Despre mine

Stancu Constantin

Jurist - Scriitor (Scrib)

Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

01. Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 10 noiembrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Tiberiu Neacșu, Anastasia Gavrilovici și Mihnea Bâlici - Nov 9, 2019 5:40:00 PM

 În cadrul ediției va avea loc prezentarea volumului „Industria liniștirii adulților” (Casa de Editură Max Blecher, 2019) de Anastasia Gavrilovici.

Tiberiu Neacșu (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere din Craiova. A publicat volumele de poezie „Nebuna” (2000) și „Acrobat în zece pași” (2013). A tradus din limba engleză selecții de poeme semnate Lloyd Schwartz, Derek JG Williams, Peg Boyers, Ani Gjika și volumul antologic „Miile de tehnologii ale extazului” (2019) de Frank Bidart.
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere la București și un masterat la CESI. A fost redactor al „Alecart” și „Zona nouă”, iar din 2016 face parte din redacția revistei „Poesis internațional”. A tradus cărți de Kurt Vonnegut și Ernesto Cardenal, iar „Industria liniștirii adulților” este volumul ei de debut.
Mihnea Bâlici (n. 1998) este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. A citit poezie la ediția 111, din 21.10.2015, a Institutului Blecher. A publicat cronici și eseuri în „Vatra”, „Euphorion”, „Tribuna”, „Observator cultural”.

Moderatori: Claudiu Komartin & Sorin Despot
02. Radu Igna (n. 6 noiembrie), potret spiritual la 85 de ani. Scriitor, om al locului, model de dascăl - Nov 5, 2019 8:43:00 AM


Radu Igna: Pasiunea pentru oameni, frumos, bun simț... Țara Hațegului și miturile de azi și de ieri
Radu Igna se întoarce cu faţa spre Ţara Haţegului, priveşte dincolo de dealuri şi de Muntele Retezat, caută valul care a modelat această ţară din ţară, ascultă cumva cerul şi ascultă pământul pentru a descoperi tainele care au fost, care sunt şi care vor fi peste albastrul acesta de Ţara Haţegului rupt din oglinzile muntelui.
Scriitorul a strâns în inima sa, în pagini de caiet de elev silitor, date despre oameni, vâltoarea faptelor, scrierile cronicarilor despre o zonă mirifică a României. A avut răbdarea de a aduna, de a căuta, de a studia şi de a fixa pentru viitor imaginea unui loc în care s-au întâmplat atâtea şi în care oamenii au găsit vocaţia de a trăi româneşte în stil propriu, la confluenţa Banatului cu Transilvania şi Valea Jiului, aproape de Mureş, pe valea Streiului, sub umbrele adânci luminoase ale Retezatului. Ajuns la o vârstă a viziunii calme Radu Igna pune în cartea sa  Vocaţia culturală a Haţegului  – Editura Gligor Haşa , Deva – 2009, istoria spirituală a locului, acel loc în care istoricii au lăcrimat şi în care nu pot tăgădui  fenomenul românesc într-o zonă magnetic spirituală şi în care te poţi pierde sub ninsori de poveste, există doar posibilitatea de a găsi ieşirea prin cer, ca să-l parafrazăm pe Marin Sorescu.Autorul ne propune un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării”, apelând la un citat din Emilian Ezechil. Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut”.  În căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.
Scriitorul a căutat să fie obiectiv şi a adunat cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului, că oamenii au fost credincioşi şi până la urmă acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco-catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei. Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegulaşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop. Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l-a văzut Adrian Andrei Rusu.
Preocuparea pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost, după cercetările sale, Sarmizegetusa lui Decebal, pentru strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu  care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei. Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special. Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere. Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific,  fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care scriitorul a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.       Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea lui Faţă Neagră, la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu. Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului.   Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Horvath Josef sau Aurel Anca, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin,Blaj Titus.Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză. Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul: „Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”. Dar cartea aceasta de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu: „Drumul ce duce de pe vale Streiului spre Haţeg <<pă su vini>> cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc”.Cartea merită citită pentru că poezia locului ne face mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului pictează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fii…
C Stancu*Foto: Radu Igna




03. Actualitatea literară, nr. 96/2019. Anotimpul literaturii, texte, cărți, analize, provocările momentului cu Nicolae Silade - Nov 5, 2019 8:27:00 AM


Bună ziua, doamnelor și domnilor!Vă rugăm să primiți spre lecturăActualitatea literară nr. 96 https://actualitatealiterara.ro/--
Nicolae Silade
actualitatea literara
nicolaesilade.blogspot.ro
facebook.com/actualitatealiterara
[email protected]
04. TRANSLATION CAFE: GRABRIELA ADAMȘTEANU ÎN LIMBA ENGLEZĂ - Nov 4, 2019 4:43:00 PM
Press Release October 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 200
under The University of Bucharest,
in conjunction with The British Council,
The Romanian Cultural Institute,
and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of
Gabriela Adameșteanu Translated into English by MTTLC Graduate Amalia Radu
              With these fragments of prose by Gabriela Adameșteanu published in English, Translation Café continues the publication of books translated by students who have graduated from the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text in 2017.
            The fragments of prose we are now publishing have been chosen and translated from Romanian into English by Amalia Radu, as part of her Dissertation, defended in June 2017.
Translation Café No 200 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/
For comments or suggestions, please contact the publishis  [email protected]
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

 
 
