multor băutori de ceai, mai ales datorită faptului că este produs exclusiv în China. Însă cu toate acestea, nu este foarte rar, fiind produs de secole în diferite provincii, mai ales în Anhui, Hunan şi Sichuan.
Ceaiul întunecat (dark tea)Acesta ar fi de fapt, ceaiul negru chinezesc, dar cum numele este deja luat de ceea ce chinezii numesc “ceai roşu”, literatura de specialitate în limba engleză l-a numit “dark tea”. Din experienţa mea, pot spune că într-adevăr, culoarea acestui tip de ceai este mult mai întunecată decât a ceaiului negru. Cel mai faimos tip de dark tea este “Pu’er” sau“Pu-erh”, un fel de şampanie a ceaiului care, spre deosebire de celelalte ceaiuri, cu cât este mai vechi cu atât este mai bun.   
Fiecare din aceste tipuri de ceai are mai multe variante despre care voi vorbi în articole separate. De asemenea, tot în viitoare articole separate voi prezenta mai multe informaţii despre legendele, poemele şi diversele chestiuni culturale asociate lor, precum şi despre efectele lor specifice, sfaturi de preparare,  etc

11. Ceaiul „Fântâna dragonului” – Longjing - Jan 8, 2014 6:25:00 PM

Împăratul QianlongSe spune că odată, împăratul Qianlong (1711-1799) din dinastia Qing, a vizitat templul Hu Gong de la poalele muntelui Shi Feng Shan (Vârful Leului) unde i s-a oferit o cupă de ceai Longjing. Impresionat de gustul său deosebit, împăratul a oferit celor optsprezece tufe de ceai aflate în faţa acestui templu, rangul de ceai imperial, el fiind inclus de atunci înainte pe lista ceaiurilor demne de a fi oferite ca tribut curţii imperiale (Gong Cha). Aceste tufe există şi acum iar ceaiul produs din frunzele lor este cotat per gram, la bursă, mai mult decât aurul.
Mai există şi o altă legendă care îl leagă pe împăratul Qianlong de ceaiul Longjing. Se spune că în timp ce vizita templul şi impresionat fiind de mişcările armonioase ale fetelor care culegeau ceaiul respectiv a decis să-l guste el însuşi. În timp ce culegea câteva frunze a primit vestea că trebuia să se întoarcă urgent la Beijing, deoarece mama lui, împărăteasa Dowager, era grav bolnavă. Nedorind să abandoneze frunzele culese, le-a pus în mânecile hainelor şi le-a ţinut acolo tot drumul. După ce s-a înfăţişat înaintea mamei sale, aceasta a simţit mirosul deosebit al frunzelor de ceai şi i-a cerut să le pregătească pentru ea. Se spune că forma frunzelor de ceai Longjing arată exact ca şi cum ar fi fost presate în mânecă. Eu însumi găsesc foarte frumoasă forma lor alungită şi aspectul cerat sau parcă uns cu un strat subţire de unt.
Frunze de Longjing
Numele de Longjing, tradus prin „fântâna Dragonului”, a fost dat după o fântână cu acelaşi nume de lângă satul Longjing a cărei apă, atunci când plouă, pare că ia forma unui dragon chinezesc.
Acest ceai a fost menţionat de celebrul Lu Yu (733-804) în celebra sa carte a ceaiului, ceea ce înseamnă că era băut cu multe secole înainte de împăratul Qianlong. De asemenea, Longjing este foarte popular în China de azi, însă are o importanţă specială şi în istoria SUA, el fiind singurul tip de ceai oferit preşedintelui Richard Nixon, în timpul vizitei sale oficiale din 1972.

Eu însumi sunt mare fan Longjing şi voi continua să-i dedic mai multe articole, inclusiv recenzii ale diferitelor magazine şi distribuitori care îl comercializează în ţara noastră.