Despre mine

Bonu Oana

Blogger Specialist in communicare Iubitor de lectura si de scris din Valenii de Munte

Blogs Home » Personal » Personale » Evadare prin cuvinte

Evadare prin cuvinte

Evadare prin cuvinte este un blog personal, unde public ceea ce prezinta interes pentru mine, de la recenzii de carte la intamplari din viata de zi cu zi.

Articole Blog

01. Solutii pentru cand vrei sa-ti transformi casa in acasa - Mar 12, 2017 12:00:00 PM
Cred ca tuturor ne place sa locuim intr-un camin primitor, modern si sigur, care sa ne reprezinte si sa fie conform cu ceea ce ne place. Dar de multe ori, atunci cand ne mutam intr-o noua locuinta - aspectul este departe de cel pe care l-am visat, iar alte ori - amanam atat de mult sa reparam micile imperfectiuni aparute in locuinta pe care o avem de ani buni - incat atunci cand ne dam seama - spatiul respectiv necesita deja o transformare completa.

Fie ca este vorba despre o locuinta veche care trebuie renovata, fie ca este vorba de o gradina care trebuie amenajata sau pur si simplu vrei sa faci locuinta pe placul tau - sunt destule motive pentru care vrei sa-ti renovezi casa, apartamentul, gradina sau doar o singura incapere - precum bucataria sau baia.

Bineinteles ca atunci cand te apuci de un astfel de proiect de anvergura mai mica sau mai mare - ai nevoie de o multime de materiale, iar daca nu ai timp sau nu stii exact ce iti trebuie - de la depozit-online.ro poti cumpara materiale de constructii fix pentru nevoile tale.



Sunt cateva motive pentru care as recomanda Depozit-Online.ro pentru a comanda produse pentru constructii, renovare sau modernizare a casei. In primul rand, are in oferta peste 25.000 de repere, una dintre cele mai variate oferte de produse pentru casa de la materiale de constructii de cea mai buna calitate, articole pentru finisaje, acoperisuri, termoizolatie si hidroizolatie si pana la sculele si uneltele necesare pe orice santier, la preturi foarte avantajoase.

In plus, ceea ce mi-a placut este ca au constant oferte cu bonusuri, cadouri in produse si vouchere cadou, preturi negociabile si reduceri de preturi semnificative la produsele din stoc.

Au si consultati de vanzari care ne pot ajuta atunci cand nu stim exact care sunt cele mai bune materiale sau care sunt cantitatile de care avem nevoie atunci cand ne apucam de un proiect.

Iar una dintre cele mai importante avantaje mi se pare faptul ca acestia livreaza materialele acolo unde avem nevoie de ele, ceea ce ne scapa de o grija in plus. Iar daca ceea ce am comandat depaseste o anumita valoare - atunci putem beneficia chiar de transport gratuit!

In cazul meu, imi doresc sa renovez doua camere din apartament, iar in sectiunea Amenajari interior - exterior de pe site am gasit tot ce-mi trebuie, de la pachete de termoizolatie, ciment, placa gipscarton, instalatie, usi pentru interior si vopsea lavabila.

Aveti un proiect in minte de care nu v-ati apucat inca? Intrati pe site si veti vedea cat de simplu este sa comandati produsele de care aveti nevoie. 
02. Descopera cea mai investigata substanta naturala din istoria medicinii si beneficiile ei extraordinare - Jan 14, 2017 9:57:00 PM

Ati auzit de curcumin? Este cea mai investigata substanta naturala, cu peste 10,000 de studii medicale publicate in revistele de specialitate din toata lumea. Curcuminul este ingredientul activ al Turmericului sau sofranului de India, folosit ca si condiment. Studii stiintifice ample asupra curcuminului au demonstrat puternicele sale proprietati, printre care prevenirea si tratarea cancerului.


In plus, este cel mai puternic antioxidant natural disponibil si are nemaipomenite proprietati anti-inflamatoare pentru artrite si alte dureri articulare.

Curcuminul este o substanta de foarte mare ajutor intr-un numar mare de afectiuni. Clasate intr-un mod util si exhaustiv le-am descoperit pe site-ul www.curcumin95.ro, unde va recomand si voua sa intrati daca vreti sa cititi mai multe despre aceasta minunata substanta.

Aproape ca nu se mai termina lista afectiunilor in care pot fi tratate cu ajutorul sau - curcuminul are o multime de beneficii: lupta cu succes in tratarea gutei, alergiilor, astmului, bronsitei, cancerului, depresiei, SIDEI, osteoartritei, bolilor neurodegenerative, bolilor inflamatorii intestinale, cancerului de prostata, diabetului, psoriazisului, precum si in cazul afectiunilor hepatice si biliare.

Tratarea depresiei prin Curcumin

Depresia este o boala larg raspandita la nivel global, iar din pacate pana in anul 2020 se preconizeaza ca va ajunge a doua boala umana ca raspandire. Riscul este dublu pentru femei fata de barbati si creste cu varsta. Stresul, stilul de viata neechilibrat, lipsa sportului, alimentatia nesanatoasa, odihna insuficienta, alcoolul in exces - toate acestea si multe altele pot fi cauze ale depresiei.

In Romania, in fiecare an sunt diagnosticate 300.000 de cazuri noi de depresie, insa 25% dintre cei afectati sunt complet vindecati printr-un tratament eficient.

Curcuminul a demonstrat o eficacitate promitatoare in studiile facute asupra depresiei majore. Fiind printre cei mai puternici atioxidanti naturali –  precum o arata cercetarile medicale – si cel mai puternic anti-inflamator natural, curcuminul poate reduce deteriorarea ADN-ului in creier si sa contracareze efectele stresului si depresiei. Cercetatorii apreciaza ca succesul activitatii antidepresive a Curcuminului s-ar datora faptului ca ar determina o crestere naturala a nivelului serotoninei, noradrenalinei si dopaminei in creier.

Tratarea diabetului prin Curcumin

Diabetul, o afectiune metabolica cronica, afecteaza aproximativ 5% din populatia globului, cu riscul ca procentul sa creasca semnificativ in urmatorii ani. Dincolo de simptomele sale neplacute pentru multi dintre bolnavii de diabet – dureri, furnicaturi, senzatie de amorteala sau slabiciune la nivelul picioarelor și al mainilor, diabetul este periculos pentru sanatate.

Acesta creste riscul de boli cardiovasculare si accident vascular cerebral; este una dintre principalele cauze de insuficienta renala, poate sa afecteze vederea. Pagubele produse de nivelurile ridicate de zahar din sange se produc incet, de-a lungul timpului.

Studiile stiintifice indica faptul ca nivelul de zahar din sange poate sa fie reglementat de catre curcumin. Acesta poate fi capabil sa opreasca cresterea si proliferarea celulelor adipoase si sa ajute organismul sa-si restabilieasca un metabolism sanatos.

Produsul Iana Life – Curcumin95 & BioPerine 

In acest moment, Curcumin95 este probabil substanta naturala cel mai profund investigata de catre cercetatori. Studii noi apar aproape in fiecare saptamana, iar parerea specialistilor este unanima: curcuminul este cel mai puternic antiinflamator natural si este complet lipsit de efectele secundare.
Pe cat este de util Curcuminul, pe atat de dificil este de asimilat, de aceea Curcuminul are nevoie de BioPerine pentru a ajuta la absorbirea eficienta si a duce la realizarea potentialului terapeutic.

