Despre mine

Nicolescu Alexandru

Sunt un om simplu, amuzant, am destui prieteni...ce pot să zic, îmi plac ineralele şi cărţile tipărite frumos la nebunie. Porecla mea: Nico, vine de l...

Blogs Home » Știință/Tehnică » Stiinta » Roci, minerale şi pietre preţioase

Roci, minerale şi pietre preţioase

Un blog unde poţi afla lucruri interesante despre minunata lume a mineralelor şi a rocilor...probabil că mulţi dintre voi vă ve-ţi întreba ce sunt acelea minerale? Sunt corpuri solide cu compoziţie chimică bine determinată...

Articole Blog

01. Zeoliţi - Dec 10, 2014 8:53:00 PM
Analcit, natrolit şi haineaultitObservaţie: adeseori am auzit persoane referindu-se la un anumit mineral "zeolit". În atenţia acestora, nu există un mineral numit astfel, ci o familie de minerale.
Zeoliţii reprezintă unul dintre cele mai fascinante clase de minerale. Ca o caracteristică generală, aceştia au o structură cristalină neobişnuită şi sunt din punct de vedere chimic aluminosilicaţi hidrataţi. În moleculă conţin diferite metale (sodiu, potasiu, calciu, bariu, etc.) şi fac parte din categoria tectosilicaţilor.
Zeoliţii sunt cunoscuţi pentru proprietăţile lor, printre care se numără aceea de a fi materiale microporoase şi de a avea o structură cristalină foarte absorbantă.Denumirea acestei clase mineralogice provine din limba greacă, unde ζέω (zéō) înseamnă "a fierbe", iar λίθος (líthos) "piatră", şi face referire la proprietatea zeoliţilor de a elibera molecule de apă când sunt încălziţi.
Deşi există mulţi zeoliţi naturali, fiind relativ răspândiţi în unele zone naturale, în prezent se fabrică un număr tot mai mare de aşa-numiţi zeoliţi artificiali, care sunt meniţi să exploateze importanţa industrială a lor. Zeoliţii sunt răspândiţi la nivel mondial, fiind minerale secundare formate în lava solidificată şi în rocile plutonice. Practic, zeoliţii apar în toate zonele cu roci magmatice, predominant vulcanice. În România, sunt întâlniţi în Munţii Metaliferi sudici şi în Munţii Bihor (cu specimene de natrolit, laumontit, mezolit, chabazit, stilbit, heulandit, etc.)
ProprietăţiLaumontitDupă cum deja am menţionat, zeoliţii eliberează apa de cristalizare odată cu încălzirea. Altfel spus, zeoliţii au capacitatea de a-şi schimba structura moleculară în urma acestui procedeu. În majoritatea mineralelor hidratate (ce conţin apă de cristalizare), moleculele de apă sunt legate direct de structura principală, însă în cazul zeoliţilor avem de a face cu o cavitate în centrul structurii moleculare, care conţine apa.
După eliminarea apei, care "ţâşneşte" continuu, zeolitul devine foarte receptiv, astfel că dacă nu intervine niciun alt proces, mineralul absoarbe apa din atmosferă, prezentă în formă de vapori. Totuşi, structura microporoasă poate accepta o multitudine de alte substanţe, gazoase sau lichide.
În natură, zeoliţii se transformă în alte minerale sub influenţa factorilor climatici, ai alterării hidrotermale sau ale condiţiilor metamorfice.Un exemplu este alterarea chabazitului la calcit.
UtilizăriAvând toate aceste proprietăţi unice, nu putem ignora faptul că zeoliţii au o importanţă ridicată. Zeoliţii sunt folosiţi pentru scăderea durităţii apei, dar şi pentru separarea şi purificarea altor substanţe fluide. De asemenea, pe acelaşi principiu sunt folosiţi şi pentru sitele moleculare.
Au aplicaţii şi în chimie, astfel că un zeolit poate fi utilizat pentru separarea moleculelor (însă doar unele cu o anumită mărime şi formă pot trece prin mineral), şi ca metodă de a capta anumite molecule pentru analiză.
Bineînţeles, lista continuă; printre utilizările secundare ale zeoliţilor se numără cea de catalizator în industria petrochimică, materiale de construcţie, medicină, agricultură, etc.

ExempleCei mai cunoscuţi zeoliţi sunt următorii: natrolit, stilbit, laumontit, heulandit şi mezolit.Ca şi aspect, zeoliţii

aceştia au o înfăţişare plăcută, sticloasă, şi se găsesc de obicei pe roci vulcanice.Mai jos puteţi vedea o listă cu principalii zeoliţi găsiţi în lume (în bold se regăsesc cele răspândite în România; click pe ele):
                                Zeoliţi
Amicit Garronit Natrolit Analcit Gismondin Offretit Barrerit Gmelinit Paulingit Boggsit Gobbinsit Perlialit Brewsterit               Gonnardit Phillipsit Chabazit Goosecreekit           Scolecit Clinoptilolit Harmotom Stellerit Cowlesit Heulandit Stilbit Dachiardit Laumontit Tetranatrolit Edingtonit Levyn Thomsonit Epistilbit Mazzit Viseit Erionit Merlinoit Wairakit Faujasit Mezolit Wellsit Ferrierit Mordenit Willhendersonit
Galerie de imaginiScolecitAce de mezolitChabazit
Imagini preluate de la Wikimedia Commons, fără drepturi de autor
02. Bridgmanit - Dec 2, 2014 8:52:00 PM
(Mg,Fe)SiO3-silicat de fier şi magneziu
Engleză: BridgmanitBridgmanitul este un mineral care, deşi are o importanţă foarte mare ca element constitutiv al planetei noastre, a primit o denumirea doar de curând (anul 2014).
Se crede că acest mineral este reprezintă 93% din mantaua inferioară mai sus de 2700 km şi astfel este probabil cel mai abundent de pe Pământ.

Descoperire Meteoriţii, fiind expuşi la presiuni şi temperaturi ridicate în timpul impactului cu alte corpuri, conţin unele minerale a căror stabilitate nu le permite să existe decât în zonele mai adânci ale scoarţei terestre. Aprobat de International Mineralogical Association (Asociaţia Mineralogică Internaţională), noul mineral bridgmanit a fost descoperit în chondrita (un tip de meteorit) Tenham L6. Descoperirea este rezultatul unor cercetări ce au durat mai mult de jumătate de secol, în încercarea de a identifica şi caracteriza un eşantion natural al acestui mineral important.

DenumireaPortretului lui Williams BridgmanMineralul a fost denumit bridgmanit (în engleză bridgmanite) la începutul lunii decembrie 2014 de către Chi Ma şi Oliver Tschauner în onoarea savantului Percy Williams Bridgman [21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts, SUA - 20 august 1961 Randolph, New Hampshire, SUA], laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1946.

Referinţesciencemag commindat.comdailymail.co.uk


03. Parisit - Feb 12, 2014 4:33:00 PM
Parisit-(Ce) cu calcitCa(Ce,La)2(CO3)3F2-fluoro-carbonat de calciu, cu incluziuni de ceriu/neodim şi lantan
Engleză: ParisiteItaliană: ParisiteOlandeză: ParisietParisitul este un mineral care se găseşte foarte rar în natură. În structura sa sunt prezente două elemente aparţinând grupei lantanidelor, acestea fiind lantan şi ceriu. În ciuda rarităţii sale, acest mineral este foarte interesant şi în acest articol vom vedea câteva dintre caracteristicile sale.

Mineralul a fost identificat pentru prima dată în 1845 de către mineralogul J.J. Paris (de unde provine şi numele acestuia), fiind descoperit într-o mină de smaralde din Muzo, Columbia, America de Sud.

Caracteristici importantePe lângă aceste elemente mai rare, întâlnim în cadrul mineralului şi calciu, fluor şi radicali de carbonat . De asemenea, există o varietate a acestui mineral, cunoscut ca parisit-(Nd), doar că acesta din urmă conţine elementul neodim în loc de ceriu. Elementele rare îi conferă mineralului o culoare brună sau galben-maronie. Parisitul de neodim este albastru-cenuşiu.

Există şi alte minerale rare cu o compoziţie chimică asemănătoare; printre acestea se numără bastnäsitul, röntgenitul şi synchysitul. Parisitul poate fi găsit uneori în asociaţie cu acestea.

Habitusul cristalelorMineralul este foarte rar, însă de cele mai multe ori acesta se găseşte sub formă cristalină. Cristalele sale sunt adesea mici, cu un habitus mai puţin cunoscut; ele au o formă bipiramidală, fiecare piramidă având şase feţe. În acelaşi timp, şi cristalele prismatice sau romboedrice pot apărea.
RecomandăriUn eşantion din acest mineral, în cazul în care ajunge într-o colecţie de minerale, trebuie păstrat în cele mai bune condiţii; raritatea sa îi conferă o oarecare valoare financiară (însă nu foarte mare); acest mineral nu se găseşte de cumpărat de la orice comerciant de minerale, iar în cazul în care o persoană nu este sigură dacă un eşantion ar putea conţine cristale de parisit, ar trebui să apeleze numai la testele specializate.CaracteristiciParisitul este o combinaţie dintre carbonat şi fluorură, deci este din punct de vedere chimic un fluoro-carbonat. În funcţie de varietate, poate conţine calciu, plus pământurile rare lantan, ceriu sau/şi neodim. Cristalele sale sunt adesea trigonale (vezi Habitusul cristalelor pentru mai multe date). Parisitul are duritatea puţin sub jumătate pe Scara Mohs (41/2), iar urma sa este albă (în ciuda culorii galben-maronie, brună sau albăstruie). Are spărtură concoidală şi prezintă un clivaj uşor de observat (definit).Origini şi răspândireParisitul se găseşte în marne, pegmatite şi unele roci vulcanice alterate. Sursele cele mai importante ale mineralului sunt Hopfeldboden şi Salzburg, Austria; Muzo, Columbia (unde a fost descoperit); Mont Saint-Hilaire, Canada; Narsak, Groenlanda; Novara şi Piemont, Italia; San Gotthard, Elveţia. Se găseşte şi în SUA, în Montana şi Massachusetts.
"În România, parisitul se găseşte în masivul alcalin de la Ditrău, lângă Gheorgheni." Conform Revistei Comorile Pământului (DeAgostini, versiunea în română)

Parisit, smarald şi calcitFişă de caracterizareParisitClasăCarbonaţiSistem de cristalizareTrigonalHabitusBipiramidal, cu şase feţe
pentru fiecare piramidă;
prismatic; romboedric;Formulă chimicăCa(Ce,La)2(CO3)3F2Duritate4 1/2 Densitate4,36ClivajDefinitSpărturăConcoidală spre aşchioasăCuloareBrună, galben-maronie (Ce)
albăstrui (parisit-(Nd))UrmăAlbăLuciuSticlos spre răşinosLuminescenţăInexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifie, vizitaţi pagina despre parisit-ce şi parisit-nd de la mindat.org.
04. Minerale din România - 3 (Maramureş) - Jan 3, 2014 5:57:00 PM
Mineralele din România - Partea a 3-a"Minerale din Maramureş"România e dotată cu un număr mare de specii minerale, caracterizate prin unicitatea morfologică şi prin frumuseţea lor greu de egalat. Conţinând toate tipurile de relief, în România se găseşte o gamă foarte variată de tipuri de roci şi de clase de minerale, astfel încât avem foarte multe de spus pe această temă.