Comunicat de presă octombrie 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 200
sub auspiciile următoarelor foruri:
Universitatea din București,
The British Council, 
Institutul Cultural Român,
și Uniunea Scriitorilor din România 

Gabriela Adameșteanu
Traducere în limba engleză de
Amalia Radu,
absolventă MTTLC
             Cu aceste fragmente de proză de Gabriela Adameșteanu publicate în limba engleză, Translation Café continuă publicarea unor texte traduse de absolvenți ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, promoția 2017.
              Fragmentele de proză din acest număr au fost alese și traduse din limba română în limba engleză de Amalia Radu, ca parte din disertația susținută în iunie 2017.
Translation Café  No 200 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/
Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  [email protected] Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contemporary Literature PressReturn to the Translation Café website. Translation Café
05. TRANSLATION CAFE, NR. 201: ESTHER MORGAN ÎN LIMBA ROMÂNĂ - Nov 4, 2019 4:40:00 PM
Press Release 30 October 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 201
under The University of Bucharest,
in conjunction with The British Council,
The Romanian Cultural Institute,
and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of
Poems and an Interview by Esther Morgan translated into Romanian by MTTLC graduate Adriana Oprișan
              The MTTLC eZine Translation Café is now publishing a selection and translation of poems by Esther Morgan, as well as an interview with the poet. The poems were originally published in English by Bloodaxe Books. The present selection was made and translated into Romanian by Adriana Oprișan, former MTTLC student.
            Specialised translation is a job. Literary translation is a calling. Translation of poetry is the trickiest of them all.
            It may be for the first time that a big publishing house meets the students of a large university. Five poets published by Bloodaxe Books worked with the students of the University of Bucharest, the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text. The result was magic. It brought poetry into the lives of about one hundred students.
Translation Café No 201 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/
For comments or suggestions, please contact the publisher  [email protected]
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation


 
Comunicat de presă 30 octombrie 2019 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 201
sub auspiciile următoarelor foruri:
Universitatea din București,
The British Council, 
Institutul Cultural Român,
și Uniunea Scriitorilor din România 

anunță publicarea volumului

Esther Morgan
poeme și interviu
traduse în limba română de absolventa MTTLC
Adriana Oprișan
             Revista online a MTTLC publică în acest număr, în traducere, o selecție din poemele publicate la Bloodaxe Books de poeta Esther Morgan. Poemele au fost selectate și traduse în limba română de absolventa MTTLC Adriana Oprișan. Traducătoarea a luat și un interviu poetei, pe care l--a tradus în românește.
              Traducerile specializate sunt o slujbă: traducerea literaturii este o vocație. Traducerea de poezie este cea mai buclucașă dintre toate.
              Probabil pentru prima oară, poeții unei edituri mari s--au întâlnit cu viitorii lor traducători, încă studenți la o universitate de renume. Cinci poeți de la Bloodaxe Books și directorul editurii au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea din București. A fost un moment magic. Poezia a coborât în viețile a o sută de studenți.
Translation Café  No 201 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:  http://revista.mttlc.ro/
Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  [email protected] Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contemporary Literature Press
Translation Café
09. Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 3 noiembrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Laurențiu Ion și Răzvan Andrei. În cadrul ediției va avea loc prezentarea volumului „Corporația norilor” (Curtea Veche, 2019) de Laurențiu Ion - Nov 2, 2019 4:12:00 PM




Laurențiu Ion a debutat cu volumul de poezie „Destulă pace pentru un război” (2010), manuscrisul câștigător al unui concurs de debut efemer. A mai publicat „Nouăzeci și unu” (2014) și recenta „Corporația norilor” (2019).
Răzvan Andrei a publicat „Jazz pentru iguane” (2018), reeditată un an mai târziu.

Moderator: Sorin Despot
13. Poveste neterminată: Cei mai frumoși absenți!... Mărturia în pantofii altuia - Oct 29, 2019 11:40:00 AM

Poveste neterminată

Seamăn cu celălalt tot mai mult, îmbătrânesc și port chipul său și pantofii săi!
Sunt o copie destul de reușită atât timp cât pot sta sub soarele acesta ca o umbrelă.

Am depus efortul de a fi omul care s-a rupt din trupul femeii anonime, acum sunt învins, seamăn tot mai mult cu el: folosesc aceleași cuvinte, m-am îndrăgostit de aceeași femeie frumoasă, iar lucrurile flămânde s-au deprins cu numele meu.
Nu am unde să mă scund, poate în narațiunile mele, dar și acestea au fost spuse, pentru unele dintre ele au murit cei mai buni poeți, cei mai buni soldați, cei mai buni profeți, cei mai frumoși absenți… 
C Stancu
15. Francisc Dessart, RECONQUISTA... Lumea în schimbare, visuri și oglinzi retrovizioare... „Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin” - Oct 29, 2019 11:32:00 AM