BioPerine este un extract 95% din piper negru si este folosit de multi producatori de suplimente alimentare, pentru a maximiza rata de absorbtie si utilizare a ingredientului principal.

Orice substanta cu efecte benefice are nevoie sa fie prezenta in organism intr-o anumita cantitate,
pentru a se obtine rezultatele scontate. Pentru aceasta este nevoie de:

O concentratie ridicata de substanta activa - Trebuie intotdeauna alese formularile care contin “Extracte standardizate”. Un extract standardizat este o garantie a calitatii produsului respectiv, a efectului pe care acesta il va produce in organism. Simpla mentionare a unei substante active pe eticheta unui produs este complet irelevanta.

O absorbtie buna - Absorbtia eficienta asigura patrunderea substantei in organism si disponibilitatea ei pentru a-si realiza efectul terapeutic! BioPerine este un extract standardizat de piper negru in concentratie de 95% si este complementul ideal in orice formulare de Curcumin95.

O doza zilnica suficient de mare - Pentru ca o anumita substanta sa aiba efect terapeutic este nevoie ca ea sa fie prezenta in organism intr-o anumita cantitate. Acest lucru este valabil si pentru Curcumin! O doza minima recomandata este de 1 gram pe zi. Sub aceasta cantitate efectul este foarte posibil sa nu se mai produca.

Aici gasesti si o lista de 8 intrebari pe care trebuie sa ti le pui atunci cand vrei sa cumperi un produs Curcumin.

Daca vrei sa incerci o cura de Extract95 Curcumin&BioPerine de la Ianalife poti comanda produsul de aici.
03. M-am mutat pe City Femme - Jan 13, 2017 2:43:00 PM

Scriu pe blog din 2008, cu pauze mai mari sau mai mici. Insa de cateva luni mi-am unit eforturile cu sora mea si ne-am facut un proiect comun - o combinatie intre blog si site - City Femme.

Sunt mandra de "copilul nostru", pe care il aveam in minte de multa vreme si pe care l-am facut de la zero - logo, culori, layout, articole, promovare etc.

City Femme s-a nascut din pasiunea pentru scris a doua surori – Alina & Oana. Ambele absolvente ale Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (Universitatea Bucuresti) si cu experienta in presa online, televiziune si PR, au decis sa creeze o combinatie intre blog si site pentru femei asa cum le-ar placea lor sa citeasca. Daca au reusit – va lasam pe voi sa stabiliti. :)

O sa mai scriu si aici, nu ma indur sa ma despart de tot de blog, insa daca ati ajuns pe aceasta pagina - va asteptam cu drag si pe site!

P.S: Eu zic ca faptul ca am publicat acest articol vineri, pe 13 - e un semn de noroc, nu de ghinion! :)


04. Firma la care lucrezi nu are contract cu o Unitate Protejata? Preia initiativa si arata-le chiar tu beneficiile! - Jan 1, 2017 7:01:00 PM
Tocmai am intrat in 2017 si cu siguranta aveti o multime de rezolutii pentru anul acesta - fie ca este vorba sa cititi mai mult, sa faceti mai mult sport, sa va odihniti mai mult, sa gatiti mai sanatos si lista poate continua. 

Dar v-ati gandit si la ce puteti imbunatati legat de locul vostru de munca? 

Am descoperit recent unica firma autorizata DDD (prestarea serviciilor de dezinsectie, dezinfectie si deratizare) si Unitate Protejata la nivel national - compania DDD, asa ca  m-am gandit sa va arat beneficiile pe care le poate avea o firma atunci cand colaboreaza cu o Unitate Protejata.

Ce este o Unitate Protejata? Este o forma institutionalizata reglementata de functionare a unor activitati de economie sociala, destinate exclusiv persoanelor cu dizabilitati (conform legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare).

Pe scurt - inseamna o firma la care lucreaza persoane cu dizabilitati. Mi se pare un lucru foarte bun ca aceasta companie urmareste sa se implice activ si cat mai mult in integrarea persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii din Romania si sa contribuie la formarea unui mediu de lucru propice, fara discriminari pentru acestea.

Gabriel Munteanu, directorul general al companiei DDD afirma ca "Sinceritatea, devotamentul, moralitatea si empatia au fost, sunt, si vor fi elementele cheie ce m-au ajutat sa realizez din Compania DDD ceea ce este astazi". Sincer, eu sper ca aceasta companie ce activeaza ca Unitate Protejata din decembrie 2014 sa evolueze in timp si sa poata angaja mult mai mult decat cele 12 persoane cu dizabilitati care presteaza servicii in cadrul companiei in acest moment.

Ce fel de servicii presteaza compania DDD?

Asa cum sugereaza si numele - este o firma de deratizare ce presteaza servicii de dezinsectie, dezinfectie si deratizare, care sunt obligatorii pentru orice firma. Faptul ca sunt prestate printr-o unitate protejata este un beneficiu – serviciile pot fi prestate chiar si gratuit (in functie de numarul de angajati ai societatii beneficiare si de suprafata pe care trebuie prestate aceste servicii).

Veti gasi toate informatiile de care aveti nevoie pe site-ul lor, insa ce trebuie sa stiti este faptul ca o companie cu minim 50 de angajati are obligatia ca cel putin 4% din angajati sa fie persoane cu hadicap. Daca nu respecta acest procent, trebuie in schimb fie sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma (jumatate din salariul de baza minim brut inmulţit cu numarul de locuri de munca care ar trebui sa fie ocupate de persoane cu handicap) sau sa achizitioneze produse sau servicii de la unitati protejate autorizate, pe baza de parteneriat, in suma echivalenta cu suma datorata la bugetul de stat.

Care sunt beneficiile colaborarii cu aceasta companie?

Deducerea fiscala (partiala sau integrala) este principalul motiv economic pe care il puteti prezenta angajatorilor vostri. Faptul ca puteti sa va implicati activ la integrarea persoanelor cu handicap pe piata muncii este insa principalul motiv de factor uman. In plus, aveti garantia serviciilor prestate conform standardelor de calitate ISO si toate certificarile si autorizatiile necesare desfasurarii in conditii legale a serviciilor DDD (SANEPID, Serviciul arme, explozivi si substante periculoase, DSV, DSP), precum si autorizare ANRSC clasa 1.

In plus, compania DDD are experienta, dispune de aparatura de ultima generatie, cele mai bune metode de instruire si sunt responsabili fata de mediu. Echipele de interventie au program non-stop, cu programare in prealabil.

Dezinsectia ecologica si deratizarea ecologica se pot executa cu ajutorul statiilor de captare pe baza de adeziv cu atractanti, atat alimentari, cat si hormonali si nu dauneaza sub nici o forma mediului. Dezinfectia este aleasa de specialistii companiei impreuna cu firma colaboratoare in functie de natura spatiului, destinatia acestuia si vectorul vizat.

Nu sunteti din Bucuresti? Nu e nicio problema, compania presteaza servicii si in Timisoara, Constanta si Targu Jiu. Printre partenerii companiei se afla nume precum Apanova, Sanador, Fan Courier, Sodexo, Profi sau Primaria Sectorului 4.