În acest articol vom vorbi despre minele din zona Baia Mare-Maramureş şi unele dintre cele mai importante minerale care erau extrase aici; mai jos puteţi vedea harta Maramureşului şi localităţile unde erau exploatate zăcăminte.


IntroducereBarită şi realgar, CavnicZona Maramureşului este una dintre zonele cu cele mai frumoase şi spectaculoase specii minerale de la noi din ţară, abundenţa de cristale fiind datorată în mare parte fostei activităţi magmatice intense ce a avut loc aici. Scoarţa terestră abundă aici în roci vulcanice, mai ales andezitice, care s-au format acum 8-15 milioane de ani.
Aici au avut de asemenea loc şi diverse fenomene hidrotermale, care împreună cu cele magmatice au dat naştere unor acumulări metalice, în alcătuirea cărora intră nu atât metale simple (cupru, zinc, antimoniu, plumb), cât şi metale preţioase (aur şi argint).
Minele din zonăProbabil singurul aspect negativ referitor la această bogăţie minerală este faptul că nu mai poate fi arătată lumii. Toate eşantioanele şi specimenele minerale care sunt acum în colecţii şi care provin din Maramureş au fost scoase la lumină acum mulţi ani, când minele erau încă deshise. Acum, minele din zonă sunt închise.Putem totuşi fi şi optimişti; dacă minele nu mai sunt deschise, asta însemnă că frumuseţea se conservă, în loc să fie transformată în industrie.Barită şi realgar de la CavnicDacă ne uităm în trecut, în perioada în care România a fost o mare putere industrială, remarcăm ce importanţă uriaşă a avut această zonă. De aici s-au extras în decursul a mai mult de două secole minereuri metalice conţinătoare de cupru, zinc, plumb, antimoniu , telur, indiu, etc, şi preţioasele metale: aur şi argint.
Mineralele se găsesc sub formă de filoane, foarte abundente în zona dintre localităţile Baia Sprie şi Şuior. Acest filoane aveau geode/druze de până la 25 de centimetri, care conţineau minerale bine cristalizate. De obicei, acestea erau cristale de cuarţ, calcit, gips în asociaţie cu sulfuri sau carbonaţi. 
Minerale din zonăProbabil unul dintre cele mai interesante minerale din zona Maramureşului este cuarţul de Valea Roşie, care poate fi considerat de fapt ca fiind ametist, deoarece incluziunile pe care le are acesta îi conferă culoarea tipică de ametist.
Următoarea listă conţine mineralele care pot fi găsite în zona Maramureşului:

La Herja
Pirotină, sub formă de trandafiri, în interiorulStibină, în geode, cu habitus prismaticSfere de calcit alb, sau jumătate alb-jumătate negru, cu diametrul de aprox. 10 cmGalenă cu cristale de până la 4 cmBerthierit, ce formează agregate cu aspect acicularJamesonit şi semseyit Alte minerale: boulangerit, covellină, sideritCavnicRodocrozit cu cuarţ de la CavnicGeode cu cuarţ, calcit şi mai rar gips, cu cristale transparente de până la 1 mTetraedrit, care este asociat cu cuarţul şi calcitulCalcedonie bleu, sub formă de agregate botroidale (la sud de Cavnic, la Trestia)"Calcitul de Gavra", denumit după filonul Gavra din Cavnic, este un calcit sub formă de pseudomorfoze după cuarţMinerale de cupru: calcopirită, covellină, cupru nativ, malachit; de plumb: sfalerit, galenă; şi de fier: pirită, hematit, marcasită, sideritAlte minerale: azurit, argentit, adular, dolomit, fluorină, jamesonit, natrolit, molibdenit, realgar, rodocrozit, smithsonit, stibină, wolframit, wawellit.Baia Sprie
Bournonit de la Baia Sprie
Geode de cuarţ, calcit şi gips.Stibină cu habitus acicular, asociate cu cristale albe de baritinăBaritină roşie, cu cristale mari, de până la 6 cm pe muchieArgintul şi mineralul său, argentitulAur nativAlte minerale: anglezit, auripigment, sfalerit, bournonit, boulangerit, cinabru, covellină, dolomit, ferberit, hematit, jamesonit, marcasită, pirită, pirotină, piroluzit, proustit, realgar, rodonit, siderit, stibină, sulf nativ, wolframit.BăiuţStibină cu cristale scurt-prismaticeAlte minerale: aragonit, cinabru, eritrină, ferberit, marcasită, natrolit, pirargirit, realgar, siderit.
Barită şi jamesonit din Baia MareAlte localităţiIlba: Anglezit, argentit, aur nativ, blendă, cinabru, cobaltit, cupru nativ, fluorină, jamesonit, marcasită, piroluzit, rodonitBaia Mare:Argint, adular, auripigment, sfalerit, galenă, jamesonit, scheelitNistru: Ametist, calcopirităSăsar: Corindon, pirită, proustitTurţ: Ametist, sideritMuzeeÎn Baia Mare este deschis Muzeul de Mineralogie, unde poate fi observată o colecţie impresionantă de minerale adunate de la toate minele din zona Maramureşului. Vizitaţi site-ul muzeului.De asemenea, şi la Muzeul Naţional din Bucureşti se găsesc numeroase eşantioane aduse din zona Baia Mare. Vizitaţi site-ul muzeului.

HărţiFaceţi clic pe următoarele hărţi ca să le măriţi.
Aici găsiţi o listă completă a mineralelor de la noi din ţară.CLIC PENTRU PARTEA A II- ACLIC PENTRU PARTEA A IV-A


05. Minerals from Romania - 1 - Jan 3, 2014 2:57:00 PM
Minerals from Romania - Part 1 (Introduction)Romania has a great number of mineral species, characterized mainly by their morphological uniqueness and by their beauty, that is hardly found at other mineral samples over the world. Containing all the types of relief, Romania has a wide range of types of rocks and minerals classes, therefore we have to admit that we have a lot to talk about on this topic. Pyrrhotite (**)
As I already said, in Romania, the mineral diversity is so great that we can find there all the 11 mineral classes, the types counting ca. a quarter of total mineral species that we found in nature (that is ca. 4000 species). This is the immediate cause of the complex geological structure of the country.

In Romania, there are both old geological formations (dating 600 millions years ago, from the period of Precambrian), and young geological formations (such as The Danube Delta and the deposits of the rivers).
The majority of the minerals that we can find in Romania belong to the following mineral classes: sulfides, sulfosalts and silicates.Geological stagesSemseyit, Baia MareDuring this vast mineralogical and geological development, we can find two very important stages of development: the period that lasted from Cretaceous until Paleogene and the period of Miocene. 
The first period or stage (which began in Cretaceous, 140-65 million years ago and lasted until Paleogene, 65-55 million years ago) is represented by a very significant magmatic activity, which led to the formation of a kind of rocks that are known today as banatites. The second period (24-5 million years ago) is represented by the intense activity of the volcanic formations that were forming in the area of the West Carpathians and of the "Metaliferi" Mountains, where andesites predominate now. The minerals that formed during these stages are usually crystalline aggregates, known in Romania as "flori de mină" (translated directly as "Mine flowers"). There are known over 30 such unique minerals that we can find over the territory of Romania. Furthermore, in Romania were discovered quite many new mineral species, and you can see some of them in the following table:

                                    Mine flowers from Romania (*)Alabandite (Săcărâmb - 1784/1832) Alloclasite (Oraviţa - 1868)Andorite (Baia Sprie - 1892) Ludwigite (Ocna de Fier - 1874)Nagyagite (Săcărâmb - 1767/1845) Petzite (Săcărâmb - 1842/1845)Pseudobrookite (Uroiu - 1878) Rhodochrosite (Cavnic - 1780/1813)Semseyite (Baia Sprie - 1881) Sylvanite (Baia de Arieş - 1786/1835)Tellurium (Zlatna - 1785/1798) Whewellite (Cavnic - 1852)
(*) In the table are depicted the places where the minerals were discovered and the years when they were described and  when they got their actual names.Rhodochrosite from Cavnic, Maramureş

Baia MareThe Maramureş area is very rich in mineral species, that is mainly due to the former volcanic activities that took place there. Here we can find minerals with unique crystals, with a wide range of colors, belonging from a wide number of mineral classes.
Between the most interesting minerals from Baia Mare there are the amethist (Valea Roşie),  the gold (Cavnic), the chalcedony (Trestia), quartz, calcite, chalcopyrite (Baia Sprie, Băiuţ), rhodochrosite, stibine, pyrrhotite, pyrite, sphalerite, gypsum, baritine, baryte, siderite, marcasite, vivianite and wolframite.
The Metaliferi MountainsA great part of the specimens that come from the area of the Metaliferi Mountains have inclusions of native gold, the most important places being Musariu, Valea Morii, Brădişor, Hondol and Ormindea. In the XIX century, the amethist from Vălişoara was one of the most appreciated in the whole Europe.
Gold from Roşia MontanăBanatIn this region we have a prevalent type of rock, known as skarns (in this category are the pyroxenes and the garnets) and the minerals associated with them (magnetite, hematite, etc.). Here, the most common minerals that are considered to be "min flowers" are the realgar, the malachite, the wollastonite and the gehlenite, which have a very beautiful appereance and therefore they are perfect for mineral collections.

Other areasBeside these well-known areas, which are truly the most important, there are other areas that contain special minerals. "Pădurea Craiului" was a significant centre for the extraction of bauxite, and the Oriental Carpathians were used for a very big period of time for the extraction of the ores containing copper  and other metals, of  barite and amber. From the Meridional Carpathians were extracted ores that didn't contain metals, such as the kyanite, the spodumene, the garnets, the staurolite and the beryl. The Subcarpathians are still great areas for the extraction of salt, oil and natural gases, and we have the same situation in the Transylvanian Basin, where salt and gases are extracted in industrial quantities. Dobrogea is a great place for chalk and phosphorites extraction.Nagyagit from SăcărâmbMuseums and other placesIn many parts of Romania, the museums manage to preserve and show the greatest treasures of the Romanian minerals. There is a great number of such museums in Romania, the most beautiful and important being the ones from Baia Mare, Cluj, Ocna de Fier, Bucureşti, Arad, Cheia-Prahova and Colţi (where are exposed unique amber samples).
Also, because of the well-known salt-extraction tradition, many salt mines are still working and opened for the public small museums or touristic centers. The most important are: Praid, Slănic Prahova, Târgu Ocna and Ocnele Mari. Slănic Moldova is an important town because of the unique mineral springs, which are used for a wide range of illnesses. In Ploieşti is opened oil museum, since in Romania has been established the first large oil refinery in the world, in 1856.
(**) The images that have this sign don't depict minerals extracted from Romania. 