RECONQUISTA
În aglomeraţia de tip românesc în holul politic local referitor la relaţiile României cu restul Europei, un om de cultură, francez de origine, prof. Dr. Francis Dessart prin culegerea de texte cu „paratext” sub denumirea de RECONQUISTA, apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti- 2005, ne aduce puţină luciditate şi ne îndeamnă la reflexie raportat la noul areal internaţional.Reprezentant al unei culturi solide care a marcat mulţi ani viaţa a mai multor generaţii, autorul are nostalgia şi curajul de a rezista valului american şi universalist prin cultură şi informaţie, pur şi simplu. Atent şi dornic de viaţă profesorul priveşte mondializarea ca un act de complot împotriva identităţii culturale a popoarelor din Europa.
În visurile noastre româneşti privim integrarea europeană ca pe un act de multiple avantaje, dar dincolo de iluzii este adevărul, adevărul care ne spulberă personalitatea, până la urmă S.U.A. sunt un model de non – cultură, iar comunitatea europeană un model de birocraţie, de jocuri politice virtuale şi pasivitate în faţa forţei banului. Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin. Provenind dintr-un mediu catolic autorul caută evadarea în mediul ortodox, dar căruia îi găseşte slăbiciuni şi rămânerea în urmă, deşi se pare că adevărurile creştine par a fi soluţia pentru toţi.„Un fenomen cum este hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei. Ea contrazice faptul istoric al învierii lui Hristos: nu poate exista un vicar a lui Hristos, din moment ce Hristos este viu şi ca atare este şeful, capul Bisericii, care reprezintă trupul său mistic …”. În toleranţă profesorul Dessart  vede o nouă dictatură: „Victimele de ieri devin călăi sub privirea indiferentă a gânditorilor fără minte „ şi este citat Big Brather: „sclavia este libertate”...Viitorul Europei balansează între minciună şi redefinire, ceva nesigur, structuri care  se caută, acolo unde noi vedem modele: „orice duet devine duel”…Profesorul observă: unii sunt vinovaţi pentru că au avut dreptate primii, poate este adevărat, într-o lume a birocraţiei, unde tratatul are prioritate înaintea esenţei naţionale, iar manipularea este numită strategie…Europa este afectată de poluare, iar războiul din fosta Iugoslavie a lăsat un mediu tulbure, unde radiaţiile cu uraniu însărăcit sau carburanţii avioanelor americane au pătat cerul şi umbra păsării pe  frunza de arţar… „Un raport al Fundaţiei Franz Weber precizează că un pământ poluat şi pustiit pentru secole sau chiar milenii, este o dramă nu doar pentru un popor, dar şi pentru toţi pământenii şi pentru generaţiile care vor veni. În acelaşi sens se face o comparaţie între genocid şi ecocid”.Dintr-un anumit punct de vedere autorul ne atrage atenţia că prea adesea uităm viaţa, nu mai avem respect pentru viaţă, pentru tot ce este viu, pentru cultură, pentru credinţa celuilalt, pentru spiritualitate, citând un adevăr din Khalil Gibran: „Ai grijă ca libertatea fără limite să nu devină ea însăşi limita unei mai mari libertăţi…”, aşa cum de altfel avertizează şi Apostolul Pavel în cartea către Galateni … Până şi animalele sunt privite ca o valoare în Europa, dincolo de greşelile noastre, de lecţiile pe care le aşteptăm de altundeva, adevărurile  vin din natura plină de forţă a estului…Acolo unde ţările din est au aşteptat ca valorile din vest să se transfere spre noi, în locul prosperităţii am descoperit coca – cola ca mod de viaţă, iar democraţia ca esenţă este eludată, parcă, intenţionat: „Democraţia este o stare de spirit care implică mai mult decât imitarea prostească a unor modele străine, chiar dacă acestea sunt convenabile pentru popoarele respective”. În călătoriile sale prin România, profesorul Dessart descoperă o imposibilitate: „ Partidul Socialist Liberal „care parcă atrage un model special:  „Partidul Republican Monarhist”…La finalul cărţii, omul de cultură Artur Silvestri face un portret spiritual al autorului ca persoană integratoare între naţiuni, culturi şi valori, ca un profesor al „viului”, a trăitului, deschis mediilor diverse, de la cultura chineză la cea africană sau geto – dacică.   Între teorii moarte se pare că a fi un maestru al vieţii în sine este o calitate care merită apreciată şi care trebuie să o asimilăm. Probabil că peste zece ani sau ceva mai mult ne vom aduce aminte de acest discurs al profesorului Dessart, şi abia după ce ne-a trecut beţia în stil european, dacă nu vom avea memorii afectate de şocul universalismului.„Singurul demers pe care am fi drept să-l facem moralmente ar fi să atragem atenţia Europei de Est asupra greşelilor comise de Occident, pentru a nu le imita, precum şi a situaţiilor rele de la noi împotriva cărora ne ridicăm…”. Profesorul ne cheamă la tradiţia activă însuşită a spiritului Europei, iar România poate accepta chemare pentru că are vocaţia nădejdii…Poate că am pricepe mult mai bine disertaţia autorului dacă am reflecta puţin la cartea      Danieldin Biblie, acolo unde tiparul neputinţei unei civilizaţii este plastic revelată în statuia imensă pe care o visează împăratul, o statuie structurată astfel: un chip mare şi înfricoşat, capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier parte de lut, o structură imposibil de rezistat valului istoriei… Iar dacă privim în tabelul lui Mendelev, putem descoperi greutatea atomică superioară a aurului, care se află în parte de sus a chipiului, urmată de greutatea argintului, apoi aramei, etc. O structură ce se prăbuşeşte sub propria greutate, de aceea avem nevoie de spirit, de spiritul divin care să rezistăm, dincolo de tradiţii, mode politice, speranţe fără acoperire, cu luciditate, cu înţelepciune…Interesant, autorul citează din mari oameni ai Europei, Sojeniţân, Kazantzakis, Valery, Carrel, Strasser, etc…„Am descoperit că linia de despărţire între Bine şi Rău nu separă nici statele şi nici clasele şi nici partidele dar că ea traversează inima fiecărui om şi a întregii umanităţi”      (Solgeniţân). De la această graniţă spirituală începe Europa, de fapt …