Sper sa va fie de folos aceasta informatie! 


05. Epilatul ca epilatul, dar ce facem dupa? - Dec 22, 2016 9:45:00 PM

Off, o sa incep cu o povestire jenanta din copilaria mea... De fapt, eu una nu imi mai amintesc, insa sora mea mi-a povestit ca atunci cand eram foarte mica, ea avea obiceiul sa imi taie cu foarfeca parul de pe maini, ca sa creasca mai des. Ea fiind mai mare avea deja par pe maini, in timp ce al meu era practic inexistent si-si dorea sa avem amandoua la fel. (Sa nu o judecam prea tare totusi, avea in jur de 7-8 ani cand facea asta. 😊)

Asa ca nu stiu in ce masura trebuie sa ii "multumesc" ca am ales acum, ca adult, sa ma epilez si pe maini, pentru ca nu suport sa vad parul crescut. Pentru ca desi am norocul sa am pielea destul de inchisa la culoare, surpriza... parul este inchis la culoare si el si este vizibil!

Sa mai vorbesc despre durerea epilatului? Sincer, dupa mai bine de 10 ani in care m-am epilat cam o data la doua saptamani (si mai des pe timp de vara), nu pot sa zic ca mai simt durere, doar piscaturi. I-am zis sotului meu ca el cu siguranta nu ar rezista la un astfel de tratament. :)

Deci nu partea asta ma deranjeaza, si perioada de iritatie de dupa - cand timp de cateva ore bune imi apar mici pete rosii care se umfla si-mi fac pielea sensibila la atingere. Fara sa mai spun ca nici nu pot iesi din casa purtand maneca scurta in ziua respectiva, asa ca nu cumva sa indraznesc sa ma epilez daca am planuri de iesit!

Multa vreme nu m-am gandit ca ar putea exista o solutie la problema mea, am suferit in tacere (sau mai putin in tacere) si gata. Insa recent am descoperit gama de uleiuri dupa epilat de la Total Pro Beauty si m-am hotarat sa le incerc.

Pentru ca am o piele atat de sensibila - am decis sa aleg uleiul dupa epilat fara alergeni cu Aloe vera. De la prima folosire am observat o mare diferenta - efectul calmant care reduce roseata s-a facut simtit aproape instantaneu. In plus, lasa pielea extrem de catifelata si-mi place ca nu are o compozitie grasa, se absoarbe placut in piele.

L-am ales pentru ca am citit ca are aloe vera parfumat si o compozitie exclusiv vegetala, bogata  in ingrediente nesaponificabile pentru protectia si catifelarii epidermei. Si nu am fost dezamagita. Nu stiu daca dupa ce-l termin sa-l iau pe cel care incetineste cresterea parului sau sa raman la varianta testata deja, care merge la sigur. O sa ma mai gandesc pana atunci!

Intre timp, daca si voi aveti probleme cu pielea iritata dupa epilat - n-ar fi o idee rea sa cautati un ulei care sa se potriveasca corpului vostru. Efectele vor fi vizibile de la prima aplicare si o sa va intrebati ce a fost in mintea voastra de ati asteptat pana acum! 😊


06. Once a blogger - always a blogger - Nov 3, 2015 10:39:00 PM

In 2013 am decis ca blogul meu nu-si mai are rostul. Asa ca l-am inchis, l-am "omorat". Dupa sase ani cu bune si cu rele, l-am ascuns in spatele setarilor de blogspot si am uitat de el.

Dar mi-am dat eu seama ca "once a blogger - always a blogger", iar uneori toate celelalte platforme online, desi utile si cu mult mai multa vizibilitate - nu-mi ofera deschiderea cu care ma obisnuisem aici.

Ma batea gandul de ceva nou, de un alt blog/site, ceva de la zero, pana mi-am dat seama ca momentan nu as avea timpul sa ma ocup de un astfel de proiect asa cum as vrea. Dar mi-e dor de scris. Nu-mi promit nici macar mie ca voi fi constanta, dar macar am un loc care ma asteapta cu bratele deschise.

Gata, "l-am sters de praf", ramane sa-l "reamenajez" putin cu prima ocazie. :)




07. NexT 2013 - Apr 12, 2013 9:43:00 AM


A început iar NexT, Festival Internaţional de Film ajuns deja la a şaptea ediţie. De miercuri până duminică (deci deja două zile s-au dus), pasionaţii de scurtmetraje vor avea agenda plină dacă sunt din Bucureşti, Braşov, Cluj sau Iaşi, oraşele unde sunt proiectate filmele sau unde au loc diferite ateliere.
Aseară am fost la „Comedy Night”, unde timp de două ore am avut posibilitatea de a vedea câteva filmuleţe mai mult sau mai puţin haioase (sau mă rog, cu un umor care nu e pe placul meu). 
Ca şi poveşti ale filmelor, enumăr câteva: 
-       într-o societate în care toţi oamenii sunt dezbrăcaţi, unul singur îndrăzneşte să facă ceva revoluţionar... să poarte blugi! Şi pentru asta e spânzurat (am admirat actorii pentru că au avut curajul să joace goi : )) );
-       vânzătoarea de la RATB nu vrea să-i dea două călătorii unei doamne, pentru că nu are rest, iar dialogul dintre cele două duce la o răzbunare originală (da, film românesc,normal);
-       un soldat premiat la nesfârşit l-ar face să-şi iasă din minţi până şi pe cel mai calm dintre oameni (şi până la faza de final cred că toată lumea s-a întrebat dacă nu cumva s-a stricat filmul de se repetă aceeaşi secvenţă);


-       o echipă de fotbalişti pensionaţi din Franţa (Câinii Verzi) vrea să arate tinerei generaţii că încă mai poate juca, scorul meciului decizându-le viitorul celor din echipă(un viitor în care devin stelişti : )) );
-       să găseşti pâine duminică după-amiază pe caniculă nu-i deloc o treabă uşoară (tot românesc).
A mai fost şi o animaţie urâţică şi un filmuleţ cu o fabrică de becuri, dar din alea n-am înţeles mare lucru, sincer. 
În program se mai arată câteva proiecţii interesante: http://www.nextfilmfestival.ro/ .  

08. Prima dimineaţă de după - Apr 11, 2013 6:50:00 AM


Citesc zilele astea o carte sociologică scrisă de Jean-Claude Kaufman – „Prima dimineaţă de după.Cum începe o poveste de dragoste”. Mi-a fost recomandată şi împrumutată de o colegă de serviciu. 
Credeam iniţial că nu e pe gustul meu, primele pagini de descriere amestecate cu ceva teorie m-au dus cu gândul la o lectură dificilă şi ale căror rezultate nu pot fi generalizate, ţinând cont că sunt intervievate doar vreo 6-7 cupluri. Dar n-a fost deloc aşa, m-am trezit aşteptând cu nerăbdare un pic de timp liber, pentru a mai citi câteva pagini, pentru a diseca ceva mai mult relaţiile prezentate în carte.
Pentru că de fapt despre asta e vorba, o disecare amănunţită a primei dimineţi de după. Primă dimineaţă care duce fie la o relaţie, fie îl face pe cel care nu e la el acasă să fugă mâncând pământul. Ce-i amuzant în poveste este faptul că actorii privesc acum oarecum la rece, găsesc interpretări pentru gesturile de atunci. 
Îmi place mult expresia „pat-cocon” folosită de autor pentru a descrie nu doar locul în care cuplul se regăseşte dimineaţa, ci pentru locul care poate duce la înflorirea relaţiei. Sau, eu ştiu, la transformarea ei dintr-o omidă într-un fluture. : )))
Ce m-a mirat şi m-a amuzat în acelaşi timp a fost că nu fetele, ci în general băieţii erau cei care şi-au dorit cu adevărat începutul relaţiei.  Autorul subliniază de mai multe ori că oamenii nu descriu exact ce s-a întâmplat, ci percepţia lor asupra a ceea ce s-a întâmplat, uită anumite amănunte. Sau din contră, reţin doar anumite lucruri, cărora le acordă o importanţă mai mare.