CLICK HERE TO SEE THE PART II IN ROMANIAN


06. Minerale din România - 2 - Dec 19, 2013 6:10:00 PM
Mineralele din România - Partea a 2-aRomânia e dotată cu un număr mare de specii minerale, caracterizate prin unicitatea morfologică şi prin frumuseţea lor greu de egalat. Conţinând toate tipurile de relief, în România se găseşte o gamă foarte variată de tipuri de roci şi de clase de minerale, astfel încât avem foarte multe de spus pe această temă.

În acest articol vom vorbi despre cele mai importante zone geologice şi mineralogice din România. Mai jos puteţi cerceta o hartă a acestora;
Date generaleVezelyit din Ocna de Fier, BANATDupă cum ştim cu toţii, România, ţara noastră minunată, este situată în partea sud-estică a continentului european, având o suprafaţă destul de mare, de 237 000 de km2, care o plasează printre cele mai mari din Europa. România se învecinează cu Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, având de-a lungul a aproximativ 180 de km ieşire la Marea Neagră.

MunţiiMunţii Carpaţi sunt foarte importanţi. Reprezintă sub o treime din suprafaţa ţării, lanţul muntos pornind
din nordul acesteia şi continuându-se până la graniţa cu Serbia, unde sunt tăiaţi de către fluviul Dunărea.
Munţii Carpaţi au mai multe ramificiaţii, cei mai bogaţi în minerale fiind Carpaţii Occidentali şi partea nordică a Carpaţilor Orientali (Maramureş).

Petrolul şi sareaPlatoul continental al Mării Negre este una dintre sursele indispensabile de petrol de pe teritoriul ţării noastre. Împreună cu celelalte resurse de petrol din Carpaţii Meridionali şi din Carpaţii Orientali, producţia de petrol la nivel naţional pe un an este de aproximativ 6 milioane de tone.De asemenea, România este o mare exportatoare de sare, la noi în ţară fiind nu mai puţin de doisprezece saline active. Cele mai cunoscute sunt Slănic Prahova, Praid şi Târgu Ocna.
Cristal de stâncă din CavnicBogăţiile din MaramureşFlorile de mină, aşa cum sunt cunoscute în nordul ţării, în zona Băii Mari, sunt cele mai frumoase şi bogate eşantioane minerale găsite la noi în ţară. Astăzi, minele nu mai sunt funcţionale, aşadar toate mineralele extrase au o valoare extraordinară, atât estetică cât şi financiară.După cum am văzut şi data trecută, printre cele mai interesante minerale din zona Baia Mare se numără andoritul, ametistul, aurul nativ (Cavnic), calcedonia, cuarţul, calcitul, calcopirita (Baia Sprie, Băiuţ), rodocrozitul, stibina, pirotina (Herja), pirita, blenda, gipsul, baritina, semseyitul, sideritul, marcasita, vivianitul şi wolframitul.
De asemenea, nici Banatul, cu skarnele, nu se află mai prejos, însă această regiune a fost studiată mai pe larg în cadrul primei postări.
HartăNotă: Această hartă a fost realizată după modelul DeAgostini, Revista Comorile Pământului, 2010-2012, secţiunea "Activitate practică", fişa nr. 11-12, Pe urmele mineralelor: România.
CLIC PENTRU PARTEA ICLIC PENTRU PARTEA A III-A
07. Spodumen - Dec 11, 2013 7:28:00 PM
LiAlSi2O6 - silicat de aluminiu şi litiuSpodumen din Minas Gerais
Germană: SpodumenEngleză: SpodumeneSpaniolă: EspodumenaFranceză: SpodumeneOlandeză: SpodumeenSpodumenul este sursa principală a elementului metalic litiu, fiind astfel şi sursa industrială pentru extragerea sa. Mai sunt şi alte minerale de litiu, cum ar fi petalitul şi lepidolitul, dar nu sunt la fel de importante ca şi spodumenul.
Spodumen verde (hiddenit)Date interesanteSe cunosc varietăţile de kunzit şi hiddenit, care sunt practic aceleaşi minerale cu spodumenul dar conţin elementele mangan şi crom respectiv. Elementele le conferă un colorit verde şi respectiv violet. Acestea pot fi tăiate câteodată, în unghi de 40° de-a lungul suprafeţei coroanei, pentru a fi pusă în valoare frumuseţea minerală.
Este interesant faptul că acest mineral posedă proprietatea de a creşte cristale foarte mari. Un prim exemplu ar fi cristalele extrase din mina Etta din Dakota de Sud, Statele Unite. Acestea au incredibila mărime de 14 metri şi masa de 28 de tone. Şi mai impresionant, cel mai greu cristal de spodumen descoperit vreodată cântărea 90 de tone.
EtimologieNumele de spodumen este derivat din grecescul spodoumenos, tradus direct "redus în cenuşă". Denumirea face referire directă la comportamentul mineralului în cadrul experimentului cu flacăra, topindu-se uşor.
Spodumen cu beril şi cuarţLitiul şi utilizările saleLitiul este cel mai uşor element metalic, cu numărul atomic 3, folosit de cele mai multe ori în aliajele de aluminiu şi magneziu. Se deosebeşte faţă de alte metale prin faptul că este destul de moale (nu toate metalele sunt), dar are culoarea tipică argintiu-metalică.De asemenea, şi sărurile de litiu (care sunt extrase la rândul lor tot din spodumen) sunt folosite în medicină. Hidroxidul de litiu este un component important în acumulatorii (bateriile) reîncărcabili, iar carbonatul de litiu este folosit în psihiatrie, pentru tratarea tulburării bipolare (psihozei maniaco-depresive).
Teste şi recomandăriÎn urma unei testări a unui eşantion de spodumen cu acizi, se poate trage concluzia că acesta este insolubil în ei. Însă, eventualele impurităţi pot fi curăţate cu acizi diluaţi. După cum spune şi denumirea sa (vezi secţ. "Etimologie"), mineralul se topeşte foarte uşor într-o flacără deschisă, colorând-o în roşu (culoarea fiind datorată litiului).
CaracteristiciSpodumenul este un silicat şi cristalele sale sunt monoclinice cu habitus prismatic sau striat de-a lungul suprafeţelor. Şi la acest mineral este prezent fenomenul de maclare şi,deşi cristalele apar mai mereu , ele pot lipsi şi astfel se favorizează formarea maselor lipsite de forme cristalografice (adică masive). Duritatea variază între 6 1/2 şi 7 1/2.
Origini şi răspândireSpodumenul se găseşte adesea în rocile magmatice, dar mai ales în pegmatite cu litiu, asociat cu mineralele beril, lepidolit şi turmalină.Cele mai importante zone unde se găseşte spodumen sunt: Afghanistan, Minais Gerais (Brazilia), Manitoba (Canada), Insula Elba (Italia), Madagascar, Mexic, Myanmar, Munţii Ural (Rusia), Scoţia şi Suedia. În Statele Unite sunt multe mine, printre care cele din California, Carolina de Nord şi Dakota de Sud.
La noi în ţară, mineralul se găseşte pe valea Conţu, la sud de Păltiniş.
Fişă de caracterizareSpodumenClasăSilicaţiSistem de cristalizareMonoclinicHabitusPrismatic, striatFormulă chimicăLiAlSi2O6Duritate6 1/2  -> 7 1/2Densitate 3,00 ->3,02ClivajPerfectSpărturăNeregulatăCuloareIncolor, verde, gri, roz,
alb, violet (liliachiu)UrmăAlbăLuciuSticlosLuminescenţăInexistentă

08. Albit - Dec 9, 2013 4:58:00 PM
Albit şi cristale de cuarţ din PakistanNaAlSi3O8 - silicat de sodiu şi aluminiu
Germană: AlbitEngleză: AlbiteItaliană: AlbiteSpaniolă: AlbitaFranceză: AlbitePoloneză: AlbitOlandeză: AlbietAlbitul este un feldspat plagioclaz, aparţinând subclasei tectosilicaţilor. Deşi numele său conţine "alb-" şi este de cele mai multe ori alb, mineralul poate avea diverse culori, care variază de la roşu şi verde până la gri şi albastru. Albitul a fost descris prima dată în anul 1815, pe baza unor eşantioane descoperite în Finnbo, Falun, Suedia.

Date importante şi etimologieFiind un feldspat plagioclaz, albitul ia naştere în urma răcirii magmelor şi lavei, formând şi o sere de soluţie solidă. În cadrul acesteia, pe măsură ce scade temperatura, sodiul ia treptat locul calciului din structura chimică a mineralului, astfel putându-se forma mineralul anortit.

Este un mineral formator al rocilor magmatice, fiind adesea întâlnit în granite, sienite, andezite şi pegmatite.
Într-adevăr, denumirea de albit are de a face cu culoarea albă. Însă, este evident că numele mineralului nu a fost preluat din română, ci din latinescul albus.


Albit cu lepidolit, din AfghanistanOrigini şi răspândireAlbitul este un mineral comun care intră în componenţa rocilor magmatice. Zăcămintele cele mai preţuite şi de bună calitate se găsesc în regiunea Mont Blanc din Elveţia şi din nordul Italiei. Printre mineralele asociate acestuia se numără cuarţul şi egirinul.
La noi în ţară, cele mai frumoase cristale de albit se găsesc în Munţii Parâng.
CaracteristiciAlbitul este un silicat, aparţinând subclasei tectosilicaţilor. Este de asemenea un feldspat, fiindcă intră în alcătuirea rocilor şi a luat naştere datorită activităţii magmatice la adâncime. De regulă conţine elementele metalice sodiu şi aluminiu, dar există cazuri când sodiul poate fi înlocuit de o cantitate mică de calciu. Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare triclinic.Poate avea diverse culori, însă de cele mai multe ori este alb, incolor, sau cu diverse impurităţi care îi conferă culorile albastru, verde, gri şi roşu. Duritatea sa este de 6 - 6 1/2.
Fişă de caracterizareAlbitulClasăSilicaţi (tectosilicaţi)Sistem de cristalizareTriclinicHabitus-Formulă chimicăNaAlSi3O8Duritate6 -> 6 1/2 Densitate 2,6 ->2,63ClivajPerfectSpărturăNeregulată spre concoidalăCuloareIncolor, alb, albastru,
roşiu, verde, griUrmăAlbăLuciuSticlosLuminescenţăInexistentă

09. Anhidrit - Dec 7, 2013 7:08:00 PM
Anhidrit din Toscana, ItaliaVezi postarea despre gips, un mineral asemănător anhidritului

CaSO4 - sulfat de calciu
Germană: AnhydritEngleză: AnhydriteItaliană: AnidriteSpaniolă: Anhidrita (idem portugheză)Franceză: AnhydritePoloneză: AnhydrytOlandeză: AnhydrietAnhidritul are aproape aceeaşi formulă chimică cu gipsul, fiind un sulfat de calciu. Deosebirea stă în apa de cristalizare, pe care anhidritul nu o are. De aici derivă şi denumirea sa, anhydros însemnând în greacă "lipsit de apă" sau "fără apă". Are o gamă largă de culori, unele eşantioane putând să aibă o culoare albăstruie, maronie, roşiatică sau gri.