Constantin Stancu 
18. Dumitru Hurubă 75... Despre vremea zăpăciților de tranziție și despre umorul care urcă pe acoperișul toamnei - Oct 26, 2019 12:52:00 PM

CRONICA LUI MITICĂ

Viaţa noastră de fiecare zi pare, pentru mulţi, lipsită de orizont real şi atunci apelăm la orizontul ireal pus la dispoziţie, pe o tavă a Salomeii, de televiziunea privată sau de stat, de televiziunea de tranziţie sau de ocazie. Dumitru Hurubă, în scrierea sa CRONICI TV DIN VREMEA ZĂPĂCIŢILOR DE TRANZIŢIE, Editura Călăuza v.b., 2004, ne oferă un scurt voiaj în istoria timpului pierdut, un voiaj de plăcere, tranzitoriu, prin erorile noastre zilnice. Privitul la televizor este un sport naţional, ştirile zilnice cu drogul lor, personaje de împrumut, evenimente de manipulare necesară, cronici de ruină, întâmplări programate, limbajul de lemn de gofer, lacrimi pentru fotbalist, zâmbet pentru antrenor, buricul prezentatoarei, canicula zăpăciţilor, ministru şi prim – ministru, mustaţă pentru viol, regi de împrumut, cupluri care zguduie lumea, un pisic vedetă…
Programul realizat de televiziuni, timpul nostru pierdut zadarnic, acolo, în faţa  sticlei moale, într-o lume ireală, ne arată costul vieţii noastre.Citind această carte, scrisă cu mult talent de Dumitru Hurubă, primim o stare de bună dispoziţie, râdem şi râdem bine de zăpăciţii rătăciţi în tranziţie, realizând că aceste personaje suntem chiar noi, cei de toate zilele, minus eternitatea noastră posibilă pierdută…Scriere pentru zâmbet, trompetă şi tristeţea cu coarde, nu putem să nu remarcăm puterea ei de a ne face mai buni. Umorul de calitate, un lucru atât de rar printre zăpăciţi şi posturi de televiziune, este personajul central al cărţii. Tranziţia este doar un moft, un pretext de a ne justifica superficialitate, viclenia şi ticăloşia… Eroii sunt oamenii de fiecare zi oferiţi de televiziune, chiar dacă tranzitoriu ei sunt parlamentari, miniştri, vedete din prefabricate de carton, sportivi… Când privim la ei pare că absorbim informaţie, când citim despre noi în această carte de cronici tv. regretăm că suntem aşa  de efemeri în tranziţia noastră pe pământ. Puţini scriitori s-ar fi apucat de scris pe această temă care pare fragilă, dar Hurubă a scris într-un stil hurubist – ca să-l parafrazez, nu piţurchist… Stilul său are la bază logica valorilor sănătoase creştine aplicată la logica de fiecare zi, tranzitorie în acest veac, iar rezultatul este un zâmbet sănătos, un umor care tratează de indiferenţă, care vindecă bolile noastre spirituale, într-o ţară creştină, de altfel preconizat…Pornind de la un detaliu de emisiune, hurubistul de profesie, zis Mitică pe numele său smerit de scriitor, creează câte o capodoperă tip aspirină pe varză şi curcan, care merită citită prin tratament  spiritual naturist …„Cade prima zăpadă şi primii cerşetori îngheţaţi de frig. Fulgii mari valsează graţios în ritmul unei muzici transmisă de Divinitate pe o frecvenţă PRO, aprobată şi ştiută doar ce CNA”.… sau: „A, era să uit ceva care nu interesează: firma „ Foarfeca „ S.R.L. e în faliment, deoarece, din cauza secetei, s-a redus alarmant frunza de tăiat la câini”.Consider că ce mai bună scriere din cartea aceasta este schiţa despre emisiunea de informaţii zilnice obşteşti de la o televiziune care rămâne secretă pentru moment, despre salvarea unui biet pisic urcat tranzitoriu într-un copac din micul Paris şi care a putut fi salvat până la urmă, conform reporterilor de la faţa locului şi celor din studioul micilor nebunii zilnice, de către un soldat care şi-a dat viaţa pentru onoare, patrie şi pisic… De ce ? Iată secretul unei emisiuni: „În orice caz a fost ştirea cea mai de senzaţie, care a ţinut populaţia ţării cu respiraţia tăiată câteva minute fiind singura ştire fără morţi, violenţă, prostituate, droguri, corupţi, violuri şi Radu Coşarcă”. În concluzie -  Oskar pentru pisic, reporter şi mustaţă.Care este adevărul despre aceste cronici ? „– Mă, astea nu-s visuri, ci vedenii de om care nu şi-a rezolvat problema doagelor la timp. Du-te acasă şi două săptămâni nu te mai uita la telejurnale; bea ceai de cucută şi fă plimbări în loc cu verdeaţă …”.  Care este logica scrierii ? „Pactul cu Dumnezeu”…Această carte trebuie citită. Fiecare cronică a fost publicată şi în revista „România literară”, iar redacţia revistei a înţeles la timp importanţa unui astfel mod de a scrie cu umor despre tranziţia noastră spre eternitate…Când ne vom trezi din această beţie a ideologiei pure de tranziţie şi vom reveni pe pământul curat al României vom putea constata: „ – Ai văzut, bade, ce putere are o ordonanţă?, mă întreabă Haralampy. Şi tu te mirai că încalcă legi votate de Parlament… Aia-i fix – pix!”
Nota: Halampy este un personaj real imaginat de scriitor ca să ne dea posibilitate de a ne închipuim vedete de televiziune  într-o carte scrisă de Dumitru Hurubă. El, Halampy, cântă la  tiriplic, adică instrument de suflat în drâmbă sub formă de polonic. (etum.nec.)De reţinut că putem fi mai optimişti după această lectură… necesară de tranziţie.
Constantin Stancu