Ca să rezum puţin ce i-a deranjat pe participanţii la studiu: pisica tipei, care s-a suit cu ei în pat, păianjenul de pe tavan, statuetele din ţări ciudate cu care era plină camera lui, prosopul cu iz rânced de la el din baie, apa rece de la duş, mulţimea exagerată de cosmetice pe care o avea el, faptul că avea televizor în camera în care dormea, faptul că a intrat fratele ei peste ei, dezordinea prea mare, faptul că ea voia întâi să mănânce, iar el întâi să facă duş, faptul că stătea cu părinţii, tăcerea ei (cauzată de fapt de mahmureală), faptul că ea era prea lipicioasă etc.
Cu toţii au lăsat însă ceva de la ei, s-au purtat altfel decât firesc de dragul celuilalt. De reţinut însă în cazul fetelor e că ele tind să considere prima dimineaţă de după nu cea reală, ci cea în care totul a mers bine, indiferent la cât timp după aceea a fost. Şi chiar dacă totul a izbucnit din pasiune, tind să romanţeze puţin povestea. 

09. Drumul spre olimpiadă - Apr 9, 2013 12:02:00 PM


Am fost la multe olimpiade şcolare la viaţa mea. Poate chiar prea multe. Etapa judeţeană pentru Prahova se desfăşoară la Ploieşti, undeva de pe la ora 9 – 10. Şi uram din tot sufletul să mă trezesc sâmbăta cu noaptea în cap, să merg până în faţa primăriei unde ne aştepta microbuzul cu care cei la şcoală aranjaseră transportul. Nici măcar cele trei zile libere de dinainte nu reuşeau să-mi îmblânzească sentimentele. 
Aşa că postarea asta nu e despre drumul pe care îl făceam când mergeam eu la vreo olimpiadă, ci despre cel când mergea sora mea. Pentru că pe vremea ei (hai, bine, sunt doar şase ani diferenţă de vârstă între noi două, nu o veşnicie : )) ) fiecare se ducea cum putea, îşi rezolva cu transportul.
Aşa că drumul ei la Ploieşti era de fapt prilej de mini-excursie pentru toată familia. Plecam de vineri seară cu trenul şi mergeam la unul din fraţii tatei, la care rămâneam peste noapte. Nu ştiu ce vârstă să fi avut, până în 10 ani oricum. Dar ţin minte şi acum senzaţia aia de parcă era sărbătoare, mersul pe jos până la tren, uneori îngheţata sau gogoaşa de pe drum, negocierea invariabilă pe care o duceau ai mei cu naşul pentru că mie nu îmi luau niciodată bilet („E mică, stă la noi în braţe dacă se aglomerează”). Şi sentimentul acela că lăsam ceva în urmă. Priveam câmpul, casele cum se smulg din câmpul meu vizual, de parcă ele forţau schimbarea peisajului, nu trenul. 
Nu ştiu de unde ştiau rudele noastre că venim în vizită, că pe vremea aia nu aveam niciunul telefoane mobile, iar noi nu aveam nici fix. Sau poate nu ştiau. Dar ne primeau mereu cu braţele deschise, stăteam la poveşti până târziu în noapte, mă înghesuiam în pat cu sora şi cu verii mei şi adormeam abia spre dimineaţă.
În doar câteva ore, sora mea şi unchiul se trezeau pe furiş, cu cât mai puţin zgomot, şi plecau spre şcoala unde se desfăşura concursul. Până mă dezmeticeam eu bine, de multe ori ei erau deja înapoi. 
Spre seară porneam înapoi spre casă şi mie îmi părea rău de fiecare dată că n-am stat ceva mai mult. Cât despre rezultatul concursului? Soră-mea „marca” inevitabil cel puţin o menţiune. Mereu am crezut că dacă ar fi fost odihnită şi ar fi dormit cum trebuie, nu doar cele 3 – 4 ore chinuite, „she would have kicked ass”, pentru că expresia românească „le-ar fi arătat ălora cu adevărat ce poate” nu mi se pare suficient de cuprinzătoare. : )))
10. Flashback - Apr 5, 2013 7:07:00 AM

Flashback din ziua susţinerii disertaţiei, anul trecut. Lucram la prezentarea în PowerPoint, nu prea eram eu mulţumită, mi se părea că nu am timp, nu ştiam cu ce să mă îmbrac. Parcă mi-aş fi luat cămaşă, parcă nu... 

Emoţii? Da, erau şi ceva emoţii, până am ajuns pe acolo. Dar ne-am întâlnit cu toţii la facultate, am intrat în sală de parcă susţineam orice alt proiect din sesiune. Plus că le ştiam pe profesoarele din comisie încă din primii trei ani de facultate, erau printre cele mai ok. Am urmărit cu atenţie prezentările susţinute de vreo doi colegi. Erau şi câteva persoane necunoscute, printre care şi directoraşul companiei de apă din nu ştiu ce localitate pe lângă Bucureşti. Habar n-avea despre ce era vorba, lucrarea lui era clar era cumpărată sau făcută de vreun angajat. :)) 
Mai toţi am avut probleme cu PowerPoint-ul, pentru că nu ne-a trecut prin cap că pe calculatoarele de la facultate avem instalată o versiune mai veche şi evident că nu se deschideau... Noroc cu laptopul unei colege, unde rând pe rând ne-am convertit prezentările.
La un moment dat, după ce am terminat şi aşteptam să iasă restul colegilor (am fost spre sfârşit şi eram curioşi de note, normal), am decis să facem şi noi un gest frumos. Aşa că am făcut rapid o chetă şi am mers la o florărie să luăm nişte flori pentru profesoarele din comisie. Nişte buchete măricele, frumoase şi la un preţ bun, nu mai ţin minte cât. Le-am dat după ce au ieşit cu notele (să nu se considere că vrem în vreun fel să le influenţăm părerea) şi au fost chiar bucuroase, au zis că nu li s-a mai întâmplat să primească flori la examenul de disertaţie.  
Apoi am rămas în Jeg (da, pe atunci încă exista) şi-am sărbătorit că am scăpat şi de asta.
11. Urăsc când trebuie să spun “Asta nu e treaba mea” - Feb 1, 2013 11:42:00 AM