Anhidritul poate fi considerat un mineral industrial, deoarece are multe aplicaţii practice în industrie. Este folosit în principal la fabricarea acidului sulfuric, a ipsosului şi a cimentului. De asemenea, anhidritul mai este folosit în îngrăşăminte şi ca agent de uscare.
Anhidrit din Chihuahua, Mexic
Lipsa apeiDin punct de vedere chimic, gipsul este un cristalohidrat, adică are în componenţa sa, pe lângă moleculele de sulfat de calciu, şi două molecule de apă de cristalizare. Pe de altă parte, anhidritul, după cum sugerează şi denumirea sa, nu are nicio moleculă de apă în structura chimică. Din cauza acestei diferenţe, mineralele au proprietăţi diferite şi respectiv utilizări diverse.


Teste şi recomandăriDupă cum am menţionat, proprietăţile gipsului şi ale anhidritului sunt diferite, aşadar o primă metodă de recunoaştere ar fi duritatea şi densitatea. Gipsul are duritatea 2, pe când anhidritul are 3 1/2 pe scara Mohs (aceeaşi cu a unei monede). Densitatea anhidritului este de aproximativ 3, iar cea a gipsului este de 2,32.
Atunci când este încălzit, anhidritul se topeşte uşor, adică este fuzibil. Datorită conţinutului de calciu, un eşantion de anhidrit colorează flacăra în roşu.
De asemenea, dacă nu este păstrat în condiţii optime ci într-o atmosferă umedă, anhidritul va absorbi apa din atmosferă şi se va transforma în gips. Prin urmare, se recomandă păstrarea unor eşantioane de anhidrit deosebite în cutii ermetice speciale.

CarcteristiciAnhidritul este un sulfat de calciu, deci aparţine clasei minerale a sulfaţilor. Cristalele sale sunt ortorombice, dar sunt rare, în majoritatea cazurilor eşantioanele fiind compacte, fibroase, granulare sau masive. Are o densitate de aproximativ 3, adică cântăreşte de trei ori mai mult decât volumul echivalent de apă, în condiţii normale. Poate fi considerat un mineral moale, având doar 3 1/2 pe scara Mohs a durităţii.
Origini şi răspândireAnhidritul se găseşte în rocile evaporitice, dar şi în roci dolomitice şi calcaroase. De asemenea, poate fi întâlnit şi în filoanele de minereu, iar mineralele cele mai desc asociate cu acesta sunt calcitul, gipsul, halitul, galena şi calcopirita.Printre cele mai importante zone care conţin zăcăminte de anhidrit se numără: Innsbruck (Austria), Bancroft (Ontario, Canada), Cumbria şi Durham (Anglia), Stassfurt (Germania), Wieliczka (Polonia), Vaud (Elveţia) şi Louisiana, Dakota, New Mexico şi Texas (Statele Unite ale Americii).

La noi în ţară se găseşte la Pucioasa, Aghireş şi Gălăşeni.
Fişă de caracterizareAnhidritClasăSulfaţiSistem de cristalizareOrtorombicHabitusPrismatic/acicularFormulă chimicăCaSO4Duritate3 1/2 Densitate 2,98 ->3,00ClivajPerfectSpărturăNeregulatăCuloareIncolor, alb, albăstrui,
roşiatic, maroniu, griUrmăAlbăLuciuSticlos spre perlatLuminescenţăInexistentă
10. Rodocrozit - Dec 5, 2013 7:23:00 PM
MnCO3 - carbonat de mangan
Germană: RhodochrositEngleză: RhodochrositeItaliană: RodocrositeSpaniolă: Rodocrosita (idem portugheză)Franceză: RhodochrositePoloneză: RodochrozytOlandeză: RhodochrosietRodocrozitul este unul dintre cele mai importante minerale care conţin metalul mangan. În ciuda faptului că are în structura sa acest metal destul de important, rodocrozitul este considerat de cele mai multe ori prea frumos pentru a fi folosit pe cale industrială, fiind astfel o piatră semipreţioasă.

Date generaleDenumirea sa provine din greacă, unde cuvintele "rhodos" şi "khros" înseamnă trandafir şi respectiv culoare. Deşi majoritatea eşantioanelor şi cristalelor de rodocrozit au această culoare specifică roz-roşiatică, sunt şi unele mai rare care pot fi maronii sau gri.

Rodocrozitul a fost cunoscut încă din timpuri străvechi şi folosit la bijuterii, însă a fost identificat ca mineral de sine stătător în 1813, pe baza eşantioanelor descoperite la noi în ţară, la Cavnic.

După cum am menţionat şi mai sus, rodocrozitul este unul dintre sursele principale de mangan. Un altul care conţine mangan este piroluzitul. Manganul este un metal important, fiind folosit în aliaje feromagnetice şi în diverse tipuri de oţel.

Rodocrozit din Cavnic, RomâniaSerie de mineraleFiind un carbonat, rodocrozitul formează o serie de soluţie solidă cu unii carbonaţi, cum ar fi calcitul (carbonat de calciu) şi sideritul (carbonat de fier). Asta înseamnă că fiecare mineral poate fi creat prin înlocuirea metalului din compoziţia sa (cum ar fi manganul) cu un altul (calciu, fier, zinc, etc.). Astfel, din grupa calcitului mai face parte: magnezitul (carbonatul de magneziu) şi smithsonitul (carbonatul de zinc). Una dintre primele metode de a deosebi rodocrozitul de celelalte minerale din grupa sa este aspectul său (culoarea).
Teste şi recomandări(Atenţie: Următoarea recomandare necesită folosirea unor substanţe corozive. Dacă nu aveţi echipament de protecţie, lăsaţi un profesionist să se ocupe. Purtaţi mănuşi când manipulaţi acizii.)

În primul rând, eşantioanele de rodocrozit de la noi din ţară au un aspect unic şi o culoare roz specifică (vezi imaginea de mai sus). Aspectul mineralului este factorul care îl diferenţiază de celelalte minerale din seria calcitului. Aspectul său este asemănător cu al mineralului rodonit, însă un simplu test de duritate poate face diferenţa între acestea două; în timp ce rodonitul are o duritate mai mare, de la 5 1/2 până la 6 1/2 pe scara lui Mohs, rodocrozitul o are mai mică, de la 3 1/2 până la 4. Astfel, rodocrozitul poate fi zgâriat cu lama unui cuţit, dar nu şi cu o monedă. Dacă o bucată mică de eşantion este expusă acidului clorhidric încălzit, aceasta de dizolvă efervescent. CaracteristiciRodocrozitul este un carbonat de mangan, deci face parte din clasa minerală a carbonaţilor. Culoarea specific-roşiatică este datorată conţinutului de mangan.Cristalele sale aparţin sistemului cristalin trigonal, şi în majoritatea cazurilor au un habitus prismatic sau tabular. Un alt alt aspect al acestora este sub formă de mase nodulare, globulare sau botroidale, iar în interiorul cristalelor se pot găsi adesea benzi de nuanţe diferite de roz şi roşu. Duritatea sa este mai mică decât jumătate, adică 3 1/2 până la 4 pe scara Mohs, însă densitatea sa este peste medie, cu o valoare de 3,7. Luciul său este perlat sau sticlos. Origini şi răspândireLocurile în care se găseşte rodocrozitul sunt: filoanele hidrotermale conţinătoare de minerale de cupru, plumb şi argint, şi zăcămintele de oxizi de mangan (ca mineral secundar).
Cele mai importante surse de rodocrozit sunt: Catamarca (Argentina), Cavnic (România), Hotazel (Africa de Sud) şi Butte (Montana, Statele Unite ale Americii).

Fişă de caracterizareRodocrozitClasăCarbonaţiSistem de cristalizareTrigonalHabitusPrismatic/acicularFormulă chimicăMnCO3Duritate3 1/2 -> 4Densitate 3,4 ->3,7ClivajPerfectSpărturăNeregulatăCuloareRoz, roşu, maroniu sau griUrmăAlbăLuciuSticlos spre perlatLuminescenţăInexistentă
11. Cinabru - Dec 3, 2013 6:35:00 PM
HgS - sulfură de mercur
Germană: Zinnober (Cinnabarit)Engleză: CinnabarItaliană: CinabroSpaniolă: Cinabrio (idem portugheză)Rusă: Kинobapь, Cynober (poloneză)Norvegiană: SinoberOlandeză: CinnaberCinabrul este un mineral format din mercur şi sulf. Este un mineral important, deoarece din acesta se extrage mercurul pentru uz industrial. Mercurul este un element metalic destul de valoros, deci acest mineral poate fi considerat un mineral industrial.