19. A fost o aniversare. Remeber cu Eugen Evu... Mesajul lui la şasezeci de ani a fost: „Murim de dor, murim intraductibil” - Oct 26, 2019 12:48:00 PM

Mesajul poetului la 60 de ani a fost...
Eugen Evul prin volumul Umbra Luminei, parte din cartea Stăpânul jocului, apărut în Biblioteca Provincia Corvina, Hunedoara, 2004, ne-a dat un mesaj de scriitor matur, de scriitor care pune degetul pe rana din viaţa sa. Principala operă a unui artist este/a fost viaţa sa. În structura volumului sunt fotografii de familie, desene preferate, extrase după dosarul de securitate activ înainte de 1989 în România, dar nu desuet în prezent, citate din Biblie, peisaje preferate din Ţara Haţegului şi din jurul Hunedoarei, locul de naştere şi de suferinţă, multe altele care trimit pur şi simplu la viaţa sa.
Priveam la tablourile lui Van Gogh şi vedeam un peisaj simplu, o biserică, o fereastră, o noapte înstelată, opera apropiată, de lângă tine, la mâna ta dreaptă, cum se exprimă în limba engleză, pietonul prin veacul acesta. Fereastra pictată de celebrul artist ar trece neobservată în acest secol al experienţelor de tot felul, în afara vieţii unui om, umilă, fragilă şi de trăit, care în sine este răzbirea prin potop pe corabia operei proprii, la capătul călătoriei fiind curcubeul nevăzut al sufletului său.De multe ori viaţa unui artist trece neobservată, ieşirile sale la rampă în lumina reflectoarelor zilei, ţipătul ne strigat al publicităţii de ocazie sunt preferate. Curvia unui artist este mai importantă decât viaţa sa firească în mijlocul familiei, deşi Dumnezeu a dat poetului totul şi cel mai mult Creatorul urăşte curvia.  Moto de Eugen Evu: „Vă sunt prea aproape: Să nu mă vedeţi…”. E multă tristeţe în afirmaţia poetului, care preferă ţipătul tăcut al lui Munch, sau imaginea unui vas vechi, de la începuturile lumii. Câinele lui Eugen Evu apare într-o fotografie şi acest animal simplu care nu a avut habar de poezie, dar a trăit poezia lângă stăpânul său, poetul, stăpânul jocului. A ţinut la Eugen, în mod tăcut, cu dragoste şi bucurie. Şi „prietenii” muşcă, nu-i aşa?
Umbra Luminei este un volum profund care descoperă pentru amatorii jocului naşterea poetului dintr-un vers, apoi sentimentul adânc al toamnei, memoria poeziei, maşina timpului interior şi greva scrisului, poezia prin fotosinteză (!!), D.U.I., estimp, în câmpul semantic mi-e inima trează, spune poetul, sau poem despre poem... Concluzia: „Ceea ce nu poate fi exprimat/ Aşadar nu există.”- (Poem printr-o fotosinteză). La Eugen existenţa în devenire se exprima prin fluctuaţii biomagnetice: „Dumnezeu a creat magnetismul pentru a se oglindi în el Dimineaţa”.Mesajul lui la şasezeci de ani a fost: „Murim de dor, murim intraductibil”.
A consemnat Constantin Stancu
Foto: Eugen Evu (1944-2017)

20. Eveniment: Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 27 octombrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Vlad Sibechi, Artiom Oleacu și Artur Cojocaru - Oct 26, 2019 12:35:00 PM



Vlad Sibechi (n. 1986) a absolvit Litere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. A câștigat premiul „Regele dimineții” la cea de-a VI-a ediție a Concursului de debut „Alexandru Mușina” și, ca urmare, va scoate în curând volumul „Meditațiile bătrânului despre libertate”.
Spre deosebire de atâția tineri care au parte de înșelătoare confirmări în premii la concursuri pentru poeți nedebutați, Vlad Sibechi nu s-a grăbit, iar asta a fost în favoarea scrisului său: „Meditațiile bătrânului despre libertate” e exact ce trebuie să fie un debut la treizeci și ceva de ani. Depășind influențele inițiale venite dinspre suprarealism, trecut pe la școala fastuoșilor Dimov, Ursachi și Mureșan, Vlad a asimilat și personalizat aceste experiențe într-o formulă care nu are nicio legătură cu scriitura minimală, postumanismele și mâțâielile aseptice la modă în vara asta. Cu „sinceritatea pusă pe lama cuțitului” se scrie poezia unuia care a trecut prin toate crizele de creștere, iar acum, la capătul acestui periplu prin propriile vârste, dar și prin vârstele poeziei românești din ultima jumătate de secol, are de rezolvat oboseala inevitabilă „de a mai spune ceva”.