Un job nou vine cu o serie de responsabilităţi, denumită generic fişa postului. Dar ştim cu toţii că activităţile pe care le prestăm depăşesc cu mult acele activităţi limitate care ni s-au spus fie oral, fie în scris. Uneori apare şi o exprimare de genul “şi alte sarcini desemnate pe linie ierarhică”, care poate presupune o gamă largă de evenimente conexe.
Dar dacă pe de-o parte mă bucur că task-urile sunt destul de bine explicate şi limitate, pentru a-ţi permite să-ţi faci cât mai bine “bucăţica” ta de treabă, nu mă pot bucura de ideea că asta înseamnă că de fapt informaţiile la care am eu acces sunt limitate.
Ţin minte că la primul meu loc de muncă, în primele săptămâni, eram hotărâtă să aflu cât se poate de multe despre firma din care fac parte. Şi după o cercetare destul de minuţioasă pe internet, mi-am satisfăcut parţial curiozitatea. La al doilea, încântarea a fost mai mică şi nu am mai avut aceeaşi dorinţă de a afla atât de multe. Dar acum, din nou, sunt captivată de informaţiile despre firma la care lucrez. Şi mi se pare că sunt foarte puţine cele pe care le primesc faţă de ceea ce aş vrea eu să ştiu.
Nu-mi place să fiu nevoită să spun “Nu ştiu nimic despre asta” sau “Asta nu e treaba mea”, pentru simplul motiv că mi-ar plăcea să ştiu tot.   
12. Ieudul fără ieşire - Jan 28, 2013 12:09:00 PM
Rămân mai mereu în urmă cu noutăţile la capitolul teatru. Nu-i vina nimănui decât a mea. Am bifat de-a lungul existenţei mele în Bucureşti (pentru că la Văleni piesele de teatru erau şi sunt în continuare o raritate) destul de multe piese văzute. Fie că este vorba de piese consacrate - "Toţi fiii mei", "Dineu cu proşti", "Molto, grand'impressione", fie că este vorba de "Cântăreaţa cheală" sau altele, parcă niciodată nu-i destul.

Aşa că vineri mi-am petrecut o parte din seară în Club A, unde o trupă de amatori au pus în scenă piesa "Ieudul fără ieşire", de Ioan Es.Pop. Recunosc, în ignoranţa mea m-am întrebat iniţial ce e ăla un Ieud. Este un sat din Maramureş din care poetul se pare că n-a avut nicio ieşire.

Piesa este un exerciţiu teatral, muzical şi vizual, un mod diferit de a citi un volum de poezie contemporană românească.  De fapt, asta a cam şi fost problema - cititul. Sunt sigură că piesa ar fi avut un impact mult mai mare dacă actorii reuşeau să-şi înveţe pe de rost replicile. Dar a fost interesant şi aşa. Se începe cu o metaforă a naşterii, prezintă viaţa copiiilor, dar mai ales a oamenilor care încearcă să scape, dar nu reuşesc. Aşa că-şi îneacă amarul în băutură, zi după zi, la cârciuma din sat.

Recunosc că mi se pare cel puţin surprinzător că cineva poate avea drept sursă de inspiraţie beţia şi băutura, pe care să le transforme în poezie. Dar chiar a doua zi am văzut şi un reportaj la tv în care se vorbea fix despre acest lucru şi am văzut că inspiraţia asta e mai prezentă în literatură decât mi-aş fi imaginat eu.

Mă bucur că la finalul piesei am avut ocazia să-i spun şi uneia dintre tinerele actriţe (cea din poză) că mi-a plăcut interpretarea ei, foarte expresivă.
13. Jeg-ul amintirilor mele - Jan 14, 2013 3:09:00 PM
Citesc din ce în ce mai des că este foarte posibil ca Jeg-ul să se închidă. Acesta este doar unul dintre articolele în care oamenii care au călcat nu o dată pragul micului local aflat în curtea Politehnicii (pentru cei care nu ştiu, adică acolo unde se află Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, că altfel ce treabă aş avea eu cu Politehica?) vorbesc cu drag despre amintirile care le-au rămas de-acolo.

Normal, nici eu nu sunt străină de doza de nostalgie pe care mi-ar lăsa-o să ştiu că nu mai există Jeg. Cinci ani de zile am tocit băncile sau scaunele (în funcţie de sezon) şi mi-am tocit coatele la mesele localului, cel mai adesea afară pe terasă, chiar şi când începea să fie mai frig. Iarna însă ne forţa de fiecare dată să ne izolăm înăuntru, mulţi inşi înghesuiţi la mese de lemn la care ar sta lejer maxim şase persoane. În fum, în zgomotul de fundal care adesea ne făcea să auzim doar pe jumătate spusele celoralţi. Nu conta că ajungeam acasă mirosind de parcă aş fi stat într-o afumătoare.

La început, neiniţiaţii se amuzau când mă auzeau vorbind la telefon cu vreo colegă de facultate: "Ne vedem în Jeg,da?" şi urma inevitabilul: "Unde, măh?". S-au obişnuit până la urmă. Şi ne-am obişnuit şi noi să bifăm prezenţa în Jeg aproape mai ceva ca prezenţa la orele de curs. Şi cum să nu faci asta, când o cafea era 1,5 lei (s-a făcut mai apoi 2), un suc 3,5 lei, o bere vreo 4 lei, iar Corido (atunci când deja mă răsfăţam) vreo 6 lei? Cu vreo 20 de lei îţi asigurai câteva ore bune de conversaţie, fără să ai paharul din faţa ta gol.

Cândva prin anul al treilea, la cursul de PR Online, Jeg-ul era sala de curs. Nici nu avea cum să fie altfel, când la prima oră a dimineţii veneau maxim cinci persoane care aveau nevoie rapid de doza zilnică de cofeină. Proful ne făcea mereu cinste cu cafeaua mai mult decât necesară la ora aia şi vorbeam vrute şi nevrute (să ne înţelegem, în mare parte cu referire la curs, cu vreun laptop în faţă, ne dădea şi teme) şi era unul dintre puţinele cursuri de care îmi părea rău că se termină. Şi cu alţi profi am mai trecut ocazional prin Jeg, pentru socializarea mai mult decât necesară. Nici când eram la master nu prea pierdeam vreo ocazie de a mă opri măcar o jumătate de oră la o cafea.

Un lucru specific Jeg-ului e că este întotdeauna plin. Indiferent de vreme, de perioadă a anului, de sezon, te simţi norocos dacă ocheşti repede o masă liberă. Şi ca un făcut, toaleta este mai mereu închisă (lăsată să se usuce, pentru că tocmai au făcut curat) fix când ai tu nevoie, lucru evidenţiat prin coada unei mături sau a unui mop ce parcă strigă "Pe aici nu se trece!".

Oferta nu e prea bogată şi nici nu mă pot lăuda că am încercat prea multe din preparatele cu denumiri amuzante. Dar dacă vrei să mănânci ceva, primeşti un bon de comandă şi ţi se spune după cât timp să revii, apoi îţi primeşti mâncarea în farfurie de unică folosinţă, alături de tacâmuri, evident, tot de unică folosinţă. Dar hai să fim serioşi, la ce preţuri sunt de unde pretenţia de tacâmuri normale?