Utilizări industrialeFiind nu chiar atât de comun, mercurul poate fi considerat oarecum valoros. Cinabrul este cel mai comun mineral care conţine acest element metalic, fiind astfel utilizat pe scară largă în industrie.Procedeul este unul simplu: cinabrul este tratat termic. Oxigenul din aer se combină cu sulful din cinabru şi produc dioxid de sulf, iar mercurul se depune sub formă metalică.
CaracteristiciCinabrul este o sulfură de mercur, deci face parte din clasa sulfurilor. Cristalele sale cristalizează în sistemul trigonal, şi au adesea un aspect acicular, sau prismatic. Fenomenul de maclare este prezent şi la acest mineral. Are o densitate peste medie, şi cântăreşte destul de mult, adică de aproximativ opt ori mai mult decât volumul echivalent de apă la temperatura camerei,
Origini şi răspândireDe obicei, cinabrul se formează prin depunerea şi răcirea lichidelor de temperaturi joase, cunoscute de asemenea şi ca fluide hidrotermale. Câteva dintre aceste lichide sunt mineralele topite, gazele vulcanice şi apa. Printre mineralele care se asociază adesea cu cinabrul se numără: baritina, calcitul, calcedonia, marcasita, mercurul nativ, opalul, pirita, cuarţul, stibina şi realgarul. (click pe ele pentru detalii)Cele mai mari zăcăminte se află lângă Almaden, Ciudad Real, Spania, iar cele mai importante zone de extracţie ale cinabrului sunt China, Moschellandsberg (Germania), Monte Amiata (Toscana, Italia), Huancavelica (Peru), Muntele Avala (Serbia), Idria (Slovenia), Arkansas şi California (Statele Unite ale Americii). În România, s-au găsit eşantioane de cinabru la Izvorul Ampoiului din Valea Dosului, Munţii Apuseni.
Fişă de caracterizareCinabruClasăSulfuriSistem de cristalizareTrigonalHabitusPrismatic/acicularFormulă chimicăHgSDuritate2 -> 2 1/2Densitate 8,0 -> 8,2ClivajPerfectSpărturăConcoidală spre neregulatăCuloareRoşu sau brun-roşiaticUrmăRoşieLuciuAdamantin sau submetalicLuminescenţăInexistentă
12. Minerale din România - 1 - Dec 1, 2013 4:11:00 PM
Mineralele din România - Partea 1 (Introducere)România e dotată cu un număr mare de specii minerale, caracterizate prin unicitatea morfologică şi prin frumuseţea lor greu de egalat. Conţinând toate tipurile de relief, în România se găseşte o gamă foarte variată de tipuri de roci şi de clase de minerale, astfel încât avem foarte multe de spus pe această temă.
Pirotină (**)
După cum am spus, în România, diversitatea minerală este atât de mare încât regăsim toate cele 11 clase de minerale, reprezentând aproximativ un sfert din totalitatea speciilor regăsite în natură (adică aproximativ 4000 de specii). Aceasta este cauza directă a structurii geologice complexe.
În România avem formaţiuni geologice atât vechi (de acum 600 de milioane de ani, din Precambrian), cât şi foarte noi (cum ar fi Delta Dunării şi aluviunile râurilor).Majoritatea mineralelor pe care le regăsim în România aparţin claselor: sulfurilor, sulfosărurilor şi a silicaţilor.
Etape geologiceSemseyit, Baia MareÎn cadrul acestei vaste dezvoltări mineralogice şi geologice, regăsim două etape de dezvoltare foarte importante: perioada dintre Cretacic şi Paleogen şi perioada Miocenului.Prima perioadă sau etapă (care a început în Cretacic, acum 140-65 de milioane de ani şi s-a încheiat în Paleogen, acum 65-55 de milioane de ani) este reprezentată de o activitate magmatică intensă, în urma căreia au rezultat în mare parte roci cunoscute sub numele de banatite, iar cea de-a doua perioadă (cu 24-5 milioane de ani în urmă) este reprezentată de activitatea formaţiunilor vulcanice din zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Metaliferi, unde predomină andezitele.Mineralele care au luat naştere în cadrul acestor perioade de timp se găsesc sub forma unor agregate cristaline, astăzi cunoscute pe larg ca flori de mină. Se cunosc peste 30 de specii de astfel de minerale unice găsite pe teritoriul Românesc. De asemenea, la noi în ţară au fost descoperite destul de multe specii noi de minerale, printre care puteţi vedea mai jos:
                                    Flori de mină din România (*) Alabandină (Săcărâmb - 1784/1832)  Alloclazit (Oraviţa - 1868) Andorit (Baia Sprie - 1892)  Ludwigit (Ocna de Fier - 1874) Nagyagit (Săcărâmb - 1767/1845)  Petzit (Săcărâmb - 1842/1845) Pseudobrookit (Uroiu - 1878)  Rodocrozit (Cavnic - 1780/1813) Semseyit (Baia Sprie - 1881)  Silvanit (Baia de Arieş - 1786/1835) Telur (Zlatna - 1785/1798)  Whewellit (Cavnic - 1852)
(*) În tabel sunt localităţile unde au fost descoperite mineralele şi anii în care au fost descrise şi în care au primit denumirea din prezent
Rodocrozit de la Cavnic, MaramureşBaia MareMaramureşul este o regiune foarte bogată în specii minerale, în mare parte din cauza fostei activităţi vulcanice. Aici se găsesc minerale cu cristale deosebite, cu diverse culori, din diverse clase de minerale. Printre cele mai interesante minerale din zona Baia Mare se numără ametistul (Valea Roşie), aurul nativ (Cavnic), calcedonia (Trestia) cuarţul, calcitul, calcopirita (Baia Sprie, Băiuţ), rodocrozitul, stibina, pirotina, pirita, blenda, gipsul, baritina, sideritul, marcasita, vivianitul şi wolframitul.


Munţii MetaliferiFoarte multe eşantioane care provin din zona Munţilor Metaliferi au incluziuni de aur nativ, cele mai importante localităţi fiind Musariu, Valea Morii, Brădişor, Hondol şi Ormindea. În secolul al XIX-lea, ametistul de la Vălişoara era printre cele mai apreciate din Europa.
BanatulAur nativ de la Roşia MontanăÎn această regiune sunt foarte răspândite skarnele (printre care piroxenii, granaţii) şi mineralele asociate acestora (magnetitul, hematitul, etc.). Aici, cele mai răspândite minerale care se pot prezenta sub forma florilor de mină sunt realgarul, malachitul, wollastonitul şi gehlenitul, care au un aspect perfect pentru a intra în unele colecţii.
Alte zoneÎn afară de acestea, care sunt de departe cele mai importante, mai sunt şi alte zone care conţin minerale deosebite. Pădurea Craiului a fost un centru important pentru extragerea bauxitei, iar din Carpaţii Orientali au fost extrase pentru mult timp minereuri conţinătoare de cupru şi alte metale, baritină şi chihlimbar. Din Carpaţii Meridionali s-au extras minerale nemetalifere, printre care se numără distenul, spodumenul, granaţii, straurolitul şi berilul. Subcarpaţii încă reprezintă zone importante de extracţie a sării, petrolului şi a gazelor naturale, însă nici Bazinul Transilvaniei nu se află mai prejos, fiind extrase în cantităţi mari sarea şi gazele. Dobrogea este foarte importantă datorită depozitelor de cretă şi fosforite.
Nagyagit de la SăcărâmbMuzee şi locuriÎn multe locuri din România, muzeele reuşesc să conserve şi să expună comorile minerale deosebite ale ţării noastre. Printre cele mai importante muzee se numără cele de la Baia Mare, Cluj, Ocna de Fier, Bucureşti, Arad, Cheia-Prahova şi Colţi (eşantioane unice de chihlimbar). De asemenea, datorită tradiţiei de extracţie a sării, multe saline încă funcţionează şi şi-au deschis muzee sau centre turistice. Cele care se remarcă sunt: salina Praid, salina Slănic Prahova, salina Târgu Ocna şi Ocnele Mari. Şi Slănic Moldova este o localitate importantă datorită izvoarelor minerale care sunt folosite pentru o gamă largă de boli.La Ploieşi a fost deschis un muzeu al petrolului, întrucât la noi în România a fost înfiinţată prima rafinărie de petrol, în anul 1856.

(**) Imaginile notate astfel nu sunt extrase din România.


CLIC PENTRU PARTEA A DOUA

13. Nefelin - Nov 27, 2013 7:04:00 PM
(Na,K)AlSiO4-alumosilicat de sodiu şi potasiuNefelin crescut în jurul unor cristale de hematit
Germană: NephelinEngleză: Nepheline (idem franceză)Spaniolă: Nefelina (idem portugheză)Rusă: Heфeлин, Nefelin (poloneză)Olandeză: NefelienNefelinul este un mineral răspândit ce aparţine clasei silicaţilor, fiind un feldspatoid. În ciuda răspândirii sale, sunt foarte puţine zăcămintele care sunt suficient de bogate astfel încât extragerea mineralului să fie rentabilă comercial. Denumirea mineralului vine din grecescul nephele, care înseamnă nor (face referire la aspectul pe care îl iau cristalele când mineralele sunt scufundate în acid azotic; vezi secţiunea Teste şi recomandări). Se mai cunoaşte şi denumirea alternativă de nefelit. 
FeldspatoiziiMineralul face parte din grupa feldspatoizilor, care se aseamănă foarte mult cu feldspaţii. Diferenţa dintre cele două este că feldspatoitzii conţin mai puţin siliciu şi mai mult sodiu şi potasiu.Grupa feldpatoizilor mai conţine şi alte minerale, printre care se numără sodalitul, cancrinitul, leucitul, etc. Mineralele din grupa feldspatoizilor sunt importante din punct de vedere geologic, deoarece sunt folosite pentru definirea şi clasificarea altor roci.

Nefelin cu schorlomitRocile alcaline plutoniceO caracteristică interesantă a nefelinului este faptul că reprezintă un mineral caracteristic pentru rocile alcaline plutonice. După cum sugerează şi denumirea lor, acestea sunt roci cu concentraţii foarte mari de metale alcaline (în special sodiu) şi care provin din magma care s-a răcit şi s-a întărit sub suprafaţa terestră. În geologie, sunt relativ întâlnite expresiile sienit cu nefelin, nefelinit şi gnais cu nefelin, acestea indicând faptul că nefelinul este unul dintre mineralele principale care constituie roca respectivă.
Teste şi recomandări(Atenţie: Următoarea recomandare necesită folosirea unor substanţe corozive. Dacă nu aveţi echipament de protecţie, lăsaţi un profesionist să se ocupe. Purtaţi mănuşi când manipulaţi acizii.)
Una dintre metodele cele mai folosite pentru testarea nefelinului este scufundarea unui eşantion mic în acid azotic. Nefelinul reacţionează, transformându-se într-o gelatină, de unde şi denumirea sa (vezi mai sus). De asemenea, prezenţa sodiului din mineral poate fi pusă în evidenţă prin testul cu flacăra deschisă, metalul colorând flacăra în galben. Dacă aveţi un eşantion de nefelin în colecţie, luaţi în calcul necesitatea curăţării acestuia cu apă distilată. Altfel, cristalele sale delicate pot fi deteriorate.
CaracteristiciNefelinul este un silicat, aparţinând subclasei tectosilicaţilor. Din punct de vedere chimic, este un alumosilicat de sodiu şi potasiu. Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare hexagonal, şi adesea au şase feţe şi sunt prismatice. Fenomenul de maclare este prezent şi la acest mineral.
Origini şi răspândireNefelinul se formează în cadrul rocilor magmatice alcaline, sărace în silice, fiind foarte răspândit în pegmatite şi sienite (sienite cu nefelin), dar şi în gnais-uri şi şisturi. Fiind un mineral răspândit, se găseşte în destul de multe locuri. Cele mai importante surse sunt: Bancroft (Canada), Julianehab (Groenlanda), Langesundfjord (Norvegia), Peninsula Kola şi Munţii Ural (Rusia) şi Transvaal (Africa de Sud).În România, mineralul se găseşte la Ditrău (în masivul alcalin, unde sunt sienite cu nefelin), din Carpaţii Orientali.
Fişă de caracterizareNefelinClasăSilicaţiSistem de cristalizareHexagonalHabitusPrismatic cu şase feţeFormulă chimică(Na,K)AlSiO4Duritate5 1/2 -> 6Densitate 2,6 + 2,7ClivajSlabSpărturăConcoidalăCuloareIncolor, alb, gri, gălbui,
roşu-maroniu, verzuiUrmăAlbăLuciuSticlos spre grasLuminescenţăInexistentă
Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifie, vizitaţi pagina despre nefelin de la mindat.org.
14. Egirin - Nov 26, 2013 7:21:00 PM
NaFeSi2O6-silicat de fier şi sodiu
Egirin cu albitGermană: AegirinEngleză: Aegirine  (idem italiană, franceză)Spaniolă: Egirina (idem portugheză)Rusă: Эгирин, Egiryn (poloneză)Norvegiană: ÆgirinOlandeză: AegirienEgirinul a fost denumit în anul 1835 de către mineralogul Hans Morten Thrane Esmark, după Aegir, zeul mării în mitologia nordică, deoarece locaţia descoperirii sale se afla pe malul mării, pe coasta norvegiană. Locaţia mai exactă a descoperirii mineralului este Låven, Langesundsfjorden, iar anul este 1834. În prezent mai este folosită şi denumirea de acmit.