Artiom Oleacu (n. 1986) a terminat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, unde este actor la Teatrul „Satiricus”. A primit marele premiu al Concursului „Alexandru Mușina”, iar la Institut va citi din volumul în curs de apariție „miere pentru toate exponatele”.
Artiom Oleacu își construiește poezia într-un ritm aparent egal și familiar, pe care însă îl tensionează și îl trece prin tot felul de turbioane, părând câteodată că va face implozie, alteori că se va frânge definitiv. Intensitățile și convulsiile subiectului poetic Artiom sunt aparent ținute în frâu, dar cititorul lui e luat într-o călătorie care nu-i tocmai ușor de parcurs, deși Oleacu te ia domol, îți povestește lucruri mărunte, de-ale vieții, îți vorbește despre mamă și despre tată, despre bunici, de Maria și dintr-odată scoate pistolul de sub pat. Nu pot uita versul pe care i l-am sugerat ca titlu al cărții (dar acum cred că a făcut mai bine că nu l-a ales, „7 gloanțe ca să termin cu nebunia”), care este extrema cealaltă a „Cerului luminos” care îi toarce atât de frumos acestui poet deasupra capului.

Artur Cojocaru (n. 1999) scrie poezie, face fotografie, gătește și a citit pe 21 aprilie la ediția 200 a Institutului Blecher. Câștigător, anul acesta, al premiului „Budila Express” al Concursului „Alexandru Mușina”, va debuta cu „un cap pentru un coș de gunoi”.
Artur Cojocaru are, de foarte devreme, câteva atuuri destul de rare la un poet de-abia ieșit din adolescență: inteligență, luciditate, impecabilă stăpânire a mijloacelor. Pe de altă parte, un debut la douăzeci de ani e întotdeauna o afacere delicată (să nu zic riscantă), cu toate că istoria poeziei românești ne furnizează destule exemple și pro, și contra. În ce-l privește pe Cojocaru, secvențele pe care le relatează, minimal și fără stridențe, sunt instalate încă de pe acum într-un perimetru destul de familiar cititorilor de poezie contemporană – nespectaculos și consecvent în formula sa, el se situează în momentul de față la egală distanță între Dumitru Crudu și Constantin Acosmei, cu o scriitură sigură, exactă, căreia nu i se pot aduce reproșuri tehnice și care nu poate fi bănuită de extravaganțe sau fake-uri. De aici încolo, drumul îi este deschis.

Moderator: Claudiu Komartin
21. Dumitru Constantin Dulcan - CREIRUL ȘI MINTEA UNIVERSULUI... Lecturi necesare, legătura cu absolutul. Viața sprirituală este o necesitate pentru omul modern afectat de transumanism - Oct 24, 2019 11:47:00 AM



Concluzia esentiala care se desprinde din comentarea tuturor temelor abordate este aceea ca suntem cu totii rezultatul unei ratiuni care traverseaza intreaga existenta de la astre pana la ultimul graunte de nisip. Avem cu totii o singura ratiune: aceea de a fi in acord cu intentia prima a creatiei – indiferent de modul in care ne interpretam originea. Dispunem acum de argumente stiintifice prin care intelegem ca nu suntem singuri intr‑un univers indiferent si rece la patimile si suferintele noastre, ca nu ne‑am nascut intamplator, ci cu un rost bine precizat. Fiecare dintre noi isi ocupa locul sau in Univers, in virtutea unei gandiri inscrise dincolo de noi. Acest rost ne confera motivatia de a fi si calea de eliberare, de salvare. Avem nevoie de o noua constiinta, o noua gandire, o noua paradigma, o noua spiritualitate. In fiecare clipa, cu fiecare gand pe care il avem, cu fiecare actiune, pledam pentru viata sau pentru moarte. Alegerea ne apartine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijina insusi Universul, nu mai reprezinta o simpla conventie sociala, ci o conditie vitala a propriei existente, inscrisa in structura noastra biologica, in ADN‑ul nostru. Niciodata pana la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpana dintre secolul trecut si cel in care ne aflam nu am avut o motivare stiintifica a Binelui si Raului provocate noua insine, semenilor nostri si mediului cosmic si ambiant printr‑un simplu gand. Am fost asezati in acest punct din Galaxie, alaturi de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu‑ni‑se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera si a inflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar sa vrem. Trebuie doar sa cedam din orgoliul nostru, atat de putin, pentru a castiga atat de mult. Fizica actuala ne spune ca suntem atat de indisolubil conectati unii cu altii prin fire si forte invizibile, incat nu putem decat ori sa evoluam impreuna, ori sa disparem impreuna. Vreau sa cred in intelepciunea de pe urma, alegand viata. - Dumitru Constantin-Dulcan
22. Paradoxism și știință, limite în timp. Florin Smarandache și călătoriile spirituale - Oct 23, 2019 12:31:00 PM