Era cât pe ce să-l uit pe Tomiţă, celebrul motan cu pagină de Facebook, care e mai stăpân acolo decât proprietarul. Doarme pe calorifere sau prin braţele vreunei studente, se întinde leneş, vine la mângâieri dacă are chef, iar dacă nu se plimbă alene printre mese.

Sunt multe localuri în care am fost prin studenţie, dar de Jeg mi-ar părea cel mai rău să se închidă. Există şi o petiţie care poată fi semnată în încercarea de a opri acest lucru. Eu am semnat-o de foarte multă vreme.
14. "Bună dimineaţa, domnişoară!" - Jan 9, 2013 10:03:00 AM
În drumul meu matinal spre serviciu  trec de cele mai multe ori prin parcarea unui hotel pentru a scurta puţin din traseu. Zi de zi, la datorie, vreo trei - patru muncitori în salopete albatre fac lună parcarea respectivă. Şi la fel, în fiecare dimineaţă, mă salută respectuos: "Bună dimineaţa, domnişoară!". Unul, mai tupeist, adaugă uneori: "Sunteţi frumoasă!". De fiecare dată ajung la serviciu cu zâmbetul pe buze.

Însă de când a venit iarna nu prea i-am mai văzut. Îmi lipsesc puţin. Acum ajung doar îngheţată la muncă, fără niciun zâmbet. :)
15. Un an nou - Jan 5, 2013 11:02:00 AM
Vacanțele de vară păreau cândva nesfârșite. Zilele lungi și călduroase se scurgeau ușor, ne purtau toropiți de-a lungul vieții de copil sau de adolescent fără griji. Dar s-au dus. Și au făcut loc anilor care zboară cu viteza luminii, care aleargă spre un scop pe care încă nu îl înțeleg. Trebuie să fie ceva mai mult decât să ai bani să trăiești de pe o lună pe alta, să-ți plătești cheltuielile, să-ți planifici un concediu de o săptămână cu jumătate de an înainte și să te apuci de strâns bani tot de-atunci. Trebuie.

Dar până una-alta, și 2012 s-a dus. S-au întâmplat destule și anul ăsta. Cineva îmi atrăgea atenția că zilele astea se face un an de când ne-am cunoscut. Un an? Doar atât? Cum pot zilele să fie atât de scurte, dar un an să mi se pară mult mai lung? 
Pare o întreagă viață de când am cunoscut persoana respectivă, nu doar un an. Un an în care am avut și perioade bune, și proaste, în care am consolidat prietenii, le-am reluat sau le-am încheiat, un an în care am crescut profesional mai mult decât mi-aș fi imaginat, un an în care o persoană dragă și-a spus că a stat destul pe lumea asta și că e timpul să treacă mai departe. Un an în care am încheiat definitiv studenția, în care mi-am schimbat buletinul (mă apropii de un sfert de veac) și în care am cunoscut poate mai multe persoane decât am cunoscut toată viața. 
Hai, 2013, te provoc, tu ce-mi mai aduci?

16. Lasă că-mi aduci tu, am încredere! - Nov 30, 2012 5:02:00 PM

Replica asta am auzit-o de zeci, sute de ori în copilărie, când mă trimitea mama la magazin să cumpăr ceva și mă trezeam că nu-mi ajung banii. Atunci vânzătoarea îmi dădea oricum, pentru că mă cunoștea și știa că îi voi aduce banii (de multe ori mama mă trimitea chiar atunci, chiar pentru 100 de lei vechi, pentru că nu-i plăcea ideea de a fi datoare undeva).
Dar sub nicio formă nu mă gândeam că o să aud asta în București. Și nu o dată, ci de două ori până acum. Prima dată se întâmpla astă-iarnă, când  mi-am cumpărat o helancă de la metrou, de la un tip cu tarabă. Mi-a plăcut culoarea, așa că am vrut să iau una și pentru sora mea. Dar nu-mi ajungeau banii, iar vânzătorul mi-a dat oricum și mi-a zis că e sigur că o să-i duc eu banii când mai trec pe acolo. Și i-am dus. Pentru că, la fel ca și mama, nu-mi place ideea să știu că sunt datoare undeva.
Iar a doua oară s-a întâmplat ieri, la o florărie. Am vrut să iau un buchet de flori, dar nu aveam decât 10 lei mărunt. Se întâmpla la prima oră a dimineții și nici florăreasa n-avea mărunt. Dar mi-a dat florile oricum și mi-a zis că are încredere că o să-i duc diferența.
Îmi dau seama că mai mult ca sigur e doar o strategie de marketing, ca să devin un client fidel, că nu mă aștept ca din simpla mea înfățisare să inspir încredere oamenilor. Dar parcă atinge o coardă sensibilă când îmi spune că are încredere că o să fac un anumit lucru. Și mai ales când e vorba de banii pe care îi datorez cuiva, indiferent de sumă. 
17. Ultimul romantic - Nov 9, 2012 10:26:00 AM

După vreo doi ani de zile am reuşit să mai ajung şi eu la teatru. Şi după o căutare disperată pe străduţele din Centrul Vechi am găsit absolut întâmplător Teatrul de Comedie, aproape când ne pierdusem orice speranţă (noroc că aveam o marjă destul de  mare de timp luată). Sala destul de mică a devenit în scurt timp arhiplină de oameni aranjaţi la patru ace. Ba mai mult, pe culoarul din mijloc au răsărit şi scaune improvizate, semn că piesa e căutată. 
 „Un cuplu ciudat” ne-a ţinut pe locurile noastre aproape două ore şi jumătate, cu o mică pauză la mijloc. Subiectul este destul de simplu: în fiecare vineri seară, cinci prieteni se strâng la locuinţa unuia dintre ei (cel divorţat) pentru seara de pocker. Ca niciodată, în vinerea respectivă unul dintre ei întârzie. Se află până la urmă şi motivul: soţia s-a despărţit de el. Ceilalţi patru încearcă mai apoi să-l consoleze, iar prietenul divorţat îi propune să se mute la el. Iar cuplul ciudat e reprezentat de fapt de cei doi bărbaţi care locuiesc împreună. Dacă vreţi să vedeţi cum se poartă doi bărbaţi divorţaţi care locuiesc împreună, ce pasiuni şi ce probleme au, atunci recomand cu încredere piesa, care de multe ori a stârnit hohote de râs.
Dar ceea ce a fost cu adevărat spectaculos seara trecută s-a întâmplat de-abia după ce actorii şi-au terminat rolurile. După ce şi-au primit aplauzele, ne-au mulţumit pentru participare şi au urat „La mulţi ani” săbătoriţilor de nume. Au spus că au o surpriză pentru cineva din public. Aparent întâmplător au ales un rând şi un număr şi au rugat fata care stătea pe locul respectiv să vină în faţă pentru surpriza promisă. S-au stins luminile, câteva secunde bune de aşteptare, iar când le-au aprins am văzut un bărbat în costum, în genunchi în faţa fetei, cu un buchet mare de trandafiri roşii. Aplauzele nu mai conteneau, dar când în cele din urmă bărbatul şi-a făcut curaj să deschidă gura brusc sala a amuţit, iar toată lumea a luat loc pe scaune în acelaşi timp, ca la o comandă. 
Cu o voce timorată de emoţie, bărbatul i-a mărturisit fetei cât de mult o iubeşte şi că nu-şi poate imagina viaţa fără ea. La sfârşit a scos un inel şi şi-a cerut iubita în căsătorie, care plângând i-a răspuns nerăbdătoare: „Da,da,da!”. Au ieşit apoi de pe scenă în aplauzele publicului. 
Şi piesa a fost frumoasă. ; )))