Component al rocilorDin punct de vedere chimic şi geologic, acest mineral este un clinopiroxen, adică este un piroxen care cristalizează în sistemul monoclinic. Fiind un clinopiroxen, mineralul intră în alcătuirea rocilor, fiind adesea întâlnit în rocile magmatice formate prin răcirea magmei la adâncimi adânci, dar şi în cadrul rocilor metamorfice.
Când este component al rocilor, egirinul este dispersat sub forma unor cristale mici, de culoare închisă, acesta conferindu-le un aspect pestriţ. În aceleaşi roci se mai găsesc feldspaţii plagioclazi, cuarţul, biotitul şi unii amfiboli (cum ar fi hornblenda). (click pe ele pentru detalii)
Egirin cu ortoclazăTesteEgirinul este fuzibil într-o flacără deschisă, acesta colorând flacăra în galben. Culoarea galbenă provine de la sodiul care intră în alcătuirea mineralului. De asemenea, o altă metodă de testare este duritatea, egirinul având 6 pe scara lui Mohs. Astfel, acesta nu poate fi zgâriat de lama unui cuţit (din oţel).
CaracteristiciDupă cum aţi văzut şi mai sus, egirinul este un silicat, care mai conţine şi metalele fier şi sodiu.El cristalizează în sistemul monoclinic, cristalele având formă prismatică alungită cu striaţii de-a lungul feţelor. Comun acestui mineral, cristalele se pot macla (una dintre feţele unui cristal este comună cu alta a unui cristal de acelaşi tip).Împreună cu egirinul mai pot fi găsite unele minerale asociate: riebeckitul, nefelinul şi apofilitul.
Origini şi răspândireEgirinul se găseşte în rocile magmatice cu cantităţi mari de sodiu, dar şi în cele metamorfice. Printre acestea (cele magmatice) se numără granodioritele, sienitele şi pegmatitele.Localitatea tip a mineralului (sursa tipică) este localitatea Skaadoe, Brevig din Norvegia. Mai există şi alte câteva locuri în care egirinul a fost descoperit, printre care se numărăr Mont Saint Hilaire (Quebec, Canada), Groenlanda, India, Kenya, Nigeria, peninsula Kola (din Rusia), Magnet Cove (Arkansas şi Libby, Montana, Statele Unite ale Americii).La noi în România se găseşte la Ditrău (Comăneşti, Dobrogea).

Fişă de caracterizareEgirinClasăSilicaţiSistem de cristalizareMonoclinicHabitusPrismatic cu striaţiiFormulă chimicăNaFeSi2O6Duritate6 -> 6 1/2Densitate 3,5 + 3,6ClivajBunSpărturăNeregulatăCuloareVerde, negru, negru-verzui,
brun-roşiaticUrmăCenuşie-galbenă, palăLuciuSticlosLuminescenţăInexistentă
Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifice, vizitaţi pagina despre egirin de la mindat.org.
15. Cornetit - Oct 31, 2013 8:11:00 PM
Cu3(PO4)(OH)3-fosfat hidratat de cupru
Germană: CornetitEngleză: Cornetite  (idem italiană, franceză)Spaniolă: Cornetita (idem portugheză)Rusă: КорнетитCornetitul, acest mineral de cupru, are o culoare foarte frumoasă, albastru-închis sau verde-închis. Fiind denumit după geologul belgian Jules Cornet, mineralul a fost confirmat ca fiind de sine stătător în anul 1917.
Câteva caracteristiciDin punct de vedere chimic, este un fosfat hidratat de cupru, deci aparţine grupului fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Cristalele sale sunt prismatice, ortorombice, prezente sub formă de cruste microcristaline. Spre deosebire de multe alte minerale, acesta nu prezintă deloc clivaj.

După acelaşi model respectat de majoritatea mineralelor de cupru, cornetitul se află în asociere cu mineralele ce conţin acest metal, cum ar fi brochantitul, malachitul şi crisocola. (click pe ele pentru informaţii detaliate)

Origini şi răspândireCornetitul nu numai că este un mineral rar, dar este şi unul secundar. Format prin alterarea zăcămintelor preexistente de cupru, se găseşte exclusiv în Africa şi Statele Unite ale Americii.
Cea mai importantă locaţie de extragere a mineralului este mina de cupru L'Etoile du Congo, Katanga, Republica Democrată Congo. În Africa, se mai găseşte la Bwana Mkubwa, Zambia.
În Statele Unite, este prezent în mai multe locuri: minele Blue Jay şi Empire, Yerrington (Nevada) şi Tucson (Arizona).

Fişă de caracterizareCornetitClasăFosfaţi-arseniaţi-vanadaţiSistem de cristalizareOrtorombicHabitusPrismatic, crusteFormulă chimicăCu3(PO4)(OH)3Duritate4 1/2 -> 5Densitate 4,1ClivajInexistentSpărturăNeregulatăCuloareAlbastru-închis
Albastru-verzuiUrmăAlbăLuciuSticlosLuminescenţăInexistentăAtenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifice, vizitaţi pagina despre cornetit la mindat.org.
16. SALVAŢI ROŞIA MONTANA! - Sep 27, 2013 8:08:00 PM

Pe Facebook, la televizor...peste tot acelaşi topic...parcă ne-am săturat deja de ştirile cu Roşia Montana...
DAR DE CE?
Cum strămoşii noştri au avut puterea să lupte? Noi de ce nu putem face dreptate?

ARGUMENTE
http://www.rosiamontana.org/ro/grid-argumente
O listă de argumente. DE CE Roşia Montana merită toată SUSŢINEREA NOASTRĂ...
CITEŞTE! I NFORMEAZĂ-TE! NU LĂSA DEZINFORMAREA SĂ TE ÎNVĂLUIE ÎN NEŞTIINŢĂ!

17. Anglezit - May 6, 2013 9:39:00 AM
PbSO4-sulfat de plumb
Germană: AnglesitEngleză: Anglesite (idem italiană, franceză)Spaniolă: Anglesita (idem portugheză)Anglezitul este un mineral moale, fragil, cu cristale frumoase şi strălucitoare.
El este exploatat pentru conţinutul său de plumb, un metal folosit pe scară largă, la echipamente cu raze X şi reactoare nucleare.
Anglezitul este apreciat de către colecţionari din cauza cristalelor sare frumoase, însă anglezitul este adesea fluorescent, iar culoarea sa este de un galben-aprins sub lumina ultravioletă.
După ce este extras, plumbul poate avea o mulţime de utilizări. De asemenea el absoarbe radiaţiile, astfel încât poate fi utilizat la reactoare nucleare şi echipamente cu raze X sofisticate. O altă utilizare a sa este protejarea ţevilor şi a caburilor subterane.
Anglezitul a fost descoperit în anul 1832 de mineralogul francez Francois Sulpice Beudant.
Formarea naturalăPentru a se forma anglezitul, galena reacţionează cu oxigenul din aer. Chiar şi astăzi, insula Anglesey din din ţara galilor este cea mai bogată în conţinut de anglezit din toate insulele Britanice.
TestareTestul pentru anglezit este examinarea lui la lumina ultravioletă, unde fluorescenţa sa prezintă o culoare galben-aprinsă. Duritatea sa este mică, între 2 şi 3.
Un alt test este cel cu acid azotic, cu ajutorul căruia el poate fi diferenţiat de mineralul numit ceruzit; ceruzitul se dizolvă în acid azotic, în timp ce anglezitul nu.
Deşi anglezitul se aseamănă cu baritina, aceasta arde cu dificultate, în timp ce anglezitul arde uşor.
Când e ars pe cărbune, anglezitul lasă un grăunte de plumb.
CaracteristiciAnglesitul este sulfat de plumb, cu duritate redusă pe scara lui Mohs (2 1/2 - 3). Deşi fragil, mineralul este foarte greu, iar, caracteristic mineralelor de plumb, cristalele sale sunt strălucitoare. Ele sunt adesea incolore, limpezi şi transparente, dar pot fi şi albe, gri, verzi, galbene sau albastre-pal.Origini şi răspândireAnglezitul se formează în zonele cu zăcăminte de plumb, deci este un mineral secundar. Mai rar este asociat cu galena, un mineral gri ce reprezintă principala sursă de plumb. Alte minerale asociate sunt cerusitul sau smithsonitul. Mineralul poate fi prezent în masele de limonit. Cele mai faimoase mine de unde este extras acest mineral se găsesc la Tsumeb, Namibia şi Oujda, Maroc.

Fişă de caracterizare Anglezit Clasă Sulfaţi Sistem de cristalizare Ortorombic Habitus - Formulă chimică PbSO4 Duritate 2 1/2 -> 3 Densitate  6,3 -> 6,4 Clivaj Bun, depinde de bază Spărtură Concoidală Culoare Incoloră spre alb;
uneori galben, gri, verde
sau albastru-pal Urmă Albă Luciu Adamantin, sticlos,
 răşinos Luminescenţă Galbenă
18. Paşte Fericit - May 4, 2013 7:19:00 PM
Fie ca spiritul sfânt al sarbătorilor de Paşte sa vă lumineze sufletele şi casele!

E de prisos să mai adaug altele, aşa că pot doar să vă urez să fiţi cât de bucuroşi posibil alături de cei dragi :D

PS: Mulţumesc tuturor pentru likuri pe facebook, vizualizări, etc...şi cât se poate de repede, va fi o postare nouă!
19. Conicalcit - Apr 22, 2013 5:15:00 PM
CuCa(AsO4)(OH)-arseniat hidratat de cupru şi calciu
Germană: KonichalcitEngleză: ConichalciteSpaniolă: ConicalcitaItaliană: ConicalciteOlandeză: ConichalcietConicalcitul este un mineral de colecţie, nefiind folosit pentru conţinutul său infim de cupru. Culoarea sa este de un verde-smarald până la verde-gălbui, iar denumirea sa provine din combinarea cuvintelor greceşti konia ("var") şi chalcos (cupru). Cristalele sale prismatice sunt apreciate de colecţionari, deoarece aduc un plus de culoare colecţiilor.