O PRIVIRE „CRITICĂ”  ASUPRA PARADOXISMULUI
Paradoxismul s-a impus şi se impune în continuare ca un fenomen necesar al lumii, cu atât mai mult a lumii de astăzi când posibilităţile cunoaşterii au luat-o razna şi când nu ne mai pasă că există limite, dar chiar lipsa de limite este o limitare, paradoxal. Fenomenul este prezent în ştiinţă, în artă, în publicitate, în economie, în cucerirea spaţiului din afara planetei, e necesar ca mod de a trăi cumva pe o planetă care se sufocă sub talpa mică a unei fiinţe vii- omul…Mişcarea este legată de numele lui Florentin Smarandache, un român plecat de aici pentru că acolo, în lumea largă să fie mai român şi să poată striga liber că este universal, punând bazele unui mod de a vedea lumea puţin diferit de cel occidental, puţin diferit de cel oriental, asiatic sau african, diferit de cel al focilor de polul nord şi chiar de cel al coloniilor de furnici care stăpânesc nevăzute teritorii.Paradoxismul este prezent şi nu putem face abstracţie.Dincolo de biografia lui Smarandache este un adevăr filozofic care se străduieşte să fie o persoană, mai mult decât o noţiune filosofică, un adevăr revelat, iar autorul poate nu realizează totdeauna esenţa paradoxală a paradoxismului, deşi face trimitere.Fiind legat de ştiinţele exacte vectorul Smarandache a recunoscut că el nu a inventat nimic, doar a descoperit fenomenul şi la pus într-un limbaj artistic sau matematic pentru a fi cunoscut. Aspectul este unul meritoriu şi nu este duce atingere personalităţii lui Florentin, ci adaugă merite.Acest fenomen însă este ceva mult mai profund şi dacă privim în Scriptură, adică dintr-un alt punct de vedere ştiinţific pentru că Biblia este ştiinţa desăvârşită,  nu putem să nu observă că paradoxismul este un mod de a lucra a lui Dumnezeu cu lumea, cu omul, cu tot ceea ce este creat de El, astfel că s-a impus prin revelaţie, printr-o stare aparte, de curăţie a fiinţei.
Este paradoxal să realizezi că Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ESTE (pentru că, paradoxal, acest este timpul care se poate folosi când ne referim la eternitate), când te străduieşti să te apropii de El, atât jertfa desăvârşită, adică Mielul care ia păcatul lumii, cât şi Marele Preot, dar şi Proorocul care a spus deschis oamenilor despre acest lucru. La nivelul gândirii omeneşti este greu să accepţi acest lucru, aparent contradictoriu şi ieşit din normala normalitate, dar tocmai această lucrare divină ne-a scos din eroare şi ne-a dat şansa să scăpăm de teroarea imposibilului, pentru că învierea pare a fi imposibilă, dar efectele în lume dovedesc exact contrariul.Tehnica literară paradosită a fost utilizată de psalmişti, de autorii literaturii de înţelepciune aşa cum apar cărţile în Biblie, respectiv: Iov, Psalmii, Proverbe, Eclesiastul etc.Câteva exemple sunt revelatorii:„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, / şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. / O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. / Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: / dar răsunetul lor străbate tot pământul, / şi glasul lor merge până la marginile lumii”(Psalmul 19: 1-4).
„Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul7: 20).Toate aceste au fost scrise cu mult înainte, cu peste trei mii de ani faţă de epoca modernă, cum ne place să o numim perioada în care trăim şi cum au numit-o şi alte generaţii înaintea noastră perioada lor la fel.Paradoxal este că orice legământ încheiat de Dumnezeu cu omul sau cu un popor s-a respectat deşi în ansamblu toate par  a fi contradictorii.Apoi paradoxal este şi faptul că în lume există peste 19.000 de manuscrise ale Noului Testament, scrise în diferite limbi folosite de om, răspândite pe o zonă întinsă din Europa, Asia, Africa, Orient, dar ele sunt asemănătoare în proporţie de 99, 5 % de parcă Cineva Nevăzut s-a îngrijit ca fiecare Cuvânt scris acolo să ajungă intact până la noi.Dar meritul lui Florentin Smarandache este că a descoperit o armă formidabilă împotriva totalitarismului, a pus în valoare lucruri aparent fără valoare, uitate, sau inexistente, a folosit elemente aparent neartistice pentru a face artă, a scris piese de teatru deschise ca o carte, paradoxismul său e folosit în cercetarea spaţiului cosmic, fiind universal indiferent de locul unde se aplică, a folosit limbajul matematic pentru a formula fenomenul, dar şi limbajul utilizat de alte ştiinţe.
Acesta este şi modul de a lucra a lui Dumnezeu: alege oamenii de jos ai lumii, pentru a birui pe cei puternici, cheamă lucrurile care nu sunt de parcă ar fi, pune la baza lumii dragostea cu o structură matematică parcă, condiţionată de modelul său divin, o dragoste simplă şi puternică, îi face pe cei orbi să vadă cu ochii minţii ceea ce oamenii normali nu mai pot vedea, schimbă lumea într-o clipită, în fracţiuni de timp pe care noi nu le percepem, dar care menţin viaţa, face dintr-un fricos un mare apostol, creează cel mai important Templu, trupul uman, deşi oamenii vor un altul, ne atrage atenţia că toate lucrurile sunt permise, dar totodată nu toate zidesc şi nu toate ne sunt de folos, limitarea dând astfel sens infinitului… Exemplele pot continua.Ceea ce vreau să atrag atenţia este că Dumnezeu se foloseşte de cine vrea El pentru a pune în lumină lucrarea Sa, la fel s-a folosit şi de Florentin Smarandache, un român plecat de aici pentru a fi mai aproape de România, dar şi de cer.Apostolul Pavel a scris sub puterea divină că nu cel ce vrea sau se străduieşte este acceptat de Dumnezeu, ci este acceptat cel ce îi este plăcut lui Dumnezeu ( Romani 9: 15 –16 ), dovedindu-se de multe ori că slujitori ai lui Dumnezeu sunt cei plăcuţi, acesta fiind elementul care atrage atenţia asupra alegerii.Cred că a venit timpul ca acest concept „neutrosofic”  al paradoxismului să fie utilizat şi de teologi în ramura specifică lor de lucru - apologetica. Orice curs de apologetică va trebui să facă apel la paradoxism ca argument ştiinţific de a aborda lumea din perspectivă creştină.Din acest punct de vedere Florentin Smarandache are merite care trebuie remarcate şi care nu pot fi puse sub preş occidental sau de oriunde altundeva. Petre Ţuţea afirma: „Originali, vorba lui Heidegger, nu sunt decât idioţii. Altminteri doar Dumnezeu e original, iar Aristotel nu e original, că nu face decât să descrie opera lui Dumnezeu. Dar Aristotel, nu încape îndoială, e un geniu, pentru că descrie genial opera lui Dumnezeu”.  (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pagina 88).  Marele înţelept român avea  dreptate şi definiţia sa este una valabilă, citatul fiind prea clar pentru a suporta comentarii.Florentin Smarandache afirmă:  „Poezia salvează raţionamentul, însă prin metafizică, precum o vorbă de duh care convinge mai mult decât o demonstraţie plată, înlocuind-o uneori. Poezia oferă posibilităţi la imposibil”. (Mărturisirea de  credinţă literară, Editura Carpathia Pres, 2006, pagina 104).Apoi: „Pământul era pustiu şi gol, peste faţa pământului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor”. (Biblia – Geneza 1: 2).Pradoxal, curentul acesta justifică miracolul, miracol care este o excepţie, o deviere de la legile normale ale existenţei, dar prin faptul că depinde total de Dumnezeu, confirmă creaţia şi normalul care există în continuare şi în sfera  căruia s-a permis această excepţie. 