18. Reclamele sunt pentru femei - Oct 31, 2012 5:14:00 PM

Nu este doar o impresie personală, s-au scris și o mulțime de cărți și s-au făcut o groază de studii pe tema asta. Hai să fim sinceri, bărbații fac cei mai mulți bani, dar femeile îi învârt cum vor.
În primul rând, femeile au mai multe nevoi decât bărbații. Și că începem de la creme, produse de machiaj sau de îngrijirea părului (ok, și bărbații le folosesc, dar într-o măsură incomparabil mai mică) până la produse de igienă intimă sau că ne mutăm în sfera produselor de uz casnic, de curățenie și tot ce mai trebuie într-o gospodărie e clar pe cine trebuie comercianții să convingă să cumpere.
Față de gospodinele convinse de acum două-trei generații, care stăteau la mâna (și banii) soțului, femeile din ziua de azi au mai multă putere de cumpărare decât au avut vreodată în viață.
Și știu din plin ce să facă cu ea: o folosesc pentru a deveni mai frumoase, mai inteligente, pentru a se relaxa sau răsfăța, pentru că o merită din plin. Iar companiile producătoare se folosesc de toată iscusința pentru a răspunde nevoilor reale sau inventate ale cumpărătoarelor. Dar nu doar pentru ele fac doamnele cumpărături. Nu o dată ghidează preferințele sau își impun de-a dreptul părerea atunci când partenerul de viață, tatăl, fiul etc își cumpără produse de îngrijire, haine, încălțăminte și altele.
Iar femeile au un cuvânt important de spus și atunci când e vorba de investiții mai serioase: o casă, o mașină, o vacanță cu destinație exotică. Singurul domeniu în care femeile nu și-au impus punctul de vedere (și nu cred că o vor face prea curând) e în domeniul sculelor electrice, deși există o campanie puțin cretină a unui mare retailer de astfel de produse (ceva de genul “Ca sa iti arat ca te ador iti iau un ciocan rotopercutor”). 
19. Recomandare lectură (12)“Bună seara, Melania!” – Rodica Ojog-Brașoveanu - Oct 30, 2012 8:56:00 AM
 Nu pot începe descrierea celui de-al doilea roman poliţist pe care l-am citit în ultima vreme cu „nu sunt amatoare de romane poliţiste, dar acesta face o excepţie” pentru că deja nu mai este adevărat. În ultimele două-trei săptămâni am citit cu sufletul la gură peripeţiile Melaniei din cele trei romane ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu care o au drept personaj principal: “Cianură pentru un surâs”, ”Bună seara, Melania!” şi ”320 de pisici negre”. Asta e ordinea lor cronologică. Eu le-am citit fix invers. A fost poate mai interesant aşa, mi-am dat seama de anumite lucruri care nu-mi erau chiar foarte clare şi de multe ori mă trezeam gândind ”deci de-asta a zis maiorul Cristescu nu ştiu ce în celălalt roman, acum are sens!”.

Aşa că deşi am terminat deja de citit şi “Cianură pentru un surâs” îl las la urmă. Pânza lui Goya – “Femeia cu evantai” este cea care o face pe simpatica pensionară să pună la cale un plan demn de mintea celei mai iscusite minţi criminale. Reuşeşte să facă o serie de infractori să lucreze împreună pentru a-i îndeplini dorinţa. Şi pentru a fi sigură că totul merge conform planului se asigură că nu este departe de ei şi le dă instrucțiuni, mai mult sau mai puţin evidente, de fiecare dată când aceştia se află în impas. Să nu-l uităm nici pe Mirciulică. Este prezent şi el la toată povestea, ba chiar o şi ajută pe Melania atunci când poate.
Tabloul amintit se află într-un muzeu bucureştean, pe punctul de a fi expus. Melania îl vrea doar pentru ea, aşa că infractorii pe care îi angajează trebuie să ajungă cumva în muzeu şi să-l fure. Bineînţeles li s-a zis cum, ei sunt simpli pioni în jocul ei. Aşa că cei trei hoţi intra prin efracţie în casa unor buni prieteni ai bătrânei şi îi răpesc pe aceştia, împreună cu un prieten şi cu... Melania, veniţi în vizită pentru seara tradiţională de pocker. 

Melania joacă cu naturaleţe rolul bătrânei senile, care nu îşi dă seama de gravitatea situaţiei, dar este atentă şi lucidă şi mereu cu un pas înaintea tuturor. Se înşeală cu un singur amănunt, lucru care-l va face pe maiorul Cristescu să fie încă o dată pe urmele ei. Cum şi dacă va scăpa rămâne să afle oricine e dispus să-i citească peripeţiile.
20. Fericirea la 18 ani - Oct 25, 2012 8:20:00 PM


 Ajunsă acasă, am găsit în sertarul cu amintiri ceva ce vrea să pară un jurnal, de pe când aveam doar 18 ani. Rândurile de mai jos sunt copiate de acolo, așa că le-am lăsat, fără modificări, fără să elimin repetiții deranjante. Sunt doar eu, cea de acum șase ani și modul în care înțelegeam fericirea.
“Sunt fericită , doar că uneori uit lucru acesta. Sunt fericită pentru că trăiesc, pentru că gândesc, pentru că iubesc. Pentru că simt, pentru că îmi pun întrebări, pentru că aștept răspunsuri. Pentru că am voință, visuri, idealuri, pentru că pot să vorbesc, să râd, să plâng, să mă mișc, să văd. Pentru că am o familie care mă iubește, profesori care mă apreciază, prieteni care mă respectă. Pentru că pot să merg prin ploaie vara, să urc pe munte, să ma joc în zăpadă iarna, să citesc, să scriu, să cânt (chiar dacă n-am voce sau ureche muzicală). Sunt fericită pentru că am un întreg univers de descoperit, o lume care mă așteaptă, un drum de găsit.
Sunt fericită pentru că am un acoperiș asupra capului, pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru ziua de mâine, pentru că loviturile vieții vin în doze mici și nu reușesc astfel să te doboare, doar să te facă mai puternic.
Sunt fericită pentru că sunt destul de deșteaptă să-mi dau seama că fericirea nu e veșnică, așa că încerc să mă bucur de ea cât durează. Pentru că sunt optimistă și pesimistă în același timp, sunt bună și rea în același timp,  cred și nu cred în același timp, am și nu am speranță în același timp.

Sunt fericită că am incertitudini și întrebări, ele mă fac să mă trezesc în fiecare dimineață.”
21. Clubul Gospodinelor - Oct 21, 2012 2:31:00 PM
Trebuie să mărturisesc faptul că de câteva luni bune fac parte din Clubul Gospodinelor, organizat de cei de la Bucătăria pentru toți. Din patru întâlniri câte s-au organizat până acum am participat la trei.