Serie de mineraleConicalcit cu arhbaritConicalcitul formează o serie de minerale cu austinitul (care este un arseniat de calciu şi zinc), cobaltoaustinitul (arseniat de calciu şi cobalt), tangeitul (arseniat de calciu şi cupru) şi dufitul (arseniat de plumb şi cupru). Toate aceste minerale din serie au cristalele ortorombice.

Sursa clasicăLocalitatea tip pentru extragerea acestui mineral este Hinojosa de Cordoba, din Andaluzia, Spania, toate eşantioanele care sunt descoperite fiind testate pentru autenticitate în acest loc.

TesteUna dintre proprietăţile importante ale conicalcitului este fuzibilitatea sa (adică se topeşte cu uşurinţă într-o flacără deschisă) şi că este solubil în acid clorhidric şi acid azotic (se dizolvă în aceştia). Dacă este încălzit într-o eprubetă de teste, radicalul OH din moleculă este eliberat în eprubetă sub forma apei.

CaracteristiciConicalcitul este un arseniat hidratat de cupru şi calciu şi, de aceea, face parte din grupa de minerale fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic. Habitusul lor este, adesea, cel prismatic, dar câteodată şi botroidal pe alte minerale sau roci (asemănător unui ciorchine de struguri).Duritatea mineralului este medie (4 şi jumătate pe scara lui Mohs) şi are un luciu sticlos sau gras.

Conicalcit pe limonit din  Mapimí, Durango, MexicOrigini şi răspânidreConicalcitul este un mineral secundar, deci se formează în zonele de oxidare şi alterare ale zăcămintelor de cupru. Mineralele asociate lui sunt cele care conţin cupru şi limonitul (hidroxidul de fier).Cele mai bune eşantioane provin din Mapimi, Durango (Mexic) [vezi imagine] şi Tsumeb (Namibia). De asemenea, ele se mai găsesc şi în Statele Unite ale Americii în Bisbee şi Globe (Arizona), Nevada şi în districtul Tintic (Utah). Alte surse se găsesc în următoarele ţări: Chile, Franţa, Germania, Maroc, Polonia, Rusia şi Spania.




Fişă de caracterizare Conicalcitul Clasă Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi Sistem de cristalizare Ortorombic Habitus Prismatic, botroidal Formulă chimică CuCa(AsO4)(OH) Duritate 4 1/2 Densitate 4,3 Clivaj Inexistent Spărtură Neregulată Culoare Verde-smarald;
verde-gălbui Urmă Verde Luciu Sitclos spre gras Luminescenţă Inexistentă
20. Jarosit - Apr 21, 2013 9:31:00 AM
KFe2(SO4)2(OH)2-Sulfat hidratat de potasiu şi fier
Engleză: Jarosite (idem it, fr, )Germană: Jarosit (idem no, hu)Spaniolă: Jarosita (idem pt, ca)
Jarositul este un mineral răspândit, care se găseşte adesea în culorile galben sau brun. Numele său a fost preluat de la Barranco Jaroso, denumirea pentru o regiune unde a fost descoperit, din lanţul Sierra Alamagrera (situată între Murcia şi Almeria), sudul Spaniei. Identificarea sa ca mineral a fost făcută în anul 1852. Cristalele sale sunt trigonale şi sunt de obicei foarte mici. Habitusul lor este de două feluri: tabular (seamănă cu nişte cutii de chibrituri) şi pseudocubic (seamănă cu nişte cuburi), însă pot fi oarecum distorsionate.
Jarositul mai poate apărea şi sub forma unor mase sferice, fibroase sau granulare. Duritatea mineralului este relativ mică, el prezentând şi clivaj definit.

Minerale asemănătoarePrintre mineralele cu compoziţie chimică asemănătoare jarositului se numără alunitul (dar fierul este înlocuit de aluminiu). De asemenea, aceste două minerale formează o serie, metalele aluminiu-fier fiind înlocuite treptat unul de către celălalt. Din grupul alunitului fac parte unele minerale asemănătoare jarositului, însă în compoziţia chimică a acestora, potasiul a fost înlocuit de alte elemente. Aceste minerale sunt: amoniojarositul, argentojarositul, natrojarositul şi plumbojarositul, fiecare dintre ele conţinând pe rând amoniac, argint, sodiu şi plumb. 
RecomandăriCristalele de jarosit trebuie curăţate numai cu apă distilată, la fel procedându-se şi la majoritatea mineralelor; asta se face datorită pericolului de a fi degradate suprafeţele frumoase ale cristalelor.
Datorită durităţii mici, cristalele sale pot fi zgâriate cu o monedă.
CaracteristiciCristal de jarositJarositul este din punct de vedere chimic un sulfat. În formă pură, el conţine doar elementele metalice potasiu şi fier, însă acestea pot fi înlocuite şi de altele. Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare trigonal, ele având adesea aspectul unor cuburi. Luciul cristalelor este răşinos; mineralul este moale, duritatea sa fiind cuprinsă între 2 1/2 şi 3 1/2 pe Scara lui Mohs, iar densitatea sa este de aproximativ 3.
Mineralul prezintă clivaj definit (bun).




Origine şi răspândireJarositul este un mineral secundar, deci se formează prin transformarea mineralelor primare. Se găseşte în preajma rocilor cu conţinut ridicat de fier, şi în zonele cu emanaţii vulcanice. Este asociat adesea cu pirita în descompunere.Jarositul încă se găseşte în locul în care a fost descoperit (sudul Spaniei, vezi primul paragraf), însă printre sursele principale din lume se numără: Laurion (Grecia), Insula Elba (Italia), Tsumeb (Namibia) şi Bisbee (Arizona), Cherry Creek (Idaho) şi Black Hills (South Dakota), din Statele Unite ale Americii. În România se găseşte în cantităţi mici.

Fişă de caracterizare Jarosit Clasă Sulfaţi Sistem de cristalizare Trigonal Habitus Tabular, pseudocubic Formulă chimică KFe2(SO4)2(OH)2-
Sulfat hidratat de potasiu şi fierDuritate 2 1/2 -> 3 1/2 Densitate 2,9 -> 3,26 Clivaj Definit, bun Spărtură Neregulată spre concoidală Culoare Galben sau brun Urmă Galbenă Luciu Sticlos spre răşinos Luminescenţă Inexistentă
21. Stibină - Apr 15, 2013 6:04:00 PM
Sb2S3-sulfură de antimoniu
Engleză: StibniteFranceză: StibineGermană: StibnitStibina este un mineral industrial, datorită conţinutului ei de antimoniu. Antimoniul este un semimetal mai rar, cunoscut şi sub numele de stibiu. Denumirea mineralului vine tocmai de la denumirea aceasta; totuşi, stibina mai este cunoscută şi sub denumirea de antimonit, pe acelaşi principiu etimologic. Însă acestea nu sunt singurele denumiri ale mineralului, întrucât acesta mai este cunoscut şi ca stibnit.

UTILIZĂRILE STIBIULUIStibiul este un element chimic cunoscut încă din Evul Mediu şi este extras din mineralul stibină prin reducere sau prăjire;
Folosind carbonat de sodiu şi carbon, compusul numit oxid de stibiu -obţinut prin arderea stibinei-, este readus la formă de element chimic cu numele de stibiu sau antimoniu.
Stibiul are o gamă largă de utilizări în industrie, fiind folosit la diferite aliaje (baterii cu plumb şi acid sulfuric, aliaje de susţinere, aliaje cu cositor şi plumb şi aliaje de lipire) şi ca agent în cadrul procedeului de fabricare al fierului forjat.
În plus, compuşii elementului sunt folosiţi pentru materiale rezistente la foc, pentru vopsele, ceramică, agenţi de vopsire a sticlei şi emailuri.
Alte utilizări sunt fabricarea unor obiecte utilizate pentru producerea focului, şi anume chibriturile, focurile de artificii şi capsele detonante. În trecut, mai era folosit la fabricarea rimelului, întrucât are un aspect strălucitor.

CRISTALE GIGANTICECele mai uimitoare exemplare de stibină provin din Japonia. Însă, două dintre ele sunt chiar cele mai uimitoare;
Unul dintre ele, constând într-un cristal de 60 de cm lungime şi cu o greutate de 7 kg, face parte din colecţia Wada, din Compania Minieră Mitsubishi.
Al doilea exemplu este un grup de cristale de la Institutul Mineralogic de la Universitatea din Hamburg. Unul dintre aceste cristale are tot 60 de cm.


TESTARE; RECOMANDĂRIATENŢIE! Experimentele cu acizi sunt interzise copiilor mici; adulţii vor purta întotdeauna echipament corespunzător pentru a nu apărea unele accidente; în caz contrar, folosiţi imediat o substanţă cu caracter bazic, pentru a neutraliza acidul ce poate produce arsură;
Praful (nu neapărat foarte bine mărunţit) de stibină se dizolvă în acid clorhidric de concentraţie mare. De asemenea, stibina este foarte fuzibilă (se topeşte uşor).Ca de obicei, se recomandă utilizarea apei distilate în schimbul apei de la robinet sau a altor surse de apă care pot conţine elemente străine ce pot deteriora cristalele mineralului. Trebuie evitate, de asemenea, şi săpunurile şi detergenţii. O recomandare referitoare la depozitarea mineralului este păstrarea sa departe de orice sursă de lumină, pentru că expunerea îndelungată la acestea poate provoca apariţia unor pete pe suprafeţele cristalelor.
CaracteristiciStibina este, din punct de vedere chimic, o sulfură a metalului stibiu (antimoniu). Cristalele sale sunt ortorombice, prismatice şi prezintă adesea striaţii de-a lungul feţelor. Mineralul tinde să formeze grupuri radiale de cristale.Eşantioanele prospăt extrase au luciu metalic, dar acesta dispare odată cu trecerea timpului, mineralul devenind simplu negru. Duritatea stibinei este foarte mică: valoarea sa este de 2 pe scara Mohs, deci poate fi zgâriat cu unghia. Densitatea sa faţă de apă este de aproximativ patru ori şi jumătate.
Are un clivaj perfect.
Stibină din ROMÂNIAOrigini şi răspândireMineralele asociate stibinei sunt cuarţul şi calcitul, în filoane hidrotermale, dar şi cu alte minerale metalica ca: cinabrul, galena, auripigmentul, realgarul şi pirita. Cele mai importante zone de extracţie ale mineralului se află în Bolivia, Mexic, Peru, Statele Unite şi Franţa. De asemenea, este prezent şi în Insulele Borneo. De asemenea, sursele cu stibină de cea mai mare calitate sunt Wolfsburg din Germania şi Shikoku din Japonia.