Constantin Stancu    
*Date despre Florentin Smarandache: http://fs.unm.edu/FlorentinSmarandache.htm
24. Rezerva de duioșie... Eugen Evu: „Dar adevăr zic vouă: / numai întrebările definesc omul – întrebările răspund” - Oct 23, 2019 12:18:00 PM

INTERIORUL SFERIC AL TEXTULUI
„Încă o mie de poeţi deodată cu mine/ În aceeaşi clipă, sub aceeaşi stare/ Pretutindeni prin lume, răzleţi, scriu/ Tresare acelaşi pământ într-o unică floare” ( Lothus ). Editura Viaţa arădeană  – 2004, prin directorul de editură Sabin Bodea, ne provoacă duios cu un nou volum de Eugen Evu, volum apărut la serbarea  artistului, 60 de ani de viaţă şi o veşnicie de scris, volum intitulat REZERVA DE DUIOŞIE. Acest volum începe cu o „ Mică istorie literară : Eugen Evu”, schiţând pe scurt viaţa, opera, premiile date şi cele care nu vor fi date niciodată, meserii bune pentru un poet: lăcătuş, oţelar, salvamar, muncitor necalificat, cântăreţ de local, şomer, pensionar, înger … Dincolo de nota literară, este însă poezia, care cuprinde viaţa poetului, aşa cum este, un vers între o viaţă şi alta.Duios poetul trecea prin viaţa noastră, printr-o cetate în ruină şi cădere în înger, volumul este o lacrimă pe obrazul celuilalt. Grafica volumului este susţinută de prietenii pictori şi graficieni, iubitori de frumos şi de filele din dosarele securităţii acolo unde Eugen Evu a murit puţin.
În acest volum poetul îşi redescoperă duioşia din poezia cea de toate zilele, cu bucurie şi durere. Lumina, logosul, spaţiul curbat, chipul pierdut, florile dalbe, toate înseamnă teme ale unei poezii care s-a definit exact în scrisul lui Eugen. „Lumina rană a vederii”  este o temă profundă în poezia aceasta, care cheamă lucrurile de început, de dinaintea cuvintelor, pentru că este o foame de puritate la Eugen, o foame care depăşeşte înţelegea obişnuită, Eugen ne cheamă şi ne iniţiază într-o altă lume.Durerea poetului pentru Hunedoara, ca oraş în dificultate, dar nu numai pentru Hunedoara este vizibilă, poetul nu acuză, el cântă şi cântarea sa urcă oraşul mai sus cu un secol.Arta este privită ca mod de evadare şi devenire la Eugen Evu, el se simte solidar cu toţi artiştii care suferă, iar cu poeţii cu mult mai mult, este în acelaşi copac cu scribi. De fapt şi mărturiseşte că moartea poetului este numai în limba română, ca un loc în care se poate învia.Secretul fiinţei umane este undeva între apele dulci şi cele sărate, între fălcile leviathanului, în spatele oglinzii. Poemul „În spatele oglinzii”  dezvăluie şi ascunde entitatea reală,  totodată. Adevărul despre poezie este scris, este trăit, este murit de poet: „Dar adevăr zic vouă: / numai întrebările definesc omul – întrebările răspund.” Ce ar putea extrage poetul din pretutindeni şi nicăieri, din nadirul tragediilor?Ajuns la o maturitate care doare şi unde suferinţa este unitatea de măsură a poemului, Eugen Evu şi –a  păstrat o anumită rezervă, un loc în care se poate refugia: POEZIA.E multă singurătate şi tristeţe în volum, dar şi mult vers care iluminează fiinţa cititorului, într-o vreme când poezia a ajuns locul în care se pierd luminile …Cum este starea poetului ? Răspunsul poetului: „Eram oarecum în lanul acela de in înflorit / şi deopotrivă în interiorul sferic al textului”.
Constantin Stancu