Acum nu vă gândiți că cine știe ce aș face eu pe acolo, stau frumușel pe un scaun, îmi savurez o cafea și văd cum un bucătar (de obicei Adi Hădean) ne pregătește ceva bun, în timp ce mai aflăm și una-alta despre trucurile din bucătărie.

Vineri seară n-a făcut excepție, timp de vreo trei ore am participat la ultima întrunire a clubului. Din păcate, n-a fost cea mai reușită de până acum.
22. Cugetări în miez de noapte cu taximetristul - Oct 17, 2012 1:27:00 PM
"Dacă e un lucru pe care-l cred pe lumea asta e faptul că oamenii nu ar trebui să fie deschişi şi generoşi, că-şi iau o mare ţeapă, profită alţii de ei. Fiecare să-şi ţină ce are de spus pentru el" - e replica pe care mi-a zis-o un taximetrist zilele trecute, imediat după ce persoana cu care am împărţit taxiul până la un moment dat a coborât. Se baza, evident, pe mărturisirile pe care mi le făcuse persoana respectivă pe drum.
23. Talentul de povestitor - Oct 16, 2012 12:04:00 PM
Mă amuzam zilele trecute cu sora mea, amintindu-ne cum se enerva de fiecare dată când mă ruga să-i povestesc ceva. Ceva-ul ăla putea fi o carte, un serial, un film, o întâmplare, orice. Cât avea cartea? 200 de pagini? Eu o repovesteam în 250. Cât avea serialul? 50 de minute? Mie îmi lua cel puţin o oră să-l povestesc. Şi tot aşa.

Pentru că nu prea înţelegeam ideea de rezumat. Cum adică să rezumi ceva? Totul e important. Şi decorul, şi limbajul non-verbal, şi ceea ce se spune, şi toate reacţiile personajelor etc. Cel puţin aşa mi se părea atunci. Şi multă vreme am avut de furcă cu asta.

Plus că eu încercam să o fac să înţeleagă şi anumite relaţii mai vechi, povestind ceva şi mai vechi (am aflat mai târziu că eu ofeream de fapt informaţii de background :))) ). Ea mă întrerupea exasperată, voia doar esenţialul, pe care eu nu i-l puteam oferi decât după ce divagam foarte mult şi ea îşi pierdea orice interes asupra subiectului.

Asta nu mă oprea pe mine totuşi, dacă ea ţipa să tac, eu ţipam şi mai tare continuându-mi povestirea. :))) Pe măsură ce am crescut, situaţia s-a inversat la 180 de grade. De fapt, în facultate aveam bătăi de cap să dezvolt lead-ul unei ştiri. După ce spuneam cine, ce, când, unde, cum a făcut şi eventual de ce a făcut lucrul respectiv, mi se părea că nu mai are rost să spun altceva. Pentru mine, ştirile ideale aveau un paragraf. Două, dacă aveam şi ceva informaţii de background. :D

Acum ştiu să fac un rezumat. Cel puţin aşa cred.
24. Pasiuni - Oct 11, 2012 11:52:00 AM

Şi nu, nu mă refer la serialul ăla vechi de pe TVR 1. Oamenii au pasiuni, au lucruri la care se gândesc cu drag, pe care de-abia aşteaptă să le facă atunci când vin seara acasă de la muncă. Lucru îmbucurător, zic eu. 


De la lucruri care nu te costă mai nimic, la pasiuni care-ţi scot bani buni din buzunar. N-o să stau să le enumăr aici pe toate, ci doar pe cele pe care le ştiu la cunoscuţii mei: gătitul (oare cine? : )) ), scrisul pe blog, călătoriile, cerceii, desenatul, croşetatul şi altele. 

Şi-n mare parte, îmi plac şi mie lucrurile enumerate mai sus, dar nu într-o măsura aşa mare ca şi lor. Şi asta mă face să mă gândesc:  
Oare eu n-am nicio pasiune adevărată? Sau doar n-am descoperit-o încă?
25. Recomandare lectură (11): "320 de pisici negre" - Rodica Ojog-Braşoveanu - Oct 10, 2012 1:46:00 PM
Nu vreau să îmbătrânesc (nu cred că vrea cineva), dar atunci când se va întâmpla mi-ar plăcea să am inteligenţa personajului principal al romanului "320 de pisici negre" scris de Rodica Ojog-Braşoveanu, simpatica Melania Lupu, o bătrână de 63 de ani din Bucureşti.

Cine îşi imaginează că viaţa unei bătrâne este plictisitoare se înşeală amarnic. Pe lângă faptul că farmecul şi comportamentul Melaniei o fac să scadă simţitor din anii pe care îi poartă cu graţie (micile trucuri de frumuseţe sunt nelipsite - cum să ai un ten tânăr, la ce sunt bune portocalele etc), inteligenţa şi simţul umorului sunt două arme ale personajului fără de care romanul n-ar avea niciun farmec. Sau, în fine, unul incomparabil mai mic.

Cred că volumul are undeva la 10 personaje, plus/minus câteva. Dar nici nu e nevoie de mai mult. Nu mă omor în general cu romanele poliţiste, însă acesta a făcut o excepţie. Nu mi-au trebuit mai mult de două zile să-l termin, mai ales că dialogurile sunt naturale, descrierile scurte şi cuprinzătoare, iar introducerea în atmosfera descrisă se produce instantaneu.

În mare, povestea este următoarea: Ned Morton, un escoc de profesie, vine în Bucureşti în căutarea Sfântului Graal pentru orice minte criminală - o Madonă de aur în mărime naturală. Dar, presupunând prin absurd că ar găsi-o, simpaticului escroc i-ar rămâne şi misiunea extrem de dificilă de a scoate preţioasa statuie dintr-o Românie comunistă, în care nimic nu mişcă fără ca oamenii legii să ştie. Şi de asta încearcă să-l convingă şi complicii lui, fără folos însă.

Organizează cu măiestrie o evadare din închisoare pentru fosta soţie a celui care a adus statuia de aur în România, doar că... socoteala de-acasă nu se potriveşte nici pe departe cu cea din târg. În locul Olgăi Tudor evadează nimeni alta decât Melania Lupu, care a fost închisă pentru ... ceva ce o să fie dezvăluit abia la finalul romanului.

Melania nu se pierde cu firea, interpretează cu naturaleţe rolul celei cu care a fost confundată, doar că are nevoie de ceva timp pentru a-şi da seama unde e ascunsă statuia. Nimic mai simplu. Organizează pentru asta o vânătoare de pisici negre, pentru a-l găsi pe Mirciulică, prietenul ei mustăcios. Iar Ned şi complicii lui golesc Bucureştiul de nu mai puţin de 320 de pisici negre, de unde şi titlul romanului.

Descrierea vânătorii m-a făcut să râd cu lacrimi, iar partea bună e că aventura de-abia de-aici începe. Melania Lupu reuşeşte să-i pună şi pe poliţişti şi pe infractori pe jar, dar o face cu atâta farmec şi cu atâta inocenţă încât singurul care o depistează este Ned, dar şi el are dubii de cele mai multe ori. Peripeţiile prin care trec personajele din roman sunt multe şi felurite şi toate se întâmplă în doar câteva zile.

Finalul cărţii ne lasă cu sufletul la gură şi ne promite o următoare ispravă a eroinei, una şi mai şi decât cea pe care tocmai am citit-o.