În România se găsea la Baia Mare (astăzi nu se mai extrage nimic din România), dar şi la Baia Sprie (stibina aciculară), Herja (cu cristale prismatic-lamelare) şi la Băiuţ (cristale scurt prismatice)



Fişă de caracterizare Stibină Clasă Sulfuri Sistem de cristalizare Ortorombic Habitus Prismatic, acicular, lamelar Formulă chimică Sb2S3 Duritate 2 Densitate 4,63 -> 4,66 Clivaj Perfect Spărtură Neregulată spre concoidală Culoare Gri-plumburie Urmă Gri-plumburie Luciu Metalic (mineral proaspăt)
Iridiscent (după expunere la lumină) Luminescenţă Inexistentă
22. Annabergit - Apr 14, 2013 3:34:00 PM
Ni3(AsO4)2·8H2O - arsen(i)at de nichel octahidratat
Germană: AnnabergitEngleză: Annabergite (idem. franceză şi italiană)Spaniolă: AnnabergitaCristale de annabergit din Laurion, Attiki, GreciaAnnabergitul este un mineral de regulă verde (mai poate fi gri, alb sau galben-verzui), plăcut vederii, a cărui cristale se găsesc foarte rar; mineralul se găseşte sub forma unor cruste sau învelişuri pulvurente în preajma sau pe alte minerale pe bază de nichel (de asemenea, şi pe minereurile acestui metal).

Confirmat prima dată ca mineral în 1852, annabergitul nu reprezintă un mineral important din punct vedere economic. Numele său provine de la sursa sa principală, Annaberg, Saxonia, Germania.



Mineralele înrudite şi vechia poreclăAnnabergitul se înrudeşte cu alţi arseniaţi, cum ar fi eritrina (de cobalt) şi vivianitul (de fier). Un mineral asemănător annabergitului este cabreritul, care conţine în plus metalul alcalin magneziu.

În trecut, acest mineral era cunoscut sub denumirea de floare de nichel, datorită metalului pe care îl conţinea, dar şi aparenţei sale; cristalele, aşa cum am mai zis, sunt prismatice şi au adesea striaţii.

TestareSpecimenul provine tot din Laurion, GreciaDin punct de vedere chimic, annabergitul este un arseniat hidratat. Poate fi testat prin evaporare; o bucăţică de eşantion se poziţionează în eprubeta pentru experiment, iar vaporii de apă evaporaţi din molecula mineralului se vor depune pe pereţii din sticlă ai eprubetei.Este aproape la fel de moale ca talcul; duritatea sa rar depăşeşte 2 şi jumătate pe Scara lui Mohs, deci cristalele annabergitului pot fi zgâriate cu unghia.
ÎntreţinereCa la majoritatea mineralelor cu cristale diafane (ca să zic aşa), pentru cele ale annabergitului recomand numai apă distilată în cazul curăţării. Niciodată nu folosiţi apa de la robinet pentru astfel de operaţiuni de întreţinere, deoarece suprafeţele frumoase, plane, ale cristalelor vor fi deteriorate.

Origine şi răspândireAnnabergitul este rar şi se formează în zonele de alterare sau oxidare ale zăcămintelor de nichel. Adesea, este sub formă de crustă pe suprafaţa unor minerale de nichel, dar cel mai des caz este skutteruditul (tot o arseniură de nichel).
După locul unde a fost descoperit (Annaberg, Saxonia, Germania), următoarele cele mai importante zone de extracţie ale mineralului sunt: Cobalt, Ontario (Canada); Allemont (Franţa); Laurion (Grecia; vezi prima imagine de sus, de acolo provine mineralul); Valsassina, Como şi Gonnosfanadiga, Sardinia (Italia); Sierra Cabrera (Spania); California şi Nevada (Statele Unite ale Americii).
CaracteristiciAnnabergitul aparţine clasei fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Din punct de vedere chimic este un arseniat octahidratat de nichel (fiecare moleculă de arseniat de nichel înglobează opt molecule de apă). Cristalele sale sunt monoclinice, iar mineralul apare adesea sub formă de cruste sau pelicule pulverulente.


Fişă de caracterizare Annabergit Clasă Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi Sistem de cristalizare Monoclinic Habitus Prismatic Formulă chimică Ni3(AsO4)2·8H2O
 (arseniat-octahidratat-de-nichel) Duritate 11/2 -> 21/2 Densitate 3,07 Clivaj Perfect Spărtură Neregulată Culoare Verde, cenuşiu, alb, galben-verzui Urmă Verde-pală Luciu Sticlos - pământos Luminescenţă Inexistentă
23. Calcozină - Apr 12, 2013 6:00:00 PM
Cu2S - sulfură de cupru

În alte limbi:
Germană: Kupferglanz/ChalkosinEngleză: Chalcocite/ChalcosineDenumirea mineralului ne duce cu gândul la metalul cupru. Denumirea de calcozină are ca origine cuvântul grecesc chalkos, care reprezintă acest metal (de la acelaşi termen provine şi numele mineralului calcopirită). Culoarea sa variază între gri-închis şi negru, un aspect important fiind şi irizaţiile pe care le poate prelua câteodată mineralul sau petele, care pot fi de culoare verzi sau albastre.
ProprietăţiDensitatea mare a calcozinei este cuprinsă între 5,5 şi 5,8, şi se datorează conţinutului de cupru, însă duritatea sa scade din cauza aceluiaşi metal; ea variază între 2 1/2 şi 3 pe scara Mohs.
Calcozina este asociată în filoanele hidrotermale cu alte minerale de cupru, precum: malachitul, azuritul, covellina, cupritul şi bornitul.
Mineralul este important datorită conţinutului de cupru şi a proprietăţii sale că poate fi extras din minereu cu uşurinţă, dar şi pentru faptul că este abundent.

Utilizări - cuprul, metalul minune din calcozinăDupă ce este extras din minereuri (de asemenea, şi calcozina intră în discuţie), cuprul este unul dintre cele mai ductile (poate fi tras extrem de uşor în fire) şi maleabile metale (poate fi tras în foi subţiri). Este un metal care conduce curentul electric extrem de bine, deci este folosit pe scară largă pentru fabricarea firelor şi cablurilor electrice. De asemenea, este folosit şi la fabricarea ţevilor, nu numai pentru că poate conduce uşor căldura, dar poate fi modelat sau îndoit uşor.O altă utilizare pe scară largă a cuprului sunt aliajele pe care le constituie, printre care se numără alama, cositorul şi bronzul.
TestareCaclozina se dizolvă în acidul azotic, lăsând în urmă reziduu de sulf (nemetal). La testul în flacăra deschisă, calcozina se topeşte cu uşurinţă şi emană vapori ai dioxidului de sulf. Flacăra se colorează în verde datorită cuprului metalic din mineral.
CaracteristiciCalcozina este o sulfură de cupru, deci aparţine clasei sulfurilor. Cristalele sale sunt monoclinice, cu habitus prismatic, psudohexagonal. Este relativ moale şi densitate ridicată. Cristalele sale sunt rare în natură, mineralul fiind găsit sub formă de agregate minerale granulare sau de eşantioane masive. Spărtura sa este concoidală.
Origini şi răspândireCalcozina se găseşte în filoane hidrotermale sau în zăcăminte asociate skarnelor. Mineralele asociate calcozinei sunt cele cu conţinut principal de cupru, ca malachitul, azuritul, covellina, cupritul, calcopirită şi bornitul.Printre cele mai importante zone de răspândire ale calcozinei se numără: Camborne, Redruth, St. Ives şi St. Just (Cornwall, Anglia), Tsumeb (Namibia), Kongsberg (Norvegia), Arizona, Connecticut, Montana şi Nevada (Statele Unite ale Americii); În România se găseşte în zona Sasca Montană.
Cristale de calcozină
Fişă de caracterizare Calcozină Clasă Sulfuri Sistem de cristalizare Monoclinic, pseudohexagonal Habitus Prismatic Formulă chimică Cu2S (sulfură-de-cupru) Duritate 2 1/2  -> 3 Densitate 5,5 - 5,8 Clivaj Slab Spărtură Concoidală Culoare Gri-închis, negru Urmă Gri-închisă Luciu Metalic Luminescenţă Inexistentă
(*) Pentru informaţii specializate şi profesionale despre acest mineral, vizitaţi pagina sa pe mindat.org.
24. Colecţia personală de minerale I - Apr 9, 2013 5:02:00 PM
Încep seria de postări Colecţia personală prin a vă arăta cele mai frumoase minerale de metale (şi nu numai) pe care le am în colecţie. Nu o să mă pierd cu vorbitul, aşa că puteţi mai bine să priviţi:

Blendă, cuarţ şi pirită
Cuarţ, covellină şi pirită
Blendă, sfalerit, pirită şi calcit
Sulfosărurile din colecţie
Cuarţ cu pirită
Calcopirită
Sfalerit, calcit, cuarţ şi pirităCâţiva carbonaţi
SmaraldCrisocola Cobaltocalcitul (carbonat de cobalt)
Ceruzitul (carbonat de plumb)
Aragonitul (carbonat de calciu)
Barita
Celestina
Halitul
GipsulFluorina

25. Mineralele colorate în alb sau incolore - Apr 8, 2013 7:55:00 PM
Nu totdeauna un mineral este alb din cauza raportului său de metale, iar grupa mineralelor albe sau incolore numără printre cele mai multe minerale. De exemplu, calcitul, sau talcul, sunt unele dintre cele mai comune minerale. Un altul este boraxul (dar şi colemanitul, care conţine mult bor).

Bineînţeles că majoritatea cristalelor sunt incolore, însă sunt unele care nu pot alte culori.

O mare importanţă pe care o aduc mineralele albe este aportul mare al acestora în roci. Calcitul este mineralul primar din marmura metamorfică, alcătuind mari depozite de rocile calcaroase. Nu este totdeauna alb sau incolor, însă culoarea sa generală este aceasta.
Un alt mineral alb, dar şi incolor, este albitul, un feldspat plagioclaz de sodiu şi aluminiu; intră în alcătuirea granitelor şi pegmatitelor. 
Din grupa zeoliţilor (unde întâlnim multe minerale albe sau incolore), cele mai reprezentative sunt natrolitul, mezolitul, apofilitul şi scolecitul. 
Merită menţionat şi cuarţul cu unele impurităţi care îi conferă culoare albă. Acesta este denumit şi cuarţ lăptos. 
Alt mineral care este în genera alb sau incolor aparţine grupului filosilicaţilor, şi se numeşte muscovit. Putem considera şi mica având o astfel de proprietate, însă ea îşi poate schimba mai uşor culoarea din cauza impurităţilor.
GalerieCalcitBoraxulNatrolitulApofilitul